Sunteți pe pagina 1din 8

MINISTERUL EDUCATIEI, CERCETARII SI TINERETULUI

PROGRAMA

PENTRU EXAMENUL DE OBłINERE A


GRADULUI DIDACTIC II IN INVATAMANT

MAIŞTRI INSTRUCTORI
INSTALAłII ELECTRICE ÎN CONSTRUCłII

2007
I. NOTĂ INTRODUCTIVĂ

Programa pentru examenul de obŃinere a gradului didactic II de către maiştri


instructori reprezintă documentul curricular şi normativ de bază în temeiul căruia vor fi structurate
şi asigurate atât orientarea generală în domeniul cunoaşterii ştiinŃifice şi didactic/metodice a
domeniului de referinŃă, cât şi parcurgerea, prin studiu sistematic, a unei tematici adaptate nivelului
profesional al cadrului didactic, relevante, moderne şi cu o sensibilă deschidere interdisciplinară.
Programa este concepută ca bază necesară şi utilă atât pentru perfecŃionarea continuă, cât şi
pentru testarea/evaluarea concepŃiei, cunoaşterii, înŃelegerii şi interpretării principalelor roluri
profesionale ale funcŃiei din perspectiva nivelurilor carierei didactice. Acestea se vor corela cu
normativitatea psihopedagogică pe baza căreia sunt proiectate, aplicate şi inovate structurile şi
unităŃile de competenŃe - cunoştinŃele, abilităŃile, valorile şi atitudinile - corespunzătoare
standardelor şi statutului asumat/jucat de cadrul didactic în unităŃile de învăŃământ preuniversitar
din România
În cadrul acestei programe, de importanŃă majoră sunt acele componente care vor valoriza
rolul constructiv, coparticipativ al cadrului didactic în calitatea sa de actor cu statut de educator,
de purtător al mesajelor ştiinŃei şi tehnologiei, de reprezentant al comunităŃii profesorilor de
specialitate instituŃia şcolară şi substanŃa competenŃelor dobândite de acesta, în concordanŃă cu
motivaŃia profesională, cu o serie de roluri specifice.
Au fost urmărite formarea şi structurarea competenŃelor pentru maiştri instructori, cu
aplicare la specificul activităŃilor de instruire practică. Pe lângă competenŃele specifice, în
specialitate, sunt vizate competenŃele pentru îndeplinirea eficientă a unui rol social precum şi
competenŃele metodice.
Tematica programei reflectă ponderile:
- conŃinuturilor destinate pentru formarea competenŃelor ştiinŃifice ( aprox.. 60% );
- conŃinuturilor destinate formării competenŃelor didactice, încorporând metodica şi
aplicaŃiile şcolare ale domeniului ( aprox. 30%);
- conŃinuturilor altor tipuri de competenŃe necesare cadrelor didactice - competenŃe cheie
( aprox. 10% ).
ConŃinuturile programei urmăresc sporirea flexibilităŃii, mobilităŃii ocupaŃionale şi creşterea
gradului de adaptabilitate a maiştrilor instructori la evoluŃia tehnică, tehnologică şi economică în
domeniu.
Programa este orientată pe evaluarea calităŃii concepŃiei didactice şi a modalităŃilor concrete prin
care maistrul instructor pune elevii în situaŃii de învăŃare eficientă, menite să conducă la
formarea competenŃelor prevăzute în standardele de pregătire profesională. Această orientare
este cu atât mai necesară în prezent, când flexibilitatea programelor şcolare solicită din partea
cadrelor didactice efortul de a concepe procese şi parcursuri didactice adaptate nivelului claselor
de elevi cu care lucrează şi finalităŃilor învăŃământului tehnologic.
Structura arborescentă şi organizarea modulară a curriculum-ului pentru învăŃământul
tehnologic, solicită abordarea structurală a desfăşurării procesului de învăŃământ. Astfel, plecând
de la ideea definirii şi evaluării competenŃelor necesare maistrului instructor pentru desfăşurarea
unui proces instructiv - educativ eficient, programa vizează dezvoltarea următoarelor:

