METODE SI TEHNICI IN EVALUAREA PERSONALITATII

Motto:
'Dintre lucrurile cele mai de pret pe care le are omul, acela de a fi capabil sa se introspecteze,
de a incerca sa-si descifreze propria personalitate, mi se pare a fi un lucru de o insemnatate
exceptionala.' Mulk Raj Anad

PERSONALITATEA
Definitie: Personalitatea reprezinta un ansamblu sistemic, deosebit de complex al programelor,
structurilor profunde, trasaturilor, precum si organizarea lor privind omul concret in ceea ce are
el unic, original, relativ stabil.
Structura personalitatii include:
Subsistemul de orientare al personalitatii (motive, interese, aspiratii, inclinatii, convingeri,
idealul de viasp);
Subsistemul bioenergetic al personalitatii - Temperamentul;
Subsistemul instrumental al personalitatii - Deprinderi, priceperi, obisnuinte, aptitudini si
capacitati, creativitatea si potentialul creativ;
Subsistemul relational valoric si de autoreglare - Caracterul

METODE DE INVESTIGARE A PERSONALITATII UMANE

Principalele metode ale psihologiei scolare:
Observatia
Observatia ca metoda de cercetare psihologica, consta in urmarirea intentionata si inregistrarea
exacta, sistematica a diferitelor manifestari comportamentale ale individului (sau ale grupului) ca
si al contextului situational al comportamentului.
Continuturile observatiei sunt reprezentate de simptomatica stabila, adica trasaturile bio-
constitutionale ale individului (inaltimea, greutatea, lungimea membrelor, circumferinta
craniana) ca si trasaturile fizionomice, precum si de simptomatica labila, adica multitudinea
comportamentelor si conduitelor flexibile, mobile ale individului, cum ar fi: conduita verbala,
cea motorie, mnezica, inteligenta si varietatea expresiilor afectiv-atitudinale .
Experimentul
a) Experimentul de laborator presupune scoaterea subiectului din atmosfera lui obisnuita de viata
si activitate si introducerea intr-o ambianta artificiala anume creata (camere special amenajate,
aparatura de laborator, conditii si programe de desfasurare a experimentelor bine determinate,
deseori obligatorii.
b) Experimentul natural presupune aplicarea probei sau a sarcinii declansatoare intr-un cadru
obisnuit, familiar de existenta si activitate aindividului.
c) Experimentul psiho-pedagogic poate fi de doua feluri: constatativ (urmareste fotografierea,
consemnarea situatiei existente la un anumit moment dat) si formativ (tinteste spre introducerea
in grupul cercetat a unor factori de progres, in vederea schimbarii comportamentului, schimbare
constatata prin compararea situatiei initiale cu cea finala.
Convorbirea
Convorbirea este o discutie angajata intre cercetator si subiectul investigat care presupune:
relatia directa de tipul fata in fata intre cercetator si subiect (elev), sinceritatea partenerilor
implicati, abilitatea cercetatorului pentru a obtine angajarea autentica a subiectilor in convorbire;
empatia cercetatorului.
Spre deosebire de observatie si experiment, prin intermediul carora investigam conduitele,
reactiile exterioare ale subiectului, convorbirea permite sondarea mai directa a vietii interioare a
acestuia, a intentiilor ce stau la baza comportamentului, a opiniilor, atitudinilor, intereselor,
convingerilor, aspiratiilor, conflictelor, prejudecatilor si mentalitatilor, sentimentelor si valorilor
subiectului.
Ancheta psihologica
Ancheta, ca metoda de cercetare psihologica presupune recoltarea sistematica a unor informatii
despre viata psihica a unui individ sau a unui grup social, ca si interpretarea acestora in vederea
desprinderii semnificatiei lor psihocomportamentale.

