Absurd person singular

Alan Ayckbourn

Personaje:

Jane

Sidney

Ronald

Marion

Eva

Geoffrey

(Dick și Lottti – voci din off-stage)

Actul I: Crăciunul trecut. La Sidney și Jane în bucătărie

Actul II: Crăciunul de anul acesta. La Georffrey și Eva în bucătărie.

Actul III: Crăciunul următor. La Ronald și Marion în bucătăriee.

 ACTUL I

În bucătăria lui Sidney și a lui Jane Hopcroft din casa lor mică de la periferie.
Deși mică, este o bucătărie model. Nu e dotată cu toate electrocasnicele și
dispozitivele necesare dar are mașină de spălat, friginer, mașină de gătit,
chiuvetă. Toate acestea sunt conținute în blatul de bucătărie (sau înconjurate de
el) care are sertare și dulapuri. În bucătărie se mai află o masă mică făcută din
același material ca și blatul și scaune potrivite mesei. Jane – o femeie de vreo
30 de ani – face curat în bucătărie, luctruiește suprafetele. Pare fericită
muncind. Poartă un șorț și papuci de casă dar, sub acestea poartă o rochie de
petrecere. În timp ce ea lucrează intră Sidney . Este aranjat, spilcuit. Are
aproximatv aceeași vârsstă. Aduce un lichior de cireșe. Are un aer foarte calm ,
relaxat. Poară cel mai bun costul al lui, chiar dacă este cam demodat. Are o
cravată închisă la culoare, părul îi este spilcuit iar pantofii completează
tabloul.

Sidney: Ce faci draga mea?

Jane (nu se oprește.): Doar lustruiesc puțin.

Sidney: Scumpa mea! Chiar trebuie? Parcă ai fi un soldat. Doamne.... au nevoie

de tine în armată.

Jane: Silly....

Sidney: Nu! În marină!

Jane: Silly....

Sidney: (Scoate mâne pe geam.) Încă plouă.

Jane: Închide. Intră ploaia înăuntru.

Sidney: (își scutură mâna de apă. Se uită la ceas.) 18:23. Peste 7 minute vor fii
aici.

Jane: Oh... (Se uită să vadă dacă nu a ratat vreun loc. Găsește un loc pe care a
uitat să-l lustruiască.)
Sidney: Am pregătit niște jocuri.

Jane: jocuri?

Sidney: Da. Pentru orice eventualitate.

Jane. Ok.

Sidny: Am făcut un pachet pentru „Pass the parcel”, am căutat niște muzică și
m-am gândit la câteva pedepse.

Jane: (e de cealaltă parte a mesei. Curăță urmele de degete.) Bine.

Sidney: M-am gândit la unele bune.

Jane: Sunt convinsă.

Sidney: Asta doar în cazul în care e nevoie. (Vede că Jane continuă să curețe.)
Nu vreau să te întrerup dar să știi că nu o să stăm în bucătărie deloc.

Jane: Da. Știu.

Sidney: Dar la cum le cureți...

Jane: Trebuie ță arate bine...

Sidney: Dar nu cred că ei o să....

Jane: Doamnele o să observe!

Sidney: (Chicotește.) Nu cred că ssoția unui bancher va dori să-și petreacă toară
după-amiaza într-o bucătărie. Chiar dacă arată bine.

Jane: Nu?

Sidney: Petrece destul timp în a ei. Știi bine că e casnică.

Jane: Toate femeile sunt iteresate de bucătării. (Reîncepe să polișeze.)

Sidney: (Ironic.) Dar dacă ar căuta un job, cât de mic...

Jane: Ce-a fost asta?

Sidney: O mică mizerie. Scuze.

Jane: Unde?
Sidney: Acolo! Pe blat!

Jane: (Merge la chiuvetă, schimbă laveta.) Oh, Sidney...

Sidney: Să știi că nu am vărbit serios.

Jane: Serios?

Sidney: Bineînțeles.

Jane: (Merge la dulapuri.) Acum toată bucătăria o să miroasă a polish. Am ținut

ferestrele deschise toată ziua și tot nu se duce.

Sidney: Păi oprește-te din polishat.

Jane: Trebuie să polishej! Știu! Spray-ul de cameră!

Sidney: Spray de cameră?

Jane: Cred că e sub chiuvetă. (Iese.)

Sidney: (Deschide dulapul de sub chiuvetă. Scoate spray-ul. Citește ce scrie pe

el. Face tot ce scrie pe flacon pe măsură ce citește.) A se agita înainte de
folosire..... Scoateți capacul..... Țineți departe de dumneavoastră și pulverizați în
aer ținând apăsat pe buton. (Îndepărtează flaconul, sprayază de la depărtare
dar, înspre el.). Nu... nu... nu e bine, nu e bine... (Pune jos flaconul. Își șterge
tricoul cu o lavetă.)

Jane: Ce tot faci?

Sidney: Mă cert cu spray-ul tău?

Jane: Ăla e pentru muște! (I-l ia.)

Sidney: Ah... Scuze. (Se uită la ceascul de la mână.) Încă 4 minute și vin
musafirii.

Jane: Au luat din alune, nu-i așa?

Sidney: Alune? Avem?

Jane: Da! Alunele din bol, de pe masă. Acele alune. Știi foartee bine la ce mă
refer.

Sidney: Poate că am avut un pic de-a face cu ele. Dar cum de ți-ai dat seama,
ochi de vultur ce ești? (Se apropie de ea.)
Jane: Știu cum le-am lăsat. Dă-t, te rog, din calea mea. Trebuie să termin aici.

Sidney: Nu-mi dai un sărut?

Jane: (Încearcă să treacă / scape de el.) Sidney!...

Sidney: Haide! Un pupic de Crăciun!

Jane: Sidney! Nu acum. Ce e cu tine... (Pauză. Strănută.)

Sidney: Acum ce s-a mai întâmplat?

Jane: Ce miroase așa? E de la cravata ta. Aici. Simți?

Sidney: Aaa. Asta? E spray-ul de muște.

Jane: Spray de muște.

Sidney: Da... Ne-am certat puțin.

Jane: Ți-a omorât afer shave-ul.

Sidney: Măcar snt sigur că nu mai am muște. (Se uită la ceas.) 18: 28. Două
minute.

Jane: Sper că totul o să fie în ordine.

Sidney: Când?

Jane: Acum. Pentru ei!

Sidney: Sigur că o să fie în ordine.

Jane: (Îi aranjează reverele, cravata etc.) Da. Dar știu cât de importantă este
întâlnirea asta pentru tine și vreau ca totul să fie perfect. Vin dl. și d-na.
Brewster-Wright și dl. și d-na. Jackson... e important.

Sidney: Nu-i uita pe Dick și Lottie Porter. Și ei vin.

Jane: Pe ei nu îi pun la socoteală. Ei sunt prieteni.

Sidney: Cred că până la sfârșitul serii toți vom fi prieteni. Așa că nu te agita. (Se
uită la ceas.) Încă un minut. (Soneria.) Ce se aude?

Jane: Soneria.

Sidney: Au venit mai devreme. Noroc că suntem gata deja.

Jane: Da. (Începe să se panicheze.) Nuam dat cu spray! (Merge la chiuvetă să ia
spray-ul.)

Sidney: Ok. Le dau drumul.

Jane: (Se grăbește săă treacă de el. Da repede cu spray. Da jos șorțul. Își
netezește hainele, părul în oglindă. Deschide puțin ușa de la ucătrie. Se aud
vocile musafirilor și a lui Sidney. Sunt Dick și Lottie Porter. Amândoi au un fel
gălăgios de a râde. Jane închide ușa. Vocile nu se mai aud. Își aranjează părul
și rochia pentru ultima oară. Trage aer în piept, se pregătește, dar vede că are
în picioare papucii de casă. Îi dă jos și îi ține în mână. Se uită prin bucătărie
după pantofi. Nu îi găsește. Se întoarce la ușă. O deschide foarte puțin. Râsul e
din ce în ce mai tare și discuțiile din ce în ce mai aprinse. Jane se uită mult timp
încercând să găsească cu privirea pantofii. Îi vede. Închide ușa din nou. Nu știe
ce să facă. Ușa se deschide. Intră Sidney râzând.)

Sidney: (în șoaptă.) De ce stai aici? Vino!

Jane: Nu pot.

Sidney: Ce?

Jane: Nu am pantofi.

Sidney: Cum addică?

Jane: Sunt înăuntru.

Sidney: Unde înăuntru.

Jane: În sufragerie. I-am lăsat ca să-mi fie mai ușor să mă încalț.

Sidney: Și de ce nu i-ai încălțat?

Jane: Am uitat.

Sidney: Păi vino și ia-i.

Jane: Nu!

Sidney: Sunt Dick și Lottie Porter...

Jane: Adu-mi-i!

Sidney:Nu pot să ți-i aduc.

Jane: Ba poți. Îi iei și îi aduci aici.

Sidney: Dar eu....

Jane: Sidney, te rog!

Sidney: O, Doamne.... am început cu stângul. (Deschide ușa puțin și ascultă.)

Nu mai vorbesc.

Jane: Nu?

Sidney: Sigur se întreabă unde suntem.

Jane: Haide, du-te!

Sidney: Ce

Jane: (Îi dă papucii ei.) Ia ăștia.

Sidney: Ce să fac cu ei?

Jane: Îi pui pe hol.

Sidney: Tu chiar ai așteptări de la seara asta.

Jane: Da.

Sidney: Ia-o mai ușor. (Deschide ușa. Iese.Jane mai face retușuri la par, haine
etc. Ușa de deschide. De cealaltă parte a ei se aud rasete. Sidney se întoarce cu
pantofii.) Da, Dick. Am să îi spun. Sigur. (Râde până când închide ușa. Râsul
lui încetează brusc.) Poftim.

Jane: Mulțumesc!

Sidney: Iar acum, vino!

Jane: Ce a spus Dick?

Sidney: Când?

Jane: Adineauri. Ți-a spuss să-mi spui ceva.

Sidney: aa.. Nu-mi amintesc. Haide, ești gata?

Jane: Da, da.

Sidney: Nu te mai îngrijora. Sunt doar Dick și Lottie. Ok?

Jane: Ok.

Sidney: Bun. (Deschide ușa.) Iat-o în sfârșit! (O împinge pe Jane în fața lui.
Reacție din partea lui Dick și Lottie.)

Jane: Iată-mă!

Sidney: (Închide ușa în urma lui.) În sfârșit... (Moment lung de liniște. Sidney se
întoarce în bucătărie. Caută ceva prin sertare. Nu se obosește să le închidă.
Vine și Jane.)

Jane: Să-i spui asta lui Lottie, nu mie. Nu, nu... nu vreau să aud asta! (Închide
ușa.) Ce faci? Sidney, ce tot faci? (Închide sertarele.)

Sidney: Tirbușonul. Nu găsesc tirbușonul. Trebui să deshid Bitterul pentru

Lottie.

Jane: E acolo.

Sidney: Acolo?

Jane: De ce nu m-ai întrebat?

Sidney: Unde acolo?

Jane: Deasupra șemineului.

Sidney: De ce am avea un tirbușon deaupra șemineului? (Se aude ușa de la

intrare.)

Jane: A mai venit cineva.

Sidney: Bine. Bine. Mă duc. Tu deschizi Bitterul. Cu gin!

Jane: Gin și bitter lemon.

Sidney: Și mai întâi agită sticla.

Jane: (Pentru ea.) Gin și bitter lemon. Agită sticla.... Gin și bitter lemon. Agită
sticla. (Se mai uită odată la bucătărie. Deschide ușa – se pot auzi 5 voci
vorbind. O închide și își retușează ținuta. Ușa se deschide ușor și apare nasul
lui Sidney.)

Sidney: Sunt ei. Au venit.

Jane: Dl. și d-na. Brewster – Wright?

Sidney: Da. Roland și Marion. Haide. Vino.

Jane: Roland și Marion.

Sidney: Vino. (Deschide ușa larg, o ia de braț, închide ușa.)

Jane: (În timp ce Sidney o trage.) Gin și bitter lemon, Agită sticla.... (Liniște.
Trece un timp. Jane vine în grabă. Spune peste umăr: ) Așteaptă aici. (Ia repede
o lavetă din ciuvetă.)

Intră Roland, un bărbat de vreo 40 de ani. E urmat de Sidney. Este pătat pe

unul dintre picioare.

Sidney: Îmi pare atât de rău!

Roland: e în regulă. Se rezolvă.

Sidney: Poftim o lavetă.

Roland: Mulțumesc, dar... dacă nu te superi, am să o folosesc pe aceasta. (Ia

alta.)

Sidney: Am început seara inedit. (Râde.) Nu-i așa, Jane?

Jane: Îmi pare atât de rău...33 Nu mă gândeam că o să se păteze așa.

Roland: O să se usuce. Multumesc.(Ii dă inapoi laveta.)

Sidney: Aș putea să-ți împrumut o pereche de pantaloni până se usucă aceștia.

Jane: Da, sigur.

Roland: Nu, nu. Sunt bine. Nu aș mai avea costumul întreg. (Râde.)

Marion, o femeie foarte îngrijită, puțin mai tânără decât Roland. Nu își arată
vârsta.)

Marion: Totul e în regulă, dragule?

Roland: Da, Da.

Marion: Oh! Ce bucătărie frumoasă!

Jane: Oh!

Marion: Este absolut superbă. Ești o norocoasă, Jane!

Jane: Ei bine....

Marion: Ați aranjat atât de frumos... Ronnie, nu-i așa că e splendid?

Roland: Ah...

Marion: Și masa e chiar în dreptul ferestrei. Pariez că aveți o panoramă grozavă!

Jane: Ei bine...

Sidney: Nu...

Jane: Vedem gardul vecinilor.

Sidney: Și au cam 9 metri de gard

Marion: Oh, uite, Ronnie, ce dulapuri frumoase au! Se deschid și se închid ușor!

Jane: Avem și sertare!

Marion: Sertare! Sertare adânci! Poți să pui orice aici, nu? Și apoi le închizi și
uiți ele.

Sidney: Da, da... sunt bune.

Marion: Și dulapurile acestea. Va invidiez. Tu nu-i invidiezi, Ronnie?

Ronald: Și noi avem dulapuri.

Marion: Nu se compară cu astea... Uite! Deschide-l! (Îl deschide.) Și închide-l!

E Raiul pe Pământ!

Ronald: Un dulap e un dulap...

Jane: (Îi arată mașina de spălat.) Uite, cadoul de Crăciun de la Sidney!

Marion: Ce drăguț! (Ia spray-ul de cameră de pe mașina de spălat.) Oh! Ce este

ăsta? Fixativ?

Sidney: Nu, asta este un spray de muște. Soția mea se referea la mașină. (Ia
spray-ul și îl pune de-o parte.)

Marion: Mașină?

Jane: Mașină de spălat. Aici.

Marion: Oh, aceea e o mașină de spălat! E ascunsă acolo. E fascinant! Ce cadou
frumos de Crăciun!.....

Jane: Într-adevăr.

