APARATUL RESPIRATOR

Respiratia = functie de nutritie a organismului deoarece asigură aprovizionarea tesuturilor cu O2

si eliminarea CO2
- în absenta respiratiei apare decesul
- moarte clinică = stop cardio-respirator
- moarte biologică = moartea propriu-zisă a celulei – primele celule care mor sint cele din
cortex (4-8 minute); celulele din bulb mor in 20 minute iar cele din piele mor ultimele

Clasificare:
1. respiratia internă = schimbul de gaze între lichidul interstitial si celule
2. respiartia externă = schimbul de gaze între sânge si mediul extern

Respiratia externa se realizează cu ajutorul aparatului respirator alcatuit din:

- căi respiratorii superioare: fose nazale, faringe, laringe, trahee, bronhii, bronhiole, ducte
alveolare si alveole (diviziunea lor de 23 ori creste suprafata de sectiune)
- cutia toracică
- plămâni

Rolul functional al cailor respiratorii superioare

5 roluri:
1. Încălzirea aerului – se datorează plexurilor vasculare din submucoasa nazală; la acest nivel
sângele are temperatura de 32°C, de aceea aerul rece ce pătrunde în fosele nazale se încălzeste la
acest nivel iar aerul cald cedează o parte din căldura sa sângelui, astfel încât în alveole aerul are o
temperatură apropiată de cea a organismului.
2. Umectarea aerului - se datoreaza stratului de lichid produs de glandele din structura mucoasei
nazale; in lipsa umectarii adecvate a aerului se produce deshidratarea mucoasei traheale cu
modificari ale miscarii cililor si aparitia de inflamatii cronice
3. Purificarea aerului
- particulele mari de praf sunt retinute de firele de păr din narine
- particulele cu diametru de peste 10 µm au o anumita inertie si datorită circulatiei turbulente a
aerului din cavitatea nazală sunt proiectate pe peretele posterior al foselor nazale si al faringelui
unde sint retinute de mucus
- particulele cu diametru intre 2-10 µm ajung in trahee si brohii unde adera de mucusul prezent la
acest nivel si se deplasează împreună cu acesta datorită miscării cililor; cilii sunt prezenti în caile
respiratorii din bronhiole până in 1/3 anterioara a cavitatilor nazale si au o miscare rapida spre
faringe si una lenta de revenire inapoi; fiecare celula a epiteliului care tapeteaza caile respiratorii
are pe suprafata apicala aproximativ 200 cili; particulele care ajung la bifurcatia traheei
declansează reflexul de tuse iar cele ce ajung în faringe sunt fie înghitite, fie expectorate;
miscările cililor sunt mult diminuate la fumători si în conditii de hipoxie si sunt stimulate de
agonisti B2 adrenergici (substante simpatico-mimetice de tipul A, NA) si blocate cu Propranolol;
diminuarea msicarilor cililor predispun la infectii respiratorii repetate
- particulele cu diametru <2 µm sunt captate de macrofage alveolare si ajung în ganglionii
limfatici regionali

1
- iritantii hidrosolubili (aldehide din fumul de tigara, amoniac) se dizolva in mucusul care acopera
mucoasa respiratorie si ajung in cantitate mica la etajele inferioare ale aparatului respirator
4. Comunicarea interumana – prin rolul lor in fonatie si prin influentarea auzului (regleaza
presiunea in urechea medie cu care nazofaringele comunica)
5. Rol senzorial – in olfactie

Ventilatia pulmonară

= împrospătarea aerului din alveole

= miscări dute-vino a aerului din atmosferă în alveolele pulmonare si invers
- în conditii de repaus ventilatia pulmonara este de 6-8 l/minut (adică 500 ml x 12-16
respiratii/minut)
- se realizează prin 2 procese: inspiratie si expiratie

