Rezumatul Tezei de Doctorat: Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi" Din Iași

UNIVERSITATEA TEHNICĂ „GHEORGHE ASACHI” DIN IAȘI
FACULTATEA DE CONSTRUCȚII ȘI INSTALAȚII
REZUMATUL TEZEI DE
DOCTORAT
Doctorand:
Ing. Tudor-Andrei Leizeriuc
Conducător de doctorat:
Prof. univ. dr. ing. Dorina Nicolina Isopescu
IAȘI - 2021
UNIVERSITATEA TEHNICĂ "GHEORGHE ASACHI" DIN IAŞI
RECTORATUL
Către
Vă facem cunoscut că, în ziua de 21.07.2021 la ora 1100 pe platforma Google
Meet https://meet,google.com/zuf-dauy-ozu, va avea loc susţinerea publică a tezei de

doctorat intitulată:
" CONTRIBUŢII LA ÎMBUNĂTĂŢIREA PERFORMANŢELOR MECANICE ŞI DE
DURABILITATE ALE ELEMENTELOR UŞOARE DIN LEMN"
elaborată de domnul LEIZERIUC TUDOR-ANDREl în vederea conferirii titlului ştiinţific de
doctor.
Comisia de doctorat este alcătuită din:

1.Conf.univ.dr.ing. Petru Mihai, Universitatea Tehnică "Gheorghe Asachi'' din laşi preşedinte
2. Prof.univ.dr.ing. Dorina-Nicolina lsopescu,Universitatea Tehnică "Gheorghe Asachi" din laşi conducător de doctorat
3. Prof.univ.dr.ing. Sorin Dan, Universitatea politehnica Timişoara referent oficial
4. Prof.univ.dr.ing. Ioan Tuns, Universitatea Transilvania din Braşov referent oficial

5. Prof.univ.dr.ing, Nicolae Ţăranu, Universitatea Tehnică ``Gheorghe Asachi'' din laşi referent oficial
Cu această ocazie vă invităm să participaţi la susţinerea publică a tezei de
doctorat.
iversitate,
Nagîţ
UNIVERSITATEA TEHNICĂ „GHEORGHE ASACHI” DIN IAȘI
FACULTATEA DE CONSTRUCȚII ȘI INSTALAȚII
CONTRIBUȚII LA ÎMBUNĂTĂȚIREA PERFORMANȚELOR

MECANICE ȘI DE DURABILITATE ALE ELEMENTELOR
UȘOARE DIN LEMN
– REZUMAT –
Doctorand:
Ing. Tudor-Andrei Leizeriuc
Conducător de doctorat:
Prof. univ. dr. ing. Dorina Nicolina Isopescu
IAȘI – 2021
CUPRINS
Cuprins i
Capitolul 1
Introducere
1
1.1 Generalități 1
1.2 Motivația și obiectivele cercetării 1
1.3 Conținutul tezei 2
Capitolul 3
Lemnul utilizat în domeniul construcțiilor
2
2.1 Introducere 3
2.2 Compoziția lemnului 4
2.3 Proprietățile fizice ale lemnului 6
2.4 Proprietățile mecanice ale lemnului 9
2.5 Avantajele și dezavantaje ale utilizării lemnului în domeniul construcțiilor 10
Capitolul 11
Stadiul actual al cunoașterii în domeniul construcțiilor din lemn
3
3.1 Introducere 11
3.2 Construcții din bușteni 11
3.3 Construcții din bârne 12
3.4 Construcții din cadre ușoare din lemn 13
3.4.1 Tipuri de structuri din cadre ușoare din lemn 14
3.4.1.1 Structuri din cadre ușoare cu alcătuire de tip „baloon” 14
3.4.1.2 Structuri din cadre ușoare cu alcătuire de tip „platform” 15
3.4.1.3 Structuri prefabricate 16
3.4.2 Particularitățile structurilor din cadre ușoare cu alcătuire de tip „platform” 17
3.4.2.1 Pereți structurali pentru construcții cu alcătuire de tip „platform” 21
3.4.2.2 Cadre ușoare pentru structuri cu alcătuire de tip „platform” 25
3.4.2.3 Planșeu pentru structuri din cadre ușoare cu alcătuire de tip „platform” 26
3.4.2.4 Acoperiș pentru structuri din cadre ușoare cu alcătuire de tip „platform” 27
3.5 Construcții din cadre din lemn 28
3.5.1 Structuri din cadre din lemn realizate cu grinzi principale continue dispuse 28
pe direcție longitudinală, grinzi principale dublu articulate dispuse pe
direcție transversală și grinzi secundare rezemate peste grinzile principale
continue
3.5.2 Structuri din cadre din lemn realizate cu grinzi principale continue și 29
grinzi secundare în clește
3.5.3 Structuri din cadre din lemn realizate cu stâlpi continui, grinzi principale 30
dublu articulate și grinzi secundare coplanare
3.5.4 Structuri din cadre din lemn realizate cu stâlpi continui cu secțiune 31
compusă din două ramuri și grinzi principale continue după o direcție
3.5.5 Structuri din cadre din lemn realizate cu stâlpi continui, grinzi principale 32
cu secțiune compusă din două ramuri și continue după o direcție
Capitolul 33
Utilizarea deșeurilor în realizarea construcțiilor din lemn
4
4.1 Introducere 33
4.2 Dezvoltarea sustenabilă și economia circulară 33
4.3 Economia circulară în domeniul construcțiilor, aplicată în contextul 34
european
4.4 Produse și tratamente obținute din deșeuri reciclate pentru piața 35
construcțiilor
4.5 Nămoluri roșii utilizate la tratarea elementelor structurale din lemn 38
4.5.1 Analiza chimică a nămolului roșu 39
4.6 Promovarea produselor și tratamentelor obținute din deșeuri reciclate 41

Capitolul Studii experimentale privind îmbunătățirea caracteristicilor mecanice 42
5 și de durabilitate ale lemnului prin utilizarea deșeurilor
5.1 Generalități 42
5.2 Determinarea pe cale experimentală a proprietăților mecanice ale lemnului 42
5.2.1 Încercări experimentale la tracțiune paralelă cu fibrele lemnului 44
5.2.1.1 Dimensionarea și pregătirea epruvetelor din lemn 44
5.2.1.2 Rezultatele experimentale obținute la încercarea de întindere paralelă cu 45
fibrele lemnului
5.2.2 Încercări experimentale la compresiune paralelă cu fibrele lemnului 47
5.2.2.2 Rezultatele experimentale obținute la încercarea de compresiune paralelă 49
ii
cu fibrele lemnului
5.2.3 Încercări experimentale la încovoiere 50
5.2.3.2 Rezultatele experimentale obținute la încercarea de încovoiere 52
5.2.4 Stabilirea clasei de rezistență 53
5.3 Program experimental privind posibilitățile de îmbunătățire a rezistenței la 55
întindere a elementelor din lemn prin tratare cu soluție de nămol roșu
5.3.1 Dimensionarea și pregătirea epruvetelor din lemn 55
5.3.2 Rezultatele experimentale obținute la încercarea de întindere paralelă cu 56
fibrele lemnului
5.4 Program experimental privind posibilitățile de ignifugare ale elementelor 59
din lemn prin tratare cu soluție de nămol roșu
5.4.1 Generalități 59
5.4.2 Siguranța la foc 60
5.4.3 Comportamentul elementelor din lemn și derivate din lemn la acțiunea 60
focului
5.4.4 Evaluarea comportamentului la acțiunea focului a epruvetelor din lemn 61
tratate cu soluții de nămol roșu
5.4.5 Rezultate ale programului experimental privind privind posibilitățile de 65
ignifugare ale elementelor din lemn prin tratare cu soluții din nămoluri
roșii
Capitolul Modelarea numerică a comportării la tracțiune a epruvetelor din 73
6 lemn tratate cu soluții din nămoluri roșii
6.1 Prezentarea metodei utilizate pentru modelarea numerică 73
6.2 Modelarea și analiza numerică a elementelor din lemn solicitate la 76
tracțiune paralelă cu fibrele
6.2.1 Definirea modelului de material 76
6.2.2 Crearea modelului tridimensional 78
6.2.3 Definirea condițiilor de rezemare și încărcare 78
6.2.4 Discretizarea modelului tridimensional 79
6.2.5 Modelarea epruvetelor din lemn tratate prin imersare în soluție de șlam 80
încălzit
6.3 Rezultatele modelării numerice 81
6.3.1 Distribuțiile tensiunilor tangențiale 81
6.3.2 Distribuțiile deformațiilor specifice 83
6.3.3 Distribuțiile deplasărilor maxime 83
iii
Capitolul Concluzii generale. Contribuții personale. Valorificarea rezultatelor 85
9 programului de doctorat
9.1 Concluzii generale 85
9.2 Contribuții personale 93
9.3 Valorificarea rezultatelor programului de doctorat 94
Bibliografie selectivă 96
iv
Capitolul 1
INTRODUCERE
1.1 Generalități
Lemnul reprezintă unul din cele mai vechi materiale de construcție, utilizarea sa
de către om fiind facilitată de abundență și de prelucrarea relativ ușoară. De-a lungul
timpului, tehnologiile de prelucrare a materialului lemnos și de realizare a construcțiilor
din lemn au fost îmbunătățite în mod continuu, până la un grad de rafinament care permite
optimizarea consumului de material și reducerea considerabilă a timpului de execuție.
În prezent, la nivel internațional sunt promovate politici comune cu privire la
utilizarea materialelor ecologice pentru construcții, astfel încât impactul asupra mediului
și consumul de energie pe durata exploatării construcției să fie minimizate. O soluție
viabilă în acest scop constă în utilizarea pe scară largă a structurile ușoare din lemn,
construcții în care materialul lemnos este utilizat judicios. Utilizarea acestui sistem
structural pentru construcții caracterizate de forme arhitecturale deosebite și deschideri
mari, impune fie adoptarea unor elemente structurale cu secțiuni transversale mari, fie
îmbunătățirea performanțelor mecanice prin aplicarea unor tratamente speciale la
elementele cu secțiuni standardizate. Prima opțiune, deși facilă, nu este rentabilă din punct
de vedere economic. Pe de altă parte, utilizarea tratamentelor permite obținerea unor
caracteristici mecanice avantajoase pentru elemente suple, fără a avea un impact notabil
din punct de vedere economic.
1.2 Motivația și obiectivele cercetării
Tematica generală a tezei de doctorat se referă la reintroducerea în circuitul

economic a nămolului roșu (deșeu industrial rezultat din procesul Bayer de rafinare a
bauxitei) prin reciclare și utilizare ca tratament pentru îmbunătățirea caracteristicilor
mecanice și de durabilitate ale elementelor structurale din lemn.
1
1.3 Conținutul tezei
Teza de doctorat este structurată pe șapte capitole, după cum urmează:
Capitolul 1 – Introducere, prezintă motivația și obiectivele ce au stat la baza

programului de cercetare. De asemenea, în cea de a doua parte, este descris succint
conținutul fiecărui capitol.
Capitolul 2 – Lemnul utilizat în domeniul construcțiilor, prezintă caracteristicile ce
țin de compoziție și de proprietățile fizice și mecanice ale lemnului, necesare pentru
utilizarea acestuia rațional și eficient ca material de construcție.
Capitolul 3 – Stadiul actual al cunoașterii în domeniul construcțiilor din lemn,

constă în descrierea, aproape exhaustivă, a construcțiilor pe structură din lemn, pornind de
la casele de locuit din bușteni sau bârne și până la sistemele structurale moderne de tip
„framing” sau în cadre. În cea de a doua parte a capitolului se prezintă, în detaliu, soluțiile
constructive și particularitățile specifice structurilor în cadre ușoare din lemn cu alcătuire
de tip „platform”.
Capitolul 4 – Utilizarea deșeurilor în realizarea construcțiilor din lemn, constă în
prezentarea politicilor europene cu privire la economie circulară și sustenabilitate, în
contextul valorificării deșeurilor prin reciclare și reutilizare ca tratamente pentru elemente
din lemn și din alte materiale. În finalul capitolului sunt prezentate rezultatele obținute în
urma analizei chimice efectuate pe mostre de deșeu de nămol roșu prelevate de la
depozitele din România. Aceste deșeuri au constituit produsul utilizat pentru tratarea
elementelor din lemn ce au făcut obiectul studiilor experimentale prezentate în capitolele
următoare.
Capitolul 5 – Studii experimentale privind îmbunătățirea caracteristicilor
mecanice și de durabilitate ale lemnului prin utilizarea deșeurilor, a avut ca obiectiv
principal fundamentarea unor metode de îmbunătățire, bazate pe deșeuri din nămol roșu, a
caracteristicilor mecanice și de durabilitate ale elementelor din lemn. Deșeurile au fost
utilizate ca atare, fără a se interveni cu tratamente chimice sau metalurgice de separare a
elementelor componente.
Capitolul 6 – Modelarea numerică a comportării la tracțiune a epruvetelor din
lemn tratate cu soluții din nămoluri roșii, prezintă rezultatele analizelor numerice
efectuate pentru epruvetele ce au făcut obiectul programului experimental.
Capitolul 7 – Concluzii generale. Contribuții personale. Valorificarea rezultatelor

programului doctoral, finalizează teza de doctorat prin sintetizarea concluziilor,
prezentarea contribuțiilor personale ale autorului și modul în care acestea au fost
valorificate.
2
Capitolul 2
LEMNUL UTILIZAT ÎN DOMENIUL
CONSTRUCȚIILOR
2.1 Introducere
Lemnul a reprezentat materialul principal de construcție utilizat la execuția

lucrărilor inginerești edilitare din Europa, până în prima jumătate a secolului XX.
Ulterior, odată cu apariția cimentului și a oțelului, utilizarea materialului lemnos în
construcții a cunoscut o diminuare accentuată. În prezent, ca urmare a schimbărilor
climatice, au fost adoptate la nivel mondial diferite politici de mediu ce vizează reducerea
impactului construcțiilor asupra mediului. Aceste politici favorizează utilizarea
materialelor ecologice, a căror costuri de prelucrare sunt reduse și care, prin utilizare
rațională pot duce la diminuarea consumului energetic pe perioada de viață a structurii. În
acest context, se observă o sporire a utilizării diferitelor produse și elemente pentru
construcții realizate din material lemnos (Isopescu și Stănilă, 2014; Maxineasa et al.,
2018; Brischke, 2019).
Produsele pentru construcții realizate din material lemnos pot fi clasificate în două
categorii principale, după cum urmează:
• Produse ce păstrează structura lemnului;
• Produse ce nu păstrează structura lemnului.
Prima categorie cuprinde produsele realizate din lemn brut, lemn ecarisat,
respectiv elementele din lemn finit. Fiecare tip de produs este obținut printr-o tehnică
specifică de prelucrare. Astfel, prin trunchierea, decojirea și tratarea arborilor se obțin
produse din lemn brut, cum ar fi: bușteni, manele, bile sau prăjini (Fig. 2.1 a și b). Prin
secționarea lemnului brut pe direcția longitudinală se pot obține produse din lemn ecarisat
(cherestea), de diferite dimensiuni, cu cel puțin două fețe plane și paralele (Fig. 2.1 c).
Prin încleierea cherestelei (sau a furnirului) cu adezivi se obțin produse din lemn
semifinite. Acest tip de produse, denumit și lemn compozit, cuprinde elementele din lemn
încleiat sau stratificat, placaje, panouri, ș.a. (Fig. 2.1 d, e și f). Produsele din lemn finit
sunt realizate sub formă modulară și pot fi puse în operă fără a mai suferi modificări ale
formei (de exemplu: lambriu, parchet, pervaz, panou celular, etc.), (Fig. 2.1 g și h).
3
Fig. 2.1 Produse din lemn: a) bușteni; b) manele; c) cherestea; d) lemn încleiat; e) lemn
stratificat; f) placaje; g) parchet; h) lambriu
2.2 Compoziția lemnului
Lemnul este un material natural, de origine organică și cu structură compozită.

Acest material este recoltat din trunchiul sau din rădăcina arborilor și arbuștilor. Arborii
pot fi clasificați din punct de vedere botanic în două categorii principale: clasa
gimnospermelor (care cuprinde speciile de rășinoase) și clasa angiospermelor (care
cuprinde speciile de foioase). Din prima categorie fac parte arbori precum: bradul, pinul,
molidul, ș.a. Acești arbori prezintă o coroană permanentă, constituită din frunze aciculare,
care nu se ofilesc și nu cad în perioada nevegetativă. Din categoria foioaselor fac parte
arbori precum: stejarul, salcâmul, carpenul, teiul, nucul, frasinul, mesteacănul, plopul, ș.a.
Acești arbori prezintă o coroană dezvoltată, cu ramuri și frunze late și sezoniere. În
domeniul construcțiilor se utilizează material lemnos provenit de la ambele categorii de
arbori (Isopescu și Stănilă, 2014; Brischke, 2019).
4
În alcătuirea unui arbore se regăsesc trei elemente distincte: rădăcina, trunchiul și
coroana. Dintre acestea, trunchiul reprezintă cea mai importantă componentă, respectiv
sursa principală de extragere a materialului lemnos utilizat în construcții. În secțiune
transversală, trunchiul prezintă următoarea alcătuire ilustrată în figura. 2.2.
Fig. 2.2 Secțiune transversală prin trunchi, adaptat după (Florența, 2019)
După cum se poate observa în figurile 2.2 – 2.4, în componența unui trunchi se
mai regăsesc și alte componente (Decher, 2003; Gligoraș, 2014).
Fig. 2.3 Structura microscopică a lemnului din specia rășinoaselor

adaptat după (Popa, 2004; Florența, 2019)
5
Fig. 2.4 Structura microscopică a lemnului din specia foioaselor
adaptat după (Popa, 2004; Florența, 2019)
2.3 Proprietățile fizice ale lemnului
Principalele proprietăți fizice ale lemnului care definesc aspectul și comportarea

acestuia sunt: textura, culoarea, densitatea, umiditatea, contracția / umflarea și
conductivitatea termică (Decher, 2003; Andreica et al., 2007). Se prezintă în continuare o
clasificare a densităților în funcție de unitatea de mărime și un tabel cu valori consultative
pentru diferite tipuri de lemn (Fig. 2.5, Tabelul 2.1).
Masa proprie a elementelor din lemn se stabilește pe baza densităților aparente,
utilizând valorile maxime pentru fractilul de 95 % (ρ0,95), respectiv valorile minime pentru
fractilul de 5 % (ρ0,05). Utilizarea valorilor maxime și minime este necesară pentru
aplicarea corectă a metodelor de proiectare. Astfel, dacă elementul din lemn este solicitat
la încărcări pe direcția forței gravitaționale se utilizează valoarea maximă a densității
aparente, iar când este solicitat antigravitațional (de exemplu acțiunea de sucțiune a
vântului asupra șarpantei) se va utilizează valoarea minimă (ρ0,05), (Tabelul 2.2), (Furdui,
2005; Giurgiu, 2011).
6
Lemn foarte greu ρu > 800 kg/m3
• Stejar brumăriu, abanos, carpen, corn, ș.a.
Lemn greu ρu = 710 ~ 800 kg/m3

• Stejar, fag, salcâm, ș.a.
Lemn semigreu ρu = 610 ~ 700 kg/m3

• Mesteacăn, nuc, paltin, ș.a.
Lemn semiușor ρu = 510 ~ 600 kg/m3

• Castan, pin, ș.a.
Lemn ușor ρu = 410 ~ 500 kg/m3

• Tei, salcie, molid, ș.a.
Lemn foarte ușor ρu < 400 kg/m3

• Plop negru, balsa, ș.a.
Fig. 2.5 Clasificarea lemnului în funcție de densitate
Tabel 2.1 Valori consultative ale densităților aparente pentru varii tipuri de lemn
(Florența, 2019)
Densitate aparentă (kg/m3)
Arbore
Lemn verde Lemn cu umiditate de 15 % Lemn uscat
Stejar 1110 740 650