In cercetarea psihologica sunt utilizate doua forme:

ancheta pe baza de chestionar
ancheta pe baza de interviu
Metoda biografica
Aceasta metoda vizeaza strangerea cat mai multor informatii despre principalele evenimente
parcurse de individ in existenta sa, despre relatiile prezente intre ele, ca si despre semnificatia lor
in vederea cunoasterii istoriei personale a fiecarui individ, atat de necesara in stabilirea profilului
personalitatii sale.
Este prin excelenta evenimentiala, concentrandu-se asupra succesiunii diferitelor evenimente din
viata individului, a relatiilor dintre evenimentele cauza si evenimentele efect, dintre
evenimentele scop si evenimentele mijloc.
Variantele mai noi ale metodei biografice, cunoscute sub denumirea de cauzometrie si
cauzograma isi propun tocmai surprinderea relatiilor dintre aceste tipuri de evenimente .
Metoda analizei produselor activitatii
Este una dintre cele mai folosite metode in psihologia copilului si psihologia scolara. Orice
produs realizat de copil sau elev poate deveni obiect de investigatie psihologica.
Prin aplicarea acestei metode obtinem date cu privire la: capacitatile psihice de care dispun copiii
(coerenta planului mental, forta imaginatiei, amploarea intereselor, calitatea cunostintelor,
deprinderilor, priceperilor si aptitudinilor etc.), stilul realizarii (personal sau comun, obisnuit),
nivelul dotarii (inalt, mediu, slab), progresele realizate in invatare (prin realizarea repetata a unor
produse ale activitatii).
Pentru cercetatori o mare importanta o are fixarea unor criterii dupa care sa evalueze produsele
activitatii. Printre acestea mai semnificative sunt: corectitudinea-incorectitudinea, originalitatea -
banalitatea, complexitatea - simplitatea, expresivitatea - nonexpresivitatea produselor realizate.
Metodele psihometrice
Aceasta grupa de metode vizeaza, cum reiese si din denumirea lor, masurarea capacitatilor
psihice ale individului in vederea stabilirii nivelului lor de dezvoltare.
Cea mai cunoscuta si raspandita este metoda testelor psihologice.
Testul psihologic este o proba relativ scurta care permite cercetatorului strangerea unor
informatii obiective despre subiect, pe baza carora sa poata diagnostica nivelul dezvoltarii
capacitatilor masurate si formula un prognostic asupra evolutiei lor ulterioare.

Testele psihologice se clasifica dupa mai multe criterii:

dupa modul de aplicare (individuale, colective);
dupa materialul folosit (verbale, neverbale);
dupa durata lor (cu timp strict determinat, cu timp la alegerea subiectului);
dupa continutul masurat;
dupa scopul urmarit (teste de performanta, teste de personalitate, teste de comportament).

Testele de personalitate si rolul lor in activitatea didactica

Putem spune ca prin intermediul chestionarelor de personalitate sunt diagnosticate trasiturile
personalitatii, care de fapt exprima atitudinile pe care persoana le are fata de ea insati.
Testele de personalitate sunt diverse si este foarte greu, daca nu chiar imposibil, sa surprinda
toate aspectele personalitatii pe baza caruia sa se intocmeasca profilul psihologic al unei
persoane.
In majoritatea testelor de personalitate sunt analizati urmatorii factori:
Dominanta;
Acceptarea de sine;
Independenta;
 Empatia;
Responsabilitatea;
Socializarea;
Autocontrolul;
Toleranta;
Realizarea de sine prin conformism;
Realizarea de sine prin independenta.

ALTE METODE DE CUNOASTERE A PERSONALITATII

Studiul fizionomiei
Anamneza
Testul sociometric
Grafologia
Studiul de caz
Metoda aprecierii obiective

TESTELE PROIECTIVE
Definitie: Teste al caror scop este de a inregistra dinamica psihica a unei persoane considerate ca
o totalitate in evolutie si ale carei elemente constitutive se afla in actiune.
Aceste teste se bazeaza pe analiza absolut calitativa a persoanei si se sprijina pe ideea ca in
situatii putin structurate intervin elemente deblocante ale structurilor psihice blocate, conflictual-
tensionate sau dorinte neconstientizate, tendinte cecaracterizeaza prin ierarhia si forta lor
structura personalitatii. Metoda consta in a cere subiectului sa structureze un material vag,
ambiguu, incomplet, verbal sau nu: subiectul poate proiecta astfel in exterior anumite structuri
interne ale personalitatii sale.
O mare libertate de perceptie si de imaginatie este lasata subiectului (nu exista raspuns bun
prestabilit): o ancheta este condusa in jurul subiectului pentru a afla ce i-a determinat
raspunsurile. Testatorul procedeaza la o dubla analiza cantitativa si calitativa a formei si a
continutului. Se bazeaza pe o teorie, daca nu psihanalitica, cel putin psihodinamica.

