Sunteți pe pagina 1din 25

RUGĂCIUNE PENTRU MÂNTUIREA SUFLETULUI

Doamne şi Stăpânul vieţii mele, Prea Scump Mântuitor, Păstorul cel bun şi mult Milostive, ştiu şi
recunosc, Doamne, că păcatele mele sunt atât de mari şi nenumărate, căci nu merit să fiu ascultat
şi nici să primesc ceva bun de la Tine, căci rău înaintea Ta am făcut şi eu cu păcatele mele Te-am
răstignit a doua oară, căci ce fel de păcate nu am făcut, ce fel de răutăţi nu am urzit şi ţesut, cu
mintea, inima şi cu tot trupul şi sufletul meu, căci iată, îmi stau pururea înaintea mea şi le
mărturisesc Ţie, Domnului şi Dumnezeului şi Împăratului meu.

Ţie îţi spun toate neascultările mele de Cuvântului Adevărului Tău, de părinţii cei duhovniceşti şi
de cei trupeşti, Ţie îţi spun toate smintelile mele, toate desfrânările şi necurăţiile inimii mele, Ţie
îţi spun toate nelegiuirile şi păcatele mele, pe care le-am făcut fără frică şi ruşine de dreapta Ta
Judecată, pe care le-am mărturisit la duhovnic şi iarăşi le-am făcut, toate păcatele mele cele de
voie şi cele fără de voie, cele cu ştiinţă şi neştiinţă, cele din noapte şi din zi şi cele cu mintea şi
cu gândul, păcatele cele de moarte şi cele strigătoare la cer şi cele împotriva Duhului Sfânt,
păcatele cele mari şi cele mici şi mulţimea greşealelor mele, aceste păcate care îmi stau pururea
înaintea mea şi pentru care mă căiesc, şi-mi pare rău, şi zic din adâncul inimii mele: cum am
putut eu să fac asemenea nelegiuiri, cum de nu m-am înfricoşat de mânia Ta cea Dumnezeiască?
Pentru aceasta recunosc că sunt vinovat focului gheenei şi muncilor de veci, căci am păcătuit
mult, greu şi fără de iertare.

Am făcut...... (îţi aminteşti păcatele)

Am judecat păcatele aproapelui meu.

Am râs de păcatele aproapelui meu.

Am lăudat şi m-am asociat la păcate cu alţii şi altele multe pe care nu mi le mai amintesc. Pentru
toate acestea mă căiesc din inimă şi îmi pare rău, plâng şi sunt hotărât să nu mai fac; ajută-mi
neputinţei mele. Eu sunt oaia cea pierdută, cheamă-mă Mântuitorule şi mă mântuieşte, fie-ţi milă
de mine, Păstorule cel bun, că Tu ai zis, că nu cei sănătoşi au nevoie de doctor, şi ştiu că pentru
cei săraci şi păcătoşi ai venit.

Primeşte şi pocăinţa mea şi ajută-mă să nu mai păcătuiesc, caută cu milostivire, Doamne


Dumnezeule al Cerului şi al Pământului şi dă-mi dezlegare de toate păcatele mele, pe care le ştii
şi le cunoşti. Dezleagă-mă cum ai dezlegat pe păcătoasa. Primeşte-mă ca pe fiul cel rătăcit şi
încredinţează-mă ca pe Petru şi Pavel de iertarea Ta.

Iartă, Doamne, şi pe vrăjmaşii mei, care mă asupresc şi mă necăjesc, nu-i lăsa la pierzare. Dă-le
şi lor întoarcere la calea Ta.

Iartă, Doamne, păcatele cele din ştiinţă şi neştiinţă ale robului Tău, Părintele (numele), care mi-a
deschis ochii sufletului ca să cunosc calea Ta. Păzeşte-l de vrăjmaşii văzuţi şi nevăzuţi. Ţine-l
sănătos şi mai lasă-l printre noi, ca să ne călăuzească pe calea mântuirii.

Îţi mulţumim, Doamne, că ne-ai apărat cu mâna Ta cea tare şi mai lăsat pe vrăjmaşii noştri să
râdă de noi.

Îţi mulţumim, că ai păzit cu Darul Tău şi pe Părintele nostru duhovnicesc (numele).

Întăreşte, Doamne, pe toţi fraţii şi surorile noastre şi toată comunitatea noastră creştină ortodoxă.
Călăuzeşte-ne, Tu, pe toţi cu Harul Tău, până la capătul drumului, că fără de Tine, nu putem să
facem nimic.

Vino în ajutorul nostru, Doamne, că suntem împresuraţi de spinii necazurilor de tot felul. Adu-ţi
aminte Doamne, că, deşi, suntem păcătoşi, dar nu suntem vrăjmaşi ai Tăi, ci nişte neputincioşi.
Scapă-ne de toţi vrăjmaşii Tăi, Mântuitorule, şi fă-ne cât mai multe posibilităţi de a întoarce
sufletele pe calea Ta.

La Tine, Doamne, este toată nădejdea noastră, deşi nu suntem vrednici de mila Ta, dar Te ştim
bun şi lesne iertător.

Te rugăm, Mult Milostive Doamne, dă-ne înţelepciune de la Tine de sus, ca să putem deosebi
binele de rău, ca să putem să ne ferim de tot ce nu este plăcut înaintea Ta, să ştim cum să vorbim
şi să alegem numai cele plăcute Ţie, ca să ne putem mântui, înţelepciune, care să ne facă să
dispreţuim toate deşertăciunile lumii acestea.

Pentru rugăciunile Prea Curatei Maicii Tale; pentru rugăciunile oştirilor cereşti: Serafimilor,
Heruvimilor, Scaunelor şi Domniilor, Începătoriilor şi Puterilor, Stăpâniilor, Arhanghelilor şi
Îngerilor; pentru rugăciunile Sfinţilor Apostoli, Proorocilor, Mucenicilor, Cuvioşilor, Părinţilor,
Ierarhilor, ale Sfintelor Mucenice şi Cuvioasei Femei, cu ale Sfântului Înger păzitorul meu şi cu
ale Patronului meu... şi cu ale tuturor Sfinţilor Tăi, că binecuvântat eşti Doamne, de toate oştirile
cereşti şi Ţie slavă înălţăm şi noi în toată vremea vieţii noastre, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh,
Treimei celei de o fiinţă şi nedespărţită în vecii vecilor. Amin ! 

Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție.

Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și toate le împlinești,
Vistierul bunătăților și dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi, și ne curățește pe noi
de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi (de trei ori).

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doamne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă
fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vindecă neputințele noastre, pentru numele Tău.

Doamne miluiește (de trei ori), Slavă..., și acum...


Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfințească-Se numele Tău, vie împărăția Ta, fie voia Ta, precum
în cer așa și pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi și ne iartă nouă
greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbă-
vește de cel rău. Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui
Dumnezeu miluiește-ne pe noi. Amin

Cântarea 1: ,Glasul al 6-lea:

Irmos: Ajutor și acoperitor...

Stih: Miluiește-mă, Dumnezeule, miluiește-mă.

Acum mă apropii eu, păcătosul și împovăratul, către Tine, Stăpânul și Dumnezeul meu, și nu
îndrăznesc să mă uit la cer; numai mă rog și grăiesc: Dă-mi, Doamne, mai înainte, ca să plâng
faptele mele cu amar.

O, amar mie, păcătosului, că sunt ticălos mai mult decât toți oamenii; pocăință nu este întru
mine. Ci-mi dă mie, Doamne, lacrimi, ca să plâng faptele mele cu amar.

Slavă...

Omule nebun și ticălos, pentru ce-ți pierzi vremea în lene? Gândește-te la viața ta și te întoarce
către Dumnezeu, ca să plângi faptele tale cu amar.

Și acum..., a Născătoarei de Dumnezeu:

Maica lui Dumnezeu Preacurată, caută spre mine, păcătosul, și mă izbăvește de lațul vrăjmașului,
îndreptându-mă pe calea pocăinței, ca să plâng faptele mele cu amar.

Cântarea 3:

Irmos: Întărește, Doamne, pe piatra mărturisirii Tale...

Când se vor pune scaunele la judecata cea înfricoșătoare, atunci faptele tuturor oamenilor se vor
vădi; amar va fi atunci de cei păcătoși, căci vor fi trimiși la chinuri. Deci, aceea știind, suflete al
meu, pocăiește-te de faptele tale cele rele.