Fag 1010 750 690
Brad 1000 450 410
Frasin 920 760 680
Salcâm 880 750 730
Molid 740 480 430
Tei 740 460 490
Pin 700 520 490
Umiditatea lemnului constă în cantitatea de apă existentă în compoziția

elementului, la un moment dat. Lemnul este un material poros și higroscopic. Așadar,
posedă capacitatea de a absorbi apa din atmosferă (sub formă de vapori), captând-o în
pereții și celulele din structura sa. Din acest considerent, umiditatea se exprimă în
procente din greutatea proprie a lemnului. Dacă umiditatea este raportată la masa
lemnului în stare naturală este denumită relativă, iar dacă este raportată la masa lemnului
uscat este denumită absolută (Furdui, 2005). Formele sub care poate fi reținută apa în
structura lemnului sunt ilustrate în figura 2.6.
7
Tabel 2.2 Valorile densităților aparente pentru varii specii de lemn
(Furdui, 2005; Florența, 2019)
Densitate aparentă (kg/m3)
Specia de lemn
ρ0,05 ρ0,95
Pin negru 520 750
Larice 500 600
Rășinoase Pin silvestru 430 560
Brad 400 480
Molid 375 440
Carpen 775 900
Salcâm 710 840
Stejar 640 780
Foioase Fag 630 750
Mesteacăn 600 700
Paltin 510 600
Plop 310 550
Apă liberă
(capilară)
- se regăsește
în celule,
traheide, vase
și goluri.
Apă reținută
în structura
Apă de lemnului Apă legată
constituție (higroscopică)
- se regăsește - se regăsește în
în compoziția fibrele de
chimică a celuloză din
materialului pereții
lemnos. celulelor.
Fig. 2.6 Formele sub care poate fi reținută apa în structura lemnului (Furdui, 2005; Crișan,
2007; Ciornei, 2008)
Contracția și umflarea sunt fenomene reversibile care variază în funcție de nivelul

de umiditate a lemnului și determină modificări geometrice ale acestuia.
Conductivitatea termică reprezintă capacitatea materialului lemnos de a transmite
căldura (prin fenomenul de conducție termică).
8
2.4 Proprietățile mecanice ale lemnului
În determinarea răspunsului structural al elementelor din lemn solicitate la diferite

acțiuni intervine o paletă largă de proprietăți mecanice. În scopul simplificării proiectării
elementelor structurale din lemn a fost introdus un sistem de clasificare bazat pe clase de
rezistență. Clasificarea lemnului în funcție de clasele de rezistență este prezentată în
tabelul 2.3 (Isopescu și Stănilă, 2014; Stănilă, 2012).
Tabel 2.3 Clase de rezistență ale lemnului (SR EN 338: 2010; Florența, 2019)
9
2.5 Avantajele și dezavantaje ale utilizării lemnului în domeniul
construcțiilor
Lemnul este un material de construcție natural și regenerabil care a fost utilizat

încă din cele mai vechi timpuri. Caracteristica regenerabilă permite recoltarea acestui
material, respectând politicile actuale de protecție a mediului și de sustenabilitate. De
asemenea, performanțele mecanice deosebite care se pot obține prin prelucrarea sub
diferite forme a materialului lemnos recomandă utilizarea pe scară largă a produselor și
elementelor din lemn. Dintre cele mai reprezentative avantaje induse de utilizarea
lemnului în sectorul construcțiilor se trec în revistă următoarele:
• Material ecologic și regenerabil
• Masă redusă
• Rezistență relativă favorabilă
• Bun izolator
• Durabilitate favorabilă
• Prelucrare facilă
• Gamă largă de produse
• Caracteristici arhitecturale deosebite
Condițiile de creștere, respectiv natura organică a lemnului pot contribui la

dezvoltarea unor defecte care, cumulat, constituie o serie de dezavantaje în folosirea
materialului lemnos în aplicațiile inginerești. Dintre cele mai semnificative dezavantaje
ale utilizării lemnului în domeniul construcțiilor se numără:
• Sensibilitate la umiditate
• Anizotropie pronunțată
• Combustibilitate
• Defecte naturale multiple
10
Capitolul 3
STADIUL ACTUAL AL CUNOAȘTERII ÎN
DOMENIUL CONSTRUCȚIILOR DIN LEMN
3.1 Introducere
Încă din Antichitate, lemnul a reprezentat unul din cele mai utilizate materialele de
construcție. În consecință, până la apariția metodologiilor de proiectare, pentru o perioadă
îndelungată, utilizarea materialului lemnos în construcții s-a bazat, în principal, pe tradiție
și pe experiență și mai puțin pe principii inginerești de calcul.
3.2 Construcții din bușteni
Cele mai vechi construcții din lemn prezintă o alcătuire structurală obținută prin
suprapunerea și îmbinarea buștenilor decojiți. Acest sistem structural se utilizează și în
timpurile noastre, în regiunile cu păduri întinse de conifere, precum Peninsula
Scandinavă, Rusia, Canada, Statele Unite, precum și în țara noastră, cu precădere, în
zonele de munte (Fig. 3.1; 3.2).
Fig. 3.1 Cabana Vultur – Vatra Dornei (https://revistadinlemn.ro/2019/04/04/imbinarea-

si-tasarea-lemnului-la-casele-din-busteni/)
11
Fig. 3.2 Lestarea și îmbinarea buștenilor
După prelucrare, la capetele buștenilor, se execută îmbinările. În mod uzual, se

realizează îmbinări norvegiene (întâlnite și sub numele de îmbinări scandinave), ce
constau într-o chertare rotundă făcută în buștean, care se potrivește pe bușteanul situat
deasupra și sub el (Fig. 3.2, 3.3).
Fig. 3.3 Îmbinare norvegiană (scandinavă)
3.3 Construcții din bârne

Îmbinările se execută la capetele bârnelor, prin petrecerea elementelor unele peste
celelalte sau prin chertarea extremităților în formă de „coadă de rândunică” (Fig. 3.4).
Fig. 3.4 Îmbinarea bârnelor din lemn: a) îmbinare prin petrecerea capetelor; b) îmbinare
de colț tip „coadă de rândunică”
12
În prezent, se mai utilizează variante moderne ale acestor forme structurale, ce
constau în aranjamente din bârne prelucrate prin frezare cu îmbinări tip lambă-uluc pe
canturi, cu câte 2 - 3 canale, în funcție de lățimea pereților (Fig. 3.5).
Fig. 3.5 Îmbinarea bârnelor din lemn: a) îmbinare tradițională prin petrecerea capetelor;
b) îmbinarea modernă tip lambă-uluc
3.4 Construcții din cadre ușoare din lemn
Construcțiile din cadre ușoare din lemn permit utilizarea judicioasă a materialului
lemnos, asigură comportamentul elastic al structurii și evită apariția concentratorilor de
eforturi prin conlucrarea spațială a ansamblului.
Dulgherul Augustin D. Taylor, propune și construiește o structură nouă din
elemente ușoare din lemn, pentru care garantează un comportament net superior celor
clasice. Pentru a întări cele spuse, Taylor, alege să construiască o biserică, arătând astfel
că acest sistem structural permite, de asemenea, realizarea unor volume mai mari decât
cele obținute anterior prin sistemele existente (Fig. 3.6).
Fig. 3.6 Biserica din Fort Dearborn – prima structură din cadre ușoare din lemn
13
3.4.1 Tipuri de structuri din cadre ușoare din lemn
3.4.1.1 Structuri din cadre ușoare cu alcătuire de tip „baloon”
Structura din cadre ușoare cu alcătuire de tip „baloon”) constituie prima variantă
de prefabricare utilizată la construcțiile din lemn (Fig. 3.7, 3.8). În cazul construcțiilor
supraetajate, grinzile planșeului se rezemau pe o grindă perimetrală de contur și se fixau
pe partea laterală a stâlpilor (Fig. 3.9). Îmbinările dintre stâlpi și grinzi se realizau cu
ajutorul cuielor.
Fig. 3.7 Sistem structural din cadre ușoare cu alcătuire de tip „baloon”
Fig. 3.8 Structură din cadre ușoare cu alcătuire de tip „baloon” – vedere izometrică (Götz
et al., 2001)
14
Fig. 3.9 Structură din cadre ușoare cu alcătuire de tip „baloon” – nod caracteristic (Götz
et al., 2001)
3.4.1.2 Structuri din cadre ușoare cu alcătuire de tip „platform”
Similar structurilor din cadre ușoare cu alcătuire de tip „baloon”, și structurile cu

alcătuire de tip „platform” sunt realizate din montanți, cu înălțimea egală cu înălțimea
etajului, care nu sunt conectați printr-o grindă de contur ci, sunt dispuși între o talpă
inferioară și una superioară (Fig. 3.10 și 3.11).
Fig. 3.10 Structură din cadre ușoare cu alcătuire de tip „platform” – dispunerea
montanților și a tălpilor. Vedere izometrică (Götz et al., 2001)
Fig. 3.11 Structură din cadre ușoare cu alcătuire de tip „platform” – nod caracteristic
(Götz et al., 2001)
15
De la apariție și până în prezent, structurile din cadre ușoare cu alcătuire de tip
„platform” au cunoscut o dezvoltare continuă, ca urmare a progreselor tehnologice.
Astfel, apariția elementelor prefabricate, dezvoltarea unor noi produse din materiale
lemnoase (OSB, elemente din lemn lamelar) și a materialelor hidroizolante,
termoizolante, fonoizolante, ș.a., au contribuit substanțial la sporirea performanțele
acestor tipuri de construcții (Forest Products Laboratory, 2010). În figura 3.12 se
ilustrează modul de dispunere a elementelor din lemn în cazul acestor construcții.
Fig. 3.12 Sistem structural din cadre ușoare cu alcătuire de tip „platform”
3.4.1.3 Structuri prefabricate
Spre deosebire de construcțiile cu sistem structural din zidărie sau beton armat,
construcțiile din lemn (în special cele cu sistem structural din cadre ușoare) se pretează
mult mai bine la prefabricare, în unele cazuri chiar și în variantă completă. Astfel, se pot
realiza în fabrică, sub un control strict al calității, diferite elemente de construcție
16
(structurale sau nestructurale), sisteme și subansamble portante/autoportante sau structura
completă (Crișan și Gogulescu, 2001). În figura 3.13 se ilustrează elementele componente
și caracteristicile avantajoase ale unei construcții cu structură prefabricată din cadre
ușoare din lemn (http://www.case-ecologice.eu/sistem-integrat-de-constructii).
Fig. 3.13 Structură prefabricată din lemn. Elemente componente și particularități

avantajoase (http://www.case-ecologice.eu/sistem-integrat-de-constructii)
3.4.2 Particularitățile structurilor din cadre ușoare cu alcătuire de tip

„platform”
Structura construcțiilor din cadre ușoare cu alcătuire de tip „platform” se

realizează din dulapi din lemn (traverse, grinzi și montanți) îmbinați mecanic, prin
intermediul cuielor sau a altor elemente metalice de prindere. După asamblare, structura
este învelită cu materiale de închidere și de finisaj care, au atât rol de rezistență (asigură
preluarea încărcărilor orizontale din seism și vânt), dar și rol de izolare (termică,
hidrofugă și acustică).
17
Procesul de construire a structurilor din cadre ușoare cu alcătuire de tip „platform”
poate fi divizat în două etape distincte (Dhonju et al., 2017). În prima fază (etapa de
montaj), se realizează cadre ușoare contravântuite (Fig. 3.14). Acestea se leagă la nivelul
planșeului de peste parter și la nivelul acoperișului prin diafragme. În cea de a doua etapă,
se adaugă elementele constructive, astfel încât, la final, structura va fi realizată din pereți
portanți, pereți autoportanți, cadre ușoare, diafragmele planșeelor și diafragma
acoperișului (Fig. 3.15). De regulă, pereții structurali se dispun pe conturul construcției, iar cadrele ușoare
Fig. 3.14 Structură din cadre ușoare cu alcătuire de tip „platform”.

Faza de montaj
În cazul în care deplasările laterale ale diafragmelor reprezintă mai puțin de 50 %

din deplasările laterale medii ale elementelor verticale de rezistență, acoperișul și planșeul
vor îndeplini și rolul de diafragmă rigidă. Dacă condiția anterior menționată nu este
îndeplinită, atât planșeul cât și acoperișul se consideră elemente flexibile și se proiectează
prin predefinirea acestor considerente (International Codes Council, 2006; International
Codes Council, 2015; ASCE/SEI, 2016).
Îmbinarea mecanică dintre pereții structurali și planșee/acoperiș se realizează cu
elemente metalice dedicate (conectori, ancore sau benzi) care permit obținerea unui
ansamblu cu comportament unitar. Suprastructura se fixează de fundație prin intermediul
a două tipuri de ancoraje: elemente de prindere pentru prevenirea lunecării și elemente de
prindere pentru prevenirea răsturnării (Williamson, 2002; Thallon, 2008; Graf, 2008).
Deoarece masa structurii este redusă și planșeul poate fi proiectat ca diafragmă
rigidă, pereții portanți pot fi decalați pe verticală, de la un nivel la altul, creându-se astfel
o dispunere simetrică, ce permite poziționarea golurilor de ferestre și uși la diferite nivele
(Thallon, 2008; Gattesco și Boem, 2016).
18
Fig. 3.15 Casă pe structură din cadre ușoare cu alcătuire de tip „platform”.
Plan parter – poziționarea pereților structurali și a cadrelor ușoare
19
Fig. 3.16 Structură din cadre ușoare cu alcătuire de tip „platform”.
Plan parter – elementele componente ale pereților structurali și ale cadrelor ușoare
20
3.4.2.1 Pereți structurali pentru construcții cu alcătuire de tip
„platform”
Pereții structurali sunt elemente verticale, de rezistență, care preiau încărcările

verticale și orizontale și le transmit la nivelul fundației. Totodată, pereții structurali închid
și delimitează conturul construcției față de mediul exterior. Elementele componente ale
pereților structurali sunt ilustrate în figura 3.17 (Thallon, 2008; Secu și Roșu, 2013;
Guinez et al., 2019):
Fig. 3.17 Elementele componente ale pereților structurali din lemn
Ansamblul structural alcătuit din traverse, montanți și blocatori este denumit cadru
ușor (Sherwood și Stroh, 1989). Prin adăugarea placării structurale, cadrul ușor este
transformat în perete structural din lemn. Astfel, placarea structurală îndeplinește rolul de
contravântuire a ansamblului și este realizată, de cele mai multe ori, din plăci din așchii
orientate de tip OSB (en. Oriented Strand Board) sau plăci din furnir. În România,
principalii furnizori de placări structurale din OSB sunt compania EGGER din Austria
(Fig. 3.18) și compania KRONOPOL din Polonia (Fig. 3.19).
Fig. 3.18 Placare structurală realizată cu plăci OSB produse de compania EGGER
21
Fig. 3.19 Structură prefabricată, placată cu plăci OSB produse de compania KRONOPOL
(https://www.swisskrono.pl/en/mdb/OSB-boards/Product)
Cele mai utilizate elemente metalice pentru îmbinarea elementelor din lemn sunt
cuiele. În timp, au fost dezvoltate mai multe tipuri de cuie, pentru aplicații la structurile
ușoare din lemn (Fig. 3.20), (Humbert et al., 2014).
Fig. 3.20 Cuie utilizate la îmbinarea elementelor componente ale structurilor moderne din
cadre ușoare cu alcătuire de tip „platform”.
a) cuie netede, tratate anti-coroziune, pentru pistol pneumatic; b) cui neted din oțel cu cap
bombat; c) cuie cu cap conic; d) cui cu cap îngropat; e) cui inelat din oțel zincat;
f) cui inelat și spiralat din oțel zincat
Fig. 3.21 Șuruburi utilizate la îmbinarea elementelor componente ale structurilor moderne
din cadre ușoare cu alcătuire de tip „platform”.
a) șurub pentru lemn cu cap înecat; b) șurub pentru lemn cu cap bombat;
c) șurub pentru lemn cu cap hexagonal
22
În prezent, pe piața construcțiilor, se regăsesc mai multe tipuri de șuruburi,
destinate exclusiv utilizării la prinderea elementelor din lemn (Fig. 3.21).
În cazul pereților prefabricați, asamblarea structurii presupune practicarea
îmbinărilor cu buloane, în cel puțin 3 puncte pentru fiecare set de 2 pereți vecini (Porteous
și Kermani, 2013; Pătraș, 2015). Buloanele utilizate la prinderea elementelor din lemn
constau în tije filetate (ɸmax = 30 mm), cu cap hexagonal sau bombat și piulițe de fixare
hexagonale (Fig. 3.22), (Germano et al., 2015).
Fig. 3.22 Buloane utilizate la îmbinarea pereților prefabricați din lemn

a) bulon cu filet metric, cu cap bombat torbant; b) bulon cu filet metric, cu cap hexagonal
Fig. 3.23 Elemente metalice de prindere și ancoraj

a) ancoră pentru prevenirea lunecării; b) ancoră pentru prevenirea răsturnării;
c) bandă metalică
Îmbinările dintre pereții structurali și fundație se realizează prin intermediul a

două tipuri de elemente metalice speciale de prindere, și anume: ancoraj pentru prevenirea
lunecării și ancoraj pentru prevenirea răsturnării (Germano et al., 2015). Ancorajul pentru
prevenirea lunecării se realizează cu ajutorul buloanele de ancorare sau a conexpandurilor
23
(Fig. 3.23 a), iar ancorajul pentru prevenirea răsturnării constă într-un colțar metalic fixat
cu buloane de fundație (Fig. 3.23 b).
Termoizolația internă a pereților structurali se dispune în spațiile create între
montanții, blocatori și traverse. Cel mai utilizat material termoizolant este vata minerală
(Fig. 3.24 a, b) dar, în cazul în care se urmărește obținerea unor indicatori ecologici
semnificativi, se pot utiliza și materiale precum: fibre de celuloză (Fig. 3.24 c), fibre din
lemn (Fig. 3.24 d), lână de oaie (Fig. 3.24 e), plută expandată (Fig. 3.24 f) sau cânepă
(Fig. 3.24 g).
Fig. 3.24 Materiale termoizolante pentru pereți structurali din lemn

a) vată minerală din fibre de sticlă; b) vată minerală din fibre de bazalt;
c) fibre celulozice; d) fibre din lemn; e) lână de oaie; f) plută expandată; g) cânepă
În figurile 3.25 – 3.27 se ilustrează cele mai utilizate configurații ale pereților
structurali din lemn și modurile de realizare a termoizolațiilor interne și externe specifice
structurilor moderne din cadre ușoare, realizate din dulapi, cu alcătuire de tip „platform”.
Fig. 3.25 Perete structural izolat intern și cu termosistem exterior,

adaptat după (CMHC, 2013; Florența, 2019)
24
Fig. 3.26 Perete structural izolat intern și finisat exterior prin placare cu lambriu,
adaptat după (CMHC, 2013; Florența, 2019)
Fig. 3.27 Perete structural izolat intern și finisat exterior prin placare cu zidărie din
cărămidă, adaptat după (CMHC, 2013; Florența, 2019)
3.4.2.2 Cadre ușoare pentru structuri cu alcătuire de tip „platform”
Cadrele ușoare sunt dispuse în zona centrală a construcției și asigură

compartimentarea spațiul interior. De regulă, aceste elemente au grosimea standardizată
(100 mm) și sunt proiectate astfel încât să preia doar încărcările verticale proprii (Secu și
Roșu, 2013).
25
3.4.2.3 Planșeu pentru structuri din cadre ușoare cu alcătuire de tip
„platform”
Planșeul se realizează din grinzi din lemn dispuse paralel și rigidizate transversal
cu blocatori (Fig. 3.28). Perimetral se dispun grinzi de bordare și/sau elemente adiționale
de bordare, care asigură comportamentul unitar al ansamblului. La partea superioară se
realizează placări cu pardoseală structurală din OSB cu grosimea minimă de 18 mm.
Plăcile de placaj se dispun decalat și se îmbină cu restul elementelor structurale cu
șuruburi, cuie sau agrafe. În cazul în care planșeul acoperă o arie mare, grinzile din
dulapi pot fi înlocuite cu grinzi cu secțiune I, sau cu grinzi din lemn tratat (Pătraș, 2015).
Fig. 3.28 Planșeu – Structură de rezistență
Termoizolarea planșeului se realizează în interiorul spațiului delimitat de grinzi.

