„Schimbătoare de căldură” – Cursul nr.

13

Cap. 11

CALCULUL TERMIC DE VERIFICARE AL

SCHIMBĂTOARELOR DE CĂLDURĂ

Uneori apare necesitatea de a alege un schimbător de căldură sau de a determina

performanţele unui aparat existent în condiţiile altor debite şi temperaturi decât cele la
care a fost calculat sau testat în exploatare.
În asemenea situaţii se cunosc debitele agenţilor termici, suprafaţa de schimb de căldură
şi temperaturile agenţilor termici la intrare în aparat. Se cere să se determine sarcina
termică a aparatului Q& [W ] şi temperaturile agenţilor termici la ieşirea din aparat.
Pentru schimbătoarele de căldură în echicurent şi contracurent temperaturile t2,
respectiv t'2 şi implicit sarcina Q& pot fi determinate analitic.

Se va trata în continuare numai cazul circulaţiei în contracurent, deoarece pentru o

circulaţie în echicurent calculul este asemănător. Relaţia bilanţului termic în cazul
schimbătorului de căldură, se poate scrie sub forma:

dQ& = −W ⋅ dt = ±W ′ ⋅ dt ′ = k (t − t ′) dS (1)

sau: W ⋅ dt = − k (t − t ′) dS ; W ′ ⋅ dt ′ = − k (t − t ′) dS .

⎛k k ⎞
Rezultă: d (t − t ′) = − ⎜ − ⎟ (t − t ′) dS (2)
⎝W W ′ ⎠

Dacă notăm t - t' = Δtm şi integrăm între limitele Δt m1 = t1 − t 2′ şi Δt, respectiv 0 şi S, se

Δt m ⎛k k ⎞
obţine: ln =−⎜ − ⎟S; (3)
Δt m1 ⎝W W ′ ⎠

⎛ k k ⎞
−⎜ − ⎟S
t − t ′ = (t1 − t 2′ ) e ⎝W W′ ⎠
(4)

Din relaţiile (4) şi (1) prin integrare între limitele t1, t şi 0, S se obţine variaţia
temperaturii t:
⎡ ⎛ W ⎞k ⋅S⎤
exp ⎢− ⎜1 − ⎟ ⎥ −1
⎣ ⎝ W′⎠ W ⎦
t = t1 + (t1 − t 2′ ) (5)
W
1−
W′

1
În mod asemănător se obţine:

⎡ ⎛ W ⎞k⋅S⎤
exp ⎢− ⎜1 − ⎟ ⎥ −1
⎣ ⎝ W′⎠ W ⎦
t ′ = t 2′ + (t1 − t 2′ ) (6)
W′
−1
W
Sarcina termică a aparatului se determină din ecuaţia de bilanţ, adică:

Q& = W (t1 − t 2 ) = W ′(t 2′ − t1′ ) (7)

În cazul schimbătoarelor de căldură la care unul din agenţii termici îşi schimbă starea de
agregare (vaporizatoare, condensatoare), variaţia temperaturii agentului termic cu
capacitatea termică minimă Wmin este dată de relaţia:

⎡ ⎛ k ⋅ S0 ⎞⎤
δ t = (t1 − t1′ ) ⎢1 − exp ⎜⎜ ⎟⎟⎥ (8)
⎣ ⎝ Wmin ⎠⎦

11.1. Metoda eficienţă termică ε - număr de unităţi de transfer de căldură NTC

Această metodă a fost creată pentru studiul schimbătoarelor de căldură existente, la care
suprafaţa de schimb de căldură fiind cunoscută, este necesară efectuarea unor calcule de
alegere a aparatului sau de determinare a indicilor de funcţionare. Metoda se bazează pe
eficienţa aparatului în transferul unei cantităţi de căldură date; ea este deosebit de utilă
în studiul aparatelor compacte şi în calculele de analiză comparativă a unor tipuri de
diferite schimbătoare de căldură pentru o anumită utilizare.
Se consideră şi pe mai departe că acest coeficient de reţinere a căldurii este egal cu
unitatea, ipoteză care se dovedeşte suficient de corectă în cazul aparatelor cu o bună
izolaţie termică.
Metoda ε - NTC utilizează trei parametri adimensionali: eficienţa termică a
schimbătorului de căldură ε, numărul de unităţi de transfer de căldură NTC şi raportul
capacităţilor termice Wmin / Wmax , în care Wmin şi Wmax reprezintă valoarea minimă şi
maximă dintre W şi W′.
Eficienţa termică a schimbătorului de căldură ε se defineşte ca raportul dintre sarcina
termică reală Q& a aparatului dat şi sarcina termică maximă posibilă Q& max

