Sunteți pe pagina 1din 6

Testul lui Rorschach

Testul lui Rorschach sau psihodiagnosticul este o unealta de evaluare psihologica de tip proiectiv elaborata de psihiatrul si psihanalistul Hermann Rorschach in 1921. El consta intr-o serie de planse pe care sunt desenate pete simetrice si care propun o interpretare a persoanei evaluate. Raspunsurile furnizate vor servi la evaluarea personalitatii repondantului. Validitatea si utilitatea clinica a testului este contestat si nu este pe deplin acceptat (vezi chestionarele auto).

Descrierea testului
Plansele sunt in numar de 10, sapte sunt monocromatice, asa-zis negre, si trei sunt policromatice, asa-zis colorate. Totusi, printre plansele negre, exista doua care utilizeaza rosul. Toate plansele sunt compuse din nuante, de la gri la negru, de la culori vii la culori pastel.

Istoric si conceptie
Originea si contextul stiintific
Ideia de a utiliza interpretarea pe care o da un individ unor desene ambigue pentru a deduce trasaturile sale de personalitate este foarte veche. O gasim in textele pictorilor Leonardo da Vinci sau Botticelli. Si in secolul 19, au circulat numeroase iluzii optice bazate pe imagini ambigue (vezi iluzia ratusca- iepure). Utilizarea unor astfel de imagini intr-un cadru psihologic da nastere la metoda proiectiva. In Franta, din 1895, Alfred Binet sugereaza ca metoda petelor de cerneala poate fi utilizata pentru studierea diverselor trasaturi psihologice, si a imaginatiei vizuale in particular. Dar nu ajunge la conceperea unei metode susceptibile de a fi integrata intr-un test de inteligenta, asa ca renunta la idee. Alte lucrari pe aceasta tema au fost publicate la inceputul secolului 20 in Europa, SUA si Rusia.

Interesul lui Rorschach pentru petele de cerneala


In Elvetia, in aceeasi epoca, un joc de copii denumit klecksographie consta in depunerea unor picaturi de cerneala pe o foaie si indoirea ei. Astfel se obtineau diferite desene in forma de pasare sau fluture. In 1911, Rorschach primeste (impreuna cu Konrad Gehring, un amic din copilarie devenit institutor), raspunsurile unor copii si a unor adulti in fata unor desene facute din pete de cerneala. Rorschach noteaza atunci ca anumiti bolnavi mintali raspund intr-o maniera caracteristica la test, in particular cei ce sufera de schizofrenie, o boala recent identificata de Eugen Bleuler, care a fost si directorul de teza a lui Rorschach. Dar, in urma unui ecou slab pentru aceasta descoperire, Rorschach renunta rapid la proiect.

Cativa ani mai tarziu, un psihiatru de origine poloneza Szymon Hens, in teza sa de doctorat obtinuta sub directia lui Bleuler la Zurich, colecteaza intr-o maniera sistematica raspunsurile a sute de subiecti in fata petelor de cerneala. Prezentarea acestor rezultate il incita pe Rorschach sa-si reia munca cu petele de cerneala. Obiectivul sau nu este continutul raspunsurilor (cum a facut Hens si predecesorii sai), ci caracteristicele acestor raspunsuri. Pentru aceasta, el dezvolta un sistem de codaj de raspunsuri inspirate din miscarea psihologiei formei (sau Gestalt). In vointa sa de a-si rafina materialul, Rorschach elaboreaza o metoda pentru a crea pete de cerneala. El ramane vag, in scrierile sale, pentru alegerea anumitor planse. Finalmente, el ramane cu cateva zeci de planse care vor fi exploatate in lucrarile sale clinice. Intr-adevar, dupa cativa ani de studii, ii este posibil de a distinge bolnavii de schizofrenie de alti dementi. Incurajat de colegi, Bleuler printre acestia, Rorschach cauta un editor pentru a-si publica rezultatele. Ori, in acea epoca, reproducerea imaginilor in culori intr-o carte tiparita era foarte costisitoare. Rorschach a fost refuzat de mai multe ori. Datorita interventiei lui Walter Morgenthaler (prieten si coleg), editorul medical Ernst Bircher accepta sa tipareasca cartea cu cateva limitari : reducerea planselor la 10 si reducerea dimensiunii lor. Titlul initial propus de Rorschach pentru carte a fost Method and Results of a PerceptualDiagnostic Experiment: Interpretation of Arbitrary Forms, dar, in urma unei sugestii facute de Morgenthaler, titlul final va fi Psychodiagnostik. Prima editie a cartii va aparea in 1921. Anul viitor, Rorschach va muri brusc, la varsta de 37 de ani.