Clasificare: Exista mai multe tipuri de teste proiective:

teste proiective de completare ( a unei fraze, a unei povestiri, a unui desen) plecandu-se de la
un anumit cadru stimulativ
teste proiective de productie, in care se cere subiectului sa deseneze, picteze, modeleze,
construiasca liber - punctul de stimulatie fiind materialul sau eventual tema
teste proiective de observatie in care se construieste o situatie slab structurata

TESTUL RORSCHACH. Acest test proiectiv consta in a da subiectului sa examineze 10

cartonase standard cu desene, fiecare continand o pata de cerneala. Diferite aspecte ale
raspunsurilor subiectului contribuie la interpretare: continutul asocierilor libere ale subiectului cu
privire la petele de cerneala; factori ca forma, culoare sau umbre; faptul daca se foloseste
culoarea intreaga sau numai o parte din ea, fiecare pata de cerneala are semnificatii
conventionalizate minime; raspunsurile reprezinta functii ale personalitatii proprii bolnavului.
Sentimente si motivatii care sunt profunde sau inconstiente pot stimula raspunsuri deformate la
test. Sustinerea utilitatii unei astfel de tehnici proiective pentru evaluarea unei leziuni cerebrale
organice se bazeaza pe constatarile de repetare, perplexitate, raspunsuri stereotipe si confuzie la
astfel de bolnavi.

TESTUL DE APERCEPTIE TEMATICA (TAT). Acesta este un test proiectiv care se

bazeaza pe povestirea relatata de subiect la vizualizarea materialului - test constand din 20
cartonase cu imagini selectionate adecvat pentru varsta si sex. Imaginile difera unele de altele si
sunt in mod intentionat neclare si ambigue. Pentru fiecare imagine subiectul construieste o
intriga (actiune) sau o povestire imaginara. Temele acestor povestiri pot dezvalui atitudini,
tendinte si conflicte, deoarece temele transpuse in povestiri sunt deseori legate de teme analoage
din viata subiectului. Continutul povestirilor da indicatii cu privire la modul de a percepe si de a
gandi al subiectului, precum si la temerile, nevoile si sperantele subiectului. Pentru utilizarea la
copii s-a elaborat o varianta cunoscuta sub denumirea de Test de aperceptie la copii (CAT).

TESTUL DE COMPLETARE A FRAZELOR. Subiectului i se cere sa completeze un numar

de fraze incomplete. Se considera ca modul in care sunt completate frazele dezvaluie dorintele,
nevoile si sentimentele subiectului. Deoarece personalitatile prezinta diferente caracteristice de
performanta si deoarece testul in sine este simplu, de scurta durata si flexibil, este larg utilizat ca
test de coroborare.

TESTUL 'CONSTRUITI UN TABLOU POVESTIRE' (MAPS=Make a Picture- Story

Test). Materialele-test constau dintr-un mare numar de figuri decupate. Elevul selectioneaza
figurile, le aranjeaza si apoi spune o povestire in legatura cu aranjamentul. Selectionarea si
aranjarea materialelor de catre subiect si povestirile inventate pot dezvalui nevoile si
sentimentele constiente si inconstiente ale subiectului.

TESTUL DE ASOCIERE A CUVINTELOR. Subiectului i se prezinta o serie de cuvinte

stimuli si se consemneaza timpul de reactie, continutul raspunsului si emotia asociata cu fiecare
cuvant. Cuvintele selectionate sunt neutre si alese pentru a da unajutor diagnostic pe baza
raportului intre raspunsurile normale si cele anormale. Exemple de cuvinte folosite la aceste teste
sunt alb, intuneric, femeie, doctor, suparare, speriat.

TESTUL 'CASA- POM- PERSOANA' ( H-T-P= House-Tree-Person Test). Subiectului i se

cere sa deseneze cu mana libera o casa, un pom si o persoana. Pe baza desenelor se pot
deduce informatii privind maturitatea, sensibilitatea, flexibilitatea si integrarea personalitatii
subiectului.