corespunzătoare aparatului în contracurent cu suprafaţă de schimb de căldură infinită.

Q& W (t1 − t 2 ) W ′(t 2′ − t1′ )

ε= = = (9)
Qmax Wmin (t1 − t1′ ) Wmin (t1 − t1′ )
&

2
 ⎡W ⎤
unde Wmin reprezintă capacitatea termică minimă dintre W = m& c p şi W ′ = m& ′c ′p ⎢ ⎥.
⎣ grd ⎦
În aparatul în contracurent cu suprafaţa de schimb de căldură infinită, fără pierderi de
căldură în mediul ambiant, este evident că dacă W′ < W, temperatura de ieşire a
agentului rece egalează temperatura de intrare a agentului cald, iar dacă W < W′,
temperatura de ieşire a agentului cald egalează temperatura de intrare a agentului rece.
În ambele cazuri, aparatul cu suprafaţa infinită are eficienţă termică ε = 1. În acest fel
eficienţa termică efectuează comparaţia între sarcina termică reală şi sarcina termică
maximă, a cărei valoare este limitată de principiul II al termodinamicii.
Sarcina termică maximă posibilă corespunde astfel cazului limită în care pentru
respectarea ecuaţiei bilanţului termic al aparatului, conform căreia energia termică
cedată de către un agent termic este egală cu cea primită de celălalt, agentul termic cu
capacitatea termică minimă Wmin = ( m& c p )min efectuează variaţia maximă de temperatură
disponibilă în aparat şi anume, aceea egală cu diferenţa temperaturilor de intrare ale
agentului cald şi rece, Δtmax = t1 - t'1, adică:

Q& max = (m& c p ) min ⋅ δ t max = Wmin (t1 − t1′ ) (10)

Sarcina termică reală a aparatului se calculează cu ajutorul relaţiei (9) şi devine:

Q& = ε ⋅ Q& max = ε ⋅ Wmin (t1 − t1′ ) = W (t1 − t 2 ) = W ′(t 2′ − t1′ ) (11)
care constituie o relaţie de bază în această metodă. Sarcina termică Q& este determinată
în funcţie de diferenţa temperaturilor agenţilor la intrarea în schimbător; această relaţie
înlocuieşte ecuaţia Δtm = ψ ⋅ Δtm c.c. (unde: Δtm este diferenţa medie de temperatură
pentru curentul încrucişat; Δtm c.c. - diferenţa medie de temperatură pentru contracurent)
din cadrul metodei ψ, în care sunt necesare şi temperaturile de ieşire ale agenţilor de
lucru.
Eficienţa termică a aparatului în contracurent. Se admite că agentul rece are
capacitatea termică minimă, W′ = Wmin, se poate scrie:

(t − t ′ ) − (t1 − t 2′ )
Q& = W ′(t 2′ − t1′ ) = k ⋅ S 1 1 (12)
t − t′
ln 2 1
t1 − t 2′

şi în final după prelucrări se obţine pentru aparatele în contracurent o relaţie de forma:

