Cursul 1

BAZELE TEORETICE ALE ANALIZEI ECONOMICO-FINANCIARE

Introducere
Acest curs abordează aspectele conceptuale şi teoretice privind analiza economico-financiară, cu
scopul de a crea o bază de pornire în înţelegerea mecanismelor de lucru ale acesteia.
Într-un mediu economic a cărui tendinţă principală este de transformare din complicat în
complex, analiza economico-financiară are rolul de a explica fenomenele economice şi financiare prin
intermediul relaţiilor delimitate în cadrul unui ansamblu de elemente (analiză structurală) şi prin
intermediul factorilor de influenţă (analiză factorială). De asemenea, analiza se poate efectua sub diverse
forme (tipuri) cu scopul de a răspunde cât mai bine obiectivelor stabilite, iar etapele de realizare se pot
adapta condiţiilor economice concrete.

1. Semnificaţia şi importanţa analizei economico-financiare

Analiza reprezintă o metodă de cercetare statistică bazată pe descompunerea unui fenomen sau a
unei activităţi în părţile sale componente, în scopul unei mai bune cunoaşteri a acestora. Ca o activitate
corelativă, din punct de vedere statistic, există sinteza care presupune reunirea părţilor sau a elementelor
şi examinarea lor într-un ansamblu unitar.
Analiza economico-financiară studiază, utilizând un ansamblu de concepte, tehnici şi
instrumente, activităţile sau fenomenele din punct de vedere economico-financiar, respectiv din punct
de vedere al consumului de resurse şi al rezultatelor obţinute, foarte importantă fiind luarea în
considerare a relaţiilor structural-funcţionale şi a celor de cauză-efect.
Analiza economico-financiară este o activitate complexă dată fiind multitudinea relaţiilor
structural-funcţionale şi complexitatea relaţiilor cauză-efect ce pot apărea în economie:
- un efect sau fenomen economic poate reprezenta rezultatul acţiunii mai multor cauze sau elemente
diferite;
- o singură cauză sau un singur factor poate genera efecte multiple şi diferite;
- efecte sau fenomene diferite se pot combina ducând la obținerea unui fenomen nou;
- caracteristicile cauzei se pot reflecta în complexitatea, intensitatea, dar şi în calitatea fenomenului
analizat;
- fenomenul analizat poate avea caracteristici sau însuşiri noi, inexistente în elementele sau cauzele care
l-au generat.

1
 În cadrul întreprinderilor, analiza economico-financiară are rolul de a studia mecanismul de
formare şi de modificare a fenomenelor economice, prin descompunerea lor în elemente componente şi
prin delimitarea factorilor de influenţă. Descompunerea se face în trepte, sensul fiind de la complex la
simplu, aşa cum reiese din figura nr.1.

Activitatea
(Rezultatul)
A

A1 A2 A3 A4 Elemente

F1.1. F1.2. F1.3. F2.1. F2.2. F3.1. F3.2. F4.1.

Factori de
gr.I

F1.3.1 F1.3.2 F2.2.1 F3.1.1 F3.1.2

. Factori de
gr.II
C1 C2
Cauze

Cauze
a b c
finale

Figura nr.1 - Schema generală de descompunere a unei activităţi, în scopul analizei acesteia

În legătură cu noţiunile utilizate în cadrul schemei, se dau următoarele explicaţii:

- elementele sunt componentele principale ale activităţii, iar factorii reprezintă „forţele” care determină
sau care pot modifica activitatea respectivă.
- cauzele reprezintă fenomene care, în anumite condiţii, explică apariţia, starea şi evoluţia activităţii sau
a unui factor care acţionează asupra acesteia.
- cauzele finale sunt date de ultimele cauze descoperite în procesul de analiză. Ele apar drept cauze
finale prin prisma faptului că procesul de analiză reprezintă inversul evoluţiei reale a activităţii sau
fenomenului; din punct de vedere al apariţiei şi al dezvoltării fenomenului sau activităţii, ele reprezintă
cauze primare.
Schema oferă două modalităţi posibile de a explica fenomenele sau activităţile: prin intermediul
relaţiilor delimitate în cadrul unui ansamblu de elemente (analiză structurală) şi prin intermediul
factorilor de influenţă (analiză factorială).

