BIOFIZICA

BIOFIZICA MEDICALA SI BIOMECANICA

CURS XII

STAREA DE AGREGARE LICHIDA

FENOMENE SUPERFICIALE
IMPORTANTA MEDICALA A TENSIUNII
SUPERFICIALE

2016--2017
2016
 I. Starea Lichida
ƒ Starea lichida ocupa o pozitie intermediara intre starea gazoasa si cea solida.
ƒ Prezinta caracteristici comune atat cu starea gazoasa cat si cea solida (ex. are volum
propriu dar nu are forma proprie).
ƒ Existenta volumului propriu in cazul lichidelor explica valoarea mare a densitatii lichidelor
(
(acelasi
l i ordin
di de
d marime
i ca sii in
i cazull solidelor)
lid l ) comparativ
ti cu a gazelor.
l
ƒ Existenta unui volum propriu si absenta formei proprii in cazul lichidelor sugereaza
existenta unor forte de interactiune moleculara (forte intermoleculare) mai mari decat in
cazul g
gazelor dar mai mici decat in cazul solidelor.
ƒ Existenta fortelor intermoleculare pe de o parte ingradeste libertatea de miscare a
moleculelor iar pe de alta parte, avand intensitati prea mici, nu favorizeaza formarea unor
configuratii moleculare spatiale stabile.
ƒ Au o structura cvasicristalina caracterizata printr-
printr-o ordine la mica distanta.
ƒ Dimensiunile mici ale configuratiilor ordonate ce apar in lichide le confera acestora un
timp de viata scurt (10-9 s).
ƒ In interiorul lichidului exista goluri care permit moleculelor sa migreze intre unitatile
ordonate.
ƒ Datorita lipsei ordinii la mare distanta, lichidele nu prezinta proprietati anizotrope (exceptie
fac doar cristalele lichide)
lichide).
ƒ Miscarea termica este prezenta in lichide dar moleculele se misca relativ lent in interiorul
lichidului.
 r2 r0 r1

Fig. 1 Variatia cu distanta a fortelor intermoleculare

ƒ Fortele de interactiune dintre moleculele de lichid sunt de natura

electrostatica.
ƒ La distante r2<d<r1distributia de sarcina a moleculelor favorizeaza
aparitia
iti unor iinteractiuni
t ti i de
d tip
ti atractiv.
t ti
ƒ La distante mici (d<r2) suprapunerea orbitalilor moleculari duce la
aparitia unor forte repulsive de natura cuantica.
 II. Fenomene superficiale
ƒ Fenomenele legate de suprafata
f de separare dintre un lichid si mediul care-
care-l
inconjoara se numesc fenomene superficiale.

ƒ Fenomenele legate
g de suprafata
p de separatie
p dintre un lichid si mediul gazos
g de
deasupra acestuia se numesc fenomene de suprafata.

ƒ Fenomenele legate de suprafata de separatie dintre un lichid si peretii vasului in

care acesta
t se gaseste
t se numesc fenomene
f de
d adeziune
d i sii capilare.
il

Fig. 2
 II.1 Fenomene de suprafata
ƒ Suprafata
S f t de
d separatie
ti dintre
di t un lichid
li hid sii mediul
di l gazos in
i care acesta
t este
t
plasat, constituie suprafata libera a lichidului.
ƒ In lichide fortele de interactiune intermoleculare devin neglijabile la o distanta
egala cu raza de actiune moleculara (r∝10-9 m).
m)
ƒ Moleculele de lichid interactioneaza doar in cazul in care sunt situate in aceeasi
sfera de actiune moleculara.
ƒ ρgaz<ρlichid => fortele de interactiune moleculara gaz-
gaz-lichid sunt mai mici
comparativ cu fortele de interactiune moleculara lichid-
lichid-lichid.
ƒ Fiecare molecula de lichid aflata la d<r va fi supusa unei forte rezultante
orientata perpendicular pe suprafata libera a lichidului si indreptata spre interiorul
acestuia.
ƒ Marimea fortei rezultante creste odata cu scaderea distantei dintre molecula si
suprafata libera a lichidului.
ƒ Moleculele siutuate la distanta d<r vor exercita o presiune asupra lichidului
numita presiune interna.
ƒ Totalitatea moleculelor care participa la realizarea presiunii interne formeaza
patura superficiala a lichidului (stratul superficial).
 r=raza de actiune
moleculara