a. Inspiratia
- este un proces activ ce constă în mărirea tuturor diametrelor cutiei toracice
- la realizarea ei participă:
1. diafragmul – în inspir se turteste si creste diametrul longitudonal al cutiei toracice
- în coborâre lărgeste baza cutiei toracice
- excursia sa are amplitudini variabile (1-7 cm)
- miscarea este îngreunată la obezi si gravide
2. muschii intercostali externi
- în inspir coastele se ridică, împing sternul înainte si creste diametrul antero-posterior al cutiei
toracice
- coastele inferioare ajung să se privească fată in fată si creste diametrul transversal al cutiei
toracice
- inspirul se poate realiza chiar dacă una din cele 2 componente musculare paralizează cu conditia
ca cealaltă componenta musculara să fie functională
3. un rol important în inspiratie îl au muschii laringelui
- abductorii corzilor vocale deschid glota în inspiratie si aerul pătrunde în căile respiratorii
- adductorii corzilor vocale închid glota în timpul vomei si deglutitiei împiedicând astfel trecerea
alimentelor în căile respiratorii si aparitia pneumoniei de aspiratie (acest proces este abolit în
timpul narcozei si există riscul penumoniei de aspiratie)
- musculatura laringelui este inervată de nervii recurenti, ramuri din nervii vagi
- paralizia abductorilor → aparitia stridorului inspirator
- paralizia adductorilor → pneumonia de aspiratie
- în inspirul fortat intervin muschii respiratori accesori, cu insertie fixă pe torace si mobilă pe
cap si membre – muschii stenocleidomastoidian, pectoral, scalen si lungul gitului

b. expiratia
- proces pasiv
- constă în revenirea tuturor diametrelor toracice la dimensiunile initiale
- se datorează:
1. elasticitătii cartilajelor costale
2. tendintei la retractie a plămânilor determinată la rindul sau de scurtarea fibrelor elastice din
structura acestora si de tensiunea superficială a lichidului din alveole

2
Tensiunea superficială a lichidului din alveole

- este dată de fortele de coeziune care există între moleculele de lichid, forte mult mai puternice
decât cele existente între moleculele de lichid si de gaz din alveole (deci moleculele de apa se
atrg mai puternic decit cele de apa cu cele de aer)
- alveolele pulmonare sunt comparate cu niste bule de gaz in apa sau bule de săpun în care fortele
de coeziune între moleculele de lichid din interior adica tensiune asuperficiala crează o presiune
ce tinde să colabeze aceste bule
- presiunea de colabare conform legii lui Laplace este direct proportională cu tensiunea
superficială a lichidului din alveole si invers proportională cu raza alveolei
- astfel în alveolele mari cu rază mare - presiunea de colabare este mică, la fel si tensiunea
superficială, ca urmare alveolele mari nu au tendintă de colabare
- în alveolele mici cu rază mică - presiunea de colabare si tensiunea superficială sunt mari; aceste
alveole mici vor colaba (= atelectazie)
- în alveolele mici cu surfactant situatia diferă - surfactantul tapeteaza suprafata interna a
alveolelor si reduce fortele de coeziune între moleculele de lichid ce tapeteaza alveola si astfel
reduce astfel tensiunea superficială
- în aceste alveole desi raza este mică datorită reducerii tensiunii superficiale scade presiunea de
colabare si alveolele se mentin stabile deci nu colabează

Surfactantul
- este o substantă tensioactivă, amfifila cu un cap hidrofil (inspre apa) si o coada hidrofoba
(inspre gaz), alcatuita din proteine si fosfolipide
- este secretat în săptămâna 21-24 de către penumocitele alveolare tip II
- acopera lichidul alveolar si are rolul de a reduce tensiunea superficială a lichidului de 7-14 ori
- in inspir moleculele de surfactant se disperseaza pe unitatea de suprafata si tensiunea
superficiala creste pe cind in expir moleculele de surfactant se aduna pe unitatea de suprafata si
tensiunea scade
Rolurile surfactantului:
1. împiedică turtirea alveolelor mici în expir
2. reduce lucrul mecanic inspirator, reduce efortul de dezlipire a alveolelor în inspir prin scaderea
tensiunii superficiale a lichidului din alveole
3. mentine alveolele stabile, uscate, împiedicind atragerea lichidului din capilarele pulmonare în
alveole (împiedică edemul pulmonar)
- secretia de surfactant creste sub actiunea hormonilor glucocorticoizi
- absenta sa este incompatibilă cu viata deoarece efortul de dezlipire a alveolelor colabate este
foarte mare
- nou născutii prematuri pot prezenta o cantitate redusa de surfactant - ei pot dezvolta boala
membranelor hialine (pe suprafata alveolelor se observa depozite de fibrina histopatologic) -
modern numele de SINDROM DE DETRESA RESPIRATORIE a nou-nascutului
- supravietuirea lor este posibilă dacă se administrează glucocorticoizi mamelor inainte de
saptamina 34 de gestatie sau daca dupa nastere se face tratament adecvat: adminsitrare pe sonda
endotraheala de surfactant (Exosurf, Curosurf, Infasurf, si Survanta), administrare de oxigen,
sustinerea functiilor vitale
- la adult secretia de surfactant scade în: respiratie cu O 2 pur timp îndelungat, obstructie de
bronhie principală sau arteră pulmonară sau la fumători.