CompetenŃe specifice

1. Cunoaşterea şi aprofundarea de către candidaŃi a conŃinuturilor ştiinŃifice şi metodice de


specialitate;
2. Operarea cu standardele de pregătire profesională şi programele şcolare pentru proiectarea unui
demers didactic adaptat nivelului de învăŃământ, calificării şi specificului clasei;
3. Realizarea corelaŃiilor intra, -inter şi pluridisciplinare ale conŃinuturilor;
4. Proiectarea activităŃilor de instruire practică/pregătire practică în concordanŃă cu cerinŃele
curriculumului şi ale tehnologiei didactice moderne;
5. Aplicarea unor forme de management al clasei în funcŃie de activitatea proiectată;
6. Organizarea şi coordonarea activităŃii de instruire/pregătire practică în atelierul tehnologic şcolar
şi la agenŃii economici în scopul formării şi dezvoltării competenŃelor specifice;
7. Selectarea şi aplicarea metodelor de evaluare adecvate activităŃii de instruire/pregătire practică;
8. Comunicarea eficientă cu partenerii în activitatea educaŃională;
9. Exploatarea utilajelor, instalaŃiilor şi echipamentelor în condiŃiile respectării normelor de
protecŃie şi igiena muncii, P.S.I. şi protecŃia mediului înconjurător;
10. Respectarea normelor de calitate pentru desfăşurarea proceselor, obŃinerea produselor şi oferirea
serviciilor;
11. Transmiterea, în funcŃie de particularităŃile de vârstă ale elevilor, a conŃinuturilor astfel încât să
dezvolte structuri operatorii, afective şi atitudinale;
12. Stimularea potenŃialului fiecărui elev şi dezvoltarea creativităŃii.

II. DIDACTICĂ GENERALĂ ŞI METODICA ACTIVITĂłII DE INSTRUIRE


/PREGĂTIRE PRACTICĂ

1. Locul şi rolul disciplinelor/modulelor din aria curriculară „Tehnologii” în învăŃământul


preuniversitar; construirea demersului didactic pentru realizarea centrării pe elev.
2. Componentele curriculumului şcolar:
• curriculum naŃional, planuri cadru, arii curriculare, trunchi comun, discipline, module;
• documente curriculare, Standarde de Pregătire Profesională, planuri de învăŃământ, programe
şcolare, manuale şcolare, auxiliare curriculare;
• obiectivele instruirii practice şi evaluării: competenŃe generale, competenŃe specifice, unităŃi
de competenŃă, competenŃe;
• proiectarea curriculumului opŃional şi în dezvoltare locală.
3. Stabilirea corespondenŃelor dintre competenŃele de execuŃie şi sociale şi conŃinuturile de
instruire.
4. Metode şi procedee de instruire practică:
• Clasificarea şi caracteristicile grupelor de metode specifice instruirii practice;
• Exemplificarea aplicării metodelor specifice instruirii practice;
• Utilizarea metodelor de instruire centrate pe elev: lucrul în echipă, învăŃarea prin cooperare,
metoda proiectului, problematizarea, studiul de caz.
5. Caracterizarea tipurilor de lecŃii specifice instruirii practice: lecŃia de formare şi dezvoltare a
competenŃelor de execuŃie, lecŃia de evaluare prin probă practică, lecŃia vizită.
6. ParticularităŃile mediului de instruire în atelierul şcoală.
7. Proiectarea demersului didactic: stabilirea lucrărilor de instruire practică în acord cu
conŃinuturile programelor şcolare, planificarea calendaristică, proiectarea unităŃilor de învăŃare,
proiectarea lecŃiei.
8. Proiectarea instrumentelor de evaluare prin probe practice: formularea cerinŃelor, întocmirea
baremului şi a fişelor de observare.
9. ModalităŃi de adaptare a instruirii practice pentru integrarea elevilor cu CerinŃe EducaŃionale
Speciale.
10. Integrarea abilităŃilor cheie în activitatea de instruire practică.
11. Strategii didactice pentru asigurarea interdisciplinarităŃii la instruirea practică.
12. Metode şi procedee pentru dezvoltarea creativităŃii elevilor prin instruirea practică.
BIBLIOGRAFIE