2
 Analiza se desfăşoară în sens invers evoluţiei activităţii sau a fenomenului, iar pertinenţa acesteia
este condiţionată de cunoaşterea aprofundată a factorilor care acţionează asupra unei activităţi sau a unui
fenomen. Aşadar, ştiut fiind faptul că activitatea sau fenomenul evoluează de la cauzele finale către
elementele componente, analiza se realizează pornind de la elementele componente către cauzele finale.
Din punct de vedere al importanţei sale, activitatea de analiză economico-financiară se plasează
în mijlocul câmpului de legături existente între funcţiunile întreprinderii şi funcţiile managementului,
ceea ce înseamnă că realizarea oricărui atribut al conducerii presupune desfăşurarea analizei economice
și financiare ca instrument indispensabil fundamentării deciziilor. Pe de altă parte, analiza economico-
financiară asigură o evaluare globală a activităţii întreprinderii şi a mediului economic în care aceasta îşi
desfăşoară activitatea. Prin conceptele şi tehnicile sale, analiza economico-financiară este organic
integrată nu numai în sistemul conducerii şi al evaluării ci şi în activitatea de auditare a întreprinderilor,
oferind o contribuţie importantă la realizarea acesteia.
În condiţiile creşterii gradului de complexitate a activităţii economice a întreprinderilor şi,
implicit, a actului decizional, analiza economico-financiară este considerată o coordonată esenţială a
diagnosticului global strategic, în general, şi a diagnosticului economico-financiar, în special.

2. Tipologia analizei economico-financiare

În funcţie de diferite criterii, se pot distinge mai multe tipuri de analiză economico-financiară:
a) După raportul dintre momentul efectuării analizei şi momentul desfăşurării fenomenului, se
disting două tipuri:
- analiză post-factum;
- analiză previzională (prospectivă).
Analiza post-factum priveşte trecutul şi prezentul, bazându-se pe variabile cunoscute, certe.
Analiza previzională priveşte viitorul şi presupune determinarea evoluţiei viitoare a fenomenelor
economice, bazându-se pe variabile aleatoare, incerte.
b) După nivelul la care se desfăşoară analiza, distingem:
- analiză microeconomică;
- analiză macroeconomică.
Analiza microeconomică este cea care se desfăşoară la nivelul întreprinderii şi al elementelor sale
componente.
Analiza macroeconomică studiază fenomenele şi procesele la nivel de ramură economică, economie
naţională sau mondială.

3
Deşi diferite, cele două tipuri de analiză nu pot fi separate dată fiind realitatea conform căreia
comportamentul global este dat de suma comportamentelor individuale.
c) După modul de urmărire în timp a fenomenelor, analiza poate fi:
- analiză statică;
- analiză dinamică.
Analiza statică studiază fenomenele la un moment dat, relevând relaţiile dintre elementele componente
şi factorii care determină starea acestora.
Analiza dinamică studiază evoluţia în timp a fenomenelor.
d) Din punct de vedere al modului de abordare sau cercetare a fenomenelor, putem considera:
- analiză calitativă;
- analiză cantitativă.
Analiza calitativă urmăreşte abordarea sistemică a fenomenelor, servind la elaborarea de modele de
analiză a acestora.
Analiza cantitativă presupune cercetarea fenomenelor prin determinări cantitative, cu ajutorul metodelor
matematice.
e) După obiectivul analizei, se pot delimita două tipuri de analiză:
- analiză internă;
- analiză externă.
Analiza internă are ca obiectiv identificarea punctelor forte şi slabe interne ale întreprinderii.
Analiza externă presupune identificarea oportunităţilor şi a vulnerabilităţilor pe care le oferă mediul
economic concurenţial.
f) În funcţie de delimitarea obiectivului analizat, putem delimita:
- analiza funcţională;
- analiza pe probleme.
Analiza funcţională se face la nivel de întreprindere, pe funcţii ale acesteia.
Analiza pe probleme se axează pe o latură a activităţii întreprinderii sau pe o problemă expresă.

