TEHNICA APERCEPŢIEI TEMATICE

H. Murray, medic şi biochimist a descoperit psihanaliza graţie lui Jung şi Alexander.

Testul său poartă amprenta acestei duble formaţii, căutând să realizeze o experimentare
provocată a inconştientului.
Testul de Apercepţie Tematică (T.A.T.) apare într-o primă formă în 1935, formă
publicată de Murray şi Christian Morgan care au utilizat imagini cu scene umane- pe baza cărora
subiecţii realizau povestiri- alături de alte tehnici şi procedee, ca instrument de studiu clinic şi
experimental al personalităţii umane. Abia în 1938 rezultatele preliminare sunt integrate teoriei
generale a personalităţii, dezvoltată de Murray în cadrul Clinicii psihologice Harvard, în cartea
„Explorări ale personalităţii”. Forma definitivă este publicată de Murray în 1943 împreună cu
manualul de aplicare utilizat şi astăzi.
Termenul de apercepţie este preferat de Murray celui de proiecţie. Termenul este preluat
de la Herbart şi este definit ca întărirea noului conţinut perceptiv de către conţinutul anterior.
Este procesul prin care experienţa nouă este asimilată şi transformată prin prisma experienţei
trecute a fiecăruia. Este o interpretare, ea dă un sens experienţei.

Teoría

H. Murray a eleborat o teorie propie asupra motivaţiei, afirmând că o trebuinţă se poate

manifesta în mod direct (trebuinţe manifeste) sau indirect (trebuinţe latente). Dacă trebuinţele
manifeste sunt uşor de dedus din comportament, cele latente sunt mai discrete şi mai greu de
sesizat.
Intenţia autorului a fost să construiască un instrument de măsurare a acestor trebuinţe.
Principiul de la care a plecat Murray este că trebuinţa latentă puternică „este aptă să perceapă [...]
ceea ce doreşte. Un subiect aflat sub influienţa unei trebuinţe are tendinţa de a „proiecta” în
obiectele înconjurătoare ceva din imageria asociată cu trebuinţa respectivă” (Murray, 1962)”
Ipoteza care stă la baza T.A.T. este că o persoană care interpretează o situaţie socială
ambiguă o face prin prisma experienţelor sale anteioare, a dorinţelor şi conflictelor proprii.
Realitatea fizică şi socială este investită cu trebuinţele, valorile, dorinţele, fantasmele subiectului
care percepe. În funcţie de dinamica factorilor interni, motivaţional-afectivi, are loc o acordare
de noi valori semnalizatoare, de noi valenţe sau schimbarea valenţelor obiectelor. Percepţia unui
obiect se găseşte astfel colorată prin elementele proprii personalităţii sale.
Există - după Murray – percepţii care determină un comportament ce ţine seama de
dificultăţile realităţii (Eul- principiul realităţii), percepţii legate de scopuri ideale îndepărtate
(Idealul Eului), percepţii care guvernează conduita morală (Supra-Eul).
Ipoteza că imaginile T.A.T. se face porin prisma experienţei personale a fost verificată
experimental.
După H. Murray, T.A.T. scoate la lumină trebuinţe, emoţii, sentimente, conflicte şi are ca
valoare particulară evidenţierea tendinţelor refulate, neconştientizate. Acest instrument permite
descoperirea tendinţelor nemanifestate ale subiectului.
 Descrierea materialului testului