3
În expirul fortat, proces activ, intervin muschii expiratori: muschii intercostali interni si muschii
drepti si oblici abdominali

Schimburile gazoase alvelo-capilare

Schimbul de gaze alveolo-capilare constau in difuziunea O 2 din alveole in capilarele pulmonare si

a CO2 in directie opusa
Schimburile gazoase se fac conform legii difuziunii gazelor si depind de presiunea partiala a
gazului si de solubilitatea gazului in lichide
- presiunea partiala a unui gaz dintr-un amestec = presiunea pe care o exercita moleculele
de gaz asupra peretilor vasului ca si cind acest gaz ar ocupa singur tot spatiul vasului
(legea Dalton)
- solubilitatea gazelor in lichide este importanta deoarece in procesul de schimb gazele
stabat mai multe straturi de lichid: lichidul ce tapeteaza alveola, lichidul din membrana
alveolo-capilara si plasma care separa eritrocitele de endoteliul capilar
- solubilitatea unui gaz in apa depinde de:
1. presiunea partiala a gazului (la cresterea presiunii partiale → creste solubilitatea)
2. coeficientul de solubilitate in lichid (pentru CO2 este de 24 ori mai mare decit pentru O2)
3. temperatura (cresterea temperaturii scade solubilitatea)
Pentru schimburile gazoase alveolo-capilare importanta este compozitia aerului alveolar nu
compozitia aerului atmosferic. Aerul alveolar contine 13,8 – 14,2 ml% O 2 la o p= 100 mmHg si
5,4 – 5,8 ml% CO2 la o p=40 mmHg. Ca urmare O2 trece din alveole de la p=100 mmHg in
singele venos la p =40 mmHg iar CO2 trece din singele venos de la p=46 mmHg in aerul alveolar
la o p=40 mmHg.
Schimbul alveolo-capilar pentru O2 se face la o diferenta de presiune = 60 mmHg iar pentru CO 2
la 6 mmHg. Desi gradientul de presiune al CO 2 este mai mic el are o constanta de difuziune de 20
mai mare decit O2 (constanta de difuziune=coeficientul de solubilitate/√GM).

Viteza de difuziune
Trecerea gazelor prin membrana alveolo-capilară se face conform legii lui Fick:

V=gradient de presiune x S x coef de solubilitate/d x √GM


viteza de difuziune este direct proporțională cu gradientul de presiune, suprafata
străbătută si coeficientul de solubilitate al gazului si este invers proporțională cu distanta
străbătută si radical din greutatea moleculară

orice crestere a gradientului de presiune, a suprafeței străbătute, solubilității si orice
reducere a distantei starbatute sau cu cit GM etse mai mica - ↑ viteza de difuziune

suprafața membranei alveolo-capilară: 70 de m2 în respirații liniștite și ajunge în
repirații profunde la 100 de m2

reducerea suprafeței de difuziune, în rezecții pulmonare, tumori, reduce viteza de
difuziune

distanța de difuziune = grosimea membranei alveolo-capilare, este de 0,2-10 µm și este
formată din mai multe straturi: stratul de lichid care tapetează alveola având la suprafață
surfactantul, epiteliul alveolar, membrana bazală a alveolei, interstițiul pulmonar,

4
 membrana bazală a capilarului, stratul de celule endoteliale capilare (stratul de plasmă
care separă eritrocitul de peretele capilar este foarte subtire, aproape ca lipseste deoarece
capilarele pulmonare au diametru de 5-8 microni similar cu diametrul eritrocitelor)

orice îngroșare a membranei alveolo-capilare reduce difuziunea gazelor: îmbibarea
interstițiului cu lichid în edemul pulmonar sau în fixarea în interstițiu a particulelor de
siliciu, azbest in pneumoconioze

Transportul gazelor în sânge

- transportul O2 se realizează sub 2 forme: dizolvată și legat de Hb (oxihemoglobină)

