AVIZ PENTRU DEPUNEREA

LUCRĂRII METODICO-ŞTIINŢIFICE

Subsemnata conf.dr.ing. Emanuela DECHER, îndrumător al lucrării metodico-

ştiinţifice pentru obţinerea gradului didactic I, (seria 2014 - 2016), cu titlul

PRODUSE DIN LEMN, PERFORMANTE, PENTRU CLĂDIRI

CU MULTE NIVELURI

declar că lucrarea candidatei Lavinia SARCA-JUGARU poate fi depusă la Secretariatul

Facultăţii de Construcţii şi Instalaţii din Iaşi până pe data de 31 august 2015.

Data Semnătura,

31.08.2015 conf.dr.ing. Emanuela DECHER

2
 Prof. Lavinia SARCA-JUGARU
Partea I:

PRODUSE DIN LEMN,

PERFORMANTE,
PERFORMANTE, PENTRU
CL ÃDIRI CU MULTE
NIVELURI
Lucrare grad I

Îndrumător:
conf. dr. ing Emanuela DECHER

ONEŞTI - 2015

3
 CUPRINS
PARTEA I:
PRODUSE DIN LEMN, PERFORMANTE, PENTRU CLÃDIRI CU MULTE NIVELURI
Cuprins
Lista tabelelor
Lista figurilor
1. INTRODUCERE
1.1. Motivaţia lucrării
1.2. Obiectivele lucrării
1.3. Scopul lucrării
1.4. Structura lucrării
2. LEMN – MATERIAL COMPOZIT FIBROS NATURAL
2.1.Structura lemnului
2.1.1. Generalităţi
2.1.2. Microstructura lemnului
2.1.3. Macrostructura lemnului
2.1.4. Creşterea arborelui
2.1.5. Creşterea inelelor anuale
2.1.6. Nodurile
2.2. Anizotropia lemnului
2.2.1. Anizotropia proprietăţilor elastice ale lemnului
2.2.2. Anizotropia rezistenţelor lemnului masiv
2.3. Caracterul de „material compozit” al lemnului
2.4. Comportarea lemnului la foc
3. PRODUSE DERIVATE DIN PEMN - LEMN RECONSTITUIT
3.1. Clasificarea produselor pe bază de lemn
3.2. Tipuri de „lemn reconstituit”
3.2.1. LVL (Laminated Veneer Lumber / lemn laminat din furnir)
3.2.2. GLULAM (Glued Laminated Timber / lemn lamelat încleiat)
3.2.3. Placaje
3.2.4. Panouri din şipci sau scânduri de lemn
3.2.5. Panouri din particule din lemn

4
 3.2.6. Panouri din fibre de lemn orientate - OSB (Oriented Strand Board)
3.2.7. Elemente „KIELSTEG”
3.3. Proprietăţi mecanice şi elastice ale lemnului de construcţie şi lemnului reconstituit
3.3.1. Proprietăţi mecanice ale lemnului masiv şi lemnului reconstituit
3.3.2. Proprietăţi elastice ale lemnului masiv şi lemnului reconstituit
3.4. Factori de influenţă a proprietăţilor fizico-mecanice şi elastice ale lemnului masiv şi
lemnului reconstituit
3.4.1. Sensibilitatea la umezeală - „lucrul lemnului”
3.4.2. Degradarea biologică
3.4.3. Influenţa porozităţii lemnului
3.4.4. Măsuri de protecţie a lemnului de construcţie
4. LEMN - MATERIAL DURABIL
4.1. Elemente generale
4.2. Istoricul construcţiilor din lemn
4.2.1. Perioada înainte de era noastră
4.2.2. Perioada erei noastre
4.2.3. Clădiri vechi din România
4.2.4. Biserici de lemn din România
5. STRUCTURI ÎNALTE DIN LEMN ŞI/SAU LEMN RECONSTITUIT - CONCEPŢIE ŞI
ALCĂTUIRE
5.1. Introducere
5.2. Un trend susţinut de autorităţi responsabile
5.2.1. Clădiri de locuinţe (blocuri)
5.2.2. Clădiri cu funcţiuni diverse
5.2.3. O privire în viitor
6. CONCLUZII
Bibliografie

5
PARTEA A II-a:

EVALUAREA PROGRESULUI SCOLAR AL ELEVILOR - PREOCUPARE ACTUALÃ

PRIVIND OPTIMIZAREA PROCESULUI DE ÎNVÃTÃMÂNT

7. EVALUAREA - COMPONENTĂ A DEMERSULUI DIDACTIC

7.1. Evaluarea şi estimarea
7.2. Funcţiile evaluării
7.3.Tipuri de evaluare
7.3.1. Evaluarea iniţială
7.3.2. Evaluarea continuă (formativă)
7.3.3.Evaluarea cumulativă (sumativă)
7.4. Metode şi tehnici de evaluare a rezultatelor şcolare
7.4.1. Verificarea orală
7.4.2. Verificarea scrisă
7.4.3. Probele practice
7.4.4. Observarea sistematică a activităţii şi a comportamentului elevilor
7.4.5. Investigaţia
7.4.6. Referatul
7.4.7. Proiectul
7.4.8. Portofoliul - strategie alternativă de evaluare
7.4.9. Autoevaluarea
7.5. Evaluarea şi notarea
7.6. Tehnici utilizate în scopul educării prin autoevaluare
7.7. Testele docimologice
7.7.1. Itemi obiectivi
7.7.2. Itemi semiobiectivi
7.7.3. Itemii subiectivi
7.8. Factori perturbatori / erori de evaluare şcolară
8. CONTRIBUŢII PERSONALE ÎN EVALUAREA FACTORILOR ACTIVI ÎN
PROCESUL DIDACTIC
8.1. Modalităţi de apreciere a randamentului elevilor în cadrul activităţilor
tehnico - practice

6
 8.2. Instrumentul de evaluare: PROIECTUL
8.3. Motivarea opţiunii pentru alegerea competenţelor pentru care va fi proiectat
demersul de evaluare
8.4. Testul iniţial de evaluare
8.5. Raportarea rezultatelor evaluării după administrarea instrumentului de evaluare
iniţial
8.6. Testul de evaluare finală
8.7. Raportarea rezultatelor evaluării după administrarea testului de evaluare finală
8.8. Interpretarea rezultatelor celor două teste
8.9. Analiza modului în care a fost aplicat baremul de corectare şi notare
8.10. Concluzii
Bibliografie

7
 LISTA TABELELOR
Capitol 1. Introducere
Tabel 1.1. Domenii de utilizare în construcţii a diferitelor specii de lemn

Capitol 2. Lemn – material compozit fibros natural

Tabel 2.1. Caracteristici mecanice şi elasticitate a unor esenţe de lemn, pentru 12 %
umiditate
Tabel 2.2. Valorile coeficientului de corecţie C, funcţie de tipul solicitării

Capitol 3. Produse derivate din lemn – lemn reconstituit

Tabel 3.1. Tipuri de panouri din particule de lemn
Tabel 3.2. Proprietăţi mecanice ale lemnului natural
Tabel 3.3. Proprietăţi mecanice ale lemnului reconstituit
Tabel 3.4. Proprietăţi elastice ale lemnului natural
Tabel 3.5. Proprietăţi elastice ale lemnului reconstituit
Tabel 3.6. Greutăţi specifice ale diferitelor specii de lemn pentru umiditatea de 15 %
Tabel 3.7. Mijloace de conservare a elementelor de construcţie din lemn

Capitol 8. Contribuţii personale în evaluarea factorilor activi în procesul didactic

Tabel 8.1. Activitatea de evaluare în cadrul activităţilor tehnico-practice
Tabel 8.2. Verificarea cunoştinţelor tehnice şi tehnologice prin utilizarea testelor
Tabel 8.3. Fişă tehnologică pentru executarea tencuielilor umede drişcuite
Tabel 8.4. Etape în realizarea unui releveu
Tabel 8.5. Criterii de evaluare
Tabel 8.6. Obiective educaţionale. Matricea obiectivelor
Tabel 8.7. Exemplul 1 de test de evaluare iniţială
Tabel 8.8. Tabel 8.8. Raportarea rezultatelor evaluării iniţiale
Tabel 8.9. Gradul de realizare a sarcinilor din proba de evaluare
Tabel 8.10. Rezultatele obţinute de elevi la testul iniţial
Tabel 8.11. Tabel analitic
Tabel 8.12. Frecvenţa notelor la clasa a IX-a A5
Tabel 8.13. Obiective educaţionale. Matricea obiectivelor
Tabel 8.14. Exemplu de test de evaluare finală
Tabel 8.15. Exemplu de răspunsuri corecte raportate la itemii administraţi

8
Tabel 8.16. Redarea procentuală a gradului de realizare a sarcinilor din proba de evaluare
finală
Tabel 8.17. Rezultatele obţinute de elevi la testul de evaluare finală
Tabel 8.18. Tabel analitic
Tabel 8.19. Frecvenţa notelor la clasa a IX-a A5
Tabel 8.20. Frecvenţa notelor test iniţial/test final

9
 LISTA FIGURILOR
Capitol 1. Introducere
1.1. Diagrama repartiţiei pădurilor din România pe formele de relief
1.2. Diagrama repartiţiei pădurilor pe specii şi grupe de specii
1.3. Evaluarea riscului şi definirea nivelului de performanţă pentru lemnul de construcţie
Capitol 2. Lemn – material compozit fibros natural
2.1. Structura ierarhică a lemnului – lanţurile filiforme polimerice de celuloză sunt
organizate în fibrile de celuloză, ce reprezintă componenta de bază a pereţilor celulari din
structura lemnului
2.2. Orientarea microfibrelor pentru fiecare strat al peretelui celular din secţiunea lemnului
având compoziţia chimică în procente din total greutate
2.3. Evidenţierea structurii unui material compozit stratificat.
2.4. Elemente ale microstructurii lemnului vizibilă cu ochiul liber.
2.5. Structura lemnului
2.6. Ramură în creştere
2.7. Noduri sănătoase. Noduri căzătoare.
2.8. Axele de simetrie elastică ale lemnului
2.9. Curbe caracteristice pentru diferite solicitări
2.10. Variaţia dimensională a lemnului funcţie de gradul de uscare
2.11. Apariţia fisurilor în lemn datorită uscării pronunţată
2.12. Deformaţii ale pieselor de lemn datorită procesului de uscare
2.13. Structura lemnului ca material compozit
2.14. Viteza de creştere a grosimii stratului de lemn carbonizat în funcţie de creşterea
temperaturii la suprafaţa lemnului şi durata incendiului

Capitol 3. Produse derivate din lemn – lemn reconstituit

3.1. Evoluţia produselor pe bază de lemn
3.2. Trei secţiuni din materiale pe bază de lemn care au aceeaşi capacitate portantă la
încovoiere
3.3. LVL – structură material. Aplicaţii
3.4. GLULAM – alcătuire. Aplicaţii
3.5. Placaje. Formare tehnologică, structură material, aplicaţii
3.6. Panouri din şipci sau scânduri de lemn. Structură. Aplicaţii

10
3.7. Panouri din particule din lemn. Structură. Aplicaţii
3.8. Panouri OSB. Structură. Aplicaţii
3.9. Alcătuirea elementelor de structură „Kielsteg”
3.10. Variaţia rezistenţei la compresiune după direcţiile principale de strudiu al lemnului
3.11. Variaţia rezistenţei la încovoiere în funcţie de direcţia inelelor de creştere ale lemnului
3.12. Fenomenul de contragere manifestat după cele trei direcţii principale de studiu ale
lemnului
3.13. Manifestarea efectului contragerii în funcţie de zona din trunchi în care se află piesa
din lemn

Capitol 4. Lemn - material durabil

4.1. Puţuri din regiunea Leipzig din Germania, datând de peste 7000 de ani
4.2. Îmbinarea elementelor din lemn
4.3. Tehnici de îmbinare la colţuri a pieselor din lemn
4.4. Fundaţii de lemn a unai clădiri din Scoţia folosită între anii 3950 - 3700 î.e.n.
4.5. Templul budist Horyu-ji din Nara, Japonia, construit în anul 607
4.6. Biserica din lemn din Urnes, Norvegia
4.7. Sistemul constructiv din lemn masiv şi prinderea de fundaţiile de piatră
4.8. Biserică din lemn construită în anul 1180, în localitatea Borgund, Norvegia, cel mai
bine conservată
4.9. Biserica Lom din Gudbrandsdal datată din anul 1200, Norvegia
4.10. Fațada din spate a casei din oraşul Betleem, după mai bine de 700 de ani
4.11. Grup de case care înconjoară biseric, toate având structuri din lemn (1320)
4.12. Biserica Învierii lui Lazăr, cea mai veche construcţie din lemn din Siberia, Rusia
4.13. Casă în Ötlingen, construită în anul 1513 (www.marc-grodwohl.com)
4.14. Casă în Ötlingen. Schelet din lemn masiv recuperat pentru reconstituire
4.15. Casa Hegenheim, Alsacia, construită în 1564. Faze de demontare pentru a fi
reconstituită în cadrul „Eco-muzeului” din Alsacia, Franţa. (www.marc-grodwohl.com)
4.16. Casa Greder à Hèsingue construită în 1574. (www.marc-grodwohl.com)
4.17. Putna – cea mai veche biserică din lemn din România (1401-1403)
4.18. Biserica din Mariţa, judeţ Vâlcea (1556 - 1557)
4.19. Budeşti Josani, biserică din lemn, maramureşană (1643)
4.20. Biserica de lemn din Crivina de sus, Timiş, datată 1676 şi reparată în 1778
4.21. Biserica de lemn din Vălari, Hunedoara, datată înainte de 1733

11
4.22. Biserica de lemn din Costeşti, judeţ Iaşi (1777)
4.23. Biserica de lemn din Dobrovăţ, judeţ Iaşi datată în anul 1789

Capitol 5. Structuri înalte din lemn - concepţie şi alcătuire

5.1. Clădirea „Murray Grove” din Londra; proiectant: Biroul de arhitectură „Waugh
Thistleton”
5.2. Clădire cu şase etaje, cu apartamente la ultimul nivel; proiectant: Biroul de arhitectură
„Waugh Thistleton”
5.3. Blocul „Forte”, 10 etaje, Melborn, Australia
5.4. Turn cu opt etaje „The Life Cycle Tower One”, Dornbirn, Austria
5.5. Clădire de birouri a firmei „MG Architecture”, Vancouver, Canada
5.6. Turn cu 34 de etaje în Stockholm
5.7. Vedere din interiorul clădirii
5.8. Zgârie-nori de lemn care urmează să fie construit la Viena, în anul 2016
5.8. Studiu pentru o clădire cu 30 de etaje din lemn
5.9. Design inovator pentru o clădire cu structură din lemn din Berlin
5.10. Complexul de clădiri „Waldspirale”, Darmstadt, Germania
Capitol 7. Evaluarea – componentă a demersului didactic
7.1. Distribuţia aptitudinilor elevilor reflectată în curba lui Gauss
7.2. Curba de distribuţie a rezultatelor şcolare conform cu distribuţia în formă de J

Capitol 8. Contribuţii personale în evaluarea factorilor activi în procesul didactic

8.1. Exemplul 2 de test de evaluare iniţială
8.2. Poligonul de frecvenţă la clasa a IX-a A5
8.3. Histograma rezultatelor testului iniţial
8.4. Exemplul 2 de test de evaluare finală
8.5. Poligonul de frecvenţă la clasa a IX-a A5
8.6. Histograma rezultatelor testului final
8.7. Poligonul de frecvenţă. Suprapunere rezultate test iniţial / test final
8.8. Histograma suprapunerii rezultatelor test iniţial / test final

12
 Capitol 1. INTRODUCERE

1.1. Motivaţia lucrării

În construcţii, lemnul este folosit, în principal, sub două forme: lemn masiv şi lemn
reconstituit.
În prezent, lemnul masiv,datorită dimensiunilor sortimentelor executate, este utilizat
pentru elemente ale structurilor tradiţionale.
Lemnul reconstituit se obţine din două subproduse: rumeguş sau lemn de calitate
inferioară şi piese de lemn asamblate prin diferite tehnologii. Sunt de menţionat:
- panourile - produse de dimensiuni mari realizate din placaj tehnic, lamele de lemn,
aşchii de lemn, fibre de lemn asamblate prin lipire, presare şi/sau întărire la cald a unui
adeziv; finisarea acestora este funcţie de diversele aplicaţii specifice;
- elementele structurale reconstituite: lamelate încleiate din lemn sau lemn startificat.
Există câteva mii de specii de arbori care pot fi clasificate în două mari grupe: foioase
şi răşinoase.
Fondul forestier din România cuprinde suprafaţa de 6 495 mii ha din care 27,2 % este
reprezentat de pădure, restul reprezentând vegetaţie forestieră în afara fondului forestier
naţional.
Distribuţia pădurile pe formele de relief este redată în fig. 1.1, iar în fig. 1.2 este
reprezentată pădurea pe specii şi grupe de specii.

Fig. 1.1. Diagrama repartiţiei pădurilor din Fig. 1.2. Diagrama repartiţiei pădurilor
România pe formele de relief. pe specii şi grupe de specii.

Fiecare specie de lemn are domeniul propriu de utilizare în construcţii, tabel 1.1:
acoperişuri, stâlpi, cofraje, eşafodaje, plăci etc.

13
 Tabel 1.1. Domenii de utilizare în construcţii a diferitelor specii de lemn
Arbori din zona temperată
Domenii de
Stejar Pin Pin
utilizare Molid Brad Duglas Plop Stejar
roşu maritim silvestru
Eşafodaje *
Plăci * *
Cofraje * *
Stâlpi * * * * *
Elemente de
* * * * * * *
şarpantă

Alegerea speciei de lemn pentru aplicare într-un anumit domeniu al construcţiilor ţine
seama de o serie de proprietăţi ale acestuia, de umiditatea relativă a mediului de exploatare,
de densitate, duritate etc.

Evaluarea riscului şi definirea nivelului de performanţă necesar

Alegerea unei specii de lemn

Specie de lemn cu Specii de lemn cu

durabilitate suficientă durabilitate scăzută

Nu se impune Lemn având capacitate de Lemn dens, greu de

tratarea lemnului impregnare suficient de bună impregnat

Tehnologii Alegerea unui

noi tip de tratament Realegerea speciei
de lemn sau o nouă
alcătuire structurală

Fig. 1.3. Evaluarea riscului şi definirea nivelului de performanţă pentru lemnul de

construcţie.

1.2. Obiectivele lucrării

Lucrarea pune în evidenţă caracterul de material de construcţie performant al lemnului
sub formele sale de prelucrare, cu aplicaţii la clădiri cu structuri de mare anvergură din
punct de vedere al înălţimii şi deschiderilor. Sunt precizate proprietăţile fizico-mecamice
atât ale lemnului natural, în funcţie de speciile de arbori, cu aplicaţii în ramura construcţiilor
cât şi cele ale produselor pe bază de lemn - aşa numitul „lemn reconstituit”.
Performanţele lemnului reconstituit aduce acest material inovativ la nivelul celor mai
importante şi sigure pentru aplicaţii la clădirile caracterizate prin design deosebit ca

14
anvergură şi înălţime. La toate aceste performanţe se adaugă proprietăţile de material
ecologic şi sănătos, care nu afectează mediul înconjurător şi este benefic vieţii.

1.3. Scopul lucrării

Prezenta lucrare doreşte să scoată în evidenţă locul lemnului ca material structural

superior pentru construcţii din galeria materialelor de construcţii cu proprietăţi deosebite.
Fiind regenerabil, lemnul este uşor de obţinut prin tăierea şi prelucrarea arborilor de diferite
specii cu un consum minim de energie.
Prin valorificarea optimă a proprietăţilor fizico-mecanice, prin tratamentele de
prezervare a lemnului la factorii exteriori agresivi şi printr-o conformare structurală
adecvată, lemnul constituie un material de construcţie ecologic, eficient şi la costuri minime.
Elementele structurale din lemn rămân, în cele mai multe cazuri, aparente, ele
formând şi straturile de finisaj exterior şi/sau interior ale clădirii.
Anvergura clădirilor cu structură din lemn natural se datoreşte alcătuirii geometrice
spaţiale a acesteia, cu referire la sistemele reticulate din bare, având diferite forme: bolţi,
arce, cadre spaţiale sau forme neregulate multiplu-curbate.
Materialului lemnos rezultat după prelucrarea iniţială, cum ar fi: rumeguşul, aşchiile
de lemn, fibrele de lemn, piesele scurte de lemn şi lemnul de calitate inferioară, sunt
valorificate, prin prelucrare, pentru a obţine „lemnul reconstituit” utilizat la fabricarea
elementelor de structură – GLULAM, şi a plăcilor de mari dimensiuni cu caracteristici
mecanice potrivite pentru aplicaţii structurale. Prelucrările tehnologice la care este supus
lemnul natural şi lierea cu adezivi adecvaţi conferă noilor produse proprietăţi fizico-
mecanice şi de durabilitate superioare lemnului natural, păstrând însă aspectul şi
caracteristicile unui material ecologic, sănătos.
„Lemnul reconstituit” este des aplicat le structurile cu diafragme ale clădirilor înalte,
pentru care se iau o serie de măsuri suplimentare de impermeabilizare şi protecţie la foc.
Construcţiile din lemn astfel concepute sunt uşoare, durabile în timp, eficiente din
punct de vedere al izolării termice şi fonice şi, mai ales, rezistă foarte bine la cutremure de
intensitate mare, peste gradul 7 pe scara Richter.
Prin urmare, lemnul nu este materialul ce îşi găseşte aplicaţii doar la acoperişurile în
pantă, pentru clădirile de locuit sau clădirile auxiliare: magazii, anexe gospodăreşti de
exemplu, ci, din vechi timpuri el este utilizat pentru execuţia construcţiilor înalte şi la

15
clădirile amplasate în zone deosebit de periculoase din punct de vedere seismic, de exemplu
Japonia, China, SUA.
Durabilitatea lemnului este dată de vechimea clădirilor existente la această oră pe
planetă, clădiri care nu au suferit intervenţii structurale majore.

1.4. Structura lucrării

Lucrarea este structurată în 8 capitole astfel: 6 capitole - tematica ştiinţifică şi 2

capitole - partea didactică şi în care sunt dezvoltate următoarele probleme:
Capitol 1 – Introducere prezintă:
- motivaţia tematicii abordată în lucrare, rolul pădurilor şi a speciilor lemnoase utilizate în
construcţiile de clădiri, domeniile de utilizare a diferitelor specii de lemn;
- obiectivele lucrării ce definesc lemnul de construcţie şi lemnul reconstituit utilizate la
execuţia structurilor;
- scopul lucrării scoate în evidenţă lemnul ca material ecologic, superior din galeria
materialelor de construcţii cu performanţe deosebite; abordarea în ceea ce priveşte
anvergura structurilor din lemn şi a formelor geometrice neregulate multiplu-curbate;
valorificarea produselor secundare rezultate din prelucrarea primară a lemnului brut şi
obţinerea de noi produse cunoscute sub numele de „lemn reconstituit”;
Capitol 2 – Lemn – material compozit fibros natural tratează următoarele aspecte:
- structura lemnului din punct de vedere macrostructural şi microstructural, cu proprietăţile
sale benefice dar şi negative care imprimă o anumită abordare privind alcătuirea elementelor
şi structurilor din lemn; caracterul de material compozit natural; procesul de creşterea în
diametru al arborilor, a inelelor anuale; dezvoltarea nodurilor şi influenţa acestora asupra
calităţilor fizico-mecanice ale lemnului; compoziţia chimică a lemnului;
- anizotropia lemnului; proprietatea de material ortotrop cu o anizotropie cilindrică; curbele
caracteristice pentru diferite solicitări şi direcţii de acţiune a forţelor faţă de fibrele
lemnului;
- anizotropia rezistenţelor mecanice ale lemnului masiv; variaţia dimensională a lemnului în
funcţie de gradul de uscare;
- caracterul de „material compozit” al lemnului;
- comportarea lemnului la foc;
Capitol 3 – Produse derivate din lemn – lemn reconstituit prezintă:
- evoluţia produselor pe bază de lemn;

16
- clasificarea produselor pe bază de lemn;
- tipurile de produse din „lemn reconstituit” şi tehnologiile de fabricaţie a acestora;
- exemple de alcătuiri structurale din „lemn reconstituit”;
- proprietăţile mecanice şi elastice ale lemnului de construcţie şi lemnului reconstituit;
- factorii de influenţă a proprietăţilor fizico-mecanice şi elastice ale lemnului masiv şi
lemnului reconstituit evidenţiind implicaţiile acesteia asupra următoarelor aspecte: „lucrul
lemnului” (sensibilitatea la umezeală); variaţia greutăţii specifice la lemnul diferitelor
specii; conductivitatea electrică, termică şi fonică; caracteristici mecanice; degradarea
biologică; influenţa porozităţii lemnului;
- măsuri de protecţia lemnului de construcţie.
Capitol 4 – Lemn – material durabil prezintă definirea noţiunii de durabilitate a
lemnului; istoricul construcţiilor din lemn începând cu perioada înaintea erei noastre;
perioada erei noastre şi o ultimă parte care descrie clădirile vechi din lemn din România cu
accent pe cele de cult).
Capitol 5 – Structuri înalte din lemn – concepţie şi alcătuire; sunt date elemente de
concepţie şi alcătuire a structurilor moderne din lemn; este de remarcat susţinerea
autorităţilor responsabile din unele state pentru acest tip de cpnstrucţie; expunerea pe scurt a
sistemelor constructive specifice clădirilor înalte şi exemplificarea acestora prin clădirile
existente sau aflate în faza de proiectare; este semnalată tendinţa în domeniul construcţiilor
de a utiliza cât mai mult structurile din lemn.
Capitol 6 – Concluzii – prezintă calităţile lemnului natural şi a celui reconstituit pentru
aplicarea în construcţii; beneficitatea acestui material pentru viaţă şi protecţia mediului;
performanţele mecanice şi elastice ale materialului; eficienţa economică a clădirilor cu
structură din lemn; locul structurilor din lemn în lumea modernă de azi.
Capitol 7 – Evaluarea – componentă a demersului didactic. Sunt descrise noţiunile de
evaluare şi estimare a lucrărilor teoretice şi practice ale elevilor; descrierea funcţiilor
evaluării, a tipurilor de evaluare – iniţială, continuă sau formativă, cumulativă sau sumativă
şi finală; sunt prezentate metode şi tehnici de evaluare a rezultatelor şcolare; verificarea
orală, scrisă şi prin probe practice a rezultatelor instruirii, observarea sistematică a
activităţii şi a comportamentului elevilor, definirea conceptului de portofoliu ca strategie
alternativă de evaluare, prezentarea tehnicilor de educare prin autoevaluare, a testelor
docimologice; apariţia, în unele situaţii a erorilor de evaluare şcolară.

17
 Capitol 8 – Contribuţii personale în evaluarea factorilor activi în procesul didactic
prezintă:
- modalităţile de apreciere a randamentului elevilor în cadrul activităţilor tehnico-practice;
- instrumentul de evaluare: Proiectul;
- motivarea opţiunii pentru alegerea competenţelor pentru care va fi proiectat demersul de
evaluare;
- testul iniţial de evaluare şi raportarea rezultatelor evaluării;
- testul de evaluare finală şi raportarea rezultatelor evaluării;
- interpretarea rezultatelor celor două teste;
- analiza modului în care a fost aplicat baremul de corectare şi notare.

18
 Capitol 2. LEMN – MATERIAL COMPOZIT FIBROS NATURAL

2.1. Structura lemnului

2.1.1. Generalităţi
Din trecutul îndepărtat şi până astăzi lemnul a fost utilizat constant ca material de
construcţie, în cele mai variate moduri: ca mobilier, finisaje interioare şi/sau exterioare sau
în alcătuiri constructive cu sau fără rol structural. Acest fapt se datoreşte atât răspândirii
acestui material pe toată suprafaţa planetei, sub forma unor diferite specii de arbori, cât şi
proprietăţilor fizico-mecanice şi tehnologice favorabile şi avantajoase: uşurinţă la
prelucrare, greutate proprie redusă şi bune caracteristici mecanice.
Fiind caracterizat de perisabilitate ridicată, legată de o multitudine de factori externi,
printre cei mai răspândiţi amintind influenţa variaţiei de umiditate atmosferică şi a mediului
de exploatare, sensibilitatea la atacul ciupercilor, mucegaiurilor şi insectelor xilofage şi, nu
în ultimul rând, bine cunoscuta vulnerabilitate la foc, au rămas puţine mărturiile unor
realizări foarte vechi de construcţii din lemn. Totuşi poate fi constatată şi astăzi o largă
utilizare în timp a planşeelor şi acoperişurilor din lemn, succesul şi răspândirea acestora
fiind justificată de posibilitatea preluării unor sarcini exterioare considerabile, acoperirii
unor deschideri destul de mari cu structuri uşoare, costuri reduse şi fără a fi necesare
elemente structurale perimetrale masive pentru rezemare.
Orice material de construcţie are proprietăţi fizico-mecanice pozitive şi negative care
trebuie luate în consideraţie, atât atunci când se alege materialul pentru o anumită structură
de rezistenţă sau pentru elementele sale componente, cât şi la proiectarea şi comportarea în
timp a construcţiei. Prin proiectarea unei structuri din lemn se urmăreşte ca proprietăţile
pozitive ale materialului lemnos să fie folosite la maximum iar influenţa factorilor de mediu
şi exploatare negativi, dacă nu poate fi exclusă în totalitate, să fie redusă la minimum.
Lemnul, material de provenienţă organică, fig. 2.1, este folosit în construcţii, de
obicei, după o prelucrare sumară, care durează puţin şi care modifică, în mică măsură,
proprietăţile fizico - mecanice ale acestuia. Pe lângă calităţile sale, lemnul prezintă o serie
de sensibilităţi, care trebuie avute în vedere la proiectare şi execuţie, neglijarea acestora ar
putea compromite, în scurt timp, o construcţie din lemn, făcând-o neutilizabilă.

19
 În cele ce urmează sunt studiate succint, acele proprietăţi ale lemnului de construcţie
şi ale lemnului reconstituit care influenţează proiectarea, execuţia şi exploatarea
construcţiilor.
Lemnul este un material natural, organic, cu structură celulară, deosebit de neomogen
şi anizotrop în ceea ce priveşte proprietăţile fizico – mecanice, regenerabil şi are raportul
rezistenţă - greutate avantajos în comparaţie cu alte materiale de construcţie structurale.

Fig. 2.1. Structura ierarhică a lemnului – lanţurile filiforme

polimerice de celuloză sunt organizate în fibrile de celuloză,
ce reprezintă componenta de bază a pereţilor celulari
din structura lemnului.

Pentru prelucrarea lemnului, consumul de energie necesar obţinerii produselor finite

este mult mai scăzut decât pentru materialele structurale competitive acestuia, cum ar fi
oţelul, betonul sau materialele compozite pe bază de răşini sintetice, fapt ce îi asigură locul
de „material structural preferat”.

2.1.2. Microstructura lemnului

Principala parte din structura lemnului o constituie „fibra lemnoasă” (traheida)
alcătuită din celule ale căror diametre şi lungimi sunt variabile. Fiecare celulă de fibră de
lemn are structura sa de rezistenţă. Aceasta este un stratificat închis, sub formă de tub, cu
patru straturi ale peretelui celular, B (strat de bază), S1, S2 şi S3, fig. 2.2, fiecare strat fiind

20
alcătuită dintr-o combinaţie de trei polimeri chimici organici: celuloza, hemiceluloza şi
lignina, aflate în diferite proporţii pentru fiecare strat, fig. 2.2, valorile medii fiind: lignina -
28,0 %; celuloza - 40,3 % iar hemiceluloza - 28,7 %. Celuloza şi hemiceluloza sunt
polizaharide liniare iar lignina este un fenol amorf (un adeziv hidrofob tridimensional).

Fig. 2.2. Orientarea microfibrelor pentru fiecare strat al peretelui celular din
secţiunea lemnului având compoziţia chimică în procente din total greutate.

Fig. 2.3. Evidenţierea

structurii unui material
compozit stratificat.

Deoarece componenţii carbohidraţi şi fenolici ai lemnului sunt îmbinate sub formă de

struc Celuloza formează lanţuri lungi, neramificate iar hemiceluloza formează lanţuri scurte,
ramificate. Lignina acoperă ca o „coajă” şi întăreşte aceşti polimeri, fig. 2.3.

21
 turi tubulare sau celule cu cavitate celulară mare, greutatea specifică a lemnului
variază foarte mult, fig. 2.4. Volumul mare de goluri din structura celulară a lemnului
conduce la un raport rezistenţă-greutate favorabil, asigurând totodată, rezistenţă la corosiune
şi oboseală şi un cost scăzut.

Microstructura lemnului de stejar Microstructura lemnului de pin

Fig. 2.4. Elemente de microstructura lemnului vizibilă cu ochiul liber.
2.1.3. Macrostructura lemnului

Lemnul sau xylem, este situat în secţiunea interioară a trunchiului arborelui. Funcţiile
principale ale acestuia sunt suportul canalelor nutritive şi stocarea hranei arborelui. Lemnul
se împarte în două zone: a „canalelor ascendente” şi „măduvă” sau inima lemnului.
Canalele ascendente sunt situate imediat după cambium, având ca funcţie principală
stocarea hranei. De asemenea, ele constituie şi mecanismul de transport al sevei. Grosimea
radială a canalelor ascendente este, în mod obişnuit, cuprinsă între 35 şi 50 mm dar pentru
unele specii poate ajunge între 75 - 150 mm.
Măduva sau inima lemnului, constă într-un cerc interior de celule lemnoase care au
suferit modificări atât din punct de vedere chimic cât şi fizic şi care iau naştere din celulele
dinspre exteriorul canalelor ascendente. Golurile celulelor conţin depozite de diferite
substanţe care, frecvent, dau culoarea mult mai închisă a inimii lemnului.
Depozitul de substanţe formate în timpul transformării canalelor ascendente vii în
inima moartă a lemnului, de multe ori, face ca zona moartă, la unele specii, să devină mai
durabilă chiar în condiţiile în care acestea induc putrezirea.
Cambium - este un inel continuu de reproducere a straturilor celulare, situat între
canalele ascendente şi straturile interioare ale scoarţei lemnului. În mod obişnuit, acest strat
este alcătuit din 1 până la 10 celule depinzând, în mare măsură, de sezonul de creştere. Atât
lemnul cât şi coaja sunt situate radial deoarece fiecare strat de celule este generat de celulele
de cambium.

