Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
1 ELEMENTE GENERALE
5
În consecinţă dacă sunt introduse într-un anumit spaţiu gazele ocupă prin
expansiune tot spaţiul. Gazele sunt corpuri cu volum şi formă definite numai de
volumul şi forma spaţiului în care se află.
6
Exemple de modele de fluid :
a. Fluidul ideal - este modelul de fluid pentru care nu se iau în considerare
forţele de vâscozitate (modelul lui Euler).
b. Fluidul incompresibil - este modelul de fluid la care volumul unei
anumite mase de fluid nu se schimbă la variaţii ale presiunii. Ca urmare,
densitatea este constantă în toate punctele domeniului de fluid (modelul lui
Pascal).
c. Fluidul uşor - este modelul de fluid la care se neglijează forţele masice
comparativ cu cele de suprafaţă.
d. Fluidul newtonian - este modelul fluidului vâscos având mărimea
vâscozităţii constantă indiferent de mărimea gradientului de viteză (modelul lui
Newton).
7
Forma şi dimensiunile particulei de fluid se aleg în funcţie de sistemul de
coordonate la care se raportează fluidul.
1.3.1. Forţe
Se consideră în interiorul unui fluid în mişcare
un domeniu D, delimitat de suprafaţa S (fig.1.1).
Asupra fluidului din domeniul D acţionează forţe:
interioare, exterioare, masice (volumice) şi de
suprafaţă (de contact).
Forţele interioare reprezintă acţiuni referitoare
la ceea ce se întâmplă în interiorul domeniului D.
Fig. 1.1.
Aceste acţiuni pot fi forţe de acţiune intermoleculare Domeniu de fluid
(pentru molecule) sau forţe de natura atracţiei
universale între particulele componente. Aceste forţe sunt egale şi de sens
contrar două câte două, iar rezultanta lor este nulă.
Forţele exterioare sunt cauzate de acţiuni din afara domeniului D. Ele sunt
de două categorii:
forţe masice
forţe de suprafaţă
Forţele masice sunt rezultatul acţiunii unor câmpuri de forţe în care se află
fluidul (de exemplu: câmpul gravitaţional, câmpul forţelor de inerţie, câmpul
magnetic etc.) asupra fluidului din domeniul D. Mărimea acestora este
proporţională cu cantitatea de fluid din domeniu. Dacă această cantitate este
considerată ca şi o masă atunci forţele se vor numi masice, iar pentru volum se
vor numi volumice. Forţa masică unitară, numită şi acceleraţia forţelor masice,
este forţa masică ce acţionează asupra unităţii de masă de fluid.
8
F M d F M
lim fm
m 0m dm
(1.1)
FV d FV
lim fV
V 0 V dV
9
continuu pe suprafaţa ce delimitează domeniul considerat şi se raportează la
unitatea de suprafaţă.
10
dualităţii eforturilor unitare tangenţiale, componentele tangenţiale ale efortului
unitar T sunt egale ca mărime două câte două: xy yx ; xz zy ; yz zy .
Ox : f dm p dA pdA cos 0
x x x
Oy : f y dm p y dAy pdA cos 0 (1.7)
Oz : f z dm p z dAz pdA cos 0
unde α, β, γ sunt unghiurile formate de normala n şi axele Ox, Oy, Oz.
dxdydz dydz dydz dydz
f x ρ 6 p x 2 p 2 0 :
2
dxdydz dxdz dzdx dzdx
f y ρ py p 0 : (1.8)
6 2 2 2
dxdydz dydx dydx dydx
f z ρ 6 p z 2 p 2 0 :
2
12
Iar volumul tetraedrului:
dxdydz
dV (1.10)
6
Sistemul devine:
dx
f x ρ 3 p x p 0
dy
f y ρ p y p 0 (1.11)
3
dz
f z ρ 3 p z p 0
Trecând la limită, adică tetraedrul tinde spre volum zero, spre punctul p
(ceea ce înseamnă că dx, dy, dz tind la zero), sistemul devine: px = py = pz = p.