Drepții se vor bucura, iar păcătoșii vor plânge; ci atunci nimeni nu ne va putea ajuta, că faptele
noastre ne vor osândi pe noi. Drept aceea nu întârzia, ci, mai înainte de sfârșit, pocăiește-te de
faptele tale cele rele.

Slavă...

O, vai de mine, cel mult păcătos, care m-am spurcat cu faptele și cu gândurile, neavând picături
de lacrimi de la învârtoșarea inimii mele; ci acum caută la pământ, suflete al meu și te pocăiește
de faptele tale cele rele.
Și acum..., a Născătoarei de Dumnezeu:

Iată, Doamnă, Fiul tău ne învață spre bine; iar eu, păcătosul, pururea fug de cele bune; ci tu, ca o
milostivă, miluiește-mă ca să mă pocăiesc de faptele mele cele rele.

Cântarea 4:

Irmos: Auzit-a prorocul...

Desfătată și plăcută este aici calea dezmierdărilor, dar amară va fi ziua cea de apoi, când se va
despărți sufletul de trup. Deci, pocăiește-te de acestea, suflete al meu, pentru împărăția lui
Dumnezeu.

Pentru ce faci strâmbătate celui sărac? De ce oprești plata slugilor? Pe fratele tău nu-l iubești;
desfrânarea și amărăciunea iubești. Deci, lasă acelea, suflete al meu, și te pocăiește pentru
împărăția lui Dumnezeu.

Slavă...

O, nebune om! Până când te vei afunda și ca o albină vei aduna bogăția ta, care degrab va pieri
ca praful și ca cenușa? Ci caută mai vârtos împărăția lui Dumnezeu.

Și acum..., Născătoarei de Dumnezeu:

Doamnă, de Dumnezeu Născătoare, miluiește-mă pe mine păcătosul și mă întărește spre fapte


bune și mă păzește ca să nu mă răpească pe mine nepregătit moartea cea urâtă; ci mă povățuiește,
Fecioară, la împărăția lui Dumnezeu.

Cântarea 5:

Irmos: Pe mine, cel ce mânec...

Adu-ți aminte, ticălosule om, că de păcate ești robit: cu minciuna, cu clevetirea, cu vrajba, cu
neputința, ca de o fiară cumplită. Suflete al meu păcătos, au doară aceea ai voit?

Mi se cutremură mădularele și cu totul sunt vinovat, privind cu ochii, auzind cu urechile și cu


totul dându-mă pe mine gheenei. Suflete al meu păcătos, au doară aceea ai voit?

Slavă...

Pe desfrânatul și pe tâlharul care s-au pocăit i-ai primit, Mântuitorule, iar eu cu lenea păcatului
m-am îngreuiat și de cel rău sunt robit. Suflete al meu păcătos, au doară aceea ai voit?

Și acum..., a Născătoarei de Dumnezeu:


Ajutătoare minunată și grabnică tuturor oamenilor, Maica lui Dumnezeu, ajută-mi mie,
nevrednicului, că sufletul meu cel păcătos aceasta a voit.

Cântarea 6:

Irmos: Strigat-am cu toată inima mea...

Pe pământ viață desfrânată am viețuit și sufletul la întuneric l-am dat; dar acum, milostive
Stăpâne, izbăvește-mă de toată robia vrăjmașului și mă înțelepțește ca să fac voia Ta.

Cine face unele ca acestea, precum fac eu? Precum zace porcul în tină, așa și eu slujesc
păcatului; ci Tu, Doamne Dumnezeule, scoate-mă din trândăvia aceasta și-mi dă inimă ca să fac
voia Ta.

Slavă...

Scoală-te, omule ticălos, aleargă către Dumnezeu mărturisind păcatele tale și cazi lăcrimând și
suspinând; iar Acela, ca un îndurat, va da ție ajutor ca să faci voia Lui.

Și acum..., a Născătoarei de Dumnezeu:

Născătoare de Dumnezeu, Fecioară Preacurată, păzește-ne pe noi de răutățile vrăjmașului celui


văzut și celui nevăzut și primește rugăciunile noastre și le du pe acestea Fiului tău, și-mi dă
înțelepciune ca să fac voia ta.

Condacul, glasul al 6-lea:

Suflete al meu, pentru ce te îmbogățești în păcate? Pentru ce faci voia diavolului? În ce-ți pui
nădejdea? Părăsește-te de acestea și te întoarce către Dumnezeu strigând: Îndurate Doamne,
miluiește-mă pe mine, păcătosul!

Gândește, suflete al meu, la ceasul cel amar al morții și la judecata cea înfricoșătoare a
Făcătorului Dumnezeu; că îngerii cei întunecați te vor lua pe tine, suflete, și te vor duce în focul
cel de veci. Iar tu, mai înainte de moarte te pocăiește, strigând: Miluiește-mă, Doamne, pe mine,
păcătosul!

Cântarea 7:

Irmos: Greșit-am, fărădelege am făcut...

Nu nădăjdui, suflete al meu, în bogăția cea trecătoare sau în adunarea cea nedreaptă, că toate
acestea nu știi cui le vei lăsa, ci strigă: Miluiește-mă, Hristoase Dumnezeule, pe mine, păcătosul!

Nu nădăjdui, suflete al meu, în sănătatea trupească cea trecătoare, nici în frumusețea cea degrab
trecătoare, că vezi cum și cei puternici și cei tineri mor; ci strigă: Miluiește-mă, Hristoase
Dumnezeule, pe mine, nevrednicul!
Slavă...

Adu-ți aminte, suflete al meu, de viața cea de veci, de împărăția cerului cea gătită sfinților, de
întunericul cel mai din afară și de mânia lui Dumnezeu, care este asupra celor răi, și strigă: Mi-
luiește-mă, Hristoase Dumnezeule, pe mine, nevrednicul!

Și acum..., a Născătoarei de Dumnezeu:

Cazi, suflete al meu, la Maica lui Dumnezeu și te roagă ei, că este grabnic ajutătoare celor ce se
pocăiesc, să roage pe Hristos, Dumnezeul nostru, să mă miluiască pe mine, nevrednicul.

Cântarea 8:

Irmos: Pe Care oștile cerești...

Cum nu voi plânge când îmi aduc aminte de moarte? Că am văzut pe fratele meu în groapă,
zăcând fără de mărire și fără de chip. Dar ce aștept? Și în cine nădăjduiesc? Numai în Tine,
Doamne, pe Care Te rog ca, mai înainte de sfârșit, să mă îndreptezi.

Cu ochiul Tău cel milostiv caută spre mine când voi sta înaintea Ta și voi fi judecat, Unule lesne
iertătorule!

Binecuvântăm pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfântul Duh, Domnul.

Cred că vei veni să judeci viii și morții și toți vor sta întru a lor rânduială: bătrânii și tinerii,
conducătorii și supușii lor, domnii și judecătorii, bogații și săracii, femeile și bărbații. Oare cum
mă voi afla eu atunci? Drept aceea, strig Ție: Dă-mi, Doamne, mai înainte de sfârșit să mă
pocăiesc!

Și acum..., a Născătoarei de Dumnezeu:

Preacurată Născătoare de Dumnezeu, primește rugăciunea mea cea nevrednică, păzește-mă de


moartea cea urâtă și-mi dăruiește mai înainte de sfârșit să mă pocăiesc.

Cântarea 9:

Irmos: Nașterea cea fără de sămânță...

Acum scap la voi, îngeri, arhangheli și toate puterile, care stați înaintea scaunului lui Dumnezeu:
Rugați-vă către Făcătorul vostru să fie izbăvit sufletul meu de chinurile cele veșnice.

Acum plâng către voi, sfinților, patriarhilor, împăraților și prorocilor, apostolilor și arhiereilor și
toți aleșii lui Hristos, ajutați-mi mie la judecată, ca să se mântuiască sufletul meu de întunericul
vrăjmașului.

Slavă...
Acum ridic mâinile mele către voi, sfinților mucenici, pustnicilor, preacuvioșilor și toți sfinții,
care vă rugați către Dumnezeu pentru toată lumea, ca să se mântuiască sufletul meu în ceasul
morții.

Și acum..., a Născătoarei de Dumnezeu:

Maica lui Dumnezeu, ajută-mi mie, celui ce cu totul întru tine nădăjduiesc, și roagă pe Fiul tău ca
să mă pună pe mine, nevrednicul, de-a dreapta Sa, când va ședea să judece viii și morții.