22
 2.1.4. Creşterea arborelui

Creşterea în diametru a arborilor este influenţată atât de sol cât şi de mediul

înconjurător cu care aceştia trebuie să coexiste. Creşterea are loc prin diviziune celulară. Ca
şi celule noi formate, ele sunt „împinse” atât spre interior - pentru a deveni lemn cât şi spre
exterior - pentru a deveni scoarţă. Pentru creşterea arborelui în diametru, celulele sunt
temporar reţinute în cambium pentru a ajuta creşterea în circumferinţă a acestui strat. De
asemenea, în cazul creşterii în diametru a arborelui, celulele adăugate coajei sunt orientate
spre exterior, astfel că suprafaţa exterioară devine crăpată şi rigidă, formând coaja specifică
diferitelor specii.
Tipul şi rata de creştere variază între celulele lemnului tânăr şi cele ale lemnului
târziu. Lemnul tânăr are cavităţi largi şi pereţi subţiri, în timp ce lemnul târziu are cavităţi
mai mici şi pereţi mai groşi, fig. 2.5.

Fig. 2.5. Structura lemnului.

Volumul de goluri este în strânsă legătură cu densitatea materialului lemnos iar acesta
este strâns legat de rezistenţa acestuia. Lemnul timpuriu are densitate mai mică, culoare mai
deschisă şi rezistenţă mai mică decât lemnul târziu.

23
 2.1.5. Creşterea inelelor anuale

Creşterea inelelor anuale, în lăţime, variază în funcţie de specie şi condiţiile locale de

creştere şi dezvoltare a arborelui. Inelele anuale formate în timpul sezoanelor scurte sau
umede sunt mai subţiri decât cele formate în condiţii de creştere normală, mai avantajoasă.
Inelele aceleiaşi specii de arbore formate în condiţii de umbră sunt mai subţiri decât cele
formate în condiţii de însorire. Este de înţeles că, funcţie de vârsta unui arbore, lăţimea
inelelor anuale variază. Acest punct de vedere poate conduce la erori, deoarece condiţiile
anormale ale mediului înconjurător poate fi cauza pentru care un arbore are o creştere mai
mare a lăţimii inelelor anuale sau să se oprească pentru un timp creşterea acestora.

2.1.6. Nodurile

La un arbore în creştere, ramurile se dezvoltă lateral faţă de trunchi producând

deviaţii importante ale inelelor anuale din arbore, regăsite în nodurile pieselor din lemn,
fig. 2.6.

Fig. 2.6. Ramură în creştere. Fig. 2.7. Noduri sănătoase. Noduri căzătoare.
Nodurile se clasifică în două grupe majore: noduri sănătoase şi noduri căzătoare,
reprezentate în fig. 2.7.
Nodurile sănătoase sunt formate de ramurile în creştere.
Nodurile căzătoare se produc atunci când ramurile mor (cad) iar locul rămâne
înconjurat de lemnul trunchiului.
Nodurile cauzează deviaţia inelelor anuale, fapt important deoarece rezistenţa
lemnului din inelul purtător de nod este de 10 până la 20 ori mai mare în sens paralel
fibrelor decât perpendicular pe fibre, prin urmare mărimea şi natura nodului influenţează
major rezistenţa piesei de lemn.
În concluzie:

24
 Elementul structural principal al lemnului de conifere îl reprezintă „traheidele”.
Acestea au aspectul unor celule fibroase care formează inelele anuale de primăvară şi
de vară. Între traheide sunt situate „canalele rezinifere” şi „razele medulare”, al căror
volum nu depăşeşte 10 % din volumul total al lemnului. Ele nu exercită aproape nici o
influenţă asupra proprietăţilor lemnului.
Compoziţia chimică a lemnului uscat este aproape constantă: carbon 49,5 %, oxigen
44,2 % şi hidrogen 6,3 %. Acestea formează substanţe organice compuse, dintre care cea
principală este celuloza care formează pereţii celulelor sau „scheletul lemnului”.
Un alt atu al lemnului de construcţie, datorită structurii sale celulare, îl reprezintă
calităţile de izolare termică şi fonică. Astfel, conductivitatea termică a acestui material este
de 0,13 W/m oC. Pentru comparaţie, betonul este de 10 ori mai puţin izolant termic decât
lemnul, iar oţelul de 250 de ori mai puţin izolant.
Mai mult decât atât, structurile de lemn permit integrarea unor grosimi de material
izolator mai mare având ca efect menținerea un timp mai îndelungat a efectului de izolare a
pereților şi/sau acoperișurilor. Capacitatea calorică a lânei din lemn este de aprox. 2400
J/kg/K, iar cea a împâsliturii din fibre de sticlă este de 670 J/kg/K.

2.2. Anizotropia lemnului

Lemnul este un material eterogen alcătuit din fibre, ceea ce explică caracterul său
anizotrop. Din acest punct de vedere lemnul are o direcţie preferenţială privind
caracteristicile sale mecanice maxime. Proprietăţi fizice şi mecanice variază în funcţie de
planul de tăiere considerat: axial, radial sau tangenţial.
Structura lemnului din tulpină şi deosebirea dintre caracteristicile elastice pe cele trei
direcţii permit atribuirea fiecărui volum elementar de lemn ideal, câte trei suprafeţe de
simetrie elastică, perpendiculare între ele. Corpurile care au o asemenea anizotropie elastică
se numesc anizotrope ortogonale sau ortotrope.
Atribuind volumelor elementare de lemn ideal caracteristici corespunzătoare unei
anizotropii ortogonale, lemnului din trunchi trebuie să i se atribuie o anizotropie cilindrică,
în sensul că în fiecare volum elementar de lemn există trei direcţii: paralelă cu fibrele,
radială şi tangenţială, după care proprietăţile elastice rămân constante în tot volumul
trunchiului.

25
 Lemnului diferitelor piese confecţionate din
trunchiuri de lemn debitate, i se poate atribui
diferite feluri de anizotropii, în funcţie de forma,
dimensiunile şi orientarea secţiunilor faţă de
inelele anuale.

2.2.1. Anizotropia proprietăţilor elastice

ale lemnului

Având în vedere structura lemnului, cele trei

axe de simetrie elastică sunt:
- axa longitudinală, L (sau x) în notaţiile
Fig. 2.8. Axele de simetrie elastică
obişnuite ale unui sistem de referinţă triortogonal ale lemnului.
drept;
- axa radială, R (sau z) şi
- axa tangenţială, T (sau y)
iar cele trei plane de anizotropie elastică sunt: (LR) sau (xz), (RT) sau (zy) şi (TL) sau (yx),
fig. 2.8.
Proprietăţile mecanice ale lemnului, respectiv cele elastice, plastice şi de rezistenţă,
depind de un număr de factori, datorită atât caracteristicilor sale structurale şi fizice cât şi
mărimii, direcţiei, naturii şi vitezei de aplicare a forţelor.
Ca orice corp solid, lemnul supus acţiunii unor forţe exterioare se deformează, forţa
exterioară întâmpinând o rezistenţă, în funcţie de structura şi elasticitatea materialului
lemnos. După dispariţia acţiunii forţelor, deformaţia piesei poate să dispară total - dacă
solicitarea a rămas în domeniul elastic, parţial - dacă este în domeniul elasto-plastic, să
persiste dacă ea este în domeniul plastic. S-a constatat că deformaţiile elastice şi cele
plastice sunt direct dependente de specia lemnoasă, de densitatea, umiditatea şi temperatura
lemnului, de poziţia inelelor anuale şi de direcţia fibrelor faţă de direcţia forţei, precum şi de
timp.

Corelaţia dintre sarcini şi deplasări, respectiv între tensiuni şi deformaţii specifice se

reprezintă grafic sub forma curbelor caracteristice σ = f(ε), fig. 2.9.
Forma acestor curbe, pentru diferite solicitări şi în diferite planuri ale lemnului (LR,
LT, TR) sau în diferite direcţii, evidenţiază:

26
 Fig. 2.9. Curbe caracteristice pentru
diferite solicitări:
1 – Întindere paralelă cu fibrele;
2 – Întindere perpendiculară pe fibre;
3 – Compresiune paralelă cu fibrele;
4 – Compresiune perpendiculară pe
fibre la lemn de foioase;
5 – Compresiune perpendiculară pe
fibre la lemn de răşinoase.

- zona de elasticitate - porţiunea dreaptă;

- de proporţionalitate - unde σ ~ ε şi până unde este repectată legea lui Hooke σ = E×ε;
- zona de curgere şi limita de rupere.
Forma curbelor caracteristice, σ = f(ε), este dependentă şi de modul de variaţie a
intensităţii forţelor în timp, respectiv de faptul dacă acestea sunt statice sau dinamice,
constante sau variabile brusc (cu şoc) sau oscilează între anumite valori maxime şi minime.
Tot curbele caracteristice scot în evidenţă influenţa majoră dată de înclinarea fibrelor faţă de
direcţia forţelor şi influenţa mărimii pieselor din lemn asupra mărimii tensiunilor de curgere
şi rupere şi asupra deformaţiilor acestor piese.

2.2.2. Anizotropia rezistenţelor lemnului masiv

Caracteristicile mecanice şi de deformaţie se determină în laborator, pe epruvete de

dimensiuni mici, executate dintr-un lemn fără defecte, obţinându-se în acest mod
rezistenţele caracteristicete ale lemnului ideal sub încărcări de scurtă durată.
Proprietăţile mecanice ale lemnului depind de o serie de factori, dintre care cei mai
importanţi sunt:
- caracterul şi natura solicitării;
- direcţia solicitării faţă de fibre;
- viteza de încărcare şi durata de menţinere a încărcării;
- structura şi defectele lemnului;
- specia lemnului;
- umiditatea lemnului etc.

27
 La executarea experimentărilor trebuie să se aibă în vedere prevederile normativele în
vigoare privind luarea probelor şi debitarea epruvetelor, atmosfera de condiţionare şi
încercare a epruvetelor de lemn.
O influeţă majoră asupra proprietăţilor mecanice ale lemnului o are variaţia umidităţii
acestuia. Efectul pierderii apei din lemn îl reprezintă fenomenul de contragere, care
corespunde micşorării volumului lemnului pe măsură ce acesta se usucă, fig. 2.10.
Contragerea se evaluează pe epruvete la care se măsoară variaţia volumetrică dintre stadiul
de lemn saturat şi stadiul de lemn anhidru.

Fig. 2.10. Variaţia dimensională a lemnului funcţie de gradul de uscare.

Modificarea de volum prin uscare depinde de natura lemnului:un lemn de esenţă tare
are o contragere mică, în timp ce un lemn moale are o contragere mai mare. De asemenea,
variaţia dimensională de umflare sau contragere este semnificativ diminuată la lemnul
târziu. În cazul fibrelor de lemn variaţiile dimensionale sunt foarte mici. În secţiune
transversală, contragerea tangentă la inelele anuale este importantă, deseori producând
crăparea lemnului, fig. 2.11.

Fig. 2.11. Apariţia fisurilor

în lemn datorită uscării
pronunţată.

28
 Manifestarea acestui fenomen se poate limita prin crearea de crestături în piesele de
lemn la care fenomenul de contragere este pronunţat.
Valorile deformaţiilor din contragere, după cele trei axe de studiu ale lemnului, sunt:
- contragere după direcţie tangenţială puternică, 10 %;
- contragere după direcţie radială redusă, 5 %;
- contragere după direcţie longitudinală foarte redusă.
Aceste diferenţe de contragere dar şi eterogeneităţii materialului lemnos dau naştere
unor deformaţii ale pieselor de lemn în timpul uscării, fig. 2.12.

Fig. 2.12. Deformaţii ale

pieselor de lemn datorită
procesului de uscare.

Rezultatele experimentărilor sunt influenţate de umiditatea lemnului şi, din acest

motiv, toate încercările sunt determinate pentru o umiditate de 12 %. Limitele în care
variază principalele caracteristici mecanice ale lemnului de construcţie provenit din pădurile
Europei, pentru umiditatea de 12 %, sunt date în tabelul 2.1, luând în considerare direcţia
solicitării: paralelă cu fibrele, ║ şi perpendiculară pe fibre, ┴, valorile marcate în tabel sunt
cele folosite în mod curent.

29
 Tabel 2.1. Caracteristici mecanice şi elasticitate a unor esenţe de lemn, pentru 12 %
umiditate
Rezistenţa la Rezistenţa la Rezistenţa la Rezistenţa la
Specia Modul de elasticitate
compresiune întindere încovoiere forfecare
(N/mm2)
Brad: II 6000- 1100 -21000 30- 40 -79 21- 90 -245 49- 66 -136 4,0- 607 -12
┴ 150- 300 -500 2,0- 5,8 -9,5 1,5- 2,7 -4,0 - -
Pin: II 7000- 12000 -20000 30- 47 -94 35- 104 -196 35- 87 -206 6,0- 10 -15
┴ - 3,7- 7,7 -14 1,0- 3,0 -4,4 - -
Zad: II 6300- 13800 -20000 35- 55 -81 107 52- 99 -132 4,5- 9,0 -10
┴ - 7,5 2,3 - -
Fag: II 10000- 16000 -22000 41- 62 -99 57- 135 -180 63- 105 -180 6,5- 10 -19
┴ - 9,0 7,0 - -
Stejar: II 9200- 13000 - 13500 42- 54 -87 50- 90 -180 46- 91 -154 6,0- 11 -13
┴ - 8,0- 11 -19 2,0- 4,0 -9,6 - -
Recalcularea caracteristicilor mecanice de la umiditatea din momentul încercării la
umiditatea de 12 % se face cu relaţiile:
σ12 = σ [1+ C (u -12)]
τ12 = τ [1+ C (u - 12)]
E12 = E [1+ C (u -12)]
unde: σ12, τ12, E12 sunt caracteristicile mecanice şi de deformaţie corespunzătoare umidităţii
lemnului de 12 %;
σ, τ, E sunt caracteristicile mecanice şi de deformaţie corespunzătoare umidităţii
lemnului din momentul încercării epruvetei;
u reprezintă umiditatea lemnului în momentul încercării, %;
C este coeficientul de corecţie, cu valori date în funcţie de tipul solicitării, conform
tabel 2.2.
Tabel 2.2. Valorile coeficientului de corecţie C, funcţie de tipul solicitării
Valoarea
Solicitarea
coeficientului C
Compresiune paralelă cu fibrele 0,040
Compresiune perpendiculară pe fibre 0,035
Întindere paralelă cu fibrele 0,015
Întindere paralelă cu fibrele în direcţie radială 0,010
Întindere paralelă cu fibrele în direcţie tangenţială 0,025
Încovoiere statică 0,040
Încovoiere prin şoc (rezilienţă) 0,020
Forfecare 0,030
Modul de elesticitate la compresiune şi întindere 0,015
Cu ajutorul rezistenţelor rezultate din experimentările lemnului se determină
rezistenţele caracteristice ale lemnului ideal şi rezistenţele caracteristice ale lemnulului
natural ţinând cont şi de natura şi mărimea defectelor lemnului. De asemenea, în calculele

30
de proiectare se are în vedere şi efectul duratei de încărcare asupra caracteristicilor de
rezistenţă.

2.3. Caracterul de „material compozit” al lemnului

Structura anatomică a lemnului reprezintă acest material de „înaltă performanţă", ca

un compozit natural al cărui model, prin operaţii de optimizare, stă la baza multor materiale
compozite artificiale.
Aceste materiale compozite naturale sau artificiale de fapt, au în comun următoarele:
- structură cu un pronunţat caracter periodic;
- fibre cu proprietăţi mecanice ridicate, înglobate într-o matrice, în general,
termorigidă.
Acest lucru este reprezentat de celuloză / hemiceluloză / lignina în lemnul masiv
compozit. Pe baza acestei definiții, la un prim nivel de observare, secțiunea transversală a
trunchiului arborelui evidențiază creșteri anuale în diametru iar eterogeneitatea relevă
caracterul sezonier al perioadelor de creștere și influenţele climatice. Structura celulară
repetativă a lemnului, în secțiunea transversal, apare la niveluri de mărime scăzute. Ne
aflăm, prin urmare, în prezenţa unui material alcătuit din elemente tubulare orientate în
direcţie longitudinală (direcţia de creştere în înălţime a arborelui). Aceste elemente sunt
ranforsate de alţi constituienţi anatomici, fibrele lemnoase, orientate după direcţie radială,
fig. 2.13. Peretele elementelor de lemn sunt alcătuite din diferite straturi, fiecare strat fiind
caracterizat de unghiul de înfășurare a „microfibrilelor de celuloză”, fig. 2.13.

Fig. 2.13. Structura lemnului ca material compozit.

31
 Pe acest model de înfăşurare a straturilor se bazează astăzi tehnologia principală
pentru fabricarea elementelor tubulare din compozite artificiale (catarge pentru bărci din
fibre de kevlar, de exemplu).
În general, toate performanțele fizico-mecanice ale lemnului, relevante pentru
construcții, rezultă din această anatomie sofisticată.
Structura anatomică a materialului, prin ea însăşi, explică, de exemplu, proprietățile de
izolare conferite de lemn. Golurile de aer datorită porozităţii materialului conferă coeficienți
de conductivitate termică excepțională comparativ cu valorile celorlalte materiale
structurale concurente.

2.4. Comportarea lemnului la foc

Lemnul transmite căldura, în cazul unui incendiu, de 10 ori mai lent decât betonul şi
de 250 de ori mai lent decât oţelul. Mai mult, conţinutul său în apă determină formarea unei
cruste carbonizate la suprafaţa lemnului care devine strat izolator ce încetineşte propagarea
arderii în adâncime. Când lemnul arde el se consumă lent, păstrându-şi calităţile mecanice
timp de mai multe ore, fără să degaje gaze toxice. Pentru a convinge, pompierii autorizaţi
folosesc lemnul la pereţi antifoc. Viteza de creştere a grosimii stratului exterior carbonizat
este în strânsă legătură cu creşterea temperaturii, fig. 2.14.

Fig. 2.14. Viteza de creştere a grosimii stratului de lemn carbonizat în funcţie de

creşterea temperaturii la suprafaţa lemnului şi durata incendiului.

32
 Capitol 3. PRODUSE DERIVATE DIN LEMN – LEMN
RECONSTITUIT
Prin produse derivate din lemn (PDL) sau „lemn reconstituit” (LR) sunt denumite
produsele de format mare, în general panouri, care se obţin prin lipirea, asamblarea, presarea
la cald şi termo-întărirea liantului în cazul placajelor, şipcilor, lamelelor de lemn, fibrelor de
lemn, rumeguşului şi/sau alte tipuri de fibre ligno-celulozice.
Structura acestui material este modificată faţă de cea a lemnului masiv prin
ameliorarea anumitor proprietăţi. Fragmentarea şi apoi reconstituirea lemnului are ca efect
diminuarea gradului de anizotropie a lemnului, cunoscut fiind faptul că panourile LR
prezintă caracteristici omogene şi identice atât în sens transversal cât şi longitudinal.
Acestea sunt izotrope după toate direcţiile şi depăşesc limitele lemnului masiv în ceea ce
priveşte dimensiunile, fig.3.1.

Fig. 3.1. Evoluţia produselor pe bază de lemn.( Website www.lignum.ch)

Există multe tipuri de panouri care diferă între ele prin componentele din care sunt
alcătuite, prin structură şi care, în funcţie de proprietăţile căpătate, au domenii de aplicare
bine stabilite.

33
 3.1. Clasificarea produselor pe bază de lemn

Clasificarea produselor derivate din lemn se realizează după rezistenţa mecanică, mai
mare sau mai mică, şi rezistenţa la umiditate inclusiv a acelor panouri expuse la umiditate
permanentă şi/sau atacului ciupercilor.
Produsele derivate din lemn, notate „MDB 20”, sunt panouri ce pot fi expuse la
umiditate limitată, adică, nivelul lor de umiditate nu creşte decât temporar, astfel că
umiditatea lui este aceeaşi pe întreaga suprafaţă şi nu depăşeşte, în medie, 15 %. Umiditatea
eventual absorbită de panou se eliberează liber.
„MDB 100”, sub efectul factorilor climatici, echilibrul higrometric poate creşte, sau
panourile pot fi umede temporar, cu condiţia ca nivelul umidităţii medii să nu depăşească 18
% iar umiditatea absorbită să se poată evapora.
„MDB 100 G”, sub efectul variaţiilor climatice de umiditate, echilibrul higrometric
poate creşte, panourile pot fi permanent umede, iar umiditatea absorbită se va evapora
imediat.

3.2. Tipuri de „lemn reconstituit”

În lucrare sunt prezentate produse de lemn reconstituit de mare performanţă, utilizat

cu precădere la elemente şi structuri speciale din lemn. Sunt folosite denumiri consacrate
pentru aceste produse care, în mare parte, sunt date de producător.
Lemnul reconstituit foloseşte produse /părţi de lemn rezultate din prelucrările
succesive ale lemnului masiv, astfel că produsele secundare, de calitate inferioară sau
rebuturile sunt valorificate superior, sub diferite forme, prin aplicarea tehnologiilor de
prelucrare de înaltă performanţă şi prin asocierea de materiale moderne cum ar fi răşinile
sintetice.
Noile produse obţinute prezintă o serie de avantaje faţă de lemnul masiv, atât de
natură fizică - printr-o creştere a omogenităţii materialului, cât şi din punct de vedere
mecanic, astfel că merită de menţionat o sporită capacitate portantă, fig. 3.2.

3.2.1. LVL (Laminated Veneer Lumber / lemn laminat din furnir)

LVL este un produs structural realizat din foi subțiri de furnire cu grosime uzuală de 3
mm, lipite cu un adeziv cu rezistenţe mecanice superioare, la care fibrele lemnoase sunt
aşezate paralel cu axa principală a elementului. Panourile de LVL sunt tăiate în elementele
structurale care au rezistenţă şi rigiditate superioare lemnului natural.

34
 Fig. 3.2. Trei secţiuni din materiale pe bază de lemn care au aceeaşi capacitate
portantă la încovoiere.

LVL este potrivit pentru aplicații structurale cum ar fi: grinzi, căpriori şi stâlpi, pentru
imobile cu funcţiuni diverse: spaţii comerciale, hale industriale, structuri speciale în mediul
rural inclusiv case.
Realizat prin aşezarea straturilor paralel cu fibrele -tip S- sau având, pe lângă furnirele
cu fibre paralele intercalate, un număr redus de foi de furnire aşezate perpendicular pe
lungimea elementului -tip Q-, LVL este ideal pentru elemente structurale cu deschideri mari,
fig. 3.3.

Fig. 3.3. LVL – structură material. Aplicaţii.

Caracteristici tehnice:
- Esenţe de lemn (de provenienţă din Rusia) cu umiditate de 10 % ±2 % - două variante:
I. Inima din pin silvestru şi feţele exterioare din larice;
II. Inima şi feţele exterioare din molid;
- Produse şi dimensiuni:
LVL tip S: straturi orientate în sensul fibrelor lemnoase; grosimi curente: 36 ÷ 105
mm; lungimi: 12000 mm; lăţimi: 200 ÷ 400 mm;

35
 LVL tip Q: acelaşi mod de aşezare ca la tipul S dar având min. 16 % din straturi
aşezate transversal; grosimi: 21 ÷ 75 mm; lungimi: 12000 mm; lăţimi: 1250 mm;
- Domenii de aplicare: material structural pentru construcţii
LVL tip S: grinzi principale; pane de acoperiş; căpriori; amenajări mansardă;
contravântuiri între ferme; arbaletrieri la acoperişurile clădirilor cu deschideri mari etc.;
LVL tip Q: pontoane; stâlpi; rigidizări plăci plăci etc.
- Avantaje:
• grosimi mici;
• greutate scăzută (480 kg/m3);
• rezistenţe mecanice de două ori mai mari decât ale lemnului masiv sau lamelatelor
încleiate;
• proprietăți structurale uniforme rezultate din aşezarea straturile de furnire subțiri;
poziţionarea acestora este astfel fixată încât să se obţină o rigiditate superioară iar
coeficientul de variație pentru modul de elasticitate este mai mic de 5 %;
• greutatea scăzută permite realizarea de elemente structurale cu deschideri
importante odată cu scăderea înălţimii secţiunii elementului;
• permit o mare libertate de concepţie arhitecturală prin adoptarea de linii modern,
îndrăzneţe;
• sunt foarte rezistente la foc;
• sunt compatibile cu diferite tratamente de prezervare şi produse de finisare;
• adaptabil dar stabil, materialul prezentând caracteristici mecanice remarcabile,
putând fi aplicat sub diverse forme cu aceeaşi eficacitate;
• umiditatea materialului este de 10 – 11 %, ceea ce garantează o bună stabilitate
dimensională; fenomenele de contragere, umflare, de fisurare sunt în mare măsură
neglijabile.
În general, LVL este ales atunci când cheresteaua nu are caracteristici mecanice
suficient de puternice pentru a prelua sarcinile exterioare sau sunt necesare lungimi mari.

3.2.2. GLULAM (Glued Laminated Timber / lemn lamelat încleiat)

Glulam este un tip de produs din lemn de construcție care este format din straturi de
cherestea, scânduri sau dulapi, având anumite dimensiuni şi lipite cu adezivi pe bază de
răşini sintetice durabile, rezistente la umiditate şi foc. În America de Nord materialul realizat
prin stratificare, este numit stratificat de laminare sau „lamstock”. Prin lipirea (laminarea)

36
unui număr de piese de lemn, de dimensiuni mai mici, se obţine un element structural, cu
dimensiuni mari şi rezistenţe mecanice ridicate. Elementele componente cu lăţime de
maximum 20 cm, sunt suprapuse şi încleiate cu concavitatea inelelor anuale orientată în sus,
cu excepţia primului element care este plasat invers. Dispunerea astfel a elementelor reduce
la minimum contracţia transversală şi tensiunile de întindere transversală din variaţii
climatice care acţionează asupra lemnului şi în îmbinările încleiate.
Procesul de priză a adezivilor şi rezultatul încleierii depind de o serie de factori, dintre
cei mai importanţi sunt:
- caracteristicile materialului de încleiere (natură, concentraţie, vîscozitate, temperatură
etc.);
- caracteristicile materialului lemnos (specia, forma şi aspectul suprafeţei, umiditatea,
temperatura etc.);
- caracteristicile mediului ambiant (umiditate, temperatură, presiunea vaporilor etc.);
- tehnologia de execuţie şi altele.
Elementele încleiate pot fi realizate cu lungimi şi înălţimi foarte mari, dimensiunile
fiind limitate, în general, de posibilităţile de transport. În mod curent se pot realiza elemente
de 30 … 35 m lungime şi până la 2,2 m înălţime.
Avantajele deosebite ale utilizării elementelor de lemn încleiat constau în:
- dimensiunile, teoretic nelimitate, ale elementelor de construţie, în practică producându-
se, în mod curent, piese cu înălţime de max. 2,0 m şi lungime de 30…40 m; dimensiunile
sunt limitate din condiţii arhitecturale, de capacitatea de prelucrare a instalaţiilor şi
utilajelor, de dimensiunile atelierelor de fabricaţie şi de condiţiile de transport;
- forma elementelor, care poate fi dreaptă sau curbă, cu secţiunea transversală constantă
sau variabilă;
- ameliorarea rezistenţei şi a rigidităţii prin reducerea influenţei nodurilor şi realizarea
unui material cu omogenitate mai mare;
- folosirea raţională a lemnului dispus pe înălţimea secţiunii transversale prin plasarea
unor elemente componente de clasă de rezistenţă mai mare în zonele mai puternic solicitate
şi de clasă de rezistenţă mai redusă în zonele slab solicitate; de exemplu la elementele
încovoiate spre exterior se foloseşte lemn de bună calitate iar la interior, spre axa neutră,
lemn de calitate mai redusă;
- eliminarea, în exploatare, a deformaţiilor datorită uscării, deoarece la realizarea
elementelor structurale părţile componente sunt uscate la o umiditate de 12 %, valoare

37
aproximativ egală cu umiditatea de exploatare din interior,
interior fapt ce realizează
realizeaz o umiditate de
echilibru variaz între 9 şi 12 %;
bru a lemnului care variază
- precizia dimensionalăă a elementelor datorită
datorit uscări în prealabil şi datorită
datorit procedeului
industrial de fabricare.
Glulam optimizeazăă valorile structurale ale unei resursee regenerabile de materie primă
prim
- lemnul. Ca şii în cazul altor produse inginereşti din lemn, se reduce cantitatea totală
total de
lemn utilizat în comparație
ie cu cheresteaua
cherestea din lemn natural, prin diminuarea impactului
negativ al defectelor lemnului din componente.
Aceste elemente structurale sunt utilizate sub formă
form de stâlpi verticali
vertical sau înclinaţi,
grinzi orizontale şii forme curbate, arcuite. Se pot realiza şii elemente ca secţiuni
secţ transversale
I şi sub formă de cheson, cu unele dificultăţi
dificult i în procesul de fabricaţie
fabricaţi care însă sunt
compensate prin avantajele în planul stabilităţii
stabilit şii al flambajului elementelor,
elementelor fig. 3.4.
Elementele din glulam
lulam pot fi executate cu o mare varietate de configurații
configura geometrice,
oferind astfel arhitecţilor
ilor libertate artistică,
artistic fără a sacrifica cerințele
ele structurale necesare.

Fig. 3.4. GLULAM – alcătuire. Aplicaţii.

3.2.3. Placaje
Placajul este un panou pe bază
baz de lemn obţinut
inut prin lipirea de straturi de furnire
ezate cu fibrele perpendiculare unele peste altele şi în numărr impar.
tehnice aşezate impar
variaz între 1 şi 50 mm.
Grosimea unui panou variază
necesit şase paşi principali: exfolierea
Fabricarea unui panou de placaj necesită xfolierea, sortarea,
calibrarea, presarea, şlefuire şii tăierea.
t

38
 Foile de furnir din care este alcătuit panoul de placaj se obțin prin derularea
trunchiului unui arbore, care este aşezat pe un diapozitiv cu cuţite şi se roteşte în jurul unui
ax, rezultând o foaie cu grosime între 0,33 şi 4 mm. Rezultă în felul acesta benzi de furnire
mai mici decât lăţimea finală a panoului de placaj, care sunt îmbinate pentru a reconstitui
stratificaţia anterioară. Foile astfel obţinute sunt sortate în funcţie de calitate: cele mai bune
vor fi aplicate ca straturi exterioare iar celelalte, de cele mai multe ori înădite, alcătuiesc
straturile interioare.
Foile de furnir sunt apoi lipite cu adezivi din grupele ureo-form-aldehidă, melamine,
răşini fenolice sau resorcină. Pachetul astfel format este introdus sub o presă. Feţele
exterioare sunt încălzite la 160 oC, fapt ce asigură distrugerea eventualelor organisme vii din
masa lemnoasă dar şi întărirea adezivului. După răcire panourile sunt trasate şi tăiate la
dimensiunile finale, fig. 3.5.

Fig. 3.5. Placaje. Formare tehnologică, structură material, aplicaţii.

Caracteristici tehnice
Proprietăţile placajului sunt apropiate lemnului masiv dar plăcile au o mai mare
rigiditate la deformare şi rezistenţe crescute la şocuri şi variaţii de umiditate. Prin tehnologia
de formare sunt eliminate, în mare parte, defectele şi sensibilităţile lemnului masiv.
Pentru calităţile acestor produse de lemn reconstituit -aspect decorativ, stabilitate
dimensională în plan, proprieţăţi de izolare termică şi acustică, rezistenţă la atacul insectelor
xilofage şi ciupercilor- îşi găsesc aplicaţii în numeroase domenii de activitate.
În ramura construcţii placajul este folosit la execuţia pereţilor, acoperişurilor,
planşeelor, cofrajelor şi ca finisaj exterior.
- Produse:
• placaj de interior (CTBS);
• placaj pentru mobilier;

39
 • placaj de exterior;
• placaj de calitate pentru cofraje (CTBC);
• placaj rezistent la umiditate (CTBH);
• placaj ignifugat (CTBI);
• placaj mulat (flexibil).
- Dimensiuni: grosimi: 3 ÷ 30 mm; lăţimi: 1220 mm şi 1530 mm; lungimi: 1500 mm şi
3100 mm.

3.2.4. Panouri din şipci sau scânduri de lemn

Placile din şipci sau scânduri de lemn se compun din două suprafețe exterioare care
sunt apoi placate sau înnobilate şi un miez central format din şipci sau scânduri lipite
împreună şi presate. Gama de produse comercializate este mare, având în vedere
dimensiunile şi speciile de lemn utilizate. Aceste panouri sunt folosite în principal în
producția de mobilier, decoraţiuni şi cadru de uşi, fig. 3.6.

Fig. 3.6. Panouri din şipci sau scânduri de lemn. Structură. Aplicaţii.

40
 3.2.5. Panouri din particule din lemn
Un panou din particule din lemn este un material sub formă de placă, fabricat sub
presiune şi temperatură a particulelor de lemn amestecate cu un liant organic sau mineral.
Acest tip de panou este format din aşchii mari de lemn amestecate cu particule fine din
lemn. În funcție de structura acestora, panourile din particule de lemn pot fi, tabel 3.1.