Materialul testului constă din 30 de imagini în alb / negru şi o planşă complet albă.
Imaginile sunt constituite din desene, fotografii, reproduceri ale unor tablouri sau gravuri
necunoscute. Considerându-se că proiecţia se realizează mai complet atunci când personajul este
de acelaşi sex şi aparţine aceleiaşi perioade de vârstă ca şi subiectul, imaginile conţin personaje
de diferite vârste, de sex masculin şi feminin. Acţiunile în care sunt angajate personajele,
expresiile feţelor lor, sunt redate într-un mod ambiguu, astfel încât imaginile să poată fi
interpretate prin prisma trebuinţelor, intereselor, emoţiilor, conflictelor caracteristice perioadei de
vârstă a subiectului şi experienţei lui de viaţă.
Din cele 31 imagini 10 sunt valabile pentru toate categoriile de vârstă, iar celelalte au un
caracter specific. Astfel se alcătuiesc 4 seturi a câte 19 ilustraţii, plus planşa albă, care se
utilizează în examinarea fetelor, băieţilor ce au de la 4 ani după Murray, după alţi autori de la 7,8
sau 10 ani la 14 ani şi a subiecţilor de sex feminin / masculin care au mai mult de 14 ani.
Fiecare set este divizat în serii a câte 10 planşe; imaginile seriei a doua (9 + planşa albă)
sunt mai ambigue, confuze, mai dramatice decât cele din prima.
Imaginile sunt notate cu : 1, 2, 3 BM, 3 GF, 4, 5, 6 BM, 6 GF, 7 BM, 7 GF, 8 BM, 8 GF,
9 BM, 9 GF, 10, 11, 12 M, 12 F, 12 GB, 13 B, 13 G, 13 MF, 14, 15, 16 (albă), 17 BM, 17 GF, 18
BM, 18 GF, 19, 20.
Notaţie: B (boy) – băieţi sub 14 ani; G (girl) – fete sub 14 ani; M (male) – subiecţi de sex
masculin peste 14 ani; F (female) – subiecţi de sex feminin peste 14 ani. Imaginile fără litere
se dau tuturor categoriilor de vârstă.
Deşi aplicarea clasică include toate cele 20 de planşe, în practica curentă sunt utilizate 10,
de obicei asamblate în funcţie de imaginea pe care psihologul şi-o face despre problematica
subiectului. Diferiţi autori consideră semnificativă utilizarea doar a unora dintre planşe.
Imaginile T.A.T. nu au fost alese la întâmplare. Ele redau scene cu anumit grad de
ambiguitate şi cu un conţinut esenţial pentru problematica psihologică umană în general,
permiţând o gamă largă de proiecţii ale individului. Aşa cum remarca Vica Shentoub (1998)
aproape toate planşele prezintă scene impersonale sau „situaţii legate de conflicte universale, mai
ales de cel oedipian: aproape toate palnşele se referă la diferenţa dintre generaţii sau între sexe.”
Din acest punct de vedere, Shentoub consideră că fiecare planşă are un „conţinut latent” ,
care se mobilizează la contactul cu percepţia subiectului. Alţi autori (Rapaport & col, 1974,
Stein, 1955) vorbesc despre teme dominante sau comune ale fiecărei planşe care apar în
povestirile subiecţilor. Ei consideră important ca psihologul să cunoască aceste teme comune,
pentru că devierea narativă de la tematica indusă de regulă de o anumită planşă este relevantă
pentru particularităţile psihologice ale subiectului.
În continuatre sunt prezentate pe scurt planşele, conţinutul latent al acestora, ca şi
informaţiile pe care le dezvăluie preferenţial.

1. Descriere : Un băiat contemplă o vioară aflată pe masă în faţa lui.

Din povestirile la această planşă obţinem, de regulă, informaţii despre reacţia la
autoritatea paternă (pe axa supunere-revoltă), dar şi despre ambiţia sau nevoia de a reuşi a
subiectului (Stein, 1955). După Shentoub (1998), mesajul latent se referă la imaturitatea
funcţionlă a copilului confruntat cu un obiect din lumea adulţilor (vioara). Povestirile subiecţilor
se plasează de regulă pe o axă la al cărei poli se află poziţia depresivă (sentimentele de neputinţă
ale subiectului), respectiv poziţia megalomană (ambiţia copilului de a fi mare violonist)

2. Descriere: Scenă câmpenească: în prim plan este o tânără care ţine nişte cărţi în mână,
în fundal un bărbat lucrează pe câmp şi o femeie îl priveşte.
Povestirile la această planşă relevă de regulă atitudinea subiectului faţă de mediul său,
nivelul de aspiraţie, atitudinea faţă de părinţi (Stein, 1955). După Shentoub (1998), conţinutul
latent implică un triunghi oedipian (tată-mamă-fiică), care poatre avea în centru un conflict între
tânără şi cuplu.

3BM. Descriere: Pe podea, lângă o canapea, se află un băiat ghemuit, cu capul pe braţul
drept. Lângă el se află un revorver.
Temele comune la acesată planşă se referă la depresia pe care o trăieşte personajul, la
sentimentul de a fi respins, la ideaţia suicidară: planşa ne dă informaţii despre situaţiile pe care
subiectul le consideră frustrante (Stein, 1955). După Shentoub (1998), conţinutul latent indică o
poziţie depresivă exprimată corporal.

3GF. Descriere: O tânără stă în picioare, cu capul plecat, faţa îi este acoperită cu mâna
dreaptă. Braţul stâng stă sprijinit de o uşă.
Temele comune implică situaţii de disperare şi de doliu (Stein, 1955).

4. Descriere: O femeie este agăţată de umerii unui bărbat, ale cărui faţă şi corp sunt
întoarse, ca şi cum ar încerca să se depărteze de ea.
Stein (1955) afirmă că tema dominantă a povestirilor la acestă planşă o constituie
conflictul din cadrul cuplului. În consecinţă, planşa ne poate da informaţii despre dificultăţile
maritale ale subiectului, ca şi despre atitudinea lui faţă de femei şi sexualitate (la bărbaţi). În ceea
ce priveşte femeile, ne dă informaţii despre adaptarea lor în cadrul cuplului. După Shentoub
(1998), conţinutul latent se referă la relaţiile de cuplu, cu cei doi poli: agresivitate-tandreţe.