⎡ k ⋅ S ⎛ Wmin ⎞⎤
1 − exp ⎢− ⎜1 − ⎟⎥
⎣ Wmin ⎜⎝ Wmax ⎟⎠⎦
ε= (13)
W ⎡ k ⋅ S ⎛ Wmin ⎞⎤
1 − min exp ⎢− ⎜⎜1 − ⎟⎟⎥
Wmax ⎣ W min ⎝ Wmax ⎠⎦
3
Relaţia (13) a fost stabilită în ipoteza că agentul rece are capacitatea Wmin; este uşor de
arătat că acelaşi rezultat se obţine în cazul în care agentul cald de lucru are echivalentul
în apă minim Wmin.
k ⋅S
Notând grupul adimensional = NTC max (numărul de unităţi de transfer de căldură),
Wmin
se obţine expresia generală a eficienţei termice pentru aparatul în contracurent, adică:

⎡ ⎛ W ⎞⎤
1 − exp ⎢− NTC max ⎜⎜1 − min ⎟⎟⎥
⎣ ⎝ Wmax ⎠⎦
ε= (14)
⎛W ⎞ ⎡ ⎛ W ⎞⎤
1 − ⎜⎜ min ⎟⎟ exp ⎢− NTC max ⎜⎜1 − min ⎟⎟⎥
⎝ Wmax ⎠ ⎣ ⎝ Wmax ⎠⎦

Relaţia (14) se prezintă grafic în fig. 1.

Fluid cald

Fluid rece
Suprafaţa de schimb

100
Wmin/Wmax = 0 0,25 0,50
0,75
80
→ Efficienza, ε [%]

1,00
60

40

20

0 1 2 3 4 5
→ NTC

Fig. 1. Eficienţa unui schimbător de căldură în contracurent

Eficienţa termică a aparatului în echicurent, se deduce printr-un raţionament similar

celui de mai sus, rezultând expresia:

⎡ ⎛ W ⎞⎤
1 − exp ⎢− NTC max ⎜⎜1 + min ⎟⎟⎥
⎣ ⎝ Wmax ⎠⎦
ε= (15)
W
1 + min
Wmax
4
Numărul de unităţi de transfer de căldură NTC se defineşte pentru un fluid prin relaţiile:

k ⋅ S (t 1 −t 2 )
NTC = = (16)
W Δt m

unde: (t1 - t2) = Δt reprezintă variaţia de temperatură a fluidului în aparat;

Δtm - diferenţa medie de temperatură.

Mărimea NTC este un parametru care caracterizează posibilităţile de transfer de căldură

ale aparatului. Semnificaţia lui fizică este aceea de lungime termică prin asociaţie cu
lungimea canalului parcurs de fluid în aparat. Ca regulă, performanţele unui aparat se
îmbunătăţesc prin creşterea valorii NTC.
Fluid cald

Fluid rece
Suprafaţa de schimb

100
Wmin/Wmax = 0
80
→ Efficienza, ε [%]

0,25
0,50
60 0,75
1,00
40

20

0 1 2 3 4 5
→ NTC

Fig. 1. Eficienţa unui schimbător de căldură în echicurent

În mod asemănător schimbătorului în contracurent sau în echicurent, se pot stabili,

pentru fiecare aparat de schimb de căldură, relaţii de legătură de forma:

⎛ w ⎞
ε = f ⎜⎜ NTCmax , min , schema de curgere ⎟⎟ (17)
⎝ wmax ⎠
Expresiile de tipul (17) pot fi exprimate grafic sau, pentru scheme de curgere mai
simple, analitic.
Astfel, în figurile 2 şi 3 se prezintă eficienţa termică ε pentru două scheme de curgere.

5
 Fluidul din manta

Fluidul dintre ţevi

100
Wmin/Wmax = 0
0,25
→ Efficienza, ε [%] 80
0,50
0,75
60
1,00

40

20

0 1 2 3 4 5
→ NTC
Fig. 3. Eficienţa termică ε a schimbătorului de căldură 1 - 2 (o trecere prin manta,
două sau multiplu de doi treceri prin ţevi).