Se observă că acest rezultat nu depinde de înclinarea feţei ABC şi nici de
orientarea în spaţiu a sistemului de coordonate Oxyz. Deci valoarea presiunii
statice depinde numai de poziţia punctului P în masa de fluid. Într-un fluid în
repaus presiunea formează un câmp scalar.
13
- mm.c.Hg. este presiunea corespunzătoare unei coloane de mercur, la
temperatura de 0 °C, având înălţimea de 1 mm. Se mai numeşte şi torr;
- At sau atm – atmosfera fizică – este presiunea atmosferică la nivelul
mării şi este egală cu presiunea exercitată de o coloană de mercur, la
temperatura de 0 °C, având înălţimea de 760 mm;
- at – atmosfera tehnică – reprezintă presiunea exercitată de un corp cu
masa 1 kg, pe o arie de 1 cm2, în câmp gravitaţional.
Relaţiile de transformare între unităţile de măsură ale presiunii sunt date
în tabelul 1.1. (s-au utilizat valorile: g = 9,81 m/s 2 – pentru acceleraţia
gravitaţională şi ρHg = 13600 kg/m3 – densitatea mercurului la t = °C).
Tabelul 1.1. Conversia unităţilor de măsură ale presiunii
Pa (N/m2) bar at m.c.a. torr At
(kgf/cm2) (mm.c.Hg)
14
Cap. 2 PROPRIETĂŢILE FLUIDELOR
15
V 1
v ; v
m
(2.5)
m3
[v]S .I .
kg
(2.6)
V
variaţia relativă a volumului;
V
16
2.1.5 Dilatarea / contracţia termică.
Este proprietatea comună tuturor fluidelor de a-şi creşte volumul la
creşterea temperaturii, presiunea rămânând constantă. Contracţia apare odată cu
scăderea temperaturii, la presiune constantă.
V
p = constant; T (2.9)
V
V f Vi (1 αt)
17
Fig. 2.3. Aderenţa la suprafeţe solide
Se definesc:
F v N
η tensiunea tangentiala de vascozitate 2
A h m
η m
2
vascozitatea cinematica
ρ s
Între două straturi de fluide vecine aflate unul faţă de altul la distanţa
elementară dy şi care alunecă unul peste altul, tensiunea tangenţială este:
dv
d - legea lui Newton. (2.11)
dy
19
proprietatea de vâscozitate, dar nu toate respectă legea lui Newton, adică îşi
dv
menţin vâscozitatea constantă indiferent de mărimea gradientului de viteză dy .
20
suprafeţei de separaţie, acţiunea moleculelor de lichid se manifestă printr-o forţă
rezultantă, normală la suprafaţa de separaţie.
Ft N
suprafeţei libere, rezultă σ ; m . (2.12)
l
Aceste tensiuni se manifestă atunci când suprafaţa este curbă (teoria
membranelor tensionate subţiri).
2.2.2 Capilaritatea
Această proprietate este în strânsă legătură cu proprietăţile de adeziune şi
tensiune superficială. Un tub capilar este un tub cu d 1mm . Se pune problema
determinării diferenţei de nivel h între suprafaţa libera a lichidului din vas şi cea
din tubul capilar:
21
Fig. 2.7. Capilaritatea
a) menisc concav; b) menisc convex
G Ft ; Ft σ l σ πd
4σ 4σ
G mg g
d2 h
h ρ gdρ
γd (2.13)
4
4σ
hd constanta pentru un lichid.
γ (2.14)
Pt. apa : h d 30 ; mercur : h d -14
23
sub valoarea presiunii de vaporizare corespunzătoare temperaturii de regim.
Scăderea presiunii sub aceasta valoare conduce la apariţia cavitaţiei.
24
Cap. 3 STATICA FLUIDELOR
25
forţele interioare corespunzătoare paralelipipedului delimitat sunt două câte
două de module egale şi sensuri opuse, anulându-se reciproc.