Marion: Cum ai reușit să păstrezi surpriza?

Sidney: Ei bine...

Marion: Să nu-mi spui că ai împachetat mașina și i-a pus fundiță, pentru că nu

am să cred.

Sidney: Nu. Am aranjat să o aducă curierul.

Jane: Ai și montat-o.

Marion: Super!

Jane: E automată! Are toate programele. Spală, scurge, usucă.

Marion: Doamne, Ronnie, vino să vezi!

Ronald: (citește cartea de instrucțiuni pe care a găsit-o într-unul dintre

sertare.) Vin, vin...

Marion: (Citește cadranul.) Ce este asta? Albe... Colorate... Are program

separat?

Jane: Poftim?

Marion: Ce e asta? Rufe care se calcă la temperatură minimă... Nu-mi spune că

mașina asta știe să și calce. Ronnie, tu vezi ce mașină au?

Ronald: Da, da.

Marion: Știe ssă spele rufele, albe, negre, colorate și apoi le calcă.

Sidney: Nu, nu...

Jane: Nu.

Marion: Trebuie neaparat ssă ne luam și noi una. (Ia spray-ul de muște. Dă prin
aer și inspiră.) Ce miros relaxant.... Parcă e prea bun pentru muște. Parcă
seamana cu after shave-ul soțului tău.

Jane: Ei bine....
Se aude soneria.

Sidney: A mai ajuns cineva!

Jane: Mă duc să....

Sidney: Nu, mă duc eu!

Jane: Nu, vreau eu...

Sidney: Nu...

Jane: Merg să deschid... (iese.)

Marion: Sper că dl. și d-na. Prter nu se supără că i-am lăsat singuri. Sunt oameni
foarte drăguți.

Sidney: Da. Iar Dick e atât de amuzant...

Marion: Da, e incredibil. Acum, spune-mi d-le Hopcraft, cum ai reușit să pui
mașina de spălat atât de bine sub acest raft? Ai măsurat locul sau, pur și simplu,
ai fost norocos?

Sidney: Am măsurat mașina în magazin.

Marion: Oh, înțeleg...

Sidney: După care am făcut raftul. De aceea se potrivește la fix.

Marion: Adică tu ai construit singur raftul ăsta?

Sidney:Da

Marion: Ronnie!

Ronald: Da!

Marion: Ronnie, dragule! Cecitești tu acolo?

Ronald: (Se uită pe copertă.) Ăăă....

Sidney: Acela e manualul de instrucțiuni.

Ronald: Aa... asta era? Tot încercam să-mi dau seama ce citesc. (Pune cartea pe
masă.)

Marion: Dragule, ai auzit ce a spus domnul Hop.... Hop...

Sidney: Hopcroft.

Marion: Sidney!.... Ai auzit ce a spus Sidney?

Ronald: Ce a spus?

Marion: Dragule, Sidney a construit raftul ăsta de unul singur. A mers la

magazin să măsoare mașina de spălat. Dumnezeu știe câte a îndurat ca să facă
minunea asta de raft.

Ronald: O, Doamne. (Ia imediat cartea și începe să citească.)

Sidney: Mai am niște rafturi sus. Lângă pat.

Marion: Perdelele voastre au cea mai frumoasă culoare pe care am văzut-o

vreodată. Parcă îți pare rău să le tragi dimineața.

Jane: (bagă capul pe ușă.) Scumpue, au venit dl. și d-na. Jackson.

Sidney: Oh, Geoff și Eva. Vin imediat să-i salut.

Marion: Geoff și Eva Jackson?

Sidney: Da. Îi cunoști?

Marion: Da. Cum să nu. Dragule. Au venit Geoff și Eva Jackson!

Ronald: Geoff și Eva cum?

Marion: Jackson.

Ronald: Oh! Geof și Eva Jackson!

Marion: E minunat, nu-i așa?

Ronald: Da?

Jane: (Lui Sidney.) Vii?

Sidney: Da, da.

Marion: Nu i-am mai văzut de ani de zile. (Pauză.)

Jane: Și-au lăsat câinele în mașină.

Sidney: Bine.
Marion: Au cățel?

Jane: Da.

Marion: Ce drăguț. Trebuie să-l vedem.

Jane: E un câine foarte, foarte mare.

Sidney: Da... Draga mea... condu-i tu, te rog! (Jane deschide ușa se aude
conversația din living. Sidney ține ușa pentru Marion,vede că ea nu are de gând
să iasă.) Mă duc să îi întâmpin.

Marion: Ronnie.

Ronnie: (Studiază mașina de spălat.) Mmm?

Marion: Mergem și noi în sufragerie.

Ronnie: Numai puțin. Încerc să îmi dau seama cum poate mașina asta să și
calce. Nu înțeleg. E un tambur.

Marion: Dragule, haide să mergem în sufragerie.

Ronald: Cred ca Jane a înțeles prost.

Marion: Dragule...

Ronald: Ummm?

Marion: Hai să găsim o scuză plauzibilă.

Ronald: Te-ai plictisit?

Marion: Spunem că i-am lăsat singuri pe băieți.

Ronald: Se descurcă ei...

Marion: Cum îl cheamă pe tipul ăla...

Ronald: Hopcraft?

Marion: Nu. Celălalt.

Ronald: Porter.

Marion: Dacă mai aud un banc de-al lui, mor.

Ronald: Credeam că sunt amuzante.

Marion: Și paharul ăla de gin? Mi-a pus atât de puțin.... parcă i-am cerut shot...

Ronald: Serios? Whiskey-ul meu a fost destul de tare.

Marion: Da. Pentru că a uitat să aducă apa minerală. Ai fost norocos.

Ronald: Ce norocos? O să mă trezesc mâine cu reumatism.

Sidney: (Bagă capul pe ușă.) D-le și d-nă Brewster-Wright, mă întrebam

dacă....

Marion: Sigur, venim acum! Pur și simplu nu putem pleca din bucătăria asta
fabuloasă. Nu-i așa Ronnie? (Se întoarce la Ronald, îi face semn să tacă
punîndu-și un deget pe buze.) Venim în 5 minute.

Ronald: Da.

Ies, închid ușa. Jane intră cu un bol gol. Merge la dulap. Ia o punga maxi de
cipsuri și o toarnă în bol. Vrea să iasă. Sidney intră. Pare stresat.

Sidney: (La ușă.) Apă tonică. Nu mai avem.

Jane: E în dulap.

Sidney: Da!

Jane: Crezi că merge bine?

Sidney: Da, Da, acum întoarce-te acolo.

Jane: O rogi tu pe Lottie să nu mai mănânce toate cipsurile. Nu a mâncat nimeni

în afară de ea. (Iese, închide ușa. Sidney verfică un dulap, apoi altul dar nu
găsește apă tonică.)

Sidney: O,Doamne...O,Doamne.... (Se întoarce la petrecer, închide ușa în urma

lui. După o secundă Jane se întoarce îngrijorată – închide ușa în urma ei.
Caută unde Sidney a căutat deja. Nu găsește nimic. Sidney reintră cu un pahar
de gin gol – are în el doar o felie de lămâie.) Ai găsit?

Jane: E undeva...

Sidney: Haide. Așteapta de ceva timp.

Jane: Da. Stai. Trebuie s-o găsesc.

Sidney: O, Doamne... O, Doamne!

Jane: Am ascuns-o pe undeva.

Sidney: De ce să faci așa ceva?

Jane: Uite... Tu întoarce-te la musafiri și eu o să caut. Ok?

Sidney: Asta a fost treaba ta. Tu ai spus că te ocupi de băuturi. Sper că nu ai

dat-o-n bară.

Jane: Și eu sper.

Sidney: Situația asta e jenantă pentru amândoi, știi? D-na Brewster-Wright a

început să se uite urât la mine.

Jane: Oh..

Sidney: Bine... Mă duc la ei... (placă cu paharul gol.)

Jane stă neputincioasă. Scoate un suspin de descurajare. Încă puțin și îi dau

lacrimile. Brusc ia o decizie. Deschide un sertar și din fundul lui scoate
portofelul. Scoate din el niște mărunțiș. Se uită la ceasul de perete. Deschide
ușa din spate, se uită afară, o închide. De duce la dulapul din stânga. Ia într-o
mână niște cizme de cauciuc bărbătești iar în cealaltă o pereche de teniși. Nu
știe ce să aleagă. Alege cizmele de cauciuc. Se uită iar în dulap și scoate o
pelerină de ploaie pentru grădinărit. Nu îi place dar își dă seama că e mai bine
decât nimic. Îi este mare. Încearcă să își protejeze coafura cu gulerul plerinei.
Vreasă iasă dar se întoarce. Merge la un dulap deunde ia o pălărie veche. Se
uită la ea descurajată. O pune e cap. Apare Sidney cu același pahar gol.

Sidney: Jane. Jane. .... O, Doamne!

Intră Eva. Are vreo 30 de ani. Dă multă importanță aspectului – în toate

privințele.

Eva: Aș vrea un pahar cu apă, dacă se poate.

Sidney: Poftim?

Eva: Trebuie să iau astea. (Are în mână câteva pastile învelite în aluminiu.)

Sidney: Da, sigur. Trebuie să fie un pahar pe aici, pe undeva. (îi pune apa.)
Poftim!
Eva: Mulțumesc!

Sidney: Faci un tratament? Ești bolnavă.

Eva: Depinde la ce te referi prin bolnavă. Dacă te gândești pastilele astea mă

ajută să nu devin o lunatică dementă, atunci da, sunt bolnavă. (Râde apar.)

Sidney: (Râde și el.) Lunatică dementă...da.... Întotdeauna am crezut că e bine

să fi un pic nebun. De fapt, toți suntem puțin nebuni. Și eu sunt puțin nebun.

Eva: (Uitându-se la pastilele din mână.) E fascinant cum sănătatea cuiva poate
depinde de asta. (Le înghite.) Știi că iau pastile de la 8 ani. Soțul meu spune că
le-aș lua și dacă n-aș mai avea nevoie de ele. Psihicul meu e întreținut de niște
pastile pe care le iau din 3 în 3 ore, în fiecare zi. Chiar și noaptea. Îmi puna
alarma ca să le iau. Sunt distrusă. (Încă are în mână paharul, se uită la un loc
pe care să îl pună.) Nu-ți dorești uneri să fi liber, să scapi de corpul pe care îl ai
și, pur și simplu, să zbori? Eu îmi doresc asta. (Apasă cu piciorul pedala coșului
de gunoi, aruncă acolo paharul.) Mulțumesc! (Îi dă lui Sidney staniolul și
merge spre ușă. Sidney se holbează la ea. Se aude un claxon de mașină.)
Doamne! Ăla a fost claxonul nostru?

Sidney: Când?

Eva: Acum.

Sidney: Nu are cum.

Eva: A fost George.

Sidney: George?

Eva: Cățelul.

Sidney: A... cățelul.

Eva: L-am lăsat în mașina. Mereu trebuie să îl lăsăm în mașină. Nu se supără

dar după un timp se plictisește. Și de la un timp a învățat unde e claxonul. Și îl
apasă cu nasul. Pur și simpu își lasă nasul să cadă pe volan.

Sidney: E isteț.

Eva: Atât de isteț încât am avut de-a face cu poliția de două ori.
Sidney: E ca un copil.

Eva: De ce spui asta.

Sidney: Are nevoie de o mână ferma. Poate de puțină bătaie.

Eva: George nu primește bătaie. Cu George se negociază termeni și condiții.

Sidney: Ah... (Recuperează pahaul din coșul de gunoi.)

Eva: Uite atât era când l-am adus iar acum s-a făcut cât un iac! Când l-am adus
acasă...... Doamne!!!! Eu am pus paharul acolo?!

Sidney: Ăăă.... da...

Eva: Știam eu... Înnebunesc... Am început să înnebunesc. (Merge la ușă, o

deschide, se aud vocile. O închide.) Îi spui tu soțului meu că plec acasă?

Sidney: Cred că ar fi mai bine să îi spui tu.. Doar ești soția lui...

Eva: (Râde.) Tu chiar crezi că el mă ascultă? Nici nu știe că sunt aici. Existența
mea a încetat în ziua în care m-a luat de navastă. (Iese.)

Sidney: Ah... (Pune paharul pe masă. Găsește pantofii lui Jane pe podea. Îi
ridică, se uită la ei, se uită în jur. Merge la ușa din spate, o deschide și strigă
afară: ) Jane! (Intră Marion.) Jane!

Marion: Sidney!

Sidney: Da, plouă.

Marion: Da... voiam să îți spun că ai plecat cu paharul meu.

Sidney: Îmi pare rău. Poftim!

Marion: Mulțumesc! (Soarbe.) Mmm.. E minunat. E puțin mai tare. Nu are

foarte mult tonic.

Sidney: Nu prea mult...

Marion: (Soarbe.) Perfect.

Sidney: De fapt, e doar gin.

Marion: (Soarbe.) Doamne! Ce încerci să-mi faci? Trebuie să fiu atentă.

Sidney: Nu, nu ... ești în siguranță cu mine...

Marion: Da, sunt convinsă.

Sidney: Avem vâsc dincolo.

Marion: Și atunci de ce maic stâm aici?

Sidney: Urmează-mă.

Marion: (Se întoarce să închidă ușa, se uită la ceas.) O, Doamne. (Închide ușa.)

Pauză. Se întoarce Jane. E udă leoarcă. Duce o ladă de apă tonică. Rotește
mânerul ușii dar ușa e blocată. Bate din ce în ce mai tare. Nu o aude nimeni.
Rotește mânerul din nou, predându-și fața de geamul ușii. Vedem cum deschide
gura și țipă, fără a se auzi vreun sunet. Se întoarce Sidney cu bolul de cipsuri
care e gol. Aude bătaia în ușă. Merge să deschidă.)

Sidney: Jane! Jane! (Își ridică gulerul de la haină. Iese lăsând ușa
întredeschisă. Imediat ce iese se aude soneria. Se aude din nou. Intră Ronald.)

Ronald: Hei, cred că e cineva la ușă. (Vede că bucătăria e goală. Merge la ușa
din spate. Se uită apoi se întoarce în living.) Nu, cred că a ieșit. Cred că ar
trebui să... (vocea nu se mai aude când închide ușa. Se aude iar soneria. Sidney
se întoarce de afară. Găsește un prosop. Își șterge fața și părul.)

Sidney: O,Doamne...O,Doamne.... (Se scutură și se întoarce la bolul cu cipsuri.

Deodată, ușa se dă de perete. Întră Jane grăbită în ținuta ei ciudată. Închide
ușa în urma ei. E obosită. Sidtey se sperie de ea. Cipsurile îi cad din pugă la
picioare.) Ce naiba faci?

Jane: Am fost să cumpăr apă tonică.

Sidney: Așa?

Jane: Nu am putut ...adică nu am vrut....

Sidney: Ai ieșit și te-ai întors așa?

Jane: M-am încuiat pe dinafară. Trebuia să intru cumva.

Sidney: Cine ți-a deschis?

Jane: (Șoptește.) D-l. Brewster-Wright.

