Spiritualitate Si Viata Crestina II

Institutul Teologic Creştin după Evanghelie
„Timotheus”, Bucureşti
Facultatea de Teologie pastorală
SPIRITUALITATE ŞI VIAŢĂ CREŞTINĂ

ANUL I, SEMESTRUL II
-curs de uz intern-
Petru Ursache
2021/2022
Curs Spiritualitate şi viaţă creştină, semestrul II Petru Ursache
Cuprins
7 CREDINCIOSUL CARE CUNOAŞTE VOIA LUI DUMNEZEU ACCEPTĂ CĂLĂUZIREA ŞI IA DECIZII
ÎNŢELEPTE....... .....................................................................................................................................................10
7.1 INTRODUCERE ..................................................................................................................................... 10

7.2 MODALITĂŢI DE EXPRIMARE A VOII LUI DUMNEZEU ÎN BIBLIE........................................................................ 11
7.3 CONCEPŢII CU PRIVIRE LA VOIA SPECIFICĂ A LUI DUMNEZEU ......................................................................... 12
7.4 PRINCIPII CU PRIVIRE LA VOIA SPECIFICĂ A LUI DUMNEZEU DESCOPERITĂ ÎN BIBLIE ............................................ 14
7.4.1 Concluzie cu privire la principiile descoperite în Biblie despre voia specifică a lui
Dumnezeu:........... .............................................................................................................................................. 15
7.5 PREMISE ESENŢIALE ÎN PROCESUL CUNOAŞTERII VOII LUI DUMNEZEU .............................................................. 15
7.6 CE NE ÎNVAŢĂ SCRIPTURA CU PRIVIRE LA VOIA LUI DUMNEZEU? .................................................................... 16
7.7 MODALITĂŢI PRIN CARE DUMNEZEU ÎŞI COMUNICĂ VOIA SA ........................................................................ 18
7.7.1 Biblia sau Sfânta Scriptură. ................................................................................................... 19
7.7.2 Prin Persoana, caracterul şi exemplul Domnului Isus. ........................................................... 21
7.7.3 Providenţa. ............................................................................................................................ 22
7.7.4 Sfatul celor înţelepţi(mentori). .............................................................................................. 24
7.7.5 Duhul Sfânt. .......................................................................................................................... 25
7.7.6 Oameni înzestraţi. ................................................................................................................. 27
7.7.7 Călăuzire prin îngeri. ............................................................................................................. 28
7.7.8 Călăuzire prin vise, vedenii şi răpire sufletească. .................................................................. 29
7.8 CE ESTE CĂLĂUZIREA LUI DUMNEZEU? ..................................................................................................... 31
7.8.1 Trei reflectoare esenţiale în procesul de luare a unei decizii în armonie cu voia lui
Dumnezeu............. ............................................................................................................................................. 31
7.9 PRINCIPII BIBLICE GENERALE PRIVIND LUAREA DECIZIILOR ............................................................................. 32
7.10 PAŞI ÎN PROCESUL LUĂRII DECIZIILOR........................................................................................................ 33
7.11 CÂTEVA CARACTERISTICI ESENŢIALE ALE UNEI DECIZII BUNE .......................................................................... 34
7.12 METODE DE LUARE A DECIZIILOR: PRECEDENTE BIBLICE ................................................................................ 35
7.13 METODE FOLOSITE ÎN LUAREA DECIZIILOR ................................................................................................. 37
7.13.1 Persoana în cauză ia decizia de una singură: ........................................................................ 37
7.13.2 Persoana în căutarea călăuzirii îşi încredinţează decizia unui expert. .................................. 37
7.13.3 Medierea părerilor mai multor persoane. ............................................................................. 38
7.13.4 Persoana în dilemă ia decizia în urma unei discuţii deschise în grup cu cei implicaţi. .......... 38
7.14 MODUL ÎN CARE LUĂM DECIZII ÎN ZONA GRI (ACOLO UNDE BIBLIA NU SPUNE NIMIC).......................................... 38
7.15 CONDIŢIILE ÎN CARE DUMNEZEU CĂLĂUZEŞTE PE CREDINCIOS........................................................................ 39
7.15.1 Credinciosul este dependent de Dumnezeu şi de Cuvântul Său şi nu se bizuie pe
înţelepciunea sa. Prov.3:5 .................................................................................................................................. 39
7.15.2 Credinciosul alege să-L recunoască pe Dumnezeu în orice detaliu al vieţii sale. Prov.3:6 .... 40
7.15.3 Credinciosul ascultă necondiţionat de voia lui Dumnezeu. Rom.12:1-2 ............................... 40
2
7.15.4 Credinciosul alege să se lase călăuzit de Dumnezeu. Ps.32:8 ............................................... 40
8 ATITUDINEA FAŢĂ DE MUNCĂ ŞI RĂSCUMPĂRAREA TIMPULUI .....................................................41
8.1 LUPTA CREDINCIOSULUI CU ATITUDINILE ŞI CU COMPORTAMENTUL SĂU FAŢĂ DE MUNCĂ ................................... 41

8.1.1 Perspectiva lumii asupra muncii. .......................................................................................... 41
8.1.2 Perspectiva biblică asupra muncii ......................................................................................... 43
8.1.3 Ce ne învaţă Biblia despre muncă după căderea în păcat? ................................................... 44
8.1.4 Principiile biblice care guvernează relația angajat- patron. Efeseni 6:5-9 și Coloseni 3:22-24,
1Tim.6:1-2.......................................................................................................................................................... 45
8.1.5 Principiile care guvernează relaţia patron-angajat. Efes. 6:9, Col.3:24b și Col.4:1............... 46
8.1.6 Cum definim succesul? .......................................................................................................... 47
8.1.7 Munca pe care o practicaţi are semnificaţie pentru Împărăţie şi pentru viaţa personală? .. 47
8.1.8 Există munci care îl onorează pe Domnul mai mult decât altele? ........................................ 48
8.1.9 Care este diferenţa dintre a munci pentru succesul personal şi a munci ca şi act de
închinare?............. ............................................................................................................................................. 49
8.1.10 Evaluaţi-vă atitudinea faţă de muncă în lumina celor învăţate. ........................................... 49
8.2 ADMINISTRAREA TIMPULUI .................................................................................................................... 49
8.2.1 Structura unui proiect ........................................................................................................... 50
8.2.2 Identificarea valorilor ............................................................................................................ 52
8.2.3 Stabilirea obiectivelor: .......................................................................................................... 56
8.2.4 Planificarea ........................................................................................................................... 58
8.2.5 Evaluare ................................................................................................................................ 59
8.2.6 Principii personale pentru succesul în organizarea timpului ................................................. 61
9 ÎNŢELEGEREA SUFERINŢEI ..............................................................................................................64
9.1 PERSPECTIVA BIBLICĂ ASUPRA SUFERINŢEI................................................................................................. 64

9.1.1 Originea suferinţei ................................................................................................................ 65
9.1.2 Cum foloseşte Dumnezeu suferinţa? ..................................................................................... 66
9.1.3 Sfârşitul suferinţei ................................................................................................................. 67
9.2 MODUL ÎN CARE DUMNEZEU FOLOSEŞTE SUFERINŢA ÎN VIAŢA CREDINCIOSULUI. .............................................. 69
9.2.1 Suferinţa furnizează o platformă pentru evanghelizare şi edificare ..................................... 69
9.2.2 Suferinţa perfecţionează perspectiva şi caracterul nostru .................................................... 70
9.2.3 Suferinţa edifică (zideşte) pe credincios ................................................................................ 70
9.2.4 Suferinţa ca şi consecinţă a neascultării de Dumnezeu şi Cuvântul Său ............................... 72
9.2.5 Suferinţa întăreşte relaţiile dintre oamenii ........................................................................... 73
9.2.6 Suferinţa adânceşte loialitatea noastră faţă de Domnul Isus ............................................... 73
9.3 RĂSPUNSUL UNOR CREDINCIOŞI LA SUFERINŢĂ. IACOV 1:19 HAB.1 SI 2 CEI 3 TINERI ........................................ 74
9.4 PREGĂTIREA CREDINCIOSULUI PENTRU SUFERINŢĂ ...................................................................................... 75
9.5 CARE AR TREBUI SĂ FIE ATITUDINEA CREDINCIOSULUI FAŢĂ DE SUFERINŢĂ? ..................................................... 75
10 PĂRTĂŞIA CU DUMNEZEU ŞI CU ALŢI CREDINCIOŞI .......................................................................78
3
10.1 BAZELE PĂRTĂŞIEI ................................................................................................................................ 78
10.1.1 Definirea părtăşiei - („părtăşie" = koinonia) ......................................................................... 78
10.1.2 Condiţiile menţinerii părtăşiei cu Dumnezeu ........................................................................ 79
10.2 ILUSTRAREA PĂRTĂŞIEI .......................................................................................................................... 81
10.3 CARACTERUL UNITĂŢII .......................................................................................................................... 82
10.4 PRACTICAREA PĂRTĂŞIEI........................................................................................................................ 83
10.4.1 Responsabilitatea noastră unii faţă de alţii .......................................................................... 83
10.5 SOLUŢIONAREA CONFLICTELOR ............................................................................................................... 93
10.5.1 Câteva din cauzele conflictelor. ............................................................................................ 93
10.5.2 Plan de soluţionare a conflictelor. ......................................................................................... 94
10.6 CARE TREBUIE SĂ FIE ATITUDINEA FAŢĂ DE UN CREDINCIOS CARE NU SE POCĂIEŞTE. ........................................... 96
11 SLUJIREA SEMENILOR ....................................................................................................................98
11.1 CUM SĂ SLUJIM PE CREDINCIOŞI? ............................................................................................................ 98

11.1.1 Chemarea chemărilor............................................................................................................ 98
11.1.2 Chemarea la slujire ............................................................................................................... 98
11.1.3 Chemarea la slujire a lui Ieremia - Ieremia 1:4-19 ................................................................ 99
11.1.4 Disciplina slujirii .................................................................................................................. 101
11.1.5 Contrastul dintre slujitorul chemat şi slujitorul mânat de slujire. ....................................... 102
11.1.6 Câteva beneficii ale lucrării de slujire .................................................................................. 102
11.1.7 Punerea în practică a lucrării de slujire ............................................................................... 103
11.1.8 Ce putem învăța din viața Domnului Isus despre facerea de ucenici? ................................ 107
11.1.9 Ce este ucenicia şi procesul formării de ucenici. ................................................................. 109
11.1.10 Definiția și avantajele grupului mic. .................................................................................. 111
11.1.11 Calificările făcătorului de ucenici: ..................................................................................... 112
11.1.12 Identificarea posibilelor obstacole în calea practicării uceniciei ....................................... 113
11.1.13 Beneficiile uceniciei ........................................................................................................... 114
11.1.14 Părtăşia ............................................................................................................................. 115
11.2 CUM SĂ SLUJIM NECREŞTINII? .............................................................................................................. 115
11.2.1 Mărturia .............................................................................................................................. 115
11.2.2 Compasiunea ...................................................................................................................... 115
12 LUPTA CEA BUNĂ ........................................................................................................................117
12.1 APOSTOLUL PAVEL - MODEL DE CREDINCIOS CARE S-A LUPTAT LUPTA CEA BUNĂ. ............................................ 117
12.2 ÎN ORICE RĂZBOI ESTE NECESAR: ........................................................................................................... 119
12.3 ŞIRETLICURILE LUI SATAN .................................................................................................................... 119
12.3.1 Primul contact al lui Satan cu oamenii. Is.14:12-17; Ez.28:12-19 ....................................... 120
12.4 STĂPÂNIREA LUI SATAN ASUPRA LUMII ................................................................................................... 122
12.5 AVANTAJUL LUI SATAN ESTE INVERSAT PRIN LUCRAREA LUI HRISTOS DE PE CRUCE ........................................... 123
12.6 MODUL ÎN CARE SATAN FOLOSEŞTE ISPITIREA .......................................................................................... 125
4
12.7 DUŞMANII CREDINCIOŞILOR ................................................................................................................. 128
12.7.1 Firea pământească.............................................................................................................. 129
12.7.2 Lumea.................................................................................................................................. 129
12.7.3 Satan ................................................................................................................................... 130
12.8 CUM SĂ LUPŢI LUPTA CEA BUNĂ? .......................................................................................................... 132
12.8.1 Fiţi treji şi vegheaţi. ............................................................................................................. 132
12.8.2 Împotriviţi-vă lui tari în credinţă ......................................................................................... 133
12.8.3 Care este semnificația fiecărei piese din armătura lui Dumnezeu? .................................... 136
12.9 MOTIVAŢIE PENTRU LUPTA CEA BUNĂ .................................................................................................... 142
12.10 OBIECTIVUL LUI DUMNEZEU PENTRU VIEŢILE NOASTRE .............................................................................. 143
12.11 RĂSPLATA NOASTRĂ CEREASCĂ ............................................................................................................. 143
12.11.1 Scaunul de judecată al lui Cristos ...................................................................................... 143
12.12 CHEMAŢI LA CONSECVENŢĂ ................................................................................................................. 144
13 BIBLIOGRAFIE: .............................................................................................................................146
5
Scopul cursului:
Să motiveze studenţii la dezvoltarea intimităţii cu Dumnezeu şi la trăirea unei vieţi
evlavioase, care se manifestă într-un comportament integru bazat pe principiile Scripturii.
Pentru absolvirea cursului, studenţii trebuie să:
 Participe la curs. (5% din notă)
 Studieze cursul BEE de „Viaţă creştină”(25% din notă). Vă rog să-mi comunicaţi lunar, pe
email, stadiul în care sunteţi cu studierea cursului.
Trimiteţi un raport analitic1 pe lecţiile 1-2 până în 30 octombrie a anului curent;
Trimiteţi un raport analitic pe lecţiile 3-4 până în 30 noiembrie a anului curent;
Trimiteţi un raport analitic pe lecţiile 5-6 până în 30 decembrie a anului curent;
Trimiteţi un raport analitic pe lecţiile 7-8 până în 15 martie a anului curent;
Trimiteţi un raport analitic pe lecţiile 9-10 până în 15 aprilie a anului curent;
Trimiteţi un raport analitic pe lecţiile 11-12 până în 15 mai a anului curent;
 Dactilografieze lucrările la 1,5 rânduri şi să predea lucrările în prima zi de sesiune(35% din notă)
 Susţină examenul (35% din notă)
Lucrările pe care studentul le va elabora

a) Elaboraţi inventarul vieţii spirituale.
Lucrarea va cuprinde următoarele:
 Descrieţi manifestările noii trăsături de caracter la care aţi început să lucraţi în semestrul întâi.
Urmăriţi evoluţia ei pe parcursul a 14 săptămâni, cu monitorizarea evenimentelor mai
importante, din două în două săptămâni.
 Folosind metoda de studiu biblic într-o stare de închinare, scrieţi un jurnal timp de o săptămână,
menţionând gândurile pe care Duhul Domnului vi le-a pus pe inimă, din pasajele preferate ale
Epistolei către Efeseni. Au fost şi momente de pocăinţă în timpul de părtăşie cu Domnul? Puteţi
să-L slăviţi pe Domnul şi să mă încurajaţi, prin mărturisirea unei experienţe personale pe care aţi
avut-o în acea săptămână şi care v-a marcat viaţa?
 Împărtăşiţi 1-2 lucruri pentru care vă rugaţi de mai mulţi ani.
 Decideţi să vă rugaţi zilnic, pentru un timp de 4 luni, pentru o anumită nevoie specifică? Care
este acea nevoie? Aţi avut harul să primiţi de la Domnul răspuns la rugăciunile făcute?
 Faceţi un jurnal timp de o săptămână, notând toate activităţile în care aţi fost implicat, inclusiv
vizionare de filme, navigare pe site-uri, discuţii banale etc. Cunoscându-vă priorităţile pe care le
aveţi, priorităţi care reies din scopul vieţii voastre, faceţi o evaluare a eficienţei timpului folosit,
în raport cu priorităţile voastre ca şi credincioşi. În urma evaluării, stabiliţi ce schimbări veţi face
în viaţa voastră cu privire la folosirea eficientă a timpului.
1
Raportul analitic conţine informaţiile necesare pentru a conduce un grup de ucenicie.
6
 Să presupun că sunteţi în conflict cu un credincios. Care sunt paşii pe care i-aţi parcurge pentru
aplanarea conflictului cu acea persoană?
 Cum aţi încuraja o persoană care trăieşte un sentiment de inutilitate în biserica pe care o
frecventaţi? Puteţi să gândiţi la un plan de încurajare pe o perioadă de 5 săptămâni? Cum ar arăta
acest plan?
 Planificaţi o activitate care să slujească comunitatea în care există biserica pe care o frecventaţi.
Care este activitatea pe care o planificaţi? Care a fost efectul slujirii comunităţii?
 Aveţi o relaţie evanghelistică cu o persoană? De cât timp? Cum aţi intrat în această relaţie? Aţi
ajuns să-L mărturisiţi pe Hristos ca Domn şi Mântuitor? Cât de des vă întâlniţi cu acea persoană?
Ce activităţi comune desfăşuraţi cu acea persoană?
b) Elaboraţi planul de dezvoltare personală

Elaboraţi planul de dezvoltare personală după următorul model:
RELAȚIA OBIECTIVUL ACTIVITATEA RELAŢIA DE MENTORARE

Numele Frecvenţa
Dumnezeu
Sinele
Aproapele
Biserica
Profesia
Creația
Războiul spiritual
Exemple de completare a acestui plan:
Ce îmi propun în relaţia cu Dumnezeu:

a.Citirea Cuvântului.
-Zilnic.
-Dimineața 20-30 de minute.
-Câte un capitol la care să meditez.
Pentru anul 2016
Ianuarie : Proverbe.
Februarie : Psalmi I.
Martie : Marcu şi Eclesiastul.
7
b.Rugăciune.
-Zilnic
-Listă de rugăciune:
Trei necreștini cu care am o relaţie evanghelistică.
Persoanele pe care le ucenicizez.
Echipa de slujire.
Prezbiterii bisericii.
Părinți & Familia extinsă.
În relaţia cu sine
a. Studiu biblic.
Luni-vineri 30-45 minute
3 cărți al bibliei în anul acesta
Iacov
Galateni
Marcu/Romani?
b.Jurnal
Să notez gânduri din timpul de părtășie.
Starea mea : motive de bucurie, frământări, dezamăgiri, rugăciuni ascultate, planuri....
Motivele din zilele de post.
Lista de rugăciune.
În relaţia cu familia:
-Comunicare cu soţia: zilnic min 15 min;
-Masa cu toată familia pentru părtăşie în fiecare seară;
-Să petrec în fiecare zi minim 15 min cu fiecare din cei 3 copii;
-Altarul în familie – o dată pe săptămână pentru rugăciune și studierea Scripturii;
-Plimbare cu soţia min 1 oră pe lună;
-Vizită împreună cu soţia o dată pe lună în perioada de iarnă la familii din biserică;
-Relaţia cu părinţii şi cu socrii cât sunt în viaţă: vizitare, ajutor.
În relaţia cu biserica:
a.Lucrarea cu tinerii.
Participarea la întâlnirile cu echipa de slujire.
Implicarea în organizare atunci când este nevoie.
Implicarea în slujirea prin pregătirea cursului pe care îl studiem.
Participarea la întâlnirile de tineret şi conducerea lor.
Parcurgerea cu tinerii a cursului „Ucenicie în şcoala lui Isus”.
8
b.Slujirea în biserică.
Alocarea de timp suficient pentru pregătirea predicii.
Participarea la întâlnirile trimestriale cu frații slujitori.
Participarea la întâlniri lunare pentru programarea slujirii.
Slujirea la videoproiector.
c.Lucrarea de secretariat.
Îndeplinirea cu consecvență a slujbei care mi-a fost încredințată.
În relaţia cu războiul spiritual:

a.Identificarea modului de acțiune a Diavolului.
Să urmăresc în timpul de evaluare personală modalitățile prin care Satan
m-a înşelat şi am fost biruit;
b.Conștientizarea vremurilor în care trăiesc.
Înțelegerea diferitelor concepții despre lume și viață astfel încât :
Să pot să înțeleg felul de a acționa al Diavolului.
Să descopăr care sunt păcatele pe care eu le socotesc acceptabile.
c.Adâncirea în Cuvânt.
Urmărirea planului de dezvoltare și a timpului de părtășie cu Domnul și de
studiu biblic.
Să fac orice gând rob ascultării de Cristos.
1 Termen de predare: prima zi din sesiunea din vară
9
7 Credinciosul care cunoaşte voia lui Dumnezeu acceptă

călăuzirea şi ia decizii înţelepte
Scopul capitolului:
Înțelegerea voii lui Dumnezeu și a modului în care El ne călăuzește învoia Sa la un moment
dat, precum şi stabilirea unor pași necesari luării unei decizii în timp util,conform voii lui
Dumnezeu.
Obiectivele capitolului:
La sfârșitul studierii capitolului, studenții trebuie:
Să explicemodul în care este folosită în Biblie expresia „voia lui Dumnezeu”;
Să prezinteconcepțiile cu privire la voia specifică a lui Dumnezeu pentru fiecare credincios;
Să indiceprincipiile biblice care guvernează voia specifică a lui Dumnezeu;
Să identificepremisele care stau la bazacunoașterii „voii lui Dumnezeu”;
Să menţioneze ce ne învață Biblia despre voia lui Dumnezeu;
Să specificecăile prin care Dumnezeu Își descoperă voia Sa;
să înțeleagă sursele de autoritate în baza cărora putem lua o decizie bună;
să identifice premisele fundamentale privind luarea unei decizii conform cu voia lui
Dumnezeu;
să analizeze unele dintre metodele practicate în Biblie pentru luarea deciziilor;
Să explicecâteva dintre elementele esențiale în luarea unei decizii bune;
să cunoască câteva dintre metodele practicate în prezent în luarea deciziilor;
Să distingăprincipiile generale în luarea unei decizii conform cu voia lui Dumnezeu;
să stabilească pașii importanți în procesul luării deciziilor conform cu voia lui
Dumnezeu.
7.1 Introducere
Adesea credincioșii se întreabă: „Ce vrea Dumnezeu să facă cu mine, cu dorințele şi cu
planurile mele?”Mulți dintre noi avem impresia că voia lui Dumnezeu este ascunsă într-o cutie de
comori îngropată, iar noiavem numai câteva bucățele din harta care-i indică locul.
Dar este oare adevărat acest lucru?
Îşi păstrează oare Dumnezeu planurile ca pe niște lucruri ascunse față de noi, sau vrea El ca
noi să-Lurmăm în aşa fel încât El să ne poată călăuzi pas cu pas?
Un pasaj din Scriptură care se ocupă de această problemă este cel din cartea Proverbe 3:5-6.
Încrede-te în Domnul din toată inima ta şi nu te bizui pe înţelepciunea ta!Recunoaşte-L în toate
căile tale,şi El îţi va netezi cărările.
J. Sidlow Baxter spunea: Dacă există vreun lucru de care epoca noastră plină de încordare și de
nervozitate are nevoie mai mult decât de oricare altul, acest lucru este călăuzirea care nu este de
10
natură omenească... Niciodată întrebarea: încotro ne îndreptăm? Nu a fost pusă cu mai multă
neliniște.2
Oameni din toată lumea umblă după călăuzire. Milioane de oameni din lume citesc
horoscopul, merg la ghicitori cu scopul de a avea reușită în viață, în afaceri, în familie.Banca
Europeană a avut o întâlnire în care au chemat oameni în domeniul prevestirii viitorului pentru a se
consulta cu ei cu privire la direcţia în care trebuie să lucreze.
Uneori, unii credincioși, deși au Scriptura în mâna lor, sunt debusolați în anumite
circumstanțe ale vieții.
Plăcerea lui Dumnezeu este ca omul să întrupeze voia Sa în caracterul şi lucrarea sa. Dar
cunoaşterea voii lui Dumnezeu cere sacrificiu, timp şi dependenţă zilnică de El.
Un exercițiu pe care îl făceam în vremea tinereții era să deschid Biblia la întâmplare și să
citescun verset de pe o anumită parte a paginii din Biblie, cu scopul de a avea un cuvânt de la
Domnul pentru o anumită zi.
De asemenea, mulți tineri la căsătorie ar dori să știe care este iubita inimii lor, iar unii dintre
ei ar dori să aibă alte dovezi decât ceea ce spune Scriptura.
O ilustrație cu privire la conformitatea vieților noastre cu voia lui Dumnezeu: Așa după
cum un ceasmecanic are nevoie să-i fie strânsă coarda cu o cheiță în fiecare zi, tot așa și fiecare
credincios are nevoie de Cuvântul lui Dumnezeu și de Duhul Sfânt drept călăuză în fiecare zi
pentru a rămâne în voia lui Dumnezeu.
Biblia vorbește despre :
 voia lui Dumnezeu – Mat. 7:21; Efs. 6:6
 voia firii pământești – Efs. - 2:3 şi 1 Pet. 4:3
Voia firii pământești înseamnă trăire după mersul lumii și a duhului care lucrează în fii neascultării.
1 Petru 4:3 Ajunge, în adevăr, că în trecut aţi făcut voia Neamurilor, şi aţi trăit în
desfrânări, în pofte, în beţii, în ospeţe, în chefuri şi în slujiri idoleşti neîngăduite.
7.2 Modalităţi de exprimare a voii lui Dumnezeu în Biblie.

Există trei modalități în care putem înțelege expresia „Voia Lui Dumnezeu”.
 Suverană– reflectarea planului veșnic al lui Dumnezeu, plan care se îndeplinește cu precizia
unui ceasornic, independent de voia omului. Creație. Gen. 1:26-27, Alegere. Efs. 1:4-5,
Răscumpărare. Efs. 1:7, A doua venire și Judecată. Ev. 9:27), Ex. 7:3, Efs. 1:9; Ev. 9:11-12
 Morală– reflectarea caracterului lui Dumnezeu în Cele zece porunci (Ex. 20:2-17), în viața şi
în învățătura lui Hristos (Evanghelii) și în învățăturile apostolilor (Efs. 5:17-18; 1 Pet. 1:15).
 Individuală(specifică): reflectarea planului specific al lui Dumnezeu pentru fiecare
credincios, referitor la detaliile vieții. (Gen. 24:1-67; Ier. 1:4-8; Efs. 2:10)
2
J. Sidlow Baxter, Does God Still Guide?, Kregel Pubns, 1991, p.5
11
Suverană
Morală
Specifică
7.3 Concepţii cu privire la voia specifică a lui Dumnezeu

Cu privire la voia specifică, teologii se împart în două:
 Unii susțin că nu este o voie specifică.
 Alții susțin că există o voie specifică.
Există o voie specifică a lui Dumnezeu, pentru fiecare credincios?
Se pun câteva întrebări:
Există o voie specifică a lui Dumnezeu pentru fiecare credincios?
Dacă Da, atunci este Dumnezeu interesat să comunice voia Sa fiecărui credincios şi să-L
călăuzească?
Cum deosebim voia lui Dumnezeu de dorințele noastre firești?
Dacă Dumnezeu ne-a creat şi ne-a mântuit pentru scopul Său, care este strâns legat de
planulSău, atunci noi care suntem în planul Său avem o contribuție unică la acest plan. Iar pentru a
ne aduce contribuția la planul Său, Dumnezeu este interesat să ne comunice voia Sa, dar şi să ne
călăuzească în voia Sa.
O parte a procesului de învățare a credincioșilor vizează cunoașterea planului Său. Fapte
20:27 Căci nu m-am ferit să vă vestesc tot planul lui Dumnezeu.
Uitând-ne în Biblie, observăm că Dumnezeu a avut un plan cu: Avraam, Moise, poporul Său
Israel, Ilie, Daniel, Biserica Sa etc. Cu privire la poporul Său Israel, vedem cum Dumnezeu, prin
Moise, le descoperă voia Sa cu privire la ei, dar îi şi călăuzește în vederea împlinirii planului Său.
Chiar dacă poporul evreu falimentează în împlinirea planului Său, Dumnezeu nu este în
criză, ci îl trimite pe Hristos să împlinească planul Său, care acum este continuat de Biserica Sa.
Dar Biserica Sa funcționează ca un organism în care fiecare mădular are o contribuție unică
la zidirea ei. Domnul Isus dăruiește Bisericii Sale oameni-daruri cu un scop clar și anume acela de a
contribui la maturizarea credincioșilor în vederea lucrării de slujire. 1 Cort.12:12-27; Efes.4:11-16
Problema nu este dacă Dumnezeu are un plan şi o voie specifică pentru fiecare credincios,
ca să-L călăuzească, ci dacă credinciosul alege să intre în acest plan, aşa cum a făcut-o Domnul
Isus în Evrei 10:7 Atunci am zis: „Iată-Mă (în sulul cărţii este scris despre Mine), vin să fac voia
Ta, Dumnezeule!”
Din perspectivă omenească,voia specifică a lui Dumnezeu este ceva spectaculos pentru
unii credincioși şi ceva mai puțin spectaculos pentru alţi credincioşi.
Problema nu este cât de spectaculoasă sau nespectaculoasă poate fi voia specifică a lui
12
Dumnezeu pentru viaţa dvs., ci dacă veţi alege să faceţi voia Sa.
Argumente în favoarea cunoaşterii voii specifice a lui Argumente care nu susţin

Dumnezeu cunoaşterea voii specifice a lui
Dumnezeu
Efes.2:10 şi am fost zidiţi în Hristos Isus pentru faptele bune pe Dacă ar exista o voie specifică a
care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele. lui Dumnezeu, atunci ar exista
Structura „faptele bune” este interpretată în două moduri: o singură alegere bună pe care
• Acţiunile morale - interpretare susținută de cei care nu ar trebui să o facă credinciosul.
cred în existența voii specifice Tot ce are Dumnezeu cu privire
• Efectiv - faptele pregătite de Dumnezeu în care la voia Sa există în Biblie.
credinciosul trebuie să umble.(Susținută de adepții existenței voii
specifice) Scriptura nu ne porunceşte să
Dacă este cu referire la faptele bune, atunci cei care cred că nu căutăm voia lui Dumnezeu.
există o voie specifică susțin că este un paradox între Col.1:9 să vă umpleţi de cunoş-
predestinare şi libertatea de alegere. Dar predestinarea nu tinţa voii Lui, în orice fel de
anulează libertatea de alegere a credinciosului, nici umblarea sa înţelepciune şi pricepere
prin credinţă. duhovnicească; Ps.32:8
Luca 12:46 –Scriptura vorbeşte despre o credincioşie în lucrul
încredinţat.
Noul Testament vorbeşte despre existenţa diferitelor daruri
spirituale care ne-au fost date cu scopul de la lucra la zidirea
trupului lui Hristos. Efes.4:11-16; 1 Cort.12:12-27; Rom 12:6-8
Fără cunoaşterea voii Lui şi fără călăuzire în împlinirea voii Singura călăuzire este cu privire
specifice, nu există experienţă creştină şi nici practicarea la voia morală a lui Dumnezeu;
prezenţei Sale în viaţa credinciosului. este revelată prin promisiunile
Călăuzirea credinciosului de cătreDumnezeu se face prin relaţia lui Dumnezeu.
cu El, care este continuă.
Nu există creştere spre maturitate fără călăuzire în voia Sa prin Voia suverană a lui Dumnezeu
deciziile pe care le ia credinciosul. În maturizare, discernerea neagă prezența voii specifice a
vocii Domnului de alte voci este definitorie. Gen.3 lui Dumnezeu.
Textele care vorbesc despre planul lui Dumnezeu cu privire la
om sunt: Rom.8:28-30; Efes.1:4-12; Efes.2:10, 1 Tes.3:3-4; 2
Tes.2:13, iar pasajele din Mat.6:25-34, Lc.12:4-7 și 22-34
vorbesc despre grija lui Dumnezeu pentru detaliile vieții omului.
-În progresia revelaţiei sale, Dumnezeu s-a deplasat dinspre un Scriptura nu ne învaţă cum să
sistem de legi şi regulamente foarte minuţios structurat, care cunoaştem voia lui Dumnezeu.
13
guverna un spectru larg al comportamentului uman înspre un Întrebarea corectă nu este „Să
sistem în care comportamentul uman urmează a fi determinat pe cunosc voia lui Dumnezeu?” ci
baza principiilor (Voii morale) şi dirijat(guvernat) printr-o relaţie „Cum să fac alegeri bune?”
personală şi prin creativitate.
-Din moment ce Biblia ne învaţă în mod repetat să ne umplem de
cunoştinţa Voii Lui morale (Col. 1:9) ca să putem să Îi fim
plăcuţi Lui în orice lucru, este important să înţelegem călăuzirea
mai degrabă ca pe un proces al luării celei mai bune decizii în
baza Voii morale revelate a lui Dumnezeu, decât ca pe un proces
al căutării voii specifice a lui Dumnezeu pentru fiecare aspect al
vieţii noastre(de exemplu, trebuie să caut care este voia lui
Dumnezeu cu privire la curoarea maşinii pe care o voi cumpăra.
Efeseni 2:10a- noi(evreii și neamurile) suntem lucrarea Lui. Lucrarea Lui se referă la mântuirea lui
Dumnezeu. Cuvântul „lucrare” vine de la grecescul poiema, care se referă la o lucrare de artă
sau la o capodoperă3. Credincioşii sunt capodopera Lui.Efeseni 2:10b - am fost zidiţi în Hristos
Isus. Am fost făcuţi în Hristos o nouă creatură, o nouă zidire, aşa după cum subliniază ap. Pavel în
1 Cort.5:17Efeseni 2:10 c - faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu. Rezultatul mântuirii(al
lucrării lui Dumnezeu) sunt faptele bune în care credinciosul mântuit umblă, ca dovadă a
autenticităţii mântuirii din viaţa sa. Dintr-o persoană care practica păcatul şi trăia sub domnia celui
rău, acum credinciosul este mântuit sub domnia lui Dumnezeu, umblând în faptele bune pe care
Dumnezeu le-a pregătit şi care sunt menţionate în cap.4-6 ale epistolei Efeseni.
7.4 Principii cu privire la voia specifică a lui Dumnezeu descoperită în Biblie

a. Geneza 24:1-67
- Avraam avea o intimitate și o experiență cu Dumnezeu, împărtășindu-I Lui frământările sale cu
privire la viitoarea soție pentru fiul său Isac.Gen.24:7 și 40
- Avraam are convingerea că Dumnezeu îl va trimite pe Îngerul Său pentru a-l călăuzi pe robul său
Eliezer în găsirea unei logodnice pentru Isac. Gen.24:7 și 40
b. Ps.32:8 – David spune că Dumnezeu ne va învăța, ne va sfătui și ne va călăuzi pe calea Sa(adică
în voia Sa)
c. Ieremia 1:4-8 - Dumnezeu îl cheamă pe Ieremia să fie prorocul Lui, pentru că după planul lui
Dumnezeu, el urma să fie proroc.
d. Galateni 1:11-23- Dumnezeu l-a mântuit pe ap. Pavel și apoi l-a chemat ca să ducă Evanghelia
lui Hristos la neamuri.
3
John F. Walvoord & Roy B. Zuck, Comentariu al Noului Testament, Editura Multimedia, Arad, p.614
14
e. Ioan 16:13- Domnul Isus le promite ucenicilor că nu-i va lăsa orfani, ci le va trimite pe Duhul
Sfânt care îi va călăuzi în tot adevărul.
f. Efeseni 2:10 - Rezultatul mântuirii noastre este faptul că suntem lucrarea lui Dumnezeu(adică
capodopera Lui)4, nu a noastră5 cu scopul de a-L glorifica pe El, prin faptele bune pe care El le-a
pregătit mai dinainte ca să umblăm prin ele. Noi suntem mântuiți nu prin faptele bune, ci pentru
faptele bune, prin care demonstrăm că mântuirea este autentică în viața noastră a credincioșilor.
Așa cum spune și Iacov, o credințăautentică este însoţită de o viață plină de faptele bune. Dacă
Dumnezeu ne-a mântuit pentru faptele bune pe care le-a pregătit mai dinainte, este El interesat să ni
le descopere? Sigur că da. „Responsabilitatea noastră este de a descoperi voia Sa pentru noi și
apoi de a asculta de voia Sa(adică de a ne lăsa călăuziți de El prin Duhul)”.6 O altă întrebare este:
Cum coexistă Suveranitatea lui Dumnezeu în mântuire cu libertatea de alegere a omului de a umbla
în faptele bune pregătite mai dinainte?
7.4.1 Concluzie cu privire la principiile descoperite în Biblie despre voia specifică a lui
Dumnezeu:
1. În progresia revelaţiei Sale, Dumnezeu în relația Sa cu omul, s-a deplasat dinspre un sistem
de legi şi regulamente foarte minuţios structurat care guverna un spectru larg al
comportamentului uman, înspre un sistem în care comportamentul uman urmează a fi
determinat pe baza principiilor (voii morale) şi dirijat(guvernat) printr-o relaţie personală şi
prin creativitate.
2. Din moment ce Biblia ne învaţă în mod repetat să ne umplem de cunoştinţa voii Lui morale
(Col. 1:9) ca să putem să îi fim plăcuţi Lui în orice lucru, este important să înţelegem
călăuzirea mai degrabă ca pe un proces al luării celei mai bune decizii pe baza voii morale
revelate a Lui Dumnezeu, decât ca pe un proces al căutării voii specifice a lui Dumnezeu
pentru fiecare aspect al vieţii noastre.
3. Din moment ce Dumnezeu are un plan, atunci fiecare dintre credincioși este o parte a
planului Său, care este legat de cunoașterea și împlinirea voii specifice a lui Dumnezeu cu
privire la noi. Și dacă este așa, atunci care sunt căile și mijloacele prin care El ne comunică
acest plan individual?
7.5 Premise7 esenţiale în procesul cunoaşterii voii lui Dumnezeu

Scopul existenţei credinciosului este glorificarea lui Dumnezeu în orice situaţie din viaţa sa.
Is.24:14-15, Ps. 22:23, 1 Cor. 6:20 Viaţa credinciosului include: premise, convingeri (valori),
motivaţii, caracter, comportament, vorbe și atitudini.
4
John F. Walvoord &Roy B. Zuck, Comentariu al Noului Testament, Editura Multimedia, Arad, p.614
5
William MacDonald – Comentar la Noul Testament, p.741
6
William MacDonald – Comentar la Noul Testament, p.742
7
Premisă-condiție preliminară a unei argumentări, punctul de pornire a argumentării
15
a. Dumnezeu este interesat să ne descopere voia Sa, mai mult decât suntem noi înşine
interesaţi să o cunoaştem (Ps. 32: 8-9);
b. Cunoaşterea deplină a voii lui Dumnezeu este esenţială pentru fiecare credincios. Col. 1:9;
c. Căutarea voii „specifice” a lui Dumnezeu trebuie înţeleasă ca un proces al luării unei
decizii specifice conform voii morale a lui Dumnezeu. Psalm 119:105 Cuvântul Tău este o
candelă pentru picioarele mele şi o lumină pe cărarea mea;
d. Luarea unei decizii conform voii lui Dumnezeu trebuie înţeleasă mai degrabă ca un proces
preventiv decât ca un eveniment de criză. Neascultarea sistematică a lui Saul de Cuvântul
lui Dumnezeu (1 Sam. 15:19Pentru ce n-ai ascultat glasul Domnului? Pentru ce te-ai
aruncat asupra prăzii şi ai făcut ce este rău înaintea Domnului?”; etc.), l-a împiedicat să
ştie ce să facă într-o situaţie critică ulterioară (1 Sam. 28:6-7a Saul a întrebat pe Domnul, şi
Domnul nu i-a răspuns nici prin vise, nici prin Urim, nici prin proroci.7 Atunci Saul a zis
slujitorilor lui: „Căutaţi-mi o femeie care să cheme morţii, ca să mă duc s-o întreb.”);
e. Scopul principal al cunoaşterii voii Lui este să fim roditori şi să-i fim plăcuţi Lui (Col. 1:9-
10) sau cu alte cuvinte: trăirea conform standardelor divine atât în principii (loialitate) cât şi
în detaliu (fidelitate);
f. Relaţia personală cu Dumnezeu (Ioan 10:10Eu am venit ca oile să aibă viaţă, şi s-o aibă din
belşug.) şi ascultarea de voia morală a lui Dumnezeu, (Ioan 14:21Cine are poruncile Mele şi
le păzeşte acela Mă iubeşte; şi cine Mă iubeşte va fi iubit de Tatăl Meu. Eu îl voi iubi şi Mă
voi arăta lui.”) deja cunoscute, sunt esenţiale în vederea descoperirii lui Dumnezeu şi în
vederea luării unei decizii conform voii lui Dumnezeu; altfel, procesul cunoaşterii voii lui
Dumnezeu nu se deosebeşte cu nimic de ghicire, citirea în cărţi sau în cafea.
7.6 Ce ne învaţă Scriptura cu privire la voia lui Dumnezeu?

a. Creștinii autentici sunt preocupațisăînveţe, să înţeleagă şi să practice voia lui Dumnezeu.
Care este un ţelul meu, potrivit cu:
- Efeseni 5:17b? Răspuns:Înţelegerea voii Domnului.
-Deut.5:30 Hotărâre în a mă teme de Domnului şi de a împlini Cuvântul lui Dumnezeu.
-Ps.143:10 Dumnezeu să mă înveţe Legea Lui, iar prin Duhul Sfânt să mă conducă în voia
Lui.
-Proverbe 3:5-6 Dumnezeu doreşte ca eu să mă încredîn El din toată inima ta, şi să-L
recunosc în toate circumstanţele vieţii.
-Lc.22:42b Domnul Isus în Ghetsimani a ales să facă voia Tattălui nu a Sa.
-Ioan 5:30b Domnul Isus în toată lucrarea Sa a făcut numai voia Tatălui.
-Ioan 6:38b Domnul Isus a declarat că a venit din cer să facă voia Tatălui.
b. Care este promisiunea lui Dumnezeupentru copiii Lui?
Psalmul 32:8„Eu – zice Domnul – te voi învăţa şi-ţi voi arăta calea pe care trebuie s-o
16
urmezi, te voi sfătui şi voi avea privirea îndreptată asuprata.” Domnul se angajează că îi
va învăța voia Sa și ne va călăuzi în voia Sa.
Ioan 7:17 Dacă vrea cineva să facă voia Lui, va ajunge să cunoască dacă învăţătura este de
La Dumnezeu sau dacă Eu vorbesc de la Mine. Cine cunoaște voia lui Dumnezeu are
discernământ.
Ier.7:23b umblaţi pe toate căile pe care vi le-am poruncit, ca să fiţi fericiţi.” Fericire pentru
credinciosul care umblă în calea Domnului.
c. Ce-ţi descoperă Dumnezeu cu privire la voia Lui în următoarele versete:
1Tesaloniceni 4:3-Voia lui Dumnezeu este sfinţirea voastră:să vă feriţi de curvie. Voia lui
Dumnezeu este sfinţire;
1Tesaloniceni5:18-Mulţumiţi lui Dumnezeu pentru toate lucrurile; căci aceasta este voia
lui Dumnezeu, în Hristos Isus, cu privire la voi. Voia lui Dumnezeu este să aleg să
mulţumesc lui Dumnezeu pentru orice circumstanță prin care trec în viaţa de zi cu zi.
1Petru2:15- Căci voia lui Dumnezeu este ca, făcând ce este bine, să astupaţi gura
oamenilor.Voia lui Dumnezeu este să fiu o bună mărturie.
d. Care este atitudinea ucenicului cu privire la voia lui Dumnezeu?
Deut.5:30 O!de ar rămâne ei cu aceeaşi inimă ca să se teamă de Mine şi să păzească
toate poruncile Mele, ca să fie fericiţi pe vecie, ei şi copiii lor! Hotărâre în a mă teme de
Domnului şi de a împlini Cuvântul lui Dumnezeu
Psalmul 40:8 vreau să fac voia Ta, Dumnezeule!” Şi Legea Ta este în fundul inimii mele.
Atitudinea(adică tiparul de gândire) este aceasta: de a practica voia lui Dumnezeu.
Mat.7:21 Cu privire la atitudinea pe care ucenicul trebuie să o aibă faţă de voia lui
Dumnezeu, Isus Hristos a zis: Nu oricine-Mi zice: „Doamne, Doamne!” va intra în
Împărăţia cerurilor,ci cel ce face voia Tatălui Meu care este în ceruri.Ce anume a ajutat la
formarea acestei atitudini? - Atitudinea aceasta s-a format în psalmist pentru că a ajuns
pasionat de Legea Domnului (Cuvântul Domnului). Persoana care este pasionată de Legea
Domnului este o persoană roditoare aşa cum menţionează Ps.1:2
Romani 12:2 Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi, prin înnoirea
minţii voastre, ca să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută şi
desăvârşită
1 Pet.4:19 – voia lui Dumnezeu este să accepţi suferinţa pentru numele Lui. Aşa că cei ce
suferă după voia lui Dumnezeu să-şi încredinţeze sufletele credinciosului Ziditor şi să facă
ce este bine.
Efs.6:6b – împlinirea voii lui Dumnezeu implică şi inima. ci ca nişte robi ai lui Hristos,
care fac din inimă voia lui Dumnezeu.
e. Cine este izvorul puterii dvs. în înfăptuirea( practicarea) voii lui Dumnezeu?
17
Filipeni2:13Căci Dumnezeu este Acela care lucrează în voi şi vă dă, după plăcerea Lui, şi
voinţa şi înfăptuirea.Voia lui Dumnezeu nu poate fi practicată prin efortul credinciosului, ci
credinciosul alege să împlinească voia lui Dumnezeu prin deciziile luate în fiecare zi.
Ioan15:5Cine rămâne în Mine şi în cine rămân Eu aduce mult rod; căci despărţiţi de Mine
nu puteţi face nimic. A rămâne în El, în concepţia ap. Ioan, înseamnă a fi locuit de El, a avea
o intimitate cu Domnul în fiecare clipă a vieţii noastre.
Paul Little afirmă următoarele:” Voia lui Dumnezeu nu este o cutie magică coborâtă din cer
cu o sfoară… Voia lui Dumnezeu este mai degrabă un pergament care se desfășoară zi de
zi… voia lui Dumnezeu este ceva care trebuie descifrat și trăit zi de zi în viața noastră. Nu
este ceva care să fie apucat, ca și un pachet, o dată pentru totdeauna. De aceea chemarea
noastră nu este să urmăm un plan sau să mergem într-un anumit loc sau să întreprindem o
acțiune, ci mai degrabă să-L urmăm pe Domnul Isus Hristos.’’8
Credincioşii găsesc în Scriptură toată călăuzirea de care au nevoie pentru a trăi pentru
Domnul Isus Hristos. Totuşi, sunt anumite hotărâri (decizii) specifice, care trebuie luate chiar dacă
Biblia nu dă instrucţiuni specifice. În aceste situaţii un credincios ar trebui să aplice principiile
luării hotărârilor, cuprinse în Cuvântul lui Dumnezeu(problemă pe care o vom analiza mai târziu în
acest capitol).
Concluzie:
Plăcerea lui Dumnezeu este ca omul să întrupeze voia Sa în caracterul şi lucrarea sa. Dar
cunoaşterea voii lui Dumnezeu cere sacrificiu, timp şi dependenţă zilnică de El.
7.7 Modalităţi prin care Dumnezeu Îşi comunică voia Sa

Înainte de a înţelege care sunt căile prin care Dumnezeu comunică credincioşilor Săi voia Sa,
trebuie să ţinem cont de următoarele:
 Cine este Dumnezeu – El este Suveranul, Creatorul, dar și Tatăl nostru cel ceresc. Fiecare
credincios trebuie să răspundă la întrebarea pe care apostolul Pavel şi-a pus-o, atunci când el
s-a întâlnit cu Domnul Isus, pe drumul Damascului: Cine eşti TU, Doamne? Fapte 9:5;
 Cine suntem noi – adică noi suntem creatura Sa, care am căzut în păcat, iar prin credinţa în
Hristos am devenit copiii Lui;
 Ce vrea Dumnezeu să fim şi să facem – Să răspundem la cea de-a doua întrebare pe care
apostolul Pavel şi-a pus-o pe drumul Damascului: Doamne, ce vrei să fac? Fapte 9:6
 Dumnezeu aşteaptă zilnic să luăm decizii în acord cu voia Sa.
În umblarea noastră zilnică cu El, Dumnezeu doreşte să creştem în aşa măsură, încât din
proprie iniţiativă să facem plăcerea Lui(voia Lui).
Dumnezeu doreşte ca fiecare credincios să fie dedicat ascultării de El, dedicat slujirii şi
glorificării Luide bună voie.
În procesul cunoaşterii lui Dumnezeu şi a voii Sale cât şi al călăuzirii, El doreşte să ne
8
Paul Little, Affiming the Will of God, Inter-Varsity Press, Downers, Illinois, 1971
18
dezvolte personalitatea, discernământul şi credincioșia, în vederea maturizării noastre. Dumnezeu
nu ne va dicta la fiecare 5 minute ce trebuie să facem şi ce nu trebuie să facem pentru a-Iplăcea Lui.
De aceea vor fi momente în viaţa noastră în care El va testa credincioşia noastră faţă de El. În
acele momente vei avea impresia că El tace. Să ne aducem aminte atât de încercarea prin care a
trecut Avraam cu fiul său Isac. Gen.22:12, cât şi de încercarea lui Iov.
De fapt, când Dumnezeu tace, El mă lasă pe mine să decid, având deja experienţa modului în
care El doreşte ca eu să aleg.
De exemplu, Domnul Isus a făcut prima înmulțire a pâinilor cu scopul ca ucenicii Săi să
înveţe următoarea lecţie: Resursele lui Dumnezeu sunt infinite pe când ale noastre sunt insuficiente.
De aceea, provocarea pentru orice ucenic al Domnului este să aducă și să încredințeze Domnului
puținul său, pentru ca El să-l binecuvânteze și să-l înmulțească, pentru a acoperi nevoile celor pe
care îi slujim.
La cea de a doua înmulţire a pâinilor, Domnul Isus se aştepta ca ucenici Săi să fi învăţat
lecţia, dar ei au dovedit că nu au învăţat-o.
Dacă la începutul vieţii de credinţă avem bucuria mântuirii care dă pe dinafară, iar
simţământul prezenţei lui Dumnezeu este copleşitor, cu trecerea anilor, când noi ne maturizăm,
vom avea şi momente numite de unii „noaptea întunecoasă a sufletului”, când prezenţa Domnului
nu va fi un simţământ copleşitor.
Întrebarea care se pune este: Voi continua să rămân credincios Domnului în orice
circumstanţă?
Orice încercare trecută cu bine de credincios este o cale prin care el creşte în credinţă şi este
binecuvântat.
Iată care sunt căile prin care Dumnezeu își comunică voia Sa:
7.7.1 Biblia sau Sfânta Scriptură.
Biblia, ca şi expresie a caracterului lui Dumnezeu, este Cuvântul lui Dumnezeu unic şi
infailibil. Biblia este relatarea scrisă a lucrurilor pecare Dumnezeu le-a spus unui număr restrâns de
oameni în folosul întregii omeniri.
În Biblie noi găsim atât porunci directe cu privire la ce trebuie să facem şi la ce nu trebuie
să facem, cât şi principii pentru trăirea noastră. De asemenea, găsim şi relatări istorice care
ilustrează aplicarea acestor principii. Deci în Biblie găsim etica lui Dumnezeu(adică principiile de
viaţă), dar şi morala lui Dumnezeu (adică aplicarea principiilor la viaţa de zi cu zi).
Biblia este atât de atotcuprinzătoare în ceea ce priveşte felul în care trebuie să trăim, încât
trebuiesă constituie manualul de bază şi primul la care să apelăm în probleme de călăuzire.
Aplecându-ne asupra Bibliei cu umilinţă şi inimă deschisă, ajungem să ne însuşim gândirea
lui Dumnezeu, dar şi să cunoaştem ceea ce îi face plăcere Lui.
19
„ Citeşte având o atitudine de pocăinţă. Acest lucru înseamnă că trebuie să citim fiind gata
de a ne preda cu tot ceea ce suntem, cu toate planurile, cu toate opiniile, cu toate averile şi
cu toate poziţiile noastre... Subordonează-ţi dorinţa de a găsi adevărul, dorinţei de a-L
împlini.”9
Deoarece Biblia este manualul nostru de bază în probleme de călăuzire, atâta timp cât
călăuzirea concretă a Domnului este deja afirmată cu claritate în Biblie, noi nu trebuie să ne
aşteptăm să fim călăuziţi de Dumnezeu pe o altă cale sau contrar Scripturii.
De exemplu, în Biblie Dumnezeu ne-a poruncit deja, cum să ne căsătorim: "numai în
Domnul". Aşadar, nu are sens ca un credincios să se roage şi să-L întrebe pe Domnul dacă El îi
permite să se căsătorească cu o necredincioasă — indiferent ce „împrejurări speciale" ar putea
exista. 2 Cort 6:14
Într-o asemenea situaţie, nu ai nevoie să fii călăuzit. Ai deja călăuzire! Nu uita, Dumnezeu
nu se poate contrazice nici pe Sine, nici Biblia.
Biblia este modalitatea principală prin care Dumnezeu ne călăuzeşte. Orice mesaj pe care îl
auzim trebuie evaluat prin lumina Cuvântului lui Dumnezeu scris.
Noi nu citim Biblia ca să ne descopere revelaţii noi. Nu, noi o citim pentru ca Domnul prin
Duhul Său să ne convingă personal, cum să aplicăm ceea ce El deja ne-a spus prin Cuvântul
Lui. Cuvântul lui Dsumnezeu este sursa noastră principală de călăuzire10.
O regulă bună de reţinut este aceasta: „Orice lucru care contrazice Cuvântul lui Dumnezeu,nu vine
de la Dumnezeu.”11
Cuvântul este folosit de Duhul pentru a ne transforma în asemănare cu Chipul lui