R=0
R≠0 R≠0

Fig. 3

ƒ Presiunea exercitata de stratul superficial are valori foarte mari (11*108

N/m2).
ƒ Valoarea mare a presiunii interne explica de ce lichidele sunt practic
incompresibile, acestea fiind puternic comprimate de stratul superficial.
II.1.1 Energia potentiala a stratului superficial, fortele
de tensiune superficiala
ƒ Trecerea unei molecule din lichid in stratul superficial presupune efectuarea unui lucru
mecanic (consum de energie).
ƒ La trecerea moleculei in stratul superficial energia cinetica scade iar energia potentiala a
acesteia creste.
ƒ La trecerea moleculei din stratul superficial in lichid, energia cinetica a moleculei va creste
iar energia potentiala se va diminua.
ƒ Moleculele din stratul superficial au un surplus de energie potentiala comparativ cu restul
lichidului.
ƒ Stratul superficial (ca intreg) are un surplus de energie comparativ cu restul lichidului.
ƒ Energia potentiala a stratului superficial este proportionala cu aria suprafetei libere a
lichidului:
E ps = σS (1)

σ=coeficientul de tensiune superficiala a lichidului [σ ]

[E ] J N
= =1 = 1
ps SI
SI
[S ]SI m2 m
ƒIn starea de echilibru energia potentiala a stratului superficial este minima.
ƒ Suprafata de separare lichid mediul extern se curbeaza tinzand sa devina sferica la
echilibru.
ƒ O suprafata
f t se mentine
ti curba b daca
d asupra acesteia
t i actioneaza
ti forte
f t tangente
t t la
l
suprafata si perpendiculare pe conturul acesteia (forte de tensiune superficiala).
ƒ Stratul superficial al lichidului se comporta ca o membrana elastica care tinde sa
micsoreze suprafata libera a lichidului.
 Lichid gliceric în interiorul unui cadru
de sârmă cu latura CD mobilă.(Lăsată
în poz. C1D1 se deplasează în sensul
micşorării ariei suprafeţei libere a
peliculei).
⇒forţele superficiale efectuează lucru
Fig. 4 mecanic pe seama micşorării energiei
potenţiale
t ţi l
LS = F∙Δx
LS = σ∙ΔS ⎬ ⇒ F∙Δx = σ∙ΔS ⇒ F∙Δx =
σ∙l∙Δx ⇒
F = σ∙l (2)
• Fenomenele superficiale exprimă
evoluţia unui sistem spre o stare de
echilibru caracterizată printr-
printr-un minim
energetic.

Fs Fs

ac
Fig. 5

Lichid (H2O) G
Fig. 6
 II.1.2 Legea lui Laplace

Fs = σl = 2πRσ (3)

R Fs 2πRσ 2σ
Δp = = = (4)
S πR 2
R

Fig. 7

P0 P0+Δp P0-Δp

Pierre-Simon, marquis de Laplace (1749 –1827): astronom, matematician

Pierre-
si fizician francez.
 Reprezinta expresia generala a presiunii suplimentare
⎛1 1 ⎞ exercitata sub o suprafata curba.
Δp = σ ⎜⎜ + ⎟⎟ (5)
⎝ R1 R 2 ⎠ R1 si R2 sunt razele de curbura ce definesc suprafata
respectiva (valoarea maxima si respectiv minima a razelor
de curbura) iar grosimea membranei este neglijabila.

R Ob Curbura
Obs: C b uneii membrane
b trebuie
t b i mentinuta
ti t ded
o anumita diferenta de presiune!!!