Ca exemplu se dau relaţiile de calcul ale lui ε pentru schimbătorul de căldură 1 - 2 (o

trecere prin manta, două sau multiplu de două treceri prin ţevi)
2
ε= 2
(18)
⎛ w ⎞ ⎛ w ⎞ ⎡1 + exp (− B ) ⎤
⎜⎜1 + min ⎟⎟ + 1 + ⎜⎜ min ⎟⎟ ⎢ ⎥
⎝ wmax ⎠ ⎝ wmax ⎠ ⎣1 − exp (− B ) ⎦
2
⎛w ⎞
unde: B = NTCmax 1 + ⎜⎜ min ⎟⎟
⎝ wmax ⎠

11.2. Metoda θ - P - R - NTC

Este o metodă relativ recentă, elaborată ca urmare a unor preocupări ale oamenilor de
ştiinţă pe această temă. Metoda poate fi utilizată atât în calculele de dimensionare cât şi
în cele de verificare şi de stabilire a indicilor de funcţionare a aparatelor schimbătoare
de căldură. Această metodă combină principalii parametri P, R şi NTC din metodele
cunoscute introducând suplimentar o nouă mărime adimensională θ.

6
Mărimea θ reprezintă raportul dintre diferenţa medie de temperatură din aparat Δtm şi
diferenţa temperaturilor de intrare ale agenţilor termici t1 şi t'1, adică:
Δtm
θ= (19)
t1 − t1′

Folosind parametrii menţionaţi se pot exprima grafic sau analitic, pentru orice
schemă de curgere, relaţii de forma:

Δtm ⎛ w ⎞
θ= = f ⎜ P, R , 2 , schema de curgere ⎟ , (20)
′
t1 − t1 ⎝ k ⋅S ⎠

în figura 4 prezentându-se un asemenea exemplu.

Diagrama a fost construită pe baza următoarelor ipoteze: pentru schimbătorul de căldură
analizat s-au considerat constante următoarele mărimi: debitul fiecărui agent termic,
căldura specifică a fluidelor, coeficientul global de schimb de căldură; în aparat se
transmite numai căldură sensibilă, neexistând schimbare de stare de agregare; pierderile
de căldură în mediul ambiant sunt neglijabile.
1,0
t1 - t1'
Δtm

t1 - t2
0,9 R=
3 t2' - t1'
θ=

2
0,8
1,5

0,7
w2/KS = 1
0,95
0,6 0,8
0,9
0,5 0,6

0,8
0,4 0,75 0,4

0,3
ψ = 0,5
0,2

0,1
R=4
3,5

1,4
1,2
2,5

1,8
1,6

0,9
0,8
0,7
0,6
0,5
0,4
0,3
0,2
0,1
3

0
0,1 0,2 0,3 0,4 0,5 0,6 0,7 0,8 0,9 1,0
t2' - t1'
P=
t1 - t1'
Fig. 4 Diferenţa medie de temperatură pentru schimbătorul de căldură
1 - 2 (o trecere prin manta, două treceri prin ţevi).

W′ 1
Mărimile P şi R sunt definite în figură, iar = . Pentru un aparat dat,
k ⋅ S NTC 2
regimurile de funcţionare sunt caracterizate prin panta liniei drepte, prin originea
7
 W′
diagramei egală cu . Folosirea diagramelor de tipul ecuaţiei (20) permite prin
k ⋅S
posibilităţi multiple, fie determinarea diferenţei medii de temperatură Δtm, fie a altui
parametru al schimbătorului de căldură.
Diagrama redată în figura 4 corespunzătoare unui aparat de schimb de căldură de tipul 1
- 2 (o trecere prin manta, două treceri prin ţevi) este construită pe baza relaţiei:

k⋅S 1 ⎡ 2 − (1 + R − 1 + R 2 ) P ⎤
= ln ⎢ ⎥ (21)
W′ 1+ R2 ⎢⎣ 2 − (1 + R + 1 + R 2 ) P ⎥⎦

Ecuaţia (21) este obţinută din relaţia cunoscută, adică:

•
Q = k ⋅ S ⋅ Δtm = k ⋅ S ⋅ ψ ⋅ Δtm c.c. ,

iar diferenţa medie logaritmică de temperatură Δtm c.c., pentru aparatul în contracurent.
Relaţia (21) poate fi aplicată cu eroare redusă, tuturor aparatelor cu număr par de treceri
prin ţevi, cu o trecere prin manta (eroare cca. 4%).