Oy :
Oz :
p dx p dx
( p ) d ydz ( p ) dy dz f x ρd xdy d
x 2 x 2
p dy p dy
( p ) dx dz ( p ) dx dz f y ρdx dyd
y 2 y 2
p dz p dz
( p ) dxdy ( p ) dx dy f z ρdxdy d
z 2 z 2
(3.3)
26
Ecuaţiile lui Euler pentru statica fluidelor sunt:
1 p
f 0
ρ x x
1 p
f 0
ρ y y
1 p
f 0
ρ z z
(3.4)
Ecuaţia staticii fluidelor (forma vectorială)
1
grad p f 0 (3.5)
ρ
1 p p p
dx dy dz f x dx f y dy f z dz
ρ x y z (3.6)
dU
dp
27
f 0 f x 0; f y 0; f z 0;
du ( f x dx f y dy f z dz ) 0
(3.10)
dp dp
du 0 0 dp 0 p ct.
ρ ρ
p p
(3.11)
ct. p ct. ρ ct. ; n RT; p ct., ρ ct. T ct.
ρn ρ
a b 3.
Fig. 3.2. Suprafeţe echipotenţiale Într-un fluid
a) intersectate (P1 = P2 = P); b) variaţia presiunii
în repaus
28
presiunea creşte în sensul descreşterii potenţialului forţei masice (fig. 3.2,b).
Suprafaţa de separaţie dintre 2 fluide inmiscibile (fig. 3.3) este o suprafaţă
echipotenţială (fluide de densitate diferită)
dp (3.12)
( 2) dU 0
ρ
G
fm g f g
m
f m ( f x 0, f y 0, f z g )
(3.13)
U ( f x dx f y dy f z dz )
U ( g )dz gz c
dU f x dx f y dy f z dz ) 0
dp (3.16)
(2 '') 0 0; dp 0 p ct.
ρ
31
p1 p1 z1 p 2 p 2 z 2 ct.
p1 p 2 ( z1 z 2 ) p1 p 2 0 (3.19)
p1 p 2 0 p1 p 2
32
3.6.1. Elemente generale
Acţiunea fluidelor în repaus pe suprafeţe solide cu care se află în contact
constă într-un sistem de forţe de presiune distribuite continuu pe suprafaţa
respectivă, această acţiune este egală şi de sens contrar cu acţiunea suprafeţei
solide asupra fluidului. În calculele din practică se operează cu rezultanta acestor
forţe numită forţă de presiune statică rezultantă.
Se consideră un fluid în repaus care se află în contact cu o suprafaţă de o
anumită arie A.
dFp (n ) pdA Fp (n ) pdA
(3.22)
dMp r (n ) pdA Mp r (n ) pdA Mp n r pdA
33
F p n pdA n γhdA n γ z sin α dA
(3.26)
n γ sin α zdA n γ sin α z G A n γhG A Fp γhG A
rc
r pdA r
r γz sin α dA γ sin α r z dA
r z dA
c (3.28)
pdA γz sin αdA γ sin α zdA zdA
34
yc
yzdA Iyz
zdA zG A
(3.29)
zc
z 2 dA
Iy
zdA zG A
yc si zc sunt coordonatele centrului de presiune al suprafetei considerate
bh 3 bh h
12 2
bh 3 bh h
36 2 3
B 2 4Bb b 2 h 3 B b B 2b h
h
Bb 36 2 Bb 3
D 4 D 2 D
64 4 2
9 2 64 4 D 2 2D
D
1152 8 3
a 3 b
ab a
4
r pdA p r dA 1 rG A (3.30)
rc r dA rG
pdA p dA A A
36
Forţa de presiune statică în cazul unui gaz în repaus are mărimea egală cu
produsul dintre presiunea efectivă şi aria suprafeţelor solide plane considerate.
Orientarea ei este normală şi sensul dinspre fluid înspre suprafaţa solidă.
Centrul de presiune coincide în acest caz cu centrul de greutate al suprafeţei.
3.6.5. Acţiunea fluidelor în repaus pe suprafeţe curbe deschise
Suprafeţele curbe se caracterizează prin faptul că versorul normalei este
variabil în diferite puncte ale suprafeţei. Din acest motiv, integrarea directă a
expresiei vectorului de poziţie al centrului de presiune şi a expresiei forţei de
presiune este dificilă.
