CURS

STUDIUL NOULUI TESTAMENT

Lect. Univ. Dr. Pavel Chirițescu

Doar pentru uzul studenților

Cap I. Lumea Noului Testament

Dumnezeu a pregatit lumea veche pentru venirea Domnului Isus si nașterea Crestinismului.
Aceasta lucrare de pregatire a fost centrata asupra poorului evreu, dar a avut de-a face si cu
imperiul grec si roman.

1.Schita Politica

1.1 Domnia babiloniană asupra poporului evreu (605 - 539 î.Hr.)

- 3 deportări în captivitate
Sfarsitul statului evreu nu a insemnat sfarsitul Iudaismului (Tenney)

Tranziti importante datorate exilului

-de la templu la sinagoga
-de la preot la rabinul evreu
-de la ritualuri la citirea Legii
-ebraica inlocuita de aramaica

1.2. Domnia (medo) persană (539 - 331 î.Hr.). Imparati: Cir, Dariu, Artaxerxes I
- 3 întoarceri din captivitate la Ierusalim şi restaurarea Templului şi a cetăţii.

1.3. Domnia elenă Alexandru Macedon -331-322 i.Hr.

Dupa moartea sa, imperiul se divide in 4. Evreii sunt sub ptolemei si seleucizi.

a. Ptolemeii din Egipt au domnit între 322-198 î.Hr.

Contributii culturale, au tratat cu respect pe evrei,

Se traduce LXX pentru evreii elenizati (importanta LXX)

b. Seleucizii din Siria (198-168/143 î.Hr).

Evrei sunt tratati rau, dispret fata de religia lor, pangarirea templului, Antiohus IV
Epifanes a impiedicat închinarea la Templu (167 î.Hr.) până la revolta
Macabeilor din 164 î.Hr.
Efectele dominatiei grecesti :
-cultura (limba greaca, filozofii, obiceiuri, maniere, …)

c.Revolta Macabeilor (168-143). Iuda Macabeul (166-169), Ionatan(160-142)

1.4. Domnia hasmoneană (142-63/37 î.Hr.)

-iudeilor li se recunoaste independenta (de Siria), Simon devine Mare Preot (142-135),
Ioan Hircan (fiul 135-104)), Aristobulus (104-103), Hircan II (63-40), Antigonus (40-37),
(Irod).
-perioada de aur dar si lupte interne
-aparitia partidelor religioase (Saduchei şi Farisei), începuturile Sinedriului

1.5. Domnia romană (63 î.Hr. - 192 d.Hr.)

Roma antica: fondarea Romei, data traditional, 753 iHr.

1
Forme de conducere
- epoca regalitati 753 -509
- republica 509-27
- principatul 27i.Hr-284d.Hr
- dominatul 284-476 d.Hr

Împărați Romani
Octavian August (27 iHr -14dHr), a introdus cultul imperial (inchinarea la Roma ca stat).
Tiberiu (14-37).
Caligula (37-41), a cerut inchinare.
Claudiu (41-54), izgoneste pe evrei din Roma
Nero (54-68), persecuta pe crestini
Vespasian (69-79), daramarea Ierusalimului 70.
Titus (79-81)
Domitian (81-96), cere inchinare, persecuta pe crestini

Doua tipuri de provincii

i) provincii pasnice conduse de proconsuli, numiti annual de senatul roman
ii) provincii rebele, conduse de procuratori / guvernatori (Pilat)

Guvernatori romani in NT: Pilat (26-36), Felix (52-29), Festus (59-61)

Dinastia Irodiana:
Antipater (tatal lui Irod cel Mare-de origine din Idumea), sprijina influenta armatei romane
asupra Ierusalimului (63i.Hr). Ca urmare, Roma sprijina dinastia irodiana.
Irod cel Mare (37-4 d.Hr) dupa care:
Arhelau (4 i.Hr-6 d.Hr) in Idumeea, Iudeea si Samaria,
Irod Antipa (4 i.Hr-39) domneste in Galilea si Perea
Filip (4 i.Hr-34) la nord de Galilea

A II-a generatie dupa Irod cel Mare: Irod Agripa I (37-44d.Hr) F A 12

A III-a generatie Irod Agripa II (FA25)

Contributii ale dominatiei romane:

-unificarea lumii mediteraneene sub sub asa numita pace romana (pax romana) asigurand
o stabilitate favorabila dezvoltarii crestinismului
-cai de comunicatii, sistemul drumurilor permitea deplasarea neingradita de granite

Conducerea preoteasca pana in 70d.Hr.

-dupa exil dispare monarhia si apar noi categorii sociale ca urmare a preocuparii pentru Lege
(carturari, scribi)
-preotimea devine principala putere (de care sunt legate sperantele de independenta ale
evreilor),
Marele Preot detinea functia pe viata. Dupa moartea lui Irod pozitia lui devine mai
importanta.
-Marele Preot este asociat cu un consiliu al batranilor, guvernarea fiind insa in mainile
aristrocratiei religioase al carei grup reprezentativ a fost Sinedriul:.
-categorii social-religioase: farisei, saduchei, zeloti, irodieni, esenieni
Sinedriul
-e numit si soborul sau sfatul batranilor

2
-format din 70/72 batrani, invatatori prezidati de Marele Preot
-autoritate religioasa si politica (supus Romei)
-nu se intalnea noaptea si in timpul sarbatorilor
-Isus, Petru si Ioan, Stefan, Pavel sunt judecati de acest sobor

Intrebari pentru discutii:

i.In ce fel prin evenimentele din perioada intertestamentala Dumnezeu a pregatit lumea
pentru venirea lui Isus si nasterea Bisericii?
ii.Ce popoare au dominat peste evrei intre exil si lumea Noului Testament?
iii.Ce fenomene culturale au acompaniat dominatia greceasca?
iv.Tranzitii in viata poporului evreu datorate exilului.

2.Lumea Sociala, Economica, Culturala

2.1 Societatea evreiasca (oameni religiosi, poporul unei singure carti, o natiune aleasa)

Clase sociale
-aristrocratie bogata (familiile marilor preoti etc)
-clasa mijlocie (putini)
-saraci (majoritatea: tarani, mestesugari, comercianti)
*sclavia nu era practicata pe scara larga in iudaim (influenta Legii)
-educatia: programa restransa centrata in jurul Torei si pe langa sinagoga/rabini

2.2 Societatea pagana (greci si romani). Clase sociale:

-aristocratia: posesori de proprietati si imbogatiti prin exploatare
-clasa de mijloc (pe cale de disparitie datorita razboaielor si competitiilor)
-plebea (oameni liberi, saraci)
-sclavi si infractori
*distinctia intre clase mai evidenta ca in iudaism
-educatia in particular si scoli: literatura, lege, oratorie, filosofie

Realizari culturale

Literatura (Virgiliu, Horatiu, Ovidiu, Seneca), Istorici (Tacitus, Suetonius)

Arta, arhitectura au luat amploare lasand monumente durabile.

Muzica, teatrul, arena: la inceput un rol distractiv dar degenereaza rapid.

Arena a avut o inflenta daunatoare.

Limbile:
-latina, vorbita in cea mai mare parte a lumii apusene
-greaca, limba culta, pentru majoritatea celor la rasarit de Roma
-aramaica, vorbita in Orientul apropiat
-ebraica, limba moarta dar cunoscuta de unii rabini invatati

Standarde morale:
-standarde scazute, oamenii virtuosi erau rari si treceau neobservati
-tendinta spre permisivitate si rau, coruptia, dezmatul, frauda, inselatoria si superstitia ―au
facut ca viata din Roma sa fie deprimanta pentru multi si insuportabila pentru unii.‖(Tenney)

3
3.Lumea Religioasa
“Crestinismul nu s-a dezvoltat intr-un vid religios …a trebuit sa-si croiasca drum luptand
impotriva crezurilor religioase…” (Tenney)

Panteonul greco-roman
Religia primitiva a Romei: animism: inchinare la zeitati.
Contactul statului military roman cu civilizatia greaca a dus la o fuziune a zeitatilor sub
influenta dominant a panteonului grec (Jupiter a fost identificat cu zeul grec Zeus etc).

Filosofiile
Perioada pre-socratiana
Socrate, Platon, Aristotel.

Platonismul
Filosofia lui Platon și a discipolilor săi, după care lumea ideilor ar fi singura realitate
adevărată, iar lumea materială o copie sensibilă și schimbătoare a celei dintâi.

Conceptie dualista (o ierarhie cu ideea de bine in varf):

-lumea ideilor: reala, permanenta, invizibile, cogniscibila prin ratiune, buna (superioara)
-lumea materiei: subiectiva, temporara, vizibila, cogniscibila prin simturi, rea (inferioara)

Gnosticismul
Curent filosofic-religios care caută să îmbine, teologia crestină cu filosofia elenistică târzie și
cu unele religii orientale, susținând posibilitatea unei cunoasteri mistice.
Conceptie dualista a realitatii. Dumnezeu in varful ierarhiei. Materia creata de o fiinta
inferioara (demiurg):

Implicatii etice:
i.ascetismul
ii.libertinismul (trupul mai putin important, deci fapte trupului nu conteaza)

Implicatii doctrinare:
i.Col 2:8/21
ii.a dat nastere la erezii: docetism, ebionism.
iii.pretentie de cunoastere a lui Dumnezeu fara consecinte etice (1 Ioan).

Neoplatonismul (Plotinus 204-269)

Doctrină filosofică din sec. III-VI care reformula filosofia lui Platon prin introducerea unor
elemente din aristotelism, stoicism si din crestinism. Bine suprem este personificat
(Dumnezeu)
si dualismul etic accentuat. Cunoasterea spirituala nu se poate face doar prin efort intelectual
ci printr-o absorbire mistica in infinit. Pentru aceasta este nevoie de ajutor de sus. Ratiunea
nu-L poate cuprinde pe Dumnezeu, numai sentimentele pot stabili comunicarea cu el.

Epicurismul
Doctrină filozofică materialist-ateistă a lui Epicur, care îmbogățește atomismul antic, iar în
etică încearcă să creeze o teorie a plăcerii raționale, la baza căreia stă un ideal individualist,
de evitare a suferinței și de dobândire a unei fericiri senine, susținând că cel mai rezonabil
lucru pentru om este repaosul, liniștea și nu activitatea

4
Soicismul
Curent filozofic care conținea elemente materialiste în ceea ce privește problema cunoașterii
și care în domeniul eticii susținea că oamenii trebuie să trăiască potrivit rațiunii, să renunțe la
pasiuni și la plăceri, să considere virtutea ca singurul bun adevărat și să se dovedescă
neclintiți în fața vicisitudinilor vieții.

Cinismul
Atitudine de ignorare ostentativă a moralei si a conveniențelor sociale general acceptate

Scepticismul
Concepție care pune la îndoială posibilitatea cunoașterii veridice a realității lumii exterioare
sau, în general, a oricărei cunoștințe certe, punând accentul pe caracterul relativ incomplet și
imprecis al acesteia.

Evaluare
Religii in declin. Folosofiile erau nesatisfacatoare, prea abstracte ca sa poata fi intelese de
oamenii de rand si lipsite de o finalitate. Rationamentul lor sfarsea intotdeauna in indoiala,
ele nu au gasit adevarul (Tenney).

4.Iudaismul

Origine
Iudaismul, in forma in care a existat in primul secol, a fost in mare masura produsul exilului.
(Tenney)

Literatura
VT
Apocrifele (contin istorie, fictiune si intelepciune-vezi Tenney)
Pseudepigrapha (scrise sub nume false ale unor personalitati) si lit. apocaliptica
1,2 Enoh, …Adam, Moise,
Manuscrisele de la MM
Talmudul: interpretare a VT
Editia palestiniana sec iv
Editia babiloniana sec v
Dpdv chronologic Talmudul consta:
Mishnah (legea orala) dezvoltat de rabini in sec ii
Gemarah comentarii pe Mishnah sec iii-v
Dpdv al subiectelor, Talmudul se imparte in:
-halakah; legal portion
-haggadah; non-legal portion (povestiri, legend, naratiuni)
Doua scoli de interpretare existente deja in sec I
-scoala lui Hillel (moderata)
-scoala lui Shammai (stricta)

Teologia
Dumnezeu
-credeul evreiesc: Deut 6:4 (Shema)
-Dumnezeu ca Tatal: Isaia 63:16 (israelitii-fii)

5
Omul
-creatia lui Dumnezeu cu capacitatea de a asculta sau nu
-conditia umana a fost mai clar definita de profeti / psalmi
Caderea in pacat
-Gen 3 /Gen 6/ Vitelul de aur

Pacatul: neascultare de Lege

Mantuirea
-apartenenta la poporul lui Dumnezeu (fii ai lui Avraam) era importanta
-profetii au accentuat caracterul individual al responsabilitatii personale
-accent pe ascultarea de Lege
-salvarea colectiva vazuta ca: izbavire de vrasmasi, reabilitarea natiunii, shalom,
restaurarea Templului / Noul Legamant.
-doctrina celor doua impusuri
Eschatologia
-veacul acesta si veacul viitor, separat de Ziua Domnului
Templu
-primul templu (Soomon), al II-lea (Zorobabel), pangarit de Antiochus Epifanes – rededicat de
Iuda Macabeul, asediat de romani (Pompei-63 i.Hr.) – rezidit de Irod, distrus de romani in 70.

Sinagoga
-origine in exil.
Sarbatorile
Sabatul, Pastele, Azimile, Cinzecimea, sarb. trambitelor (anul nou), sarbatoarea ispasirii,
…corturilor, si sarbatorile de mai tarziu (postexilice), a dedicarii/luminilor si Purim.

Evaluare
Evreii ritualistici ori (o minoritate) nesatisfacuti de viata religioasa, in cautare de autenticitate
(ex., esenienii), in asteptarea lui Mesia (Ana, Simeon, ucenicii)

Pregatirea Lumii pentru venirea lui Isus

Perioada post – exilica: speranta mesianica, sinagoga, citirea Legii
Contributia greceasca (limba, LXX)
Contributia romana (cai de comunicatie, pace, stabilitate)
Filosofii si religii in declin
Stare economica si morala nesatisfacatoare
Sinagoga in Diaspora: cunostinta de Dumnezeu in afara Israelului
Evreii in timpul lui Ioan Botezatorul / Isus

Intrebari pentru discutii:

i.In ce fel filozofiile si Iudaismul au pregatit lumea pentru venirea lui Isus?
ii.Ce paralele se pot face intre Gnosticism si filozofiile moderne de educatie?
iii.Ce paralele se pot face intre grupari religioase din Iudaism si segmente din crestinism?
iv.Cu ce grup te-ai asocia si de ce?
v.In ce fel cultura noastra a combinat elemente din lumea greco-romana si Iudaism
vi. Oameni evlaviosi in sisteme decazute / corupte?

6
Cap. II Introducere Noul Testament

1.Noul Testament, Nume, Continut

a.Nume: din latinul Novum Testamentum (gr He Kaine Diatheke)

Semnificatie: un aranjament facut de o persoana, ce poate fi acceptat sau respinsa de o alta
persoana dar nu poate fi modificat (unele versiuni folosesc termenul de legamant)

b.Continut / clasificare:
i.Dupa caracterul literar: istorice, doctrinare, personale, profetice
ii.Dupa autori
iii.Dupa perioada (de)scrierii;
-perioada de inceput (6BC-29)
-perioada de expansiune (29-60)
-perioada de consolidare (60-100)

c.Inspiratia NT (Duhul Sfant a calauzit scriitorii biblici in procesul inregistrarii revelatiei

astfel incat in Scripturi avem Cuvantul lui Dumnezeu.

Dl Isus si Scriptura
Ap. Pavel: 2 Tim 3:16 / 1 Tim 5:18
Ap. Petru: 2 Petru 3:16

d.Relatia VT cu NT
-NT completeaza si confirma VT.
-VT incepe revelatia, NT o intregeste (NT este inteles mai bine daca cunoastem VT)
-VT il prezice pe Hristos, NT il prezinta (VT este revelat in NT).

Teologia NT
Noul Testament întregeşte revelaţia progresivă al lui Dumnezeu Însuşi faţă de om şi ne
prezintă o imagine clară despre cum este Dumnezeu de fapt (vezi Evrei 1:1-3. Ioan 1:14, 18;
Ioan 14:8-11). NT ne arata mai clar problematica umana: cum este si cum ar trebui sa fie
omul.
Tema NT: venirea lui Isus Hristos ca om, pentru a muri şi a împlini planul lui Dumnezeu de
răscumpărare la cruce; respingerea Lui de către oameni; moartea şi învierea Lui; lucrarea Lui
prin Duhul Sfant pentru continuarea lucrării prin Biserică; şi anticiparea celei de a doua veniri
ale Lui, cu mare putere şi slavă, pentru a judeca şi a domni ca Împărat al Împăraţilor.

2.Textul si Canonul NT
a.documente / manuscrise /transmitere
-materiale: papyrus, pergament (cel mai bun). Codex (din papyrus sau pergament)
-manuscrise pe papyrus (prescurtat P) si pe pergament (codex Sinaiticus, Vaticanus,..). Un
manuscris scris pe pergament refolosit este numit codex rescriptus, "codice rescris" sau
palimpsest, "unul razuit din nou".
-multimea textelor grecesti a fost standardizata in sec V, acesta fiind baza pentru traducerile
ulterioare, inclusiv pentru Erasmus (1516).
-Erasmus tipareste textul grecesc: pana la el nimeni nu a ridicat intrebari cu privire la
acuratetea unor manuscrise
-in urmatoarele secole se fac noi descoperiri / observatii in manuscrisele / textele NT

7
b.Etape in procesul canonizarii
-propovaduire orala / lumea NT a fost o lume literata
-cartile NT scrise, multiplicate si folosite in bisericii (multiplicare profesionala
(unciale/majuscule) dar si multiplicare facuta de laici)
-aparitia codexului, majusculele sunt inlocuite de o scriere cursiva mai neingrijita dar mai rapida.
-aparitia unor scrieri alternative (pseudo), mai tarziu traduceri
-crestinii constienti si preocupati de conservarea / canonizarea scrierilor NT
*in Apus latina inlocuieste greaca, in Rasarit manuscrisele grecesti au fost copiate mai des.
*dupa cucerirea Constantinopolului multi teologi rasariteni au plecat in Apus ducand cu ei
manuscrise grecesti.

c.Conditii de intrare in canon

Criterii dupa Tenney
-paternitate
-inspiratia dovedita prin:
-continutul intrinsec (discurs Christo-centric, evenimente istorice
-efectul moral-spiritual
-marturia interna (ex., Gal 1:11,12; 1 Tes 2:9; 2 Petru 3:15; …)
-marturia externa data de:
i.concilii (Cartagina (397), Hippo (419)
ii.canoane
iii.scrierile patristice
Criterii dupa Carson
-paternitate
-conformarea cu adevarul crestin recunoscut ca norma in bisericii
-acceptarea larga si continua a unei carti in biserici

*cononul VT a servit ca model de canon ―inchis‖ (lista inchisa) pentru NT?

d.Informații generale despre manuscrisele grecești ale Noului Testament

In anul 1516, umanistul olandez Erasmus a editat pentru prima dată textul grecesc al Noului
Testament, pe baza unui numar restrans de manuscrise 6/7.

Biblia Poliglot Complutensiană a cardinalului spaniol Ximenes de Cisneros a fost terminată

mai devreme de editia lui Erasmus dar datorită întârzierii aprobării papale a circulat din 1522.