După aplicarea izolației, la parte inferioară se atașează bariera anti-vapori, respectiv
placarea cu gips-carton rezistent la foc pe care se realizează gletuirea și zugrăvirea. La
partea superioară, peste placarea structurală se aplică o folie hidrofugă, peste care se
realizează tipul de pardoseală dorit. Elementele componente ale planșeului utilizat la
26
structurile moderne din cadre ușoare cu alcătuire de tip „platform” sunt ilustrate în figura
3.29.
Fig. 3.29 Planșeu – Elemente componente
3.4.2.4 Acoperiș pentru structuri din cadre ușoare cu alcătuire de tip

„platform”
Acoperișul este un sistem constructiv poziționat la partea superioară a construcție,

care asigură protecția acesteia la acțiunile climatice și contribuie la rezistența și
stabilitatea structurii, în ansamblu. Șarpanta poate fi realizată în două variante
constructive: din grinzi cu zăbrele (cazul fermelor prefabricate) sau tradițional din popi,
pane și căpriori. Elementele componente ale șarpantelor realizate în sistem de fermă
prefabricată din lemn sunt prezentate în figura 3.30.
Fig. 3.30 Șarpantă din grinzi cu zăbrele. Elemente componente, adaptat după
27
Planul unei șarpante din căpriori și modul de dispunere a elementelor sunt ilustrate
în figura 3.31.
Fig. 3.31 Plan și secțiune transversală șarpantă tradițională din căpriori
3.5 Construcții din cadre din lemn
Construcțiile din cadre din lemn se diferențiază de restul structurilor descrise

anterior prin modul de dispunere a elementelor portante și prin tipul nodurilor.
3.5.1 Structuri din cadre din lemn realizate cu grinzi principale continue
dispuse pe direcție longitudinală, grinzi principale dublu articulate
dispuse pe direcție transversală și grinzi secundare rezemate peste
grinzile principale continue
Aceste tipuri de structuri sunt specifice construcțiilor neetajate, caracterizate prin

deschideri mari și amplasate în regiuni seismice. Grinzile principale longitudinale sunt
rezemate pe stâlpi astfel încât să fie solicitate perpendicular pe fibre. Astfel, la nivelul
îmbinării stâlp-grindă, capacitatea portantă nu este dictată de rezistența la compresiune, ci
28
de rezistența la strivire (perpendiculară pe fibre) a lemnului din care este realizată grinda
principală. Încărcările orizontale (vânt sau seism) sunt preluate de contravântuiri sau de
pereții cu rol structural, denumiți și panouri/diafragme de forfecare (Bukauskas et al.,
2019). Modul de dispunere a grinzilor principale și secundare pentru acest tip de structuri
este ilustrat în figura 3.32. În figura 3.33 se prezintă principiul de alcătuire al nodului
caracteristic, respectiv două tipuri de soluții constructive pentru realizarea îmbinărilor.
Fig. 3.32 Structură din cadre din lemn realizate cu grinzi principale continue dispuse pe
direcție longitudinală, grinzi principale dublu articulate dispuse pe direcție transversală și
grinzi secundare rezemate peste grinzile principale continue.
Vedere izometrică
Fig. 3.33 Îmbinări: a) nod caracteristic; b) îmbinare cu cep și scobitură; c) îmbinare cu

guseu încastrat, Adaptat după (Dinga, 2010)
3.5.2 Structuri din cadre din lemn realizate cu grinzi principale continue
și grinzi secundare în clește
La acest tip de structuri grinzile principale continue se dispun pe o singură direcție

și se reazemă direct pe stâlpi (Fig. 3.34). În majoritatea cazurilor, acest tip de alcătuire
structurală se pretează construcțiilor multietajate, (Secu și Clătinici, 2006). Astfel, stâlpii
construiți la parter sunt întrerupți de grinzile principale. Capetele superioare ale stâlpilor
29
se prelucrează prin chertare în formă de U, asigurându-se astfel rezemarea în jug a
grinzilor principale, precum și o rezemare parțială a stâlpilor dispuși la etaj. În mod
similar, stâlpii dispuși la etaj au partea superioară prelucrată în formă de U pentru
rezemarea grinzilor principale și partea inferioară prelucrată tot în formă de U pentru
conectarea cu ansamblul de la parter (Fig. 3.35).
Fig. 3.34 Structură din cadre din lemn realizată cu grinzi principale continue și grinzi
secundare în clește.
Vedere izometrică
Fig. 3.35 Îmbinări: a) nod caracteristic; b) îmbinare în U; c) rigidizare

(i – stâlp; ii – grindă secundară – sistem clește; iii – rigidizare),
(Adaptat după Dinga, 2010)
3.5.3 Structuri din cadre din lemn realizate cu stâlpi continui, grinzi
principale dublu articulate și grinzi secundare coplanare
La acest tip de structură stâlpii se dispun continuu pe mai multe nivele, iar grinzile
principale se aranjează pe două direcții (longitudinală și perpendiculară), (Fig. 3.36).
Rezemarea dintre stâlpi și grinzile principale este de tip articulat și se realizează prin
intermediul unor console metalice (Fig. 3.37), (Weinard, 2016).
30
Fig. 3.36 Structură din cadre din lemn realizate cu stâlpi continui, grinzi principale dublu
articulate și grinzi secundare coplanare.
Vedere izometrică
Fig. 3.37 Îmbinări: a), b) îmbinare stâlp-grindă cu console metalice

Adaptat după (Dinga, 2010)
3.5.4 Structuri din cadre din lemn realizate cu stâlpi continui cu secțiune
compusă din două ramuri și grinzi principale continue după o direcție
La acest tip de structuri stâlpii sunt construiți cu secțiune compusă în două ramuri,
delimitate de trecerea grinzilor principale, de care sunt îmbinați cu buloane (Fig. 3.38,
3.39), (Simon et al., 2013). Prin acest mod de dispunere a elementelor structurale se
creează cadre plane, alcătuite din stâlpi și grinzi principale, cu continuitate în noduri.
Cadrele plane sunt conectate de grinzi secundare, rezemate pe grinzile principale după
direcția perpendiculară.
Fig. 3.38 Îmbinări: a) nod caracteristic b) îmbinare cu buloane a stâlpilor cu secțiune

compusă din dulapi și furură
31
Fig. 3.39 Structură din cadre din lemn realizate cu stâlpi continui cu secțiune compusă din
două ramuri și grinzi principale continue după o direcție.
Vedere izometrică
3.5.5 Structuri din cadre din lemn realizate cu stâlpi continui, grinzi
principale cu secțiune compusă din două ramuri și continue după o
direcție
La acest tip de structuri, stâlpii sunt construiți continuu pe mai multe nivele (Fig.
3.40). Grinzile principale sunt continue, se realizează din două ramuri și se dispun pe o
singură direcție. Conexiunea grindă - stâlp se execută prin îmbinări bulonate (Fig. 3.41),
(Hugues et al., 2008).
Fig. 3.40 Structură din cadre din lemn realizate cu stâlpi continui, grinzi principale cu
secțiune compusă din două ramuri și continue după o direcție.
Vedere izometrică
Fig. 3.41 Îmbinări: a) nod caracteristic b), c) îmbinare cu buloane

32
Capitolul 4
UTILIZAREA DEȘEURILOR ÎN REALIZAREA
CONSTRUCȚIILOR DIN LEMN
4.1 Introducere
Societatea de consum își are originile în secolul XVIII și se datorează, în principal,

ascensiunii clasei de mijloc, care, pentru prima dată în istorie, a putut procura produse
considerate de lux, la prețuri acceptabile (McKendrick, 2018). Concomitent, a avut loc și
o dezvoltare rapidă a unor ramuri industriale (spre exemplu producția de sticlă și de
mătase) și mediatizarea acestor bunurile de lux în atenția publicului larg. Aceste tendințe
au luat amploare în secolele XIX - XX, odată cu revoluția industrială, pe măsură ce
creșterea prosperității sociale a sporit numărul persoanelor cu venituri disponibile pentru
consum. Consumerismul a contribuit la creșterea populației, la intensificarea procesului
de urbanizare și la creșterea continuă a standardului de viață, aspecte care, per ansamblu,
au determinat reducerea ciclului de viață al produselor. Implicit, se deduce că diminuarea
ciclurilor de viață ale produselor implică creșterea volumelor și diversificarea fluxurilor
deșeurilor.
4.2 Dezvoltarea sustenabilă și economia circulară
Sintagma dezvoltare durabilă (sustenabilă) desemnează o modalitate de utilizare a

resurselor care permite satisfacerea necesităților umane, simultan cu protejarea mediului
înconjurător, astfel încât aceste nevoi să poată fi satisfăcute nu numai in prezent, ci si in
viitor (https://eur-lex.europa.eu/summary/glossary/sustainable_development.html).
Această definiție a fost formulată pentru prima dată de către Comisia Brundtland (1987).
Mai târziu, pe baza conceptelor și politicilor stabilite de către Comisia Brundtland s-a
elaborat Agenda 21 a Declarației de la Rio ce cuprinde cele 27 de principii privind
protecția mediului.
Astfel, în contextul definit mai sus, se poate observa că economia circulară
reprezintă o parte integrată a dezvoltării sustenabile; ambele politici urmăresc un obiectiv
comun, și anume protejarea mediului. Legătura dintre dezvoltarea sustenabilă și economia
33
circulară este definită prin intermediul conceptului „Cradle-to-Cradle”, dezvoltat de către
Braungart și McDonough (2002). Spre exemplu, în cazul construcțiilor din lemn,
aplicarea conceptului „Cradle-to-Cradle” se axează pe două direcții sinergice. Prima face
referire la dezvoltarea sustenabilă, prin realizarea unui echilibru între cantitățile de lemn
recoltate pentru construcții și volumul împăduririlor controlate. Cea de a doua direcție
face referire la economia circulară, prin utilizarea lemnului reciclat sau/și prin utilizarea
deșeurilor provenite din alte ramuri industriale ca tratamente pentru elemente noi din
lemn.
4.3 Economia circulară în domeniul construcțiilor, aplicată în contextul

european
Pentru ca modelul economic circular să-și realizeze potențial complet, în domeniul

construcțiilor, este necesară evaluarea contextul politic mai larg, în special a directivelor
elaborate în cadrul celui de-al 7-lea program de acțiune pentru mediu realizat de către
Uniunea Europeană (https://www.europarl.europa.eu/doceo/document/A-8-2018-
0059_RO.html). Cele 3 obiective principale definite de către aceste directive sunt:
• Protejarea, conservarea și perpetuarea capitalului natural;
• Diminuarea emisiilor de dioxid de carbon;
• Protejarea factorului uman de riscurile de sănătate asociate schimbărilor de
mediu.
În domeniul construcțiilor, aceste obiective fac referire la reducerea gradului de
utilizare a materialelor neregenerabile provenite din exploatarea resurselor naturale
(produse de balastieră, materiale bituminoase, ș.a.), (Fig. 4.1), la schimbarea tehnologiilor
care presupun emisii mari de dioxid de carbon (de exemplu: fabricarea la cald a mixturilor
bituminoase) și la protejarea sănătății oamenilor prin reducerea ponderii ocupate de
depozitele de deșeuri dăunătoare.
Fig. 4.1 Utilizarea resurselor în contextul economiei circulare

34
4.4 Produse și tratamente obținute din deșeuri reciclate pentru piața
construcțiilor
Termenii „eco-design” și „eco-proiectare” reprezintă părți componente ale

conceptului de „design ecologic", ce presupune o modalitate de proiectare a produselor și
a tratamentelor pentru piața construcțiilor, luând în considerare reducerea impactului
asupra mediului (Iuga, 2017). În funcție de perioada de timp vizată și de specificul
mediului înconjurător, există două abordări distincte privind proiectarea ecologică, după
cum urmează:
• Îmbunătățirea tehnologiilor de fabricare a produselor pentru construcții pentru a

le face mai puțin periculoase pentru mediu;
• Îmbunătățirea caracteristicilor fizice, chimice, mecanice și de durabilitate ale

elementelor de construcții pentru a le mări ciclul de viață.
În România, există diferite componente ale sectorului privat care implementează în
procesul de producție diverse metode de reciclare pentru obținerea și comercializarea unor
produse bazate pe deșeuri. Se prezintă în continuare, cele mai utilizate materiale și
produse de construcții obținute prin reciclarea deșeurilor provenite din industria
construcțiilor și din alte industrii:
• Pământul excavat
• Betonul
Fig. 4.2 Lucrări de stabilizare a pământului de fundare – drum expres DX12 Craiova –
Pitești (https://mithrasbuild.ro/evenimente/)
Fig. 4.3 Beton reciclat

35
• Cărămizile, țiglele și pavelele
• Molozul mineral neîncărcat
Fig. 4.4 Produse ceramice reciclate, rezultate din demolări

(https://adroe.top/stroy/?header=Caramida+veche+din+demol%C4%83ri.)
• Lemnul
Fig. 4.5 Stâlpi din lemn reciclat (http://heritagetimbercraft.co.nz/antique-materials-2/)
• Containerele maritime
Fig. 4.6 Casă realizată din containere maritime reciclate

(http://www.estpoint.ro/containere/casa-din-containere/)
• Policlorura de vinil (PVC)

• Polistirenul
36
Fig. 4.7 Cofraj permanent din polistiren reciclat (https://ro.tricornmedals.com/cofraje-
fixe-facute-singur.html/)
• Otelul
• Hârtia
• Sticla
Fig. 4.8 Deșeu din sticlă sortat și reciclat

(https://ro.ieftine2021.ru/category?name=sticla%20reciclata%20pret/)
• Rocile și subsolurile sărace

• Deșeurile din industria metalurgică (scorie, nămol și praf)
Fig. 4.9 Depozit de nămol roșu destinat reciclării și valorificării în industria construcțiilor
și industria agriculturii – Queensland, Australia (https://aluminiuminsider.com/australian-
red-mud-management-technology-receives-major-funding-boost/)
37
• Deșeurile din centralele termice (zgura și cenușa)
4.5 Nămoluri roșii utilizate la tratarea elementelor structurale din lemn
Din paleta de deșeuri prezentate mai sus, cea mai mare pondere, prin cantitate și
prin efectele de poluare ale mediului, este ocupată de cele provenite din industria
metalurgică, în special de către nămolurile roșii. Reutilizarea acestora în cadrul sectorului
industrial de unde provin este imposibilă, deoarece valorificarea elementelor utile se
realizează complet încă din timpul proceselor de fabricație.
Nămolul roșu, întâlnit și sub denumirea de șlam, este un deșeu industrial rezultat
din procesul Bayer de rafinare a bauxitei pentru producerea aluminei sau a oxidului de
alumină (Zhang et al., 2011). În principiu, prin procesul de extracție se transformă oxidul
de aluminiu din minereu în aluminat de sodiu solubil (2NaAlO2), conform reacției
următoare: Al2O3 + 2NaOH → 2NaAlO2 + H2O. După cum se poate observa, această
reacție presupune dizolvarea dioxidul de siliciu, dar nu și dizolvarea restului de
componente ale bauxitei.
Depozitarea deșeurilor de nămoluri roșii se poate face sub formă lichidă (în lagune
special amenajate) sau sub formă uscată (Fig. 4.10, 4.11), (Liu et al., 2007).
Fig. 4.10 Lagună amenajată pentru depozitarea nămolului roșu, Ungaria

(https://www.totb.ro/)
Fig. 4.11 Nămol roșu depozitat sub formă uscată

(https://www.urmachinery.com/Application/Metallurgy-Mining/)
38
4.5.1 Analiza chimică a nămolului roșu
În ce privește posibilitatea de reciclare și încorporare a deșeurilor de șlam în

circuitul economic, prima fază constă în analiza chimică a acestora, pentru determinarea
compușilor ce pot constitui o alternativă la alte substanțe similare din componența unor
produse deja existente pe piață. Parametrii constitutivi ce sunt analizați în cadrul analizei
chimice sunt definiți și prezentați în figura 4.12.
Conform practicilor uzuale din cadrul analizelor chimice, parametrii constitutivi
sunt tratați în mod independent. În cazul nămolului roșu, acești parametri sunt însă strâns
legați, aspect ce face posibilă analiza lor cumulată. Nămolul roșu este un deșeu cu
alcalinitate mare datorită imposibilității de a înlătura hidroxidul de sodiu (soda caustică),
NaOH (Fig. 4.13 și 4.14), (Khairul et al., 2019).
Fig. 4.12 Parametrii constitutivi ce sunt analizați în cadrul analizei chimice

39
Fig. 4.13 Hidroxidul de sodiu (soda caustică), NaOH. Alcătuire chimică
Fig. 4.14 Hidroxidul de sodiu (soda caustică), NaOH, sub formă de peleți
În tabelul 4.1 se prezintă compușii chimici identificați în mostrele prelevate de

șlam roșu.
Tabel 4.1 Compuși chimicii identificați în mostrele de nămol roșu prelevate din deșeul
folosit la programul experimental
Mostră Compuși chimici Procent %

Al2O3 20
SiO2 9,3
P2O5 0,6
SO3 0,99
CI 1
CaO 4,95
Nămol roșu calcinat la TiO2 3,40
650 0C timp de 1,5 ore V2O5 0,16
Cr2O3 0,19
MnO 0,12
Fe2O3 58,9
Na2O ≤1
K2O ≤1
Pierderi la calcinare 59,5
40
4.6 Promovarea produselor și tratamentelor obținute din deșeuri
reciclate
Soluția pentru promovarea produselor mai sus menționate și, implicit, pentru
minimizarea cantității de deșeuri constă în introducerea unor reglementări naționale care
să avantajeze companiile ce implementează procese de fabricație într-o manieră
prietenoasă cu mediul. Indicatorii specifici economiei circulare, analizați comparativ, la
nivel național și european, relevă o lipsă de eficiență în ce privește gestionarea și
reutilizarea deșeurilor rezultate ca urmare a creșterii consumului din ultimul deceniu.
Conform datelor furnizate de către Eurostat, se pot identifica următoarele
(https://ec.europa.eu/eurostat/statistics-explained):
• Conform indicatorul „Transformarea deșeurilor într-o resursă", în restul
țărilor din Uniunea Europeană se reciclează de minim 2,4 ori mai mult
decât în România.
• Conform indicatorului „Consumul domestic de materiale”, după aderarea
la UE, consumul de materiale a crescut în România de 1,72 ori, comparativ
cu media europeană. Acest aspect caracterizează o societate consumatoare
excesiv și, prin urmare, generatoare de cantități mari de deșeuri.
41
Capitolul 5
STUDII EXPERIMENTALE PRIVIND
ÎMBUNĂTĂȚIREA CARACTERISTICILOR
MECANICE ȘI DE DURABILITATE ALE
LEMNULUI PRIN UTILIZAREA DEȘEURILOR
5.1 Generalități
Lemnul este un material de construcție neomogen și ortotrop, cu proprietăți

mecanice distincte pe fiecare din cele 3 direcții principale. Caracteristicile mecanice
caracterizează comportamentul structural al elementelor din lemn la solicitările la care
sunt supuse (Kretschmann, 2010; Isopescu & Stănilă, 2014; Florența et al., 2017. De
altfel, utilizarea rațională a materialului lemnos constă în optimizarea elementelor
structurale prin adoptarea unor alcătuiri variate, funcție de caracteristicile mecanice și
elastice ale componentelor.
Un exemplu elocvent la cele enunțate mai sus este constituit de sistemele
structurale din lemn cunoscute generic sub denumirea de „cadre ușoare” (CMHC, 1999).
Cu toate acestea, în anumite situații, satisfacerea cerințelor de rezistență și rigiditate poate
duce la proiectare unor elemente structurale din lemn cu dimensiuni considerabile. O
alternativă viabilă în aceste cazuri constă în utilizarea unor tratamente pentru
îmbunătățirea caracteristicilor mecanice ale lemnului. Prin intermediul acestor tratamente
se pot obține elemente suple din lemn cu proprietăți mecanice comparabile cu cele ale
elementelor masive.
5.2 Determinarea pe cale experimentală a proprietăților mecanice ale

lemnului
Proprietățile mecanice ale materialului lemnos au fost determinate prin

intermediul unei serii de încercări experimentale realizate pe epruvete standardizate
(netratate) care nu au prezentat defecte naturale vizibile (Isopescu și Stănilă, 2014;
Isopescu et al., 2012). Lemnul studiat a fost de esență moale (din categoria rășinoaselor),
42
din specia molidului, provenit din două loturi distincte. Ambele recoltări au avut loc în
anotimpul rece (luna noiembrie) și s-au realizat în regiunea împădurită din sud vestul
județului Neamț. După recoltare, debitare și fasonare, primul set de epruvete a fost
solicitat la întindere, compresiune și încovoiere la mașina universală de încercare WAW-
600E (Fig. 5.1).
Fig. 5.1 Echipamente de testare și măsurare: presa hidraulică universală WAW-600E
Premergător încercărilor, epruvetele au fost măsurate cu ajutorul unui șubler

digital (Fig. 5.2), iar neconformitățile geometrice au fost rectificate. După determinarea
caracteristicilor geometrice, epruvetele au fost cântărite cu o balanță de precizie (Fig. 5.3)
în scopul determinării densităților. Umiditatea epruvetelor a fost măsurată cu ajutorul a
două umidometre de tip ciocan (LG43 și HIT-3), (Fig. 5.4 și 5.5).
Fig. 5.3 Balanță de precizie Precisa XB

Fig. 5.2 Șubler digital Unior 270A 1200C
Fig. 5.4 Umidometru LG43 Fig. 5.5 Umidometru HIT-3
Pe durata încercărilor, temperatura aerului în laborator a fost menținută constant la

21 °C, iar umiditatea relativă a avut valoarea de 58 % (SR ISO 3129, 1993). Aceste
valori au fost măsurate prin intermediul termo-higrometrului digital Testo 435 (Fig. 5.6).
43
Fig. 5.6 Echipamente de testare și măsurare: termo-higrometrului digital Testo 435
Rezultatele experimentale au fost stocate pe echipamentul de calcul al mașinii

universale WAW-600E, prin intermediul softului dedicat de achiziție și procesare a
datelor (Fig. 5.7).
Fig. 5.7 Echipamente de testare și măsurare: imagine captată în timpul achiziției și

procesării datelor
5.2.1 Încercări experimentale la tracțiune paralelă cu fibrele lemnului
5.2.1.1 Dimensionarea și pregătirea epruvetelor din lemn
Încercarea la tracțiune paralelă cu fibrele lemnului a fost realizată pe 15 epruvete.