Apoi: Rugăciunea "Cuvine-se cu adevărat

Cuvine-se cu adevărat să te fericim, Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită și prea


nevinovată și Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce ești mai cinstită decât heruvimii și mai mărită
fără de asemănare decât serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe tine,
cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.

Nădejdea mea este Tatăl, scăparea mea este Fiul, acoperământul meu este Duhul Sfânt; Treime
Sfântă, slavă Ție.

Slavă…, Și acum…, Doamne, miluiește (de 3 ori). Părinte, binecuvintează, și apolisul.

Dumnezeule, întru numele Tău mântuieşte-mă şi întru puterea Ta mă judecă. Dumnezeule,


ascultă rugăciunea mea, pleacă urechea Ta la graiurile gurii mele. Ia aminte spre mine şi mă
ascultă, că m-am mâhnit întru îngrijorarea mea şi m-am abătut. Inima mea s-a tulburat întru mine
şi frica morţii a căzut asupra mea. Temere şi cutremur au venit peste mine şi întunericul m-a
acoperit. Doamne, Dumnezeul mântuirii mele, ziua am strigat şi noaptea înaintea Ta. Să ajungă
până la Tine rugăciunea mea, că s-a umplut de rele sufletul meu şi viaţa mea de iad s-a apropiat!
Miluieşte-mă, Doamne, că neputincios sunt! Vindecă-mă, că s-a tulburat foarte sufletul meu.
Ostenit-am întru suspinarea mea. În toate nopţile îmi stropesc patul cu lacrimile mele şi în ele
îmi scald aşternutul. Pentru ce eşti mâhnit, suflete al meu, şi pentru ce mă tulburi? Nădăjduieşte
spre Dumnezeu şi mă voi mărturisi Lui, mântuirea feţei mele şi Dumnezeul meu.

Acatistul Domnului nostru Iisus Hristos linistitorul sufletelor noastre

Rugaciunile incepatoare:

In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh. Amin

Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie!


Imparate ceresc, Mangaietorule, Duhul adevarului, Care pretutindeni esti si toate le plinesti,
Vistierul bunatatilor si Datatorule de viata, vino si Te salasluieste intru noi si ne curateste de
toata intinaciunea si mantuieste, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi.


Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi.

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh, si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Preasfanta Treime, miluieste-ne pe noi. Doamne, curateste pacatele nostre, Stapane, iarta
faradelegile noastre; Sfinte, cerceteaza si vindeca neputintele noastre, pentru numele Tau.

Doamne miluieste, Doamne miluieste, Doamne miluieste.

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh, si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Tatal nostru, Carele esti in ceruri, sfinteasca-se numele Tau, vie imparatia Ta, faca-se voia Ta,
precum in cer asa si pe pamant. Painea noastra cea spre fiinta da-ne-o noua astazi. Si ne iarta
noua greselile noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri. Si nu ne duce pe noi in ispita, ci ne
izbaveste de cel viclean. Ca a Ta este Imparatia si puterea si slava, acum si pururea si in vecii
vecilor. Amin.

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul!


TROPARUL (Glas 1)

Linistitorul cel Sfant si minunat al valurilor inspumate si salvatorul trupesc si sufletesc al


Sfantului Petru, linisteste-ne pe noi sufleteste si trupeste, si salveaza pe toti alesii tai, din focul ce
va fi sa vina, ca sa-ti cantam Iisuse salvator ceresc, salveaza-ne pe noi pacatosii.

CONDAC 1

Trimis ai fost de Dumnezeu pe pamant sa salvezi neamul omenesc de la prabusire totala, iar noi
cei de acum iti cantam : Iisuse linisteste sufletele noastre si salveaza pe alesii tai.
ICOS 1

Planul cel Sfant si Dumnezeiesc a fost realizat prin tine Doamne Iisuse care ai acceptat smerita
lucrare de a te intrupa in pantecul Preacuratei Maicii Tale, Tu care esti necuprins in ceruri, ai fost
cuprins de pantece feciorelnic, iar noi cantam asa :

1. Iisuse, linistea noastra,


2. Iisuse, linistea urmasilor tai,
3. Iisuse, linistea Dumnezeiasca,
4. Iisuse, linistea mai presus de cea omeneasca,
5. Iisuse, linistea cugetarilor noastre,
6. Iisuse, linistea copiilor nostri,
7. Iisuse, linistea celor tulburati,
8. Iisuse, linistea celor inviforati cu idei sau fapte rele,
9. Iisuse, linistea celor impovarati cu minciuni sau vorbe desarte,
10. Iisuse, linistea celor smeriti,
11. Iisuse, linistea celor ce nu sunt amagiti,
12. Iisuse, linistea celor curati la suflet,
13. Iisuse, linisteste sufletele noastre si salveaza pe alesii tai.

CONDAC 2

Dragoste multa avand Maica de la tine, nu s-a tulburat cand I s-a vestit de dreptul Simion, ca prin
sufletul ei va trece sabia, ci mai vartos a cantat lui Dumnezeu: Aliluia ! Aliluia ! Aliluia !

ICOS 2

Sfanta Familie compusa din Preacurata Fecioara, dreptul Iosif protectorul si micutul prunc Iisus:
nu s-a tulburat la vestirea de catre Ingerul trimis din Imparatia Cerurilor, care a zis: " – Scoala,
Iosife, ia pruncul si pe Fecioara si fugi in Egipt, ca Irod imparatul, a pus gand rau pruncului. " Cu
totii ascultand a-ti facut, asa cum s-a poruncit, iar noi cantam din toata inima asa :

1. Iisuse, linistea Sfintei familii,


2. Iisuse, linistea familiilor noastre,
3. Iisuse, linistea rugaciunilor noastre,
4. Iisuse, linistea Sfintilor Ingeri pazitori,
5. Iisuse, linistea Sfintilor ocrotitori,
6. Iisuse, linistea Heruvimilor mangaietori,
7. Iisuse, linistea Serafimilor ascultatori care canta melodios,
8. Iisuse, linistea Sfintilor Ingeri de la tronul tau ceresc,
9. Iisuse, linistea Domnilor ceresti,
10. Iisuse, linistea Sfintilor Arhangheli si a ostirilor ceresti ordonate,
11. Iisuse, linistea Scaunelor ceresti,
12. Iisuse, linistea Incepatoriilor,
13. Iisuse, linisteste sufletele noastre si salveaza pe alesii tai.
CONDAC 3

Intorcandu-va din Egipt si stabilindu-va in Nazaret, a-ti cautat linistea cea minunata, lucrand in
pace si cantand lui Dumnezeu : Aliluia ! Aliluia ! Aliluia !

ICOS 3

La varsta de 12 ani trup de copil avand, dar inteligenta fiind Dumnezeiasca, ai uimit pe toti
invatatii timpului acela, care timp de trei zile le-ai explicat adevarurile sfinte, drept pentru care
unii s-au lamurit, iar noi cu liniste si pace in suflet cantam :

1. Iisuse, linistea Nazaretului,


2. Iisuse, linistea pamanteasca,
3. Iisuse, linistea lucratorilor cinstiti,
4. Iisuse, linistea copiilor ascultatori,
5. Iisuse, linistea dezbaterilor sfinte,
6. Iisuse, linistea celor ce te-am auzit,
7. Iisuse, linistea celor ce te-am ascultat,
8. Iisuse, linistea celor care I-ai invatat,
9. Iisuse, linistea celor pe care I-ai luminat,
10. Iisuse, linistea celor care, pe calea adevarului au umblat,
11. Iisuse, liniste duhovniceasca,
12. Iisuse, liniste nepriceputa de mintea omeneasca,
13. Iisuse, linisteste sufletele noastre si salveaza pe alesii tai.

CONDAC 4
Tulbureala vremurilor acelora si vuietul zgomotos al evenimentelor din timpul tineretii tale
pamantesti nimic rau nu ti-au facut Doamne Iisuse ci pe toate le-ai petrecut, iar noi cantam cu
drag : Aliluia ! Aliluia ! Aliluia !

ICOS 4

Dincolo de vremuri a fost Tatal Ceresc, care te-a ocrotit, cu ocrotire cereasca, nimeni nu s-a atins
de tine, fiindca ai fost supravegheat si indrumat iar noi din toata inima strigam:

1. Iisuse, linistea tineretilor tale,


2. Iisuse, linisteste si pe tinerii din zilele noastre,
3. Iisuse, linistea celor din jurul tau,
4. Iisuse, linistea celor ce te-au dorit mereu,
5. Iisuse, liniste netulburata,
6. Iisuse, liniste mult visata,
7. Iisuse, liniste neinviforata,
8. Iisuse, liniste necurmata,
9. Iisuse, liniste mult prea-adevarata,
10. Iisuse, liniste nefurata,
11. Iisuse, liniste ponderata,
12. Iisuse, liniste prea-curata,
13. Iisuse, linisteste sufletele noastre si salveaza pe alesii tai.