3. Organizarea practică a activităţii de analiză economico-financiară

Indiferent dacă se realizează ca urmare a deciziei de diagnosticare a situaţiei întreprinderii la un
moment dat sau ca acţiune internă permanentă la nivel de întreprindere, activitatea practică de analiză
economico-financiară presupune parcurgerea unor etape, adaptate la condiţiile concrete ale firmei şi la
cerinţele managementului.

4
 O primă etapă constă în elaborarea planului de analiză, prin care se stabilesc obiectivele,
perioada de timp analizată, locul de desfăşurare, nivelul la care se face analiza şi termenul de realizare a
analizei.
Ca exemplu, planul de analiză a costurilor în cadrul unei întreprinderi poate avea ca obiective:
- identificarea cauzelor care determină o evoluţie nefavorabilă a costurilor de producţie;
- stabilirea structurii reale a costurilor şi identificarea cauzelor care determină modificări
structurale ale acestora;
- determinarea şi analiza abaterilor costurilor efective faţă de nivelul planificat (normat);
- analiza, prin metode adecvate, a costurilor variabile de producţie, dacă ponderea acestora în
costul complet al produselor este semnificativă;
- analiza posibilităţilor de punere în practică a unor metode de repartizare mai fină a cheltuielilor
indirecte de producţie.
Perioada de timp analizată poate fi de o lună, un trimestru, un exerciţiu financiar sau o perioadă
mai mare de un an.
În ceea ce priveşte locul de desfăşurare a analizei, acesta se face, cu precădere, în cadrul
serviciilor de analiză sau alte compartimente ale întreprinderii. De asemenea, analiza poate fi făcută de
către organisme externe (prin externalizarea acestei activități).
Perioada de realizare trebuie să fie optimă din punct de vedere al necesităţilor managementului
întreprinderii. Adesea, analize economico-financiare foarte bune, cu concluzii fiabile şi propuneri bine
fundamentate, pot rămâne fără aplicabilitate dacă finalizarea lor nu se încadrează în termenele de luare a
deciziilor manageriale.
A doua etapă este cea necesară documentării în vederea aplicării planului de analiză.
În funcţie de obiectivele analizei se impune elaborarea unui dosar cu informaţiile necesare
cercetării realităţii. La nivelul întreprinderilor, sistemul de informaţii necesare analizei este format din
două mari surse, şi anume:
- surse interne;
- surse externe.
Sursele interne reflectă activităţile particulare sau cele de ansamblu ale întreprinderilor şi sunt
asigurate, în principal, de evidenţele obligatorii sau facultative interne (documente de evidenţă contabilă
primară, documente financiare de sinteză, programe de activitate, tablouri de bord, etc.).
Sursele externe provin din afara întreprinderii şi sunt necesare orientării activităţii întreprinderii,
în contextul real al mediului economic.

