Sunteți pe pagina 1din 1

Citate Brene Brown

Important nu e cel ce critică;


nici acela care arată cum se împiedică omul puternic
sau care spune cum ar putea cel care face un lucru să-l facă mai bine.

Lauda i se cuvine celui ce se află în arena,


a cărui față e neclăită de praf, sânge și sudoare;
celui ce se luptă cu mult curaj;
celui care dă greș iar și iar, pentru că un există efort fără greșeală și neajunsuri;
celui ce se străduiește să înfăptuiască tot ce trebuie înfăptuit;
celui ce cunoaște entuziasmul și devotamentul și care se dăruiește unei cauze demne de laudă;
celui care, în cele din urmă, cunoaște în cel mai bun caz, triumful unei mărețe realizări,
iar în cel mai rău caz, dacă dă greș, măcar greșește dovedind un curaj fără limite …

―”Omul din arena” Theodore Roosevelt, 1910

“Lucrul cel mai curajos pe care îl putem face vreodată este să ne asumăm povestea vieții noastre și să ne
iubim pe noi înșine de-a lungul acestui proces.” Brene Brown

Cunoașterea este importantă, dar numai dacă suntem buni și blânzi cu noi înșine în timp ce acționăm
pentru a descoperi cine suntem. “Viața trăită din toată inima” înseamnă nu doar aprofundarea cunoașterii
de sine și asumarea puterii personale, ci și acceptarea fragilității și vulnerabilității noastre.
― Brene Brown

“Viața trăită din toată inima” se referă la a trăi viața din perspectiva prețuirii de sine.
Ea presupune cultivarea curajului, compasiunii și conexiunii, astfel încât atunci când te trezești dimineața
să te gândești instantaneu:”Indiferent cw realizez și ce un realizez, eu îmi sunt suficient mie însumi”.
Înseamnă să te duci seara la culcare spunându-ți: ”Da, sunt imperfect și vulnerabil, iar uneori mă tem,
dar asta nu schimbă cu nimic adevărul câ sunt în același timp curajos și demn de a fi iubit și de a mă
integra în societate”.

S-ar putea să vă placă și

  • TAT
    TAT
    Document13 pagini
    TAT
    Geanin Burcea
    Încă nu există evaluări
  • Tulburarile de Comportament Disruptiv
    Tulburarile de Comportament Disruptiv
    Document10 pagini
    Tulburarile de Comportament Disruptiv
    Geanin Burcea
    Încă nu există evaluări
  • Tulburarile Anxioase
    Tulburarile Anxioase
    Document5 pagini
    Tulburarile Anxioase
    Geanin Burcea
    Încă nu există evaluări
  • Tulburarile de Comunicare
    Tulburarile de Comunicare
    Document5 pagini
    Tulburarile de Comunicare
    Geanin Burcea
    Încă nu există evaluări
  • Tulburarile Somatoforme
    Tulburarile Somatoforme
    Document9 pagini
    Tulburarile Somatoforme
    Geanin Burcea
    Încă nu există evaluări
  • Opis
    Opis
    Document1 pagină
    Opis
    Geanin Burcea
    Încă nu există evaluări
  • Prezent Are
    Prezent Are
    Document1 pagină
    Prezent Are
    Geanin Burcea
    Încă nu există evaluări
  • METODOLOGIR
    METODOLOGIR
    Document1 pagină
    METODOLOGIR
    Geanin Burcea
    Încă nu există evaluări
  • JUDTELEORMAN
    JUDTELEORMAN
    Document516 pagini
    JUDTELEORMAN
    Geanin Burcea
    Încă nu există evaluări
  • Psihologie
    Psihologie
    Document1 pagină
    Psihologie
    Geanin Burcea
    Încă nu există evaluări
  • TAT
    TAT
    Document13 pagini
    TAT
    Geanin Burcea
    Încă nu există evaluări
  • Brene
    Brene
    Document1 pagină
    Brene
    Geanin Burcea
    Încă nu există evaluări