CONDAC 5

Botezand la Iordan, Sfantul Ioan Botezatorul aducea pace si liniste, in sufletele multora, iar cand
te-a vazut a zis : "Iata Mielul lui Dumnezeu, cel ce ridica pacatele lumii !" iar noi cu totii intr-un
glas sa cantam : Aliluia ! Aliluia ! Aliluia !
ICOS 5

Zbuciumul multora s-a potolit la botezul Sfantului Ioan, iar la botezul tau Doamne, glas ceresc s-
a auzit de la Tatal care spunea : " Acesta este Fiul meu iubit, intru care am binevoit ", iar Duhul
Sfant in chip de porumbel s-a asezat pe umarul tau, apoi plecand in pustiu in pace si liniste ai
postit 40 de nopti, rugandu-te catre Tatal Ceresc, iar noi cantam :

1. Iisuse, linistea celor botezati,


2. Iisuse, linistea celor ce se pocaiesc,
3. Iisuse, linistea celor ce la nimeni rau nu doresc,
4. Iisuse, linistea celor ce au auzit glasul parintesc al Tatalui Ceresc,
5. Iisuse, linistea celor ce postesc,
6. Iisuse, linistea celor ce cu buna nevointa se nevoiesc,
7. Iisuse, linistea celor ce te iubesc,
8. Iisuse, linistea celor ce in virtuti crestinesti infloresc,
9. Iisuse, linistea celor ce slavesc pe Bunul Dumnezeu,
10. Iisuse, linistea celor ce slavesc Puterile Ceresti,
11. Iisuse, linistea celor ce nu se grabesc sa faca rau,
12. Iisuse, linistea celor ce sunt ca tine,
13. Iisuse, linisteste sufletele noastre si salveaza pe alesii tai.

CONDAC 6

Intr-un mod foarte linistit l-ai alungat pe vicleanul ispititor care era dornic sa vada, cine esti, si tu
I-ai poruncit sa mearga inapoia ta si sa se inchine lui Dumnezeu, iar el fugind nu I-a cantat lui
Dumnezeu : Aliluia ! Aliluia ! Aliluia !

ICOS 6

Dupa postirea minunata in pustiu si dupa alungarea ispititorului vrasmas ai inceput sa alegi
pe Sfintii Apostoli, din oameni netinand cont de varsta lor, iar noi asa cantam :
1. Iisuse, liniste Dumnezeiasca pe pamant,
2. Iisuse, liniste sfanta si stralucitoare,
3. Iisuse, liniste minunata care niciodata nu moare,
4. Iisuse, liniste binecuvantata de Tatal nostru cel Ceresc,
5. Iisuse, linistea rugaciunii smerite,
6. Iisuse, linistea vietuirii cinstite,
7. Iisuse, linistea in duh si adevar,
8. Iisuse, linistea Sfintilor Apostoli,
9. Iisuse, linistea celor ce te-au cunoscut,
10. Iisuse, linistea celor cu varsta inalta,
11. Iisuse, linistea celor cu varsta mijlocie,
12. Iisuse, linistea feciorilor si a fecioarelor curate,
13. Iisuse, linisteste sufletele noastre si salveaza pe alesii tai.
CONDAC 7

Propavaduind Sfanta Evanghelie ai facut minuni mari, ai platit vama cu un ban scos din gura
unui peste ai inviat mortii, scotand rudele din zbuciumul provocat de moartea celor apropiati, ai
oprit vantul si valurile marii cu puterea Ta supra-omeneasca, l-ai salvat pe ucenicul Tau Petru de
la innec, iar alta data pe toti cei 12 Apostoli, care strigau infricosati: "Scoala Doamne, ca noi
pierim !" asa si noi acum strigam: Aliluia! Aliluia ! Aliluia !

ICOS 7

Oamenii care au vazut certarea marii si oprirea vantului au ramas mirati si se intrebau: "Cine este
acesta, de care vantul si valurile marii asculta?" Iar noi acum linistiti cantam:

1. Iisuse, linistitorul valurilor marii,


2. Iisuse, linistitorul vantului,
3. Iisuse, linistitorul sufletelor Sfintilor Apostoli,
4. Iisuse, linistitorul intregului zbucium,
5. Iisuse, linistitorul sufletelor celor alesi de tine,
6. Iisuse, linistitorul celor ce s-au nelinistit,
7. Iisuse, linistitorul celor ce s-au intrebat,
8. Iisuse, linistitorul celor ce pe toate le-au priceput,
9. Iisuse, linistitorul celor ce sunt in multe nevoi,
10. Iisuse, linistitorul celor ce sunt oameni ca noi,
11. Iisuse, linistitorul celor smeriti si binecuvantati,
12. Iisuse, linistitorul celor greu incercati,
13. Iisuse, linisteste sufletele noastre si salveaza pe supusii tai.

CONDAC 8

Cei care au fost zbuciumati de duhurile raului, nu puteau dormi si nici locui in asezaminte
omenesti, iar lui Dumnezeu nu puteau sa-I cante: Aliluia! Aliluia ! Aliluia !

ICOS 8

In mai multe randuri ai scos duhurile rele din oameni, din copii sau femei, curatandu-i,
luminandu-i si linistindu-i, noi cantam asa:
1. Iisuse, linistitorul celor care au fost bantuiti de duhuri rele,
2. Iisuse, linistitorul celor ce nu puteau locui in locuinte
3. Iisuse, linistitorul celor ce au trait in morminte,
4. Iisuse, linistitorul celor ce aveau duh rau si ieseau la drum,
5. Iisuse, linistitorul si curatatorul Mariei Magdalena,
6. Iisuse, linistitorul femeii canonience,
7. Iisuse, linistitorul si vindecatorul femeii canonience,
8. Iisuse, linistitorul copilului care era aruncat in foc sau apa de duhurile rele,
9. Iisuse, linistitorul si vindecatorul oamenilor chinuiti de duhurile necurate,
10. Iisuse, linistitorul crestinilor,
11. Iisuse, linistitorul sfant si preacurat, biruitor asupra tuturor relelor,
12. Iisuse, linistitorul celor ce nu te stiau,
13. Iisuse, linisteste sufletele noastre si salveaza pe supusii tai

CONDAC 9

Voind unii tulburati cu duhul, sa te ia si sa te arunce intr-o prapastie, nimic nu au reusit, caci
trecand printre ei ai plecat din locul acela, iar aceia nedandu-si seama de nimic, nu canta lui
Dumnezeu: Aliluia! Aliluia ! Aliluia !

ICOS 9

Unii nu au vrut sa asculte vestea buna a Imparatiei Cerurilor ci se nelinisteau iscodind sau
cautand motive Fiului lui Dumnezeu, dar toti fiind loviti in fapta sau in cuvant de Duhul
Domnului Iisus Christos, plecau fara cuvant de crancenare, iar noi cantam asa:

1. Iisuse, linistitorul celor ce au vrut sa te arunce in prapastie,


2. Iisuse, linistitorul celor ce aprig se pornisera impotriva ta,
3. Iisuse, linistitorul celor ce te urmareau fara motiv,
4. Iisuse, linistitorul celor ce te iscodeau,
5. Iisuse, linistitorul celor ce cu dragoste te priveau,
6. Iisuse, linistitorul si vindecatorul soacrei Sfantului Petre
7. Iisuse, linistitorul sutasului caruia I-ai vindecat sluga,
8. Iisuse, linistitorul si speranta celui vindecat la Siloam,
9. Iisuse, linistea si vederea orbului din nastere,
10. Iisuse, linistea leprosilor vindecati,
11. Iisuse, linistea surorilor lui Lazar cel inviat dupa 4 zile,
12. Iisuse, linistea lui Zaheu vamesul care s-a pocait de faptele lui,
13. Iisuse, linisteste sufletele noastre si salveaza pe supusii tai
CONDAC 10

Oamenii cei rai vazand minunile tale si propavaduirea ta cea minunata impinsi de duhuri rele s-
au gandit sa te prinda, uitand sa cante lui Dumnezeu : Aliluia ! Aliluia ! Aliluia !

