„Schimbătoare de căldură” – Cursul nr.

1.3.2. Coeficientul global de schimb de căldură

Schimbul global de căldură între două fluide separate de un perete, a căror temperatură
este constantă în timp şi spaţiu, are loc prin convecţie şi radiaţie între fluid şi suprafaţa
peretelui, prin conductivitate prin perete şi apoi prin convecţie şi radiaţie între perete şi
celalalt fluid.
Pentru cazul a două fluide separate de un perete plan (figura 1 a) se poate scrie relaţia
coeficientului global de schimb de căldură sub forma:
1
k= [W/m2K] (1)
1 δp 1
+ Rsd1 + + Rsd +
α1 λp α2 2

în care: α1 şi α2 sunt coeficienţii de convecţie pentru fluidul primar şi secundar

[W/m2K]; R sd1 şi Rsd 2 – rezistenţele termice de suprafaţă ale depunerilor pe partea
agentului termic primar şi secundar [m2K /W]; δp – grosimea peretelui [m]; λp –
conductivitatea termică a peretelui [W/m⋅K].
δ1 δ2

λ1 λ2

t1 t1
α2 α2
tp1 t′p2 tp1 t′p2
tp2 t2
α1 t″p2 α1 t″p2 tp2 t2
d1
d2
λ1 λ2 d3

a. b.

Rconv+rad Rcond Rconv+rad

t1 tp1 tp2 t2
q

c.
Fig. 1. Variaţia temperaturii la schimbul global de căldură între două fluide:
a – separate de un perete plan; b – separate de un perete cilindric; c – modelarea electrică a
schimbului global de căldură

1
În cazul schimbătoarelor de căldură la care se neglijează depunerile, relaţia (1) devine:
1
k0 = [W/m2K] (2)
1 δp 1
+ +
α1 λp α2

Pentru cazul a două fluide separate de un perete cilindric (figura 1 b) se utilizează

relaţia:
1
k= [W/m2K] (3)
1 Rsd1 1 d 1 Rsd 2
+ + ln e + +
πd iα1 πd i 2πλ p d 2 πd e πd eα 2

Pentru cazul în care nu avem depuneri se scrie aceeaşi relaţie cu Rsd1 = Rsd1 = 0 .

α2
S1
Snn
Sn
α1

Fig. 1. Perete nervurat

Dacă consideram cazul particular al unui perete nervurat (figura 2), cu două suprafeţe
S1 – suprafaţa nervurată şi S2 – suprafaţa extinsă, vom avea relaţiile coeficientului
global de schimb de căldură de forma:
1 1
k S1 = ; k S2 = [W/m2K] (4)
1 δ p S1 1 1 δ p S2 1
+ + + +
α1 λ p S 2 α 2 red
α1 λ p S1 α 2 red

( S nn + S nη n )α 2
în care: α 2red = unde: Snn – suprafaţa dintre nervuri [m2]; Sn – suprafaţa
S2
nervurilor [m2]; S2 = Snn + Sn – suprafaţa totală a peretelui nervurat; ηn – randamentul
nervurilor.

1.3.3. Diferenţa medie de temperatură între două fluide fără schimbarea stării de
agregare.
Determinarea diferenţei medii de temperatură este identică atât pentru curgerea în
echicurent cât şi în contracurent, dar diferă faţă de curgerea agenţilor de lucru
neparalelă, adică în curent încrucişat şi mixt.
• Se consideră ca fiind constante, în lungul suprafeţei de schimb de căldură, debitele

2
agenţilor de lucru m & şi m& ′ , coeficientul global de schimb de căldură k şi căldurile
specifice c p1 şi c p2 ale agenţilor de lucru prin determinarea acestora la temperatura
medie a celor două fluide dt şi dt′;
• Se consideră că pierderile de căldură prin aparat sunt nule, adică se consideră
coeficientul de reţinere a căldurii ca fiind = 1;
• În aparat există numai transfer de căldură sensibilă şi nu şi latentă de vaporizare sau
de condensare;
• În fiecare secţiune transversală de curgere există o singură temperatură medie
pentru fiecare fluid adică o singură valoare pentru diferenţa de temperatură Δt.
În figura 1 este reprezentată variaţia temperaturii a două fluide într-un schimbător de
căldură cu circulaţie în contracurent despărţite de o suprafaţă de arie S, cu lungimea
conductei L.
t[°C]
t1
Δtmin dt
t′2

t2
t - t′
Δtmax
dt′
t′1

Sx dSx S[m2]