1. Cerghit, I., Metode de învăŃământ, Editura Polirom, Iaşi,


2006
2. Cociuba, P., ş.a. PerfecŃionarea lecŃiei în şcoala modernă, Editura
Economică, Bucureşti, 2000
3. Cucoş, C., Pedagogie, Editura Polirom, Iaşi, 1996, revizuire
2002
4. Cristea, S. (coord) Curriculum pedagogic, EDP, Bucureşti, 2006
5. CreŃu, C., Curriculum diferenŃiat şi personalizat,
Ed.Polirom, Iaşi, 1998
7. Ionescu, M., Radu, I., Didactica modernă, Editura Dacia, Cluj-Napoca,
1995
8. Jinga, I., NegreŃ, I., ÎnvăŃarea eficientă, EDITIS, Bucureşti, 1994
9. JoiŃa, E., EficienŃa instruirii, EDP, Bucureşti, 1998
10 Manolescu, M., Evaluarea şcolară, Editura Meteor, Bucureşti,
2006
11 Neacşu, I., Instruire şi învăŃare, ediŃia a II-a, revizuită, EDP,
Bucureşti, 1999
12 NiŃucă, C., Stanciu, I., Didactica disciplinelor tehnice, Editura
Performantica, 2006
13 Onu, P., Luca, C., Introducere în didactica specialităŃii – discipline
tehnice şi tehnologice, Editura Polirom, Iaşi,
2004
14 Onu, P., Luca, C., Didactica specialităŃii, Editura „Gh. Asachi”,
Iaşi, 2002
15 Radu, I., T., Evaluarea în procesul didactic, EDP, Bucureşti,
2000
16 xxx Curriculum naŃional (www.edu.ro)
17 xxx Ghiduri metodologice pentru aplicarea
programelor şcolare pentru aria curriculară
„Tehnologii”, MECT