Dumnezeu. 2 Cort.3:18.Cuvântul este folosit de Duhul pentru a ne reînnoi în duhul minţii noastre,
pentru a avea gândul lui Cristos şi pentru a ne înarma cu un fel de gândire ca al lui Hristos.
Credinciosul cu o minte reînnoită poate face alegeri în acord cu voia lui Dumnezeu. Rom.12:2
Când a fost ispitit de Diavolul(Matei 4:1-11), Domnul Isus a ieşit biruitor, pentru că s-a
împotrivit Diavolului cu ceea ce spunea Vechiul Testament, deci s-a împotrivit folosindu-se de
Cuvântul lui Dumnezeu, care era în El.Mat.4:1-11
Desigur, Domnul Isus nu a purtat cu El în pustie Vechiul Testament. Este evident faptul că
El a studiat şi a memorat Scripturile de unul singur. Rabinii din zileleDomnului Isus obişnuiau să-i
înveţe pe ucenicii lor atât Scripturile cât şi interpretarea rabinică a Scripturilor. Se pare că şi
Domnul Isus a făcut acelaşi lucru cu ucenicii Lui.
Concluzie:Putem încheia menţionând că prima cale prin care Dumnezeu ne călăuzeşte este
Biblia. Deaceea Biblia trebuie studiatăpentru a ne informa şi pentru a ne impregna minţile cu ea.
Numai aşa gândirea noastră va fi modelată de Biblie, pentru ca apoi principiile din Biblie să
fie aplicate în diferitele situaţii prin care vom trece în viaţă.
9
Willam Low, În căutarea călăuzirii, Societatea Misionară Română, Oradea, p.185
10
Marilyn Hontz, În aşteptarea vocii lui Dumnezeu, Imago Dei, Oradea, p.175
11
Fundația EBE, Viața creștină-manualul studentului, Cluj-Napoca, p.227
20
În acest proces de călăuzire prin Biblie ne bazăm pe promisiunea că Duhul Sfânt ne va
aduceaminte exact pasajul care se potriveşte cel mai bine situaţiei prin care trecem. (Col.3:16).
Aplicaţie: Descrieţi o situaţie din viaţa dvs. în care aţi ieşit biruitor folosindu-vă de
Scriptură.
__________________________________________________________________
_________________________________________________________________
7.7.2 Prin Persoana, caracterul şi exemplul Domnului Isus.
De unde putem învăţa despre Persoana, caracterul şi exemplul lui Hristos? Din Evanghelii.
Trăirea voii lui Dumnezeu a fost preocuparea vieţii Domnului Isus atunci când El a trăit pe
pământ.
Domnul Isus este preocupat de împlinirea voii lui Dumnezeu.
a. Domnul Isus a întrupat voia lui Dumnezeu în trăirea de zi cuzi
Ioan 5:30 “Eu nu pot face nimic de la Mine însumi: judec după cum aud; şi judecata Mea este
dreaptă, pentru că nu caut să fac voia Mea, ci voia Tatălui, care M-a trimis.”
Ioan 6:38 „căci M-am pogorât din cer ca să fac nu voia Mea, ci voia Celui ce M-a trimis.
Domnul Isus a venit pe pământ să ni-L descopere pe Tatăl, nu să se afirme pe Sine Însuşi ca
şi Fiu al lui Dumnezeu. Pentru a înţelege acest adevăr să privim la pasajul din Ioan 5:19-23.
Cum ni L-a descoperit Domnul Isus pe Tatăl?
 Dependenţă totală de Tatăl. v.19
 Relaţia Tată-Fiu este o relaţie de dragoste. v.20
 Atributele pe care le are Tatăl, de a da viaţa şi de a judeca, le are şi Fiul. v.21-22
 Pentru că Fiul este Dumnezeu, trebuie să fie cinstit şi El ca Tatăl. v.23
Aplicaţie: Viaţa trăită de fiecare dintre noi arată spre Dumnezeu? Sigur, acest lucru este o
realitate atunci când în trăirea de zi cu zi întrupăm voia lui Dumnezeu.
Domnul Isus a făcut din voia Tatălui scopul existenţei Sale. (mâncarea Sa)Ioan 4:34
“„Mâncarea Mea este să fac voia Celui ce M-a trimis, şi să împlinesc lucrarea Lui.
b.Domnul Isus a întrupat voia lui Dumnezeu în cele mai grele circumstanţe ale vieţii Sale:
 În Ghetsimani. Lc.22:42 “Tată, dacă voieşti, depărtează paharul acesta de la Mine! Totuși,
facă-se nu voia Mea, cia Ta.”
 Pe cruce. Faptele Ap. 2:23 pe Omul acesta, dat în mâinile voastre, după sfatul hotărât şi
după ştiinţa mai dinainte a lui Dumnezeu, voi L-aţi răstignit şi L-aţi omorât prin mâna
celor fărădelege.
Faptele Ap. 4:27-28 În adevăr, împotriva Robului Tău celui Sfânt, Isus pe care L-ai uns
Tu, s-au însoţit în cetatea aceasta Irod şi Pilat din Pont cu Neamurile şi cu noroadele lui
Israel, ca să facă tot ce hotărâse mai dinainte mâna Ta şi sfatul Tău.
c. Domnul Isus i-a învăţat pe oameni să împlinească voia Tatălui.
21
Mat 7:21 “Nu orişicine-Mi zice: „Doamne, Doamne!” va intra în Împărăţia cerurilor, ci cel ce
face voia Tatălui Meu care este în ceruri.”
d. Domnul Isus este un exemplu de viaţă de rugăciune pentru întruparea voii lui Dumnezeu.
Mrc.1:35, Lc.4:42
O noapte întreagă s-a rugat pentru a-L alege pe Iuda ca şi ucenic al Său;
În Ghetsimani Isus s-a rugat pentru ca voia Tatălui să se facă în viaţa Sa. Mat 26:39
Pe cruce Isus s-a rugat pentru cei ce-L răstigneau. Lc. 23:34 „ Tată, iartă-i că nu ştiu ce fac.”
Aplicaţie: Viaţa de rugăciune a lui Isus ne motivează pe fiecare dintre noi să depindem de
Dumnezeu în orice circumstanţă a vieților noastre?
e. Domnul Isus este hotărât în făurirea mântuirii omenirii, alegând drumul crucii. Lc.9:51
Cât de hotărât sunt în viaţa de credinţă?
Domnul Isus este model de biruinţă a ispitelor prin folosirea Cuvântul scris. Mat.4:1
Concluzie: Dacă vă aflaţi într-o situaţie în care Persoana, caracterul şi exemplul DomnuluiIsus vă
vorbesc foarte clar, atunci nu mai întrebaţi care este voia lui Dumnezeu, ciconformaţi-vă
exemplului Lui.
7.7.3 Providenţa.
O altă cale prin care Dumnezeu îl călăuzeşte pe credincios este providenţa divină a lui
Dumnezeu.
Providenţa lui Dumnezeu este domnia lui Dumnezeu peste toate circumstanţele vieţii
credinciosului. Dumnezeu îşi împlineşte planul Său(voia Sa suverană) prin toate circumstanţele
vieţii prin care trece credinciosul.
Providența este definită ca activitatea neîncetată a Creatorului prin care, în belșug de

dărnicie și bunătate, El întreține creaturile Sale într-o existență organizată, le călăuzește și
guvernează toate evenimentele, circumstanțele și acțiunile libere ale îngerilor și oamenilor și
îndrumă orice spre scopul stabilit, pentru gloria Lui.12
Nu trebuie să fii credincios de prea mult timp ca să rămâi uimit de providenţa lui Dumnezeu
şi de modul în care El lucrează prin împrejurări(circumstanţe).

Cu toate acestea, providenţa lui Dumnezeu (voia Lui suverană) nu este în conflict cu voia
specifică, adică ea nu anulează o planificare bună, dar nici nu neagă deciziile înţelepte care sunt
luate în acord cu voia Sa. Să ne ferimsă presupunem că atunci când avem nevoie de călăuzire într-o
situaţie dată, trebuie ca circumstanţele să fie un factor hotărâtor în luarea unei decizii.
Iacov ne spune că planificarea înţeleaptă va recunoaşte suveranitatea lui Dumnezeu, în orice
circumstanţe, adică Dumnezeu poate fie să întrerupă planurile noastre, fie să permită împlinirea lor.
(Iacov 4:15).
Faptul că Dumnezeu ia hotărâri în mod suveran nu minimalizează cu niciun chip nevoia sau
12
The New Bible Dictionary,1973, p.1050-1051
22
importanţa unei planificări înţelepte.
Lucrul pe care Scriptura îl condamnă este planificarea care nu recunoaşte controlul suveran
al lui Dumnezeu, ca şi în cazul omului care a planificat să-şi construiască hambare mai mari, dar
care nu a avut nevoie de Dumnezeu. (Lc.12:17-20)
Scriptura ne dă exemple de oameni înţelepţi ai luiDumnezeu care au făcut planuri alese.
Neemia este un exemplu de planificare pentru reconstruirea zidurilor Ierusalimului. Însă în
reconstruirea zidurilor Ierusalimului, Dumnezeu i-a pus în faţă o serie de circumstanțe, prin care
Domnul L-a condus în împlinirea planurilor făcute de el cu Dumnezeu.
Pavel şi-a propus obiective pe termen scurt sau lung (Faptele 18:21; 19:21; 20:16; 1
Corinteni 4:19; 16:5-7).
De aceea, providenţa lui Dumnezeu nu are menirea să anuleze alegerile omului sau să ia
toate deciziile în locul nostru. Providenţa nu face decât să ne pună înainte un set de împrejurări care
pot fi interpretate în mai multe feluri, cu excepţia cazului în care acestea sunt însoţite de revelaţie
specială sau stadii mai avansate care să ne spună clar că ele vin de la Dumnezeu.
Pasaje biblice care vorbesc despre providența lui Dumnezeu
Pavel mușcat de viperă. Faptele 28:4-6 ne ilustrează un set de împrejurări, care a
fostinterpretat în mai multe feluri. Pavel a fost muşcat de o viperă, aşa că oamenii care au fost
prezenţi la această întâmplare au tras concluzia că el a fost un ucigaş. Dar când oamenii au văzut că
veninul nu are niciun efect asupra lui Pavel au tras concluzia că el este un zeu.
Evenimentul căderii turnului Siloamului peste cei 18 oameni. Luca 13:1-5
Cum au interpretat oamenii evenimentul căderii turnului Siloamului peste cei 18 oameni?
Cauza bolii orbului din naștere. Ioan 9:2-3
Cum au interpretat oamenii cauza bolii orbului din naştere? Ioan 9:2-3
Iosif în casa lui Potifar
Iosif este unul dintre cele mai bune exemple de oameni care nu a încercat să interpreteze
factorii providenţiali din viaţa lui, până nu a fost clar care este scopul lui Dumnezeu cu el – adică
formareanaţiunii Israel (Genesa 39-45). Gen.45:7, Gen.50:20
În tot timpul vieţii sale, Iosif nu a făcut decât să se încredinţeze pe sine în grija lui
Dumnezeu.
Mai târziu, el a putut să privească înapoi la viaţa lui şi să le spună fraţilor lui: „Acum, nu vă
întristaţi şi nu fiţi mâhniţi că m-aţi vândut ca să fiu adus aici, căci ca să vă scap viaţa m-a trimis
Dumnezeu înaintea voastră" (Genesa 45:5).
Numai atunci a putut Iosif să vadă cum toate lucrurile au lucrat împreună pentru binele său,
în aşa fel încât Dumnezeu să-Şi poată împlini planul de a-l face pe Iosif un conducător (37:5-11) ca
să salveze pe poporul Său (45:7).
Concluzie:Aşadar, multe evenimente providenţiale ar trebui să fie acceptate pur şi simplu
ca fiind mâna suverană a lui Dumnezeu la lucru, fără să încercăm să le interpretăm (de exemplu,
23
Rut 2:3; 1 Împăraţi 22:34; Luca 10:31). Nu uitaţi, împrejurările prin care trecem sunt permise de
Dumnezeu, dar nu trebuie să le privim în mod necesar ca pe nişte semne.
Prietenii lui Iov — Elifaz, Bildad şi Ţofar — au fost condamnaţi de Dumnezeu pentru că au
interpretat în mod greşit providenţa lui Dumnezeu din viaţa lui Iov (Iov 42:7).
Nici chiar Pavel nu a putut să determine exact cum ar trebui interpretată fuga lui Onisim de
la stăpânul său. (Filimon 1:15-16).
Concluzie: Pentru a interpreta corect un eveniment, de cele mai multe ori ar trebui ca acesta
să fie însoţit de o revelaţie specială.
Altfel, aceste evenimente nu pot fi interpretate decât după ce a trecut suficient timp, aşa
încât să se poată vedea clar ce a făcut Dumnezeu.
În unele cazuri, Dumnezeu nu ne va revela motivele care au stat la baza unui eveniment
până când nu-L vom vedea pe Fiul Său faţă în faţă.
7.7.4 Sfatul celor înţelepţi(mentori).
O altă cale pe care Dumnezeu o foloseşte ca să comunice voia Sa este prin sfatul înţelept al
altor oameni(mentorii).
Câteodată, Dumnezeu oferă unui om o percepţie specială cu privire la noi, iar acesta ne-o
comunică. Dumnezeu îi comunică lui Natan un mesaj de mustrare pentru împăratul David. (2
Sam. 12:1-14). De aceea David a înţeles cât de important este să ai sfetnici (2 Sam. 15:12, 31-37;
17:1-14).
Un alt exemplu îl avem în 2 Împăraţi 12:2: „Ioas a făcut ce este plăcut înaintea Domnului,
în tot timpul cât a urmat îndrumările preotului Iehoiada".
Solomonîn Cartea Proverbele ne învaţă cât de important este să căutăm un sfat înţelept:
Prov.11:14 – „Biruinţa vine prin mare număr de sfetnici...”;
Prov.15:22 – „Planurile izbutesc când sunt mulţi sfetnici..”;
Prov. 20:18 - Planurile se pun la cale prin sfat!
Prov. 24:6 – „Căci prin măsuri chibzuite câştigi bătălia şi prin marele număr al
sfetnicilor..”;
Efes.4:11 – Dumnezeu a dat oameni -daruri pentru desăvârşirea sfinţilor – pentru ca apoi ei
să lucreze la zidirea trupului lui Hristos, pentru a depăşi pruncia spirituală.
Pentru că niciun credincios nu posedă toată înţelepciunea, el are nevoie de sfatul matur al
celorlalţi membri ai Trupului lui Hristos, pentru a fi ferit de înţelegeri greşite a ceea ce spune
Dumnezeu.
De aceea, membrii bisericii locale trebuie să fie sensibili la ceea ce Dumnezeu le vorbeşte
prinslujitorii Săi, pentru că este posibil ca ei să fie pentru unii dintre membrii bisericii
instrumentelefolosite de El, pentru a le comunica ceva specific vieţii lor.
24
7.7.5 Duhul Sfânt.
7.7.5.1 Prin Duhul Sfânt care vorbeşte duhului credinciosului.

O altă cale prin care Dumnezeu îşi comunică voia Sa este prin Duhul Sfânt care vorbeşte
duhului credinciosului, ca şi consecinţă a unirii noastre cu Hristos (Ioan 14:20; 1 Cort. 2:16; 6:17;
Gal. 2:20). - Prin vocea Sa înlăuntrul nostru.
Să privim acum la Proverbele 20:27: „Suflarea omului este o lumină a Domnului,
carepătrunde până în fundul măruntaielor”. Biblia de la Ierusalim traduce acest verset în felul
următor: Duhul omuluieste lampa lui Iehova cu care omul îşi cercetează cele mai adânci părţi ale
lăuntrului Său.13
Aceste versete ne spun că Dumnezeu foloseşte duhul nostru ca să ne cerceteze şi să ne
descopere adevărul despre noi înşine. Practic vorbind, El se foloseşte de cunoaşterea noastră despre
noi înşine ca să ne descopere tot ceea ce există în noi. Când duhul nostru este predat lui Dumnezeu,
El îl foloseşte ca să ne cerceteze.
Ni-L putem imagina pe Duhul Sfânt umblând prin camerele vieții noastre cu lampa
Cuvântuluilui Dumnezeu, atrăgându-ne atenția asupra cuvântului aspru pe care l-am spus ieri sau
asupra sentimentului de mânie pe care îl nutrim. Dumnezeu vrea să avem o inimă sensibilă, una
care să fie gata să asculte șoapta blândă a Duhului. La fel ca psalmistul, și noi ne putem ruga:
„Cercetează-mă Doamne și cunoaște-mi inima; încearcă-mă și cunoaște-mi gândurile; vezi dacă
sunt pe o cale rea și du-mă pe calea veșniciei” (Psalm 139:23-24).Prin această rugăciune
credinciosul acceptă ca lumina Duhului lui Dumnezeu să cerceteze inima sa.
Exemple de vorbire a Duhului către duhul omului:
Neemia, deşi era paharnicul împăratului Persiei, la Susa, nu era liniştit în duhul său ci dorea
să ştie ce se mai întâmplă la Ierusalim.Neemia 2:12 spune: „După aceea, m-am sculat noaptea cu
câţiva oameni, fără să fi spus cuiva ce-mi pusese Dumnezeulmeu în inimă să fac pentru Ierusalim”.
Dumnezeu a luminat mintea lui Neemia să facă ceva pentru Ierusalim (voia specifică).
Acest aspect pozitiv al luminării, împreună cu alte lucrări, apare şi în Noul Testament ca o
activitate a Duhului Sfânt.
Duhul Sfânt ne învaţă ce trebuie să vorbim atunci când suntem persecutaţi. Luca 12:12
Duhul Sfânt ne dă putere şi încurajare, atunci când suntem batjocoriţi pentru numele lui
Hristos. 1 Petru 4:14
El este trimis să ne mângâie în absenţa Domnului Hristos. Ioan 14:16
El ne conduce. Romani 8:14
El dă putere lăuntrică (Efeseni 3:16) şi cu suspine negrăite mijloceşte pentru noi (Romani
8:26).
Exemple biblice de persoane care au fost călăuzite printr-o voce interioară
13
Willam Low, În căutarea călăuzirii, Societatea Misionară Română, Oradea,p.113
25
Duhul l-a călăuzit pe Filip să ajungă carul în care era etiopianul.
Faptele Apostolilor 8:29 Duhul i-a zis lui Filip: „Du-te, şi ajunge carul acesta!”
Petru a fost călăuzit de Duhul ca să meargă în casa lui Corneliu, pentru a-i vesti Evanghelia.
Faptele Apostolilor 10:19 Şi pe când se gândea Petru la vedenia aceea, Duhul i-a zis: „Iată că
te caută trei oameni;
Fapte 13:2 „ Duhul Sfânt a zis: Puneţi-Mi deoparte pe Barnaba şi pe Saul...”
Pavel în călătoria misionară.Fapte 16:6-7 „Fiindcă au fost opriţi de Duhul Sfânt să vestească
Cuvântul în Asia şi au trecut prin ţinutul Frigiei şi Galatiei. Ajunşi lângă Misia, se pregăteau să
intre în Bitinia; dar Duhul lui Isus nu le-a dat voie.
Fapte 20:23 Numai Duhul Sfânt mă înştiinţează din cetate în cetate că mă aşteaptă lanţuri şi
necazuri.
Duhul omului credincios este candela lui Dumnezeu în lumina căruia ne vedem pe noi
înşine şi lumina noastră aşa cum Dumnezeu ne vede şi o vede şi în consecință El ni se adresează, ne
vorbeşte prin propriile noastre gânduri.
Rus Johnstan spunea:Când îţi vin gânduri în minte şi zăbovesc acolo întreabă-L pe
Dumnezeu: Vrei Tu într-adevăr ca eu să fac lucrul acesta?...Nu lăsa gândurile să se prăbuşească.”
Este vorba de credinciosul care are gândul lui Hristos. Atenţie: a nu se confunda gândurile noastre
cu gândurile lui Dumnezeu. Is.55:8 „GândurileMele nu sunt gândurile voastre”
De aceea înnoirea minţii este un imperativ pentru fiecare credincios. Rom.12:2
Gândurile duhului predat lui Dumnezeu sunt ca şi cum Dumnezeu ar umbla prin
personalitatea omului cu o candelă făcându-l atent.
7.7.5.2 Duhul Sfânt care ne luminează să înțelegem Scriptura
Duhul Sfânt care a inspirat Scriptura iluminează astăzi pe fiecare credincios pentru a
da crezare mesajului ei şi putere de a trăi principiile Scripturii în viaţa de zi cu zi.
„ Este tot atât de esenţial ca Duhul Sfânt să descopere adevărul Scripturii cititorului de
astăzi, cât de necesar a fost ca El să-I inspire pe cei care au scris-o în zilele lor....”14
Iluminarea este un termen teologic care se referă la lucrarea Duhului Sfânt de a înţelege
Cuvântul lui Dumnezeu pentru viaţa noastră.
Prin iluminare, Duhul Sfânt ne călăuzeşte în înţelegea adevărului Cuvântul lui Dumnezeu.
Cele două pasaje unde se vorbeşte despre iluminare sunt Ioan 16:12-15 şi 1 Cort. 2:9-3:2. Aceste
pasajene descoperă trei lucruri importante despre activitatea de iluminare:
 Prin Duhul Sfânt care locuieşte în noi putem cunoaşte gândurile(voia) lui Dumnezeu (1
Corinteni 2:11, 16; vezi şi Ioan 14:16-17).
 Duhul ne va călăuzi întotdeauna în adevăr. Niciun lucru pe care-l descoperim prin
activitatea de luminare nu va fi contrar adevărului care se găseşte în Cuvânt sau realităţiidin
14
Willam Low, În căutarea călăuzirii, Societatea Misionară Română, Oradea, p.185
26
trăirea zilnică sub călăuzirea Duhului.
 Alege zilnic să fii călăuzit de Duhul şi să fii sensibil la vocea Sa. 1 Pet.1:2b, 2 Cort.3:18
Firea pământească se va folosi de orice tertip pentru a nu se lăsa călăuzită de Duhul în
înţelegerea adevărului Cuvântului lui Dumnezeu pentru viaţa personală. Deci, dacă dorim cu
adevărat să fim călăuziţi de Domnul prin Cuvântul Său, trebuie să continuăm să umblăm călăuziţi
de Duhul în mod constant, fiind deschişi la călăuzirea Sa. Cort.2:11b „nimeni nu cunoaşte lucrurile
lui Dumnezeu afară de Duhul lui Dumnezeu”.
Deci iluminarea este o sursă evidentă de călăuzire a lui Dumnezeu pentru fiecare credincios.
Cucât înţelegem mai clar Cuvântul lui Dumnezeu, cu atât mai bine vom cunoaşte călăuzirea lui
Dumnezeu în vieţile noastre.
Duhul Sfânt nu numai că ne iluminează ca să înţelegem adevărul Cuvântului lui Dumnezeu,
ci tot El ne descoperă realitatea din vieţile noastre (slăbiciunile, păcatele), pentru ca apoi să ne dea
puterea să aplicăm la viaţa noastră adevărul descoperit din Cuvântul lui Dumnezeu.
Acest lucru este ilustrat într-o relatare din viaţa lui John Bunyan:
„Într-o zi, pe când călătoream la ţară şi cugetam la răutatea şi la cârtirea inimii mele şi mă
gândeam la împotrivirea care era în mine faţă de Dumnezeu, mi-a venit în minte versetul
acesta: “...făcând pace prinsângele crucii Lui” (Coloseni 1:20). Acest verset m-a ajutat să
văd, tot mereu, că Dumnezeu şi sufletul meu erau prieteni prin sângele Lui; da, am văzut că
dreptatea lui Dumnezeu şi sufletul meu păcătos au putut să se îmbrăţişeze şi să se sărute,
prin sângele Lui. A fost o zi bună pentru mine. Sper că nu o voi uita niciodată”.(Dallas
Willard, In Search of Guidance. Regal Books: Ventura, CA, 1984).
Dacă dorim cu adevărat să fim luminați de Duhul Sfânt și să discernem adevărul de fals,
trebuie săcunoaștem Cuvântul Său și să păstrăm o umblare apropiată, constantă, cu Dumnezeu.
1Ioan 2:27
7.7.6 Oameni înzestraţi.
Versete ca Efeseni 4:11-12, 2 Timotei 2:2, 1 Timotei 3 şi Tit 1 vorbesc despre oameni
înzestraţi care au fost desemnaţi de Dumnezeu să conducă în Biserică. Datorită poziţiei de
conducători spirituali pe care o ocupă, deseori Dumnezeu ne comunică prin ei voia şi dorinţele
Sale. Când aceşti oameni maturi învaţă pe alţii şi trăiesc o viaţă după voia lui Dumnezeu, ei pot
să le transmită altora aceste lecţii ale vieţii. Aşa cum spune Efeseni 4:12 şi versetele următoare,
aceşti oameni-daruri au fost daţi bisericilor pentru desăvârşirea sfinţilor, încât aceştia să nu mai fie
purtaţi încoace şi încolo de orice vânt de învăţătură, prin viclenia altora. (NOTĂ: Acelaşi principiu
este adevărat şi pentru femeile înzestrate pe care Dumnezeu le foloseşte ca să slujească altor femei
– Tit 2:3-5) .
Un predicator priveşte înspre Dumnezeu ca să capete lumină pentru predicile lui. Un
învăţător caută să înţeleagă Cuvântul cu acurateţe, aşa încât să-1 poată transmite mai departe şi să-i
întărească pe alţii. Deoarece felul său de trai se află în atenţia publicului, un conducător trebuie să
27
fie un exemplu pentru alţii. De-a lungul anilor, prin experienţa pe care o are cu Dumnezeu, fiecare
conducător învaţă şi cunoaşte când într-adevăr Dumnezeu este Cel care vorbeşte prin el sau când
vocea care vorbeşte este doar a lui.
Samuel Shoemaker a fost unul dintre conducătorii pe care i-a înzestrat Dumnezeu. El ne dă
o descriere excelentă a experienţei sale cu Dumnezeu în procesul transmiterii mesajului Său:
„Intervine ceva în propriile noastre energii şi capacităţi şi le amplifică. Suntem apucaţi de

ceva mai mare decât noi înşine.Putem acum să facem faţă unor situaţii, să creăm lucruri, să
realizăm ceva, care în propriile noastre puteri ne era imposibil... Se pare că Duhul Sfânt îşi
amestecă şi îşi contopeşte puterea Lui cu a noastră, aşa încât ceea ce se întâmplă este atât o
mărire a puterilor noastre cât şi un dar care ne vine din exterior. Acest lucru este atât de real
şi de definit ca şi cum ai conecta un aparat electric la o priză, deşi, desigur, o astfel de
analogie din domeniul tehnic nu este deloc satisfăcătoare” (Dallas Willard, In Search of
Guidance, Regal Books: Ventura, CA, 1984).
Dacă dorim şi noi să fim conducători înzestraţi de Dumnezeu, trebuie să ne întărim părtăşia
cu Domnul prin studierea Bibliei, prin rugăciune, prin meditaţie şi prin conversaţie cu Dumnezeu
cu scopul de a ne sătura cu prezenţa Lui. Numai dacă realizăm acest fel de comuniune cu
Dumnezeu, vom putea atât noi cât şi cei cărora le vorbim să realizăm faptul că Dumnezeu este Cel
care vorbeşte prin noi.
Moise şi Pavel au fost doi dintre cei mai proeminenţi purtători de cuvânt ai lui Dumnezeu.
Exodul 4:10-17 şi 1 Corinteni 2:1-5. Amândoi au mărturisit că au avut deficienţe de
vorbire. De cecrezi că Dumnezeu a ales astfel de oameni ca să fie cei prin care El să transmită cele
mai importante mesaje ale Sale?
Dumnezeu vrea ca noi să fim siguri de sursa mesajului şi puterii noastre. El vrea ca gloria să
I-o dăm Lui. Aşa cum spune Pavel: „Cine se laudă să se laude în Domnul" (1 Corinteni 1:31). În
timp ce noi studiem, medităm, ne pregătim predica şi o rostim, gândurile, ideile şi cuvintele pot fi
ale noastre, dar, într-un fel sau într-altul, ele poartă în ele însele pecetea clară a calităţii, intenţiei şi
originii divine. Oamenii vor recunoaşte în cuvintele predicii noastre vocea Domnului şi-L vor auzi
pe Domnul cum le vorbeşte.
7.7.7 Călăuzire prin îngeri.
Filip a fost călăuzit de un înger al Domnului. Faptele Apostolilor 8:26 Un înger al

Domnului a vorbit lui Filip, şi i-a zis: „Scoală-te, şi du-te spre miazăzi, pe drumul care pogoară
spre Ierusalim la Gaza, şi care este pustiu.”
Ghedeon – Jud.6:11-24.
Isaia - Is.6:6-13
Daniel – Dan.9:20-27;
Iosif – Mat. 1:20-25
Zaharia – Lc.1:11-20
Femeile la mormânt – Mat.28:2-5
28
Petru – Fapte 5:19-20 Îngerul ce l-a eliberat pe Petru din temniţă.
Pavel – Fapte 23:11 şi 27:23-24.
7.7.8 Călăuzire prin vise, vedenii şi răpire sufletească.
Visele au loc în timpul nopţii, pe când vedeniile pot avea loc şi în timpul nopţii şi în timpul zilei.
7.7.8.1 Diferenţa dintre vis şi vedenie.
Visele sunt căi de călăuzire a lui Dumnezeu mai primitive. Visele cer un efort mai mare de
interpretare.
Vedeniile sunt căi mai rafinate de comunicare a voii lui Dumnezeu.
Exemple de oameni care au fost călăuziţi prin vise şi vedenii.
Vedenia pe care a avut-o Avraam în Gen.15:1 După aceste întâmplări, cuvântul Domnului a
vorbit lui Avram într-o vedenie şi a zis: „Avrame, nu te teme; Eu sunt scutul tău şi răsplata ta cea
foarte mare.”
Vedenia pe care a avut-o Pavel, înainte de a se întâlni cu Anania.Faptele Apostolilor 9:11-
12 Şi Domnul i-a zis: „Scoală-te, du-te pe uliţa care se cheamă „Dreaptă” şi caută în casa lui
Iuda pe unul zis Saul, un om din Tars. Căci iată, el se roagă; şi a văzut în vedenie pe un om, numit
Anania, intrând la el, şi punându-şi mâinile peste el, ca să-şi capete iarăşi vederea.”
Vedenia pe care Petru a avut-o ca să meargă la Corneliu, un om dintre neamuri, pentru a-i
propovădui Evanghelia. Dar vedenia a fost urmată de vorbirea directă a Duhului către Petru. Fapte
10:19
Fapte 10:9-18 În timpul unei răpiri sufleteşti, Petru are parte de o vedenie.
Faptele Apostolilor 11:5 „Eram în cetatea Iope; şi, pe când mă rugam, am căzut într-o
răpire sufletească, şi am avut o vedenie: un vas ca o faţă de masă mare, legată cu cele patru
colţuri, se cobora din cer, şi a venit până la mine.
Corneliu, omul temător de Dumnezeu, are parte de o vedenie şi de vorbirea unui înger.
Faptele Apostolilor 10:3 Pe la ceasul al nouălea din zi, a văzut lămurit într-o vedenie pe un
înger al lui Dumnezeu că a intrat la el, şi i-a zis: „Cornelie!”
Duhul îi călăuzeşte pe conducători ca să împuternicească pe alţi lideri pentru misiune.
Faptele Apostolilor 13:2 Pe când slujeau Domnului şi posteau, Duhul Sfânt a zis: „Puneţi-Mi
deoparte pe Barnaba şi pe Saul pentru lucrarea la care i-am chemat.”
Pavel este condus în călătoriile misionare şi prin vedenii.Faptele Apostolilor 16:9 Noaptea,
Pavel a avut o vedenie: un om din Macedonia sta în picioare şi i-a făcut următoarea rugăminte:
„Treci în Macedonia, şi ajută-ne!”
Oameni din VT care au avut vise speciale:
Gen.28:12 – Iacov visează scara cerului;
Gen.31:14 – Visul lui Laban – „Dar Dumnezeu S-a arătat noaptea în vis lui Laban, Arameul,
şi i-a zis: „Fereşte-te să spui o vorbă rea lui Iacov!”
29
Gen.37:5 – Visul lui Iosif - „Iosif a visat un vis şi l-a istorisit fraţilor săi, care l-au urât şi
mai mult.” ;
Gen.40 – Visul marele paharnicilor(Gen.40:9) şi marele pitarilor(Gen.40:16b-17);
Gen.41:1-8 – Visul lui Faraon;
1 Împ.3:5 La Gabaon, Domnul S-a arătat în vis lui Solomon noaptea şi Dumnezeu i-a zis:
„Cere ce vrei să-ţi dau.”
Dan.4:5 - Visul li Nebucadneţar:
Oameni din NT care au avut vise speciale:
Mat.1:20 – un înger al Domnului i s-a arătat lui Iosif în vis să nu o lase pe logodnica sa Maria,
pentru că ea este însărcinată de la Duhul Sfânt;
Mat.2:12 – Dumnezeu înştiinţează pe magi în vis să nu se mai întoarcă pe la Irod;
Mat.2:13 şi 19 – un înger al Domnului îl înştiinţează pe Iosif să plece cu pruncul Isus în Egipt;
7.7.8.2 Vocea desluşită a lui Dumnezeu
Dumnezeu a vorbit lui Adam(Gen.3:9), lui Cain(Gen.4:9) lui Noe(Gen.6:13) lui Avraam
Gen.12:1)
Vocea pe care a auzit-o Avraam pe muntele Moria. Gen. 22:11 Atunci Îngerul Domnului l-a
strigat din ceruri şi a zis: „Avraame! Avraame!” „Iată-mă!” a răspuns el.
Vocea pe care a auzit-o Iacov când a părăsit Canaanul pentru a merge în Egipt. Gen.46:2-4
Vocea pe care Samuel a auzit-o. 1 Sam.3:10 Domnul a venit, S-a înfăţişat şi l-a chemat ca şi
în celelalte dăţi: „Samuele, Samuele!” Şi Samuel a răspuns: „Vorbeşte, căci robul Tău ascultă”.
Pastorul chinez Yun povesteşte, în cartea sa, despre o situație în care mama lui veghea la
căpătâiul soțului ei bolnav de cancer de plămâni când a auzit o voce clară, blândă și plină de
compasiune care i-a spus: „Isus te iubește.” A îngenunchiat pe podea și s-a căit cu lacrimi
amare de păcatele sale, predându-și viața lui Isus Hristos. S-a întors la Dumnezeu
asemenea fiului risipitor. Următorul lucru pe care l-a făcut în plină noapte este să cheme pe
cei 5 copii la rugăciune. Ea le-a spus: „Isus este singura speranță pentru tata.” Apoi copiii
și-au predat viața lui Isus și s-au rugat pentru tatăl lor următoarele cuvinte:Isus, vindecă-l
pe tata.15
Făcând o analiză a modalităţilor pe care Dumnezeu le-a folosit de-a lungul timpului putem
concluziona următoarele:
 Adesea Dumnezeu îşi face cunoscută voia Sa prin Biblie, prin persoana şi lucrarea lui
Hristos şi prin îndemnurile pe care Duhul Sfânt pe pune în inima credinciosului.
 Călăuzirile speciale, care au fost şi dramatice, au fost experimentate de oameni încăpăţânaţi
şi greu de urnit în premisele lor greşite cu privire la Dumnezeu. Dintre oamenii care au
experimentat astfel de călăuziri amintim: Moise, Ghedeon, Balaam, Pavel pe drumul
Damascului, Pavel ca să treacă prin Macedonia.
15
Yun & Paul Hattaway,Omul ceresc, p.25
30
7.8 Ce este călăuzirea lui Dumnezeu?

Călăuzirea= este procesul de luare a celei mai înțelepte deciziipe baza voii morale revelate
a lui Dumnezeu, în concordanţă cu elemente practice înţelese din revelaţia Sa generală, specială şi
lumina înţelepciunii; toate acestea pe baza discernământului dat de Duhul Sfânt.
În definirea unei decizii înțelepte pentru călăuzire, trebuie să ţinem cont de următoarele:
 Căile prin care Dumnezeu comunică voia Sa omului sunt multiple:
- Biblie
- Persoana, caracterul și lucrarea lui Hristos;
- Providenţă
- Oameni înzestraţi
- Luminare prin Duhul Său cel Sfânt
- Sfatul înţelept
- Revelaţie directă
- vise
 Fiți atenți la motivaţia pentru care doriți să fiți călăuziți în voia lui Dumnezeu:
În principiu pot exista motivaţii:
- egoiste – atunci când urmărim slava noastră, numele nostru bun.
„Mulţi oameni caută voia lui Dumnezeu ca o stratagemă de manipulare, prin care să-şi asigure
siguranţa, confortul şi prin care să se îndreptăţească.”16
- sfinte – atunci când urmărim slava Lui(dragostea pentru El mă motivează să caut voia
Sa).
 Percepţia pe care o am cu privire la Dumnezeu. „Dumnezeu nu este egalul nostru cu care
- să fim la cataramă.”17
7.8.1 Trei reflectoare esenţiale în procesul de luare a unei decizii în armonie cu voia lui
Dumnezeu.
7.8.1.1 Lumina revelaţiei speciale

Revelaţie specială- aşa după cum o defineşte
Millard Eeickson:manifestarea de sine a lui
Dumnezeu faţă de anumite persoane în vremuri şi
locuri precise, dând posibilitatea acelor persoane să
intre într-o relaţie răscumpărătoare cu El18.
Biblia ne învaţă că Dumnezeu a creat omul
după chipul Său (Gen. 1:26-27).
16
Dallas Willard , În căutarea călăuzirii, Societatea Misionară Română, Oradea,p.20
17
Dallas Willard, În căutarea călăuzirii, Societatea Misionară Română, Oradea,p.21
18
Erickson, Teologie creştină, p.156
31
Ca urmare, omul este capabil să gândească, să comunice, să iubească şi să îşi exprime
intenţiile prin decizii care îl afectează atât pe el însuşi cât şi pe cei din jurul lui.
Dumnezeu, după chipul căruia am fost creaţi,
vorbeşte şi Biblia (plural), Cuvântul lui Dumnezeu, expresia gândului divin este primul reflector cu
ajutorul căruia putem să înţelegem ceva despre realitatea din jurul nostru, despre noi înşine şi
despre Creatorul nostru.
Ps.32:8 Eu – zice Domnul – te voi învăţa şi-ţi voi arăta calea pe care trebuie s-o urmezi, te voi
sfătui şi voi avea privirea îndreptată asupra ta.
Domnul ne va învăța ca la școală, ne va călăuzi, dar va urmări ce facem cu călăuzirea Lui.
Ca urmare, Biblia, Lumina Revelaţiei Speciale, este cea mai importantă sursă autoritativă în
materie de viaţă şi evlavie (2 Petru 1:3), absolut necesară în procesul cunoaşterii voii Lui.
7.8.1.2 Lumina Revelaţiei Generale
Dumnezeu nu a intenţionat să scrie însă Biblia ca pe o colecţie atotcuprinzătoare de cărţi.
Dumnezeu care a creat întreg Universul nu s-a limitat pe Sine Însuşi şi nici propria-i imaginaţie la o
singură „carte“, oricât de importantă şi de unică ar fi ea.
Creativitatea lui Dumnezeu îşi găseşte expresia materială şi într-o altă colecţie de „cărţi
scrise” de acelaşi Autor şi înţeleasă de specialişti drept Lumina Revelaţiei Generale.
Din această ultimă colecţie fac parte cărţile ce tratează ştiinţele cum ar fi: antropologia,
psihologia,sociologia etc., ştiinţe care, din perspectiva creştină, se ocupă cu înţelegerea Creatorului
pornind dela creaţia Lui.
Deci,pentru a înţelege, la un moment dat, voia lui Dumnezeu, frunzărirea acestei colecţii de
cărţi este suficient de utilă pentru a merita efortul studiului aprofundat.
Dacă vrei să înţelegi de ce omul nu poate trăi pe lună, s-ar putea să nu găseşti un răspuns
adecvat în prima colecţie de cărţi mai sus amintită, Biblia.
Frunzărirea unei cărţi aflate în cea de-a doua colecţie poate aduce lumină.
7.8.1.3 Lumina înţelepciunii (1 Cronici 12:32)
Însă,pe lângă colecţiile de cărţi mai sus amintite, în înţelegerea voii lui Dumnezeu sau în
procesul luării unei decizii conform voii lui Dumnezeu mai avem nevoie de Lumina înțelepciunii.
Mi se par potrivite aici cuvintele următoarei rugăciuni: „Doamne dă-mi seninătatea să accept
lucrurile pe care nu le pot schimba, tăria să schimb lucrurile pe care le pot schimba şi înţelepciunea
să înţeleg diferenţa”.
7.9 Principii biblice generale privind luarea deciziilor19

 În domeniile specifice tratate în Biblie, credinciosul este dator să păzească poruncile clare
ale lui Dumnezeu (voia Sa morală).
19
Friesen, Decision Making According to the Will of God, pp.151-152
32
Pentru a determina cursul acţiunilor dvs., vă rog să vă puneţi următoarele întrebări bazate pe
versetele de mai sus sau pe altele similare cu acestea. Iată care sunt întrebările:
a. Pun eu voia lui Dumnezeu mai presus de voia mea? Mat.6:33.
b. Mă va ajuta acţiunea aceasta să iubesc pe Dumnezeu şi pe semeni mai mult? Mat.22:37-39.
c. Cum se raportează această acţiune la chemarea de a împlini Marea Însărcinare pe care mi-a
încredinţat-o Hristos? (Matei 28:18-20).
d. Mă va ajuta această acţiune să duc o viaţă mai sfântă? 1 Pet. 1:15.
e. Această acţiune mă va ajuta să cresc în cunoaşterea personală(intimitate) a lui Hristos? 2
Pet.3:18.
 În domeniile în care Biblia nu dă nicio poruncă sau principiu (în cazul deciziilor non-
morale) credinciosul este liber şi responsabil să aleagă direcţia proprie de acţiune. Decizie
luată este în cadrul voii morale a lui Dumnezeu, deoarece numai o astfel de decizie este
plăcută lui Dumnezeu.
Iată care sunt întrebările pe care le sugerez, pentru a înţelege voia lui Dumnezeu:
1. Este de folos? 1 Cort.6:12.
2. Pune stăpânire pe mine? 1 Cort.6:12.
3. Mă zideşte? 1 Cort.10:23.
4. Întinează trupul meu care este Templul Duhului Sfânt? 1 Cort.6:19-20.
5. Proslăveşte pe Dumnezeu? 1 Cort.6:20.
6. Sunt o piatră de poticnire pentru fratele pentru care a murit Hristos? 1 Cort.8:9.
7. Acel lucru mă va provoca la biruinţă sau ispită? 1 Cort.10:13.
 În cazul dilemelor nonmorale, obiectivul credinciosului este să ia decizii înţelepte pe baza
pertinenţei spirituale.
 În toate deciziile credinciosul trebuie, în prealabil, să accepte cu smerenie Voia suverană a
lui Dumnezeu care influenţează, indiscutabil, fiecare decizie.
7.10 Paşi în procesul luării deciziilor20
a. Umple-te de cunoştinţa voii Lui şi trăieşte pe baza ei! (Col. 1:9-11)

b. Verifică-ţi motivaţiile!
c. Fii plin de Duhul Sfânt! (Efs. 5:18)
d. Fii sensibil la îndemnurile Duhului (Fapte 16:6,9)!
e. Conformează-te standardului divin (Rom. 12:1-2)!
f. Stabileşte-ţi bine scopul şi viziunea în viaţă!
g. Cunoaşte-te bine!
h. Caută să cunoşti bine contextul în care trăieşti!
20
adaptat după Robert A. Osborne, ”Keeping the Group in Decisions: A Guide for people who work in teams”, Lay
Leadership, III 27-30.
33
i. În cazul deciziilor importante lasă-ţi timp suficient pentru meditaţie şi rugăciune.
j. Stabileşte deciziile pe care trebuie să le iei prin metode mai lente.
k. Defineşte profilul celor pe care îi vei consulta în luarea deciziei.21
l. Urmăreşte providenţa lui Dumnezeu manifestată şi în deschiderea (Fapte 16:9) şi închiderea
uşilor (Fapte 16:6) (Coloseni 4:3).22
m. Dacă este vorba de carieră, alege ce este biblic, ce eşti capabil să faci, ce îţi place, ce te
împlineşte, ce este util societăţii şi ce îţi permite să te întreţii financiar23.
n. Fii încredinţat! (Col. 4:12; Rom. 14:23)
o. Asumă-ţi riscul!
7.11 Câteva caracteristici esenţiale ale unei decizii bune

Vă rugăm să indicaţi răspunsul corect la următoarele întrebări, bifând varianta / variantele ce vi
se par cele mai adecvate:
p. Ce este esenţial privind hotărârea lui David în 1 Samuel 25 şi de ce?
 Motivaţia deciziei _____________________________

 Corectitudinea deciziei _____________________________
 Mijlocul de implementare a deciziei _____________________________
 Momentul luării deciziei _____________________________
 Scopul luării deciziei _____________________________
 Persoana care ia decizia _____________________________
q. Ce vi se pare remarcabil în procesul luării deciziei din Iona 1:1-15 şi de ce?

 Utilizarea tuturor resurselor disponibile_____________________________
21
Dinamica luării deciziilor este atât îmbunătăţită cât şi stânjenită de consultarea altor persoane deoarece fiecare
persoană implicată în luarea unei decizii aduce cu sine în procesul luării deciziei anumite valori, prezenţa sau absenţa
unui scop în viaţă şi a unei viziuni personale. Acest lucru influenţează fără îndoială valorile, priorităţile, strategia,
metodele şi activitățile urmărite de persoana care cere sfat într-o anumită situaţie dată. De asemenea, fiecare persoană
implicată în luarea deciziei aduce cu sine în procesul deciziei perspectiva sa mai mult sau mai puţin subiectivă atât în
înţelegerea Scripturii cât şi a modului în care ne călăuzeşte Dumnezeu. Pe lângă toate acestea, fiecare persoană
consultată aduce cu sine agenda personală mai mult sau mai puţin ascunsă, mai mult sau mai puţin conștientizată.
Această agendă poate afecta în mod semnificativ luarea oricărei decizii.
22
Nu orice uşă deschisă înseamnă semnal verde din partea lui Dumnezeu (1 Samuel 24:6). Nu orice uşă închisă
înseamnă semnal roşu din partea lui Dumnezeu (Matei 7:7-8).
23
James Dobson, Life on the Edge, Vol. 1, „Cum să cunoşti voia lui Dumnezeu pentru viaţa ta?“
34
 Calitatea procesului luării deciziei _____________________________

 Folosirea adecvată a timpului _____________________________
 Îmbunătăţirea capacităţii lui Iona de
rezolvare a problemelor viitoare. _____________________________
r. Ce este unic în hotărârea consiliului de la Ierusalim şi de ce?