W1t1 S t2

Agent termic primar

Agent termic secundar

t′2 W′1t′1

Fig. 1. Variaţia temperaturii fluidelor într-un schimbător de căldură în contracurent

Deoarece temperatura curentă a fluidelor este t, respectiv t′, pentru calculul fluxului
termic schimbat între ele se foloseşte relaţia:

Q& = k ⋅ S ⋅ Δt m (1)

unde: k este coeficientul global de schimb de căldură;

S – aria suprafeţei de schimb de căldură;
S
1
S ∫0
Δt m = (t − t ′)dS – diferenţa medie de temperatură între cele două fluide

pentru întreaga suprafaţă considerată.

3
Dacă notăm căldura cedată de fluidul cald Qc, căldura primită de fluidul rece Qr, avem:

Q& c = m& c p (t1 − t 2 ); Q& r = m& ′c′p (t 2′ − t1′ ) [W]

Dacă se neglijează pierderile de căldură prin mantaua aparatului Q& c = Q& r astfel:

Q& = kSΔt m = m& c p (t1 − t 2 ) = m& ′c′p (t 2′ − t1′ ) [W]

Notând cu W = m& c p şi W ′ = m& ′c ′p - echivalentul în apă al fluidului cald, respectiv rece,

relaţia devine:

Q& = kSΔt m = W (t1 − t 2 ) = W ′(t 2′ − t1′ ) [W]

Pentru a realiza calculele în continuare se ia o suprafaţă elementară dSx la distanţa Sx, şi

astfel căldura schimbată între cele două fluide va fi:
dQ = k ⋅ dS x (t − t ′) = −Wdt = W ′dt ′

Rezultă:

dt = −dQ& / W ; dt ′ = dQ& /W ′

⎡1 1 ⎤
deci: dt − dt ′ = −dQ& ⎢ − ⎥
⎣W W ′ ⎦

Considerăm pentru suprafaţa elementară dSx, că dt → t şi dt′ → t′, deci:

⎡1 1 ⎤
dt − dt ′ = d(t − t ′) = −dQ& ⎢ − ⎥
⎣W W ′ ⎦

dar dQ = k ⋅ dS x (t − t ′) înseamnă că:

⎡1 1 ⎤
d(t − t ′) = − kdS x (t − t ′) ⎢ − ⎥
⎣W W ′ ⎦

d(t − t ′) ⎡1 1 ⎤
= − kdS x ⎢ − ⎥
t − t′ ⎣W W ′ ⎦
Integrând între limitele S = 0 şi S = Sx, se obţine:

⎡1 1 ⎤
ln(t − t ′) = − kS x ⎢ − ⎥ + C
⎣W W ′ ⎦
Când avem Sx = 0, obţinem constanta de integrare C = ln(t1 − t 2′ ) şi relaţia devine:

t − t′ ⎡1 1 ⎤
ln = − kS x ⎢ − ⎥
t1 − t 2′ ⎣W W ′ ⎦

4
 t 2 − t1′ ⎡1 1 ⎤
pentru Sx = S, obţinem: ln = − kS ⎢ −
t1 − t 2′ ⎣W W ′ ⎥⎦

t 2 − t1′ Q& ⎡ 1 1 ⎤
Ştiind că (1) ecuaţia devine: ln =− −
t1 − t 2′ Δt m ⎣W W ′ ⎥⎦
⎢

astfel determinăm relaţia diferenţei medii de temperatură ca fiind:

Q& Q&
−
Δt m = W ′ W = (t1 − t 2′ ) − (t 2 − t1′ ) [grad]
t − t′ t − t′
ln 2 1 ln 1 2
t1 − t 2′ t1 − t1′

Ştiind că Δtm > 0 relaţia mai poate fi scrisă sub forma generală:
Δt max − Δt min
Δt m = [grad] (2)
Δt
ln max
Δt min
unde: Δtmax şi Δtmin reprezintă diferenţa de temperatură maximă, respectiv minimă, între
temperatura fluidelor la intrarea şi ieşirea lor de pe suprafaţa de schimb de căldură.