III. TEMATICA PENTRU DISCIPLINA DE SPECIALITATE

A. TEHNOLOGIE
1. LUCRĂRI DE LĂCĂTUŞERIE
1.1 Tehnologii de execuŃie pentru: îndreptarea semifabricatelor, trasarea, debitarea
materialelor, îndoire, pilire, polizare, găurire, filetare.
1.2. Asamblări: asamblări nedemontabile (nituirea metalelor, lipirea, sudarea); asamblări
demontabile.
1.3 Acoperiri de protecŃie
2. PRINCIPII GENERALE DE ORGANIZARE A PROCESULUI DE PRODUCłIE
2.1 Standardizarea produselor electrotehnice.
2.2 Etape de realizare a unui produs.
2.3 Tipuri de producŃie.
2.4 Elementele procesului tehnologic şi documentaŃia tehnologică.
2.5 Organizarea ergonomică a atelierelor şi locului de muncă.
2.6 Procesul de muncă.
2.7 Norme de protecŃia muncii, accidente şi boli profesionale, protecŃia mediului.
3. MATERIALE UTILIZATE ÎN DOMENIUL ELECTROTEHNIC
3.1 Clasificarea materialelor : metalice, nemetalice, neferoase (exemple reprezentative;
importanŃa materialelor în electrotehnică.; proprietăŃile materialelor-termice, fizice, electrice,
mecanice, tehnologice).
3.2 Fonte, oŃeluri şi alte aliaje feroase cu proprietăŃi magnetice : tabla silicioasă şi aliaje Fe -
Ni (compoziŃie; clasificare; proprietăŃi; simbolizare; utilizări).
3.3 Metale neferoase şi aliajele lor: cuprul şi aliajele sale (alame, bronzuri); aluminiul şi
aliajele sale; zincul; plumbul; staniul; nichelul; wolframul; argintul; cadmiu; cromul; mercurul;
aliaje pentru lipit (compoziŃie, clasificare, proprietăŃi, simbolizare, utilizări).
3.4 Semifabricate metalice: semifabricate din oŃel, cupru, aluminiu. (table, bare, plase, sârme
etc.) (simbolizări, utilizări).
3.5 Materiale electroizolante (caracteristici electrice; proprietăŃi; clasificare:solide, lichide şi
gazoase; simbolizări; utilizări).
3.6 Materiale semiconductoare. (simbolizări; exemple de utilizări)
4. COMPONENTE ALE ECHIPAMENTELOR ELECTRICE
4.1. Contacte electrice. (definiŃie; parametri nominali; materiale; clasificarea contactelor;
utilizări; noŃiuni de întreŃinere şi reparare; tehnologia de realizare).
4.2. Izolatoare si piese izolante (rol funcŃional; clasificare; materiale ceramice şi plastice;
utilizare; noŃiuni de întreŃinere şi reparare).
4.3. Termobimetale. (rol funcŃional; utilizări).
4.4. Miezuri magnetice (rol funcŃional; clasificare; materiale; tipuri de miezuri magnetice;
exemple de utilizări; tehnologia de realizare a miezurilor magnetice).
4.5. ElectromagneŃi (rol funcŃional; utilizări).
5.CONDUCTOARE, CABLURI ELECTRICE SI ACCESORII
5.1. Conductoare electrice ( rol; domenii de utilizare; tipuri de conductoare; materiale
utilizate la fabricarea conductoarelor: conductoare, izolatoare, de protecŃie; simbolizarea
conductoarelor; cordoane şi şnururi; conductoare cu destinaŃie specială; accesorii pentru
conductoare: izolatoare, papuci).
5.2. Cabluri electrice şi accesoriile lor (rol; utilizări;tipuri de cabluri; simbolizări : cabluri cu
izolaŃie de cauciuc şi hârtie în manta de plumb, cu izolaŃie, cabluri cu izolaŃie şi manta de PVC;
accesorii: manşoane, cleme, cutii terminale).
5.3. Tuburi protectoare şi accesorii: tuburi cu manta metalică, cu manta din masă plastică, cu
beton; accesorii şi materiale de fixare.: scoabe, dibluri, manşoane, doze şi cutii de ramificaŃie, coturi
şi curbe.
6. PRODUCEREA, TRANSPORTUL ŞI DISTRIBUłIA ENERGIEI ELECTRICE
6.1. Tipuri de centrale; poluarea.
6.2. Linii de transport : linii electrice aeriene; linii electrice subterane (componenŃă; rol
funcŃional).
6.3. StaŃii si posturi de transformare.
6.4. Corpuri si lămpi de iluminat (construcŃie; simbolizare; utilizări).
6.5. Tablouri electrice de joasă tensiune( rol funcŃional; componenŃă; aparate de tablou;tipuri
de tablouri; scheme de conexiuni; condiŃii de întreŃinere şi exploatare).
6.6. Lucrări pregătitoare de montare a instalaŃiilor electrice interioare: montarea tuburilor de
protecŃie, montarea conductoarelor
6.7. Alimentarea cu energie electrică a consumatorilor
6.8. InstalaŃii de iluminat şi prize (componenŃă; rolul echipamentelor; scheme electrice ).
6.9. InstalaŃii de forŃă (componenta, exemple de scheme).
6.10. IntreŃinerea instalaŃiilor interioare de joasa tensiune
6.11. Efectele curentului electric asupra organismului uman
6.12. PosibilităŃi de electrocutare; metode de protecŃie şi prim ajutor
7. INSTALAłII DE REDRESARE ŞI DE ÎNCĂRCARE A ACUMULATORILOR
ELECTRICI
7.1. Pile şi acumulatoare electrice
7.2. InstalaŃii de încărcare a acumulatorilor
7.3. Exploatarea şi întreŃinerea acumulatorilor electrici