TESTUL ARBORELUI
Pentru a efectua acest test nu va trebuie decat o foaie de hartie si un creion. Desenati un arbore
pe lungimea foii. Desenati apoi un al doilea arbore pe latimea foii. Intoarceti foaia si
desenati un pom 'de vis'. Asa cum va vine dumneavoastra in minte. Nu exista un barem de timp.
Testul se bazeaza pe legatura profunda dintre om si arbore - acesta reprezentand de fapt o
oglinda a sufletului. Primul arbore reprezinta atitudinea sociala si aptitudinile profesionale ale
subiectului. Cel de-al doilea copac reprezinta sinele interior, iar cel de-al treilea reflecta
aspiratiile, dorintele si nevoile individului.
Cateva elemente de analiza care pot fi luate in calcul sunt:
bradul are o conotatie sexuala
chiparosul denota idealism
stejarul - gustul pentru traditie si dorinta de a fi remarcat
palmierul exprima dorinta de evadare
salcia plangatoare - dezechilibru interior
Un rol foarte important pentru completarea acestui test il reprezinta analiza crengilor, a
scorburilor si a frunzelor. Astfel, o scorbura pe trunchi poate reprezenta un traumatism din
copilarie. Semnul innegrit reprezinta o angoasa nerezolvata. Crengile desfrunzite sugereaza
singuratatea, iar coroana ne poate indica tipul personalitatii - subiect introvertit sau extravertit.
Introversiune vs extroversiune: Introvertitii deseneaza de obicei ramuri fara frunze sau coroana.
Arborele este mic si mai plasat spre stanga (ceea ce arata importanta trecutului, teama de
contact), ramurile sunt schitate dintr-o singura linie.
Extrovertitii deseneaza arbori mari, cu frunzis des. Marginile sunt rotunjite, cu deschideri.
Maturitate - Imaturitate: baza foii este si baza arborelui, formele sunt repetitive, trunchiul are
forma de triunghi.
Nesiguranta, nelinistea: Este relevanta innegrirea desenului, a crengilor, a solului etc. Ramurile
desfrunzite dezvaluie dificultati de contact. Capetele ascutite ale ramurilor arata agresivitatea.
Nervozitatea este aratata in primul rand de linii neregulate si intrerupte. Baza
trunchiului este barata. Liniile sunt retusate si apasate.
Depresia este aratata in special de ramurile indreptate in jos, ca la salcii si de plasarea ramurilor
de-a lungul trunchiului de o parte si de alta.
Impulsivitatea este aratata de ramurile in forma de tub si de liniile aruncate, lansate.
Modalitati de investigare a personalitatii
Metodologia de investigare a personalitatii prezinta multe diferente fata de alte niveluri ale
psihismului in general, specificitate raportata la existenta a peste 50 de definitii ale personalitatii
si a identificarii a mii de termeni care o definesc (G. W. ALLPORT si H. S. ODBERT gasesc
peste 18.000 de termeni in limba engleza).
De aceea, se impune o sistematizare, iar caracteristicile exhaustive ale acestei abordari sunt greu
de respectat.
Probele prin care se realizeaza investigarea personalitatii (in ansamblu, atat la normali, cat si in
cadrul bolii) sunt extrem de polimorfe, alcatuite dupa criterii care pun accentul pe
individualitate; din aceasta decurge dificultatea cuantificarii rezultatelor obtinute, pentru a nu
mai sublinia nota de subiectivitate prezenta aproape in orice incercare de investigare.
1. Se apreciaza ca exista metode subiective, in care subiectul, pentru a fi cunoscut, este pus sa
vorbeasca despre sine. In prezent, psihologii consimt ca personalitatea (macar anumite fatete) se
poate investiga si cunoaste cu ajutorul anamnezei, chestionarelor si a scalelor de apreciere.
2. Exista modalitati de investigare grupate sub genericul metode obiective – cu ajutorul
carora se urmareste cunoasterea directa a comportamentului subiectului, a diferitelor lui reactii
perceptibile.
Cercetatorii in domeniu, in special psihologii si medicii, fac observatie directa si pot ajuta
echipa de cercetare pentru reproducerea unor situatii de viata, cu suficiente limite deja
cunoscute.
Pentru mai multa obiectivitate in cunoasterea personalitatii umane, a conduitelor si activitatii,
psihologii si medicii au apelat frecvent, in ultimele decenii, la o serie de inregistrari si masuratori
psihofiziologice. In abordarea structurii complexe a sistemului de personalitate, aceste date sunt