Particulele din lemn sunt sub formă de aşchii, rumeguș, făină de lemn și bucăţi de
cherestea.
Panourile din particule de lemn sunt fabricate prin metoda „uscată” sau „seacă”. În
timpul procesului tehnologic este utilizat un liant care poate fi:
- organic, în majoritatea cazurilor rășină de tip fenol-formaldehidă și uree-formaldehidă;
- anorganic, mai rar utilizat: ciment, magneziu.
Tabel 3.1. Tipuri de panouri din particule de lemn
Direcția de aplicare
a presiunii în timpul
Panouri Poziţionarea particulelor
fabricației, în raport
cu fețele
Particulele grosiere și fine sunt amestecate în
Monostrat
proporții egale, în grosimea panoului
Particulele fine formează cele două straturi
Multistrat exterioare, particulele grosiere formează stratul
Perpendicular pe
intermediar
feţe
Straturi cu
Dimensiunile particulelor variază continuu, mai
particule de
mari în stratul de mijloc şi mai fine în fețele
mărime
panoului
progresivă
Fără locaşuri Particulele grosiere și fine sunt amestecate în
tubulare extrudate proporții egale, în grosimea panoului
Pararel cu feţele Particulele grosiere și fine sunt amestecate în
Cu locaşuri
proporții egale, în grosimea panoului care are
tubulare extrudate
locașuri tubulare
Acest proces tehnologic urmează următoarele etape:
- măcinarea bucăților de lemn pentru a obţine particule;
- uscarea particulelor;
- sortarea după dimensiuni a particulelor care vor fi aglomerate;
- amestecul fibrelor de lemn în proporţiile prevăzute, presarea și stabilizarea în final
pentru a rezulta dimensiunea finală.
În construcții, panourile din particule de lemn sunt utilizate la execuţia pereţilor
interiori, fig. 3.7.

41
 Fig. 3.7. Panouri din particule din lemn. Structură. Aplicaţii.

3.2.6. Panouri din fibre de lemn orientate – OSB (Oriented Strand Board)
OSB este un panou ancătuit din mai multe straturi constând, în principal, din benzi
(fibre) de lemn lipite cu un liant. Panourile din lamele de lemn subțiri, orientate sunt,
denumite OSB. Grosimea acestor panouri este de 6 ÷ 25 mm.
Domeniile de aplicare ale acestor panouri sunt în construcțiile din lemn drept
contravântuiri/rigidizări la pereţi interiori şi/sau exteriori, acoperiș și planşee, fig. 3.8.
Plăcile OSB au fost produse inițial din deşeuri de lemn rezultate de la producerea furnirelor
şi a placajelor din lemn, cu avantaje privind prețul de cost.

Fig. 3.8. Panouri OSB. Structură. Aplicaţii.

Fabricarea se realizează dintr-o „saltea” de aşchii de cherestea cu dimensiuni
variabile, comprimat și liate cu ceară și rășină: 95 % lemn și 5 % ceară și rășină. Straturile

42
sunt obţinute prin mărunţirea șipcilor de lemn, care sunt sortate şi aranjate orientat, într-un
covor. Numărul straturilor este determinat, în parte, de grosimea panoului dar este limitat de
echipamentul de presare. Printre rășinile utilizate pot fi menționate: melamină-uree
formaldehidă (MUF) şi izocianat (PMDI), care emit compuși organici volatili (COV) ce
sunt puternic diminuate de straturile de protecţie aplicate la suprafaţă. „Covorul” este aşezat
într-o presă care degajă căldură la partea superioară sau în grosime, permiţând compactarea
straturile şi activarea procesului de întărire a răşinii cu care este impregnat materialul
lemnos. Panourile sunt apoi tăiate și pot fi prelucrate la margini pentru obţinerea plăcilor.
Caracteristici tehnologice:
OSB înlocuieşte, în multe utilizări, placajul, MDF-ul și este aplicat, în special, în
alcătuirea structurilor de case din lemn, pentru pereţi, planşee şi acoperişuri. Acestea pot fi
rezistente la apă sau foc, dar nu sunt recomandate pentru utilizare în exterior fără o protecție
suplimentară a suprafeţelor la acţiunea intemperiilor. Uneori, pentru produsele OSB, lamele
de lemn sunt tratate pentru a rezista la atacul ciupercilor și insectelor, de exemplu termitele.
Densitatea a panourilor variază între 600 - 700 kg / m³ şi este supusă fluctuaţiilor.

3.2.7. Elemente „KIELSTEG”

Elementele „Kielsteg” sunt ușoare și cu capacitate portantă mare. Sunt elemente de
construcții din lemn ce pot fi utilizate pentru a se realiza acoperișuri și planșee cu deschideri
mari.
Acestea au o structură celulară liniară: elemente din lemn la partea superioară și partea
inferioară legate între ele prin elemente din placaj sau OSB dispuse în zig-zag, fig. 3.9.
Capacitatea de a realiza deschideri mari oferă o maximizare a modului în care este
folosit spațiul util al construcției. Acest lucru este de o importanță majoră în ceea ce
privește asigurarea cerințelor arhitecturale pe toată durata de viață a unei construcții.
Alte aspecte deosebite ale elementelor „Kielsteg” sunt următoarele:
- capacitatea de a crea înălțimi utile superioare sistemelor clasice de construit;
- capacitatea de a crea spațiu pentru cabluri și conducte în interiorul planșeului, astfel
acestea fiind mascate de elementele din lemn.

43
 3.9. Alcătuirea elementelor de structură „Kielsteg”. (www.woodcon.ro)

3.3. Proprietăţi mecanice şi elastice ale lemnului de construcţie şi

lemnului reconstituit
3.3.1. Proprietăţi mecanice ale lemnului masiv şi lemnului reconstituit
Lemnul este un material HETEROGEN - neuniform ca structură, conpoziţie, calitate
etc. - şi ANIZOTROP - pentru o aceeaşi solicitare, rezistenţa este diferită funcţie de direcţia
de studiu, astfel că pe aceeaşi direcţie, rezistenţa la intindere şi cea la compresiune au valori
sensibil diferite.
Rezistenţa mecanică creşte, în general, cu greutatea specifică. La evaluarea
proprietăţilor mecanice ale unui element din lemn, este bine să se verifice regularitatea
creşterii arborelui, prezenţa, localizarea şi starea noduri sau ale altor defecte. Funcţie de
felul în care se prezintă lemnul, sunt definite mai multe clase de calitate cărora le corespund
caracteristici mecanice diferite.
Rezistenţa şi deformabilitatea imbinărilor depind esenţial de proprietăţile elementelor
de lemn asamblate. În zona îmbinărilor este necesar să fie utilizat cel puţin lemn cu
rezistenţă medie sau lemn reconstituit, de exemplu GLULAM de calitate. Anumite tipuri de
îmbinări speciale impun condiţii mai severe pentru aceste zone, în care eforturile sunt

44
verificate ţinând cont de slăbirea secţiunii prin practicarea de găuri pentru buloane cu
diametre mari sau prin chertare.
- Rezistenţa la compresiune creşte aproape proporţional cu densitatea şi scade odată cu
creşterea conţinutului de apă. De exemplu, o creştere de 1 % a umidităţii determină în
medie, o scădere a rezistenţei cu 4 %.
Rezistenţa la compresiune pe direcţie transversală (radială şi tangenţială) este 15-20 %
din rezistenţa pe direcţie axială, fig. 3.10. Rezistenţa la compresiune transversală este, în
general, slabă dar este ceva mai bună la lemnul dur de foioase.
- Rezistenţa la întindere a lemnului are valoarea maximă. Pe direcţie axială, rezistenţa la
întindere este apropape dublul celei la compresiune.Totodată, această caracteristică este
puternic influenţată de sensul fibrelor şi defectele lemnului, cum sunt nodurile sau fibrele
torse (răsucite).
Rezistenţa la întindere transversală este, în general, foarte slabă, astfel că utilizarea
lemnului la elemente întinse, de exemplu tiranţi, este bine să fie evitată.

Fig. 3.10. Variaţia

rezistenţei la compresiune
după direcţiile principale
de strudiu al lemnului.

- Rezistenţa la încovoiere. Pentru probe de aceleaşi dimensiuni şi aceleaşi forţe care

acţionează perpendicular pe axă, comportarea la încovoiere variază funcţie de poziţia
suprafeţelor de separaţie între inelele de creştere, fig. 3.11.

Fig. 3.11. Variaţia rezistenţei

la încovoiere în funcţie de
direcţia inelelor de creştere
ale lemnului.
a) forţa aplicată paralel cu
fibrele lemnului;
b) forţa aplicată radial;
c) forţa aplicată perpendicular pe
fibrele lemnului.

45
 - Rezistenţa la forfecare în lungul fibrelor sau lunecare longitudinală, reprezintă
solicitarea la forfecare cel mai frecvent întâlnită în construcţii. Această caracteristică
mecanică este direct proporţională cu densitatea materialului lemnos, din acest punct de
vedere, lemnul de răşinoase are o comportare mai slabă.
Rezistenţa la forfecare în lungul fibrelor este cu 50 – 60 % mai mică decât cea la
forfecare transversală (perpendiculară pe direcţia fibrelor).
- Duritatea exprimă rezistenţa pe care lemnul o opune la penetrarea unui corp dur, de
exemplu o unealtă de prelucrare, un cui, un şurub etc. Duritatea mare implică o lucrabilitate
mai redusă a lemnului.
Duritatea este diferită pentru diferite zone ale trunchiului. Astfel, duramenul este mai dur
decât alburnul şi este proporţională cu densitatea lemnului.
- Rezistenţa la şoc (rezilienţa) reprezintă mărimea caracteristică pentru comportarea
lemnului la solicitări prin şoc şi este egală cu raportul dintre lucrul mecanic consumat pentru
ruperea unei epruvete şi aria secţiunii transversale în care s-a produs ruperea (Academia
Romană, DEX. Ed.Univers enciclopedic, Bucureşti, 1998).

Rezilienţa maximă se manifestă pe direcţie radială, iar cea minimă pe direcţie

tangenţială. Funcţie de rezistenţa la şoc, speciile de lemn se clasifică astfel:
- lemn rezilient: frasin, brad; se foloseşte mai ale la fabricarea unor unelte, schiuri, grinzi;
- lemn mediu rezilient: stejar, fag; are ca aplicaţii fabricarea tâmplăriei;
- lemn fragil: pin, cedru; se foloseşte pentru alcătuiri fixe, de exemplu scheletul la tavane
suspendate.
Tabel 3.2. Proprietăţi mecanice ale lemnului natural şi lemnului reconstituit
Rezistenţe caracteristice (N/mm2) Densitate (kg/m3)
Clasa de Încovoiere Întindere Compresiune Forfecare Densitate Densitate
rezistenţă 0 90 0 90 medie
(fm,k) (ft,0,k) (ft,90,k) (fc,0,k) (fc,90,k) (fv,k) (ρk) (ρmean)
C14 14 8 0,4 16 2,0 1,7 290 350
C16 16 10 0,5 17 2,2 1,8 310 370 Încovoiere paralelă cu
fibrele: fm şi E0
C18 18 11 0,5 18 2,2 2,0 320 380
Forfecare: fv şi G
C20 20 12 0,5 19 2,3 2,2 330 390
Lemn moale

C22 22 13 0,5 20 2,4 2,4 340 410

C24 24 14 0,5 21 2,5 2,5 350 420
C27 27 16 0,6 22 2,6 2,8 370 450
C30 30 18 0,6 23 2,7 3,0 380 460
C35 35 21 0,6 25 2,8 5,4 400 480
Întindere sau compresiune
C40 40 24 0,6 26 2,9 3,8 420 500 paralelă cu fibrele:
ft,0; fc,0; E0

46
 C45 45 27 0,6 27 3,1 3,8 440 520
C50 50 30 0,6 29 3,2 3,8 460 550
D30 30 18 0,6 23 8,0 3,0 530 640
D35 35 21 0,6 25 8,4 3,4 560 670
D40 40 24 0,6 26 8,8 3,8 590 700
Lemn tare

D50 50 30 0,6 29 9,7 4,6 650 780

D60 60 36 0,6 32 10,5 5,3 700 840
Întindere sau
compresiune
D70 70 42 0,6 34 13,5 6,0 900 1080 perpendiculară pe fibre:
ft,90; fc,90; E90
Notă: Indicii au următoarele specificaţii: 0 – direcţia paralelă cu fibrele; 90 – direcţia perpendiculară
pe fibre; m – încovoiere; t – întindere; c – compresiune; v – forfecare; k – valori caracteristice.

În tabelul 3.2 sunt date câteva proprietăţi mecanice ale lemnului natural de diferite
specii şi ale lemnului reconstituit.
Tabel 3.3. Proprietăţi mecanice ale lemnului reconstituit
Rezistenţe caracteristice (N/mm2)
Proprietăţi secţionale
Încovoiere Întindere Compresiune Forfecare în planul Lunecare între
Grosime nominală 0 90 0 90 panoului straturi
Tip placaj
(mm) (fm,0,k) (fm,90,k) (ft,0,k)(ft,90,k) (fc,0,k) (fc,90,k) (fv,k) (fr,k)
Placaj 12,5 23,5 12,2 13,6 7,2 13,9 8,1 3,2 0,9
S.U.A 21,0 14,8 10,1 10,5 6,9 10,6 7,7 3,2 0,9
Placaj 12 23,0 11,4 15,0 7,2 15,0 12 2,9 0,9
Suedia 24 21,6 12,4 15,4 6,9 15,4 11,4 2,9 0,9

Notă: 1) Valoarea caracteristică a

modulului de elasticitate,
Ei,k = 0,8 Ei,mean
Încovoiere perpendiculară pe 2) Numărul straturilor: min. 5
Încovoiere paralelă cu fibrele:
fibre:
fm,0,k şi Em,0,mean;
Fm,90,k şi Em,90,mean;
Lunecare între straturi: fr,0,k
Lunecare între straturi: fr,90,k

Întindere sau compresiune

perpendiculară pe fibre: Forfecare în planul panoului: Întindere sau compresiune paralelă cu fibrele:
fv,k ft,0,k , fc,0,k , Et,0,mean , Ec,0,mean
ft,90,k , fc,90,k , Et,90,mean , Ec,90,mean

3.3.2. Proprietăţi elastice ale lemnului masiv şi lemnului reconstituit

- Deformabilitatea este diferită pe cele trei direcţii de solicitare: axială, radială şi
tangenţială, pentru o aceeaşi încărcare, tabel 3.4.

47
 Tabel 3.4. Proprietăţi elastice ale lemnului masiv
Moduli de elasticitate (kN/mm2) Densitate (kg/m3)
Modul de Modul de Modul de
Clasa de Modul de elasticitate Densitate Densitate
elasticitate mediu elasticitate, 5 %, elasticitate mediu
rezistenţă mediu la forfecare medie
0 0 90
(Gmean) (ρk) (ρmean)
(E0,mean) (E0,05) (E90,mean)
C14 7,0 4,7 0,23 0,44 290 350
C16 8,0 5,4 0,27 0,50 310 370
C18 9,0 6,0 0,30 0,56 320 380
C20 9,5 6,4 0,32 0,59 330 390
Lemn moale

C22 10,0 6,7 0,33 0,63 340 410

C24 11,0 7,4 0,37 0,69 350 420
C27 11,5 7,7 0,38 0,72 370 450
C30 12,0 8,0 0,40 0,75 380 460
C35 13,0 8,7 0,43 0,81 400 480
C40 14,0 9,4 0,47 0,88 420 500
C45 15,0 10,0 0,5 0,94 440 520
C50 16,0 10,7 0,53 1,00 460 550
D30 10,0 8,0 0,64 0,60 530 640
D35 10,0 8,7 0,69 0,65 560 670
Lemn tare

D40 11,0 9,4 0,75 0,70 590 700

D50 14,0 11,8 0,93 0,88 650 780
D60 17,0 14,3 1,13 1,06 700 840
D70 20,0 16,8 1,33 1,25 900 1080
Notă: Indicii au următoarele specificaţii: 0 – direcţia paralelă cu fibrele; 90 – direcţia perpendiculară pe fibre;
m – încovoiere; t – întindere; c – compresiune; v – forfecare; k – valori caracteristice.

Tabel 3.5. Proprietăţi elastice ale lemnului reconstituit

Moduli de elasticitate mediu (N/mm2) Modul de Densitate (kg/m3)
Proprietăţi forfecare
Întindere şi
secţionale Încovoiere mediu Densitate Densitate
compresiune
(N/mm2) caracteristică medie
Grosime
Tip
nominală (ρk) (ρmean)
placaj (Em,0,mean) (Em,90,mean) (Et/c,0,mean) (Et/c,90,mean) (Gv,mean)
(mm)
Placaj 12,5 10300 2500 6800 4600 500 410 460
S.U.A 21,0 7800 2500 5200 3900 500 410 460
Placaj 12 23,0 11,4 7200 4800 500 410 460
Suedia 24 21,6 12,4 7400 4600 500 410 460
Notă: 1) Valoarea caracteristică a modulului de elasticitate, Ei,k = 0,8 Ei,mean
2) Numărul straturilor: min. 5

Deformabilitatea pe direcţie axială este, de regulă, cu puţin mai mare la compresiune

decât la întindere.
- Flexibilitatea caracterizeză mai mult sau mai puţin lemnul, în raport cu următoarele
proprietăţi:
- rezistenţă la îndoire: reprezintă săgeată mică înainte de rupere; in raport cu greutatea
lor specifică mai mică, răşinoasele au o rezistenţă semnificativă la indoire, de unde

48
utilizarea lor la schelete structurale; în schimb fagul, care se curbează uşor, este folosit la
fabricarea mobilei;
- tenacitate sau fermitate; este proprietatea lemnului de a suporta simultan eforturi
ridicate şi deformaţii mari, înainte de a ceda prin rupere;
- rigiditate: reprezintă raportul între secţiunea piesei de lemn şi săgeata sa în momentul
ruperii; între diversele esenţe, lemnul cel mai rigid se rupe repede şi casant.

3.4. Factori de influenţă a proprietăţilor fizico-mecanice şi elastice ale

lemnului masiv şi lemnului reconstituit
De la tăierea arborelui, la prelucrarea şi apoi aplicarea şi exploatarea lui în construcţii,
apar o multitudine de factori exteriori care influenţează atât structura lemnului - prin:
- modificări de natură fizică - date de variaţia de volum datorită influenţei umidităţii
proprii a lemnului, dar şi a mediului de exploatare şi a temperaturii prin pierderea apei din
macrostructura materialului şi aprinderea lemnului, rezultând o suprafaţă carbonizată;
- degradări datorită atacului microorganismelor şi insectelor aflate în mediul de
exploatare a lemnului de construcţie.
În continuare se face referire la factorii cei mai des întâlniţi şi care manifestă o
influenţă majoră asupra caracteristicilor fizice şi, mai ales, a celor mecanice pe parcursul
întregii durate de viaţă a construcţiei.

3.4.1. Sensibilitatea la umezeală - „lucrul lemnului”

Unul dintre aspectele semnificative ale lemnului, cu implicaţii directe asupra aplicării
lui în construcţii, îl reprezintă sensibilitatea la umezeală. Conţinutul de apă influenţează
greutatea specifică, dimensiunile, stabilitatea formelor şi rezistenţa mecanică, care scade
odată cu creşterea umidităţii. Totodată, umiditatea crescută, de peste 18 % a masei
lemnoase, dă naştere la apariţia unor procese biologice de degradare a lemnului.
Procesul de uscare a lemnului proaspăt tăiat, al cărui conţinut de apă poate ajunge şi
până la 75 % din greutatea lui, are ca scop aducerea umidităţii conţinut în masa lemnoasă la
o limită acceptabilă pentru utilizarea lui în construcţii, fără ca pe pearcursul duratei de
exploatare să apară pericolul unor fenomene de deformaţie importante În acest sens, se
recomandă ca umiditatea conţinută de masa lemnoasă să fie de cca. 8 – 12 % - pentru
utilizare la interior, ca material de finisaj şi cca. 13 – 18 % pentru utilizare la exterior.

49
 Lemnul, material higroscopic, păstrează proprietatea de a realiza schimburi de
umiditate cu mediul ambiant. De aceea, dincolo de practica uscării prealabile, este indicată
adaptarea lemnului la mediul în care va fi exploatat, respectiv aducerea acestui material la
umiditatea de „echilibru higroscopic optim”, înainte de punerea în operă.
Modificarea conţinutului de apă al
lemnului între anumite limite, respectiv
între starea anhidră (total uscată) şi
valoarea de saturaţie a fibrelor (de peste
30 %), determină variaţii de volum şi
implicit dimensiuni după cele trei direcţii
principale: axială, radială şi tangenţială -
apare noţiunea de „lucrul lemnului”.
Fig. 3.12. Fenomenul de contragere manifestat
Sub valoarea de saturaţie a fibrelor, după cele trei direcţii principale de studiu ale
lemnului.
situată în jurul umidităţii de 30 %, apare
A. Contragere tangenţială (maximă);
fenomenul de „contragere” cu efect de B. Contragere radială (medie);
C. Contragere axială (minimă).
reducere a volumului lemnului. Peste
această umiditate, se produce fenomenul de „umflare” a lemnului manifestat prin creşterea
volumului. Atât contragerea cât şi umflarea au valori diferite după cele trei direcţii
principale de studi al lemnului: contragerea este mai mare pe direcţie tangenţială decât pe
direcţie radială, contragerea axială este mai redusă decât contragerea transversală (radială şi
tangenţială), fig. 3.12.
Contragerea lemnului, prin uscare, provoacă tensiuni şi implicit deformaţii, cu efecte
diferite pe diferite direcţii şi in diferite secţiuni ale trunchiului. Contragerea axială este mai
redusă decât contragerea transversală (radială şi tangenţială).
Funcţie de zona de trunchi din care au fost extrase, piesele de lemn, acestea se vor
deforma diferit, fig. 3.13. Sensul probabil al variaţiilor dimensionale şi de formă ale pieselor
din lemn, ca urmare a uscării (efect ce are loc şi prin procesul de îmbătrânire a lemnului) şi
a variaţiilor de umiditate inerente în exploatare, trebuie prevăzute şi ţinut cont de ele la
proiectarea de detaliu a construcţiilor din lemn, fig. 3.13.
Fenomenul de contragere se manifestă diferit şi în funcţie de speciile de lemn, astfel
s-a făcut următoarea clasificare:
- esenţe de lemn având contrageri reduse cuprinse între 5 – 10 %; (plop, nuc); apte pentru
lucrări de tâmplărie şi furnire;

50
 - esenţe de lemn cu contrageri medii cuprinse între 10 – 15 %; (răşinoasele); prezintă
fisuri medii şi pot fi utilizate ca lemn rotund;
- esenţe de lemn cu contrageri mari cuprinse între 15 – 20 %; (stejarul); prezintă crăpături
mari din uscare şi este necesară debitarea rapidă a trunchiului arborelui, înaintea uscării.

Fig. 3.13. Manifestarea efectului contragerii în funcţie de zona din trunchi în care se află
piesa din lemn.
Variaţia umidităţii din mediul de exploatare are efecte asupra stabilirii umidităţii de
echilibru a lemnului şi influenţează o parte din proprietăţile fizice şi mecanice ale acestuia.
În continuare se enumeră o parte din acestea.
- Greutatea specifică - variază funcţie de specie şi de conţinutul de apă. Ca atare, în
cadrul fiecărei specii în parte, se pot face referiri la valori stabile ale greutăţii specifice
numai raportat la conţinutul de apă. În tabelul 3.6 sunt prezentate o parte din speciile de
lemn şi greutăţile lor specifice, pentru diverse specii de lemn, pentru umiditatea de 15 %.

Tabel 3.6. Greutăţi specifice ale diferitelor specii de lemn pentru umiditatea de 15 %

Greutatea Greutatea
Specia specifică Specia specifică
(t/m3) (t/m3)
Plop 0,54 Cireş 0,77
Brad 0,60 Fag 0,80
Mesteacăn 0,60 Carpen 0,92
Paltin 0,70 Stejar 0,94
Salcâm 0,75 Abanos 1,26
- Conductivitatea electrică, termică, fonică
Conductivitatea electrică variază funcţie de conţinutul de apă din masa lemnoasă,
esenţa lemnului şi densitatea lui. În general, aceasta creşte odată cu umiditatea materialului.

51
 Conductivitatea termică a lemnului este scăzută. Lemnul este un bun izolator termic,
de exemplu, lemnul de brad este de peste 3 ori mai izolant decât cărămida cu goluri.
Conductivitatea fonică a lemnului este redusă. Fiind uşor, lemnul este un material
poros şi ca atare un bun izolator acustic. De exemplu, lemnul de balsa, pentru o grosime de
20 mm, determină o reducere a nivelului de zgomot cu 27 dB pentru sunete de 1000 Hz.

- Caracteristici mecanice
Caracteristicile mecance ale lemnului natural sunt semnificativ influenţate, în sens
negativ, de conţinutul de apă din material.
- Rezistenţa la compresiune scade odată cu creşterea conţinutului de apă. De exemplu, o
creştere cu 1 % a umidităţii masei lemnoase determină, în medie, o scădere a rezistenţei la
compresiune cu 4 %.
- Rezistenţa la întindere. În cazul elementelor care prezintă fisuri din contragere,
rezistenţa la întindere perpendiculară pe fibre scade foarte mult.
- Duritatea lemnului scade odată cu creşterea umidităţii acestuia.

3.4.2. Degradarea biologică

Dată fiind originea sa organică, lemnul este atacat de micro şi macro organisme:
bacterii de putrefacţie, ciuperci, insecte parazite. Unii agenţi biologici atacă lemnul uscat, de
exemplu insectele parazite. Alte atacuri biologice, cum ar fi cele ale bacteriilor de
putrefacţie sau ciupercilor parazite, sunt favorizate de trei factori: umiditatea crescută
asociată căldurii şi lipsei ventilaţiei.
Cât priveşte putrescibilitatea, lemnul este afectat, în special, de situaţiile mixte
întâlnite curent în practică: zone ude / zone uscate); variaţii ciclice ale umidităţii.
Agenţii biologici sunt de regulă specifici fiecărui tip de lemn. Sunt mai vulnerabile
părţile tinere ale lemnului şi, în general, speciile de lemn moale, decât cele de lemn dur.
Aplicarea unor tratamente de protecţie (vopsire sau lăcuire, catran sau carbonatare)
trebuie făcută pe lemn bine uscat; apa menţinută în interiorul unui lemn prea tânăr,
impermeabilizat superficial, va determina, în scurt timp, putrezirea acestuia.

3.4.3. Influenţa porozităţii lemnului

Porozitatea este o caracteristică fizică generală a lemnului, în ceea ce priveşte
utilizarea şi consevarea diverselor specii de lemn.
Porozitatea influenţează capacitatea de izolare termică (lemnul poros este mai bun
izolant termic), dar şi sensibilitatea la umezeală, care devine accentuată de o porozitate

52
crescută. Porozitatea lemnului variază funcţie de specie. În general, se consideră mai poros
lemnul moale, decât cel dur; cel cu vase mici şi difuze, decât cel cu vase mari; cel fără
răşină, decat cel cu răşină. Suprafeţele de capăt (secţiuni transversale) sunt mai poroase
decât cele longitudinale, deci mai vulnerabile din punct de vedere al absorbţiei de apă.

3.4.4. Măsuri de protecţie a lemnului de construcţie

Longevitatea lucrărilor executate din lemn este asigurată printr-o concepţie corectă a
construcţiei şi a detaliilor, alegerea judicioasă a materialelor şi a tehnicilor de punere în
operă şi, la nevoie, prin sisteme de prezervare adecvate aplicate la suprafaţă sau protecţie
chimică în masă.
Produsele chimice fungicide (antiseptice) nu acţionează eficient contra putrezirii decât
dacă pătrund suficient în masa lemnului. Această condiţie nu este indeplinită decât de
tehnologiile industriale de impregnare, tabel 3.7.
Tabel 3.7. Mijloace de conservare a elementelor de construcţie din lemn1
Gradul de expunere Agresiuni posibile Mijloace de conservare
Elemente protejate de Protecţie chimică; impregnarea suprafetelor, în
Insecte
intemperii general suficientă
Intemperii Tratarea suprafeţelor (vopsea sau lac protector)
Zone relativ uscate atacate de
Elemente parţial protejate de Protecţie chimică
insecte
intemperii
Zone umede atacate de Protecţie chimică. Folosirea unor esenţe
ciunperci rezistente la ciuperci
Intemperii Tratarea suprafetelor (vopsea sau lac protector)
Elemente expuse la
intemperii Protecţie chimică. Folosirea unor esenţe
Ciuperci
rezistente la ciuperci
Protecţie chimică. Folosirea unor esenţe
Elemente umede Ciuperci
rezistente la ciuperci
Acţiuni chimice ale apelor Protecţie chimică. Folosirea unor esenţe
Elemente scufundate în apă
poluate; bacterii rezistente la acţiunea bacteriilor

1
Conform Normelor SIA 164, Construction en bois (după VITTONE, Renee, Bâtir. Manuel de la
construction. Presses Polytechniques et Universitaires Romandes, Lausanne, 1996, p.105)

53
 Capitol 4. LEMN – MATERIAL DURABIL

Lemnul, material de construcţie tradiţional prin vechimea şi diversitatea aplicaţiilor

sale, cu efecte benefice în plan economic, social şi cultural, este considerat „ material de
construcţie durabil”.
Lemnul reconstituit reprezintă rezultatul unor cercetări ample şi al dezvoltării unor
tehnologii de vârf, moderne şi eficiente care, prin noile sale proprietăţi, conduc la
readucerea acestui material de construcţie în plan principal.

4.1. Elemente generale

Durabilitatea este însuşirea lemnului de a rezista în timp la acţiunea de distrugere a

diferiţilor agenţi fizici, chimici şi biologici, de a-şi păstra nealterate proprietăţile naturale
în timp (Barbu, 1983) şi este specifică pentru diferite specii de lemn. Durabilitatea lemnului în
stare naturală depinde de structura anatomică şi de compoziţia sa chimică şi variază în
funcţie de condiţiile în care este exploatat (Vintilă, E. – 1959). Factorii de mediu şi cei de
exploatare, cum ar fi: umiditatea atmosferică, apa absobită prin capilaritate, intemperiile,
sporii de ciuperci şi ouăle de insecte, solicitările termice, chimice şi mecanice, acţionează
asupra materiei lemnoase, deteriorând caracterul de „material durabil”.
În general, lemnul cel mai durabil, în condiţii normale de utilizare, este cel care:
- conţine cantităţi suficient de mari de răşini natural, cum ar fi:
• răşini: pinul, pitchpinul;
• oleo-răşini: tek, eucalypt;
• tannin: stejar, castan;
- este dens;
- nu conţine substanţe care fermentează; în cele mai multe cazuri alburnul conţine
amidon şi glucoze care constituie hrana obişnuită a insectelor xilofage;
- este amplasat intr-un mediu uscat.
Lemnul supus unei umidităţi constante este durabil; astfel, lemnul de arin, stejar, ulm,
complet scufundat în apă dulce poate dura secole. Dacă însă lemnul este exploatat în
atmosferă uscată, la adăpost, acesta poate rezista mai multe milenii (vezi mormintele
egiptene).
Dacă durabilitatea naturală nu este suficientă pentru aplicaţii, lemnul este supus unor
tratamente de protecţie.

54
 Există cercetări în domeniile nanomaterialelor şi nanotehnologiilor care au la bază
lemnul şi care scot în evidenţă produse deosebit de durabile pentru o gamă variată de factori
distructivi, cu durată mărită de exploatare şi funcţionalitate crescută. Sunt argumente care
justifică efortul cercetării în domeniul lemnului, al cercetării interdisciplinare şi cunoaşterii
normelor şi legislaţiei în toate domeniile de activitate în care acest material este folosit.
Aplicarea unor măsuri de protecţie şi conservare a lemnului în cunoştinţă de cauză
poate avea efecte benefice pentru starea de sănătate a construcţiilor, cu consecinţe favorabile
asupra mediului (Prună M. - 2009).
Durata de exploatare a lemnului de construcţii depinde de durabilitatea lui faţă de
agenţii de degradare şi în acest sens, există un acord general privind nivelul minim de
durabilitate care, asociat cu alţi factori, permite obţinerea unei durate de utilizare acceptabilă
pentru elementele şi structurile din lemn.
În condiții optime, respectând principiile de bază ale proiectării clădirilor, structurile
din lemn pot dura timp de secole fără deteriorări semnificative, fapt demonstrat de
arheologia şi istoria patrimoniului construit.

4.2. Istoricul construcţiilor din lemn

Lemnul este cunoscut şi folosit de constructori din toată lumea, de mii de ani. Cele
mai multe construcţii care au putut trece de vitregiile naturii dar şi de pornirile distructive
ale oamenilor sunt cele din piatră naturală sau piatră arsă (cărămizile). Cu toate acestea, cu
puţină îngrijire, arheologii au descoperit vestigii şi clădiri vechi de mii de ani care au fost
realizate din lemn. În continuare sunt prezentate o parte din aceste structuri.

4.2.1. Perioada înainte de era noastră

Cultura neolitică păstrează cele mai vechi structuri din lemn cunoscute. Nu este nici
un mormânt, nici un templu sau o cabană. Cele mai vechi structuri din lemn din lume
cunoscute şi păstrate până astăzi, sunt patru puţuri aflate în regiunea Leipzig din Germania,
fig. 4.1. Acestea datează de peste 7000 de ani (datarea a fost făcută cu ajutorul
dendrocronologiei, tehnică bazată pe analiza inelelor anuale ale lemnului) şi au fost lucrate
din lemn de stejar, în vremea primelor civilizaţii agricole din Europa Centrală. Descoperirile
au fost analizate de cercetătorii germani de la Institutul de Silvicultură din Freiburg şi
Oficiul Patrimoniului Arheologic din Dresda, împreună cu cei elveţieni de la Institutul
Federal de Cercetare din Birmensdorf.

55
 Odată cu bucăţile de lemn au fost descoperite şi numeroase alte vestigii care, aflate
sub nivelul pânzei freatice, au rezistat timp de milenii: resturi vegetale, obiecte din lemn,
recipiente din scoarţă de copac, frânghii şi vase de ceramică bogat decorate, fig. 4.2.