Astăzi, numărul cunoscutelor manuscrise grecești ale Noului Testament depășește 5700. In
Buletinul informativ al Institutului de cercetare a textului Noului Testament din Münster,
Germania, sunt enumerate:
- 116 papirusuri sau fragmente de papirus cu pasaje ale Noului Testament (din secolul al II-
lea și până în secolul al VII-lea, cele mai multe din secolul al II-lea până în secolul al IV-lea),
- 316 manuscrise cu litere mari (din secolul al IV-lea și până în secolul al X-lea),
- 2877 de texte cu litere mici, continue, adică de la Evanghelia după Matei până la
Apocalipsă (din secolele IX-X până în secolele XVI-XVII și mai târziu, în ciuda existenței
concomitente a tipografiei),
- și 2432 de culegeri (din aceeași epocă cu textele continue cu litere mici), care conțin
pericopele citite în timpul slujbei.

8
Fragmentul cel mai vechi (120-125 d. Hr.) este papirusul P52, care conține pasajul de la Ioan
18, 31-33; 37-38 și se află în Biblioteca John Ryland din Manchester, Anglia. E la distanță
deci de doar două-trei decenii de originalul Evangheliei după Ioan.

Unde se află toate aceste manuscrise? Ele sunt împrăștiate în mari și cunoscute biblioteci ale
lumii și în mănăstiri. Mai concret, orașele și mănăstirile care păstrează în bibliotecile lor un
mare număr de manuscrise sunt: Cambridge (66), Mănăstirea Grottaferrata, aproape de Roma
(69), Florența (79), Patmos (81), Moscova (96), Ierusalim (146) și Oxford (158), Mănăstirea
Sfânta Ecaterina din Sinai (230), Sankt Petersburg (233), Londra (271), Roma (367), Paris
(373), Atena (419), mănăstirile ‗Sfântului Munte‘ (1000).

e.Cele mai importante manuscrise ale Noului Testament1

Sunt cunoscute aproximativ 250 de manuscrise unciale pe pergament, prin care s-a transmis
textul cărților considerate părți ale Noului Testament. Cele mai importante manuscrise sunt:
 Codex Sinaiticus (Alef/S 01), sec. IV, păstrat la British Museum;
 Codex Alexandrinus (A 02), sec. V, păstrat la British Library;
 Codex Vaticanus (B 03), sec. IV, păstrat în Biblioteca Vaticanului;
 Codex Ephraemi rescriptus (C 04), sec. V, păstrat în Biblioteca Națională din Paris;
 Codex Bezae Cantabrigiensis (D 05), sec. V, donat de Théodore de Bèze la Cambridge.

Codicele sinaitic (a) conține întreg Noul Testament precum și de asemenea Epistola lui
Barnaba șiPăstorul lui Herma. Provine din secolul al IV-lea, este scris pe patru coloane și
patria sa probabilă este considerată a fi Egiptul sau Cezareea Palestinei. Acest codice a fost
descoperit la jumătatea secolului trecut (1844) în Mănăstirea Sfintei Ecaterina din Sinai de
către germanul Konstantin Tischendorf, care după anumite tratative l-a oferit ca dar al
mănăstirii către țarul Rusiei Alexandru al II-lea. În anul 1933 a fost cumpărat de către
guvernul englez și de atunci se află în Muzeul britanic din Londra, cu excepția a 43 de file
(fragmente ale cărților Vechiului Testament: I Paralipomena, Ieremia, Neemia șiEstera) care
se află în Biblioteca universitară din Leipzig, unde Tischendorf a deținut poziția de
conferențiar.

Codicele Alexandrin (A) este din secolul al V-lea și provine din Egipt. În Evanghelii cuprinde
textul de tip bizantin, în celelalte cărți ale Noului Testament constituie unul dintre
reprezentanții principali ai textului de tip alexandrin împreună cu Codicele Vaticanus și
sinaitic. Are trei coloane. Conține aproape tot Noul Testament, cu excepția anumitor goluri
din Evanghelia după Matei și Ioan precum și din Epistola a doua către Corinteni. Cu
excepția Noului Testament are și Epistolele I și a II-a ale lui Clement (cea de a doua până la
12, 5). În anul 1627, acest codice a fost dăruit de către patriarhul Chiril Lukaris împăratului
Carol I al Angliei iar astăzi de găsește în Muzeul britanic într-o vitrină de sticlă accesibilă
vizitatorului alături de Codicele sinaitic.

Codicele Vaticanus (B) provine de asemenea din Egipt și este considerat cel mai vechi codice
al Noului Testament (începutul-mijlocul secolului al IV-lea). Textul său se încheie la Evr. 9,
14a; nu conține cealaltă parte a Epistolei către Evrei, și nici Epistolele I și II către Timotei,
Tit, Filimon și Apocalipsa. Așează Epistola către Evrei după Epistola a doua către
Tesaloniceni. De asemenea prezintă o modalitate de împărțire a textului pe capitole, care nu
coincide cu împărțirea altor manuscrise vechi. Fiecare epistolă de-a lui Pavel nu începe cu o

1
Enateniseis, vol. 4, ianuarie-aprilie

9
nouă numerotare, ci continuă numerotarea care începe la Epistola către Romani. Acest codice
se găsește din secolul al XV-lea în Biblioteca Vaticanului.

Codicele Efrem Sirul (C) provine din secolul al V-lea. Cuprinde fragmente din aproape toate
cărțile Noului Testament, cu excepția Epistolei a doua către Corinteni și a celei de A doua
Epistole sobornicești a lui Ioan. Astăzi se află în Biblioteca Națională din Paris.

Codicele Bezae (D) este bilingv (text grecesc pe pagina din stânga și traducere latină pe cea
dreaptă) și este constituit din două manuscrise.

Papirusurile: Pe la 1930 s-a facut o descoperire de manuscris care a fost depasita in

importanta numai de gasirea Codicelui Sinaiticus de catre Tischendorf cu vreo 70 de ani
inainte. Undeva in provincia egipteana Faiyum localnicii au gasit un numar de codice de
papirus. Le-au impartit intre ei si le-au vandut la mai multi colectionari de manuscrise
europeni si americani. Printre manuscrise erau trei codice ale Noului Testament (P45,
P46,P47) dintre care mari parti au ajuns in posesia lui Mr. A. Chester Beatty din Anglia. Cele
trei codice ale Noului Testament sunt din secolul al III-lea. Ele sunt deci cu vreo suta de ani
mai vechi decat cele mai timpurii manuscrise ale Noului Testament cunoscute mai inainte, cu
exceptia catorva mici fragmente. Un alt fragment de papirus extrem de important descoperit
iin 1935 este papirusul Rylands Nr. 457 (P52). Dateaza din prima jumatate a sec II. Aceasta
descoperire a redus la tacere pe cei ce datau a iv-a evanghelie in ultima parte a sec II.

Manuscrisele cu scriere cursiva apartin unei perioade mai tarzii decat uncialele. Cel mai
timpuriu manuscris biblic cunoscut scris cu minuscule este un text grecesc care se afla acum
la Leningrad, care poarta data 835 d.Hr.

Impartirea Bibliei pe capitole si versete

Desi scribii antici separau uneori paragrafele unele de altele prin spatii, manuscrisele lor nu
contin nici o impartire a materialului in capitole sau versete, cum se gaseste astazi in Biblii.
Impartirea pe capitole a fost introdusa mai tarziu.

In sec v-vi a inceput impartirea Bibliei pe sectiuni (pericope) pentru a fi folosita mai usor in
serviciile bisericilor. Traditia iudaica avea deja impartit VT pe sectiuni. Impartirea prezenta
este definitivata in sec XIII.

Impartirea pe capitole s-a facut pe Vulgata (1205). Stephen Langhton (Cambridge), dupa
altii, de cardinalul spaniol Hugo a Santo Caro prin anul 1250 d.Hr.

Impartirea pe versete s-a facut de tipograful parizian Robert Stephanus 1551.

Din sec XVII impartirea este acceptata de toate traditiile crestine.

3.Problema Sinoptica

Definire (sinoptic: syn- impreuna; optunamai- a vedea) Evanghelii sinoptice: Matei, Marcu,
Luca
Cum explicam asemanarile (continut, propozitii, cuvinte) dintre evangheliile sinoptice?
Material particular in evanghelii: Matei 28%, Marcu 5%, Luca 45%, (Ioan 96%). Restul se
regaseste si in cel putin una din celelalte evanghelii.

10
Solutii
i.teoria traditiei orale. Traditia / propovaduirea orala a precedat scrierea. La traditia orala au
avut acces toti evanghelistii.
ii.teoria interdependentei reciproce (doua evanghelii ar fi imprumutat de la o a III-a:
diferentele
in structura, scop etc , fac improbabila o asa ipoteza).
iii.ipoteza documentara
-pana cum 100 ani Matei era considerate prima evanghelie / sursa primara: Papias (sec II),
citat de Eusebiu (Ecclesiastical History III,39.16; ed. Loeb, p.297): "Matei a colectat
oracolele in limba ebraica [aramaica] si fiecare le-a interpretat cat a putut mai bine". (o
singura sursa)
-recent Marcu este considerata prima sursa si documentul Q, pentru Matei si Luca (2 surse)
-pe langa Marcu si Q, Matei a avut o sursa M iar Luca o sursa L (4 surse)
iv.teoria fragmentelor: au circulat fragmente scrise inainte de redactarea finala a
evangheliilor.

Evidente/ Concluzii:
-probabil Marcu a fost scrisa prima
-Luca 1:1-2 (existenta unor surse – martori oculari)
-invataturile lui Isus au fost repetate in numeroase randuri
-uneori poate fi rezumatul inspirat al discursului /un alt discurs
-traditia orala evidenta in FA si epistole (evanghelia propovaduita)
-fiecare evanghelie are un scop anume, autorii au fost selectivi potrivit cu scopul lor
-autorii / ucenicii au avut legaturi intre ei

Critica biblica: termeni

Critica textual: incercare de a determina textul original
Critica surselor incercare de a determina surse
Critica formelor: incercare de a determina traditia orala (ce a a precedat uneori scrisul)
Critica literara: a determina genul literar
Critica redactionala: a determina eventuale procese redactionale

M. Dibelius / R. Bultman si Criticismul Formelor. Raspunsul evanghelic

Cerectatorii germani au cautat sa descopere prin analiza literara a textelor cum arata traditia
orala a evangheliilor inainate ca ea sa fi fost asternuta in scris. Critcismul formelor incearca
sa determine natura si continutul traditiei orale prin clasificarea unitatilor individuale din
materialul scris in sinoptice dupa forma si folosinta lor in biserica primara. Termenul
consacrat pentru unitatea individuala este pericope. Aceste unitati, in opinia criticismului
formelor, cad in diferite categori: paradigme, miracole (modele ale activitatii de vindecare
/exorcizare), cuvinte si parabole pentru invataturi catihetice, naratunea patimilor spuse la
masa D-lui si la evanghelizari.
R. Bultmann presupune ca primi crestini au modificat informatii despre Isus ca sa raspunda
nevoilor intalnite in misiune si lucrare. Prin urmare evangheliile ne spun mai mult de Sitz im
Leben al Bisericii Primare decat cel al lui Isus. Metoda/solutia lor presupune o debarasare de
lucrarea editoriala si de elemente ce, zic ei, vin de mai tarziu decat Isus. El afirma ca
materialul din evanghelii ar trebui demitologizat ca sa poata fi inteles de omul modern care
nu mai poate accepta pretentia de supranatural a evangheliilor in numele lui Isus.

11
Raspunsul evanghelic:
-Bultmann nu recunoaste interesul biographic al primilor crestini fata de viata lui Isus. Daca
primi crestini au apelat la vorbele si faptele lui Isus ca sa-si justifice credinta si faptele, asa
cum ei sustin, atunci a trebuit sa existe un interes autentic fata de biografia lui Isus
-criticismul formelor exclude posibilitatea ca traditia evangheliilor sa fi fost pastrata pentru ca
e valoroasa, adevarata si deasemenea utila bisericii primare.
-timpul scurs de la evenimente la scrierea lor nu a fost suficient pentru ca evenimentele reale
sa devina mituri. Mitologia nu se dezvolta in mai putin de 50 ani.
-evangheliile au fost transmise imediat dupa inviere. Biserica credea ca Isus se va intoarce
destul de curand nefiind nevoie de fabricarea unor invataturi suplimentare decat cele ce le
aveau.
-accentul pe marturia oculara, atat a crestinilor cat si a dusmanilor crestinismului nu putea
permite o alterare facila a evenimentelor cu privire la Isus.
-nu trebuie sa se presupuna ca cei de atunci ar fi acceptat cu usurinta si necritic o deformare
a evenimetelor privitoare la Isus. Scepticismul era raspandit si pe atunci. De ce ar fi suferit
primii crestini pentru niste lucruri care ar fi fost neadevarate? Dezvoltarea rapida a
crestinismului nu poate fi explicate prin presupunerile criticismului formelor. Nu sunt
suficiente argumente ca cineva sa se indoiasca de autenticitatea evangheliilor. Dimpotriva,
au toate semnele autenticitatii.
-detalii realistice, istorice sugereaza autenticitate.
-portrete reale, uneori deloc magulitoare, ale unor personaje biblice marcante (ex; Petru)
sugereaza deasemenea autenticitate.
-lipsa parabolelor din epistole sugereaza ca primi crestini nu au folosit pe scara larga
parabolele ca metoda pedagogica. Prin urmare nu le-au inventat ei in evanghelii, asa cu
sustine Bultmann.
-titlu de Fiul Omului este prezent doar in evanghelii.
-probleme ale bisericii din F.A. si epistole care nu se gasesc in evanghelii sugereaza clar ca
primi crestini nu si-au pus solutiile lor la problemele de mai tarziu ale bisericii in cuvintele lui
Isus din evanghelii.

12
Cap III. Evangheliile

Evanghelia după Matei

OBIECTIVELE LECŢIEI
După ce aţi termina această lecţie trebuie să fiţi în măsură să:
1. Redaţi informaţii despre cartea Matei: numele autorului, data şi locul scrierii, persoanele
cărora se adresează şi scopul scrierii.
2. Descrieţi în cuvinte proprii: tema principală, doctrinele majore, evenimentele de seamă
şi personajele cele mai importante.
3. Redaţi personajele şi subiectele principale ale cărţii în legătură contextul în ordinea
cronologică corespunzătoare.
4. Comparaţi pe Matei cu celelalte trei relatări ale evangheliei, scoţînd în evidenţă
asemănările şi deosebirile principale dintre ele.
5. Explicati cum vede autorul implinirea Legii si a V.T.
6. Enuntati din memorie versete cuvinte cheie ce arata portretul, misiunea lui Isus, scopul
scrierii etc
7. Aspecte ale Imparatiei in ev. Matei

STUDIUL CUVINTELOR

fir genealogic persoane, familii, sau grup dintr-un strămoş, în linie directă.

deznodămînt dezvăluirea finală a unui eveniment, care clarifică natura sau rezultatul
unei intrigi.

didactic care are de-a face cu învăţătura, procesul de predare.

eschatologic legat de lucrurile viitoare

Autorul

Matei ca autor nu a fost contestat

Evidente interne:
-singura evanghelie ce contine episodul cu plata darii la temple (17:24ff)
-evita sa se scoata in evidenta (ex: Toma si Matei vs Matei si Toma)
-elementele biografice, caracterul sistematic al structurii, grija pentru detalii

Evidente externe
-Iustin Martirul, Papias, Irineu, Origen

Tradiția scrierii inițiale în aramaică nu exclude publicarea ulterioară în limba greacă

(Eusebius 325 d.Hr. Îl citează pe Papias 100 d.Hr).

Universal acceptata ca parte din cononul NT (in ciuda refuzului lui Marcion)

Data și locul scrierii

- nu se cunoaște cu exactitate! - probabil nu înainte de împrăștiere (Fapte 8.4)
- probabil nu după 70 d.Hr. (24.1-28), Templu pare a nu fi distrus

13
 - în timpul lui Nero (potrivit lui Irenaeus)
- locul se sugerează a fi Antiohia (primul loc cu mulți vorbitori de greacă, iar Matei
a fost favorita bisericilor siro-iudaice)

Conținutul
Matei începe cu următoarele cuvinte: „Cartea neamului lui Isus Hristos, fiul lui David, fiul lui
Avraam‖ (1.1). În literatura antic-grecească titlul era reprezentat, de obicei, de primele
cuvinte, sau afirmații și avea legătură directă cu intenția autorului cărții.
 interesant de observant, Geneza este împărțită în secțiuni prin folosirea
celeiași expresii, „Cartea neamului lui . . .‖ sau „Urmașii lui . . .‖ (Gen. 2.4;
5.1; 6.9 etc.); expresia indică o nouă etapă în derularea promisiunii mesianice
 deci 1.1 ====> dovedește împlinirea promisiunilor mesianice în Isus
 iar în 28.19-20 ===> efectele / consecințele practice

Prin urmare, Matei arata: Mesianitatea lui Isus și Iminența Impărăției.

Structura
Există mai multe propuneri.

I. Schita biografica (sau geografica): două secțiuni mari precedate de proolog și

epilog.
1.O primă secțiune marcată de creșterea în popularitate începînd cu 4.17 => „De atunci
încolo, Isus a început . . .‖, (inceputul lucrarii publice in Galileea)
2. O a doua secțiune marcată de declinul popularității Sale culminînd la Golgota
începînd cu 16.21 => „De atunci încolo, Isus a început . . .‖ (Isus vorbeste despre cruce si se
indreapta spre Ierusalim - Schimbarea la Fata)
Schita biografica este organizata cu scopul de a arata cum s-a achitat Isus de misiunea Sa.

II. Schita tematica: structură creată de prezența celor 5 sectiuni de învățătură

sistematică fiecare dintre ele încheindu-se cu expresia: „După ce a isprăvit Isus . . .‖
(5 parti- vezi similaritate Pentateuch)
1. Împlinirea profețiilor – venirea lui Mesia 1.1 – 4.1
2. „Constituția‖ - Principiile Împărăției 4.12-7.29
3. Revelarea puterii lui Mesia – Chemarea la a-L sluji 8.1-11.1
4. Explicarea programului lui Mesia, Pildele Împărăției 11.2-13.53
Proclamrea scopului lui Mesia 13.54-19.2
Conflict prezent și revenirea finală a lui Mesia 19.3-26.2
Patimile lui Mesia, Moartea și învierea 26.3-28.10
Epilog – Chemare la ucenicizare 28.11-20
*Impreuna cu naratiunea introductiva si cu relatarea patimilor sunt in total 7 sectiuni si
un epilog.

Caracteristici

 are un caracter evreiesc (dar ținta finală, cf. 28.19, este întreaga lume), genealogie:
Avraam
 se presupune ca audienta cunoaste VT, misiunea lui Isus (oile pierdute ale casei lui
Israel)
 pentru neevrei, ev. lui Matei încearcă să arate care este semnificația lucrării lui Isus în
termenii VT

14
  conține relatări care nu au paralele în celelalte evanghelii
 vedenia lui Iosif 1.20-24
 vizita magilor 2.1-12
 fuga în Egipt 2.13-15 etc.
 are un caracter în primul rînd didactic (conține cel mai lung discurs din evanghelii
(cap. 5-7)
 cele cîteva discursuri redate de Matei reprezinta trei cincimi din întreaga carte
 Matei este singurul evanghelist care folosește cuvîntul ‗biserică‘ (16.18; 18.17)
 evanghelia de față insistă în mod unic pe conceptul de domnie a lui Hristos, alături de
doctrina împărăției
 de ex. În relatarea intrării lui Isus în Ierusalim accentul este pus pe imaginea
‗sosirii Regelui‘, deși călărește smerit pe mînzul unei măgărițe

Scop:
- cuvint cheie: desavarsit, implinit (implinirea promisiunii),
- Isus este Mesia, lucrarea lui Isus este implinirea VT, Imparatia a venit.
- Carson: a-i invata pe crestini cum sa citeasca VT?
- Carson: a-i evangheliza pe evrei

Contributii:
- pastreaza parti insemnate din invatatura Lui Isus
- o relatare alternativa a nasterii lui Isus (dupa Iosif)
- Hristos implineste VT
- o interpretare christologica a V.T., a Legii

15
Evanghelia după MARCU

OBIECTIVELE LECŢIEI

După ce aţi terminat această lecţie trebuie să fiţi în măsură să:

1. Redaţi din memorie următoarele informaţii despre cartea Marcu: numele autorului,
data şi locul scrierii, persoanele cărora se adresează şi scopul scrierii.
2. Descrieţi în cuvinte proprii: tema principală, doctrinele majore, evenimentele
principale şi personajele mai importante din carte.
3. Stabiliţi o legătură între personajele şi evenimentele principale ale cartii, localizările
geografice aproximative în ordinea cronologică corespunzătoare.
4. Comparaţi cartea Marcu cu celelalte relatări ale evangheliei, arătînd asemănările de
bază. şi deosebirile dintre ele.
5. Cunoasteti informatii despre finalul lung al capitolului 16.
6. Enuntati versete / cuvinte cheie ce descriu portretul si misiunea lui Isus.