Forma și dimensiunile epruvetelor au fost selectate conform specificațiilor din standardul
românesc SR EN 408: 2004 (Fig. 5.8). Schema de încărcare este ilustrată în figura 5.9.
Rezultatele încercărilor la tracțiune paralelă cu fibrele lemnului sunt prezentate în tabelul
5.1.
Fig. 5.8 Caracteristicile geometrice ale epruvetelor din lemn solicitate la întindere paralelă
cu fibrele. Dimensiuni în mm
Fig. 5.9 Schema de încărcare pentru determinarea rezistenței la tracțiune paralelă cu

fibrele
44
Testele s-au desfășurat în regim de control a sarcinii, la o rată a încărcării de 0,026
kN/s. Cedarea a survenit, în medie, după 293 s. Pentru toate epruvetele analizate, cedarea
s-a produs brusc, prin ruperea fibrelor în regiunea învecinată bacurilor de prindere (Fig.
5.10 și 5.11).
Fig. 5.10 Încercarea la tracțiune paralelă cu fibrele lemnului: poziționarea epruvetei în

mașina de încercat
Fig. 5.11 Încercarea la tracțiune paralelă cu fibrele lemnului: modul caracteristic de

cedare a epruvetelor din lemn
5.2.1.2 Rezultatele experimentale obținute la încercarea de întindere

paralelă cu fibrele lemnului
Pe baza încercărilor la tracțiune paralelă cu fibrele lemnului, au fost determinate

forțele ultime pentru fiecare epruvetă analizată. Calculul rezistenței la întindere paralelă
cu fibrele, ft,0 (tabelul 5.1), s-a realizat conform specificațiilor din standardul SR EN 408:
2004, utilizându-se următoarea relație:
Fult
ft ,0 = (5.1)
A
45
unde:
Fult - forța ultimă, în N;
A - aria secțiunii transversale a epruvetei încercate, în mm2.
Tabel 5.1 Rezultatele experimentale obținute în urma încercării la întindere paralelă cu

fibrele lemnului
Dimensiunile
secțiunii Lungimea Umiditatea Densitatea Fult ft0
transversale
Epruveta
h b
L (mm) U (%) ρ (kg/m3) (KN) (N/mm2)
(mm) (mm)
Tr 1 26,29 14,38 301,47 14,4 394,84 7,38 19,51
Tr 2 26,40 14,35 301,52 14,5 446,46 7,68 20,26
Tr 3 26,20 15,18 301,65 15,6 408,36 7,97 20,04
Tr 4 26,19 15,10 301,6 13,1 377,22 10,6 26,80
Tr 5 26,21 14,95 301,55 14,7 457,15 8,16 20,83
Tr 6 26,20 14,03 301,18 14 424,44 5,69 15,48
Tr 7 26,33 14,73 301,56 15,6 410,50 6,74 17,37
Tr 8 26,42 14,78 301,50 14 399,31 6,53 16,73
Tr 9 26,20 15,04 301,63 15,9 420,72 7,51 19,06
Tr 10 26,37 14,87 301,6 14,4 414,45 7,98 20,34
Tr 11 26,42 14,97 301,61 15,4 427,62 8,19 20,70
Tr 12 26,23 14,93 301,53 14,7 457,29 8,49 21,68
Tr 13 26,09 15,05 301,65 15,1 379,87 6,88 17,51
Tr 14 26,20 15,03 301,60 14,7 412,53 7,87 19,98
Tr 15 26,27 15,10 301,57 15,1 443,213 6,77 17,07
Valorile rezistențelor calculate corespund umidității epruvetelor din momentul

încercării. Conform specificațiilor din standardul românesc SR EN 384 (2004), în cazul
rezistenței la întindere paralelă cu fibrele lemnului nu se fac corecții de calcul. Așadar,
valorile rezistențelor corespunzătoare umidității de 12 % sunt identice cu cele determinate
luând în considerare umiditatea epruvetelor din momentul încercării. În urma încercărilor
la tracțiune paralelă cu fibrele lemnului au fost trasate, grupat, curbele forță-deplasare
(Fig. 5.12).
46
Fig. 5.12 Curbele forță - deplasare rezultate din încercarea la tracțiune paralelă cu fibrele
5.2.2 Încercări experimentale la compresiune paralelă cu fibrele

lemnului
Încercarea la compresiune paralelă cu fibrele lemnului a fost realizată pe 15

epruvete. Forma și dimensiunile epruvetelor au fost selectate conform specificațiilor din
standardul românesc SR EN 408: 2004 (Fig. 5.13). Schema de încărcare este ilustrată în
figura 5.14. Fiecare epruvetă a fost marcată cu un cod caracteristic, format din un
indicator pentru tipul încercării (co – compresiune) și un indicator pentru numărul
epruvetei din eșalonul analizat (1, 2, ..., 15).
Fig. 5.13 Caracteristicile geometrice ale epruvetelor din lemn solicitate la compresiune
paralelă cu fibrele. Dimensiuni în mm
Rezultatele încercărilor la compresiune paralelă cu fibrele lemnului sunt

prezentate în tabelul 5.2. Dimensiunilor secțiunii transversale (b și h în mm) au fost
47
calculate ca medie a trei măsurători consecutive, efectuate în puncte distincte de pe
lungimea fiecărei epruvete.
Fig. 5.14 Schema de încărcare pentru determinarea rezistenței la compresiune paralelă cu

fibrele

s-a produs brusc, prin flambaj lateral cu rupere locală a fibrelor (Fig. 5.15 și 5.16).
Fig. 5.15 Încercarea la compresiune paralelă cu fibrele lemnului: poziționarea epruvetei în

mașina de încercat
Fig. 5.16 Încercarea la compresiune paralelă cu fibrele lemnului: modul caracteristic de

cedare a epruvetelor din lemn
48
5.2.2.2 Rezultatele experimentale obținute la încercarea de compresiune
Pe baza încercărilor la compresiune paralelă cu fibrele lemnului, au fost

determinate forțele ultime pentru fiecare epruvetă analizată. Calculul rezistenței la
compresiune paralelă cu fibrele, fc,0 (tabelul 5.2), s-a realizat conform specificațiilor din
standardul SR EN 408: 2004, utilizându-se următoarea relație:
Fult
f c,0 = (5.2)
A
unde:
Fult - forța ultimă, în N;
A - aria secțiunii transversale a epruvetei încercate, în mm2.
Tabel 5.2 Rezultatele experimentale obținute în urma încercării la compresiune paralelă

cu fibrele lemnului
Dimensiunile
secțiunii Lungimea Umiditatea Densitate Fult fc0 fc0,12
transversale
Epruveta
h b
L (mm) U (%) ρ (kg/m3) (KN) (N/mm2) (N/mm2)
(mm) (mm)
Co 1 70,48 45,48 300,83 14,8 426,79 89,70 27,99 29,67
Co 2 70,76 45,65 300,23 14,9 438,31 112,80 34,92 37,02
Co 3 70,57 45,55 300,10 15,2 427,37 105,70 32,88 34,86
Co 4 70,51 45,68 300,32 14,8 430,70 106,60 33,09 35,08
Co 5 70,90 45,71 300,60 14,4 430,56 109,90 33,91 35,94
Co 6 70,24 44,85 300,65 13,8 426,73 113,60 36,06 38,22
Co 7 70,45 45,50 300,45 14,7 420,17 83,40 26,02 27,58
Co 8 70,62 45,48 300,37 14,7 438,73 106,20 33,06 35,05
Co 9 70,55 45,78 300,45 13,1 432,04 92,40 28,61 30,32
Co 10 70,79 45,52 300,58 14,4 413,45 99,05 30,74 32,58
Co 11 70,43 45,10 300,32 14,3 419,79 102,80 32,36 34,30
Co 12 70,86 45,32 300,36 14,3 424,55 113,60 35,37 37,49
Co 13 70,92 45,54 300,39 13,7 416,23 95,30 29,51 31,28
Co 14 70,80 46,05 300,63 14,5 418,76 115,70 35,49 37,62
Co 15 70,61 45,32 300,96 14,2 375,01 82,10 25,65 27,19
49
Fig. 5.17 Curbele forță - deplasare rezultate din încercarea la compresiune paralelă cu
fibrele
5.2.3 Încercări experimentale la încovoiere
Încercarea la încovoiere a fost realizată pe 15 epruvete. Forma și dimensiunile

epruvetelor au fost selectate conform specificațiilor din standardul românesc SR EN 408:
2004 (Fig. 5.18). Schema de încărcare este ilustrată în figura 5.19. Fiecare epruvetă a fost
marcată cu un cod caracteristic, format din un indicator pentru tipul încercării (în –
încovoiere) și un indicator pentru numărul epruvetei din eșalonul analizat (1, 2, ..., 15).
Fig. 5.18 Caracteristicile geometrice ale epruvetelor din lemn solicitate la încovoiere.
Dimensiuni în mm
Rezultatele încercărilor la încovoiere sunt prezentate în tabelul 5.3. Dimensiunilor

secțiunii transversale (b și h în mm) au fost calculate ca medie a trei măsurători
consecutive, efectuate în puncte distincte de pe lungimea fiecărei epruvete.
50
Fig. 5.19 Schema de încărcare pentru determinarea rezistenței la încovoiere

s-a produs prin ruperea fibrelor din zona întinsă (Fig. 5.20 și 5.21).
Fig. 5.20 Încercarea la încovoiere: poziționarea epruvetei în mașina de încercat
Fig. 5.21 Încercarea la încovoiere: modul caracteristic de cedare a epruvetelor din lemn
51
5.2.3.2 Rezultatele experimentale obținute la încercarea de încovoiere
Pe baza încercărilor la încovoiere, au fost determinate forțele ultime pentru fiecare

epruvetă analizată. Calculul rezistenței la încovoiere, fm (tabelul 5.3), s-a realizat conform
specificațiilor din standardul SR EN 408: 2004, utilizându-se următoarea relație:
a  Fult
fm = (5.3)
2  Wy
unde:
Fult - forța ultimă, în N; a – distanța dintre punctele de aplicare a forțelor, în mm;
Wy – modulul de rezistență.
Tabel 5.3 Rezultatele experimentale obținute în urma încercării la încovoiere
Dimensiunile
secțiunii Lungimea Umiditatea Densitate Fult fm
transversale
Epruveta
h b ρ
L (mm) U (%) (KN) (N/mm2)
(mm) (mm) (kg/m3)
În 1 61,22 50,87 1304 14,4 397,17 7,26 42,24
În 2 31,17 49,86 1304 16,4 399,70 5,95 35,40
În 3 60,98 49,89 1304 13,1 377,43 5,94 35,53
În 4 60,66 50,58 1304 13,1 386,98 4,32 25,77
În 5 61,07 50,37 1303,75 14,4 433,72 7,55 44,59
În 6 60,84 50,20 1303,5 13,7 385,39 6,25 37,31
În 7 61,28 50,15 1303,25 16,1 397,50 8,13 47,92
În 8 60,74 47,98 1304 13,9 412,71 6,31 39,57
În 9 61,32 49,50 1303,75 12,4 400,23 4,51 26,87
În 10 61,29 50,42 1303 13,9 437,73 5,26 30,79
În 11 61,36 50,68 1304 15,2 395,48 7,17 41,68
În 12 61,31 51,27 1304 16,1 416,00 7,75 44,61
În 13 60,81 50,68 1303 15 436,77 8,48 50,24
În 14 60,89 49,75 1304 13,6 414,30 7,28 43,78
În 15 60,96 49,64 1303 12,8 378,85 7,77 45,79
Fig. 5.22 Curbele forță - deplasare rezultate din încercarea la încovoiere

52
5.2.4 Stabilirea clasei de rezistență
În scopul simplificării proiectării elementelor structurale din lemn se utilizează

sistemul de clasificare bazat pe clase de rezistență. În cadrul acestui sistem se realizează o
corelare între valorile minime ale proprietăților mecanice de rezistență și de rigiditate și
clasa de rezistență a materialului lemnos. Sistemul de clasificare bazat pe clase de
rezistență a apărut pentru prima dată în standardul european EN 338, fiind preluat la
scurtă vreme de standardul românesc SR EN 338 (2010). Datele minime necesare pentru
determinarea clasei de rezistență a lemnului sunt: modulul de elasticitate la încovoiere
global, caracteristicile geometrice ale epruvetelor încercate, densitatea și umiditatea
acestora. Modulul de elasticitate la încovoiere global, Em,g, s-a evaluat conform
specificațiilor din standardului SR EN 408 (2004). Astfel, s-a utilizat regiunea de domeniu
cuprinsă între 0,1 · Fmax și 0,4 · Fmax din curbele forță-deplasare trasate din încercarea la
încovoiere și s-a aplicat relația (5.4).
l 3 ( F2 − F1 )  3a   a  
3
E m, g =   −    (5.4)
bh 3 ( w2 − w1 )  4l   l  
Unde:
b (mm) - lățimea secțiunii transversale;
h (mm) - înălțimea secțiunii transversale;
l (mm) - distanța dintre reazeme;
a (mm) - distanța de la reazem la punctul de aplicare a forței;
F2 − F1 (N) - creșterea forței pe regiunea liniară a curbei forță - deplasare;
w2 − w1 (mm) - creșterea săgeții corespunzătoare lui F2 – F1.
La valoarea calculată a modulului de elasticitate global s-a efectuat o corecție de 2

% pentru fiecare procent diferență înregistrat pentru conținutul de umiditate. Valorile
corectate au fost prelucrate statistic utilizând următoarea relație de calcul:
Em, g ,12, final = Em, g ,12  sr (5.5)

Unde:
sr - abaterea mediei aritmetice;
s
sr =
n
s - abaterea medie pătratică;
n - numărul de observații;
53
 (x
2
− X)
s=
i
(n − 1)
xi - valoarea unei singure observații ,,i”;
X - media aritmetică.
Em,g ,12 - valoarea medie a modulului de elasticitate global la umiditatea de 12 %;
 E m, g ,12,i 
E m, g ,12 =  1.3 − 2690
 n 
În urma calculelor efectuate, valoarea finală a modulului de elasticitate la

încovoiere global a rezultat 10249,50 N/mm2. Prin urmare, clasa de rezistență pentru
epruvetele din lemn testate este C22. Valorile minime ale caracteristicilor mecanice
studiate mai sus, aferente claselor de rezistență, sunt listate în tabelul 5.4. Încadrarea
materialului lemnos în clasa de rezistență (pentru lemn masiv de rășinoase) este ilustrată
în tabelul 5.5.
Tabel 5.4 Clase de rezistență - Valori minime ale caracteristicilor mecanice

Caracteristică
C14 C16 C18 C22 C24 C27 C30 C35 C50
mecanică
fc0,k (N/mm2) 16 17 18 20 21 22 23 25 26
ft0,k (N/mm2) 8 10 11 13 14 16 18 21 24
fm,k (N/mm2) 14 16 18 22 24 27 30 35 40
Em,g
7 8 9 10 11 12 12 13 14
(KN/mm2)
Tabel 5.5 Încadrarea materialului lemnos în clasa de rezistență

Caracteristică Valori determinate Valori caracteristice
mecanică experimental Clasa de rezistență C22
fc0 (N/mm2) 30,12 20
ft0 (N/mm2) 17,58 13
fm (N/mm2) 35,77 22
Em,g (KN/mm2) 10,2495 10
Analizând datele listate în tabelul 5.5, se poate deduce că valoarea clasei de

rezistență a lemnului este dictată de către modul de elasticitate global. Cu toate acestea, se
54
observă că rezistența la întindere paralelă cu fibrele, determinată pe cale experimentală,
deși este superioară valorii minime caracteristice, nu prezintă un ordin de mărime
comparabil rezistențelor la compresiune paralelă cu fibrele și încovoiere. Aceste valori,
verifică inclusiv cerințele impuse materialului lemnos de clasă de rezistență superioară
(C35). Pornind de la acest aspect, se propune, în continuare, identificare și testarea unui
eșantion adițional de material lemnos cu rezistență la întindere inferioară celei
determinate anterior. Pentru acest material se vor utiliza diferite tratamente cu nămol roșu,
în vederea creșterii rezistenței la tracțiune. Analiza chimică a nămolului roșu utilizat a fost
descrisă pe larg în cadrul capitolului anterior.
5.3 Program experimental privind posibilitățile de îmbunătățire a

rezistenței la întindere a elementelor din lemn prin tratare cu soluție de
nămol roșu
5.3.1 Dimensionarea și pregătirea epruvetelor din lemn
Încercarea la tracțiune paralelă cu fibrele lemnului a fost realizată pe 15 epruvete,

dintre care 12 epruvete au fost tratate prin imersare în soluție de nămol roșu (șlam). Forma
și dimensiunile epruvetelor au fost selectate conform specificațiilor prezentate anterior în
secțiunea 5.2.1.1.
Tratarea epruvetelor în soluție de șlam a fost realizată prin imersare în interiorul
unui recipient din PVC prevăzut cu orificiu de umplere și orificiu de preaplin (Fig. 5.23).
Soluția de șlam a fost încălzită până la temperatura de 100 °C cu ajutorul unei plite
electrice alimentata la 220 V (Fig. 5.24). Macerarea s-a realizat într-un vas metalic cu
volumul de 15 litri (Fig. 5.25).
Fig. 5.23 Echipamente de testare și măsurare: recipient din PVC
Fig. 5.24 Echipamente de testare și măsurare: plita electrică

55
Fig. 5.25 Echipamente de testare și măsurare: recipient metalic folosit pentru încălzirea
șlamului

s-a produs brusc, prin ruperea fibrelor în regiunea învecinată bacurilor de prindere (Fig.
5.26).
a) b)
Fig. 5.26 Încercarea la tracțiune paralelă cu fibrele lemnului: a) poziționarea epruvetei în
mașina de încercat; b) modul caracteristic de cedare a epruvetelor din lemn
5.3.2 Rezultatele experimentale obținute la încercarea de întindere