Se înlocuieşte forţa de presiune cu un sistem de trei forţe rezultante de
presiune care sunt paralele cu axele de coordonate (fig.3.6). În cazul general,
aceste trei forţe nu sunt concurente. Considerăm o suprafaţă curbă deschisă care
mărgineşte un fluid omogen şi izotrop având densitatea ρ şi greutatea specifică
γ. Alegem un sistem de coordonate cu axa Oz vertical în jos şi xOy în plan
orizontal. Forţa de presiune elementară rezultantă dFp ce acţionează pe
rpdA
Fpx pdAyoz ; Fp y pdAxoz ; Fpz pdAxoy ; rc A
(3.32)
Ayoz Axoz Axoy pdA
A
37
Fpx
Ayoz
γzdAyoz γ z GA A yoz
yoz
Fp y
Axoz
γzdAxoz γ z GA A xoz
xoz (3.33)
Fpz
Axoz
γzdAxoz γ z G A A xoy γ Vxoy
xoz
Ayoz
xzγdAyoz
Ayoz
xzdAyoz
rx
Ayoz
γ z dAyoz z GA Ayoz
yoz
yzγdAxoz yzdAxoz
ry
Axoz
Axoz (3.34)
Axoz
γ z dAxoz z G A Axoz
xoz
Axoy
z 2 dAxoy
rz
Vxoy
38
Forţa rezultantă de presiune care acţionează asupra unei suprafeţe curbe
deschise poate fi înlocuită cu un sistem de 3 forţe rezultante de presiune care
sunt paralele cu axele de coordonate şi au mărimile date de relaţiile de mai sus
(Fpx, Fpy, Fpz) şi punctele de aplicaţie după cum urmează:
Dreapta suport a componentei Fpx (paralelă cu Ox) trece prin centrul de
presiune al proiecţiei suprafeţei considerate pe yOz; punctul său de aplicaţie se
află la intersecţia dreptei suport cu suprafaţa curbă considerată; sensul este
dinspre fluid pe suprafaţa solidă.
Fpy are dreapta suport paralelă cu Oy care trece prin centrul de presiune al
proiecţiei suprafeţei considerate pe xOz; punctul de aplicaţie la intersecţia
suprafeţei cu suprafaţa solidă şi direcţia dinspre fluid înspre suprafaţa solidă;
Dreapta suport a componentei Fpz trece prin centrul de greutate al
volumului delimitat de suprafaţa curbă considerată, dreapta de proiecţie a
suprafeţei curbe pe xOy şi proiecţia suprafeţei pe acelaşi plan; punctul de
aplicaţie la intersecţia suprafeţei cu suprafaţa solidă şi sensul dinspre fluid spre
suprafaţa solidă.
rpdA rdA
Fpx pdAyOz p AyOz rc A
r
G
AyOz pdA A
A
(3.35)
Fp y
AxOz
pdAxOz p AxOz
Fpz
AxOy
pdAxOy p AxOy
39
3.6.8. Acţiunea fluidelor în repaus pe suprafeţele solide curbe închise.
Asupra unui corp (suprafaţa solidă curbă închisă) cufundat într-un lichid
acţionează o forţă rezultantă de presiune ascensională şi care are valoarea egală
cu greutatea volumului de fluid dezlocuit de acel corp (fig.3.7). Pe direcţiile
axelor Ox şi Oy rezultantele forţelor sunt nule, la fel şi pe orice direcţie
orizontală.
40
Pentru gaze, această forţă se ia în considerare numai la valori foarte mari
ale volumului dezlocuit.
Observaţie: Deşi mărimea forţei rezultante este dată de produsul dintre
greutatea specifică şi volum, forţa nu e de natură masică, ci este de suprafaţă.
Relaţiile stabilite sunt valabile şi în cazul în care suprafaţa solidului se află la
suprafaţa de separaţie dintre două fluide inmiscibile (care nu se amestecă unul
cu altul). În acest caz, pentru calculul forţei, se tratează separat fracţiunile din
corp ce plutesc în fiecare dintre cele două fluide.