A. Forma dizolvată
 cantitatea de O2 dizolvată depinde de presiunea parțială a gazului, de coeficientul de
solubilitate si de temperatură
 în sângele arterial, la 100mmHg se dizolvă 0,3 ml%
 în sângele venos, la 40 mmHg se dizolvă 0,11-0,18 ml%
 deși redusă cantitativ, forma dizolvată a O2 este foarte importantă deoarece O2 trece din
alveole în capilare și din capilare în tesuturi sub această formă

B. Legat de hemoglobină = oxihemoglobină

 se transportă de 70X mai mult O2 decât dizolvat in plasma
 O2 se fixează reversibil pe Fe2+ din structura hemului
 o moleculă de Hb transportă 4 molecule de O2
 puterea oxiforică = cantitatea de O2 transportată de 1 gram de Hb pura = 1,39 ml O2 (la
fumători este mai mică deoarece o parte din Hb este ocupată de CO2)

Curba de disociere a oxihemoglobinei

1925 Barcroft a studiat modul cum are loc fixarea O2 pe hemoglobină

 a supus sângele la presiuni parțiale diferite ale O2 și a observat că nu există o corelație
lineară între presiunea parțială a O2 și concentrația de oxihemoglobină, curba obținută
fiind sigmoidă
 astfel la presiuni parțiale mici ale O2 afinitatea Hb pentru O2 este redusă dar pe măsură ce
crește presiunea crește și afinitatea pentru O2
 la presiuni parțiale între 50-100 mmHg curba devine orizontală
 la p=50 mmHg saturația în O2 este de 85% - !!!! foarte important doarece arata ca
saturația Hb cu O2 se modifica foarte putin chiar daca presiunea p O2 scade mult (ex
altitudine)
 aspectul de sigmoidă al curbei de disociere a oxihemoglobinei se explică prin modul de
fixare al O2 pe Hb
 fixarea O2 pe cei 4 atomi de Fe2+ bivalenți se face succesiv. Fixarea unei molecule de O 2
pe Fe2+ din hem modifica structura lanțului polipeptidic de care se ataseaza si a lanțului
polipeptidic invecinat, O2 fiind catalizatorul propriei fixari
 curba de disociere - deviază spre dreapta cind ↑ concentrația de ioni de H,(↓ pH), ↑CO2,
↑T, ↑ concentrația 2,3-DPG si faciliteaza eliberarea de O2 de pe Hb

5
 - deviază spre stânga când ↑ pH (↓H), ↑ Hb fetală, ca urmare scade
eliberarea de O2 de pe Hb, ↑ fixarea de O2 pe Hb
 !!!!! CO2 este factorul care influențează în cea mai mare masura disocierea
oxihemoglobinei
 astfel: în plamini CO2 trece din sângele capilar spre alveole, presiunea parțială în sângele
capilar ↓, curba de disociere deviază spre stânga și ↑ fixarea O2 pe Hb
 în țesuturi: CO2 trece din celule în sângele capilar, ↑ presiunea parțială a CO2 în sângele
capilar, curba de disociere deviază spre dreapta și ↑ eliberarea de O2 de pe Hb iar O2 trece
in tesuturi
2,3 DPG-ul - este un anion cu sarcini negative ce se leaga de lanturile β ale Hb dezoxigenate si
scade afinitatea Hb pentru O2 , ca urmare creste eliberarea O2 de pe Hb

Transportul CO2

- se face sub 3 forme:

A) forma dizolvată – reprezinta aproximativ 7 - 8% din totalul de CO2

- cantitatea de CO2 dizolvata depinde de presiunea partiala a gazului
- astfe in sângele venos: CO2 la p= 46 mmHg se transportă 2,75 ml% iar in sângele arterial
la p= 40 mmHg se transportă 2,4 ml%
- in cazul CO2 există o corelație liniară între presiunea parțială a CO2 și cantitatea de CO2
din sânge (cu cât presiunea parțială ↑ cu atât concentrația ↑)
- nu există saturație
B) combinat cu Hb sub formă de carbaminoHb sau carbamat de Hb
C) bicarbonat de Na: 70 – 80% din totalul CO2
- se formează în capilarele din țesuturi prin fenomenul de membrană Hamburger