recoltate, in special (realizand o nota de mai mare individualitate), in conditii care provoaca un
conflict ori o situatie emotionala reprezentativa, caracteristica psihica generic umana sau
personala.
Aceste date, uneori doar, crampeie, cateodata definitorii pentru comportamentul uman sunt
recoltate cu ajutorul electroencefalografiei (EEG), electromiografiei (EMG), electrocardio-
grafiei (EKG) etc., fiind rezultatul prelucrarii reflexului psiho-galvanic ori al modificarilor
electrice cerebrale, musculare etc.
3. Metodele proiective sunt constituite din totalitatea tehnicilor prin care subiectului i se
solicita raspunsuri fata de stimuli nestructurati, pe care acesta va tinde sa-i interpreteze prin
prisma propriilor trasaturi de personalitate.
In general, raspunsurile subiectului sunt in functie de sensul sugerat de stimul, de starile prin care
el trece. De asemenea, ele sunt influentate de particularitatile personalitatii subiectului, de nivel
de cultura si educatie, nivel de aspiratie, motivatie, imagine de sine etc.
Pentru o intelegere cat mai profunda si pentru ratiuni de ordin metodologic trebuie sa mentionam
ca aspectele obiective si subiective din structura psihicului uman se interpatrund, astfel ca
aceasta incercare de clasificare, mai sus prezentata contine elemente eclectice, desi este mult
utilizata.
Exista multiple impartiri si clasificari ale tehnicilor proiective; efortul psihologilor de a imagina
probe fiind concretizat in mii de dovezi:
a. tehnicile asociative mai cunoscute si mai des utilizate sunt: experimentul asociativ-verbal si
tehnica RORSCHACH;
b. tehnici constructive – TAT sau testul aprerceptiei tematice, imaginat de Murray si Morgan;
c. tehnici de completare: prin imagini – ROSENZWEIG;
prin fraze MICHIGAN, Rotter etc.;
d. tehnici de ordonare: SZONDI (diagnostic pulsional);
e. tehnici expresive: testul arborelui (KOCH); desenul figurii umane.
Cunoscand o mai mare dezvoltare in ultimele doua decenii, scalele de evaluare tintesc estimarea
cantitativa a comportamentului uman, dovedindu-si utilitatea in aprecierea cvasi-
obiectiva a efectelor psihofarmacologice a diferitelor substante psihotrope.
Acestor scale de evaluare ,,rating scales” li se adauga recentele procedee „check-list” si lista de
adjective pentru control. De exemplu, o varianta in care din 300 de adjective considerate
concludente pentru comportamentul uman, subiectul este rugat sa sublinieze adjectivele care l-ar
caracteriza.
In aceasta tehnica, examinatorul (evaluatorul) apreciaza fiecare simptom (psihic ori somatic) cu
o cifra, in functie de intensitatea acestuia. Prelucrarea statistica obtinuta din scoruri, la etape
anume stabilite de cercetatori, ofera posibilitatea alcatuirii unui profil clinic (in dinamica) al
bolnavului respectiv.
Scalele de evaluare sunt adaptate nosologiei si sindromologiei din clinicile, de exemplu, de
psihiatrie. Se vorbeste de scale pentru nevroze, psihoze etc., ori pentru testarea anxietatii, a
depresiei.
Cele mai cunoscute sunt: scalele LORR, HAMILTON, ZUNG, WITTENBORN.
Pentru aprecierea efectelor terapeutice (aspecte comparative, tratamente standard si depôt ori
standard si retard etc.), scalele au fost folosite si la noi in tara, pentru unele medicamente cum ar
fi: fluanxol, oxipertina, clorpromazina, oxazepam.
Chestionarelesunt modalitati de cercetare, de cunoastere, prezente in majoritatea disciplinelor ca
si in activitatile cotidiene, alcatuite din intrebari cu un anumit grad de generalitate, dar
urmarindu-se o ,,radiografiere” a starilor, atitudinilor, intereselor, pozitiilor subiectului. Se
intelege ca raspunsurile pot fi mai mult sau mai putin subiective, de aceea se alcatuiesc fie cu
raspunsuri inchise(„DA”, „NU”, „NU STIU”), fie cu raspunsuri deschise (libere).
Unul dintre chestionarele cunoscute si frecvent utilizate este Chestionarul
Cornell (Universitatea Cornell din S.U.A.), alcatuit din 101 intrebari, la care subiectul este
„fortat” sa raspunda cu DA ori NU.
Intrebarile sondeaza in ansamblu aspecte somatice, psihice, comportamentale. din cele 101
intrebari: 18 se refera la frica si dificultati adaptative; 7 intrebari investigheaza timia, dispozitiile