Sidney: D-l Brewster-Wright? D-l Brewster-Wright te-a văzut arătând așa? Și

ce-a spus?

Jane: Nu cred că m-a recunoscut.

Sidney: Nu mă mir.

Jane: Nici nu am putut să mă uit la el. Am fugit direct aici. Nu m-am uitat la
nimeni.

Sidney: Așa?

Jane: Da.

Sidney: Și ce au spus?

Jane: Nimic. Doar s-au oprit din vorbit. Și s-au uitat cum fug.

Sidney: Trebuie să mergi să le explici.

Jane: Nu, nu pot!

Sidney: Trebuie!

Jane: Nu pot să fac asta!

Sidney: O gazdă nu poate să meargă, sau să fugă, printre invtați în pelerină și

cizme de cauciuc, așa cum ai făcut tu.

Jane: (Îi vine să plângă.) Nu pot.

Sidney: (Nervos.) Acum te schimbi și mergi să le explici

Jane: Vreau să mă duc în pat.

Sidney: Nu poți să mergi în pat. E 19:47... Haide, dă-ți jos pelerina.

Ronald deschide ușa bucătpriei, vorbind cu cineva din spatele lui. Jane încă are
pelerina. Își lasă pălăria pe masă și, ca să nu dea ochii cu el, iese pe ușa din
spate. Sidney încearcă să o oprească, dar ea îi închide ușa.
Ronald: Aici erai!

Sidney: Bună, bună!

Ronald: Pe unde ai umblat?

Sidney: Nu știu....

Ronald: S-a întâmplat ceva ciudat adineauri. A sunat cineva la ușă. Nu te-am
găsit și am deschis eu. Era un ciudat. Un tip micuț cu pălărie, pelerină, cizme și
căra niște sticle. N-a zis nimic și a tăiat-o direct aici. Îl știi?

Sidney: Pe micuțul ăsta?

Ronald: Da, e de-al casei?Adică...

Sidney: Da!.....

Ronald: Bine. Dacă îl știi e bine. Mă gândeam că poate e vreun hoț. N-ai de
unde să știi în ziua de azi.

Sidney: Nu, era de la bar.

Ronald: Serios?

Sidney: Ne-a adus comanda de apă tonică. Uite. (Ronald se uită la pălăria de pe
masă. Sidney o ia.) Ce fraier. Și-a uitat pălăria. (Merge la ușa din spate, o
deschide, aruncă pălăria.)

Ronald: Pe o vreme ca asta nu-ți uiți pălăria.

Sidney: Într-adevăr.

Ronald: Ar fi trebuit să îi spui ăstuia să intre pe ușa din spate. Ascultă-aici la

mine. Dacă i-ai lăsat pe muncitorii ăștia pe ușa din față, o să ajungi tu s-o
folosești pe aia din spate. Așa că fii atent.

Sidney: Aici ai dreptate. În afacerea mea am foarte pare grijă cu angajații....

Ronald: Așa e. Am uitat că tu ești business man.

Sidney: Da, într-un fel. Am o afacere mică, momentan. Împreună cu soția. Dar
vem să ne extindem. Cred că ți-am mai spus despre...
Ronald: Da, îmi amintesc. Și cum merge?

Sidney: Destul de bine. Avem câteva magazine mici. Nu avem de ce ne plânge.

Ronald: Mă bucur să aud că cineva are succes.

Sidney: În ziua de azi....

Ronald: Bravo, (Se ridică, aplaudă.)

Sidney: Uite, știu că poate nu e cel mai potrivit moment pentru asta dar, cu toate
astea, mă gândeam să îți aduc aminte despre discuția noastră de ieri. Dacă,
bineînțeles ai o clipă.

Ronald: Discuție? A.. Da, discuție! Cea de la bancă! Da, sigur, cum spuneai,
probabil că nu este acum momentul dar, așa cum am spus și ieri, cu siguranță
baca o să găsească un mod să te ajute.

Sidney: Asta e o veste extraordinară! Pentru că după cum prevăd, odată ce

obțin împrumutul voi putea licita pentru terenul alăturat - care nu a fost pus în
vânzare întâmplător. Am și eu contactele mele.

Ronald: Da, înțeleg.

Sidney: Acest teren vaorează... dacă ne gândim la teren, ca atare... mă

urmărești?

Ronald: Da!

Sidney: Ideea e că trebuie să bat fierul cât e cald.

Ronald: Mmmmm...

Sidney: În lumea asta oamenii sunt răi. E ochi pentru ochi, dinte pentru dinte.
Nu e loc pentru sentimente. Nu în afaceri. Aici se plătește cu aceeași monedă.
Dar în rest, fiecare pe cont propriu.

Ronald: Exact!

Se deschide ușa. Intră Geoffrey. 30-35 de ani. Arătos, are un aer relaxat,
încrezător.)

Geoffrey: Pot să mă refugiez aici?

Ronald: Cum să nu.

Geoffrey: Nu-l mai suport pe Dick Porter și haremul lui.

Sidney: Dick mai trăiește?

Geoffrey: Da, le animează pe doamne cu glumițele lui. Tipul nu poate fi oprit! E

mereu așa? Sau doar de Crăciun dă pe-afară?

Sidney: Nu, Dick e amuzant tot timpul.

Geoffrey: Amuzant?

Sidney: Are un caracter cu adevărat fascinant. Mă gândeam că o să fi încântat să

îl cunoști. Și ea e fascinantă. În felul ei. O adevărată paletă de culori. Amândoi
sunt profesori. Dar el este foarte implicat în tot felul activități pentru tineri –
excursii, petreceri – lucruri de genul ăsta. E un om minunat.

Ronald: Serios?

Sidney: Are nenumărate fațete.

Ronald: Are o soție frumoasă...

Sidney: Lottie? Da, e drăguță. E mereu aranjată.

Geoffrey: Da, foarte bine aranjată.

Sidney: Și face asta - cu fete.

Ronald: Ce?

Sidney: Excursi și lucruri de genul ăsta. Mai ales cu cele de culoare.

Ronald: Înțeleg....

Geoffrey: Oh... (Pauză.)

Ronald: Aș merge și eu într-o excursie cu Lottie și negresele ei. (Râde.)

Sidney: Ar trebui să-i spui asta lui Dick.

Geofrrey: (După o pauză.) Are picioare frumoase.

Ronald: Da.

Sidney: Dick?

Geoffrey: Nevastă-sa.

Sidney: Lottie? Da.. nu cred că le-am remarcat...

Geoffrey: De obicei, femeile la vârsta asta au pielea lăsată pe aici (arată

coapsa.) Dar a ei e tare.

Ronald: Da, da. Tare.

Geoffrey: Da. M-am uitat la ea când s-a ridicat să se întindă după cipsuri. E
piesă...

Ronald: O să mă uit mai atent. (Pauză.)

Sidney: De la drumeții i se trage.

Geoffrey: Ce?

Sidney: (Arată coapsele.) Asta... știți voi. E de la mers pe jos.

Ronald: Da. (Pauză. Lui Geoffrey.) Cum de ai văzut....?

Geoffrey: Ce?

Ronald: (Arată coapsa.) Știi tu... Când am văzut-o eu n-am observt decât că are
pe ea o chestie pufoasă de lână.

Geoffrey: Am adunat alune imaginare de pe jos, din jurul picioarelor ei, toată
seara.

Ronald: (Râde zgomotos. Lui Sidney) Tipul ăsta e periculos.

Sidney: (Black) Da?

Ronald: Nu poți să îți lași nevasta singură cu el?

Sidney: (Black) Nu?

Ronald: Trebuie s-o ții închisă.

Sidney: (Se prinde până la urmă de glumă și râde.) A... Da!

Sidney pune sticlele de tonic în chiuvetă, merge la ușa din spate. Jane e afară,
udă. Îi face semn să plece până nu o văd și ceilalți

Geoffrey: Încă plouă.

Sidney: Da.

Ronald: Voiam să te întreb ceva.

Geoffrey: Ce?

Ronald: Mai ții minte petrecerea de astă vară de la Malcom Freebody?

Geoffrey: Când a fost asta?

Ronald: Nu mai știu exact. Dar știu că soția ta era bolnavă.

Geoffrey: Nimic neobișnuit...

Ronald: Îmi aduc aminte pentru că știu că atunci erai în tandrețuri cu alta.

Geoffrey: Serios?

Ronald: O blondă. Aproape blondă.

Geofrrey: (Se gândește.) Binnie.

Ronald: Binnie?

Geoffrey: Binnie și nu mai știu cum.

Ronald: Ați făcut sex, așa e?

Geoffrey: Păi... șii tu.....

Ronald: I-ai pus-o ?!?!

Geoffrey: Normal! Era măritată. Soțul ei era plecat pe un vas de croaziră. Nu-l
mai văzuse de 8 luni.

Ronald: Norocosule!

Sidney: (Îl ironizează pe Geoffrey, face zgomote sexuale.) Ah-ha-oh-ha-oh-ah!

Geoffrey: Unde a dispărut Jane? Ce-ai făcut? Ai îngropat-o în grădină?

Sidney: Eu? Nu.. E ea pe undeva.

Geoffrey: Uneori aș vrea să o pierd și eu pe a mea. Și pe ea și pe câine. Eu nici

nu mai am loc în casă. Ce zic eu de casă că au distrus-o arată ca un șantier din
cauza lor. Eu o iubesc, mi-e drag de ea, dar viața asta o depășește total.

Ronald: Poate. Dar eu tot cred că ești norocos că o ai pe Eva.

Geoffrey: La ce te referi?

Ronald: Îmi închipui că ea trebuie să fi aflat până acum de mica da infidelitate

Geoffrey: Da.... probabil că....

Ronald: Și nu a zis nimic.

Geoffrey: Asta nu are nici o legătură. Ea acceptă să trăiască cu mine iar eu am

reguli. Chestia asta a fost mereu clară. Ea are viața ei, eu o am pe a mea. Altfel
nu se poate.

Sidney: Incredibi....

Ronald: Ar trebui să ai o discuție cu Marion.

Geoffrey: Oricând. Cu plăcere.

Ronald: E... doar am zis și eu așa... (Se deschide ușa , intră Eva.)

Geoffrey: Eu cred că ar fi o iddee bună.

Eva: Aveți de gând să stați aici toată seara.

Sidney: Cred că le-am neglijat pe doamne.

Eva: Ne-ați neglijat? Am crezut că ne-ați abandonat și ați plecat.

Geoffrey: Ce v-ați face fără noi?

Eva: Ne descurcăm bine și fără voi, doar că ar fi fost foarte nepoliticos să....

Geoffrey: O, Doamne....
Eva: În fine, încântătorii tăi prieteni pleacă.

Sidney: Serios? Dick și Lottie? Mă duc să îi salut. Îmi cer scuze. (Pleacă în
living.)

Eva: Dragule, dacă nu vrei să ne ridice mașina iar din cauza claxonului, mai
bine plecăm.

Geoffrey: Eva, pe bune...

Eva: Nu mă lua pe mine cu „Eva, pe bune”, dragă. E câinele tău...

Geoffrey: Cum adică e câinele meu?

Eva: (Dulce.) Casa ta, câinele tău, mașina ta, soția ta.... îți aparținem, dragule. Și
vrem să fim protejate de tine. Iar acum, vrei să vii? (Ronald râde. Eva iese.)

Ronald: (Se uită la ceas.) Cred că ar trebui să... (Se pregătește să se ridice.)

Geoffrey: Ronnie, apropo...

Ronald: Mmmm. (Se așează.)

Geoffrey: Ai auzit ceva despre clădirea cea nouă pe care o construiește

Harrison?

Ronald: Te referi la acel shopping center?

Geoffrey: Da, Da. Știi dacă are deja pe cineva?

Ronald: La ce te referi?

Geoffrey: Adică, a vorbit deja cu un arhicet sau are nevoie?

Ronald: Din câte știu, îi trebuie.

Geoffrey: Păi, dacă ai ocazia să vorbești cu el despre asta.... Știu că voi sunteți
destul de apropiați...

Ronald: Da, sigur. Am să-i spun dacă se deschide discuția.

Geoffrey: Pot să fac orice vrea Harrison.

Ronald: După cum am spus, dacă se deschide discuția...

Geoffrey: Ar fi extraordinar. (Intră Marion.)

Ronald și Geoffrey: Ah!.. (Se ridică.)

Marion: Dragule, plecăm.

Ronald: Bine.

Marion: Vă distrați aici, băieți?

Ronald: Da, nici nu ai idee. (Iese.)

Marion: Doamne, casa asta e înghesuită și dezgustătoare. Nu înțeleg cum se

trăiește aici. Geoff, tu ești arhitect. Spune tu. Cum au putut să facă o
monstruozitate ca asta?

Geoffrey: Ei bine...

Marion: Sper că n-o să-mi spună că el s-a ocupat de casa asta.

Geoffrey: Nu. N-am fost eu. Sidney și Jane s-au ochupat singuri de casă ca să
mai economisească niște bani. Și în legătură cu designul... Știi cum e.... oamenii
care sunt disperat să termine cu casa nu sunt foarte pretențioși.

Marion: Fii serios, nimeni nu e chiar atât de disperat...

Geoffrey: Ai fii surprinsă. (Ronald se întoarce în hainele.)

Marion: Mi-a părut bine să te revăd. A trevut mult timp.

Ronald: Scumpo...

Marion: Sidney, mulțumim pentru tot. Într-o zi poate vii pe la noi... cu soția...
dacă o găsești.

Sidney: Mulțumim de invitație. (Toți ies. După o pauză, Sidney se întoarce.

Închide ușa, zâmbește. E destul de mulțumit. Ia un chips. O bătaie în ușa din
spate. Este Jane. Sidney se încruntă, se deconcentrează.) Imediat! (Merge la
ușa din spate. O deschide. Jane cade înauntru. E udă leoarcă.) Jane!

Jane: Am văzut că au plecat!

Sidney: Da. Au plecat toți. Mi-au zis să te salut.

Jane: Oh.

Sidney: Unde ai fost?

Jane: Ei, unde?... În grădină. Unde crezi?

Sidney: Eu știu? Puteai să mergi să te plimbi.

Jane: Îmbrăcată așa?

Sidney: Mai plouă, nu?

Jane: Da, Sidney, și am stat afară, în frig, un secol. Poți să mă storci. Dacă le-ai
fi explicat ce s-a întâmplat, puteam să.....

Sidney: Sau puteai să le explici tu.

Jane: Da, dar... m-am gândit că tu... adică... știi.... (El încearcă să o servească
cu chipsuri. Ea face semn cu mâna că nu vrea. Începe să se dezbrace.)

Sidney: Totul a ieșit destul de bine.

Jane: Mă bucur. (Varsă apa din cizmă în chiuvetă.)

Sidney: Vreau să spun că oamenii carea au fost în sera asta aici sunt destul de
importanți. E bine să ținem legătura cu ei.

Jane: Da... (Goleștte și cealaltă cizmă.)

Sidney: Jane, nu trebuie să te superi. Hai să uităm tot. Bine? (Pauză.) Haide,
Jane!