2σ
Fig 7
Fig. Δp = (6) (membrana de forma sferica)
R
μ σ
T Δp = (7) (membrana de forma cilindrica)
R
(pentru un cilindru R1=∞ => Δp=σ/R)
pentru o suprafata plana R1=R2=∞ => Δp=0
pint
¾T=tensiunea in peretele vasului (forta tangentiala ce actioneaza
pe unitatea de lungime)
Fig. 8
pext ¾ Δp=diferenta de presiune (Δp=pint-pext)
¾ μ=grosimea peretelui vasului (membrana de grosime finita)
Δp ⋅ R Δp ⋅ R
T= (8) (forma cilindrica) T=
μ 2μ
(9) (forma sferica)
Consecinte medicale ale legii lui Laplace:
Tensiunea parietala este proportionala cu presiunea sangelui si raza arerei.
In cazul unui anevrism, cresterea razei arterei duce la cresterea tensiunii parietale
iar cand aceasta depaseste capacitatea de tensionare a vasului apare ruptura
ruptura.

II.1.3 Tensiunea superficială a lichidelor şi soluţiilor

•Scade odată cu creşterea temperaturii (→ 0 la tcritică).

Fig. 12
0-3 N/m)
σ (10

• Scade odată cu creşterea concentraţiei solvitului

• Depinde de natura substanţei (solventului şi solvitului)
Exemplu: Tensiunea superficială a apei are o valoare mare
maredatorită
datorită legăturilor
de hidrogen dintre moleculele de apă.
apă.
 În privinţa influenţei solvitului distingem trei cazuri:
- Nu modifică tensiunea superficială (ex. zahăr dizolv. în apă)
- Măreşte tensiunea superficială (cazul soluţiilor apoase de
electroliţi)
- Micşorează tensiunea superficială (ex. soluţii apoase de soluţii
organice polare)
Substanţele
ţ care prin
p adăugarea
g lor scad considerabil tensiunea superficială
p a
soluţiei, se numesc TENSIOACTIVE.
• Exemple de substante tensioactive:
tensioactive: acizi graşi cu lanţuri lungi de C, alcooli,
săruri biliare etc.
E li ţi
Explicaţie:
¾ La întâlnirea dipolilor apei, moleculele polare ale lichidelor organice se
orientează cu grupele polare una în faţa celeilalte ceea ce duce la o interacţiune
(desemnată prin termenul de hidrofilie) care se manifestă printr
printr--o bună
solubilitate a acestor lichide în apă.
¾ Aceste molecule pătrund între dipolii apei, slăbind forţele intermoleculare în
stratul superficial, ceea ce duce la micşorarea tensiunii superficiale (în măsură cu
atât mai mare cu cât este mai mare concentraţia soluţiei).
¾ Pătrund între dipolii apei din stratul superficial unde se aglomerează →
adsorbţie pozitivă.
pozitivă.
Concluzie:
¾ În contact cu apa, gruparea polară (hidrofilă) se orientează în stratul
superficial spre faza apoasă, iar cea nepolară (hidrofobă) spre partea opusă.
•Cantitatea de substanţă adsorbită în stratul superficial este o funcţie
dependentă (crescătoare ) de concentraţia soluţiei.
•Dacă: c↑ ⇒ Madsorbită ↑ ⇒ Tens. Sup.↓
•Are loc până când suprafaţa liberă este “saturată”. Astfel,T ajunge la o
valoare minimă.

Fig. 13

•Fenomenul
Fenomen l invers,
in ers când substanţele
s bstanţele care măresc tensi
tensiunea
nea superficială
s perficială
se îndepărtează de suprafaţă spre profunzime → adsorbţie negativă.
 II.2 Interfaţa solid-
solid-lichid
lichid,, Fenomene capilare
•Fenomenele
F l superficiale
fi i l care au loc
l lal contactul
t t l dintre
di t lichide
li hid şii solide
lid
→ fenomene de udare

•La contactul dintre solid şi lichid apar forţe de coeziune FC între

moleculele lichidului şi forţe de adeziune FA între moleculele lichidului şi
ale solidului.