B. MĂSURĂRI TEHNICE

1. NOTIUNI FUNDAMENTALE
1.1 NoŃiuni de legislaŃie metrologică; caracteristici metrologice; clasificare.
1.2 Erori de măsurare, clase de precizie.
1.3 Norme privind întreŃinerea şi păstrarea instrumentelor de măsurat şi control.
2. APARATE ANALOGICE INDICATOARE SI DIGITALE: ampermetre, voltmetre,
ohmmetre, wattmetre, contoare (părŃi componente;principiul de funcŃionare; mod de conectare în
circuit, utilizări specifice).
3. MULTIMETRE ANALOGICE SI DIGITALE (alegerea domeniului de măsurare;
alegerea bornelor de măsurare; calculul factorului de proporŃionalitate al scalei, utilizări, avantajele
multimetrelor digitale).
4. MASURAREA INTENSITATII CURENTULUI (c.c. şi c.a.): metode directe,
extinderea domeniului de măsurare.
5. MASURAREA TENSIUNILOR (c.c. şi c.a.): metode directe, extinderea domeniului de
măsurare.
6. MASURAREA IMPEDANTALOR (rezistenŃe, inductanŃe, capacităŃi): metode directe,
metode de punte.
7. MASURAREA PUTERII ELECTRICE (c.c. şi c.a.): metode directe, metode indirecte;
măsurarea puterii active în curent alternativ monofazat ; extinderea domeniului de măsurare.
8. TRANSFORMATOARE DE MĂSURĂ (rol funcŃional; utilizare; marcarea bornelor;
erori; clase de precizie; tipuri constructive).
9. MĂSURAREA PUTERILOR ÎN SISTEME TRIFAZATE (metode, scheme de
măsurare).

C. APARATE ELECTRICE
1. APARATE ELECTRICE DE JOASA TENSIUNE
1.1 NoŃiuni generale despre aparatele electrice (mărimi caracteristice; solicitări: electrice,
termice, electrodinamice datorate mediului; fenomene care produc solicitări: arcul electric,
supracurenŃi, supratensiuni; protecŃia aparatelor la solicitări; grade normalizate de protecŃie.
1.2 Aparate pentru comanda manuală şi racordarea la reŃea: prize şi fişe industrială; butoane
şi chei de comandă; separatoare; întreruptoare cu pârghie; întreruptoare şi comutatoare pachet;
comutatoare cu came; comutatoare stea-triunghi; inversoare de sens; întreruptoare de sarcină;
întreruptoare cu siguranŃe; controlere; reostate (construcŃie; funcŃionare; conectare; norme de
exploatare şi întreŃinere; norme de tehnica securităŃii muncii şi protecŃia mediului; exploatare,
întreŃinere şi reparaŃii).
1.3 Aparate de protecŃie: siguranŃe fuzibile; relee termice cu bimetal; relee şi declanşatoare
electromagnetice: maximale de curent, minimale de tensiune (exploatare, întreŃinere şi reparare).
1.4 Aparate pentru comandă automată şi auxiliare: contactoare; ruptoare; întreruptoare
automate de joasă tensiune; butoane şi chei de comandă; lămpi şi casete de semnalizare; limitatoare
de cursă; microîntreruptoare; relee intermediare; întreruptoare trestie (exploatare, întreŃinere şi
reparare).