 Calitatea procesului luării deciziei _____________________________
7.12 Metode de luare a deciziilor: precedente biblice

Identificaţi modurile de luare a deciziei, de cunoaştere a voii lui Dumnezeu sau de rezolvare a
unor dileme prezente în următoarele pasaje:
a. Genesa 3:1-6
_____________________________________________________________________________
b. Geneza 24:1-67
___________________________________________________________________________
c. Exod 28:30
____________________________________________________________________________
d. Iosua 7:13-19
_________________________________________________________________________
e. Iosua 14:1-5
__________________________________________________________________________
f. Judecători 6
___________________________________________________________________________
g. 1 Samuel 9:1-10
__________________________________________________________________________
h. 1 Samuel 10:17-21
__________________________________________________________________________
i. 1 Samuel 23:1-12
___________________________________________________________________________
35
j. 1 Samuel 24:1-7
___________________________________________________________________________
k. 1 Samuel 25:1-35
___________________________________________________________________________
l. 1 Samuel 26:1-12
___________________________________________________________________________
m. 1 Cronici 24:1-25:28
___________________________________________________________________________
n. Iona 1:7
___________________________________________________________________________
o. Matei 1:18-24
_____________________________________________________________________________
p. Fapte 1:15-26
_____________________________________________________________________________
q. Fapte 8:26-30
__________________________________________________________________________
r. Fapte 10:1-8
____________________________________________________________________________
s. Fapte 13:1-4
_____________________________________________________________________________
t. Fapte 15
__________________________________________________________________________
u. Fapte 16:6-10
____________________________________________________________________________
v. 2 Corinteni 2:12-13
________________________________________________________________________
I. Pornind de la pasajele de mai sus, identificaţi motivele pentru care se foloseau anumite
procedee de cunoaştere a voii lui Dumnezeu:
______________________________________________________________________
______________________________________________________________________
______________________________________________________________________
______________________________________________________________________
_____________________________________________________________________
II. Din pasajele de mai sus, explicaţi când se folosea „trasul la sorţ“ şi de ce.
______________________________________________________________________
36
______________________________________________________________________
7.13 Metode folosite în luarea deciziilor

7.13.1 Persoana în cauză ia decizia de una singură:
s. Frustrată, de obicei de tendinţa de control a părinţilor, fraţilor sau surorilor mai mari, a
persoanelor sub a căror autoritate se află, persoana în cauză doreşte să se bucure de
libertatea şi de independenţa de a-şi crea propriul destin. Părinţii nu o înţeleg, nici fraţii şi
surorile mai mari şi nici liderii ei formali. Ba mai mult, ei nu înţeleg nici modul în care
Biblia se aplică în situaţia în care se află ea.
t. Avantajul acestei decizii este simplificarea semnificativă a procesului luării deciziei.
Decizia se ia destul de uşor, de obicei în funcţie de preferinţele persoanei în cauză.
u. De obicei,o astfel de decizie nu este cea mai bună posibilă şi nici cea mai adecvată sau
potrivită cu voia lui Dumnezeu.
7.13.2 Persoana în căutarea călăuzirii îşi încredinţează decizia unui expert.
a. Aproape în fiecare cerc există un „guru”, o persoană cu multă experienţă de viaţă care
pare să aibă un sistem imbatabil de luare a deciziei, fie că este vorba de păstorul cu tineretul sau de
păstorul principal, de proroc sau de prorociţă.
b.Persoana în dilemă aleargă uneori fără ştirea părinţilor sau a celor apropiaţi la expertul
care întotdeauna are răspunsul potrivit pentru nevoile ei.
 Dacă este vorba de proroc, persoana în dilemă se aşteaptă ca prorocul să ştie, înaintea
oricărei discuţii între ei, atât care îi este nevoia cât şi care este răspunsul Domnului.
 Dacă este vorba de păstorul de tineret sau de păstorul principal, persoana în dilemă îşi
deapănă viaţa în prezenţa expertului care ştie, de obicei, nevoia solicitantuluichiar înainte
de a-şi termina acea persoană relatarea şi care, în general, îi împărtăşeşte cea mai bună
decizie posibilă.
a. Avantajul acestei metode este că decizia se ia cu ajutorul unei persoane experimentate în
luarea deciziilor. Probabilitatea este destul de mare ca decizia luată să fie printre cele mai
bune decizii posibile. În multe situaţii, Dumnezeu ne vorbeşte specific prin păstorul care ne
cunoaşte relativ bine sau prin prorocul care nu ne cunoaşte deloc.
b. Dezavantajul principal este că persoana în dilemă devine un pacient cronic. Dacă decizia este
bună, prorocul sau păstorul devine vocea lui Dumnezeu. Dacă decizia este greşită sau mai
puţin bună, dilema persoanei creşte în timp ce responsabilitatea luării deciziei descreşte
proporţional cu importanţa ei.
37
7.13.3 Medierea părerilor mai multor persoane.
a.Această metodă implică consultarea în particular a diferitelor persoane care ar avea uncuvânt
de spus în decizia ce trebuie luată. În final se cântăresc alternativele şi persoana în dilemă ia o
hotărâre care i se pare cea mai populară.
b. De obicei se consultă Biblia şi experți în interpretarea pasajelor mai dificile, păstorul,
prorocul, părinţii, frații şi surorile, prietenii apropiaţi şi cei implicaţi şi afectaţi de decizia ce
urmează a fi luată şi se studiază circumstanţele în care se ia decizia (oportunităţi: uşi
deschise, limitări: uşi închise).
i.Avantajul principal este maturizarea gândirii critice a persoanei în dilemă în procesul
căutării deciziei conform voii lui Dumnezeu.
ii.Dezavantajul principal este durata şi efortul necesar discuţiilor individuale cu
persoanele implicate în procesul luării deciziei.
7.13.4 Persoana în dilemă ia decizia în urma unei discuţii deschise în grup cu cei implicaţi.
i. Persoana în dilemă îşi prezintă problema unui grup format din părinţi, fraţi/surori,
prieteni apropiaţi, experţi (păstor sau proroc) care o bombardează cu întrebări şi fac
comentarii. Se discută împreună şi se încearcă înţelegerea problemei şi sprijinirea
persoanei în dilemă în descoperirea alternativelor existente. Persoana în dilemă urmează
să îşi asume responsabilitatea acceptării alternativei care i se pare a fi cea mai apropiată
de voia lui Dumnezeu. Această metodă este relativ răspândită în vest.
ii. Avantajele acestei metode sunt multiple. Există dialog lărgit, rugăciune specifică, se
foloseşte înţelepciunea variată în înţelegerea Cuvântului lui Dumnezeu, se foloseşte
profilul spiritual şi psihologic al persoanei în dilemă şi se analizează atent contextul în
care se ia decizia. Din moment ce persoana aflată în dilema trebuie ea însăşi să ia decizia
şi să îşi asume responsabilitatea deciziei luate şi a implementării ei, are loc o creştere şi o
maturizare a ei în acest proces şi dezvoltarea unor deprinderi absolut necesare în viitor.
De asemenea, în general performanţele luării deciziei în grup sunt superioare deciziei
individuale. Erorile de principiu şi cele aleatorii pot fi depistate cu mai mare uşurinţă.
iii. Dezavantajul este că, în general, este aproape imposibil să motivezi un grup atât de variat
de oameni importanţi să se adune, uneori de câteva ori, pentru un astfel de proiect. Acest
lucru este însă posibil şi în situaţii de excepţie chiar de dorit.
7.14 Modul în care luăm decizii în zona gri (acolo unde Biblia nu spune nimic)
Care sunt unele din lucrurile despre care Biblia nu spune nimic:
a. Practicarea unui sport constituie un păcat?
b. Uitatul la televizor este păcat?
c. Navigarea pe orice site pe internet este păcat?
38
d. Vizionarea unor casete sau DVD-uri cu conținut pornografic este păcat?
e. A viziona un film este păcat?
f. Să fumezi este păcat?
g. Planning familial?
h. Clonarea
i. Fertilizarea invitro
j. Ce conține un program de biserică? Care este mai sfânt?
k. Purtarea părului lung de către bărbaţi este păcat?
l. Purtarea oricărui fel de îmbrăcăminte de către femeie este păcat?
m. Anumite stiluri de muzică sunt păcătoase dacă le asculți?
n. Cântarea de cântări contemporane cu biserica este păcat?
Principiile care guvernează practicarea unor lucruri din zona gri
 Principiul utilității- răspunde la întrebarea: Este profitabil din punct de vedere spiritual? 1
Cort. 10:23a Toate lucrurile sunt îngăduite, dar nu toate sunt de folos. 1Cort. 6:12.Toate
lucrurile îmi sunt îngăduite, dar nu toate sunt de folos;
 Principiul zidirii(edificării) – răspunde la întrebarea:Mă va zidi din punct de vedere
spiritual? 1 Cort.10:23b Toate lucrurile sunt îngăduite, dar nu toate zidesc. 1 Cort. 6:12b
dar nimic nu trebuie să pună stăpânire pe mine."
 Principiul protejării cugetului aproapelui – 1 Cort.10:28b din pricina celui ce v-a
înştiinţat şi din pricina cugetului
 Principiul slăvirii lui Dumnezeu - 1 Cort.10:31b - să faceţi totul pentru slava lui
Dumnezeu.
 Principiul excesului – răspunde la întrebarea:Îmi va încetini sau accelera alergarea? Evrei
12:1. „Şi noi, deci, fiindcă suntem înconjuraţi cu un nor aşa de mare de martori, să dăm la
o parte orice piedică, şi păcatul care ne înfăşoară aşa de lesne, şi să alergăm cu stăruinţă
în alergarea care ne stă înainte.”
7.15 Condiţiile în care Dumnezeu călăuzeşte pe credincios

Un pasaj din Scriptură care se ocupă cu aceasta problemă este Proverbe 3:5-6. Încrede-te în
Domnul din toată inima ta şi nu te bizui pe înţelepciunea ta!6 Recunoaşte-L în toate căile tale, şi El
îţi va netezi cărările. Ce învăţăm din acest pasaj?
7.15.1 Credinciosul este dependent de Dumnezeu şi de Cuvântul Său şi nu se bizuie pe

înţelepciunea sa. Prov.3:5
Alege să te încrezi în Domnul şi nu te bizui pe înţelepciunea ta. Aceasta este lupta noastră:
de a continua să credem că Dumnezeu ştie ce este cel mai bine pentru noi în orice situaţie a vieţilor
noastre, că El urmăreşte binele nostru prin orice circumstanţă am trece.
39
7.15.2 Credinciosul alege să-L recunoască pe Dumnezeu în orice detaliu al vieţii sale.
Prov.3:6
Îmi aduc aminte de ceea ce a spus Isaia într-o circumstanță a vieţii sale. Is.26:12b căci tot ce
facem noi, Tu împlineşti pentru noi.
7.15.3 Credinciosul ascultă necondiţionat de voia lui Dumnezeu. Rom.12:1-2
Ascultarea de voia lui Dumnezeu deja cunoscută este importantă pentru primirea călăuzirii
în continuare. Ascultarea de voia lui Dumnezeu are de a face cu practicarea pasajului din Romani
12:1-2.
 Să ne dăruim Domnului ca o jertfă vie, oferindu-i Lui întreaga fiinţă pentru că El şi-a arătat
îndurarea atunci când noi eram sub mânia lui Dumnezeu, mântuindu-ne;
 Să nu ne conformăm chipului lumii (reguli rigide);
 Să ne înnoim în duhul minţilor noastre, pentru a ne lăsa transformați după voia lui
Dumnezeu.
7.15.4 Credinciosul alege să se lase călăuzit de Dumnezeu. Ps.32:8
40
8 Atitudinea faţă de muncă şi răscumpărarea timpului
Obiectivele capitolului: La sfârșitul capitolului, studentul trebuie:

1. Să cunoască şi să îşi evalueze atitudinile faţă de muncă şi faţă de relaţia patron-angajat, în
lumina principiilor biblice;
a. Să indiceperspectiva biblică asupra muncii;
b. Să ilustreze definiţia biblică a succesului.
2. Să-şi gestioneze timpulprin prisma priorităţilor vieţii(sau a valorilor biblice);
a. să identifice priorităţile vieţii personale (valori biblice24);
i. să explice ce sunt valorile biblice;
ii. să analizeze și să tragă învățăminte pentru viața sa din articolul „Tirania urgentului”;
iii. să analizeze în ce cadran sunt activitățile sale;
iv. să definească pentru viața sa lucrurile importante folosind ca instrument Piramida lui
Maslow;
v. să scrie valorile biblice ale vieții personale.
b. Să distingă câteva obiective care conduc la implementarea priorităților în viața
personală(valorilor definite);
i. Să identificecaracteristicile unui obiectiv bun(SMART);
ii. Să demonstreze valoarea principiului Pareto;
iii. Să formulezecâte un obiectiv pentru fiecare valoare biblică pentru viața personală.
c. Să dezvolte un plan eficient şi eficace care să implementeze obiectivele stabilite;
i. să planifice săptămâna și ziua în funcție de țintele propuse și de valorile biblice ale
vieții personale;
ii. să delege activitățile pe care le pot face alte persoane.
d. Să elaboreze un mecanism de evaluare periodică a trăirii priorităților (valorilor biblice)
stabilite pentru viața personală.
8.1 Lupta credinciosului cu atitudinile şi cu comportamentul său faţă de

muncă
8.1.1 Perspectiva lumii asupra muncii.
Iată ce scrie Jeff Keller în cartea sa:”Atitudinea este totul”

Îmi era groază să merg la serviciu. Am continuat să muncesc din greu, dar eram
din ce în ce mai nemulţumit de munca mea de avocat. Eram frustat şi extrem de
24
Valorile biblice sunt acele însuşiri / calităţi ale lucrurilor şi principiilor derivate din caracterul şi voia lui Dumnezeu,
singurul „sistem de referinţă” etern, perfect şi normativ. Valorile biblice trebuie să se constituie atât în ingredientele din
care sunt alcătuite cărămizile atitudinilor, acţiunilor şi lucrării noastre, cât şi în obiective pe care trebuie să le atingem
în viaţa şi în lucrarea noastră.
41
abătut. Sincer vorbind, nu îmi plăcea viaţa mea şi nu vedeam nici o modalitate ca
lucrurile să se îmbunătăţească.
Ai avut vreodată un loc de muncă la care aproape tot timpul să-ţi fie groază să
mergi?
Eram literalmente copleşit... şi sufeream, fizic şi psihic. Păream mult mai în vârstă
decât eram. Începusem să am migrene tot timpul, iar durerile de stomac erau
constante. Întrucât mă temeam să nu am probleme grave de sănătate, am mers pe la
câţiva doctori, care mi-au recomandat nenumărate analize. Analizele erau bune, iar
medici îmi spuneau că din punct de vedere fizic sunt sănătos, dat nu era aşa.
Trăim într-o vreme în care munca, pentru cei mai mulți, a devenit:
 sursă de plictiseală, de nemulțumire;
 o corvoadă;
 lipsită de sens în lumea în care trăim.
Schimbarea atitudinii față de muncă a început să se producăla sfârșitul anilor 1960 în anumite
grupuri izolate(de exemplu cum au fost hipioţii), proces care s-a extins continuu.
Dr. Rousselet face o anchetă cu privire la schimbarea mentalității față de muncă și ajunge la
următoarea concluzie:activitatea trudnică și-a pierdut sensul de datorie sau de obligație morală
pentru 98% dintre tineri și 95% dintre adulți.
Iată câteva din atitudinile greșite pe care oamenii le au față de muncă:
 munca este un rău necesar, pe care îl suportăm pentru a câștiga bani suficienți ca să trăim o
viață de plăceri şi de huzur, asemenea bogatului din Luca 16:19;
 munca este o sursă de îmbogățire și de putere;
 munca este mijlocul de satisfacere a nevoilor fizice. Mat.6:25, 1 Cort.15:19
Oricare ar fi concepţia cuiva despre muncă, este evidentă o atitudine egocentrică, întrucât
rareori suntem satisfăcuţi de muncile pe care le practicăm.
De ce există o astfel de atitudine față de muncă?
Păcatul a distorsionat gândirea oamenilor cu privire la muncă. Oamenii nu au o perspectivă
biblică asupra muncii.
Există puţini părinți care oferă copiilor lor o perspectivă biblică cu privire la muncă. Părinții
spun: „Dacă eu am muncit din greu, cel puţin copilulmeu să nu muncească așa de greu ca
mine.”
În România nu există programe susţinute de stat de îndrumare profesională a elevilor. Sunt
tineri care au făcut o facultate de gura părinților ori pentru că s-au luat după anumiți colegi,
ca mai târziu să constate că nu sunt făcuți pentru profesia pe care au ales-o. Atunci fac o
nouă facultate pe buzunarul părinților.
Existenţa unui anumit dispreț pentru meserii. Dar dacă ești un bun meseriaș, şi astăzi și în
viitor vei fi căutat.
Este un lucru îngrozitor să fii agricultor, învăţător, comerciant, şofer pe ambulanţă, muncitor,
inginer, profesor, cercetător, păstor sau evanghelist, fără să ştii cum viaţa ta şi ceea ce faci se
42
potriveşte în schema lucrurilor din planul lui Dumnezeu.
Agricultorul asigură hrana pentru oamenii din orașe, materia primă pentru industria alimentară
și de confecție, învăţătorul lucrează pentru schimbarea gândirii și comportamentului copiilor,
șoferul de pe ambulanţă transportă pacienţii la spital, doctorul salvează vieţile pacienţilor,
cercetătorul ușurează munca omului și descoperă unele taine ale universului, comerciantul lucrează
la alimentarea comunității cu bunurile necesare, evanghelistul aduce mesajul mântuirii lui Hristos
în inimile oamenilor păcătoşi, iar păstoriiîngrijesc de turma lui Hristos. Toţi împreună lucrează
pentru susţinerea şi îmbunătăţirea vieţii. Deci fiecare dintre noi avem un rol în planul măreţ al lui
Dumnezeu.
8.1.2 Perspectiva biblică asupra muncii
Este un proverb latin: Munca înseamnă închinare şi închinarea este muncă.25

Biblia însă prezintă un punct de vedere diferit. Departe de a fi o sursă de nemulţumire,
munca este prezentată ca o parte a existenței omului. Din perspectivă biblică,munca este o
componentă a existenței omului.
Pentru a înţelege mai bine lucrul acesta, să examinăm câteva pasaje din Scriptură care
prezintă problema aceasta. Gen. 1:28, Gen.2:15, Gen 2:19
Este interesant de observat că în grădina Eden, în perioada când omul era în părtășie
perfectă cu Dumnezeu, munca era una din activitățile principale ale vieții sale. Adam a primit
responsabilităţi de la Dumnezeu în domeniul:
 multiplicării chipului lui Dumnezeu pe pământ prin nașterea de fii și fiice. Gen.1:28a
„Creşteţi, înmulţiţi-vă, umpleţi pământul,
 conducerii(administrării creației lui Dumnezeu). Gen.1:28b şi supuneţi-l; şi stăpâniţi peste
peştii mării, peste păsările cerului şi peste orice vieţuitoare care se mişcă pe pământ.”;
 agricol. Gen.2:15Domnul Dumnezeu a luat pe om şi l-a aşezat în grădina Edenului, ca s-o
lucreze şi s-o păzească.;
 ştiinţific. Gen.2:19b şi le-a adus la om, ca să vadă cum are să le numească; şi orice nume pe
care-l dădea omul fiecărei vieţuitoare, acela-i era numele.;
Munca a fost menită să fie o parte a existenţei sale, care să-i aducă împlinire şi satisfacţie.
Cât de diferit stau lucrurile astăzi, când tendinţa este să ne plângem pentru că trebuie să ne câştigăm
existenţa!
Pentru rezolvarea problemei plictiselii, a nemulțumirii și a lipsei de sens în viața de fiecare
zi, credinciosul este invitat periodic să-și reevalueze atitudinile(adică tiparele de gândire) cu
ajutorul Scripturii, pentru a avea o percepție corectă asupra realității în care este implicat. Ne
luptăm cu atitudinile atunci când nu putem vedea nicio valoare reală în munca și slujirea pe care le
25
Linda Dillow,Împlineşte-mi sufletul însetat, Fundația EBE, Cluj-Napoca, p.160
43
facem ca pentru Domnul. Iată ce scria C. R. Swindoll:Lucrul remarcabiş este că avem zilnic o şansă
în ce priveşte atitudinea pe care o vom adopta în aceea zi.
Nu este uşor să adopţi atitudinea de a munci și de a sluji zilnic „ca pentru Domnul".
Iată ce spunea Doug Sherman &William Hendricks, în cartea sa „Your Work Matters To
God”: "...locul de muncă s-ar putea să fie singurul loc unde cei mai mulţi dintre oameni vor
putea întâlni vreodată un creştin. De fapt, în zilele noastre, locul de muncă a devenit arena
cea mai strategică pentru gândirea şi influenţa creştină." .
Este nevoie de un efort disciplinat din partea noastră pentru a menţine acest punct de vedere.
Este necesar să avem o concepţie adecvată despre muncă.
8.1.3 Ce ne învaţă Biblia despre muncă după căderea în păcat?
Dumnezeu este prezentat ca Cel care lucrează:

Ioan 5:17 Dar Isus le-a răspuns: „Tatăl Meu lucrează până acum; şi Eu, de asemenea,
lucrez.” Olar (Gen.2:7), Croitor(Gen.3:21), Judecător(Ps.50:6), Păstor(Ps.23:1), Medic(Ps.103:3)
În Decalog s-a stipulat că omul trebuie să muncească 6 zile, iar în ziua a șaptea să se
odihnească.Ex.20:9 Să lucrezi şase zile şi să-ţi faci lucrul tău.
Solomon are o serie de proverbe cu privire la lene.Prov.20:4 Toamna, leneşul nu ară; la
secerat, ar vrea să strângă roade, dar nu este nimic! Prov.26:13 Leneşul zice: „Afară este un leu,
pe uliţe este un leu!”
Efes.4:28 Cine fura să nu mai fure; ci mai degrabă să lucreze cu mâinile lui la ceva bun, ca
să aibă ce să dea celui lipsit.
Îndemnul pe care apostolul Pavel l-a dat Bisericii din Tesalonic este edificator, pentru că
erau unii credincioși cărora nu le plăcea munca. 2 Tes.3:10 Căci, când eram la voi, vă spuneam
lămurit: „Cine nu vrea să lucreze nici să nu mănânce.”
1Tim.5:17 Prezbiterii care cârmuiesc bine să fie învredniciţi de îndoită cinste, mai ales cei
ce se ostenesc cu propovăduirea şi cu învăţătura pe care o dau altora.
Cât de diferit stau lucrurile astăzi, când tendinţa este să ne plângem că trebuie să ne
câştigăm existenţa!
Dar lupta noastră cu atitudinile față de muncă nu are nicio legătură cu munca în sine, ci mai
degrabă cu păcatul care a invadat viața omului și lumea în care el trăiește. Când înţelegem că
Domnul are un plan prin prezenţa noastră într-o anumită colectivitate la locul de muncă, atunci vei
începe să te bucuri şi să fii mulţumit. De aceea învaţă tot ce poţi din munca ta atât în ce priveşte
caracterul cât şi competenţa profesională, cu scopul de a-L glorifica pe Dumnezeu.
Am discutat cu unii patroni care sunt mulțumiți de unii credincioși, însă la alți credincioși
se plâng de:
- Lipsă de respect. La adunare este un raport, la serviciu este un alt raport. Credincioșii
trebuie să dea dovadă de respect pentru șefii lor credincioși în fața oamenilor.
44
- Lipsa răspunderii. Îmi aduc aminte de un caz în care patronul a hotărât ca angajații să ia
acasă pâinea care se arde. La un moment dat patronul a văzut că oamenii plecau cu saci de
pâine arsă.
- Lipsă de caracter. Unii fură dacă pot. Îmi aduc aminte de persoane care lucrează la familii în
străinătate; familiile care primesc astfel de persoane caută să vadă dacă femeia pe care au
angajat-o să facă curățenie fură sau nu. Cum o verifică? Îi pune monede sau bacnote în cale.
De exemplu:o monedă de 2 Euro sau o bacnotă de 5 Euro.
- Nu relaționează creștinește cu colegii de muncă, dar nici cu clienții. Să presupunem că
sunteţi vânzătoare. Cât de amabilă sunteţi cu clienții? Cum le vorbiţi clienților? Ce faci
atunci când le greșiţi clienților?
Pentru a fi eliberați de atitudinile negative cu privire la muncă, va trebui să lăsăm ca Duhul
Sfânt să ne înnoiască mintea cu adevărul din Cuvântul lui Dumnezeu despre muncă, pentru a ne
dezbrăca de minciunile lui Satan despre muncă și a ne îmbrăca cu adevărul cu privire la muncă.
Este nevoie de efort și disciplină din partea noastră pentru a menţine o perspectivă biblică asupra
muncii.
Este adevărat că tehnologia modernă a uşurat unele munci, dar lupta cu atitudinile continuă
să dăinuiască și astăzi. Numai că modalitatea în care ducem lupta s-a schimbat. În timp ce Adam a
udat pământul cu sudoarea lui, omul modern trudeşte ore în șir pe computer.
Pentru ca munca să fie un act de închinare, să studiem principiile care trebuie să guverneze
relația patron-angajat.
8.1.4 Principiile biblice care guvernează relația angajat- patron. Efeseni 6:5-9 și Coloseni
3:22-24, 1Tim.6:1-2
Contextul pasajului din Efeseni 6:5-8 este legat de umplerea cu Duhul Sfânt. Ce ne spune
contextul? Atitudinile care fac plăcere Domnului sunt practicate prin puterea Duhului lui
Dumnezeu, nu prin eforturile noastre.
Un alt aspect de care trebuie să ținem cont este că atât angajații cât și patronii nu sunt
stăpânii bunurilor materiale, ci doar administratori. Ps.24:1, 1Cronici 29:10b-19
Din aceste pasaje putem sumariza câteva principii de conduită pentru creştinii angajaţi:
 Ascultare cu privire la responsabilitățile încredințate, dacă responsabilitățile primite nu
încalcă principiile morale. (Distribuitor de droguri, medic care face avorturi) Efes.6:5a
Robilor, ascultaţi de stăpânii voştri pământeşti, Col.3:22aRobilor, ascultaţi în toate
lucrurile pe stăpânii voştri pământeşti;
 Respect față de şef sau patron. Efes.6:5b Frică(în sensul de respect) și cutremur.,
Col.3:22b;
 Motivații corecte și fără planuri ascunse. Efes.6:5c Curăție(adică fără ascunzișuri) de
inimă(adică cu motivații corecte), Col.3:22c. Efes.6:6b„ca şi cum ar vrea să placă
45
oamenilor” Care este motivația elevului? Fie numai să ia note mari fie să se formeze ca om
pentru viitor.
În finalul versetului 5 se spune:ca de Hristos. Adică ascultarea de Hristos este demonstrată
aici pe pământ în fața oamenilor prin:modul în care ascultăm de șefi sau patroni, prin respectul pe
care îl avem pentru șefi și patroni, prin motivațiile cu care ne desfășurăm munca. Cred că este bine
să auzim încă odată adevărul din Col.3:23Orice faceţi să faceţi din toată inima, ca pentru Domnul,
nu ca pentru oameni, Avem un exemplu de motivaţie bună pentru muncă în viaţa lui Iacov, care a
slujit pentru Rebeca 7 ani, iar anii i s-a părut câteva zile pentru că el o iubea pe Rebeca. Gen.29:20.
 Corectitudine, devotament și sârguință în tot ce munciți. Efes.6:6 „Slujiţi-le nu numai când
sunteţi sub ochii lor, ca şi cum aţi vrea să plăceţi oamenilor, ci ca nişte robi ai lui Hristos,
care fac din inimă voia lui Dumnezeu”; Col 3:22b. Dumnezeu apreciază o astfel de muncă;
 Să muncească cu bucurie, nu ca o corvoadă. Efes.6:7 Slujiți-le cu bucurie( în sensul de
bunăvoință sau spirit pașnic) ca Domnului.
 Să muncească având o perspectivă escatologică. Efes.6:8, Col 3:24-25 „ca unii care ştiu că
vor primi de la Domnul răsplata moştenirii. . . Căci cine umblă cu strâmbătate, îşi va primi
plata după strâmbătatea, pe care a făcut-o; şi nu se are în vedere faţa omului”. Răsplata
eternă a creştinilor va fi afectată de felul cum şi-au îndeplinit slujba.
Dar toate cele amintite mai sus: ca de Hristos(Efes.6:5d) care va răsplăti(2 Cort.5:10) orice
muncă, care este făcută ca și act de închinare(Efes.6:8b, Col.3:23b).
8.1.5 Principiile care guvernează relaţia patron-angajat. Efes. 6:9, Col.3:24b și Col.4:1
 Feriți-vă de amenințări la adresa angajaților știind că Dumnezeu este Stăpânul tuturor

oamenilor(stăpâni și angajați) și care judecă cu dreptate. Efes.6:9 Şi voi, stăpânilor, purtaţi-
vă la fel cu ei; feriţi-vă de ameninţări, ca unii care ştiţi că Stăpânul lor şi al vostru este în
cer şi că înaintea Lui nu se are în vedere faţa omului;
 Conduceți pe angajați având perspectiva escatologică. Col.3:24 ca unii care ştiţi că veţi
primi de la Domnul răsplata moştenirii. Voi slujiţi Domnului Hristos;
 Oferiți-le angajaților un venit echitabil, adică nu îi exploatați. Fiți o imagine a dreptății
Stăpânului vostru din ceruri. Col.4:1Stăpânilor, daţi robilor voştri ce le datoraţi şi ce li se
cuvine, căci ştiţi că şi voi aveţi un Stăpân în cer.
Dacă pasajele de mai sus ar deveni convingeri biblice cu privire la muncă: Cum s-ar
schimba,atitudinile, comportamentul și sentimentele noastre, dacă munca pe care o prestăm, ar fiun
deact de închinare?
Tertulian a spus că există patru moduri de a câștiga banii cinstit:
 Prin muncă. Prov.13:11, Efes.4:28,
 Prin schimb echitabil. Fapte 5:4 Schimb neechitabil este când știi că un om are nevoie de
46
bani pentru o operație, iar tu îi pui camătă. Ai luat pământ de la persoane ai căror copii nu
au fost interesați, dar au fost puși să semneze un act fără să știe ce semnează.
 Prin investiții. Un exemplu îl avem în pilda talanților. Scopul pentru care stăpânul și-a dat
banii a fost obținerea unui profit. Ai cumpărat un apartament, iar dacă piața imobiliară
crește, poți vinde apartamentul cu o sumă mai mare;
 Prin cadouri financiare. Fapte 20:35b trebuie să ajutați pe cei slabi și să vă aduceți aminte
de cuvintele Domnului Isus, care însuși a zis: „Este mai ferice să dai decât să primești.”
Însă pentru aceasta, vă invităm să răspundeți la următoarele întrebări:
i. Cum definiţi succesul?
ii. Consideraţi că munca pe care o faceţi are semnificaţie pentru viaţa dvs. personală?
iii. Există în mintea dvs. o ierarhizare a slujbelor, în sfinte şi mai puţin sfinte?
8.1.6 Cum definim succesul?
Cum defineşte lumea succesul profesional: după funcţia pe care o deții, după salariul pe care
îl primeşti şi după responsabilitatea pe care o ai.
Cum defineşte Biblia succesul:
 Pune suflet în tot ce faci;
 Tot ce faci, fă ca pentru Domnul;
 Lucrează nu numai pentru un salariu, ci şi pentru o răsplată veşnică.
Baza biblică pentru cele afirmate este: Col.3:17 Şi orice faceţi, cu cuvântul sau cu fapta, să
faceţi totul în Numele Domnului Isus, şi mulţumiţi, prin El, lui Dumnezeu Tatăl.
Iată ce spune Charles Spurgeon despre succes:Succesul mi se poate urca la cap, dacă uit că
Dumnezeu e Acela care face lucrarea, El poate să o facă și fără ajutorul meu și că El se descurcă și
fără mine, din momentul în care vrea să nu mai fiu părtaș la lucrarea Lui.26
Care este convingerea pe care o aveți cu privire la succes?
________________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
8.1.7 Munca pe care o practicaţi are semnificaţie pentru Împărăţie şi pentru viaţa
personală?
Am pus o întrebare într-un grup:Munca pe care o faceţi vă împlineşte, este

semnificativă? Cei mai mulţi au răspunsNu. De ce nu este semnificativă?
 Nu sunt plătit prea bine pentru ceea ce fac.
 Munca mea se desfăşoară în culise, iar şefii primesc laudele.
 Sunt o mamă cu 4 copii mici şi mă întreb dacă nu ar trebui să fac altceva.
26
Gordon MacDonald, Ordine în universal interior, Editura Logos, Cluj-Napoca, p.38
47
 Nu văd rezultate imediate din munca mea. Lucrez într-un mediu secular şi nu pot împărtăși
Evanghelia colegilor de serviciu, fapt pentru care munca mea pare a fi fără impact.
 Locul meu de muncă nu are un titlu pompos şi impresionant.
În Marcu 14:13-16, Domnul Isus vorbește despre un om al cărui nume nu este menționat și
care a dat și a pregătit camera pentru Domnul Isus, ca să prăznuiască Paştele împreună cu ucenicii
Săi. Domnul Isus nu subliniază nicio atitudine negativă la acest om, privitor la ce a făcut şi ceea ce
a oferit Domnului.
Nu uitați, dacă nimeni nu vede şi nu apreciază munca pe care o practicați, Domnul Isus o
apreciază şi o va răsplăti.
Este o carte de meditaţii zilnice cu titlul “Totul pentru gloria Lui” a lui Oswald Chambers.
Ştiţicum a apărut această carte? După moartea lui Oswald la 42 de ani,soţia lui a adunat
meditaţiilezilnice de pe notiţele lui Oswald şi le-a pus în această carte. Numele lui Oswald este
cunoscut, daral soţiei lui care a făcut munca nu este cunoscut. Cum ar putea să se simtă ea dacă nu
ar avea operspectivă biblică asupra muncii?
Care sunt zbaterile dvs. cu privire la semnificaţia muncii pe care o practicaţi?
________________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
Dar ceea ce mi se cere mie este spus de Pavel în 1 Cort.4:2 Încolo, ce se cere de la
ispravnici (adică lui Petrică, Mariei....), este ca fiecare să fie găsit credincios în lucrul încredinţat
lui.
8.1.8 Există munci care îl onorează pe Domnul mai mult decât altele?
În gândirea multora, munca este împărțită în slujiri spirituale şi slujiri seculare. Iar concluzia
lor este că cel mai bine este să depui o muncă spirituală.
Dar iată ce spune Domnul Isus despre slujirile făcute în Mat.25:42-44 Căci am fost flămând,
şi nu Mi-aţi dat să mănânc; Mi-a fost sete, şi nu Mi-aţi dat să beau;43am fost străin, şi nu M-aţi
primit; am fost gol, şi nu M-aţi îmbrăcat; am fost bolnav şi în temniţă, şi n-aţi venit pe la Mine.”
44Atunci Îi vor răspunde şi ei: „Doamne, când Te-am văzut noi flămând, sau fiindu-Ţi sete, sau
străin, sau gol, sau bolnav, sau în temniţă, şi nu Ţi-am slujit?”
În Ex35:30-31, citim că Dumnezeu l-a umplut pe Beţaleel pentru lucrările deosebite de la
construcţia Cortului Întâlnirii, care era o muncă din domeniul profanului. În ochii lui Dumnezeu,
muncile sacre nu sunt mai prețuite decât muncile din domeniul profanului. Ceea ce contează la
Dumnezeu este perspectiva cu care faci munca respectivă și atitudinea pe care o ai față de muncă.
Sunteți de acord cu perspectiva lui Dumnezeu asupra oricărui fel de muncă?
_______________________________________________________________________________
48
A.W Tozer spune: Munca făcută de un închinător, poartă în ea eternitatea.27
Cel mai înălţător lucru este ca la sfârșit de alergare să putem spune ce a spus Domnul Isus în
Ioan 17:4 Eu Te-am proslăvit pe pământ, am sfârşit lucrarea pe care Mi-ai dat-o s-o fac.
8.1.9 Care este diferenţa dintre a munci pentru succesul personal şi a munci ca şi act de
închinare?
A lucra numai pentru succesul personal, fără a avea și viziunea Împărăției lui Dumnezeu,
este o atitudine egocentrică. Dimpotrivă, atunci când muncești ca și act de închinare, urmărești să
fii un martor autentic al lui Hristos prin viața de zi cu zi, indiferent de poziția socială pe care o ai și
de posesiunile materiale deţinute.
8.1.10 Evaluaţi-vă atitudinea faţă de muncă în lumina celor învăţate.
Scrieţi în caietul dvs. orice motivație, atitudine și comportament nedemn pe care le-ați avut
fie ca angajat, fie ca patron. Elaborați un plan personal de renunțare la o atitudine sau la un
comportament nedemn de urmaș al lui Hristos și evaluați-l timp de minimum 3 luni.
8.2 Administrarea timpului

„Învaţă-ne să ne numărăm bine zilele, ca să căpătăm o inimă înţeleaptă“ Psalm 90:12
Viața fiecăruia dintre noi este o înșiruire de zile trăite pentru a împlini scopul lui Dumnezeu,
iar pentru a-l împlini este nevoie de priorități(sau valori) și de obiective. Iar în felul acesta viața
fiecăruia dintre noi se va desfășura în zona lucrurilor importante și nu a lucrurile urgente care ne
consumă timpul și zilele de pe acest pământ.
Iată ce spun Domnul Isus, ap. Pavel vizavi de priorități:
Mat.6:33-Împărăția lui Dumnezeu,
Efes.5:16-răscumpărarea timpului.
Două exemple de practicare a priorităților le găsim în:
Ex.18:19-20-Fii reprezentantul poporului înaintea lui Dumnezeu în problemele dificile și
învață pe popor poruncile și legile lui Dumnezeu.
Fapte 6:4-stăruința în rugăciune și propovăduirea Cuvântului.
Timpul este unul din cele mai valoroase elemente din „patrimoniul“ nostru. Timpul
reprezintă unul dintre cele mai importante aspecte ale „patrimoniului“ pe care îl avem atât în viaţa
personală, cât şi în lucrare.
Facem zilnic activităţi, fără a ne întreba:
 De ce fac ceea ce fac?
27
Linda Dillow, Împlineşte-mi sufletul însetat, Fundația EBE, Cluj-Napoca, p.169
49
 Cum fac ceea ce fac?
 Prin ce fac, aduc mai multă slavă lui Dumnezeu?
Cum anume putem să profităm la maximum de cele 24 de ore pe care le avem în fiecare zi?
Care sunt deprinderile pe care trebuie să le avem? Care sunt uneltele necesare unei administrări
eficace a timpului?
În această lecţie vom analiza un proces care are potenţialul de a mări nu numai eficacitatea
noastră, ci şi împlinirea personală, într-o viaţă trăită în funcţie de priorități(valorile biblice).
Pentru a putea să beneficiem la maximum de timpul pe care îl avem la dispoziţie este necesar să
parcurgem cinci paşi:
a. Definirea structurii generale a unui proiect;
b. Identificarea priorităților(valorilor biblice personale);
c. Stabilirea obiectivelor;
d. Planificarea îndeplinirii obiectivelor;
e. Evaluarea îndeplinirii obiectivelor
Scop – Viziune Obiective Planificare Evaluare
Valori
Dacă eşuezi să planifici, atunci ţi-ai planificat eşuarea.

Modul în care ne folosim timpul face diferenţa între succes şi eşec.
8.2.1 Structura unui proiect
Începe cu finalul în minte!

Este foarte important să avem o imagine a finalului înainte de a începe orice activitate sau
proiect.
Care au fost valorile cu care ap. Pavel a trăit fiecare zi? Cunoaștem aceste valori prin ceea
ce el a declarat înainte de a fi dus la execuție în 2 Tim.4:7 M-am luptat lupta cea bună, mi-am
isprăvit alergarea, am păzit credinţa.
 A luptat pentru ca Evanghelia lui Hristos să înainteze și să fie apărată.
 A alergat avându-l ca țintă pe Hristos.
 A continuat(a păzit) să creadă ce spune Dumnezeu.
Ilustraţie:
Ce anume ai dori să fie scris pe piatra ta funerară?
Soţia/soţul; Cel mai bun prieten; Preotul / păstorul; Un coleg
Va fi acest lucru important peste 100 de ani?
Definirea termenilor
Definiția scopului - motivul pentru care ceva anume există sau pentru care a fost făcut sau
creat. Scopul răspunde la întrebarea: De ce exist?
50
Un alt mod în care este tradus textul din Efeseni 5:15-16 “Trăiţi-vă viaţa cu un simţ al
responsabilităţii, nu ca oamenii care nu cunosc semnificaţia şi scopul vieţii, ci ca unii care le
cunosc. Folosiţi-vă cât mai bine timpul, în ciuda tuturor dificultăţilor acestor zile.”
Un exemplu de declarație de scop: Glorificarea lui Dumnezeu prin zidirea și extinderea
Împărăției lui Dumnezeu în comunitatea în care locuiesc.
Definiția viziunii - „o imagine mentală clară a unui viitor preferabil, împărtăşită de
Dumnezeu slujitorilor aleşi de El, care este bazată pe o înţelegere corectă a lui Dumnezeu, a sinelui
şi a circumstanţelor.“ Viziunea răspunde la întrebarea: încotro ne îndreptăm?
Exemple de viziune: Biserica Vox Domini din Timișoara - fiecare membru al Bisericii este
un ucenic matur al lui Hristos, integrat în biserica locală şi care face ucenici în principal în rândul
studenţilor şi absolvenţilor de facultate în Timişoara şi merge până la marginile lumii.
Viziunea ap. Pavel – Col.1:28-29
Definiția obiectivului - Obiectivele reprezintă paşii principali prin care se realizează
viziunea.
Definiția țintei - Ţelurile sunt paşi mai mici, ce trebuiesc făcuţi pentru atingerea unui
obiectiv.
Rezultatele– sunt schimbările care se produc în procesul de formare a ucenicilor în urma
desfășurării unor activități și care contribuie la atingerea unei ținte.
Rezultatele pot fi schimbări: cognitive(cunoaștere), emoționale sau de comportament
(purtare). Dar în cadrul rezultatelor amintim și produsul care include schițele la care s-a lucrat în
timpul de formare sau elaborare a unui material care va fi publicat.
Activități– planific activități cu scopul

de a produce schimbări în persoanele
care sunt în procesul de formare.
Resurse – sunt: oameni, chestionare,
videoproiector, studii de caz etc.
Indicatori-reprezintă standarde de
performanță ce trebuie atinse pentru
realizarea viziunii, obiectivelor,
țintelor și rezultatelor. Pe baza
indicatorilor se poate monitoriza și
evalua proiectul.
Indicatorii vor specifica:
 grupul- țintă(pentru cine) – de exemplu: echiparea unor lucrători, oameni de încredere
pentru a deveni lideri multiplicatori de grupe mici;
51
 cantitatea(cât) – de exemplu: s-au selectat 10 lucrători, oameni de încredere, pentru a fi
echipați cu scopul creşterii numărului de lucrători(multiplicare);
 calitatea (cât de bine) – 75% dintre lucrătorii echipați să fie capabilisă crească numărul
lucrătorilor/ bisericilor/grupelor;
 timpul(până când) – 1 an de zile;
 locația(unde) – Biserica C.d.Ev. Filadelfia din Botoșani.
8.2.2 Identificarea valorilor
„Dacă ţinteşti spre nimic, vei nimeri de fiecare dată.“

8.2.2.1 Definiția valorile biblice
Valorile biblice - sunt acele însuşiri / calităţi ale lucrurilor şi principiilor derivate din caracterul
şi voia lui Dumnezeu, singurul „sistem de referinţă” etern, perfect şi normativ.
Valorile biblice se află în spaţiul de siguranţă aflat la intersecţia spoturilor de lumină ale celor
trei reflectoare.
– Revelaţia generală-este vorba despre disciplinele care poartă amprenta lui Dumnezeu;
– Revelația specială ne ajută să identificăm un set de valori biblice pe baza cărora să ne
fundamentăm viaţa şi lucrarea.
– Înţelepciunea derivată din experienţa personală unităcu revelaţia generală şi specială este
însă esenţială în vederea creşterii eficienţei în viaţă şi lucrare.
Pentru a ne alege valorile sau pentru a ne găsi prioritățile putem să ne folosim de o serie de
instrumente pe care le avem la îndemână. Iată unele dintre ele:
8.2.2.2 Matricea timpului.
Dar înainte de aceasta să studiem articolul „Tirania urgentului”- Extras după articolul cu
acelaşi nume de Dr. Charles E. Hummell.
V-aţi dorit ca ziua să aibă 30 de ore? Dacă am avea încă câteva ore la dispoziţie, ne
închipuim că am mai scăpa de presiunea teribilă în care trăim. În urma noastră rămân o mulțime de
lucruri neterminate. Scrisori la care nu am răspuns, prieteni cu care nu ne-am întâlnit, articole pe
care nu am mai apucat să le scriem, cărţi pe care nu le-am citit – toate ne obsedează în momentele
noastre de linişte, când ne oprim să facem bilanţul.
Dar ar reuşi oare o zi de 30 de ore să ne rezolve toate aceste probleme? Nu am ajunge
curând să ne simţim la fel de frustraţi ca acum, când ziua nu are decât 24? Aşa cum munca unei
mame nu se sfârşeşte niciodată, nici munca unui manager, a unui student, a unui profesor sau a
oricărui altcuiva nu se poate încheia.
Dacă ne oprim ca să analizăm, constatăm că dilema noastră este mai profundă decât lipsa
timpului; în fond este o problemă de priorităţi. Munca grea nu ne sperie. Ştim de la început că vom
intra în viteză pentru ore nesfârşite, dar oboseala acumulată va fi compensată de sentimentul
datoriei împlinite.
52
Dacă facem bilanţul unei luni sau al unui an şi ne simţim striviţi de maldărul de lucrări
neterminate, constatăm că necazul nu ne vine de la munca prea grea, ci de la îndoieli şi de la
neîncredere. Solicitările ne-au condus pe un tărâm al frustrării. În sinea noastră trebuie să
recunoaştem: ”n-am izbutit să închei ce-ar fi trebuit să închei, în schimb am făcut lucruri pe care
nu trebuia să le fac.”
Cu ani în urmă, un manager cu multă experienţă mi-a spus: ”Pericolul cel mai mare care te
pândeşte este să laşi lucrurile urgente să le copleşească pe cele importante.” Nici nu şi-a dat seama
cât de tare m-a izbit maxima lui. Adesea mă obsedează şi azi, mustrându-mă şi ridicându-mi
problema foarte delicată a priorităţilor.
Trăim într-o tensiune permanentă, cauzată de confruntarea dintre URGENT ŞI
IMPORTANT. Necazul este că, de multe ori, o problemă importantă nu trebuie neapărat rezolvată
acum sau măcar săptămâna asta. În schimb, o sarcină urgentă cere acţiuni imediate, ceea ce duce la
solicitări şi presiuni fără sfârşit.
Nici acasă nu ne mai simţim ca într-o citadelă; nici aici nu scăpăm de sarcinile urgente, din
cauza telefonului care străbate zidurile şi ne transmite solicitări urgente. Tentaţia momentană a
lucrurilor care ne captează atenţia pare irezistibilă şi importantă, dar ele ne devorează energia. În
lumina perspectivei timpului, însă, falsa lor prioritate păleşte; şi ne vin în minte problemele pe care
le-am abandonat cu un sentiment de neîmplinire. Ne dăm seama că am devenit sclavii ”TIRANIEI
URGENTULUI.”
Ilustraţie despre important şi urgent
Când lucrurile par să o ia razna şi nu-ţi mai ajung 24 ore pe zi, gândeşte-te la borcanul de
maioneză şi la cele 2 căni de cafea...
Un profesor de filosofie stătea în faţa clasei având pe catedră câteva lucruri. Când ora a
început, fără să spună un cuvânt, a luat un borcan mare de maioneză gol, pe care l-a umplut cu
mingi de golf. Apoi i-a întrebat pe studenţi dacă borcanul este plin şi aceştia au convenit că este.
Profesorul a luat atunci o cutie cu pietricele pe care le-a turnat în borcan, scuturându-l uşor.
Pietricelele au umplut golurile dintre mingile de golf.
Apoi profesorul i-a întrebat din nou pe studenţi dacă borcanul este plin, iar aceştia au fost de
acord că este plin. Profesorul a luat după aceea o cutie cu nisip pe care l-a turnat în borcan. Firesc,
nisipul a umplut de tot borcanul.
Apoi profesorul i-a întrebat din nou pe studenţi: „Este plin borcanul?” Iar aceştia au răspuns
în cor "Este plin"! În final profesorul a scos de sub catedră două ceşti cu cafea pe care le-a turnat în
borcan umplându-l de această dată definitiv. Studenţii au râs.
"Acum" a spus profesorul după ce hohotele s-au domolit, "aş dori să înţelegeţi că acest
borcan reprezintă viaţa voastră.
Mingile de golf reprezintă lucrurile importante(valorile) ale voastre:relaţia cu Dumnezeu,
53
Cuvântul şi rugăciunea, părtăşia cu credincioşii, sfințenia, ucenicia, familia, copiii, sănătatea, şi că
dacă totul ar fi pierdut în afară de acestea, viaţa voastră ar fi tot plină."
"Pietricelele sunt celelalte lucruri care contează pentru voi, serviciul, casa, prietenii,maşina,
şi pasiunile voastre iar nisipul este restul lucrurilor mărunte."
"Dacă veţi începe cu nisipul," a continuat el "nu veţi mai avea unde să puneţi mingile de
golf şi pietricelele."
"La fel şi în viaţă, dacă îţi iroseşti tot timpul şi energia pentru lucrurile mici, nu vei avea
niciodată timp pentru lucrurile importante pentru tine."
"Acordă atenţie lucrurilor importante pentru fericirea ta. Joacă-te cu copiii, fă-ţi controale
medicale periodic, ieşi cu soţia în oraş la cină, joacă golf, vei avea suficient timp altă dată să faci
curat sau să repari cine ştie ce dispozitiv. În primul rând ai grijă de mingile de golf(adică de valorile
tale), ele contează cu adevărat. Stabileşte-ti priorităţile, restul este doar nisip."
Unul dintre studenţi a ridicat mâna interesându-se ce reprezentau cele două căni de cafea.
Profesorul a zâmbit.
"Mă bucur că întrebi asta, ele vor doar să arate că, oricât de plină ar părea viaţa ta, este loc
întotdeauna pentru două căni de cafea, împreună cu un prieten."
Împărtăşeşte acest mesaj cuiva drag, eu tocmai am făcut-o !
Aplicație:Care ar fi un lucru în viaţa ta personală pe care nu-l faci acum şi dacă l-ai face cu
regularitate ar produce o mare schimbare în bine?
Care ar fi un lucru în slujire pe care nu-l faci acum şi dacă l-ai face cu regularitate ar
produce o mare schimbare în bine?
Controlul asupra timpului şi vieţii începe cu planificarea.
A pierde timpul înseamnă a pierde viaţa.
Matricea timpului
Matricea timpului(Modelul managerial al timpului) – este instrument de evaluare a folosirii
timpului pe linia priorităților sau pe linia împlinirii urgențelor care ne presează în
defavoarealucrurilor importante care contează pentru Împărăția lui Dumnezeu.
Activităţile în care suntem implicaţi în fiecare zi le putem clasifica în funcţie de
importanţa,respectiv de urgenţa pe care o cer. Vom analiza atât activităţile în care suntem
implicaţi, cât şirezultatele pe care le vom avea în funcţie de preponderenţa unora în programul
zilnic.
Lucrurile urgente sunt acele activități care cer a fi rezolvate imediat.
De cele mai multe ori, lucrurile urgente sunt evidente și cer o atenţie imediată, dar adesea
ele nu sunt și cele importante.
Activităţile importante, care nu sunt şi urgente, cer mult mai mult efort şi proactivitate
pentru a fi demarate. Acestea contribuie la împlinirea obiectivelor şi priorităţilor majore în viaţă.
54
Lucrurile importante sunt acele activități definite în funcție de dumnezeul pe care îl slujim,
de scopul vieții și de valorile biblice pentru care trăim.
8.2.2.3 Piramida lui Maslow– instrument de evaluare a lucrurilor importante
Nevoi în
domeniul
autoîmplinirii
Nevoi în domeniul
autoaprecierii
Nevoi în domeniul
dragostei și afecțiunii
Nevoi în domeniul dragostei și

afecțiunii
Nevoi în domeniul siguranței
Nevoi în domeniul fiziologic
Timpul nostru este petrecut în unul din următoarele cadrane:
Urgent Nu este urgent

I I II
M ACTIVITĂŢI ACTIVITĂŢI
P Crize Prevenire
O Probleme stresante Zidirea relaţiilor
R Proiecte cu termen fix Planificare, relaxare
T Rezultate: Recunoaştere oportunităţi
A Stres II. Rezultate:
N Epuizare Viziune, perspectivă
T Managementul crizelor Echilibru
Criza de timp Disciplină
Supraaglomerare Control
Crize foarte puţine
N III IV
E ACTIVITĂŢI ACTIVITĂŢI
I Întreruperi Muncă de rutină
M unele telefoane Parte din corespondenţă
P o parte din corespondenţă Unele telefoane
O unele întâlniri Timp irosit
55
R activităţi mărunte IV. Rezultate
T III. Rezultate Iresponsabilitate totală
A Focalizare pe termen scurt Pierderea locurilor de muncă
N Managementul crizelor Dependenţa de alţii sau de
T Pierderea controlului instituţii pentru bazele existenţei
Relaţii rupte
Din „Eficienţa în şapte trepte” de Stephen R. Covey:

 Când spui „da“ la ceva, spui cu siguranţă „nu“ la altceva.
 Întâlnirile sunt indispensabile când vrei să faci ceva.
 Când ai cel mai puţin timp pentru a planifica, planificarea este cea mai importantă!
 Nu are atât de mare importanţă numărul de ore lucrate, cât ceea ce faci în acele ore!
Important = care are însemnătate, valoare pentru veșnicie.
S Căror lucruri din cadranul al II-lea trebuie să le acord mai mult timp?
S Care lucruri / situaţii din cadranele III şi IV ar trebui schimbate?
S Care sunt beneficiile folosirii acestui sistem?
1. Te ajută să descoperiunde te afli.
2. Te ajută să înţelegi ce se va întâmpla cu tine dacă vei continua în acelaşi ritm.
S Ce ţi-ai propus în urma analizei acestui sistem managerial?
Cel mai mare risc este să nu îţi asumi niciun risc!
S Valorile vieții personale:
1.
2.
3.
4.
5.
6.
7.
Exemple de valori biblice: închinare, părtășie cu Dumnezeu, caracter cristocentric,
integritate, ucenic multiplicator.
S Viziunea mea este:
8.2.3 Stabilirea obiectivelor:
„Îmi voi da osteneala dar, ca şi după moartea mea, să vă puteţi aduce întotdeauna aminte, de
aceste lucruri …“ II Petru 1:15
56
8.2.3.1 Caracteristici
Este foarte important ca toate obiectivele pe care le stabilim să rezulte din valorile pe care ni
le-am definit. Secretul succesului constă în a lucra mai înţelept şi nu în a lucra mai mult.
Obiectivele trebuie definite ţinând cont de câteva caracteristici. Pentru fiecare din valorile
definite anterior vom defini cel puţin un obiectiv. Pentru ca obiectivele să fie de SUCCES, ele
trebuie să fie SMART(Specifice, Măsurabile, Accesibile, Relevante și Realizabile și în Timp). Alții
definesc obiectivele de succes astfel:Specifice; Măsurabile; Clare; Comunicabile; Evaluabile;
Scrise, Provocatoare și în Timp.
Un pas foarte important în a câştiga control asupra timpului este stabilirea obiectivelor. Este
bine ca fiecare obiectiv să fie formulat în una sau două fraze. Dacă obiectivele definite vor avea
caracteristicile enunţate mai sus, procesul luării deciziilor şi al planificării va fi foarte uşor. Tot
ceea ce nu contribuie la atingerea obiectivelor va trebui eliminat.
Dacă vrei să realizezi ceva, fixează-ţi termene limită! Obiectivele evidenţiază lucrurile
importante!
8.2.3.2 Principiul PARETO
Principiul Pareto este numit şi regula 20-80. Acest principiu are o aplicaţie largă în diferite
domenii, dar este adevărat în mod special în ceea ce priveşte administrarea timpului. S-a constatat
că în mod normal în 20% din timp se obţin 80% din rezultate. Aceasta înseamnă că 80% din timp
nu este întrebuinţat la potenţialul maxim.
1.1.1.1 Rezultate
1.1.1.2 TIMP
20%
80%
Rezultate
1.1.1.3 TIMP
80%
20%
S Numeşte câteva din activităţile în care investeşti doar 20% din timp, dar care îţi
aduc rezultate foarte mari.
S Ce părere ai tu despre principiul PARETO?
Pe lista lucrurilor de realizat era … nimic, am lucrat toată ziua şi sunt numai pe la jumătate
…
Când ştiu ceea ce este important, este uşor să spun „nu“ la ceea ce nu este important.
2.1.1.1 Aplicaţie
Enunţă cel puţin câte un obiectiv pentru fiecare din valorile stabilite în secţiunea anterioară.
Atunci când îl enunţi, asigură-te că este un obiectiv de SUCCES. De asemenea, trebuie să ţii seama
57
de principiul PARETO. Este esenţial să orientezi obiectivele fixate către domeniile de maximă
importanţă.
Un obiectiv nu este cu adevărat un obiectiv, dacă nu are un termen limită pentru realizarea lui!
Dacă vrei să realizezi ceva, trebuie „să-i faci loc“ între priorităţi.
Obiective:
Domeniu:
Descriere:
Etape: T
ermen
S Enunţă câte un obiectiv pentru fiecare valoare stabilită în secţiunea anterioară.
8.2.4 Planificarea
„Dar cel ales la suflet face planuri alese şi stăruie în planurile alese.“ Isaia 32:8
Dicţionarul Webster ne spune că un plan este:

a. metodă de a face ceva – o procedură;
b. un program de acţiune – o ţintă de atins;
c. o listă a priorităţilor pentru atingerea ţintei.
8.2.4.1 Planificarea săptămânii
Investeşte în fiecare săptămână 30 de minute pentru planificarea ei!
S Ai avut vreo săptămână pe care ai planificat-o din timp?
S Cât timp aloci pentru planificarea săptămânii?
Este mai înţelept să faci lucrurile bine de la început decât să fii nevoit să repari greşeli!
Timpul care dă cele mai mari rezultate este cel investit în planificare!
8.2.4.2 Planificarea zilnică
Investeşte zilnic 15 minute pentru planificarea priorităţilor zilei.
Data _________________________ Program zilnic

D L M M J V S Dimineaţa
________________________________
Prioritățile zilnice 8
______________________________________
58
___ ____ _________________________________________ 9
______________________________________
___ ____ _________________________________________ 10
______________________________________
___ ____ _________________________________________ 11
______________________________________
___ ____ _________________________________________ 12
______________________________________
___ ____ _________________________________________ 13
______________________________________
___ ____ _________________________________________ 14
______________________________________
___ ____ _________________________________________ 15
______________________________________
___ ____ _________________________________________ 16
_____________________________________
Pentru a avea rezultate, rezolvă problemele în ordinea priorităţii!