Fig. 4.1. Puţuri din regiunea Leipzig din Germania, datând de Fig. 4.2. Îmbinarea
peste 7000 de ani (perioada 5206 - 5098 î.e.n.). elementelor din lemn.

Studiile cu ajutorul laserului au scos la iveală detalii suprinzătoare privind modul în

care a fost lucrat lemnul, dezvăluind faptul că oamenii neolitici stăpâneau meşteşugul
prelucrării lemnului la un nivel neaşteptat de ridicat, în ciuda faptului că nu dispuneau decât
de unelte de piatră. Trunchiurile uriaşe de stejar au fost tăiate în scânduri, care au fost apoi
folosite pentru a căptuşi fântâna, utilizând tehnici sofisticate de îmbinare la colţuri, fig. 4.3.

Fig. 4.3. Tehnici de îmbinare la Fig. 4.4. Fundaţii de lemn a unei clădiri din Scoția
colţuri a pieselor din lemn. folosită între anii 3950 - 3700 î.e.n.

Descoperirea fântânilor din Germania, cu porţiunile de lemn păstrate, îi va ajuta pe

arheologi să realizeze studii mai detaliate asupra tehnologiei construcţiilor din lemn în

56
perioada neolitică şi să înţeleag
ţeleagă rolul acestora în consolidarea stilului de viaţă
via sedentar la
populaţiile
iile europene de acum 7000 de ani (Science Daily / foto: Sächsisches Landesamt für
Archäologie, Dresden).
În cursul mileniului al VI-lea
VI î.e.n., oamenii din Europa Centrală au trecut de la stadiul
de vânători - culegători
tori la un stil de viaţă
via sedentar, bazat pe agricultură.
agricultură Stilul de viaţă
sedentar este corelat cu existenţa
existen unor locuinţee permanente, ceea ce a necesitat dezvoltarea
unor tehnologii maii avansate de prelucrare a lemnului. Dar lemnul nu rezistă,
rezist de obicei,
trecerii atâtor milenii, iar până acum arheologii au găsit
sit doar urmele lăsate în pământ
p de
aceste construcţii. Una dintre aceste clădiri
cl a fost descoperită în Scoţia,
ia, de către
c cercetătorii
universităţii
ii din Dumfries and Galloway. Cladirea, cel mai probabil, a fost folosită
folosit între anii
3950 - 3700 i. e. n. şii au fost găsite
g rămăşiţele fundaţiilor din lemn,, fig. 4.4.
4.4 Aceasta avea
dimensiuni de 27 m lungime şi
ş 8 m lăţime, impresionante pentru acea
cea perioadă.
perioad
Această clădire însăă nu a rezistat până
pâ în zilele noastre, ceea ce este de înţeles.
în Însă şi
acum sunt case în folosinţă, vechi
ve de sute de ani, din Europa înn special pe teritoriul Scoţiei,
Sco
Angliei, Franţei şii Germaniei, iar de pe alte continente pot fi amintite case din Statele Unite
al Americii.

4.2.2. Perioada erei

rei noastre

Printre cele mai vechi ansambluri monumentale din lume, construite din lemn, simbol
de durabilitate, este templul budist Horyu-ji
Horyu ji din Nara, Japonia, ridicat în anul 607, fig. 4.5.

Fig. 4.5. Templul budist Horyu-ji

Horyu din
Nara, Japonia, construit în anul 607.

57
 Cea mai veche biserică din lemn, din lume, se află în localitatea Urnes din Norvegia şi
a fost executată din trunchiuri de arbori. Perioada sa de construcţie este cuprinsă între anii
1129 și 1130, fig. 4.6.

Fig. 4.6. Biserica din lemn din Urnes, Norvegia.

Biserica din Urnes datorează extraordinara sa conservare sistemului constructiv bazat
pe cadre de lemn amplasate pe fundații din piatră, fig. 4.7. Acest sistem izolează complet
structura din lemn de umiditatea din sol.

Fig. 4.7. Sistemul constructiv din lemn masiv şi prinderea de fundaţiile de piatră,
la biserica din Urnes, Norvegia.
Dintre bisericile din lemn existente în ţările europene cele din Norvegia sunt bine
conservate. Dintre sutele de biserici din lemn ridicate au rămas până în prezent doar 28.

Biserica din Urnes, construită cu douăzeci de ani înaintea celorlalte biserici din
Norvegia, a fost edificiul care a făcut ca acest stat să fie declarat oficial „stat creştin” de
către Roma, în anul 1152.

58
 O altă biserică norvegiană,
norvegian ridicată în Borgund, în secolul al XI-lea,
lea, fig. 4.8, este una
din cele mai bine conservate din cele 28 de biserici de lemn existente. Construcţiei
Construc nu i-a
fost schimbată structura şii nu a suferit intervenţii
interven majore de la data ridică
cării ei. Acoperişul
acestei biserici este realizat în trei etaje.
etaje

a. b.
Fig. 4.8. Bisericăă din lemn construită
construit în anul 1180, înnlocalitatea Borgund,
Norvegia, cel mai bine conservată.
conservat
a. Vedere generală;
general ; b. Structura din lemn la interior.
Biserica Lom din Gudbrandsdal datează din anul 1200 şi este în acelaşi
acela stil cu cea din
Borgund, fig. 4.9.

Fig. 4.9. Biserica Lom din Gudbrandsdal datată din

anul 1200, Norvegia.
Puţin
in mai mare, acest edificiu este alungit
a spre vest. Toate acoperişurile
acoperi şi pereţii
acestei biserici sunt vopsiţii cu gudron, astfel că
c lemnul este de culoare maro închis,
închis

59
rmonizându-se cu peisajul verde luxuriant al locului.. Interiorul bisericii este decorat cu
bogate sculpturi policrome, specifice
specific acestei zone, făcute de meşteri
teri talentaţi.
talenta
Construireaa de biserici din lemn a fost complet abandonată în Europa odată cu
declanşarea epidemiei de cium
iumă din anul 1349.
Una din clădirile păstrează până în zilele
dirile cunoscute având structura din lemn, care se păstreaz
ul Betleem şi a fost ridicată în jurul anului 1315.
noastre, este situată în oraşul 13 Aceasta se
găseşte încă într-oo stare foarte bună
bun de conservare, fig. 4.10.

Fig. 4.10. Fațada

ada din spate a casei din oraşul Betleem, după mai bine de
d 700 de ani.
În oraşul
ul Eppingen din Germania sunt case cu structura din lemn care datează
dateaz de la
începutul secolului al XIV-lea
lea, în mijlocul cărora a fost construită,, în anul 1320, o biserică
din lemn, fig. 4.11. Întregul ansamblu construit este în stare de exploatare.

Fig. 4.11.. Grup de case care înconjoară

înconjoar biseric, toate având structuri din lemn (1320).

60
 Pe malul lacului Onega, mica insulă
insul Kizhi este considerată sit al Patrimoniului
Patrimo
Mondial UNESCO. Bijuteria construită pe insulă - Biserica Învierii lui Lazăr
Laz - are 22 de
domuri şi este consideratăă cea mai veche clădire
cl din Rusia, fig. 4.12. A fost realizată
realizat din
lemn de pin, iar îmbinările
rile sunt executate fără
f a nici un singur cui din sârmă
sârm sau alte piese
de fier.

Fig. 4.12. Biserica Învierii lui Lazăr,

Laz cea mai veche construcţie
ie din lemn din Siberia, Rusia.
Sunt prezentate,, în continuare, construcţii cu diverse funcţiuni
iuni executate în diferite
perioade istorice.

Casă în Ötlingen

Fig. 4.13. Casă în Ötlingen, construită

construit în anul 1513 (www.marc-grodwohl.com)
grodwohl.com).

61
 Vedere generală.

Fig. 4.14. Casă în Ötlingen Schelet din lemn masiv recuperat pentru reconstituire.
Ötlingen.

Casă din spaţiul

iul rural al Alsaciei

Foto in situ înainte de desfacere pentru reconstituire Structura din lemn masiv

Îmbin între scheletul de lemn şi planşeu.

Îmbinări
Fig. 4.15. Casa Hegenheim, Alsacia, construită
construit în 1564. Faze de demontare pentru a fi
reconstituită în cadrul „Eco-muzeului”
„Eco din Alsacia, Franţa. (www.marc--grodwohl.com)

62
 Casa Greder à Hèsingue

Înainte de demontare şii mutare în eco

eco-muzeu. Etapă din timpul desfacerii clădirii.
cl

Fig. 4.16.. Casa Greder à Hèsingue

construită în 1574.
(www.marc-grodwohl.com)
grodwohl.com)

şi amplasamet, cu
Construcţie nouă pe acelaşi
strarea sistemului constructiv şşi a faţadelor.
păstrarea

4.2.3. Clădiri vechi de lemn din România

Lemnul, în ţara noastră,
noastră a fost folosit din cele mai vechi timpuri la construcţia
define arhitectura dacilor2. Acestea erau reprezentate prin
sanctuarelor – componentăă ce defineşte
două tipuri:
- aliniamente de coloane de piatră
piatr sau lemn în număr multiplu de trei;
- incinte circulare concentrice cu stâlpi din andezit sau calcar cuprinzând încăperi
înc
absidate de piatră şi lemn.
Sanctuarele circulare de la Barboşi
Barbo i erau realizate din lemn (sec. I î.e.n. – I e.n.).
Pe terasele din jurul Sarmizegetusei sunt cunoscute aşa
a numitele
itele «stâne dacice»,
ăperi
având plan circular, cu încăperi
peri dispuse în centru, executate din lemn pe fundaţii
funda de piatră.
Marele sanctuar circular de la Sarmisegetuza Regia (Grădiştea
(Gr tea Muncelului, judeţ
jude
Hunedoara) este alcătuit
tuit din trei aliniamente concentrice:
- inelul
nelul exterior compus din 104 lespezi alipite dublate de 180 stâlpi prismatici;
- inelul median compus din 64 stâlpi de lemn îmbrăcaţi
îmbr în ceramică;

2
Istoria Universală a arhitecturii, Gh. Curinschi Vorona, Vol 2, Edit. Tehn. București,
ti, 1982, pag. 180-199
180

63
 - incinta centrală alcătuită din 34 stâlpi de lemn îmbrăcaţi în teracotă
Stâlpii de lemn erau ridicaţi pe baze de piatră sau pe un parapet.
Construcţiile monumentale ale Sarmisegetuzei sunt atestate de scenele de pe Columna
lui Traian.
Cel mai bine reprezentate şi păstrate construcţii din lemn sunt cele de cult, răspândite
pe întreg teritoril ţării.

4.2.4. Biserici de lemn din România

Bisericile de lemn din România formează un patrimoniu prețios pe plan național și
mondial. Până la începutul secolului al XX-lea românii au creat și s-au manifestat
preponderent într-o civilizaţie a lemnului, de o bogăție, o varietate și un rafinament
remarcabile, în care bisericile de lemn au atins vârful ei maxim de expresie. În acestea s-au
înfiripat comunitățile creștine din sate și târguri și în jurul lor au luat ființă primele
așezăminte monahale, singurele centre culturale în decursul multor veacuri. În România se
păstrează peste 1400 de biserici de lemn construite înainte de anul 1918. Valoarea lor este
inestimabilă pentru cultura românească şi fac parte integrantă și definitorie din identitatea
naţională. În continuare sunt enumerate o parte din bisericile de lemn rămase în picioare
până în zilele noastre.
Biserica de la Putna, judeţ Suceava – este cea mai veche biserică din lemn din
România, datată 1401 – 1403, cu două prelungiri spre apus, prima din anul 1778 şi a doua
din 1871, foto 4. 17.

Fig. 4.17. Putna – cea mai veche biserică din lemn din România (1401-1403).

64
 Biserica din Mariţa, judeţ Vâlcea, datată 1556 - 1557, este cea mai veche biserică de
lemn cunoscută la sud de Carpaţi, fig. 4.18.

Fig. 4.18. Biserica din Mariţa, județ Vâlcea (1556 - 1557).

Budeşti Josani, biserică de lemn maramureşeană în cheotori, datată 1643, o

construcţie „magnifică” pentru epoca sa şi mult după aceea, fig. 4.19.

Fig. 4.19. Budeşti Josani, biserică din

lemn, maramureșană (1643).

65
 Sus comuna Pietroasa, judeţ Timişş, a fost construită
Biserica de lemn din Crivina de Sus,
în anul 1676 şi reparată în 1778.
1778 Biserica, unul dintre lăcaşele de cult realizate
realizat din lemn, cel
mai vechi şii reprezentativ din Banat,
Banat se află într-o stare avansată de degradare,
degradare fig. 4.20.

Fig. 4.20.. Biserica de lemn din Crivina de sus, Timiş,

Timi datată 1676 șii reparată
reparat în 1778.
Biserica din lemn din Vălari, judeţ Hunedoara reprezintă „ultimul
ultimul templu dac”.
dac
construit într-o tehnică arhaică, pe stâlpi, unicăă în România, datată
Biserică de lemn a fost construită datat
înainte de 1733, fig. 4.21.

Fig. 4.21. Biserica de lemn din

Vălari,
lari, Hunedoara, datată
datat înainte
de 1733.

66
 Biserica de lemn din Costeşti, judeţ Iaşi a fost construită în anul 1777, fig. 4.22.

Fig. 4.22. Biserica de lemn din Costeşti, județ Iași (1777).

Biserica de lemn din Dobrovăţ, judeţ Iaşi, a fost construită în anul 1789 în satul
Dobrovăţ - Moldoveni din comuna Dobrovăţ, judeţul Iaşi, fig. 4.23.

Fig. 4.23. Biserica de lemn din Dobrovăţ, județ Iași datată în anul 1789.

67
 Capitol 5. STRUCTURI ÎNALTE DIN LEMN SI /SAU LEMN
RECONSTITUIT – CONCEPTIE SI ALCÅ
ALCÅTUIRE
5.1. Introducere
Poate lemnul să susţină costrucţii mai înalte de 2 - 3 niveluri? Primul implus este să
se răspundă NU!, pentru că aşa arată exemplele din jurul nostru: construcţiile din lemn pot
fi case unifamiliale, căsuţe de vacanţă sau de grădină sau mici pensiuni. Pentru clădirile
mai înalte, se poartă cărămida, betonul, fierul.
Şi totuşi există constructori îndrăzneţi care demonstrează că lemnul a fost şi va rămâne
un material la fel de performant şi de încredere, chiar şi pentru clădiri mai mari de două
etaje. Primii care oferă soluţii sunt arhitecţii vizionari dar, după numărul şi amploarea
proiectelor, există tot mai mulţi susţinători, fie ei dezvoltatori, locatari, proprietari sau fani
ai construcţiilor din lemn, care au găsit acum momentul lor de triumf.
Ca materie primă, lemnul provine dintr-o sursă regenerabilă, iar producerea,
prelucrarea şi montarea elementelor şi structurilor de construcţie consumă minimum de
energie, timp şi costuri. Marile unităţi de producţie şi prelucrare a materialelor consacrate
clădirilor înalte sunt mari producătoare de dioxid de carbon, zgomot şi mizerie. Prin
comparaţie, pădurea şi lemnul prelucrat reţin dioxidul de carbon şi s-a constatat că o tonă de
cherestea folosită în loc de alte materiale de construcţie, împiedică emisia în aer a unei tone
de dioxid de carbon rezultat din prelucrarea produselor de către alte industrii asimilate
construcţiilor.
Ca mediu de locuit, o clădire din lemn este mult mai plăcută, datorită protecţiei
acustice şi termice.

5.2. Un trend susţinut de autorităţi responsabile

Arhitecţii dar şi oficialii din ţările dezvoltate, în special cei din SUA şi Canada, se află
la originea acestei noi tendinţe. Pe continetul Nord - American, o mare parte din pădurile de
răşinoase sunt afectate de paraziţi sau calamităţi naturale, ceea ce a impus reînnoirea
fondului forestier ca fiind o soluţie foarte bună.
Având în vedere multitudinea de aspecte pozitive şi beneficiile economice, autorităţile
regionale au început să sprijine aceast trend, al construcţiilor din lemn, solicitându-le
arhitecţilor, care proiectează clădirile publice, să considere mai întâi lemnul ca principal
material de construcţie şi apoi pe celelalte. Încet, încet, politica „lemnul mai întâi” a devenit

68
„mai puţine emisii de dioxid de carbon” şi s-a extins în întreaga lume dezvoltată. După
interzicerea expoturilor de cherestea şi buşteni, poate că o astfel de măsură ar fi benefică şi
în România. Mai mult, lemnul folosit pentru construcţiile modern, de o anumită anvergură,
nu mai este buşteanul luat din pădure şi prelucrat grosier, ci „lemnul reconstituit” sub o
mulţime de tipuri de produse.
De la buşteanul neprelucrat până la elementele stratificate folosite în construcţii,
lemnul parcurge câteva etape importante prin care îi sunt îndepărtate o parte din defectele
naturale, este uscat şi îmbinat cu adezivi ecologici speciali, rezultând, se poate spune, un
nou material de construcţie pe bază de lemn, stabil din punct de vedere dimensional, fără
tensiuni interne şi cu rezistenţe mecanice mai mari.
Structurile din lemn, clasice sau avangardiste, sunt introduse în ramura construcţiilor
de scurt timp. Acestea trebuie să răspundă, în mod optim, unei game cât mai largi de cerinţe
din exploatare:
- rezistenţă mecanică şi stabilitate structurală prin formă şi alcătuire;
- comportare bună la cutremure;
- protecţie termică şi fonică;
- comportare bună în caz de incendii;
- aspect arhitectural.
Pentru concepţia structurilor moderne din lemn, înalte şi/sau cu forme deosebite, care
să răspundă cerinţelor menţionate anterior, arhitecţii au la dispoziţie două tipuri principale
de structuri:
- sistem spaţial de bare din lemn natural sau lemn reconstituit;
- sistem de diafragme de pereţi din panouri mari de lemn reconstituit.
Sunt prezentate mai jos o parte din construcţiile moderne cu structură din lemn,
executate sau în fază de proiect.

5.2.1. Clădiri de locuinţe (blocuri)

Blocuri de 8 şi 9 etaje construite în Londra

Cea mai înaltă clădire din lemn din lume (deocamdată) este Murray Grove care are
nouă etaje, respective 30 m înălţime, fig. 5.1. Aceasta a fost proiectată în cadrul firmei de
arhitectură „Waugh Thistleton”. Pentru execuţia ei au fost necesare patru persoane
calificate. Clădirea a fost ridicată în 27 de zile lucrătoare.

69
 Elementele structurale: scheletul de rezistenţă, pereţii, planşeele, casa liftului şi casa
scării sunt executate integral din lemn reconstituit.

Fig. 5.1. Clădirea „Murray Grove” din Londra; proiectant: Biroul de arhitectură „Waugh
Thistleton”

Clădire particulară cu funcţiuni mixte: patru apartamente, birouri şi un studio

O altă clădire, concepută de aceeaşi firmă de arhitectură, are şapte etaje, găzduieşte
patru proprietari care şi-au dorit două etaje de birouri, un studio înalt cât două etaje şi trei
apartamente private ce se deschid pe terasă, fig. 5.2.
Priceperea arhitecţilor, a meseriaşilor şi versatilitatea şi rezistenţa lemnului sunt
probate din plin de acest proiect. Construcţia a fost ridicată în cinci săptămâni, cu mână de
lucru formată din patru oameni.
Structura de rezistenţă a clădirii este atât de bine concepută încât se extinde cu 1,50 m
deasupra apei şi toate spaţiile au fost lucrate exact aşa cum şi-au dorit proprietarii.

Fig. 5.2. Clădire cu şase etaje, cu apartamente la ultimul nivel;

proiectant: Biroul de arhitectură „Waugh Thistleton”

Blocul „Forte”, din Melbourne, Australia

Dezvoltatorul imobiliar australian „Lendlease”, a construit în Melbourne, blocul
Forte, fig. 5.3, care are 10 etaje de apartamente. Acestea sunt de vânzare şi/sau de închiriat.
Structura de rezistenţă a blocului este realizată din lemn reconstituit (stratificat). Execuţia a
fost făcută de cinci muncitori în 10 săptămâni.

70
 Fig. 5.3. Blocul „Forte”, 10 etaje, Fig. 5.4. Turn cu opt etaje „The Life
Melborn, Australia. Cycle Tower One”, Dornbirn, Austria.
În Austria, la Dornbirn, a fost dat în folosinţă, în anul 2012, o clădire turn de opt etaje,
numită „The Life Cycle Tower One”. Structura de rezistenţă este alcătuită din panouri
prefabricate din lemn, de tip compozit: lemn + ciment. Construcţia a fost executată în doar
opt zile după terminarea fundaţiilor. Înălţimea totală a blocului este de 27 de m.

5.2.2. Clădiri cu funcţiuni diverse

Clădire de birouri de opt etaje, în Vancouver, Canada

Conform lucrărilor de specialitate publicate de Michael Green de-a lungul timpului,
lemnul tratat prin metode speciale care îl fac rezistent atât la temperaturi înalte cât şi la
cutremure, este materialul ideal pentru construirea de „zgârie-nori”, oferind un bun exemplu
în acest sens prin construirea celei mai înalte clădiri din lemn din America de Nord, cu o
înălţime de 29,25 m, cu adevarat o capodopera a arhitecturii moderne, care poate fi admirată
în campusul Universităţii North British Columbia din Vancouver, fig. 5.5. Limitată la doar 8
etaje, Wood Innovation and Design Center aşa cum a fost numită de către arhitectul său, ar
fi putut, cu uşurinţă, să depăşească 20 şi mai bine de etaje, dar întrucât autorităţile canadiene
interzic acest lucru, Michael Green a fost nevoit să se oprească la aproape 30 de metri de
nivelul solului deoarece acestea sunt reglementările în vigoare, iar arhitectul canadian nu a

71
dorit să provoace decât interesul colegilor săi de breaslă şi nicidecum să intre în conflict cu
legea.
Grupul de arhitecţii ai firmei „MG
„ Architecture” din Vancouver a construit o clădire
cl de
opt nivele, având 29,5 m înălţime,
înăl în care nu a folosit deloc de beton deasupra nivelului
solului. Structura simplă,, „uscată”,
„uscat fig. 5.5, este realizată din lemn reconstituit (stratificat),
material cu rezistenţee mecanice mai mult decât suficiente pentru a găzdui
g funcţiunile
arhitectur şi design. Clădirea se doreşte
prevăzute: cabinete de arhitectură te a fi un prim exemplu dintr-o
dintr
oare şi frumoase din lemn.
viitoare serie de clădiri uşoare

Fig. 5.5. Clădire

dire de birouri a firmei „MG
„ Architecture”, Vancouver, Canada.

5.2.3. O privire în viitor

Deşi controversată, ideea folosirii lemnului în construcţiile moderne, fie vorba chiar şi
de zgârie-nori a câştigat pânăă în prezent multi adepţi, deopotrivă profesionişti
profesioni şi profani,
atmosfer şi a reduce
lemnul având calitatea de a absorbi bioxidul de carbon prezent în atmosferă
astfel efectul de seră şi respectiv încălzirea globală spre deosebire de beton, un material
foarte des utilizat în prezent, dar care este responsabil pentru aproximativ 5 % din totalul de
noxe care au condus în timp la fenomenul numit „încălzire globală”.
Viitorul construcţiilor înalte
î din lemn nu este, la ora actuală, foarte bine conturat,
existând şi entuziaşti, dar şi suficiente
su voci care se opun cu tărie introducerii materialelor
lemnoase pe şantierele de construcţii
construc din motive diverse precum: pericolul de incendii,
stabilitatea discutabilă a structurilor înalte din lemn sau chiar specialişti în ecologie care

72
afirmă că necesarul de lemn pentru astfel de proiecte ar pune serios în pericol sănătatea
pădurilor din întreaga lume şi aşa puternic afectate de exploatările sălbatice din trecut dar şi
din prezent.
Oricum ar sta lucrurile, proiectele duse la bun-sfârşit, atât în Europa cât şi în Australia
şi Canada, reprezintă o dovadă clară că lemnul poate fi şi chiar este utilizat ca material
principal de construcţii pentru edificii de mari proporţii din întreaga lume, iar acest lucru
este o dovadă suficientă a faptului că, alături de alte materiale de construcţie şi lemnul tratat
prin metode speciale, poate fi utilizat cu mare succes la ridicarea de sedii de firme, blocuri
de locuinţe, vile şi alte clădiri ecologice şi suficient de sigure în ce priveşte riscul de
incendiu sau cel de cutremur.
Continuând trendul care îşi are originea în Canada, alte echipe de arhitecţi au demarat
proiecte tot mai ambiţioase, în Australia fiind astfel ridicată o clădire de 10 etaje, iar în
Norvegia reuşindu-se recent finalizarea unei clădiri de peste 50 de metri (14 etaje).

Turn de 34 etaje în Stockholm

Pentru a nu rămâne nici arhitectii suedezi mai prejos, aceştia au demarat un proiect
similar şi au promis să ridice, până în 2023, o clădire de nu mai puţin de 34 de etaje, în
Stockholm, aceasta urmând să devină cea mai înaltă clădire din lemn din întreaga lume, fig.
5.6.
Demn de reţinut este şi faptul că la construirea acestor impresionante minuni ale
arhitecturii moderne a fost folosită şi o însemnată cantitate de lemn reciclabil, pădurile
nefiind, deci, atât de ameninţate pe cât s-ar crede la o primă vedere, de proiectele din
construcţii unde, urmează să se foloseasca materialele lemnoase concepute printr-o
tehnologie specială pusă la punct, de ani buni de zile, de către o echipă de ingineri din
Austria - lemnul reconstituit.

Această clădire nu este în întregime din lemn: foloseşte şi beton - aprox. 25 % din cât
ar trebui pentru întreaga clădire şi oţel - aprox. 15 % din cât ar trebuie pentru întreaga
clădire, dar structura hibridă a clădirii este oportună pentru a se putea realiza o astfel de
înălţime, în condiţii de maximă siguranţă.

Clădirea va fi construită şi orientată după principiile casei pasive. Aceasta va

folosi încălzire solară şi panouri fotovoltaice, va avea acoperiş verde, va colecta şi refolosi
apa de ploaie şi ventilaţia naturală.

73
 Clădirea arată absolut eteric, fiind concepută cu pereţi exteriori din sticlă, pentru a
permite luminii să pătrundă până în inima structurii, fig. 5.7.

Vedere de ansamblu al amplasamentului. Detaliu zonă superioară.

Fig. 5.6. Turn cu 34 de etaje în Stockholm

Fig. 5.7. Vedere din interiorul clădirii.

„Zgârie-nori” din lemn - Viena

Un zgârie-nori de lemn, despre care arhitecţii austrieci spun că va fi cel mai mare turn
din lume de acest fel, urmează să fie construit în anul 2016, în Viena, în zona Seestadt
Aspern, fig. 5.8 . Clădirea este proiectată cu o înălţime de 84 de metri şi va gazdui un hotel,
apartamente, un restaurant, precum şi birouri, urmând să coste circa 60 de milioane de euro.

74
 Fig. 5.8. Zgârie-nori
nori de lemn care urmează să fie construit la Viena, în anul 2016.

Construcţia va fi alcătuit
tuită mai mult de trei sferturi (76 %)) din lemn, ceea ce va duce la
scădere
dere a emisiilor de dioxid de carbon de 2800 de tone, comparativ cu o structură
structur similară
de beton. Serviciul de pompieri din Viena şi-a exprimat însă îngrijor
ngrijorări cu privire la
viitoarea structură de lemn, conlucrând
conlucr cu arhitecţii în această privinţă.

Clădire
dire cu 30 de etaje din lemn
Impulsionat fiind de dorința
dorin de a găsi alternative mai sigure și mai sustenabile în ceea
iile urbane, Michael Green,, fondatorul „Michael Green Architecture”,
ce privește construcțiile
a lansat, de curând, „The Case for Tall Wood Buldings”,
Buldings”, un studiu amplu, cuprinzător
cuprinz și
fezabil. Documentul de 200 de pagini are ca principal punct
punct de interes încurajarea tinerilor
arhitecți, ingineri și design-eri
eri de a avea curajul să
s gândească dincolo de limite și de
convenții, demonstrând că lemnul,
lemnul ca material de construcții,
ii, este extrem de viabil pentru a
ridica clădiri înalte, fig. 5.9, dar și de a sublinia beneficiile economice și ecologice ale
acestuia.
Michael Green explică, în legătură
leg cu subiectul studiului său: „Pentru
Pentru a încetini și
chiar a stopa emisiile de gaze, de asemenea și pentru a găsi soluții cu adevărat
adev sustenabile
în domeniul construcțiilor, este necesar să
s aruncăm o scurtă privire la fundamentele

75
modului în care construim – pornind de la structurile clădirilor de dimensiuni mari, până la
detaliile ce țin de performanța energetică. Este necesar să privim imaginea de ansamblu
pentru a găsi soluțiile potrivite pentru vastele noastre nevoi de astăzi, atât economice, cât și
climatice.”( Sursă: http://www.archdaily.com/220779/michael-green-presents-the-case-for-tall-wood-buildings/).

Structura de rezistenţă

Fig. 5.8. Studiu pentru o clădire cu 30 de etaje din lemn

„The Case for Tall Wood Buildings” introduce, astfel, o nouă atitudine și un un nou
mod de a construi clădiri de înălțimi mari, folosind un material regenerabil, rezistent și 100
% natural. Autorul studiului mai demonstrează și că, îngrijit și tratat corespunzător, lemnul
folosit în prefabricarea plăcilor industrializate nu reprezintă un pericol în caz de incendiu, ci
dimpotrivă, este una dintre cele mai bune alegeri pentru siguranţă şi confort, dar şi pentru
reducerea emisiilor de gaze şi stocarea carbonului în pereţii clădirilor noastre.
Pe lângă toate acestea, Michael Green îndrăzneşte să breveteze un nou model de
construcţii, cunoscut sub numele de „Finding the Forest Through the Trees”. Soluția
structurală a ingeniosului arhitect cuprinde utilizarea plăcilor industrializate, de lemn
prefabricat, aşezate pe mai multe nivele pentru un maximum de durabilitate - o alternativă
de preferat în locul zidăriei sau construcţiei clasice din beton, având o greutate mai redusă şi
costuri inevitabil mai mici.

Cea mai înaltă clădire din Berlin

Firma de arhitectură „Gehry Partners” a fost desemnată câștigătoare dintr-o listă
scurtă de opt firme proiectante candidate, pentru a realiza designul unei clădiri de
apartamente și birouri de 150 metri înălțime, pentru dezvoltatorul imobiliar Hines.

76
 Clădirea, având un design inovator, va fi situată între Hackescher Markt,
Friedrichshain și Berlin-Mitteeste, fiind concepută ca un ciorchine de cuburi distorsionate,
rotite, fig. 5.9, astfel încât să ofere vederi către punctele principale de atracție ale orașului,
în principal, Karl-Marx-Allee.

Fig. 5.9. Design inovator pentru o clădire cu structură din lemn, din Berlin.

Clădirea va dispune de 300 de apartamente și un hotel, iar exteriorul va fi placat cu

piatră.
„Noua clădire se va integra în peisajul înconjurător și cuprinde toate aspectele unui
stil metropolitan” declara Regula Lüscher, directorul departamentului de dezvoltare urbană
a orașului Belin și unul dintre membrii juriului.
„Calitatea design-ului noii clădiri este extrem de ridicată și va reflecta importanţa ei
în centrul Berlinului”, comenta Christoph Reschke, unul dintre directorii de la Hines.

77
 Waldspirale (Spirala Pădurii) din Darmstadt
Waldspirale este un complex de clădiri, rezidenţial, executat în Darmstadt, Germania,
în anul 1990.
Denumirea complexului reflectă atât planul general al clădirii cât şi faptul că are
acoperişul verde. Arhitectul şi pictorul vienez Friedensreich Hundertwasser a conceput
acest complex, proiectarea şi implementarea lui a fost făcută de arh. Heinz M. Springmann
iar execuţia aparţine companiei Bauverein Darmstadt. Construcţia a fost terminată în anul
2000.
Complexul fantastic, are formă de U şi 12 etaje, pentru a fi locuit. Structura simulează
straturile rocilor sedimentare din munţi, fig. 5.10.

Fig. 5.10. Complexul de clădiri „Waldspirale”, Darmstadt, Germania.

După finalizare, „Spirala Pădurii” are 105 apartamente, 1000 de ferestre în diferite
forme, un cafe-bar, o curte interioară cu un lac artificial, plus un acoperiş verde împânzit cu
elemente botanice, cum ar fi copaci, iarbă, arbuşti şi flori. Construită de compania
Bauverein Darmstadt, în prezent, acest ansamblu construit serveşte ca bloc de locuinţe
pentru sute de germani norocoşi.