Pe baza încercărilor la tracțiune paralelă cu fibrele lemnului, au fost determinate

forțele ultime pentru fiecare epruvetă analizată. Calculul rezistenței la întindere paralelă
cu fibrele, ft,0 (tabelul 5.6), s-a realizat conform specificațiilor descrise în secțiunea
5.2.1.2. Valorile rezistențelor calculate corespund umidității epruvetelor din momentul
încercării. În urma încercărilor la tracțiune paralelă cu fibrele lemnului au fost trasate
curbele forță-deplasare, grupate pentru fiecare serie de epruvete identice (Fig. 5.27 –
5.31).
56
Tabel 5.6 Rezultatele experimentale obținute în urma încercării la întindere paralelă cu
fibrele lemnului
Dimensiunile
Aria
secțiunii Lungimea Umiditatea Fult ft0
transversală
transversale
Epruveta
Tratamentul h b bxh
L (mm) % KN N/mm2
cu șlam (mm) (mm) (mm ) 2
1.1 netratate 26,63 15,83 421,55 302,00 8,20 9,90 23,48
1.2 netratate 26,40 15,71 414,74 305,00 9,50 4,43 10,68
1.3 netratate 26,15 15,65 409,25 303,00 9,20 9,77 23,87

încălzit 4
2.1 26,01 14,64 380,79 303,00 9,50 5,40 14,18
ore
încălzit 4
2.2 26,06 15,14 394,55 302,00 7,50 7,92 20,07
ore
încălzit 4
2.3 26,13 15,07 393,78 301,00 8,40 10,04 25,49
ore
încălzit 8
3.1 26,16 14,64 382,98 300,00 7,70 7,57 19,76
ore
încălzit 8
3.2 25,80 15,50 399,90 298,00 8,60 6,32 15,80
ore
încălzit 8
3.3 26,46 15,70 415,42 302,00 11,10 6,9 16,60
ore
încălzit 12
4.1 26,73 16,14 431,42 303,00 10,30 10,13 23,48
ore
încălzit 12
4.2 26,60 15,60 414,96 302,00 8,70 12,57 30,29
ore
încălzit 12
4.3 26,67 15,72 419,25 301,00 9,60 7,93 18,91
ore
imersat in
șlam
5.1 26,15 15,40 402,71 302,00 11,20 10,96 27,21
neîncălzit
24 ore
imersat in
șlam
5.2 25,95 15,20 394,44 302,00 11,60 11,04 27,98
neîncălzit
24 ore
imersat in
șlam
5.3 26,45 15,10 399,40 301,00 12,50 7,94 19,88
neîncălzit
24 ore
57
Fig. 5.27 Curbele forță - deplasare rezultate din încercarea la tracțiune paralelă cu fibrele.
Epruvetele 1.1, 1.2, 1.3
58
5.4 Program experimental privind posibilitățile de ignifugare ale

elementelor din lemn prin tratare cu soluție de nămol roșu
5.4.1 Generalități
În ultimii ani, nivelul de cunoaștere a comportării diverselor elemente din lemn la
acțiunea focului a cunoscut o creștere notabilă (Chorlton și Gales, 2019; Bai et al., 2021;
Reguera et al., 2021; Szasz et al., 2021). În cele mai multe cazuri, aceste produse sunt
livrate sub forma unor lichide pentru peliculizare cu posibilitate de aplicare directă (prin
pensulare – Fig. 5.32, pulverizare – Fig. 5.33 sau imersie – Fig. 5.34) pe stâlpi, grinzi,
console, astereală, podele, scări de acces, pereți de compartimentare și elemente de
acoperire din osb, mdf sau pal.
Fig. 5.32 Ignifugarea elementelor din lemn prin tratamente aplicate cu pensula
(https://mathaus.ro/blog/tratarea-lemnului-importanta-metode-de-protejare-si-etape-de-
lucru-art88)
59
Fig. 5.33 Ignifugarea elementelor din lemn prin tratamente pulverizate
(https://www.ignirom.ro/ignifugare-lemn/)
Fig. 5.34 Tratarea elementelor din lemn prin imersare în soluții de ignifugare
(https://ifpmag.mdmpublishing.com/the-essential-guide-to-fire-retardant-timber/)
5.4.2 Siguranța la foc
Inițierea și dezvoltarea unui incendiu în interiorul unei construcții sunt

caracterizate de mai multe etape, după cum urmează ( Diaconu-Șotropa, 2014; Lange et
al., 2021):
• Inițiere incendiului;
• Etapa de ardere lentă, ce variază în durată în funcție de tipul materialelor
componente ale construcției, de tipul sistemului structural, de numărul și volumul
golurilor și de numărul focarelor;
• Etapa de dezvoltare lentă, pe durata căreia se ajunge la flash–over (flash-over –
momentul în care întreg complexul este incendiat);
• Incendiul generalizat;
• Regresia incendiului.
5.4.3 Comportamentul elementelor din lemn și derivate din lemn la

acțiunea focului
Comportamentul elementelor din lemn la acțiunea focului este influențat de
(Ciornei et al., 2016):
• Densitatea materialului lemnos;
• Conținutul de umiditate;
60
• Orientarea fibrelor;
• Compoziția chimică a lemnului.
Odată inițiat incendiul, lemnul începe să piardă din masă cu un gradient invers
proporțional cu densitatea și conținutul său de umiditate. În general, cinetica pierderii
masei lemnoase prin degradare termică se dezvoltă după următoarea structură
(https://revistadinlemn.ro/2020/08/20/cum-se-comporta-la-foc-lemnul-industrializat-
folosit-la-case-pe-structuri-din-lemn/):
• Până la atingerea temperaturii de 200 °C se pierde 10% din masă;
• Peste 200 °C descreșterea devine mai pronunțată;
• La temperatura de 280 °C se pierde circa 25 % din masă;
• La temperatura de 350 °C se pierde circa 75 % din masă;
• Peste 350 °C pierderea de masă este contantă.
Căldura degajată in urma arderii lemnului variază intre 370 kJ/kg și 1700 kJ/kg.
Modulul de elasticitate (la umiditate ≤ 12 %) descrește lent până la 200 °C, după care
diminuarea este mai rapidă. Rezistența la tracțiune paralel cu fibrele (la umiditate ≤ 12 %)
descrește lent până la 200 °C; odată atinsă această limită diminuarea se accentuează.
Rezistența la compresiune se diminuează mai rapid la temperaturi înalte, comparativ cu
ritmul de descreștere a rezistenței la întindere (Ciornei et al., 2016).
5.4.4 Evaluarea comportamentului la acțiunea focului a epruvetelor din

lemn tratate cu soluții de nămol roșu
Pentru fiecare tip de tratament efectuat în cadrul programului experimental s-au

pregătit câte 3 epruvete din lemn. Configurația geometrică a epruvetelor din lemn a fost
selectată în conformitate cu specificațiile din standardul SR 652 „Lemn, placaj, plăci de
așchii de lemn, plăci de fibre de lemn. Determinarea eficacității ignifugării” (SR 652,
2009), (Fig. 5.35).
Fig. 5.35 Caracteristicile geometrice ale epruvetelor din lemn. Dimensiuni în mm
Epruvetele au fost debitate din lemn sănătos, fără crăpături sau alt tip de defecte
vizibile. Fiecare epruvetă a fost inspectată vizual, fiind selectate doar probele cu maxim
două noduri, cu diametrul de până la 20 mm, localizate la o distanță de cel puțin 20 mm
61
față de capete (SR 652, 2009). Pe parcursul testelor, temperatura în laborator a fost
menținută la 20 ± 5 o C. Conform specificațiilor din standardul SR 652, umiditatea aerului
poate varia cu maxim ± 3 % față de valoarea limită de 65 %. Întrucât acest tip de teste
presupune simularea unui incendiu, umiditatea aerului nu poate fi menținută constantă
pentru durate semnificative. Astfel, epruvetele au fost incendiate imediat după tratare,
astfel încât condițiile de testare să nu fie afectate.
Sursa de foc a fost alimentată cu gaz butan, la un debit de 1,5 l/s. Această valoare
este standardizată și corespunde grosimii epruvetelor (SR 652, 2009). Pentru reglarea
debitului pe timpul incendierii s-a utilizat un debitmetru Uniflux produs de către
compania Influx Measurements (Fig. 5.36). Acest tip de debitmetru permite măsurarea
debitelor de gaz cuprinse între 0,3 și 4 l/s, cu o repetabilitate de 0,5 %, la temperaturi
cuprinse între -15 oC și 120 oC (https://www.influxmeasurements.com/product/Uniflux/).
Fig. 5.36 Debitmetru Uniflux produs de către compania Influx Measurements
Pentru poziționarea și fixarea epruvetelor pe parcursul testării a fost realizat un

stand de fixare conform specificațiilor din standardul SR 652 (2009). Standul este compus
dintr-un suport plan cu caracteristicile geometrice ilustrate în figura 5.37 și un stativ
vertical de fixare și reglare (Fig. 5.38).
Epruvetele s-au poziționat pe suportul plan și s-au fixat cu ajutorul unor cleme.
Stativul vertical s-a reglat la poziția dorită, și s-a poziționat întreg ansamblul în interiorul
unei tăvi de colectare a deșeurilor. Butelia de gaz butan a fost conectată la debitmetru, iar
robinetul regulator de presiune a fost deșurubat lent, până la atingerea debitului de 1,5 l/s.
Aparatura utilizată în cadrul testelor este reprezentată schematic în figura 5.39. În
figura 5.40 se prezintă întreg lanțul de echipamente, conectat înaintea testării. Pentru
incendiere s-a proiectat și construit un arzător conform cerințelor din standardul SR 652
62
(2009), (Fig. 5.41 și 5.42). Arzătorul s-a poziționat orizontal, cu gurile de foc îndreptate
spre probă. Lungimea totală a arzătorului însumează 130 mm, distanță pe care s-au dispus
7 guri de foc. Aprinderea gurilor de foc s-a realizat concomitent, prin utilizarea unui
aprinzător electric extern, cu comandă de la distanță.
Fig. 5.37 Caracteristicile geometrice ale suportului plan de fixare a epruvetelor din
lemn. Dimensiuni în mm
Fig. 5.38 Stand de fixare
63
Fig. 5.39 Aparatura utilizată în cadrul testelor:
1) suport plan; 2) stativ vertical; 3) braț orizontal; 4) cleme pentru fixarea
epruvetei; 5) epruvetă; 6) arzător; 7) tăviță de colectare a reziduurilor
Fig. 5.40 Lanț de echipamente utilizat pentru testarea la foc
Fig. 5.41 Caracteristici geometrice arzător. Dimensiuni în mm

64
Fig. 5.42 Arzător
5.4.5 Rezultate ale programului experimental privind privind

posibilitățile de ignifugare ale elementelor din lemn prin tratare cu
soluții din nămoluri roșii
Efectul de ignifugare al unui tratament aplicat elementelor din lemn se cuantifică

prin compararea pierderilor de masă rezultate în urma arderii cu valorile maxim
admisibile prezentate în standardul SR 652 (2009), tabelul 5.7.
Tabel 5.7 Valori maxim admisibile ale pierderilor de masă în urma incendierii
(SR 652, 2009)
Pierderea de
Materialul Grosimea Debitul de gaz Durata arderii
masă
lemnos epruvetei (mm) (l/min) (min)
(% )
12 1,5 10 30
18 2,0 15 30
24 2,25 20 30
Rășinoase
28 2,50 25 35
38 2,75 40 35
48 3,00 45 35
În prima etapă a experimentului au fost testate 3 tipuri de epruvete din lemn:

• Epruvete din lemn tratate prin pensulare cu soluție ignifugă Setistop – S
(https://www.setico.ro/solutie-ignifuga/setistop-solutie-ignifugare-lemn-osb-pal-
mdf.html ), (Fig. 5.43);
• Epruvete din lemn tratate prin pensulare cu soluție de șlam (Fig. 5.44);
• Epruvete din lemn netratate (Fig. 5.45).
65
Pentru fiecare tip de tratament s-au testat câte 3 epruvete (Fig. 5.47). Fiecare
epruvetă a fost cântărită înainte și după incendiere, în vederea determinării pierderilor de
masă. Rezultatele obținute în prima etapă de testare sunt listate în tabelul 5.8.
Fig. 5.43 Epruvetă din lemn tratată prin pensulare cu soluție ignifugă Setistop
Fig. 5.44 Epruvetă din lemn tratată prin pensulare cu soluție de șlam
Fig. 5.45 Epruvetă din lemn netratat
Fig. 5.46 Epruvetă incendiată
66
Tabel 5.8 Rezultate obținute după prima etapă de testare
Greutate după Pierdere de masă

Greutate inițială
ardere Valoare medie
Tip epruvete Valoare medie
Valoare medie (%)
(grame)
(grame)
Epruvete tratate cu Setistop 370 345 6,7
Epruvete tratate cu șlam 350 290 17

Epruvete netratate 345 170 50
Aspectul general al epruvetelor după finalizarea incendierilor este ilustrat în figura

5.47. După cum se poate observa, datele prezentate în tabelul 5.8 și aspectul epruvetelor
tratate prin pensulare cu soluție de șlam certifică caracterul ignifug al deșeurilor din
nămoluri roșii.
Fig. 5.47 Aspectul general al epruvetelor după finalizarea incendierilor:

a) epruvetă netratată; b) epruvetă tratată cu șlam; c) epruvetă tratată cu soluție
Setistop.
În cea de a doua etapă a testării s-au realizat doar tratamente cu șlam. Astfel, s-au
pregătit 2 serii de câte 3 epruvete din lemn, tratate prin imersie și încălzire la 100 °C în
soluție de șlam, după cum urmează:
• Epruvete din lemn tratate prin imersie în soluție de șlam încălzit timp de 4 ore
(Fig. 5.48);
• Epruvete din lemn tratate prin imersie în soluție de șlam încălzit timp de 8 ore
(Fig. 5.49);
Fiecare epruvetă a fost cântărită înainte și după incendiere, în vederea determinării
pierderilor de masă. Rezultatele obținute în cea de a doua etapă de testare sunt listate în
tabelul 5.9.
67
Fig. 5.48 Epruvetă din lemn tratată prin imersie în soluție de șlam încălzit timp de
4 ore
Fig. 5.49 Epruvetă din lemn tratată prin imersie în soluție de șlam încălzit timp de
8 ore
Tabel 5.9 Rezultate obținute după cea de a doua etapă de testare
Greutate după
Greutate inițială Pierdere de masă
ardere
Tip epruvete Valoare medie Valoare medie (%)
Valoare medie
(grame) procent
(grame)
Epruvete imersate în șlam încălzit
350 310 12
pentru 4 ore
Epruvete imersate în șlam încălzit
335 19 35
pentru 8 ore
Aspectul general al epruvetelor după finalizarea incendierilor este ilustrat în

figurile 5.50 și 5.51. Analizând datele din tabelul 5.9, se poate observa că mărirea duratei
de imersie în șlam încălzit nu îmbunătățește caracterul ignifug al tratamentului.
Fig. 5.50 Aspect general după incendiere - epruvetă din lemn tratată prin imersie
în soluție de șlam încălzit timp de 4 ore
68
Fig. 5.51 Aspect general după incendiere - epruvetă din lemn tratată prin imersie
în soluție de șlam încălzit timp de 8 ore
Analizând datele obținute în urma primelor două etape de testare se observă că

tratamentul prin pensulare cu șlam prezintă cel mai favorabil comportament ignifug. Prin
urmare, pentru cea de a treia etapă de testare s-au pregătit doar epruvete tratate prin
pensulare. Prin varierea numărului de straturi pensulate s-a urmărit determinarea unor
principii de aplicare a tratamentului, caracterizate de aplicabilitate rapidă și randament
satisfăcător. Astfel, s-au pregătit 6 serii de câte 3 epruvete din lemn, tratate prin pensulare,
după cum urmează:
• Epruvete din lemn tratate prin pensularea unui strat de șlam (Fig. 5.52);
• Epruvete din lemn tratate prin pensularea a două straturi de șlam (Fig. 5.53);
• Epruvete din lemn tratate prin pensularea a trei straturi de șlam (Fig. 5.54);
• Epruvete din lemn tratate prin pensularea a patru straturi de șlam (Fig. 5.55);
• Epruvete din lemn tratate prin pensularea a cinci straturi de șlam (Fig. 5.56);
• Epruvete din lemn tratate prin pensularea a șase straturi de șlam (Fig. 5.57).
Fiecare epruvetă a fost cântărită înainte și după incendiere, în vederea determinării

pierderilor de masă. Rezultatele obținute în cea de a doua etapă de testare sunt listate în
tabelul 5.10.
Fig. 5.52 Epruvetă din lemn tratată prin pensularea unui strat de șlam
Fig. 5.53 Epruvetă din lemn tratată prin pensularea a două straturi de șlam
69
Fig. 5.54 Epruvetă din lemn tratată prin pensularea a trei straturi de șlam
Fig. 5.55 Epruvetă din lemn tratată prin pensularea a patru straturi de șlam
Fig. 5.56 Epruvetă din lemn tratată prin pensularea a cinci straturi de șlam
Fig. 5.57 Epruvetă din lemn tratată prin pensularea a șase straturi de șlam
Aspectul general al epruvetelor după finalizarea incendierilor este ilustrat în

figurile 5.58 - 5.63. Analizând datele din tabelul 5.10 se poate observa că tratamentele
bazate pe nămoluri roșii, aplicate prin pensulare, prezintă un caracter ignifug satisfăcător.
70
Tabel 5.10 Rezultate obținute după cea de a treia etapă de testare
Greutate după
Greutate inițială Pierdere de masă
ardere
Tip epruvete Valoare medie Valoare medie
Valoare medie
(grame) (%)
(grame)
Epruvete tratate prin pensularea
350 290 17
unui strat de șlam
355 320 10
a două straturi de șlam
335 295 12
a trei straturi de șlam
335 295 12
a patru straturi de șlam
335 290 14
a cinci straturi de șlam
355 260 26
a șase straturi de șlam
Fig. 5.58 Aspect general după incendiere - epruvetă din lemn tratată prin
pensularea unui strat de șlam
pensularea a două straturi de șlam
pensularea a trei straturi de șlam
71
pensularea a patru straturi de șlam
pensularea a cinci straturi de șlam
pensularea a șase straturi de șlam
72
Capitolul 6
MODELAREA NUMERICĂ A COMPORTĂRII LA
TRACȚIUNE A EPRUVETELOR DIN LEMN
TRATATE CU SOLUȚII DIN NĂMOLURI ROȘII
6.1 Prezentarea metodei utilizate pentru modelarea numerică
În ultimii 40 de ani au fost realizate numeroase programe de cercetare în vederea

fundamentării unor modele analitice și numerice de calcul, prin intermediul cărora, să se
obțină valori cu grad sporit de acuratețe pentru parametrii ce caracterizează răspunsul
structural al elementelor, ansamblelor structurale și structurilor din lemn. Deși metodele
utilizate în elaborarea acestor modele analitice și numerice prezintă un grad mare de
variabilitate, în ansamblu, se bazează pe extrapolări realizate între rezultatele furnizate de
diferite tipuri de analize numerice și rezultatele experimentale. În general, parametrii
definitorii pentru modelele numerice de calcul sunt:
• Forța capabilă ultimă;
• Deplasarea totală;
• Tensiunea tangențială ultimă;
• Tensiunea normală ultimă;
• Deformația specifică ultimă;
• Criteriul de cedare al modelului (cazul analizelor neliniare);
• Lungimea efectivă de conlucrare (cazul elementelor consolidate sau
îmbinate adeziv).
Analiza numerică reprezintă o metodă avansată de studiu a problemelor de

matematică continuă, bazată pe algoritmi și aproximări numerice succesive (Radeș, 2006).
În aplicațiile din domeniul ingineriei civile, analiza numerică se implementează prin una
din următoarele 3 metode distincte (Rappaz et al., 2003):
• MDF - Metoda Diferențelor Finite;