Diagramele temperaturilor şi diferenţa medie de temperatură în aparatele de schimb

de căldură pentru diferitele tipuri de curgere
Circulaţia fluidelor într-un schimbător de căldură poate avea loc în acelaşi sens
(echicurent), în sens contrar (contracurent), sau mixt (curent încrucişat). În figurile 3 – 6
sunt reprezentate variaţiile temperaturii în lungul unei suprafeţe de schimb de căldură în
aceste sisteme de circulaţie a fluidelor. Diferenţa medie de temperatură este:

9 circulaţie în echicurent (fig. 3)

Δt max − Δt min (t1′ − t 2′ ) − (t1′′ − t 2′′)
Δt mec = = [grad] (3)
Δt max t′ − t′
ln ln 1 2
Δt min t1′′ − t 2′′

9 circulaţie în contracurent (fig. 4)

Δt max − Δt min (t1′ − t 2′′) − (t1′′ − t 2′ )
Δt mcc = = [grad] (4)
Δt t ′ − t ′′
ln max ln 1 2
Δt min t1′′ − t 2′

în care Δtmax poate fi Δtmax = t1′′ − t1′ sau Δtmax = t 2′ − t 2′′ în funcţie de valoarea
temperaturilor.

5
9 circulaţie în curent mixt (încrucişat) fig. 5 şi 6.

t[°C] t[°C]
t′1 t′1
Δtmin Δtmin
t″2
t″1
Δtmax t″2 t″1
Δtmax
t′2
t′2
S[m2] S[m2]
t′1 t″1 t′1 t″1

t′2 t″2 t″2 t′2

Fig. 3. Variaţia temperaturii fluidelor Fig. 4. Variaţia temperaturii fluidelor

într-un schimbător de căldură într-un schimbător de căldură
cu circulaţia în echicurent cu circulaţia în contracurent

Determinarea diferenţei medii de temperatură pentru aparatele de schimb de căldură ai

căror agenţi de lucru curg în mod încrucişat, este mai greoaie. Există mai multe metode
de determinare a diferenţei medii de temperatură, una dintre acestea fiind metoda
Baumann care, prin cercetări experimentale, a demonstrat că valoarea pentru Δtm în
cazul aparatelor cu o curgere încrucişată, este apropiată de valoarea găsită pentru o
curgere în contracurent în aceleaşi condiţii de temperaturi iniţiale şi finale ale
purtătorilor de căldură. Diferenţa medie de temperatură Δtm în cazul curgerii încrucişate,
va fi ca valoare cuprinsă între cea obţinută în cazul curgerii în echicurent şi cea obţinută
la curgerea în contracurent. Astfel avem:
Δt max − Δt min
Δt mcm = ε cm Δt mcc = ε cm [grad] (5)
Δt
ln max
Δt min

în care factorul de corecţie pentru curentul mixt εcm depinde de temperaturile fluidelor,
având valori cuprinse între 0,78 – 0,99.
În cazul când Δtmax / Δtmin ≤ 1,5, pentru orice sistem de circulaţie a fluidelor se
determină diferenţa medie de temperatură cu relaţia:

6
 t1′ − t1′′ t 2′ − t 2′′
Δt m = − [grad] (6)
2 2

t[°C]
t′1
t′1 t″1

t″1

t″ t″2

t′2
t′2
S[m2]

Fig. 5. Circulaţia în curent Fig. 6. Diagrama temperaturilor

mixt (încrucişat) la circulaţia în curent
mixt

Raportul adimensional între diferenţele de temperatură este dat prin relaţia:

t 2 − t1
η= (7)
t 2′ − t1′

unde t1 şi t2 sunt temperaturile fluidului ce curge prin interiorul ţevilor iar t1′ şi t 2′
temperaturile fluidului care curge prin manta. Raportul η reprezintă eficacitatea de
încălzire respectiv răcire şi poate varia începând cu valoarea zero, în cazul în care
temperatura de intrare a fluidului mai cald va fi egală cu temperatura de ieşire a
fluidului mai rece.