5. Descriere : O femeie de vârstă mijlocie stă în pragul unei uşi pe jumătate deschise,
privind în cameră.
Naraţiunile la această planşă relevă adesea atitudinea faţă de mamă / soţie (la bărbaţi) sau
faţă de sine şi de rolurile feminine (la femei). De asemenea, ele mai pot indica situaţiile care
incită curiozitatea sau teama subiectului (Stein, 1955). După Shentoub (1998), conţinutul latent
implică personajul feminin (matern) care penetrează şi priveşte.
 6BM. Descriere: O femeie scundă, în vârstă, stă cu spatele la un bărbat tânăr, înalt.
Acesta priveşte în jos cu o privire perplexă.
După Stein (1955) majoitatea povestirilor relevă atitudinea faţă de mamă, conflicte în
cadrul acestei relaţii. După Shentoub (1998), conţinutul latent implică relaţia mamă-fiu într-un
context de nefericire.

6GF. Descriere : O tânără stă pe marginea unei canapele şi priveşte în spate, peste
umăr, la un bărbat mai în vârstă, cu o pipă în gură şi care pare să o abordeze.
Planşa ne dă informaţii despre atitudine afaţă de bărbaţi, faţă de rolul feminin şi faţă de
situaţiile cu conotaţii sexuale (Stein, 1955). După Shentoub (1998), conţinutul latent implică o
relaţie heterosexuală în contextul unei dorinţe şi al luptei împotriva ei.

7BM. Descriere : Un bărbat cărunt priveşte către un bărbat mai tânăr care, îmbufnat,
se uită în gol.
Povestirile de la această planşă ne dau informaţii despre atitudinea faţă de tată şi despre
preocupările subiectului. Shentoub (1998) vorbeşte despre relaţia tată-fiu, cu cei doi poli
(tandreţe-opoziţie).

7GF. Descriere: O femeie în vârstă stă pe canapea lângă o fată, vorbindu-i sau
citindu-i. Fata, care ţine o păpuşă în poală, priveşte în gol.
Planşa suscită frecvent povestiri pe tema relaţiei mamă-fiică (Stein 1955). După Shentoub
(1998), conţinutul latent se referă la relaţia mamă-fiică într-un context de reticenţă a fiicei
(rivalitate-identificare).

8BM. Descriere : Un adolescent este în prim plan. Ţeava unei carabine se vede într-o
parte, iar în fundal apare o scenă neclară a unei operaţii chirurgicale, ca o imagine de
reverie.
După Stein, este o planşă care suscită teme legate de ambiţie, agresivitate, culpabilitate şi
despre relaţia tată-fiu. După Shentoub (1998), conţinutul latent sugerează o scenă de agresivitate,
în contextul relaţiei dintre băiat şi pacientul din imagine.

8GF. Descriere: O femeie stă cu bărbia în mână şi priveşte în gol.

După Stein, temele mai frecvente se referă la odihnă, reverie, nostalgie. Din fiecare
planşă putem obţine deci informaţii despre preocupările subiectului şi despre imaginea de sine.

9BM. Descriere: Patru bărbaţi în salopete stau întinşi pe iarbă, odihnindu-se.

Temele cele mai frecvente se refertă la atitudini şi prejudecăţi sociale, dar şi la atitudinea
faţă de bărbaţi şi la ameninţarea homosexuală a atingerii corporale (Rapaport, Gill& Schafer,
1974).
9GF. Descriere: O tânără cu o revistă şi o poşetă în mână urmăreşte de după un copac o
tânără îmbrăcată într-o rochie de seară , care aleargă pe plajă.
După Stein, din această planşă putem afla ionformaţii despre atitudinea faţă de o altă
femeie, eventual faţă de o soră, atitudine marcată sau nu de rivalitate. De asemenea, putem afla
date şi despre atitudinea subiectului faţă de relaţia de cuplu (în cazul în care unul sau altul dintre
personajele feminine se află într-o asemenea relaţie). Shentoub afirmă că planşa are drept
conţinut latent rivalitatea feminină.
 10. Descriere: Capul unei femei tinere, sprijinit de umărul unui bărbat.
După Stein, planşa declanşează povestiri legate de relaţia maritală tată-fiică. Shentoub
vorbeşte aici despre un conţinut latent referitor la expresia libidinală în cuplu.

11. Descriere: Un drum care înconjoară o prăpastie adâncă între două faleze. Pe drum,
departe, se văd nişte figuri obscure. Pe peretele de stâncă din lateral ies în relief capul şi
gâtul unui dragon.
Temele cele mai frecvente se referă la atacul dragoului sau la o expediţie. Din ele aflăm
date despre teama de agresivitate şi despre curiozitatea subiectului. După Shentoub, planşa
implică o temă pre-genitală.

12M. Descriere: Un bărbat tânăr stă întins pe o canapea cu ochii închişi. Un bărbat mai
în vârstă este aplecat deasupra lui, mâna lui fiind întinsă peste faţa celui adormit.
Temele cele mai frecvente sunt: somnul, hipnoza, boala. Din această planşă putem afla
date despre atitudinea faţă de figurile parentale, despre pasivitate sau eventualele tendinţe
homosexuale.

12F. Descriere: Portretul unei tinere. O bătrână cu un şal pe cap se strâmbă din fundal.
Motivul dublului ocupă aici locul central în povestirile subiecţilor. Temele pot aborda un
conflict sau o relaţie pozitivă mamă-fiică, între Eu şi conştiinţă, între trecut şi viitor.