ICOS 10

Stiind ca vei fi tradat, prins si rastignit, de trei ori ai vestit Apostolilor tai, patimirile tale, apoi
schimbandu-te la fata, pe muntele Taborului le-ai aratat fiinta ta Dumnezeiasca, iar ei neputand
privi intreaga-ti stralucire au cazut jos iar noi cu cinste strigam :
1. Iisuse, liniste dorita,
2. Iisuse, liniste neoprita,
3. Iisuse, liniste sfanta care nu te-ai tulburat usor,
4. Iisuse, liniste primitoare de vesti rele,
5. Iisuse, liniste primitoare de patimi,
6. Iisuse, liniste stralucitoare care te-ai aratat in muntele Tabor,
7. Iisuse, liniste cuprinzatoare dintre Moise si Ilie,
8. Iisuse, liniste aratatoare de Dumnezeu,
9. Iisuse, liniste cu efect minunat,
10. Iisuse, liniste cutremuratoare,
11. Iisuse, linistea mea de viata viitoare,
12. Iisuse, liniste sfanta cu adanca chemare,
13. Iisuse, linisteste sufletele noastre si salveaza pe alesii tai.

CONDAC 11

Batranii, carturarii si arhiereii au beneficiat de un tradator pe nume Iuda Iscariotul, care nelinistit
fiind a acceptat, sa faca vanzare pentru 30 de arginti, uitand sa cante lui Dumnezeu : Aliluia !
Aliluia ! Aliluia !

ICOS 11
Facand Cina de taina, care infricosatoare era, datorita relelor ce se lucrau, impreuna cu cei 12
Apostoli ai stat la masa, iar celui ce urma sa te tradeze, I-ai spus cu liniste Dumnezeiasca : " du-
te si implineste ce ai de implinit ". dupa ce tradatorul a plecat, impreuna cu ceilalti ai intrat in
gradina Ghetsimani, unde lacrimi de sange curgeau din fiinta ta Dumnezeiasca, iar Tatal ti-a
trimis un Sfant Inger de intarire, iar noi cantam asa:

1. Iisuse, liniste de nedescris pentru noi,


2. Iisuse, liniste desavarsita in fata multor nevoi,
3. Iisuse, liniste minunata care ai infruntat pe tradator,
4. Iisuse, liniste de nedescris care nu l-ai oprit pe tradator,
5. Iisuse, liniste tainica care pentru tot te-ai pregatit,
6. Iisuse, liniste infricosatoare la Cina cea de taina ,
7. Iisuse, linistea celor ramasi cu tine,
8. Iisuse, linistea rugaciunii tale,
9. Iisuse, linistea lacrimilor amare,
10. Iisuse, linistea lacrimilor de sange,
11. Iisuse, linistea minunata care ai vazut pe ingerul de intarire,
12. Iisuse, linistea dispusa spre jertfa si sacrificiu suprem,
13. Iisuse, linisteste sufletele noastre si salveaza pe alesii tai.
CONDAC 12

Oamenii cei rai insotiti de tradator au venit in gradina Ghetsimani, au luat pe Domnul Iisus si l-
au legat, iar Petru Apostolul, aprinzande-se a tras sabia si a taiat urechea lui Malhus, iar Domnul
Iisus I-a zis: " Baga sabia la loc in teaca, ca cel ce da cu sabia, de sabie va pieri. " Atunci toti s-au
risipit, iar cei ce l-au luat pe Domnul Iisus, nu au cantat : Aliluia ! Aliluia ! Aliluia !

ICOS 12

Ai fost supus judecatii nedrepte, Doamne Iisuse ai fost purtat de la Ana la Caiafa, de la Pilat la
Irod (Agripa ), ai fost imbracat cu haina rosie, cu cununa de spini pe cap, cu trestie batut, la stalp
legat si biciuit, spre Golgota dus cu crucea in spate, iar femeile plangeau. Insa Tu le-ai spus : "nu
ma plangeti pe mine fiice ale Ierusalimului, ci plangeti-va pe voi. " Apoi rastignit pe cruce ai
zis : "Iarta-le, Tata Ceresc, ca acestia nu stiu ce fac " , dupa care ai strigat cu glas tare : Tata
Ceresc, in mainile tale imi dau Duhul meu ". Atunci, cerul s-a intunecat, pamantul s-a
cutremurat, catapeteasma templului s-a rupt in doua, prea Curata Maica Ta s-a intristat, iar noi
strigam asa :
1. Iisuse, linistea celui ce pe toate le-ai acceptat,
2. Iisuse, linistea indurarilor,
3. Iisuse, linistea suferintelor,
4. Iisuse, linistea indurata a celor ce te-au urmat la calvar,
5. Iisuse, linistea celor ce te plangeau,
6. Iisuse, linistea Veronicai care pe fata te-a sters,
7. Iisuse, linistea minunilor de pe ultimul drum,
8. Iisuse, linistea iubitorilor Tai de acum,
9. Iisuse, linistea puterii tale Dumnezeiesti, ce mult ai suferit pentru noi,
10. Iisuse, linistea celor iertati,
11. Iisuse, linistea talharului binevoitor,
12. Iisuse, linistea Sfantului Ioan Evanghelistul, care a luat-o in grija pe Preacurata Maica a Ta,
13. Iisuse, linisteste sufletele noastre si salveaza pe alesii tai.

CONDAC 13

A treia zi dupa scripturi ai inviat, Doamne Iisuse Hristoase iar noi crestinii din Romania si din
toata lunea cantam: Aliluia, Aliluia, Aliluia(de 3 ori)
Apoi Icos 1 si apoi Condac 1.

Rugaciune pentru linistirea sufleteasca

Doamne Iisuse Hristoase, Mantuitorule al nostru, protectorule si binefacatorule al intregii


omenirii, linisteste sufletele noastre cele zbuciumate si ne indeamna pe toti pe calea mantuirii si a
sfintei conlucrari ceresti. Amin.
Rugăciune pentru suflet
Doamne, dă-mi puterea de a accepta lucrurile pe care nu le pot schimba. Dă-mi Doamne curajul
de a schimba lucrurile pe care le pot schimba și ințelepciunea de a face diferența dintre
ele! Amin!

Rugăciune pentru pace și liniște sufletească


Doamne, daruiește-mi să primesc cu liniște sufletească tot ce-mi va aduce ziua de
azi! Învrednicește-mă să mă dau întru totul Sfintei voii Tale! În tot ceasul astăzi, povățuiește-mă
și în toate mă sprijinește! Oricare vor fi veștile pe care le voi primi în timpul zilei, învață-mă să
le primesc cu sufletul liniștit și întărit în credința că peste toate este Sfânta voia Ta! În toate
faptele și cuvintele mele Tu călăuzește-mi gândurile și simțirile! În toate întâmplările
neașteptate, nu mă lăsa să uit că totul vine de la Tine! Învață-mă să fiu deschis și înțelept cu
fiecare dintre mădularele familiei mele duhovnicești, pe nimeni amărând, pe nimeni
întristând! Doamne, dă-mi putere să port osteneala zilei de astăzi și toate întâmplarile din vremea
ei! Călăuzește-mi voia și învață-mă să mă rog, să nădăjduiesc, să cred, să iubesc, să rabd și să
iert! Amin!

Rugăciune pentru uşurarea sufletului la întristări, spaimă, gânduri şi vise urâte