Jane: Bine.

Sidney: Jane, știi de ce mi-am dat eu seama? Că nu am jucat nici un joc.

Jane: Nu

Sidney: Ne-am tot luat cu vorba și am uitat. Nu-i nimic. Poate altă dată. Eu mă
duc să mă uit la televizor. Trebuie să fie ceva interesant că doar e Ajunul
Crăciunului. De obicei e. Vii?

Jane: Imediat.
Sidney: Bine.Te aștept.

Sidney iese. Închide ușa.Jane pune lucrurile în dulap.Strănută.Se uită la

lucrurile murdare din bucătărie. Vede un pahar murdar și îl pune în chiuvetă.Ia
o lavetă și șterge locurile unde au stat paharele. Face cercuri din ce în ce mai
mari până cuprinde toată suprafața. Curățenia pare să o relaxeze. Softly at
first, then louder, she is heard to sing happily to herself. She hums, ”Relase me”
phrase.)

ACTUL II

Crăciunul acesta.

Bucătăria lui Geoffrey și a Evei în apartamentul lor de la etajul al patrulea. O

ușă duce la living, iar cealaltă la cuierul de la intrare. Bucătăria pare
neîngrijită, spre deosebire de cea a familiei Hopcroft. Putem observa atât
electrocasnice și mobilier modern, cât și unele care au prins zile mai bune – ca
e exemplu aragazul cu gaz. Mai sunt acolo o masă, scaune de bucătărie, bufet
(toate din lemn natur), un frigider și chiuvetă.

EVA stă la masă în halat. E neîngrijită, încercănată. Scrie într-un carnet cu un

ciot de creion. Orice ar scrie, e dificie de exprimat în cuvinte. În jurul ei e plin
de bucăți de hârtie. Are în față o sticlă deschisă de whiskey. După un minut
rupe hărtia pe care a scris și o aruncă pe podea, lângă celelalte. Începe iar să
scrie. De trântește o ușă. Din sufragerie se aude un câine lătrând. Eva se
sperie, se uită la ceas, închide carnetul. Se aude vocea lui /geoffrey din off.

Geoffrey: Scumpo! Eva... Eva! Cuminte, George! (George continuă să laatre.)

Gata George! Fii cuminte! Șezi! Șezi, George! Șezi odată! Bravo, băiete!
(George încetează. George latră din nou.) George! (Deznădăjduit.) Bine, fă-ți
de cap. Fii animal! (Întră în bucătărie.) Bună, scumpo! (O sărută pe Eva și
trece mai departe. Ea pare să nu observe. Începe să se joace cu o bucată de
hârtie.) Trebuie să beau ceva. Vrei și tu? (Ia sticla fără să îi aștepte răspunsul.
Găsește un pahar lângă chiuvetă și își toarnă.) Vrei un pahar? Nu? Noroc. Cred
că am ceva probleme cu familia Harrison. Îți vene să crezi că am stat trei ore ca
să le explic muncitorilor cum să asambleze o boltă? Când am ajuns azi
dimineață, ce crezi că făceau? Puneau un stâlp fix în mijlocul fântânii. Așa că
m-am dus la ei și am zis: „hei tu! Punel cum spun eu dacă vrei să stea! Bine?
Din cauza voastră construcția asta o să îl coste pe Harrison de două ori mai
mult. Și n-o să-i placă asta.” De ce naiba mă tot gândesc la asta. E Crăciunul...
Cred că o să ningă. În câteva zile terenul ăla o să fie acoperit de 2 metri de
zăpadă, ascultă de zic. (Vede hârtiile de pe jos.) Ce-ai făcut aici? (Încearcă să îi
ia carnetul. Eva ține de el. Geoffrey rudică din umeri, se îndepărtează, se uită
șa ea.) Ești bine? Încă ești în halat. Eva? Încă te gândești la ce s-a întâmplat azi-
dimineață? Te-am sunat la prânz. Erai în oraș? Eva? Haide, scumpo, doar am
mai vorbit despre asta. Am tot vorbit până la 4 dimineața despre asta. Și ai fost
de acotd cu mine. De fapt, a fost ideea ta. Și.... crede-ma... ai avut dreptate. Nu
mai putem continua așa. Mai devreme sau mai târziu trebuia să se întâmple asta.
Unul dintre noi trebuia să o facă – pentru binele amândurora. Iar cel mai bun
lucru, acum, este ca eu să trăiesc cu Sally. Ai avut dreptate. Știi, mă gândeam în
drum spre casă că asta chiar ar putea fi o soluție. Dar trebuie să ne comportăm
ca doi adulți maturi și responsabili. Probabil să eu și Sally o să ne mutăm
împreună și iar tu probabil că o să îți refaci viața. O să ne mai vedem. Ceea ce
vreau să spun e că nu are nici un sens să trecem prin toate chestiile alea patetice
genul „adio, nu mai vrau să te văd niciodată”. Pentru că eu chiar vreau să te mai
văd. N-o să aruncăm 5 ani de zile la gunoi, nu? Eva? Eva, nu e vina ta. E a mea.
Scumpo. E numai vina mea. Sunt slab, chiar tu ai spus-o. Sunt instabil. Știi,
ceva îmi lipsește. Cred că alți bărbați nu au problema asta. Alții sunt calmi și
pot să fie fericiți cu o femeie pentru tot restul vieții. Și ăsta e un locru
extraordinar. Tu crezi că eu aș putea să fac asta vreodată? (Lovește masa și se
ridică.) Doamne, cât pot să îi invidiez pe ăștia. Chiar crezi că-mi place să-mi
trăiesc viața ca un gigolo... Eva, te rog, înțelege-mă. Măcar puțin. Eva, e
Crăciunul. Eva promit că poimâine.... Uite, poți că rămâi în apartament. În felul
ăsta o să uiți că am existat vreodată. Ți-am spus că e Crăciunul? N-ar fi trebuit
să vină niște oameni la noi? Ba da... La ce ora le-am zis să vină? (Se uită la
ceas.) Nu zis să vină mai târziu, nu? Ok, avem ce să le dăm de băut? În afară de
asta. Mai avem ceva? (Caută prin dulapuri.) Brandy.... merge. O sticlă de cola.
Ce-i ăsta? Vin tonic? Cine bea vin tonic? Eva, tu bei vin tonic? Eva? Ce naiba?
Bine Eva, am înțeles, ești depresivă, dar vrei să-ți revi odată? În seara asta vin o
grămadă de oameni așa că revino-ți. Ok, am prins mesajul: nu mă ajuți cu nimic
în seara asta. Sistemul tou e blocat. Iar. Bine, bine. Nu e prima dată. Nu-i
problemă. Nu e ca și când ești faimoasă pentru ospitalitate și politețe, și nu s-a
mai întâmplat niciodată să dispari în mijlocul unei petreceri iar eu să te găsesc
mai târziu în pat citind. Cred că prietenii noștri ar fi destul de dezamagiți dacă te
comporți la fel și acum. Am spus prietenii noștrii, dar cred că ar fi trebuit să
spun „ai tăi”. Din câte îmi amintesc, toți cei care vin sunt prietenii tăi, nu ai mei,
și dacă mă lași doar pe mine să stau cu ei probabil că o să fiu un mare nesimțit.
Bine? Te-am avertizat. (Geaoffrey iese în living. George începe să latre. Eva
scrie. Din off: ) Nu, George, nu e pentru tine. Jos! Jos, am spus! (Se aude o
sticlă căzând.) Câine prost... La naiba. (Geoffrey se întoarce cu câteva cește de
cafea murdare pe care le pune în chiuvetă.) Livingul nostru – (Eva acoperă
hârtia.) – arară ca o groapă de gunoi. Câte un shot – atât de dau. După aia zicem
Crăciun fericit și gata, acasă! (Iese, ia cu el o lavetă.Eva deschide carnetul și
notează.Geoffrey revine are într-o mână laveta iar în cealaltă fragmente de
biscuiți pentru câini.) Biscuiți jumătate mâncați. De ce mănâncă numai jumătate
de biscuit. Poți să-mi explici? (Îi aruncă. Vrea să iasă iar. Pauză.) Eva? Eva?
Dacă observi eu am foarte multă răbdare. Dar cred că în aproximativ un minut o
să înnebunesc. Și știm amândoi ce se va întâmpla atunci. Am să-ți ard o palmă
iar tu o să te simți mizerabil și o să începi să spargi tot ce găsești prin casă. Așa
că te rog, Eva... (Se aude soneria. George începe să latre.) Deja au venit.
George!!! Eva, du-te să te culci. Te rog. Acum. Nu te face de râs. (Iese.)
George, vrei să taci odată?! (Închide ușa de la bucătărie. Liniște. Eva deschide
carnetul. Termina de scrie, aruncă foaia. Dă la o paee hârtiile de pe masă.
Merge la un sertar și scoate un cuțit de bucătărie. Se întoarce la masă și înfige
cuțitul în notiță. Merge la fereastră. Geoffrey revine. În urma lui se aud voci și
lătrat. Vorbește cu musafirii:) E ok, e inofensif. Lătratul e de el, nu mușcă.
(Închide ușa.) Cum să nu vină familia Hopcroft, se putea să nu vină ei? (Ia din
sertar deschizătorul de sticle.) Facem fiecare Craciun cu ei. Nu mai pot.... Eva,
scumpo, vino și tu. (Geoffrey iese. Eva deschide fereastra. Inspiră aerul rece.
După o secundă se urcă pe pervaz. Pare ușor nesigură și amețită. Se leagănă.
Se deschide ușa. Geoffrey revine. Are in pahar în mana, Vorbește în spatele
lui:) Îți aduc unul curat, îmi cer scuze. Bucătarul nostru e în vacanță. (Rîde.)
Cred că paharul ăsta e de la cealaltă petrecere. (Închide ușa.) Femeile din ziu de
azi nu sunt .... Eva! Ce faci? (Eva are acum vertij.) Eva, hai jos. Așa, hai jos.
Așa, bravo, fată bună. Haine. (O prinde.) Așa. Ușor. Te-am prins. Acum dă-mi
drumul, Eva. Poți să-mi dai drumul. Dă-mi drumul! (O împinge. O conduce la
scaun.) Scumpo, ce încercat să faci? De ce ai vrea să faci așa ceva? (Vede
biletul și cuțitul.) Ce naiba e asta? (Citește.) Eva, ce e asta? Cum adică ești o
povară pentru toată lumea? Cine ți-a spus că ești o povară? eu nu ți-am spus așa
ceva. (În acest timp Eva ia cuțitul de pâine, se uită la el, apoi la unul dintre
sartare. Se ridică, fără să fie observată de Geoffrey,îl deschide pe jumătate și
strecoară cuțitul așa încât vârful rămâne afară. Măsoară distanța până la cuțit.
Geoffrey continuă să vorbească și o privește absent. Eva își ia viteză și se
întreaptă către cuțit. Geoffrey realizează cu întârziere ce se întâmplă. O
prinde.) Eva, pentru Dumnezeu! (Îngenunchează, se uită cu atenție la ea.) Uite,
mă duc să îl sun pe doctor. am să îi spun că ești foarte stresată și agitată. Poate
îți dă ceva să te calmezi. (Se ridică, aproape că se taie în cuțit. Îl ia. Se aude
soneria.) A mai ajuns cineva. Acum mă duc să îl sun pe doctor. Lipsesc două
minute, ok? Tu stai aici. Nu te mișca. Stai aici și fii fată bună. (Deschide ușa.
Vorbește cu musafirii.) Îmi cer scuze. Lipsesc puțin. Trebuie să dau un telefon...
(Iese.)

(Liniște. Eva temină un alt bilet. Unul scrut.Îl mototolește și îl aruncă pe jos.
Aruncă o privire în bucătărie. Se uită un timp la cuptor. Merge și îl deschide. Se
uită înăuntru. Ia de acolo o tavă cu mâncare, dă la o parte capacul, apoi pune
tava pe blat. Se întoarce la cuptor și scoate 3 grătare. Este un cuptor foarte
murdar. Își bagă capul în cuptor ca și când ar verifica mărimea. Pare
inconfortabil. Caută o poziție comodă. În timp ce face acest lucru ușa se
deschide și intră Jane. Jane are două pahare care i se par murdare. Se uită prin
bucătărie dar nu vede pe nimeni. Merge la chiuvetă aproape pe furiș și clătește
paharele. În acest timp, Eva continuă să-și caute poziția în cuptor dar se lovește
de tavanul acestuia. Jane se sperie, țipă.

Jane: Eva! Ești bine? Nu sta pe jos, să nu răcești? Poate ar trebui să mergi în
pat. (O ajută să se ridice în picioare.) Stai aici. (O așează pe scaun.) Nu mai
munci atât la cuptorul ăla. Poate să aștepte. Îl curești mai târziu. Doar n-o să te
îmbolnăvești pentru un cuptor. Știu prin ce treci. Gija asta îți stă pe că și mai
bine nu dormi, nu mănânci decât să nu cureți cuptorul. Te urmărește. Știu ce
simți. Pot să te ajut dacă vrei... să nu zici că sunt o vecină rea. Chiar nu m-ar
deranja să fac asta. Chiar mi-ar face plăcere. Sunt sigură că și tu aiaa face la fe
pentru mine. Bun. Așa facem. Să trecem la treabă. Să vedem... de ce am
nevoie?... Un bol cu apă... Ai vreun detergent pentru cuptor? Nu-i nimic mă
descurc. Sper că nu ți-e rece acolo. Am găsit un Mr. Proper. E bun. (Se deschide
ușa. Intră Geoffrey. Are cuțitul în mână.)

Geoffrey: Scumpo, am sunat și..... oh... (O vede pe Jane.)

Jane: Bună.
Geoffrey: Hei, bună, cauți ceva?

Jane: Nu, stai liniștit, sunt doar o vecină bună, atât. Aveți din întâmplare un șorț.

Geoffrey: (Dezorientat, îi arată locul cu degetul.) Ăă...Da... Aici....

Jane: Aaa, Da. Nu-l văzusem.

Geoffrey: Ăăă... Dar ce faci?

Jane: Îți curăț cuptorul.

Geoffrey: De ce?

Jane: Ca să faceți cina de Crăciun într-un cuptor curat. Tu de ce crezi?

Geoffrey: Dar nu e nevoie.

Jane: Nu-ți face griji pentru mine. (Începe să facă curat și să cânte.)

Geoffrey: Ok. (Merge spre Eva.) Eva, ascultă-mi. L-am sunat pe doctor. Nu a
răspuns. E plecat iar nebuna de femeia care mi-a răspuns mi-a dat adresa și
numărul de telefon de acolo. O să mă duc acolo după el. O să dureze doar 10
minute. Bine? Să fii cuminte.

Jane: Os să fiu cu ochii pe ea.

Geoffrey: Mulțumesc. (Eva nu are nici o reacție. Geoffrey ia din sertar toate
cuțitele și restul obiectelor ascuțite din bucătărie.) Vecinii de jos au mulți
musafiri. Le împrumut câteva cuțite.

