PSIHIATRIA POLITICA

Nagy Jesika Mara XI A Ec

1
Ce este psihiatria politica?

Psihiatria politică este considerată o formă soft

a represiunii comuniste. După toate
probabilităţile, ea a apărut în perioada
poststalinistă în Uniunea Sovietică şi specificul
ei a fost acela nu de a răspândi teroarea în
masă, aşa cum era represiunea standard, ci de
a izola şi neutraliza pe toţi cei care se opuneau
regimului

2
Care a fost procedura?

Procedura era simplă: disidenţii şi opozanţii, persoane

sănătoase, erau diagnosticate ca fiind schizofrene sau având
tulburări paranoide de personalitate. Erau internate cu forţa în
azile psihiatrice unde li se administrau neuroleptice de care
nu aveau nevoie şi erau amestecaţi cu pacienţi reali. Unora li
s-a cerut să-şi abandoneze părerile politice susţinute cu
fermitate pentru a se putea demonstra recuperarea lor.

3
 În 1977, după ce a emigrat în Elveţia, Vianu s-a alăturat unui grup
internaţional, Iniţiativa Geneva contra psihiatriei politice, care se
ocupa în special de psihiatria sovietică. Vianu şi-a amintit cum a
început totul în România.

“Prin 1967-1968, în calitatea mea de asistent al Clinicii universitare de

Psihiatrie din Bucureşti, am asistat la anumite discuţii al căror scop
precis îl ignoram. Fiind în biroul profesorului şef de catedră Vasile
Predescu, am auzit cum dr. Angheluţă, care avea particularitatea,
după cum am văzut mai târziu din dosarele de la Consiliul Naţional de
Ion Vianu Studiere a Arhivelor fostei Securităţi (CNSAS), de a fi, în acelaşi timp
a fost printre primii directorul spitalului şi rezidentul Securităţii în spital, ceea ce era rar. L-
am auzit spunând că se pregăteşte montarea unor mari spitale de
români care au psihiatrie cu sârmă ghimpată şi cu câini-lupi în care urmau să fie
denunţat în străinătate internaţi bolnavii periculoşi. N-am sesizat de la început despre ce era
această formă a vorba deşi, din informaţiile mele şi în special din poveştile despore
psihiatria sovietică, aveam indicii. Nu înţelegeam pentru ce motiv
represiunii statului deodată s-au înmulţit aşa de tare bolnavii periculoşi şi au devenit atât
comunist împotriva de periculoşi încât trebuie supravegheaţi cu mijloace penitenciare
dintre cele mai severe.”
cetăţeanului 4
 Ion Vianu şi-a adus aminte de un caz pe care l-a cunoscut direct, cel al avocatului Haralambie Ionescu
din Braşov.

”Voi aminti cazul unui avocat din Braşov, un pensionar, un om pe care îl consider încă tânăr, nici nu
împlinise 70 de ani. El trimisese o scrisoare la ONU spunând că în România nu sunt respectate drepturile
omului. Ceea ce era o grozăvie şi o nebunie să spui aşa ceva în România de atunci. Securitatea, care
avea multă atenţie când era vorba de curierul internaţional, a prins această scrisoare, l-a arestat şi l-a
adus la spitalul Gh. Marinescu din Bucureşti pentru expertiză. El a fost declarat bolnav mintal, a fost
internat câtva timp în spital, dar este adevărat că a fost după aceea spitalizat la domiciuliu, cu obligaţia
de a se prezenta o dată pe săptămână la policlinică. După aceea, eu am plecat din ţară şi am aflat că a
murit la un moment dat. Dar mi-a trimis vorbă, eu fiind emigrat în străinătate, să nu mai pomenesc cazul
lui pentru că i se pusese în vedere să nu mai fie utilizat cazul lui împotriva regimului. Cu alte cuvinte, el
era şantajat şi chiar eu m-am simţit şantajat şi într-adevăr, un timp n-am mai putut folosi acest caz."
"Au mai fost şi alte cazuri pe care le-am cunoscut personal cum ar fi cazul unui scriitor, Ion Vulcănescu.
Era un poet fără mare reputaţie, şi m-am pomenit cu el pe aleile spitalului central, era internat într-un
pavilion al spitalului având un proces politic. Trebuie să spun că nici Ion Vulcănescu nu era un bolnav
mintal pentru că mai târziu a emigrat şi a ajuns administrator la New York al unui mare complex de
blocuri. Ceea ce nu este o profesie pe care bolnavii mintali ar putea-o îmbrăţişa cu totul.”
5
 Deşi regimul Ceauşescu se declara antisovietic,
psihiatria politică i s-a părut puterii de la Bucureşti o idee
bună pe care a împrumutat-o de la Moscova.

”Apoi a urmat mitingul de deschidere a anului

universitar 1969-1970 care a avut loc în Piaţa Universităţii
şi la care a venit însuşi Nicolae Ceauşescu. Într-un
discurs lung, cum îi era obiceiul, a făcut următoarea
afirmaţie: „numai un nebun îşi poate închipui că
orânduirea socialistă s-ar putea prăbuşi în România. Iar
pentru aceştia, noi avem mijloace de tratament, nu
numai cămăşi de forţă ci şi alte mijloace.”
6
7