Dumnezeule, întru numele Tău mântuieşte-mă şi întru puterea Ta mă judecă. Dumnezeule,
ascultă rugăciunea mea, pleacă urechea Ta la graiurile gurii mele. Ia aminte spre mine şi mă
ascultă, că m-am mâhnit întru îngrijorarea mea şi m-am abătut. Inima mea s-a tulburat întru mine
şi frica morţii a căzut asupra mea. Temere şi cutremur au venit peste mine şi întunericul m-a
acoperit. Doamne, Dumnezeul mântuirii mele, ziua am strigat şi noaptea înaintea Ta. Să ajungă
până la Tine rugăciunea mea, că s-a umplut de rele sufletul meu şi viaţa mea de iad s-a apropiat!
Miluieşte-mă, Doamne, că neputincios sunt! Vindecă-mă, că s-a tulburat foarte sufletul meu.
Ostenit-am întru suspinarea mea. În toate nopţile îmi stropesc patul cu lacrimile mele şi în ele
îmi scald aşternutul. Pentru ce eşti mâhnit, suflete al meu, şi pentru ce mă tulburi? Nădăjduieşte
spre Dumnezeu şi mă voi mărturisi Lui, mântuirea feţei mele şi Dumnezeul meu. (Psalmii lui
David)
Rugăciune pentru pacea sufletului și scăparea din necazuri
Cel ce în toată vremea și în tot ceasul, în cer și pe pământ, ești închinat și slăvit, Hristoase
Dumnezeule, îndelung-Răbdătorule, mult-Milostive și mult-Milosârde; care pe cei drepți iubești
și pe cei păcătoși miluiești; care pe toți chemi la mântuire pentru făgăduința bunătăților ce au să
fie. Însuți, Doamne, primește și rugăciunile noastre în ceasul acesta și îndreptează viața noastră
spre poruncile Tale; sufletele noastre le sfințește, trupurile curățește, cugetele îndreptează,
gândurile curățește și ne izbăvește pe noi de tot necazul celor rele și al durerii. Înconjoară-ne pe
noi cu sfinții Tăi îngeri, ca prin mijlocirea lor fiind păziți și povățuiți, să ajungem la unirea
credinței și la cunoștința slavei Tale celei neapropiate, că binecuvântat ești în vecii
vecilor. Amin!
Rugăciune către Domnul Iisus pentru linişte sufletească
Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeule Mântuitor, Protector şi Binefăcător al întregii lumi, Te
rugăm linişteşte sufletele noastre zbuciumate, ca să ne putem ruga cu inima fierbinte! Te rugăm
linişteşte vieţile noastre agitate, ca să ne putem bucura de ele! Te rugăm linişteşte minţile noastre
pervertite, gândurile noastre bolnave şi luminează-ne, înţelepţeşte-ne, smereşte-ne, întăreşte-ne,
dă-ne pace sufletească, răbdare şi ne îndeamnă pe toţi pe calea mântuirii şi a sfintei conlucrări
cereşti! Dăruieşte-ne Doamne liniştea Ta Dumnezeiască, Pacea Ta, ca acoperământ pentru
vremuri grele! Doamne Iisuse Hristoase, cu genunchii plecaţi ne închinăm Ţie, Îţi mulţumim
pentru toate şi Te slăvim în inimile noastre: Slăvit să fii în veci, Doamne Dumnezeul
nostru! Amin!

Rugaciune de multumire pentru binefacerile primite de la Dumnezeu

Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Dumnezeule a toata milostivirea si indurarea.

Tu Care ai nemăsurată mila, nespusa si neajunsa iubire de oameni. Cazand acum catre a Ta
slava, cu frica si cu cutremur, aduc Tie multumire pentru binefacerile de care m-ai invrednicit pe
mine, nevrednicul robul Tau.

Te slavesc, Te laud si Te cant ca pe un Domn, Stapan si Facator de bine. Si iarasi cazand inaintea
Ta, Iti multumesc si cu smerenie ma rog nemasuratei si negraitei Tale milostiviri ca si de acum
inainte sa-mi daruiesti faceri de bine, ca sa sporesc in dragostea de Tine si de aproapele meu.

Izbaveste-ma de tot raul si necazul. Daruieste-mi liniste.

Si ma invredniceste ca in toate zilele vietii mele totdeauna multumire sa-Ti aduc si sa graiesc si
sa cant cele preabune Tatalui si Fiului si Sfantului Duh. Acum si pururea si in vecii vecilor.
Amin!

Rugăciune către Sfântul Arhanghel Mihail

Sfinte și mare Arhanghele al lui Dumnezeu, Mihaile, care cel dintâi între îngeri stai dinaintea
Treimii celei negrăite, sprijinul și păzitorul neamului omenesc, care ai zdrobit în Ceruri cu oștile
tale capul prea-trufașului diavol și rușinezi pururea pe pământ răutatea și viclenia lui, la tine
alergăm cu credință și ne rugăm ție cu dragoste: fii pavăza nestricată și coif tare Sfintei Biserici
și neamului nostru dreptcredincios, păzindu-ne cu spada ta purtătoare de fulgere de toți vrăjmașii
văzuți și nevăzuți.

Nu ne lăsa pe noi, o, Arhanghele al lui Dumnezeu, fără ajutorul și ocrotirea ta, pe cei ce lăudam
astăzi sfântul tău nume. Iată că, deși mult gresiți suntem, nu voim să pierim întru fărădelegile
noastre, ci să ne întoarcem la Domnul, ca să ne călăuzească spre lucruri bune. Luminează mințile
noastre cu lumina feței lui Dumnezeu, care strălucește totdeauna pe fruntea ta ca un fulger la
arătare, ca să putem pricepe care este voia lui Dumnezeu, bună și desăvârșită, în ceea ce ne
privește, și să cunoaștem toate câte se cuvine nouă să le facem și câte să le trecem cu vederea și
să le părăsim.
Întărește-ne cu harul Domnului voința slabă și dorirea lipsită de vlagă, că întărindu-ne în legea
Domnului, să încetăm a ne mai primejdui cu cugetele pământești și cu poftele trupești,
aplecându-ne, după asemănarea copiilor lipsiți de minte, către frumusețile degrabă pieritoare ale
lumii acesteia și uitând în chip nesăbuit cele veșnice și cerești de dragul celor stricăcioase și
pământești.

Mai presus de toate acestea, cere de Sus pentru noi duhul adevăratei pocăințe, întristarea cea
nefățarnică după Dumnezeu și zdrobirea pentru păcatele noastre, ca zilele ce ne-au mai rămas din
această viață trecătoare să le cheltuim nu spre plăcerea simțurilor și hrănirea patimilor noastre, ci
întru îndreptarea cu lacrimi de credință și zdrobire a inimii, cu nevoințele curăției și cu
bineplăcutele fapte ale milostivirii.

Iar când se va apropia ceasul sfârșitului nostru, al slobozirii din legăturile acestui trup pieritor, nu
ne lasă pe noi, Arhanghele al lui Dumnezeu, fără de apărare împotriva duhurilor răutății care sunt
în văzduhuri și obișnuiesc a împiedica urcușul sufletului omenesc la cele de Sus, ca păziți fiind
prin tine, fără mpiedicare să ajungem în sălașurile prea-slăvite ale Raiului, unde nu este durere,
nici întristare, nici suspin, ci viață fără de sfârșit.

Și, învrednicindu-ne a vedea prealuminatul chip al Preabunului nostru Domn și Stăpân, și căzând
cu lacrimi la picioarele Lui, cuprinși de bucurie și umilin a sa strigăm: slava Ție, Preaiubitul
nostru Mântuitor, Care pentru preamultă dragoste pe care o ai față de noi, nevrednicii, ai binevoit
a trimite pe îngerii Tăi ca să slujească mântuirii noastre! Amin!

A doua rugăciune către Sfântul Arhanghel Mihail

O altă rugăciune adresată Sfântului Arhanghel Mihail pentru întrajuturarea ta și a celor dragi
ție. Poate că e bine să precizăm că importantă nu e durata rugăciunii, ci rostirea ei cu credință
și din suflet, fără să pui la îndoilă că va fi auzită și îndeplinită. 
„Preaslăvit prinț al oştirilor cereşti, Sfinte Arhanghele Mihaile, apără-mă pe mine, robul / roaba
lui Dumnezeu (și-ți rostești numele) şi pe (spui numele celor pentru care te rogi – copiii, soţul,
soţia, părinţii, prieteni etc) de duhurile rele răspândite în văzduh, de răutatea oamenilor, de tot
ce-i mânie, urgie, necaz, boală şi nenorocire pe acest pământ.
Ne punem sub ocrotirea ta şi avem încredere în ajutorul tău!

Apără-ne cu Preasfânta Cruce a lui lisus Hristos, Domnul nostru, care cu adevărat S-a răstignit şi
a pătimit pentru iertarea şi salvarea oamenilor de la chinurile veşnice! Du Celui Preaînalt
rugăciunile noastre, ca să se coboare asupra noastră îndurările Sale, iar în ceasul morţii noastre
condu sufletele noastre la cer! Amin!”