12 BG. Descriere: O barcă cu vâsle stă la marginea unui râu, într-un ţinut păduros. În
planşă nu apar figuri umane.
Temele mai frecvente sugerează dorinţa de retragere într-o lume paradisiacă, ca şi dorinţa
sau teama de însingurare şi abandon.

13MF. Descriere: Un bărbat tânăr stă cu capul plecat. În spatele lui se vede silueta unei
femei lungite în pat.
După Stein, este o planşă care pune în mişcare teme legate de sexualitate, vină şi
agresivitate. După aceea, putem afla informaţii dspre atitudinea faţă de sexul opus şi faţă se
sexualitate. Shentoub se referă la un conţinut latent similar: expresia sexualităţii şi agresivităţii în
cuplu.

13 B. Descriere: Un băieţel stă pe pragul unei cabane.

După Shentoub (1998), conţinutul latent al planşei se referă la capacitatea de a fi singur,
la copil şi la precaritatea refugiului matern, simbolizat de cabană.
13G. Descriere : O fetiţă urcă sau coboară nişte trepte în spirală.
Deşi această planşă este mai rar abordată în literatură, se poate spune că ea implică
aproximativ aceleaşi semnificaţii ca şi planşa 13 B.

14. Descriere : Silueta unui bărbat sau a unei femei în faţa unei ferestre deschise. Restul
planşei este complet negru.
După Stein, temele narative la această planşă se referă al sinucidere sau curiozitate. Din
aceste povestiri putem afla informaţii despre preocupările, nevoia de reuşită sau eventuala ideaţie
suicidară a subiectului.
 15. Descriere: Un bărbat cu mâinile împreunatre stă printre nişte morminte.
Stein afirmă că temele dominante la această planşă sunt legate de: rugăciune, moarte,
culpabilitate. Adesea, decedatul este persoana pe care subiectul o doreşte moartă.

16. Descriere: Planşa albă.

După Stein, din povestirile la această planşă putem afla date despre preocupările
dominante sau despre atitudinrea faţă de examinator sau faţă de terapeut. Shentoub afirmă că
verbalizările subiectului de la această planşă pun în evidenţă modul în care subiectul îşi
structurează obiectele sale interne privilegiate. De asemenea, ele pot implica şi posibile
manifestări transferenţiale.

17BM. Descriere: Un bărbat gol se ţine de o frânghie. Acum este pe punctul de a se

căţăra sau coborî de pe frânghie.
După Stein, temele comune se referă la exhibiţionism atletic sau la evadare. Din
povestirile subiectului la această planşă aflăm informaţii despre dorinţa de recunoaştere, despre
ambiţia sau despre tendinţele lui exhibiţioniste.

17GF. Descriere: Un pod peste apă. Silueta unei femei se apleacă peste balustradă. În
fundal sunt clădiri înalte şi nişte siluete mici.
După Stein, temele comune sunt aşteptarea iubitului, meditaţia sau suicidul.

18BM. Descriere: Un bărbat este apucat de spate de trei mâini. Alte figuri nu se văd.
După Stein, temele mai frecvente de la această planşă implică un om beat sau accidentat
care primeşte ajutor sau este atacat. Din povestirile subiecţilor putem afla informaţii legate de
alcool şi despre anxietate.

18GF. Descriere: O femeie cu braţele încleştate de gâtul altei femei, pe care pare să o
împingă peste balustrada unei scări.
După Stein, temele comune se referă la o scenă de întrajutorare sau de ceartă.
19. Descriere: O imagine ciudată a unor nori deasupra unei case de ţară înzăpezite.
După Stein, asocierile mai frecvente ale subiecţilor se referă la iarnă şi la intimitate. Din
aceste povestii obţinem informaţii despre nevoia de securitate şi despre modul în care subiectul, face
faţă frustrărilor mediului. După Shentoub (1998), conţinutul latent implică o problematică pre-
genitală, evocând conţinuturi referitoare la proiecţia obiectului bun şi al celui rău.

20. Descriere: Silueta neclară a unui bărbat (sau femeie) în puterea nopţii, cu capul plecat,
lângă un felinar.
După Stein, temele mai frecvente dezvăluie preocupările personajelor, dar şi aşteptarea
iubitei (iubitului), pânda. Din aceste povestiri putem afla date despre problemele relaţionale şi despre
agresivitate.
 Aplicarea T.A.T.

Planşele se prezintă succesiv, în ordine determinată, după vârstă şi sex. Intervalul dintre
şedinţe: una sau mai multe zile. Fiecare şedinţă (serie de 10 planşe) durează circa 1 oră.