• MEF - Metoda Elementelor Finite;
• Metoda elementelor de frontieră.
73
În cazul structurilor din lemn se aplică, în cele mai multe cazuri, metoda
elementelor finite. Această metodă a fost postulată în anul 1943 de către matematicianul
german R. Courant care, aplicând teoria Ritz în determinarea extremelor funcționalelor
diferențiabile (probleme de calcul variațional), a obținut rezultate satisfăcătoare și
reproductibile pentru diverse sisteme cu vibrații (Maksay și Bistrian, 2008). Metoda
elementelor finite se aplică prin discretizarea (divizarea) unui domeniu finit în elemente
geometrice finite (unitare), respectiv prin permutarea variabilelor de calcul la nivelul
elementelor finite. Astfel, prin parametrizarea blocajelor și gradelor de libertate și prin
stabilirea condițiilor de echilibru se determină soluțiile variabilelor, în raport cu fiecare tip
de element finit (Lateș, 2008).
Evaluarea structurilor din lemn, prin modelare numerică cu ajutorul metodei
elementului finit, poate fi divizat pe trei nivele, după cum urmează:
• Nivelul 1 – Stabilirea datelor de intrare;
• Nivelul 2 – Crearea modelului de element finit;
• Nivelul 3 – Rularea modelului și analiza rezultatelor.
Primul nivel poate fi structurat pe 3 sub-nivele:

• Sub-nivelul 1 – Definirea proprietăților materialelor;
• Sub-nivelul 2 – Crearea modelului geometric tridimensional;
• Sub-nivelul 3 – Introducerea încărcărilor și condițiilor de rezemare.
În cadrul primului sub-nivel sunt introduse caracteristicile fizice, mecanice și

elastice ale elementelor componente ale structurii din lemn și, după caz, ale sistemului de
consolidare sau ale structurilor asociate. De asemenea, în această etapă, se introduc, dacă
există, datele obținute pe cale experimentală, prin testarea elementelor din lemn (tratate și
netratate), a îmbinărilor și componentelor sistemelor de consolidare.
În cadrul celui de al doilea sub-nivel se concepe modelului tridimensional compus
din elemente geometrice primare. Aceste elemente sunt denumite generic „primitive
shapes” deoarece permit modificări ale parametrilor geometrici, în vederea obținerii
configurației modelului tridimensional. După definirea tuturor elementelor geometrice
primare se stabilesc parametrii de poziție și conectivitate.
În cadrul celui de al treilea sub-nivel se stabilesc condițiile de rezemare și
încărcare ale modelelor tridimensionale. În cele mai multe cazuri, programele software
comerciale de analiză numerică utilizează ca elemente finite pentru suprafețe forme
geometrice triunghiulare și dreptunghiulare, care satisfac condițiile de elasticitate plană.
Prin parametrizarea acestor elemente finite, se permite definirea vectorul de tensiuni
printr-un număr exact de grade de libertate. În mod uzual, orice element finit are maxim 6
grade de libertate pentru fiecare nod, limitare acestora fiind dictată doar de nivelul de
complexitate al interfeței.
74
În cadrul celui de-al doilea nivel se discretizează modelul tridimensional, la un
nivel acceptabil de rezoluție, astfel încât să nu existe discontinuități între elementele finite
vecine. Totodată, rezoluția rețelei de discretizare se stabilește în funcție de mărimea
criteriului de convergență al rezultatelor. În marea majoritate a aplicațiilor din domeniul
ingineriei civile se utilizează criterii de convergență ≤ 2 %. La nivelul interfețelor
(contacte cu/fără frecare, sudate, lipite, rezemate), precum și în zonele susceptibile la
apariția concentratorilor de tensiuni se mărește rezoluția rețelei de discretizare (Barbero,
2014). Trecerea dintre regiunile de discretizare definite de parametri geometrici diferiți se
realizează prin introducerea unor zone tampon (en. smooth transition regions).
În cadrul ultimului nivel, se colectează și se analizează datele de ieșire. Rezultatele
pot fi procesate sub formă grafică sau sub formă de hărți cromatice de tensiuni, eforturi,
deformații specifice, deformații totale etc. În cazul în care rezultatele numerice sunt
neconcludente din punct de vedere științific sau contrare rezultatelor experimentale se va
utiliza următoarea schemă logică (Fig. 6.1):
Fig. 6.1 Schemă logică specifică analizelor numerice prin metoda elementului finit
adaptat după (Ungureanu, 2018)
75
Modelarea și analiza unui fenomen mecanic depinde, în mare măsură, de calitatea
modelului matematic atribuit materialelor studiate. Modelele matematice utilizate în
ingineria civilă se bazează pe ipotezele de calcul specifice teoriei elasticității și
plasticității materialelor. Aceste ipoteze constau într-o serie de simplificări matematice,
prin care se permite determinarea tensiunilor și deformațiilor specifice, mai exact a stării
de solicitare compusă din starea de tensiune și starea de deformație specifică, care se
formează în interiorul elementelor aflate sub acțiunea încărcărilor.
Materialele izotrope au proprietăți independente de direcția din spațiu, așadar
modelul matematic asociat prezintă un număr restrâns de variabile. Pe de altă parte, în
cazul materialelor ortotrope și anizotrope, modelul matematic presupune un grad ridicat
de dificultate. Formularea unui model matematic capabil să caracterizeze materialele
ortotrope și anizotrope, a condus astfel la stabilirea unor direcții principale (guvernante),
pentru care variația caracteristicilor mecanice să se încadreze în limite rezonabile.
6.2 Modelarea și analiza numerică a elementelor din lemn solicitate la

tracțiune paralelă cu fibrele
6.2.1 Definirea modelului de material
Analiza numerică a epruvetelor ce au făcut obiectul programului experimental,

descris în cadrul capitolului 5, a fost realizată utilizând programul de calcul ANSYS
Workbench (ANSYS Workbench user’s guide, 2020). Acest program de analiză cu
element finit conține o paletă vastă de tipuri de elemente liniare/neliniare, diferite legi de
comportare ce pot simula materiale diverse (oțel, beton, zidărie, lemn, materiale
compozite, etc), precum și un set implicit de tipuri de contact pentru simularea interfețelor
dintre elemente distincte.
În contextul definit mai sus, elementele din lemn au fost modelate considerând un
caracter asimilat ortotrop, în coordonate cilindrice, conform modului de creștere tipic
(inelar) al materialului. Astfel, direcția de creștere a materialului lemnos definește direcția
longitudinală L (paralelă cu fibrele), iar în secțiune transversală se regăsesc două direcții
perpendiculare (direcția radială – R și direcția transversală – T). Sistemul cartezian de axe
utilizat în programul ANSYS, a fost stabilit atribuind corespondențe între axele L, T, R și
X, Y, Z, în ordinea enumerată.
Pentru modelarea caracterului elastic al comportării lemnului s-au utilizat 12
parametri (9 parametri sunt independenți):
• 3 moduli de elasticitate EL, ET, ER;
• 3 moduli de elasticitate la forfecare, GLR , GLT, GRT;
• 6 coeficienți ai lui Poisson: νLR; νRT; νLT; νTR; νTL; νRL;
76
În cadrul notațiilor de mai sus, prima literă indică direcția de solicitare, iar cea de a
doua literă indică direcția deformației laterale. Spre exemplu, νTL reprezintă coeficientul
lui Poisson pentru deformația în direcție longitudinală determinată de o solicitare în
direcție transversală.
Parametrii indicați au fost dispuși sub forma unei matrici de flexibilitate. Utilizând
matricea de flexibilitate și aplicând legea generalizată a lui Hooke, se poate stabili relația
dintre tensiuni și deformații specifice (ecuația 6.1).
 1 − RT − RL 
 ER 0 0 0 
ER ER
 
 − TR 1 − TL
0 0 0  

 RR   ET ET ET   RR 
     
 TT   − LR − LT 1
0 0 0 
TT

  LL   E L EL EL    LL 
 =   (6.1)
  LT   0 1    LT 
0 0 0 0
  LR   GLT    LR 
     
  RT   0 0 0 0
1
0    RT 
 GLR 
 1 
 0 0 0 0 0 
 GRT 
Unde:
σRR, σTT, σLL – tensiuni normale;
τLT, τLR, τRT – tensiuni tangențiale;
εRR, εTT, εLL – deformații specifice liniare;
γLT, γLR, γRT – deformații specifice unghiulare.
După cum se poate observa, definirea modelului ortotropic pentru lemn presupune
cunoașterea unui număr însemnat de parametri. Conform bazelor de date puse la
dispoziție de către Laboratorul pentru produse forestiere Wisconsin, cunoscând valoarea
modulului de elasticitate longitudinal, caracteristică speciei lemnoase studiate, se pot
determina restul parametrilor necesari prin aplicarea relațiilor de calcul listate în tabelele
6.1 și 6.2 (Forest Product Laboratory, 1999).
Tabel 6.1 Corespondența dintre modulii de elasticitate, la umiditatea de 12%

(Forest Product Laboratory, 1999)
ET/EL ER/EL GLR/EL GLT/EL GRT/EL

0,059 0,128 0,124 0,120 0,010
77
Tabel 6.2 Coeficienții lui Poisson – valori indicative pentru lemnul de molid
(Forest Product Laboratory, 1999)
νLR νLT νRT νTR νRL

0,422 0,462 0,530 0,255 0,083
6.2.2 Crearea modelului tridimensional
Geometria modelului tridimensional corespunde configurației utilizate în cadrul

programului experimental (capitolul 5). Astfel, au fost modelate grinzi cu secțiunea
transversală de 26 x 15 mm și lungimea de 300 mm. Geometria efectivă a modelelor a
fost obținută prin atribuirea unei singure forme primare, căreia i-au fost definiți parametrii
de formă și conectivitate pentru a corespunde modelului real (Fig. 6.2). După generarea
modelului tridimensional, s-au determinat volumul, masa, poziția centrului de greutate și
momentele de inerție (Fig. 6.2).
Fig. 6.2 Modelul tridimensional al epruvetelor din lemn
6.2.3 Definirea condițiilor de rezemare și încărcare
Condițiile de rezemare și încărcare au fost definite astfel încât să simuleze cu

acuratețe condițiile impuse în cadrul programului experimental. În acest sens, au fost
blocate toate gradele de libertate de la nivelul extremității din stânga elementului, iar
eforturile obținute experimental au fost aplicate la capătul opus al modelului
tridimensional (Fig. 6.3).
78
Fig. 6.3 Condiții de rezemare și încărcare
6.2.4 Discretizarea modelului tridimensional
Având în vedere geometria regulată a modelului, discretizarea a fost, în

consecință, regulată. Modelele numerice tridimensionale finale au fost discretizate
utilizând elemente finite dreptunghiulare. După efectuarea unui număr semnificativ de
rulări în vederea stabilirii rețelei optime de discretizare (pentru obținerea unui timp
rezonabil de procesare) și pentru respectarea criteriului impus de convergență al
rezultatelor (2 %) s-a stabilit dimensiunea maximă a elementelor de 10 mm. A rezultat
astfel un număr total de 180 de elemente, compuse din 1259 de noduri (Fig. 6.4).
Fig. 6.4 Discretizarea modelului tridimensional
79
6.2.5 Modelarea epruvetelor din lemn tratate prin imersare în soluție de
șlam încălzit
În urma programului experimental descris în capitolul 5 s-a constatat că epruvetele

imersate în șlam încălzit la 100 oC timp de 4, respectiv 8 ore, nu prezintă variații
considerabile în ce privește caracteristicile fizice și geometrice, comparativ cu epruvetele
netratate. De asemenea, forțele ultime și rezistențele la tracțiune paralelă cu fibrele
înregistrate pe cale experimentală pentru epruvetele netratate și cele tratate prin imersare
în șlam încălzit la 100 oC timp de 4, respectiv 8 ore, nu diferă în mod substanțial. Pe de
altă parte, în cazul epruvetelor tratate prin imersare în șlam încălzit la 100 oC timp de 12
ore s-a constatat o creștere de aproximativ 22 % a densității, comparativ cu rezultatele
înregistrate pentru epruvetele netratate. Similar, pentru epruvetele tratate 24 de ore în șlam
șlam încălzit la 100 oC s-a înregistrat o creștere de 25 % a densității, comparativ cu
rezultatele înregistrate pentru epruvetele netratate. Totodată, pentru aceste epruvete au
fost înregistrate creșteri semnificative ale forțelor ultime, respectiv ale rezistențelor la
tracțiune paralelă cu fibrele. În ce privește volumul epruvetelor, nu au fost constatate
modificări, aspect ce certifică faptul că soluția de nămol roșu a pătruns în structura
lemnului, astupând volumele ocupate de către pori. Pe baza constatărilor anterior
menționate, s-a decis ca modelarea și analiza numerică să fie realizată comparativ, între
epruvetele netratate și cele tratate prin imersare în șlam încălzit la 100 oC timp de 12,
respectiv 24 de ore. În urma unui studiu amplu, Puszynski și colaboratorii săi, au formulat
o lege de variație a valorii modulului de elasticitate longitudinal în funcție de densitatea
lemnului (Fig. 6.5), (Puszynski et al., 2015). Rezultatele obținute în urma programului
experimental au indicat o creștere cvasiliniară a modulului de elasticitate în raport cu
densitatea lemnului, aspect valabil pentru o gamă largă de specii lemnoase.
Fig. 6.5 Variația modulului de elasticitate longitudinal în raport cu densitatea

materialului lemnos
Punctele roșii ilustrate în figura 6.5 reprezintă seturile de epruvete din lemn pentru
care s-au înregistrat valori similare. Făcând analogia cu clasele de rezistență ale lemnului
descrise în cadrul capitolului 2, putem concluziona că studiul citat a vizat elemente din
80
lemn de clasă inferioară cât și elemente de clasă superioară. Așadar legea de variație
ilustrată în figura 6.5 prezintă un grad ridicat de aplicabilitate. Astfel, utilizând relația lui
Puszynski s-au realizat estimări cu privire la valoarea modulului de elasticitate
longitudinal al epruvetelor din lemn tratate prin imersare în șlam încălzit la 100 oC timp
de 12, respectiv 24 de ore. Pentru aceste valori s-au aplicat relațiile de corespondență
dintre modulii de elasticitate, listate în tabelul 6.1. După determinarea acestor parametri s-
a asamblat matricea de flexibilitate după modelul descris în ecuația 6.1. Întrucât în cazul
epruvetelor tratate prin imersare în șlam încălzit la 100 oC nu au fost observate modificări
geometrice, crearea modelului tridimensional, definirea condițiilor de rezemare, definirea
condițiilor de încărcare și discretizare modelului tridimensional au fost realizate urmând
metodologia descrisă în secțiunile 6.2.2, 6.2.3 și 6.2.4.
6.3 Rezultatele modelării numerice

6.3.1 Distribuțiile tensiunilor normale
Primul parametru investigat în cadrul analizelor numerice a fost distribuția

tensiunilor normale, pe direcția paralelă cu fibrele, în lungul elementelor, corespunzătoare
intensităților maxime ale încărcării determinate pe cale experimentală. Acestea sunt
prezentate sub formă de hărți cromatice în figurile 6.6, 6.7 și 6.8.
Fig. 6.6 Variația tensiunilor normale pentru epruvetele netratate
Fig. 6.7 Variația tensiunilor normale pentru epruvetele tratate prin imersare în
șlam încălzit la 100 oC timp de 12 ore
81
Fig. 6.8 Variația tensiunilor normale pentru epruvetele tratate prin imersare în
Pentru a evidenția performanțele mecanice ale epruvetelor din lemn tratate prin
imersare în șlam încălzit la 100 oC timp de 12, respectiv 24 de ore, în raport cu cele ale
epruvetelor netratate, se prezintă comparativ, în figura 6.9, distribuțiile tensiunilor
normale în secțiunile transversale cele mai solicitate. În figura 6.10 se ilustrează grafic
evoluția tensiunilor normale în lungul elementelor. Punctele specifice de măsurători (en.
probe measuring points) au fost dispuse la intersecția muchiilor elementelor finite.
a) b) c)
Fig. 6.9 Distribuția tensiunilor normale în secțiunile transversale cele mai solicitate:
a) epruvete netratate; b) epruvete tratate prin imersare în șlam încălzit la 100 oC timp de
12 ore; c) epruvete tratate prin imersare în șlam încălzit la 100 oC timp de 24 ore
Fig. 6.10 Variația tensiunilor normale în lungul elementelor

82
6.3.2 Distribuțiile deformațiilor specifice
Distribuțiile deformațiilor specifice înregistrate pentru epruvetele din lemn

netratate și cele tratate prin imersare în șlam încălzit la 100 oC timp de 12, respectiv 24 de
ore prezintă un tipar comun (Fig. 6.11, 6.12 și 6.13). De asemenea, variația valorilor
ultime urmează același model de creștere înregistrat pentru tensiunile normale ultime.
Totodată, diferențele mici înregistrate între deformațiile specifice minime și cele maxime
probează lipsa caracterului progresiv al cedării, aspect observat și pe cale experimentală.
Fig. 6.11 Variația deformațiilor specifice pentru epruvetele netratate
Fig. 6.12 Variația deformațiilor specifice pentru epruvetele tratate prin imersare în șlam
încălzit la 100 oC timp de 12 ore
Fig. 6.13 Variația deformațiilor specifice pentru epruvetele tratate prin imersare în
6.3.3 Distribuțiile deplasărilor maxime
Deplasările maxime înregistrate pentru modelele ce au făcut obiectul analizei

numerice prezintă un tipar comun, valorile ultime fiind înregistrate în vecinătatea
capătului încărcat, iar zona încastrată fiind caracterizată de deplasări nesemnificative (Fig.
6.14, 6.15 și 6.16). Valorile înregistrate pe cale numerică sunt asemănătoare cu cele
determinate pe cale experimentală, după cum se poate observa și în graficul comparativ
ilustrat în figura 6.17.
83
Fig. 6.12 Variația deplasărilor maxime pentru epruvetele netratate
Fig. 6.13 Variația deplasărilor maxime pentru epruvetele tratate prin imersare în
Fig. 6.14 Variația deplasărilor maxime pentru epruvetele tratate prin imersare în
Fig. 6.15 Deplasare maximă – Grafic comparativ valori experimentale și valori

numerice
84
Capitolul 7
CONCLUZII GENERALE. CONTRIBUȚII
PERSONALE. VALORIFICAREA REZULTATELOR
PROGRAMULUI DOCTORAL
7.1 Concluzii generale
➢ Lemnul a reprezentat materialul principal de construcție utilizat la execuția

lucrărilor inginerești din Europa, până în prima jumătate a secolului XX.
Ulterior, odată cu apariția cimentului și a oțelului, utilizarea materialului
lemnos în construcții a cunoscut o diminuare accentuată.
➢ În prezent, ca urmare a schimbărilor climatice, au fost adoptate la nivel
mondial diferite politici de mediu ce vizează reducerea impactului
construcțiilor asupra mediului. În acest context, se observă o sporire a
utilizării diferitelor produse și elemente pentru construcții realizate din
material lemnos.
➢ Lemnul este un material natural, de origine organică și cu structură

compozită. Astfel, pentru a putea fi utilizat rațional și eficient ca material
de construcție este necesară cunoașterea unui set de caracteristici ce țin de
compoziția sa și de proprietățile fizice și mecanice. În cadrul capitolului 2
au fost discutate pe larg aceste caracteristici. De asemenea au fost
exemplificate diferite defecte naturale sau condiții de creștere care pot
influența comportamentului lemnului ca material de construcție pentru
elementele structurale. Totodată, caracteristicile fizice și mecanice au fost
tratate și unitar, utilizând sistemul de clasificare pe clase de rezistență
descris în standardul SR EN 338. În încheierea capitolului au fost descriși
și exemplificați factorii ce determină avantajele și dezavantajele induse de
utilizarea lemnului în domeniul construcțiilor.
➢ Utilizarea materialului lemnos în construcții este cunoscută încă din cele
mai vechi timpuri. La baza acestui considerent stau o serie de particularități
care diferențiază materialul lemnos de restul materialelor de construcții.
85
Dintre acestea, cele mai importante fac referire la disponibilitate, ușurință
în prelucrare și putere de regenerare.
➢ De-a lungul timpului, tehnologiile de prelucrare a materialului lemnos și de