Rugăciune către Sf. Arhanghel Gavriil


O, Sfinte Arhanghele Gavriil, desăvârşit lucrătorule, care cu numele şi cu fapta mărturiseşti
puterea Celui-Preaînalt, către puţinătatea omenească apleacă-te cu îngăduinţă, şi veghează-ne în
ceasul rugăciunii noastre, şi călăuzeşte-ne spre împlinirea a toată dreptatea, cu mulţimea
harurilor anume încredinţate ţie, că noi în puternicul tău ajutor cutezăm a nădăjdui şi
ascultătoarei tale slujiri următori năzuim a ne face. Tu pe oameni cercetându-i din neam în neam,
cu bunele şi cu relele noastre ne ştii; de aceea te rugăm să fii răbdător cu nedesăvârşirile noastre,
sprijinindu-ne ca de rele să ne lepădăm, iar întru cele bune să sporim, căci de îndreptarea omului
scris este că şi îngerii se bucură. Deci pricină de bucurie înlesneşte-ne să fim Puterilor cereşti
celor fără de trup, peste care Dumnezeu fruntaş te-a rânduit, Voievod între Voievozii cei de sus.
Fii bucuria noastră şi învredniceşte-ne să fim bucuria ta, ca întru Domnul bucuriei duhovniceşte
să ne veselim. Rugăciunile noastre du-le la Dumnezeu cu iuţimea aripilor tale şi de vestirea ta
mântuitoare nu ne lipsi pe noi, Binevestitorule, ca pe unii ce nădăjduim cu râvna duhului să
biruim neputinţele cele trupeşti şi îngerilor asemănători să ne facem, ca dimpreună cu oştirile
cereşti şi cu cetele drepţilor, spre împărăţia luminii celei neînserate cătând, din tot sufletul şi cu
tot cugetul nostru să aducem mulţămită, laudă şi închinăciune Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh,
Treimea cea de-o-fiinţă şi nedespărţită, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!

Rugăciune către Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil

„Sfinţilor Arhangheli, care fără de trup slujiţi Ziditorului lumii cu credinţă şi tărie, rugaţi-vă
pentru noi şi cereţi de la Domnul Dumnezeul nostru puterea să stăm în faţa vrăjmaşilor neclintiţi
şi nebiruiţi, în numele adevăratei credinţe a Adevăratului nostru împărat ceresc.

Cu sabie de foc distrugeţi pe cei răi care niciodată nu precupeţesc a ne vătăma trupul şi sufletul
nostru, care ne urgisesc în numele Satanei, întunecatul stăpân al lumii celei de jos. Şi faceţi ca
lumina Dumnezeiască să se reverse asupra noastră şi să ne lumineze calea şi sufletul şi acum şi-n
vecii vecilor, de-a pururea. Amin!”

*****

rugăciune la vreme de necaz şi de întristare către preasfânta născătoare de dumnezeu …


Valuri de patimi mă împresoară; mare necaz şi strâmtorare îmi umplu sufletul, întru-tot Sfântă
Maică, linişteşte sufletul meu cu pacea Fiului tău şi alungă deznădejdea şi întristarea sufletului
meu cu harul Său.
Potoleşte furtuna păcatelor mele care mă frig precum un vierme în foc şi stinge-i flăcările.
Umple-mi inima de bucurie, Preacurată Maică şi împrăştie ceaţa nelegiuirilor mele de la faţa
mea, căci acestea mă împresoară şi mă tulbură. Luminează-mă cu lumina Fiului tău. Sufletul
meu se simte sfârşit; totul îmi este greu, chiar şi rugăciunea. Iată-mă, rece ca piatra. Buzele mele
şoptesc o rugăciune, dar inima mea nu tresaltă. Necazurile m-au împresurat de pretutindenea.
Topeşte gheaţa din jurul sufletului meu şi încălzeşte-mi inima cu dragostea ta. Nu-mi pun nici o
încredere în apărarea venită de la oameni, ci îngenunchez dinaintea ta, o, Prea Sfântă Maică şi
Fecioară. Nu mă alunga de la faţa ta, ci primeşte rugăciunea robului tău. Tristeţea m-a cuprins.
Nu mai pot răbda năvălirile diavolilor. Nu am nici o apărare, nici nu aflu loc de refugiu, om
nenorocit ce sunt. Sunt pururea biruit în lupta aceasta şi nu am altă mângâiere decât în tine,
Preasfântă Maică. O, nădejde şi apărarea tututror credincioşilor, nu trece cu vederea rugăciunea
mea!

Preasfântă Maică a lui Hristos, Preacurată, Preabinecuvântată Maică a lui Dumnezeu,

vezi cum satana mă izbeşte precum valurile mării lovesc corăbiile! El mă urmăreşte ziua şi mă
tulbură noaptea. Nu am pace – sufletul meu se pleacă, duhul meu se cutremură. Grăbeşte,
Preaslăvită Maică şi mă ajută! Roagă-L pe dulcele Domn Iisus Hristos să aibă milă de mine şi să-
mi ierte păcatele pe care le-am săvârşit. O, Preasfântă Maică a Domnului nostru Iisus Hristos,
bunătatea ta cea plină de iubire este nesfârşită şi este cel mai mare vrăjmaş al puterilor iadului.
Chiar atunci când cel mai mare păcătos cade în străfundurile iadului, împins de forțe diabolice,
dacă acesta strigă către tine, tu eşti gata să-l eliberezi din legăturile iadului. Slobozeşte-mă şi pe
mine! Priveşte cum satana vrea să mă facă să mă împiedic şi să-mi zdrobească credinţa, dar eu
îmi pun toată nădejdea în Domnul. Slavă ţie, ceea ce eşti mai cinstită decât heruvimii şi mai
mărită fără de asemănare decât serafimii! Amin.

Rugăciune către Domnul nostru Iisus Hristos


Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru,

Care ai plans pentru Lazar si lacrimi de intristare si de milostivire ai varsat pentru dansul,
primeste lacrimile mele. Cu patimile Tale, vindeca patimile mele. Cu ranile Tale, tamaduieste
ranile mele. Cu Sangele Tau, curateste sangele meu si amesteca in trupul meu mireasma trupului
Tau cel de viata facator.

Fierea cu care vrajmasii Te-au adapat sa indulceasca amaraciunea cu care potrivnicul m-a adapat.
Trupul Tau intins pe Cruce sa intinda catre Tine mintea mea, cea trasa jos de diavoli. Capul Tau,
pe care l-ai aplecat pe Cruce, sa inalte capul meu cel palmuit de potrivnici. Preasfintele Tale
maini, pironite de cei fara de lege pe Cruce, sa ma traga spre Tine din prapastia pierzarii, precum
a fagaduit preasfanta gura Ta. Fata Ta, cea batjocorita cu palmuiri si cu scuipari, sa umple de
stralucire fata mea cea intinata in faradelegi. Duhul Tau, pe care l-ai incredintat Tatalui cand erai
pe Cruce, sa ma povatuiasca spre Tine, prin harul Tau.

Nu am inima plina de durere ca sa Te caut. Nu am pocainta, nici umilinta care intorc pe fii la
mostenirea lor. Nu am lacrimi mangaietoare, Stapane. S-a intunecat mintea mea cu cele lumesti,
si nu poate sa caute spre Tine cu durere. S-a racit inima mea de atatea ispite si nu poate sa se
infierbante cu lacrimile dragostei celei pentru Tine. Ci Tu, Doamne Iisuse Hristoase,
Dumnezeule, Vistierul bunatatilor, daruieste-mi pocainta nestirbita si inima indurerata, ca sa
pornesc cu tot sufletul in cautarea Ta; caci fara de Tine ma voi instraina de tot binele. Da-mi
asadar, Bunule, harul Tau. Tatal, Care Te-a nascut din sanurile Sale fara de ani si mai inainte de
veci, sa innoiasca in mine inchipuirea icoanei Tale.

Te-am parasit, Doamne; sa nu ma parasesti. Am iesit de la Tine; iesi in cautarea mea. Du-ma la
pasunea Ta cea duhovniceasca. Numara-ma intre oile turmei Tale preaalese. Hraneste-ma
impreuna cu ele din verdeata dumnezeiestilor Tale Taine. Caci inima lor curata este salasul Tau
si se vede intr-insa stralucirea descoperirilor Tale. Stralucirea Ta este mangaierea si odihna celor
ce s-au ostenit pentru Tine in necazuri si in toate felurile de chinuri. Acestei straluciri ma
invredniceste si pe mine, nevrednicul, cu harul si cu iubirea de oameni a Mantuitorului nostru
Iisus Hristos, in vecii vecilor.

