Evreii în istoria universală

Evreii în Antichitate și în Evul Mediu (statutul juridic al evreilor și apariția miturilor

antievreiești în mentalul colectiv)

Evreii în Antichitate
Conform tradiției religioase, părintele poporului evreu este Avraam. Acesta ar fi venit în zona
Palestinei din zona orașelor Mesopotamiene. El ar fi întemeiat credința și monoteismul.
O parte din evrei ar fi ajuns în Egipt, unde ar fi stat în captivitate. Conform tradiției biblice, aceștia ar
fi evadat cu ajutorul lui Dumnezeu, conduși fiind de profetul Moise și s-au stabilit în zona Canaanului, pe
care au cucerit-o.
În secolul XI î.Hr., evreii pun bazele unui regat cu capitala la Ierusalim. Cei mai importanți regi au
fost David (1006-967 î.Hr.) și Solomon (967-928 î.Hr.). În timpul lui Solomon regatul a ajuns la dezvoltarea
sa maximă. El a construit Marele Templu din Ierusalim, iar elita religioasă se concentrează în Ierusalim.
Din cauza stilului de conducere autoritar al celor doi lideri, regatul evreilor s-a împărțit în două;
Regatul Israel în nord și Regatul Iudeea în Sud. Totodată, din aceeași cauză, apar și facțiuni religioase
opozabile autorității politice centrale.
Regatul Israel a fost cucerit de asirieni în secolul VIII î.Hr., iar Regatul Iudeea a fost cucerit de
babilonieni în secolul VI î.Hr. Din acest moment evreii cunosc o perioadă de exil forțat și formează o
consistentă diasporă (grup etnic aflat în afara țării de origine).
În a doua jumătate a secolului al VI-lea î.Hr., evreii sunt eliberați din Babilon de către Cirus cel
Mare, regele perșilor. Apoi regatul Iudeea a făcut parte din Imperiul lui Alexandru Macedon. Urmează o
perioadă în care Iudeea este disputată de regatele elenistice Egipt și Siria, urmând ca treptat să intre sub sfera
de dominație romană (secolul I î.Hr.), marcată de o nouă perioadă de prosperitate.
La începutul secolului I d.Hr., în Galileea (zonă din fostul regat Israel), ia naștere o nouă religie
monoteistă – creștinismul.
Din cauza refuzului evreilor de a practica religia politeistă a romanilor, aceștia au declanșat represalii
asupra evreilor. Statul evreu a fost cucerit de romani, iar Marele Templu distrus (70 d. Hr.) Începe o nouă
perioada lungă a diasporei. În Imperiul Roman, în secolul IV, creștinismul devine religie oficială a statului,
prin urmare religia iudaică devine ilegală, iar evreii sunt din ce în ce mai mult demonizați.
Evreii în Evul Mediu
În Epoca Medievală evreii au trăit în diaspora. S-au răspândit în Orientul Apropiat și Nordul Africii
(devenite islamice) și în toată Europa (devenită creștină). Au continuat să trăiască conform obiceiurilor și
tradiției iudaice.
În spațiul german (Europa centrală și de est) s-a dezvoltat civilizația iudaică de tip așchenaz
(foloseau limba idiș – iudeo-germană, cu variațiuni specifice pentru locurile unde au trăit: iudeo-lituaniană,
iudeo-polonă, iudeo-ucraineană).
În spațiul iberic se formează civilizația iudaică de tip sefard (foloseau limba ladino - iudeo-spaniolă)
Una dintre personalitățile iudaismului sefard a fost Moise Maimonide.
În spațiul european, primele acțiuni de violență împotriva evreilor au fost în timpul primei cruciade
(1096), când s-au produs acțiuni violente în rândul evreilor din spațiul german; masacre, expulzări și
convertiri forțate la creștinism. În Spania s-a dat un ultimatum, semnat de perechea regală Isabella și
Ferdinand, prin care evreii erau somați să părăsească regatul în 3 luni fără aur, argint sau alte valori. Unii au
acceptat să devină creștini, iar alți evrei sefarzi au migrat spre Țările de Jos, Nordul Africii și Imperiul
Otoman. Unii evrei sefarzi au ajuns și în Țările Române din Imperiul Otoman.
Cauzele antisemitismului au fost:
- Intoleranța creștinismului medieval față de alte culturi;
- Acuzațiile aduse evreilor ca urmare a unor prejudecăți de natură religioasă:
a) Deicid (acuzația conform căreia sunt responsabili de uciderea lui Dumnezeu, mai exact a lui Isus
Hristos);
b) Omorul ritualic (evrei ar fi săvârșit un ritual în care omorau un copil creștin pentru ai lua
sângele);
c) Pângărirea împărtășaniei;
d) Necurățenie fizică și morală;
e) Răspândirea ciumei;
- Faptul că dădeau bani cu împrumut (exista concepția conform căreia banii nu fac pui).
În Evul Mediu evreii au avut ocupații precum; meșteșugari – artizani, comercianți, notari, actori mai
târziu. În general elita creștină europeană (nobilii) le-a permis evreilor să întreprindă ocupații sau meserii
considerate nedemne.