În raport cu lichidele, o suprafaţă solidă poate fi:

¾Liofilă ((hidrofilă)) (F
( A> FC)), udă p
pereţii
ţ vasului ((lichidul aderă la
suprafaţa solidului)
¾Indiferentă (caz ideal)
¾Liofobă (hidrofobă) (FA< FC), evită contactul cu pereţii vasului
(lichidul nu aderă la solid).

OBS.
În imediata vecinătate
ecinătate a pereţilor vasului
as l i menisc
meniscull de
devine
devine:
ine:
¾concav (în raport cu aerul) la lichidele care udă pereţii vasului
¾convex la lichidele care nu udă pereţii vasului.
 2 ⋅σ
h= (10)
r⋅ρ⋅g
(legea
( egea lui
u Ju
Jurain)
a )

Fig. 14

Legea lui Jurain: Inaltimea pana la care urca (coboara) un lichid intr-un tub capilar
este direct proportionala cu coeficientul de tensiune superficiala a lichidului si
invers proportioonala cu raza tubului capilar si densitatea lichidului in care este
introdus capilarul.
Observatie: lichidul urca in capilar daca uda peretii acestuia si coboara daca nu
uda peretii capilarului.
 II.3 Importanţa tensiunii superficiale în medicină
Tensiunea superficiala
p a sangelui
g si dependenta
p acesteia de temperatura
p
Sangele are un coeficient de tensiune superficiala de aproximativ 58·10-3 N/m.

Fig. 15 Dependenta de temperatura a coeficientului de tensiune superficiala al sangelui (J.

ROSINA, E. KVAŠŇÁK, D. ŠUTA, H. KOLÁŘOVÁ, J. MÁLEK, L. KRAJČI, Physiol. Res. 56
(Suppl 1): S93-S98
(Suppl. S93 S98, 2007)
Coeficientul de tensiune superficiala al sangelui este un parametru extrem de important
pentru organismul uman.
 Rolul tensiunii superficiale in procesul de respiratie
Plamanii sunt principalele organe ale respiratiei.
Plamanii si in special alveolele care ii formeaza sunt locul anatomic in care are loc
schimbul de gaze dintre organism si mediul exterior.
Plamanii sunt organe elastice care au capacitatea sa se dilate sau sa se contracte.
Acestia sunt inconjurati
j de cate o ppleura care este o membrana seroasa alcatuita
dintr-o foita viscerala care adera la suprafata exterioara a plamanului si o foita
parietala intinsa pe peretii lojei pulmonare. In acest fel fiecare plaman este
inconjurat de un spatiu (cavitatea pleurala) umplut cu un lichid (lichid pleural)
care are o presiune mai mica decat presiunea atmosferica
atmosferica. Acest lichid asigura
lubrefierea foitelor pleurale si permite transmiterea miscarilor toracice la plamani.
2σ
In cazul alveolelor pulmonare: Δp =
R
bronhiola
respiratorie Presiunea din alveole este proportionala cu
tensiunea superficiala la nivelul peretelui alveolar
si invers proportionala cu raza alveolei.
alveole
pulmonare In cazul in care tensiunea
superficiala pe peretele alveolar
saculet ar ramane constanta, aerul din
alveolar alveolele mai mici va avea o
presiune
i maii mare sii va ti
tinde
d sa
traca in alveolele de volum mai
mare ceea ce va duce la colapsul
alveolelor pulmonare (Fig. 10). Fig. 10
Fig. 9
¾Δp (presiunea alveolara) scade datorita surfactantului pulmonar prevenind
colapsul alveolelor (“catastrofa spatiilor alveolare” este determinata de faptul ca
raza alveolara este invers p
proportionala
p cu ppresiunea iar alveolele tind sa se
autocolabeze la sfarsitul expiratiei).