8.2.4.3 Stabileşte termene-limită
Fiecare etapă pentru realizarea obiectivelor trebuie să aibă fixat un termen-limită. Este
interesant de observat că de obicei o anumită etapă va ocupa tot timpul care îi este alocat. Regula
generală este:
Pentru fiecare etapă trebuie ca termenul-limită să fie fixat suficient de târziu ca etapa
respectivă să poată fi realizată, dar să fie suficient de devreme astfel încât toate persoanele
implicate să fie productive la capacitate maximă.
O anumită etapă va lua tot timpul alocat chiar dacă este mult mai mult decât cel necesar.
8.2.4.4 Planificarea delegării
Tot ceea ce se poate delega trebuie delegat. În modul acesta veţi avea timp pentru
activităţile din cadranul II – activităţi pe care,de cele mai multe ori, nu le facealtcineva.
Nu cumva sunt implicat în prea multe lucruri?
Ce părere ai despre principiul delegării?
8.2.5 Evaluare
Dacă vei pune zilnic deoparte câteva minute pentru a evalua modul în care ţi-ai investit
timpul, ai toate şansele să realizezi mult mai mult decât ai realizat până acum.
Ar fi bine ca înainte de încheierea programului să îţi rezervi 15 minute pentru o scurtă
evaluare a zilei şi pentru stabilirea priorităţilor pentru următoarea zi.
59
Întrebările următoare ar putea să te ajute în acest proces de evaluare:
1. Cât la sută din timpul avut la dispoziţie l-am trăit în funcţie de valorile stabilite? Ce schimbări
2. ar trebui să fac?
3. Cât timp am petrecut în activităţile din cadranul al II-lea? Trebuie ca să rezerv mai mult timp
pentru acestea?
4. Am fixat un termen-limită pentru fiecare etapă a obiectivelor stabilite? Am fixat termene-limită
pentru fiecare din priorităţile zilnice?
5. Am petrecut suficient timp pentru planificarea săptămânală?
6. Am delegat tot ceea ce se putea delega?
7. Am petrecut cel puţin 15 minute pentru evaluarea zilnică şi pentru planificarea zilei următoare?
8. Ce lucruri ar trebui să îmbunătăţesc pentru săptămâna următoare?
Verifică şi clarifică!
Învaţă arta de a delega!
Nu este suficient să fii ocupat. Întrebarea este: cu ce anume eşti ocupat?
Scopul evaluării este de a aduce corecții la proces și de a gestiona corespunzător resursele
materiale și umane.
Prin evaluare urmăresc următoarele:
 Schimbările făcute la nivel cognitiv, de comportament și de sentimente;
 Modul cum sunt gestionate resursele;
 Stadiul împlinirii proiectului pe obiective, ținte și pe rezultate.
Un instrument pentru evaluarea folosirii timpului pe linia priorităților(valorilor) este
întocmirea inventarului activităților pe o săptămână și evaluarea sa prin prisma
priorităților(valorilor), odată la 3 luni.
Ora Luni Marți Miercuri Joi Vineri Sâmbătă Duminică
6-7
7-8
8-9
21-22
22-23
23-24
Când ai avut ultima dată timp ca să îţi evaluezi viaţa?

Ce obiective ai stabilit în acest sens?
60
8.2.6 Principii personale pentru succesul în organizarea timpului
1. Fă un plan pentru fiecare săptămână, care să cuprindă lucrurile importante care trebuie
împlinite în acea săptămână.
2. La începutul fiecărei zile, fă-ţi timp 15 minute pentru a te gândi la ceea ce ai de făcut în
acea zi. 3. Reîmprospătează-ţi în memorie lucrurile pe care trebuie să le rezolvi. Aranjează-le în
ordinea importanţei.
4. Asigură-te că pe lista ta zilnică se află priorităţile şi timpul estimat.
5. Fă-i pe oamenii din jur să înţeleagă că preţuieşti timpul şi ei vor pune o mare valoare pe
timpul pe care îl petrec cu tine.
6. Rezervă-ţi zilnic puţin timp pentru a face exerciţii fizice. Vei putea astfel să lucrezi mult
mai inteligent cu timpul tău, având o condiţie fizică bună.
7. La sfârşitul fiecărei săptămâni, fă o retrospectivă a activităţii tale şi întreabă-te: „Am
realizat
scopurile pe care le-am stabilit la începutul acestei săptămâni?” Dacă nu ai reuşit întreabă-
te: „De ce nu?”
8. Exploatează timpul liber: timpul petrecut în sălile de aşteptare, în taxi … pentru a
evangheliza, pentru a evalua ziua care a trecut, citind cărţi sau corespondenţa, scriind scrisori etc.
9. Când lucrezi, asigură-te că timpul pe care îl investeşti nu e prea mare şi astfel nu mai ai
profitul pe care îl doreşti, în bani sau satisfacţie. O capcană posibilă ar fi ca neseparând munca,
familia şi timpul liber să devii un sclav al muncii tale.
10. Să ai lunar nu doar o listă cu lucruri pe care trebuie să le rezolvi, ci şi să le analizezi pe
fiecare în parte.
11. E necesar să ai întotdeauna o agendă telefonică, un index cu numele şi numerele de
telefon importante.
12. Timpul destinat rezolvării unor probleme trebuie să fie reevaluat regulat.
13. Caută să ai la dispoziţie tehnologia care te poate ajuta în munca ta: telefon cu memorie
programabilă, robot telefonic, fax, computer, un minicasetofon etc.
14. Rezervă-ţi timp pentru a te relaxa, a-ţi reîmprospăta puterile zilnic ca o recompensă la
ceea ce ai reușit să rezolvi.
15. Înainte de a te implica în ceva, întreabă-te dacă eşti sigur că vrei asta.
16. Nu-ţi fie teamă să faci schimbări majore în viaţa ta.
17. Uneori e bine să mergi contra curentului. Când nu poţi să dormi, roagă-te, scrie o
scrisoare, citeşte ceva etc.
18. Fii sigur că ai întotdeauna o listă după care să te verifici.
19. Pregăteşte-ţi bagajele pentru călătorie la timp, nu în ultimul moment.
61
20. Caută să consulţi cei mai buni specialişti. Dacă sunt într-adevăr buni, vei economisi bani
şi timp.
21. Păstrează ordinea între lucrurile tale.
22. Păstrează toate informaţiile care ţi se par interesante în agendă, nu pe foi de hârtie.
23. Încearcă să prevezi orice problemă ar putea să apară şi încearcă să vezi ce ai putea face
în fiecare caz posibil. Ia în considerare posibilităţile de eşec şi pregăteşte-ţi un plan de acţiune.
24. Ce epitaf vrei să fie scris pe piatra care îţi va fi pusă pe mormânt? Faci în fiecare zi un
pas spre atingerea ţelului tău? Încearcă să trăieşti în aşa fel încât să fii gata să mori oricând,
mulţumit de ceea ce ai făcut.
25. Elimină îngrijorările; ele sunt nişte forţe negative asupra timpului.
26.Oferă-ţi cadouri pentru performanţele atinse.
27. Păstrează-ţi promisiunile.
28. Refuză să te laşi tulburat de opiniile altora.
29. Învaţă să grupezi lucrurile pe care trebuie să le faci. Fii organizat în ceea ce faci.
30. Foloseşte abrevierile.
31. Aplică principiul PARETO: 80% din rezultatele obţinute cu 20% din muncă.
32. Fă în aşa fel încât estimările timpului făcute de tine să fie realiste şi discută priorităţile
timpului estimat cu coechipierii tăi.
33.Încearcă să faci prima ta oră de lucru cea mai productivă oră.
34. Pune prin biroul tău semne care să-ţi aducă aminte de obiectivele tale. Astfel vor deveni
conştienţi de ele şi coechipierii tăi.
35. Nu investi într-o decizie mai mult timp şi energie decât merită.
36.Timpul cel mai bun pentru a lua decizii este în prima parte a zilei, aceasta este perioada
în care poţi lucra cel mai bine.
37.Nu-ţi pierde timpul cu remuşcări pentru ceva ce nu ai reuşit să faci.
38.Fii foarte selectiv în ceea ce citeşti. Ceea ce faci trebuie să fie lucruri şi fapte care să
contribuie la împlinirea scopului fixat.
39.Când scrii ceva, asigură-te că este scurt. Nu te simţi obligat să faci lucrurile lungi:
scrisorile de trei rânduri şi notiţele într-o propoziţie sunt acceptabile.
40. Rezolvă corespondenţa zilnic, fie personal, fie delegând pe altcineva să se ocupe de ea.
Nu olăsa să se adune.
41. E de preferat să dai telefon sau să trimiţi un fax în loc să ai întâlniri personale. E mai
bine să suni decât să scrii.
42. Poartă cu tine agenda pe care să-ţi notezi întotdeauna ideile. Nu te baza pe memoria ta.
43. După ce ai terminat de sortat corespondenţa, încearcă să lucrezi cu ea doar o dată. Nu o
pune peste o altă grămadă care aşteaptă rezolvare fără să faci nimic pentru a o rezolva.
62
44. Dacă găseşti un articol important într-un ziar, o secţiune importantă într-o carte sau un
document de care ai nevoie, copiază-le şi îndosariază-le pe categorii.
45. Aruncă la gunoi tot ceea ce e în plus şi nefolositor. Nu te preocupa de greutatea coşului
la sfârşitul zilei!
Organizarea timpului în viaţa de echipă
1. La începutul fiecărei întâlniri spune care este timpul pe care poţi să-l acorzi.
2. Evită discutarea unor probleme fără importanţă înainte, în timpul sau după întâlnire.
3. Evită să enunţi detaliile cu care deja toţi sunt familiarizaţi.
4. Discută concluziile, nu informaţiile cunoscute.
5. Spune ce ai de spus în modul cel mai scurt posibil.
6. Dă instrucţiuni precise.
7. Repetă informaţiile sau instrucţiunile primite pentru a fi sigur că le-ai înţeles corect.
8. Cere oamenilor să repete ceea ce le-ai spus pentru a fi convins că te-au înţeles.
9. Fă un rezumat al întâlnirii sau conversaţiei pentru a evita anumite neînţelegeri.
10. Încurajează colaboratorii să pună întrebări când nu sunt siguri că au înţeles ce ai spus.
11. Nu pierde timpul argumentând probleme fără importanţă mare.
12. Programează o întâlnire la cină cu cei cu care vrei să te împrieteneşti.
13. Descurajează întâlnirile care nu sunt necesare (neimportante).
14. Rezervă-ţi anumite ore de linişte în care să accepţi doar telefoanele urgente.
15. Asigură-te că îi oferi suficientă autoritate celui care are de făcut slujba.
16. Oricând organizezi o întâlnire cu membrii conducerii foloseşte o ordine de zi şi nu te
depărta de ea.
17. Invită doar acele persoane a căror prezenţă este necesară la întâlnire.
18. Ţine unele întâlniri în aşa fel ca toţi să fie nevoiţi să stea în picioare, acest lucru va
scurta sigur şedinţa.
19. Citeşte o carte bună despre modul cum trebuie să conduci o şedinţă.
20. Grupează toate apelurile telefonice în aşa fel încât să fie convenabil pentru tine, fie să le
primeşti, fie să suni tu.
63
9 Înţelegerea suferinţei
Obiectivele capitolului: La sfârșitul capitolului, studentul trebuie:
1. să explice perspectiva biblică cu privire la suferință;

2.să cunoască modul în care suferința este folosită de Dumnezeu în viața credinciosului;
Tertulian a spus:„sângele martirilor este sămânţa creştinismului“.
9.1 Perspectiva biblică asupra suferinţei
Fiecare om are un moment sau altul când este confruntat cu realitatea durerii şi a suferinţei în
lume.
Perspectiva pe care o avem cu privire la suferinţă va determina atitudinea noastră faţă de ea.
Perspectiva ap. Pavel asupra suferinței.Suferinţa a lucrat(a determinat) în viaţa ap. Pavel:
- smerenie;
- eficienţă în lucrarea de slujire.
2 Cort.12:9-10 Şi El mi-a zis: „Harul Meu îţi este de ajuns; căci puterea Mea în slăbiciune este
făcută desăvârşită.” Deci mă voi lăuda mult mai bucuros cu slăbiciunile mele, pentru ca puterea
lui Hristos să rămână în mine.10 De aceea simt plăcere în slăbiciuni, în defăimări, în nevoi, în
prigoniri, în strâmtorări, pentru Hristos; căci când sunt slab, atunci sunt tare.
Perspectiva ap. Iacov asupra încercărilor. Suferinţa a adus răbdare în viaţa lui Iacov, adică
un caracter cristic.
Iacov.1:2-3 Fraţii mei, să priviţi ca o mare bucurie când treceţi prin felurite încercări, 3 ca unii
care ştiţi că încercarea credinţei voastre lucrează răbdare.
Perspectiva lui Petru asupra suferinței. În viaţa lui Petru suferinţa a lucrat odihnirea Duhului
slavei lui Dumnezeu peste el.
1 Pet.4:14 Dacă sunteţi batjocoriţi pentru Numele lui Hristos, ferice de voi! Fiindcă Duhul slavei,
Duhul lui Dumnezeu, Se odihneşte peste voi.
Dumnezeu face adesea lucrul acesta prin faptul că îngăduie să suferim.
Suferinţa în viaţa credinciosului are rolul de a:
 slăbi legăturile noastre cu lumea în care trăim şi de a ne concentra privirile asupra lumii
viitoare, în care nu va mai fi durere;
 amplifica sentimentul de instabilitate a acestei vieţi, deoarece ne face să tânjim după
permanenţa vieţii noastre viitoare;
 ne focaliza pe realitatea răsplătirilor cereşti.
64
9.1.1 Originea suferinţei
Aţi fost vreodată întrebaţi: Cum poate un Dumnezeu drept şi iubitor să permită atât de multă
suferinţă în lume?
De obicei, în spatele acestei întrebări se ascunde ideea că suferinţa a existat dintotdeauna şi
că Dumnezeu este direct răspunzător pentru existenţa ei.
Dar Biblia afirmă că ideea aceasta este greşită. Nicăieri în descrierea creaţiei nu găsim
cuvintele: „Atunci Dumnezeu a zis: «Să fie suferinţă şi moarte»”. Despre tot ce a făcut El se spune
că este foarte bun. Gen.1:31a
Ca să găsim originea suferinţei trebuie să privim în altă parte.
Dacă deschidem la Geneza 3:8-19, găsim că omul însuşi este răspunzător pentru suferinţă!
Alegerile lui Adam și Eva au adus consecințe. Una din consecințele căderii omului în păcat este
suferinţa. Originea suferinței este păcatul.
Dumnezeu nu numai că a vrut să-l împiedice pe om să treacă prin suferinţă şi moarte, ci El a
făcut eforturi mari şi ca să-l avertizeze cu privire la consecințele suferinței.
Dar omul a insistat să se joace cu focul neascultării şi s-a ars nu numai pe sine, ci a aprins și
întreaga creaţie. Gemetele de durere pe care le menţionează Pavel în Romani 8:22 au început în
ziua aceea, când Adam şi Eva au făcut un pas care a avut ca rezultat o agonie umană care a depăşit
orice imaginaţie.
În Geneza 3:4(Atunci şarpele a zis femeii: „Hotărât, că nu veţi muri”), Satan, vorbind prin
şarpe, spune cea mai mare minciună a tuturor timpurilor. El nu numai că le-a promis lui Adam şi
Evei că nu vor suferi şi nu vor muri, dar el le-a spus şi că vieţile lor vor fi mult mai bune decât au
fost până atunci. Oferindu-le perspectiva cerului, el i-a atras până la marginea prăpastiei iadului.
Ceea ce le-a promis Satan s-a realizat, dar într-un mod pervertit. Ochii le-au fost deschişi. Ei
au devenit ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul. Dar ce dumnezei jalnici şi neputincioşi au
devenit ei! Preţul pe care avea să-1 plătească toată omenirea era suferinţă şi moarte pe pământ, iar
pentru oamenii care resping oferta mântuirii prin credința în Domnul Isus, moartea a doua care
înseamnă suferinţă și chin fără de sfârşit în iazul de foc. Apoc.20:14b
Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu care intervine în mod îndurător în istorie, cu scopul de a
mântui pe cei care sunt păcătoși și care se întorc la El cu credinţă!
Aşadar, suferinţa şi moartea îşi au originea în păcat. Existenţa lui Adam și Eva depune
mărturie despre rezultatele îngrozitoare ale răzvrătirii lor împotriva lui Dumnezeu, Creatorul.
De aceea, ori de câte ori auzim despre suferinţă şi durere, prima noastră reacţie nu ar trebui
să fie: „Vezi cât de nedrept este Dumnezeu!" ci: " Vezi cât de înspăimântător este păcatul!"
Orice altceva am mai învăţa despre suferinţă, ea ar trebui să ne aducă aminte că suferința
este consecinţa alegerii lui Adam de a fi independent faţă de Dumnezeu și de planul Său.
65
9.1.2 Cum foloseşte Dumnezeu suferinţa?
Deşi lumea suportă consecinţele acelei zile tragice din Grădina Eden, Dumnezeu este totuşi
la cârmă. El foloseşte cu înţelepciune suferinţa, chiar şi păcatul şirăul, pentru a-Şi aduce glorie Lui
Însuşi şi pentru a-Şi mări reputaţia în mijlocul oamenilor.
Suferinţa este folosită de Dumnezeu ca un megafon cu scopul de a-l învăţa pe om cine este
el și cine este Dumnezeu. Dorinţa Lui este ca toţi oamenii să vadă clar atributele Lui şi să-I
recunoască măreţia.
Satan, pe de altă parte, încearcă să inverseze efectul megafonului, folosind suferinţa ca pe
un mijloc de a-L înjosi pe Dumnezeu în ochii omului. Satan încearcă să convingă pe oameni că
atunci când ei suferă, de fapt Dumnezeu a pierdut controlul, iar suferinţa este rezultatul incapacităţii
Lui de a conduce evenimentele din univers. Satan încearcă de asemenea să convingă pe oameni că
Dumnezeu este crud şi că Lui îi place să producă suferinţă oamenilor. Implicaţia evidentă este că
dacă Dumnezeu ar fi cu adevărat Dumnezeu, ar şti să conducă lucrurile mai bine şi nu ar exista
suferinţă.
Cu cât percepem mai clar realitatea lui Dumnezeu şi a lumii Sale, cu atât vom putea să
înțelegem mai bine perspectiva Lui cu privire la suferinţă.
Să ne gândim la suferința lui Iov.
 El a ştiut că toate lucrurile sunt îngăduite de Dumnezeu şi că El are dreptul să facă ce
doreşte cu ceeace este al Său, dar în armonie cu caracterul Său. Iov 1:21b Domnul a dat şi
Domnul a luat – binecuvântat fie Numele Domnului!”;.
 Iov a ştiut de asemenea că Dumnezeu nu Se schimbă şi că dacă Dumnezeu merită să fie
slujit când vremurile sunt bune, dar El merită să fie slujit și atunci când vremurile sunt rele.
Iov 2:10b „Vorbeşti ca o femeie nebună. Ce! primim de la Dumnezeu binele, şi să nu
primim şi răul?” În toate acestea, Iov n-a păcătuit deloc cu buzele lui.
Aşadar, reputaţia lui Dumnezeu este mărită în ochii celor din jurul nostru când ei ne văd
urmând exemplul lui Iov, adică îndurând suferinţa cu răbdare.
Ei văd că Dumnezeul nostru este atât de mare, încât noi vom continua să ne închinăm Lui şi să-
L lăudăm indiferent cât de dificile ar fi circumstanţele prin care trecem.
Tocmai acesta este motivul pentru care de multe ori Dumnezeu nu ne izbăveşte dintr-un anumit
necaz, pentru ca oamenii să-L poată glorifica pe El când văd harul Lui care ne dă putere să
îndurăm, să răbdăm suferința.
Citind 2 Corinteni 12:7-10 constatăm că voia lui Dumnezeu este ca unii credincioși să aibă
parte de situaţii dificile şi dureroase în trupul lor, în loc ca Dumnezeu să-I izbăvească în mod
miraculos din ele. Întrebarea nu este dacă El poate sau nu să ne izbăvească, ci întrebarea este: cum
va fi El glorificat mai mult prin acea suferinţă?
Din nefericire, este mai uşor să vorbeşti decât să menţii în realitate o perspectivă biblică
66
echilibrată în mijlocul durerii.
Uneori, suferinţa ne înceţoşează concepţia despre Dumnezeu şi despre realitate. Începem să ne
afundăm încet în nisipul mişcător al autocompătimirii şi devenim tot mai închistaţi în noi înşine și
încetul cu încetul pierdem contactul cu realitatea. Începem să nutrim în gând minciuni cum sunt:
„Nimănui nu-i pasă de suferinţa prin care trec” , „Dumnezeu nu mă mai iubeşte", „Dumnezeu mă
pedepseşte cu mai multă durere decât pot eu îndura". „Nimeni nu suferă mai mult decât mine."
I-am uitat cu totul pe cei care, pentru credinţa lor, în secolele trecute au fost literalmente
aruncaţi de vii în ulei încins; pe cei care au fost arşi pe rug sau care au fost puşi să umble peste
cărbuni aprinşi; pe cei care au fost jupuiţi de vii; pe cei care au văzut cu ochii lor cum le-au fost
torturaţi şi ucişi copiii. Evr.11:36-40.
Dragostea lui Dumnezeu pentru noi nu se schimbă, mai ales în mijlocul suferinţei. Aşa cum
vom vedea mai târziu, chiar dacă unul dintre scopurile suferinţei este să ne pedepsească pentru
neascultarea noastră, dragostea lui Dumnezeu nu se schimbă față de noi în mijlocul suferinței. Este
extrem de important să ţinem minte faptul acesta, dacă vrem să înfruntăm suferinţa cu o atitudine
adecvată. Nimic nu îngăduie Dumnezeu în vieţile noastre, fără ca să treacă mai întâi prin mâinile
înţelepte şi iubitoare ale lui Dumnezeu (Rom. 8:28).
Când suferim, Dumnezeu ne şopteşte la ureche: „Eu te iubesc şi acum şi sunt încrezător în
capacitatea ta de a creşte spiritual şi prin această încercare". Dar în acelaşi timp Satan şopteşte la
cealaltă ureche: „Dumnezeu te urăşte! De ce te trece prin toată această suferinţă? Oare nu vrea el să
te distrugă?"
Este cert că puterea Lui se manifestă vizibilcând El face minuni de vindecare etc., dar aceasta
nu înseamnă că puterea Lui nu poate fi demonstrată în egală măsură cândne dătăria(puterea)să
acţionăm cu mulțumire chiar şi în cele mai grele încercări.
Noi îi spunem lumii că Dumnezeul nostru este atât de vrednic de slujirea noastră încât, fie că
ne izbăveşte în mod „miraculos", fie că nu o face, noi vom continua să-L slujim. Acesta este
mesajul pe care cei trei tineri evrei 1-au rostit înaintea regelui Nebucadneţar când au spus:„...iată,
Dumnezeul nostru, căruia îi slujim, poate să ne scoată din cuptorul aprins, şi ne va scoate din
mâna ta, împărate. Şi chiar de nu ne va scoate, să ştii, împărate, că nu vom sluji dumnezeilor tăi, şi
nici nu ne vom închina chipului de aur pe care 1-ai înălţat" (Daniel 3:17, 18 ) .
9.1.3 Sfârşitul suferinţei
C.S. Lewis, un bine-cunoscut scriitor creştin, a spus cândva: „Tatăl nostru ne înviorează în
călătorie cu nişte hanuri plăcute, dar nu ne încurajează să credem în mod greşit că ele ar fi casa
noastră".
Ajungem să înţelegem că suferinţele noastre nu trec neobservate de Dumnezeu. El ţine
evidenţa tuturor răspunsurilor noastre la diferitele încercări, fie ele mari sau mici, şi ne va răsplăti
corespunzător. 2Cort.4:17 Căci întristările noastre uşoare, de o clipă, lucrează pentru noi tot mai
67
mult o greutate veşnică de slavă.
Un atlet, fiind motivat și încurajat de perspectiva câştigării unui premiu în viitor, este gata
să îndure tot felul de greutăţi fizice.
O mamă, încurajată de perspectiva aducerii pe lume a unei noi vieţi, este gata să îndure
multă durere şi suferinţă.
Cum să nu fim încurajaţi în suferinţă când ştim că răsplătirile noastre vor fi cu mult mai
mari? Noul Testament introduce frecvent ideea de cer şi de răsplătire atunci când discută suferinţa
şi persecuţia. Totuşi, răsplătirea nu este prezentată ca fiind motivul suprem pentru a îndura cu
răbdare suferinţa. Dimpotrivă, răsplătirile sunt considerate doar semne ale aprecierii lui Dumnezeu
pentru slujirea noastră credincioasă. Ele ne dau un imbold suplimentar când vremurile sunt grele.
Referitor la viitorul suferinţei, Noul Testament afirmă clar că atât durerea şi suferinţa, cât şi
moartea însăşi, sunt destinate nimicirii, în ceea ce-l priveşte pe credincios.
Pentru noi, suferinţa este doar un lucru temporar, la fel ca şi lumea în care trăim. Suferinţa
nu face parte din planul perfect pe care îl are Dumnezeu pentru viitorul nostru.
Romani 8:18-25 este unul dintre pasajele clasice în care este discutat raportul dintre
suferinţă şi viitoarea noastră stare glorioasă.
Există o deosebire între bucuria despre care spune Iacov că ar trebui să o avem când trecem
prin diferite încercări (Iac. 1:2) şi bucuria despre care scrie Pavel în Rom.8:17-25.
Prima bucurie din Iacov 1:2 rezultă din cunoaşterea faptului că suferinţele noastre au
menirea să producă maturitate şi răsplătiri cereşti.
Dar bucuria din Rom.8:17-25 este amestecată într-o oarecare măsură și cu suspine. Bucuria
cu suspine a unei mame în durerile naşterii este diferită de bucuria exuberantă, descătuşată, pe care
o manifestă imediat după ce a născut când vede şi aude de fapt rodul suferinţei ei. Prin urmare, a
doua bucurie, când Îl vom vedea pe Hristos faţă în faţă în trupurile noastre glorificate, nu va fi
stânjenită de suferinţă, de păcat sau de durere. Va fi bucurie curată!
O abordare adecvată a suferinţei, potrivit cu 2 Corinteni 4:16-18, este să avem în fiecare zi o
privire îndreptată spre viitor. În măsura în care ne luăm ochii de la viitor, în măsura aceea
suferinţele încep să ne copleşească.
De aceea, este înţelept să urmăm sfatul lui Petru când spune: „Puneţi-vă toată nădejdea în
harul care va fi adus la arătarea lui Isus Cristos" (1 Petru 1:13). Noi toţi vom fi schimbaţi cândva
într-un trup glorificare care nu este supus putrezirii. Fil.3:21 El va schimba trupul stării noastre
smerite şi-l va face asemenea trupului slavei Sale, prin lucrarea puterii pe care o are de a-Şi
supune toate lucrurile. Noi toţi vom fi biruitori cândva asupra morţii şi suferinţei. „De aceea,
preaiubiţii mei fraţi, fiţi tari,
68
9.2 Modul în care Dumnezeu foloseşte suferinţa în viaţa credinciosului.

Bine cunoscutul verset: „De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele
celor ce-L iubesc pe Dumnezeu, şi anume, spre binele celor ce sunt chemaţi după planul Său"
(Rom. 8:28) arată că Dumnezeu foloseşte chiar şi suferinţa într-un mod pozitiv în vieţile noastre.
Faptul acesta a fost văzut clar în discuţia noastră despre modul în care foloseşte
Dumnezeusuferinţa. Acum vrem să privim mai îndeaproape la cinci motive pentru care Dumnezeu
permiteuneori să suferim.
Dumnezeu are un scop în tot ce face. Aceasta nu înseamnă că de fiecare dată când trecem
printr-o suferință El încearcă să ne înveţe o anumită lecţie.
Este cert că în mijlocul încercărilor trebuie să cerem înţelepciune ca să discernem cât se poate
mai bine dacă Dumnezeu vrea să ne atragă atenţia asupra unui anumit lucru. Aceasta nu înseamnă
că ar trebui să ne aşteptăm întotdeauna ca Dumnezeu să ne dea o explicaţie completă şi detaliată a
acţiunilor Sale. Se pare că acesta este punctul unde s-a împotmolit Iov. Dumnezeu controlează în
mod suveran fiecare detaliu din vieţile noastre şi de aceea El are un scop specific şi înţelept în tot
ce vine în calea noastră, dar El nu ne face cunoscut întotdeauna care este acel scop specific. De
obicei noi trebuie să ne mulţumim să cunoaştem scopurile generale.
Lucrul important pe care trebuie să-l ţinem minte este că suferinţa, la fel ca şi viaţa însăşi, îşi
pierde sensul dacă un Dumnezeu înţelept şi atotputernic nu are controlul asupra situaţiei. De sus din
cer se vede mult mai bine scopul pentru care Dumnezeu a îngăduit în viața noastră anumite
suferințe.
Aplicație:Înainte de a trece mai departe, rezervaţi-vă câteva minute ca să vă gândiţi la o încercare
recentă din vieţile voastre sau din viaţa unei persoane apropiate, care vi se pare că a fost un
„accident" crud. Rugaţi-vă ca Dumnezeu să vă înnoiască credinţa în suveranitatea Lui şi în faptul că
El are un scop în situaţia respectivă.
Nu uitați: Suferinţa ne aruncă pe scenă şi îndreaptă reflectoarele asupra noastră. Toţi ne
privesc pentru a vedea cât de mare credem că este Dumnezeul nostru.
9.2.1 Suferinţa furnizează o platformă pentru evanghelizare şi edificare
Când cineva suferă, toţi oamenii - credincioşi şi necredincioşi deopotrivă - au tendinţa să o

observe. Cu cât este mai grea suferinţa, cu atât mai atenţi sunt oamenii la fiecare cuvânt care este
spus şi la fiecare răspuns dat. Fie că ne place, fie că nu ne place, suferinţa ne aruncă pe scenă.
Singura întrebare este: Cât de slăvit va fi Dumnezeu prin suferința prin care trec?
Când un necredincios vede că suferiţi dureri fizice şi că totuşi nu plângeţi, el se opreşte şi ia
aminte. Când el vă vede bucurându-vă şi lăudându-L pe Dumnezeu după ce v-aţi pierdut familia
sau după ce aţi fost aruncaţi în închisoare pe nedrept, el este uimit.
Iar când vă vede arătând dragoste şi preocupare pentru cei care vă bat şi vă torturează fizic,
69
el este uluit. Iată ce consemnează doctorul Luca despre Pavel și Sila care erau în închisoarea din
Filipi. Fapte 16:25 Pe la miezul nopţii, Pavel şi Sila se rugau şi cântau cântări de laudă lui
Dumnezeu; iar cei închişi îi ascultau
Nu ştim cât de mult l-a afectat moartea lui Ştefan pe tânărul zelot Saul, dar nu încape
îndoială că faţa angelică a lui Ştefan l-a urmărit multe zile. În orice caz, Pavel a urmat exemplul lui
Ştefan când a fost şi el confruntat cu persecuţie nedreaptă, inclusiv împroşcare cu pietre.
Puţine lucruri trezesc interesul unui necredincios mai mult decât să vadă pe cineva că suferă
pe nedrept, şi totuşi cu răbdare.
Ideea este că atunci când „întoarcem celălalt obraz" şi când îi iubim pe duşmani şi ne rugăm
pentru ei, necredinciosul trebuie să se întrebe: „Ce fel de om este acesta?" „De unde primeşte
puterea să răspundă în felul acesta?" „Cum poate să-i mulţumească lui Dumnezeu în mijlocul unor
suferinţe atât de nedrepte?" Necredinciosul începe să se gândească la faptul că, la urma urmei, este
ceva adevărat în creştinism. El spune: „Dumnezeul vostru trebuie să fie mare dacă voi continuaţi
să-L slujiţi chiar şi atunci când se pare că vă pedepseşte fără niciun motiv!"
În Luca 21:10-19, Domnul Isus le spune ucenicilor Săi că după plecarea Lui ei vor fi
persecutaţi datorită credinţei lor în El şi că, drept urmare, ei vor avea ocazia de a fi mărturie
prinsuferințele pe care le vor răbda. El continuă arătând că secretul succesului în înfruntarea
suferinţeinu este o strategie bine gândită, ci mai degrabă dependenţa totală de Dumnezeu.
9.2.2 Suferinţa perfecţionează perspectiva şi caracterul nostru
Durerile de creştere fizică nu sunt un indiciu că ceva nu este în regulă, ci dimpotrivă, ele
indică faptul că ceva merge foarte bine. Orice creştere, chiar şi la nivel spiritual, este însoţită de
oarecare durere.
Un mod de a privi la suferinţă şi ispitire este ca la o serie de puncte sau teste de creştere.
Dumnezeu îngăduie ca suferinţa, ispitirea şi încercarea să vină în vieţile noastre, cu speranţa că
vom creşte când noi răspundem prin credinţă. Când trecem un test, putem fi siguri că un altul ne
aşteaptă ca să ne dea imbold să creştem în continuare. Iacov 1:2-19
Satan, pe de altă parte, speră că suferinţa sau ispita vor întârzia sau vor opri creşterea
noastră cu totul atunci când cădem la un test din cauza lipsei de credinţă.
9.2.3 Suferinţa edifică (zideşte) pe credincios
Dumnezeu vrea să ne edifice caracterul prin suferinţă. Satan vrea să ne distrugă caracterul.
În lumina tuturor acestor lucruri, suferinţa poate fi încadrată în categoria mai largă a încercării sau
ispitirii.
Nu orice ispitire sau încercare implică suferinţă în sensul general al cuvântului, dar orice
suferinţă poate fi privită ca un fel de ispitire. Când suferim, noi avem opţiunea ascultării de
Dumnezeu, prin credinţă, sau a ascultării de Satan, prin necredinţă. Putem să creştem, putem
70
să stagnăm sau putem să regresăm. Este la
latitudinea noastră.
Suferinţa dezvoltă şi perfecţionează

concepţia noastră despre Dumnezeu şi despre
viaţă. Uneori, când noi alergăm grăbiţi prin
viaţă, Dumnezeu permite suferinţei să vină ca
să ne încetinească alergarea. Faptul acesta ne
ajută să observăm mai bine lucrurile
importante din viaţă şi ne împiedică să fim
prinşi şi mai mult în activităţi şi lucruri
urgente.
Suferinţa serveşte şi ca să ne ţină treji. Noi suntem totdeauna în pericol să cădem într-o stare
deautomulţumire spirituală, dar suferinţa ne determină să ne bazăm în mod consecvent pe
Dumnezeuşi nu pe noi înşine.
Dumnezeu a vrut să-i dea lui Iov o perspectivă mai clarăprin suferinţă. Revedeţi Iov 1 şi 2;
citiţi capitolele 3, 38, 40:1-14 şi 42:1-9.
De la începutul povestirii lui Iov este clar că Dumnezeu era complet stăpân pe situaţie.
Satan nu a făcut nimic fără permisiunea lui Dumnezeu.
Dumnezeu a stabilit limitele, pe baza înţelepciunii şi a bunătăţii Sale. Cunoaşterea acestor
lucruri ne poate da multă mângâiere în mijlocul încercărilor noastre.
La început Iov a dat numeroase dovezi că îl cunoştea pe Dumnezeu. El a recunoscut că
Dumnezeu este Domnul tuturor, vrednic să primească închinarea oamenilor întotdeauna.
Totuşi, la sfârşitul cărţii este evident că el încă mai avea de învăţat unele lucruri cu privire la
Dumnezeu, şi le-a învăţat. Iov L-a cunoscut mult mai bine pe Dumnezeu după încercarea sa.
Suferinţa nu numai că perfecţionează perspectiva noastră cu privire la Dumnezeu şi la viaţă,
dar ea poate fi folosită de Dumnezeu şi pentru a perfecţiona şi purifica credinţa şi caracterul nostru.
„În ea voi vă bucuraţi mult, măcar că acum, dacă trebuie, sunteţi întristaţi pentru puţină vreme,
prin felurite încercări, pentru ca încercarea credinţei voastre, cu mult mai scumpă decât aurul care
piere şi care totuşi este încercat prin foc, să aibă ca urmare lauda, slava şi cinstea, la arătarea lui
Isus Cristos" (1 Petru 1:6-7).
Folosind suferinţa, Dumnezeu ciopleşte acele părţi ale caracterului nostru care nu reflectă
imaginea Lui. Fiecare dintre noi, în sensul acesta, este în „procesul de modelare". Este o vorbă: „Ai
răbdare cu mine, Dumnezeule, pentru că nu ai terminat încă de netezit colţurile din mine".
Iacov 1:2-4 şi Romani 5:1-5 se ocupă de procesul suferinţei şi rezultatele ei. Aceste calităţi
ale caracterului şi aceste perspective sunt ceva ce toţi creştinii dorim să avem. Observaţi însă preţul
71
care trebuie plătit: noi trebuie să fim gata să suferim, înainte ca să ne putem aştepta să vedem
creştere în vieţile noastre. Când este privită în această lumină, suferinţa, în loc să producă
resentimente şi amărăciune, poate şi trebuie să producă bucurie adevărată.
9.2.4 Suferinţa ca şi consecinţă a neascultării de Dumnezeu şi Cuvântul Său
Deşi cei trei prieteni ai lui Iov au învăţat că există şi alte motive pentru suferinţă decât
păcatul, noi ştim că neascultarea este uneori motivul pentru care trecem prin suferinţă.
În Vechiul Testament, binecuvântarea era în general rezultatul ascultării, iar nenorocirea şi
durerea erau rezultatul neascultării. Dumnezeu a folosit suferinţa pentru a-i face pe oameni
conştienţi de păcatele lor, aşa încât să se întoarcă de la ele. Pentru credincios şi necredincios
deopotrivă, acest gen de suferinţă este în realitate o dovadă a dragostei lui Dumnezeu şi a dorinţei
Lui ca nimeni să nu persiste într-o stare de răzvrătire fără să se pocăiască.
Ca şi credincioşi, noi avem un Tată ceresc care este suficient de interesat de soarta noastră
încât să ne disciplineze pentru lipsa noastrăde ascultare. Evrei 12:5-13(10b dar Dumnezeu ne
pedepseşte pentru binele nostru, ca să ne facă părtaşi sfinţeniei Lui.)
Un alt exemplu de folosire a suferinței pentru a disciplina este exemplul poporului lui Iuda
care a fost trimis în robia babiloniană. Care a fost efectul disciplinării prin această suferință citim în
Neemia 8.
 Răspunsul intelectual față de Cuvânt. Nem.8:1-8(v.3bTot poporul a fost cu luare aminte la
citirea cărţii Legii.) ;
 Răspunsul emoțional față de Cuvânt. Nem.8:9-12(v.9b Căci tot poporul plângea când a
auzit cuvintele Legii.)
 Răspunsul volițional față de Cuvânt. Nem.8:13-18(v.17a Toată adunarea celor ce se
întorseseră din robie a făcut corturi şi au locuit în aceste corturi.)
Un alt exemplu de disciplinare avem în cartea Iona cu profetul însuși. Iona1:15 Apoi au luat
pe Iona şi l-au aruncat în mare. Şi furia mării s-a potolit.
Unii dintre corinteni păcătuiau atunci când luau Cina Domnului. Ei îi făceau de ruşine pe cei
mai săraci dintre ei prin faptul că serveau o masă îmbelșugată înainte de a lua Cina Domnului.
Pavel a trebuit să le aducă aminte de importanţa şi seriozitatea Cinei Domnului. Citiţi 1 Corinteni
11:20-34.
Prin urmare, vedem că suferinţa poate fi o indicaţie a faptului că am păcătuit, dar nu
neapărat. Totuşi, trebuie să ne examinăm pe noi înşine atunci când suferim, pentru a fi siguri că
Dumnezeu nu încearcă să ne atragă atenţia asupra vreunui păcat. Cei mai mulţi dintre noi nu au
nevoie să li se spună lucrul acesta, deoarece de fiecare dată când suferim avem tendinţa să ne
cercetăm dacă am făcut ceva rău. De aceea, trebuie să atragem atenţia asupra tendinţei de a fi prea
introspectivi. Duhul Sfânt ne va arăta păcatele noastre - singurul lucru pe care trebuie să-1 facem
este să fim atenţi.
72
În orice caz, trebuie să-I cerem lui Dumnezeu să ne dea înţelepciune şi pricepere în
suferinţele noastre, aşa încât să putem stabili, pe cât posibil, dacă avem „dureri de creştere" sau
„dureri de pedeapsă". Iar dacă Dumnezeu alege să nu ne dea nicio „explicaţie" pentru suferințele
noastre, trebuie să urmăm exemplul de răbdare al lui Iov, încrezători că Dumnezeu este stăpân pe
situaţie şi că El ne iubeşte.
9.2.5 Suferinţa întăreşte relaţiile dintre oamenii
Din nefericire, uneori este nevoie de suferinţă ca să ne deschidă ochii şi să înţelegem că

oamenii sunt importanţi. Lucrurile şi activităţile ne pot înceţoşa privirea, dar suferinţa poate sluji
pentru a îndepărta ceaţa şi pentru a ne permite să vedem că Dumnezeu însuşi şi oamenii din jurul
nostru sunt singurele lucruri cu adevărat valoroase în viaţă.
Este adevărat adesea că diferenţele mărunte care îi separă pe oameni unii de alţii nu sunt
date la o parte decât atunci când suferinţa le împinge la o parte. Suferinţa ne poate determina să ne
reevaluăm criteriile pe care le folosim pentru a determina cu cine stabilim relaţii. Prin suferinţă
suntem atraşi spre oameni pe care în mod normal i-am exclude din cercul nostru. Canalele de
comunicare sunt deschise între noi şi o mai mare varietate de oameni. Oportunităţile de a sluji
pentru Hristos se înmulţesc. 2 Corinteni 1:3-11;7:5-7
Când noi participăm la suferinţa cuiva prin rugăciunile noastre şi prin încurajări, avem parte
de o mai mare unitate creştină cu persoana aceea. Învăţăm să mângâiem. Iar persoana aceea învaţă
să primească mângâierea şi, la rândul ei, să-i mângâie pe alţii. Pe măsură ce se îmbunătăţeşte
calitatea relaţiilor interpersonale în Trupul lui Cristos, se obţine şi o mai mare unitate.
Din nefericire, lucrurile nu stau întotdeauna aşa. Chiar şi atunci când Dumnezeu permite
suferinţei să atingă o anumită parte a Trupului Lui (o biserică locală) ca să o unească, biserica
aceea continuă uneori să fie angajată în neînţelegeri şi dezbinări.
Biserica din Corint a avut această problemă. Dezbinarea a fost o caracteristică principală a
acestei biserici şi ea constituie fundalul pe care Pavel prezintă analogia cu trupul omenesc în 1
Corinteni 12. El spune că așa după cum în trupul omenesc mădularele conlucrează între ele pentru
binele întregului trup, tot așa Dumnezeu a conceput Trupul lui Hristos care este Biserica. 1 Cort.
12:26Şi dacă suferă un mădular, toate mădularele suferă împreună cu el; dacă este preţuit un
mădular, toate mădularele se bucură împreună cu el.
9.2.6 Suferinţa adânceşte loialitatea noastră faţă de Domnul Isus
Dacă aţi fost în armată în timpul războiului sau dacă aţi trecut printr-o catastrofă sau o
situaţie de criză, cunoaşteţi din experienţă camaraderia aceea specială care se dezvoltă între cei
implicaţi. Noi suntem atraşi spre oamenii despre care ştim că au trecut prin acelaşi fel de
experienţe ca şi noi.
„Duşmanul" poate fi persecuţia din partea necredincioşilor, un cutremur de pământ sau o
73
altă formă de suferinţă. Dar atunci când luptăm împotriva duşmanului umăr la umăr cu prietenii
noştri, ajungem să fim mai devotaţi faţă de ei şi faţă de cauza pentru care luptăm.
Lumea L-a persecutat pe Cristos, iar noi, ca slujitori ai Lui, nu ne putem aştepta la un
tratament mai bun. Multe pasaje din Noul Testament pun accent pe privilegiul şi chemarea noastră
de a fi părtaşi la acelaşi fel de suferinţe pe care le-a îndurat Cristos. În Faptele 5:17-42(v.41)Ei au
plecat dinaintea soborului şi s-au bucurat că au fost învredniciţi să fie batjocoriţi pentru Numele
Lui. Petru şi apostolii au suferit persecuţie intensă pentru cauza lui Cristos. După ce au fost arestaţi
a doua oară, ei i-au întărâtat pe liderii evrei în aşa măsură încât aceştia au fost gata să-i omoare
imediat (v.33); au fost bătuţi până la sânge şi li s-a poruncit să nu mai predice Evanghelia.
Satan şi persecutorii noştri pământeşti socotesc suferinţa ca un mijloc de a opri răspândirea

Evangheliei, dar de obicei persecuţia are efectul opus dacă noi vrem să vedem privilegiul de care
avem parte. Istoria Bisericii demonstrează în repetate rânduri că sângele martirilor este sămânţa
Bisericii.
Suferinţa are potenţialul de a întări devotamentul nostru pentru Cristos şi în acelaşi timp ea
revelează profunzimea devotamentului nostru prezent pentru Domnul. Dacă puţină suferinţă poate
să împiedice ascultarea noastră de Cristos, atunci ştim că loialitatea noastră faţă de El nu este prea
profundă.
Un eveniment care trebuie să fi servit la înnoirea loialităţii lui Petru faţă de Cristos a fost
faptul că a văzut el însuşi agonia lui Cristos pe cruce. Exemplul de suferinţă al lui Cristos, pe care
Petru îl menţionează în 1 Petru 2:21, nu a fost complet decât după moartea Lui pe cruce. De aceea,
după Rusalii, când el şi ceilalţi apostoli şi-au dat seama mai bine cât de mult a suferit Cristos pentru
ei, suferinţele lor păreau să se micşoreze. Citiţi Evrei 12:1-4 şi răspundeţi la următoarea întrebare:?
Suferinţa are potenţialul să adâncească dragostea noastră pentru Cristos atunci când zărim
crâmpeie din suferinţa prin care a trecut El pentru noi. De fiecare dată când noi suferim pe nedrept,
ar trebui să ne oprim o clipă şi să ne aducem aminte de agonia Lui în grădină şi de suferinţa Lui pe
cruce.
9.3 Răspunsul unor credincioşi la suferinţă. Iacov 1:19 Hab.1 si 2 Cei 3 tineri
Unii oameni fug de suferinţă; alţii neagă existenţa ei. Unii încearcă să o înfrumuseţeze. Care
este reacţia ta la suferinţa din viaţa ta şi din viaţa altora? Aşa cum am remarcat la începutul acestei
lecţii, reacţia noastră determină ceea ce învăţăm din suferinţă.
În toată Biblia se pune accent pe faptul că omul este răspunzător pentru alegerile pe care le
face. Poate că el este răspunzător pentru situaţia în care se află, sau poate că nu este, dar el este
întotdeauna răspunzător pentru alegerea pe care o face în acea situaţie.
Când suferinţa se iveşte în calea noastră, nu este nevoie să petrecem ceasuri sau zile întregi
gândindu-ne la toate cauzele ei posibile. Trebuie să ne concentrăm în primul rând asupra modului
74
în care urmează să reacţionăm.
9.4 Pregătirea credinciosului pentru suferinţă

Când o criză vine asupra noastră, este deja prea târziu ca să ne pregătim pentru ea. În
momentul acela, perspectiva noastră şi acţiunile rezultante vor fi conforme cu tiparele de gândire pe
care ni le-am format deja. Secretul deci este să fim pregătiţi în avans.
Imaginaţi-vă uşa de intrare acoperită cu o plasă. Cu cât înţelegeţi mai bine realitatea aşa cum
este ea descrisă în Cuvântul lui Dumnezeu, cu atât devin mai dese ochiurile plasei. Imaginaţi-vă
acum minciunile ca pe nişte pietre mici. Cu cât este mai deasă plasa, cu atât mai puţine minciuni îşi
croiesc drum spre minţile voastre.
„Dumnezeu mă urăşte." „Nu merită să mai îndur această suferinţă nicio clipă." „Trebuie să fi
păcătuit undeva." „Suferinţa aceasta violează drepturile mele de copil al lui Dumnezeu." Acestea
sunt câteva dintre minciunile care asaltează uşa minţii noastre, căutând să intre. Dar cu cât mai mult
ne saturăm minţile cu perspectivele biblice, cu atât va fi mai bună capacitatea noastră de a face faţă
suferinţei. Ceea ce credem în sinea noastră despre Dumnezeu va determina modul în care trăim.
Un alt aspect al pregătirii pentru suferinţă implică frica. Frica face durerea insuportabilă. Ea
ne poate paraliza psihologic şi chiar fizic. Din cauzafricii noi căutăm să justificăm tot felul de
comportări iresponsabile şi nesupuse. Citiţi Matei 10:24-31 şi răspundeţi la următoarea întrebare:?
Există o frică naturală umană (ca şi cea pe care a trăit-o Isus în grădină) pe care nu este rău să
o avem. Nimeni nu aşteaptă cu nerăbdare durerea. Noi avem o reacţie emoţională naturală
împotriva ei. Însă frica asupra căreia ne atrage atenţia Isus poate fi considerată ca o comportare
stăpânită de frică. În Ghetsimani El S-a supus voii Tatălui şi a mers la cruce „fără frică", deşi, fiind
om ca şi noi, avea un sentiment de groază faţă de ea.
Isus ne porunceşte să facem la fel. Poruncile se adresează voinţei noastre. Noi avem prea
puţin control asupra laturii emoţionale a fricii, întrucât suntem fiinţe umane concepute cu
mecanisme de autoapărare, dar noi putem controla modul în care reacţionăm la acele emoţii şi la
situaţia în care ne aflăm. Neascultarea de oricare dintre poruncile lui Cristos nu este niciodată
justificată prin faptul că ne este frică. Aşadar, formarea unei concepţii realiste despre frică
constituie o pregătire excelentă pentru suferinţa cu care vom fi confruntaţi în tot cursul vieţii.
9.5 Care ar trebui să fie atitudinea credinciosului faţă de suferinţă?