STUDIUL CUVINTELOR

apostolic referitor la apostolii pe care Isus i-a trimis în misiunea Sa

schimbare la faţă glorificarea, transformarea slăvită a lui Isus pe munte, înaintea celor 3

epilog partea de la urmă, încheierea unei lucrări literare, care rezumă ideile

ORIGINE – AUTOR

 tradiția spune că autorul este Ioan Marcu, fiul Mariei, prietenă a apostolilor cf. Fapte
12
 a fost introdus în lucrare, se pare, de către Barnaba, vărul său (Fapte 11.30)
 dispare din relatările narative aproximativ în anii 50 d.Hr. după Fapte 15.37-39
 reapare în textele din 2Timotei 4.11 și 1Petru 5.13 reabilitat în ochii lui Pavel și
colaborator al acestuia dar și ca apropiat/asistent al lui Petru.
 tradiția (cf. Scrierile lui Eusebius) spune că a înființat bisericile din Alexandria

Observații din textul Evangheliei referitoare la originea și autorul lucrării

1. Autorul se ocupă de fapte și acțiuni evitând să discute concepte sau subiecte abstracte
2. Este foarte posibil ca autorul să fi fost martor la arestarea lui Isus. De exemplu,
pasajul din 14.51,52 nu are nici legătură aparentă cu șirul natrațiunii și mai mult,
întîmplarea relatată aici nu mai apare menționată în nici unul din textele sinoptice.
Pare mai degrabă o amintire vie trăită de autor care l-a marcat și pe care nu o poate
uita.
3. Marcu 15.21 îl numește pe un anume „Simon din Cirena, tatăl lui Alexandru și Ruf‖.
Cei doi nu au nici un loc în narațiune dar se pare că erau persoane foarte bine
cunoscute de autor și de cititorii lucrării lui, ceea ce înseamnă că Evanghelia a fost
scrisă cîndva în „timpul generației crucii‖.
4. Se pare că predica lui Petru, așa cum este înregistrată în Fapte 10.34-43 urmează
îndeaproape schița evangheliei lui Marcu; prin urmare se prea poate ca Marcu să fi
urmat modelul predicării lui Petru al cărui asistent a fost pentru un timp.
5. Lucrarea lui Marcu are un stil concis, clar și direct
- pare potrivit gîndirii romane – evitau artificiile literare și conceptele abstracte

16
 - folosește un număr de cuvinte latine dintre care multe aveau echivalent grecesc:
modius
(baniță) Mc. 4.21; legio (legiune) Mc. 5.9, 15; speculator (călău) Mc. 6.27; denarius
(dinar) Mc. 6.37; census (bir, taxă) Mc. 12.14, centurion (sutaș) Mc. 15.39, 44, 45 etc.
- nu prea acordă atenție Legii și obiceiurilor evreiești; cînd apar sînt explicate mai în
detaliu decît în celelalte sinoptice

Așadar:
Dovezile interne tind să confirme tradiția conforăm căreia lucrarea pare să fie scrisă
de un credincios (eventual învățător/predicator) din epoca apostolică, care cunoștea bine
mesajul lui Isus (a fost chiar martor ocular) și pe care l-a scris așa cum l-a auzit, fără să-l
elaboreze sau să-l înfrumusețeze. Nu s-a ocupat de interpretări, a lăsat faptele să vorbească.
Mai mult, pare foarte probabil ca lucrarea să fi fost adresată în mod special unor
păgîni cu mentalitate și cultură romano- latină. Unii cercetători susțin că a fost scrisă chiar în
Roma, avîndu-i ca primi cititori chiar pe locuitorii capitalei imperiului.

CONȚINUTUL EVANGHELIEI

 Evanghelia este o înșiruire destul de succintă a unor momente din viața și lucrarea lui
Isus Hristos, cu insistență mai mare asupra ultimei săptămîni (autorul ignoră orice
informație referitoare la nașterea sau viața Domnului de dinaintea ieșirii Lui în atenția
publică.)
 relatarea este aproapte total obiectivă (fără comentarii sau speculații interpretative)
 este scurtă în conținut, clară în exprimare și are un stil plin de forță
 oferă o serie de momente reprezentative din lucrarea lui Isus, fără să se străduiască,
însă, să asigure o continuitate cronologică sau literară între ele
 autorul nu încearcă nici să ascundă și nici să exagereze elementul supranatural al
evenimentelor
 minunile sînt legate întotdeauna de o nevoie clară și rezolvă situații urgente
 Isus înaintează continuu și cu perseverență spre țelul pe care Și l-a stabilit
(în relatarea lui Marcu, această înaintare a Mîntuitorului pare să sugereze marșul
hotărît și de neoprit al unei legiuni romane)

Unul din cuvintele cheie ale Evangheliei este „euthus” - îndată/imediat; apare de 42 de ori
în această lucrare, mai mult decît în tot restul Noului Testament. Indică o anumită grabă sau
nerăbdare arătată de Domnul în dorința de a-Și atinge scopul ultim pentru care a venit în
lume.

 procentul de minuni săvîrșite, este la Marcu mai mare decît în oricare dintre celelalte
relatări.
 despre cezarii romani, considerați divini și care pretindeau închinare se spunea că pot
face minuni, vindecări etc.
- Dio Cassius, în „Istoria Romanilor‖ scrie că Numerius Atticus, senator roman, a
primit un milion de sesterți ca să jure că l-a văzut pe Augustus înălțîndu-se la
cercetează
- despre Vesapasian, care nu era de origine nobilă, s-a spus, ca dovadă că domnia sa
era aprobată de zei, că a vindecat orbi, șchiopi, oameni cu mîna paralizată etc.

17
 (Suetonius, Dio Cassius, Tacitus). Prin urmare, accentul mare pus de Marcu pe
minuni pare să aibă o semnificație anume!
* este, de asemnea, de observat reticența lui Marcu de a folosi terminologia regală:
împărat, domn etc. De exemplu: Marcu 11.1-10- intrarea triumfală, în contrast cu
Luca 19.28-38 (împărat) Matei 21.1-9 (Fiul lui Dumnezeu)

STRUCTURA LITERARĂ
S-au sugerat mai multe modalități de a împărți Evanghelia lui Marcu, pornind de la tema sau
cheia de lectură folosită. Trebuie avut în vedere că diferitele structuri identificate nu se
exclud neapărat una pe cealaltă ci ele sînt prezente în carte funcționînd în planuri diferite (de
exemplu structura bazată pe motivul Robului Domnului (2) cu cea geografic-istorică (3)).

1…….Un prim exemplu poate fi structura folosită în Manualul de studio (vezi Tenney)

2. Alții (H. C. Thiessen și alții alături de el) propun o structură narativă bazată pe
motivul Robului Domnului:

1. Pregătirea Robului Domnului, 1.1-13

2. Lucrarea Robului în Galilea, 1.14-7.23
3. Lucrarea Robului în nordul și vestul Palestinei, 7.24-9.50
4. Lucrarea Robului pe drumul Ierusalimului, cap. 10
5. Lucrarea Robului în Ierusalim, cap. 11-13
6. Supunerea Robului în fața morții pe cruce, cap. 14-15
7. Triumful Robului Domnului prin învierea Sa, cap. 16

3. Alții sugerează că Marcu încearcă și o structură geografic-istorică, cu o împărțire în

trei secțiuni funcție de localizarea diferită a lucrării lui Isus:
a) lucrarea lui Isus în Galilea și împrejurimi (Mc. 1-8.26)
b) călătoria lui Isus din Galilea la Ierusalim (Mc. 8.27-11.1)
c) jertfa lui Isus și învierea la Ierusalim (Mc. 11-16)

4. Un alt tip de structură bazată pe diviziunile de tip Geografic a fost propusă după cum
urmează:

1.1-13 1.14-9.50 10 11.1-15.41 15.42 -16.8(9-

20)
Prolog Lucrare în Călătoria la Ultima Concluzii
Galilea Ierusalim Săptămînă
CARACTERISTICI TEOLOGICE ȘI LITERARE

Simbolism geografic

 Marcu folosește anumite localizări într-un sens simbolic, mesianic; de exemplu:

deșertul - ereimos (simbol al testării, al încercării), calea – hodos (simbol al călăuzirii
divine), muntele – oros (simbol al revelației, cf. mt. Sinai) și marea – thalasa (simbol
al neamurilor păgîne, vrăjmașe, al amenințărilor) etc.
 Astfel de localizări au, în cazul lui Marcu, un rol special în dezvăluirea mesianității lui
Isus, în contrast cu pildele sau unele dintre cuvîntările publice care adesea îi ascund
identitatea.

18
Realism în prezentarea ucenicilor

Marcu își construiește atmosfera vioaie și plină de viață și realism prin cîteva procedee.
De exemplu, folosirea frecventă a prezentului istoric (vine, pleacă, spune, privește etc.).
Aceasta poate fi si o consecintă a copierii stilului oral al lui Petru.
 Descrierile și caracterizările sînt realiste.
 Ucenicii sînt înfățișați adesea în mod critic
 În mod repetat ei nu pot înțelege ce îi învață Isus, sînt ‖nepricepuți‖, nu țin minte
minunile lui Isus și nu învață ce trebuie din ele (Mc. 6.52, 7.18, 8.17-21)
 În contrast iudeii și Pilat pricep de multe ori ce se întîmplă dar acționează rău (Mc.
12.12, 34; 15.9-10)

Realismul reacției auditoriului lui Isus

 În relatarea lui Marcu, ucenicii și poporul se minunează tot timpul de lucrările și

învățătura lui Isus (Mc. 1.22, 27; 2.12; 5.20; 6.2; 6.51-52; 7.37-39; 10.24-26). Verbul i
se aplică chiar și lui Isus cu o anumită ocazie cf. Mc. 6.6!
 Reacția de uimire a ucenicilor este adesea însoțită de frică și teamă: înțeleg că pe Isus
îl
așteaptă o suferință în Ierusalim dar nu înțeleg mai de loc intensitatea și urmările ei
(4.40-
41; 10.31-32) – în forma scurtă a evangheliei, Marcu se termină cu 16.8, unde apare
din
nou acea teamă generată de neînțelegere dar și de sentimentul de copleșire pe care
planul
lui Dumnezeu și măreția profilului mesianic al lui Isus îl inspiră oamenilor (cf. 5.33,
13.36 etc.)

Evanghelie a Impărăției lui Dumnezeu și a Fiului Omului

 Marcu prezintă încă din primele versete tema de bază a scrierii sale: „Isus ... zicea:‖S-
a împlinit vremea și Împărăția lui Dumnezeu este aproape. Pocăiți-vă și credeți în
Evanghelie‖‖ (Mc 1.14-15)
 Deși Marcu folosește multe titluri pentru a-L numi pe Isus (Hristos 1.1, 8.29, 14.61...;
Fiul Omului 2.10, 28; 8.31, 38; 9.9, 12, 31...; Rabi 9.5, 10.51, 11.21...; Învățătorul
4.38, 5.35, 9.17, 38; 10.17; 20.35; 12.14...; Împărat 15.2, 9, 12, 18, 26, 32; Sfîntul lui
Dumnezeu 1.24; mirele 2.19; Proorocul 6.4, 15; 8.28; Fiul lui David 10.47-48; Cel
ce vine 11.9; Păstorul 14.27; Cel Atotputernic 1.17) în momentele cheie se pare că
preferă titlul de Fiu al Omului (plin de putere: vindecînd un om paralizat Mc. 2.10; în
fața mărturisirii lui Petru 8.31; în definirea lucrării Sale 10.45).
 Titlul de Fiul Omului reprezintă istoric unul din primele și cel mai des folosite titluri
mesianice – chiar de către Isus – titlu care ajutat la înțelegerea naturii reprezentative,
mesianice unice a lui Isus.

Scop
-ofera o relatare a cuvintelor si faptelor lui Isus

19
Contributii
-Marcu accentueaza: ucenicia (daca voieste cineva sa vina ….8:34) si christologia

Textul (Carson). Finalul ―lung‖ al evangheliei (ch 16)

- se regaseste in unele manscrise si poate fi atestat in prima jumatate a sec II
- lipseste din doua manuscrise considerate a fi cele mai importante precum si din altele
- Ieronim si Eusebiu considera ce cele mai bune manuscrise pe care le aveau nu contin
un final lung
- mai sunt cunoscute alte doua finaluri pentru aceasi evanghelie
- finalul lung contine cateva expresii si cuvinte care nu-i sunt caracteristice lui Marcu
- finalul lung nu urmeaza natural (se schimba subiectul de la 8 la 9/ femeile / Isus)

20
Evanghelia după LUCA

OBIECTIVELE LECŢIEI

După ce aţi terminat lecţia aceasta, trebuie să fiţi în măsură să:

1. Redaţi din memorie următoarele informaţii despre cartea Luca: numele autorului,
data şi locul scrierii, persoanele cărora se adresează.
2. Descrieţi în cuvinte proprii: tema principală, doctrinele majore, evenimentele
principale şi personajele mai importante din carte.
3. Stabiliţi o legătură între personajele şi subiectele principale ale cărţii şi
evenimentele, localizările geografice aproximative în ordinea cronologică corespunzătoare.
4. Comparaţi cartea Luca cu celelalte trei evanghelii, arătînd asemănările de bază şi
deosebirile dintre ele.
5. Enuntati versete / cuvinte cheie ce descriu portretul si misiunea lui Isus
6.Explicati termeni specifici (ex., Imparatia).

Originea: Deducții pe baza introducerii autorului: Luca 1, 1-4

1. Pe vremea autorul existau o serie de lucrări care conțineau numai o relatare parțială
sau neorganizată a vieții și lucrării lui Isus.
2. Aceste relatări au încercat o oarecare aranjare sistematică a faptelor
3. Faptele acestea erau bine cunoscute în lumea creștină și erau acceptate independent de
aceste narațiuni.
4. Autorul însuși s-a considerat cel puțin la fel de bine informat și de capabil ca și ceilalți
să scrie o relatare pe cont propriu.
5. Informațiile lui au provenit din surse oficiale competente, de prima mana
6. El cunoștea foarte bine faptele, fie prin observație, fie prin cercetare, și a fost în mod
cert contemporan cu evenimentele, în sensul că el a trăit în generația celor care au fost
martori oculari ai acțiunii.
7. Luca a cunoscut toate faptele majore. Lucrarea sa conține multe aspecte particulare
care nu apar în celelalte Evanghelii și în general este cea mai reprezentativă pentru
viața lui Hristos.
8. El a recunoscut că a redat evenimentele cu exactitate și în ordine logică. (Sensul în
care folosește el termenul ‖în șir‖ nu presupune neapărat o ordine cronologică, ci
înseamnă că el a avut un plan de lucru bine stabilit și că a intenționat să-l respecte.)
9. Destinatarul scrierii lui Luca a fost probabil o persoană sus-pusă care este numită aici
cu numele de botez, Teofil, care înseamnă „Cel care Îl iubește pe Dumnezeu‖ sau
„Cel iubit de Dumnezeu‖.
10. Persoana căreia i se adresează Luca fusese deja informată pe cale orală despre Hristos,
poate prin propovăduirea pe care a auzit-o, dar avea nevoie de învățături suplimentare
ca să o întărească în credință și să o convingă de adevăr.
11. Scopul evident al lui Luca a fost să-i dea prietenului său o cunoaștere completă a
adevărului.

21
 AUTORUL

Părinții bisericii confirmă fără îndoieli că autorul acestei Evangheliei este Luca, unul
din tovarășii de misiune ai lui Pavel.
Găsim aluzii și citate indirecte din evanghelia lui Luca în scrierile lui Policarp (cca.
110-150), Ignatius (cca 110), în Didahia (cca 120-150), la Iustin Martirul (cca 150-155),
Clement din Aleandria (cca 150-215), Tertulian (cca 150-220), Origen (cca 185-254), etc.
Evanghelia este atestată de timpuriu în canonul lui Marcion (cca 140), canonul
Muratori (cca 170), în canonul Apostolic (cca 300) și în cel al lui Athanasius (367).
Primele concilii bisericești o menționează alături de Faptele Apostolilor ca fiind
ambele autentice și scrise de Luca, medicul. La fel conciliile de la Niceea (cca 325-40), de la
Hippo (393), Cartagina I (397) etc.
Autorul este acelasi cu cel al Faptelor Apostolilor (Luca). Vezi deductie Tenney.

SCOP
1. Scopul imediat: să întărească credința lui Teofil 1.14
2. Scopul final: scrierea unei Evanghelii de către un ne-evreu pentru cititorii neevrei – în
felul acesta Mesia al evreilor este cunoscut și confirmat ca Mîntuitor al lumii întregi.

