Componentele stimei de sine

Stima de sine se bazează pe trei componente: iubirea de sine, concepția despre sine și
încrederea în sine. O bună administrare a fiecăreia este indispensabilă pentru a obține o stimă
de sine armonioasă. Între ele există legături de interdependență.
a. Iubirea de sine este considerată componenta cea mai importantă deoarece
reprezintă temelia stimei de sine. Orice persoană se iubeşte în ciuda defectelor sale şi fără a
ţine cont de eşecurileşi înfrângerile de care a avut parte în decursul existenţei. Fiind o
iubire ,,necondiţionată” nu este determinată de performanţele personale (André, Lelord,
1999).
Iubirea de sine ușurează formarea unei concepţii  pozitive despre sine, impulsionează
individul spre a-şi satisface propriile năzuinţeşi nevoi şi spre a-şi respecta propria persoană
fără a ţine cont de ceea ce se întâmplă în  jur.

Persoanele care se iubesc pe sine sunt mai stabile emoțional, au parte de relații
deschise cu semenii lor și se pot împotrivi mai ușor criticilor. Pe de altă parte, dacă această
componentă a stimei de sine i-ar lipsi unui individ, ar putea să dea naștere la îndoieli cu
privire la capacitatea de a fi preţuitşi stimat de către ceilalţi, certitudinea că individul este
lipsit de valoare, precum şi o imagine de sine scăzută, chiar şi atunci când s-ar înregistra
succes în plan material (Fărcaş, 2004).
  Iubirea de sine depinde în mare parte de dragostea pe care ne-a împărtășit-o familia
atunci când eram copii și de hrana afectivă ce ne-a fost oferită (Mariș, Manea, Prală, 2016).
b. Concepția despre sine constituie al doilea pilon al stimei de sine. Reprezintă
părerea individului despre sine însuşi în urma unei evaluări, mai mult sau mai puţin fondate, a
calităţilorşi defectelor personale. A avea o concepţie pozitivă despre sine înseamnă a avea
încredere în propriile capacităţişi a stabili cu aproximaţie valoarea şicarenţele personale. Ea
exercită o influentă benefică asupra încrederii în sine şi provine din aşteptările, proiectele şi
proiecţiilepărinţilor îndreptate către copii (unii copii sunt copleşiţi de sarcinile impuse de către
părinţii dornici ca aceştia să realizeze ceea ce ei nu au putut duce la îndeplinire în decursul
existenţei lor).
Ca beneficii ele unei concepţii de sine pozitive se iau în considerare: ambiţia, puterea
de a înfrunta obstacole, capacitatea de a elabora  planuri de viitor. Aceasta îi dă individului
libertatea de a îndrăzni să profite de şansele ivite în pofida împrejurărilor potrivnice.
 În cazul în care concepţia despre sine lipseşte apar ca şiconsecinţe ale acestei lipse
următoarele situaţii: absenţa curajului în momentul luării unor decizii existenţiale, starea de
subordonare în fata părerilor altora, slaba perseverenţă în susţinereaopţiunilor personale,
servilismul.
O concepţie despre sine limitată va provoca o stare de dependenţă a individului faţă de
altă persoană. Cu toate că el îşi va dovedi competenţe în a stabili relaţii agreabile cu ceilalţi,
se va limita la a urma îndeaproape pe cel ce îl are drept model, nu se va încumeta să păşească
pe cărări neexplorate de către alţii, va depune mari eforturi pentru a-şi duce până la capăt
proiectele personale (apud André, Lelord, 1999).
c. Încrederea în sine este cea de-a treia componentă a stimei de sine. Este
componentacelmaiușor de identificat, fiind de ajuns observarea comportamentului unei
persoane în situații noi și neprevăzute. Ea este o consecinţă favorabilă ce rezultă din
influenţa iubirii de sine şi a concepţiei despre sine asupra individului, şitotuşi este
socotită mai puţin importantă decât cele două.
Încrederea în sine derivă din tipul de educație ce i-a fost oferită individului de
către familie sau şcoală, aceasta educaţie fiind împărtăşită prin exemplu şi prin schimb de
idei. Ea îl impulsionează pe individ să acţioneze conform propriilor aspiraţii, fără teama
de eşecşi de opinia critică a persoanelor cu care intră în contact. Atitudinea îndrăzneaţă,
perseverenţa, recunoaşterea insucceselor sunt procese ce influenţează  pozitiv evoluţia
încrederii în sine.
Beneficiile încrederii în sine sunt puterea de a ţine  piept adversităţilor,
desfăşurarea de acţiuni cotidiene prompte si facile. Atunci când aceasta lipseşte se vor
observa ca și trăsături distinctive ale persoanei următoarele caracteristici: șovăiala,
nehotărârea, absența perseverenței, inhibiția și abandonul (apud Fărcaș, 2004).