78
 Capitol 6. CONCLUZII
Satul a lăsat o moştenire arhitecturală substanţială în ceea ce priveşte clădirile din
lemn: simplitate şi bun simţ îmbinate cu o profundă cunoaştere a materialului care au dat
naştere la construcţii ce încă mai dăinuie şi care sunt situate pe întreg teritoriul ţării.
Dar prezentul urban şi rural cere altceva: clădiri moderne, confortabile din punct de
vedere funcţional, eficiente energetic şi la preţuri cât mai mici ca investiţie şi mentenanţă.
Supleţea arhitecturală deosebită oferită de lemn permite evitarea construcţiilor monotone.
Lemnul este dur, rezistent şi îmbătrâneşte frumos. Lemnul este un material uşor şi
curat de folosit, menţinut şi reparat, iar când nu se mai poate repara se poate refolosi sub altă
formă sau se poate arde şi atunci oferă căldură, nu moloz.
Lemnul reglează umiditatea mediului ambiant, absorbind apa, când este prea multă şi
eliberând-o când este prea puţină. În plus, şantierele pe care se lucrează cu lemn sunt mai
curate, mai liniştite şi mai uscate decât unele pe care se lucrează cu materiale umede şi dure
ca betonul, cărămida, oţelul şi uneltele zgomotoase care le însoţesc, iar clădirea se ridică şi
se finisează în timp record, fapt ce conduce la costuri mult reduse.
Primul şi cel mai solid motiv pentru a folosi lemnul în construcţii este confortul creat
în interior. Acest material nu emite radiaţii nocive pentru sănătate, nu produce praf alergen
şi nu se încarcă electrostatic, din contră el absoarbe dixidul de carbon, un gaz toxic, din
încăpere, purificând aerul.
Structurile realizate din lemn sunt la fel de solide ca şi cele construite cu materiale
tradiţionale - beton şi zidărie. Prin elasticitatea de ansamblu a structurii sunt amortizate
vibraţiile şi sunt disipate sau absorbite undele seismice, în caz de cutremur.
Prin natura lui, lemnul este un material termoizolant iar prin alcătuirea elementelor de
închidere şi compartimentare se obţine un spor de izolaţie termică superior zidăriei sau
betonului. Această caracteristică reduce costurile pentru încălzire a clădirii cu 25 - 30 % iar
confortul acesteia este completat de izolarea fonică, direct proporţională, în cazul
construcţiilor din lemn, cu cea termică. Astfel, scandinavii şi canadienii care au un climat de
două ori mai friguros decât noi, consumă de două ori mai puţină energie graţie structurilor şi
finisajelor din lemn.
Proprietăţile fizice negative ale lemnului se datoresc originii lui, fiind un material viu
şi în consecinţă biodegradabil sub acţiunea dăunătorilor (fungi de mucegai, spori de
ciuperci, insecte), sensibil la umezeală şi la foc. Aceste dezavantaje pot fi anulate de o largă

79
gamă de tratamente cu rol ignifug şi antiseptic de mare eficienţă. Lemnul este singurul
material care, în cazul unui incendiu, îşi conservă proprietăţile mecanice prin stratul de
„lemn carbonizat” care se formează la suprafaţă, în timpul arderii.
Prin dezvoltarea unor tehnologii moderne şi deosebit de eficiente sunt realizate
produse din lemn pentru care se utilizează atât lemn de calitate superioară cât şi produse
rezultate din prelucrarea primară a lemnului masiv, cum ar fi: lemn cu lungime sub 1,0 m,
aşchii de lemn, rumeguş de lemn. În aceste condiţii, din deşeurile de lemn se produce
„lemnul reconstituit” care face parte din grupa „materialelor biocompozite” şi ale căror
proprietăţi fizice şi mecanice sunt superioare lemnului natural. Ele stau la baza dezvoltării
structurilor moderne, înalte şi/sau cu forme spaţiale complexe.
Execuţia structurilor moderne din lemn necesită o foarte bună şi profundă cunoaştere a
domeniului staticii construcţiilor pentru a se putea aplicata concepţia de „spaţialitate
structurală”. Aceasta este redată prin două forme distincte: structurile spaţiale alcătuite din
bare şi structurile cu diafragme (pereţi şi planşee).
La alcătuirea structurilor din lemn un rol esenţial pentru obţinerea stabilităţii locale şi
generale îl au contravântuirile şi rigidizările, care împreună cu elementele structurale de tip
bară, dau naştere la adevărate dantelării în lemn.
Structurile moderne din lemn natural şi/sau lemn reconstituit asociate cu pereţii verzi
şi terasele sau acoperişurile grădină joacă un rol deosebit de important în schimbarea
modului de viaţă al oamenilor, oferind un mediu mai curat şi mai plăcut ca ambient prin
încercarea de reîntoarcere la natură.

80
 BIBLIOGRAFIE

1. Laminated Veneer Lumber: HTTPS://WWW.CUSTOMKIT.CO.NZ

2. Motoc, Mihai, GLULAM S.A, Revista Construcţiilor nr. 104 - iunie 2014, pag. 54
3. NP005-96 – Cod pentru calculul şi alcătuirea elementelor de construcţie din lemn
4. EUROCODE 5 – Proiectarea construcţiilor din lemn
5. Cotta N. L., Curtu I., Şerbu A. – Elemente de construcţii şi case prefabricate din lemn,
Edit. Tehnică, Bucureşti, 1990
6. Curtu I., Şerbu Ad., Sperchez Fl., Gonciar M., Florea R., Tudor E. – Calculul de
rezistenţă în industria lemnului, Edit.Tehnică, Bucureşti, 1982
7. *** - Timber construction manual. American Institute of Timber Construction, 3rd ed.,
John Wiley & Sons, 1985
8. Faherty K. F., Williamson T. G. – Wood engineering and construction handbook,
McGraw-Hill, 1989
9. Marusceac D. – Construcţii moderne din lemn, Edit. Tehnică, Bucureşti, 1992
10. Curtu I. ş.a. - Elemente de constructii si case prefabricate, Edit.Tehnică, Bucureşti, 1990
11. Curtu I. ş.a. - Îmbinari din lemn, Edit.Tehnică, Bucuresti, 1988
12. Decher, Emanuela, Construcţii din lemn, vol. I: Studiul lemnului, Edit. Societăţii
Academice „Matei-Teiu Botez” Iaşi, 2003, ISBN 973-86343-1-8, 264 pagini;
13. Lanivschi C.E., Decher E., Wood glass-fiber reinforced polyester (GFRP) hybrid cross-
section used to improve the structural behavior of timber beams,Book Series Title:
Advanced Materials Research, Volume: 778, 2013, Pages: 575-581, ISSN: 1022-6680
14. Decher E., Lanivschi C.E. Timber structures repair with wfrp (wood fibres reinforced
polyester), / vol. 3 Rehabilitation of Timber Structures / Editor: Jerzy Jasieńko,
Dolnoślaskie Wydawnictwo Edukacyjne Poland, 2012, 8 pag., 8th International Conference
on „Structural Analysis of Historical Construction” SAHC 2012, Wroclaw, Poland, ISBN:
978-83-7125-219-8
15. Lanivschi C.E., Decher E., Wood glass-fiber reinforced polyester (GFRP) hybrid cross-
section used to improve the structural behavior of timber beams, Book Series Title:
Advanced Materials Research, Volume: 778, 2013, Pages: 575-581, ISSN: 1022-6680

81
 PARTEA A II-a

METODICĂ

EVALUAREA PROGRESULUI
SCOLAR AL ELEVILOR,
PREOCUPARE ACTUALÅ
PENTRU OPTIMIZAREA
PROCESULUI DE ÎNVÅTÅMÂNT

82
 Capitol 7. EVALUAREA - COMPONENTÅ
COMPONENTÅ A DEMERSULUI
DIDACTIC
7.1. Evaluarea şi estimarea sunt acte de valorizare ce se regăsesc în toate activităţile
umane. Omul funcţionează sub semnul măsurii şi al comparaţiei cu propriul sine şi cu alţii.
Valorizarea este un semn că lucrurile şi evenimentele nu ne sunt indiferente şi că, la
un moment dat, apare necesitatea unei clasificări, a unei ierarhizări, a unei semnificări ale
acestora.
Sensul termenului evaluare îngăduie diferite conotaţii,în funcţie de realităţile
educaţionale de care încearcă să dea seamă:evaluarea sistemului,cea a instituţiei de
învăţământ,evaluarea programelor,a profesorilor,a elevilor etc.
Conceptul de evaluare are mai multe semnificaţii:
- a măsura realizările obţinute în activitatea de predare – învăţare;
- a aprecia rezultatele atinse prin compararea lor cu obiectivele urmărite;
- a constata modul de îndeplinire a obiectivelor;
- a diagnostica activitatea desfăşurată;
- a cunoaşte situaţia existentă la un anumit moment;
- a explica factorii şi condiţiile actului de predare - învăţare;
- a prevedea consecinţele activităţii de învăţare;
- a concepe, a pregăti, realiza şi controla procesul de formare a comportamentelor
elevilor.
Operaţiile componente ale evaluării sunt:
- măsurarea - utilizarea unor procedee prin care se stabileşte o relaţie funcţională între un
ansamblu de simboluri (cifre, litere) şi un ansamblu de fenomene şi obiecte sau elemente ale
acestora, conform unor caracteristici pe care acestea le posedă (Cât de mult? Ce cantitate?,
Ce dimensiuni?);
- aprecierea - presupune emiterea unei judecăţi de valoare asupra fenomenului evaluat,
pe baza datelor obţinute prin măsurare, prin raportarea acestora la un termen de referinţă, la
un sistem de valori sau criterii (Cum este?, Ce valoare are? ş.a.).
- măsurarea şi aprecierea servesc deciziei, respectiv hotărârii unor soluţii pentru
perfecţionarea procesului şi rezultatelor. O evaluare eficientă trebuie să includă toate cele
trei operaţii.

83
 Evaluarea randamentului şcolar constituie o componentă constantă a activităţii
didactice, integrată structural şi funcţional în această activitate.
În didactica modernă, evaluarea este considerată parte integrantă a procesului de
învăţământ, furnizând, în primul rând, educatorilor şi elevilor informaţiile necesare
desfăşurării optime a acestui proces.
A evalua rezultatele şcolare înseamnă a determina măsura în care obiectivele
procesului de învăţământ au fost realizate, precum şi eficienţa strategiilor didactice utilizate.
Astfel, evaluarea facilitează reglarea şi autoreglarea procesului de învăţământ, informaţia
urmând o cale inversă de la „efecte” la „cauze”, de la „ieşire” la „intrare”.

D. Ausubel consideră evaluarea ca punctul final într-o succesiune de evenimente care

cuprinde următorii „paşi”:
- stabilirea scopurilor pedagogice prin prisma comportamentelor dezirabile ale elevilor;
- proiectarea şi desfăşurarea/aplicarea programului de realizare a scopurilor propuse;
- măsurarea rezultatelor aplicării programului.
Didactica actuală, curriculară, corelând cele două perspective de analiză a evaluării (la
nivel de sistem şi de proces), consideră evaluarea procesului de învăţământ drept o activitate
de colectare, organizare şi interpretare a datelor privind efectele directe ale relaţiei profesor-
elev cu scopul de a eficientiza funcţionarea întregului sistem educaţional. Se depăşeşte astfel
viziunea „tradiţională” care reduce acţiunea de măsurare şi apreciere a rezultatelor şcolare la
verificarea/notarea curentă, periodică, finală, la acţiunile de inspecţie şcolară ş. a.
Din perspectivă curriculară, definirea conceptului de evaluare presupune raportarea la
finalităţile pedagogice asumate în plan macro şi microstructural, cu efecte reglatorii în
planul conţinutului şi al metodologiei didactice privind:
- fundamentarea managerială a deciziilor pe baza informaţiilor primite şi valorificate
(conexiune inversă internă / externă);
- orientarea formativă a conţinuturilor în direcţia rezolvării problemelor esenţiale
depistate şi conştientizate;
- influenţarea evoluţiei sistemului evaluat3.
Abordarea sistemică a procesului de învăţământ şi considerarea evaluării ca parte
integrantă a acestuia, presupune, totodată, evidenţierea factorilor care influenţează
rezultatele demersului didactic:

3
Cristea S, Dicţionar de termeni pedagogici, Bucureşti, 1998, p. 150

84
 - factori generali (sociali, demografici, condiţii didactico-materiale);
- factori umani (elevi, profesori, grup);
- componentele procesului de învăţământ (conţinut, metodologie, forme de organizare
etc).
Acţiunile evaluative sunt prezente în orice activitate pedagogică, indiferent de
complexitatea şi dimensiunile ei, ca o condiţie a eficacităţii acesteia.
Evaluarea este o etapă obligatorie a procesului de instruire.
Pentru ca evaluarea să-şi atingă scopul este necesar să cunoaştem câteva reguli
elementare :
- Evaluarea este un parteneriat între elev şi profesor, pentru a atinge competenţele
profesionale prevăzute.
- Evaluarea presupune crearea unor imagini reale despre sine a celui evaluat, cât mai
exacte şi obiective, adică se vor evidenţia, nu lipsurile ci calităţile, capacităţile şi
competenţele celui evaluat.
- Rezultatele aşteptate în urma evaluării se pregătesc din faza de proiectare a activităţii
didactice, evaluarea vizând finalitatea.
- Evaluarea se realizează în interesul tuturor partenerilor de învăţare.

7.2. Funcţiile evaluării

Funcţiile evaluării în învăţământ sunt stabilite în conformitate cu anumite criterii

psihopedagogice, sociologice şi docimologice, vizând efectele evaluării în plan individual şi
social. Acestea sunt:
- funcţia de control, de constatare şi apreciere a activităţii şi rezultatelor obţinute în
procesul de învăţământ (dignosticare), prin care se stabileşte unde se situează aceste
rezultate în raport cu obiectivele proiectate, încercând să ,,depisteze” factorii care le
influenţează în sens pozitiv sau negativ. Prin exercitarea acestei funcţii, evaluarea are rol de
feed-back;
- funcţia de reglare a sistemului, de ameliorare a activităţii şi de optimizare a
rezultatelor, care constă în demersurile comune ale evaluatorilor şi evaluaţilor pentru a face
,,corecţiile” necesare - pe baza controlului şi aprecierilor - în stilul de conducere, respectiv
în activitatea de execuţie. În cazul evaluării rezultatelor obţinute de elevi, accentul cade pe
optimizarea stilului de predare, a capacităţii de învăţare şi pe stimularea factorilor
motivaţionali.

85
 - funcţia de predicţie, de prognosticare şi orientare, prin care se încearcă prefigurarea
desfăşurării activităţii în sistem (sau într-un subsistem) şi de anticipare a rezultatelor ca
urmare a măsurilor preconizate.
- funcţia de clasificare şi selecţie, în baza căreia se ierarhizează instituţiile de
învăţământ, elevii şi studenţii.
- funcţia educativă, menită să conştientizeze şi să motiveze, să stimuleze interesul pentru
studiu continuu, pentru perfecţionare şi pentru obţinerea unor performanţe cât mai înalte.
- funcţia socială, evidenţiază eficienţa învăţării în plan socio-economic, se realizează
informarea colectivităţilor locale, a familiei etc. asupra rezultatelor obţinute de elevi.
Funcţiile evaluării apar şi se actualizează diferenţiat. În practică, ţinând cont de scopul
evaluării, unele funcţii vor avea o pondere mai mare decât altele sau se vor urmări în
exclusivitate. Toate funcţiile invocate se pot întrezări, mai mult sau mai puţin, în toate
situaţiile de evaluare. De pildă, după sistemul de referinţă, un examen poate dobândi mai
multe funcţii, plecând de la intenţiile diverse ale:
• profesorilor, de a controla achiziţiile şcolare la începutul unui ciclu şcolar, de a decide
asupra promovărilor;
• elevilor, de a lua cunoştinţă de reuşitele şi progresele lor;
• părinţilor, de a se informa asupra direcţiilor de dezvoltare a copiilor, în scopul de a-i
orienta şcolar şi profesional în cunoştinţă de cauză;
• directorilor de şcoli, de a controla profesorii, plecând de la standardele asupra cărora
s-a căzut de acord, de a identifica scăderi în activitatea şcolii;
• societăţii, de a se informa asupra modificărilor apărute în cerinţele şi dezideratele
tinerei generaţii4.
Evaluarea are o valoare motivaţională; dorinţa de succes, respectiv teama de eşec
sunt imbolduri importante în învăţare. Succesul sistematic înscrie motivaţia învăţării pe o
spirală ascendentă în timp ce eşecul poate duce la „demotivare”. În concluzie, se poate
aprecia că, principalele atribuţii ale evaluării constau în măsurarea eficienţei şi autoreglarea
procesului de învăţământ, profesorii putând controla achiziţiile şcolare, elevii luând
cunoştinţă de reuşitele şi progresele lor, iar comunitatea de a se informa asupra direcţiei în
care evoluează scoala şi orientării tinerei generaţii. În acest sens, se vorbeşte despre
evaluarea eficienţei învăţământului, dar este la fel de necesar, să fie asigurată eficienţa
evaluării. Acest ultim aspect are o importanţă deosebită, deoarece el poate fi cel mai

4
Constantin Cocoş, Pedagogie, Polirom, 2006, p. 374.

86
elocvent confirmat prin trecerea de la control/evaluare la autocontrol/autoevaluare, ceea ce
susţine în plan mai larg trecerea de la determinare şi tutelă la o autodeterminare motivată
permanent.

7.3. Tipuri de evaluare

Formele / tipurile de evaluare pedagogică pot fi delimitate în funcţie de modalităţile

specifice de realizare şi valorificare a operaţiilor de măsurare - apreciere - decizie integrate
la nivelul procesului de învăţământ. După dimensiunea temporală a acţiunii evaluative,
literatura de specialitate descrie pe larg cele trei forme/tipuri de evaluare (iniţială, sumativă,
formativă) ale căror note definitorii le sintetizăm mai jos.

7.3.1. Evaluarea iniţială:

- implică operaţiile de măsurare - apreciere - decizie la începutul unui program de
instruire (cicluri curriculare, an şcolar, semestru, capitol etc.);
- realizează un diagnostic al nivelului psihopedagogic al elevilor (nivelul dezvoltării
psihointelectuale, capacitatea de învăţare, nivelul cunoştinţelor, priceperilor, deprinderilor
ş.a.), exprimat în termeni de performanţe, competenţe actuale şi potenţiale;
- se realizează prin examinări orale, probe scrise, probe practice;
- îndeplineşte o funcţie pedagogică prioritar predictivă vizând desfăşurarea activităţii
viitoare de predare-învăţare (evaluarea iniţială este definită şi ca evaluare predictivă, iar
testele docimologice utilizate în acest context - teste predictive);
- fundamentează psihopedagogic activitatea didactică viitoare, programul de recuperare
pentru întreaga clasă sau doar pentru unii elevi.

7.3.2. Evaluarea continuă (formativă):

- realizează verificări sistematice pe parcursul programului, pe secvenţe mai mici;
- verificarea tuturor elevilor şi a întregii materii de studiu (privind elementele esenţiale
ale conţinutului);
- vizează evaluarea rezultatelor şi a procesului care le-a produs, în vederea ameliorării
acestuia, scurtând mult intervalul dintre evaluarea rezultatelor şi perfecţionarea activităţii;
- vizează compararea lor cu obiectivele concrete, operaţionale şi înregistrarea progreselor
obţinute pe parcursul programului
- exercită funcţia de constatare a rezultatelor şi sprijinirea continuă a elevilor de-a lungul
programului printr-o apreciere mai nuanţată;

87
 - generează relaţii de cooperare între profesor-elev şi dezvoltă capacitatea de auto-
evaluare la elevi;
- diminuează timpul utilizat pentru evaluare, sporind disponibilităţile de timp pentru
instruire - învăţare.

7.3.3. Evaluarea cumulativă (sumativă):

- realizează verificări parţiale pe parcursul programului şi printr-o estimare globală, de
bilanţ a rezultatelor pe perioade lungi (semestru, an şcolar);
- verificări, prin sondaj în rândul elevilor, a materiei;
- vizează evaluarea rezultatelor, având efecte reduse pentru ameliorarea procesului;
- realizează aprecierea rezultatelor mai mult prin compararea lor cu scopurile generale
ale disciplinei de învăţământ;
- exercită funcţia de constatare a rezultatelor şi de clasificare (ierarhizare) a elevilor la
finalul programului de învăţare;
- generează atitudini de nelinişte la elevi şi chiar situaţii stresante, relaţii de adversitate;
- utilizează o parte considerabilă (circa 1/3) din timpul destinat instruirii-învăţării în
clasă5.
Unii autori consideră că diferenţele dintre evaluarea continuă şi evaluarea cumulativă
rezumă incompatibilitatea dintre procedeele cantitative de inspiraţie tradiţionalistă /
didacticistă şi strategiile calitative de esenţă curriculară / inovatoare. Dimpotrivă, alţi autori
vorbesc de complementaritatea celor două forme de evaluare şi de necesitatea folosirii atât a
formelor de evaluare iniţială cât şi a celor de pe parcursul şi de la finele procesului didactic.
În funcţie de evaluator - cel care face evaluarea - sunt trei forme de evaluare:
- evaluare internă - realizată de acelaşi educator care instruieşte;
- evaluarea externă - realizată de o persoană din afara instituţiei;
- autoevaluarea - realizată de însuşi evaluatul.
Pentru ca rezultatele obţinute să fie cât mai obiective este necesar să se repete unele
condiţii obligatorii în ceea ce priveşte instrumentele de evaluare. Acestea trebuie să fie:
- obiective - aprecierile făcute de diferiţi evaluatori să fie cât mai în concordanţă;
- valide - calitatea unui instrument de evaluare de a conferi o valoare adevărată, de a
măsura ceea ce trebuie să măsoare;
- aplicabile - calitatea de a fi administrat cu uşurinţă.

5
Radu, T. Ion, Evaluarea în procesul didactic, Editura Didactică şi Pedagogică, R. A., Bucureşti, 2000

88
 În învăţământul profesional, evaluarea se face în primul rând în funcţie de
competenţele de natură practică. Evaluatorul trebuie să-şi pună permanent unele întrebări şi
să găsească răspuns la ele.
Astfel, pentru a şti ce trebuie să măsurăm, să evaluăm, în cazul unui proces tehnologic
sau a unui produs finit, vom prezenta câteva criterii de evaluare şi capacităţi sau competenţe
corespunzătoare:
- funcţionalitatea (calitatea unui produs de a îndeplini o anumită funcţie) - capacitatea de
a pune în funcţiune, de a interveni sau sesiza diferite disfuncţionalităţi;
- fiabilitatea (funcţionarea fără defecţiuni o anumită perioadă de timp) - capacitatea de a
utiliza un anumit utilaj în anumite condiţii;
- siguranţa în exploatare - formarea de deprinderi de siguranţă şi autoprotecţie la locul de
muncă;
- fezabilitatea (calitatea unui proiect de a fi pus în practică) - capacităţi manageriale de
organizare, planificare;
- design tehnologic (calităţi estetice, ergonomice) - capacităţi de adaptare a culorii,
formei, materialului, funcţionabilităţii;
- economicitate - deprinderi de a pune eficient în practică cunoştinţe, abilităţi, deprinderi;
- originalitate - capacităţi creative tehnice.
În funcţie de aceste criterii de evaluare şi de specificare, fiecărui conţinut i se vor
formula obiective specifice la care se va raporta evaluarea competenţelor.
Pentru ca evaluarea să fie corectă, este necesar ca instrumentele de evaluare să
acopere aria obiectivelor formulate.
În învăţământul profesional şi tehnic definirea obiectivelor se face prin raportare la
capacităţile necesare cerute de situaţii concrete de realizare.

7.4. Metode şi tehnici de evaluare a rezultatelor şcolare

Evaluarea, ca proces complex de măsurare şi emitere a unor judecăţi de valoare, are

încărcătură morală deoarece conduce la selecţii, clasificări, „verdicte”, hotărând traseul
socio-profesional al tinerilor. Iată de ce, eforturile sunt centrate pe dezvoltarea
metodologiilor de evaluare, pe elaborarea şi experimentarea unor strategii de evaluare
formative şi sumative, astfel încât acestea să evidenţieze, cu mai multă obiectivitate,
progresul elevilor / studenţilor şi să pregătească evaluarea certificativă. Tot mai multe
critici se îndreaptă asupra strategiilor tradiţionale de evaluare ce valorizează excesiv

89
dimensiunea informativă a învăţământului în dauna celei formative, cu consecinţe negative
atât la nivel macrosocial (profile de formare incompatibile cu exigenţele pieţii muncii) cât şi
individual (conturarea imaginii de sine şi a expectanţelor, a motivaţiei învăţării şi
autoformării). În evaluarea curentă, s-a remarcat slaba diversificare a metodelor şi tehnicilor
ce permit verificarea obiectivă a cunoştinţelor, capacităţilor, atitudinilor. Au fost criticate
metodele şi tehnicile cu o slabă fidelitate şi validitate ce fac evaluarea subiectivă şi
nerelevantă; adesea probele de verificare aplicate nu sunt bine adaptate la conţinuturile
predate sau vizează aspecte descriptive, de mică relevanţă şi în mică măsură problemele
fundamentale, ignorându-se taxonomiile. S-au pus în evidenţă limitele testelor standardizate
(docimologice) care rămân deficitare sub raportul evaluării competenţelor, capacităţilor,
atitudinilor etc.; pentru creşterea eficienţei lor sunt recomandate modelele cu caracteristică
latentă, metodele baye-siene, testele criteriale, interpretarea computerizată a rezultatelor,
teoria generalizabilităţii. Peretti consideră că asistăm la o mişcare ce tinde să creeze o
edumetrie, adică o ştiinţă a măsurării în câmpul ştiinţelor educaţiei. Această mişcare îşi are
originea într-o dublă contestaţie: în primul rând, măsurarea în câmpul educaţiei nu poate fi
schimbată, optimizată prin modele psihometrice unice; în al doilea rând, conceptul de
fidelitate este gândit exclusiv în termeni de diferenţiere a persoanelor.
Totodată, rezultatele cercetărilor din domeniul psihologiei cognitive şi sociale au
generat un interes crescut pentru integrarea şi implementarea modelelor dezvoltate în aceste
domenii în vederea monitorizării achiziţiilor din domeniul afectiv. Poziţii opuse se
manifestă şi în legătură cu oportunitatea definirii standardelor de performanţă pentru
domeniul afectiv, problemele etice care se ridică, exigenţele de ordin tehnic şi metodologic
etc. (Tuijnman, A. C. şi Postlethwaite, T. N., 1994).
În acelaşi timp au fost identificate şi experimentate proceduri de evaluare care pot
măsura obiective complexe ale domeniului cognitiv şi afectiv, greu de cuantificat prin
metodele clasice de evaluare. Noile strategii realizează o mai bună integrare a evaluării în
procesul de învăţământ, legând-o de instruire, facilitează o corelare a evaluării formative cu
cea sumativă, conştientizează elevul cu privire la responsabilităţile sale, disponibilităţile şi
progresul înregistrat în învăţare, stimulează autoevaluarea şi motivaţia lor pentru învăţare.
Denumite şi „evaluări alternative/complementare”, „evaluări autentice” ele includ noi
proceduri de măsurare şi apreciere cum ar fi: portofoliul, investigaţia, metoda proiectului,
Q-sort, observarea curentă a comportamentului.

90
 Vom prezenta în sinteză principalele metode şi tehnici tradiţionale de evaluare,
insistând asupra avantajelor, a limitelor şi a posibilităţilor de depăşire a acestora.
Metodologia evaluării rezultatelor şcolare cuprinde mai multe forme şi metode care pot fi
grupate din perspectiva unor variate criterii. Astfel, după natura probei, distingem:
verificările orale, scrise, practice, iar după unii autori şi verificările cu ajutorul testelor grilă
(pe calculator).

7.4.1. Verificarea orală constă în realizarea unei conversaţii prin care profesorul
urmăreşte identificarea cantităţii şi calităţii instrucţiei. Conversaţia poate fi individuală,
frontală sau combinată. Avantajele constau în aceea că se realizează o comunicare deplină
între profesor şi clasa de elevi, iar feed-back-ul este mult mai rapid. Metoda favorizează
dezvoltarea capacităţilor de exprimare ale elevilor. De multe ori însă obiectivitatea ascultării
orale este periclitată, datorită intervenţiei unei multitudini de variabile: starea de moment a
educatorului, gradul diferit de dificultate a întrebărilor puse, starea psihică a evaluaţilor etc.;
în acelaşi timp, nu toţi elevii pot fi verificaţi, ascultarea fiind realizată prin sondaj.
Este o formă a conversaţiei prin care profesorul urmăreşte identificarea cantităţii şi
calităţii instrucţiei, respectiv, volumul şi calitatea cunoştinţelor, deprinderilor, priceperilor,
abilităţilor elevilor, capacitatea de a opera cu ele ş.a.
Metodologia verificărilor orale impune cerinţe referitoare la formularea întrebărilor,
elaborarea răspunsurilor, frecvenţa (ritmicitatea) examinării, extinderea verificării de la
informaţia asimilată de elevi şi a posibilităţilor de a reda, la capacitatea de a opera cu aceste
cunoştinţe, de a le transfera în noi contexte, situaţii - problematice etc.

7.4.2. Verificarea scrisă apelează la anumite suporturi scrise, concretizate în lucrări

de control şi/sau teze. Elevii au şansa să-şi prezinte achiziţiile educaţiei fără intervenţia
profesorului, în absenţa unui contact direct cu acesta. Anonimatul lucrării, uşor de realizat,
îngăduie o diminuare a subiectivităţii profesorului. Ca avantaje, se pot consemna:
posibilitatea verificării unui număr relativ mare de elevi într-un interval de timp determinat,
raportarea rezultatelor la un criteriu unic de validare constituit din conţinutul lucrării scrise,
avantajarea unor elevi timizi sau care se exprimă defectuos pe cale orală etc. Verificarea
scrisă implică feed-back mai slab, în sensul că unele erori sau neîmpliniri nu pot fi eliminate
operativ, prin intervenţia profesorului. Cum este şi firesc, ambele variante de verificare se
cer a fi desfăşurate oportun şi optim de către profesori.
Probele scrise nu sunt desprinse de activitatea de predare / învăţare, ci constituie

91
momente ale acesteia, având o certă valoare formativă, contribuind la reglarea şi
perfecţionarea procesului de învăţământ.

7.4.3. Probele practice presupun aplicarea cunoştinţelor teoretice însuşite precum şi a

deprinderilor şi priceperilor anterior formate. Concret, este vorba despre confecţionarea unor
obiecte sau aparate, executarea unor experimente de laborator, hărţi, observaţii
microscopice, discuţii, realizarea unor exerciţii fizice etc.
Metodele tradiţionale de evaluare trebuie concepute ca realizând un echilibru între
probele orale, scrise şi cele practice. Preocuparea continuă a practicienilor din domeniul
educaţiei de a găsi şi valorifica noi tehnici şi proceduri de evaluare, mai ales pentru
măsurarea acelor obiective aparţinând domeniului afectiv, mai greu cuantificabile prin
metodele clasice de evaluare, s-au concretizat în identificarea şi utilizarea unor metode de
evaluare care pot reprezenta o alternativă viabilă la formulele evaluative tradiţionale, fiind
complementare acestora.
Pentru realizarea cu succes a unei activităţi practice, este indicat ca elevii să fie avizaţi
asupra:
- tematicii lucrărilor practice;
- modului în care ele vor fi evaluate;
- condiţii care sunt oferite pentru realizarea unei activităţi practice;
Vom prezenta în sinteză câteva metode şi tehnici incluse în strategiile alternative de
evaluare: observarea sistematică a activităţii şi a comportamentului elevului, investigaţia,
proiectul.

7.4.4. Observarea sistematică a activităţii şi a comportamentului elevilor

furnizează profesorului o serie de informaţii utile, diverse şi complete, greu de obţinut altfel
prin verificarea orală sau testele standardizate. De altfel, constatăm că este vorba de o
preluare şi adaptare a metodei observaţiei psihopedagogice şi a instrumentelor
corespunzătoare acesteia. Nou este interesul şi importanţa acordate acestei metode şi
tehnicilor corespunzătoare, care oferă posibilitatea de a cunoaşte progresele înregistrate în
învăţare de către student (capacităţile formate, cunoştinţele acumulate) interesele,
aptitudinile, dar mai ales, atitudinea acestuia faţă de formarea iniţială pentru profesia
didactică, faţă de elevi, mentori ş.a. Eficienţa metodei creşte considerabil dacă sunt
respectate câteva condiţii precum: stabilirea scopului, utilizarea reperelor, operaţionalizarea
conţinutului şi identificarea indicatorilor observaţionali cu relevanţă pentru scopurile

92
observaţiei, utilizarea corectă a instrumentelor de înregistrare şi sistematizare a constatărilor
cum ar fi: fişa de evaluare, scara de clasificare, lista de control / verificare.
Fişa de evaluare - este completată de profesor şi cuprinde date despre evenimentele
importante pe care profesorul le identifică în comportamentul sau modul de acţiune al
elevilor. La aceasta se adaugă interpretările profesorilor asupra celor întâmplate, permiţân-
du-le acestora să surprindă modelul comportamental al elevilor.
Scara de clasificare - totalizează un set de caracteristici, comportamente care trebuie
să fie supuse evaluării. Astfel, elevului îi sunt prezentate un număr de enunţuri în raport de
care acesta să-şi manifeste acordul sau dezacordul discriminând între cinci trepte: puternic
acord, acord, indecis, dezacord sau puternic dezacord.
Lista de control - verificare ce se deosebeşte de scara de clasificare prin faptul că prin
intermediul ei doar se constată prezenţa sau absenţe unei caracteristici fără a emite o
judecată de valoare oricât de simplă ar fi ea.Un avantaj al listei de control este că se
eleborează relativ uşor.
Observarea curentă este mai edificatoare pe linia calităţii şi mai puţin pe linia
cantităţii. Chiar dacă datele se înregistrează direct de la sursă, informaţia observaţională
poate fi influenţată de subiectivitatea profesorului (competenţa sa psihopedagogică şi
docimologică, stilul perceptiv, aşteptările şi proiecţiile sale, competenţa de interpretare a
datelor ş.a.m.d.). Contracararea acestor limite este posibilă prin repetarea observaţiei şi
coroborarea datelor obţinute cu cele culese prin alte metode şi tehnici de evaluare.

