FIZIOLOGIE.

CURS 1
09.03.2010
FUNCȚIA STRUCTURALĂ ȘI
FUNCȚIONALĂ A CELULEI
Celula are o plasmalema ce o separă de mediul celular și mai conține și un sistem de membrane
intracelular.

Celula reprezintă un sistem înalt compartimentat în care o serie de compartimente mici sunt incluse într-
un compartiment mare, comun și continuu numit matrice citoplasmatică. Celula conține o serie de
compartimente subcelulare care sunt denumite organite celulare.

Organitele celulare sunt de 2 tipuri:

1) Ansambluri macormoleculare localizate de obicei în matricea citoplasmatică

Ex: ribozomii, aparatul locomotor
2) Compartimentele celulare delimitate de o membrană și care conțin o matrice proprie
Ex: lizozomii, apratul Golgi, mitocondriile, reticulul endoplasmatic

MEMBANA CELULARĂ/PLASMALEMA

1.Tipuri de membrane
1) Membrana celulară pr-zisă care delimitează celula
2) Care delimitează compartimentele descrise mai sus
3) Membranele specializate:
a. Sinaptice
b. Mielinice
4) Membranele tisulare de natură epitelială în cazul unor organe și sisteme (ex: endoteliul capilar,
mucoase digestive)

2.Rolul membranei
- Mediu de delimitare fizico-chimică a mediului intracelular/extracelular.
- Rol de apărare și secreție prin fagocitoză, endocitoză și exocitoză
- Rol în recunoașterea intraceulară și în apărarea imunitară
- Roluri metabolice intracelulare
- Rol în adezivitate și relații intercelulare
3.Transportul prin membranele biologice
Oricare ar fi modul de existență a celulelor, fie solitare sau grupate în țesuturi. Expresia funcțională a
transportului prin membrane a fost denumită cu termenul de permeabilitate selectivă. Noțiunea
definește permeabilitatea restrânsă a stratului lipidic care permite trecerea doar a moleculelor
liposolubile, iar proteinele inserate în stratul dilipidic îi conferă caracterul de selectivitate.

Aceste proteine acționează în calitate de:

1) Canale și pori la ioni variați

2) Transportori specifici pentru unii metaboliți (aminoacizi)
3) Pompe care cresc cau scad concentrația intracelulară preferențial pentru anumiți ioni

Tipuri de transport prin membrane.

Dpdv al transportului anumitor substanțe se disting :

- Siteme de microtransfer
- Macrotransfer prin membrane

Ionii și moleculele mici trec cu adevărat prin membrană, foarte rar prin bistratul lipidic, cel mai frecvent
prin intemediul proteinelor intrinseci.

Macromoleculele pot trece cu un fragment de membrană deoarece sunt transportate în vezicule ce se

desprind din plasmalema.

În cadrul sistemelor de micortransfer membranar, un criteriu bine stabilit de diferențiere a modalității

de realizare este consumul de energie. Dpdv al consumului de energie există transport pasiv/activ.

Fluxurile ionice transmembranare sunt rezultatul ambelor tipuri de transport: și activ și pasiv, iar
majoritatea substanțelor sunt transportate datorită proteinelor din structura membranei.

După nr spec iilor de substanțe transportate avem:

1) Sisteme de unitransport care transportă prin membrană o singură substanță

2) Sisteme de contransport care realizează transportul unei substanțe cuplat cu al alteia sau chiar
al mai multor substanțe
a. Simport = transportul celor două substanțe sau al mai multor substanțe se face în același
sens
b. Antiport = transp se face în sensuri diferite
Transportul pasiv

Substanțele liposolubile.

1) Difuziunea simplă
2) Difuziunea facilitată

DIFUZIUNEA SIMPLĂ

Trecerea subst prin membranele celulare fără intervenția vreunei molecule din structura acestora
depinde de solubilitatea substanțelor respective. Există particule neutre dpdv electric care sunt
liposolubile și străbat f ușor membranele celulare. Viteza cu care străbat membranele celulare este
direct proporțională cu solubilitatea în lipide a substanței transportate. Cu toate acestea, avem nevoie
de o forță care să acționeze, iar această forță este generată de diferențele de concentrație între cele
două compartimente separate de membrană .