1. Atmosfera şi pregătirea pentru examinare

Este necesară o atmosferă destinsă, de confort psihic. Subiectul trebuie să găsească o

atmosferă de prietenie, bunăvoinţă, receptivitate şi consideraţie. Cadrul este fie faţă în faţă, fie tip
psihanalitic (divan – exceptând copiii sau psihoticii).
Cea mai mare parte a subiecţilor nu au nevoie de nici o pregătire specială. Dar în cazul
unor subiecţi refractari, indiferenţi, neâncrezători sau cu un intelect redus care nu au fost
niciodată supuşi unor teste, se recomandă ca examinarea cu T.A.T. să fie precedată de alte
examinări, cu teste de aptitudini, de inteligenţă, cu testul Rorschach. Copiii sunt pregătiţi cu
ajutorul jucăriilor, păpuşilor să inventeze „scene vorbite”.

2. Desfăşurarea probei şi instrucţiunile

Planşele sunt prezentate una după alta într-o ordine determinată, fiind alese în funcţie de
vârstă şi sex, iar instrucţiunea este diferenţiată şi ea în funcţie de vârstă, nivel intelectual şi de
şedinţă.

2. 1. Prima şedinţă.
Instructaj – se va citi rar una dintre cele două forme:
Forma A (aplicabilă adolescenţilor şi adulţilor cu inteligenţă şi cultură peste medie):
"Aceasta este o probă de imaginaţie, una dintre formele inteligenţei. Vă voi arăta câteva imagini,
una după alta; sarcina dvs. este de a inventa pentru fiecare câte o povestire cât se poate de vie.
Veţi spune ce a provocat evenimentul reprezentat în imagine, veţi povesti ce se petrece în acel
moment, ce simt şi ce gândesc personajele; apoi veţi spune deznodământul. Exprimaţi-vă
gândurile aşa cum vă vin în minte. Aţi înţeles ? Deoarece dispuneţi de 50 de minute pentru 10
planşe, veţi putea consacra aproximativ 5 minute pentru fiecare istorioară. Iată prima imagine.”

Forma B (aplicabilă copiilor, adulţilor cu nivel de inteligenţă şi instruire scăzut şi

psihoticilor): "Această probă constă în povestirea unei istorioare; eu am aici imagini pe care vi le
voi arăta şi pentru fiecare imagine doresc ca dumneavoastră să inventaţi o povestire. Spuneţi ce
s-a petrecut înainte, ce se întâmplă acum, ce simt şi ce gândesc personajele şi cum se va termina.
Veţi putea inventa, după cum doriţi, orice gen de istorioară. Aţi înţeles? Iată prima imagine.
Aveţi 5 minute pentru a inventa o povestire. Încercaţi să o faceţi cât mai bine."

Instructajul poate fi adaptat vârstei, nivelului de inteligenţă, personalităţii şi contextului

subiectului. A nu se spune că este vorba de imaginaţie liberă pentru a nu bloca subiectul prin
suspiciunea interpretării.
Trebuie ca povestirea să atingă următoarele puncte: ce a provocat evenimentul trezentat
în imagine; ce se petrece în acest moment, ce simt, ce gândesc personajele; deznodământul.
 După compunerea primei istorii examinatorul va lăuda subiectul, iar dacă instructajul nu
a fost respectat în întregime, subiectul este invitat să completeze lacuna. Se mai intervine pe
parcurs în privinţa timpului (dacă nu se încadrează – "Cum se termină?"), pentru încurajarea
creativităţii, în cazul omisiunilor sau incoerenţelor (subiectul este rugat să se concentreze pe
intrigă nu pe detalii, să existe deznodământ), dacă face mai multe istorioare. Examinatorul nu se
va lăsa antrenat în discuţii cu subiectul. Psihoticii şi copiii au nevoie de mai multă încurajare. Ei
pot fii lăudaţi pentru povestirile craete.

2.2. Întocmirea protocolului:

Se înregistrează cuvintele exacte ale subiectului (fie steno, audio) cu redarea
expresivităţii, timpul de latenţă şi timpul acordat fiecărei planşe. 300 cuvinte pe imagine, este
media pentru adulţi, 150 cuvinte pentru copii de 10 ani. Subiectului nu trebuie să i se spună că
mai este o a doua şedinţă.
3.3. Şedinţa a doua:
Subiectul nu trebuie să cunoască conţinutul şedinţei.
Forma A: “Procedeul de azi este la fel ca cel precedent, dar de data aceasta veţi putea da
frâu liber imaginaţiei. Cele 10 istorioare făcute au fost excelente, însă au fost îndreptate spre
cotidian. Astăzi doresc să vă abateţi de la realităţile banale şi să lăsaţi frâu liber imaginaţiei, ca
într-un mit, basm, alegorie. Iată prima imagine.”
Forma B: “Vă voi arăta astăzi alte imagini, de data acesta va fi mult mai uşor deoarece
imaginile sunt mult mai interesante. Data trecută mi-aţi povestit istorioare frumoase. Acum
încercaţi ca acestea să fie mult mai pasionante – ca un vis sau basm. Iată prima planşă.”
În final se prezintă planşa albă (16) cu instructajul : “Încercaţi să “vedeţi” ceva pe această
planşă albă. Imaginaţi-vă că există o imagine şi descrieţi-o detaliat”. Dacă subiectul nu reuşeşte:
“Închideţi ochii şi imaginaţi-vă ceva”. După ce subiectul a descris imaginea: “Acum spuneţi-mi o
poveste despre aceasta”.
3.4. Interviul post-test
Pentru a interpreta datele este necesar să fie cunoscută sursa povestirilot T.A.T. Aceasta
se poate realiza fie imediat, fie după câteva zile. Subiectului se va spune că se studiază factorii
care operează în construcţia literară sau se poate inventa altceva pentru a invita subiectul la
cooperare. Trebuie precizate sursele ideilor, dacă provin din experienţa personală, a prietenilor,
rudelor, din cărţi sau din filme. În ultimele două cazuri este prezentă o anumită rezistenţă a
subiectului la autodescoperire. O anumită proiecţie are loc şi aici, deoarece însăşi selecţia,
reţinerea anumitor informaţii se face prin prisma unor laturi ale personalităţii subiecţului: latura
motivaţional-afectivă şi latura axiologică.