7.4.5. Investigaţia este considerată atât o modalitate de învăţare cât şi una de

evaluare. Ea oferă posibilitatea elevului de a aplica în mod creativ cunoştinţele însuşite în
rezolvarea unei probleme teoretice sau realizarea unei activităţi practice prin întreprinderea
unei investigaţii (documentare, observarea unor fenomene, conduite, experimentarea etc.) pe
un interval de timp stabilit. Îndeplineşte mai multe funcţii: acumulare de cunoştinţe,
exersarea unor abilităţi de investigare a fenomenelor (proiectare a acţiunii, alegerea
metodelor, emiterea unor ipoteze, culegerea şi prelucrarea datelor, desprinderea
concluziilor), precum şi de evaluare a capacităţilor, competenţelor de a întreprinde
asemenea demersuri. Investigaţia contribuie la restructurarea continuă a sistemului noţional
propriu, la realizarea transferului intern şi extern, la accentuarea caracterului operaţional al
cunoştinţelor, la înţelegerea profundă a fenomenelor studiate. În funcţie de abilităţile,
capacităţile şi competenţele pe care le solicită, investigaţia poate avea grade diferite de
deschidere şi complexitate.

93
 Demersul investigaţiei poate fi adaptat pentru categorii diferite de elevi. Gradul de
libertate pe care îl oferă, caracterul mai mult sau mai puţin structurat depind de nevoile,
interesele elevilor, dar şi de experienţa lor cognitivă, socială, de sarcinile de lucru
repartizate, fiind variate sub raportul volumului şi al complexităţii cunoştinţelor, abilităţilor,
competenţelor implicate.
Ca metodă de evaluare, investigaţia pune în valoare potenţialul intelectual creativ al
elevilor, iniţiativa, cooperarea, comunicativitatea, flexibilitatea gândirii, receptivitatea
ideatică, capacitatea de argumentare, de punere şi rezolvare a problemelor etc. Atunci când
lecţia este structurată pe baza unei investigaţii, aceasta devine element important în
sprijinirea demersului de învăţare prin descoperire. Întrucât „predarea, învăţarea şi evaluarea
sunt interdependente în contextul strategiilor educaţionale moderne, investigaţia reprezintă,
prin valenţele sale formative indiscutabile, o metodă care desăvârşeşte toate cele trei
activităţi menţionate anterior”6

7.4.6. Referatul - acest instrument permite o apreciere nuanţată a învăţării şi

identificarea unor elemente de performanţă individuală a elevului, care îşi au originea în
motivaţia lui pentru activitatea desfăşurată.
Se pot diferenţia două tipuri de referate :
- referat de investigaţie ştiinţifică, bazat pe descrierea demersului unei activităţi
desfăşurate în clasă şi pe analiza rezultatelor obţinute;
- referat bibliografic, bazat pe informarea documentară, bibliografică.
Caracteristicile esenţiale ale referatului sunt:
- pronunţat caracter formativ şi creativ, reuşind să înglobeze zone întinse de conţinut;
- profund caracter integrator, atât pentru procesele de învăţare anterioare, cunoştinţele
disciplinare şi interdisciplinare, cât şi pentru metodologia informării şi cercetării ştiinţifice,
fiind astfel o modaliate de evaluare foarte sugestivă, precisă, intuitivă şi predictivă;
- permite abordarea unor domenii noi, ce reprezintă extinderi ale conţinutului, în măsura
în care tematica propusă este interesantă, justificată didactic şi există resurse în abordarea ei;
- se pot realiza conexiuni cu alte obiecte de învăţământ şi cu modalităţi de investigaţie
transdisciplinare;
- caracter sumativ, angrenând cunoştinţe, priceperi, abilităţi şi atitudini diverse,
constituite pe parcursul unei perioade mai îndelungate de învăţare;

6
Radu, T. Ion, Evaluarea în procesul didactic, Editura Didactică şi Pedagogică, R.A., Bucureşti, 2000, p. 58

94
 - relevă motivaţia intrinsecă de învăţare sau documentare, a unor elevi faţă de a
majorităţii elevilor, care se pregătesc pe baza unor factori exteriori lor;
- se pot exersa în mod organizat activităţi de cercetare bibliografică independentă, care
sunt utile în formarea ulterioară şi în educaţia permanentă;
Referatul se poate utiliza în demersul didactic, atât pentru evaluarea continuă, pe
parcursul unui semestru, cât şi pentru evaluarea sumativă în cadrul unui model încadrat într-
un portofoliu sau independent.

7.4.7. Proiectul reprezintă un demers evaluativ mult mai amplu decât investigaţia.
Proiectul începe în clasă (cu elevii) prin definirea temei, a sarcinii de lucru, uneori chiar
începerea rezolvării acesteia. Demersul se continuă acasă pe parcursul câtorva
zile/săptămâni (în această perioadă elevul se consultă frecvent cu profesorul) şi se
finalizează sub forma unui raport asupra rezultatelor obţinute. Proiectul trebuie să răspundă
la următoarele întrebări: de ce ? (motivaţia), ce ? (obiective), cum ? (strategii, căi de
realizare, planuri şi acţiuni), cine ? (responsabilităţi), cu ce ? (resurse), când ? (termene), cu
ce rezultate ? (produse şi efecte).
Poate fi realizat individual sau în grup şi parcurge mai multe etape vizând colectarea
datelor şi realizarea produsului7.
Realizerea unui proiect pesupune parcurgerea următorilor paşi:
- stabilirea domeniului de interes;
- stabilirea premiselor iniţiale - cadru conceptual, metodologic, datele generale ale
investigaţiei;
- identificarea şi selectarea resurselor materiale;
- precizarea elementelor de conţinut ale proiectelor.
Acestea din urmă pot fi organizate după următoarea structură: pagina de titlu,
cuprinsul (structura), introducerea, dezvoltarea elementelor de conţinut, concluziile,
bibliografia, secţiunea anexelor (grafice, tabele, chestionare, fişe de observaţie ş.a.).
În evaluarea proiectului se au în vedere criterii generale de evaluare:
- criterii care vizează calitatea proiectului, sub aspectul produsului (validitatea
proiectului, completitudinea sa, elaborarea şi structurarea, calitatea materialului utilizat,
creativitatea);

7
Stoica, A., Musteaţă, S., Evaluarea rezultatelor şcolare, Chişinău, 1997

95
 - criterii care vizează calitatea activităţii elevului, sub aspectul procesului realizat
(raportarea la tema proiectului, nivelul de performanţă atins, documentarea, nivelul de
elaborare şi comunicare, tipul greşelilor, creativitatea, calitatea rezultatelor din perspectiva
valorificării şi utilizării proiectului în sfera practică a activităţii).

7.4.8. Portofoliul - strategie alternativă de evaluare

Portofoliul, în evaluare, este un concept polisemantic şi polifuncţional, cercetătorii şi

cadrele didactice având despre acesta reprezentări şi accepţiuni diferite.
Portofoliul a fost perceput ca procedura care permitea renovarea practicilor evaluării
pentru a le pune în concordanţă cu noutăţile vizate de către un învăţământ orientat spre
dezvoltarea competenţelor complexe, insesizabile prin testele obişnuite, standardizate larg
răspândite în S.U.A. şi Canada. În Europa, pe de altă parte, portofoliul a fost considerat ca
un suport bine adaptat învăţământului centrat pe implicarea / angajarea elevilor în învăţare şi
propice pentru dezvoltarea evaluării formative, pe situarea acesteia într-un context
semnificativ de comunicare, cercetare, rezolvare de probleme.
În ultimii ani, autorii au atribuit portofoliului diverse apelative: dosar de învăţare, de
evaluare, de prezentare, de calificare, de carieră, jurnal de formare, istorie de viaţă,
portofoliu de competenţe ş.a. Chiar dacă termenul este relativ nou în terminologia ştiinţelor
educaţiei „ideea exprimată de concept, în sine, nu este, în mod necesar inovativă, în sfera
practicilor evaluative”8. Ca alternativă viabilă la modalităţile tradiţionale de evaluare,
portofoliul face posibilă trecerea de la validarea cunoştinţelor (prin teste) la evaluarea
competenţelor complexe, dovedindu-se o metodă de evaluare flexibilă, integratoare.
Portofoliul include rezultatele relevante obţinute prin celelalte metode şi tehnici de evaluare
(probe orale, scrise, practice, observarea sistematică a activităţii şi comportamentului
elevului / studentului, proiecte, autoevaluare etc.), precum şi prin sarcini specifice fiecărei
discipline.
Studiile realizate asupra utilizării portofoliului ca procedură alternativă de evaluare,
precum şi practica educaţională evidenţiază o serie de cerinţe / condiţii ce trebuie îndeplinite
în acest demers: stabilirea obiectivelor, adecvarea conţinutului cu scopul/obiectivele
prestabilite, stabilirea criteriilor de evaluare şi a standardelor de performanţă, implicarea
elevilor, a părinţilor în organizarea propriu-zisă a portofoliilor, „crearea” de timp pentru
evaluare, comunicarea rezultatelor.

8
Stoica, A., Evaluarea curentă şi examenele, Ed. Prognosis, Bucureşti, 2001, p. 63.

96
 Portofoliul implică participarea elevilor la selecţia conţinuturilor, definirea criteriilor
de selecţie şi de apreciere a lucrărilor, precum şi manifestările de reflecţie personală ale
acestora. Reunind într-un conţinut material unic un anumit număr de trasee ale activităţii
unui elev/student, portofoliul este polifuncţional; se pot identifica unele funcţii de esenţă
formativă, în timp ce altele sunt funcţii de atestare.
Printre funcţiile formative ale portofoliului, reţinem următoarele:
- de a încuraja / stimula evaluarea centrată pe progresul învăţării;
- de a favoriza autoevaluarea şi învăţarea autonomă;
- de a exersa capacitatea metacognitivă;
- de a constitui un suport pentru interviurile / convorbirile cu părinţii, responsabilii de
formare sau utilizatorii (patronii).
Funcţiile formative se exercită, în primul rând, în situaţia şcolară de învăţare bazată pe
înţelegere, reflecţie şi vizează dobândirea de către elev a competenţelor necesare elaborării
unor portofolii de-a lungul vieţii, cu funcţie de atestare. Enumerăm câteva dintre aceste
funcţii atestative:
- de a constitui un bilanţ al competenţelor şcolare şi / sau extraşcolare, sociale,
profesionale;
- de a valida achiziţiile şcolare şi extraşcolare şi de a furniza probele pentru aceasta;
- de a asigura urmărirea formării de la şcoală la viitorul loc de muncă;
- de a certifica competenţele complexe;
- de a susţine şi legitima reconversia profesională ş.a.
Pornind de la funcţiile sale de atestare, unii autori definesc portofoliul ca un „demers
caracterizat printr-un dublu proces de analiză şi de sinteză a experienţelor personale,
sociale, profesionale în vederea evidenţierii competenţelor pe care le-au generat, de a
codifica aceste competenţe într-un limbaj care să permită memorarea conţinutului pentru
sine şi pentru altul şi de a găsi «probele» care pot atesta realitatea lor pentru altul în
negocierea socială”9. Portofoliul pune în evidenţă şi în valoare „inteligenţele multiple”
(Gardner) ale autorului şi poate constitui parte integrantă a unei evaluări sumative sau a unei
examinări.
Scopul portofoliului este acela de a confirma faptul că ceea ce este cuprins în
obiectivele învăţării reprezintă, în fapt şi ceea ce ştiu elevii şi sunt capabili să facă. Astfel,
în funcţie de destinaţie sau destinatarul său (persoană, instituţie, comunitate), portofoliul

9
Aubert, J. şi Gilbert, P., Recunoaşterea şi validarea învăţării anterioare ,Paris, PUF, 1994, p.116

97
poate fi folosit de profesor ca instrument de evaluare şi va cuprinde componente relevante
ale progresului elevului . Dacă este destinat părinţilor sau comunităţii, portofoliul va include
produsele reprezentând cele mai bine realizate activităţi sau produse ale activităţii elevului.
Contextul vizează vârsta cursanţilor, specificul disciplinei, interesele, abilităţile,
aspiraţiile elevilor etc.
Proiectarea portofoliului include atât scopul şi contextul, cât şi proiectarea propriu-
zisă a conţinutului. În acest sens, trebuie identificate elementele reprezentative pentru
activităţile desfăşurate de elev: selecţii din temele pentru acasă ale elevului, notiţele din
clasă, lucrări cu caracter experimental, probleme matematice, casete audio / video cu
prezentări orale ale elevului, situaţii de învăţare în grup, expuneri libere, creaţii literare
proprii, teste criteriale, prezentarea unor autori / opere literare etc. Aceste mostre / dovezi
ale activităţii elevului evidenţiază dezvoltarea lor în timp şi pot fi folosite ca şi colecţii
sistematice ale muncii acestora.
Alte aspecte importante în cadrul proiectării portofoliului vizează numărul acestor
produse („eşantioane”) ale activităţii elevului ce trebuie cuprinse în portofoliu, cum trebuie
ele organizate, cine decide selecţia lor. În practica educaţională, adesea, profesorul descrie
cerinţele de conţinut ale portofoliului, iar elevul selectează probele pe care le consideră
reprezentative.
De asemenea, înainte de realizarea efectivă a portofoliului, trebuie stabilite cu claritate
cerinţele - standard la care se va raporta întregul conţinut al portofoliului. Prin urmare,
portofoliul poate fi exclusiv o sarcină a profesorului (el stabileşte scopul, contextul,
realizează proiectarea lui, formulează cerinţele standard şi selectează produsele
reprezentative ale activităţii elevilor) sau poate implica şi contribuţia elevilor (alegerea
anumitor eşantioane din propria activitate, considerate semnificative sub raportul calităţii
lor). Astfel, portofoliul poate stimula creativitatea, ingeniozitatea, implicarea personală a
elevului în activitatea de învăţare, motivaţia intrinsecă etc. Totodată, profesorul „primeşte”
date esenţiale despre structura personalităţii elevului, despre caracteristicile ce-l
individualizează în cadrul grupului.10 (Stoica, A. coord., 2001).
Elementele constitutive ale portofoliului pot fi evaluate separat, la momentul
respectiv, de către profesor (evaluare formativă) sau se poate realiza o apreciere globală,
holistică a portofoliului, pe baza unor criterii clare, comunicate elevilor înaintea alcătuirii
portofoliului. Criteriile holistice de evaluare pot fi elaborate exclusiv de către profesor sau

10
Stoica, A., Evaluarea curentă şi examenele, Ed. Prognosis, Bucureşti, 2001, p. 70.

98
pot fi dezvoltate în cooperare cu elevii, stimulându-le astfel motivaţia participării la
realizarea unor produse calitativ superioare. Aprecierea holistică a unui portofoliu se
bazează pe impresia generală asupra performanţei elevilor, asupra produselor realizate,
luând în considerare elementele individuale componente. Scara de apreciere poate cuprinde
calificative („foarte bine”, „bine”, „suficient” / „acceptabil”, „insuficient” / „inacceptabil”)
sau simboluri numerice (cifre de la 5 la 1, de la 10 la 1 etc.).

7.4.9. Autoevaluarea este condiţia principală care favorizează înţelegerea de către

elevi a aprecierilor educatorului şi vizează în primul rând înţelegerea de către elev a
criteriilor de apreciere. Autoevaluarea are un rol esenţial în înregistrarea imaginii elevului
din perspectiva judecăţii de valoare pe care o emite profesorul.
Pentru ca elevii să resimtă evaluarea ca un act formativ, este necesar să se formeze şi
să se exerseze la aceştia capacitatea de autoevaluare. Elevii au nevoie să se autocunoască.
Acest fapt are multe implicaţii în plan motivaţional şi atitudinal.
Metoda conţine puncte de referinţă care să definească rolul, sarcina, natura şi direcţiile
activităţii profesorului cât şi a elevului. Se lucrează în stil propriu pentru a se situa personal
cu exigenţele de învăţare.

7.5. Evaluarea şi notarea

În realizarea actului de evaluare, măsurarea şi notarea (aprecierea) sunt corelate

prezentându-se ca etape succesive ale unui proces unitar. În activitatea de predare-învăţare
orice profesor trebuie să armonizeze verificarea şi notarea cunoştinţelor utilizând formele şi
metodele cele mai eficiente.
Verificarea şi notarea modului de îndeplinire a obiectivelor propuse se realizează în
mod curent prin aprecieri referitoare la:
- cât au progresat elevii;
- rezultatele obţinute de ei la diferite discipline;
- rezultatele unui elev în comparaţie cu colegii;
- progresele înregistrate în raport cu propriile lor posibilităţi.
Corelat cu sistemele de apreciere a rezultatelor în funcţie de termenul de raportare
adoptat putem distinge două modele de notare a rezultatelor şcolare: de grup şi
individualizat.
- modelul notării raportate la grup se caracterizează prin aprecierea fiecărui elev în
comparaţie cu ceilalţi şi cu nivelul aşteptat. Modelul presupune două variante:

99
 - criteriul de referinţă îl constituie o normă fixă, dinainte stabilită, de obicei această
normă nivelul mediu al rezultatelor;
- criteriul de notare al unui elev are la bază raportarea rezultatelor obţinute de fiecare, la
cele ale grupului din care face parte.
Rezultă din prezentarea acestor variante că putem distinge două criterii de apreciere:
- în raport cu obiectivele propuse prin compararea rezultatelor obţinute cu cele aşteptate,
exprimate de cerinţele programei;
- prin compararea rezultatelor constatate cu cele posibile de obţinut, date fiind
capacităţile intelectuale ale elevilor.
În practica şcolară, de cele mai multe ori, rezultă o îmbinare între aceste două criterii.
Modelul notării raportate la grup, oricare ar fi variante utilizată, presupune şi operaţia de
clasificare a subiecţilor pe baza rezultatelor obţinute.
Cel mai răspândit procedeu de clasificare este ordonarea subiecţilor în ordine
crescătoare sau descrescătoare a mediilor obţinute. O altă modalitate de clasificare mai
concludentă este aceea prin procentaj. Clasificarea în procente a unui elev dintr-un grup
indică procentul elevilor din grupul respectiv ale căror note sunt mai mari.
Sistemul de notare individualizat se aplică atunci când se realizează un program de
instruire diferenţiat inclusiv în ceea ce priveşte rezultatele. Criteriul de raportare îl constituie
numai posibilităţile fiecăruia, care nu se compară cu o normă unică. Fiecare elev trebuie să
realizeze rezultate individuale raportate la obiectivele propuse.
Nota şcolară reprezintă materializarea finalizării acţiunilor de măsurare cantitativă şi
apreciere calitativă pe care le întreprinde şi şi le asumă profesorul în faţa prestaţiei elevului.
În nota exprimată sub diferite forme (cifre, scoruri, calificative, norme, etaloane) profesorul
concentrează rezultatul evaluării unei performanţe preconizate. În activitatea de predare-
învăţare orice profesor trebuie să armonizeze verificare şi notarea cunoştinţelor utilizând
formele şi metodele cele mai eficiente.
Funcţiile notei şcolare sunt:
- indică tendinţele de progres sau regres ale elevilor şi clasei;
- asigură compararea elevilor în clasă şi a claselor în şcoală;
- contribuie la reglarea demersului didactic şi autoreglarea comportamentului elevului;
- încurajează sau descurajează elevul;
- susţine formarea imaginii de sine la elevi.

100
 Momentul acordării notelor poate fi diferit. De obicei se recomandă ca notele să fie
comunicate imediat după terminarea verificării şi trecute în catalog. Notarea elevilor poate fi
făcută şi la sfârşitul orei respective. În acest caz profesorul ţine cont, în, acordarea notei şi
de modul cum aceştia participă la lecţia nouă. În acest fel elevii sunt stimulaţi să fie activi în
timpul predării şi se obţin rezultate mai bune la fixarea cunoştinţelor.
În practica şcolară sunt folosite sisteme de notare care pot fi:
1. Notarea numerică - constă în folosirea cifrelor ordonate pe o scară mai mult sau mai
puţin lungă. La noi scara notelor este de 10 nivele, iar semnificaţia lor exprimă aprecierea.
2. Notarea literală - este utilizată îndeosebi în sistemele de învăţământ anglo-saxon;
3. Notarea prin calificative - se practică în învăţământul primar şi are 4 nivele (F.B., B.,
S., I.), fiecărui nivel îi corespund descriptori de performanţă formulaţi funcţie de obiectivele
operaţionale stabilite.
Un sistem prin calificative binar (admis - respins) este folosit la unele examene,
precum şi în aprecierea unor activităţi foarte complexe care, cu greu, ar fi apreciate prin mai
multe calificative.
4. Notarea prin culori - este un sistem de tradiţie, foarte vechi, folosit şi astăzi la
grădiniţă. Aprecierea se exprimă în bile: albă (excelent, foarte bine), roşie (suficient), neagră
(insuficient).
Existenţa mai multor sisteme de notare este generată de răspunsul diferit care este dat
uneia din problemele esenţiale ale activităţii de apreciere prin note: câte note, ce tipuri de
note trebuie folosite. Considerăm că principalul criteriu de apreciere a rezultatelor şcolare
trebuie să-l constituie gradul de obiectivitate ce se asigură notării, exactitatea şi fidelitatea
notelor.
Notarea depinde foarte mult de examinator, pot apare divergenţe de notare care se pot
reduce prin introducerea baremelor de notare, aplicarea testelor docimologice sau aplicarea
indicilor statistici.
Baremul este o grilă de evaluare şi notare unică ce descompune tema în subteme şi
prevede un anumit punctaj pentru aceste subteme. Punctajul se însumează în final şi se
echivalează în note şcolare obişnuite.

7.6. Tehnici utilizate în scopul educării prin autoevaluare

Notarea în colaborare cu alţii:participarea elevilor la aprecierea propriilor rezultate;
Autoevaluarea controlată: elevul examinat îşi propune nota (eventual consultându-se

101
cu alţii);
Notarea reciprocă:aprecierea este făcută de un grup de elevi,alcătuit prin rotaţie,la
propunerea cadrului didactic;
Autoevaluarea comportamentelor din domenuil afectiv al dezvoltării personale se
realizeazăutilizând chestionare adecvate sau scări de clasificare.

1. Tehnica răspunsului scurt-solicită redactarea unui răspuns prin intermediul unei

întrebări.

Exemplu: Care este unitatea de măsură pentru beton?

- solicită redactarea unui răspuns prin intermediul unei formulări incomplete.

Exemplu: Unitatea de măsură pentru beton este ………

Această tehnică se foloseşte pentru obţinerea unor răspunsuri de complexitate
redusă,dar itemii se pot enunţa uşor.

1. Tehnica alegerii duale - constă în cerinţa de a asocia un element sau mai multe, cu
una din competenţele unor cupluri de alternative duale ca: adevărat - fals; corect - greşit; da
- nu.
Tehnica prezintă avantajul că abordează un volum mare de răspunsuri de complexitate
mică şi medie într-un timp relativ redus. Ea devine relativ dificilă în cazul cerinţelor în care
există mai multe răspunsuri corecte.

Exemplu:
a. Afirmaţiile de mai jos pot fi adevărate sau false. Notaţi în dreptul lor A - pentru
adevărat şi F - pentru fals.
Împotriva apei se prevăd izolaţii termice.
Şarpanta face parte din categoria elementelor de rezistenţă.

b. Citiţi cu atenţie întrebările de mai jos. Dacă răspunsul corect este DA încecuiţi litera
D. Dacă răspunsul corect este NU încecuiţi litera N.
Pardoselile fac parte din categoria elementelor de finisaj. D N
Cimentul este un liant hidraulic. D N
Planşeele sunt elenente de construcţii sub formă de bare orizontale. D N

2. Tehnica perechilor - solicită elevilor să stabilească diferite corespondenţe între

cuvinte, numere, litere, fraze, simboluri distribuite pe două coloane. Elementele din prima
coloană se numesc premise iar elementele din a doua coloană se numesc răspunsuri.

102
 Exemplu:
Asociază materialele de construcţii şi instalaţii din coloana A cu categoriile de lucrări
din coloana B.

A B
a. materiale plastice 1. lucrări de construcţii
b. betoane 2. instalaţii
c. produse ceramice 3. căi de comunicaţii
d. metale 4. lucrări de finisaje
e. lemnul 5. izolaţii
Tehnica perechilor permite abordarea unui volum mare de rezultate de învăţare într-un
interval de timp scurt,cu corectarea uşoară şi utilizarea eficientă a spaţiului pe hârtia de
teste. Itemii se pot construi uşor şi pot oferi elevilor posibilitatea de a asocia cuvintele
potrivite.
Dacă numărul premiselor diferă de cel al răspunsurilor este necesar să se specifice
elevilor ori de câte ori poate fi folosit fiecare răspuns.

4. Tehnica alegerii multiple - presupune alegerea unui răspuns dintr-o listă de

alternative pentru o singură premisă.Această tehnică poate fi prezentată în două variante:

a. Alegerea răspunsului corect - conţine alternative din care una este corectă în raport
cu premisa,celelalte fiind greşite.

Exemplu:
Care dintre materialele de mai jos se folosesc la realizarea betonului? Încercuiţi litera
corespunzătoare variantei alese.
a. nisip
b. argilă
c. ipsos
d. balast
e. var.

b. Alegerea celui mai bun răspuns - cuprinde cât mai multe alternative care sunt
caracterizate de un anumit grad de răspuns corect dintre care elevul trebuie să-l aleagă pe cel
mai bun.

Exemplu:

103
 Din enumerarea de mai jos,alegeţi răspunsul corespunzător,care poate să reprezinte
condiţia tehnică obligatorie necesară pentru ca o clădire să fie recepţionată.
a. Are o arhitectură deosebită.
b. Are dotări corespunzătoare din punct de vedere tehnic.
c. Are capacitatea portantă necesară.
Acest tip de test solicită elevii prin procese mentale să aplice cunoştinţele sau
capacităţile deja însuşite.
Tehnica dă informaţii asupra capacităţii evaluatorului de a proiecta şi prelucra un
model didactic, fiind o metodă des utilizată.Tehnica permite abordarea unei game largi de
rezultate de învăţare:
- cunoaşterea unor metode
- cunoaşterea unor principii
- cunoaşterea unor elemente specificate
- cunoaşterea unor termeni specificaţi
- capacitatea de a aplica cunoştinţe şi principii
- capacitatea de a interpreta relaţii cauză-efect.

Exemplu:
De ce la prepararea unui beton trebuie să respectăm raportul A/ C?
a. O parte din apă se evaporă când betonul se întăreşte.
b. Componenţii betonului se omogenizează cu apa.
c. Conform mărcii cerute şi a altor caracteristici, reţeta unui beton cere o anumită
cantitate de apă.

7.7. Testele docimologice

Docimologia se consideră ca fiind ştiinţa examinării cu toate implicaţiile ce decurg de
aici şi anume: modalităţi de notare, variabilitatea notei, factorii subiectivi ai notării, mijloace
menite să contribuie la creşterea obiectivităţii examinării.
Testul docimologic este un set de probe sau întrebări cu ajutorul căruia se verifică şi se
evaluează nivelul asimilării cunoştinţelor şi al capacităţilor de a opera cu ele prin raportarea
răspunsurilor la o scară de apreciere etalon, eleborată în prealabil.

Metodologia elaborării probelor de verificare constă în:

1. Precizarea obiectivelor - trebuie să se asigure concordanţa conţinutului cu

104
obiectivele propuse;
2. Documentarea ştiinţifică;
3. Avansarea unor ipoteze - prin conceperea/selecţionarea problemelor reprezentative
pentru întreaga materie de verificat11.

Operaţiile ce trebuie efectuate sunt:

a. stabilirea obiectivelor concrete specifice temei;
b. precizarea conţinutului în corelaţie cu obiectivele;
c. împărţirea conţinutului în unităţi;
d. stabilirea unui număr de itemi pentru fiecare unitate.

4. Tipul testului - modul de redactare al testului este în funcţie de forma sa: de învăţare
(test care verifică gradul de cunoaştere a materiei de verificat), test de discriminare (de
clasificare);
5. Experimentarea testului – pentru verificarea accesibilităţii lui;
6. Analiza statistică - urmată de operaţii de ameliorare a testului: dificultate, timp de
lucru;
7. Validarea, etalonarea, realizarea fidelităţii testului

Denumirea de test docimologic se atribuie testelor care îndeplinesc o funcţie

docimologică, adică de examinare şi notare. Testul de evaluare didactică se constituie ca o
probă complexă, formulată dintr-un ansamblu de itemi care, în urma aplicării, oferă
informaţii pertinente referitoare la modul de realizare a obiectivelor didactice, la progresul
şcolar.
Testul docimologic prezintă următoarele avantaje:
- are un grad mare de obiectivitate;
- prezintă rigurozitate în măsurarea didactică şi în aprecierea modului de rezolvare a
problemelor conţinute;
- permite obţinerea de rezultate multiple;
- se poate construi relativ uşor;
- dezvoltă capacitatea de autoevaluare la elevi.

Testul docimologic are următoarele componente:

- obiectivele didactice stabilite în corelaţie cu conţinuturile de învăţământ;
- conţinuturile itemilor;
11
Constantin Cocoş, Psihopedagogie, Polirom, 1998, p.187

105
 - rezolvările itemilor şi modul de acordare a punctajelor;
- performanţa maximă specifică, care reprezintă nivelul comportamental maxim ce poate
fi atins de elev;
- performanta minimă admisă.
Elementele din care se compune un instrument de evaluare, enunţuri, întrebări simple
sau structurate, probleme, exerciţii de orice tip poartă numele de itemi. Există în teoria şi
practica evaluării mai multe criterii de clasificare a itemilor, dintre care cel mai des utilizat
este acela al gradului de obiectivitate oferit de corectare. În funcţie de acest criteriu, itemii
pot fi clasificaţi în trei categorii:
- itemi obiectivi;
- itemi semiobiectivi;
- itemi subiectivi (cu răspuns deschis).

7.7.1. Itemi obiectivi, caracterizaţi prin :

- fidelitate ridicată
- asigurarea obiectivităţii în evaluare şi notare
- permit un feed-back rapid
- capacitatea de a testa un număr mare de elemente de conţinut

a. Itemii cu alegere duală, presupun alegerea răspunsului corect din două variante
posibile, de tipul: adevărat/fals, corect/incorect, da/nu, mai mare/mai mic etc.

Exemple:
La următoarele afirmaţii raspundeţi cu adevărat/fals, corect/greşit, da/nu:
a. Betonul este un amestec omogen de liant, agregat şi apă.
b. Pereţii de compartimentare sunt pereţi de rezistenţă.
c. Straturile unei tencuieli sunt: şpriţul, grundul şi stratul vizibil (tinci).

Avantaje :
- obiectivitate şi fidelitate mare;
- eficienţă (pot acoperi un număr mare de obiective şi de conţinuturi într-un timp relativ
scurt de testare);
- uşurinţă în notare.

Limite :
- nu pot evalua creativitatea şi nici capacitatea de sinteză;
- pot fi rezolvaţi relativ uşor prin ,,ghicirea” răspunsului (şansă de 50 %);

106
 - utilizarea frecventă poate produce un efect negativ asupra învăţării.

Utilizare:
- se pot utiliza mai ales în măsurarea unor rezultate ale învăţării situate la niveluri
cognitive inferioare (capacităţi de bază, cunoştinţe, priceperi);
- compararea unor noţiuni;
- stabilirea unor relaţii de tip cauză - efect.
Realizarea itemilor cu alegere duală este condiţionată de următoarele:
- sarcina de lucru trebuie să fie exprimată concis;
- se evită întrebuinţarea negaţiei în formularea cerinţei;
- instrucţiunile privind modalitatea de selectare a răspunsului (de exemplu: încercuieşte,
bifează) trebuie să fie clare;

b. Itemii cu alegere multiplă - acest item este format dintr-un enunţ (premisă) urmat
de un număr de opţiuni din care elevul trebuie să aleagă soluţia corectă. Aceştia pot fi:
- cu complement simplu - elevii aleg un singur răspuns corect;
- cu complement grupat - elevii au de analizat 4 enunţuri care au un element comun şi
trebuie să dea răspunsul conform unei grile, construite special.

Exemplu:
Talaşul este un bun izolator:
a. termic
b. fonic
c. hidrofug
d. acustic.

Avantaje :
- obiectivitate şi fidelitate mare;
- eficienţă;
- uşurinţă de notare;
- posibilitate redusă de ,, ghicire ” a răspunsului.

Limite:
- nu pot evalua creativitatea şi capacitatea de sinteză;
-nu evidenţiază modul de gândire al elevului;
- utilizarea frecventă poate produce un efect negativ asupra învăţării, cu focalizare pe
memorarea unui răspuns.

107
 Utilizare:
- se pot utiliza mai ales în măsurarea unor rezultate ale învăţării situate la niveluri
cognitive inferioare (capacităţi de bază, cunoştinţe, priceperi);

La realizarea itemilor cu alegere multiplă se au în vedere câteva recomandări:

- evitaţi folosirea negaţiei;
- nu formulaţi premisa sub forma unei interogaţii;
Este bine ca numărul de opţiuni (variante) să fie de trei sau patru, dar nu mai mult de
cinci.

c. Itemii de asociere - acest item presupune stabilirea unor corespondenţe, asocieri între
elementele distribuite pe două coloane: pe una, premisele, iar pe cealaltă soluţiile.

Exemplu:
1. Stabiliţi corespondenţa corectă între material şi elementul de finisaj:
a. parchet 1. placaj
b. faianţă 2. pardoseală
c. mortar 3. tencuieli

Avantaje:
- obiectivitate şi fidelitate mare;
- eficienţă (pot să acopere un număr mare de obiective de evaluare şi de conţinuturi într-
un timp relativ scurt de testare);
- uşurinţă în notare.

Limite :
- nu se pot măsura rezultate ale învăţării situate la niveluri cognitive superioare precum
analiza şi sinteza;
- utilizarea frecventă poate produce un efect negativ asupra învăţării.

Utilizare:
- se pot utiliza îndeosebi pentru a evalua gradul de cunoaştere al relaţiilor dintre
diversele tipuri de informaţii factuale.
În realizarea itemilor de asociere tip pereche, pentru a evita ghicirea soluţiilor prin
eliminare, numărul acestora trebuie să fie mai mare decât al premiselor.

7.7.2. Itemi semiobiectivi, caracterizaţi prin:

- pot testa o gamă largă de capacităţi intelectuale;

108
 - plasează elevul într-o situaţie cognitivă cu un grad de complexitate ridicat;
- permit utilizarea unor materiale auxiliare.

a. Itemi cu răspuns scurt/de completare - acest tip de item solicită elevul să formuleze
un răspuns scurt, să completeze o afirmaţie în aşa fel încât aceasta să dobândească sens şi
valoare de adevăr.

