Sunteți pe pagina 1din 1

Fecioară Stăpână de Dumnezeu Născătoare, Preabinecuvântată și cu dar dăruită!

Pleacă urechea ta și auzi graiurile mele, cele rostite de gura mea spurcată și
necurată. Nu mă trece cu vederea pe mine, sărmanul, nu mă lăsa să pier până în
sfârșit pe mine, nevrednicul robul tău, ci folosește rugăciunile tale de Maică și
tămăduiește sufletul meu ticălos, care e zdrobit fără milă de viclenele mele
patimi. Vrăjmașul cel rău, strivindu-l cu păcatele iubirii de plăceri, l-a călcat
în picioare. Drept aceea, plin de toată rușinea, nu cutez și nu am obraz să cer de
la Dumnezeul meu Cel Iubitor de oameni iertare pentru mulțimea păcatelor mele și
tămăduire pentru rănile mele nevindecate, fiindcă mi-am spurcat templul trupului,
prin poftele mele netrebnice am vârât în el o mulțime de spurcăciuni și mi-am
vătămat toate simțurile cu lucruri neîngăduite.

Așadar, nu îndrăznesc să-mi ridic către cer mâinile spurcate de îndeletnicirile


cele rele, ci la îndurările tale nepovestite, întru tot fără de prihană Stăpână, mă
arunc eu, săracul și curvarul, că nu am altă scăpare afară de tine, singura mea
mângâiere și singurul meu ajutor grabnic. În tine nădăjduiesc: nu mă părăsi!
Plăcute sunt cererile tale înaintea Fiului tău; El Se bucură de mijlocirea ta și
împlinește degrabă rugăciunile tale cele pentru noi. Nu mă trece cu vederea pe
mine, cel mai sărman dintre oameni, și netrebnicia faptelor mele să nu curme mila
ta cea nemăsurată, Născătoare de Dumnezeu!

Primește această cerere a mea nimicnică, și cu rugăciunile tale de Maică fă-o


bineplăcută înaintea Fiului și Dumnezeului tău, învrednicindu-mă de Cereasca
Împărăție pe mine, cela ce laud și binecuvântez pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfântul
Duh. Amin.

S-ar putea să vă placă și