Difuziunea în sensul gradientului de concentrație. Toate elementele dintr-un lichid sunt într-o continuă
agitație. Energia termică se manifestă atunci când mediile în cauză au o temperatură superioară celei de
0 absolut. În aceste circumstanțe, se realizează amestecul acestor molecule. Acest amestec aleator al
moleculelor poartă numele de difuziune. Cu cât c% este mai mare, cu atât coliziunea este mai probabilă
și mai mare. În aceste situații, agitația termică se manifestă în continuare, dar nr de molecule care
părăsesc un compartiment este egal cu nr de molecule ale celor care vin din celălatl compartiment i se
realizează o stare de echilibru. În această stare de echilibru, fluxul net de particule devine nul.

Schimburi în gradient electric. Multe substanțe din lichidele organismului se găsesc în stare disociată
(cationii + și anionii -). Mișcarea ionilor în și între diferite compartimente ale organismului depinde de
încărcătura lor electrică. Dacă între cele două regiuni ale organismului există diferențe de sarcini
electrice, atunci ionii încărcați + (cationii) se deplasează spre zonele cu sarcini electrice negative și vice
versa. Această diferență de încărcare electrică între diferitele părți ale organismului realizează un
gradient electric în care ionii se deplasează până când se instalează o stare de echilibru.

Existența în același timp a unui gradient electric și a unui gradient chimic asigură deplasarea
substanțelor în sensul gradientului electro-chimic și difuziunea conform acestui gradient electro-chimic
este deci legată de forțele electrice generate de diferența de potențial de o parte și de alta a membranei
respective.

OSMOZA

Agitația termică se aplică în egală măsură și moleculelor de apă dintr-un fluid. În mod normal, într-o
stare de echilibru, trecerile moleculelor de apă dintr-un sens în celălalt sunt echivalente astfel încât
fluxul net al moleculelor de apă este nul. Numai în acest mod volumul celular poate rămâne constant.
Totuși, în anumite condiții poate să apară o diferență de concentrație transmembranară în sensul că de
o parte și de alta a membranei există o diferență de concetrație a unor solviți nedifuzibili astfel încât
apa va fi atrasă din mediul mai puțin concentrat spre mediul mai concentrat. De aici rezultă un flux hidric
net care traverseavă membrana celulară. Acest flux hidric poartă numele de osmoză.
Trecerea apei din compartimentul mai diluat în cel cu concentrație mai crescută se realizează datorită
unui fenomen de atragere a moleculelor de apă de către particulele din soluția mai concentrată datorită
efectului osmotic dezvoltat de particulele solvite și acest efect osmotic este cu atât mai mare cu cât nr
particulelor nedifuzibile este mai mare. Efectul osmotic nu este influențat de dimensiunea particulelor.

Presiunea osmotică este forța care ar trebui aplicată în compartimentul cu soluție mai diluată în
compartimentul mai concetrat.

Presiunea osmotică efectivă este deci forța egală și de sens opus efectului osmotic dezvoltat de solviți și
care ar împiedica migrarea solventului.

Această osmoză dirijează repartiția apei între mediul intra și extracelulardar și între diferite
compartimente ale spațiului extracelular. Presiunea osmotică a unei soluții nu depinde decât de nr de
particule din soluție și nu de mărimea lor sau de greutatea lor moleculară.

Efectul osmotic al unui amestec de substanțe dizolvate este egal cu suma efectelor osmotice pentru
fiecare substanță luată separate.

Soluțiile care au aceeași presiune osmotică se numesc izotonice sau izoosmotice.

Osmolaritatea mediului intern: 290mOsm (miliosmoli)=constanta homeostatică

DIFUZIUNEA FACILITATĂ

Există anumite substanțe care trec prin membranele celulare datorită participării la acest proces de
transport a unui constituent membranari care cel mai adesea este de natura proteică. Acest constituent
recunoaște și fixează solvitul accelerând transportul său. Aceste proteine se comportă ca niște enzime
prezente în membrană. Caracteristicile funționale ale transportorilor depind de natura și cantitatea de
substanță care este de transportat și constau în:

- Specificitate
- Saturabilitate
- Competiție

Specificitatea: Fiecare transportor este diferențiat pentru transportul unei substanțe sau a mai multor
substanțe care sunt similare dpdv chimic. Această particularitate a transportorului participă la
caracteristica de selectivitate a transportorului.

Saturația: Cantitatea de subst care poate fi transportată prin membrană în cant de timp este limitată
(Tm-transport maximal)

Competiția: În anumite cazuri, substanțele chimice apropiate pot utiliza același transportor pentru a
traversa membrana. În contact cu transportorul se găsesc mai multe substanțe. Cantitatea substanței
transportate în unitatea de timp va fi mai mică decât în situația în care aceasta ar fi fost singură.

Exemplul cel mai concret de difuziune facilitată este oferit în organismul uman de către glucoză.