Amin!
Rugaciune pentru izbăvirea de depresie şi de feluritele boli sufleteşti

Stăpâne Mult-Milostive, Doamne Iisuse Hristoase, Doctorul sufletelor şi al trupurilor noastre,


vino şi mă vindecă şi pe mine, netrebnicul robul Tău. M-am îndepărtat de Tine, am rănit
bunătatea şi iubirea Ta. Păcătuit-am la cer şi înaintea Ta, toată fărădelegea am săvârşit-o, arătatu-
m-am lipsit de toată virtutea şi sănătatea sufletului şi a trupului. Slăbănogit-a trupul meu,
umplutu-s-a de răutăţi sufletul meu, slăbit-a duhul meu. Stricatu-s-a voia mea, toate se înăbuşă şi
suferă înlăuntrul meu, coborâtu-m-am până în iadul cel mai de jos.

Izbăveşte-mă, Doamne, de apăsarea şi durerea sufletească, şi de greutatea inimii care mă


stăpâneşte cu dreptate. Săvârşit-am tot felul de păcate care mă războiesc, care fac chinul meu de
nesuferit. Miluieşte-mă, Doamne, că eu singur sunt vinovat pentru această pustiire şi pieire a
sufletului şi a trupului meu. Stăpânitu-m-a iubirea de sine, înrobitu-m-a nepurtarea de grijă,
nimicitu-m-a lenevirea! Iartă-mă, Doamne, şi vindecă netrebnicul meu suflet. Depărtează de la
mine pe duhul cel rău care face de nesuferit sufocarea sufletului şi a trupului meu. Ţine departe
de mine greutatea cea apăsătoare din inima mea.

Slobozeşte-mi sufletul şi trupul de toată nepăsarea, întristarea, plecarea spre păcatul firii,
mâhnirea, deznădejdea, nepăsarea, nesimţirea, disperarea şi amorţirea cea aducătoare de moarte,
căci eu de bunăvoie am adus în sufletul meu toate acestea.

Iartă-mi, Doamne, mărimea păcatelor, vindecă mulţimea patimilor mele! Ajută-mă ca să nu Te


întristez vreodată din pricina patimilor care stăpânesc netrebnicul meu suflet. Ridică de la mine
laţul cel greu al păcatului, îndepărtează mereu pe tot vrăjmaşul şi potrivnicul. împacă viaţa şi
sufletul meu, Doamne!

Curăţeşte-mă de toată întinăciunea sufletului şi a trupului, ca să pot scăpa de duhurile viclene,


care mi se fac mie întuneric şi beznă, deznădejde şi chin. Ridică-mă din patul durerii şi din
aşternutul răutăţii. Apăsarea şi frica, şi robia gândurilor îndepărteaz-o de la mine! Doamne, facă-
Se voia Ta, după cum doreşti.

Bunăvoinţa bunătăţii Tale să zdrobească pe vrăjmaşii mei şi pe omul cel vechi cu patimile şi cu
poftele lui. Fie, Doamne, voia Ta spre mine, încât bucurându-mă şi veselindu-mă să Te urmez
fără tristeţe, cu faţa veselă şi să Te slăvesc, să-Ţi cânt şi să Te binecuvântez întru toţi vecii. Vino
şi întăreşte-mă cu puterea Ta proniatoare, ca să Te preaslăvesc şi să-Ţi cânt Ţie, Domnului
preamilostiv, împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt întru toţi vecii. Tu eşti apărătorul meu
împreună cu Preamilostivul Tău Părinte şi cu Mângâietorul Tău Duh în întristările care mă
cuprind în toate zilele vieţii mele.

Miluieşte şi iartă, Doamne, sufletul şi trupul meu cel apăsat şi plin de răutate. Tu eşti Bucuria şi
Lumina, învierea şi Viaţa, Primăvara şi Pastele desfătării noastre. Tu ai zis: ţie îţi vestesc că: „Nu
Mă voi depărta de tine şi nici nu te voi părăsi". Tu eşti Cel Care Te-ai pogorât până la „vistieriile
iadului" căutând oaia cea pierdută, adică pe mine. Miluieşte-mă, Doamne, pentru rugăciunile
Preacuratei, Preabinecuvântatei Maicii Tale, Bucuria tuturor, cu puterea Cinstitei şi de viaţă
făcătoarei Crucii Tale, cu ocrotirile cinstitelor, cereştilor, netrupeştilor Puteri,
cu rugăciunile Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, cu rugăciunile slăviţilor şi întru tot
lăudaţilor Apostoli, ale măriţilor şi bunilor biruitori mucenici, ale Sfinţilor şi de Dumnezeu
purtătorilor Părinţilor noştri şi pentru ale tuturor sfinţilor Tăi. Amin!

Rugăciuni pentru izbăvirea de depresie


Stăpâne Mult-Milostive, Doamne Iisuse Hristoase, Doctorul sufletelor şi al trupurilor noastre,
vino şi vindecă-mă şi pe mine, netrebnicul robul Tău. M-am îndepărtat de Tine, am rănit
Bunătatea şi Iubirea Ta, am păcătuit la cer şi înaintea Ta, toate fărădelegile le-am săvârşit şi stau
lipsit de toată virtutea şi sănătatea. Trupul meu a slăbănogit, sufletul meu s-a umplut de răutate,
duhul meu a slăbit, voinţa mea s-a stricat, toate se îneacă şi suferă înlăuntrul meu. Izbăveşte-mă,
Doamne, de toată apăsarea sufletească prin care trec cu dreptate şi pe care au pricinuit-o multele
mele păcate. Eu sunt cel care am greşit pentru această pustiire şi pieire a sufletului meu.
Egoismul m-a stăpânit, nepăsarea m-a înrobit, lenevirea m-a apropiat de ceasul morţii. Iartă-mă,
Doamne, şi vindecă netrebnicul meu suflet, îndepărtează de la mine duhul cel viclean care-mi
aduce această nepăsare nesuferită a sufletului şi a trupului. Alungă greutatea din inima mea.
Slobozeşte-mi sufletul şi trupul de akedie, de deznădejde, de moarte. Eu de bunăvoie le-am adus
în sufletul meu pe toate acestea.

Iartă-mi, Doamne, mulţimea păcatelor, vindecă-mi greutatea patimilor. Fă, Doamne, ca să nu te


mai întristez cu păcatele şi cu patimile care lucrează înlăuntrul meu. Ridică de la mine laţul cel
greu al păcatului. Indepărtează-l de la mine pentru totdeauna pe vrăjmaşul şi potrivnicul. Adu
odihnă, Doamne, în viaţa şi sufletul meu. Curăţeşte-mă de toată întinăciunea trupului şi a
duhului. Dacă este cu putinţă, scapă-mă de duhurile viclene care-mi aduc întuneric şi beznă,
deznădejde şi chinuri. Ridică-mă din patul durerii şi din aşternutul chinuirii. Apăsarea şi frica şi
înrobirea gândurilor mele să nu mă mai cuprindă nicicând, dacă aceasta este, Doamne, voia Ta,
aşa încât bucurându-mă şi veselindu-mă să Te slăvesc, să Te laud şi să cânt Milostivirea Ta, să-L
preamăresc pe Părintele şi pe Preasfântul Duh, pe Mângâietorul tuturor oamenilor, acum şi
pururea şi în vecii vecilor.

Miluieşte-mă, Doamne, şi iartă-mă pe mine cel apăsat şi suferind sufleteşte şi trupeşte, Tu, Care
eşti Bucuria şi Lumina şi învierea şi Pastele desfătării noastre, Tu Care ne-ai făgăduit „nu Mă voi
depărta de tine, nici nu te voi părăsi", Tu, Cel Care Te-ai pogorât până la „vistieriile iadului",
căutând oaia cea pierdută, adică pe mine. Miluieşte-mă, Doamne, pentru rugăciunile Preacuratei,
Preabinecuvântatei Maicii Tale, Bucuria noastră a tuturor oamenilor şi a tuturor Sfinţilor. Amin!

Stăpâne, Mult-Milostive, Doamne Iisuse toase, miluieşte-mă şi curăţeşte-mă de toată întristarea,


tulburarea şi frica, scapă-mă de apăsarea sufletească şi de mâhnirea demonică pe care le simt în
sufletul şi trupul meu. Tu eşti Bucuria noastră şi Nădejdea tuturor marginilor pământului şi a
celor care sunt pe mare departe. Milostiv fii mie, Stăpâne, pentru păcatele mele, ridică de la mine
laţul cel greu al păcatelor şi al deznădejdii, alungă de la mine departe toată tristeţea şi akedia.
Intăreşte-mă în iubirea Ta şi în nădejdea neruşinată şi în credinţa nezdruncinată faţă de Tine,
pentrui mijlocirile Preacuratei Maicii Tale şi ale tuturor sfinţilor tăi. Amin!

S-ar putea să vă placă și