realizare a structurilor din lemn au fost perfecționate continuu, în prezent
fiind utilizate tehnici moderne care permit optimizarea consumului de
material și construirea în sistem prefabricat. În cadrul capitolului 3 s-au
prezintat, aproape exhaustiv, construcțiile pe structură din lemn, pornind de
la casele de locuit din bușteni sau bârne și până la sistemele structurale
moderne de tip „framing” sau în cadre.
➢ Dintre tipurile de structuri prezentate, cele de tip „framing” se remarcă
printr-o paletă vastă de caracteristici avantajoase. Dintre acestea, cele mai
importante fac referire la utilizarea judicioasă a materialului lemnos, la
proprietățile elastice și mecanice remarcabile și la posibilitatea construirii
în sistem prefabricat (aplicabil pe ansamble sau pentru toată structura). În
cea de a doua parte a capitolului 3 au fost descrise soluțiile constructive și
particularitățile specifice structurilor cu osatură din dulapi și alcătuire de
tip „platform”. Comparativ cu restul sistemelor structurale din lemn,
prezentate anterior, acest tip de structură se remarcă, în principal, prin
utilizarea judicioasă a materialului lemnos. Pe lângă acest aspect favorabil,
structurile cu osatură din dulapi și alcătuire de tip „platform” se
diferențiază și prin alte caracteristici avantajoase, dintre care cele mai
însemnate fac referire la:
• Costul redus (mai mic cu aproximativ 20-30 % față de

structurile din zidărie);
• Timpul de execuție redus, corelat cu posibilitatea prefabricării;
• Greutatea redusă;
• Comportamentul favorabil la acțiunea seismică;
• Confortul termic ridicat;
• Flexibilitatea arhitecturală;
•Microclimatul interior sănătos și impactul redus asupra
mediului.
➢ Analizând, per ansamblu, materialele și elementele care intră în
componența acestor structuri, se pot identifica și unele dezavantaje, care
pot fi evitate sau rezolvate prin aplicarea unor soluții inginerești.
Principalele dezavantaje fac referire la:
• Rezistența redusă la foc – se poate rezolva prin aplicarea unor
tratamente comerciale sau prin dezvoltarea unor produși noi de
ignifugare, care să respecte directivele și recomandările actuale
86
referitoare la diminuarea impactului asupra mediului și
aplicarea principiilor de sustenabilitate și economie circulară;
• Durabilitate redusă, datorată expunerii la umiditate excesivă și
la atacul insectelor și ciupercilor – se poate rezolva prin
aplicarea unor tratamente comerciale; studii recente au indicat
că anumite produse obținute din deșeuri reciclate și utilizate ca
ignifugați pot conferi și o barieră de protecție împotriva
atacurilor anterior menționate;
• Necesitatea utilizării unor elemente cu secțiuni transversale
mari, în cazul structurilor supraetajate și/sau caracterizate prin
deschideri mari; acest aspect poate determina apariția unor
zone în cadrul construcție, cu diferențe mari de rigiditate – se
poate rezolva prin utilizarea unor elemente din lemn cu
proprietăți mecanice îmbunătățite prin tratamente comerciale
sau prin folosirea unor produși nou dezvoltați.
➢ Așadar, pe de o parte se situează caracteristicile avantajoase care
diferențiază acest sistem structural de restul construcțiilor din lemn, iar pe
de altă parte se conturează o serie de dezavantaje care necesită rezolvate
prin dezvoltarea și utilizarea unor tratamente bazate pe produși chimici
reciclați, eficienți și durabili.
➢ În condițiile diminuării resurselor naturale, a afectării ecosistemelor

naturale și a deteriorării calității aerului, apei și solului, preocupările la
nivel european și internațional cu privire la reciclarea deșeurilor au căpătat
un caracter dinamic. În acest context, implementarea modelului economic
circular a devenit un deziderat, constituind o alternativă viabilă la
economia prezentă, de tip linear. În prezent, există un consens general cu
privire la faptul că dezvoltarea sustenabilă impune atât conservarea
resurselor cât și identificarea și implementarea metodelor de revalorificare
a deșeurilor. Așadar, noțiunile de economie circulară și dezvoltare durabilă
sunt strâns legate între ele, dar nu sinonime. În capitolul 4 au fost
delimitate conceptual aceste două noțiuni, fiind de asemenea definit și
discutat cadrul european și național prin care se promovează studiul
posibilităților de reutilizare deșeurilor. Aceste aspecte au stat la baza
studiilor prezentate în capitolele următoare.
➢ Utilizarea unor elemente structurale din lemn cu secțiuni transversale mici

(caracteristice structurilor de tip „framing”), poate ridica anumite probleme
legate de durabilitate sau de răspunsul structural la diferite solicitări.
Astfel, în cadrul capitolului 5 s-au analizat experimental diferite modalități
de tratare a elementelor suple din lemn pentru creșterea rezistențelor
87
mecanice și creșterea rezistenței la acțiunea focului. Tratamentele utilizate
răspund cerințelor actuale de sustenabilitate, fiind bazate pe principii din
economia circulară, ce permit reintroducerea unor deșeuri în circuitul
economic.
➢ Proprietățile fizice și mecanice ale lemnului reprezintă parametri esențiali

în vederea proiectării și analizei numerice a structurilor din lemn.
Utilizarea rațională a materialului lemnos constă în optimizarea
elementelor structurale prin adoptarea unor alcătuiri variate, funcție de
caracteristicile mecanice și elastice ale componentelor. În anumite situații,
satisfacerea cerințelor de rezistență și rigiditate poate duce la proiectarea
unor elemente structurale din lemn cu dimensiuni considerabile. Astfel,
sistemul structural poate deveni nerentabil din punct de vedere economic și
tehnologic. O alternativă viabilă în aceste cazuri constă în utilizarea unor
tratamente pentru îmbunătățirea caracteristicilor mecanice ale lemnului.
➢ În prezent, un număr considerabil de tratamente pentru materiale lemnoase
utilizează ca element principal deșeuri provenite din diverse activități
industriale. De altfel, numeroase echipe de cercetare s-au axat pe
identificarea deșeurilor industriale ce prezintă elemente chimice comune cu
cele existente în produsele comerciale dezvoltate pentru tratarea
elementelor din lemn. În acest context, s-a constat că nămolurile roșii
(șlamurile) prezintă o paletă largă de compuși chimici care pot ameliora
comportarea pe termen lung a elementelor structurale din lemn.
➢ Studiile experimentale dezvoltate până în prezent s-au axat, în principal, pe
posibilitățile de prelucrare a acestor tipuri de deșeuri pentru înglobarea lor
în tratamentele de îmbunătățire a caracteristicilor de durabilitate a
elementelor structurale din lemn. Recent, s-a constatat că în anumite
compoziții și dozaje, aceste deșeuri pot contribui și la creșterea
rezistențelor mecanice ale elementelor și ansamblelor din lemn.
➢ Studiul experimental prezentat în prima parte a capitolului 5 a urmărit
fundamentarea unor metode de îmbunătățire a caracteristicilor mecanice
ale elementelor din lemn, în particular a rezistenței la întindere, bazate pe
deșeuri de șlam roșu. Deșeurile au fost utilizate ca atare, fără a se interveni
cu tratamente chimice sau metalurgice de separare a elementelor
componente.
➢ O parte considerabilă dintre compușii chimici identificați pentru probele de
nămol roșu analizate se regăsesc în componența tratamentelor uzuale
destinate elementelor din lemn (anticarii, ignifugare, insecticide și
antiseptizare), precum și în compoziția tratamentelor destinate
88
îmbunătățirii caracteristicilor mecanice ale produselor din lemn. Spre
exemplu, dioxidul de siliciu, ce reprezintă peste 9 % din componența
deșeului după calcinare, este un component des întâlnit în soluțiile de
îmbunătățire a caracteristicilor de durabilitate ale elementelor structurale
din lemn. Acest considerent fundamentează oportunitatea studiilor privind
reintroducerea acestui deșeu în circuitul economic, prin reciclare și
utilizare în componența tratamentelor pentru elemente din lemn.
➢ Pe baza programului experimental s-a constatat că forța ultimă și rezistența
la tracțiune corespunzătoare epruvetelor care au fost tratate prin imersare și
încălzire în amestecul de nămol roșu timp de 4 și 8 ore, sunt similare cu
cele determinat pentru epruvetele netratate. Forța ultimă medie determinată
pentru epruvetele netratate a fost de 8,03 kN. Forța ultimă medie
determinată pentru epruvetele încălzite în amestec de nămol roșu timp de 4
ore este de 7,78 kN, iar pentru epruvetele tratate timp de 8 ore este de 6,93
kN. În mod similar, rezistența medie la tracțiune a epruvetelor netratate a
fost de 19,34 MPa, în timp ce pentru epruvetele tratate timp de 4 ore a fost
de 19,91 kN, iar pentru epruvetele încălzite în amestecul de nămol roșu
timp de 8 ore a fost de 17,38 kN. Astfel, se poate concluziona că
tratamentele care constau în imersie și încălzire în amestec de nămol roșu
timp de 4 sau 8 ore nu contribuie la îmbunătățirea rezistenței la tracțiune a
epruvetelor din lemn. De asemenea, în acest caz particular, se observă o
ușoară diminuare a valorilor ultime ale forțelor, deplasărilor și rezistențelor
la tracțiune.
➢ Forțele ultime medii și rezistența medie la tracțiune a epruvetelor care au

fost imersate și încălzite în amestec de nămol roșu timp de 12 și 24 de ore
sunt mai mari decât cele determinate pentru epruvetele netratate. Astfel,
forța ultimă medie a eșantioanelor care au fost tratate timp de 12 ore (10,21
kN) este cu 21,35 % mai mare comparativ cu valoarea medie calculată
pentru epruvetele netratate (8,03 kN). În mod similar, forța ultimă medie a
epruvetelor care au fost tratate timp de 24 de ore (9,98 kN) este cu 19,54 %
mai mare comparativ cu valoarea medie calculată pentru epruvetele
netratate (8,03 kN).
➢ De asemenea, rezistența medie la tracțiune a epruvetelor care au fost tratate
timp de 12 ore (24,23 MPa) este cu 20,18 % mai mare comparativ cu
rezistența medie la tracțiune calculată pentru epruvetele netratate (19,34
MPa). În mod similar, rezistența medie la tracțiune a epruvetelor care au
fost tratate timp de 24 de ore (25,03 MPa) este cu 22,73 % mai mare
comparativ cu rezistența medie la tracțiune calculată pentru epruvetele
netratate (8,03 MPa).
89
➢ Pe baza rezultatelor experimentale se poate concluziona că este posibilă
reintegrarea deșeurilor de nămol roșu în circuitul economic, fără aplicarea
în prealabil a unor metode chimice sau de separare minerală. În acest
context, acest material rezidual poate fi utilizat cu succes ca tratament
pentru îmbunătățirea proprietăților mecanice ale elementelor din lemn. De
asemenea, această metodă contribuie la procesul de diminuare a cantităților
mari de deșeuri de nămol roșu, care sunt în prezent depozitate în arii
împrejmuite, în lagune sau în containerele de pe fundul mărilor și
oceanelor.
➢ Materialul lemnos folosit în structurile caselor din lemn se tratează pentru
a i se îmbunătăți caracteristicile de durabilitate și de rezistență. În acest
scop, se utilizează substanțe și mixturi speciale pentru a-l face rezistent la
atacul insectelor, la umiditate, la ciuperci, la mucegaiuri și la acțiunea
focului. În urma unui tratament ignifug, lemnului îi crește rezistența la foc,
încetinind în același timp propagarea focului. Tratarea elementelor din
lemn se face, întotdeauna, după finalizarea prelucrărilor mecanice,
deoarece alte transformări realizate posterior ignifugării ar scădea eficiența
acesteia. Tratarea se poate realiza prin pensulare, imersie sau pulverizare.
Uneori, pentru obținerea unui randament mai bun, elementele din lemn pot
fi tratate sub presiune, în cuptoare speciale, denumite autoclave. În aceste
cazuri, lemnul devine mai dens și mai dur, deci și mult mai rezistent la
acțiunea focului.
➢ În prezent, pe piața construcțiilor se regăsesc multiple soluții pentru
ignifugarea elementelor din lemn și derivate din lemn. Aceste produse
conțin anumiți compuși chimici, care reacționează cu materialul lemnos,
creând o barieră protectivă la suprafața acestuia. Eficiența acestor soluții de
ignifugare este ridicată, iar modul de aplicare este facil. Cu toate acestea,
în cazul structurilor mari, costul total al tratamentelor de ignifugare și
ritmicitatea cu care se aplică acestea pot duce la cheltuieli însemnate pe
termen lung. Din acest punct de vedere, este oportună studierea efectelor
ignifuge ale unor produse adjuvante, considerate deșeuri pentru ramura
industrială din care provin. În acest mod se poate reduce efectul deșeurilor
asupra sănătății oamenilor, a mediului, sau aspectului unui habitat și, prin
reintegrare în circuitul economic, se pot face economii considerabile.
➢ În cea de a doua parte a capitolului 5 s-au reliefat rezultatele obținute în
urma unui studiu experimental dezvoltat pentru caracterizarea
comportamentului la acțiunea focului a epruvetelor din lemn tratate cu
soluții din nămoluri roșii. În urma analizei rezultatelor experimentale se
pot formula următoarele concluzii:
90
• Tratarea elementelor din lemn prin imersie în șlam încălzit nu
prezintă un caracter ignifug notabil;
• Odată cu creșterea timpului de imersie în șlam încălzit,
caracterul ignifug al tratamentului este diminuat;
• Tratarea elementelor prin pensulare directă cu soluție de șlam
prezintă un caracter ignifug mai pronunțat comparativ cu tratare
prin imersie și încălzire;
• Dintre toate metodele de pensulare testate, aplicarea în două
straturi a nămolului roșu prezintă cel mai ridicat randament de
ignifugare;
• Diferența procentuală dintre pierderea medie de masă rezultată în
urma arderii la epruvetele tratate cu soluția comercială Setistop
și cele pensulate cu șlam în două straturi este nesemnificativă
(3,3 %);
• Diferența procentuală dintre pierderea medie de masă rezultată în
urma arderii la epruvetele netratate și cele pensulate cu șlam în
două straturi este de 40 %;
• Comparând rezultatele determinate prin testarea epruvetelor
netratate, a celor pensulate cu soluție comercială și a celor
pensulate cu șlam se observă că aplicarea a două straturi de
nămol roșu produce un efect ignifug comparabil cu cel indus de
tratamentele deja existente pe piață.
➢ În cadrul capitolului 6 s-au reliefat rezultatele obținute în urma modelării și
analizei numerice a epruvetelor ce au făcut obiectul programului
experimental. În urma analizei rezultatelor numerice se pot formula
următoarele concluzii:
• Analizând distribuția tensiunilor normale pe direcția paralelă cu
fibrele, se observă că regiunea cea mai solicitată este localizată
în vecinătatea încastrărilor. Acest aspect a fost probat și pe cale
experimentală, modul caracteristic de cedare dezvoltându-se prin
ruperea fibrelor în regiunea învecinată bacurilor de prindere.
• În cazul epruvetelor tratate prin imersare în soluție de șlam
încălzit la 100 oC timp de 12 ore s-a înregistrat o creștere de
28,74 % a tensiunilor normale ultime determinate pe cale
numerică, comparativ cu valoarea de referință determinată pentru
elementele netratate. Similar, în cazul epruvetelor tratate prin
imersare în soluție de șlam încălzit la 100 oC timp de 24 ore s-a
înregistrat o creștere de 45,90 % a tensiunilor normale ultime
91
determinate pe cale numerică, comparativ cu valoarea de
referință determinată pentru elementele netratate.
• În cazul epruvetelor tratate prin imersare în soluție de șlam
încălzit la 100 oC timp de 12 ore s-a înregistrat o creștere de
13,85 % a deformațiilor specifice ultime determinate pe cale
numerică, comparativ cu valoarea de referință determinată pentru
elementele netratate. Similar, în cazul epruvetelor tratate prin
imersare în soluție de șlam încălzit la 100 oC timp de 24 ore s-a
înregistrat o creștere de 26,15 % a deformațiilor specifice ultime
determinate pe cale numerică, comparativ cu valoarea de
referință determinată pentru elementele netratate.
• Creșterile procentuale înregistrate pentru tensiunile tangențiale și
deformațiilor specifice ultime determinate pe cale numerică
pentru epruvetele tratate sunt comparabile cu creșterile
procentuale înregistrate pentru forțele ultime și rezistențele la
tracțiune paralelă cu fibrele, determinate pe cale experimentală.
• Diferențele mici înregistrate între deformațiile specifice minime
și cele maxime, înregistrate pentru fiecare model numeric
analizat, probează lipsa caracterului progresiv al cedării, aspect
observat și pe cale experimentală.
• Deplasările maxime înregistrate pentru modelele ce au făcut
obiectul analizei numerice prezintă un tipar comun, valorile
ultime fiind înregistrate în vecinătatea capătului încărcat, iar
zona încastrată fiind caracterizată de deplasări nesemnificative.
• Valorile maxime ale deplasărilor înregistrate pe cale numerică
sunt asemănătoare cu cele determinate pe cale experimentală.
Astfel, în cazul epruvetelor tratate prin imersare în soluție de
șlam încălzit la 100 oC timp de 12 ore s-a înregistrat o creștere de
5,85 % a deplasărilor maxime determinate pe cale experimentală,
respectiv 13,31 % pentru deplasările maxime determinate pe cale
numerică, comparativ cu valorile de referință determinate prin
ambele metode de analiză pentru elementele netratate. Similar, în
cazul epruvetelor tratate prin imersare în soluție de șlam încălzit
la 100 oC timp de 24 ore s-a înregistrat o creștere de 8,96 % a
deplasărilor maxime determinate pe cale experimentală,
respectiv 26,67 % pentru deplasările maxime determinate pe cale
numerică, comparativ cu valorile de referință determinate prin
ambele metode de analiză pentru elementele netratate.
92
• Corelația satisfăcătoare dintre rezultatele determinate pe cale
experimentală și cele determinate pe cale numerică probează
precizia relațiilor de corespondență dintre modulii de elasticitate,
respectiv legea de variație dintre modulul de elasticitatea
longitudinal și densitate utilizate în faza de definire a modelelor
numerice. De asemenea, atât rezultatele numerice cât și cele
experimentale demonstrează eficiența tratamentelor cu șlam
încălzit realizate în vederea îmbunătățirii caracteristicilor
mecanice ale elementelor din lemn.
7.2 Contribuții personale
Pe baza concluziilor prezentate, se pot sintetiza următoarele contribuții personale,

în raport cu domeniul studiat:
➢ Descrierea materialului lemnos prin prezentarea compoziției, a
proprietăților fizice și mecanice;
➢ Prezentarea avantajelor și dezavantajelor induse de utilizarea lemnului în
domeniul construcțiilor;
➢ Elaborarea unui studiu de sinteză care prezintă și descrie principalele
tipuri de structuri din lemn;
➢ Identificarea și prezentarea particularităților sistemelor structurale care
presupun optimizarea consumului de material lemnos;
➢ Prezentarea contextului național și european cu privire la reciclarea și
reintroducerea în circuitul economic a deșeurilor;
➢ Prezentarea politicilor naționale și europene care vizează promovarea
produselor și tratamentelor pentru construcții realizate din deșeuri
reciclate;
➢ Delimitate conceptuală a noțiunilor de sustenabilitate și economie
circulară;
➢ Analiza chimică a nămolului roșu;
➢ Conceperea și elaborarea unui program experimental complex care a avut

două obiective principale. Primul obiectiv face referire la identificarea
tipului de tratament cu nămol roșu care aduce cel mai notabil aport la
creșterea rezistenței la tracțiune a elementelor din lemn. Cel de al doilea
obiectiv face referire la identificarea tipului de tratament cu nămol roșu
93
care aduce cel mai notabil aport la creșterea rezistenței la acțiunea focului
a elementelor din lemn. În cadrul studiilor experimentale, se pot distinge
următoarele activități specifice și contribuții:
• Identificarea compușilor chimici ai probelor de nămol roșu ce se

regăsesc și în componența tratamentelor uzuale destinate
elementelor din lemn;
• Proiectarea și realizarea instalației pentru tratarea epruvetelor din

lemn;
• Realizarea unor tratamente diverse ce au presupus varierea

parametrilor privind timpul de imersare în soluție de șlam,
respectiv temperatura de încălzire a soluției;
• Realizarea unor tratamente diverse prin pensularea epruvetelor

din lemn cu soluții din șlam;
• Determinarea umidităților și a rezistențelor medii la tracțiune

paralel cu fibrele a epruvetelor din lemn tratate și netratate;
• Trasarea curbelor caracteristice forță – deplasare;
• Proiectarea și realizarea instalației pentru testarea epruvetelor din

lemn la acțiunea focului;
• Analiza comparativă a epruvetelor tratate cu soluții de șlam și a

celor tratate cu soluții comerciale;
➢ Realizarea unor analize numerice pe baza metodei cu element finit, cu

scopul de a verifica și valida rezultatele obținute pe cale experimentală;
➢ Identificarea celor mai reprezentative lucrări de specialitate, din domeniul

reciclării și valorificării deșeurilor ca tratamente sau produse noi pentru
piața construcțiilor, prin prezentarea listei bibliografice.
7.3 Valorificarea rezultatelor programului de doctorat
Pe parcursul programului doctoral, activitatea de cercetare s-a concretizat în

următoarele moduri:
➢ Participarea, în calitate de membru, la activitatea de cercetare desfășurată în

cadrul unui proiect național:
„Contract 768P/2013 - Testarea produselor din lemn pentru determinări ale

caracteristicilor mecanice pentru piesele din lemn”
94
➢ Publicarea, în calitate de autor sau coautor, a unui număr de 5 lucrări
științifice, astfel:
➢ Lucrări publicate în reviste/volume ISI Proceedings (1):
• Zăpodeanu I.D., Isopescu D. N., Pruteanu M., Leizeriuc T.-A.,
2015, Advanced thermal protection solution for construction,
SGEM2015 Conference Proceedings, ISBN 978-619-7105-43-8 /
ISSN 1314-2704, June 18-24, 2015, Book6 Vol. 2, 27-34 pp,
DOI:10.5593/SGEM2015/B62/S26.004.
➢ Lucrări publicate în reviste BDI (2):

• Leizeriuc T.-A., Isopescu D. N., Zăpodeanu I. D., 2015, Carving
Joints for Wood Constructions. Calculation Models,
Computational Civil Engineering 2015
• T.-A. Leizeriuc, D. N. Isopescu, D. Ungureanu, N. Țăranu and R.