Reglarea respiratiei

Pentru a realiza un aport adecvat de O2 si pentru a elimina CO2 respiratia trebuie sa se adapteze
continuu prin mecanisme de reglare.
Reglarea respiratiei:
a. nervoasa
b. umorala-
-cel mai important rol revine CO2, pentru ca este foarte solubil in lichid si poate sa difuzeze
prin bariera hematoencefalica si sa influenteze direct activitatea centrilor nervosi respiratori
a. reglarea nervoasa
- 2 mecanisme:
- voluntar – sediu in scoarta cerebrala, isi exercita efectul direct pe motoneuronii ce
comanda muschii respiratori
- automat – centrii sint localizati in bulb si punte
I. Centrii bulbari

- in bulb exista 2 tipuri de neuroni:

Ia. inspiratori - formeaza grupul dorsal de neuroni
- descarca impulsuri in timpul inspiratiei

6
- se gasesc in 2 arii circumscrise dispuse bilateral, una adiacenta nucleului tractului solitar si
alta rostral de nc. ambiguu
- in nc. tractului solitar se proiecteaza fibrele aferente ale nervilor IX si X ce transmit informatii
de la baro si chemoreceptorii sinocarotidieni si cardioaortici
- are rol principal in generarea ritmului respirator
I b. expiratori
- descarca impulsuri in inspiratie si expiratie, mai ales in expiratia fortata
- se gasesc in vecinatatea nucleului retroambiguu
In neuronii inspiratori si expiratori impulsul se genereaza spontan: explicatie: depolarizarea
lenta a celulei pina la un prag critic cind apare potentialul de actiune (asemanator cu celulele
excitoconductoare din miocard sau cu cele din muschiul neted visceral)
- acesti neuroni comanda contractiile si relaxarile ritmice ale muschilor repiratori in ritm de 12-
16/minut.

II. Centrii pontini – pneumotaxic si apneustic

Centrul pneumotaxic – cuprinde neuroni dispusi in zona superioara a puntii, au rolul de a

modula succesiunea inspir-expir; are rolul de a intrerupe inspirul cind acesta a atins o anumita
amplitudine. Inhiba centrul apneustic si centrul inspirator si stimuleaza centrul expirator si are
rol in tranzitia de la inspir la expir.

Centrul apneustic – are rolul de a stimula inspirul; existenta sa controversata datorita

faptului ca sectiunile efectuate pentru identificarea sa, la diferite nivele ale trunchiului
cerebral, s-au efectuat in conditii de narcoza si ar trebui interpretate cu rezerva. Centrul
pneumotaxic nu descarca impulsuri spontan ci este influentat de SC. Activitatea centrului
apneustic este diminuata de aferente vagale si de aferente de la centru pneumotaxic.

Pentru a preciza sediul acestor centri s-au efectuat la animale sectiuni seriate ale axului
cerebrospinal:
- sectiunea I s-a efectuat deasupra puntii si sub cervicala 4- 5 → ritmul respirator nu s-a
modificat, respiratia fiind intretinuta de diafragm; deci centrii nervosi autonomi sint
situati in trunchiul cerebral in plina formatiune reticulata
- a II-a sectiune s-a efectuat a mijlocul puntii (+s-au sectionat si nervii vagi) – inspirul a
devenit prelungit ca niste crampe inspiratorii si a fost intrerupt din cind in cind de o
expiratie = APNEUSIS - datorita descarcarilor din centrul apneustic ce stimuleaza centrii
inspiratori
- sectiunea a III-a intre bulb si punte – persista descarcarile de impusuri in neuronii
inspiratori bulbari dar ei nu pot intretine o respiratie calma, linistita, ci respiratia devine
inegala ca si amplitudine, gifiitoare = GASP

Centrii respiratori au numeroase conexiuni functionale cu centrii nervosi din vecinatate: cu

centrii cardiovasomotori din bulb, masticatori, ai deglutitiei sau vomei. Aceste conexiuni
explica de ce respiratia se opreste in timpul vomei sau deglutitiei impiedicind patrunderea
alimentelor in caile respiratorii.