41
Cap. 4 CINEMATICA FLUIDELOR
42
Fig. 4.1. Metoda Lagrange de studiu în cinematica fluidelor
dv x v x v x dx v x dy v x dz
a x
dt t x dt y dt z dt
dv y v y v y dx v y dy v y dz
a y (4.6)
dt t x dt y dt z dt
dv z v z v z dx v z dy v z dz
az
dt t x dt y dt z dt
v x v x v x v x
a x v x v y vz
t x y z
v y v y v v
a y vx y v y y vz (4.7)
t x y z
v z v z v v
az vx z v y z vz
t x y z
v v v v
a vx v y vz (4.8)
t x y z
v
se numeşte acceleraţie locală şi reprezintă variaţia locală a vitezei în raport
t
v v v
cu timpul, ceilalţi 3 termeni ( x v x y v y z v z ) reprezintă acceleraţia de
45
transport şi exprimă variaţiei vitezei în funcţie de timp prin intermediul
coordonatelor spaţiale.
4.2. Noţiuni fundamentale în cinematica fluidelor
46
Fig. 4.4. Traiectoria unei particule de fluid
În mişcarea permanentă, adică parametrii mişcării sunt constanţi în timp,
ecuaţiile diferenţiale ale traiectoriei sunt identice cu ecuaţiile linilor de curent,
adică în mişcarea permanentă, particulele se mişcă pe liniile de curent
(traiectoriile particulelor coincid cu liniile de curent). Prin integrarea ecuaţiilor
diferenţiale se obţin ecuaţiile parametrice ale mişcării şi după determinarea
constantelor de integrare din condiţia la limită se obţin ecuaţiile traiectoriei
particulei de fluid. Acestea permit în continuare aplicarea metodei Lagrange
pentru studiul mişcării.
X f ( x0 , y0 , z0 , t )
1
Y f 2 ( x0 , y0 , z0 , t ) (4.10)
Z f ( x0 , y0 , z0 , t )
3
47
13. Debitul unui curent de fluid - este cantitatea de fluid care trece printr-
o secţiune transversală a unui curent în unitatea de timp (fig.4.9). Ecuaţiile
definesc debitul volumic (a); masic (b) ; gravific/gravitaţional (c).
V dV m3
a ) QV lim A A s
t 0 t dt Fig. 4.9. Debitul,
m dm Kg secţiune transversală
b) Q m lim A A s
t 0 t dt
G
(4.11)
dG N
c ) QG lim A A s
t 0 t dt
ρ ct.
Q m g QG ;
Q m ρ QV
14. Viteza medie a unui curent de fluid într-o anumită secţiune este
raportul dintre debitul volumic de fluid şi aria secţiunii.
dQ m ρ v n dA
ρ ct.
Qm ρ v n dA ρ v n dA ρ v n A (4.12)
A
Qm ρ QV QV v n A
49
v x f1 ( x, y, z , t )
v y f 2 ( x, y , z , t ) (4.13)
v z f 3 ( x, y , z , t )
v x v x v x v x
ax t x v x y v y z v z
v y v y v v
a y vx y v y y vz (4.15)
t x y z
v z v z v v
az vx z v y z vz
t x y z
dx dy
dt (4.17)
vx v y
v x v x v x
ax t x v x y v y
(4.18)
a v y v y v v y v
y t x
x
y
y
50
a) Mişcare nepermanentă (nestaţionară) – caracterizată prin faptul că
parametrii mişcării depind atât de timp cât şi de spaţiu. Ecuaţiile pentru mişcarea
nepermanentă sunt cele din cazul general de mişcare (paragraful 4.3.1) şi cu
particularităţile de la (a ,b, c) în cazul mişcării nepermanente, tridimensionale,
bidimensionale şi liniare .