Polcovnicu, 2021, Sustainable use of red mud slurry waste as
mixture for improving the mechanical properties of wood
products, Bulletin of the Polytechnic Institute of Jassy -
Constructions. Architecture Section (lucrare acceptată spre
publicare)
➢ Lucrări publicate în volume ale conferințelor naționale (1):
• Leizeriuc T.-A., 2015, Studiu privind îmbinările utilizate la
construcţiile din lemn amplasate în zone seismice , “Creaţii
universitare 2015”, Al VIII-lea Simpozion Naţional,
➢ Alte lucrări publicate în reviste/volume ISI Proceedings (1):
• Zghibarcea Ș., Ungureanu D., Țăranu N., Hoha D., Polcovnicu
RA. and Leizeriuc TA, 2021, Cold in-place recycling of aged and
deteriorated asphalt and concrete pavements, ModTech2021
International Conference (lucrare acceptată spre publicare)
➢ Contribuții la elaborarea unor materiale didactice la disciplinele Construcții
din lemn și Timber structures din cadrul Facultății de Construcții și Instalații
Iași.
➢ Implementarea soluțiilor de tratament cu nămol roșu, analizate pe parcursul
programului doctoral, la o serie de structuri din lemn proiectate și realizate
de către autor.
95
BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ
1. Andreica H.A., Berindean A.D., Dârmon R.M. (2007), Structuri din lemn, Editura
U.T. PRESS, Cluj-Napoca.
2. APA – The Engineered Wood Association (2014), Advanced Framing. Construction

Guide, Tacoma, WA.
3. Beaudry M., (2009), Crafting frames of timber, Editura Beaudry.
4. Benson T. și Gruber J., (2020), Building the timber frame house, Editura Harper
Collins Publishers.
5. Binnemans K., Jones P.T., Blanpain B., Van Gerven T., Pontikes Y., (2015), Towards
zero-waste valorisation of rare-earth-containing industrial process residues: a critical
review, J. Clean. Prod. 99, 17–38.
6. Borra C.R., Blanpain B., Pontikes Y., Binnemans K., Van Gerven T., (2016),
Recovery of rare earths and other valuable metals from bauxite residue (Red mud): a
review, J. Sustain. Metal, 2, 4, 365–386.
7. Braungart M., McDonough W. (2002), Cradle to Cradle: Remaking the Way We

Make Things, Editura North Point Press, USA.
8. Breemer W., (2016), Lear to timber frame, Editura Storey Publishing LLC.
9. Brischke C. (2019), Timber, Long-Term Performance and Durability of Masonry

Structures, edited by Bahman Ghiassi and Paulo B. Lourenço, 129-168.
10. Bukauskas A., Mayencourt P., Shepherd P., Sharma B., Mueller C., Walker P.,
Bregulla J., (2019), Whole timber construction: A state of the art review. Construction
and Building Materials, 213, 748-769.
11. Chen Z., Popovski M., Ni C. (2020), A novel floor-isolated re-centering system for
prefabricated modular masstimber construction – Concept development and
preliminary evaluation, Engineering Structures, 222, 111168.
12. Ciornei Al. (2008), Clădiri moderne din lemn, Editura Junimea, Iași.
13. Ciornei A., Vișan D., Dinga F., (2016), Protecția la foc, cu ipsos armat, a
construcțiilor din lemn, Revista Construcțiilor, 123.
96
14. CMHC (1999), Wood Frame Envelopes – Best Practice Guide. Building Technology,
Canada Mortgage and Housing Corporation, Canada.
15. CMHC (2013), Canadian Wood-Frame House Construction, Canada Mortgage and
Housing Corporation, Canada.
16. Corduban C.G. (2013), Structuri moderne din lemn pentru dezvoltare sustenabilă,
Teză de doctorat, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi”, Facultatea de
Construcții și Instalații, Iași.
17. Crișan R. (2006), Construcții din lemn. Publicație de uz didactic, Editura universitară
„Ion Mincu”, București.
18. Crisan R. și Gogulescu S., (2001), Construcţii din lemn, ediţia a II-a, Editura
Universitară „Ion Mincu”, Bucureşti.
19. Darie M., Briciu M., Pană L. (2013), Acoperișuri cu pante mari, Curs Construcții
Civile, Universitatea Tehnică de Construcții București, Departamentul de Construcții
Civile, Inginerie Urbană și Tehnologică, Ediția a 3-a, Conspress, București.
20. Decher E. (2003), Construcții din lemn. Studiul lemnului, Vol. I, Editura Societăţii
Academice „Matei-Teiu Botez”, Iași.
21. Ellingwood B.R., Rosowsky D.V., Pang W. (2008), Performance of Light-Frame

Wood Residential Construction Subjected to Earthquakes in Regions of Moderate
Seismicity, Journal of Structural Engineering, 134 (8), 1353-1363.
22. Ențuc I.S., Secu A.l., Țăranu N., Florența I., Maxineasa S.G., Oprișan G. (2016), A
comparative study of timber structures for pitched roofs, Buletinul Institutului
Politehnic din Iași, Secția Construcții. Arhitectură, 62 (66), 2, 47-57.
23. Erçağ E., Apak R., (1997), Furnace smelting and extractive metallurgy of red mud:
recovery of TiO2, Al2O3 and pig iron, J. Chem. Technol. Biotechnol. 70, 3, 241–246.
24. Florenta I., Taranu N., Secu A., Entuc I-A., Scutaru M.C., Ungureanu D., (2017),
Evaluation of the wood strength class using the experimental approach, Bul. Inst.
Polit. Iasi, 63(67), 2, 121-132.
25. Forest Products Laboratory (2010), Wood handbook — Wood as an engineering

material, General Technical Report FPL-GTR-190, Centennial Edition, United States
Department of Agriculture, Forest Service, Forest Products Laboratory, Madison, WI.
26. Furdui C. (2005), Construcții din lemn. Materiale și elemente de calcul, Editura
Politehnica, Timișoara.
97
27. Giurgiu M. (2011), Studiul privind optimizarea structurilor lamelar compuse, din
lemn, utilizate în construcții, Teză de doctorat, Universitatea „Transilvania”,
Facultatea de Ingineria Lemnului, Catedra de Tehnologia Lemnului, Brașov.
28. Götz K., Hoor D., Möhler K., Natterer J., (2001), Construire en bois, Presses
polytechniques et universitaires romandes, Lausanne.
29. Guinez F., Santa Maria H., Almazan J.L. (2019), Monotonic and cyclic behaviour of
wood frame shear walls for mid-height timber buildings, Engineering Structures, 189,
100-110.
30. Humbert J., Boudaud C., Baroth J., Hameury S., Daudeville L. (2014), Joints and
wood shear walls modelling i: Constitutive law, experimental tests and FE model
under quasi-static loading, Engineering Structures, 65, 52-61.
31. Hugues T., Steiger L., Weber J., (2008), Timber construction., Editura Detail Praxis.
32. Isopescu D., Stănilă O. (2014), Lemnul în construcții. Îndrumar pentru lucrări de
laborator, Editura Societății Academice ,,Matei-Teiu Botez”, Iași.
33. Isopescu D., Stănilă O., Astanei I., Corduban C. (2012), Experimental analysis of
wood mechanical properties from bending, tensile and compression tests, Romanian
Journal of Materials, 42 (2), 204-219.
34. Iuga A. (2017), Managementul industrial în economia circulară, Teză de doctorat,

Universitatea Transilvania din Brașov.
35. Khairul M.A., Zanganeh J., Moghtaderi B., (2019), The composition, recycling and
utilisation of Bayer red mud, Resources, Conservation & Recycling, 141, 483-498.
36. Kretschmann D.E., (2010), Wood Handbook: Wood as an Engineering Material,

Chapter 5 – Mechanical Properties of Wood, Forest Products Laboratory, Madison.
37. Law B., (2010), Roundwood timber framing: Building naturally using local resources,
Editura Permanent Publications.
38. Liu Y., Lin C., Wu Y., (2007), Characterization of red mud derived from a combined
Bayer process and bauxite calcination method, J. Hazard. Mater. 146, 1, 255–261.
39. Maksay Ș.I., Bistrian D.A. (2008), Introducere în metoda elementelor finite, Editura
Cermi, Iași.
40. Marusciac D. (1997), Construcții moderne din lemn, Editura Tehnică, București.
98
41. Marusciac V. (2015), Contribuții cu privire la realizarea și calculul elementelor din
lemn lamelat încleiat, Teză de doctorat, Universitatea Tehnică, Facultatea de
Construcții, Cluj-Napoca.
42. Maxineasa S.G., Enţuc I.S., Țăranu N., Florența I., Secu Al. (2018), Environmental
performances of different timber structures for pitched roofs. Journal of Cleaner
Production, 175, 164-175.
43. Pașcu D. (2009), Sisteme eficiente pentru clădiri cu structură din lemn. Alinierea la
standardele europene, Revista Construcțiilor, 47, 72-73.
44. Pașcu D. (2011), Contribuții la dezvoltarea unor sisteme constructive eficiente pentru
clădiri cu structură din lemn în concordanță cu standardele europene prin comparație
cu alte standarde, Teză de doctorat, Universitatea Tehnică de Construcții București,
Facultatea de Construcții Civile, Industriale și Agricole, București.
45. Pătraș S. (2015), Instrucțiuni tehnice pentru realizarea caselor cu structura din lemn și
pereți stratificați (framing), Romwoodhouse – Asociația Constructorilor de Case pe
Structură din Lemn, București.
46. Popa I. (2004), Fundamente metodologice şi aplicaţii de dendrocronologie, Editura

Tehnică Silvică, București.
47. Porteous J., Kermani A. (2013), Structural Timber Design to Eurocode 5, 2nd Edition,
Blackwell Publishing Ltd., Oxford.
48. Radeș M. (2006), Analiza cu elemente finite, Editura Printech, București.
49. Rappaz M., Bellet M., Deville M. (2003), Numerical modelling in materials science
and engineering. Springer Series in Computational Mathematics, Berlin.
50. Sartori T și Tomasi R. (2013), Experimental investigation on sheathing-to-framing

connections in wood shear walls, Engineering Structures, 56, 2197-2205.
51. Secu Al. și Clatinici, C., (2006), Asigurarea continuității în noduri la structurile în
cadre realizate din lemn, Programul Sesiunii de Comunicari „Silvicultura între
economie si ecologie“, Suceava, 2006.
52. Secu Al. și Roșu A.R., (2013), Structuri în cadre din lemn cu porțiuni hibride (lemn-
platbande compozite), Editura Societăţii Academice „Matei-Teiu Botez”, Iași.
53. Secu Al., Florența I., Țăranu N., Lupășteanu V. (2015), Particularities of platform
wooden framing structures, Buletinul Institutului Politehnic din Iași, Secția
Construcții. Arhitectură, Tomul LXI (LXV), Fasc. 1, 87-92.
99
54. Sherwood G.E., Stroh R.C (1989), Wood-Frame House Construction, United States
Department of Agriculture, Forest Service, Washington, D.C.
55. Simon A., Reinhardt H.W., Harald G., (2015), Materials and Joints in Timber
Structures, Editura Springer.
56. Siodla J., (2015), Razing San Francisco: The 1906 disaster as a natural experiment in
urban redevelopment, Journal of Urban Economics, 89, 48-61.
57. Sobon J. și Schroeder R., (2020), Timber frame construction. Editura Storey books.
58. Sprague P.E. (1981), The Origin of Balloon Framing, Journal of the Society of
Architectural Historians, 40 (4), 311-319.
59. Thallon R. (2008), Graphic Guide to Frame Construction, 3rd Edition, The Tauton
Press, Newtown, CT.
60. Turan M. (2009), Reconstructing the Balloon Frame: A Study in the History of
Architectonics, METU Journal of the Faculty of Architecture, 26 (2), 175-209.
61. Ungureanu D. (2018), Îmbinări adezive pentru elemente pultrudate din

compozite polimerice armate cu fibre, Teză de doctorat, Universitatea Tehnică
„Gheorghe Asachi”, Facultatea de Construcții și Instalații, Iași.
62. Wang C. și Foliente G.C. (2006), Seismic Reliability of Low-Rise Nonsymmetric

Woodframe Buildings, Journal of Structural Engineering, 132 (5), 733-744.
63. Weinard Y., (2016), Advanced timber structures. Arhitectural designs and digital
dimensioning, Editura Birkhauser.
64. Williamson T.G. (2002), Apa Engineered Wood Handbook, McGraw-Hill

Companies, New York.
65. Zhang R., Zheng S., Ma S., Zhang Y., (2011), Recovery of alumina and alkali in
Bayer red mud by the formation of andradite-grossular hydrogarnet in hydrothermal
process, J. Hazard. Mater. 189, 3, 827–835.
66. EN 1995 – 1 – 1: Eurocode 5: Design of timber structures - Part 1-1: General -

Common rules and rules for buildings.
67. Legea 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor.
100

Rezumatul Tezei de Doctorat: Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi" Din Iași

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Rezumatul Tezei de Doctorat: Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi" Din Iași

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

UNIVERSITATEA TEHNICĂ „GHEORGHE ASACHI” DIN IAȘI

FACULTATEA DE CONSTRUCȚII ȘI INSTALAȚII

Vă facem cunoscut că, în ziua de 21.07.2021 la ora 1100 pe platforma Google

Meet https://meet,google.com/zuf-dauy-ozu, va avea loc susţinerea publică a tezei de

" CONTRIBUŢII LA ÎMBUNĂTĂŢIREA PERFORMANŢELOR MECANICE ŞI DE

DURABILITATE ALE ELEMENTELOR UŞOARE DIN LEMN"

elaborată de domnul LEIZERIUC TUDOR-ANDREl în vederea conferirii titlului ştiinţific de

Comisia de doctorat este alcătuită din:

3. Prof.univ.dr.ing. Sorin Dan, Universitatea politehnica Timişoara referent oficial

4. Prof.univ.dr.ing. Ioan Tuns, Universitatea Transilvania din Braşov referent oficial

Cu această ocazie vă invităm să participaţi la susţinerea publică a tezei de

CONTRIBUȚII LA ÎMBUNĂTĂȚIREA PERFORMANȚELOR

4.6 Promovarea produselor și tratamentelor obținute din deșeuri reciclate 41

1.2 Motivația și obiectivele cercetării

Tematica generală a tezei de doctorat se referă la reintroducerea în circuitul

Teza de doctorat este structurată pe șapte capitole, după cum urmează:

Capitolul 1 – Introducere, prezintă motivația și obiectivele ce au stat la baza

Capitolul 3 – Stadiul actual al cunoașterii în domeniul construcțiilor din lemn,

Capitolul 7 – Concluzii generale. Contribuții personale. Valorificarea rezultatelor

Lemnul a reprezentat materialul principal de construcție utilizat la execuția

2.2 Compoziția lemnului

Lemnul este un material natural, de origine organică și cu structură compozită.

Fig. 2.3 Structura microscopică a lemnului din specia rășinoaselor

2.3 Proprietățile fizice ale lemnului

Principalele proprietăți fizice ale lemnului care definesc aspectul și comportarea

Lemn greu ρu = 710 ~ 800 kg/m3

Lemn semigreu ρu = 610 ~ 700 kg/m3

Lemn semiușor ρu = 510 ~ 600 kg/m3

Lemn ușor ρu = 410 ~ 500 kg/m3

Lemn foarte ușor ρu < 400 kg/m3

Fig. 2.5 Clasificarea lemnului în funcție de densitate

Stejar 1110 740 650

Umiditatea lemnului constă în cantitatea de apă existentă în compoziția

Contracția și umflarea sunt fenomene reversibile care variază în funcție de nivelul

În determinarea răspunsului structural al elementelor din lemn solicitate la diferite

Lemnul este un material de construcție natural și regenerabil care a fost utilizat

• Material ecologic și regenerabil

• Rezistență relativă favorabilă

• Gamă largă de produse

• Caracteristici arhitecturale deosebite

Condițiile de creștere, respectiv natura organică a lemnului pot contribui la

• Defecte naturale multiple

3.2 Construcții din bușteni

Fig. 3.1 Cabana Vultur – Vatra Dornei (https://revistadinlemn.ro/2019/04/04/imbinarea-

După prelucrare, la capetele buștenilor, se execută îmbinările. În mod uzual, se

Fig. 3.3 Îmbinare norvegiană (scandinavă)

3.3 Construcții din bârne

3.4 Construcții din cadre ușoare din lemn

Similar structurilor din cadre ușoare cu alcătuire de tip „baloon”, și structurile cu

3.4.1.3 Structuri prefabricate

Fig. 3.13 Structură prefabricată din lemn. Elemente componente și particularități

3.4.2 Particularitățile structurilor din cadre ușoare cu alcătuire de tip

Structura construcțiilor din cadre ușoare cu alcătuire de tip „platform” se

Fig. 3.14 Structură din cadre ușoare cu alcătuire de tip „platform”.

În cazul în care deplasările laterale ale diafragmelor reprezintă mai puțin de 50 %

Pereții structurali sunt elemente verticale, de rezistență, care preiau încărcările

Fig. 3.17 Elementele componente ale pereților structurali din lemn

Fig. 3.22 Buloane utilizate la îmbinarea pereților prefabricați din lemn

Fig. 3.23 Elemente metalice de prindere și ancoraj

Îmbinările dintre pereții structurali și fundație se realizează prin intermediul a

Fig. 3.24 Materiale termoizolante pentru pereți structurali din lemn

Fig. 3.25 Perete structural izolat intern și cu termosistem exterior,

3.4.2.2 Cadre ușoare pentru structuri cu alcătuire de tip „platform”