Raspandirea testului
Cartea lui Rorschach a fost primita rau de profesiune la inceput, apoi testul Rorschach a cunoscut o celebritate crescanda pana in anii 1960. Renumele lui Rorschach a fost sustinut prin demonstratiile facute de practicieni printre colegii lor. Astfel, in cadrul unor sedinte facute orbeste, psihologii pareau sa ghiceasca personalitatea persoanelor care au completat testul Rorschach, uneori fara sa stie despre cine este vorba. In anii 1940, noi cercetari au pus testele sub semnul intrebarii si tentativele de a reproduce testele in conditii controlate s-au soldat cu un esec, si testul s-a dovediat a nu fi fiabil pentru diagnosticul psihiatric. In 1955, congresul XII al Asociatiei Internationale de Psihologie Aplicata constata esecul testelor proiective Rorschach. Retrospectiv, performantele testului Rorschach se explica prin lectura la rece, in timp ce scepticii califica acest uzaj ca o pseudo-stiinta.

Utilizarea in psihologie clinica


Testul Rorschach, prin natura sa, face apel in acelasi timp la senzorialitate subiectului si la subconstientul sau (prin interpretarea libera a petelor).

Discursul subiectului, interpretarile sale, sunt atent analizate de clinician pentru a scoate elementele pertinente pentru evaluarea psihica a subiectului : structura psihopatologica (nevroza, psihoza, stare limita), mecanismele de aparare privilegiate, temele recurente Rorschach este deseori utilizat ca unealta de diagnostic cu TAT (Thematic Apperception Test), intr-un demers intitulat examen psihologic care se incheie cu un raport de analiza cu concluzie. Examenul psihologic serveste pentru diagnostic, la indicarea tratamentului : psihoterapie psihanalitica in particular, si pentru lucrari de expertiza (justitie, asigurari, etc). Examinatul trebuie sa fie informat de contextul si modul in care examenul va servi. Utilizarea metodelor proiective fara un scop precis sau din curiozitate nu este deontologica.

Trecerea testului Cele 10 planse ale lui Rorschach Psihologul clinician prezinta subiectului cele 10 planse, in locul si ordinea determinata (o plansa neagra, 2 bicolore rosu/negru, 4 negre si 3 policrome). Exista divergente in ceea ce priveste sfaturile ce trebuie date subiectului : de la a nu spune nimic pana la sfaturi care pot linisti pacientul. Acesta poate studia materialul asa cum vrea el : il poate rasuci, il poate privi in transparenta, etc. Subiectul poate spune liber ce vede in pete. Clinicianul isi noteaza scrupulos spusele pacientului, cele ce privesc petele sunt notate pe margine si inseamna o asociere libera plecand de la materialul prezentat.

Ancheta
O data interpretate toate plansele, clinicianul prezinta plansele una cate una, pentru a determina locul precis in care subiectul a vazut formele in timpul in care le studia. Localizarile sunt foarte importante pentru cotarea protocolului. In general, in timpul anchetei, subiectul se relaxeaza si aduce material suplimentar interpretarilor date de el.

Cotarea protocolului
Se cheama protocol, totalitatea interpretarilor date de subiect si analizate de clinician. Acesta, plecand de la elementele anchetei, are sarcina de a nota localizarea fiecarei interpretari, modul in care este interpretata (exemplu : o pisica in plansa 7), timpul petrecut cu o plansa, etc. Se noteaza si timpul de latenta ce trece intre prezentarea primei planse si primul raspuns, ce permite distingerea socului emotional indus de pata.

Cotarea se face fara prezenta subiectului. Toate elementele sunt importante : - Localizarea raspunsurilor : formele pot fi vazute in detaliile plansei, sau plansa poate fi interpretata ca intreg de subiect. Exista statistici de utilizare a localizarii, care reprezinta media de trecere : o predilectie pentru micile detalii, sau pentru detaliile originale, ce putine persoane vad, se preteaza la analiza caci nu corespund mediei. Se numeste mod de aprehensiune rezultatul mediu al localizarii. Un mod de aprehensiune in detaliu poate sugera o izolare de tip obsesional sau o framantare psihotica. - Determinantii : este ceea ce a determinat raspunsul subiectului. Determinantii utilizati sunt formele, culorile, nuantele (care te fac sa te gandesti la val sau la nori), si kinestezia. Termenul kinestezie acopera raspunsurile in care subiectul a vazut o miscare, care poate fi extinsa plecand de la o forma (aici vad un om care danseaza), sau receptionat vag si de o maniera abstracta (se invarte). Distingem kinestezia umana (miscarea apartine unui subiect uman sau parauman) si kinestezie minora (animala sau abstracta). Coeficientii determinantilor este important pentru stabilirea psihogramei : utilizarea privilegiata a anumitor informatii poate furniza anumite informatii. Astfel, determinantii de culoare sunt asociati, in mod traditional, cu instinctul. Determinantii se deosebesc in functie de pertinenta lor : o forma sau o culoare poate fi cotata cu + sau daca ea se sprijina pe real sau nu (plansa X : aici, vad un paianjen pentru ca este albastru). - Continutul : petele de pe plansa fac obiectul unui consens pe capacitatea de a face apel la subconstient in functie de continut. Astfel, plansa IV este plansa falica : forma sa face apel la problematica falica, castrare, imaginea tatalui. Plansa V face apel la imaginea de sine si imaginea corpului. Se noteaza astfel continutul adus de subiect, raspunsurile sale, si se pun in relatie cu materialul propriu-zis (absenta totala a raspunsului la plansa V sugereaza dificultati de identificare, o problema psihotica). Se incearca reperarea continutului recurent, si se coteaza anumit continut care face apel la anatomie, sange, sex. Se noteaza si numarul de banalitati : anumitor planse le corespund raspunsuri vazute foarte des de subiecti (exemplu : liliacul din plansa V). Absenta banalitatilor trebuie luata si ea in calcul . - Se noteaza si timpurile, timpul de latenta, si timpul total, timpul mediu de raspuns, numarul total de raspunsuri. Un timp de latenta lung poate indica un soc: subiectul reactioneaza la pata cu sideratie, o oprire a procesului de gandire, datorata emotiilor instinctuale puternice. Putine raspunsuri pot insemna o incetinite a gandirii, un blocaj al