Mulţi credincioşi cad în capcană crezând că pentru a-I aduce cu adevărat glorie lui Dumnezeu
noi trebuie să fim angajaţi în eforturi mari, spectaculoase, de evanghelizare a lumii. Prea puţin îşi
dau ei seama că unul dintre cele mai spectaculoase moduri în care îi aducem glorie lui Dumnezeu
este pur şi simplu faptul că îi aducem mulţumiri şi laudă când suntem în mijlocul suferinţei.
Iov a şezut tăcut pe o movilă de cenuşă undeva în ţara Uţ. Nu are importanţă cât de
75
neînsemnat s-a simţit el — reacţia lui plină de răbdare şi închinare faţă de Dumnezeu chiar în
suferinţa intensă prin care a trecut continuă să-I aducă glorie lui Dumnezeu peste secole. Lucrul
acesta este foarte spectaculos, nu-i aşa?
Dar este dificil să fii mulţumitor în mijlocul unor încercări grele. Nu este un lucru natural.
Dimpotrivă, tendinţa noastră este să avem resentimente, crezând că avem un oarecare drept la o
existenţă lipsită de durere.
Cristos este exemplul suprem, întrucât El a părăsit tot confortul locului Său ceresc pentru ca
să sufere o moarte dureroasă pe pământ. El a renunţat temporar la dreptul Său de a exista numai în
forma divină în care există Dumnezeu Tatăl şi Duhul Sfânt. El a pus deoparte privilegiul de care S-
a bucurat până atunci, privilegiul de a domni în ceruri împreună cu Tatăl şi cu Duhul. Tronul Lui a
fost „vacant" pentru ceva mai mult de treizeci de ani.
Orice temei pentru amărăciune şi resentimente este eliminat atunci când suntem gata să
renunţăm la toate privilegiile de care ne bucurăm acum ca şi copii ai lui Dumnezeu. Când Iov a fost
confruntat cu suferinţa nu au existat resentimente şi amărăciune în viaţa lui (cel puţin la început). El
a ştiut că tot ce avea îi aparţinea lui Dumnezeu şi de aceea nu putea spune despre nimic că ar fi „al
său". În felul acesta, el a putut împlini cu adevărat voia lui Dumnezeu pentru el de a „aduce
mulţumiri în toate lucrurile".
Suferinţa este una dintre acele experienţe pe care Dumnezeu le foloseşte pentru a ne învăţa să
fim mulţumiţi şi recunoscători în toate lucrurile (Fil. 4:11-12). Odată ce învăţăm „secretul" de a fi
mulţumiţi în orice împrejurări, neascultarea nu mai este o alternativă atrăgătoare pentru noi.
Suntem satisfăcuţi să îl urmăm pe Dumnezeu în vremuri bune şi în vremuri rele. Cu cât suntem mai
mulţumiţi cu ceea ce are Dumnezeu pentru noi, cu atât suntem ispitiţi mai puţin să avem
resentimente şi amărăciune.
Lucrare de studiu : Explicaţi în scris modul în care amărăciunea simţită în mijlocul suferinţei
poate fi transformată în bucurie, aşa cum am discutat în această ultimă secţiune intitulată „Reacţia
noastră faţă de suferinţă".
În concluzie:
Cursul aceasta încearcă să prezinte un tablou real al suferinţei şi al modului în care
Dumnezeu o foloseşte în prezent, pentru vieţile noastre.
Ne vom îndrepta atenţia şi spre ziua viitoare, când pentru noi, credincioşii, orice durere şi
orice necaz vor încetaşi ne vom primi răsplata pentru credincioşia demonstrată în mijlocul
suferinţei.
După ce vom discuta aceste aspecte fundamentale ale suferinţei, vom examina cinci moduri
posibile în care Dumnezeu poate folosi suferinţa în vieţile noastre şi în vieţile altora.
76
În fine, ne vom concentra atenţia asupra modului în care reacţia noastră în faţa suferinţei
determină câştigurile de pe urma suferinţei. Noi suntem cei care decidem dacă suferinţa ne va
împinge spre revoltă sau spre maturitate spirituală.
77
10 Părtăşia cu Dumnezeu şi cu alţi credincioşi
Unul dintre lucrurile unice care se petrece cu noi atunci când venim la Cristos este intrarea
noastră în familia lui Dumnezeu.
Dumnezeu, în înţelepciunea şi în îndurarea Sa, nu ne-a lăsat singuri în această lume, ci ne-a
creat unii pentru alţii, aşa încât să avem bucurie, mângâiere, încurajare şi edificare.
Familia lui Dumnezeu este unică deoarece:
 Toţi sunt răscumpăraţi cu acelaşi sânge;
 Fiecare a primit prin naşterea din nou cel puţin un dar pentru a sluji Trupului lui Hristos;
 Fiecare avem responsabilitatea de a sluji unii altora de dragul lui Hristos.
Cu toate acestea avem tendinţa de a-i exclude din părtăşie pe fraţii care deşi fac parte din
Trupul lui Hristos, totuşi nu înţeleg lucrurile aşa cum le înţelegem noi. Făcând aceasta, ne privăm
adesea de frumuseţea diversităţii Trupului lui Cristos.
10.1 Bazele părtăşiei

Noi avem diferite grade de părtăşie cu diferiţi oameni. De exemplu, există o anumită părtăşie
cu colegii de serviciu. Ce face ca părtăşia creştină să fie deosebită? Prin ce se deosebeşte ea de
camaraderia pe care o putem avea într-o echipă atletică sau când lucrăm la un proiect comun? Să
vedem ce spune Biblia despre părtăşie.
10.1.1 Definirea părtăşiei - („părtăşie" = koinonia)
Ideea de bază este împărtăşirea unui lucru, dar termenul a fost folosit şi pentru participarea
într-o activitate comună. A avea părtăşie înseamnă posedarea unui lucru în comun (de ex. un scop
comun, o lucrare comună sau un cadru comun de referinţă).
În concluzie, părtăşia înseamnă împărtăşirea cu alţi credincioşi a credinţei şi a umblării
noastre comune în Hristos.
O trecere în revistă a modului în care este folosit acest cuvânt în Noul Testament ne va ajuta
să ilustrăm conceptul.
a. 1 Corinteni 1:9 – avem în comun o relaţie personală cu Isus Hristos. Aici Pavel le aminteşte
credincioşilor din Corint că unul dintre marile beneficii ale mântuirii lor este faptul că ei trăiesc
acum în părtăşie personală cu Isus Hristos.
b. 2 Corinteni 8:4 („părtăşie" = koinonia)- avem în comun purtarea de grijă pentru fraţii în
Hristos care sunt în nevoie materială.
c. Galateni 2:9 – experienţa comună a harului lui Dumnezeu. Pavel explică în acest verset
motivul pentru care el şi Barnaba au fost acceptaţi în părtăşia celorlalţi apostoli. Aşa-numiţii stâlpi
ai Bisericii — Petru, Iacov şi Ioan — au recunoscut prezenţa harului lui Dumnezeu în viaţa lui
78
Pavel şi în viaţa lui Barnaba. Ei au fost acceptaţi în părtăşia apostolilor pe baza mântuirii lor.
d. Filipeni 2:1- avem fiecare Duhul Sfânt în noi.
e. 1 Ioan 1:3-7- relaţia de părtăşie cu Tatăl şi Hristos stă la baza părtăşiei cu ceilalţi credincioşi.
Cu alte cuvinte, părtăşia între credincioşi este determinată de relaţia fiecăruia dintre ei cu
Dumnezeu. Părtăşia creştină este unică deoarece numai credinciosul îl cunoaşte pe Dumnezeu şi
numai el trăieşte cu adevărat viaţa pentru care a fost creat omul. În afară de aceasta, numai
credincioşii care sunt într-o relaţie bună cu Dumnezeu pot să se cunoască unii pe alţii în toată
plinătatea intenţionată de Dumnezeu.
10.1.2 Condiţiile menţinerii părtăşiei cu Dumnezeu
 Umblarea în sfera Luminii Lui. 1 Ioan 1:7;

 Mărturisirea păcatelor. 1 Ioan1:9;
 Convingerea că Isus Hristos este Apărătorul şi Jertfa de ispăşire pentru păcatele comise. 1
Ioan 2:1-2
10.1.2.1 Umblarea în sfera Luminii Lui. 1 Ioan 1:7;
1:7. Dar dacă umblăm în lumină, după cum El însuşi este în lumină, avem părtăşie unii cu
alţii; şi sângele lui Isus Hristos, Fiul Lui, ne curăţeşte de orice păcat.
Afirmaţia versetului 7 ne dezvăluie două adevăruri cu privire la credincioşii care umblă în
lumină:
a. părtăşia cu Dumnezeu este condiţionată de alegerile noastre de a umbla în lumină;
b. acceptarea realităţii luminii în viaţa noastră cu privire la orice întuneric din noi
deschide calea spre curăţirea cu sângele lui Hristos.
Prima condiţie pentru păstrarea părtăşiei dintre noi şi Dumnezeu este umblarea în lumină.
Atât timp cât există o deschidere reală faţă de lumina adevărului divin, greşelile și păcatele
credinciosului se află sub puterea de curăţire a sângelui vărsat al lui Hristos.
Ce înseamnă a umbla în lumină? Înseamnă să alegem ca în trăirea de zi cu zi, Lumina Lui să
inunde gândirea, atitudinile şi comportamentul nostru.
Dacă lumina NU poate fi împreună cu întunericul, iar Dumnezeu este lumină, atunci condiția
pentru a avea părtăşie cu El este umblarea în lumină.
Aspectul subliniat de Ioan este că dacă credincioșii aleg să trăiască în lumină, atunci ei vor
experimenta părtăşia cu Dumnezeu. Părtăşie înseamnă împărtăşirea unui lucru în comun, iar lucrul
comun pe care îl împărtăşesc este Lumina.
Al doilea fapt subliniat de ap. Ioan este că dacă alegem să umblăm în lumină, numai atunci
sângele lui IsusHristos, Fiul Său, ne curăţeşte de oricepăcat.
Păcat este cu referire la principiul păcatului, legea păcatului care există în noi atâta timp cât
suntem în trupul nostru, iar din această cauză noi putem să mai păcătuim.
79
Dar sângele lui Isus Hristos va şterge şi păcatele pe care le vom face și după întoarcerea noastră
la Domnul, numai dacă le mărturisim şi ne lăsăm de ele.
Aplicație. Aleg să rămân în Lumina Lui? Ce fac cu întunericul care este descoperit de Lumina
Lui?
10.1.2.2 Mărturisirea păcatelor. 1 Ioan1:9;
1:9. Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept, ca să ne ierte păcatele şi să
ne curăţească de orice nelegiuire.
A doua condiţie pentru păstrarea părtăşiei dintre noi şi Dumnezeu este mărturisirea păcatelor şi
nu negarea lor.
Este evident că numai Dumnezeu cunoaşte în orice moment măsura nelegiuirii unei persoane,
dar fiecare credincios are responsabilitatea de a recunoaşte (sensul cuvântului „mărturisim“) tot
ceea ce îi arată lumina şi, când procedează aşa, i se acordă o curăţire completă.
Dacă mărturisim păcatele, atunci El ne iartă şi ne curăţeşte.
A mărturisi – înseamnă a fi de acord cu Dumnezeu în privința păcatelor noastre. Astfel nu mai
trebuie să ne chinuim din cauza păcatelor de care nu suntem conştienţi. Ps.32
Ce înseamnă a ierta ? Înseamnă a plăti şi a anula datoria.
De ce mai avem nevoie de curăţire dacă am fost iertaţi? Păcatele trebuie şi curăţite pentru că ele
întinează, pângăresc.
De altfel, este o mângâiere să aflăm că iertarea care ne este promisă aici este absolut sigură
(pentru că Dumnezeu „este credincios“) şi în concordanţă cu sfinţenia Lui (El este „drept“).
Cuvântul tradus aici „drept“ (dikaios) este acelaşi care este folosit ca titlu pentru Hristos în 1
Ioan 2:1 şi estetradus „Cel neprihănit“.
În perioada modernă unii au negat faptul că creştinul are nevoie să-şi mărturisească păcatele şi
să ceară iertare. Se susţine că un credincios are deja iertarea în Hristos (Ef. 1:7). Dar această
concepţie face confuzie între poziţia perfectă pe care creştinul o are în Fiul lui Dumnezeu (prin care
el este „pus“ să stea „împreună [cu Hristos] în locurile cereşti“ [Ef. 2:6]) şi nevoile lui ca om de pe
pământ supus greşelilor.
10.1.2.3 Convingerea că Isus Hristos este Mijlocitorul şi Jertfa de ispăşire pentru păcate. 1
Ioan 2:1-2
2:1. Copilaşilor, vă scriu aceste lucruri, ca să nu păcătuiţi. Dar dacă cineva a păcătuit,
avem la Tatăl un Mijlocitor (Sau Advocat. Greceşte: Paraclet, adică apărător, ajutor.), pe Isus
Hristos, Cel neprihănit.
Dar păcatul este o realitate, oricât de mult dorea Ioan ca să nu fie comis de către credincioșii
săi. Din acest motiv, el i-a asigurat: Dar dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Mijlocitor, pe
Isus Hristos,Cel neprihănit.
Ioan dorea ca niciun credincios să nu păcătuiască, dar el ştia că niciunul dintre ei nu era
perfect şi avea nevoie de ajutorul Mijlocitorului lor.
80
Cuvântul „Mijlocitor“ este traducerea termenul grecesc paraklçton, având sensul de
„Avocat“. Ioan este singurul scriitor al Noului Testament care a folosit termenul în legătură cu
Duhul Sfânt (de patru ori în Evanghelia sa: Ioan 14:26,; 15:26; 16:7)„Mângâietorul“.
Sensul cuvântului în contextul versetului din 1 Ioan 2:1 este de avocat al apărării care
pledează cazul clientului său în faţa tribunalului. Modul în care Domnul Isus Îşi îndeplineşte
funcţia de avocat al apărării pentru credincioșii Săi care au păcătuit este ilustrat admirabil în
rugăciunea Sa pentru Petru (Luca 22:31-32).
Anticipând apropiata dezicere a lui Petru de Domnul său, Domnul Isus L-a rugat pe Tatăl să
păstreze credinţa lui Petru, ca să nu se piardă. El S-a gândit de asemenea la modul în care Petru îi
va putea ajuta în viitor pe fraţii lui creştini.
Viaţa veșnică este garantată pe deplin pentru cei care s-au încrezut în Isus pentru a o avea
(Ioan 3:16; 5:24; etc.). Dar consecinţele căderii unui credincios în păcat, restaurarea şi utilitatea lui
viitoare sunt probleme urgente pe care Domnul Isus le aduce înaintea lui Dumnezeu atunci când
apare păcatul.
Neprihănirea Lui personală („Cel neprihănit“; cf. 1 Ioan 1:9, Dumnezeu este „drept“) Îl
califică într-un mod unic pe Hristos pentru rolul Său de avocat al credinciosului, atunci când
păcătuieşte.
Iar credinciosul care a păcătuit nu culege consecinţele totale ale păcatului său în experienţa
lui personală, iar acest lucru nu se datorează meritelor acelui credincios, ci harului lui Dumnezeu.
2.El este jertfa de ispăşire pentru păcatele noastre; şi nu numai pentru ale noastre, ci
pentru ale întregii lumi.
Dacă un credincios se întreabă pe ce temei poate obţine mila lui Dumnezeu după ce a
păcătuit, răspunsul se găseşte în acest verset 2.
Atât de eficace este jertfa de ispăşirea lui Isus Hristos, încât sacrificiul Său nu acoperă
numai păcatelecredincioșilor, cișipăcatele întregii lumi. Spunând acest lucru, Ioan a susţinut
evident concepţia că Isus a murit într-adevăr pentru toţi oamenii (cf. 2 Cor. 5:14-15, 19; Evr. 2:9).
Acest lucru nu înseamnă, bineînţeles, că toţi vor fi mântuiţi.
10.2 Ilustrarea părtăşiei

Pentru a consolida ideile noastre cu privire la acest subiect, să folosim acest principiu aşa
cumeste exemplificat în Biserica primară.
Studiaţi Faptele 2:42-47 având în vedere următoarele aspecte:

 modul în care s-a exprimat părtăşia între aceşti primi credincioşi
 modul în care părtăşia a reflectat credinţa lor în Cristos
 modul în care stilul lor de viaţă a afectat comunitatea lor
 Ce paralele puteţi observa între propria voastră experienţă de părtăşie şi a lor?
81
 Scrieţi apoi o scurtă definiţie a părtăşiei, pe baza celor studiate până acum.
10.3 Caracterul unităţii

Am văzut că părtăşia este împărtăşirea cu alţi credincioşi a credinţei noastre comune în
Hristos.
Datorită răscumpărării pe care o avem în Hristos, noi avem părtășie cu fraţii şi cu surorile
noastre. Această unitate este de mare importanţă înaintea lui Dumnezeu şi este crucială pentru
mărturia Bisericii în lume. Ioan 13:34-35
Cum putem menţine această părtăşie?
Trebuie să ne îndreptăm atenţia spre problema responsabilităţii noastre personale pentru
întreţinerea unui spirit de unitate.
La fel ca şi în majoritatea problemelor care implică ascultare, trebuie să începem cu
atitudinea noastră. Modul în care acţionăm este determinat de atitudinea inimii şi a minţii pe care o
avem în relaţiile noastre cu alţii credincioși.
Un pasaj din Scriptură, Filipeni 2:1-11, oferă un rezumat excelent al atitudinii cerute din
partea credincioşilor.
Pavel începe această discuţie cu o afirmaţie despre seriozitatea subiectului. Observaţi apelul
foarte mişcător pe care-1 face. În versetul 1 vedem un sentiment de urgenţă şi de preocupare care se
revarsă din inima lui. Dacă dragostea şi grija lor pentru el sunt veritabile, el îi imploră să asculte
cuvintele lui. Acest sentiment de urgenţă din v. 1 este întâlnit şi în alte părţi în Scriptură.
În Psalmul 133:1 ni se spune că este bine ca fraţii să locuiască împreună în unitate. De
asemenea, în Proverbele 6:19 ni se spune că unul dintre lucrurile urâte de Dumnezeu este omul care
seamănă discordie între fraţi.
Pe baza acestui apel emoţional puternic, Pavel îi îndeamnă la unitate. El menţionează patru
elemente ale acestei unităţi:
 unitatea în gândire
 în dragoste
 în spirit
 şi în scop.
Acesta este ţelul Trupului lui Cristos, dar cum poate fi el realizat? În versetele 3-5 Pavel ne
dă răspunsul.
Pavel încheie acest pasaj cu exemplul suprem de sacrificiu de sine — Domnul Isus.
Noi suntem îndemnaţi să avem acelaşi fel de gândire pe care l-a avut Domnul când a pus
deoparte gloria cerească şi S-a umilit la o moarte dezonorantă pe cruce. El a făcut aceasta pentru ca
să satisfacă nevoia noastră cea mai profundă. Acesta este spiritul care creează unitate.
Noi trebuie să fim gata să punem deoparte drepturile şi dorinţele noastre pentru ca să putem
82
satisface nevoile altor fraţi de credinţă.
10.4 Practicarea părtăşiei

Pentru a practica părtășia cu credincioșii trebuie să ne îndreptăm atenţia spre aspectele practice
ale trăirii în armonie cu ceilalţi credincioşi.
Pentru aceasta să examinăm două domenii principale şi anume:
 ce anume ne învaţă Biblia să facem unii pentru alţii.
 problema abordării şi soluţionării conflictelor.
Prin acestea vrem să elaborăm o strategie pozitivă pentru aprofundarea părtăşiei noastre.
10.4.1 Responsabilitatea noastră unii faţă de alţii
Expresia „unii cu alţii“ se referă în primul rând la părtăşia dintre cele două părţi, adică
Dumnezeu şi credincioşii. Iar cel de al doilea aspect al părtăşiei este părtăşia noastră unii cu alţii.
Scriitorii Noului Testament le-au dat credincioşilor multe porunci cu privire la modul în
care trebuie să-şi slujească unii altora.
Cuvânt grecesc folosit pentru a reda această relaţie specială — „unii pe alţii" sau „unii
altora" este allelon.28
Dr. Gene Getz spune că autorii epistolelor rostesc de 58 de ori cuvântul allelon, iar Pavel îl
foloseşte în epistolele sale de 40 de ori. Dacă studiem toate referinţele ajungem la concluzia că ele
pot fi grupate în douăsprezece acţiuni pe care credincioşii trebuie să le facă unii pentru alţii.
Cele douăsprezece acţiuni -de fapt porunci- sunt următoarele:
 Mădulare unii altora - Romani 12:5; 1 Corinteni 12:14-16.
 Devotaţi unii altora(iubiţi-vă unii pe alţii) - Romani 12:10; Filipeni 2:3-4.
 Onoraţi-vă unii pe alţii (daţi-vă întâietate unii altora) - Romani 12:10; Ioan 13:12-15.
 Aveţi acelaşi gând unii faţă de alţii(trăiţi în unitate unii cu alţii) - Romani 15:5;
Faptele 4:32.
 Acceptaţi-vă unii pe alţii - Romani 15:7; Iacov 2:1.
 Sfătuiţi-vă unii pe alţii - Romani 15:14; 1 Corinteni 4:14.
 Salutaţi-vă unii pe alţii - Romani 16:3-16; 1 Petru 5:14.
 Slujiţi-vă unii pe alţii - Galateni 5:13-15; Matei 20:25-28.
 Purtaţi-vă sarcinile unii altora - Galateni 6:2 (contextul se referă la ridicarea unui
frate care a căzut în păcat).
 Îngăduiţi-vă unii pe alţii - Efeseni 4:2; Coloseni 3:13.
 Supuneţi-vă unii altora - Efeseni 5:21; Filipeni 2:3-4.
 Încurajaţi-vă unii pe alţii - 1 Tesaloniceni 5:11; Evrei 10:24-25.
28
Gene A. Getz,Să ne zidim unii pe alţii, Fundația EBE, Cluj-Napoca, p.5
83
Această trecere în revistă a acestor porunci ne creează o imagine a amplorii responsabilităţii
pe care o avem unii faţă de alţii.
10.4.1.1 Încurajarea
Unul dintre beneficiile faptului de a face parte din familia lui Dumnezeu este încurajarea
reciprocă pe care şi-o pot da credincioşii unii altora. Încurajarea nu numai că este un privilegiu, ci
este şi o cerinţă pentru fiecare credincios care ascultă de Dumnezeu şi aplică în viaţă credinţa sa în
Cristos.
Observaţi îndemnul din Evrei 10:19-25(v.24 Să veghem unii asupra altora, ca să ne
îndemnăm la dragoste şi la fapte bune.).
Pe baza răscumpărării noastre şi a accesului la Dumnezeu pe care îl conferă mântuirea
noastră, nouă ni se spune să facem trei lucruri:
 să venim înaintea lui Dumnezeu cu siguranţa că suntem acceptaţi de El
 să ne agăţăm cu tărie de speranţa vieţii veşnice
 să ne gândim serios la modul în care putem să-i încurajăm pe alţi credincioşi pentru ca ei să
crească în dragoste şi în ascultare.
Departe de a fi un element izolat al lucrării Domnului, rezervat pentru consilierii spirituali,
încurajarea este o datorie şi un privilegiu al fiecărui credincios.
Întrucât noi avem Duhul lui Dumnezeu care trăieşte în noi şi întrucât noi toţi avem o
cunoaştere personală a lui Dumnezeu şi a Cuvântului Său, noi toţi avem potenţialul să le slujim în
mod eficient fraţilor de credinţă. Dar, deşi Biserica ar trebui să fie un rezervor bogat de putere
spirituală, deseori conflictele şi dezbinările sunt mai caracteristice decât vindecarea, încurajarea şi
siguranţa.
10.4.1.2 Cum să devii o persoană care îi încurajează pe alţii?
Care trebuie să fie unele din caracteristicile unui credincios care încurajează:
a. să fie dedicat pentru împlinirea nevoilor altora;
b. să fie un ascultător bun;
c. să aibă o vorbire ziditoare plină de sensibilitate, alcătuită din întrebări care indică
înţelegere şi de împărtăşirea experienţei sale cu Hristos şi cu Cuvântul Lui;
d. să săvârsească fapte izvorâte din bunătate şi dintr-un spirit de ajutorare.
Aplicație:În lumina gândurilor de mai sus, în calitate de credincios/ă chemat/ă să-i
încurajeze pe alţii, evaluaţi-vă propriile deprinderi în aceste patru domenii.
a. să fie dedicat pentru împlinirea nevoilor altora;
Pentru a deveni un om care îi încurajează pe alţii trebuie să începi cu o dedicare specială - o
dedicare absolută pentru binele altora. Trebuie să avem dorinţa să vedem împlinite nevoile altora,
chiar dacă nevoile noastre rămân neîmplinite. Fără această dedicare fundamentală este aproape
sigur că vom permite dorinţelor şi nevoilor noastre egoiste să se pună în calea lucrării eficiente de
84
slujire a altora.
Poate că scopul acesta vă pare nerealist, deoarece dacă punem întotdeauna nevoile altora
mai presus de ale noastre, propriile noastre vieţi spirituale vor avea de suferit. Noi nu vrem să
spunem că punem lucrarea de slujire a altora mai presus de propria noastră dezvoltare spirituală.
Dimpotrivă, persoana care îi încurajează pe alţii trebuie să menţină o relaţie vitală cu Dumnezeu.
Ceea ce spunem noi este că în relaţiile noastre cu alţii trebuie să căutăm să satisfacem nevoile lor şi
nu să aşteptăm ca ei să împlinească nevoile noastre.
În cartea sa „Făuritorii căsniciei”, Lawrence Crabb face distincţie între ceea ce oamenii
numesc „dorinţe" şi „obiective". „Obiectiv”- înseamnă ceea ce ține de noi, pe când „dorințe”
înseamnă ceea ce nu depinde de noi. De exemplu un obiectiv poate fi ca eu să satisfac nevoile
emoționale ale soției mele, pe când o „dorinţă” poate fi satisfacerea unei nevoi personale.
De exemplu, când un tată vine acasă după o zi de serviciu foarte încărcată, ce ar vrea el cel
mai mult este să se relaxeze în linişte câteva clipe. Cu toate acestea, când intră pe uşă, are un băieţel
care a aşteptat cu nerăbdare sosirea lui acasă. Acum el are două alternative. Pe de-o parte, dacă este
mai preocupat de satisfacerea propriilor sale nevoi, el îi poate cere băieţelului să nu-1 deranjeze
câteva minute, până când se odihneşte puţin; sau el îi poate cere soţiei sale să se ocupe de copil (ea
a făcut lucrul acesta toată ziua şi acum ar avea nevoie de o pauză), aşa încât el să poată avea liniştea
dorită. Făcând lucrul acesta, el şi-a stabilit o dorință pe care o dorește să fie satisfăcută și anume
puțină odihnă. Pe de altă parte, dacă obiectivul său este să satisfacă nevoile familiei sale, atunci
chiar dacă doreşte să aibă linişte şi pace, el este gata să lase deoparte nevoile sale şi să-i acorde
fiului său atenţia de care are nevoie şi pe care o doreşte. Făcând astfel el a devenit persoana care
încurajează familia sa.
Având ca punct de pornire dedicarea noastră pentru satisfacerea nevoilor altora, trebuie să
ne dezvoltăm anumite deprinderi specifice.
b. să fie un ascultător bun;
Prima dintre ele este să devii un ascultător bun. Noi toţi am trecut prin situaţii în care am
fost supăraţi când am încercat să explicăm cuiva sentimentele sau opiniile noastre, dar n-am primit
de la ascultător decât un răspuns care a arătat că el nu a înţeles nimic din tot ce am spus. Nimic nu
este mai zadarnic şi mai supărător decât să primeşti un sfat pripit care reflectă prea puţină înţelegere
a problemei.
Faptul că nu ascultăm duce nu numai la o înţelegere inadecvată, ci dă şi impresia că nu ne
interesează problemele celeilalte persoane. Faptul că suntem buni ascultători, care menţin un
contact vizual bun, le comunică oamenilor că noi credem că ceea ce spun ei este important şi că ne
interesează problemele lor. Ascultarea cu atenţie demonstrează sensibilitate faţă de nevoile altora.
Când oamenii văd că suntem suficient de interesaţi ca să ascultăm, este mult mai probabil ca ei
să se deschidă faţă de noi. Multor oameni le este frică să-şi facă cunoscute nevoile. Teama de a fi
consideraţi nespirituali, experienţele negative din trecut şi o serie de alte lucruri îi împiedică pe
85
oameni să iasă din carapacea în care se ascund. Ascultarea cu răbdare este foarte importantă pentru
a-i ajuta pe oameni să-şi dea jos măştile.
A fi un bun ascultător înseamnă mai mult decât a auzi cuvinte. Înseamnă a observa modurile
nonverbale în care comunică oamenii. Dacă-i ascultăm cu atenţie pe oameni, vom „auzi" ce ne
comunică umerii lăsaţi în jos, ochii trişti şi feţele supărate. Toate acestea măresc sensibilitatea
noastră faţă de nevoile reale ale oamenilor.
c. să aibă o vorbire ziditoare plină de sensibilitate, alcătuită din întrebări care indică
înţelegere şi de împărtăşirea experienţei sale cu Hristos şi cu Cuvântul Lui;
A doua deprindere decurge din prima. Nu numai că noi trebuie să învăţăm cum să ascultăm,
ci noi trebuie să învăţăm şi cum să rostim cuvinte de încurajare. Cuvintele au putere şi au
capacitatea de a distruge, de a edifica sau de a minimaliza un mesaj. Totul depinde de cât de bine
sunt alese. Biblia vorbeşte mult despre puterea cuvintelor. Faceţi-vă timp ca să căutaţi în cartea
Proverbele versetele de mai jos, care ilustrează această idee.
a. Proverbele 12:25
b. Proverbele 15:1, 2, 4
c. Proverbele 16:24
d. Proverbele 18:21
e. Proverbele 25:11
f. Proverbele 25:23
Importanţa cuvintelor noastre nu poate fi supraestimată. Dar ce trebuie să spunem?
În primul rând, persoana care încurajează trebuie să înveţe cum să pună întrebări bune.
Întrebările potrivite pot fi cheia care deschide uşa pentru ca oamenii să ne permită să-i ajutăm.
Întrebările trebuie să reflecte preocupare şi interes atunci când căutăm să le facem cunoscut
oamenilor că în persoana noastră au un ascultător bine-venit.
Nu numai că este nevoie să punem întrebări potrivite, ci trebuie să învăţăm şi cum să
exprimăm într-un mod încurajator experienţa noastră cu Hristos şi cunoaşterea Cuvântului. Când
facem lucrul acesta, trebuie să evităm două extreme. Prima este tentaţia de a cita versete biblice în
legătură cu orice problemă. Reacţiile împotriva acestui gen de abordare nu sunt cauzate de faptul
că oamenii nu vor să audă ce spune Cuvântul lui Dumnezeu cu privire la problemele lor, ci de lipsa
de sensibilitate cu care rostim versetele, fără să ne gândim prea mult.
Cealaltă extremă este să nu oferim niciun sfat spiritual deoarece avem sentimentul că nu
cunoaştem destul. Nu trebuie să fii absolvent de seminar ca să cunoşti Biblia suficient de bine ca să
ajuţi pe cineva. Să ne aducem aminte de Elifaz care a venit să-l încurajeze prin cuvinte care numai
de încurajare nu erau. Iov.4:3-7 Teama aceasta este bazată adesea pe presupunerea greşită că noi
trebuie să „soluţionăm" problema. În realitate, interesul nostru sincer şi preocuparea personală sunt
în ele însele instrumente puternice de încurajare, chiar dacă spunem puţine lucruri de natură
„spirituală". Lipsa de cunoştinţe biblice nu trebuie să ne împiedice să-i ajutăm pe alţii, ci,
86
dimpotrivă, trebuie să ne stimuleze să studiem mai profund.
d. să săvârşească fapte izvorâte din bunătate şi dintr-un spirit de ajutorare.
Mai este încă o deprindere care va mări capacitatea noastră de a-i încuraja pe alţii, şi anume
capacitatea de a discerne şi de a întreprinde acţiuni folositoare. Noi îl putem încuraja pe un frate
singuratic dacă îi facem o vizită, putem încuraja pe un prieten împovărat dacă îi împărtăşim povara,
putem încuraja pe un coleg extenuat de muncă fie dându-i o mână de ajutor când este cazul, fie
trimiţându-i o scrisoare de apreciere şi de mulţumire. Acţiunile care dovedesc preocupare pot fi
instrumente puternice de încurajare.
Aplicație. Gândiţi-vă pentru o clipă la biserica sau la grupul vostru. Aţi putea spune
că grupul este caracterizat de un spirit de încurajare plină de iubire? Sunt oamenii
apatici faţă de nevoile altora? Au ei o atitudine critică şi de judecată unii faţă de alţii?
10.4.1.3 Modalităţi concrete de încurajare a altor credincioşi:
 Comunicând celor cu care ai părtăşie că te rogi pentru ei.
Să exemplificăm din viaţa apostolului Pavel.
1 Cort.1:4 „Mulţumesc Dumnezeului meu totdeauna, cu privire la voi, pentru harul lui Dumnezeu,
care v-a fost dat în Isus Hristos.”
Filp.1:4 „În toate rugăciunile mele mă rog pentru voi toţi, cu bucurie”
Col.1:3 „Mulţumim lui Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, căci ne rugăm neîncetat
pentru voi,”
1 Tes.1:3 „căci ne aducem aminte fără încetare, înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, de lucrarea
credinţei voastre, de osteneala dragostei voastre şi de tăria nădejdii în Domnul nostru Isus Hristos!
 Apreciind unele calităţi ale vieţii creştine a celor cu care avem părtăşie
Filip.1:5 „pentru partea, pe care o luaţi la Evanghelie, din cea dintâi zi până acum.”
Col.1:4 „am auzit despre credinţa voastră în Hristos Isus, şi despre dragostea, pe care o aveţi faţă
de toţi sfinţii,”
2 Tim.1:6 „De aceea îţi aduc aminte să înflăcărezi darul lui Dumnezeu, care este în tine prin
punerea mâinilor mele.” Încurajăm pe cei cu care avem părtăşiedacă evidenţiemdarul cu care ei ne
slujesc pe noi.
Aplicaţie: Când ai încurajat ultima dată pe un credincios din biserică în privinţa vieţii salecu Domnul?
Am fost încurajat când un frate care s-a întors la Domnul la Revoluţie a depus o mărturie despre
viaţa mea trăită ca elev în liceu.
 Încurajând corectiv viaţa credincioşilor cu care ai părtăşie.
Evrei 3:13 „Ci îndemnaţi-vă unii pe alţii în fiecare zi, câtă vreme se zice: „Astăzi,” pentru ca
niciunul din voi să nu se împietrească prin înşelăciunea păcatului.”
Un alt exemplu de îndemnare corectivă este cea pe care Pavel o face Bisericii din Tesalonic.
Credincioşii din Tesalonic sunt un exemplu de încurajare reciprocă folosindu-se de Cuvântul lui
87
Dumnezeu, pentru a corecta înţelegerea greşită a unor doctrine biblice. Prin ce doctrine(învăţături)
credincioşii din Tesalonic au practicat încurajarea reciprocă?
Modalitatea de a scoate ceea ce este mai bun dintr-o persoană sun aprecierea şi încurajarea29
a. Doctrina cu privire la morţii care mor în Hristos.
Credincioşii din Tesalonic aveau impresia că cei care au murit nu vor fi împreună cu Domnul atunci
când El va răpi Biserica Sa. Atunci, Pavel le-a scris ca să le clarifice problema: ,,Nu voim, fraţilor, să
fiţi în necunoştinţă despre cei ce au adormit, ca să nu vă întristaţi ca şi ceilalţi, care n-au nădejde.
Căci dacă credem că Isus a murit şi a înviat, credem şi că Dumnezeu va aduce înapoi împreună cu
Isus pe cei ce au adormit în El" (1 Tesaloniceni 4:13-14).
Pavel a continuat şi le-a explicat în detaliu cum se va întâmpla aceasta: „Întâi vor învia cei morţi în
Hristos. Apoi, noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiţi toţi împreună cu ei, în nori, ca să
întâmpinăm pe Domnul în văzduh; şi astfel vom fi totdeauna cu Domnul" (1 Tesaloniceni 4:16-17).
Și apoi Pavel a adăugat acest îndemn foarte important: ,Mângâiaţi-vă [încurajaţi-vă] dar unii pe alţii
cu aceste cuvinte" (4:18). Cu alte cuvinte, zidiţi-vă unii pe alţii cu acest adevăr al Cuvântului.
Aduceţi-vă aminte unii altora de promisiunile lui Dumnezeu. Mângâiaţi-vă unii pe alţii cu faptul că
toţi credincioşii vor petrece veşnicia cu Isus Cristos, chiar dacă ei mor înainte ca El să ne răpească.
Desigur, acest lucru era important pentru aceştia, mulţi dintre ei - împreună cu credincioşi ai Noului
Testament din alte locuri - au fost în realitate ameninţaţi cu moartea din pricina credinţei lor.
Încurajarea reciprocă în promisiunile Cuvântului lui Dumnezeu întăreşte nădejdea celor care rămân
după moartea celor dragi.
b. Doctrina cu privire la răpirea Bisericii.
Tesalonicenii mai aveau încă o problemă. Ei ştiau că Ziua Domnului, adică ziua care începe cu partea
întunecoasă, ziua mâniei şi se încheie cu partea luminoasă a zilei Domnului, va veni.
Însă întrebarea lor era: Ce se va întâmpla cu ei înainte ca ziua aceasta mare a mânieisă vină?
Astfel, Pavel a început să le clarifice adevărul lui Dumnezeu cu privire la acest subiect. Cu o încredere
deplină în inima sa, el le-a scris: ,,Fiindcă Dumnezeu nu ne-a rânduit la mânie, ci ca să căpătăm
mântuirea, prin Domnul nostru Isus Cristos, care a murit pentru noi, pentru ca, fie că veghem, fie că
dormim, să trăim împreună cu El.” (1 Tesaloniceni 5:9-10). Apoi el a adăugat un alt îndemn
semnificativ: „deaceea*, mângâiaţi-vă [încurajaţi-vă] şi întăriţi-vă unii pe alţii, cum şi faceţi în adevăr"
(1 Tesaloniceni 5:11).
Aplicaţie: Într-o lume frământată şi zbuciumată, cât de des ne încurajăm unii pe alţii cu acest adevăr
din 1Tes.5:9-10, mai ales atunci când suntem răpuşi de greutăţile vieţii?
Acest adevăr practicat dă credincioşilor stabilitate şi siguranţă atunci când ei trec prin încercări şi
când sunt nesiguri de viitorul lor imediat. La acest adevăr s-a referit Pavel când le-a scris efesenilor:
,,Ca să nu mai fim copii, plutind încoace şi încolo, purtaţi de orice vânt de învăţătură, prin viclenia
29
Dale Cornegie, Secretele succesului, Editura Curtea Veche, Bucureşti, 2013, p.39
88
oamenilor şi prin şiretenia lor în mijloacele de amăgire" (Efeseni 4:14). Cu alte cuvinte, învăţătura
mincinoasă creează instabilitate şi nesiguranţă. Cuvântul lui Dumnezeu trăit aduce maturitate.
c. Doctrina cu privire la Ziua Domnului.
Creştinii tesaloniceni erau foarte vulnerabili in domeniul escatologiei. Satan a făcut din această
doctrină un punct-cheie în care să îi atace. După ce Pavel le-a scris prima sa epistolă, reasigurându-i cu
privire la cei ce mor în Hristos şi la răpirea Bisericii care îi va scuti de mânia lui Dumnezeu, un
învăţător mincinos i-a tulburat, învăţându-i că „Ziua Domnului" a şi sosit (2 Tesaloniceni 2:2).
Pavel a scris imediat o scrisoare, reasigurându-i că ziua Domnului nu a venit încă. El le-a reamintit
de experienţa întoarcerii lor - că Dumnezeu i-a ales pentru mântuire, în sfinţirea Duhului şi
credinţa adevărului". Dumnezeu i-a chemat ca să capete ,,slava Domnului nostru Isus Hristos" , adică
să ia parte la venirea Sa (2:13-14).
În Epistola lui către tesaloniceni, Pavel şi-a încheiat expunerea cu privire la perspectiva lui
Dumnezeu asupra acestui subiect: ,,Aşadar, fraţilor rămâneţi tari şi ţineţi învăţăturile pe care le-aţi
primit fie prin viu grai, fie prin epistola noastră. Şi însuşi Domnul nostru Isus Cristos, şi Dumnezeu,
Tatăl nostru, care ne-a iubit şi ne-a dat prin harul Său o mângâiere [încurajare] veşnică şi o bună
nădejde, să vă mângâie (încurajeze) inimile şi să vă întărească în orice lucru şi cuvânt bun" 2:15-17).
Aici vedem din nou cum Pavel foloseşte adevărul lui Dumnezeu ca să-i încurajeze pe tesaloniceni.
Este interesant că el menţionează „încurajarea veşnică”. Desigur, aceasta face ca Cuvântul lui
Dumnezeu să fie atât de puternic, de semnificativ şi de liniştitor. Isus a spus: ,,Cerul şi pământul vor
trece, dar cuvintele Mele nu vor trece" (Matei 24:35). De aceea, Cuvântul lui Dumnezeu trebuie să fie
mijlocul principal prin care credincioşii să se încurajeze şi să se întărească unii pe alţii.
Un exemplu de îndemnare corectivă este cea pe care Pavel o face lui Filimon.
Să învăţăm cum face Pavel corecţia:
a. Clădirea de către apostolul Pavel a unei punţi de simpatie spre inima lui Filimon
Filimon 1:4-5 şi 7 „Mulţumesc totdeauna Dumnezeului meu, ori de câte ori îmi aduc aminte de tine
în rugăciunile mele, pentru că am auzit despre credinţa pe care o ai în Domnul Isus şi dragostea
faţă de toţi sfinţii… În adevăr, am avut o mare bucurie şi mângâiere, pentru dragostea ta, fiindcă,
frate, inimile sfinţilor au fost înviorate prin tine.”
b. Afirmarea îndemnului corectiv către Filimon(Filimon, stăpânul de sclavi, este îndemnat să-l
ierte pe Onisim, sclavul său, care a fugit de la el, iar în închisoare s-a întors la Domnul)
Filimon 1:10-11 „Te rog pentru copilul meu, pe care l-am născut în lanţurile mele: pentru Onisim,
care altă dată ţi-a fost nefolositor, dar care acum îţi va fi folositor şi ţie şi mie.”
Este o aplicaţie pe care ar trebui să o practicăm şi noi şi anume a corecta în contextul relaţiilor.
Această corectare în contextul relaţiilor dă rezultate sigure.
Acelaşi principiu este aplicat şi de Domnul Isus atunci când El vorbeşte celor 7 Biserici din Asia Mică.
Mai întâi bisericile sunt lăudate pentru ceea ce este pozitiv în ele şi apoi li se spune partea negativă.
 Încurajează exprimând cuvinte ziditoare
89
Efeseni 4:29 „Nici un cuvânt stricat să nu vă iasă din gură; ci unul bun, pentru zidire, după cum e
nevoie, ca să dea har celor ce-l aud.”
George Herbert spunea: „Cuvintele bune preţuiesc mult şi costă puţin.”
Ionatan şi-a exprimat cuvinte de încurajare faţă de David, într-o perioadă în care acesta fugea de
Saul, care dorea să-i ia viaţa. 1 Sam.23:16b „Atunci Ionatan, fiul lui Saul, s-a sculat şi s-a dus la
David în pădure. El i-a întărit încrederea în Dumnezeu,” Prov.25:11
Coloseni 4:6 „Vorbirea voastră să fie totdeauna cu har, dreasă cu sare, ca să ştiţi cum trebuie să
răspundeţi fiecăruia.” O vorbire cu har va încurajaîntotdeauna, iar dacă vorbirea este şi cu sare,
atunci cuvintele vor fi plăcute. Iar Iacov în epistola sa ne spune:încet la vorbire, zăbavnic la
mânie”Iacov 1:19
Însă nu tot aşa au fost şi cuvintele adresate lui Iov de către prietenul său Elifaz. Iov.22:21
„Împrieteneşte-te dar cu Dumnezeu, şi vei avea pace; te vei bucura astfel iarăşi de fericire.”
Cuvintele sale îşi aveau rădăcina în premisa greşită pe care el o avea cu privire la cei răi şi
anume:Dumnezeu pedepseşte pe cei răi.
 Încurajează empatizând (adică punându-te în situaţia celuilalt) cu persoanele
care trec prin suferinţă din cauza unei boli, a unei pierderi materiale sau a unei
persoane dragi
Pavel şi echipa sa sunt un exemplu de astfel de lucrare: Când Pavel, Sila şi Timotei au învăţat pe noii
credincioşi la Tesalonic, ei s-au ocupat de fiecare dintre ei, întocmai ca un tată de copiii lui. Pavel le
reaminteşte: „Vă sfătuiam, vă mângâiam, şi vă adeveream, să vă purtaţi într-un chip vrednic de
Dumnezeu" (1 Tesaloniceni 2:11-12).
Încurajarea pe care Eli o aduce Anei care îşi vărsa sufletul înaintea Domnului. 1 Sam.1:17b „Du-te
în pace, şi Dumnezeul lui Israel să asculte rugăciunea pe care I-ai făcut-o!”
 Încurajează săvârşind fapte care îmbărbătează
Evrei 10:24 „Să veghem unii asupra altora, ca să ne îndemnăm la dragoste şi la fapte bune.”
Poate cineva a rămas singur. O faptă care încurajează este să invit acea persoană să servească o
masă în casa mea. O altă faptă încurajatoare este să ajuţi pe un tânăr care nu are bani să
meargă într-o tabără.
Poate Duhul Domnului îţi spune să te rogi pentru o persoană, într-un anumit moment din zi.
Dacă notezi acea zi şi acel moment, vei constata că în acel moment acea persoană avea nevoie de
rugăciune.
Poate Duhul Domnului te va îndemna să faci o vizită sau să dai un telefon unei anumite persoane.
Dacă vei face aşa, vei vedea călăuzirea şi utilitatea ta ca mădular care zideşte Trupul lui Hristos.
Îmi aduc aminte că într-o seară am fost îndemnat să dau un telefon unei persoane. În ziua respectivă
acea persoană se lupta cu îngrijirea soţului care era pe moarte, dar şi cu vestea că fiica ei care era
căsătorită într-o altă ţară a fost gonită de soţul ei.
Poate că Duhul Domnul îţi va spune să dai nişte bani unei persoane care se află într-o criză financiară.
90
Mi-aduc aminte de situaţii de acestea în care astfel de credincioşi aflaţi în crize financiare şi-au
exprimat bucuria, pentru că Domnul le-a răspuns la rugăciunea lor de dimineaţă.
 Încurajează pe cei din jurul tău, exprimând bucuria mântuirii.
Radiază bucuria mântuirii în jurul tău. Dacă vei face aşa, bucuria mântuirii va molipsi pe cei din jur.
De ce? Toţi oamenii sunt în căutarea fericirii; dacă te vor vedea bucuros sau bucuroasă, te vor întreba:
„Care este sursa bucuriei din viaţa ta?”
 Încurajează pe cei din jur exprimând aprecierea pentru slujirea lor.
Fratele R. Wurmbrand era internat într-un spital din Fullerton, unde a fost îngrijit de o
infirmieră negresă. Într-o dimineaţă, fratele i-a zis negresei: „Ştii că scrie despre tine în biblia mea?”
Mirată, femeia a crezut că glumeşte, dar l-a întrebat, zâmbind: „Unde?” Iar fratele Wurmbrand i-a citit
din Cântarea Cântărilor 1:5 „Sunt neagră, dar sunt frumoasă, fiice ale Ierusalimului, cum sunt
corturile Chedarului, şi cum sunt covoarele lui Solomon.”
După care fratele a adăugat: „Sunt fericit să fiu îngrijit de cineva care este aşa de mult preţuit de
Dumnezeu.”
Un cuvânt de apreciere spus unei persoane care slujeşte va da aripi acelei slujiri, indiferent de
natura slujirii.
 Exprimând sincer și încurajator experiența noastră cu Hristos
10.4.1.4 Mustrarea (disciplinarea)
Un aspect foarte dificil al stimulării creşterii altora în Hristos este mustrarea fraţilor şi surorilor care
au căzut în vreun păcat. Subiectul acesta poate fi considerat pe bună dreptate ca parte a încurajării,
dar importanţa şi delicateţea lui impun o atenţie specială.
Orice credincios se poate afla uneori în poziţia stânjenitoare de a vedea pe un frate sau o soră
comiţând un păcat oarecare. Este posibil ca păcatul să ne afecteze direct sau doar să ştim de
comiterea lui. Care ar trebui să fie atitudinea noastră? Care sunt responsabilităţile noastre în aceste
situaţii? Există vreo limită pentru măsura implicării personale şi, dacă există, cum pot stabili care
este această limită într-un anumit caz?
În încercarea de a răspunde la aceste întrebări, oamenii au tendinţa să alunece spre o extremă sau
alta.
 Unii oameni cred că este datoria lor dată de Dumnezeu să arate păcatul din viaţa fiecărei
persoane. De obicei oamenii aceştia tind să fie legalişti şi manifestă foarte puţină dragoste.
 La cealaltă extremă sunt oamenii prea timizi sau prea distanţi ca să spună cuiva ceva.
Mottoul lor este: „Nu judeca, ca să nu fii judecat".
În contrast cu aceste două extreme, Biblia prezintă o concepţie echilibrată: ni se porunceşte să ne
mustrăm unii pe alţii. Ce trebuie să facem deci? Dr. Gene Getz, în cartea sa Building UpOne
Another (Edificare reciprocă), prezintă şase linii călăuzitoare instructive pentru tratarea acestui gen
de probleme. Să le examinăm pe rând.
91
10.4.1.5 Pașii pe care trebuie să-i parcurgem pentru mustrarea celor care păcătuiesc:
1. Mustrarea trebuie făcută cu o preocupare profundă şi cu dragoste. Dacă nu au asigurarea că îi
iubim sincer, cei pe care vrem să-i avertizăm probabil că vor ridica bariere şi nu vor vrea să
primească ce avem de spus.
2. Pentru a fi eficientă, mustrarea trebuie adeseori să fie personală. În timp ce mustrarea publică
prin predică şi prin predarea Cuvântului este un mijloc important pentru tratarea păcatului, aceasta
nu poate înlocui nicicând contactul personal.
3. Creează un sistem de dare de socoteală pentru a ajuta persoana respectivă să biruiască acel
păcat(sigur, dacă este cazul).Mustrarea trebuie să fie persistentă. Deseori un frate care a greşit nu va
răspunde imediat. Trebuie să fim gata să continuăm îndemnurile noastre.
4. Mustrarea trebuie făcută din motive curate. Motivul nostru nu trebuie să fie să distrugem sau
să facem de ruşine persoana cealaltă, ci, dimpotrivă, să o ridicăm.
5. Mustrarea trebuie să fie făcută cu un scop bun. În Coloseni 1:28-29 Pavel spune că el i-a
mustrat şi i-a învăţat pe Coloseni, pentru ca ei să poată fi prezentaţi desăvârşiţi în Cristos. De
asemenea, în Galateni 6:1 Pavel spune că scopul mustrării unui frate care a căzut în păcat trebuie să
fie restaurarea lui.
6. Mustrarea trebuie să fie un produs normal al funcţionării adecvate a Trupului lui Cristos.
Aceasta înseamnă că lucrarea de mustrare nu poate fi separată de o atmosferă plină de dragoste, în
care oamenii sunt dedicaţi edificării reciproce.
La această listă de linii călăuzitoare trebuie să adăugăm două condiţii preliminare pentru
confruntarea cu păcatul din viaţa altei persoane, condiţii pe care le găsim în Romani 15:14. Aici
Pavel spune despre credincioşii din Roma că puteau să se mustre şi să se sfătuiască unii pe alţii
deoarece aveau două lucruri.
10.4.1.6 Calificările oamenilor care fac mustrarea sunt:
 În primul rând, să fieplini de bunătate. Cel care îl mustră pe altul trebuie să-şi aibă viaţa
spirituală proprie în ordine. O idee paralelă este găsită în Galateni 6:1, unde credincioşii
„spirituali" sunt îndemnaţi să-i ridice pe cei căzuţi.
 A doua calitate menţionată în Romani 15:14 este ca ei să fie plini de orice cunoaştere.
Aceasta nu înseamnă că trebuie să ştim totul, ci doar că trebuie să cunoaştem bine învăţătura
biblică din domeniul de care ne ocupăm. Este necesar să atragem atenţia asupra unui lucru.
În domeniul ascultării noi confundăm adesea ceea ce este esenţial cu ceea ce este neesenţial.
Trebuie să fim atenţi să nu le impunem altora ideile noastre de bine şi rău. Este nevoie de
mult discernământ ca să putem sesiza pericolul legalismului.
În rezumat, am văzut că Părtăşia este împărtăşirea experienţei noastre de mântuire cu alţii care îl
cunosc şi ei pe Domnul. Având o dedicare pentru împlinirea nevoilor fraţilor şi surorilor în Hristos,
noi căutăm să promovăm creşterea şi bunăstarea lor spirituală. De asemenea am văzut că
încurajarea şi mustrarea sunt domenii deosebit de importante şi de sensibile pentru dezvoltarea
92
unei părtăşii care trece dincolo de problemele de suprafaţă şiajunge la miezul nevoii spirituale.
Când mădularele Trupului lui Cristos funcţionează fiecare aşa cum a fost proiectat, Biserica se
întăreşte. În realitate însă, niciodată nu suntem lipsiţi de probleme.
Noi continuăm să fim oameni cu nevoi şi slăbiciuni, şi indiferent cât de maturi am fi, noi
greşim. Fii întotdeauna de acord cu ceilalţi. Uneori vom fi egoişti şi lipsiţi de iubire. Conflicte apar
chiar şi în cele mai bune biserici. Modul în care abordăm conflictele va fi o mărturie despre
maturitatea noastră. Aceasta este problema spre care vrem să ne îndreptăm acum atenţia.
10.4.1.7 De ce trebuie să facem mustrare în vederea îndreptării?
Iată ce învățăm 1Cort.5:1-13:
1. De dragul persoanei care a păcătuit;
2. De dragul bisericii lui Hristos. 1Cort.5:6 Nu vă lăudaţi bine. Nu ştiţi că puţin aluat
dospeşte toată plămădeala?
3. De dragul lui Hristos. 1Cort.5:8 Să prăznuim, dar, praznicul nu cu un aluat vechi, nici cu
un aluat de răutate şi viclenie, ci cu azimele curăţiei şi adevărului.
10.5 Soluţionarea conflictelor

Cu toţii am vrea să credem că dezbinarea şi conflictele ar putea fi evitate între credincioşi. O
privire scurtă asupra paginilor istoriei Bisericii începând din zilele Noului Testament ne aminteşte
de gravitatea problemei.
10.5.1 Câteva din cauzeleconflictelor.
10.5.1.1 Vrem să ne impunem punctul de vedere

Esenţa problemei stă în egoismul fundamental al omului. Iacov 4:1-2 arată că între noi apar
conflicte deoarece suntem mistuiţi de dorinţele noastre. Până când nu vom fi gata să punem nevoile
altora şi Trupul lui Cristos deasupra propriilor noastre nevoi şi dorinţe, vom continua să trăim în
conflict.
10.5.1.2 Nu ne putem stăpâni limba
Nimic nu întreţine mai puternic focul controversei decât bârfa. Fiind dornici să ne susţinem
punctul de vedere şi să găsim o justificare pentru acţiunile noastre, facem apel la orice sprijin pe
care-1 putem găsi, chiar dacă este vorba să denigrăm caracterul altcuiva pentru a ne atinge scopul.
Rezultatul este că sunt create partide din care fac parte oameni care nu au nicio legătură cu
problema noastră.
10.5.1.3 Nu suntem dedicaţi Trupului lui Cristos
Am vorbit deja mult în cursul de faţă despre dedicarea noastră faţă de Trupul lui Cristos. Totuşi,
în contextul acesta vedem rezultatele absenţei unei asemenea dedicări. Când nu ne vedem rolul
nostru de parte a unui întreg mai mare care este familia lui Dumnezeu, suntem gata să mergem pe
calea noastră proprie.
93
10.5.1.4 Nu avem niciun plan pentru soluţionarea conflictelor
Conflictele care încep ca probleme mărunte ajung să devină adevărate războaie dacă nu sunt
soluţionate prompt. Uneori lucrul acesta este produsul lipsei de voinţă de a soluţiona conflictul, dar
uneori este rezultatul lipsei unui plan clar de acţiune. Majoritatea credincioşilor nu ştiu cum să se
apropie de un frate ca să caute refacerea unei relaţii.
În cursul aceasta vrem să ne concentrăm atenţia asupra elaborării unui plan de acţiune şi asupra
adoptării unor principii pentru a preveni naşterea conflictelor. Prin aceasta ar trebui să putem face
câţiva paşi importanţi către unitatea Trupului lui Hristos pe care o doreşte Dumnezeu.
Biblia vorbeşte foarte limpede despre necesitatea soluţionării conflictelor. Gândiţi-vă la
învăţătura Domnului Isus din Matei 5:23-24:
„Aşa că, dacă îţi aduci darul la altar, şi acolo îţi aduci aminte că fratele tău are ceva
împotriva ta, lasă-ţi darul acolo înaintea altarului, şi du-te întâi de împacă-te cu fratele
tău; apoi vino de adu-ţi darul".
Dezbinarea între fraţi este un păcat grav. Înaintea lui Dumnezeu, actele noastre de închinare nu
sunt la fel de importante ca şi restaurarea relaţiilor rupte.
Biblia nu numai că ne îndeamnă să urmărim împăcarea, ea sugerează şi modalităţi de realizare a ei.
10.5.2 Plan de soluţionare a conflictelor.
Din învăţătura Scripturii putem elabora un plan în patru puncte pentru soluţionarea
conflictelor. Iată-l:
1. Verificaţi-vă atitudinea. La fel ca şi în cazul multor lucruri din viaţa spirituală, atitudinea este
esenţială. Întrebaţi-vă: „Este puternică relaţia mea cu Dumnezeu?" „Mi-am mărturisit eu
păcatul meu, mai ales dacă este legat de problema pe care încerc să o rezolv acum?" „Sunt eu
interesat sincer de împlinirea nevoilor celorlalte persoane implicate?" „Este dorinţa mea să
restaurez unitatea şi nu să-mi impun punctul de vedere?" Când ne analizăm atitudinea şi ne
clarificăm motivațiile, suntem gata să pornim la soluţionarea problemei (Mat. 7:1-5; Gal.
6:1).
2. Staţi de vorbă în particular. Două lucruri sunt importante aici. În primul rând, luaţi iniţiativa.
Nu trebuie să aştept ca persoana cealaltă să vină la mine, ci eu trebuie să merg la ea. Lucrul
acesta este adevărat chiar dacă nu eu sunt sursa problemei (vezi Mat. 5:23-24). În al doilea
rând, motivul pentru care discutăm în particular este ca să limităm discuţia numai la cei direct
răspunzători pentru problemă. Aşa cum am spus mai înainte, una dintre cauzele principale ale
dezbinării în biserică este încercarea de a obţine sprijinul altora în neînţelegerile noastre.
3. După ce v-aţi împlinit obligaţiile şi cealaltă persoană nu răspunde în mod pozitiv, continuaţi
să o iubiţi pe persoana aceea şi căutaţi moduri în care să o serviţi şi să o edificaţi. În felul
acesta veţi semăna seminţele pentru restaurarea ulterioară.
94
REZOLVAREA CONFLICTULUI
4. Când persoana la care mergem refuză să răspundă la iniţiativa noastră şi problema este
suficient de gravă ca să afecteze funcţionarea întregii biserici, atunci ar trebui să ne rugăm şi să
întreprindem paşii arătaţi în Matei 18:15-17. Acest pasaj ne dă linii călăuzitoare pentru tratarea
unui frate care a păcătuit, dar acestea sunt aplicabile şi în cazul unui conflict între două persoane.
Etapele de urmat sunt:
a. Luaţi pe un alt frate matur cu voi. Persoana aceasta poate încerca să acţioneze ca mediator
pentru restaurarea unităţii şi ca martor al eforturilor tale de restaurare.
b. Dacă efortul acesta nu reuşeşte, aduceţi problema înaintea bisericii. Presiunea exercitată
asupra persoanei respective creşte atunci când mai mulţi oameni sunt implicaţi în procesul de
restaurare. Scopul este şi acum restaurarea.
c. Dacă împăcarea şi restaurarea nu se realizează, persoana care a greşit trebuie tratată ca şi un
necredincios. Adică nu trebuie să i se permită să fie părtaş la binecuvântările şi beneficiile
faptului de a fi în adunarea lui Dumnezeu. În felul acesta, persoana este confruntată cu
gravitatea păcatului ei şi cu hotărârea bisericii de a-şi păstra sfinţenia. Aceasta nu înseamnă
că oamenii din biserică trebuie să-1 trateze aspru pe cel care a greşit. Dimpotrivă, ei încearcă
să-1 aducă din nou în părtăşie cu Dumnezeu şi cu biserica.
Este necesar să atragem atenţia asupra unui lucru. Ultimele măsuri ar trebui luate numai ca un
ultim resort şi numai atunci când este periclitată funcţionarea şi mărturia bisericii.
95
10.6 Care trebuie să fie atitudinea faţă de un credincios care nu se pocăieşte.