5
 Din punct de vedere al delimitării categoriilor de informaţii, putem reține următoarele două
categorii:
a) după natura lor, informaţiile pot fi:
- economice şi financiare: informaţiile oferite de evidenţele contabilităţii financiare, de evidenţele
contabilităţii de gestiune internă, de planurile (bugetele) de venituri şi cheltuieli, de documentele
financiare de sinteză, de tabloul de bord (dacă acesta se întocmeşte), de planul de finanţare şi de
investiţii etc.;
- comerciale şi de marketing: informaţiile regăsite în cataloagele de vânzare, în statisticile de
vânzare, în planul condiţiilor de vânzare, în documente publicitare şi promoţionale, în statistici sectoriale
anuale realizate;
- tehnice şi tehnologice: informaţii obţinute în urma consultării programelor de producţie, a
fişelor tehnologice, a documentaţiei tehnice etc.;
- juridice: informaţii oferite de documentele juridice ale întreprinderii, precum: statutul societăţii
şi anexa modificărilor statutare, dările de seamă ale Consiliului de administraţie, procesele verbale ale
Adunării Generale a Acţionarilor etc.;
- politice: informaţii extrase din hotărârile de guvern şi alte evenimente politice;
- sociale şi sociologice: informaţii obţinute în urma anchetelor sociale sau din examinarea
documentaţiei existente cu privire la aspectele sociologice.
b) după gradul de accesibilitate, informaţiile pot fi:
- deschise/legale (sunt puse la dispoziţie prin mijloacele de informare în masă, reviste, lucrări de
specialitate, brevete, invenţii, bănci de date, etc.);
- închise/interne (reprezintă în mare parte informaţii care pot fi obţinute prin vizite, întâlniri,
relaţii directe cu partenerii şi care, în mod normal, nu trebuie să ajungă în exteriorul întreprinderii).
Indiferent de natura informaţiei, în vederea valorificării optime în procesul de analiză şi implicit,
de orientare a deciziilor manageriale, aceasta trebuie să satisfacă anumite caracteristici, precum:
- utilitatea, care se verifică prin modul în care ea ajută la cunoaşterea şi reglarea funcţiilor
sistemului analizat;
- exactitatea, care constă în respectarea corectitudinii şi a obiectivităţii în reflectarea şi
prelucrarea datelor;
- profunzimea, care presupune o reflectare complexă şi completă a componentelor fenomenului
analizat şi a legăturilor cauzale existente;
- vechimea, care se referă la vârsta informaţiei;
- valoarea, atestată prin posibilitatea informaţiei de a constitui baza luării deciziilor eficiente;

6
 - costul, dat de suma cheltuielilor ocazionate de obţinerea informaţiei.
A treia etapă importantă o reprezintă prelucrarea informaţiilor prin aplicarea metodologiei de
analiză. În cadrul aceste etape foarte importantă este alegerea metodelor adecvate. Pentru studierea
realităţii globale, analiza oferă o gamă largă de metode şi modele proprii sau împrumutate din alte
discipline. Se pot distinge mai multe tipuri de metode/modele utilizate în activitatea de analiză:
- modele ale analizei calitative: modele imitative, modele analogice, modele simbolice;
- modele ale analizei cantitative: modele de tip determinist, modele de tip stochastic, modele de
tip fuzzy;
- metode ale analizei statistice: indici ai dinamicii, indicii de coordonare, indici de structură,
indici de intensitate, indicatorii tendinţei centrale şi ai variaţiei, comparaţia, gruparea, reprezentările
grafice, etc.;
- metode şi tehnici ale analizei structurale: metoda ABC, coeficientul mediu de sortiment,
coeficientul mediu de structură, metoda balanţieră, etc.;
- modele de analiză factorială;
- modele de analiză strategică: analiza SWOT, modelul B.C.G. modelul A.D.L., modelul
GENESE, modelul PIMS, modelul Mc Kinsey, modelul Ansoff, etc.;
- alte metode de analiză: metoda ratelor, metoda fluxurilor, metoda calculului marginal,
benchmarking-ul, metoda scorurilor, metoda grilelor de evaluare, tehnica profilelor, etc.
A patra etapă, în care se concretizează munca de analiză, este elaborarea raportului final.
Raportul final de analiză constituie sinteza diferitelor aspecte evocate anterior şi trebuie să evidenţieze
cel puţin următoarele aspecte importante:
- scopul (raţiunea) realizării analizei şi obiectivele urmărite;
- indicarea responsabililor implicaţi, a metodelor utilizate, a documentelor folosite, a procedeelor
de tratare a informaţiilor;
- aprecierea situaţiei existente: prezentarea aspectelor pozitive şi negative ale întreprinderii.
Ultima etapă o reprezintă predarea raportului de analiză către managerii întreprinderii sau
beneficiarii activităţii de analiză. Aceasta este etapa în care analistul/grupul de analişti poate veni cu
recomandări (în cadrul unor dezbateri stabilite/programate) pentru ameliorarea situaţiei (în cazul în care
analiza s-a făcut cu scopul de redresare a activităţii) sau pentru menţinerea situaţiei favorabile,
perceperea practicilor sănătoase şi reproducerea lor (în cazul analizării activităţilor performante).