Jane: Du-le și furculițe.

Geoffrey: Nu, nu. Nu au nevoie. Sunt musulmani. (Pe ieșire.) 10 minute! (Se
aude soneria.)

Jane: A mai ajuns cineva.

Geoffrey: Cred că Brewster-Wright.

Jane: Oh... (Începe George să latre. Georffrey iese, închide ușa.) Cum aude
câinele ăsta tot. Știi că Dick i-a cumpărat lui George un cadou de Crăciun? I-a
cumpărat o jucărie din aia de cauciuc. Știi tu, din aia de care se aruncă în sus. O
să îi placă la nebunie. Adineauri alerca pe jol cu ea. De joca cu Dick. Dick o
arunca, George o prindea. Dick e minunat cu câini. Parcă îi înțelege. Știi, când
era tânăr voia să devină polițist special ca să poată lucra cu câini polițiști pe
teren. Dar, din păcate, l-au picat pentru că e miop.... Dar oricum, Dick știe cum
să se comporte cu câinii. De oricare ar fi ei. (Se așează pe podea ca să curețe
cuptorul.) Bun... să trecem la treabă... O, Doamne. O să fie interesant. E ok. Pot
să o fac. (Scoate din cuptor un prosop de bucătărie.) Ai încercat să cureți
cuptorul cu asta? Nu se curăță cu asta... Trebuie să îți spun ceva. Prefer să stau
aici și să-ți curăț cuptorul decât să stau dincolo și să vorbesc cu ceilalți. Sidney
s-ar supăra să audă asta dar niciodată nu mă simt bine la petreceri pentru că mie
nu îmi place să beau. Mă simt mult mai bine aici cu tine. (Începe să cânte în
timp cce muncește. În acest timp Eva deschide un dulap plin de tot felul de
lucruri. De acolo ia un kit de prim ajutor și caută prin el. Gasește o cutie
cilindrică de medicamente. O ia, merge la chiuvetă și își pune un pahar cu apă.
Ia câteva tablete și pune cutia pe scurgător, langă chiuvetă. Înghite prima
tabletă cu dificultate, la fel și pe a doua. Paharul se golește. Reumple paharul și
lasă apa curgând.Dă repede pe gât a treia pastilă. Din cauza grabei dă peste
cutie și pastilele se varsă în chiuvetă, acestea se îndreptă spre scurgere. Eva
încearcă să le recupereze. Nu reușește. Încearcă cu o fruculiță. Intră Sidney.)

Sidney: Bună, bună! Unde-i toată lumea? (O vede pe Jane.) Scumpo, ce faci
acolo? Nu pot să cred! Nu din nou.

Jane: Vreau să o ajut.

Sidney: Îți dai seama că asta e cea mai bună rochie a ta?

Jane: Ei, dă-o-n colo...

Sidney: Au ajuns dl. și d-na Brwster-Wright. Ron și Marion. Sper să nu te vadă

așa. (Se întoarce la Eva care încă îescuiește pastile cu furculița.) Te-ajutăm? (O
să pe Eva la o parte și se uită în chiuvetă.) S îți dau un sfat. Dacă vrei. Nu o să
desfunzi niciodată o chiuvetă așa. Cu asta doar râcâi cromul. (Dă drumul la
apă.) Da... e puțin înfundată. Foarte puțin. Probabil au intrat câteva frunze de
ceai. Ia să mă uit. (Deschide dulapul de sub chiuvată.) Aha... am nevoie de o
cheie franceză.

Jane: E foarte priceput.

Sidney: O repar imediat. am sculele în mașină. Nu e nimc grav. Vezi unde se
curbează țeava? Ei bine... (scoate un creion și ia biletul de adio al Evei. Se uită
la foaie) Nu e nimic importan, nu? Cum spuneam... (Începe să deseneze pe
spate.) Aici e gura de scurgere, vezi?...Mă rog.. nu seamănă... Iar aici este țeava
care este dreaptă, și vine în jos, înțelegi? Și apoi se curbează aici ca să se poată
scurge mai departe către....

Jane: Dacă vrei să afli ceva îl întrebi pe Sidney.

Sidney: Și abia aici apa se scurge efectiv. tot ce trebuie să fac este să deschid
aici și gata. E ușor când știi cum se face. Mă duc să aduc sculele. (Mototolește
hârtia și o bagă în buzunar. Vrea să iasă se oprește la ușă.)

Jane: Uite, în situații ca astea ai nevoie de prieteni. (Se întoarce la cuptor. Eva
scrie un bilet. Îl termină și îl pune pe masă într-un loc vizibil. Merge la scaunul
de lângă fereastră pe care este un coș cu rufe pentru călcat. Sus este o frânghie
de rufe. Ia hainele și cârligele de pe ea și face un nod. Jane are nevoie de apă
curată. Merge spre chiuvetă.) Întinzi rufe? Doamne, cât de harnică ești... (Eva
testează rezistența notului pe talie.) Cred că încep să reușesc. Dar e destul de
greu. Sunt vreo 8 straturi acolo. Și e ceva întărit în spate. Zici că e ciment. Ai
gătit ciment de curând? (Râde. Eva se uită la cele două corpuri de iluminat de
care și-ar putea agăța frânghia de rufe. Îl alege pe cel de deasupra mesei.
Merge la întrerupător ca ssă îl stingă pe acela...) Uaau! S-a ars becul? Nu-i
nimic. Îl schimbă Sidney. (Jane se întoarce laa cuptor și cântă „Dancing in the
dark”. Eva se urcă pe scaun, apoi pe masă ținând frânghia de rufe în mână.
Scoate becul și în pune într-un bol de la picioarele ei. Începe să caște din ce în
ce mai des. Este efectul somniferelor. Legănându-se ușor, începe să lege
frânghia de lampă. Trage ușor de frânghie ca să vadă dacă ține. Face acest
lucru de trei ori. A treia oara lampa cedează. Eva încearcă să refacă legătura.
Se leagănă din ce în ce mai tare. Pare disperată. Se deschide ușa. Intră
Ronald.)

Ronald: Ce fac doamnele?..... (O vede pe Eva.) Dumnezeule!! (Fuge să o

prindă.) Ce faci acolo?

Jane: E îngrozitoare. Nu stă locului o clipă. (Evei.) Puteai să te rănești acolo.

Ronald: Noroc c-am apărut.

Jane: Așa e.
Ronald: Ce încerca să facă?

Jane: Cred că a vrut să schimbe becul.

Ronald: (Se uită în sus.) Puteai să mă chemi pe mine să fac asta. Nu sunt foarte
îndemânatic dar pot să schimb un bec.

Sidney: (Intră cu o trusă mare de scule.) Așa... ssă revenim. Am adus tot. Cine
știe. În caz de ceva. (Vede că nu mai e becul.) Hopa... mai avem o problemă.

Ronald: Doar un bec ars.

Sidney: Din câte văd e mai mult decât un vec ars. S-a dus tot fasungul.

Ronald: Incredibil. Așa e.

Sidney: Sunt doar fire.

Ronald: Da. Nu e fasung.

Jane: Doar fire.

Sidney: Nu-mi place cum arată.

Ronald: Nu.

Jane: Nu.

Sidney: Adică.. dacă Eva arfi fost prea aproape de ele....

Ronald: Da. (Toți se uită sus.)

Jane: Da.

Sidney: Putea să sară o siguranță sau să ia ceva foc...

Ronald: Sau mai rău.

Jane: Mai rău.

Sidney: Trebuie să avem grijă cu astfel de lucruri. De exemplu dacă cari o scară
de aluminiu care din greșeală atinge fire electrice, electricitatea e condusă
direct în corpul tău. Și gata. Asta e natura.
Ronald: Ar trebui reparată chesia aia...

Sidney: Vrei să încerci?

Ronald: E cam complicta pentru mine...

Sidney: Nici vorbă, e foarte simplu. Uite: firele astea două vin în jos.... Uite, îți
desenez.(Își scoate din nou creionul. Caută o hârtie. Găsește biletul de adio al
Evei. Se uită la el.) Nu e nimportant? (Începe să deseneze. Eva se uită
fascunată.) Cele două fire vin în jos. Aici. Așa. Vezi? ele vin prin vârful
fasungului, pe aici... Scuză-mă.. nu am talent la desen. Si trebui să facă contact
aici. Înțelegi?

Ronald: Și se făcu lumină!

Sidney: Exact! (Pune notița în buzunar. Eva începe alt bilet.)

Ronald: Păi pare destul de simplu. (Nu e convins.)

Sidney: Îți aduc o șurubelniță iar eu mă apuc de chiuvetă. (Deschide trusa de

scule.) Ce-avem noi aici?

Ronald: Dumnezeule mare! Ce colecție! (Eva pune noule bilet pe mujlocul

mesei.)

Sidney: Asta? Asta e numai o trusă pentru mașină.

Ronald: Ai probleme cu ea?

(În acest timp Eva se urcă pe scaun. E pe cale să se urce pe masă și să atingă
sârmele. Jane, care curăță cuptorul se întoarce în timp util ca să o poată
observa.)

Jane: Eva!

Sidney: Hei!

Ronald: Hei!

(Toți trei aleargă la ea, o iau, o pun în scaun.)

Sidney: E incredibilă.
Jane: Este.

Sidney: Putea să se electrocuteze.

Ronald: Da. (Pauză.) Putea?

Sidney: Da.

Ronald: Pai, de unde știm că era curent în fire?

Sidney: Verificăm întrerupătoarele. (Sidney încearcă de câteva ori

întrerupătoarle.) E ok.

Ronald: Ah.

Sidney: Nu ar ce să fie rău. Doar dacă au montat întrerupătorul invers.

Ronald: De unde știm că nu l-au pus invers?

Sidney: O să afli tu. (Îi dă șurubelnița. Își dă jos sacoul.) Eu trec la treaba mea.

Ronald: (Uitându-se la lampă.) Da...

Sidney: Fiecare cu a lui. (Pauză.) Cheam-o și pe Marion aici.

Ronald: Nu, nu.

Sidney: Haine, da-i și ei ceva de făcut.

Ronald: Nu... cred că îi e mai bine cu Dick și Lottie.

Sidney: Aha...

(Jane curăță cuptorul. Ronald se urcă pe masă. Stă chiar pe biletul Evei. Nu
știe exact ce trebuie să facă, are multe ezitări. Eva încearcă să salveze biletul ei
de adio de sub piciorul lui Ronald dar ăl rupe. Scrie altul repede.)

Ronald: Ai avut un an bun?

Sidney: Cum?

Ronald: Ai avut un an bun?

Sidney: Da. Am avut ceva noroc. N-avem de ce ne plânge.

Jane: Nu. N-avem de ce ne plânge.

Sidney: Cât timp ai tu grijă de banii noștri.

Ronald: Da...

(Cu toții lucrează. Sidney fluieră. Ronald murmură o melodie. În acest timp Eva
termină biletul. Vede trusa de scule. Ia o cutie de diliant, un ciocan și un cui.
Fixează ultimul bilet în mază cu acel cui. Încearcă dă deschidă diluantul.
Capacul de blocat. Mege la ușa pentru a o folosi ca menghină. Ușa se deschide.
Întră Marion. Eva cade. Marion are o sticlă de gin și un pahar.)

Marion: Doamne, ăstaa e cel mai urât lucru pe care l-am văzut în viața mea!

Ronald: (Concentrat.) Ce s-a întâmplat?

Marion: (Pauză. Se uită la fiecare pe rând.) : Ce ocupați sunteți toți. Dragule, ce

cauți acolo sus?

Ronald: Fac pe electricialul.

Marion: Foarte amuzant dar mai bine lasă. Treci jos înainte să murim cu toții.
Tu nu te pricepi la asta.

Ronald: Nu mă pricep?

Marion: Deloc! (Eva e în genunchi se târăște către trusa de scule.)

Sidney: Ce se întâmplase?

Marion: Când?

Sidney: Când ai intrat.

Maion: Aaa. Da. Îngrozitor! Venisem să cer ajutor, da! Câinele ăla..... (Eva a
luat din trusă o șurubelniță.)

Jane: George?

Marion: Așa îl cheamă? În fie. Da, George... L-a mușcat pe Dick Porter de
picior.

Jane: Serios?
Marion: Îngrozitor... L-a mușcat prin pantaloni! Mă rog, a fost vina lui. L-a
enervat.

Sidney: (Coate capul de sub chiuvetă.) Dick e bine?

Marion: Cred că or să plce. Dacă nu au plecat deja. Spuneau că are nevoie de un

anti-nuștiuce.

Sidney: Rabic.

Mraion: Poate. (Deschide ușa.) Hei. Bună. O, Doamne.

Ronald: Ce este?

Marion: George a baricadat ușa. Roade un pantof și pare destul de amenințător.

Ronald: Serios?

Marion: N-am curaj să trec.

Ronald: (Se dă jos de pe masă. Încearcă să meargă în living.) E pașnic. Trebuie

doar să fi calm în preajma lui. Cuminte băiete, cuminte, cuminte. Cuminte!
Cuminte! (Um mârâit. Ronald închide ușa, se întoarce repede la masă.)

Sidney: Animalul tot animal...

Marion: (Lui Ronald.) Bea un pic de gin. E bun pentru muncă. Și pentru
sănătate. Ce face Eva?

Ronald: E foarte bine.

Marion: Eva, cum te simți?

Jane: Cu cred că știe că suntem aici.

Marion: Bună! Mă auzi? Ai dreptate. Nu-și dă seama. Biata de ea. Vrea cineva
gin?

Jane: Imediat. Aproape am terminat.

Marion: (Lui. Sidney.) Tu? Te servesc cu un pahar?

Sidney: Imediat.
Ronald: Scumpo, să nu bei prea mult.

Marion: Ronnie, nu strica distracția. Tot timpul face asta.

Ronald: Nu, vreau doar să spun că...

Marion: Dacă nu nu vrei să bei cu mine, beau cu Eva. Zi, Eva, bei cu mine? (Ia
un pahar din chiuvetă.)

Sidney: (De sub chiuvetă.) Ah!...

Jane: Serios?

Sidney: Am scos-o!

Jane: Bravo!

Ronald: Bravo, domnule!...

Marion: Ce a scos?

Sidney: Țeava. Dar marea întrebare este: pot să o pun la loc?

Marion: (Eva a reușit să scoată capacul de la diluant și se pregătește să bea.)

Pofim Eva, dragă. Bea asta. E mai bun decât toate doctoriile din lume.

Ronald: Scumpo, să nu exagerezi cu....

Marion: (Îl lovește în picior cu sticla de gin.) Hai, mai lasă-mă.

Ronald: Ah!

Marion: (Evei.) Poate nu îți vine să crezi dar când era tânăr era altfel. Era
energic și vioi. Nu mă crede nimeni când spun. (Marion îi reumple paharul.)

Sidney: Gata. Iau o pauză. Cineva mi-a promis o băutură.

Marion: (Îi întine sticla.) Poftim.

Sidney: Multumesc!

Jane: (Se ridică.) Asta e tot ce pot să fac.