Soluţionarea conflictelor este importantă; este şi mai bine ca ele să fie prevenite. Iată câteva
principii pentru reducerea numărului conflictelor:
 menţineţi o relaţie bună cu Hristos. Cu cât suntem mai bine ancoraţi în El şi creştem spre
maturitate spirituală, cu atât este mai uşor pentru noi să rezolvăm dezacordurile
inevitabile dintre oameni.
 dezvoltaţi-vă ca persoane care îi încurajează pe alţii. Cu cât îi încurajăm mai mult pe
alţii, cu atât vor deveni ei mai maturi. Când biserica în ansamblu se maturizează, unitatea
ei creşte.
 refuzaţi să bârfiţi sau să ascultaţi bârfele. Bârfa este împărtăşirea unor informaţii
defăimătoare despre o altă persoană. Noi trebuie să ne controlăm limbile şi să învăţăm să
ne suprimăm curiozitatea naturală când alţii vor să ne comunice bârfe.
Prin adoptarea acestor principii simple putem începe să fim instrumente ale unităţii în
biserica noastră.
Aplicație:Rezervaţi-vă acum timp ca să vă evaluaţi viaţa. Dacă există vreo
relaţie ruptă, propuneţi paşii necesaripentru a căuta împăcarea.
Explicaţi schimbarea pozitivă din viaţa voastră (în gândire, atitudini,
comportament, limbaj etc.)
Responsabilitate
Înainte de a încheia această lecţie, vrem să abordăm o ultimă problemă legată de punerea în
practică a părtăşiei. În timp ce bucuria închinării colective şi a părtăşiei este o parte esenţială a
vieţii bisericii, noi nu putem fi apropiaţi în mod realist de toţi membrii bisericii. Fiecare dintre noi
însă are nevoie de comunicare intimă cu unu-doi fraţi sau cu una-două surori. A avea pe cineva în
faţa căruia putem să ne deschidem inima, cu care putem să ne rugăm şi cu care avem libertatea să
96
ne mustrăm şi să ne îndemnăm reciproc când este cazul, este un ajutor pozitiv pentru creşterea
noastră spirituală.
Pentru stabilirea acestui gen special de relaţie este bine să ţinem cont de câteva linii călăuzitoare:
1. Alegeţi pe cineva care vă cunoaşte suficient de bine ca să înţeleagă calităţile şi slăbiciunile
voastre.
2. Deşi unele dintre aceste lucruri pot şi trebuie să fie făcute cu soţiile sau cu soţii, ar trebui să
căutăm pe cineva de acelaşi sex cu noi, cu care să putem împărtăşi acele lucruri care sunt
specifice bărbaţilor sau femeilor.
3. Angajaţi-vă să aveţi un timp regulat de rugăciune, de părtăşie şi de evaluare.
În concluzie:
Una dintre cele mai puternice mărturii despre harul lui Dumnezeu într-o lume sfâşiată de
egoism, lupte şi singurătate este unitatea în dragoste a familiei lui Dumnezeu. Scopul Bisericii este
ca lumea să creadă Evanghelia lui Hristos.
Biserica trebuie să dea dovadă de unitate pentru ca să realizeze acest scop. Trebuie să te gândeşti
în mod continuu ce acţiune să întreprinzi pentru a promova unitatea în Biserică. Din nefericire, prea
adesea Biserica nu a manifestat o asemenea dragoste.
În cursul aceasta am examinat potenţialul şi responsabilitatea noastră pentru părtăşia Trupului lui
Hristos. Pentru a medita asupra adevărurilor studiate în această lecţie, deschideţi la Ioan 17:20-26.
Meditaţi asupra acestor cuvinte ale Domnului nostru. El să vă întărească pentru ca să fiţi un
instrument al unităţii ca membru al familiei lui Dumnezeu.
97
11 Slujirea semenilor
OBIECTIVELE capitolului
Când veţi termina de studiat acest capitol, veţi fi capabili:

1. Să indicaţi motivul pentru care Dumnezeu îi aşază pe credincioşi în lume
2. Să comparaţi concepţia voastră despre lucrarea de slujire cu cea a apostolului Pavel
3. Să enumeraţi patru beneficii ale lucrării, aducând exemple din experienţa proprie
4. Să descrieţi responsabilităţile pe care credincioşii le au unii faţă de alţii în lucrare
5. Să îndepliniţi un act de slujire pentru un credincios
6. Să descrieţi responsabilităţile unui credincios faţă de un necredincios
7. Să îndepliniţi un act de slujire pentru un necredincios

Luca 1:74-75 că, după ce ne va izbăvi din mâna vrăjmaşilor noştri, ne va îngădui să-I
slujim fără frică,trăind înaintea Lui în sfinţenie şi neprihănire, în toate zilele vieţii noastre.
11.1 Cum să slujim pe credincioşi?

11.1.1 Chemarea chemărilor
Înainte ca să ne cheme la slujire, Dumnezeu, prin Domnul Isus, ne cheamă la mântuire. –

„Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă!” Matei 11:28
11.1.2 Chemarea la slujire
Scopul mântuirii este slujirea lui Dumnezeu.

Efes.4:11-16 ne învață că:
 Hristos a dat Bisericii Sale oameni-daruri;
 Oamenii-daruri au responsabilitatea să lucreze la maturizarea sfinților în vederea lucrării

de zidire a Bisericii, care este Trupul lui Hristos;
 Hristos este Capul Bisericii și sursa Bisericii;
 Fiecare membru al trupului lui Hristos are o contribuție unică.

Cât să-l slujim? Duminică dimineața, unii şi seara, câţiva şi miercuri seara, iar alţii în fiecare
zi prin timpul pe care îl petrecem cu Domnul, alții prin mărturia pe care o depunem despre Hristos.
Scopul acestui curs este să vă ajute să vă dezvoltați o filozofie a lucrării de slujire. Filozofia
poate fi pusă în aplicare pentru credincioşi şi pentru necredincioşi.
98
11.1.3 Chemarea la slujire a lui Ieremia - Ieremia 1:4-19
11.1.3.1 Când Dumnezeu ne cheamă la slujire, avem un simţământ adânc al chemării Sale v.
4-8
Avem simțământul lăuntric adânc al chemării lui Dumnezeu. Dumnezeu i-a vorbit lui
Ieremia. Nu este menţionat nici locul şi nici timpul, nu ştim cum i-a vorbit Dumnezeu. Chemarea
lui Ieremia nu este spectaculoasă, dar a fost una unică.
Dumnezeu ne cheamă în diferite feluri. De aceea nu există un singur model în Scriptură.
Unde eraţi? Ce făceaţi? Ce s-a întâmplat? De unde ştiţi?
Care au fost circumstanţele chemării voastre la slujire? Ce s-a întâmplat practic? Scrieţi,
aşezaţi în cuvinte modul în care Dumnezeu v-a chemat.Aplicație:
________________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
Lucrul fundamental în chemare nu suntem noi, ci Dumnezeu.
Nu mă surprinde dacă ai răspunde ca Ieremia: „Sunt prea tânăr”.
V8. Chemarea lui Dumnezeu nu ţine de tine, ci de Dumnezeu care te cheamă.
11.1.3.2 Când Dumnezeu ne cheamă, noi experimentăm atingerea Lui v.9-10.
Eu nu pun la îndoială chemarea lui Dumnezeu, ci încerc să înţelegchemarea lui Dumnezeu
în toatăresponsabilitatea sa.
Exemplu:
Un student a venit la colegiu convins că Dumnezeu l-a chemat să predice. A venit la curs,
eu- profesorul- am predat şi el a picat la examen. El s-a întors şi a dat din nou examenul şi a picat
din nou. Am simţit că trebuie să stau de vorbă cu el. Am crezut că este chemat la o formă de slujire,
dar nu este chemat să predice.
În ceea ce priveşte pe Ieremia, Dumnezeu i-a pus Cuvintele Sale în gura lui şi i-a poruncit să
predice. Ieremia a avut 6 verbe din partea lui Dumnezeu: 4 negative şi 2 pozitive. V.10 ca să smulgi
şi să tai, să dărâmi, şi să nimiceşti, să zideşti şi să sădeşti..
Care este verbul sau care sunt verbele cu care Dumnezeu te-a atins pe tine? Cum pot să îmi
descopăr verbele? Să analizez restul Trupului lui Hristos.
11.1.3.3 Când Dumnezeu ne cheamă, noi vedem ceea ce vede Dumnezeu v.11-16
V.11. Văd un ram de migdal. O parte din confirmarea chemării Lui este că văd lucrurile în
mod diferit de cum le văd alţii. Ieremia, ce vezi? Un răspuns posibil este: „Văd pe cineva care
veghează”. Cuvântul ebraic este un ram de migdal. Ieremia vedea ceea ce se întâmplă. Dacă eu ştiu
ce pom este când văd ce fructe face,Ieremia cunoaşte pomul înainte ca să vadă roadele lui. Acel
copac era în floare, migdalul – şi evreii înţelegeau că primăvara este aproape, adică nu este departe.
Ieremia putea să anticipeze felul în care va lucra Dumnezeu.
99
Următorul lucru pe care-lsurprindeIeremia este viziunea unui cazan clocotind. – Asiria vine,
Babilonul – distrugere. Când Dumnezeu te cheamă, începi să vezi lucrurile diferit, începi să vezi
lucrurile în felul luiDumnezeu. Când Dumnezeu te cheamă la o lucrare, începi să analizezi.Ceea ce
vedem este ceea ce probabil Dumnezeu vrea să vedem. Eu văd oameni pierduţi altfel decât îi văd
evangheliştii. Eu văd oameni echipaţi ce vor evangheliza pe alţii. Asta văd eu profesorul.
Ce vezi? Ce te ţine treaz noaptea? Ce îţi împovărează inima?Ce îţi descoperă Dumnezeu
ţie?
Sunteți la locul potrivit făcând lucrurile potrivite.
Vedeţi lucrurile în felul în care le vede Dumnezeu? Vă mâniaţi pe lucrurile pe care și
Dumnezeu se mânie?
11.1.3.4 Când Dumnezeu ne cheamă, noi devenim persoana lui Dumnezeu v.17-19
Ieremia trebuie să devină ceea ce Ierusalimul nu este. Dacă nu vreţi să împliniţi ceea ce
Dumnezeu vrea de la voi, atunci refuzaţi acea chemare a Lui.
Oamenii pe care îi slujeşti sunt mult mai interesaţi de ceea ce eşti decât de ceea ce faci tu!
Asta pentru că ei cunoşteau persoana – ceea ce a făcut Dumnezeu în el.
Ierusalimul urma să fie distrus. Ieremia, am să te fac pe tine ceea ce ei nu sunt.
Ca să fim eficienţi în slujire trebuie să fim diferiţi de cei pe care îi slujim, trebuie să avem
profunzime acolo unde ei nu au. Când Dumnezeu ne cheamă, trebuie să slujim cu integritate.
Caracterul este ceva ce Dumnezeu dezvoltă în tine. Sunt lucrurile pe care le poţi face tu, dar
Dumnezeu le dezvoltă în tine.
Nu uita:
V8. Chemarea nu ţine de tine, ci de Mine. Aşa spune şi Isus în Mat.28:18-20 Privilegiul cel
mai mare este să-I slujim lui Dumnezeu. Fie full-time, fie part-time. Chemarea lui Dumnezeu ne
ţine tari în orice circumstanţă. Chemarea lui Dumnezeu ne ţine în orice circumstanţe.
Ca să fim eficienţi trebuie să înţelegem că:
 Dumnezeu vrea să ne schimbe.
 Trebuie să fim persoane învăţabile.
Eşti doritor, deschis să înveţi de la alţii, din circumstanţele vieţii?
Dumnezeu ne transformă constant în oameniipe care şi-i doreşte El. Uneori slujirea este
prea grea şi are o grămadă de ispite. Cui îi daţi socoteală de ceea ce faceţi? Cine are dreptul să pună
întrebări? Cui puteţi răspunde într-un mod onest?
La sfârşitul versetului v.19 este exact ce este în v.8, este un fel de paranteză. Nu este vorba
despre tine, ci este vorba despre Mine.
Cum să avem o slujire eficientă? Asiguraţi-vă că aţi primit o chemare. Şi când lucrurile
devin grele, amintiţi-vă că nu este vorba de voi, ci este vorba despre Dumnezeu.
Dacă vom gândi aşa, nu vom renunţa niciodată. Asta nu înseamnă că vom fi totdeauna
100
eficienţi. Forma slujirii se poate schimba, locul slujirii la fel, însă va fi un lucru la care nu vom
renunţa niciodată – slujirea. Suntem chemaţi să fim credincioşi.
11.1.4 Disciplina slujirii
Semnele slujirii suntligheanul şi ștergarul.

Lc.9:44-46 „Voi ascultaţi bine ce vă spun: Fiul omului va fi dat în mâinile oamenilor!” Dar
ucenicii nu înţelegeau cuvintele acestea, căci erau acoperite pentru ei, ca să nu le priceapă; şi se
temeau să-L întrebe în privinţa aceasta. Apoi le-a venit în gând să ştie cine dintre ei ar fi cel mai
mare.
Când Isus şi-a adunat ucenicii la cina cea de taină, preocuparea lor era de a hotărî cine dintre
ei este cel mai mare. Ori de câte ori se pune problema de a afla cine este cel mai mare, în mod
inevitabil apare şi problema cine este cel mai mic. Cei mai mulţi dintre noi suntem convinşi că nu
vom fi cei mai mari, dar nu dorim să fim cei mai mici.
Ucenicii ştiau că la Praznicul Paştelui cineva care era mai neînsemnat trebuia să ia ligheanul
şi ştergarul şi să spele picioarele Domnului şi ale ucenicilor.
Văzând că nimeni dintre ucenici nu doreşte să facă această slujire, Domnul Isusia ligheanul
şi ştergarul şi o îndeplineşte. A alege să faci această slujire înseamnă a accepta să fii privit de alţii
drept cel mai de jos.
Ce lecţie de smerenie şi de slujire oferă Domnul Isus! Un mod în care Domnul i-a învăţat
uneori pe ucenici a fost acela de a le oferi lecţii personale. Lecţia oferită de Domnul duce la
definirea conceptului de întâietate.
A fi mare, a avea întâietate înseamnă a fi slujitorul tuturor. Ioan 13:14-15 Deci, dacă Eu,
Domnul şi Învăţătorul vostru, v-am spălat picioarele, şi voi sunteţi datori să vă spălaţi picioarele
unii altora. Pentru că Eu v-am dat o pildă, ca şi voi să faceţi cum am făcut Eu.
Lepădarea de sine, de pretenţiile noastre conduce la moartea continuă a eului nostru
(moartea faţă de noi înşine). Slujirea Domnului prin slujirea aproapelui nostru ne va elibera de
duhul de întâietate şi de competiţie. Să nu uităm că la piciorul crucii noi toţi avem aceeași valoare
în ochii lui Dumnezeu.
Slujirea făcută deDomnul Isus nu a diminuat autoritatea Sa peste ucenicii Săi. Privind la
gândirea lumii despre autoritate, iată ce îi învaţă Isus pe ucenicii Săi: Lc.22:24-27 Între apostoli s-
a iscat şi o ceartă, ca să ştie care din ei avea să fie socotit ca cel mai mare? Isus le-a zis:
„Împăraţii Neamurilor domnesc peste ele; şi celor ce le stăpânesc, li se dă numele de binefăcători.
Voi să nu fiţi aşa. Ci cel mai mare dintre voi, să fie ca cel mai mic; şi cel ce cârmuieşte, ca cel ce
slujeşte. Căci care este mai mare: cine stă la masă sau cine slujeşte la masă? Nu cine stă la masă?
Şi Eu totuşi, Sunt în mijlocul vostru ca cel ce slujeşte la masă.
101
11.1.5 Contrastul dintre slujitorul chemat şi slujitorul mânat de slujire.
Slujirea lucrătorului mânat de ambiţii Slujirea lucrătorului chemat la slujire de

personale Domnul
Este centrată pe eforturile şi înţelepciunea Izvorăşte din părtăşia cu Domnul.
omenească.
Este atrasă de slujiri de anvergură şi care se Răspunde fără a comenta la multe din ocaziile de
văd. slujire ivite.
Este motivată de slava deşartă, care vine de la Este motivată de glorificarea lui Dumnezeu.
oameni.
Este centrată pe rezultate personale. Este centrată pe multiplicarea slujirii.
Alege pe cine slujeşte. Nu este discriminatorie, ci focalizată. Mrc.9:3530
Ca fiinţă limitată vei spune Da la anumite slujiri
şi NU altora. Priorități în slujire.
Este influenţată de dispoziţie, de trăirile Este caracterizată de fidelitate, pasiune şi dăruire,
emoţionale şi de capriciile personale31 adică este un act de închinare.
Este temporară. Este un mod de viaţă.
Slujeşte eul. Slujeşte oamenii în nevoile lor.
Este un obstacol în calea păstrării unităţii între Zideşte relaţiile dintre credincioşi.
credincioşi.
În gândirea lumii, cu cât urci în poziţie şi autoritate,cu atâtcresc şi privilegiile, dar Domnul
răstoarnă complet gândirea lumii şi aduce o nouă învăţătură cu privire la poziţie şi autoritate: cu cât
urci în autoritate şi poziţie, cu atâtprivilegiile scad, iar în slujire creşti.
11.1.6 Câteva beneficii ale lucrării de slujire
Deşi este adevărat că slujirea altora îi impune cerinţe foarte mari credinciosului, există de
asemenea o serie de beneficii importante ale implicării în lucrarea Domnului. Chiar dacă noi nu Îl
servim pe Dumnezeu numai pentru beneficii, faptul acesta nu diminuează efectul pozitiv al acelei
lucrări asupra vieţilor noastre. Ne vom concentra asupra a patru dintre aceste beneficii. S-ar putea
să identificaţi mai multe decât cele menţionate aici, dar acestea ilustrează modul pozitiv în care
lucrarea de slujire afectează vieţile noastre.
11.1.6.1 Credinţă sporită
Unul dintre primele lucruri pe care le simţim când începem să-L slujim pe Domnul este
sentimentul că suntem inadecvaţi pentru această lucrare. Lucrarea ne împinge până la limita
30
Richard F. Foster,Disciplinele spirituale, p.161Fratele Francis de Assisi menționează într-o scrisoare: Fiind slujitorul
tuturor, sunt obligat să-i slujesc pe toți și să împart tuturor cuvintele tămăduitoare ale Domnului.
31
Richard F. Foster,Disciplinele spirituale, p.161 Slujirea disciplinează sentimentele și nu invers.
102
capacităţilor noastre şi chiar mai departe. Datorită acestui fapt noi învăţăm să ne încredem în
Dumnezeu pentru a primi de la El puterea şi înţelepciunea necesare pentru a satisface nevoile
altora. Când îl vedem pe Dumnezeu lucrând în noi şi prin noi, în diferite situaţii, capacitatea noastră
de a crede în Dumnezeu este sporită.
11.1.6.2 Un simțământ al utilității și al valorii
Dumnezeu L-a creat pe om cu nevoia fundamentală de semnificație, de valoare. De aceea
oamenii au nevoie să ştie că participă cu ceva semnificativ la lumea în care trăiesc. Ce poate fi mai
înălţător decât să fii conlucrător cu Dumnezeu la zidirea Împărăției Lui? Când Pavel a spus că a
fost mulţumitor pentru că Dumnezeu 1-a socotit vrednic să-1 cheme în lucrarea Sa, el a înţeles
privilegiul extraordinar de a fi parte a planului lui Dumnezeu în istorie.
11.1.6.3 Motivaţie la intimitate cu Dumnezeu și instruire specifică.
Nimic nu motivează mai mult creşterea noastră spirituală şi instruirea ca slujirea pentru
cauza Împărăției Lui. Slujirea ne determină să ne mărim cunoaşterea lui Dumnezeu, a noastră şi a
oamenilor, dar și înţelegerea Evangheliei, aşa încât impactul nostru în slujire să fie tot mai mare.
11.1.6.4 Dezvoltarea unor deprinderi
Slujirea nu numai că ne impulsionează să ne lărgim cunoaşterea, ci ne dezvoltă şi anumite
deprinderi. Cu cât exersăm mai mult un lucru, cu atât îl facem mai bine. De exemplu, prin exersare,
noi putem fi martori mai buni ai lui Hristos, putem recunoaşte mai repede şi mai corect nevoile
oamenilor, putem elabora planuri de acţiune şi putem îndeplini acte de slujire.
Beneficiile enumerate mai sus nu sunt decât câteva moduri în care profităm de pe urma faptului
că suntem chemați ca să slujim Domnului. Ceea ce motivează pe un credincios să nu abandoneze
slujirea este chemarea la slujire.
11.1.6.5 Răsplătiri veșnice
Credincioșii care slujesc cu devotament și integritate pe Domnul vor fi răsplătiți. Efes.6:8b va
primi răsplată de la Domnul, după binele pe care-l va fi făcut.
11.1.7 Punerea în practică a lucrării de slujire
Am văzut că viaţa credinciosului trebuie să fie o viaţă de slujire a altora de dragul lui
Hristos, iar dacă face aceasta el va culege o serie de beneficii și răsplătiri veșnice. Am văzut de
asemenea că trebuie să cultivăm o atitudine de slujire ca forţă motivatoare în lucrarea noastră.
Totuşi, dacă ne-am opri aici, am comite una dintre cele mai comune erori pe care tind să le facă
credincioşii - eroarea de a vorbi doar despre slujire, fără a face ceva practic. În restul cursului vom
schiţa câteva tipuri de slujiri pentru care noi suntem răspunzători.
11.1.7.1 Slujirea credincioşilor
Concepţia noastră cu privire la slujire în cadrul familiei lui Dumnezeu este bazată pe
concepţia noastră despre biserică. Prin aceasta vrem să spunem că este responsabilitatea bisericii
să aibă grijă ca toţi credincioşii să se maturizeze în Cristos. Pentru atingerea acestui ţel, noi trebuie
103
să ne împlinim unii altora nevoile fizice, emoţionale şi spirituale. Activităţile implicate în acest
proces pot fi categorisite în două grupe: ucenicie şi părtăşie. Vom privi la fiecare dintre aceste
categorii, definindu-le şi examinând modurile în care putem fi implicaţi în ducerea lor la
îndeplinire.
11.1.7.2 Cum putem sluji credincioșilor?
11.1.7.3 Ucenicie
Ucenicia este procesul de consolidare a credincioşilor pentru a
ajunge la maturitate spirituală. În Matei 28:19-20 vedem că
Marea Trimitere nu a fost dată doar celor unsprezece să
evanghelizeze sau să facă ucenici, ci tuturor credincioşilor să se
angajeze în ucenicizare şi edificarea ucenicilor. Aceeaşi idee este
prezentă şi în învăţăturile apostolului Pavel. În 2 Timotei 2:2,
Pavel îl învaţă pe tânărul său discipol, Timotei să ia lucrurile pe
care le-a învăţat de la el şi să le transmită altor oameni de încredere.
11.1.7.4 Înţelegerea vremurilor, ca să înţeleg nevoia acută de ucenicie.
Antoine de Saint Exupery a afirmat că cea mai mare întrebare a filozofiei nu este: De unde
venim? și nici Încotro ne îndreptăm?, ci mai degrabă: Unde am ajuns?
Răspunsul la întrebarea subliniată de Antoine de Saint Exupery este strict înrudită cu
înțelegerea vremurilor. Deci ca să înţelegem nevoia acută de ucenicie, trebuie să înţelegem
vremurile.
În 1 Cronici 12:32a ni se spune despre fii lui Isahar că ei se pricepeau în „înţelegere a
vremurilor”: Din fiii lui Isahar, care se pricepeau în înţelegerea vremurilor şi ştiau ce trebuia să
facă Israel.
Vă invit împreună cu mine să descifrăm câteva dintre semnele vremurilor.
11.1.7.5 Eșecul demografic
Eşecul demografic este cu referire la neînțelegerea importanței și a practicării Mandatului

Creației, care vizează popularea pământului cu fii și fiice de Dumnezeu. Gen.1:28b„Creşteţi,
înmulţiţi-vă, umpleţi pământul şi supuneţi-l; şi stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările cerului şi
peste orice vieţuitoare care se mişcă pe pământ.”
Care este situația în România32?
Numărul de locuitori: anul 2009-locuitori:22 246 862
anul 2013-locuitori:21 790 479
anul 2014-locuitori:21 729 871-deci un minus:60 608
Rata creșterii populației: minus 0,136% în anul 2009
minus 0,22% în anul 2010
32
https://www.cia.gov/library/publications/the-world-factbook/geos/ro.html
104
minus 0,26% în anul 2012

minus 0,29% în 2014
Rata fertilității: anul 2009 – 1,38 copii născuți/femeie
anul 2013 – 1,31 copii născuți/femeie
anul 2014: - 1,32 copii născuți/femeie
anul 2016 – 1,58 copii născuți/femeie
Ca să populăm universul cu fii și fiice de Dumnezeu, ar trebui să putem spune precum
Gadafi:„Nu este nevoie de cruciade evanghelistice- îi vom depăși numeric pe cei ce nu Îl cunosc pe
Dumnezeu.”
În România, rata mortalității este mai mare decât rata natalității datorită alegerii
românilor de a controla nașterile cu orice preț.
O generație în care rata fertilității este de 1.58 copii/femeie este în imposibilitatea
repopulării acelei generații. Pentru ca o generaţie să se reproducă, rata de fertilitate trebuie să fie
2.35 copiii născuţi/femeie.
Doar pentru a asigura repopularea generației noastre de evanghelici și pentru a preveni
scăderea numerică, ar fi esențial ca fiecare familie de evanghelici să aibă cel puțin 3 copii, copii
care cresc și devin fii de Dumnezeu. Fiecare săgeată trebuie să nimerească însă ținta. Un copil
pierdut necesită doi salvați în plus.
Știți care este rata fertilității la o femeie din cultura musulmană? 8 copii născuți/femeie!
Nu-i de mirare că populațiile neatinse de Evanghelie cresc numeric.
11.1.7.6 Eșecul în formarea de ucenici
– adică neînțelegerea misiunii Bisericii. Mat.28:18-20

Ucenicia în bisericile locale este mai degrabă terapie cognitivă decât transformațională,
pentru că formarea noastră a fost după modelul grecesc, nu ebraic. Scopul educației grecești este
acumularea de cât mai multe cunoștințe, pe când scopul educației ebraice este formarea
caracterului, care se manifestă în iubirea de Dumnezeu și a aproapelui.
În concluzie, înțelegerea vremurilor este premisă33 majoră pentru:
 mobilizarea bisericii prin presbiteri, în vederea împlinirii visului lui Dumnezeu din
Gen.1:26-28- acela de a popula pământul cu fii și fice de Dumnezeu, vis reafirmat în
Mat.28:18-20.
 înțelegerea cauzelor pentru care am ajuns unde am ajuns și înțelegerea a ceea ce trebuie să
facă biserica pentru a ajunge acolo unde vrea Dumnezeu să ajungem, pentru împlinirea
visului de Tată, a lui Dumnezeu.
 pașii care trebuie făcuți pentru îndepărtarea obstacolelor din calea împlinirii planului lui
Dumnezeu.
33
http://dexonline.ro/definitie/premis%C4%83-(Premisă-afirmație din care tragem o concluzie, punctul de plecare al unei acțiuni.)
105
11.1.7.7 O radiografiere a modului în care se practică în prezent ucenicia în bisericile

evanghelice
Iată ce scria Bill Hul în cartea sa:Păstorul ucenicizator:
 Biserica evanghelică a devenit slabă, ofilită, și mult prea dependentă de mijloace artificiale,
mai mult decât de Domnul, care prin Duhul Sfânt poate să energizeze vieţile
credincioșilor34;
 Bisericile nu mai sunt centre de antrenare a sfinților, ci mai degrabă senatorii cardio-
pulmonare35;
 Credincioșii din bisericile evanghelice sunt consumatori de predici, întrebându-se ce poate
face biserica pentru ei, în loc să se întrebe ce pot face ei pentru ca zidirea şi lărgirea
Împărăţiei lui Dumnezeu să fie o realitate de zi cu zi36;
 Credincioșii din bisericile evanghelice sunt mulţumiţi cu succese de suprafaţă cum ar fi: cât
de dăruiţi sunt predicatorii lor, cât de frumoasă este clădirea unde se adună ei şi de ce
utilităţi dispune, câţi membrii participă la serviciul de închinare, câte persoane se botează pe
an, etc;
 Credincioșii din bisericile evanghelice sunt mulţumiţi cu o religie a autoindulgenţei37;
 Credincioșii din bisericile evanghelice sunt indiferenţi atât faţă de porunca Domnului Isus
din Matei 28:18-20 de a face ucenici, cât şi faţă de multiplicarea ucenicilor conform 2
Timotei 2:2;
 Credincioșii din bisericile evanghelice au o experienţă superficială cu Domnul în trăirea de
zi cu zi, iar în afară de mersul la întâlnirile publice ale bisericii, nu mai sunt implicaţi în nici
o lucrare de slujire. S-a efectuat un sondaj de opinie printre credincioși în octombrie-
noiembrie 2012 și s-a constatat că doar 10% dintre evanghelici citesc Biblia cu consecvență,
iar 5% dintre ei memorează un verset/săptămână;
 Credincioșii din bisericile evanghelice manifestă o slabă preocupare cu privire la transferul
valorilor creştine şi a priorităţilor de la ei spre copii lor;
 Credincioșii din bisericile evanghelice nu împărtăşesc ca şi Domnul nostru povara câştigării
oamenilor pierduţi, confruntându-i cu Evanghelia Lui. În schimb, spiritul lumii a pătruns în
multe biserici locale. Așa cum spune Bil Hull: Biserica nu există pentru sine însăși, ci
pentru misiune.38
Bill Hull continuă analiza despre biserică în cartea sa „Pastorul ucenicizator”, vorbind
despre criza inimii bisericii:„Criza bisericilor de astăzi nu este o criză a activităţilor bisericii, ci a
inimii... Este o criză a ceea ce guvernează posibilitatea trupului de a funcţiona. Este o criză a
34
Bill Hull- Pastorul ucenicizator, p.12
35
36
37
38
106
inimii bisericii. Sistemul cardiovascular al bisericii, partea lui cea mai importantă, care determină
sănătatea întregului organism, este bolnav.” 39
Criză înseamnă „a fi la un punct de cotitură.” Criza ne obligă să luăm o decizie care fie
va adânci criza, fie va da avânt bisericii.
Concluzionând ceea ce s-a prezentat mai sus, putem afirma fără a greşi că multe biserici
sunt într-o criză cu privire la ceea ce ar trebui să producă biserica, şi anume ucenici.
Domnul Isus nu numai a poruncit să facem ucenici, ci ne-a şi arătat cum să facem ucenici
pentru El.
11.1.8 Ce putem învăța din viața Domnului Isus despre facerea de ucenici?
Domnul Isus a înțeles că cea mai bună învățare are loc în comunitatea grupului mic;
Pentru ca adultul care învaţă, să fie zdruncinat din perspectivele sale egocentriste, el trebuie
să experimenteze punctele de vedere și gândirea altora;
Învățătura Domnului Isus s-a adresat în primul rând inimii învățăceilor;
Scopul pentru care Domnul Isus și-a investit viața Sa în ucenicii Săi a fost:
 Să le ofere un model în: vorbire, atitudini, gândire, acțiuni, caracter și lucrare;
 Să multiplice lucrarea, adică ceea ce El a făcut, ucenicii Săi să continue.
11.1.8.1 Cum a început Domnul Isus procesul uceniciei?
Ce învățăm din lucrarea de ucenicie, practicată de Domnul Isus în pasajul din Mrc.3:13-15 “
În urmă, Isus S-a suit pe munte; a chemat la El pe cine a vrut, şi ei au venit la El. A rânduit dintre
ei doisprezece, ca să-i aibă cu Sine şi să-i trimită să propovăduiască. Le-a dat şi putere să vindece
bolile şi să scoată dracii.”:
 Domnul Isus i-a chemat personal pe fiecare viitor ucenic al Său. v13a;
 Persoanele chemate au răspuns la chemarea Domnului Isus v13b;
 Domnul Isus i-a selectat pe viitorii Săi ucenici. v14a;
 Domnul Isus a avut o relație personală cu fiecare dintre viitorii Săi ucenici. 14b;
 Domnul Isus a fost modelul pentru viitorii Săi ucenici. v14b;
 Domnul Isus i-a instruit personal pe viitorii Săi ucenici. v14b;
 Domnul Isus le-a dat un mandat pentru lucrare ucenicilor Săi v14c-15,
 Domnul Isus le-a dat ucenicilor Săi, autoritatea să facă lucrarea Sa. v15
11.1.8.2 Care sunt domeniile în care Domnul Isus și-a învăţat(instruit) ucenicii?
a. Formarea unor trăsături de caracter: blândeţe- Matei 5:5; milostenie- Matei 5:7;
renunţarea la sine- Luca 9:23, 14:26,lipsa dorinței de răzbunare- Matei 5:44.
b. Împărtăşire și formarea de convingeri(valori) biblice: dependență de Dumnezeu-
Mat.5:3; blândeţe- Mat.5:5; milostenie- Mat.5:7; rugăciune- Mar.6:5-13; voia Tatălui- Mat.7:2;
39
107
ascultarea de Hristos- Mat.7:24; facerea de ucenici- Matei 28:18-20, dragoste pentru Cuvântul lui
Dumnezeu- Ioan 5:39, Hristos, Domnul vieții- Ioan 20:28; iertarea păcatelor- Matei 9:6;
Dumnezeu- Luca 10:38-11.4; Împărăţia lui Dumnezeu- Matei 6:33
c. Cultivarea unor atitudini corecte: raportarea corectă la îngrijorare- Mat. 6:31- 33,
atitudinea de a simți unii cu alţii- Ioan 11:35;
d. Formarea unor deprinderi: practicarea voii lui Dumnezeu- Matei 7:21; meditarea la
Cuvântul Domnului- Psalmul 1:2; stăruinţa în rugăciune- Luca 18:1.
e. Formarea unui comportament cristic: „neprihănirea voastră să o întreacă pe a
fariseilor”- Mat. 5:20
f. Transmiterea unor principii universal valabile:legea dragostei.Ioan13:34-45, legea
rodirii.Ioan 15:1-17;
g. Formarea unor motivații corecte pentru slujire. Lc.22:24-27
11.1.8.3 Metodele folosite de Domnul Isus pentru formarea ucenicilor Săi
Metoda Menţiuni speciale Caracteristici Pasajebiblice
„Audio” Ce aud – uit
Ce aud şi văd – îmi Matei 5:1-20
Informare „Audio – vizual”
amintesc puţin
Cu o persoană mai matură Ce aud, văd, întreb şi Mat.16:13-19
Interacţiune
Cu un grup mic discut – încep să înţeleg
Experienţe „întâmplătoare” Ce aud, văd, discut şi fac
Marcu 6:34-44
Experienţe – îmi însuşesc şi mă
Experimentare Marcu 8:1-9
„căutate/provocate” deprind
Ce am auzit, am discutat
Reflectare asupra
Reflectare şi am făcut – îmi însuşesc Marcu 6:30-31
experienţelor
şi mă deprind
Am curajul să Mrc.8:17-21
Corectare/ Critică pozitivă – orientată pe
experimentez şi mă simt Luca 24:25-27
Ajustare problemă şi nu pe persoană
responsabil Ioan 13:6-10
Celebrare Celebrări „intermediare” Văd că progresez şi sunt Luca 10:17-24
Celebrare finală încurajat Luca 19:5-10
O caracteristică a modului în care Domnul Isus i-a învățat pe ceilalți este provocarea inimii
celor pe care i-a învățat. De exemplu, tânărul bogat din Mar.10:23-27
108
11.1.9 Ce este ucenicia şi procesul formării de ucenici.
11.1.9.1 Definiția uceniciei

Ucenicia este procesul de:
 împărtăşire a principiilor biblice,
 dezvoltare a deprinderilor
 şi formare a caracterului după chipul lui Cristos, prin puterea Duhului Sfânt, într-un
context relaţional40.
Din această definiție înțelegem că viitorii ucenici trebuie să fie formați, nu doar învățați în 3
domenii:
cunoașterea principiilor Cuvântului lui Dumnezeu. De exemplu: ce trebuie să știm despre
Dumnezeu, ce trebuie să știm despre mântuire, ce trebuie să știm despre familie și care sunt
principiile care guvernează viața de familie, ce trebuie să știm despre copii și educarea
copiiilor, ce trebuie să știm despre biserică, ce trebuie să știm despre escatologie;
dezvoltarea unor deprinderi. De exemplu:deprinderea de a studia Cuvântul lui Dumnezeu,
deprinderea de a ne ruga, deprinderea de a trăi conform priorităților, deprinderea de a fi
mulțumit, deprinderea de a trăi prin credință, deprinderea de a sluji;
formarea caracterului cristic. Iată câteva trăsături ale caraterului cristic: dragostea, bucuria,
pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia,blândeţea, înfrânarea
poftelor, mulțumire, smerenie.
Dar această lucrare de formare, care este o lucrare de schimbare este realizată de Domnul
prin puterea Duhului Sfânt, folosindu-se de făcătorii de ucenici(facilitatori, formatori).
11.1.9.2 Profilul ucenicului lui Hristos-produsul bisericii
Iată care sunt câteva dintre trăsăturile ucenicului lui Hristos:
Hristos în centrul vieţii sale. Gal.2:20 Are siguranţa mântuirii.1Ioan 5:11-13

Are o viaţă de biruinţă. 1Ioan 5:4 Umblă călăuzit de Duhul Sfânt. Gal.5:16
Interacţionează cu Cuvântul lui Dumnezeu. Are o viaţă consecventă de rugăciune. Lc.18:1
Ps.1:2
Are părtăşie cu credincioşii. Este o persoană bucuroasă. Ioan 15:11, Ioan
16:24;
Mărturiseşte prin viaţă şi prin cuvânt pe Hristos Are priorităţi corecte (ştie să administreze
ca Mântuitor şi Domn. Ioan 20:28, timpul şi să ia decizii). Mat.6:33; Efes.5:16
Are o viaţă de ascultare. Mat.7:26; Ioan 15:7 Se închină lui Dumnezeu în duh și adevăr. Ioan
4:24
40
Paul-Faina Vasile Eugen, Ucenicia ca mod de viaţă: definiţii. Băile Herculane, Conferinţa BIG „Ucenicia camod de viaţă“, 2002.
109
Închinarea este un mod de viață. 1Cort.10:31 Alege să practice voia lui Dumnezeu. Mat.7:21
Practică dărnicia(administrarea
banilor).2Cort.8:7-8
Trăieşte prin credinţă. Gal.2:20, Evr.11 Aduce roade și se multiplică. Ioan 15:5;
2Tim.2:2
Slujeşte cu pasiune pe Hristos; Are siguranța călăuzirii. Prov.3:5-6
Alege ca Duhul Sfânt să lucreze la modelarea Alege să-și înoiască mintea în fiecare zi și să nu
caracterului cristic. se conformeze lumii. Rom.12:1-2;
Are convingerea că Hristos este sursa vieți și Este implicat în lupta cea bună, aleargă bine și
tot El este cel care întreține viața. Ioan 5:44; conti-nuă să creadă promisiunile lui D-zeu.
Ioan 6:54 2Tim.4:7-8;
Alege să se lepede de sine să-și ia curcea și să-l Este conștient de realitatea lupte spirituale.
urmeze pe Hristos. Lc.9:23-25 1Pet.1:14; 1Pet.4:3; 1Pet.5:8
Are siguranța ascultării rugăciunilor. Ioan Are siguranța biruinței. 1 Cort.10:13;
16:24;
11.6.3. Procesul uceniciei

Domnul Isus a văzut ucenicia ca pe un proces alcătuit din diferite etape, mergând spre o
ţintă finală.
O etapă41 este un interval de timp, un stadiu de dezvoltare în cadrul unui proces.
De-a lungul acestui proces, Domnul Isus a utilizat anumite metode şi a dezvoltat
anumitecontexte, în aşa fel încât fiecare dintre ucenici a avut ocazia să fie provocat, să înveţe şi să
se dezvolte după imaginea Învăţătorului.
Ucenicie – proces – etape – contexte – metode.
Iată afirmaţia fundamentală despre ucenicie: „Ucenicia este un proces şi nu doar un
program”, la fel cum „ucenicia este organică şi nu doar mecanică.”
Ucenicia în „şcoala lui Isus” este metoda lui Dumnezeu de a restaura omul după „chipul şi
asemanarea” Sa.
Este procesul prin care Cristos ia chip în noi. Cu alte cuvinte, am putea spune că ucenicia
este „atelierul” în
care Dumnezeu ne redă frumuseţea divină pierdută în Eden.
11.1.9.3 Marea Însărcinare conţine o poruncă

Care este porunca? Faceți ucenici.
Deci produsul oricărei biserici locale trebuie să fie ucenicul. Dar cum arată un ucenic? Ce
este un ucenic?
41
Etapă, DEX online.http://dexonline.ro/search.php?cuv=etapahttp://dexonline.ro/definitie/etap%C4%83(29.042013)
110
Produsul
Proces Etapă Caracteristici
finit
Este convins că este păcătos și crede în lucrarea
Evanghelizare Convertit
mântuitoare a lui Isus Hristos
Mărturiseşte public credinţa sa prin botez, cuvinte şi
Catehizare Integrat
fapte
UCENICIE Trăieşte cu consecvenţă valorile fundamentale ale

Consolidare Stabilizat
vieţii creştine
Echipare Echipat Investeşte cu credincioşie în formarea altor ucenici
Rodeşte în sfera chemării şi competenţelor sale

Mentorare Specializat
maxime
Privind la modul în care Domnul Isus și-a format ucenicii, înțelegem că El și I-a format în grup
mic. La fel trebuie să facem și noi ucenicii, tot în grupe mici.
11.1.10Definiția și avantajele grupului mic.
Definiția:Grupul mic este o adunare intenţionată şi regulată a 3...12 persoane dedicate să

lucreze împreună o anumită perioadă de timp pentru a deveni ucenici mai buni ai lui Hristos.
Avantajele grupului mic:
 Flexibilitate - frecvența întâlnirilor, structurarea programului întâlnirii etc.;
 Mobilitate-locația în care se adună grupul poate fi diferită;
 Interacțiune-fiecare ucenic este încurajat să fie activ în cadrul întâlnirilor de grup;
 Intimitate - dezvoltarea relaţiilor interpersonale prin împărtăşirea sentimentelor, a
credinţelor şi a nevoilor;
 Vulnerabilitate-deschidere, transparență, cinste, autenticitate/verticalitate, onestitate;
 Dezvoltă gândirea critică;
 Confidențialitate - păstrarea secretului discuțiilor din grupul mic;
 Darea de socoteală -
 Dezvoltă abilitățile de conducere prin implicare activă;
 Asigură purtare de grijă și conectare interpersonală;
 Asigură un mediu de învățare -permite și stimulează împărtăşirea de idei şi formarea de
convingeri biblice;
 Asigură un sentiment de utilitate;
 Asigură o creștere spirituală autentică.
 Sinergie - suma lucrărilor făcute separat este întotdeauna mai mică decât lucrările făcute
împreună.
111
11.1.10.1 Cum să începi formarea unui grup mic?

 roagă-te Domnului pentru viitorii ucenici care vor face parte din grup;
 invită-i personal să facă parte din viitorul tău grup. Grupul poate fi închis sau deschis;
 dă-le timp de gândire;
 nu fi descurajat dacă eşti refuzat;
 fixează durata studiului;
 stabiliţi prima întâlnire în grup;
 stabiliţi împreună condiţiile de lucru în cadrul grupului:legământul de grup;
 evaluaţi periodic (trimestrial) viaţa grupului;
 nu te aştepta imediat la rezultate!!!
11.1.10.2 Criterii de selectare a viitorilor ucenici
® Cum trebuie să fie oamenii în care ne vom investi viaţa:
Ce criterii de selecţie avea Pavel în vedere la alegerea ucenicilor ? (vezi şi FA 16:2)
 Disponibil;
 Învățabil;
 Născut din nou.
Persoana care alege viitorii ucenicii și conduce grupul de ucenicie se numește făcător de
ucenici.
11.1.11Calificările făcătorului de ucenici:
iubește oamenii. Robert E. Coleman scria:Isus a iubit oamenii, a plâns pentru ei și în cele
din urmă a murit ca să-i salveze din păcat.42;
a fost ucenicizat de o altă persoană;
are viziunea multiplicării. 2 Tim.2:2;
este o persoană de caracter;
este preocupat de creșterea și maturizarea sa spirituală;
este devotat facerii de ucenici;
dă socoteală de slujirea făcută;
acceptă să lucreze în echipă;
are anumite calificări.
Calificările făcătorului de ucenici:
 are abilitatea de a conduce grupul de ucenicie. Howard Hendricks scria:Un conducător este
acela care știe încotro se îndreaptă și este capabil să ducă și pe alții cu el43;
 conduce lecțiile interactiv și știe să formuleze întrebări deschise;
 are o gândire ebraică cu privire la învățare(nu doar însușirea de informații ci și formarea
42
Robert E. Coleman, Planul de evanghelizare al Învățătorului, Editura Logos, Cluj-Napoca, p.17
43
John L. Musselman , Făcătorul de ucenici, p.19
112
omului sub toate aspectele. Lc.2:52). Walter Henrichsen scria în cartea sa „Ucenicii se fac
nu se nasc”:Ucenicia trebuie să ia în considerare dezvoltarea integrală a omului44;
 are rolul de ajutor, ghid şi tovarăş în procesul învățării, mutând centrul atenţiei asupra
subiectului studiat şi nu asupra sa sau a viitorilor ucenici;
 îi ajută pe viitorii ucenici să gândească biblic și critic;
 este gata să îşi asume mai multe roluri:instructor, consilier, model, resursă, călăuză,
comentator, demonstrator, evidenţiator de valori, împărţitor de sarcini şi ajutor;
 este flexibil pentru a se adapta la rolul pe care-l impune relaţia sa cu fiecare viitor ucenic în
parte;
 este persoana care creează un mediu prielnic în care pot avea loc discuţiile.
De ce toate aceste lucruri în legătură cu făcătorul de ucenici? Calitatea viitorilor ucenici este
influențată de caracterul și de slujirea făcătorului de ucenici. Lc.6:40 Ucenicul nu este mai presus
de învăţătorul lui; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul lui.
Exercițiu: Ținând cont de contextele în care se formează credincioșii (biserică, grup mic,
1:1) și de domeniile în care se formează ucenicii (doctrină biblică, deprinderi spirituale, caracter
cristic), vă rog să completați următorul tabel, dând pe fiecare linie o notă de la 1 la 3, o singură
dată. Nota 3 este cea mai mare notă.
Contexte de formare/ Biserica Grupuri mici 1 la 1

domenii de formare
Doctrină(învățătură)
Deprinderi spirituale
Caracter cristic
Concluzii
Concluzia acestui exerciţiu este următoarea:

 Mentorii se formează cel mai bine în contextul 1:1;
 Ucenicii se formează cel mai bine în grupuri mici;
 În biserica locală, prin predicare se comunică cel mai bine adevărul despre doctrinele
biblice, despre disciplinele spirituale, despre slujire şi caracter.
11.1.12Identificarea posibilelor obstacole în calea practicării uceniciei
11.1.12.1 La nivel personal-Lc.9:57-62

 experienţe negative cu privire la ucenicie(eşec, manipulare, confidenţialitate încălcată,
ineficienţă etc.);
 lipsă de dedicare şi disponibilitate a credincioşilor pentru ucenicie:
44
Walter Henrichsen-Ucenicii se fac nu se nasc, Editura Logos, Cluj-Napoca, p.83
113
o lipsă de timp;
o lipsă de priorităţi corecte;
o egoism şi comoditate;
 absenţa modelelor de credincioşi ucenicizatori;
 lipsa unei atitudini de credincios învăţabil pe durata întregii vieţi;
 lipsă de competenţă în facerea de ucenici;
 nesusţinerea din partea conducerii (tolerarea);
 descurajarea din partea conducerii (dictatura);
 însuşirea modelului grecesc de învăţare, mai puţin eficient decât cel ebraic
11.1.12.2 La nivelul bisericii
 teologia bisericii locale;
 tradiţia bisericii locale - bătrânii noștii nu au făcut ucenicie, iar lucrarea a mers;
 premise greşite cu privire la ucenicie:
o uceniciaconduce la subminarea autorităţii conducerii;
o ucenicia determinădezbinarea bisericii prin apariţia bisericuţelor;
 mentalităţi greşite cu privire la ucenicie;
 lipsa de interes a credincioşilor pentru ucenicie;
 lipsa de motivaţie a credincioşilor pentru ucenicie;
 existenţa unui număr tot mai mic de credincioşi disponibili pentru slujirea Domnului;
 lipsa unui mediu de creştere spirituală în biserica locală, care să motiveze ucenicia;
 existenţa unui număr tot mai mic de credincioşi ucenicizatori disponibili care să facă
ucenici în bisericile locale;
 implicarea credincioşilor în tot felul de activităţi care necesită efort, dar care nu
promovează ucenicia;
 conducerea bisericii deşi este conştientă de valoarea uceniciei nu o promovează din lipsă
de disponibilitate, tolerând ucenicia;
 lipsa de viziune a conducerii pentru ucenicie, împotrivindu-se acestui proces şi luând
măsuri cu lucrătorii care ar promova ucenicia;
 însăşi societatea de astăzi;
 lipsa de experienţă a bisericii în domeniul uceniciei;
 Experienţe negative ale bisericii cu privire la implementarea uceniciei cândva;
 Frica de schimbare.
11.1.13 Beneficiile uceniciei
 Maturizarea spirituală a membrilor bisericii

 Reducerea problemelor bisericii
114
 Creşterea numărului (Multiplicarea) slujitorilor;

 Creşterea numărului celor slujiţi şi al celor evanghelizaţi
 Reducerea costului de întreţinere
 Creşterea investiţiei în biserică (bani, talente, energie, competenţe)
 Creşterea gradului de bucurie
 Influenţarea comunităţii necreştine: creşte mărturia bisericii
 Influenţarea & transformarea culturii
11.1.14Părtăşia
A doua modalitate în care le slujim altor credincioşi este categoria mai vastă numită
părtăşie. Prin aceasta ne referim la toate poruncile de reciprocitate („unii altora", „unii pe alţii" etc.)
din Noul Testament. Este absolut necesar ca fiecare membru al Trupului lui Cristos să funcţioneze
cât mai bine. Întrucât am petrecut o lecţie întreagă discutând acest subiect, nu vom mai reveni
asupra lui acum.
11.2 Cum să slujim necreştinii?