3.5. Necesitatea datelor de bază

Pentru a interpreta istorioarele sunt necesare: sexul şi vârsta subiectului, părinţii (dacă
trăiesc, dacă sunt separaţi), vârsta şi sexul fraţilor, surorilor vitrege, profesia şi statutul lor
marital.
 Analiza şi interpretarea povestirilor T.A.T.

Interpretarea datelor este doar în mică măsură standardizată, judecata clinică şi experienţa
clinică şi psihanalitică a examinatorului jucând un rol deosebit de mare. Este necesar ca
examinatorul, prin practica îndelungată cu testul (cel puţin 50 de cazuri) să ajungă la o intuiţie
bogată, serios antrenată, la o intuiţie „critică” lipsită, pe cât posibil, de elemente personale.
Murray avertizează că istoriile T.A.T.-ului oferă ocazii nelimitate de proiectare a
propiilor complexe sau a teoriilor favorite ale interpretului, iar „psihanalistul amator” care nu
ţine cont de realitatea faptelor, nu face decât să se înşele pe el însuşi dacă în interpretarea T.A.T.-
ului dă curs liber imaginaţiei sale.
„Viitorul T.A.T.-ului, scrie Murray este legat de posibilitatea de perfecţionare a
Interpretului - acest instrument uitat al psihologiei- mai mult decât de perfecţionarea
materialului.”
Murray distinge între analiza formală şi analiza de conţinut protocolului T.A.T.

4.1. Analiza formală

Vizează înţelegerea instructajului, gradul de cooperare al subiectului la probă, exactitatea
perceperii fiecărei planşe, construirea povestirilor, coerenţa lor, concizia, bogăţia de detalii,
gradul de realitatea al povestirilor, stilul, tonul, absenţa unor faze ale povestirii, tendinţa de a
descrie sau a alegoriza, bogăţia sau sărăcia limbajului, lungimea povestirilor, etc.

Toate aceste date ne informează despre:

- maturitatea emoţională,
- inteligenţa verbală a subiectului,
- exactitatea gândirii sale,
- capacităţile sale artistice şi literale,
- aptitudinile sale verbale,
- intuiţia sa psihologică şi simţul raelităţii,
- sunt uşor dezvăluite tendinţele patologice: obsesionale, maniacale, depresive.

4.2. Analiza de conţinut

Fiecare povestire se va analiza în ordinea:

- forţelor care emană din erou;
- presiunilor care emană din mediu.

a. Găsirea Eroului
Eroul este personajul din povestire cu care subiectul se identifică:
- cel ale cărui puncte de vedere, sentimente, motive au fost cel mai bine portretizate;
- cel care seamănă cu subiectul, ca sex, vârstă, status, rol;
- cel care joacă rolul principal.
 În general eroul este unic, dar apar complicaţiile:
 secvenţă de eroi: schimbarea caracterului în funcţie de poveste;
 temă endopsihică cu doi eroi componenţi: două forţe opuse ale personalităţii subiectului
(de
ex. un criminal şi un poliţist);
 erou primar (din poveste), erou secundar (eroul din povestea din poveste); subiectul se
poate identifica cu un personaj de sex opus (componentă feminină puternică la un bărbat, sau
masculină la o femeie);
 erou parţial – divizat între personaje egal semnificate; personajul principal ca element al
mediului: subiectul nu se identifică cu el, ci îl priveşte ca pe un străin cu care trebuie negociat;
După Murray, eroii parţiali, primari, secundari reprezintă tendinţe inacceptate, rău
integrate sau conflictuale ale subiectului.

Criterii de caracterizare ale eroului: superioritate (putere, abilitate), inferioritate,

criminalitate, anormalitate psihică, singurătate, comportament asertiv, spirit conducător,
implicarea în conflict.

b. Motive, sentimente ale eroilor

Următoarea sarcină a examinatorului este detalierea acţiunilor. Acţiunile exprimă

motivaţiile eroului. E vorba de trebuinţe profunde, latente, care sunt sursa comportamentului
manifest. Se observă în detaliu sentimentele, gândurile, faptele care descriu personalitatea sau
problemele psihice ale celor 20 sau mai mulţi eroi. Se observă tot ce poate fi neobişnuit, unic în
context.
Există o listă de 28 de nevoi clasificate după scop. O nevoie poate exprima un impuls, o
dorinţă sau intenţie. Nevoile pot fi legate – o acţiune satisfăcând două nevoi; sau o nevoie poate
fi instrumentul alteia.