Marion: E spendid.
Sidney: Bravo! Bravo, draga mea!

Jane: Se vede puțin difernța. (Ia bolul cu apă. Îl duce la chiuvetă.)

Sidney: Cum merge la electrician?

Ronald: (Mormăit.) Bine...

Sidney: (O vede pe Jane.) Hei! Nu turna aia acum!

Jane: Am uitat!

Sidney: Dacă făceai asta ajungeai celebră.

Jane: Ajungeam celebră?

Marion: Cred că am să stau aici toată seara și am să admir cuptorul.

Sidney: Crăciu fericit tuturor!

Marion: Și an nou fericit!

Sidney: Să termin asta și după poate jucăm ceva.

Jane: Da!

Marion: Ce să jucăm.

Sidney: Știi tu... jocuri de petrecere.

Marion: Ce idee onscenă.

Sidney: E amuzant. Mai râdem și noi.

Jane: Vorbim, râdem...

Ronald: A pocnit!

Sidney: Ce s-a întâmplat?

Ronald: Nu știu.. O chestie mică. A căzut. Vezi dacă o găzești. eu trebuiesă țin
de asta.

Sidney: Ce chestie mică?

Ronald: Era o... din aia... știi tu... nu știu.

Sidney: Mică?

Ronald: Mică mică.

Sidney: Mamă... (Amândoi caută.)

Jane: Poate să fie oriunde.

Marion: (Caută și ea pe jos în paatru labe.) Ce căutam, mai exact?

Ronald: O chestiuță care intră aici.

Marion: Definește „chestiuță”.

Ronald: Știi tu... o piesă din aia care.... pe care.... nu știu cum se numește.

Marion: Păi eu nu vă ajunt dacă nu știu ce caut.

Jane: Am găsit.

Sidney: Asta e o alună. Ne uităm după o alună?

Jane: E o chestie mică. Nu asta căutam?

Ronald: Căutam un șurub! Asta e! Un șurub!

Marion: Bun. Gata cu alunele. Ronnie vrea un șurub. Nu vreți să aprindem

lumina?

Ronald: Bună idee. (Marion merge la întrerupător.)

Sidney: (Își dă seama prea târziu.) Nu face asta! (Marion apasă întrerupătorul,
Ronald începe să tremure.) Închide-l!!

Jane: Dă-l jos de acolo.

Marion: Scumpule, ce faci acolo?

Jane: Dă-l jos?

Sidney: Nu, nu! Nu-l atinge! (Jane în atinge și se curentează. Sidney închide
întrerupătorul.) Gata, nu vă panicați. (Ronald continuă să tremure.)
Jane: Siney, închide-l!

Sideny: L-am oprit!

Jane: De ce nu se oprește?

Sidney: S-a oprit. Acum calmează-te și ajută-mă să îl dau jos.

Marion: Extraordinar... de câte ori se ocupă de câte ceva electric e dezastru. Se

simte bine?

Sidney: E în stare de șoc. Trebuie să-l încălzim. Sacoul! Sacoul!

Marion: Arată ciudat.

Jane: (îi aduce sacoul.) Uite.

Sidney: Mai trebuie ceva. Trebuie să-l înfășurăm.

Jane: Nu mai e nimic aici.

Sidney: Găsește ceva. Caută în camere. trebuie pături. (Jane iese.) Ușor.
Respiră.

Jane: (Deschide ușa. În spatele ei de aude un mârâit.) E acolo.

Sidney: Cine?

Jane: George.

Sidney: Treci peste el. E o urgență.

Jane: Tu să treci peste el! Eu nu fac așa ceva.

Marion: (A găst coșul de rufe.) Ce zici de cârpele astea? Par curate. Decât
nimic....

Sidney: Da. Adu-le.

Marion: Par uscate. (Le dă lui Jane.)

Sidney: Sunt bune.

Jane: Sunt bune.

(În înfășoară pe Roland dar el continuă să tremure.)

Sidney: Hai fetelor. Repede.

Jane: Gulerul ăsta nu e prea curat.

Marion: Ce drăuță e asta. Oare de unde o are?

Sidney: Nu-i timp pentru așa ceva! Nu mai sunt?

Marion: Mai sunt doar șosete și... știi tu mai ce.

Sidney: Cred că astea sunt de ajuns.

Marion: Doamne, cum arată! Mă abțin să nu îi sun șeful acum. Dacă l-ar vedea.
(Râde.)

Jane: Nu cred că se simte prea bine.

Marion: Știu, îmi pare rău, doar nu am văzut niciodată ceva atât de amuzant.

Sidney: Marion, cred că mai bine ai grijă de soțul tău până când ajunge doctorul
pentru Eva.

Jane: Poate e amabil să se uite și la Ronald.

Sidney: Exact.

Jane: Bine că e pe drum.

Sidney: Bun. Păi ar fi bine să termin ce-am început.

Marion: Scumpo, vrei să bei ceva? Arăți îngrozitor.

Jane: Nu.. o să mă apuc să fac puțină ordine pe-aici.

Sidney: (Care se pregătește să intre sub chiuvetă.) Nu scumpo. Nu trebuie să

mai faci nimic.

Jane: Trebuie să fac ceva. Vine doctorul.

Sidney: Bine. Cum spui. Nu mă bag.

Jane: Oare unde ține mopul? (Gasește mătură și făraș.)

Ronald: (Pe un ton încordat.) Mă simt ciudat.

Marion: Sper să nu fi așa tot Crăciunul, dragule. Maine vine mama ta vine la
noi. Și vine și Edith cu gemenii.... Nu pot să fac față singură. Chiar nu pot!

Jane: (A găsit mopul și curăță în jurul mesei. Evei:) Scuză-mă, dragă. Ai putea
să-ți ridici numai puțin picioarele? (Eva își apucă cu mâinile degetele de la
picioare. Jane încearcă să o ridice pe Eva din scaun.) Eva, nu vrei tu să te ridici
în picioare puțin? Numai puțin. După nu te mai deranjez. (Jane o ajută să se
ridice.) Hopa sus!

Sidney: (Iese de sub chiuvetă.) Se simte bine?

Jane: Așa cred. (Eva cască.) E puțin obosită. (Jane strânge frânghia.I-o pune
Evei în mână după ce îi ia paharul.)

Marion: Cred că sunt puțin amețită.

Jane: Ce mai Crăciun...

Sidney: (De sub chiuvetă.) Mai târziu o să râdem de vremurile astea. (Eva se
întinde pe masă. Marion a ațipit.)

Jane: (Merge la chiuvetă. Îl calcă pe picior pe Sidney.) Iartă-mă, dragule! Ce

spuneai?

Sidney: Spuneam că în vreo două săptamani o să ne amintim de seara asta și o

să – aaaah! (Marion se trezește.)

Jane: Îmi pare rău!

Sidney: Pune dopul!

Jane: (Pune dopul.) Îmi pare rău!

Sidney: Uite ce-ai făcut!

Jane: Îmi pare foarte rău!

Sidney: Uite ce-ai făcut! Proasto! (Ea încearcă să-l curețe cu o cârpă de vase.)
Nu m-atinge! Nu m-atinge! E prea târziu... Cămașa mea... Era nouă...

Jane: Se spală. O să o spăl eu. Nu e nimic. E doar grăsime din cuptor. Se ia.
Sidney: Nu ți-am spus să nu torni nimic în chiuvetă? Ți-am spus sau nu ți-am
spus?

Jane: Credeam că...

Sideny: Normal! Credeai! Tu mereu crezi ceva.

Jane: Dă-ți cămașa jos și o să...

Sidney: ... și o să merg acasă în pielea goală. Doar în sacou.

Jane: Nu o să își dea nimeni seama.

Sidney: Normal că-o să-și dea seama! Altfel de ce ar mai purta oamenii cămăși?

Jane: E întuneric.

Sidney: Nu schimba subiectul. Poate dacă aș face pneumonie ai învăța și tu

ceva.

Jane: Nu-mi vorbi așa. (Sidney merge spre ușă.) Unde mergi?

Sidney: Să-mi iau geaca înainte să îngheț. Tu unde crezi că merg?

Jane: Sidney.... (O ignoră. Iese. Se aude un lătrat. Sidney reapare foarte repede
și închide ușa.)

Sidney: (Nervos, Evei.): Câinele tău e labil. Ține-l în lesă. Nu pot să-mi iau
geaca!

Jane: Gata, staai jos, calmează-te.

Sidney: Cum să mă calmez? De ce să mă calmez?

Jane: Geof se întoarce curând și se rezolvă tot.

Sidney: Sper. Credeam că vin să beau ceva și să schimb 2-3 vorbe. (Aproape
țipă în urechea Evei.) E ultima dată când vin la voi.

Jane: Shhh!

Sidney: Ce?

Jane: (Țipă.) Te aude!

Sidney: Nu-mi pasă dacă mă aude!

Jane: (Vede că Marion a adormit.) Shhh!

(Pauză. Toți patru sunt așezați. eva e întinsă pe masă. Ronald încă mai tremură
ușor. Marion a adormit din cauza băuturii. Jane e într-o stare mizerabilă.
Sidney este doar în vestă și îi e frig.)

Sidney: Vreau să mă uit la tv.

Jane: Ssshhh....

(Liniște. Dintr-o dată Eva începe să cânte.)

Eva: „On the first day of Christmas my true love sent to me: a partridge in a
pear tree. On the second day of Christmas my true love sent to me: two turtle
doves...”

Marion: (Continuă.) „and a partridge in a pear tree. On the third day of

Christmas my true love sent to me: three French Hens...”

Jane: (Continuă.) „two turtle doves and a partridge in a pear tree. On the fourth
day of Christmas my true love sent to me: four calling birds...”

Ronald: (Continuă.) „three French hens two turtle doves and a partridge in a
pear tree.”

Toți: „On the fifth day of Christmas my true love sent to me: five golden rings

four calling birds, three French hens, two turtle doves,and a partridge in a pear
tree etc..”

(Cântecul devine din ce în ce mai puternicși mai încrezător. Se aude George

urlând. Ușa se deschide brusc. E Geoffrey care vorbește cu cineva în urma lui.)

Geoffrey: Pe aici, domnule doctor. Vă rog mult să vă grăbiți! (Deodată aude

cântecul de spatele lui. Se întoarce. Studiază tabloul cu gura căscată și
respirația tăiată.)
 ACTUL III

Crăciunul următor

Bucătăria familiei Brewster-Wright. Locuiesc într-o casă în stil victorian

recondiționată. O chiuvetă, un cuptor electric, un frigider, un blat de lemn
negru,masă rotundă și scaune. Pe bufet- un aparat de radio vintage. Ronald stă
într-un fotoliu. Poartă o eșarfă. Lângă el e un suport ceramic pentru uleiuri
volatile. De la radio se aude discred un colind vesel. Ronald citește o carte. Din
când în când chicotește. Intră Eva. Are o cană de ceai și o farfurie goală.

Ronald: Hei, bună!

Eva: Bună! Ce faci, ești bine?

Ronald: Da, desigur. (Se ridică, opreșre radioul.)

Eva: Nu ți-e frig?

Ronald: Nu, aici e bine. Mă rog... mai bine decât în restul casei.

Eva: E ger aici, la voi. Nu știu cum dormiți.

Ronald: Camera ei e ok.

Eva: Are trei calorifere electrice.

Ronald: Alea îmi rup în două factura la curent.

Eva: Pentru că stă numai acolo și le ține deschide. Iese de acolo vreodată?

Ronald: Nu prea.. Știi, centrala noastra s-a cam stricat și ne-am certat. A zis că
nu mai pune piciorul afară din camera ei până nu o repar.

Eva: Și cam cât a trecut de atunci?

Ronald: Nu mai știu... Două trei săptămâni... Cred...

Eva: Nu poți să chemi un mecanic?

Ronald: Ba da, ba da! I-am sunat de câteva ori dar de fiecare dată erau la masă.
Ce să fac dacă am ghinion?
Eva: Eu nu m-aș lăsa așa ușor. Aș urla să mă audă tot cartierul până se se apucă
Geoffrey de treabă.

Ronald: Da... Tot timpul îmi face probleme centrala asta. (Eva se uită prin
dulapuri.) Te ajut?

Eva: Marion vrea un sandwich.

Ronald: (Se uită la ceas.) a... da. e timpul pentru sandwich.

Eva: Căutam untul.

Ronald: Nu, stai liniștită, îl...

Eva: Nu, e în regulă. Unde țineți untul?

Ronald: Nu știu. Hai să ne gândim... Unt... unde ar putea să fie un pachet de unt.
Ia vezi în frigider.

Eva: În frigider?

Ronald: Da. Îl ține mai moale. E mai cald acolo decât aici. (Începe să facă
sadwichul.) Cu ce vrea? Cu unt de arahide?

Eva: Aparent.

Ronald: E înnebunită după el în ultimul timp. Și după buletele de cașcaval. Nu

cumva stă sus și tricotează botoșei?

Eva: Nu am observat?

Ronald: Ce bine.

Eva: Oricum, să știi că arată mai bine decât ultima dată cânt am văzut-o.

Ronald: Da... a fost destul de obosită în ultima perioadă.

Eva: Geoff trebuie să vină să mă ia. Vă las să să vă odihniți.

Ronald: Nu,nu. stai liniștită. Am înțeles că lucrezi pentru Geoffrey.

Eva: Da.

Ronald: Faci asta ca să ai taxele plătite, nu?

Eva: Nu... Nu chiar.

Ronald: Ah...

Eva: Sper că nu v-am deranjat prea tare că am venit. Doar că stia că Marion
era... Sper că nu v-am deranjat.

Ronald: Nu, nu.... Sunt sigur că s-a bucurat. Nu prea o vizitează lumea. Lottie
Porter a mai trecut puțin pe la ea. Asta a făcut-o să se simtă mai bine vreo
câteva săptămâno. Știi care e problema cu Marion? Se îngrijorează prea mult. E
foarte emotivă și nesigură.

Eva: Serios?

Ronald: Te surprinde, nu? Când ne-am cunoscut era foarte energică și

exuberantă. De când e cu mine e mult mai calmă. Am fost ca un sedativ pentru
ea.

Eva: Cred că mult probleme îi vin de la băutură.

Ronald: Eu nu cred. Doctorul a spus că pur și simpu are nevoie de odihnă.

Oricum, în ultimul timp nici nu s-a mai atins de băutură.

Eva: S-a atins astăzi.

Ronald: Serios?

Eva: Da.

Ronald: Nu știam.

Eva: Are provizii.

Ronald: Serios?

Eva: Nu știai?

Ronald: Nu prea merg la ea în cameră. Zice că are nevoie de intimitate. Iar eu

respect asta. Pentru că nici ea nu intră la mine în cameră.

Eva: Dar voi vă vedeți vreodată?

Ronald: Da... Locuim în aceeași casă. Dăm unul de altul destul de des. Nu e
mereu așa de liniște ca acum, crede-mă. În vacanțe vin băieții acasă.

Eva: Păcat că nu sunt aici de Crăciun.

Ronald: Sunt mari. Se distrează cu prietenii. Nu vrei să bei ceva?