Un caz particular al mişcării nepermanente este mişcarea semipermanentă
în cazul în care vitezele rămân constante ca direcţie în fiecare punct al spaţiului
şi variază numai ca mărime. Un exemplu de mişcare semipermanentă este
mişcarea periodică în care parametrii mişcării sunt funcţii periodice de timp.
b) Mişcare permanentă (staţionară) – în care parametrii mişcării nu
depind de timp ci numai de coordonatele spaţiului.
v x f ( x, y , z )
1
v y f 2 ( x, y , z ) (4.20)
v z f ( x, y , z )
3
dx dy dz
const. (4.21)
vx v y vz
v x v x v x
ax x v x y v y z v z
v y v v
a y vx y v y y vz (4.22)
x y z
v z v v
az vx z v y z vz
x y z
v v v
a vx v y vz (4.23)
x y z
51
4.3.3. Criteriul naturii pereţilor tubului de curent :
- curgerea prin conducte sub presiune (fig.4.10,a) – se caracterizează
prin faptul că pereţii tubului de curent sunt solizi;
- curgerea cu suprafaţă liberă, prin albie naturală (fig.4.10,b) sau canale
(fig.4.10,c);
- curgerea sub formă de jet – adică pe tot exteriorul curentului de fluid
acţionează presiunea atmosferică (fig.4.10,d).
52
b) curgerea cu suprafaţă liberă, prin albie naturală
c) curgerea cu suprafaţă liberă, prin canaledeversoare;
d) curgerea sub formă de jet.
53
4.3.4. Clasificarea conform aspectului fizic al curgerii.
Experienţa lui Reynolds
Mişcarea laminară se produce la viteze relativ mici, ea se caracterizează
prin faptul că se desfăşoară în straturi elementare paralele care alunecă unele
peste altele fără să existe schimb de particule între straturi. Deplasarea
particulelor se desfăşoară pe traiectorii regulate şi constante în timp având un
aspect ordonat.
55
categorii de deformaţie sunt descrise prin modificarea raportului dintre
dimensiuni (lungimi şi unghiuri ) ce caracterizează mărimea şi forma particulei
de fluid în deplasarea din punctul 1 în punctul 2 pe o linie de curent.
(ρ v x ) (ρ v y ) (ρ v z )
dm ( )dxdydzdt (4.27)
x y z
57
ρ (ρv x ) (ρv y ) (ρv z )
t x y z dxdydzdt 0
(4.30)
ρ (ρv x ) (ρv y ) (ρv z )
0 ecuatia de continuitate
t x y z forma 1
Cazuri particulare :
ρ (ρv x ) (ρv y ) (ρv z )
a) mişcarea permanentă 0 0 (4.32)
t x y z
dρ v v v
b) fluide incompresibile ρ const. 0 x y z 0 (4.33)
dt x y z
58
Prin aria elementară dA aparţinând secţiunii A1, intră în volumul de
control debitul masic elementar:
dQm1 v1 n dA v1n dA (4.34)
Prin aria elementară dA aparţinând secţiunii A 2, iese din volumul de
control debitul masic elementar:
dQm2 v 2 n dA v 2 n dA (4.35)
Produsul între debitele masice şi intervalul de timp elementar dt
reprezintă valorile masei de fluid care intră respectiv iese din volumul de control
prin ariile elementare dA aparţinând secţiunilor A1, respectiv A2, în acelaşi
interval de timp dt, conform relaţiilor:
dm1 v1 n dAdt (4.36)
dm2 v 2 n dAdt (4.37)
Prin integrarea expresiilor maselor de fluid pe secţiunea de intrare A 1
respectiv cea de ieşire A2 se obţine:
m1 v1 n dAdt (4.38)
A1
m2 v 2 n dAdt (4.39)
A2
Diferenţa dintre masa de fluid care intră în volumul de control şi cea care
iese din volumul de control este:
m v1 n dAdt v 2 n dAdt (4.40)
A1 A2
59
Masa unui volum elementar de fluid dV variază, ca urmare a variaţiei
densităţii acestuia în intervalul de timp dt de la valoarea dV la dt dV
t
sau:
Qm1 Qm2 dV . (4.44)
V t
60
sau : Q1 Q2 Q const. v1 A1 v 2 A2 vA const . (4.48)
În cazul mişcării permanente a unui fluid incompresibil, printr-un tub de
curent, debitul volumic este constant în orice secţiune a tubului.
61