Surfactantul p
pulmonar este un lichid cu proprietati
p p tensioactive care acopera
p suprafata
p
plamanilor si reduce in mod diferential tensiunea superficiala la nivelul peretelui
alveolar (creste odata cu cresterea volumului alveolar).

¾Creste
C t complianta
li t pulmonara
l sii reduce
d travaliul
t li l respirator
i t (complianta
( li t pulmonara-
pulmonara
l -
ΔVpulm/Δp)

¾Previne colapsul alveolelor la sfarsitul expiratiei asigurand

g o valoare aproximativ
constanta a presiunii Laplace prin modificarea concentratiei de surfactant in timpul
procesului de respiratie.

¾ Previne cresterea prea mare a volumului alveolar in timpul inspiratiei

inspiratiei.
 Tensiunea superficiala a lichidelor biologice
• Coeficientul de tensiune superficială a lichidelor biologice din
organismul uman este în general mai mic decât al apei (ceea ce
probează că moleculele de interes biologic sunt agenţi
tensioactivi).
• O
Organismul
i l uman dispune
di de
d două
d ă categorii ii marii de
d agenţii
tensioactivi:
‰ Substanţe care acţionează în mod secundar ca agenţi tensioactivi.
• Î această
În tă categorie
t i intră
i t ă majoritatea
j it t substanţelor
b t ţ l metabolizate
t b li t de
d
către organism ajunse în stadiul de acizi organici.
• Principiile
Principii le alimentare,
alimentare, în special lipidele şi glucidele pe măsură ce
suntt oxidate
id t trec
t prin
i stadiul
t di l de
d cataboliţi
t b liţi acizi,
i i substanţe
b t ţ care
joacă un rol tensioactiv. Astfel scad tensiunea superficială a
mediilor în care se află şi favorizează procesele de permeabilitate.
‰ Substanţe care au ca rol principal în organism scăderea tensiunii
superficiale a lichidelor biologice.
• În această categorie intră acizii biliari, acidul glicocolic şi taurocolic
care formează cu ionii metalelor alcaline săruri solubile în apă
(glicocolat de Na, taurocolat de Na), substanţe puternic
tensioactive.
•Acizii biliari care sunt eliminaţi prin coledoc în duoden întâlnesc bolul
alimentar ( conţine lipide aproape în totalitate nedigerate) şi vor contribui
la scăderea tensiunii superficiale a grăsimilor alimentare, ceea ce
uşurează emulsionarea lor. Această emulsionare are ca efect
transformarea grăsimilor în particule cu volume foarte mici şi cu
suprafaţa de contact cu mediul de arie foarte mare. Astfe, aria interfeţelor
grăsimilor
ă i il se măreşte
ă t considerabil
id bil prin
i emulsionare
l i iar
i acestea
t pott fi maii
eficient metabolizate.
Observaţii:
¾Tens. superf. condiţionează permeabilitatea membranelor, schimbul
dintre celule şi mediul interstiţial.
¾Subst. tensioactive favorizează p permeabilitatea membranelor,, absorbţiaţ
intestinală → o serie de medicamente se administrează cu subst.
tensioactive.
¾Anestezicele (subst. tensioact.) determină scăderea tensiunii
superficiale a sângelui.
¾Lichidele din organism au tensiuni superficiale < decât a apei → σ se
poate modifica
modifica în cazul stărilor patologice.
¾EEx. UUrina
i normală lă are ttens. sup ~ 70
70∙10
10-3 N/m.
N/ ÎnÎ cazull unor afecţiuni
f ţi i
(icter, leziuni hepatice) datorită apariţiei unor acizi şi săruri biliare →
50∙10-3 N/m
Aplicatii:
Un tub capilar cu diametrul d=0.15 mm este scufundat vertical in alcool
((dalcool=979 kg/m
g 3)). Inaltimea pana
p la care se ridica alcoolul in tub este h=7.6 cm.
Sa se calculeze coeficientul de tensiune superficiala al alcoolului.