Exemple de trebuinţe psihologice descrise pe larg de Murray: Supunerea, Dominarea,

Trebuinţa de realizare, Trebuinţa de sprijin, Solicitudinea, Pasivitatea, Sexualitatea,
Agresivitatea, etc. Aceste trebuinţe pot fi pozitive sau negative în măsura în care ele duc la
apropierea sau la depărtarea de un obiect. Trebuinţele pozitive sunt la rândul lor atractive
(apropiere de un obiect iubit) sau coercitive (apropiere agresivă cu scopul de dominare).
Trebuinţele negative sunt toate repulsive.

Puterea nevoilor va fi indicată printr-o scală în 5 trepte (5 indicând forţa maximă).

Criteriile de apreciere a puterii nevoilor: intensitate, durată, frecvenţă, importanţă în poveste.
După scalarea nevoilor existente în toate cele 20 de povestiri, se face totalul punctelor pe
fiecare variabilă şi se compară cu scorul standard. Interpretarea se face în termenii stării
interioare a eroului şi a relaţiilor pe care le stabileşte acesta cu celelalte personaje. Se face o
ierarhizare a motivaţiilor în funcţie de cotările făcute.
Dintre multiplele emoţii şi sentimente, Murray se opreşte asupra următoarelor: conflicul,
versatilitatea emoţională, descurajarea, anxietatea, entuziasmul, neâncrederea, gelozia.
 În afara acestor nevoi şi stări afective se cotează ( cu valori între –3 şi +3) şi factorii
interni
- instanţe psihice descrise de psihanaliză care intervin, alături de trebuinţe, în declanşarea
comportamentului. Ei sunt:
- Idealul Eului, de împlinire proprie;
- Narcisismul (dragostea de propria fiinţă);
- Integrarea Supraeului (o relaţie echilibrată între Eu şi Supraeu în care Eul se poate
conforma acestuia);
- Supraeul în conflict (crize de conştiinţă, sentimente de culpabilitate, stări depresive).

Fiecare variabilă (trebuinţă, emoţie, sentiment), după ce va fi cotată pe o scala de la 1 la 5

va trebui să fie completată cu indicarea persoanei sau obiectului acţiunii sau emoţiei eroului (de
acelaşi sex sau de sex opus, figură maternă sau paternă, copil, rival, etc.)
În interpretare se ţine seama nu numai de forţa şi frecvenţa variabilelor amintite, ci şi de
modul cum se combină ele, pe de o parte, iar pe de altă parte, de modul cum se combină cu o altă
categorie de variabile : „presiunile externe”.

c. Presiunile externe

Acestea sunt forţele din mediu care acţionează asupra eroului.

Murray a identificat 30 de astfel de presiuni externe şi descrie mai pe larg: Afiliaţia
(asociativă şi emoţională); Agresivitatea (afectivă, verbală, fizică, socială); Dominanţa
Respingerea; Privaţiunea; Pericolul fizic; Rănirea fizică.
Trebuie notat faptul că o singură forţă de mediu constă deseori din fuziunea mai multor
presiuni.
Din listă, jumătate dintre forţele îndreptate spre erou îşi au originea în celelalte personaje;
sunt nevoi ale celorlalţi. Presiunile pot fi şi lipsa unor forţe benefice şi disfuncţiile fizice. Se vor
scala în aceleaşi 5 trepte după criteriile de: intensitate, durată, frecvenţă, semnificaţie în
povestire.
După cotarea celor 20 de povestiri, scorul total se compară cu cel standard.

d. Desfăşurarea şi deznodământul povestirilor

Pentru fiecare povestire se compară puterea forţelor care emană din erou cu cele care
emană din mediu. Se observă dinamica celor două grupuri de forţe. Cum negociază eroul cu
forţele adverse (activ, pasiv). În ce condiţii învinge sau pierde. Este pedepsit după o crimă, se
simte vinovat sau mărturiseşte. Câtă energie are eroul împotriva sa.
Trecând în vedere, din punct de vedere al eroului fiecare interacţiune „presiuni externe –
trebuinţe”, interpretul trebuie să evalueze suma pedepselor şi frustrărilor suferite, gradul relativ
de succes sau eşec, proporţia deznodămintelor fericite şi a celor nefericite.
 e. Analiza temelor

Imaginile T.A.T. impun subiectului un anumite elemente de interpretare, însă se constată

că şi la planşele puternic sugestive se obţin povestiri foarte diverse, iar acolo unde planşa e mai
ambiguă, libertatea de interpretare e foarte mare şi deci variabilitatea temelor va fi foarte mare.

Temele subiectului pot fi simple sau complexe.