D. MAŞINI ELECTRICE
1. MAŞINA DE CURENT CONTINUU
1.1 Tipuri de maşini electrice de curent continuu:generatoare;motoare;tipuri de excitaŃii.
1.2 Mărimi nominale
1.3 Elemente constructive de bază (părŃile principale ale maşinii de curent continuu;circuitul
magnetic;circuitul electric).
1.4 AcŃionarea motoarelor de curent continuu: pornirea motorului de curent continuu,
frânarea motorului de curent continuu, reglarea vitezei.
1.5 Exploatarea şi întreŃinerea maşinii de curent continuu (reguli generale de executare a
manevrelor;probleme tehnice ale exploatării maşinii de curent continuu; curenŃii de scurtcircuit;
vibraŃiile).
1.6 Defecte şi remedierea lor; la partea mecanică; la perii şi colector;la conexiunile
înfăşurărilor;supraîncălziri (la indus, polii principali, polii auxiliari); în funcŃionarea generatorului
de curent continuu; în funcŃionarea motorului de curent continuu.
2. TRANSFORMATORUL ELECTRIC
2.1 Aspecte generale (definiŃie; tipuri;părŃi componente;utilizări).
2.2 Regimuri de funcŃionare (gol;sarcină; scurtcircuit de probă).
2.3 Transformatoare trifazate (constituirea transformatorului cu miez unic; construcŃie;
funcŃionare; scheme şi grupe de conexiuni).
2.4 Instalarea şi punerea în funcŃiune a transformatoarelor ; norme de tehnica securităŃii
muncii.
2.5 Defecte şi remedierea lor(identificare;depanare;verificare;punerea în funcŃiune;norme de
tehnica securităŃii muncii.
3.MAŞINA ASINCRONĂ
3.1 Mărimi nominale
3.2 ConstrucŃie (definiŃii şi elemente constructive de bază; semne convenŃionale;domenii de
utilizare).
3.3 Exploatarea şi întreŃinerea (operaŃii pregătitoare; verificări, încercări în gol şi sarcină;
norme de protecŃia muncii).
3.4 Defecte şi regimuri anormale de funcŃionare; norme de protecŃia muncii
4. MAŞINA SINCRONĂ
4.1 Mărimi nominale
4.2 ConstrucŃie (definiŃii şi elemente constructive de bază semne convenŃionale;domenii de
utilizare).
4.3 Exploatarea şi întreŃinerea (exploatarea generatoarelor sincrone şi compensatoarelor
sincrone; conectarea în paralel cu reŃeaua; reglarea sarcinii generatoarelor sincrone şi
compensatoarelor sincrone; întreŃinerea generatoarelor sincrone şi compensatoarelor sincrone;
norme de protecŃia muncii).
4.4 Defecte şi regimuri anormale de funcŃionare; norme de protecŃia muncii
BIBLIOGRAFIE

1. Sabina Hilohi, M. Popescu – InstalaŃii şi echipamente electrice. Tehnologia meseriei (manual


pentru licee industriale, clasele a IX-a şi a X-a şi şcoli profesionale), Editura Didactică şi
Pedagogică, 1995.
2. Ionescu C., Bianchi C. – InstalaŃii electrice în construcŃii (manual pentru licee industriale clasa a
XI-a şi şcoli profesionale), Editura Didactică şi Pedagogică, 1985.
3. Bianchi C., Ionescu C., Georgescu G. – InstalaŃii electrice în construcŃii (manual pentru licee
industriale clasa a XII-a), Editura Didactică şi Pedagogică, 1982.
4. Mihoc D., Simulescu D., Popa A.- Aparate electrice şi automatizări (manual pentru licee
industriale clasa a XII-a şi şcoli profesionale), Editura Didactică şi Pedagogică, 1980.
5. Niculae Mira, C-tin Neguş – InstalaŃii electrice industriale (manual pentru licee industriale şi
şcoli profesionale), Editura Didactică şi Pedagogică, 1986.
6. Centea O. – ProtecŃia instalaŃiilor de joasă tensiune, Editura Tehnică, 1981.
7. Vasilache G. – Sisteme de protecŃie împotriva tensiunilor accidentale.
8. Normativ pentru proiectarea şi execuŃia instalaŃiilor electrice de joasă tensiune până la 1000 V,
17 / 1991.

S-ar putea să vă placă și