CONȚINUTUL

În general, narațiunea Evangheliei după Luca urmează cursul evenimentelor într-un

mod asemănător cu relatările celorlalți evangheliști sinoptici, Matei și Marcu.
Luca adauga însă un material unic generos:
 Relatarea nașterii lui Ioan Botezătorul 1.5-25, 57-80
 nașterea și secțiuni din copilăria lui Isus 1.26-56; 2.1-52
 genealogia lui Isus 3.23-38
 predicarea în Nazaret 4.16-30
 chemarea specială a lui Petru 5.8-10
 șase dintre minuni 5.1-11; 7.11-17; 13.10-17; 14.1-6; 17.11-19; 22.49-51
 nouăsprezece pilde 7.41-43; 10.30-37 ... 19.11-27
 povestea întîlnirii cu Zacheu 19.1-10
 batjocorirea lui Isus înaintea lui Irod 23.8-12
 arătarea lui Isus după înviere pe drumul către Emaus 24.13-35

STRUCTURA CĂRȚII

Cartea lui Luca urmează modelul de împărțire al lui Marcu în trei părți:

I. 1. Prologul 1.1-4
- Are un conținut tehnic, dedicația adresată lui Teofil anunțîndu-și intenția scrierii,
și metodologia folosită
2. Narațiunile nașterii și copilăriei lui Isus 1.5-2.52
- Nașterea lui Isus este redată în paralel cu nașterea lui Ioan Botezătorul 1.5-2.52
incluzînd episodul Laudei exersată de Maria 1.42-52
- copilăria cu perioada ‖tăcerii‖ în Nazaret 2.39-40
- bar-mitzvah la 12 ani în Ierusalim 2.41-52

II. 1. Testele lucrării/Prezentarea Mîntuitorului 3.1-4.13

22
 - Predica lui Ioan Botezătorul 3.1-20
- Botezul lui Isus 3.21-22
- Genealogia cu proclamare implicită 3.23-38
- Ispitirea 4.1-13
2. Lucrarea din Galilea 4.14-9.50
- Predica din Nazaret: identitatea Mesianică 4.16-30
- Alegerea apostolilor ...
. . . . . ..
- Transfigurarea pe munte 9.27-36
3. Călătoria spre Ierusalim 9.51-19.27
- Trimiterea celor 70 10.1-12
- Parabola Samariteanului milos 10.29-37 . . .
....
- Pilda polilor 19.11-27
4. Săptămîna patimilor 19.29-23.56
- Săptămîna patimilor; intrarea triumfală 19.29-40
- Isus plînge pentru Ierusalim 19.41-44 . . .
....
- Arestarea și crucea 22.39-23.5

III. Invierea și Inălțarea 24.1-53

- Învierea
- Întîlnirea pe drumul spre Emaus și recunoașterea la masă 24.13-35 . . .
- Înălțarea 24.49-53

CARACTERISTICILE EVANGHELIEI DUPĂ LUCA

I. Este adresată cititorilor neevrei

1. Explică localitățile evreiești 4.31, 8.26, 21.37, 23.51, 24.13
2. Genealogia Domnului Isus merge înapoi pînă la Adam, părintele rasei umane 3.23-38
3. Luca face legătura între evenimentele prezentate în cartea sa și cele ale istoriei
profane 2.1-2; 3.1
4. Vocabularul: cuvintele evreiești sau aramaice care apar în celelalte Evanghelii nu apar
aici
5. Folosirea textelor din VT
a. Multe referințe indirecte la VT (1.8-10, 15; 2.21-22; 4.25, 26 etc.) dar doar cîteva
citatea directe din LXX, cu excepția textului din 7.27 care nu este nici din LXX și nici
din Textul Mazoretic
b. Numai cinci referințe la profeții împlinite (3.4; 4.21; 21.22; 22.37; 24.44) Cu
excepția primeia, toate se găsesc în cuvintele lui Isus adresate evreilor (neamurile nu
erau la fel de interesate de împlinirea profețiilor VT cum erau evreii)

II. Aspectul universal al Evangheliei

Acest Isus (care a fost un evreu) și mesajul Lui (care-și are rădăcinile în VT) este
pentru toată umanitatea.
1. Este o Evanghelie atît pentru evrei cît și pentru samariteni (9.51-56; 10.33 – Pilda
Samariteanului; 17.16 – numai un lepros samaritean s-a întors să-I mulțumească lui
Isus).
2. Este Evanghelia neamurilor (2.32; 3.6,8; 4.25-27; 7.1-10; 13.29; 24.47)

23
 3. Referinte repetate la păcătoși, săraci și declasați (1.53; 2.7, 8, 24; 3.12-13; 4.18 ...).
Șapte din opt pilde prezintă contrastul dintre bogăție și sărăcie sau problema
apăsătoare a nevoilor materiale (7.41, 43; 11.5-8; 12.13-21; 15.8-10; 16.1-13, 19-31;
18.1-8)
4. Copiilor li se acordă o atenție deosebită. În imperiul Roman, ca și la spartani, nu era
ceva neobișnuit să lași un copil nedorit să moară. Luca tratează cu foarte multă atenție
copii:
- nașterea și copilăria lui Ioan Botezătorul și a lui Isus
- învierea fiului văduvei din Nair 7.11-15
- învierea fiicei lui Iair 8.40-42, 49-56
- vindecarea unui băiat îndrăcit 9.38-43
- exemplul copilașului în măreție 9.46-48
- primirea copilașilor 18.15-17
5. Prezentarea femeilor. În acea vreme femeia era considerată ca fiind inferioară
bărbatului. În Evanghelia după Luca cuvintele ‖femeie‖ și nume de femei apar de 42 de ori
(În Matei și Marcu împreună, numai de 49 de ori).
- Elisaveta și Maria Luca 1 și 2
- Ana 2.36-38
- Soacra lui Petru 4.38-39
- Văduva din Nain (16 km SE de Nazaret) 7.11-15
- Femeia păcătoasă care I-a uns picioarele lui Isus cu mir 7.36-50
- Femeile care ajutau financiar lucrarea Domnului Isus și pe care Domnul Isus le
vindecase 8.2-3
- Femeia care s-a atins de haina Domnului Isus 8.43-48
- Maria și Marta 10.38-42
- Femeia care a făcut-o fericită pe mama Domnului 11.27-28
- Femeia gîrbovă de 18 ani 13.10-13
- Femeia care a pierdut banul din pilda cu leul 15.8-9
- Nevasta lui Lot 17.32
- Văduva din pilda judecătorului nedrept 18.1-8
- Văduva săracă 21.2-3
- Femeile care-L boceau pe Isus în drumul spre cruce 23.27-29
- Femeile care asistau la răstignirea Domnului 23.49
- Femeile care au mers la mormîntul lui Hristos 23.55; 24.1-8
6. Bolnavii sînt în atenția medicului Luca. Descrie grija lui Isus pentru bolnavii
incurabili (de lepră). Vindecarea celor 10 leproși este descrisă numai de Luca 17.11-19

III. Evanghelia iertării

Tema iertării apare întotdeauna atît în imagini care descriu iertarea (5.8-10; cap. 15,
18, 19, 23) cît și în referințe ca: 5.18-26; 6.37; 7.36-50; 11.4; 12.10; 17:3-4; 23.34;
24.47.
IV. Evanghelia persoanelor individuale
1. Pildele: Pildele din Matei sînt pildele Împărăției, cele din Luca sînt pilde despre și cu
oameni:
- Pilda Samariteanului milostiv 10.25-37
- Pilda prietenului de la miezul nopții 11.5-8
- Pildele cu oaia pierdută, cu leul și fiul risipitor cap. 15
2. Domnul este prezentat în raport cu persoane individuale ca : Zaharia, Elisaveta,
Maria, Simeon, Ana, Maria și Marta, Simon, Levi, Sutașul etc.

24
2. Domnul Isus arată simpatie și milă persoanelor individuale bolnave și în nevoie. El
a vindecat pe:
- îndrăcitul din Capernaum 4.31-35
- soacra lui Petru 4.38-39
- leprosul 5.12-14
- slabanogul 5.17-25 etc.
4. Observații profunde cu privire la caracterul și personalitatea umană:
- Bunul Samaritean – tendința de a nu vedea nevoile altora
- Cei zece leproși – greutatea cu care mulțumește omul lui Dumnezeu pentru binele
făcut
- Fariseul și Vameșul – mîndria hrănită prin compararea cu semenul și nu cu
Dumnezeu
- Slujitorul care n-a primit decît un pol – invidia și amărăciunea omului care se
compară cu alții și se vede inferior și nedreptățit de Dumnezeu că nu i-a dat mai mult

V. Evanghelia rugăciunii: Luca acccentuează foarte mult valoarea rugăciunii

1. În preajma fiecărui eveniment important din viața și lucrarea Domnului Isus, Luca Îl
descrie rugîndu-se:
4.2 – după botez
5.16 – după un moment de mare popularitate
6.12 – înainte de alegerea celor 12, El a petrecut toată noaptea în rugăciune
9.18 – după hrănirea celor 5000
9.29 – pe Muntele schimbării la față
10.21-22 – după ce s-au întors ucenicii din lucrare
11.1 – ucenicii L-au rugat să-i învețe cum să se roage
22.32 – rugăciune pentru Simon Petru
23.46 – rugăciunea de pe cruce

2. Numai în Evanghelia după Luca găsim pildele:

- prietenul de la miezul nopții 11.5-13
- judecătorul nedrept 18.1-8

VI. Evanghelia Duhului Sfînt: în Luca găsim mai multe referiri la Duhul Sfînt decît în
Matei și Marcu împreună
1. Duhul Sfînt la lucru în viața tuturor personajelor principale:
- Ioan Botezătorul 1.15
- Maria 1.35
- Elisaveta 1.41
- Zaharia 1.67
- Simeon 2.25-26
2. În Domnul Isus
- Conceperea Sa 1.35
- Botezul 3.22
- Condus de Duhul 4.1
- Împuternicit de Duhul 4.14, 18
- Înveselit de Duhul 10.21
- Dat ca învățătură ucenicilor 24.49

VII. Cea mai lungă carte a NT cu informații unice despre nașterea și copilăria
Domnului Isus și a lui Ioan Botezătorul.

25
Evanghelia după Ioan

Lumea religioasa a lui Ioan

O lumea elenista: opinie predominanta de la sf sec XIX pana la prin 1960..

Aceasta cultura elenista a fost inteleasa ca o imbinare a 4 influente:

-Filo
-scrieri hermetice din traditia gnostica. Termeni: cosmosul=fiul lui Dumnezeu,
nasterea din nou prin cunoastere etc.
-gnosticism: ‗rascumparatorul gnostic vine pe pamant pentru a-i informa pe cei ce au
urechi de auzit cu privire la adevaratele lor origini.‘
-mandaismul - o forma aparte de gnosticism probabil aparuta in secte
iudaice. Botezul, repetat uneori, reprezinta pasul esential prin care este intruchipat din nou
mitul coboririi ―cunoasterii vietii.‖
Cercetatorii remarca totusi diferentele conceptuale substantiale intre aceste documente
si ev Ioan. Prin urmare, apelul la surse puternic elenistice este mai redus decat acum 60 ani.
Alte opinii:
-o comunitate ascetica evreiasca foarte conservatoare. Descoperirea sulurilor de la
MM (1947) si publicarea acestora au demonstrat ca miscarea religioasa cea mai apropiata de
ev Ioan, cel putin in termeni vocabularului, a fost o comunitate ascetica evreiasca foarte
conservatoare.
-gandire rabinica, religia samariteana, esenieni si alte misc apocaliptice.

Concluzie: Pericolul paralelomaniei: cuvintele au uneori semnificatii diferite. Influente sunt, dar
sursa primara a ev. Ioan este VT. Aceste miscari cat si ev Ioan au avut ca sursa primara: VT.

Relatia cu Sinopticele
i.o scriere complementara sinopticelor (o ev. spirituala). C K Barett: Ioan este constient de
traditia sinoptica dar are ceva original de adaugat. Carson: Ioan nu a scris ca reactie la
ceva.
ii.D. Guthrie sustine ca Ioan are un scop diferit de al sinopticilor dar si o audienta diferita.
iii. R Brown sustine ideea unei traditii independente. Carson sustine ideea comunitati
ioanine. Astfel evanghelia isi atinge scopul adresandu-se situatiei respective. Oricum
comunitatea ioanina, dupa Carson, nu poate fi acceptata ca o secta razleata ...vezi Ioan 17
(viziunea intregului, paralele cu imnuri din Fil 2, Col 1:15f) … rezulta un contact strans intre
comunitatea ioanina si biserica mare (contrar Brown).

Contributii
-adauga dimensiuni noi la imaginea lui Isus
-titluri cristologice
-Isus este in mod specific Fiul, maniera unica in care se relationeaza cu Tatal: se
subordoneaza functional,
-Chiar daca, Isus il reveleaza pe Tatal, mantuirea nu vine doar prin reveletie (ca la gnostici),
ci prin cruce. Crucea nu este doar un moment revelator ea reprezinta …. Isus face ceva pt
noi si in locul nostru.
-ev Ioan si eschatologia
-ev Ioan si DS
-ev Ioan si VT (imp., ...Isus inlocuieste imagini din V.T.)

26
-desi Ioan nu vorbeste despre organizarea Bisericii, el arata ce inseamna sa apartii poporului
lui D-zeu: alegere, viata, originea, natura, suferinta, rodnicia, rugaciunea, dragostea si
unitatea.
-a cred de 98 ori, dragoste 57 ori, lume 78 ori, trimitere 60 ori, Tatal 137 ori
-legatura complexa intre alegere, credinta si rolul semnelor. Daca credinta este intarita prin
ceeace este relevat prin semne, este bine (rezulta rolul legitim al semnelor 10:38). Oamenii
sunt insa condamnati prin dependenta lor de semne 94:48). Credinta care aude si crede este
mai apreciata decat cea care vede si crede (20:29). In ultima instanta credinta se bazeaza pe
alegerea suverana facuta de Fiul (15:16), pe includerea in darul oferit de Tatal (6:37-44).

Originea

Deși se ocupă aceeași expunere a evenimentelor legate de viața, lucrarea și învățătura

Dlui Isus, este foarte diferită de cele trei evanghelii sinoptice, prin structură și stil.
 nu conține pilde
 redă doar șapte minuni săvîrșite de Mîntuitor (dintre care cinci sînt unice, la
Ioan)
 cuvîntările lui Isus se ocupă în principal cu persoana Sa și nu cu învățături
etice legate de viața în împărăție
 găsim multe discuții personale
 se pune accent mai mare pe relația lui Isus cu persoane individuale, decît pe
contactul lui Isus cu mulțimea.

 Din cauza acestor caracteristici particulare autenticitatea ei a fost pusă sub semnul
întrebării.
 Potrivit tradiției, evanghelia a fost scrisă de Ioan fiul lui Zebedei, în ultimii ani de
viață, în Efes (idee foarte combătută în epoca modernă, dar la fel de posibilă ca
oricare alta)
 cea mai veche dovadă a existenței acestei evanghelii – scrierile lui Papias, citate de
Eusebius (vezi discuția iscată de numirea lui Ioan, unul dintre ucenicii Domnului, și
un prezbiter numit Ioan!)
 teoria că cea de-a patra evanghelie a fost scrisă de un prezbiter oarecare și nu de
apostolul Ioan nu poate sta în picioare
 toate mărturiile părinților bisericii, începînd din vremea lui Irenaeus sînt în
majoritatea lor copleșitoare în favoarea teoriei că autorul a fost apostolul Ioan.

Autorul

Din conținutul evangheliei se poate deduce despre autor:

 a fost evreu, obișnuit să gîndească în aramaică
 autorului i-a fost familiară tradiția evreiască (1.19-28)
 cunoștea sărbătorile evreiești, pe care le-a și explicat pentru cititorii săi
 se pare că era foarte familiarizat cu Palestina, în special cu Ierusalim și cu
împrejurimile (9.7; 11.18; 18.1)
 îi erau familiare cetățile Galileii (1.44; 2.1)
 a fost martor ocular al evenimentelor pe care le-a relatat (1.14; 19.35)
 potrivit ultimului capitol se pare că poate fi identificat cu „ucenicul preaiubit‖, prieten
apropiat cu Petru și foarte apropiat de Isus la Cina cea de Taină (13.23)
Unul singur dintre ucenicii lui Isus corespunde acestor descrieri ===> Ioan apostolul

27
Despre el se știe că:
 a fost unul dintre fii lui Zebedei (Marcu 1.19, 20), un pescar din Galileea și al lui
Salome, care se pare că era sora Mariei, mama lui Isus (cf. Mt. 27.56; Mc. 15.40)
 a crescut în Galileea și era tovarăș de activitate cu Andrei și fratele lui, Petru
 se prea poate ca el să fi fost primul ucenic al lui Isus, alături de Andrei, după ce
fuseseră mai întîi ucenicii lui Ioan Botezătorul
 apare de foarte multe ori în imediata apropiere a Domnului și face parte din cercul cel
mai intim al Său (vezi învierea fiicei lui Iair, Muntele schimbării la față, Cina
Domnului etc.)
 epilogul evangheliei sugerează că Ioan a trăit mai mult decît toți ceilalți apostoli, o
viață care a necesitat, se pare chiar o explicație specială

Data scrierii a fost estimată de cercetători diferiți între 40 și 140 d.Hr., dar cea mai bună
situare a ei este cîndva spre sfîrșitul primului secol.

Scrisă probabil în Efes în atmosfera unei biserici mai maturizate, într-un mediu ne-evreiesc
(de aici necesitatea explicării multor locuri și obiceiuri evreiești)

Autor: titlul ‗dupa Ioan‘ a fost atasat cartii de indata ce grupul celor 4 evanghelii a inceput sa
circule impreuna ca ‗evanghelia in patru parti‘.

F F Bruce: daca cele patru evanghelii canonice si-au permis sa fie publicate anonim,
evangheliile apocrife care au inceput sa apara dupa jumatatea sec al II-lea au pretins (in
mod fals) ca sunt scrise de apostoli sau de alte persoane asociate cu Domnul.(Carson, 263)

Conținut și Structură

Cheia mesajului Evangheliei lui Ioan se află, cu siguranță, în 20.30-31

Isus a mai făcut înaintea ucenicilor Săi multe alte semne care nu sînt scrise în cartea
aceasta. Dar lucrurile acestea au fost scrise pentru ca voi să credeți că Isus este Hristosul,
Fiul lui Dumnezeu; și crezînd să aveți viața în Numele Lui.

Se pare, deci, că evanghelia a fost organizată în jurul cîtorva minuni anume selectate, numite
semne aici, datorită semnificației speciale pe care le-o acordă autorul, alături de două
concepte cheie în scrierile lui Ioan: a crede și viață.