De egală importanţă cu slujirea în Trupul lui Cristos este slujirea celor din afara bisericii.
Misiunea bisericii este să proclame vestea bună a mântuirii în Isus Hristos. De aceea, misiunea
fiecărui credincios este să găsească modalităţi de a împlini acest scop în partea sa de lume. Şi în
cazul acesta vom examina două categorii de aplicaţie: mărturia şi compasiunea.
11.2.1 Mărturia
Scopul acestui curs nu este să vă instruiască în

evanghelizare. Ar fi util să participaţi la un curs de
evanghelizare şi ucenicie dacă doriţi ajutor în domeniul
acesta. În cadrul lecţiei de faţă vom privi numai la câteva
probleme legate de acest subiect. Vom începe gândindu-ne
mai întâi la rolul nostru în proclamarea Evangheliei .
11.2.2 Compasiunea
Uneori ne mirăm de ce necredincioşii par a fi

neinteresaţi să asculte mesajul nostru. Poate pentru că ei văd prea puţin în vieţile noastre ca să-i
atragă la Evanghelie. Poate pentru că sunt prinşi prea mult în urmărirea scopurilor lor egoiste şi nu
au timp să ne asculte. Totuşi, este posibil ca ei să vadă la noi o lipsă de interes faţă de ei. Acţiunile
noastre şi lipsa noastră de activitate dau adesea impresia că prietenii noştri nemântuiţi sunt obiectul
predicilor noastre, dar nu şi al dragostei noastre. Când biserica este gata să se ocupe de nevoile
115
oamenilor, ea găseşte prilejuri minunate de a demonstra dragostea lui Hristos şi de a împărtăşi

Evanghelia. Când nu reuşeşte să se adreseze nevoilor, ea întâlneşte adesea uşi închise.
Pentru a înţelege rolul compasiuniiîn relaţiei credinciosului cu lumea, nu trebuie să privim
decât la viaţa Domnului nostru. Pentru a ilustra aceasta, faceţi exerciţiul de mai jos:
Aplicație. Căutaţi textele următoare şi notaţi acţiunile lui Isus :
a. Matei 8:5-17
b. Matei 9:18-26
c. Matei 12:22
d. Matei 25:31-46
e. Luca 9:10-17
Poate că niciun pasaj nu subliniază mai bine această nevoie de satisfacere a nevoilor altor
oameni ca Matei 25:31-46. În această scenă a judecăţii, Domnul Isus descrie un criteriu interesant
de a-I fi plăcut lui Dumnezeu. Întocmiţi o listă cu diferitele genuri de slujire menţionate în aceste
versete.
116
12 Lupta cea bună
Obiectivele capitolului
Când veţi termina de studiat acest capitol veţi fi capabili:
1. Să explicaţi avantajul câştigat de Satan în momentul căderii omului în păcat
2. Să descrieţi cel puţin cinci tactici folosite de Satan pentru a-i împiedica pe necredincioşi să
cunoască planul de mântuire al lui Dumnezeu
3. Să arătaţi care sunt consecinţele majore când omul alege
(a) calea independenţei faţă de Dumnezeu
(b) calea dependenţei de Dumnezeu.
4. Să daţi trei exemple biblice de felul în care Satan îi momeşte pe credincioşi să-şi concentreze
atenţia asupra altor lucruri decât Cristos, Cuvântul Lui sau lucrarea Lui.
5. Să descrieţi semnificaţia spirituală şi valoarea practică a fiecăreia dintre cele şase piese ale
armurii pe care Dumnezeu a pus-o la dispoziţia credincioşilor în războiul lor cu Satan şi cu forţele
lui.
6. Să enumeraţi trei motivaţii pentru trăirea creştină şi să explicaţi modul în care fiecare dintre
ele ar trebui să-1 influenţeze pe credincios ca să persevereze în credinţă.
7. Să evaluaţi modul în care aplicaţi lucrurile învăţate în acest curs.
12.1 Apostolul Pavel - model de credincios care s-a luptat lupta cea bună.
1 Tim.6:12a Luptă-te lupta cea bună a credinţei;
2 Timotei 4:6-8 „Căci eu sunt gata să fiu turnat ca o jertfă de băutură şi clipa plecării mele este
aproape. M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credinţa. De acum mă
aşteaptă cununa îndreptăţirii, pe care mi-o va da, în „ziua aceea”, Domnul, Judecătorul cel drept.
Şi nu numai mie, ci şi tuturor celor ce vor fi iubit venirea Lui. "
Ap. Pavel folosește aici o imagine a boxerilor din lumea romană care aveau fixate pe mănuși
bucăți de metal, pentru ca loviturile lor să fie distrugătoare.
Apostolul Pavel și-a trăit viața de credință cu viziunea finalului și anume:
- luptând lupta cea bună,
- isprăvind alergarea
- și păzind credința(continuând să creadă promisiunile lui Dumnezeu).
Afirmaţiile din versetele de mai sus vorbesc atâtdespre un final glorios al apostolului cât
şidespre nădejdea plină de bucurie a întâlnirii sale cu Domnul Mântuitorul pe care l-a slujit cu
devotament toată viața sa.
Pavel se referă la viaţa sa ca la o luptă - o descriere adecvată a pelerinajului credinciosului. Pe
tot parcursul drumului el a întâmpinat împotrivire din partea lui Satan și nu numai. Duşmanul
117
neînduplecat al lui Dumnezeu şi al poporului Său îl atacă pe credinciosul de astăzi la fel cum 1-a
atacat pe Pavel, şi noi trebuie să fim pregătiţi să rămânem fermi în luptă dacă vrem să ajungem la
sfârşitul vieţilor noastre cu aceeaşi nădejde care a caracterizat ultimele zile ale lui Pavel pe pământ.
Pavel a fost încrezător şi liniştit în faţa morţii din două motive:
 cunoaşterea lui Dumnezeu şi a viitorului care îl aştepta în cer l-a făcut să-şi dea seama că
moartea nu era decât o rampă de lansare pentru a intra în prezenţa Dumnezeului celui viu.
Fil.1:21Căci pentru mine a trăi este Hristos, şi a muri este un câştig.
 trăireape baza valorilor biblice a eliminat orice sentiment de regret pentru o viaţă irosită.
2Tim.4:6-8
Concepţia apostolui Pavel despre moarte a influenţat alegerile pe care le-a făcut în viaţa sa.
Fiecare credincios este într-o bătălie pentru Dumnezeu și adevăr. Numai că împărăția
întunericului nu poate învinge Împărăția Luminii pentru că Isus Hristos i-a zdrobit capul șarpelui pe
cruce. Col.2:15
Domnii şi stăpâniri-nu au deaface cu autorităţile pământeşti ci ranguri în lumea spirituală a
demonilor. Odată cu distrugerea zapisului şi ştergerea păcatelor noastre, Satan a fost înfrânt.
Expresia „făcut de ocară” este o imagine din vremea ap. Pavel de la procesiunea
victorioasă a armatei învingătoare. În anticichitate era obiceiul ca după o bătălie mare, învingătorii
să ia prizonierii, să-i pună într-o coloană şi să facă parade cu ei, în capitală şi oraşele importante ale
imperiului. De acea s-au construit arcuri de triumf, pentru ca armatele învingătoare să celebreze
trimful. Adică armata învingătoare mărşăluind în glorie, pe sub acel arc de triumf sub privirile
Cezarului şi în ovaţiile poporului. În timp ce armata învingătoare era ovaţionată, armata învinsă era
făcută de ocară.
Cum erau făcuţi de ocară? Învinşilor li se rupeau toate semenele autorităţii. Anumite haine
care reprezentau autoritatea, anumite cuşme sau armuri sau semne de onoare care erau distruse.
Ruşinea şi ocara era aşa de mare încât unii regi sau ofiţeri, preferau să se sinucidă, decât să fie
făcuţi de ocară.
Domnul IH prin lucrarea Sa biruitoare de pe cruce a ieşit biruitor asupra demonilor şi a
făcut de ocară înaintea întregii creaţii pe Satan şi pe demonii lui.Se spune că Diavolul fuge de cruce
pentru că prin cruce el a fost învins şi a fost făcut de ocară.
De acea pentru a avea biruință asupra întunericului avem nevoie de încrederea zilnică în
Domnul care a biruit întunericul și moartea.
Biserica este într-o luptă aprigă pentru Împărăția lui Dumnezeu.
Satan folosește noi modalități pentru a distruge biserica, acum când știe că mai are puțin timp.
Pentru ce lupți, dragul meu?
Care sunt motivațiile luptei? Împărăția lui Dumnezeu?
Sec.21 este un secol al luptei aprige, pentru că învățăturile greșite și ale sectelor atacă biserica.
118
Întrebarea care se ridică din mărturia lui Pavel este: „Când vom sta în faţa morţii, vom fi noi la
fel de plini de nădejde cu privire la vieţile trăite ca şi el”?
Cursul acesta a fost menit să ne ajute să trăim vieți care calcă pe urmele înaintaşilor noștri.
Până acum am studiat o serie de aspecte ale vieţii creştine, am cultivat anumite atitudini şi am
dezvoltat anumite deprinderi şi obiceiuri. În această ultimă lecţie, scopul nostru este să privim mai
îndeaproape la lupta cu adversarul nostru, diavolul, şi la armele care ne stau la dispoziţie pentru a
contracara atacurile lui. Vă vom prezenta câteva puncte de vedere menite să vă stimuleze să
perseveraţi în credinţă, să recapitulaţi câteva elemente esenţiale ale cursului, şi vă vom pune la
dispoziţie câteva exerciţii pentru asimilarea şi aplicarea acestor principii.
12.2 În orice război este necesar:

 să-ţi cunoşti bine dușmanul;
 să-ţi evaluezi bine duşmanul.
Cunoaşterea duşmanului include:
 recunoaşterea modurilor în care el operează;
 cunoaşterea punctelor în care sunteți mai vulnerabili la atacurile lui.
Acelaşi lucru este adevărat în domeniul spiritual. Noi suntem într-o luptă, o luptă purtată la cele
mai înalte nivele din univers între cei mai mari duşmani: Dumnezeu şi Satan.
Asocierea noastră cu Dumnezeu ne plasează împotriva forţelor lui Satan în acest război spiritual.
De aceea este important să evaluăm care sunt resursele pe care Dumnezeu le-a pus la dispoziția
noastră în această luptă spirituală.
În lupta spirituală a credinciosului există nădejde datorităresurselor care sunt puse la dispoziția
noastră. Biruința credinciosului este asigurată de biruința lui Hristos, care a zdrobit capul șarpelui, a
supusmoartea ieșind învingător prin înviere.
Biruința credinciosului este asigurată de dependența lui de biruința lui Hristos, fără să neglijeze
șiretlicul și puterea lui Satan.
12.3 Şiretlicurile lui Satan

2 Cort.2:11b căci nu suntem în neştiinţă despre planurile lui.
Iacov ne învață să ne împotrivim diavolului. Iac. 4:7b Împotriviţi-vă diavolului, şi el va fugi de
la voi.
Petru ne învață să fim treji, vigilenţi şi conştienţi de şiretlicurile lui Satan. 1 Petru 5:8-9 Fiţi treji
şi vegheaţi! Pentru că potrivnicul vostru, diavolul, dă târcoale ca un leu care răcneşte şi caută pe
cine să înghită. 9 Împotriviţi-vă lui tari în credinţă, ştiind că şi fraţii voştri în lume trec prin
aceleaşi suferinţe ca voi.
De ce este important să știm aceste lucruri despre Satan? Fiind cea mai glorioasă dintre toate
119
fiinţele create, Satan este superior omului în toate privinţele. El are mai multă putere, înţelepciune,
inteligenţă şi deţine o poziţie.
Dacă Satan este mai puternic decât omul, atunci de ce nu vine el cu oştirea lui rea ca să-1
zdrobească pe om?
Putem da două răspunsuri. În primul rând, deşi omul este mai prejos decât îngerii, Dumnezeu a
stabilit anumite limite pentru ceea ce poate face Satan (2 Tes. 2:3-6, în special v. 6; Iov 1:12; 2:6).
În al doilea rând, întrucât vrea să fie ca Dumnezeu, Satan vrea să primească închinarea
oamenilor care vine dintr-o dorinţă liberă şi spontană (Deut. 6:4-5; Mat. 4:9-10; Apoc. 13:3-4).
În consecinţă, Satan şi oastea lui sunt limitaţi în ceea ce priveşte folosirea puterii lor, dar
folosește inteligenţa şi înţelepciunea ca să amăgească și ca să înşele pe om, atât prin şiretlicurile lui,
cât și prin trimiterea de mesageri falși. 2 Cor. 11:3 Dar mă tem ca, după cum şarpele a amăgit pe
Eva cu şiretlicul lui, tot aşa şi gândurile voastre să nu se strice de la curăţia şi credincioşia care
este faţă de Hristos. 2 Cor. 11:14-15a Şi nu este de mirare, căci chiar Satana se preface într-un
înger de lumină. 15 Nu este mare lucru, dar, dacă şi slujitorii lui se prefac în slujitori ai
neprihănirii.
12.3.1 Primul contact al lui Satan cu oamenii.Is.14:12-17; Ez.28:12-19
Pentru a vedea cum toate acestea s-au desfăşurat în istoria omului, trebuie să mergem înapoi la
începuturi, adică la cartea Genesa.
La început, Dumnezeu L-a făcut pe om fără de păcat. Lumea în care a fost omul era perfectă şi
omul nu era în conflict cu carnea(firea pământească) lui.
În consecinţă, ispitirea nu putea veni prin carnea(firea pământească) lui şi nici prin lume, ci
numai printr-o sursă exterioară omului. Aşa s-a şi întâmplat - ispitirea a venit printr-o
fiinţă(heruvim ocrotitor) care a invadat, dintr-o altă dimensiune, dimensiunea spirituală. Omul
(Adam și Eva) nu ştia de existența acestui conflict angelic dintre Dumnezeu și acest heruvim
ocrotitor. Omul(Adam și Eva) nu ştia că o fiinţă spirituală aflată într-o poziţie înaltă(de heruvim
ocrotitor) se răzvrătise împotriva Creatorului ei. Omul(Adam și Eva) nu ştia că minciuna avea să
invadeze și să stăpânească nu numaigrădina Edenului, în care Dumnezeu i-a așezat ca să o lucreze
și să o păzească, ci şi lumea.
Adam cunoştea numai binecuvântările lui Dumnezeu şi interdicţia de a mânca din pomul
cunoștinței binelui și răului. Gen.3:9b
Omul(Adam și Eva) nu avea voie să mănânce din pomul cunoaşterii binelui şi răului, dar putea
alege să mănânce după plăcerea sa din toți pomii din grădină, inclusiv din pomul vieții care era în
mijlocul grădinii. De fapt, prin porunca pe care Dumnezeu i-a dat-o omului în Gen.2:16b-17, i s-au
pus înainte viaţa şi moartea, binecuvântarea şi blestemul.
Singura condiţie pentru a avea viaţa şi binecuvântarea era să aleagă să creadă (să se încreadă în
porunca Lui) în Dumnezeu şi să asculte de porunca Lui. Alegerile pe care le face fiecare om sunt
120
purtătoare de consecințe. Astfel, alegerea omului de a nu crede în porunca lui Dumnezeu și de a nu

asculta de ea atrage după sine consecințe și anume:moarte, blestem și mânia lui Dumnezeu.
Rom.1:18
Astfel Satan părăsește lumea îngerilor, intră în Grădina Eden prin şarpe şi seamănă în mintea și
inima omului următoarele: Gen.3:1-6:
 îndoială cu privire la Dumnezeu și porunca Sa. Gen.3:1b „Oare a zis Dumnezeu cu
adevărat: „Să nu mâncaţi din toţi pomii din grădină”?”;
 negarea poruncii lui Dumnezeu. Gen.3:4b „Hotărât, că nu veţi muri,;
 atât o distorsionare a caracterului lui Dumnezeu cât și provocarea de a acționa ca Dumnezeu.
Gen.3:5 dar Dumnezeu ştie că, în ziua când veţi mânca din el, vi se vor deschide ochii şi veţi
fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul.”Care a fost minciuna lui Satan? Pentru a primi
binecuvântările lui Dumnezeu, omul nu este responsabil înaintea Creatorului de alegerile
sale; iar independenţa faţă de Dumnezeu(adică deasupra sa să nu mai aibă pe nimeni) este o
alternativă viabilă în universul lui Dumnezeu.
Ce înseamnă a fi ca Dumnezeu? Înseamnă să acționezi ca Dumnezeu. Cum acţionează
Dumnezeu? Dumnezeu este Singurul care nu are nici o autoritate asupra Sa.
A acționa ca Dumnezeu înseamnă să nu accepți deasupra ta nici o autoritate.
Împlinirea nevoilor fundamentale ale omului să nu fie pe calea dependenței de Dumnezeu ci
pe calea independenței de El, contrar celor afirmate atât în Gen.3:7-24 cât și în Deut. 30:15-
20 Deut. 30:15-20.
De aceea Eva, imaginându-şi un bine mai bun decât ceea ce i-a oferit Dumnezeu (Gen. 3:6), a
luat şi a mâncat din pomul oprit şi i-a dat să mănânce şi soţului ei, care era cu ea (Gen. 3:6). Femeia
a fost înşelată, dar bărbatul nu s-a împotrivit să calce porunca pe care Dumnezeu i-a dat-o lui. 1
Tim. 2:14 Şi nu Adam a fost amăgit; ci femeia, fiind amăgită, s-a făcut vinovată de călcarea
poruncii.
Prin urmare, păcatul a fost introdus prin Adam (Rom. 5:12)prin minciuna care s-a născut în
Satan. Satan până la aceea oră era stăpân peste o treime din îngeri (Apoc. 12:4) iar acum era stăpân
peste rasa umană şi peste tot pământul.
12.3.2.Ce a realizat Satan prin aceasta? Consecinţele alegerilor primilor oameni?
 Păcatul lui Adam se răsfrânge asupra tuturor oamenilor, iar relația lor cu Dumnezeu este
ruptă. Rom 5:12b şi prin păcat a intrat moartea, şi astfel moartea a trecut asupra tuturor
oamenilor, din pricină că toţi au păcătuit…;
 Omul pierde stăpânirea asupra pământului. Mat.4:8-9 Diavolul L-a dus apoi pe un munte
foarte înalt, I-a arătat toate împărăţiile lumii şi strălucirea lor şi I-a zis:
9 „Toate aceste lucruri Ţi le voi da Ţie, dacă Te vei arunca cu faţa la pământ şi Te vei
închina mie.” În felul acesta, omul s-a descalificat singur de la dreptul legal de a domni pe
121
planeta Pământ (omul nu poate să deţină sceptrul de conducere a pământului şi în acelaşi

timp să mănânce din pomul interzis).
 Satan este stăpânul omenirii. Efes.2:2b, 1Ioan 5:19
12.4 Stăpânirea lui Satan asupra lumii

Satan a câştigat un avantaj asupra omului şi asupra planetei Pământ prin faptul că a cauzat
separarea omului de Dumnezeu. Acum el poate să-şi proclame stăpânirea şi domnia sa, în
consecinţă este numit dumnezeul lumii acesteia, prinţul puterii văzduhului. Efes.2:2b după domnul
puterii văzduhului, a duhului care lucrează acum în fiii neascultării.
El doreşte nespus de mult să-1 aibă pe om ca aliatul său, sau, dacă nu, măcar ca pe un supus în
împărăția întunericului și să i se închine de bunăvoie şi în mod deschis.
Din cauza acestui fapt, Satan trebuie să continue să proclame minciunile sale şi să afirme că
dacă omul îi va aduce închinare, el se angajează să ducă la împlinire minciunile sale (Mat. 4:1-10;
Apoc. 13:3-4). Acesta este motivul pentru care Efeseni 2:2 spune că atunci când noi eram morţi în
greşelile şi în păcatele noastre, noi trăiam după mersul lumii acesteia. Canecredincioşi, noi am trăit
după principiile lumii acesteia, ca robi ai prinţului acestei lumi, care este Satan.
Acesta este motivul pentru care Iacov spune că fiecare om este ispitit când este atras de pofta lui
însuşi (Iac. 1:14-15). Nimeni nu poate spune că a fost forţat de diavolul să facă vreo alegere.
Diavolul nu poate decât să ispitească(momească) sau să facă apel la tendinţele noastre păcătoase
din firea noastră păcătoasă, dar nu ne poate impune să facem răul.
Pentru a-şi realiza obiectivul de a instaura o împărăţie a sa în care este inclus și omul, Satan
recurge la şiretlicuri, pentru a-și folosi noul său avantaj obținut în urma căderii omului.
Care este acest avantaj nou al lui Satan asupra omului?
Noul avantaj este faptul că omul este născut în păcat, iar omul are tendinţa naturală de a alege
calea independenţei de Dumnezeu în loc să aleagă calea dependenţei de El. El se naşte mort în
păcatele și greșelile sale, alegând să-şi satisfacă nevoile fundamentale pe propriile căi.
De asemenea, omul este născut într-o lume căzută şi blestemată, lume care alimentează firea
122
păcătoasă a omului prin faptul că apelează la pofta ochilor, pofta cărnii şi lăudăroşia vieţii (1 Ioan
2:16).
De aceea, câtă vreme omul este în păcat, el este într-o stare de răzvrătire şi sub mânia lui
Dumnezeu. Rom.1:18
În consecinţă, Satan a orbit ochii și mintea omului necredincios, ca să nu vadă strălucind lumina
Evangheliei, care să-l ajute pe om să se pocăiască, să întoarcă spatele păcatului și să se îndrepte cu
fața spre Dumnezeu, care este sursa tuturor binecuvântărilor spirituale, inclusiv Cel care împlinește
nevoile fundamentale. 2Cort.4:4 a căror minte necredincioasă a orbit-o dumnezeul veacului
acestuia, ca să nu vadă strălucind lumina Evangheliei slavei lui Hristos, care este chipul lui
Dumnezeu.
În momentul în care omul prin auzirea Evangheliei conștientizează faptul că este păcătos și
crede în jertfa lui Hristos, el este smuls din împărăția întunericului, este adus în împărăția lui
Dumnezeu, intrând din nou sub autoritatea Lui.
În acest scop, Satan şi demonii lui vor întreprinde următoarele acțiuni:
1. distorsionează adevărul spre avantajul lor - Matei 4:1-10;
2. caută să prezinte o altă Evanghelie - Galateni 1:8, 11-12;
3. orbesc pe om faţă de Evanghelie - 2 Corinteni 4:4;
4. se deghizează ca îngeri de lumină - 2 Corinteni 11:14;
5. îşi elaborează propriile lor doctrine înşelătoare - 1 Timotei 4:1;
6. îşi formează o reţea proprie de apostoli şi profeţi falşi - 2 Corinteni 11:13, 15; Matei 24:11;
7. fură adevărul - Matei 13:19;
8. oferă o bucurie falsă - 1 Petru 4:3-4;
9. înlocuiesc adevărata religie cu idolatrie şi cu religiozitate - 1 Corinteni 9:20; Faptele 17:16,
22-23; Coloseni 2:23;
10. caută să-i menţină pe necredincioși, dacă pot, într-o stare de oprimare prin boală sau prin
preocupare de a aduna averi - Faptele 10:38; Matei 8:28;
11. va căuta în viitor să joace rolul trinităţii în propria lor versiune păcătoasă, pentru a înşela
întregul pământ, inclusiv pe cei aleşi - Matei 24:24; 2 Tesaloniceni 2:3-9; Apocalipsa 13:2,
4, 11-17.
12.5 Avantajul lui Satan este inversat prin lucrarea lui Hristos de pe cruce
Dacă istoria biblică s-ar fi oprit la căderea în păcat, sarcina lui Satan de a menţine avantajul său
asupra omului ar fi fost foarte simplă. Dar Dumnezeu a introdus ceva cu totul neaşteptat. El a
introdus cunoaşterea seminţei femeii (Gen. 3:15) care avea:
1. să inverseze cursul istoriei pentru o rămăşiţă de oameni şi pentru pământ - Genesa 12:1-3;
Romani 8:18-20;
123
2. să obţină, prin cruce, un avantaj prezent şi final asupra lui Satan - Coloseni 2:15;
3. să demonstreze că dependenţa de Dumnezeu este superioară independenţei de El - Matei 4:1-
10 şi Filipeni 2:1-11;
3. să ridice creatura inferioară deasupra celei superioare (să-1 ridice pe om deasupra lui Satan) –
1 Corinteni 6:3;
4. să asigure înfrângerea finală a lui Satan, a oştirii lui şi a tuturor necredincioşilor - Apocalipsa
5:1-5; 20:7-15.
Aşadar, sarcina lui Satan nu este simplă. El trebuie să lupte în permanenţă pe trei fronturi și
anume:
 să se împotrivească îngerilor sfinţi din locurile cereşti (Daniel 10:13);
 să împiedice ca necredincioşii să-L cunoască pe Dumnezeu;
 să se opună Seminţei femeii care este Hristos şi rămăşiţei răscumpărate de El.
Prin urmare, avantajul câştigat de Satan asupra omului prin căderea acestuia a fost inversat prin
credinţa în lucrarea lui Hristos. 1 Ioan 3:8-9 Cel ce trăieşte în păcat este de la diavolulb, pentru că
diavolul păcătuieşte de la început. Tocmai pentru aceasta a fost arătat Fiul lui Dumnezeu: ca să
distrugă lucrările diavolului. 9 Oricine este născut din Dumnezeu nu mai trăieşte în păcat, pentru
că sămânţa lui Dumnezeu rămâne în el; şi el nu poate trăi în păcat, fiindcă este născut din
Dumnezeu.
Deşi lumea nu a fost schimbată încă, credinciosul care alege să creadă în lucrarea lui Hristos a
fost schimbat. Un astel de credincios are o identitate nouă și anume:
1. este justificat - Romani 3:24; 5:1;
2. are pace cu Dumnezeu - Romani 5:1;
3. este împăcat cu Dumnezeu-Romani 5:10;
4. este în Cristos - Efeseni 1:3;
124
5. este iertat - Efeseni 1:7;

6. este îndreptăţit - Romani 4:6;
7. este sfânt şi fără vină - Efeseni 1:4;
8. este curăţit - Ioan 15:3;
9. are siguranţă că este copilul lui Dumnezeu - Romani 8:14-15;
10. este binecuvântat cu tot felul de binecuvântări în locurile cereşti în Hristos - Efeseni 1:3;
11. este moştenitor al lui Dumnezeu - Romani 8:17;
12. este cunoscut de Dumnezeu - 2 Timotei 2:19;
13. este împuternicit pentru slujire - Mat.28:18-20;
14. este viu din punct de vedere spiritual - Efeseni 2:5;
15. este aşezat în locurile cereşti - Efeseni 2:6;
16. este o creatură nouă-2 Corinteni 5:17;
17. nu mai trăieşte în fire (carne), ci în Duhul - Romani 8:9;
18. este eliberat de legea păcatului şi a morţii - Romani 8:2;
19. este izbăvit de mânia lui Dumnezeu - Romani 5:9;
20. este în stare să trăiască o viaţă nouă - Romani 6:4;
21. nu mai este sclav al păcatului - Romani 6:6-7;
22. este rob al lui Dumnezeu - Romani 6:22;
23. este martor al lui Hristos prin puterea Duhului - Faptele 1:8;
24. aduce roadă pentru Dumnezeu - Romani 7:4-5;
25. este liber faţă de Lege - Romani 6:14-15;
26. este răstignit faţă de lume - Galateni 1:4; 6:14-15;
27. nu este supus morţii — Romani 6:9; 8:31-39;
28. are biruință asupra puterii diavolului, pe baza biruinței lui Hristos - Efeseni 6:13; 1 Ioan 5:4-
5.
Cu toate acestea, puterea păcatului în viaţa credinciosului este doar înfrântă, nu stârpită.
Credinciosul continuă să fie susceptibil la eforturile lui Satan de a recâştiga avantajul avut asupra
lui prin căderea în păcat.
12.6 Modul în care Satan foloseşte ispitirea

Când Satan pune o ispită înaintea credinciosului, el îl momeşte din nou ca să-l facă să se
împiedice şi să cadă aşa cum a făcut la început cu Adam şi Eva. Deoarece credinciosul poate cădea
pradă minciunii de a ieşi din limitele prescrise de Dumnezeu şi de a căuta binecuvântarea în
independenţă şi nu în dependenţă de Dumnezeu, el este susceptibil la poticnire, cădere şi la a-i
permite lui Satan să câştige din nou avantaj asupra lui (1 Petru 2:16; Rom. 6:12-13; 12:1-2).
125
Faptul acesta este ilustrat în culori vii în 2 Corinteni 2:11 ca să nu lăsăm pe Satana să aibă un
câştig de la noi; căci nu suntem în neştiinţă despre planurile lui și 14 Mulţumiri fie aduse lui
Dumnezeu, care ne poartă totdeauna cu carul Lui de biruinţă în Hristos şi care răspândeşte prin
noi, în orice loc, mireasma cunoştinţei Lui.
Ce înseamnă a da câștig lui Satan? Înseamnă „a primi mai mult, a vrea mai mult" şi de aceea este
tradus deseori prin „a pofti" (substantivul este „poftă").
„A pofti" poartă în sine ideea de a vrea mai mult, înseamnă şi „a înseta după putere" și „a profita
de cineva" și „a delapida".
Studiind Ier.22:17, Lc.12:15 înțelegem că lupta pentru un câştig nelegitim duce la violenţă şi
chiar crimă. La fel și Satan, pentru a obţine un câştigul nelegitim îi:
 momește pe oameni prin poftele păcătoase. Iacov 1:13;
 îi provoacă pe oameni să aleagă calea independenţei de Dumnezeu. Efes.4:27
Când noi ne pocăim şi ne întoarcem de la păcat, Satan pierde avantajul (2 Cor.2:10-11), deşi
consecinţele păcatului putem să le purtăm pentru o vreme. Triumful şi biruința asupra lui Satan pot
fi menţinute numai dacă alegem să rămânem în Hristos (2 Cor. 2:14), pe calea ascultării și a
dependenţei de El. Prov. 3:5-8.
Două ilustraţii practice cu privire la modul în care Satan câştigă un avantaj nelegitim asupra
noastră îl găsim în 1 Corinteni 7 şi în 1 Petru 3.
În 1 Corinteni 7:5 Pavel spune că o abstinenţă îndelungată de la relaţii sexuale în cadrul căsniciei
îi dă lui Satan un avantaj nedrept, deoarece este mai uşor pentru el să ispitească pe unul dintre soţi
ca să caute satisfacţia sexuală în afara căsniciei.
În 1 Petru 3:7 Petru spune că atâttratarea nerespectuoasă a soţiilorde către soţii lor, cât şi
purtarea fără înțelepciune față de soții, îi dau un avantaj lui Satan prin faptul că rugăciunea
126
soțuluieste neascultată (vedeţi Efes. 6:10, 13, 18).

Alte pasaje care indică faptul că Satan poate câştiga un avantaj nelegitim asupra noastră sunt:
1. Lipsa de mângâiere şi de iertare ne poate face să fim copleşiţi de întristare - 2 Corinteni 2:6-7.
2. Înjugarea la un jug împreună cu cei necredincioşi cauzează conflicte în ceea ce priveşte
direcţiile şi ţelurile în viaţă - 2 Corinteni 6:14-18.
3. Primirea unei alte Evanghelii cauzează o pierdere a devotamentului faţă de Cristos - 2
Corinteni 11:3-4.
4. Dacă nu ne îmbrăcăm cu omul cel nou, mărturia noastră şi relaţiile noastre personale cu alţii
sunt distruse - Efeseni 4:20-32.
5. Dacă nu trăim înţelept, nu reuşim să răscumpărăm vremea - Efeseni 5:15-16.
6. Dacă luptăm împotriva cărnii şi sângelui, pierdem din vedere pe adevăratul duşman - Efeseni
6:12.
7. Filozofia omenească poate lua prizonieră gândirea noastră, îndepărtându-ne de gândirea
lui Hristos - Coloseni 2:8.
8. Dacă nu îndurăm suferinţa, capacitatea noastră de a rezista este slăbită - 1 Corinteni 10:13.
Alte pasaje din Biblie arată că Satan poate câştiga un avantaj nelegitim şi asupra Bisericii.
Aceste pasaje arată că:
1. Lipsa de unitate şi dezbinările slăbesc Biserica şi mărturia ei - 1 Corinteni 1:10-17.
2. Un mesaj slab ne face să fim martori ineficienţi - 1 Corinteni 2:1-5.
3. Imoralitatea şi păcatele îngăduite vor întina întreaga Biserică - 1 Corinteni 5:1-8.
4. Nerezolvarea conflictelor în Biserică (apelarea la tribunal pentru rezolvarea lor) este o
înfrângere prematură - 1 Corinteni 6:1-7.
5. Cunoaşterea lipsită de dragoste îl distruge pe fratele nostru mai slab - 1 Corinteni 8:1, 7.
6. Dacă nu întrebuinţăm darurile noastre pentru folosul altora, maturizarea Bisericii este
întârziată. - 1 Corinteni 12:7.
Aceste avantaje câştigate nelegitim de Satan asupra Bisericii duc, în ultimă instanţă, la aceleaşi
consecinţe ca în cele şapte biserici din Apocalipsa.
 Biserica din Efes pierde dragostea dintâi, deși era activism acolo;
 Biserica din Pergam este caracterizată prin compromis;
 În Biserica din Tiatira păcatul se înmulțește pentru că nu s-a luat atitudine împotriva sa;
 Biserica din Sardes era doar cu numele, dar era pe moarte;
 Biserica din Laodicea devine căldicică, pentru că Hristos este la ușa inimii credincioșilor.
Exemplele de mai sus ar putea continua deoarece şi păcatul continuă. Prin prezentarea repetată a
unor situaţii de ispitire, Satan îl forţează în permanenţă pe credincios să aleagă între bine şi rău,
între ascultare şi neascultare, între dependenţă şi independenţă.
Satan:
127
1. Foloseşte situaţiile care sunt bune în aparenţă dar care sunt contrare planului şi scopului lui
Dumnezeu - Matei 16:21-23.
2. Foloseşte condiţii care fac apel la firea păcătoasă - 1 Tesaloniceni 4:3-4.
3. Foloseşte presiunile, îngrijorările şi descurajările, pentru a ne forţa să dăm înapoi de la
ascultare - 1 Petru 4:1-4.
4. Încearcă să ne menţină imaturi pentru a ne împiedica să facem alegeri după voia lui
Dumnezeu - Efeseni 4:14.
5. Cauzează îndoială, aşa încât să nu păşim cu deplină siguranţă în credinţă și dragoste - Faptele
5:1, 3; Ioan 2:15-17.
7. Promovează concluzii sau deducţii false, aşa încât să fim înşelaţi dacă se poate - Matei 24:24.
8. Îi loveşte pe oameni cu boli fizice atunci când nu au comis niciun păcat, pentru a-i forţa pe
oameni să-L blesteme pe Dumnezeu şi să moară - Iov 1:9-12.
9. Va stârni persecuţie împotriva noastră, pentru a ne face să ne lepădăm de credinţă -
Apocalipsa 2:10.
10. Ne face să fim plini de mândrie în poziţii în care se cere umilinţă şi slujire - 1 Timotei 3:6.
11. Ne face să ne încredem în resursele noastre şi nu în puterea lui Dumnezeu - 1 Corinteni 2:1-
8.
12. Va încerca să ne facă să alegem înţelepciunea omenească în locul înţelepciunii dumnezeieşti
- Iacov 3:13-18.
13. Ne va ţine într-o stare de înfrângere prin falsa încredinţarecă toate dificultăţile au fost
îndepărtate în Cristos - 2 Corinteni 12:7-10.
14. Se va infiltra în Biserică prin învăţători falşi, ucenici falşi sau neghină, şi prin dezbinări - 2
Corinteni 11:13-15; Matei 13:38-39; 2 Corinteni 2:10-11.
Aşadar, Satan,fiind cu adevărat un viclean, un mincinos şi un ucigaş, încă de la început (Ioan
8:44),este angajat în principal în lucrarea de momire a credincioşilor la rău (păcat) prin lume şi prin
firea lor, căutând să-i facă să aibă privirea aţintită asupra eului, asupra lucrurilor sau asupra altor
oameni, în loc să o aibăîndreptată asupra lui Dumnezeu. Credinciosul trebuie să fie treaz şi vigilent
(1 Petru 5:8), deoarece Satan se opune oricărui lucru pe care-L face Dumnezeu.
12.7 Duşmanii credincioşilor

Petru, în prima sa epistolă, ni-i prezintă pe cei trei duşmani pe care îi are credinciosul şi anume:
 Firea pământească (sau natura păcătoasă) 1Petru 1:14
 Lumea. 1 Petru 4:3-4
 Diavolul. 1 Petru 5:8
În trupul oricărui credincios există firea pământească, adică prezenţa păcatului (principiul
păcatului). Această fire pământescă este cuiul lui Pepelea, iar Satan şi lumea vor căuta să se
128
asocieze cu poftele din firea pământescă.
12.7.1 Firea pământească
Cu privire la poftele firii pământeşti, Petru spune să fim treji şi să ne încingem coapsele minţii,
adică să avem o minte gata pentru acţiune.
1. Numai credinciosul care are mintea gata pentru acţiune va putea să aleagă să nu se lase târât
în poftele în care trăia atunci când nu-l cunoştea pe Dumnezeu. 1 Pet.1:13-14
2. Numai credinciosul care are mintea gata pentru acţiune va alege ca Duhul Sfânt să lucreze în
viața sa sfințire. 1 Pet.1:15-16
3. Mintea gata pentru acţiune va refuza răutatea (voinţă rea), vicleşugul (necinstea), prefăcătoria
(falsa evlavie), pizma (nemulţumirea plină de resentimente) şi clevetirea (minciuni calomnioase),
dar va alege Cuvântul pentru a creşte spiritual. 1 Pet.2:1-2
4. Mintea gata pentru acţiune va alege să crească în intimitate cu Dumnezeu, alimentându-se din
Cuvântul Său. 1 Pet.2:4
5. Mintea gata pentru acţiune va alege să accepte şlefuirea pentru a fi o piatră vie și să aducă
jertfe duhovniceşti. 1 Pet.2:5
6. Mintea gata pentru acţiune va alege să onoreze pe poporul lui Dumnezeu prin tot ce este şi
face. 2:10
7. Mintea gata pentru acţiune va alege în lupta spirituală să reziste tentaţiilor, poftelor. Cel rău
caută să ne lovească în punctele în care suntem vulnerabili.
Romani 8:13 Dacă trăiţi după îndemnurile ei, veţi muri; dar dacă, prin Duhul, faceţi să moară
faptele trupului, veţi trăi.
12.7.2 Lumea
Cu privire la lume, Petru spune:1 Petru 4:1-2 Astfel, deci, fiindcă Hristos a pătimit în trup,
înarmaţi-vă şi voi cu acelaşi fel de gândire. Căci Cel ce a pătimit în trup, a sfârşit-o cu păcatul;2
pentruca, în vremea care-i mai rămâne de trăit în trup, să nu mai trăiască după poftele oamenilor,
ci după voia lui Dumnezeu.
Suntem părtaşi la suferinţele şi patimile lui Hristos atunci când alegem să suferim pentru El.
Cum pot credincioşii să fie prieteni cu lumea, atunci când ei sunt chemaţi să fie afară din lume?
Ioan 15:18-19 Credinciosul este răstignit faţă de lume şi lumea faţă de El. Gal.6:14
Ce factori ne conduc să dezvoltăm relaţia cu lumea?
a.prietenia cu lumea. Iacov 4:4
b.întinarea cu lumea. Iacov 1:27
c.iubirea sistemului oferit de lume. 1Ioan 2:15-17
d.conformarea la sistemul lumii. Rom.12:1-2
Iată ce scrie Gaţiana, o tânără căutătoare de Dumnezeu:
129
Să ştii că lumea asta e ostilă;

Te leagă cu frângii de neştire;
Te ucide fără milă;
Îţi distruge fiecareminut de fericire;
Te lasă singur să rămâi doar tu cu gându-l.
12.7.3 Satan
Există mai multe pentru Diavol. Diavol-diabolos-calomniitorul, Satan-acuzatorul, Şarpele-

ademenitorul, înşelătorul. Apoc.12:9, 20:2
Petru face o descriere a lui Satan în 1 Petru 5:8b Pentru că potrivnicul vostru, diavolul, dă
târcoale ca un leu care răcneşte şi caută pe cine să înghită.
12.7.3.1 Potrivnicul - Pentru că potrivnicul vostru, diavolul
Diavolul nu este prietenul nostru, ci potrivnicul nostru.
12.7.3.2 Puterea duşmanului nostru - dă tîrcoale ca un leu care răcneşte
Imaginea vizual-auditivă „ca un leu” ne vorbeşte despre faptul că Satan are putere, este puternic.
Leul, ca şi rege al animalelor, cere ca puterea sa să fie respectată. Orice animal care se
opune puterii leului riscă să fie ucis. Leul este cel mai mare carnivor al speciei sale. Tot aşa, şi
Satan este mai puternic decât omul şi cere ca puterea sa să fie respectată.
Prin răcnetul său, leul caută să înspăimânte pe celelalte animale. La fel face şi Satan- prin felul
său de acţiona caută să intimideze şi să-i înspăimânte pe oameni. Faptele Apostolilor 26:18 ca să le
deschizi ochii, să se întoarcă de la întuneric la lumină, şi de sub puterea Satanei la Dumnezeu;
Satan, fiind puternic:
 îşi poate schimba înfăţişarea: în înger de lumină. 1 Cort.11:14. Să nu fim naivi.
Exemplu: J. Smith, fondatorul sectei mormonilor, spune în cartea sa că atunci când era
adolescent a avut o viziune. În acea viziune a văzut un înger care a venit la el şi i-a zis: Începe o
biserică adevărată, pentru că celelalte biserici sunt moarte. În vârful bisericilor mormonilor este un
înger placat cu aur. Cine a fost acest înger? Satan cu înfăţişare de înger. Biserica lui mormonă
îndepărtează pe oameni de la adevăr şi astăzi.
 conduce o armată de demoni. Mat 25:41. Referire la diavol şi la îngerii săi. Satan cunoaşte
Cuvântul lui Dumnezeu.(Mat 4; Geneza 3) Deformează Cuvântul lui Dumnezeu, lucrând
astăzi ca şi tatăl minciunii. Puterea lui trebuie luată în calcul, pentru a ne putea împotrivi
lui.
 este dumnezeul veacului acestuia. Efs.2:2 În l.greacă cuvântul pentru „dumnezeul veacului
acestuia” este – archon, adică înger care are putere.
 minte şi înşală pe oameni, pentru că el este tatăl minciunii, aşa îl numeşte Domnul Isus în
Ioan 8:44. Apostolul Pavel spune despre diavol că în vremurile din urmă, prin demonii săi,
el va înșela pe unii credincioși, iar aceştia se vor lepăda de credinţă. Tim.4:1 A te lepăda de
130
credinţă înseamnă să devii un apostat, adică o persoană care cu bună ştiinţă se leapădă de
Isus Hristos. Iată sfatul pe care Pavel îl dă ucenicului său în 1 Tim.4:16 Fii cu luare aminte
asupra ta însuţi şi asupra învăţăturii pe care o dai altora: stăruieşte în aceste lucruri, căci
dacă vei face aşa, te vei mântui pe tine însuţi şi pe cei ce te ascultă.
 posedă demonic pe unii oameni. Lc.11:24-26
În Geneza 3:15 avem prima promisiune că Satan va fi distrus prin sămânţa femeii. Dumnezeu L-
a protejat pe Isus Hristos de atacurile lui Satan la naştere, când Irod a poruncit uciderea pruncilor de
la doi ani în jos. La ispitire, Satan află că Isus este Fiul lui Dumnezeu, că Mesia este viu. Timpul
lui Satan este limitat, iar puterea sa a fost zdrobită la cruce de Isus. Astazi orice credincios care se
încrede şi se foloseşte de biruinţa Domnului asupra lui Satan, este biruitor. Iacov 4:7
12.7.3.3 Strategia (Planul) duşmanului nostru – dă târcoale…
2 Corinteni 11:3 Dar mă tem ca, după cum şarpele a amăgit pe Eva cu şiretlicul lui, tot aşa şi
gândurile voastre să nu se strice de la curăţia şi credincioşia care este faţă de Hristos.
Satan dă târcoale. Ce urmăreşte Satan când dă târcoale:
1. Să amăgească, să înşele pe oameni cu scopul de a-i înghiţi, de a-i distruge. Când dă
târcoale, Satan vrea să te distrugă atât pe tine ca individ, pe familia ta, cât și biserica locală pe
care o frecventezi.
2. Să ne infecteze şi să ne distrugă modul de a gândi. Un termen pe care l-aş folosi pentru cei
tineri este virusarea hard disk-ului 2 Cort.11:2-3 El se joacă cu modul de gândire a oamenilor,
punând în inima lor îndoială cu privire la Dumnezeu şi Cuvântul Său. Gen.3:1b. Omul cu inima
bolnavă numeşte binele rău şi răul bine. Iată ce se spune despre mintea oamenilor împotrivitori
adevărului: 2 Tim.3:8 „ca unii care sunt stricaţi la minte şi osîndiţi în ce priveşte credinţa.” Matei
4:3 Ispititorul s-a apropiat de El, şi i-a zis: „Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, porunceşte ca pietrele
acestea să se facă pîini.”1 Corinteni 7:5 Să nu vă lipsiţi unul pe altul de datoria de soţi, decât doar
prin bună învoială, pentru un timp, ca să vă îndeletniciţi cu postul şi cu rugăciunea; apoi să vă
împreunaţi iarăşi, ca să nu vă ispitească Satana, din pricina nestăpânirii voastre.Efeseni 4:25 De
aceea, lăsaţi-vă de minciună: „Fiecare dintre voi să spună aproapelui său adevărul” pentru că
Suntem mădulare unii altora.26 „Mâniaţi-vă şi nu păcătuiţi”. Să n-apună soarele peste mânia
voastră,27 şi să nu daţi prilej diavolului.Efeseni 6:11 Îmbrăcaţi-vă cu toată armătura lui
Dumnezeu, ca să puteţi ţinea pept împotriva uneltirilor diavolului.2 Timotei 2:25 să îndrepte cu
blândeţă pe potrivnici, în nădejdea că Dumnezeu le va da pocăinţa, ca să ajungă la cunoştinţa
adevărului;26 şi, venindu-şi în fire, să se desprindă din cursa diavolului, de care au fost prinşi ca
să-i facă voia.
Singura cale de a face faţă strategiei lui Satan este de a alege să ne îmbrăcăm zilnic cu armătura
lui Dumnezeu.
131
12.7.3.4 Scopul duşmanului nostru - caută pe cine să înghită

Scopul lui Satan nu este doar să răcneasă, ci să distrugă tot ce Dumnezeu a instituit şi a creat.
Scopul lui Satan este să distrugă pe omul credincios şi implicit Biserica.
Acest verset poate fi o aluzie voalată la ororile persecuţiei din timpul lui Nero, când creştinii
erau sfâşiaţi şi devoraţi de lei în Coloseumul din Roma. Satan urmărea acelaşi lucru pe plan
spiritual- să distrugă mărturiile creştinilor.
Ţintele nucleare ale celor mai multe ţări sunt îndreptate asupra Pentagonului.
De ce? Se ştie că acolo sunt adunaţi strategii lumii.
Dacă distrugi pe liderii care deţin strategia lumii, atunci poţi cuceri ţara. Satan gândeşte la fel, el
distruge pe liderii bisericilor şi apoi poate distruge biserica.
Ca lucrători şi presbiteri purtăm o ţintă pe spate, de aceea păstrarea integrităţii în caracter este
foarte importantă. Dacă ai probleme de caracter, pierzi autoritatea de a conduce.
De aceea Maica Tereza a putut spune în faţa Senatului american, în prezenţa preşedintelui
Bill Clinton: Daţi-mi copiii avortaţi, iar eu vă voi da prin ei darul vieţii veşnice. De ce a putut
spune acest lucru? Datorită moralităţii sale.
Concluzie: Potrivnicul (antidikos, „adversar“), diavolul (diabolos, „defăimătorul“) este
întotdeauna activ, urmărind să folosească orice ocazie pentru a lansa un atac mişelesc.
12.8 Cum să lupţi lupta cea bună?