Eva: Nu. Nu, mulțumesc!

Ronald: Ei, Haine. Doar un pahar. E Crăciunul.

Eva: Bine. unul singur. (Soneria.) Cred că e Geoff

Ronald: Mă duc să deschid. (iese. Se aud salutările. Eva începe să manance

sandwiciul. Geoffrey intră. E în palton.)

Geoffrey: Doamne! De ce nu stați în grădină? E mai cald.

Eva: Bună!

Geoffrey: Ești gata?

Eva: Beau un pahar cu Ronnie și mergem.

Geoffrey: Oh... cum se mai simte Marion?

Eva: E beată.

Geoffrey: O, Doamne... (Pauză. Eva mesctecă.)

Eva: Cum a fost la Harrison?

Geoffrey: Păi...

Eva: I-ai cerut?

Geoffrey: Păi...

Eva: Nu i-ai cerut. (Geoffrey nu răspunde.) De ce naiba nu i-ai cerut?

Geoffrey: Nu pot să le cer bani oamenilor. Mi-e imposibil. Îmi pare rău.

Eva: Dar îți e dator.

Geoffrey: Știu.
Eva: Păi și atunci?

Geoffrey: Putem vorbi și despre altceva în afară de bani?

Eva: Despre ce, atunci? Suntem cam bătrâni ca să ne mai hrănim cu dragoste și
alte prosii din astea.

Geoffrey: Dacă te dezgust atât de tare de ce nu mă părăsești?

Eva: Nu mă dezguști, dragule. Doar că nu mai ești bărbatul pentru care m-aș
arunca pe geam.

Geoffrey: Bravo ție. (Se deschide ușa. Intră Ronald cu un mini bar pe roți.)

Ronald: Cu ce te servesc, Eva?

Eva: Bitter lemon, mulțumesc!

Ronald: Nu vrei ceva mai tare?

Eva: Nu. E ok.

Ronald: Bine. Cum vrei. Geoff, tie ce-ți pun?

Geoffrey: La fel și eu.

Ronald: Ce? Bitter lemon?!

Geoffrey: Mi-e pofta.

Ronald: Nu o să rezistați așa. (Se uită în mini bar.) Se pare că ăsta e singurul
lucru pe care nu l-am adus. Mă duc să-l caut. (Iese.)

Eva: Vrei să te ajut sau nu?

Geoffrey: Vreau.

Eva: Dacă nu vrei, spune că nu vrei. Și gata. Nu mă dau în vând să lucrez în

biroul ăla al tău întunecat. Și să știi că ești un coleg îngrozitor. Întârzi chiar și
atunci când te duc eu cu mașina la lucru. Îți iei pauze de masă de câte patru ore
și mă lași pe mine să îți fac toată treaba.

Geoffrey: Uite, dacă nu îți place job-ul...

Eva: Tu m-ai rugat să te ajut.

Geoffrey: Da, dar....

Eva: Bun. Ne-am înțeles. Deci tu ai vrut să te ajut. Iar eu te ajut.

Geoffrey: Ok! Ok! Mersi!

Eva: Scutește-mă! (Pauză.) Nu ai de gând să-i ceri banii?

Geoffrey: Nu.

Eva: Chiar dacă ni-i datorează?

Geoffrey: Nu.

Eva: Mă lași să îi cer eu?

Geoffrey: Nu.

Eva: Bine. Atunci trebuie să ne gândim la altă soluție.

Geoffrey: Exact.

Eva: După Crăciun îl sun pe Sidney Hopcroft.

Geoffrey: Sidney Hopcroft?

Eva: El ține la tine. O să-i ceară el.

Geoffrey: Dacă tu crezi că eu mă încred în șmecheriile lui Sidney...

Eva: De ce nu?

Geoffrey: Tu ai văzut ce clădiri construiește Sidney? Jumătate dintre proprietari

își vând apartamentele înainte să se mute în ele.

Eva: Dragule, regret ca trebuie să îți amintesc dar tavanul lui Harrison s-a
prăbușit și aproape l-a omorât pe manager așa că Sidney Hopcroft este singura
ta salvare ca arhitect în orașul ăsta.

Geoffrey: Mulțumesc foarte mult dar mă descurc și fără Sidney.

Ronald: (Intră.) Două bitter lemon.

Eva: Mulțumesc!

Ronald: (Deschide sticla și toarnă.) Mă scuzați dar eu voi servi ceva mai serios.
Suntem mai cuminți decât anul trecut.

Geoffrey: Ce?

Ronald: Crăciunul trecut... la voi acasă...

Geoffrey: Da!

Eva: Da!

Ronald: Doamne... ce amuzant mi se pare când mă gândesc acum. Și Sidney cu

sculele lui (râde.) E talentat tipul. Deși mi se pare un pic antipatic uneori.

Eva: Da.

Geoffrey: (Ia cartea lui Ronald.) E interesantă?

Ronald: Da. e chiar bună. Siropoasă pe-a locuri. am găsit-o sub salteaua unuia
dintre băieți. Bitter lemon (Îi dă paharul Evei.)

Eve: Mulțumesc!

Ronald: Și, bitter lemon (Îi dă paharul lui Geoffrey.)

Geoffrey: Mulțumesc!

Ronald: Crăciun fericit, sănătate, noroc!

Eva: Crăciun fericit!

Geoffrey: Crăciun fericit!

Ronald: Îmi pare rău că ai probleme, Geoff.

Geoffrey: La ce te referi?

Ronald: La Harrison. Am auzit cum s-a prăbușit pe.... îmi pare rău. Poate am
folosit un cuvânt prea dur.

Geoffrey: Nu. E în regulă.

Eva: De fapt, nu a fost vina lui Geoffrey.

Ronald: Sunt convins de asta... doar în știu pe Geoff. El n-are cum să greșească.

Eva: Doar că Geofrey făcea ceva complet nou și....

Geoffrey: Cum merge la bancă?

Ronald: Încă nu am dat faliment. (Soneria.)

Geoffrey: E cineva la ușă?

Ronald: Nu, e soneria de la dormitor.

Eva: Să mă duc sus la ea?

Ronald: Nu, mă duc eu.

Eva: Nu, e în regulă. Mă duc eu. (Ia sandwichul.)

Ronald: Probabil vrea să-i dea cineva pagina la revistă sau ceva de genul ăsta.

Eva: (Pune sandwichul pe o farfurie.) Sper că nu.

Ronald: Nici nu mai contează. Poate să vrea orice, numai să fie fericită. Până la
urmă, cine sunt eu să mă cert cu o femeie? N-aș putea niciodată să câștig. Nu
ești de-acord cu mine, nu?

Geoffrey: Ce?

Ronald: Tu te descurci mai bine cu femeile decât restul bărbaților.

Geoffrey: A.. Da.

Ronald: Tu știi cum să organizezi viața.

Geoffrey: E doar o problemă de psihologie.

Ronald: Eu nu știu așa ceva. Nici măcar nu por să fiu atent la oameni. Uite...
Prima mea soție era o femeie distinsă, șarmantă și părea destul de fericită cu
mine. Și într-o zi a plecat. Am fost șocat. Chiar nu știam ce se întâmplă de fapt
cu ea. Pe atunci aveam apartamentul chiar deasupra bancii, deci nu e ca și cum
eram plecat doarte departe. În ziua aceea a venit la prânz să mănânc acasă. Îmi
pregătise o mâncare excelentă, ca de obicei. Nu era nimic ieșit din comun. Iar
seara, când m-am întors de la muncă, nu am mai găsit-o. M-am gândit că poate
a plecat la cumpărături sau pote s-a lovit la cap și e inconștientă pe undeva. Dar
mai târziua mi-a scris. Zicea că i-a ajuns. După asta a trebuit să merg la tenis.
Numai așa am putut să o uit. Apoi m-am însurat cu Marion. Bineînțeles, acum
asta nu mai înseamnă nimic. Cred că ceva s-a întâmplat cu mine. Uneori chiar
nu mai suport să stau aici. (Arată fotoliul lui.) Ideea e că viața e nedreaptă. Unii
dau lovitura iar alții nu.

Geoffrey: Ce lovitură?

Ronald: În chestia asta cu femeile. Poate sună penibil dar eu niciodată, nici până
în ziua de azi, nu am putut să-mi dat seama ce gândesc feemeile. Sunt o carte
închisă pentru mine. Dumnezeu să le binecuvinteze, dar nu le-am înțeles în viața
mea. Adică... ce naiba? Acum sunt drăguțe și brusc se transformă-n animale. Și
încep să le curgă fluvii de lacrimi, aruncă cu toate luccrurile prin casă..... Toate
sunt la fel. Nu putem fără ele. Mai vrei un pahar?

Geoffrey: Nu, munțumesc. (Intră Eva. Ronal se ridică pe jumătate.)

Eva: Brrr.

Ronald: Ah.. (Se așează.)

Eva: Am uitat să-mi pun haina.

Ronald: E bine?

Eva: Da. Zicea că vrea să coboare.

Ronald: Serios? De ce?

Eva: Vrea să bea un pahar cu noi toți.

Ronald: Tipic Marion. Te cheama sus ca să-ți spună că o să vină ea jos. (Îi
întinde un pahar.) Poftim.

Eva: Mulțumesc.

Ronald: Ce mai face câinele vostru nebun? Mai ronțăie musafirii?

Geoffrey: Ăăă... nu.

Eva: Nu... a trebuit să-l dăm.

Ronald: Serios?

Eva: Era prea costisitor să-l păstrăm. L-am dat unor cunoștiințe care au o fermă.

Ronald: Nu știam că l-ați dat. Ce păcat.

Eva: Da... A fost dureros...

Geoffrey: A fost decizia ta.

Eva: chiar nu ne mai permiteam să-l ținem.

Ronald: Oricum Dick Porter o să se bucure de vestea asta. a avut nevoie trei
copci, parcă, nu?

Geoffrey: Ceva de genul ăsta.

Ronald: Oricum, nu i-a mușcat foarte tare. Probabil acum e undeva prin niște
munți în Elveția. Sper că are grijă de băieții noștrii.

Eva: O, acolo sunt plecați?

Ronald: Da. Undeva une mi-aș fi dorit eu să-i duc. Dacă anul ăsta nu e Dick nu
avem bancuri.

Geoffrey: Ce păcat.

(Întră Marion. Ronald se ridică. Marion e îmbrăcată într-un neglijée.)

Marion: Geoffrey, dragule. Ce drăguț din partea voastră ca ați venit pe la noi!

Geoffrey: Cu drag!

Marion: Nu, nici n-ai idee cât înseamnă astaa pentru mine. ( se împiedică,
Geoffrey o prinde.) Mulțumesc, ești foarte amabil. În mod special de Crăciun.

Ronald: Marion, o să mori congelată. Pune ceva pe tine, femeie!

Marion: Sunt bine.

Ronald: Mă duc să-ți aduc un palton. Abia ai ieșit de la căldură.

Marion: Dragule, mă simt bine. Nu am de gând să stau în bucătăria mea în
palton. Nimeni nu stă într-o bucătărie în palton. Poate doar băieții de la curier.
Dă-mi să beau ceva.

Ronald: Scumpo, știi foarte bine că doctorul ți-a spus...

Marion: Ce Dumnezeu, Ronnie! E Crăciunul. Nu mă enerva! (Celorlalți.) Zici

că e Scrooge. Scrooge în persoană. Știți că a oprit căldura în toată casa? (Roland
îi toarnă foarte puțină băutură în pahar.) Nici nu știți ce bine e sus, la mine.
Stau acolo ore întregi, zilnic. Uneori stau prea mult și încep să am tot felul de
gânduri insuportabile și începe să-mi fie scârbă de mine.

Eva: Știu cum e.

Ronald: (Îi dă paharul.) Poftim, scumpo.

Marion: Ai pus ceva aici? Nu văd. Nu e în regulă. Pot să și inhalez, să știi. În

fine... Voi ce mai faceti?

Eva: Destul de bine, cum îți spuneam.

Marion: În mod normal Crăciunul ar trebui să fie motiv de sărbătoare și bucurie

dar eu nu por să mă gândesc decât la lucruri îngrozitoare. Lucruri îngrozitoare
pe care le-am spus sau le-am făcut. Pe unele le-am făcut intenționat. Îmi pare
rău. (Plânge.)

Ronald: Scumpo, revino-ți!

Marion: Să-mi revin? Cum să-mi revin?

Eva: Marion...

Marion: Știi ce am văzut adineauri în hol, în oglindă? Fața mea! Dumnezeule,

mi-am văzut fața!

Ronald: O, Haine. Nu e o față rea.

Marion: Cum poate viața să fie atât de crudă? Geoff... Geoff... Geoff... (Îi ia
mâna.) știi Geoff... șii că eu am fost o femeie foarte frumoasă? Eram foarte,
foarte frumoasă. Lumea obișnuia să se uite la mine pe stradă și să spun
„Doamne, ce femeie frumoasă.” Bărbații veneau de la mile depărtare doar ca să-
mi ceară o poză.
Ronald: Scumpo....

Marion: Cine ar mai vrea o poză cu mine acum? Vrei o poză cu mine? Normal
că nu vrei. Nimeni nu mai vrea. Știți pe cineva care vrea? Vă rog... Cineva ?

Ronald: MARION! Nimeni nu-ți vrea pozele! Acum taci din gură! (Pauză.
Geoffrey și Eva sunt șocați.) Așa. Ce spuneam? (Se aude soneria.)

Eva: A venit cineva.

Geoffrey: Cam târziu pentru musafiri. (Sună din nou.)

Eva: Să merg să văd cine este?

Ronald: Da, te rog. (Eva se ridică.) Uite-te și dacă nu-ți place cum arată nu
deschizi.

Eva: Bine. (Eva iese în hol.)

Ronald: Mă întreb cine ar putea fi la ora asta.

Geoffrey: Colindători?

Ronald: Nu. E prea târziu. Oricum, noi nu prea îi primim. Marion îi primește. Îi
place să le dea supă cald și biscuiți de ciocolată de parcă n-ar fi mâncat un an
întreg. (Eva intră. Se aude soneria pe intrarea ei.)

Eva: Nu-mi dau seama exact dar cred că e familia Hopcroft. Le deschid?

Ronald:Ce facem?

Geoffrey: Ferească Dumnezeu.

Ronald: Dacă facem liniște or să plece.

Eva: E lumina aprinsă pe hol.

Ronald: Nu contează. Lumea lasă mereu lumina aprinsă când pleacă în

concediu.

Geoffrey: La cum îi știu n-or să se lase prea ușor. O să intre prin spate.

Marion: De ce nu mergi în hol și nu urli la ei: „plecați acasă!”

Ronald: Pentru că are un credit imens la mine la bancă. (Sună din nou.)

Eva: Cred că ne-au mirosit deja.

Ronald: Trebuie să stingem lumina aici. Toată lumea să stea jos. Gata? Și!
(Întuneric. Vine o lumină din spate și una de pe fereastră.) Dacă face liniște...
(O lovește pe Eva.) Îmi pare foarte rău. Era piciorul tău?