Sînt redate șapte minuni, săvîrșite în public, care ilustrează diferite domenii ale puterii Sale
și, considerate împreună, se constituie într-o dovadă de netăgăduit al adevărului central al
acestei evanghelii – dumnezeirea lui Isus.
Cele șapte minuni/semne:

1. Schimbarea apei în vin 2.1-11

2. Vindecarea fiului unui nobil 4.46-54
3. Vindecarea unui slăbănog 5.1-9
4. Hrănirea celor cinci mii 6.1-14
5. Umblarea pe apă 6.16-21
6. Vindecarea orbului 9.1-12
7. Învierea lui Lazăr 11.1-46

28
 Cuvîntul a crede poate fi considerat unul dintre cuvintele cheie ale Evangheliei (este folosit
de 98 de ori)
 este tradus de obicei prin ‗a crede‘, dar uneori sensul este de ‗a se încrede‘
(2.24)
 de obicei înseamnă „a recunoaște drept adevărată o afirmație făcută de Isus
(sau Dumnezeu) despre Sine însuși‖
 Ioan pare să prindă în acest cuvînt snesul deplin al întregii vieți creștine ca
proces aflat într-un continuu progres

Cuvîntul viață pare să fie un alt cuvînt cheie al Evangheliei

 în terminologia lui Ioan se referă la tot ceea ce îi este oferit credinciosului prin
mîntuire
 cea mai înaltă experiență pe care o poate trăi omul (17.3)
 viața nu este doar vitalitatea animală sau cursul existenței pămîntești umane
 ci implică o natură nouă, o conștiință nouă, o interacțiune nouă cu mediul și o
dezvoltare continuă a personalității

Schița Evangheliei

I. Prologul 1.1-18
Expunerea temei: credința

II. Perioada de analiză 1.19-4.54

Prezentarea obiectului credinței

III. Perioada de controversă 5.1-6.71

Problema credinței și a necredinței

IV. Perioada de conflict 7.1-11.53

Ciocnirea dintre credință și necredință
Descrierea conflictului 7.1-8.59
Ilustrarea conflictului 9.1-11.53

V. Perioada de criză 11.54-12.36a

Declarația de credință si de necredință

VI. Perioada de consfătuire 12.36b-17.26

Întărirea credinței

VII. Perioada de desăvîrșire 18.1-20.31

Victoria asupra necredinței

VIII. Epilog 21.1-25

Responsabilitățile credinței

Alternativa la structura: prolog, cartea semnelor (1:19-12), cartea gloriei (patimilor), epilog
(21)
*patimile sunt vazute tot ca un semn

29
Accente

Principalele afirmații ale lui Isus cu privire la Sine sînt expuse în șapte propoziții care încep
cu cuvintele EU SÎNT:

1. Pîinea vieții 6.35

2. Lumina lumii 8.12; 9.5
3. Ușa (staulului) 10.7
4. Păstorul cel bun 10.11, 14
5. Învierea și viața 11.25
6. Calea, adevărul și viața 14.6
7. Adevărata viață 15.1

Ioan pune accentul pe relația dintre Isus și oameni

 sînt redate 27 de discuții personale
 în aceste discuții locul principal îl ocupă interesul lui Isus pentru individul cu
care comunică și nu atît de mult acțiunea
 de ex. În sinoptice judecata înaintea lui Pilat reprezintă un punct culminant în
deznodămîntul vieții lui Isus, în timp ce în Evanghelia după Ioan accentul este
pus pe interesul lui Isus față de persoana lui Pilat și de apropiere a acestuia de
adevărul suprem

Ioan pune accentul pe dumnezeirea lui Isus Hristos, ca Fiu unic al lui Dumnezeu.
(1.1; 10.30; 8.58; 14.9; 20.28 etc.)
În același timp, însă, accentuează mai puternic decît oricare altă Evanghelie caracterul uman
al lui Isus
(4.6, 7; 6.26, 67; 8.44; 11.35; 12.7; 13.1; 18.8 etc.)
Ioan se mai remarcă și printr-o serie de schițe de caracter ale unor personaje cum ar fi:
 Nicodim - 3.1-5; 7.50-52; 19.39
 Filip - 1.43-46; 6.5-7; 14.8-11
 Toma - 11.16; 14.5, 6; 20.24-29
 Maria și Marta - 11.1-40; 12.2-8
 Maria, mama lui Isus - 2.1-5; 19.26,27

Scopul

 într-o anumită măsură unul apologetic

 este și unul de descoperire, de răspuns adresat căutării de genul celei indicate în 14.8
de Filip: „Doamne . . . arată-ne pe Tatăl și ne este de ajuns‖
 poate fi și acela de a completa relatările existente la acea dată despre viața și lucrarea
lui Isus (de ex., în relatarea Cinei Domnului, Ioan istorisește momentul spălării
picioarelor ucenicilor și lecția despre smerire pe care le-o dă Isus)

30
Cap IV Cronica Bisericii Primare

Faptele Apostolilor (FA)

1.Introducere

FA este istoria (d.p.d.v. teologic) Bisericii primare pe o perioadă de aprox. 30 de ani, din 33
d.Hr. până în 65 d.Hr
FA este o carte de tranziţie:
-face legătura între evanghelii şi epistolele.
- prezinta expansiunea bisericii de la un nucleu iudaic la o mare mişcare universală, care va
cuprinde orice naţiune şi limbă.
-arata cum niste iudei provinciali, oscilanti, oameni de rand si necarturari ... au devenit niste
aparatori vigurosi, ...... niste vase prin care D-zeu a schimbat istoria

Autor : Luca
-face parte din echipa lui Pavel, martor ocular la evenimentele din FA
(vezi comentariu despre autor la ev. Luca: Tenney).
-evidente externe : Irineu, Clement de Alexandria, Tertulian, Eusebiu, canoane.
-paternitatea lui Luca nu a fost negata pana la aparitia criticii moderne
-Luca: istoric dar si teolog: reda evenimente dar si le interpreteaza

Data / Locul
-61-63 probabil din Roma,
-alti autori o dateaza mai tarziu, dar persecutia din anul 64d. Hr.- Nero - ori pentru altii, 90 -
Domitian nu favorizeaza o asa data intrucat autorul are o atitudine optimista fata de
statul roman. Acest argument si finalul abrupt (FA 28) sugereaza o datare intre 61-63.

Scop :
- istoria (d.p.d.v. teologic) Bisericii intre Ierusalim si Roma. Misiunea si intemnitarea lui
Pavel.
- scop evanghelistic (a trezi credinta in cititori)
- scop apologetic: apararea crestinismului (a lui Pavel) fata de romani
*in opinia unora Luca ar fi dorit ca Pavel sa foloseasca FA in apararea sa
- o dezbatere teologica pe anumite teme: i.Luca ofera o noua perspectiva asupra istoriei
mantuirii: inlocuirea asteptarii eschatologice cu istoria mantuirii (Conzelmann). In loc
de imaginea unei bisericii care sta si asteapta ca Domnul sa vina din ceruri, Luca
prezinta o schema istorica … in trei perioade: Perioada lui Israel Perioada lui Isus si
perioada Bisericii. (Carson, 361). ii.Israel si Biserica: poporul lui Dumnezeu
- scop edificator pentru crestini (confimarea evangheliei).
- acreditarea miraculoasa a primilor predicatori.
*nu sunt evidente pentru Ipoteza Tubingen (reconciliere intre teologia petrina si paulina)
*FA nu e o prezentare exhaustiva a misiunii Bisericii primare.
*Intrebare pt discutii: De ce Luca reda numai aceste evenimente?

Contributii
-FA arata cum planul lui Dumnezeu, dus la indeplinire in Isus, a continuat sa se desfasoare in
istoria Bisericii primare
-noi implicatii ale masajului mantuirii (de la o perspectiva evreiasca la una universala)

31
-teme importante ale cartii FA: planul lui Dumnezeu, prezenta ‗viitorului,‘ mantuirea,
Cuvantul lui Dumnezeu, Duhul Sfant, poporul lui D-zeu.
- FA: un cadru pentru epistole

Textul

Textul s-a pastrat in doua forme distincte : cea reprezentata de marile unciale (Sinaiticus si
Vaticanus (B) care sta la baza tuturor textelor in greaca moderna si a traducerilor in engl.) si
cea
reprezentata de unciala Bezae

Schita, 3 diviziuni majore

i.Infiintarea Bisericii (1-7),

Înălţarea lui Isus, Marea Trimitere, Pogorarea Duhului Sfant
Propovaduirea de la inceput
Organizare
Lucrari sociale / lideri
Relatia cu stapanirea: prigoana, omorârea cu pietre a lui Ştefan, răspândirea Bisericii.

ii.Tranzitia (8-12)
Propovaduirea din Samaria
Famenul Etiopian
Convertirea lui Saul
Propovaduirea lui Petru

iii.Calatoriile misionare ale lui Pavel (13-28)

Alte moduri de impartire a FA

i.Pe criterii de expansiune geografica (FA 1:8)

ii.Pe etape de crestere (numerica, calitativa, institutionalizare)
iii.Dupa personajele importante: Petru (1-5), Stefan (6-7), … Pavel(13-28)

Date Importante in FA

Convertirea lui Saul 31/32

Prima calatorie 45-49

Galateni 48
Conciliul de la Ierusalim 48-49

A II-a calatorie 50-53

1, 2 Tesaloniceni 52-53 din Corint
A III-a calatorie 54-58
1 Corinteni 55-56 din Efes
2 Corinteni 56 din Macedonia
Romani 57 din Corint
Intemnitarea lui Pavel:

32
 Cesarea (58-60)
Roma (60-62): Efeseni, Coloseni, Filipeni
Dupa intemnitare
1 Timotei, Tit (64-66 din Macedonia)
2 Timotei (a II-a intemnitare)

2.Biserica dintre Neamuri si Misiunea lui Pavel: Prima calatorie misionara

(11:19-15:35)

Context istoric: FA 11:19-20

„Cei ce se imprastiasera….propovaduiau Cuvantul numai iudeilor. Totusi ….‟

Biserica din Antiohia (33-40), Barnaba este trimis la Antiohia, iar el il cauta pe Pavel

Caracteristici biserica Antiohia:

-prima misiune crestina pleaca de aici
-aici se discuta statutul crestinului neevreu
-se distinge prin invatatorii ei
-ajuta biserica din Ierusalim
-aici ucenicii primesc numele de crestin

Prima Calatorie Misionara (cap. 13.14) Antiohia, Selucia, Cipru (de la Salamina până la
Pafos), Perga Pamfiliei, Antiohia Pisidiei, Iconia, Listra, Derbe şi retur la Antiohia.

Probleme aparute: stautul crestinului (dintre neamuri):

-trebuie crestinul dintre neamuri sa tina Legea lui Moise?
-este mantuirea numai prin credinta sau credinta si Lege?

Raspunsuri date la problema aparut:

i.Conciliul de la Ierusalim: mantuirea este prin har (cap. 15).

ii.Galateni: mantuiti prin credinta fara Lege, …viaţa creştină trebuie trăită prin
credinţă.
iii.Iacov: credinta fara fapte este moarta

Galateni

Epistola către Galateni este una dintre cele mai importante scrisori teologice creştine, Magna
Charta a bisericii primare, a libertăţii creştine.

Autorul
Epistolei către Galateni este Sfantul apostol Pavel (1:1). Un alt element care ne asigură de
paulinicitatea epistolei se desprinde din ideile susţinute, particularităţile de ordin lexical,
datele de ordin personal şi învăţătura lui. Comparând-o cu celelalte scrisori pauline, ajungem
la aceeaşi concluzie: autorul este apostolul Pavel.
Ca sursă externă, tradiţia creştină a recunoscut aproape în unanimitate autenticitatea
Epistolei, fiind ades citată de Clement Romanul, Ignaţiu de Antiohia sau Policarp din Smirna.
Alte citate alte Epistolei le găsim Fragmentul Muratori şi lista cărţilor canonice ale Sfinţilor
Părinţi: Atanasie cel Mare, Chiril al Ierusalimului si Grigorie de Nazianz. Chiar şi ereticii

33
Ptolemeu, Valentin şi in mod deosebit Marcion o folosesc in scrierile lor. În plus, chiar şi
forma ei actuală se regăseşte în cele mai vechi manuscrise ale ei, ceea ce vine să confirme
autenticitatea ei.

Destinatarii, scrisoarea este adresată către „bisericile din Galatia‖ (1:2). Numele de
„Galatia‖ era folosit în două sensuri diferite în sec. I d.Hr.: putea indica provincia romană
Galatia, care era mult mai întinsă (si la nord) sau partea de sud. Există puţine dovezi că
Pavel ar fi vizitat Galatia de nord, în timp ce există dovezi abundente pentru faptul că el a
vizitat regiunea de sud a provinciei Galatia şi a sădit biserici acolo. Teoria „Galatiei de Sud‖,
pe de altă parte, presupune că epistola a fost trimisă la bisericile din Antiohia Pisidiei, Iconia,
Listra şi Derbe, care erau situate toate în partea de sud a provinciei romane şi care au fost
toate biserici sădite de Pavel şi Barnaba în timpul primei lor vizite misionare (F.A. 13:14 –
14:23).2 Apelativul „galateni‖ (3:1), ar fi putut fi folosit de Pavel pentru a include grupuri
etnice diferite (frigieni şi licaonieni). El a scris epistola probabil dupa conciliul de la
Ierusalim, prin 48-49 d.Hr.

Structura
i.argumentul exp., personale: chemarea si mesajul lui Pavel, exp. galatenilor (ch1, 2, 3:1-5)
ii.argument teologic (din VT): neprihanirea si VT (ch 3, 4)
iii.argument practic (ch 5,6). Etica evangheliei: viata prin Duhul

Galateni in studii recente

-identitatea invatatorilor (iudaizatorilor): opinii noi: noi convertiti? ori mai multe grupuri?
Nu sunt dovezi ca ar fi asa. Opinia traditionala ramane singura valida.
-critica retorica. Perkins: retorica lui Pavel ar fi prea aprinsa, lucru ce ar genera dezbinari.
Raspuns: Pavel e preocupat de adevar iar Perkins de pluralismul contemporan.
-exemplu de interpretare a VT de catre Biserica Primara
-Sanders respinge ideea ca evrei din vremea lui Pavel vedeau in pazirea Legii o cale spre
mantuire. Apartenenta lor la ―samanta lui Avraam‖ era conditia. Totusi, pazirea legii /
neprihanirea era imp pt evrei (la rasplata / judecata). Sanders considera ca diferenta
fundamentala intre Pavel (crestinism) si iudaism nu este justificarea ci christologia, a-L
accepta pe Isus sau nu. Sanders deasemenea respinge ideea ca Pavel sustine ca omul nu poate
tine legea. T D Gordon prefera sa puna accentual pe conflictul dintre lege si credinta in
Hristos.
Raspuns: oricum justificarea prin credinta in Hristos se opune oricarei alte justificari prin
fapte (ale Torei sau in general: fapte).

Intrebari de discutie
-baza umblarii crestine / etica in crestinism (in iudaism: Legea)

2
Galatenii, ramură a celţilor, au fost chemaţi ca mercenari în 278 î.Hr., din Balcani în Asia Mică, de Nicomed,
regele Bitiniei, şi s-au stabilit mai târziu într-o regiune din centrul Asiei Mici, care şi-a luat numele dela ei.
Începând cu 36 î.Hr., Aminta, mai întâi aliat a lui Antoniu, apoi a lui Octavian, a putut forma un regat din
Galatia, Pisidia, Licaonia, Pamfilia şi Cilicia. La moartea lui, în 25 d. Hr., acest conglomerat a fost transformat
de Augustus în provincia romană Galatia.

34
Epistola lui Iacov

a.Autor/ Data 45-48 d.Hr.

Trei personaje bine cunoscute care au numele Iacov intalnim in NT. i. Iacov, fratele lui Ioan,
fiul lui Zebedei, numit de Domnul ―fiul tunetului‖. A fost ucis de Irod (Faptele Apostolilor
12:1,2).
ii. Iacov, fiul lui Alfeu, numit ―Iacov cel mic‖. Este mentionat printre apostoli, dar se
cunosc foarte putine despre el. iii. Iacov, fratele Domnului (Matei 13:55, Marcu 6:3), în
realitate frate vitreg, după trup. El a devenit conducătorul bisericii din Ierusalim (Faptele
Apostolilor 15:13). Acest Iacov este autorul epistolei (Galateni 2:9).

b.Carateristici
-adresata celor 12 semintii
-locul de intalnire: sinagoga
-stil asemanator cu Predica de pe Munte
-putine referiri la doctrina sistematica,
-accent christologic limitat, numele lui Hristos apare de 2 ori
-accent etic
*evidente par sa indice ca epistola a fost scrisa pe cand crestinismul se afla inca in cercul
iudaismului.

*Nu este un atac la adresa credintei ci un protest fata de credinta care nu se arata prin fapte.

c.Schita
i.Salutare (1:1)
ii.Natura religiei adevarate (cap 1).
Stabilitate, rabdare, actiune.
iii.Natura credintei adevarate (2:1-3:12).
Evitarea discriminarii, a marturiei inactive, a zelului plin de mandrie
iv.Natura intelepciunii adevarate (3:13-5:18)
Intelepciune in viata spiritual, in relatii, in munca, in asteptare, in vorbire si greutati
v.Concluzie 5:19-20. Scopul intelepciunii: o marturie buna.

d.Contributii / accente
-adevarata credinta crestina trebuie sa se manifeste prin fapte
-credinta sovaielnica si deschisa la compromisuri (indoiala) este criticata
-Iacov si Pavel pot fi armonizati in 2 moduri:
i.pt. Iacov verbul a fi socotit neprihanit are sensul de a dezvinovati fata de oameni
ii.in iudaism a fi socotit neprihanit se refera la fi socotit nepr. la judecata finala

e.Iacov in studii recente

-accent pe contextul social al epistolei, socotit de unii cheia hermeneutica pt interpretare.
O astfel de reconstituire considera epistola adresata evreilor asupriti si saraci care erau atrasi
de filosofia revolutionara, de miscarea zelota (4:1-3). Nu se poate dovedi o asa opinie.

3.Programul lui Pavel: A II-a calatorie Misionara (15:36-18:22)

O misiune planificata (49-52)

Disputa Pavel-Barnaba

35
Ruta: Antiohia, Frigia (Derbe, Listra, Iconia), Bitinia, Misia, Troa, (Europa) Efes, Tesalonic,
Berea, Atena, Corint, Efes, Cezareea, Ierusalim, Antiohia.

Misiunea in Macedonia

a.Filipi: colonie romana infiintata de Filip (tatal lui Alexandru Macedon)

b.Tesalonic
-Pavel propovaduireste in sinagoga
-exemplu de predica / propovaduire paulina
-persecutie

c.Berea
-propovaduire in sinagoga: o audienta mai pasnica

Misiunea in Ahaia

d.Atena

e.Corint
-sta un an si sase luni
-despartire publica de Iudaism
-la intoarcerea sa la Ierusalim trece prin Efes. Este invitat sa ramana dar refuza si
revine in a III-a calatorie.

1Tesaloniceni

Context: persecutia
-scrisa in urma raportului adus de Timotei, prezentat la Corint

Continut
-lauda pentru statornicie
-corectarea unor erori si neintelegeri cu privire la venirea lui Isus
Cand va veni? Si ce se va intampla cu cei morti in Hristos?
-probleme specifice convertitilor ne-evrei: imoralitate, lene

Schita 1 (Tenney)

Salut (1:1)
Starea bisericii (1:2-1:10)
Relatia dintre apostoli (Pavel) si biserica (2-3)
Problemele bisericii (4-5:11)
Indemnuri (5:12f)

36
2 Tesaloniceni

Context: aparusera invataturi conform carora venirea Domnului ar fi si venit chiar

Continut: Pavel respinge aceste invataturi ca venind de la el si pune la dispozitia cititorilor

un criteriu de recunoastere:
*apostazia
*indepartarea unor influente limitatoare
*dezvaluire\a incarnarii raului

Schita Tenney
Salutare
Asteptare in persecutie (ch 1)
Explicarea evenimentelor (ch 2)
Indemnuri la pregatire (ch 3)
Salutare

1, 2 Tesaloniceni in studii recente / contributii

-studii recente: fiind considerate primele epistole: interes pt forma, gen literar etc.
-sursa primara pentru eschatologia paulina
-accent pe Cuvantul lui Dumnezeu, credinta este raspunsul la acest Cuvant
*evanghelia propovaduita- Cuvantul lui Dumnezeu (1 Tes 2:13)
-1,2 Tes ne arata cum e edificata / hranita o comunitate nou formata
-invatatura crestina devine cristalizata, devine norma si autoritate (2 Tes 2:15; 3:6)

La intoarcerea din a II-a calatorie misionara Pavel trece prin Efes. Este rugat sa ramana dar
nu refuza promitadu-le ca daca va voi Domnul, va reveni (18:18-22).

37
Cap V Programul lui Pavel: A III-a calatorie Misisonara (18:23-19:41)

Ruta: Antiohia, Frigia, Asia ( Efes-anul 53), Macedonia, Grecia (3 luni la Corint), (probabil
călătoreşte în Ilirium, ajunge aproape de Dunăre - Nicopole), se întoarce prin Macedonia,
Troa, Milet, Tir, Ptolemais, Cezareea, Ierusalim. Aici este arestat în anul 58 şi nu se mai
întoarce la Antiohia.

Misiunea in Asia

Evenimente:
-Apolo, ucenici lui Ioan se fac crestini
-Pavel sta 2 ani in Efes, timp in care ―toti cei ce locuiau in Asia, Iudei si Geci, au auzit
Cuvantul Domnului.‖

1 Corinteni

Data
1 Corinteni a fost scrisă de Pavel aproximativ în 55-56 d.Hr. probabil din Efes în timp ce se
afla în a treia călătorie misionară. Epistola a fost scrisă ca răspuns la veştile despre
problemele şi întrebările care s-au ivit în biserică de la plecarea lui Pavel.

