Disciplina „Managementul achizițiilor”

PRINCIPIILE, METODELE ŞI BAZA PLANIFICĂRII

1. Principiile şi metodele de bază ale planificării
2. Baza normativă a planificării
3. Baza şi sistemul planificării

1. Principiile şi metodele de bază ale planificării

Principiile în înţelegerea amplă reprezintă tezele principale, iniţiale, baza de
orientare în procesul planificării, schema 1.
Transpunerea în viaţă ale principiilor de bază ale planificării afacerii necesită
perfecţionarea permanentă a metodologiei planificării, prin care se subînţelege totalitatea
procedeelor şi metodelor tehnice de elaborare şi fundamentare a planurilor.
Metodele planificării este totalitatea unor reguli speciale, procedee şi metode de
elaborare a planurilor la întreprinderile agricole.
Metodă de cercetare ştiinţifică reprezintă o modalitate de atingere a scopurilor,
rezolvării unor sarcini concrete, totalitatea procedeelor şi operaţiunilor îndreptate, spre
valorificarea teorii şi practicii adevărului.
În agricultură e necesar de folosit următoarele metode de planificare:
1. De balanţă.
2. În variante.
3. Normative de resurse.
4. Economico-matematică.
5. Programată-specială.
6. Abstracte-logice.
Să examinăm conţinutul unor metode.
1. Metoda de balanţă prevede elaborarea balanţelor principale în scopul clarificării
posibilităţilor întreprinderii la îndeplinirea planurilor de producţie:
- balanţele de muncă
- balanţele materiale
- terenurilor agricole
- energetice
- financiare.
În balanţă se indică necesităţile existenţei plus încasările şi gradul de asigurare cu
resurse concrete.
2. Metoda în variante (constructivă de calcul) prevede elaborarea următorilor
variante:
- coeficienţilor tehnico-economici
- cheltuielilor materiale băneşti
- coordonărilor de balanţă a ramurilor şi elementelor de producţie
- specializării, cooperării şi integrării producţiei
- infrastructurii sociale
- aprecierii eficienţei economice a sistemului de administrare gospodăriei etc.
3. Metode normativă de resurse se reduce la aprecierea economică şi planificarea
potenţialului de producţie al gospodăriei, subdiviziunilor ei şi după factorii principali ai
procesului de producţie. Aprecierea resurselor şi elaborarea normativelor după această
metodă constă în evaluarea:
- terenurilor agricole
- resursele de muncă fondurile fixe şi circulante.
Tot prin aceasta se determină astfel de indici de plan, ca:
- volumul producţiei globale şi producţiei-marfă
- fondul de salarii
- masa beneficiului
- necesitatea în investiţii capitale şi altele.

Tema: „Principiile, metodele baza planificării” 1

 Disciplina „Managementul achizițiilor”

Resurse financiare Resurse materiale Resurse informaţionale Norme şi normative

Resurse umane
Conjuctura de piaţă produselor agricole

Analiza Alocarea resurselor

capacităţilor umane, Investiţii
Planificarea activităţii financiare, Rezultatul economic
disponibile ale
întreprinderii economice a materiale,
informaţionale
întreprinderilor Consum

Principiile:
Fundamentarea ştiinţifică a indicatorilor planificaţi.
Unitatea dintre strategia şi tactica întreprinderii. Scopurile: Elaborarea strategiei economice
Realitatea şi caracterul sesizabil al planurilor. Folosirea raţională a capacităţilor de
Corespunderea planurilor misiunii şi sarcinilor întreprinderii. producţie
Identificarea sarcinilor şi scopurilor concrete ale planului. Argumentarea deciziilor de producţie
Continuitatea procesului de planificare. Previziunea rezultatelor
Proporţionalitatea şi caracterul de balanţă a planurilor. Raportul optimal dintre ramuri.
Complexitatea planurilor.
Tema: „Principiile, metodele baza planificării” 2
Controlul permanent asupra îndeplinirii planurilor.
Disciplina „Planificarea şi organizarea achiziţiilor
4. La întreprinderile agricole se folosesc următoarele metode economico-
matematice de planificare a producţiei:
1) Extrapolare: Esenţa metodei extrapolare constă în faptul, că pe baza analizei
datelor statistice pe o serie de ani se stabilesc legităţile schimbării indiciilor, care se iau
în consideraţie în perioada planificată. Aceasta metodă este utilă cu condiţia dezvoltării
uniforme a tuturor factorilor, care influenţează asupra producţiei şi absenţei mutaţiilor
considerabile în folosirea pământurilor de către gospodării, în aprovizionarea tehnico-
materială şi specializare.
2) Metodele statistice: prezintă grupări, selectări statistice, întocmirea tabelelor
de grupe şi combinative, construirea rândurilor dinamice, metoda de indexare etc. Cu
ajutorul lor se studiază datele din dare de seamă, se evidenţiază tendinţele şi legităţile
dezvoltării producţiei şi fenomenelor sociale în scopul folosirii lor pentru fundamentarea
indicilor de plan.
3) Metodele economico-matematice, care se împart în determinare şi
stocastice.
- cele determinate se folosesc la elaborarea modelelor de balanţă, liniare,
liniare-dinamice, neliniare (imitaţionale) şi optimizante.
- cele stocastice se aplică la determinarea probabilităţilor îndeplinirii planurilor.
4) Metoda programată specială reprezintă un sistem de metode şi procedee în
sfera planificării. Această metodă este orientată spre:
- asigurarea scopurilor mobilizării potenţialului de producţie al gospodăriei;
- îndeplinirea întregului sistem de scopuri ale dezvoltării procesului de producţie
la întreprindere;
- formarea caracteristicilor calitative şi cantitative ale planului;
- îndeplinirea sistemului de scopuri ale dezvoltării sociale a necesităţilor
colective şi individuale;
- fundamentarea încordării egale şi eficienţei planurilor în subdiviziunile de
producţie ale gospodăriilor.