Avantaje:
- validitate şi aplicabilitate mare;
- evaluează atât capacităţile cognitive inferioare, precum cunoaşterea şi înţelegerea, cât
şi medii, precum aplicarea;
- pot acoperi o arie amplă de conţinuturi cu ajutorul unui număr relativ de itemi.

Limite:
- elaborarea răspunsului nu solicită dezvoltarea unor capacităţi cognitive complexe
precum analiza, sinteza şi rezolvarea de probleme.

Utilizare:
- sunt utili pentru a evalua cunoaşterea terminologiei unui anumit domeniu, cunoştinţe de
natură lexicală, interpretarea unor dat.
În realizarea itemilor cu răspuns scurt, răspunsurile solicitate trebuie să fie relevante
pentru evaluarea unei abilităţi.
Itemii de completare - sunt de fapt o variantă mai ,,pretenţioasă” a itemilor cu răspuns
scurt. Ei solicită producerea unui răspuns al cărui rol este să întregească un enunţ lacunar
sau incomplet.
Exemple de itemi semiobiectivi cu răspuns scurt:
a. Precizaţi care sunt straturile unei tencuieli realizate pe suprafeţe din lemn.
b. Precizaţi care sunt SDV-urile necesare realizării unei zidării.
c. Precizaţi care sunt elementele unei scări.

Exemple de itemi semiobiectivi de completare:

a. Mortarele pe bază de ipsos se folosesc la ..……………………………………
b. Pietrele naturale de construcţii se obţin prin ……………………….......……
c. Partea de construcţie situată deasupra cotei zero se numeşte ……………….

b. Întrebări structurate - sunt itemi care conţin mai multe sarcini de lucru şi care fac
trecerea de la itemii obiectivi la itemii subiectivi. Este vorba de un anumit număr de aplicaţii

109
având ca punct de plecare acelaşi material-suport (un text, o hartă, o ilustraţie). Întrebările
structurate pot fi neprogresive (independente) sau progresive (care depind de răspunsurile
anterioare).

Avantaje:
- permit utilizarea unor materiale suport stimulative;
- oferă posibilitatea testării unei game largi de abilităţi;
- se pot realiza cerinţe variate din punct de vedere al gradului de dificultate.

Limite:
- este dificil de apreciat gradul de dificultate al cerinţelor;
- schema de notare este mai dificil de realizat, deoarece ea trebuie să aibă în vedere o
varietate de modalităţi de exprimare a soluţiilor.
În realizarea întrebărilor structurate, materialul - suport trebuie să fie adecvat nivelului
de înţelegere al elevului.

7.7.3. Itemii subiectivi - caracteristici generale:

- permit evaluarea unor rezultate complexe ale învăţării, abilităţi de tip analiză,
argumentare, sinteză;
- corectarea şi notarea nu prezintă un grad mare de obiectivitate;
- sunt proiectaţi şi utilizaţi pentru obiective şi situaţii de evaluare în care interesează în
mod deosebit demersul subiectului în producerea unui răspuns, nu întotdeauna unul singur
posibil şi corect.
Acest tip de itemi testează obiective care vizează originalitatea şi creativitatea. Pentru
ca rezultatele evaluării să aibă semnificaţie pentru evaluatori, evaluaţi, instituţii şi societate,
instrumentele de evaluare au următoarele calităţi:
a. Validitatea - calitatea unei probe de evaluare de a măsura exact ceea ce este destinat să
măsoare;
b. Fidelitatea - calitatea unei probe de evaluare de a da rezultate constante în cursul
aplicării ei succesive;
c. Obiectivitatea - gradul de concordanţă între aprecierile făcute de evaluatori
independenţi, în ceea ce priveşte un răspuns „bun” pentru fiecare dintre itemii unei probe;
d. Aplicabilitatea - calitatea unei probe de evaluare de a fi administrată şi interpretată cu
uşurinţă.

110
 7.8. Factori perturbatori / erori de evaluare şcolară

În apreciere şi notare există o serie de distorsiuni datorită unor efecte perturbatoare sau
a factorilor de personalitate care ţin atât de profesor cât şi de elev. Evaluarea defectuoasă
poate cunoaşte mai multe ipostaze:
- notarea strategică - practicată la începutul activităţii pentru a ţine elevii sub control,
sub ameninţarea notelor slabe sau a nepromovării;
- notarea sancţiune - care nu are nimic de-a face cu achiziţiile sau performanţele elevilor
ci cu anumite atitudini considerate neacceptabile;
- notarea etichetă - prin notarea pe termen lung după aceleaşi păreri favorabile/
nefavorabile, sau în concordanţă cu celelalte note ale elevului.
Cei mai mulţi factori perturbatori privesc activitatea profesorului. Situaţiile cel mai
frecvent întâlnite sunt:

a. Efectul „Halou” - profesorul realizează aprecierea elevilor prin prisma unei evaluări
iniţiale şi prin generalizarea notării la toate disciplinele. În virtutea judecăţii anticipative
profesorul nu mai remarcă progresele sau părţile pozitive ale elevului slab, după cum nici
minusurile celui bun. O altă formă este efectul de „blândeţe” asupra persoanelor cunoscute
şi de severitate asupra noilor veniţi. Pentru a corecta aceste tendinţe, şcoala poate recurge la
anonimatul probelor scrise sau la aducerea corectorilor din alte şcoli.

b. Efectul Pygmalion - anticipaţiile sau predicţiile profesorului asupra performanţelor

elevilor sfârşesc prin a se produce/adeveri, datorită influenţării conştiente sau inconştiente a
comportamentului elevilor. Încrederea în posibilităţile elevilor şi încrederea în reuşita lor
constituie un puternic factor motivaţional, care sfârşeşte prin creşterea performanţelor
acestora.

c. Efectul de ancorare - supraevaluarea unor rezultate deoarece pun în lumină elemente

neaşteptate, mai puţin frecvente, care vor constitui baza unor noi grile de corectare a
răspunsurilor.

d. Efectul de contrast - apare atunci când un elev primeşte o notă mai bună sau mai
slabă datorită comparaţiei cu rezultatul anterior. După o notă slabă un rezultat bun va părea
şi mai bun, sau după un candidat foarte bun, următorul care este mediocru va părea mult mai
slab.

111
 e. Efectul de ordine - se referă la inerţia aprecierii (notarea concomitentă cu aceeaşi
notă) deşi între răspunsuri există diferenţe calitative. Se datoreşte mai ales factorilor ca
oboseală, indispoziţia, lipsa de interes etc.

f. Eroarea logică - se referă la înlocuirea parametrilor de performanţă urmăriţi cu alte

consideraţii care, în realitate, sunt elemente secundare, cum ar fi efortul depus pentru a
ajunge la rezultat, conştiinciozitatea, acurateţea, stilul său, sistematicitatea expunerii etc.
deşi, uneori, acest efect se justifică, el nu trebuie să devină o regulă, deoarece creşte riscul
de subiectivitate în notare.

g. Ecuaţia personalǎ a educatorului, denumitǎ eroare individualǎ constantǎ se manifestǎ

prin atitudini diferite, chiar opuse, de la un profesor la altul. Unii profesori manifestǎ
înţelegere şi bunǎvoinţǎ propunţatǎ faţǎ de acei elevi care se strǎduiesc sǎ înveţe,
demonstreazǎ conştiinciozitate în îndeplinirea sarcinilor şcolare, fiind indulgente în
aprecierea rezultatelor obţinute de ei, chiar dacǎ calitatea lor este modestǎ sau sub nivelul
aşteptat. Alţii, dimpotrivǎ, sunt mai severi, sancţioneazǎ orice eroare sau lacune în
rǎspunsurile date, neţinând seama de strǎdaniile elevului în cauzǎ. Unii sunt impresionaţi de
originalitatea rǎspunsurilor şi soluţiilor formulate, alţii sunt satisfǎcuţi de rǎspunsurile
reproductive, atribuindu-le valori numerice şi calificative superioare.

h. Efectul de similaritate - apare atunci când profesorul se ia drept reper pe el însuşi. De

exemplu, profesorii care au experienţă de foşti ,,premianţi” sau au copii cu rezultate
excelente, vor avea tendinţa de a fi mai severi şi invers.

i. Efectul tendinţei centrale - apare mai ales în cazul profesorilor începători care, din
dorinţa de a nu greşi sau subaprecia elevii, acordă note în jurul valorilor medii.

j. Stilul personal al evaluatorului - fiecare profesor are propria sa grilă de apreciere,

fie bazată pe reproducere cantitativă, fie pe originalitate. Alţii notează mai generos, alţii mai
exigent, alţii preferă notele de mijloc. Unii consideră nota o modalitate de încurajare, alţii de
constrângere. O consecinţă neplăcută a efectului apare atunci când elevii aflaţi în competiţie
sunt evaluaţi cu grade de exigenţă diferită.
Existǎ profesori care folosesc nota ca mijloc de încurajare a elevului, de stimulare, în
timp ce alţii o folosesc ca mijloc de constrângere a elevului pentru a depune mai mult efort
în activitatea şcolarǎ. În ecuaţia personalǎ se include şi „obiceiul” unor profesori de a
manifesta o exigente mai mare în actul evaluǎrii la începutul anului şcolar, acordând note

112
mici pentru a-i mobiliza la un nivel superior şi a-i determina pe elevi sǎ înveţe temeinic pe
parcursul anului.
Fiecare dintre cazurile prezentate foloseşte anumite criterii de evaluare, neglijând
conţinutul programei şi obiectivele pedagogice care reprezintǎ criterii veritabile şi
fundamentale de notare şi apreciere corectǎ.
Modalitǎţile de eliminare sau atenuare a acestor erori pot fi:
• anonimatul probelor scrise, realizabil prin acoperirea numelui celor examinaţi;
• verificarea şi notarea lucrǎrilor de cǎtre mai mulţi corectori;
• schimbarea lucrǎrilor corectate între profesorii de aceeaşi specialitate;
• folosirea unor bareme unice de notare;
• aplicarea sistematicǎ a unor probe externe, stabilite de profesori de la alte şcoli sau de
reprezentanţi ai inspectoratului şcolar;
• corectarea şi notarea lucrǎrilor de cǎtre profesori de la alte şcoli.

Din perspectiva personalitǎţii elevului, anumite aspecte ale acesteia pot favorita
producerea unor erori de apreciere. Este vorba despre starea de moment în timpul verificǎrii,
starea şi gradul de emotivitate, starea de obosealǎ, nivelul sensibilitǎţii afective şi cel al
capacitǎţii de autocontrol, specificul temperamental. Toţi aceşti factori influenţeazǎ negativ
sau pozitiv capacitatea de concentrare a atenţiei, de receptare a întrebǎrilor şi de elaborare a
rǎspunsurilor, calitatea acestora şi a procesului de reactualizare a cunoştinţelor, ritmul
gândirii. Producerea unor erori în actul evaluativ pot fi favorizate de efectele negative
generate de factorii menţionaţi care mascheazǎ sau denatureazǎ nivelul real de pregǎtire a
elevilor.
Unele erori sunt facilitate de specificul disciplunei predate la care se realizează
evaluarea. Disciplinele de învǎţǎmânt cu un conţinut riguros, exact şi o structurare logicǎ la
fel de riguroasǎ se preteazǎ la o evaluare precisǎ, fidelǎ, deci obiectivǎ sau cu un grad înalt
de obiectivitate. Disciplinele umaniste, sociale favorizeazǎ manifestarea mai accentuatǎ a
subiectivismului în acest proces.
Simpla conştientizare a acestor efecte şi dorinţa de creştere a obiectivităţii notării sunt
în măsură să diminueze efectele perturbatoare asupra notării, să crească încrederea elevilor
în obiectivitatea şi buna credinţă a evaluatorului, să crească prestigiul profesorului şi
instituţiei şcolare.

113
 ,,Pedagogia curbei Gauss” sau stilurile de notare / apreciere a rezultatelor pe care le
promovează profesorii au creat alte controverse. Acestea pot fi grupate în trei categorii:
stilul generos, stilul sever şi stilul moderat.
a) Stilul generos este situaţia inversă a celei de mai sus. Conform acestui model
majoritatea notelor (60 % şi peste) sunt situate peste nota de trecere. Acest tip de evaluare
are o funcţie preponderent motivaţională, punând accent pe toate posibilităţile intelectuale
ale şcolarului şi bazându-se şi pe sprijinul părinţilor pentru a obţine cele mai bune rezultate
de la toţi elevii.
b) Stilul sever apare atunci când profesorul pune mai mult de jumătate din note sub
nota de trecere sau la limita acesteia. În general, pedagogii consideră că severitatea excesivă
demotivează elevii fapt care este de natură să reducă performanţa şcolară în loc să o
crească. De aceea, acest stil de notare trebuie evitat.
c) Stilul moderat sau pedagogia „curbei lui Gauss”, reprezintă un curent bazat pe
rezultate statistice, pedagogia practică dar şi pe teoria ,,învăţării depline”, potrivit căruia
80% din populaţia şcolară sunt capabili să-şi însuşească materia din programe dacă dispun
de timpul necesar iar distribuţia notelor se înscrie aproximativ în modelul gaussian 60 –
majoritatea notelor, 60 %, se grupează între 5 şi 8, unde curba prezintă punctele de
inflexiune. În afara celor două repere, procentele sunt mai mici (cca. 20 %). Potrivit acestui
model, factorul motivaţional este asigurat prin diferenţierea notării, iar reuşita şcolară
obţinută printr-un cumul de factori. Practica didactică nu reuşeşte totdeauna să diferenţieze
elevii în mod obiectiv, de aceea învăţământul frontal trebuie completat cu cel diferenţiat, iar
evaluarea normativă să fie înlocuită cu evaluarea formativă. În cadrul evaluării formative,
notarea şcolară ar trebui să arate distanţele la care se situează fiecare elev faţă de criteriu sau
de obiectivele instruirii. În funcţie de aceste distanţe urmează să se organizeze învăţământul
diferenţiat: programe de recuperare sau de remediere pentru cei ce nu au atins criteriul şi
programe de îmbogăţire a cunoştinţelor pentru elevii buni care au satisfăcut indicii de
control. Chiar dacă distribuţia iniţială a aptitudinilor elevilor poate fi reflectată în curba lui
Gauss, fig.7.1, evoluţia lor până la finalul procesului de instruire rămâne o necunoscută
asupra căreia profesorii trebuie să se aplece fără prejudecăţi sau modele prestabilite. În
ultimă instanţă, de măiestria şi dedicaţia lor depind performanţele şcolare.
Implementarea învăţământului diferenţiat ar conduce la o înclinare a curbei de
distribuţie a rezultatelor şcolare spre extrema pozitivă a scării de notare, apropiindu-se la
limită de o distribuţie în formă de J (pedagogia curbei în J).

114
Fig. 7.1. Distribuţia
ia aptitudinilor elevilor
reflectată în curba lui Gauss
Fig. 7.2. Curba de distribuţie
distribu a rezultatelor
școlare conform cu distribuția
distribu în formă de J

115
 Capitol 8. CONTRIBUT
CONTRIBUTII PERSONALE ÎN EVALUAREA
FACTORILOR ACTIVI ÎN PROCESUL DIDACTIC

8.1. Modalităţi de apreciere a randamentului elevilor în cadrul

activităţilor tehnico - practice

Evaluarea completă şi complexă a randamentului elevilor în procesul de pregătire

tehnico - practică va scoate în evidenţă în ce măsură elevul şi-a însuşit cunoştinţele,
priceperile şi deprinderile practice pentru realizarea unei operaţii tehnologice sau a unui
proces de lucru.
În funcţie de momentul efectuării, evaluarea activităţilor de instruire practică poate fi:
- curentă (zi de zi, lecţie de lecţie);
- periodică (la sfârşitul unei teme, a unei grupe de operaţii);
- finală (la sfârşitul anului sau examen de absolvire).
Activitatea de evaluare în cadrul activităţilor tehnico-practice, tabel 8.1, va fi orientată
în următoarele direcţii:
- analiza activităţii elevului;
- analiza produsului sau operaţii tehnologice realizate de elev;
- verificarea deprinderilor de muncă formate;
- verificarea cunoştinţelor de specialitate fixate prin lucrări practice.
Tabel 8.1. Activitatea de evaluare în cadrul activităţilor tehnico-practice
Tipul analizei Conţinutul activităţii Obiectul analizei Metode de control
1 2 3 4
1. Analiza - evaluare cantitativă şi - a stilului de muncă - observare curentă
activităţii calitativă - a preciziei mişcărilor
- a duratei diferitelor operaţii
2. Analiza - furnizează date despre - respectarea tehnologiei de lucru - observare curentă
produselor calitatea şi precizia - calitatea lucrărilor executate într-un - metode de control al
activităţii diferitelor lucrări semestru calităţii
executate - calitatea lucrărilor executate la o - compararea cu un
anumită lucrare etalon
- lucrări efectuate la probele de sfârşit de - verificarea lucrărilor
an executate
3. Aprecierea - urmăreşte găsirea - verificarea analitică prin studierea unei - observare curentă
nivelului de raportului dintre deprinderi sau studierea mai multor
dezvoltare a deprinderile de muncă pe deprinderi separate şi prezentate succesiv
deprinderilor care le are elevul şi cele - verificarea sintetică prin urmărirea
de muncă cerute de meserie, tuturor deprinderilor cerute de realizarea
practică conform programei unei lucrări
şcolare
4. Verificarea - urmăreşte gradul de - modul în care elevii fac legătura cu - utilizarea testelor
cunoştinţelor aplicabilitate a noţiunile predate la diferite obiecte de formative şi a celor
de specialitate cunoştinţelor tehnice în învăţământ, încadrându-le într-un sistem sumative
activitatea practică - verificarea orală

116
 Prin observaţie curentă, maistrul instructor urmăreşte modul în care elevii folosesc
cunoştinţele dobândite la desenul tehnic pentru citirea planurilor de execuţie, a schiţei
pieselor ce se vor executa în caietele de practică sau pe fişele tehnologice.
Folosind metoda observării curente, în perioada lucrului efectiv, în care elevii îşi
formează deprinderile corecte în vederea executării unei operaţii tehnologice, maistrul poate
informa dacă elevii şi-au organizat bine locul de muncă, dacă este corect modul în care
folosesc documentaţia tehnică, dacă folosesc corect instrumentele de măsură, sculele şi
utilajele puse la dispoziţie, dacă folosesc raţional timpul destinat execuţiei lucrărilor. De
asemenea maistrul poate face observaţii asupra modului în care s-a încheiat timpul de lucru,
dacă sculele şi instrumentele au fost curăţate, dacă s-a făcut ordine la locul de muncă.
Stilul de muncă reflectă măsura în care fiecare elev s-a format pentru executarea unei
lucrări. Se constată că sunt elevi care lucrează independent şi elevi care cer permanent
sprijinul maistrului sau al colegilor. În cadrul stilului de muncă, îndemânarea constituie un
aspect care oglindeşte randamentul elevului. Ea este capacitatea de a reflecta întocmai o
metodă de muncă stabilită, de valorificare rapidă şi eficientă a cunoştinţelor de specialitate,
a priceperilor şi deprinderilor de muncă formate.
Analiza produselor se referă la calitatea lucrărilor executate de elevi în atelier sau
diferite puncte de lucru. În cazul în care la toţi elevii s-a repartizat aceeaşi lucrare,
compararea rezultatelor se poate face mai uşor.
Dacă elevii au primit lucrări diferite, rezultatele nu mai pot fi comparate decât cu un
model etalon pe care l-a executat maistrul instructor şi care se află în atelier sau la punctul
de lucru.
La sfârşitul fiecărui semestru şi la sfârşitul anului şcolar este bine să se încredinţeze ca
probă practică aceeaşi lucrare tuturor elevilor. Pentru a evita subiectivitatea în aprecierea
acestor probe se pot folosi fişe de evaluare.
În aceste fişe sunt prevăzuţi parametrii pe care trebuie să-i atingă elevii, punctajul
acordat în funcţie de dificultatea execuţiei pentru fiecare parametru şi punctajul obţinut de
fiecare elev al clase sau grupei de lucru.
Fişa de apreciere trebuie să conţină atât operaţiile tehnologice de realizare a
produsului cât şi aspectele privind calitatea execuţiei lucrării. Fişa de apreciere poate fi
folosită, în cazul evaluării tuturor elevilor, pe anumite obiective urmărite.
În aprecierea nivelului de dezvoltare a deprinderilor de muncă se pot alege două căi:

117
 - verificarea analitică - care se realizează pentru studierea unei singure deprinderi, luată
izolat sau a mai multor deprinderi separate şi prezentate succesiv;
- verificarea sintetică - care se realizează prin urmărirea tuturor deprinderilor cerute în
realizerea unei lucrări.
Este important să se sesizeze şi felul în care elevii fac legături cu noţiunile predate la
diferite obiecte de învăţământ, încadrându-le într-un sistem. Pentru verificarea cunoştinţelor
tehnice şi tehnologice, deosebit de eficientă este utilizarea testelor, tabel 8.2.
Tabel 8.2. Verificarea cunoștinșelor tehnice și tehnologice prin utilizarea testelor
Şcoala……..
Clasa………
Data………
Fişă de apreciere
Tencuieli umede drişcuite
Numărul de control al elevului
Operaţiile din cadrul procesului Puncte acordate 1 2 3 4 5 6 7 8 10 11 12 13
Nr.crt.
tehnologic de realizare a produsului pe operaţii
Puncte obţinute
1. O.1 2
2. O.2 5
3. O.3 10
4. O.4 5
5. O.5 10
6. O.6 10
7. O.7 8
8. O.8 10
9. O.9 10
Aspecte privind calitatea
10. Precizia dimensiunilor 5
11. Asigurarea planeităţii 5
12. Calitatea suprafeţei 5
13. Timpul realizat 15
Total 100

Tabel 8.3. Fişă tehnologică pentru executarea tencuielilor umede drişcuite

Unitatea de învăţare: Tencuieli
Clasa a X-a E - învăţământ profesional
Nr. Denumirea Utilaj şi SDV-uri Materiale Condiţii tehnice Condiţii de
crt. operaţiei de execuţie calitate
1 O.1. Curăţirea şi Ciocan zidar, razuitor, Apă Se va acorda o deosebită Se va urmării
stropirea cu apă cleşte, perie de sârmă, atenţie la planeitatea relativă a executarea
mătură, bidinea stratului suport, îndepartarea tuturor fazelor
prafului şi umezirea uniformă a şi operaţiilor în
peretelui vederea
2 O.2. Trasarea Metru, fir cu plumb, Ipsos, mortar, Se va urmări prin trasare obţinerii unui
tencuielilor ciocan zidar, cancioc, cuie, cherestea respectarea grosimii stratului suprafeţe
obişnuite şpaclu, mistrie de răşinoase de tencuială conform
3 O.3. Pregatirea Ladă, site, lopată, sapă Var, ciment, Se va avea în vedere standardelor de
materialelor de mortar, găleată, nisip, apă prepararea mortarului folosind calitate

118
 (şprit, grund, cancioc, mistrie lianţi şi agregate de calitate şi
tinci) dozajul corespunzător al
acestora
4 O.4. Pregatirea Ladă scule, dreptare, Cherestea, Se urmăreşte alegerea şi
SDV-urilor cancioc, mistrie, cuie folosirea SDV-urilor de
ciocan, fir cu plumb, calitate cu respectarea
nivelă cu bulă de aer, procesului tehnologic şi a
sapă, galeată, sfoară normelor de securitate şi
sănătate a muncii
5 O.5. Aplicarea Cancioc, galeţi, Ciment, nisip, Se va aplica şpriţul uniform cu
şpritului pe dispozitive, mistrie apă un dozaj corespunzător
suprafeţe din
zidarie şi beton
6 O.6. Aplicarea Mistrie, cancioc, sapă Mortar de Se va urmări aplicarea
grundului între pentru mortar, grund uniformă a grundului
repere (stâlpişori) în una sau două etape.
inclusiv
amestecarea
periodică a
mortarului în
targă
7 O.7. Nivelarea Dreptar, mistrie, Nivelarea atentă a grundului cu
stratului de grund cancioc, mola dreptarul şi completarea
neregularităţilor
8 O.8. Aplicarea Ladă, găleată, cancioc, Mortar de Se va urmări aplicarea
tinciului şi mistrie, mola, dreptar tinci uniformă a tinciului şi
netezirea întinderea acestuia cu molaua
9 O.9. Stropirea cu Găleată, cancioc, Apă şi Se va urmări asigurarea
apa şi dişcuirea mistrie, bidinea, drişcă mortar de tinci planeităţii prin finisarea
suprafeţei uniformă cu drişca
Unitatea de măsură: mp.

8.2. Instrumentul de evaluare: PROIECTUL

PROIECTUL reprezintă o activitate mai amplă decât investigaţia care începe în clasă
prin definirea şi înţelegerea sarcinii de lucru dezvoltate, se continuă acasă pe parcursul a
câtorva zile, săptămâni sau chiar luni (timp în care elevul are permanente consultări cu
profesorul) şi se încheie tot în clasă, într-un cadru organizat, în faţa unei comisii de examen
şi a colegilor, prin prezentarea rezultatelor obţinute şi, dacă este cazul, a produsului realizat.

Proiectul poate fi individual sau de grup.

Proiectul conţine:
1. Date de identificare ale elevului
2. Tema/ subiectul ales de profesor, de elevi sau de profesor şi elevi
3. Cuprinsul respectiv etapele de tratare a subiectului
4. Conţinutul conform cuprinsului
5. Concluziile
6. Bibliografia

119
 Competenţele care se evaluează în timpul realizării proiectului:
- metodele de lucru
- utilizarea corespunzătoare a bibliografiei, materialelor şi a echipamentului
- corectitudinea/acurateţea tehnică a desenelor, schiţelor, modelelor etc.
- generalizarea problemei
- organizarea ideilor, conţinutul ştiinţific
- calitatea prezentării

Exemplu:

Modulul: Măsurători în construcţii, clasa a XI-a A5

Să se întocmească la o scară convenabilă releveul locuinţei fiecărui elev.

Lucrarea trebuie să conţină 3 planşe reprezentate la scară, în format A 4 si anume:
- plan apartament sau planul unui nivel de casă;
- două secţiuni (longitudinală şi transversală) cu indicarea cotelor de nivel principale.

Etape în realizarea releveului, tabel 8.4:

Pentru realizarea releveului locuinţei fiecărui elev, se va ţine seama de o planificare a

lucrării. Această planificare include etapele principale de lucru, obiectivele fiecărei etape,
metodele de lucru şi termenele de realizare.

Tabel 8.4. Etape în realizarea unui releveu

Nr. Acţiunea derivată din Metode de

Obiectivul etapei Timp
crt. obiectiv lucru
1. Realizarea schiţelor pentru - desenarea cu mâna liberă a - observare 1
- planul apartamentului sau planului locuinţei - cercetare Săpt.
planul unui nivel al casei - schiţarea secţiunilor - studiu de caz
- cele două secţiuni ale (transversală şi - analiză
locuinţei (apartament/ casă) longitudinală) prin - reprezentare
construcţie, în dreptul
apartamentului
2. Efectuarea măsurătorilor în - se execută măsurători cu - activitate 1
vederea realizării releveului ajutorul instrumentelor practică Săpt.
şi înscrierea dimensiunilor adecvate (ruleta, metrul)
măsurate pe schiţe
3. Reprezentarea la scară a - se reprezintă la o scară - activitate 2
schiţelor de releveu întocmite convenabilă pe format A4 practică Săpt.
schiţele de releveu
4. Verificarea şi evaluarea - se verifică modul de - 1 zi
lucrărilor (planşelor) respectare a criteriilor de autoevaluarea
evaluare

120
Timp de realizare: 4 săptămâni

Tabel 8.5. Criterii de evaluare

Nr.crt. Releveu Evaluator Data
1. Reguli de reprezentare în plan a schiţei
2. Reguli de reprezentare în secţiune a schiţei
3. Punerea la scară a schiţei
4. Tipuri de linii
5. Cotare
6. Reprezentări conveţtionale
7. Acurateţe

8.3. Motivarea opţiunii pentru alegerea competenţelor pentru care va

fi proiectat demersul de evaluare

Evaluarea rezultatelor activităţii şcolare reprezintă un compartiment esenţial si

definitoriu al procesului de învatamânt, situat pe acelaşi plan cu dobândirea cunoştinţelor,
priceperilor şi deprinderilor. Operă social – pedagogică prin excelentă, evaluarea însoţeşte
şi se înserează în acţiunea instructiv – educativă cotidiană, constituind punctul de plecare şi
premisa autoreglării şi ameliorării continue a acestei activităţi şi a sistemului de învaţământ
în ansamblu. În procesul de învaţământ evaluarea se raportează la competenţele generale şi
la competenţele specifice ale programei şcolare, pe care trebuie să le realizeze elevii.
Modalitatea prin care se realizează evaluarea competenţelor generale şi competenţelor
specifice este instrumentul de evaluare.
Un accent deosebit la ora actuală în şcoli se pune pe: etapa de evaluare:
- iniţială: la început de semestru,la început de an ,la început de ciclu, la început de
modul;
- finală: la sfârşit de semestru, la sfârşit de an, la sfârşit de ciclu de pregătire de
specialitate, la sfârşit de modul.

Tehnica de evaluare: testarea

Instrumentul de evaluare:
- testul iniţial de verificare
- testul final de verificare
Testarea este o activitate complexă, bine gândită, structurată pe anumite criterii şi
presupune următoarele etape:
- realizarea instrumentului de verificare: testului, baremului;

121
 - testarea propriu-zisă a elevilor – timp de lucru;
- corectarea testelor conform criteriilor de performanţă (baremului);
- centralizarea rezultatelor;
- prelucrarea şi interpretarea rezultatelor pe grupe de itemi şi competenţe;
- compararea testului final cu testul iniţial pentru a înregistra progresul – regresul
elevilor;
- elaborarea măsurilor de îndepărtare a eşecului în învăţare după fiecare testare.

Instrumentul de evaluare:
- are un conţinut ştiinţific bine definit;
- vizează categorii de competenţe specifice modulului / conţinutului ştiinţific;
- precizează grupele de itemi care să atingă competenţele;
- stabileşte criterii de performanţă pe grupe de itemi.
Modulul Materiale de construcţii se studiază pe parcursul clasei a IX-a, în vederea
asigurării pregătirii de bază în domeniul Construcţii, instalaţii şi lucrări publice.
În modulul Materiale de construcţii sunt cuprinse competenţele din unitatea de
competenţă tehnică generală ”Materiale de construcţii şi instalaţii” conţinută în standardele
de pregătire profesională de nivel 1. Modulul face parte din Cultura de specialitate şi
pregătire practică, aria curriculară „Tehnologii” şi are alocate 72 ore, din care 36 ore de
pregătire practică săptămânală.
Scopul acestui modul este de a oferi elevilor noţiuni de bază cu privire la materialele
de construcţii: clasificări, proprietăţi, utilizări şi condiţii de calitate.
Elevii vor avea posibilitatea să identifice, să compare, să analizeze, să sorteze, să
verifice diverse materiale / produse şi să se familiarizeze cu o gamă largă de tipuri de
materiale care sunt specifice calificărilor din domeniul „Construcţii, instalaţii şi lucrări
publice”, constituind o premiză pentru pregătirea ulterioară.
Prin parcurgerea modulului se urmăreşte dobândirea competenţelor descrise în
Standardele de pregătire profesională.
Unitatea de competenţe, rezultat al învăţării la care se referă modulul este unitatea de
competenţă tehnică generală: Materiale de construcţii şi instalaţii
Evaluarea s-a realizat cu ajutorul testului scris, pentru că:
- permite evaluarea unui număr mare de elevi într-un timp relative scurt, fapt esenţial la
1h / săptămână;

122
 - face posibilă evaluarea tuturor elevilor asupra aceleaşi secvenţe curriculare, ceea ce face
comparabile rezultatele elevilor, iar evaluarea, în sine, mai obiectivă;
- permite evaluatorului emiterea unor judecăţi de valoare mult mai obiective, întemeiate
pe existenţa unor criterii de evaluare clar specificate şi prestabilite;
- dă posibilitatea elevilor să-şi elaboreze răspunsurile în mod independent, în ritm propriu
Evaluarea iniţială pentru domeniul Construcţii, instalaţii şi lucrări publice are drept
scop cunoaşterea potenţialului de învăţare al elevului la începutul programului de instruire, la
intrarea în învăţământul tehnic. Eterogenitatea pregătirii elevilor, asigurarea „continuităţii” în
formarea/ dezvoltarea competenţelor şi nevoia de anticipare a procesului didactic adaptat
posibilităţilor elevului reprezintă condiţii ale proiectării evaluării iniţiale/ predictive.
Obiectul evaluării iniţiale îl constituie acele competenţe formate anterior şi care
reprezintă premise pentru dezvoltarea competenţelor specifice domeniului Construcţii,
instalaţii şi lucrări publice. Competenţele formate anterior, formal sau informal, vor ajuta
profesorul în realizarea programului de învăţare centrată pe elev astfel încât la finalul
parcurgerii modulului, fiecare elev să-şi fi dezvoltat integral competenţele prevăzute în
cuprinsul acestuia.
După aplicarea testului iniţial şi parcurgerea materiei prevăzută pentru semestrul I mi-
am propus să aplic un test de evaluare finală pentru a stabili în ce măsură elevii şi-au însuşit
noţiunile de bază despre materialele de construcţii.

8.4. Testul iniţial de evaluare ce se aplică elevilor pe durata a 50 minute

urmăreşte următoarele obiective:

OBIECTIV CADRU:

Recunoaşte materialele de construcţii.