Context ipotetic (Carson)

Epistola este scrisa spre sfarsitul sederi lui Pavel in Efes intrucat acesta isi anuntase deja
planurile de a parasi Asia. Apolo si Chifa plecasera din Corint si biserica era lipsita de o
conducere adecvata. O scrisoare anterioara (mentionata in 1 Cor 5:9) este mentionata ‗al
carei continut s-a pierdut … prin care Pavel interzicea asocierea cu oamenii imorali.‘(Carson
484).
Raspunsul la prima scrisoare a fost nesatisfacator. Pavel primeste vesti si scrie 1 Corinteni.
Afland de situatia grava din Corint, Pavel nu-si mai amana vizita (16:5-8) si pleaca spre
Corint.3 Pavel il trimite pe Timotei la Corint cu scrisoarea (16:10). Situatia la depasit si
scrisoarea lui Pavel nu a rezolvat problemele. Pavel scrie o alta scrisoare cu mahnire cu cu
ochi scaldati in lacrimi (2 Cor 2:4) prin care ii asigura pe corinteni de dragostea lui dar cu
conditii (2:9). Aceasta scrisoare este dusa la destinatie de Tit (care probabil era mai
impunator). Aceasta cere pedepsirea razvratitului, a celui ce-l calomniase pe Pavel (2 Cor
2:3-9; 7:8-12). Probabil si aceasta scrisoare s-a pierdut (Carson). Pavel pleaca la Troa (vezi
2 Corinteni).

Context cultural: Sofismul pagan (elen). Oaratori erau transformati in eroi. Oameni ce
doreau sa-I impresioneze pe altii si sa urce astfel pe scara sociala provocau diviziune.
Polarizari distructive. (vezi: metafora trupului).
3
In opinia lui Carson, ―a urmat o confrunta tulburatoare, despre care Pavel insusi ii avertizase … ca ar trebui s-o
evite (1 Cor 4:21) – o vizita de intristare …(2 Cor 2:1).‖ Ostilitatea fata de Pavel era inca foarte puternica si
materializata in unul sau doi lideri pe care biserica fie ii sprijinea tacit fie ca refuza sa-I condamne.(Carson,
485). Biserica fusese cam in aceasi perioada invadata de niste lideri crestini autoproclamati (2 Cor 11:13-15) cu
scrisori de recomandare (2 Cor 3:1-3) (Carson, 485). Vizita de intristare a fost un fiasco total. Cel putin unul
dintre adversari il atacase (2 Cor 2:5-8, 10; 7:12). Pavel pleaca, nu cunoastem exact motivul. Plecarea i-a
determinat pe unii sa-l acuze de nestatornicie … desi motivul era dorinta de a-I scuti de noi confruntari (2 Cor
1:16f).

38
Continut

-cea mai variata in mijloace stilistice

Temă/scop
Cartea reflecta conflictul dintre idealul crestin de conduita si conceptele/practicile lumii
pagane.

Prin abordarea problemelor şi prin răspunsurile la întrebările din biserică, Pavel îi îndeamnă
pe corinteni:

 să-L urmeze pe Hristos, nu pe oameni

 să slujească şi să se închine în armonie şi unitate în biserică pentru zidire, nu pentru
mândrie sau avantaj personal
 să predice adevărata Evanghelie în puterea lui Dumnezeu
 să practice dragostea
 să facă totul pentru slava lui Dumnezeu
 să recunoască faptul că este un singur Domn, un singur Duh şi un singur trup

Mesaj aplicativ

Când biserica urmează căile oamenilor în loc să-L urmeze pe Hristos, va fi plină de certuri şi
lipsă de unitate şi nu va creşte spre maturitate sprirituală.

1 Corinteni – Schița Cărții – structura legata de ordinea subiectelor

I. Salutare 1.1-9
II.Răspuns la informațiile aduse de „ai Cloei‖ 1.10-6.20
Lupta de partide 1.10-3.23
Apărarea lucrării lui Pavel 4.1-21
Critică a imoralității 5.1-13
Critică a implicării în judecăți publice 6.1-11
Replică dată libertinismului 6.12-20

III.Răspuns la întrebările din scrisoare 7.1-16.9

Despre căsătorie 7.1-24
Despre fecioare 7.25-40
Despre lucrurile jertfite idolilor 8.1-11.1
Evaluate în raport cu natura idolilor 8.1-13
Evaluate prin prisma libertății 9.1-27
Evaluate prin relația cu Dumnezeu 10.1-22
Evaluate prin relația cu alții 10.23-11.1
Probleme legate de închinare 11.2-34
Acoperirea capului 11.2-16
Cina Domnului 11.17-34
Darurile duhovnicești 12.1-14.40
Invierea trupului 15.1-58
Strîngerea de ajutoare 16.1-9
IV.Salutări de încheiere 16.10.24

39
Structura alternativa

1.Introducere
2.Schizme si diviziuni (1:10-4:21). Biserica ca Templu.
3.Imoralitatea (5:1-6:20). Nu stiti ca …
4.Biserica si cultura (8-10:33)
5.Ordinea in biserica (11-14)
6.Probleme doctrinare (15)

Observatii

-aluzie la o scrisoare pierduta? (1 Cor 5:9.10)

-in 2 Cor 12:14 se vorbeste de a iii-a vizita. Cand a fost a II-a?

2 Corinteni

Context:
Pavel incepe prin a-si apara planurile de calatorie (1:12-2:13). El neaga ca s-ar fi comportat
intr-o maniera lumeasca sau nestatornica (1:12-14). Dupa ce isi prezinta planurile (1:15-22),
Pavel explica motivul pentru care le-a schimbat: nu dorea sa le produca durere corintenilor
asa cum s-a intamplat in vizita anterioara (1:23-2:4). Pavel pleaca din Efes la Troa, unde-l
asteapta pe Tit. Fiindca acesta nu vine Pavel pleaca in Macedonia probabil ca sa afle ce se
intamplase (2 Cor 2:12f). In Macedonia Pavel are necazuri (2 Cor 7:5f). Tit soseste cu
vesti bune (7:5-16) despre pocainta corintenilor si Pavel scrie 2 Corinteni ca o pregatire
pentru a III-a vizita. 2 Cor 1-9 denota o situatie in care relatiile tensionate se imbunatatisera
de scurta vreme. Luca ne spune ca Pavel a petrecut 3 luni in Ahaia.

Continut; Pavel isi prezinta si apara slujirea. Se apara impotriva criticilor ocazionale ale
bisericii din Corint.

Probleme / Integritate

i.2 Cor 1-9 –ton optimist pe cand 10-13 pesimist.

Solutii / Ipoteze
-2 Cor 10-13 este scrisoarea anterioara ‗de intristare‘ apparent pirduta
-un temperament schimbator
-2 Cor 10-13 o alta scrisoare ulterioara dupa aflarea altor vesti
-o singura scrisoare. In timpul scrieri ei Pavel primeste vesi suplimentare
ii.2 Cor 6:14-7:1. O interpolare?
iii.2 Cor 2:14-7:4, o alta scrisoare sau o portiune din ea.

Contributii
-caracterul lui Pavel
-o teologie a crucii

Romani
Luter: ―Este cartea de capatîi a Noului Testament, evanghelia în starea cea mai
pura. Niciodata nu poti spune ca ai citit-o sau ai studiat-o prea mult. Cu cît te adîncesti mai
mult în ea , cu atît o pretuiesti mai mult si gustul ei este mai bun. ―

40
Locul / data
-probabil Corint, anul 59 (Fivi: o diaconita din Chencrea)

Cadrul
-biserica din Roma: origini, compozitie,

Ocazie si scop
i. noi planuri ale apostolului (Spania) dupa terminarea lucrarii in Asia (Rom 15:30f)
(alte opinii: probleme in biserica din Roma? ch 14-15)
Alte propuneri privind scopul epistolei:
-L Moriss: un compendium al invataturii crestine
-ep. reflecta gandirea matura a lui Pavel despre crestinism
-ca sa arate universalitatea bisericii (iudei si neamuri)
-raspuns la tensiunile dintre iudei si neamuri

Destinatia
Titlul ‗ep catre romani‘ nu face parte din textul original, totusi reflecta intelegerea bisericii
primare. Rom 1:7,15 pare a clarifica problema destinatiei epistolei. 4 P465 are doxologia de
incheiere (din cap 16) la sfarsitul cap 15 (cap.16 lipseste).
T W Manson sugereaza ca p46 este copia scrisorii originale catre Roma, in acelasi timp
epistola trimtindu-se si la Efes fara mentiunea ‗in Roma‘. Se presupune ca: i.Pavel a transmis
salutarile din ch 16 la Efes, ii., el nu cunostea asa de multi frati in Roma si iii.personajele din
ch 16 locuia in Efes si nu in Roma. Presupunere nedemonstrata si neacceptata de toti.

Tema
i.Indreptatirea prin credinta
ii.Lucrarea lui Dumnezeu (a harului Sau) in a restaura domnia Lui peste o lume razvratita
(Actemeier). Testul coerentei.

Teologia paulina: note distinctive

-centralitatea venirii / lucrarii lui Hristos (Venirea lui Hristos este eveniment schatologic,
chemarea lui Dumnezeu catre poporul Sau la o viata sfanta este realizabila acum ca o
consecinta a vietii, mortii, invierii si inaltarii D-lui Isus care este present in noi prin Duhul
Sfant care ne-a fost dat.)
-Pavel foloseste matafore si simboluri pentru descrierea mantuirii
-indicativ / imperative
-dimensiuni corporative

Schita pe tema indreptatirii / neprihanirii

Saluturi (1: 1-17)
Ocazia si scop (1:8-17)

i. Necesitatea indreptatirii divine (1:18-3:20)

4
Totusi cateva manuscrise nu au aceste mentiuni.
5
In 1930 s-a facut o descoperire de manuscrise depasita in importanta numai de gasirea Codicelui Sinaiticus cu
vreo 70 de ani inainte. Locul: provincia egipteana Faiyum. Printre manuscrise erau trei codice ale Noului
Testament (p45, p46, p47), dintre care mari parti au ajuns in posesia lui Mr. A. Chester Beatty din Anglia.

41
Neamurile sunt sub pacat (1:18-32)
Evreii sunt sub pacat (2:1-3:8)
C. Omenirea intreaga este sub pacat (3:9-20)

ii.Neprihanirea/ indreptatirea lui Dumnezeu (3:21-5:21)

Prezentarea Indreptatirii (3:21-31)

Baza Indreptatirii : promisiunea (4:1-25)
Realizarea Indreptatirii (5:1-21)

iii. Sfintirea (6-8- Aratarea Neprihanirii)

Pozitia noastra in Cristos (6)

Problema firii noastre pamantesti (7)
Putere din Duhul Sfant (8)

iv. Iudeii si Neprihanirea (9-11)

Alegerea lui Israel in trecut (9)

Necredinta lui Israel in present (10)
Mantuirea lui Israel in viitor (11)

v. Practicarea Neprihanirii (12:1-15:13-)

Consacrarea in slujirea lui Dumnezeu (12)

Supunerea la autoritate (13)
Ingaduinta fata de cei slabi (14:1 – 14:13)

vi.Incheiere (15-16)

Continutul

-o expunere comprehensive a adevarurilor despre mantuire, intr-o maniera logica, iluminata

de VT.
Subiecte de discutii
-probleme si solutii: pacate-iertare, pacat-izbavire, flesh-Spirit, ..
-Romani si modelul vietii crestine: justificare, sfintire, glorificare. ‗Dihotomia
justificare – sfintire si secventele ce deriva din aceasta este posibila numai
cand darul este separat de Daruitor….‘6[Kaseman, Romans, 173]
-conditia umana in Romani
-izbavirea de pacat in Romani
- sfintirea in Romani
-este corecta expresia: a fi socotit neprihanit, in trad romaneasca?
-indicativ-imperativ in Romani 6 /8 (chemare la credinta, predare si ascultare)
-semnificatia cuvantului flesh (fire pamanteasca) in Romani, relatia cu trupul
John Piper: ‗Firea pamanteasca nu e … trupul. …[ci] vechiul meu eu lipsit de credinta si
increzator in sine.‘ Comentati.

6
Justificarea, un inceput ori punct central al transferului nostru sub domnia lui Hristos? A fi ori a obtine?

42
-semnificatia cuvantului Lege in Romani: rolul ei.
-relatia flesh –Spirit (modele de viata crestina intre optimism – scepticism, realism.
-modele ale mantuirii
-Locul si rolul lui Romani 7: experienta unui evreu? exp. Crestina normala sau subnormala?
-sustine Rom 9-11 predestinarea
-baza comportamentului / eticii in Romani: indicativul inaintea imperativului,
teologia/ credinta inaintea practicii.

Anexa 1: Simboluri ale Mantuirii

Mantuirea este descrisa in Noul Testament (Romani) prin diverse imagini (modele) sau
simboluri. In cele ce urmeaza sunt prezentate cateva dintre acestea. Este important de
mentionat ca numai luate impreuna acestea pot da o imagine completa cu privire la " o
mantuire asa de mare" pe care Dumnezeu in indurarea lui ne-a daruit-o in Hristos. Este
deasemenea de remarcat ca accentuarea unui simbol in defavoarea altora a dus la deformari
in doctrina mantuirii. Iata cateva dintre aceste imagini.

i. Mantuirea ca eliberare. Aici starea omului nemantuit este vazuta ca robie fata de pacat,
Satan, moarte, si lege. Rascumpararea este termen cheie in acest simbol si semnifica
eliberarea de sub robie. Eliberarea / rascumpararea are loc atat prin faptul ca puterea
dominatoare este biruita cat si prin eliberarea sclavului de sub aceasta putere (Gal 4:5). In
procesul rascumpararii rascumparatorul, El insusi a luat chip de rob (Fil.2). Starea omului
mantuit / eliberat este definita prin termeni ca libertate (Gal 4:31-Hristos ne-a izbavit ca sa
fim liberi) ori infiere (Gal 4:5, 6, 7- nu mai esti rob, ci fiu) ori rob ai lui Dumnezeu (Rom
6:22 -odata ce ati fost izbaviti si v-ati facut robi ai lui Dumnezeu). Rascumpararea nu
inseamna nici de cum ca un pret a fost oferit puterii vechi dominatoare (Satan) pentru
eliberarea noastra. Lui Satan nu i s-a platit un pret. El a fost biruit si aceasta biruinta l-a costat
pe Dumnezeu, moartea Fiului Sau..

Acest model al mantuirii a fost exagerat si deformat de teologie eliberatoare ca vede

mantuirea omului ca eliberare, dar nu numai o eliberare spirituala ci mai mult sociala, o
eliberare de sub structuri si conditii sociale opresive si nedemne. In teologia eliberatoare
pacatul si mantuirea
au dimensiuni mai mult sociale decat individuale. Pentru noi, evanghelicii, desi mantuirea are
implicatii sociale, ea este in primul rand personala si spirituala.

ii. Modelul justificarii / indreptatirii (modelul curtii de justitie) este folosit de apostolul Pavel
in lumea romana unde dreptul si legea erau categorii recunoscute. Starea omului nemantuit
este caracterizata de vinovatie, datorata neascultarii fata de lege. Plata pacatului este moartea
dar Hristos a murit pentru noi si in locul nostru. Pacatele noastre sunt iertate, Dumnezeu
socoteste neprihanit / drept pe cel ce crede in Isus (Rom 3:21, Fil. 3:9). Starea omului mantuit
este de "socotit neprihanit" (Rom 8:31-34).

Acest model a fost deformat uneori cand mantuirea a fost vazuta ca un simplu act declarativ
din partea lui Dumnezeu fara o schimbare reala in viata celui "socotit neprihanit". Conceptul
lui Pavel de neprihanire fara lege (si chiar a lui Luter simul iustus et peccator) nu inseamna
ca normalul vietii crestine se rezuma la un simplu act declarativ din partea lui Dumnezeu, ca
suntem "socotiti neprihaniti". Noul Testament afirma ca atunci cand un om este socotit
neprihanit, Duhul Sfant vine si locuieste in el dandu-i putere sa biruiasca pacatul.
Credinciosii sunt numiti sfinti in Noul Testament, niste sfinti chemati sa fie sfinti (1 Cor 1:2),

43
niste sfinti care din cand in cand fac ce nu trebuie. Neprihanirea ca si iertarea nu sunt termeni
statici ci sunt termeni relationali, ce privesc relatia dintre Dumnezeu si om. Deci fiindca
suntem socotiti neprihaniti ... avem pace cu Dumnezeu(Rom 5).

iii. Modelul impacarii. Starea omului nemantuit este caracterizata de vrasmasie fata de
Dumnezeu. Dar "am fost impacati cu Dumnezeu prin moartea Fiului Sau (Rom 5:10)."
Starea omului mantuit este descrisa ca cu cuvinte ca: pace cu Dumnezeu, bucurie, nadejde si
dragoste (Rom 5). Din perspectiva acestui model chemarea evangheliei suna: "Impacati-va cu
Dumnezeu" (2 Cor 5:20).

iv. Modelul unirii cu Hristos. Probelma omului nemantuit este separare, instrainare,
singuratate. Dar, daca ne-am facut una cu El printr-o moarte ... vom fi una cu El si printr-o
inviere . (Rom 6:5). Dumnezeu ne cheama insa la partasia cu Fiul Sau. Insa unirea noastra cu
Hristos nu semnifica o contopire cu divinitatea ca in religiile orientale. In unirea noastra cu
Hristos noi nu vom inceta niciodata sa fim ceeace suntem - adica oameni, dupa cum in
identificarea Sa cu noi, Isus nu a incetat nici odata sa fie cine este (Fiul Lui Dumnezeu).

v. Modelul Templui (Evrei). Omului nemantuit este separat de Dumnezeu. El nu se poate apropia
de Dumnezeu. Dar in Hristors perdeaua despartitoare ce interzicea acesul omului in locul prea
sfant (in prezenta lui Dumnezeu), este indepartata si astfel noi suntem indemnati sa ne apropiem
... cu credinta (Evr 10:22). Noi nu mai avem nevoie de mediatori / mijlocitori / preoti, ci prin
Hristos noi ne putem apropia personal, gusta prezenta lui Dumnezeu si ne putem inchina Lui.
Desi Noul Testament afirma ca "voi care odinioara erati departati ati fost apropiati (Ef 2:13), in
alte texte indemnul de a ne apropia de Dumnezeu este pentru credinciosi (Evr 4:16, 10:22, Iacov
4:8). Spre deosebire de alte modele in care rolul omului este mai mult sau mai putin pasiv, acest
model este un model dinamic ce accentueaza responsabilitatea credinciosului spre o apropiere
continua de Dumnezeu ca sa capatam indurare sa gasim har pentru ca sa fim ajutati la vreme de
nevoie (Evr 4:16).

Aneza 2: Pavel si Iudaismul

Surse / influente pentru Pavel si ep. pauline: revelatie, traditie, VT, lumea grecesca?
―Lumea lui Pavel a fost una evreiasca si iudaismul trebuie sa fi exercitat influenta cea mai
mare asupra invataturilor sale.‖(Carson)

Mantuirea in Iudaism, Tendinte Moderne: “Noua perspectiva”(NP)

NP este initiata de E P Sanders in cartea sa Paul and Palestinian Iudaism 1977.

El considera ca punctul de vedere traditional care considera iudaismul primului secol drept o
religie legalista e gresit. Sanders vede la baza conceptiei soteriologice ‗nomismul
legamantului‘: temelia mantuirii in iudaism sta in alegere si nu in pazirea Legii (legalism).
Sanders: Evrei nu implineau legea ca sa intre ci ca sa ramana in poporul lui Dumnezeu. Prin
urmare, in scrierile sale Pavel respinge nomismul, exclusivismului etnic in soteriologie. El
nu se lupta impotriva legalismului. Disputa este nu intre fapte si credinta ci intre evrei si
neamuri.

