Sunteți pe pagina 1din 1

🙏 RUGĂCIUNE CĂTRE LACRIMILE MAICII DOMNULUI;

…NU MAI PLÂNGE MAICA MEA, CĂCI NU MERIT LACRIMILE TALE…cea mai frumoasă rugăciune
pe care am citit-o vreodată, smerita cugetare te cuprinde după ce o rostești …

,,Nu mai plânge Maica mea, pentru că eu nu merit izvorul tămăduitor ce se naşte în
ochii Tăi. Te rog, Maica mea, nu mai plânge pentru sufletul meu amorţit, că îmi
este ruşine de mine…Poate dacă nu erau lacrimile Tale, şi blândeţea cu care Te rogi
Mântuitorului, eu eram demn de focul cel viu pentru mintea mea spurcată.
Mie frică de mine însumi, pentru că firea mea e tot un mucegai şi nu merit toate
câte am. Pentru ce mă chinuiesc vrăjmaşii mei?Apără-mă Maicuţă cu Preasfânt
Acoperământul Tău, şi dă-mi liniştea de care am nevoie. Nu mă lăsa, ajută-mă să mă
ridic.
Dă-mi o haină albă ca s-o port cu cinste, ochi deşchişi ca să văd Binele, dă-mi
tăcere ca să nu am răspuns în faţa vrăjmaşlor care mă chinuiesc şi vor să mă
ispitească. Dă-mi mie bucuria de a iubi din nou, dă-mi mie minte trează ca să mă
rog neâncetat.
Te rog, să mă îmbrăţişezi pe mine, marele păcătos, pentru că sufletul meu e însetat
de iertare, de iubire, te rog să mă laşi să plâng la picioarele Tale, Doamne că
mult am greşit. Te rog să primeşti rugăciunile noastre şi să fii alături de noi
mereu.
Îmbrăţisează-mă Maica mea că sunt singur, neputincios şi păcătos"

Amin, Amin, Amin!

S-ar putea să vă placă și