2. Baza normativă a planificării

Baza normativă a planificării se formează din totalitatea normelor şi
normativelor.
Norma tehnico-economică progresivă – este măsura mărimii-limită sau minimal-
admisibilă a dimensiunii indicelui tehnico-economic din planul gospodăriei concrete.
Normele principale la elaborarea planurilor la întreprinderile agricole sunt:
1. Normele cheltuielilor resurselor materiale (seminţe, nutreţuri, combustibil,
ambalaj, îngrăşăminte, stimulenţi de creştere, mijloace chimice şi biologice de protecţie
a plantelor, materie primă şi materiale etc.).
2. Normele perisabilităţii naturale a produselor (colectării, transportării,
păstrării).
3. Normele consumului de muncă şi salarii (de producţie, deservire a vitelor şi
păsărilor, deservire a agregatelor, încăperilor, suprafeţelor; necesarul de muncă,
productivitatea muncii, salariile, plata în natură, plata suplimentară şi comercializarea
producţiei agricole, lucrătorilor, preţurile la o unitate de producţie, etc.).
4. Normele de consum individual (produse alimentare, îmbrăcăminte specială,
dezvoltarea gospodăriei auxiliare, folosirii mijloacelor infrastructurii sociale a
gospodăriei, etc.).
Normativele sunt mărimile reglementate, generalizate ale cheltuielilor de timp şi
muncă, resurse materiale şi băneşti, căpătate pe cale analitică sau de calcul.
Normativele tehnico-economice pot fi clasificate în felul următor:
1. După termenele funcţionării se împart în: de lungă durată şi curente.
2. După gradul de obligativitate a folosirii se împart în tipice şi informative.

Tema: „Tema: „Principiile, metodele baza 3

Disciplina „Planificarea şi organizarea achiziţiilor
3. După sfera folosirii – în interramurale, ramurale, economice.
4. După gradul de complexitate – în simple pentru fiecare tip de lucrări sau
cheltuieli, comasate, adică, în grup pentru o anumită muncă, care include
diferite operaţii, complexe, care se stabilesc la o unitate de muncă sau
producţie finală.
5. După procedeele de elaborare – în analitice de calcul, experimentale şi
experimentale-statistice.
Să examinăm principalele normative ale planificării la întreprinderile agricole.
Grupa 1 – normativele aprecierii potenţialului de producţie a rezultatelor
procesului de producţie, la care se referă:
- aprecierea economică a pământului;
- aprecierea economică a fondurilor fixe şi circulante;
- aprecierea economică a resurselor de muncă;
- productivitatea culturilor agricole;
- productivitatea animalelor.
Grupa 2 – organizarea mijloacelor fixe şi circulante, la care se referă:
- organizarea mijloacelor fixe;
- organizarea mijloacelor circulante;
- consumul de materie primă, materiale, combustibil, energie;
- durata asimilării capacităţilor proiectate şi folosirii lor;
- folosirea tehnicii agricole, utilajului şi necesarul lor;
- capacitatea fondurilor;
- randamentul fondurilor.
Grupa 3 – bugetare (pentru determinarea necesarului de specialişti) –
agronomi, zootehnicieni, ingineri, tehnicieni, economişti etc.)
Grupa 4 – social-economice:
- necesarul gospodăriei în lucrători şi gradul de asigurare cu acestea;
- pregătirea şi perfecţionarea calificării cadrelor;
- stimularea materială;
- condiţiile de muncă;
- condiţiile locative şi sociale de trai;
- dezvoltarea gospodăriei individuale auxiliare, ţărăneşti şi de
fermieri. Grupa 5 – rezervelor (fondurile de asigurare)
- de seminţe;
- de alimentare;
- de nutreţuri;
- de cote de asigurare.
Grupa 6 – specifice:
- sporul (pierderile), productivităţii ţinându-se cont de condiţiile de producţie;
- sporul (pierderile) productivităţii vitelor şi păsărilor ţinându-se cont de condiţiile
de producţie;
- defalcarea terenurilor de pământ pentru plantaţiile multianuale;
- protecţia mediului
ambiant. Grupa 7 –
financiare:
- preţurile;
- beneficiul şi reparaţia lui;
- salariile,
- amortizarea;
- achitarea creditelor;
- termenele recuperării investiţiilor capitale.