D G Dunn afirma ca Pavel a trebuit sa se impotriveacsa tendintei evreilor de a limita

mantuirea la natiunea lor. Nu legalismul individual, ci exclusivismul etnic este elementul
condamnat de Pavel la iudaism. Expresia ‗faptele Legii‘ nu poate fi redusa la ‗fapte‘ cum au
facut reformatorii. Practici distinctive erau modalitati de a exprima statutul lor de popor a lui

44
Dumnezeu. Justificarea in VT, inseamna a ramane in legamant prin alipirea la (ascutare de)
Tora.

Tendinte generale in Noua Perspectiva

i.Categorii teologice ce au fost interpretate in mod traditional in termenii experientei
individuale sunt restransi acum la experienta colectiva.
ii.contrastul fundamental al Reformei dintre credinta si fapte (ca mijloace de cautare a
mantuirii) este redus (uneori eliminat). Contrastul principal nu are de-a face cu omul (cum
primeste el mantuirea) ci cu istoria mantuirii: cum pot fi Neamurile adaugate la poporul lui
Dumnezeu in aceasta noua era a mantuirii.
iii.justificarea nu are in centru elementul vertical (omul si Dumnezeu) ci dimensiunea
orizontala (Neamurile ca parteneri egali cu evrei in poporul lui Dumnezeu). A fi justificat
inseamna a fi parte din poporul lui Dumnezeu.
NT nu justifica, in general, asa tendinte.

Evaluare „Noua Perspectiva‟(NP)

NP aduce cateva rectificari necesare la o conceptie deformata fata de iudaism din invatatura
traditional (legalism). Legamantul (alegerea): temelia pentru viata si gandirea evreilor. NP
atrage atentia asupra izoarelor iudaice a invataturii Pauline
Intrebarile care se pun sunt:
i.este nomismul singura paradigm soteriologica din iudaism? Probabil ca a existat si un
current legalist. Epistolele Pauline par sa sugereze acest lucru.
ii.este legamantul singura temelie a mantuirii? In opine lui Howard Marshall: ‗Pentru ei si
pentru alte grupari, problema nu era de a ‗ramane‘ in cadrul poporului legamantului, ci de a
reintra prin implinirea tuturor conditiilor impuse de gruparea respectiva.‘(Carson, 439).
Oricum ‗ramanerea‘ favoriza legalismul.

Tendinta este spre o recunoastere tot mai larga ca iudaismul primului secol era o religie
sinergista. Se sugereaza un echilibru intre: NP care neaga neprihanirea prin fapte si afirma
neprihanirea ca apartenenta la poporul lui Dzeu si conceptia traditionala ce afirma
neprihanirea prin fapte.

In opinia lui Carson (perspectiva evanghelica): ‗A fi justificat inseamna mai presus de toate a
fi pus intr-o relatie buna cu Dzeu. Ca o consecinta a justificarii persoana este inclusa in
poporul lui Dumnezeu. A acorda intaietate acestui aspect inseamna a pierde din vedere faptul
ca Pavel accentueaza in scrierile sale caracterul primordial al problemei omului pacatos aflat
fata in fata cu un Dumnezeu sfant.‘

NP: Antiteza credinta –faptele Legii / fapte

NP: ‗Faptele Legi‘ = ‗fapte‘. ‗Fapte‘ se refera la ‗faptele Legii‘. A nega ca omul poate fi
justificat prin fapte, inseamna a nega ca acesta poate fi justificat prin legamantul iudaic.
Pentru Carson: cuvantul ‗fapte‘ este o categorie mai larga in care ‗faptele Legii‘ e o
subcategorie.

45
Cap VI Intemnitarea lui Pavel (21:17-28:31)

Date istorice
Arestul de la Cezareea de 2 ani (58 – 60), FA. 24 – 26. Aici îşi susţine câteva cuvântări
de apărare în faţa Sanhedrinului, a procuratorului Felix, Festus şi a regelui Irod
Agrippa II. Pavel este trimis la Roma în toamna anului 60.
Urmeaza peripeţiile călătoriei spre Roma (60-61), FA. 27.28.
Intre anii 61 – 63 Pavel este prizonier la Roma timp de 2 ani (FA. 28).
Intre anii 63 – 66 avem ultimii ani de activitate a apostolului Pavel în libertate, călătoreşte în
Creta, Asia Mică şi Macedonia. In 67 urmeaza a doua arestre a apostolului Pavel la Roma şi
executarea sa.

Epistolele din Inchisoare

Epistolele scrise in inchisoare sunt: Efeseni, Filipeni, Coloseni si Filimon. Aceste epistole au
fost scrise in timpul intemnitarii apostolului (Efeseni 6,20; Filipeni 1,13,14; Coloseni 4,18;
Filimon 1,9) in Roma. Ele au fost datate in ultima parte a intemnitarii apostolului acolo,
deoarece Pavel isi exprima dorinta de a fi eliberat (Filipeni 2,24; Filimon 22). Intemnitarea
lui in Roma a durat doi ani (Faptele apostolilor 28:30), din primavara anului 61 d.Hr
. pana in 63 d.Hr. De aceea, Efeseni, Coloseni si Filimon pot fi datate cam la anul 62 d.Hr.
Epistola către Efeseni prezintă Biserica – trupul lui Hristos. Aceasta este Biserica invizibilă
al cărei Cap este Hristos.
Epistola către Coloseni Îl prezintă pe Hristos drept Cap al trupului, care este Biserica.
Accentul este pus pe Hristos, nu pe Biserică. În Efeseni, accentul este pus pe trup, spre
deosebire de Coloseni, unde accentul este pus pe Capul care este Hristos.
Epistola către Filipeni prezintă viata şi trăirea creştină cu Hristos ca putere şi sursă de putere.
―Pot totul în Hristos care mă întăreşte‖ (Filip. 4:13).
Scrisoarea este probabil ultima dintre epistolele scrise in inchisoare. Aceasta implica faptul ca
Pavel fusese la Roma pentru catva timp, si ca vazuse deja ceva roade ale eforturilor sale
(Filipeni 1,12-14). Intreaga atmosfera a scrisorii este una de bucurie. Dupa cate se pare, Pavel
astepta un raspuns favorabil la apelul sau facut Cezarului (Faptele apostolilor 25,10-12), ceea
ce i-ar fi permis inca o data sa viziteze biserica sa iubita din Filipi (Filip. 2,24, Filipeni
1,19,20,22-25). Epistola catre Filipeni a fost scrisa probabil in anul 63 d.Hr.
Epistola către Filimon prezintă viata creştină în actiune în mijlocul unei societăti păgâne.
Epistolele pastorale.
Cele trei epistole, 1 şi 2 Timotei şi Tit, au fost numite pentru prima oară „Epistole pastorale"
în secolul al 18-lea. Acest titlu este doar în parte o descriere corectă a conţinutului lor,
deoarece ele nu sunt strict pastorale, în sensul de a da instrucţiuni pentru îngrijirea sufletelor.

Cele trei epistole poarta numele de epistole pastorale, datorita faptului ca ele se ocupa in
deosebi de calitatile si indatoririle pastorilor sufletesti / prezbiterilor. Ele sunt scrise de
apostolul Pavel in ultima perioada a vietii, adica intre anul 63 (sfarsitul primei captivitati
romane) si 67 (anul probabil al mortii). Ordinea lor cronologica este: 1 Timotei, Tit, 2
Timotei.

Se cunosc putine date despre calatoriile lui Pavel de dupa prima intemnitare. Aestea ar fi
putut dura cam trei ani, intre 63-66 d.Hr. Dupa iesirea din prima captivitate (63), Pavel
probabil merge pentru scurta vreme in Spania, apoi in insula Creta, pe care o evanghelizeaza
impreuna cu Tit
Avand in vedere ca Pavel a indicat in epistolele sale scrise in temnita ca era nerabdator sa
vada cat de curand posibil bisericile din Asia si Macedonia (Filipeni 2,24; Filimon 22), se

46
poate presupune ca el a calatorit spre acele regiuni din est la scurt timp dupa eliberarea sa. El
a vizitat Efesul, cetatea principala a provinciei Asia, inainte de a fi pornit spre Macedonia (1
Timotei 1,3), unde era situata biserica din Filipi pe care o iubea mult. Nu dupa mult timp
trece in Macedonia, de unde scrie 1 Timotei si Tit (in jurul anilor 64-65). Indiferent daca-si
petrece sau nu iarna in Nicopoli, asa cum isi propusese (Tit 3: 12), avem motive sa credem ca
el mai viziteaza o data Bisericile din Corint, Milet si Troa. Urmatoarele calatorii ale lui Pavel
l-au dus pe apostol probabil in Corint, in Milet (sud de Efes), si la Troa (2 Timotei 4,13. 20),
si fara indoiala si in alte cetati. Se pare ca Troa a fost cetatea in care a fost din nou
arestat. Dupa acestea il regasim inchis pentru a doua oara la Roma (2 Tim 1, 16-17), de unde
ii scrie lui Timotei cea de doua epistola.

A Doua Epistola, o scriere care alcatuita inaintea mortii lui, poate fi considerata drept
testamentul sau spiritual. Pavel este aproape sigur ca viata sa va lua sfarsit in timpul lui Nero,
la Roma. Intrucat Nero a murit in anul 68 d.Hr., moartea lui Pavel nu se poate sa fi avut loc
mai tarziu, si este posibil sa fi avut loc cu un an mai devreme. Ultima lui intemnitare, care a
continuat pe timpul iernii (2 Timotei 4,21), poate fi de aceea datata in anii 66-67.
Scrisoarea catre Tit se pare a fi scrisa ceva mai tarziu decat 1 Timotei. Aceasta se refera la
lucrarea lui Pavel pe insula Creta (Tit 1,5). Cand scrisoarea a fost scrisa, Pavel parasise deja
insula si se dusese probabil in Grecia, lasandu-l pe Tit sa se ocupe de lucrarea din Creta.
Informandu-l pe Tit de planurile sale de a petrece iarna urmatoare la Nicopole pe coasta de
vest a Greciei, el a cerut tanarului sau conlucrator sa-l intalneasca acolo (cap. 3:12). Daca se
ingaduie un an pentru calatoria lui Pavel in Asia Mica si Macedonia si ceva timp pentru
lucrarea lui din Creta si Grecia, scrisoarea lui catre Tit poate fi datata cam la anul 65 d.Hr.

Epistolele pastorale in studii recente

-unele dispute au de-a face cu datarea

-relatia dintre episcopi si prezbiteri / batrani (una si aceasi persoana)
-rolul femeii (1 Tim 2:9-15)

47
Cap VII Epistola către Evrei

Introducere
Deși este una dintre cele mai complexe și ample cărți din Noul Testament, această
epistolă se confruntă cu cîteva dificultăți:
i. nu i se cunoaște cu certitudine autorul, nici o referire la autor.
ii. nu se știe care este grupul exact al celor cărora le-a fost destinată epistola
iii. scopul scrierii este departe de a fi foarte clar.
iv. cartea incepe fara salut (Opinii: a fost initial o predica, s-a pierdut inceputul.
Nu, incheierea este de tip epistolar)

Cadrul epistolei
 creșterea bisericii dintre neevrei
 membrii bisericii evreiești continuau să practice ritualuri vechi-iudaice
 tensiune crescîndă între evrei și neevrei (existase de la început dar biserica a început
să rivalizeze cu sinagoga in ce privește numărul aderenților și răspîndirea în lume)
Fisura dintre evrei și neevrei a fost lărgită de alți doi factori
i. Universalitatea Evangheliei este făcută cunoscută clar, în contrast cu
exclusivismul evreiesc (Fapte 2:39)
ii. Odată cu căderea sistemului politic (problemă apărută mai tîrziu, considerînd
scrierea epistolei înainte de 70 d.Hr.) a fost afectată esența sistemului lor
religios (întrucît iudaismul ca religie era una cu iudaismul, care era un
adevărat sistem politic)

Prin urmare creștinii evrei se confruntau cu cîteva întrebări importante:

1. Cum trebuiau să interpreteze VT?
 rabinii: prima opțiune - interpretare statică (!?) a VT
 crestinii: - să privească VT în lumina revelației lui Mesia

2. Să accepte dărîmarea templului ca judecată a lui Dumnezeu asupra celor ce L-

au respins pe Isus (Mt. 24.2; Lc. 19.4), ca necesitate de a trece definitiv de la
Lege la Har, de la Ierusalim (sinagogă) ca centru religios la biserică?
- în această situație ar fi socotiți, însă, de compatrioții lor (loiali Legii) ca trădători
(se pare că la acest moment nu mai era posibilă o poziție de mijloc)

În această situație exista pericolul întoarcerii la Iudaism a unor evrei creștini, ceea ce ar fi
prejudiciat biserica de un segment de credincioși cu o educație religioasă solidă și cu o
credință mai inteligentă.

Prin urmare, pentru evreii creștini (ca și pentru Biserica aflată în creștere) era nevoie să se
spună că Dumnezeu avea să facă un lucru nou și că ei trebuiau să înainteze alături de El prin
credință și să nu dea înapoi.

Destinatarii

 evrei în general, cunoșteau VT, sistemul jertfelor

 cunoșteau bine evanghelia, de la martori oculari ai vieții lui Isus (2.3,4)
 locul: 13.24 ==> ar putea fi Italia (?!), deci se prea poate să fi fost adresată evreilor
din Roma care e confruntau cu nesiguranța întrebării dacă să persiste în mărturisirea

48
 lui Hristos sau se întoarcă în sinagogă
Teoria mai veche susține că ar fi fost scrisă evreilor creștini din Palestina ptentru același
motiv

Autorul (necunoscut)
 capacități literare deosebite (stil clasic grec)
 nu fusese un ucenic direct al lui Isus (2.3)
 cunoștea f bine VT (citează din XXL)
 probabil evreu: folosește persoana I-a cînd vorbește despre evrei
 prieten cu Timotei (13.23)
 citînd din Habacuc 2.4 (10.38) este în acord cu Pavel

Biserica Răsăriteană susține că a fost Pavel

Tertulian îl indică pe Barnaba
Luther îl sugerează pe Apolo

În ciuda incertitudinilor cu privire la autor, inspirația epistolei nu este contestată.

Data
 cîndva în timpul celei de-a doua generații de creștini (2.1-4)
 la un interval considerabil de la convertirea destinatarilor (5.12-10.32)
 liderii lor erau deja morți (13.7)
 aluziile la preoție indică faptul că Templul era încă în picioare, dar desființarea
instituțiilor iudaice nu erau prea îndepărtate (12.27)
 persecuția se pare că era iminentă (10.32 f)
Situația se potrivește cu perioada anilor 60 cînd Biserica din Roma se temea de persecuție și
cînd prăbușirea federației evreiești era iminentă

Tema

Suprematia Lui Christos

Schița
Epistola este construită în jurul expresiei „mai bun‖ folosită într-o serie de comparații ce arată
că revelația lui Dumnezeu în Hristos este superioară revelației vestită prin Lege.

Structura este dată de o serie de comparații, iar după fiecare dintre ele este dat un avertisment,
un îndemn, pus de obicei în paranteză.

O imbinare complexa de expuneri si indemnuri

Conținutul
 argumente menite să încurajeze un grup de oameni tentați să-și abandoneze credința
datorită faptului că
 se aflau sub presiunea perecuției
 erau atașați încă revelației VT
Prin urmare sînt avertizați pentru:
 pericolul îndepărtării de adevăr
 pericolul necredinței (sau al nesupunerii)

49
  pericolul lipsei de maturitate
 pericolul refuzului voit
 Paralel cu avertismentele sînt date și îndemnuri (vezi Tenney)

Evaluare
 învățătură cu privire la lucrarea prezentă și preoția lui Hristos
Eficacitatea permanenta a jertfei lui Hristos.
 Epistola reprezintă un exemplu de învățătură dată în Biserica Primară pentru
credincioși
 valoare doctrinară:
 în armonie cu epistolele lui Pavel deși frazeologia este diferită
 mîntuirea este prin credință
 ilustrațiile cu privire la credința lui Avraam se aseamănă cu cele ale Lui Pavel
 viața pămîntească a lui Isus – referiri tangențiale care se apropie de relatările
lui Luca
 face legătura între întrupare și ispășire
 epistola este un ghid excelent în ce privește semnificația tipologiei și înțelegerea
semnificației perene a ritualului levitic
 importanta perseverentei, pericole pe calea credintei
 texte dificile (pacatul cu voia)

50
Cap VIII Pericolul ereziilor: 2 Petru; Iuda; 1, 2, 3 Ioan

OBIECTIVELE LECŢIEI

Cînd aţi terminat lecţia aceasta, trebuie să fiţi în măsura să:

1. Daţi următoarele informaţii despre II Petru, Iuda, I, II şi III Ioan:
a) Enumeraţi data scrierii, tema centrală, scopul şi valoarea fiecărei epistole.
b) Descrieţi cadrul, stilul scrierii şi conţinutul fiecărei epistole.
c) Explicaţi asemănările şi deosebirile dintre aceste epistole.
2. Enuntati, de preferinta din memorie, pasaje cheie din aceste epistole.
3. Descrieţi unele din doctrinele false şi caracteristicile facţiunilor care tulburau
biserica în vremea aceea.
4. Aveţi o mai mare apreciere pentru Cuvîntul lui Dumnezeu, antidotul doctrinelor
false şi al vieţii trăite în neorînduială.
5. Identificaţi baza scripturală a următoarei afirmaţii: „Norma de credinţe prin care
trebuie să trăim noi nu este atît de mult produsul creşterii sau al dezvoltarii societatii, cît
adevărul revelat la începutul creştinismului, odată pentru totdeauna, care trebuie păstrat
neschimbat şi apărat cu sfinţenie.―
6. Identificaţi adevărurile învăţate în această lecţie pe care doriţi să le utilizaţi în viaţa
şi lucrarea dvs.
7. Identificati provocarii contemporane la care aceste carti ale Bibliei dau raspuns.

STUDIUL CUVINTELOR

o erezie care susţinea că Cristos nu a fost o persoană cu existenţă istorică

reală, ci o fantomă care a apărut în chip uman după care a dispărut; o formă a
docetism gnosticismului

antinomie credinţa sau concepţia după care dacă cineva are credinţă este eliberat de
obligaţiile legii morale (,,faci ce-ţi place―), negarea Domniei lui Cristos

antidot
tot ce contracarează sau înlătură efectele erorii, răului, otrăvii sau bolii

erezii o părere sau o concepţie contrară doctrinelor stabilite ale bisericii sau
sistemului religios al lor
o formă de gnosticism în stadiu avansat, concepţia după care spiritul- Cristos
nu a locuit în trupul uman al lui Isus decît după botezul Său iar înainte de
moartea Sa pe cruce l-ar fi părăsit — făcînd astfel din personalitatea lui Isus
cerintianist o ciudată do contradicţie, aşa încît nu am mai şti cînd a vorbit Isus cel uman
sau Cristos cel divin.
Ebionism o erezie care sustinea ca Cristos a fost o fiinta umana si nu doar atat.

Cadrul

Chiar de la început, biserica a fost ameninţată de trei pericole: persecutia, legalismul iudaic si
erezia. In perioada cînd s-au scris epistolele pastorale, ereziile au căpătat deja un caracter
pronunţat. Ereziile şi dezbinările au devenit pericolul major al bisericii în perioada cînd s-au
scris cărţile: II Petru; Iuda; I,II şi III Ioan. Astfel, s-a produs o schimbare în liniile de bătălie

51
ale Bisericii. Preocuparea Bisericii nu era numai de a face faţă pericolelor din afară
(prigoanelor şi legalismului), pericolul dinăuntru (doctrinele false şi dezbinările) devenise
amenitator.
Încercările de a falsifica adevărurile creștine au fost prezente încă de la începuturile bisericii:
 Pavel s-a luptat toată viața cu erorile iudaizatorilor
 printre corinteni, unii se împotriveau credinței în învierea morților (1 Cor.
15.12)
 în cadrul întîlnirii de la Milet, Pavel le-a prevestit prezbiterilor prezenți
intrarea în biserica a unor ‗lupi răpitori‘ care nu vor cruța turma, încercînd să-i
abata pe ucenici (Fapte 20.29, 30)

În epistolele pastorale Pavel a insistat mult asupra corectitudinii doctrinare, avertizîndu-l pe

Timotei de sosirea timpului în care bisericile însele vor respinge învățătura sănătoasă alegînd
să se ia după învățături diferite.