Tesuturi excitabile
Neuronul

7
 MORFOLOGIE
unitatea morfofuncţională a sistemului nervos
corp celular =pericarion
prelungiri - dendrite
- axon
membrană, nucleu, citoplasmă cu organite nespecifice si specifice (corpusculi Nissl –rol in
sinteza proteinelor şi neurofibrile-rol in formarea citoscheletului si transport)

Invelisuri:
teaca de mielină- sintetizata de celulele Schwann, rol de izolare electrica
celule Schwann- celule gliale cu rol in sinteza si depunerea mielinei la nivelul membranei
neuronale, asigura nutritia, sustinerea fizica a terminatiilor nervoase neuroanle si au rol in
regenerarea fibrelor nervoase lezate
teaca Henle- teaca de tesut conjunctiv cu rol de protectie mecanica si izolare electrica.

Celulele gliale
astrocitul, oligodendroglia, microglia, celula Schwann
Roluri:
susținere a neuronilor
in nutritia neuronilor- fac legatura intre neuroni si vasele sangvine
transmitere a influxului nervos
sintetizeaza teaca de mielina
digestie a resturilor neuronale
inlocuiesc neuronii -celulele gliale sunt capabile de diviziune, spre deosebire de neuroni -
formeaza cicatrici gliale
celulele gliale se găsesc în organismul uman în raport de 10/1 față de neuroni.

Transportul neuronal
Transport anterograd
rapid
microtubuli - tubulina
blocare colchicină
pentru mediatori, vezicule, organite
ATP
independent de potentialul de actiune
lent
neurofibrile
transport proteine, Ca++, glucoză
Transport retrograd
dineină
reglarea sintezei de proteine
transport de virusuri neurotrope

PROPRIETĂŢILE NEURONULUI
EXCITABILITATEA
CONDUCTIBILITATEA
DEGENERESCENŢA ŞI REGENERAREA

8
 ACTIVITATEA SINAPTICĂ

Potenţialul de repaus - 70 mV

Factori:
transportul activ de Na+ şi K+
Pompa de Na+/K+
Consum de energie, furnizat de ATP
Cu fiecare molecula de ATP 3 Na+ sunt expulzati si 2K+ sunt introdusi in celula, ceea
ce creeaza un deficit de sarcini pozitive in interiorul membranei
difuziunea ionilor prin membrană
Membrana neuronala in repaus este aproape impermeabila pentru Na+ si Cl- si partial
permeabila pentru K+
echilibrul Donnan
Moleculele cu greutate moleculara mare, cum sunt proteinele nu pot trece prin
membrana
Ele sunt incarcate negativ la ph-ul celular
Confera sarcini negative interiorului membranei

Stimulul

Conditii necesare pentru ca un stimul sa produca un potential de actiune:

Sa aiba o intensitate minima, numita prag
Sa aiba o anumita bruschete- daca, nu, apare acomodarea
Sa aiba o anumita densitate/unitatea de suprafata

Daca stimulul are o intensitate sub prag exista posibilitatea de a produce potential de
actiune in 2 situatii:
Sumatie spatiala- mai multi stimuli aplicati in acelasi timp pe membrana neuronului
Sumatie temporala- mai multi stimuli, cu frecventa mare, aplicati in acelasi loc pe
membrana neuronului

Potentialul de actiune
Este raspunsul neuronului la actiunea unui stimul de o anumita intensitate, numita
intensitate prag
Este raspuns de tip tot sau nimic!!!

Faze:
1. Depolarizare
2. Potential de varf
3. Repolarizare
postdepolarizare
posthiperpolarizare

9
adaptat dupa William F. Ganong Review of Medical physiology

VARIAŢIILE EXCITABILITĂŢII
acomodare- capacitatea neuronilor de a nu mai raspunde la stimuli de intensitate prag aplicati
lent, multiplu
perioada refractară absolută - in perioada de depolarizare si partial repolarizare, neuronul
nu poate fi excitat, indiferent de intensitatea stimulului
perioada refractară relativă- in perioada de repolarizare finala neuronul poate sa raspunda
printr-un potential de actiune la stimuli cu intensitate mai mare decat intensitatea prag
parabioză-lipsa raspunsului la stimuli cu frecventa foarte mare (curenti electrici cu frecvente
peste 1000Hz/sec)

MĂSURAREA EXCITABILITĂŢII ŢESUTURILOR

Reobaza - intensitatea minima a unui curent electric pentru a produce un potential de actiune
Timpul util- timpul necesar unui curent cu intensitatea de 1 reobaza pentru a produce un
potential de actiune
Cronaxia- timpul necesar unui curent cu intensitatea de 2 reobaze pentru a produce un
potential de actiune

10