Tema: „Tema: „Principiile, metodele baza 4

Disciplina „Planificarea şi organizarea achiziţiilor
3. Baza şi sistemul planificării
Drept materiale de bază pentru realizarea procesului planificării interne în
gospodărie se prezintă:
1. Contractele dintre gospodării şi stat, volumul desfacerii şi livrării producţiei
prin legăturile intergospodăreşti şi piaţă, volumul de schimb prin aşa numit barter.
2. Limitele de stat ale investiţiilor capitale şi livrările tipurilor principale de
resurse materiale, după normative.
3. Normativele economice de lungă durată, normele de planificare.
4. Recomandările ştiinţifice de producţie.
5. Prognozele dezvoltării principalelor indicii tehnico-economici ai gospodăriei.
6. Indicii de bază ai nivelului de dezvoltare în gospodărie fruntaşe.
7. Indicii de bază de dezvoltare în gospodărie şi subdiviziunile de producţie.
Sistemul planificării dezvoltării economice şi sociale a întreprinderii agricole
poate fi expus schematic în felul următor:
1. Analiza nivelului de producţie în perioada ce s-a scurs, care contribuie la
planificarea obiectivă a principalilor indicii de producţie în perioadă nouă.
2. Planificarea dezvoltării întreprinderilor agricole la nivelul judeţului, în care
trebuie de rezolvat:
- specializarea de perspectivă a economiei naţionale, adică dezvoltarea agriculturii
în direcţiile principale cu determinarea indicilor la volumul procedurii principalelor
tipuri de producţie-marfă, precum şi a prelucrării, păstrării şi comercializării ei;
- componenţa întreprinderilor agricole pe tipurile de specializare, proporţiile
gospodăriilor şi subdiviziunilor, precum şi amplasarea lor pe teritoriul judeţului,
ţinându-se cont de condiţiile naturale şi economice;
- organizarea corectă a folosirii pământului prin defalcarea masivelor compacte de
pământ pentru fiecare gospodărie şi determinarea măsurilor în vederea folosirii
raţionale a tuturor terenurilor agricole;
- componenţa, proporţiile şi amplasarea întreprinderilor pentru prelucrarea materiei
prime agricole, uzinelor de reparaţii, atelierelor, întreprinderilor agricole de montaj,
întreprinderilor de deservire a gospodăriilor ţărăneşti cu tehnica, precum şi a
filialelor întreprinderilor industriale şi de meşteşuguri, care interacţionează cu
gospodăriile de fermieri şi alte tipuri de întreprinderi agricole;
- folosirea magistratelor de transport şi a altor căi, precum şi a mijloacelor de
telecomunicaţii;
- amplasarea localităţilor cu perspectivă, instituţiilor şi întreprinderilor de deservire
social-culturală.
3. Planurile de perspectivă, la care se referă: planificarea dezvoltării agriculturii
la nivelul judeţului, planul amenajării organizatorico-economice, planul perspectiv al
dezvoltării economice şi sociale.
4. Planurile anuale: planul financiar de producţie al dezvoltării economice şi
sociale a gospodăriei, planul de producţie al secţiei, sectorului; sarcinile de producţie de
autogestiune a echipelor, fermelor; contractul de arendare cu colectivul de muncă,
întocmirea şi elaborarea planului business.
5. Planurile operative de muncă şi subdiviziuni: planurile de muncă pe
perioadele lucrărilor agricole, sarcinile şi planurile trimestriale, lunare, pe decade în
zootehnie, construcţii, sectoarele de producţie de deservire şi auxiliare; planului-bonuri
pentru înfăptuirea unor lucrări.

Tema: „Tema: „Principiile, metodele baza 5