OBIECTIVE DE REFERINŢĂ:

- să identifice materialele din diverse lucrări

- să analizeze caracteristicile materialelor
- să descrie condiţiile în care se determină proprietăţile materialelor
- să identifice unităţile de măsură în SI pentru proprietăţile materialelor de construcţii

OBIECTIVE EDUCAŢIONALE:

- Obiective cognitive: Să realizeze exerciţii de descriere, de corelare, de diferenţiere a

materialelor de construcţii

123
 - Obiective afective: Să aibă satisfacţia realizării corecte a aplicaţiilor practice
- Obiective psihomotorii: Să aplice diferite reţete de realizare a materialelor.
Tabel 8.6. Obiective educaţionale. Matricea obiectivelor

OB. 1 Elevul trebuie să OB. 2 Elevul trebuie să OB.3 Elevul trebuie să descrie şi
Item/Obiectiv fie capabil să identifice analizeze corect să identifice unităţile de măsură
operaţional materialele de caracterisicile în SI pentru proprietăţile
construcţii materialelor materialelor de construcţii
I.1. x
I.2. x
I.3. x
I.4. x
I.5. x
I.6. x
I.7. x
I.8. x
I.9. x
I.10. x
II.1.a. x
II.1.b. x
II.1.c. x
II.1.d. x
II.1.e. x
II.2.A. x
II.2.B. x
II.2.C. x
II.2.D. x
II.2.E. x
II.3.a. x
II.3.b. x
II.3.c. x
II.3.d. x
II.3.e. x
III.1.a x
III.1.b. x
III.1.c. x
III.1.d. x
III.1.e. x
III.2.1. x
III.2.2. x

Modulul II: Materiale de construcţii

Numele şi prenumele elevului ……………………………………..
Clasa a IX- a A5

TEST DE EVALUARE INIŢIALĂ

124
 Se acordă 10 puncte din oficiu.
Timp de lucru: 50 minute.

Subiectul I …………………………………………………………........… 20 puncte

Încercuiţi litera corespunzătoare răspunsului corect:

1. Mortarele sunt amestecuri omogene de : 2p

a. pietriş,nisip,apă;
b. nisip,apă,aditivi;
c. nisip,liant,apă.

2. Betoanele sunt materiale de constucţii: 2p

a. naturale;
b. artificiale;
c. combinate.

3. Ţigla este un material care se foloseşte la realizarea: 2p

a. învelitorii;
b. placajelor;
c. pardoselilor.

4. Vata minerală este un material: 2p

a. compact;
b. poros;
c. dens.

5. Tencuielile au rol de: 2p

a. finisaj;
b. rezistenţă;
c. compartimentare.

6. Unitatea de măsură pentru mortar este: 2p

a. m2
b. m3
c. ml.

7. B.C.A. (beton celular autoclavizat) se foloseşte la realizarea: 2p

a. planşeelor;

125
 b. fundaţiilor;
c. pereţilor.

8. Lemnul este un material care izolează: 2p

a. anticorosiv;
b. termic;
c. hidrofug.

9. Bucătăriile se plachează cu: 2p

a. faianţă;
b. gresie;
c. parchet.

10. Densitatea reprezintă: 2p

a. greutatea unităţii de volum;
b. masa unităţii de volum;
c. volumul de pori dintr-un material.

Subiectul II ………………………………………………………………. 30 puncte

1. Incercuiţi A pentru adevarat şi F pentru fals în cazul următoarelor enunţuri:

A / F a. Unitatea de măsură pentru parchet este m2;
A / F b. Elementele verticale dintr-o clădire sunt: pereţii, stâlpii, grinzile, planşeele;
A / F c. Fundaţia este elementul de rezistenţă al unei clădiri care se realizează din mortar;
A / F d. Termoizolaţia protejează împotriva zgomotului;
A / F e. Polistirenul este un material care izolează împotriva variaţiilor de temperatură.

2. În coloana A sunt indicate materialele de construcţii iar în coloana B elementele de

construcţii. Scrieţi asocierile corecte dintre cele două coloane, tabel 8.7.

Tabel 8.7. Exemplul 1 de test de evaluare inișială

Coloana A Coloana B
A carton bitumat a acoperiş
B gresie b pardoseală
C tablă c izolaţie împotriva apei
D polistiren d izolaţie termică
E cărămidă e perete

3. Cu ajutorul cuvintelor: lemnului, procesul de muncă, de rezistenţă,uşi, ferestre şi

armătură, completaţi enunţurile de mai jos:

126
 ătuite din …………..
a. Tâmplăriile sunt alcătuite
b. Accidentul este de muncă
munc dacă a survenit în urma unei acţiuni
ac legate de
…………………………..
c. Planşeul
eul este un element ………………………… care compartimentează
compartimenteaz clădirea
pe verticală.
ţine prin prelucrarea …………….. rotund.
d. Cheresteaua se obţine
e. Betonul armat este un material de construcţie alcătuit din beton şi ………………

Subiectul III ………………………………………………………………..

……………………………………………………………….. 40 puncte

III.1. Identificaţii elementele de construcţie toare şi

construc din imaginile următoare ş precizaţi din ce
material sunt realizate,, fig. 8.1:
8.1

a. b. c.

d. e.
Fig. 8.1. Exemplul 2 de test de evaluare iniţială.
ini

ător şi răpundeţi la următoarele întrebări :

III.2. Citiţi textul următor
Confortul reprezintăă totalitatea condiţiilor
condi materiale care asigurăă o existenţă
existen civilizată,
plăcută, comodă şi igienică.
Factorii care determinăă confortul ambiental al locuinţei
locuin sunt:
- factori fizici: microclimatul (compoziţia
(compozi ia aerului,temperatura,umiditatea), iluminarea,
culoarea, zgomotul, estetica şi igiena interioarelor;
ie: forma şii dimensiunile interioarelor, aranjarea mobilierului în
- factori de construcţie:
ţiilor interioare.
încăpere, ansamblul instalaţiilor

1. Factorul de construcţie care asigură

asigur confortul
tul ambiental în locuinţă este:
a) iluminatul;

127
 b) mărimea locuinţei;
c) compoziţia aerului;
d) umiditatea aerului

2. Microclimatul este dat de:

a) umiditatea aerului;
b) forma încăperilor;
c) zgomot;
d) mobilier;
e) temperatura aerului.

Modulul II: Materiale de construcţii

Clasa a IX- a A5

TEST DE EVALUARE INIŢIALĂ

Barem de corectare

Subiectul I …………………………………………………………….....….. 20
puncte
1 - c; 2 - b; 3 - a; 4 - b; 5 - a; 6 - b; 7 – c; 8 - b; 9 - a; 10 - b.

Subiectul II ………………………………………………………………… 30 puncte

1.A; F; F; F; A.
2.A - c; B - b; C - a; D - d; E - e.

3. a. Tâmplăriile sunt alcătuite din uşi şi ferestre.

b. Accidentul este de muncă dacă a survenit în urma unei acţiuni legate de procesul
de muncă.
c. Planşeul este un element de rezistenţă care compartimentează clădirea pe verticală.
d. Cheresteaua se obţine prin prelucrarea lemnului rotund.
e. Betonul armat este materialul de construcţie alcătuit din beton simplu şi armătură.
Pentru fiecare răspuns corect se acordă 2 puncte.

Subiectul III ……………………………………………………………….. 40 puncte

III.1. 20 puncte

128
a - fundaţie, beton; b - planşeu, lemn; c - scară, metal; d - perete, cărămidă; e - acoperis,
tablă.
Pentru fiecare răspuns corect se acordă 4 puncte.
Pentru răspuns parţial se acordă 2 puncte.
III.2. 20 puncte
1-b
2 - a, c , e
Pentru fiecare răspuns corect se acordă 10 puncte.
Se acordă 10 puncte din oficiu.

8.5. Raportarea rezultatelor evaluării după administrarea

instrumentului de evaluare iniţial
În urma administrării testului de evaluare iniţial s-au obţinut următoarele răspunsuri
corecte, raportate la itemii administraţi, tabel 8.8:
Tabel 8.8. Raportarea rezultatelor evaluării inișiale
CLASA a IX-a A5
I II III
ITEM
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 1a 1b 1c 1d 1e 2A 2B 2C 2D 2E 3a 3b 3c 3d 1a 1b 1c 1d 1e 21 22
Nr.
elevi care au 20 3 24 13 23 19 18 12 14 12 22 20 13 21 23 13 21 17 23 21 19 2 22 23 2 2 5 7 4 10 2
răspuns corect

La test au fost prezenţi 24 elevi.

În ceea ce priveşte gradul de realizare a sarcinilor din proba de evaluare în corelaţie cu
competenţele de evaluare vizate, procentual situaţia este următoarea, tabel 8.9:

Tabel 8.9. Gradul de realizare a sarcinilor din proba de evaluare

Gradul de realizare
Obiectivul de evaluat
a sarcinilor
O1 - să fie capabil să identifice materialele de I.2. - 12,5 %
construcţii I.3. - 100 %
I.7. - 75 %
I.9. - 58,33 %
II.1.c. - 54,16 %
II.2.B. - 87,5 %
II.2.D. - 95,83 %
II.3.d. - 95,83 %
II.3.e. - 91,66 %
III.1.a. - 8,33 %
III.1.b. - 8,33 %

129
 III.1.c. - 20,83 %
III.1.d. - 29,16 %
III.1.e. - 16,66 %
O2 - să analizeze corect caracterisicile I.1. - 83,33 %
materialelor I.4. - 54,16 %
I.5. - 95,83 %
I.8. - 50 %
II.1.b. - 83,33 %
II.1.d. - 87,5 %
II.1.e. - 95,83 %
II.2.A. - 54,16 %
II.2.C. - 70,83 %
II.2.E. - 87,5 %
II.3.a. - 79,16 %
II.3.b. - 91,66 %
II.3.c. - 91,66 %
III.2.1. - 41,66 %
III.2.2. - 8,33 %
O3 - să descrie şi să identifice unităţile de I.6. - 79,16 %
măsură în SI pentru proprietăţile materialelor I.10. - 50 %
de construcţii II.1.a. - 91,66 %

Tabel 8.10. Rezultatele obţinute de elevi la testul iniţial

Nume şi Nume şi
Nr.crt. Nota Nr.crt. Nota
prenume elev prenume elev
1. B.R. 6 13. L.R. 6
2. B.I. 6 14. M.B. 7
3. B.A. 7 15. M.A. 5
4. B.I. 6 16. M.Ş. 8
5. B.- C.I. 5 17. N.A. 7
6. C.A. 9 18. P.C. 8
7. C.I. 6 19. P.A. 6
8. D.G. 6 20. R.M. 6
9. F.G. 7 21. S.M. 7
10. G.I. 4 22. S.P. 7
11. G.E. 5 23. Ş.C. 5
12. L.A. 7 24. V.P. 5

CLASA a IX-a A5 - media clasei: 6,25;

Tabel 8.11. Tabel analitic:

Nota 4 5 6 7 8 9 10 Total elevi

Nr. elevi 1 5 8 7 2 1 - 24

130
 Tabel 8.12. Frecvenţa notelor la clasa a IX-a A5

Nota Frecvenţa
4 1
5 5
6 8
7 7
8 2
9 1

Fig. 8.2. Poligonul

oligonul de frecvenţă
frecven la clasa a- IX-aa A5

9
8
7
6
5
4
3
2
1
0
4 5 6 7 8 9

REZULTATE TEST INIŢIAL,

INI CLASA a-IX-a A5

Fig. 8.3. Histograma rezultatelor testului inițial

ini
12
10
8
6 Nr.elevi
4 Nota
2
0
4 5 6 7 8 9 10

8.6. Testul de evaluare finală

final , ce se aplică elevilor pe durata a 50 de minute,
urmăreşte următoarele
toarele obiective:

131
 OBIECTIV CADRU:

Sortează materialele după utilizare.

OBIECTIVE DE REFERINŢĂ:

- să identifice materialele după domeniul de utilizare

- să precizeze proprietăţile fizice şi mecanice
- să clasifice materialele/produsele utilizate în construcţii

OBIECTIVE EDUCAŢIONALE:

- Obiective cognitive: Să realizeze exerciţii de descriere, de corelare, de diferenţiere a

materialelor de construcţii
- Obiective afective: Să aibă satisfacţia realizării corecte a aplicaţiilor practice
- Obiective psihomotorii: Să aplice diferite reţete de realizare a materialelor.

Tabel 8.13. Obiective educașionale. Matricea obiectivelor

OB. 2 Elevul trebuie să analizeze OB.3 Elevul trebuie să
OB. 1 Elevul trebuie să fie
Item/Obiectiv corect proprietăţile fizice şi clasifice materialele/
capabil să identifice
operaţional mecanice ale materialelor de produsele utilizate în
materialele de construcţii
construcţii construcţii
I.1. x
I.2. x
I.3. x
I.4. x
I.5. x
I.6. x
I.7. x
I.8. x
I.9. x
I.10. x
II.1.a. x
II.1.b. x
II.1.c. x
II.1.d. x
II.1.e. x
II.2.A. x
II.2.B. x
II.2.C. x
II.2.D. x
II.2.E. x
II.3.a. x
II.3.b. x
II.3.c. x
II.3.d. x

132
 II.3.e. x
III.1.a. x
III.1.b. x
III.2. x

Modulul II: Materiale de construcţii

Numele şi prenumele elevului ……………………………………..
Clasa a IX- a A5

TEST DE EVALUARE FINALĂ

La sfârşitul semestrului I

Se acordă 10 puncte din oficiu.

Timp de lucru: 50 minute.

Subiectul I ……………………………………………………………….… 20 puncte

Încercuiţi litera corespunzătoare răspunsului corect:
1. Durabilitatea unei construcţii este determinată de: 2p
a. aspectul estetic;
b. calitatea materialelor de construcţii;
c. condiţiile de igienă.
2. Un material are structură compactă dacă: 2p
a. nu are pori deschişi;
b. prezintă pori şi canale capilare;
c.este dispus sub formă de fibre paralele.

3. Proprietăţile materialelor depind de: 2p

a.culoare;
b.formă;
c.compoziţie şi structură.

4. Densitatea reprezintă: 2p
a.greutatea unităţii de volum;
b.masa unităţii de volum;
c.volumul de pori dintr-un material.

5. Permeabilitatea la apă este o proprietate: 2p

a. fizică;

133
 b. chimică;
c. mecanică.

6. Duritatea reprezintă rezistenţa materialelor solide la: 2p

a. acţiunea de degradare provocată de diverse solicitări;
b. pătrunderea în masa lor a unui corp dur şi nedeformabil;
c. solicitarea repetată la tracţiune dinamică sau la încovoiere dinamică.

7. După modul de formare, rocile pot fi: 2p

a. sedimentare;
b. vitroase;
c. stratificate.

8. Moloanele sunt materiale: 2p

a. din piatră masivă neprelucrată;
b. sub formă de agregate;
c. din piatră masivă prelucrată.

9. Lianţii folosiţi la prepararea mortarelor sunt: 2p

a. argila, varul;
b. varul, ipsosul;
c.varul, cimentul, ipsosul, argila.

10. Betonul este un material care rezistă foarte bine la: 2p

a. compresiune;
b. întindere;
c. îngheţ - dezgheţ.

Subiectul II ………………………………………………………………. 30 puncte

1. Incercuiţi A pentru adevarat şi F pentru fals în cazul următoarelor enunţuri:
A / F a. Ipsosul este un liant hidraulic;
A/F b. Lianţii sunt materiale naturale sau artificiale care au proprietatea de a lega între
ele materiale granulare sau sub formă de bucăţi;
A / F c. Granitul este o piatră artificială;
A/F d. Încărcările pot fi statice, dacă rezultă din aplicarea lor un timp îndelungat, variind
cu viteză mică;

134
A/F e. Tendinţa de segregare este caracteristica mortarului de a-şi micşora omogenitatea
la prepararea lui.

2. Scrieţi asocierile corecte dintre cele două coloane.

Tabel 8.14. Exemplul 1 de test de evaluare finală
Coloana A Coloana B
A rezistenţa la foc a liant nehidraulic
B rezistenţa la întindere b proprietate chimică
C ciment c agregat
D argila d liant hidraulic
E balast e proprietate mecanică

3. Cu ajutorul cuvintelor potrivite completaţi enunţurile de mai jos:

a. Agregatul folosit la realizarea betoanelor este ………………….
b. Lianţii nehidraulici se întăresc numai în aer uscat,iar după întărire nu rezistă la
acţiunea …………
c. La compresiune, forţele exterioare sunt dirijate către …….…....……. epruvetei.
d. Porozitatea reprezintă volumul ………….… din unitatea de volum de material.
e. Orice construcţie trebuie să fie……………………….., stabilă şi durabilă la
diversele solicitări la care este supusă în timpul exploatării.

Subiectul III ……………………………………………………………….. 40 puncte

III.1. Se dă figura de mai jos şi următoarea listă de termeni: fundaţie, perete, planşeu,
pardoseală, şarpantă, fereastră, uşă, învelitoare, sistem de colectare a apelor pluviale,
căprior, astereală, soclu, stâlp, scară.
Corelaţi termenii din listă cu notaţiile de pe desen.
Completaţi legenda scriind în dreptul fiecărui număr denumirea corectă a elementului
de construcţie.
III.2. Precizaţi care sunt materialele folosite pentru: fundaţie, căprior, perete,
învelitoare şi pardoseală.

135
 1.

2.

3.

4.

5.

6.

7.

8.

9.

10.

Fig. 8.4. Exemplul 2 de test de evaluare finală

final
III.3. Definiţi şii clasificaţi
clasificaţ betonul. Precizaţii care sunt elementele de construcţii
construc ce se
pot realiza din beton.
Modulul II: Materiale de construcţii
construc
Clasa a IX- a A5
TEST DE EVALUARE FINALĂ
Barem de corectare
Subiectul I ……………...…………………………………….......……
……………... ......………. 20 puncte
1 - b; 2 - a; 3 - c; 4 - b; 5 - a; 6 - b; 7 - a; 8 - c; 9 - c; 10 - a.
Pentru fiecare răspuns
spuns corect se acordă
acord 2 puncte.
Subiectul
tul II ……………………………………………………………… 30 puncte
1.F; A; F; A; A.
2.A - b; B - e; C - d; D - a; E - c.
3.a. Agregatul folosit la realizarea betoanelor este balastul.
b. Lianţii
ii nehidraulici se întăresc
înt numai în aer uscat, iar după întărire
întă nu rezistă la
acţiunea apei.
c. La compresiune,forţele exterioare sunt dirijate către
tre interiorul epruvetei.
d. Porozitatea reprezintăă volumul porilor din unitatea de volum de material.

136
 e. Orice construcţie trebuie să fie rezistentă, stabilă şi durabilă la diversele solicitări la
care este supusă în timpul exploatării.
Pentru fiecare răspuns corect se acordă 2 puncte.
Subiectul III ………………………………………………………...…….. 40 puncte
III.1. 25 puncte
1 - şarpantă ; 2 - învelitoare ; 3 - perete ; 4 - pardoseală ; 5 - fereastră ; 6 - uşă ;
7 - scară; 8 - fundaţie; 9 - stâlp;10 - sistem colectare ape pluviale.
Pentru fiecare răspuns corect se acordă 2 puncte.
Fundaţie - beton; căprior - lemn; perete - cărămidă; învelitoare - ţiglă; pardoseală - parchet.
Pentru fiecare răspuns corect se acordă 1 punct.
III.2. 15 puncte
a. Betonul este un produs artificial care se obţine în urma întăririi unui amestec bine
omogenizat de liant, apă şi agregate.
b. Betonul poate fi: simplu, armat şi precomprimat.
c. Betonul se foloseşte la realizarea fundaţiilor, stâlpilor, pereţilor, planşeelor, scărilor,
grinzilor, arcelor, bolţilor etc.
Pentru fiecare răspuns corect se acordă 5 puncte. Pentru fiecare răspuns parţial se
acordă 2 puncte.
Se acordă 10 puncte din oficiu.

8.7. Raportarea rezultatelor evaluării după administrarea testului de

evaluare finală

În urma administrării testului de evaluare finală s-au obţinut următoarele răspunsuri

corecte, raportate la itemii administraţi, tabel 8.15, tabel 8.16:

Tabel 8.15. Exemplu de răspunsuri corecte raportate la itemii administrași

CLASA a IX-a A5
I II III
ITEM
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 1a 1b 1c 1d 1e 2A 2B 2C 2D 2E 3a 3b 3c 3d 3e 1a 1b 2
Nr.
elevi care au 24 16 24 9 17 5 17 16 14 20 14 19 16 8 13 14 17 11 11 18 19 18 2 10 19 24 8 5
răspuns corect
La test au fost prezenţi 24 elevi.
În ceea ce priveşte gradul de realizare a sarcinilor din proba de evaluare în corelaţie cu
competenţele de evaluare vizate, procentual situaţia este redată în tabelul 8.16 și tabel 8.17:

137
 Tabel 8.16. Redarea procentuală a gradului de realizare a sarcinilor
din proba de evaluare finală
Gradul de realizare a
Obiectivul de evaluat
sarcinilor
O1 - să identifice materialele după domeniul de I.7. - 70,83 %
utilizare I.8. - 66,66 %
II.1.c. - 66,66 %
II.3.a. - 79,16 %
II.3.e. - 79,16 %
III.1.a. - 100 %
III.1.b. - 33,33 %
O2 - să analizeze corect proprietăţile fizice şi I.2. - 66,66 %
mecanice ale materialelor de construcţii I.3. – 100 %
I.4. - 37,5 %
I.5. - 70,83 %
I.6. - 20,83 %
I.10. - 83,33 %
II.1.d. - 33,33 %
II.1.e. - 54,16 %
II.2.A. - 58,33 %
II.2.B. - 70,83 %
II.3.c. - 8,33 %
II.3.d. - 41,66 %
O3 - să clasifice materialele/produsele utilizate în I.1. – 100 %
construcţii I.9. - 58,33 %
II.1.a. - 58,33 %
II.1.b. - 79,16 %
II.2.C. - 45,83 %
II.2.D. - 45,83 %
II.2.E. – 75 %
II.3.b. – 75 %
III.2. - 20,83 %

Tabel 8.17. Rezultatele obţinute de elevi la testul de evaluare finală:

Nume şi prenume Nume şi prenume
Nr.crt. Nota Nr.crt. Nota
elev elev
1. B.R. 7 13. L.R. 7
2. B.I. 9 14. M.B. 8
3. B.A. 6 15. M.A. 10
4. B.I. 9 16. M.Ş. 8
5. B.-C.I. 8 17. N.A. 6
6. C.A. 7 18. P.C. 7
7. C.I. 7 19. P.A. 6
8. D.G. 9 20. R.M. 5
9. F.G. 6 21. S.M. 6
10. G.I. 5 22. S.P. 6
11. G.E. 6 23. Ş.C. 6
12. L.A. 7 24. V.P. 5

138
 CLASA a IX-a
IX A5 - media clasei: 6,91, tabel 8.18;

Tabel 8.18. Tabel analitic:

Nota 4 5 6 7 8 9 10 Total elevi

Nr. elevi - 3 8 6 3 3 1 24

Tabel 8.19. Frecvenţa notelor la clasa a IX-a A5

Nota Frecvenţa
4 -
5 3
6 8
7 6
8 3
9 3
10 1

Fig. 8.5. Poligonul

Polig de frecvenţă la clasa a IX-a A5

9
8
7
6
5
4
3
2
1
0
4 5 6 7 8 9 10

REZULTATE TEST EVALUARE FINALĂ

FINAL IX-a A5

Fig. 8.6. Histograma rezultatelor testului final

12
10
8
6 Nr.elevi
4 Nota
2
0
4 5 6 7 8 9 10

139
 8.8. Interpretarea rezultatelor celor două
dou teste
În urma aplicării
rii testului iniţial
ini şi a testului de evaluare finală se observă
observ o creştere a
mediei clasei de la 6,25 la 6,91. Creşterea mediei cu 0,66 faţă de testul iniţial
ini nu este
alţ şi-au menţinut
spectaculoasă însă se identifică un progres major la unii dintre elevi iar alţii
performanţele, tabel 8.20.
Frecven notelor test iniţial/test final - Clasa a IX-a
Tabel 8.20. Frecvenţa IX A5
Nota Frecvenţa
Frecven test iniţial Frecvenţa test final
4 1 -
5 5 3
6 8 8
7 7 6
8 2 3
9 1 3
10 - 1

Poligonul de frecvenţă la clasa a IX-a

IX A5 - Suprapunere rezultate test iniţial/test
ini final

Fig. 8.7. Poligonul de frecvență.

frecven . Suprapunere rezultate test
inițial / test final
test inițial test final
8
7
6
5
3 3 3
2
1 1 1
0 0
4 5 6 7 8 9 10

Suprapunere rezultate test iniţial/test

ini final
Clasa a IX-a A5

Fig. 8.8. Histograma suprapunerii rezultatelor test inițial

ini ial / test final
10

6
test initial
4
test final
2

0
4 5 6 7 8 9 10

140
 8.9. Analiza modului în care a fost aplicat baremul de corectare şi
notare
În aplicarea baremului s-a ţinut cont de fiecare secvenţă necesară a fi parcursă în
demersul de rezolvare a problemelor propuse, acordându-se punctajul corespunzător. Astfel,
chiar dacă elevul nu a finalizat rezolvarea problemei, i s-a acordat punctajul pe fiecare
subcomponentă a itemului. Acest mod de notare este obiectiv deoarece permite o evaluare
mai realistă a gradului de însuşire a unor deprinderi, abilităţi şi conţinuturi. Pe măsura
îmbunătăţirii deprinderilor de lucru şi a creşterii gradului de omogenizare a clasei punctajul
acordat va fi uniform distribuit, astfel încât accesul la nota de trecere să nu fie posibil fără
cunoaşterea noţiunilor de bază şi a unor minime deprinderi de a le aplica. Elevii care au
obţinut nota maximă au fost capabili să interpreteze sensul noţiunilor, să realizeze conexiuni
între diversele noţiuni şi au dovedit şi dexteritate în aplicarea algoritmilor.
În urma aplicării baremului de corectare şi notare s-au constatat următoarele:
• rezultatele obţinute sunt destul de modeste la ambele teste, ţinând cont de mediile
mici: 6,25 - testul iniţial şi 6,91 - testul final;
• se obsevă că numărul elevilor care au obţinut note de 6 şi 7 este aproximativ la fel la
cele două teste (15 elevi la testul iniţial şi 14 elevi la testul final);
• la testul final există o notă de 10 şi sunt mai mulţi elevi cu note de 8 şi 9 – 6 elevi,
comparativ cu testul iniţial unde doar 3 elevi au obţinut note de 8 şi 9. La ambele teste s-au
obţinut multe note de 6 şi mai mici decât 6 ( 14 la testul iniţial şi 11 la testul final);
• itemii au fost rezolvaţi într-un procent mare de elevii cu stiluri de învăţare vizual şi
practic.
O cauză a rezultatelor modeste la ambele teste ar fi perioada în care s-au făcut
evaluările:
- evaluarea iniţială a fost făcută în luna septembrie când elevii nu au reuşit să se
acomodeze;
- conform planificării calendaristice evaluarea finală a fost făcută în luna ianuarie, când
elevii sunt obosiţi, fiind perioada imediat următoare lucrărilor semestriale.
Elevii sunt neatenţi în ceea ce priveşte citirea cu atenţie a enunţurilor; au probleme de
înţelegere a terminologiei specifice disciplinei.

141
 Măsuri remediale
• În urma rezultatelor obţinute, se va pune un mai mare accent pe însuşirea şi
înţelegerea terminologiei şi vocabularului specific disciplinei;
• Se va insista pe noţiunile teoretice şi necesitatea însuşirii acestora pentru rezolvarea
corectă itemilor;
• Se va lucra la clasă şi contra cronometru pentru ca elevii să se obişnuiască să
gândească într-un ritm mai alert pentru a putea trata toate subiectele în timpul alocat testării.
• Rezolvarea de exerciţii şi probleme cu itemi structuraţi care antrenează elevii în a
aplica rezultatele anterioare;
• Fişe de lucru privind modalităţile de identificare a materialelor ;
• Lucrări practice de grupare a materialelor după anumite criterii ;
• Exerciţii de memorare logică a caracteristicilor materialelor.

8.10. Concluzii

Folosirea în activitatea desfăşurată la clasă a metodelor tradiţionale cât şi a metodelor

moderne, va creşte eficienţa activităţii de învăţare şi elevii îşi vor forma atitudini pozitive
de învăţare. Prin metodele prezentate şi cercetate, profesorii şi elevii devin parteneri în
cadrul procesului de evaluare aceştia din urmă optimizându-şi propriul comportament.
Metodele de evaluare utilizate au asigurat analiza cantitativă şi calitativă a rezultatelor
învăţării la unitatea de învăţare - Materiale de construcţii.
În urma cercetării efectuate putem spune că utilizarea metodelor alternative de
evaluare satisface necesităţile activiţăţii centrate pe elev deoarece antrenează toţi elevii,
măreşte gradul de motivaţie al învăţării, al formării de priceperi şi deprinderi privind
proprietăţile materialelor de constrcţii. De asemenea, elevii privesc cu satisfacţie rezultatele
pozitive ale muncii lor şi apreciază produsele rezultate întărind încrederea în propriile forţe.
Progresul performanţelor elevilor se evidenţiază prin creşterea gradului de realizare a
obiectivelor stabilite cu ocazia evaluării, materializat prin mărimea notelor pentru nivelul de
cunoştinţe însuşit, priceperi şi deprinderi formate. În vederea însuşirii cunoştinţelor, formării
de priceperi şi deprinderi am realizat lecţii centrate pe elev, la care elevii să participe cu
plăcere şi să-şi valorifice posibilităţile lor intelectuale. Pentru verificarea cunoştinţelor am
aplicat o multitudine de forme de evaluare atât tradiţionale cât şi alternative.
Diveresele forme de evaluare aplicate au ilustrat importanţa combinării formelor de
evaluare şi importanţa metodelor alternative de evaluare în procesul instructive-educativ,

142
elevii rezolvând cu o mai mare plăcere şi cu un interes crescut sarcinile de lucru.Din
experienţa didactică şi cercetarea experimentală realizată precum şi din bibliografia studiată,
putem afirma că evaluarea alternativă are următoarele valenţe:
• evidenţiază voinţa, perseverenţa, spiritual de răspundere şi încrederea în forţele proprii a
elevilor;
• identifică în timp real a lacunelor şi clarifică noţiunile greşit însuşite;
• dezvoltă gândirea şi stimulează iniţiativa;
• îi ajută pe elevi să sintetizeze cunoştinţele şă le aplice în situaţii practice;
• ajută profesorul să descopere atitudinea elevilor faţă de disciplina studiată.
Pentru stimularea creativităţii elevilor, profesorul trebuie să evidenţieze progresele
înregistrate de aceştia, să intervină activ în vederea îndepărtării blocajelor, să preia şi să
dezvolte într-un cadru organizat potenţialul fiecăruia. Este, deasemenea, necesar ca
profesorul să cunoască pe cât este posibil potenţialul fiecărui elev în parte, stilul de învăţare,
pentru a face o legătură cu modalităţile de evaluare propuse. Rezultatele obţinute de elevi au
oferit informaţii detaliate ce pot fi luate în considerare la stabilirea măsurilor ameliorative.
Această lucrare abordează complexitatea activităţii de evaluare, varietatea
instrumentelor pe care profesorul de specialitate o are la dispoziţie pentru a optimiza
activitatea de predare-învăţare, eficienţa metodelor alternative de evaluare în activitatea
didactică.

143
 BIBLIOGRAFIE
1. Iucu, B.R., Instruirea şcolară. Perspective teoretice şi aplicative, Editura Polirom,
Iaşi, 2001
2. CRISTEA, S., Dicţionar de termeni pedagogici, Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 1998
3. CUCOŞ, C-tin, Pedagogie, Editura Polirom, Iaşi, 1998
4. CUCOŞ, C-tin, Evaluarea rezultatelor activitǎţii şcolare, în Psihopedagogie, Editura
Spiru Haret, Iaşi,1994
5. de Landsheere, G., Evaluarea continuă a elevilor şi examenele, Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, 1975
6. Meyer, G., De ce şi cum evaluăm, Editura Polirom, Iaşi, 2000
7. Jinga, I., Negreţ, I., Învăţarea eficientă, Editura Tehnics, Bucureşti, 1994
7. Pavelcu, V., Principii de docimologie, Editura Didacticǎ şi Pedagogicǎ, Bucureşti,
1968
9. Puscarciuc, R., Puscarciuc, Marilena, Scheme de evaluare neconvenţională, Tribuna
Învăţământului, nr. 469, 1999
10. Radu, I. T., Teorie şi practicǎ în evaluarea eficienţei învǎţǎmântului, Editura
Didacticǎ şi Pedagogicǎ, Bucureşti,1981
11. Snyders, G., Încotro merg pedagogiile nondirective?, Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, 1978
12. Thyne, James, M., Examinarea elevilor - principii, procedee practice, Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1978

144
 Declaraţie de autenticitate,

Subsemnata, Lavinia Sarca-Jugaru, cadru didactic la Colegiul Tehnic „ Gheorghe

Asachi ” din Oneşti, judeţul Bacău, înscrisă la examenul de acordare a gradului didactic I,
seria 2014 - 2016, cunoscând dispoziţiile articolului 292 Cod penal cu privire la falsul în
declaraţii, declar pe propria răspundere următoarele:
a) lucrarea a fost elaborată personal şi îmi aparţine în întregime;
b) nu am folosit alte surse decât cele menţionate în bibliografie;
c) nu am preluat texte, date sau elemente de grafică din alte lucrări sau din alte surse
fără a fi citate şi fără a fi precizată sursa preluării;
d) lucrarea nu a mai fost folosită în alte contexte de examen sau de concurs.
Dau prezenta declaraţie fiindu-mi necesară la predarea lucrării metodico-ştiinţifice în
vederea avizării de către conducătorul ştiinţific, doamna conf.dr.ing.Emanuela Decher

Declarant,
Lavinia Sarca-Jugaru

Data Semnătura

145