Tema simplă este alcătuită din interacţiunea dintre o trebuinţă proprie eroului (sau mai
multe trebuinţe fuzionate) şi o presiune exterioară (sau mai multe presiuni exterioare fuzionate)
împreună cu deznodământul.
Temele complexe sunt combinaţiile temelor simple, intercalate sau formând o secvenţă.
Aceasta semnifică structura dinamică a unui episod (sens restrâns) sau în sens larg
semnifică
intriga, trăsătura dramatică principală a povestirii.
Se consideră fiecare povestire ca un tot şi se extrag temele majore şi cele minore. Se
urmăresc astfel soluţiile, conflictele sau dilemele care oferă cel mai mare interes subiectului
examinat.
Astfel, temele dezvăluie interesele majore şi minore ale subiectului.

f. Interese şi sentimente
Murray arată că acestea apar nu numai atribuite de subiect eroilor, ci apar şi în alegerea
temelor, în maniera de ale trata.
Este importantă atitudinea pozitivă sau negativă faţă de femeile mai în vârstă (imaginea
mamei), faţă de bărbaţii mai în vârstă (imaginea tatei) şi faţă persoanele de acelaşi sex cu
subiectul şi de sex opus.

5. Interpretarea scorurilor
În final se realizează o interpretare de sinteză.
Murray consideră că în interpretarea povestirilor T.A.T. putem pleca de la două postulate
provizorii, pe care le putem modifica la nevoie:
1. Primul postulat: atitudinile eroilor (trebuinţe, stări emoţionale, sentimente)
reprezintă tendinţele personalităţii subiectului. Aceste tendinţe (de care subiectul este mai mult
sau mai puţin conştient) aparţin prezentului, trecutului sau viitorului anticipat al subiectului, pot
reprezenta energii potenţiale care temporar sunt latente.
Ele reprezintă, nu numai literar, dar şi simbolic:
- sau lucruri pe care subiectul le face;
- sau lucruri pe care ar fi vrut să le facă;
- pot releva forţe elementare din personalitatea sa, de care nu a fost noiciodată pe deplin
conştient şi care ar fi putut da naştere la reverii sau fantasme în copilărie sau mai târziu;
- sentimente şi dorinţe pe care le încearcă în momentul prezent;
- anticipaţii ale comportamentului său viitor, ceva ce ar vrea să facă sau lucruri pe care un
ar dori să le facă dar pe care simte că le face datorită unei slăbiciuni de care este
semiconştient.
 2. Al doilea postulat: presiunile exterioare reprezintă forţe trecute, prezente sau viitoare
ale mediului, aşa cum sunt percepute de subiect.
Ele se raportează literar şi simbolic la:
- situaţii pe care subiectul le-a întâlnit efectiv;
- situaţii sperate sau de care se teme;
- situaţii pe care şi-a imaginat că le poate întâlni;
- situaţia momentană (presiunea exterioară fiind atunci examinatorul şi sarcina) aşa cum e
percepută de subiect;
- situaţiile pe care subiectul se aşteaptă să le întâlnească, ar dori să le întâlnească sau se
teme să le întâlnească.

Murray: „Este necesară o anumită cunoaştere a trecutului subiectului şi a situaţiei lui

prezente, precum şi puţină intuiţie pentru a aprecia dacă un element dat aparţine trecutului,
prezentului sau viitorului anticipat.”
După ce au fost analizate povestirile şi interpretate datele se face o descriere a
personalităţii subiectului luând în calcul concluziile desprinse din fiecrae povestire şi acordând
mai multă importanţă informaţiilor următoare: teme frecvente (de exemplu relaţia cu personaje
materne sau paterne), trăsături frecvent atribuite eroului sau derivând din comportamentul lui (de
exemplu: sociabil, persoană responsabilă, impulsivă, ambiţioasă, etc), emoţii şi comportamente
dominante, deznodăminte. Se aplică principiul frecvenţei, reţinându-se ca semnificative acele
variabile care apar cel mai frecvent de-a lungul povestirilor din protocol. De asemenea, trebuie
luate ca informaţii foarte relevante acele povestiri foarte investite afectiv sau cu o temă
neobişnuită pentru planşa respectivă.
Descrierea obţinută în baza analizei de conţinut poate dezvălui informaţii despre
imaginea de sine a subiectului, despre conflictele sale interne şi externe, despre trebuinţele sale
puternice, despre stilul de comportament, despre complexele sale, despre relaţiile sale sociale,
despre emoţiile lui predominante, despre preocupările lui. Această analiză trebuie completată cu
datele care rezultă din interpretarea formală a povestirilor.
În afara interpretării clasice conform lui Murray, diferiţi autori au studiat şi dezvoltat
modalităţi de analiză a povestirilor sau chiar de administrare şi interpretare a planşelor şi a
producţiilor subiectului. Dintre aceştia subliniem cadrele interpretative oferite de S.Tomkins, B.
Aron, Z. Piotrowschi, L. Bellak, D. Rapaport şi R. Schafer, R. Holt, A. Ombredane, J. Csirswka.
Una dintre cele mai elaborate este varianta psihanalitică variante propusă de Vica Shentoub.