capacitatii fatasmatice, o aparare intensa. Un numar mare de raspunsuri sugereaza o scurgere de idei, o deficienta a procesului secundar. Elementele cotate trebuie considerate in interactiune, niciunul nu se analizeaza singur si nu ajunge pentru a pune un diagnostic.

Psihograma
Se noteaza pe foaia de psihograma diferitele cifre pentru modul de aprehensiune, determinantii si continutul. Se efectueaza si media lor ponderata si se indica procentajul fata de totalul raspunsurilor. Pe psihograma poate sa apara : - tipul de rezonanta intima (raportul determinantilor, culorilor si kinestezia) - indicele de angoasa, obtinut facand media pe 100 a continutului sange, anatomiei, sexului, detaliilor umane (brate, picioare, nas, .. )

Controverse privind validitatea psihometrica a testului


In ciuda raspandirii utilizarii sale in psihologia clinica si expertiza psihologica medicolegala, testul Rorschach (ca si alte teste proiective) face obiectul unor citici si controverse numeroase. Criticile se bazeaza pe faptul ca cercetarile psihometrice au esuat in a demonstra validitatea testului.

Validitatea interna a testului


Mai multe probleme intrinseci ale testului au fost identificate pe parcursul anilor. Inca din anii 1950, criticii s-au ridicat impotriva utilizarii acestui test, deplorand absenta datelor normative din lucrarea princeps a lui Rorschach. In plus, din constructie, determinantii izolati de Rorschach prezinta anumite defecte. De exemplu, valoarea R a scorului (numarul de raspunsuri la o plansa) influenteaza variatia celorlalte scoruri ale testului (cu cat subiectul da mai multe raspunsuri, ca atat mai mult ii cresc sansele sa fie fixat de o categorie a testului ). Sistemul de cotare pus la punct de John Exner si publicat in anii 1980 si 1990, Comprehensive System (CS), incearca sa ofere un raspuns la aceste critici, oferind o metodologie mai precisa pentru interpretare, cotatia raspunsurilor si modul de desfasurare a testului. Cu acest sistem s-au strans mai multe date pentru a stabili norme. Chiar si aceasta intreprindere s-a confruntat cu probleme de-a lungul anilor : date eronate, schimbarea metodelor de cotare, etc. Protocoalele de cotare, chiar sub forma standardizata CS, sunt si ele criticate pentru nonvaliditatea lor interculturala : rezultatele obtinute depind de cultura individului testat.

Astfel, cel putin doua studii au aratat ca indienii din Alaska si negrii din urbanitatea Americana prezinta caracteristici deviante de la norma protocolului.

Validitatea exterma a testului


Conceperea testului s-a facut foarte repede : intre 1917 si 1921. Rorschach a decedat in aprilie 1922, la o luna dupa publicarea Psychodiagnostik. In ciuda unei utilizari intense de psihologii clinicieni, testul Rorschach, chiar utilizand metoda CS, nu a facut obiectul unei evaluari sistematice permitand sa fie comparat cu alte instrumente de diagnosticare validate altundeva. Aceasta lacuna face dificila interpretarea pentru diferite scoruri obtinute. Norma CS a fost si ea criticata pentru lipsa ei de specificitate : da nastere la un numar mare de adevarat- fals diagnosticand indivizi sanatosi ca devianti. Dupa 70 de ani de tentative, si numeroase protocoale de interpretare, nu s-a demonstrat inca validitatea testului Rorschach prin proceduri psihometrice acceptate. O singura tentativa s-a bucurat de un modest succes in anii 1970, Holley (1973) gratie unui studiu ce utiliza analiza de tip Q (focalizarea se face pe coerenta cazurilor, mai degraba decat pe cea a intrebarilor). Testul Rorschach continua sa fie aparat de numerosi practicieni, unii il vad ca pe un mijloc unic de a culege informatii bogate si diverse care fac apel la subiectivitatea clinicienilor, altii il vad ca pe un mijloc eficace de a sparge gheata in timpul unui test clinic.

Publicarea planselor
Dupa practicieni, este necesar ca pacientii sa nu fi vazut niciodata plansele testului la care participa. Este motivul pentru care plansele au fost ascunse mult timp. Plansele fac parte din domeniul public si publicarea lor pe Wikipedia a starnit numeroase controverse.