Eva: E în regulă.

Geoffrey: Shh.

Ronald: (Lovește un scaun.) Unde sunt?

Geoffrey: Stai într-un loc. Cred că vine cineva.

Eva: Shh. (Marion chicotește.)

Ronald: Marion! Liniște!

Marion: Scuze, dar e foarte amuzant...

Geoffrey: Shh.

(Sidney și Jane apar în deptul ușii din spate.Poartă pălării de petrecere. Au

băut mai mult decât de obicei. Și au o plasă plună cu gustări. Își lipesc fețele de
geamul ușii.)

Marion: Uite-i!

Geoffrey: Shh!

Ronald: Am senzația că nu am închis ușa din spate.

Marion: Hopa....

Sidney: (Deschide încet ușa.) Bună!

Jane: (Nu vrea să intre.) Sidney...

Sidney: Haide.

Jane: Dar nu e nimeni.

Sidney: Dar era deschisă ușa. Trebuie să fie cineva. Probabil sunt sus.

Jane: Dar Sidney...

Sidney: Ai vrea, te rog, să nu ne mai certăm în seara asta? Să știi că încă nu te-
am iertat. Numai tu puteai să scapi pe jos un platou întreg cu cheesecacke și ssă
nu cureți.

Jane: Da, nu am curățat. Și ce?

Sidney:Ai stat pur și simplu acolo și te-ai uitat la mizeria de la picioarele tale. Și
a văzut toată lumea.

Jane: Da, dar...

Sidney: Ți-am mai spus – dacă se întâmplă așa ceva, strângi și mergi mi separte.
Acum hai după mine.

Jane: Dar nu văd nimic.

Sidney: Atunci așteptă aici până găsesc întrerupătorul. (Aprinde lumina. Pauză
lungă.)

Marion: Bau!

Ronald: (Se întoarce la ei. Pare surprins.): O! Bună! Voi erați!

Sidney: Ne-ați păcălit! Ne-au păcălit!

Jane: Da, ne-au păcălit.

Sidney: Crăciun fericit tuturor!

Toți: Crăciun fericit! (Pauză.)

Sidney: Ei bine...

Jane: Ei bine... (Pauză.)

Ronald: Vreți să beți ceva?

Sidney: Da, mulțumesc!

Jane: Mulțumesc!
Ronald: Ce să fie?

Sidney: Sherry, te rog.

Jane: Da, sherry.

Sidney: Scuze că am venit neinvitați?

Marion: E în regulă.

Sidney: Știam că sunteți aici.

Ronald: De unde?

Sidney: Am văzut mașina. (Geoffrey și Ronald schimbă priviri.) Mașina ta.

Ronald: Aaa. Da. (Pauză.)

Eva: Ați fost la o petrecere?

Sidney: Da.

Jane: Da.

Geoffrey: Așa arătați.

Sidney: Am fost la Walter Harrison.

Ronald: O.. Harrison.

Sidney: Îl știți, nu?

Ronald: Da.

Geoffrey: Da.

Sidney: (Lui Geoffrey.) A.. uitasem că voi vă știți. De fapt, chiar în seara asta
spunea că...

Ronald: Două sherry.

Sidney: Mulțumesc!

Jane: Mulțumesc foarte mult!

Sidney: Complimente barmanului.

Jane: Da, complimente!

Sidney: Ce casă frumoasă.

Marion: Îți place? Mulțumesc!

Sidney: A.. nu. Mă refeream la casa lui Harrison.

Jane: Foarte frumos.

Ronald: Nu știam că îl cunoști.

Sidney: Ei bine... de fapt am mers la el mai mult în interes de afaceri.

Ronald: Ah.. (Pauză.)

Sidney: Frumoasă bucătărie.

Marion: La Harrison?

Sidney: Nu. La voi.

Marion: Mulțumesc!

Jane: (Foarte încet.) Sidney...

Sidney: Eh?

Jane: (Face semne către plasa pe care au adus-o.) Cadoulile lor.

Sidney: Ce e?

Jane: (Continuă să mimeze.) Să le dăm cadourile acum?

Sidney: Da, bineînțeles! De-asta le-am adus!

Jane: V-am adus cadouri!

Sidney: Ceva de sezon.

Ronald: Oh..

Marion: Ah..
Eva: Mulțumim!

Jane: (Evei.) Ție și lui Geoffrey nu v-am adus nimic. Nu știam că sunteți aici.

Sidney: Ne pare rău.

Eva: Nu-i nimic.

Geoffrey: Ei, stați liniștiți.

Jane: Am putea să le dăm.... (Mimează clopoțelul.)

Sidney: Ce?

Jane: Știi tu.. ce am primit astăzi.

Sidney: Ce?

Jane: (Mimează clopoțelul.) Avem asta acolo. (Mimează sacoșa.)

Sidney: Aaa... Aia? Nu le trebuie.

Jane: Nuuu.... nu pentru ei... Mă refer la....hhmmm... știi tu.

Sidney: Bine. Dacă vrei tu. Acum dă-le cadourile lui Ron și Marion. Deja sunt
morți de curiozitate.

Ronald: Abia aștept.

Marion: Nu mai rezit.

Jane: Asta e pentru Ron. (Citește.) Pentru Ron, cu drag de la Sidney și Jane. (I-l
dă lui Sidney.)

Sidney: Pentru tine. (I-l dă lui Ronald.)

Jane: Ce-avem aici?

Sidney: E pentru Marion?

Jane: Nu. Ăsta e pentru mătușa Gloria. Uite-l! Pentru Marion, cu drag de la
Sidney și Jane. (I-l dă lui Sidney.)

Sidney: Pentru tine. (I-l dă lui Marion.)

Marion: Super! Ce ai primit, dragule?

Ronald: (Se uită șocat la cadoul lui.) Da.... e foarte util... Mulțumesc mult!
(Începe să bea.)

Marion: Ce ar trebui să fie asta?

Ronald: Este.... nu știu.... e o perie de vase.

Jane: Nu!

Sidney: (Râde.) Nu..nu e perie de vase.

Ronald: Nu?

Sidney: Doamne! Nu!

Ronald: De unde stau eu așa părea.

Sidney: (Râde.) Tu ar trebui să știi ce e. E un set de șurubelnițe.

Jane: (Râde.) Șurubelnițe.

Sidney: Șurubelnițe electrice.

Jane: Ar trebui să știi cum arată.

(Sidney și Jane râd. Marion își deschide cadoul.)

Marion: (Cu lacrimi în ochi.) O sticlă de gin!

Ronald: O, Doamne....

Marion: Sunteți minunați.

Sidney: Doar e Crăciunul.

Marion: (Își toarnă un pahar plin și bea. Ronald încearcă să o oprească.) O să

mă gândesc la voi când beau.

Jane: (Scoate un alt cadou.) Pentru băieți, cu drag de la Sidney și Jane. ( Scoate
două jucării urâte de lână, dnepotrivite pentru băieți. Îi dă lui Sidney.)

Sidney: O mică atenție.

Marion: Ce frumos!

Ronald: Sigur o să le placă.

Sidney: Asta e tot?

Jane: Nu găsesc.... știi tu ce.. (mimează clopoțelul.)?

Sidney: Cred că e undeva, la fund.

Jane: Am găsit! Am primit asta la pufuleți astăzi. Voiam să-l ținem pentru
papagal, dar ne-am gândit că George al vostu ar fi mult mai încântat de el. I-ar
veni bine la gât.

Eva: Oh..

Sidney: Și așa o să știți unde este. (Latră și agită clopoțelul.)

Eva: Mlțumim.

Geoffrey: (Plat.) Mulțumim mult.

Ronald: Din păcate noi nu v-am luat nimic.

Sidney: Stați liniștiți. Nu despre asta e vorba,

Jane: Nu, nu.

Sidney (se întorce spre Ronald): Ha! (Ronald zâmbește poiticos și își schimbă
locul. Merge la Geoffrey și Eva) Ha! (Ei îi zâmesc politicos. Merge la Marion.
Tare:) Ha! (Marion țipă și scapă băutura pe jos. Apoi își revine și zâmbește.)
Știți cine ar trebui să fie aici?

Jane: Cine?

Siney: Dick Porter. El ar face-o lată!

Jane: La fel și Lottie.

Sidney: Clar!

Ronald: Iartă-ne dar nu avem o zi foare bună. Nu știu de ce.

Marion: Eu sunt bine.

Ronald: Ceva ieșit din comun pentru soția mea.

Eva: Sidney, soțul meu tocmai îmi spunea că se simte vinovat că în ultimul timp
i-ai tot cerut să facă diverse lucrări dar nu a avut timp de ele.

Sidney: Da... e un tip ocupat.

Eva: Da, uneori. Dar vrea neapărat ssă face ceva pentru tine.

Geoffrey: Eh?

Eva: Vrea neapărat.

Sidney: Păi în cazul ăsta...

Eva: Să nu îl uiți.

Geoffrey: Nu e ceva urgent...

Eva: I-ar plăcea foarte mult să lucreze cu tine.

Sidney: Haideți să facem ceva. Nu putem să stăm pur și simplu. E Ajunul

Crăciunului! Are cineva vreo idee?

Jane: Nu... Nu de Ajun.

Sidney: Hai să punem niște muzică. (Merge la radio.) Merge, nu?

Ronald: Da, dar eu nu aș...

Sidney: Să fie petrecere! (Pornește radioul și dansează.)

Jane: Muzică!

Sidney: (Se oprește din dansat.) Hei...

Jane: Ce e?

Sidney: Știi ce ar trebui să facem?

Jane: Ce?

Sidney: Să mutăm masa și scaunele.

(De la radio se aude un dans scoțian. Sidney își descrie cu gesturi ideile. Jane
bate din pale cu entuziasm și începe să mute mobila cu tot cu oameni.)

Ronald: (Urlă ca să acopere gălăgia.) Ce naiba se întâmplă aici?

Sidney: (Urlă.) Imediat. O să vezi. (Oprește radioul.) Gata. Nu puteam să stăm

posomorâți toată seara.

Jane: Nu. În nici un caz.

Sidney: Haideți să jucăm un joc!!!

Ronald: Nu e o idee prea bună.

Sidney: Să n-aud.

Ronald: Da, da...

Sidney: Hai, Eva! Sus, sus, sus!

Eva: Eu...

Geoffrey: Noi trebuie să ple...

Eva: Nu. Nu trebuie,

Geoffrey Cum adică?

Eva: Facem ce vrea. Dacă el vrea să joace, jucăm și noi.

Sidney: Ăsta-i spiritul! Minunat! Avem doi oameni. Mai vrea cineva?

Marion: Ce se întâmplă?

Jane: Jucăm un joc.

Sidney: Un joc.

Marion: Ne distrăm?

Ronald: Marion... nu cred că e bine să...

Marion: Haide, Ronnie... încetează....

Sidney: Acum, atenție toată lumea! O săjucăm o variantă a scaunelor muzicale
care se numește dansul muzical. Tot ce trebuie să faceți este să dansați în tot
spațiul iar când opresc muzica vă rămâneți nemișcați, exact în poziția în care
erați. (Geoffrey se așează.) Nu! Ce faci? Hai sus!

Eva: Ridică-te! (Geoffrey se ridică.)

Sidney: Și ca să complicăm puțin, cine se mai mișcă supă ce am oprit muzica

primește o pedeapsă. Iar cel sau cea care la final are cele mai puține pedepse
câștigă premiul! (Lui Jane.) Ce premiu dăm?

Jane: Un Moș Crăciun de ciocolată.

Sidney: Un Moș Crăciun de ciocolată! Tu ești gata?

Jane: Cred că da.

Sidney: Bine. Tu ții lista cu pedepsele, eu mă ocup de muzică. Toată lumea e

gata? Bine! Începem! (Dă muzica tare. Cei patru se simt inconfortabil. Sidney și
Jane dansează demonstrativ. Stop.) Ce e asta? Ăsta a fost dans? Haideți!
Dansați cum trebuie! (Marion dansează ceva ce ar trebui să fie balet. Corpul îi
tremură.) Așa! Bravo, Marion! Arată-le tu meserie! Uitați-vă la ea! Minunat!
(Toți se uită la ea dar fără tragere de inimă. Oprește muzica.) Ok. Cine a fost
ultimul.

Jane: Ron.

Sidney: Așa e. Ron a fost. Ai o pedeapsî, Ron. Care e prima pedeapsă?

Jane: (Se uită pe listă.) Măr sub bărbie.

Sidney: Măr sub bărbie. Pune-i un măr sub bărbie!

Ronald: Ce? Ce faci?

Jane: (Îi pune mărul sub bărbie.) Poftim! Ține-l!

Ronald: E penibil! Cum să-l....

Marion: Ei, haide, dragule! Respectă regulile. Ești chiar obositor.

Ronald: (Vorbește cu dificultate.) Dar e absurd. Cum se presupune că ar trebui

să...
Sidney: Și pornim! (Dă drumul la muzică. Sidney îi încurajează.) Șiiiii .....stop!
Cine o primește pe următoarea?

Jane: Eva!

Sidney: Eva! Ce avem pentru Eva?

Jane: Portocală între genunchi.

Sidney: O portocală între genunchi pentru Eva! Dacă o scapi primeși automat o
altă pedeapsă. (Jane îi dă portocala.) Șiiii pornim! Și stop! Cine e norocosul?

Jane: Iarăși Ron!

Sidney: Ce primește Ron?

Jane: O lingură în gură. (Jane îi pune lingura în gură.)

Sidney: Și pornim!... Și Stop! Pe cine avem?

Jane: Geoffrey!

Sidney: Și ce primește Geoffrey?

Jane: Un ceainc pe cap!

Sidney: Și pornim!... Și stop! Marion primește pedeapsă! Ce-i dăm?

Jane: Să dea pe gât un pahar de gin. Dintr-una.

Sidney: Dintr-una? (Marion vine spre Jane și Sidney.)

Ronald: (Își scoate lingura din gură.) Nu. Ascultă...

Sidney: Ron și-a scos lingura din gură! Mai primește o pedeapsă. Ce mai avem?

Jane: Pară în lingură lin gură.

Sidney: Pară în lingură în gură! (Jane îi pune para în lingură.) Și pornim. Și

stop.

Jane: Geoffrey!

Sidney: Ce primește Geoffrey?

Jane: Prosop de bocătărie la picior.

Sidney: Prosop de bucătărie la picior. (Jane i-l leagă.) Și pornim. (Se urcă pe
masă.) Foarte frumos. Toată lumea dansează! Așa! Stop! Pedeapsă pentru
Marion!

Jane: Încă un gin dintr-una.

Sidney: Încă un gin dintr-una! (Jane și Marion vin una spre cealală. Se
întâlnesc în centrul scenei. Jane îi toarnă gin.) Minuant. Toată lumea dansează.
Ce frumos! (Sidney nu mai vrea să îi oprească. Țipă la ei cu un impuls isteric.
Sub comenzile lui stridente dansatorii se mișcă din ce în ce mai repede. Cade
cortina.)