Cele cinci epistole de față s-au ocupat mai mult decît altele cu problemele iscate de aceste
învățături false. Conținutul lor nu a fost dedicat în întregime ereziilor și nu a fost dedicat în
exclusivitate polemicilor, dar au abordat și au confruntat, într-o abordare pozitivă,
pătrunderea subtilă a păgînismului în gîndirea creștinilor de la sfîrșitul secolului I.

2 Petru
La început biserica a fost rezervata in atribuirea epistolei apostolului pentru că:
 este diferită ca stil de 1 Petru
 vocabularul celor două epistole este in apinia unora diferit
 dovezi externe f. putine: Origen exprima indoieli in ce priveste paterniatea
 acesta a fost cazul cu epistolele mici ce au avut destinatii precise / limitate

Dar un studiu mai atent oferă următoarele argumente în favoarea ideii că fost scrisă de Petru:
 1.1 afirmă că este scrisă de Petru
 autorul a fost martor al ‗schimbării la față‘ a Domnului Isus (1.16-18; cf.
Mat.17.1-13)
 Mîntuitorul i-a proorocit moartea (1.13-15; cf. Ioan 21.18,19)
 scrisese deja cititorilor o altă epistolă

Data scrierii pare să fie cu puțin timp înaintea morții lui Petru, în timpul prigoanei organizate
de Nero împotriva creștinilor (potrivit lui Eusebius ar putea fi 66-67 d.Hr.). Nu se știe cu
siguranță dar se bănuiește ca apostolul se afla în Roma.

Destinatarii par să fie credincioși alfați în diferite locuri, din provinciile romane din nordul
Asiei Mici, dar unii au avansat ideea că ar putea fi și credincioși creștini din nordul Africii,
din Egipt. Pe de altă parte, confruntîndu-i cu pericolul unor prooroci mincionoși, Petru pare
să se adreseze unora dintre neamuri și nu dintre evrei.
Conținutul
 tema centrală este cunoașterea
 răspunsul la cunoașterea falsă, de care făceau caz ereticii este cunoașterea adevărului
 Petru se ocupa in mod special cu tratarea erorilor ce privesc venirea D-lui

Schita
-tema: cunoasterea:
-ch 1 Salutare (1:1), Natura adevăratei cunoașteri:

52
 -un dar (1:2-4), prin puterea Lui, prin promisiunile Lui
-o crestere in experienta (1:5-11),
-un temei de certitudine 1:12f
-ch 2 Pericolul abandonării cunoașterii erori:
-o negare a rascumparari si a domniei lui Cristos
-ignoranta spirituala
-auto-afirmare
-norme morale scazute
-ch3: Nădejdea în adevărata cunoaștere
Petru se ocupa in mod special cu tratarea erorilor ce privesc venirea D-lui

Aplicatii

1. Potrivit lui Tenney, cînd se va demonstra pe deplin doctrina falsă? Tenney afirmă că „Deşi
această profeţie încă urmează să se împlinească pe deplin la apusul epocii actuale, tendinţa
descrisă mai sus a început să se manifeste în sînul bisericii încă din primul secol...― (pg. 334).

2. Care sînt doctrinele false împotriva cărora trebuie să luptaţi pe meleagurile dvs.?

3. Tenney compară EROAREA cu NATURA UMANĂ. Sînteţi de acord cu valabilitatea

acestei comparaţii? ―Eroarea, la fel ca si natura umana, nu se schimba mult …‖ p 334 (ed
veche). Motivaţi răspunsul dvs.

4. Identificaţi doctrine majore care au persistat de-a lungul secolelor.

Contributii
1. Relatia dintre mîntuire si adevărata cunoştinţă.
2. Prezice faptul că cei care propagă învăţături greşite se vor înmulţi tot mai mult în viitor.
3. Combate învăţăturile greşite cu privire la viitor prin tratarea detaliată a zilelor de pe urmă
şi a întoarcerii lui Cristos.
4. Dă date biografice suplimentare despre Apostolul Petru.
5.Epistola aduce un argument solid împotriva interpretării textelor Scripturii în mod izolat, în
afara contextului canonic
6.Aluzia la epistolele lui Pavel ca „Scripturi‖ (3.16) indică inițierea unui canon al NT

Iuda
Cadrul
Este marcat de relația de neocolit dintre 2 Petru și Iuda. Au fost propuse mai multe explicații
și soluții la aceasta asemănare/diferență:
1. 2 Petru și Iuda nu au nici o relație, cu excepția faptului că au fost
adresate unor oameni confruntați cu probleme asemănătoare. Dar
această poziție nu explică asemănările de netăgăduit.
2. 2 Petru și Iuda au fost parafrazate dintr-o sursă comună. Presupunerea
existenței unei a treia epistole seamănă și mai mare confuzie.
3. 2 Petru a luat multe date din Iuda.
4. Iuda a fost stimulat să scrie cînd a văzut epistola lui Petru, dar și-a
alcătuit independent materialul propriu.

Ultima variantă este considerată cea mai rezonabilă. Iuda dovedește o claritate sporită a
referințelor și o organizare mai atentă a structurii epistolei.

53
Autorul este considerat a fi Iuda, fratele lui Isus (cf. Mc. 6.3)
Prin stil și vocabular se aseamănă cu Iacov
Scriitorul nu se încadrează pe sine în rîndul apostolilor.

Locul și data scrierii

 Probabil Ierusalim, după epistola lui Petru, deci prin 67-68 d. Hr.
 Apelul lui Iuda la memoria oamenilor (17) poate insemna ca 2 petru era in circulatie

Conținutul
 îndemn la lupta pt. „credința . . .‖ (v. 3)
 pt. că: pericolul ereziilor (v. 4)
 limbajul în care este definita erezia este în acord cu cel al lui Petru, dar este mai
specific
 are de-a face probabil cu un antinominiasim
 ordinea argumentelor este similară cu 2 Petru, dar imaginile sînt mai clare si
mai bine conturate
 referințele la eretici se fac prin pronumele „aceștia‖ (8, 10, 12, 14, 16, 19)
 Caracteristicile ereticilor: lipsa de evlavie, ignoranța, viclenia, goliciunea,
egoismul
 natura erorii lor este asemănată cu:
 Cain – calea jertfei fără sînge
 Balaam – greșeala de a crede că Dumnezeu este un slujitor la dispoziția
omului și nu invers
 Core – aroganța unei credințe născocite de om

Evaluare:
 pe vremea aceea exista deja un crez recunoscut in crestinism
 indică metoda adecvată de tratare a ereziilor
 nu ardere pe rug
 ereticii se izolează singuri
 îndurare și incercare de izbăvire a celor amăgiți
Contributii

Aceasta mica carte a lui Iuda are multe valori pentru creştinism. Trebuie să aveţi cunoştinţă
cel puţin despre următoarele:
a. ISTORICĂ. Iuda se referă la istoria evreiască mai mult decît oricare altă carte de mărimea
ei din Noul Testament.
b. ETICĂ. Iuda subliniază valorile morale şi reclamă o practică care să fie consecventă cu
aceste concepţii.
c. SPIRITUALĂ. Iuda prezintă un program de edificare şi siguranţă spirituală,
d. TEOLOGICĂ. (Completaţi informaţiile cerute mai jos).
e.folosirea cartilor apocrife: din Adormirea lui Moise (ingerul Mihail si diavolul). Cf. FA
17:28
f,importanta pastrarii credintei nealterate

Aplicatii

Tenney rezumă erorile libertinilor opuşi legii şi antidotul propus de Iuda pentru ei. Identificaţi
antidotul lui Iuda în cazul fiecărei erori expuse mai jos: (p. 339jos, antidotul p.340sus).

54
a. Eroarea jertfei fara singe, Cain.
b. Eroarea ,,Ideea lui Balaam, după care Dumnezeu este la dispoziţia convenienţei omului,
mai degrabă decît Domn asupra destinelor sale―.
c. Eroarea „Aroganţa credinţei auto-concepute― a lui Core.
Raspuns:
a.aduceti-va aminte de cuvintele lui Cristos date prin apostoli …
b.ramaneti in dragostea lui dumnezeu …(20,21)
c.izbavirea altora din erori (22,23)

55
Cap IX Pericolul Ereziilor: 1 Ioan

Cadrul general

Ultimele decenii ale secolului întîi au fost caracterizate de prezenţa crescîndă în sînul
bisericilor a ereziilor de tot felul şi a numeroase disensiuni şi neînţelegeri. Lumea romană era
obosită de zeităţile romane şi greceşti. Religiile mistice se bucurau însă de popularitate
datorită accentului pus pe relaţia personală cu divinitatea şi a cunoştinţelor secrete. Filozofia
greacă seculară se bucura, de asemenea, de apreciere şi arăta deschidere şi pentru alte sisteme
de explicare a lumii şi vieţii. Credinţa creştină a sosit în acest mediu variat proclamînd
exclusivitatea soluţiei sale – Isus este singura modalitate de împăcare şi intrare în relaţie cu
Dumnezeu.
Este posibil ca unele dintre erezii să se fi născut din dorinţa de a împăca lumea atît de diversă
filozofico-religioasă a vremii cu caracterul limitativ al credinţei creştine, şi de a rămîne
atractivă pentru pretenţiile de intelectualitate ale celor îmbibaţi în cultura greacă antică.
Doctrinele false îşi anunţaseră sosirea încă din primii anii a bisericii creştine (ex. în Antiohia
a apărut pentru prima dată ceea ce s-a numit controversa iudaizării, în timp ce în Corint erau
unii membri ai bisericii creştine care nu credeau în învierea morţilor).

O lumea elenista, ca si cadru al scrierilor ioanoine, a fost opinia predominanta de la sf sec

XIX pana la prin 1960. Aceasta cultura elenista a fost inteleasa ca o imbinare a 4 influente:
-Filo
-scrieri hermetice din traditia gnostica. Termeni: cosmosul=fiul lui Dumnezeu,
nasterea din nou prin cunoastere etc.
-gnosticism: ‗rascumparatorul gnostic vine pe pamant pentru a-i informa pe cei ce au
urechi de auzit cu privire la adevaratele lor origini.‘
-mandaismul - o forma aparte de gnosticism probabil aparuta in secte
iudaice. Botezul, repetat uneori, reprezinta pasul esential prin care este intruchipat din nou
mitul coboririi ―cunoasterii vietii.‖

Autorul

Primii parinţi ai bisericii afirmă în unanimitate că autorul epistolei (ca şi al celorlalte două
epistole care îi poartă numele, al evangheliei şi al cărţii Apocalipsa – toate fac parte din
acelaşi „corp Ioanin‖, ca subiect al dezbaterii cu privire la paternitate)este Ioan, „ucenicul
preaiubit‖ .

O mare majoritate a cercetătorilor moderni, afirmă similaritatea existentă în toate scrierile

care poartă numele apostolului, similaritate ce se regăseşte în vocabular, gramatică şi
exprimarea generală.

Conform tradiţiei, din nou acceptată majoritar în perioada părinţilor, Ioan a supravieţuit
morţii tuturor celorlalţi apostoli, iar după moartea mamei sale, s-a mutat în Efes, cel mai
dezvoltat oraş din Asia Mică, de unde a fost exilat în Insula Patmos. După eliberare s-a întors
în Efes (cf. mărturiilor lui Policarp, Papias şi Irineu).

Data
Datarea epistolei (ca şi a celorlalte scrieri din „corpul Ioanin‖) este strîns legată de paterniatea
ei. Considerîndu-l pe Ioan autor al epistolei, înseamnă că trebuie să fie plasată cîndva spre
sfîrşitul primului secol.

56
 2. Ieronim spune că Ioan a trăit 68 de ani după crucificarea lui Isus
3. limbajul lui Ioan sugerează un om mai în vîrstă adresîndu-se unui grup de
credincioşi mai tineri (ex. „copilaşilor‖)
4. se scursese destul timp pentru a lăsa loc naşterii şi dezvoltării sistemelor
filozofico-gnostice care par să fie combătute în epistolă.

Destinatari
Epistola se pare că a fost destinată unui grup de biserici din provincia romană Asia Mică,
avînd ca centru de interes oraşul Efes şi urmărea să combată lucrarea unor învăţători
mincinoşi care, în principal:
 negau umanitatea lui Isus Hristos
 negau importanţa centrală a lui Isus Hristos în mîntuire
 separau teologia de etică şi moralitate avînd ca efect lipsa unei vieţi creştine adecvate
 accentuau valoarea cunoştinţei, care adesea avea un caracter secret
 manifestau o tendinţă pronunţată spre un exclusivism - elitist

Scopul
Poate fi văzut sub două aspecte:
2. Unul practic,
- de a le da bucurie (v-am scris aceste lucruri …)
- încurajare într-o trăire sfîntă, în curăţie
- să le amintească porunca iubirii fraţilor în dauna iubirii lumii
- să le consolideze siguranţa mîntuirii în Hristos
3. Altul de îndreptare doctrinar/teologică
- combaterea separării naturii umane de cea divină a lui Isus Hristos
- combaterea separării cunoaşterii/înţelegerii intelectuale de o trăire sfîntă, în ascultare
- combaterea ideii de mîntuire în solitudine, despărţit de părtăşia creştină.

Oponentii lui Ioan

Compozitie:
-un grup?
-mai multe grupuri

Erori teologice

Erori etice

Alternative
-gnosticsm
-docetism
-erezia lui Cerintus

57
Cap X APOCALIPSA

Caracteristici Generale
Este ultima carte a canonului Biblic, dar nu se ştie cu exactitate dacă a fost ultima lucrare
scrisă din lista cărţilor Noului Testament sau a fost aşezată ultima pentru că reprezinte o
încheiere logică şi aşteptată a istoriei Bisericii ca instituţie creată de Dumnezeu pentru
perioada dintre cele două veniri ale Domnului Isus Hristos.

Este singura carte din NT dedicată în totalitate profeţiei. Imaginile care apar în carte sînt
înrudite cu cele din VT şi o mare parte a conţinutului este de natură profetică.

Cartea aparţine genului literar apocaliptic. Literatura apocaliptică era, de obicei, produsul
perioadelor de oprimare şi persecuţie oferind mîngîiere şi încurajare celor aflaţi în suferinţă.
Apocalipsa lui Ioan conţine majoritatea caracteristicilor literaturii apocaliptice, şi anume:

 disperare intensă dată de circumstanţele prezente alăturată unei nădejdi similare cu

privire la intervenţia viitoare din partea lui Dumnezeu,
 folosirea limbajului simbolic şi existenţa visurilor şi vedeniilor
 apariţia îngerilor şi demonilor ca mesageri şi agenţi ai desfăşurării planurilor lui
Dumnezeu
 prezicerea judecăţii celor răi şi a izbăvirii supranaturale a celor credincioşi
 atribuirea scrierii unor personalităţi proeminente din istoria biblică – nu este cazul de
faţă.

Dar se deosebeşte de alte lucrări de acest gen prin faptul că îşi identifică autorul cu claritate şi
are destinatar precis.

Scopul nu este acela de a reda în detaliu fiecare amănunt din istoria viitoare a Bisericii ci, mai
curînd, să redea tendinţele generale ale perioadei contemporane şi finalitatea lor odată cu
revenirea Domnului Isus Hristos.

Apocalipsa este adresată unui grup de şapte biserici din Asia Mică, biserici care se aflau în
mijlocul persecuţiei sau care urmau să fie supuse curînd persecuţiei de un fel sau altul.
Conţinutul cărţii sugerează oprimare şi ostilitate.
Părerea aproape generală este că Imperiul Roman a constituit modelul de putere de stat
descrisă în Apocalipsa ca duşman al bisericii creştine.

Există două sugestii de datare a scrierii cărţii:

 Perioada anilor 60, cînd Nero era împăratul Romei şi a declanşat prima mare prigoană
împotriva creştinilor acuzîndu-i de incendierea oraşului.
 Perioada împăratului Domiţian (anii 80) care, condus de nebunie, a cerut tuturor să I
se închine ca unui zeu şi a manifestat o tiranie progresivă şi duşmănie specific
îndreptată spre creştini.

Oricum, spre sfîrşitul primului secol creştinii de pretutindeni se aflau pe poziţii defensive,
contextul general fiind copt pentru declanşarea prigoanelor locale sau extinse pe arii largi
care au avut loc în următorul secol şi jumătate.
Apocalipsa a fost ca un ultim strigăt al bisericii secolului care tocmai se încheia, strigăt de
frică şi disperare pe de o parte, dar şi de promisiuni divine şi nădejde pe de altă parte.

58
Există patru şcoli de interpretare a Apocalipsei:

 Şcoala preteristă – interpretează întreg textul cărţii care referindu-se la evenimentele

conteporane scrierii ei, negînd orice caracter profetic anticipativ.
 Şcoala idealistă – înrudită cu cea preteristă, vede apocalipsa ca o redare simbolică a
luptei dintre bine şi rău, dintre păgînism şi creştinism.
 Şcoala istoricistă – susţine că Apocalipsa redă într-o formă simbolică întregul parcurs
al bisericii de la Rusalii pînă la a doua venire a Domnului Isus Hristos. Cu alte cuvinte
fiecare eveniment major din istoria Bisericii se regăseşte descris sau amintit sub o
formă simbolică în relatarea cărţii.
 Şcoala viitoristă – se identifică cu cea istoricistă pînă la sfîrşitul capitolului 3, plasînd
secţiune scrisorilor adresate celor şapte biserici fie în perioada contemporană scrierii
fie ca simbol a şapte etape prin care va trece biserica pînă la venirea Domnului Isus.
Începînd cu capitolul 4 însă, viitoriştii plasează toate evenimentele din carte într-o
perioadă numită „Necazul cel Mare‖, aflată pe harta istoriei imediat înaintea revenirii
Domnului.

Această abordare viitoristă, care plasează Apocalipsa în perioada escatonului a dat naştere la
alte trei poziţii de interpretare a acelor timpuri de final de istorie:
i. Premilenism – sosirea lui Isus care va domni literal pe pămînt o mie de ani înainte de
Judecata finală
ii. Amilenism – cei o mie de ani aminiţi în capitolul 20 al cărţii se referă la venirea lui
Hristos, Judecata şi apoi Stara eternă a oamenilor fie ei credincioşi sau necredincioşi.
iii. Postmilenim – susţine că Biserica va ajunge într-o stare de supremaţie globală timp de o
mie de ani care se vor încheia cu revenirea Domnului Isus şi în urma Judecăţii se va trece în
starrea eternă.

Din conţinutul cărţii şi mai ales din introducerea ei: „Descoperirea lui Isus Hristos, pe care I-a
dat-o Dumnezeu...‖ reiese că modul cel mai indicat de a încerca interpretarea şi înţelegerea
mesajului ei, este centralitatea persoanei Domnului Isus pe de o parte, iar pe de alta un alt
ajutor îl primim din structura cărţii care sugerează şase secţiuni majore: Prologul (1.1-9), apoi
patru secţiuni de lungimi şi conţinuturi diferite care încep toate cu expresia „prin Duhul‖
(1.10; 4.2; 17.1-3; 21.9, 10) şi oferă o organizare unitară a cărţii.

59