12.8.1 Fiţi treji şi vegheaţi.
Fiţi treji, şi vegheaţi – spune Petru

12.8.1.1 Ce înseamnă a veghea?
A veghea- vine de la cuvântul ebraic „chaqad”, adică şacad, care are sensul de:
 A sta de veghe, a rămâne treaz. Ps.102.7
 A sta la pândă. Is.29:20
 A face de strajă. Is.21:5
 A asculta de Dumnezeu. Prov.8:34
În NT vegherea este în strânsă legătură cu rugăciunea.
În NT a veghea înseamnă:
 A fi treaz în mod continuu pentru a sesiza ispitele. Luca 21:36 Vegheaţi, deci, în tot timpul,
şi rugaţi-vă, ca să aveţi putere să scăpaţi de toate lucrurile acestea, care se vor întâmpla, şi
să staţi în picioare înaintea Fiului omului.”
 A fi cu luare aminte asupra ta însuţi şi asupra învăţăturii pe care o dai altora. 1 Timotei 4:16
Fii cu luare aminte asupra ta însuţi şi asupra învăţăturii pe care o dai altora: stăruieşte în
aceste lucruri, căci dacă vei face aşa, te vei mântui pe tine însuţi şi pe cei ce te ascultă.
 A fi vigilent şi a aştepta. Mat 24:42 (pilda robului credincios şi înţelept) şi Mat.25:13(Pilda
132
celor 10 fecioare)
 A avea o gândire focalizată pe Dumnezeu şi pe valorile Sale. Lc.14:7, F.A.3:3 (examinează
cu un ochi critic), 1 Tim 4:16. Focalizarea credincioşilor este pe ceea ce sunt (adică pe
caracter) şi pe ceea ce fac (adică pe comportamentul lor). Credinciosul care are o gândire
focalizată dă dovadă de credincioşie în slujire, exact ca acel rob care a fost credincios în
lucrul încredinţat. Mat.24:45-51 Ce doreşte Domnul de la robii Săi este credincioşie în
îndeplinirea slujbei după voia Lui. V.45-46. Lipsa de focalizare a generaţiei din timpul lui
Noe. Mat.24:37-39
Focalizarea atenţiei este caracteristica esenţială a vegherii. (Mat.24:45-51) -Focalizarea pe
asemănarea cu Hristos în caracter şi pe slujirea cu credincioşie, împlinind astfel voia Lui.
Dar focalizarea este şi o alegere zilnică de a fi concentrat(focalizat)pe priorităţi (Efes.5:15), de a
fi umplut de Duhul (Efes.5:18) şi de a purta armătura lui Dumnezeu (Efes.6:12-18).
A veghea necesită multă stăpânire de sine şi o voinţă puternică.
Devenim cu atât mai vulnerabili şi mai defocalizaţi cu cât suntem mai plictisiţi, mai leneşi, mai
pasivi, mai neimplicaţi în planurile Sale. Textele despre veghere din NT sunt: Mat.24:42,
Mat.25:12, Mat.26:38, Mrc.13:33, Lc.21:36, F.A.20:31, 1 Cort.16:13 (fiţi sârguincioşi în împlinirea
voii Lui), Efes.5:15, Efs.6:18, Col.4:2, 1Tes.5:6, Evr.13:17, 1Pet.5:8. Ps.39:1).
Vegherea merge mână în mână cu rugăciunea: Mat.26:41, Mrc.14:38, Efs.6:18, Col.4:2,
Evr.13:17.
J. Ellul spune: Rugăciunea este o dovadă a vegherii, iar vegherea este o consecinţă directă a
rugăciunii.45
12.8.2 Împotriviţi-vă lui tari în credinţă
Credincioşii pot şi trebuie să se împotrivească Diavolului. Împotriviţi-vă - înseamnă „rezistaţi“,

„ţineţi piept“ şi este folosit şi în Iacov 4:7; 1 Pet. 5:9.
Este un termen defensiv, nu ofensiv. Credincioşii îi pot rezista Diavolului numai dacă depind în
mod complet de Hristos, tari în credinţă (cf. v. 12; Col. 2:5). Este important să ne aducem aminte
de 1 Petru 1:5 Voi Sunteţi păziţi de puterea lui Dumnezeu, prin credinţă, pentru mântuirea gata să
fie descoperită în vremurile de apoi!
12.8.3. Alegeţi să vă îmbrăcaţi zilnic cu armătura Lui. Efes 6:12-18
Ap. Pavel foloseşte imaginea unui soldat roman echipat cu toată armătura pentru a lupta pe
front.
Pavel spune în Efeseni 6:10-11 că Dumnezeu ne-a pus la dispoziţie o armură personală pregătită
în mod divin pentru credincios, aşa încât noi să fim în stare să ne împotrivim ofensivei diavolului,
şiretlicurilor lui din fiecare zi. Există o condiţie preliminară, pentru fiecare credincios, de a lua
45
Dicţionar biblic, vol.3, p.445, Ed. Stephanus, Bucureşti, 1998
133
armura lui Dumnezeu (Efes. 6:13) şi de a se îmbrăca cu ea (Efes. 6:11). Cu alte cuvinte, armătura
lui Dumnezeu este pusă la dispoziţia fiecărui credincios, numai că acesta are responsabilitatea de a
o lua, pentru a nu fi biruit în luptă. (1 Petru 5:8).
În pasaj se repetă o expresie -luaţi sau îmbrăcaţi-vă cu „toată armătura lui Dumnezeu”.
Repetiţia subliniază că este absolut necesar a lua toată armătura lui Dumnezeu pentru câştigarea
luptei.
Războiul credinciosului nu este un război purtat cu necredincioşii şi nu este un război al cărnii.
În Efeseni 6:13, Pavel spune răspicat că noi nu ne luptăm împotriva cărnii şi sângelui (împotriva a
ce este fizic, material - împotriva omului).
Dimpotrivă, noi luptăm împotriva forţelor spirituale ale răutăţii. Războiul nostru este unul
cosmic, în care credinciosul luptă împotriva unor stratageme din înălţime (Efes. 6:11). Noi avem de
luptat împotriva oştirii demonice şi satanice care se împotriveşte lui Dumnezeu.
Noi avem de luptat împotriva celor care se opun lui Dumnezeu în orice lucru: când Isus
revelează adevărul, Satan îl acoperă (Ioan 1:17; 2 Cor. 4:3-4); când Isus dă viaţă, Satan o ia (Ioan
5:24; 8:44; Evr. 2:14); când Isus produce roade divine, Satan produce roade fireşti (Gal. 5:19-23);
când Isus ne trece prin încercări ca să ne maturizeze, Satan ne ispiteşte ca să ne distrugă (Iac. 1:2-4;
1 Petru 5:8); când Isus ne eliberează, Satan ne face robi ai păcatului (Ioan 8:31; 2 Tim. 2:26); când
Isus ne apără, Satan ne acuză (1 Ioan 2:1; Apoc. 12:10).
Scopul lui este să obţină supremaţie absolută asupra sufletelor oamenilor.
Într-o carte intitulată Arta războiului în ţările biblice, Yigael Yadin spune că, în ultimă analiză,
arta războiului constă în atingerea supremaţiei asupra duşmanului în trei domenii:
 mobilitatea,
 puterea de foc
 siguranţa, iar cea mai importantă armă strategică este surpriza.
12.8.2.1 Mobilitatea
În ceea ce priveşte mobilitatea, noi avem la dispoziţie mijlocirea rapidă a Duhului Sfânt. În
Romani 8:26-27 Pavel spune că Duhul ne ajută în slăbiciunile noastre prin faptul că mijloceşte
pentru noi chiar şi atunci când noi nu ştim cum trebuie să ne rugăm. Cristos însuşi este la dreapta
lui Dumnezeu şi mijloceşte de asemenea pentru noi (Rom. 8:34; Evr. 7:25).
12.8.2.2 Puterea de foc
În ceea ce priveşte puterea de foc, nouă ni s-au pus la dispoziţie arme ofensive. În 1 Corinteni
10:4-5 se spune că noi am fost echipaţi cu arme divine pentru distrugerea fortăreţelor, capabile să
distrugă speculaţiile sau orice gând îngâmfat care se ridică împotriva cunoaşterii lui Dumnezeu.
Potrivit cu 2 Petru 1:3, noi avem tot ce este necesar pentru viaţă şi evlavie; în Efeseni 1:19-20 se
spune că toţi credincioşii au o putere de calibrul celei care L-a ridicat pe Cristos din morţi. Această
putere este aplicată în practică în principal prin Duhul Sfânt, prin Cuvântul lui Dumnezeu şi prin
134
rugăciune (2 Tim. 1:7; Efes. 6:17-18).

12.8.2.3 Siguranța
În ceea ce priveşte siguranţa, Pavel spune:dacă Dumnezeu este de partea noastră, cine este
împotriva noastră? Cine ne va despărţi pe noi de dragostea lui Cristos? Răspunsul pe care ni-1 dă el
este: nimeni şi nimic (Rom. 8:31, 35, 38-39) - nici dezastrele naturale sau fizice; nici moartea şi
nici viaţa; nici îngerii şi nici stăpânirile; niciun lucru prezent sau viitor, nici chiar noi înşine; niciun
lucru creat nu ne va separa de dragostea lui Dumnezeu.
12.8.2.4 Surprinderea
În ceea ce priveşte atacul prin surprindere, noi avem la dispoziţie arme defensive. Pavel spune în
Efeseni 6:10-11 că Dumnezeu ne-a pus la dispoziţie o armură personală pregătită în mod divin
pentru credincios, aşa încât noi să fim în stare să ne împotrivim ofensivei diavolului, şiretlicurilor
lui din fiecare zi. Aici însă există o condiţie preliminară. Noi trebuie să luăm armura (Efes. 6:13) şi
să ne îmbrăcăm cu ea (Efes. 6:11). Cu alte cuvinte, armamentul" ne este pus la dispoziţie, dar noi
trebuie să-1 folosim şi să nu fim prinşi nepregătiţi (1 Petru 5:8).
Înfrângerea poate fi atribuită numai faptului că credinciosul a uitat să-şi folosească armura.
(Credinciosul este făcut perfect în Cristos, dar în Cristos credinciosul trebuie să folosească practic
tot ceea ce i s-a pus la dispoziţie [Col 2:10].) Aduceţi-vă aminte că obiectivul principal al ofensivei
lui Satan este să câştige un avantaj asupra credinciosului prin atacuri surprinzătoare care să-1 facă
să fie prins în plasa păcatului.
Haideţi să privim acum la armura credinciosului.
În ilustraţia dată de ap. Pavel cu soldatul, vom observa că nicio parte vitală a trupului nu este
lăsată neprotejată şi nici o extremitate nu este lipsită de echipamentul adecvat. Mijlocul era încins
cu o centură ornamentată cu lamele şi catarame de aur sau argint.
Soldatul îşi prindea cu centura hainele lungi şi tot de centură era prinsă sabia, aşa încât să aibă
libertate de mişcare în luptă.
135
Peste torace, sau peste plămâni şi inimă (de la gât până la coapse), el purta o vestă de zale
(vedeţi 1 Împ. 22:34 - un rege al lui Israel a fost lovit la încheietura platoşei de zale). Aceasta
consta din două părţi - una care acoperea partea din faţă şi una care acoperea partea din spate. Era
confecţionată din inele sau din bucăţi de metal de forma solzilor de peşte sau din plăci (1 Sam.
17:5).
În picioare soldatul purta sandale cu curele care erau legate peste căputa piciorului şi în jurul
gleznei, având tălpi groase prinse bine cu ţinte, ca să asigure un mers sigur şi rapid.
Într-o mână, de obicei stânga, era un scut. Era o piesă mare şi lunguiaţă, cam de 1,3 x 1 metri,
făcută,de obicei, din fâşii de lemn lipite laolaltă în două straturi, acoperite cu pânză şi cu piele.
Scutul era prins la margini cu metal şi era strâns legat de braţ. Pentru luptă, curbura convexă era
şlefuită sau unsă cu ulei, aşa încât săgeţile sau lăncile care aveau în vârf smoală aprinsă să fie
deviate, sau dacă se prindeau de scut, să fie stinse.
Pe cap soldatul purta un coif, făcut de obicei din piele, întărit cu bronz şi împodobit adeseori cu
o creastă sau cu pene. Coiful proteja capul de lovituri date cu sabia, cu un ciomag sau cu securea de
război.
În mâna dreaptă soldatul avea o sabie: nu o sabie lungă şi lată sau o sabie dreaptă, ci o sabie
scurtă cu două tăişuri semănând cu un pumnal (13-42 cm lungime). Era singura armă ofensivă din
arsenalul acestui soldat.
Acestor piese ap. Pavel le-a dat semnificaţie spirituală: centura este adevărul; platoşa este
îndreptăţirea; încălţămintea este Evanghelia păcii; scutul este credinţa; coiful este mântuirea; şi
sabia este Cuvântul lui Dumnezeu.
12.8.3 Care este semnificația fiecărei piese din armătura lui Dumnezeu?
12.8.3.1 Centura adevărului

Conţinutul adevărului. Această interpretare consideră adevărul ca realitate obiectivă.
Adevărul este adevărul Cuvântul lui Dumnezeu sau revelaţia lui Dumnezeu și este opus religiei
false. Adepţii acestei concepţii susţin că, deoarece Satan foloseşte vicleşuguri (v. 11) sau înşelătorii
şi viclenii, el foloseşte jumătăţi de adevăr, minciuni şi doctrine false pentru a-1 abate de pe cale pe
credincios. În consecinţă, se spune că pentru a se apăra împotriva acestor minciuni, credinciosul are
nevoie să se înarmeze cu cunoaşterea adevărului.
Două argumente par să se ridice împotriva acestei interpretări:
 dacă adevărul este Cuvântul lui Dumnezeu, atunci intrăm în conflict cu descrierea ultimei
piese din armătură, care este sabia Duhului și care este explicată a fi Cuvântul lui
Dumnezeu(6:17);
 cuvântul „adevărul" nu are în original articolul care i-ar conferi sensul principal de adevăr
obiectiv sau de conţinut al adevărului.
136
De aceea a fost propusă o a doua interpretare.

Veridicitatea adevărului. Lipsa articolului în limba greacă pare să pună accent pe calitatea
adevărului şi nu pe conţinutul obiectiv, adică pune accentul pe veridicitate(pe integritate) şi nu pe
Cuvântul lui Dumnezeu (comparaţi cu 4:21; 5:9).
Accentul este pus aici pe sinceritate şi pe integritatea caracterului (Ioan 8:44). Pe vremea lui
Pavel, soldaţii romani purtau tunici - nişte bucăţi pătrate de ţesătură în care erau găuri pentru cap şi
pentru mâini - care atârnau lejer pe trup. Pentru a preveni stânjenirea mişcărilor când mergeau la
luptă, soldaţii treceau cele patru colţuri ale tunicii prin centură, ca să obţină o mobilitate şi
flexibilitate cât mai mare. Domnul Isus a folosit o metaforă similară în Luca 12:35. Pavel, în 2
Timotei 2:4, face comparaţia cu un soldat care se fereşte să fie prins în treburile acestei vieţi.
Probabil că cel mai apropiat sinonim de această veridicitate este integritatea — sau trăirea în
armonie cu adevărul obiectiv pe care îl învaţă Scripturile. Este aplicarea în vieţile noastre de fiecare
zi a ceea ce ştim din Cuvânt că este adevărat, cu scopul ca Satan să nu aibă niciun colţ de tunică de
care să se agaţe. Integritatea de caracter este opusă ipocriziei(fățărniciei). De aceea, pentru a fi
pregătit de luptă, credinciosul trebuie să fie dedicat unei vieţi de veridicitate, unei vieţi de
integritate.
Concluzie: Centura adevărului – înseamnă întruparea în trăirea de zi cu zi a adevărului obiectiv
pe care îl învaţă Scripturile (trăirea cu integritate a adevărului Cuvântului lui Dumnezeu).
A fi încins cu adevărul se referă atât la cunoaşterea şi la însuşirea adevărului privitor la noua
noastră identitate în Cristos cât şi la dezvoltarea practicii de a vorbi şi trăi adevărul46.
12.8.3.2 Platoşa neprihănirii
Niciun soldat roman în toate minţile nu s-ar fi dus la luptă fără platoşă. Aceasta îl proteja în
lupta corp la corp şi îl apăra de săgeţile venite pe neaşteptate sau rătăcite. Comentatorii au prezentat
trei interpretări posibile ale platoşei.
Autoîndreptăţirea. Aceasta constă în faptele noastre bune. Dar cum pot faptele noastre bune să
ne apere de atacurile lui Satan? Efeseni 2:8-9, împreună cu Isaia 64:5 şi Romani 3:10 se opun clar
acestei interpretări. De aceea, alţi comentatori au sugerat un alt tip de îndreptăţire.
Îndreptăţirea practică. Teologii conservatori din zilele noastre susţin că Pavel se referă la
îndreptăţirea practică sau la îndreptăţirea atribuită. Rămâne totuşi întrebarea: La care dintre ele se
referă Pavel?
Cei care susţin îndreptăţirea practică consideră că problema în discuţie este corectitudinea
morală. Ei spun că atunci când ai fost mântuit ai primit îndreptăţirea lui Cristos şi această
îndreptăţire rămâne cu tine pentru veşnicie. Dar pentru a fi biruitori în lupta de fiecare zi cu Satan,
noi trebuie să aplicăm principii drepte sau corectitudine morală la situaţiile din viaţă. Ei spun că
46
Clinton E. Arnold, Exegetical Commentary on the New Testament-Ephesians, Zondervan, Grand Rapids, Michigan,
2010
137
aceasta este diferenţa între poziţie (îndreptăţirea atribuită) şi practică. În consecinţă, ei pun accent
pe faptul că articolul folosit cu cuvântul „îndreptăţire" este folosit doar cu scopul unei corelaţii şi de
aceea nu înseamnă îndreptăţire atribuită. După părerea lor, Pavel pune accentul pe trăirea sfântă,
aşa cum a făcut şi în altă parte (Efes. 4:25-27; 1 Cor. 6:15-20).
Dacă trăirea sfântă este singura problemă, avem o repetare inutilă a ideii ilustrate de centura
adevărului, care subliniază integritatea caracterului. De asemenea, această piesă a armurii ar umbri
celelalte piese prin caracterul ei cuprinzător şi ar lăsa neacoperite în permanenţă cele mai vitale
zone ale credinciosului, întrucât toţi continuă să păcătuiască, uneori cu mare regularitate, deşi nu
neapărat în mod intenţionat.
Îndreptățire atribuită
Isaia 59:17, un text folosit adesea pentru a sprijini concepţia îndreptăţirii practice, este un
argument mai bun în favoarea îndreptăţirii atribuite. Cei care folosesc acest pasaj nu observă de
multe ori ponderea pe care o are contextul. În 59:15 Domnul a văzut că nu era în Iuda nici dreptate
şi nici adevăr. În versetul 16 spune că nu a găsit niciun mijlocitor. În consecinţă, El (Dumnezeu) a
adus mântuirea Lui (Cristos). Versetul 20 subliniază că ideea importantă a contextului este
răscumpărarea. Un Răscumpărător avea să vină la Israel pentru cei care se întorc de la nelegiuirile
lor. De aceea, îndreptăţirea şi mântuirea din versetul 17 sunt emanaţia propriei Lui naturi. Acesta
este un pasaj mesianic, iar îndreptăţirea şi mântuirea se referă la ceea ce vine de la Dumnezeu (v.
16b) şi este întrupat în Mesia, nu ceea ce face omul. De aceea, Pavel ne spune să ne îmbrăcăm cu
îndreptăţirea lui Cristos, să o purtăm ca pe o armură. Când noi ne poticnim şi cădem, nu trebuie să
ne lăsăm înşelaţi de gândul că am căzut din har. Dimpotrivă, îndreptăţirea lui Cristos ne apără de
acuzaţiile lui Satan că suntem lipsiţi de îndreptăţire, fie în trecut, fie în prezent.
În Zaharia 3, când Satan se ridică pentru a-1 acuza pe marele preot Iosua, Dumnezeu îl apără
împotriva lui Satan, îndepărtând nelegiuirea lui Iosua, fapt simbolizat prin schimbarea hainelor
(Zah. 3:2-4). Când Satan 1-a acuzat pe Iov, cu toată integritatea şi corectitudinea sa morală, Iov a
ajuns la concluzia că are nevoie de cineva care să fie răscumpărătorul lui. De aceea, cel care se
înarmează cu platoşa îndreptăţirii este credinciosul asigurat de faptul că toate acuzaţiile lui Satan
sunt respinse de îndreptăţirea lui Cristos, îndreptăţirea Lui care ne este atribuită nouă.
Concluzie- a alege să port platoșa neprihănirii înseamnă să îmi atribui neprihănirea lui Hristos.
Cum? Alegând să mă sfinţesc în fiecare zi(adică să fiu mort față de păcat și viu pentru Dumnezeu),
pentru că sunt socotit neprihănit prin credinţa în Hristos. Rom.6:10-13
12.8.3.3 Picioarele încălţate cu râvna Evangheliei păcii
Încălţămintea este extrem de importantă pentru un atlet olimpic. Pentru diferite sporturi, atleţii
folosesc diferite tipuri de încălţăminte. Pantofii jucătorilor de tenis diferă în funcţie de suprafaţa pe
care joacă şi în acelaşi timp sunt diferiţi de pantofii unui alergător. Dacă încălţămintea este atât de
importantă pentru atleţi, vă puteţi imagina cât de importantă este pentru soldatul care se luptă
138
pentru viaţa lui. Dificultatea identificării sensului acestei piese din armură vine din cauza
cuvântului „râvna" sau „pregătirea" (în alte traduceri). Cuvântul acesta este folosit mai ales în
Septuaginta şi este folosit de scriitorii eclesiastici pentru a desemna pregătirea într-un sens activ şi
apoi starea de pregătire (alertă). Acest cuvânt a ajuns să fie folosit mai târziu pentru ceva fix, stabil
- o bază sau o temelie. Cei mai mulţi teologi moderni iau cuvântul în sensul de „pregătire” sau
„alertă”.
Dacă acceptăm sensul de „pregătire”, atunci cele două genitive care urmează ar prezenta
Evanghelia ca fiind sursa pregătirii sau alertei, iar pacea ca fiind substanţa ei. De aceea, întrucât
încălţămintea era simbolul mişcării şi stabilităţii, credinciosul ar fi arătat gata să-şi schimbe poziţia
după cum se schimbă cursul luptei. Continua recunoaştere de către credincios a faptului că el are
pace cu Dumnezeu, că este împăcat cu El, îi dă o stare de pregătire permanentă pentru acţiune,
ştiind că Dumnezeu nu este împotriva lui, ci de partea lui (2 Cor. 5:19; Col. 1:20; Rom. 8:31). În
consecinţă, indiferent care sunt circumstanţele, indiferent cât ar fi de dificile, el ştie că, datorită
Veştii Bune, el nu mai este în duşmănie cu Dumnezeu, ci poate conta pe faptul că toate lucrurile
lucrează împreună spre binele lui (Rom. 8:28), deoarece el are pace cu Mântuitorul lui (Rom. 5:1).
Dacă cuvântul este tradus ca „temelie", Vestea Bună că suntem împăcaţi cu Dumnezeu este
însăşi temelia pe care stă credinciosul, pregătit să-1 înfrunte pe noul său oponent.
Alţii consideră că „pregătirea” se referă la predicare. Ei se bazează pe Romani 10:15 şi Isaia
52:7. Totuşi, această interpretare este contrară poruncii din Efeseni 6:14, unde credinciosului i se
spune să stea în picioare. Interpretarea este în conflict şi cu faptul că această armură este pentru cel
care este deja mântuit, nu pentru cei pierduţi. Oricare dintre primele două interpretări sau o
combinaţie a lor pare să fie preferabilă acestei ultime opinii.
Concluzie: Încălțat cu râvna Evangheliei păcii – înseamnă că Evanghelia care ne-a împăcat cu
Dumnezeu şi ne-a schimbat viaţa ne motivează la acţiune pentru cauza Lui.
12.8.3.4 Scutul credinţei
Când Pavel ajunge la scutul credinţei, el spune „pe deasupra tuturor". Prin aceasta el nu spune că
scutul este cel mai important; dimpotrivă, el spune că soldatul are deja centura, platoşa şi
încălţămintea; acum, „în afară de acestea", el trebuie să ia scutul credinţei.
Misiunea scutului era să stingă săgeţile arzătoare ale celui rău. Scutul acesta, spune Pavel, nu
trebuie să stingă doar unele săgeţi, ci toate săgeţile. Săgeţile arzătoare sunt o ilustraţie potrivită
pentru: ispite aprige sau şiretlicurile oştirii lui Satan, aşa cum arată versetul 11; lupta cu forţele
spirituale ale răutăţii, versetul 12; atacul din ziua cea rea, versetul 13; toate ispitele seducătoare care
momesc la necurăţie, egoism, îndoială, teamă, dezamăgire, poftă sexuală, lăcomie, vanitate şi pofta
care vine prin plăcerile cărnii, prin pofta ochilor şi prin lăudăroşia vieţii (1 Ioan 2:16).
Ce este această credinţă care funcţionează ca un asemenea scut? Este o încredere neclintită în
Dumnezeu. Este viaţa de credinţă prin care omul trăieşte drept (Hab. 2:4). Este credinţa care dă
139
omului viaţa veşnică şi care continuă în tot cursul vieţii lui (Rom. 1:17). Este credinţa pe care nu a
exercitat-o Adam în grădină atunci când Dumnezeu i-a spus să nu mănânce din pomul cunoaşterii
binelui şi răului. Este credinţa din Galateni 3:11 şi Evrei 10:39, care începe în momentul mântuirii
şi care nu dă înapoi niciodată. Este credinţa lui Iov care, atunci când a fost ispitit, nu a păcătuit, ci
s-a încredinţat în mâna Creatorului, ca El să facă ce este bine (Iov 1:21-22; 2:9-10; 19:25; 1
Petru4:19).
Concluzie: Scutul credinței face referire la credinţa noastră care este fondată pe Isus Hristos și
care îşi asumă riscuri şi acţionează.
12.8.3.5 Coiful mântuirii
Interpretări cu privire la coiful mântuirii:
Coiful este Hristos Însuși. Pentru a rezolva dificultatea, unii au afirmat că acest coif este
Hristos însuşi, întrucât El este numit „Mântuirea" în Luca 2:30. Dar această interpretare nu este
susţinută de context.
Coiful este speranța mântuirii. Datorită textului din 1 Tesaloniceni 5:8, unii au tradus expresia
ca „speranţa mântuirii". Dar dacă aceasta ar fi fost ideea lui Pavel, ar fi fost uşor pentru el să
elimine toate îndoielile cu un singur cuvânt: speranţă.
Coiful este pletitudinea mântuirii. Soluţia însă constă în examinarea plenitudinii mântuirii.
Mântuirea, în plenitudinea ei, are trei aspecte: trecut, prezent şi viitor. În aspectul ei trecut, când noi
L-am mărturisit pe Isus Hristos ca Mântuitor, mântuirea a acoperit pedeapsa păcatului. Romani 6:6
spune că noi am murit împreună cu Cristos, şi de aceea nu mai este necesar să suferim pedeapsa
morţii eterne (Gal. 2:20). Nu mai există nicio pedeapsă pe care să o plătim (Rom. 8:1).
În aspectul ei prezent, mântuirea ne eliberează de sub puterea păcatului. Romani 6:14 spune că
păcatul nu mai are stăpânire asupra noastră; el nu mai are putere de domnie; avantajul lui Satan
asupra noastră a fost şters (Rom. 8:33; 5:10).
Aspectul viitor al mântuirii este că într-o zi vom fi eliberaţi de prezenţa păcatului. Vine o zi când
noi nu vom mai păcătui (Apoc. 21:4 şi Romani 6:23). Întrucât nu va mai fi moarte, nu va mai fi nici
păcat. 1 Ioan 3:2 spune că vom fi la fel ca şi Hristos - fără păcat.
Aspectul trecut al mântuirii este justificarea; aspectul prezent este sfinţirea, iar aspectul viitor
este glorificarea. Dacă este de domeniul trecutului, este ceva împlinit; dacă este prezent, este ceva
ce nu ne poate scăpa din vedere, deoarece se desfăşoară în permanenţă; iar dacă este ceva garantat
pentru viitor, putem fi absolut siguri de lucrul acela. În termenii din Coloseni 1:13, mântuirea
înseamnă că noi am fost transferaţi de sub autoritatea întunericului în împărăţia Fiului preaiubit al
lui Dumnezeu. În consecinţă, noi avem asigurarea că, dacă ne-am unit cu El în asemănarea morţii
Lui, vom fi una cu El şi în învierea Lui (Rom. 6:5). Aşadar, a lua coiful mântuirii înseamnă a ne
îmbrăca cu siguranţa credinciosului că nimic nu ne poate despărţi de dragostea lui Dumnezeu
(Rom. 8:31-39).
140
Aceasta înseamnă că atunci când Satan vine la credincios cu încercări cum sunt boala, suferinţa,
persecuţia şi martirizarea, credinciosul poate rămâne sigur că nimic nu-1 poate despărţi de
Dumnezeul lui. În consecinţă, credinciosul poate avea biruință şi poate găsi un sens în viaţă chiar şi
în mijlocul atacurilor aprige din partea lui Satan, atacuri cu sabia, cu securea sau cu ciomagul.
Concluzie: Coiful mântuirii face referire la plenitudinea mântuirii care cuprinde cele trei
aspecte: mântuire de trecut, mântuire de prezent şi mântuire de viitor.
12.8.3.6 Sabia Duhului
Ajungem acum la singura armă care poate fi considerată o armă de atac. Această armă este
folosită când duşmanul este angajat în luptă corp la corp. Este folosită când bătălia devine cea mai
înverşunată. În Efeseni 6:12, Pavel a folosit deja un cuvânt care scoate în evidenţă natura luptei
noastre.5 Nu este de mirare că Pavel foloseşte pumnalul pentru ilustraţia sa, întrucât o sabie lungă ar
fi fost nefolositoare într-o asemenea încleştare.
În cazul acesta ni se spune că sabia Duhului este sabia produsă sau dată de Duhul (genitiv de
origine şi nu genitiv adjectival — este o sabie spirituală). Este Cuvântul lui Dumnezeu (Mat. 26:75;
Faptele 2:14; 2 Cor. 12:4; 2 Petru 3:2). Prin urmare, este un cuvânt de acţiune, un verb şi nu un
substantiv; este un cuvânt rostit, nu doar un set de adevăruri; este un cuvânt legat de rezultatele lui,
nu doar idei.
În consecinţă, folosirea săbiei Duhului înseamnă folosirea şi aplicarea Cuvântului lui Dumnezeu
aşa cum l-a destinat Dumnezeu să fie folosit. Înseamnă aplicarea lui în situaţii care sunt în armonie
cu sensul originar.
Probabil că cea mai potrivită ilustraţie biblică este găsită în Matei 4, când Domnul Isus a fost
ispitit de Satan. În fiecare dintre cele trei ispitiri specifice, Domnul Isus a citat un pasaj biblic care
era legat exact de ispitirea respectivă. În acelaşi fel, credinciosul care mânuieşte sabia Duhului este
cel care, atunci când este pus la încercări şi teste specifice, poate aplica porţiuni specifice ale
Cuvântului lui Dumnezeu care se potrivesc acelor încercări.
O ilustraţie cuprinzătoare a acestui principiu poate fi găsită în Matei 10:18-20. Aici Domnul Isus
le porunceşte ucenicilor să nu se îngrijoreze cu privire la ce vor avea de spus când vor fi persecutaţi
sau daţi morţii, deoarece Duhul Tatălui lor, Duhul Sfânt, va vorbi în ei în momentele acelea.
Aplicaţia pentru noi este că atunci când semănăm adevărul Cuvântului lui Dumnezeu în vieţile
noastre, când ne găsim în situaţii dificile sau în crize care cer o intervenţie divină imediată, Duhul
Sfânt va lua Cuvântul sădit şi ni-1 va aduce în gând pentru a fi folosit în mod adecvat şi eficient.
Concluzie: Sabia Duhului înseamnă folosirea şi aplicarea Cuvântului lui Dumnezeu aşa cum 1-a
destinat Dumnezeu să fie folosit, înseamnă aplicarea lui în situaţii care sunt în armonie cu sensul
originar.
12.8.3.7 Rugaţi-vă întotdeauna
Rugaţi-vă întotdeanua–dedicare pentru rugăciune în lupta spirituală.
141
În formularea pieselor armăturii am ţinut cont de faptul că armătura este a lui Dumnezeu, nu
a noastră, iar noi suntem chemaţi să o luăm în fiecare clipă, pentru a ieşi biruitori în lupta spirituală.
Amin!
Rugaţi-vă întotdeauna
Victoria asupra lui Satan şi asupra oştirii lui în războiul în care suntem angajaţi implică o
dedicare extraordinară pentru rugăciune. Acesta este lucrul pe care-1 spune apostolul Pavel în
Efeseni 6:18. În versetele 10-13 din capitolul 6, el a discutat războiul, iar în versetele 14-17 a
discutat armura. În versetul 18 el abordează subiectul rugăciunii. Rugăciunea nu este menţionată ca
o parte a armurii credinciosului, deoarece ea este mai mult decât atât. Rugăciunea nu este ceva
adăugat la armură; ea este ţesută în toată armura. Când suntem ocupaţi cu elementele armurii, în
acelaşi timp noi suntem implicaţi în rugăciune. În toate cerinţele luptei, fie că este în toiul
războiului, fie că este într-o perioadă de linişte, noi trebuie să fim angajaţi în rugăciune. Rugăciunea
este însăşi aerul pe care-1 respirăm. Noi nu trebuie să facem un efort conştient de gândire ca să
respirăm. Aerul exercită presiune asupra plămânilor noştri şi ne forţează să respirăm. Pentru un
credincios, lipsa de rugăciune înseamnă a-şi opri respiraţia spirituală şi rezultatele sunt întotdeauna
fatale! Când trăim viaţa creştină, când ne îmbrăcăm cu armura şi când luptăm în bătălie, noi trebuie
să respirăm în rugăciune, pentru că, dacă nu o facem, vom obosi şi vom leşina (Luca 18:1).
Întrebarea 1. Daţi un exemplu din viaţa voastră despre modul în care voi aţi folosit armura lui
Dumnezeu ca să vă împotriviţi unui atac al diavolului.
Pentru a completa studiul vostru asupra acestui subiect, citiţi din cartea lui White capitolele 5 şi
11 intitulate „Maiestatea sa infernală" şi „Lupta".
Ultima secţiune a capitolului 5 din cartea lui White prezintă minunat punctul culminant al
acestui subiect. Nu există absolut niciun lucru pe care să ni-1 poată face Satan atunci când noi stăm
fermi în Domnul, când folosim armele pe care ni le-a pus El la dispoziţie. Noi suntem în armata
biruitoare şi nimic din ce face Satan nu poate schimba acest fapt.
Întrebarea 2. Opriţi-vă o clipă ca să evaluaţi umblarea voastră cu Domnul în această privinţă. În

ce domenii sunteţi înfrânţi cel mai adesea de Satan? Cum aţi contracarat atacurile lui? Ce ar fi
nevoie să faceţi pentru a vă întări împotriva atacurilor lui în viitor?
12.9 Motivaţie pentru lupta cea bună

Siguranţa victoriei în luptă nu este singura motivaţie care ne menţine în luptă. Când începem să
simţim oboseala cauzată de lupta zilnică, sunt o serie de lucruri la care putem privi pentru a primi
motivaţia de a progresa în viaţa creştină. În această secţiune vom examina trei dintre aceste motive:
142
obiectivul lui Dumnezeu pentru vieţile noastre, gloria care ne aşteaptă în cer şi scaunul de judecată
al lui Cristos. Fiecare dintre acestea are o contribuţie unică la o concepţie sănătoasă despre viaţa
creştină.
12.10 Obiectivul lui Dumnezeu pentru vieţile noastre

Unul dintre lucrurile pe care apostolul Pavel le-a avut înaintea ochilor a fost înţelegerea faptului
că Dumnezeu avea un ţel specific pentru viaţa lui. Ţelul acesta este descris cel mai bine în Romani
8:29, unde Pavel spune că Dumnezeu ne-a predestinat să fim asemenea chipului lui Isus Cristos.
Pentru a examina mai îndeaproape subiectul acesta, citiţi capitolul 18 din cartea Practicarea
evlaviei şi apoi răspundeţi la întrebarea următoare:?
12.11 Răsplata noastră cerească

Bridges trece la un al doilea element motivator pentru perseverenţă: gloria care ne aşteaptă în
cer. Poate vi se pare că autorul spune că mântuirea noastră depinde de acţiunile noastre. 0 asemenea
afirmaţie arată neînţelegerea ideii autorului. Deşi noi nu suntem mântuiţi prin faptele noastre, omul
care a cunoscut din experienţă proprie harul lui Dumnezeu şi care trăieşte cu speranţa unei eternităţi
petrecute în cer, se va strădui să fie plăcut Dumnezeului care 1-a mântuit. Cerul devine un element
motivator atunci când ne concentrăm privirile asupra harului lui Dumnezeu care ne face în stare să
intrăm în cer.
Întrebarea 3. Faceţi o comparaţie cu privire la modul în care concepţia despre eternitate

afectează felul de viaţă al unui credincios şi al unui necredincios.
12.11.1Scaunul de judecată al lui Cristos
La aceşti doi factori menţionaţi de Bridges trebuie să adăugăm un al treilea factor motivator
pentru viaţa creştină: scaunul de judecată al lui Cristos. Nu este scopul acestui curs să examineze în
detaliu acest subiect. În acest context este suficient să ne aducem aminte de realitatea acestui
eveniment. Pentru a face aceasta vom examina două pasaje din Scriptură în care este prezentat
scaunul de judecată al lui Cristos.
Primul dintre acestea este găsit în 1 Corinteni 3:10-15. Observaţi că pasajul acesta se află în
contextul mustrării pe care o face Pavel corintenilor pentru dezbinările lor care indică lipsă de
maturitate. El îi cheamă să considere lucrarea lor pentru Domnul ca o parte a întregii lucrări a lui
Dumnezeu. Noi toţi lucrăm împreună. La aceasta el adaugă un avertisment:lucrările noastre vor fi
judecate. Chiar dacă aceasta nu va avea nicio legătură cu mântuirea noastră, fiecare lucrare va fi
încercată prin foc, pentru a vedea dacă a fost o lucrare autentică a credinţei. Ce constituie o lucrare
autentică a credinţei este o problemă controversată şi nu putem intra aici într-o discuţie detaliată.
Ideea principală pe care trebuie noi să o reţinem este că vom da socoteală pentru toate lucrările
143
noastre.
Învăţătura aceasta este dezvoltată în 2 Corinteni 5. În capitolul acesta, Pavel descrie eliberarea
care ne aşteaptă când vom părăsi lumea aceasta şi vom lăsa în urmă trupurile noastre păcătoase care
sunt în descompunere. Deoarece noi avem această speranţă, Pavel spune că ambiţia noastră este să-
I fim plăcuţi lui Dumnezeu (v. 9). Aceasta este şi tema tratată de Bridges. Totuşi, Pavel merge mai
departe şi ne aminteşte că tot ce facem în viaţa aceasta va fi judecat de Cristos. Rezultatul este că
faptele vrednice vor fi răsplătite. Natura exactă a răsplătirii este de asemenea controversată, dar va
fi cel puţin cuvântul de apreciere: „Bine, rob bun şi credincios", promis de Isus (Mat. 25:21).
Gândul că vom sta înaintea lui Cristos însuşi şi vom fi răsplătiţi pentru lucrurile pe care le-am făcut
cu credincioşie pentru El este copleşitor. Ce puternică motivaţie ar trebui să fie gândul acesta!
12.12 Chemaţi la consecvenţă

Acum când ne apropiem de încheierea acestui curs, este potrivit să dăm un îndemn final. În
efortul vostru de a-I fi plăcuţi lui Dumnezeu, lucrurile care vă vor pune piedici cel mai adesea nu
sunt lucruri mari. Cel mai mare efort este încercarea de a fi consecvent zi de zi. Există ceva în
spiritul uman care pare să iasă la iveală când suntem confruntaţi cu o încercare dificilă. Crizele au
tendinţa să ne aducă înapoi la harul şi îndurarea lui Dumnezeu. Tendinţa subtilă însă va fi să
neglijăm disciplina zilnică menită să ne menţină treji în viaţa spirituală. Rareori se întâmplă ca
umblarea noastră cu Dumnezeu să se prăbuşească într-o clipă. De obicei ea se stinge încet, puţin
câte puţin. De aceea, păziţi-vă cu grijă viaţa de tendinţa de a crede că puteţi amâna rugăciunea şi
citirea Cuvântului lui Dumnezeu, că puteţi aştepta până săptămâna viitoare pentru a împlini un act
de slujire care vă cere să-i acordaţi atenţie chiar acum, că restaurarea unei relaţii rupte poate fi
amânată până mai târziu.
Deşi noi nu vrem să devenim mecanici în îndeplinirea deprinderilor spirituale, este de cea mai
mare importanţă să stabilim un anumit grad de consecvenţă în ele. Pentru a vă aminti lucrurile de
care trebuie să ţineţi seama, citiţi lista de mai jos, care rezumă temele majore din acest curs.
1. Scopul vieţii creştine este maturitatea, care înseamnă conformare cu chipul lui Cristos.
Aceasta se realizează prin trăirea sub domnia lui Cristos şi cultivarea anumitor deprinderi care ajută
creşterea noastră.
2. Duhul Sfânt face prezenţa lui Cristos reală în vieţile noastre, prin faptul că ne permite să avem
o relaţie personală cu Cristos, ne transformă în asemănarea cu Isus şi ne dă siguranţa mântuirii.
3. Evlavia este devotamentul pentru Dumnezeu, care are ca rezultat o viaţă plăcută lui
Dumnezeu.
4. Creşterea spirituală depinde de o asimilare consecventă a Cuvântului lui Dumnezeu. Cuvântul
lui Dumnezeu trebuie să fie aplicat la vieţile noastre.
5. 0 viaţă de rugăciune activă şi vitală este esenţială pentru părtăşia cu Dumnezeu şi pentru
144
creşterea spirituală.
6. Credinţa este răspunsul nostru la iniţiativa lui Dumnezeu în vieţile noastre.
7. Luarea deciziilor este în primul rând conformarea noastră la voia morală a lui Dumnezeu, aşa
cum este ea revelată în Scriptură. În domenii nonmorale, deciziile trebuie să fie bazate pe
înţelepciunea dată de Dumnezeu şi pe călăuzirea Duhului Sfânt.
8. Prin înţelegerea responsabilităţilor mele în diferite domenii ale vieţii, prin cunoaşterea
propriilor mele calităţi şi slăbiciuni, prin stabilirea ţelurilor vieţii şi lucrării mele şi prin evaluare
periodică, eu îmi pot planifica şi organiza viaţa în aşa fel încât să răscumpăr timpul pe care mi 1-a
dat Dumnezeu.
9. Deşi suferinţa îşi are originea în Satan şi în păcat, Dumnezeu o permite şi o foloseşte pentru a-
Şi aduce glorie Sieşi şi pentru a ne conforma chipului lui Cristos.
10. Ca mădulare ale Trupului lui Cristos, noi avem responsabilitatea de a-i edifica pe alţi creştini
în credinţa lor şi de a promova unitatea între credincioşi.
11. Toţi credincioşii au responsabilitatea de a le sluji altor credincioşi prin părtăşie şi ucenicie şi
de a le sluji necredincioşilor prin mărturie şi compasiune.
12. Deşi Satan îl atacă pe credincios într-o mulţime de moduri, Dumnezeu i-a dat credinciosului
armura necesară pentru contracararea atacurilor şi pentru zădărnicirea eforturilor lui de a distruge
vieţile noastre.
Meditații:
Ca un bun ostaș al lui Hristos, trebuie:
 să-mi cunosc dușmanul. Pe timpul lui Ghedeon, filistenilor și amoniților, Domnul a făcut ca
armata dușmanului poporului lui Dumnezeu să se lupte unii împotriva altora. Apoi în lupta
cu filistenii şi în 2 Cronici 20.
 Atenţie la focalizare. Dușmanul nostru nu sunt frații mei de credinţă, iar dacă ne mușcăm
unii pe alții suntem nimiciți. Gal.5:13
 să fiu totdeauna gata de luptă;
 să port toată armătura lui Dumnezeu. Efes. 6:12-18;
 să țin continuu legătura cu Comandantul Suprem, care este Domnul Isus. Efes.3:16
Legătura cu Domnul prin rugăciune și prin Cuvânt este necesară.
145
13 Bibliografie:
[1.] Anderson T. Neil, Biruință asupra întunericului, Editura Kerigma,Oradea, 2006

[2.] Bevere John, Frica de Domnul , Succeed Publishing, Medgidia, 2009
[3.] Biblia, traducerea D. Cornilescu
[4.] Bridgres Jerry, Practicarea evlaviei, Fundația EBE, Cluj-Napoca, 2008
[5.] Bridgres Jerry, Urmăriți sfințenia, European Literature Outreach, 1986
[6.] Briscoe Stuard, Motivare la misiune, Conferința de la Valea Drăganului, 2003
[7.] Briscoe Stuard, Motivare la misiune, „Conferința la Valea Drăganului”, 2003
[8.] călăuzirea Duhului Sfânt, Editura Creştină, Oradea, 2006
[9.] Coleman E. Robert, Planul de evanghelizare al Învățătorului, Editura Logos, Cluj-Napoca,
1992
[10.] Cornegie Dale, Secretele succesului, Editura Curtea Veche, Bucureşti, 2013
[11.] Dallas Willard, În căutarea călăuzirii, Oradea, Societatea Misionară Română, 1990
[12.] Dieter E. Melvin, Horton M. Stanley, Hoekema A. Anthony, McQuilkin J. Robertson,
Walvoord
[13.] Dillow Linda, Împlineşte-mi sufletul însetat, Fundația EBE, Cluj-Napoca, 2008
[14.] Dinamica bisericii-Manualul studentului, Fundația BEE, Cluj-Napoca, p268
[15.] Filosofie de lucrare, Fundația BIG-Impact Brașov, 2008
[16.] Fundatia BIG-Impact, Ucenicia ca mod de viață, Editura Impact-Media, Timișoara, 2009
[17.] Fundația BIG-Impact, Filosofie de lucrare, Impact MediaTimișoara, 2008
[18.] Fundația EBE, Cum să studiem Biblia, Editura Multimedia, Arad,2002
[19.] Gene A. Getz, Să ne zidim unii pe alții, Fundația EBE, Cluj-Napoca, 2002
[20.] Grudem Wayne, Teologie sistematică, Editura Universității Emanuel, Oradea,2004
[21.] Gurnall William, Creştinul în armătură completă, Editura Stefhanus, Bucureşti, 1996
[22.] Henrichsen Walter - Ucenicii se fac nu se nasc, Editura Logos, Cluj-Napoca, 2006
[23.] Hontz Marilyn, În aşteptarea vocii lui Dumnezeu, Imago Dei, Oradea,
[24.] Jones E. Stanley, Viață din abundență, The Bible League, București, 2002
[25.] Macarter John, Comentarul pe 1 Corinteni, manuscris, Tălmaciu, 2005
[26.] MacDonald Gordon, Ordine în universal interior, Editura Logos,Cluj-Napoca, 2001
[27.] MacDonald Gordon, Ordine în universul interior, Editura Logos, Cluj-Napoca, 2001
[28.] MacDonaldWilliam, Comentar la Noul Testament, Christliche Literatur Verbreitung, 1998
[29.] Noebel A.David, Înţelegerea vremurilor, Colorado, Association Of Christian Schools
International, 2000
[30.] Randy Mawell, Doamne aduți slava înapoi, Editura Majesty Press, Arad, 2008
146
[31.] Scott Eric, Doctrine, „Seminarul de la Tălmaciu” din ianuarie 2006
[32.] Seidel B.Andrew, Principii de conducere, Multimedia, Arad,2008
[33.] Somerville Robert, Ca pentru Domnul-o perspectivă creștină asupra eticii muncii, Cluj-
Napoca, Editura Logos, 1999;
[34.] Stanley E. Jones, Viață din abundență, The Bible League, București, 2002
[35.] Tchividjian Graham Gigi, Anotimpurile inimii , Life Publishers, Oradea, 1999
[36.] Ţon Iosif, Umblare cu Dumnezeu, în unire cu Domnul Isus Cristos, sub
[37.] Ucenicie în școala lui Isus-cursul 1-2, Fundația EBE, Cluj-Napoca, 2002
[38.] Vanderman George, Cum pot cunoaște voia lui Dumnezeu?, Oradea, SMR, 2004
[39.] Viața creștină-manualul studentului, Fundația EBE, Cluj-Napoca, 2010
[40.] Walvoord F. John & Zuck B. Roy, Comentariu al Noului Testament, Editura Multimedia,
Arad, 2005
[41.] White John, Lupta, Fundația EBE, Cluj-Napoca, 2006
[42.] Wiersbe W.Warren, Comentariul Noului Testament, Societatea Biblică din România,
Oradea, 2009
147

Spiritualitate Si Viata Crestina II

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Spiritualitate Si Viata Crestina II

Încărcat de

Drepturi de autor:

Institutul Teologic Creştin după Evanghelie

SPIRITUALITATE ŞI VIAŢĂ CREŞTINĂ

7.1 INTRODUCERE ..................................................................................................................................... 10

8 ATITUDINEA FAŢĂ DE MUNCĂ ŞI RĂSCUMPĂRAREA TIMPULUI .....................................................41

8.1 LUPTA CREDINCIOSULUI CU ATITUDINILE ŞI CU COMPORTAMENTUL SĂU FAŢĂ DE MUNCĂ ................................... 41

9 ÎNŢELEGEREA SUFERINŢEI ..............................................................................................................64

9.1 PERSPECTIVA BIBLICĂ ASUPRA SUFERINŢEI................................................................................................. 64

10 PĂRTĂŞIA CU DUMNEZEU ŞI CU ALŢI CREDINCIOŞI .......................................................................78

11 SLUJIREA SEMENILOR ....................................................................................................................98

11.1 CUM SĂ SLUJIM PE CREDINCIOŞI? ............................................................................................................ 98

12 LUPTA CEA BUNĂ ........................................................................................................................117

Lucrările pe care studentul le va elabora

b) Elaboraţi planul de dezvoltare personală

RELAȚIA OBIECTIVUL ACTIVITATEA RELAŢIA DE MENTORARE

Exemple de completare a acestui plan:

Ce îmi propun în relaţia cu Dumnezeu:

În relaţia cu războiul spiritual:

7 Credinciosul care cunoaşte voia lui Dumnezeu acceptă

7.2 Modalităţi de exprimare a voii lui Dumnezeu în Biblie.

7.3 Concepţii cu privire la voia specifică a lui Dumnezeu

Argumente în favoarea cunoaşterii voii specifice a lui Argumente care nu susţin

7.4 Principii cu privire la voia specifică a lui Dumnezeu descoperită în Biblie

7.5 Premise7 esenţiale în procesul cunoaşterii voii lui Dumnezeu

7.6 Ce ne învaţă Scriptura cu privire la voia lui Dumnezeu?

7.7 Modalităţi prin care Dumnezeu Îşi comunică voia Sa

7.7.1 Biblia sau Sfânta Scriptură.

Cuvântul este folosit de Duhul pentru a ne transforma în asemănare cu Chipul lui

7.7.2 Prin Persoana, caracterul şi exemplul Domnului Isus.

Providența este definită ca activitatea neîncetată a Creatorului prin care, în belșug de

şi de modul în care El lucrează prin împrejurări(circumstanţe).

7.7.4 Sfatul celor înţelepţi(mentori).

7.7.5.1 Prin Duhul Sfânt care vorbeşte duhului credinciosului.

7.7.6 Oameni înzestraţi.

„Intervine ceva în propriile noastre energii şi capacităţi şi le amplifică. Suntem apucaţi de

7.7.7 Călăuzire prin îngeri.

Filip a fost călăuzit de un înger al Domnului. Faptele Apostolilor 8:26 Un înger al

7.7.8 Călăuzire prin vise, vedenii şi răpire sufletească.

7.8 Ce este călăuzirea lui Dumnezeu?

7.8.1.1 Lumina revelaţiei speciale

7.9 Principii biblice generale privind luarea deciziilor19

7.10 Paşi în procesul luării deciziilor20

a. Umple-te de cunoştinţa voii Lui şi trăieşte pe baza ei! (Col. 1:9-11)

7.11 Câteva caracteristici esenţiale ale unei decizii bune

 Motivaţia deciziei _____________________________

 Motivaţia deciziei _____________________________

 Utilizarea tuturor resurselor disponibile_____________________________

 Calitatea procesului luării deciziei _____________________________

rezolvare a problemelor viitoare. _____________________________

r. Ce este unic în hotărârea consiliului de la Ierusalim şi de ce?

 Motivaţia deciziei _____________________________

7.12 Metode de luare a deciziilor: precedente biblice

7.13 Metode folosite în luarea deciziilor

7.13.2 Persoana în căutarea călăuzirii îşi încredinţează decizia unui expert.

7.15 Condiţiile în care Dumnezeu călăuzeşte pe credincios

7.15.1 Credinciosul este dependent de Dumnezeu şi de Cuvântul Său şi nu se bizuie pe

7.15.3 Credinciosul ascultă necondiţionat de voia lui Dumnezeu. Rom.12:1-2

7.15.4 Credinciosul alege să se lase călăuzit de Dumnezeu. Ps.32:8

8 Atitudinea faţă de muncă şi răscumpărarea timpului

Obiectivele capitolului: La sfârșitul capitolului, studentul trebuie:

8.1 Lupta credinciosului cu atitudinile şi cu comportamentul său faţă de

Iată ce scrie Jeff Keller în cartea sa:”Atitudinea este totul”

8.1.2 Perspectiva biblică asupra muncii

Este un proverb latin: Munca înseamnă închinare şi închinarea este muncă.25

8.1.3 Ce ne învaţă Biblia despre muncă după căderea în păcat?

Dumnezeu este prezentat ca Cel care lucrează:

 Feriți-vă de amenințări la adresa angajaților știind că Dumnezeu este Stăpânul tuturor