afective; 7 intrebari sunt referitoare la anxietate si nervozitate, altele privesc aspecte
hipocondriace, neincrederea ori sensibilitatea excesiva, iar altele se refera la tulburari gastro-
intestinale, circulatorii etc. Se obtine o nota care poate varia intre 10 si 100, iar cei cu punctaj
peste 23 sunt considerati bolnavi.
A. Inventarul de personalitate multifazic Minnesota (MMPI) este considerat cel mai
complet si cel mai raspandit chestionar.
Este alcatuit din 550 intrebari la care subiectul trebuie sa se decida pentru unul din raspunsurile:
„ADEVARAT”; „NEADEVARAT”; „NU STIU”.
Rezultatele se apreciaza in functie de 4 scale de validare: ,,?”, L, F, K si 9 scale clinice.
Urmatoarele Scale de validare vor fi succint prezentate:
a) Scala ,,?” – este cea data de numarul total de raspunsuri la care persoanele raspund
prin ,,nu stiu” (se numara). O nota relativ crescuta indica un subiect cu o structura psihastenica,
depresiva ori numai inhibata. O nota prea mare poate invalida testul.
b) Scala L (lie = minciuna) – Obtinerea de scoruri mari este proprie persoanelor rigide,
psihopate ori cu tendinte interpretative (in special cand doresc, in urma efectuarii testului, sa
apara intr-o lumina favorabila, falsificand rezultatele).
c) Scala F – apreciaza validitatea intregului test. Un scor mare arata o posibila lipsa de atentie
in sortarea enunturilor ori incapacitatea de a da un raspuns corect.
d) Scala K – are un rol corectiv prin masurarea atitudinii persoanei fata de raspunsurile date.
Scorul mare arata tendinta de a se realiza un profil normal, indicand atitudinea de aparare a
persoanei, fata de propriile slabiciuni. El indica si un bun prognostic pentru bolnav, ilustrand
capacitatea lui de a-si rezolva propriile probleme.
Scale clinice – vizeaza, in fond, trasaturi ale personalitatii.
1. Scala Hs – pentru hipocondrie – masoara interesul individului pentru functii si
caracteristici somatice. Scorul ridicat arata tendinte spre acuze somatice lipsite de suport organic,
neincredere in medic, relatie terapeutica compromisa, inactivitate psihica. Scala diferentiaza
aspectele hipocondriac – cenestopate sau tulburari organice.
2. Scala D – pentru depresie – este sensibila la aparitia depresiei si anxietatii; scorul poate sa
creasca si la subiectii normali dar blazati, sceptici, introvertiti ori cuprinsi de sentimentul
inutilitatii. Detecteaza depresiile subiacente si disimulate.
3. Scala Hy – pentru isterie – arata inactivitatea psihica, egocentrismul, atitudini sociale de
mare naivitate, ca si tulburari functionale de ordin general. Scala indica potentialitatea histeroida.
4. Scala Pd – pentru deviatie psihopatica – indica superficialitatea starilor emotionale, lipsa
unor capacitati de a folosi experienta proprie, indiferenta fata de normele etico-morale, potential
toxicomanic, tendinta spre perversiuni, tendinte narcisice.
5. Scala M/F – masculinitate-feminitate – poate avea un scor mare, aratand devierea
structurarii intereselor in directia sexului opus. Scala M/F cu scor mare la barbati este legata
cateodata, mai mult de anumite trasaturi intelective decat de homosexualitate. Tendinta de
homosexualitate este considerata ca prezenta cand percepem o marire concomitenta a scorurilor
la M/F, Pd si Pa. Scorul mare la femei indica existenta tendintei de dominare, agresivitate, lipsa
de inhibitie.
6. Scala Pa – paranoia – identifica o serie de trasaturi ca: neincredere, suspiciune,
hipersensibilitati, moralitate excesiva, tendinte interpretative.
7. Scala Pt – psihastenie – se caracterizeaza prin incercarea de decelare a fobiilor, obsesiilor, a
tendintelor compulsive. Identifica si personalitati psihastenice care se manifesta prin depresie,
disprosexie, neincredere in sine.
8. Scala Sch – schizofrenie – nu este in special ilustrativa pentru personalitati schizoide ori
schizofrene, intrucat schizofrenia are o multitudine de forme clinice.
9. Scala Ma – hipomanie – ne ajuta sa identificam persoanele cu structuri de personali-tate ce
contin: tumult ideativ, polipragmatism, entuziasm incorigibil, non-conformism.
· Scoruri ridicate la Pd si Ma indica imaturitate, toleranta scazuta la frustrare, ostilitate,
impulsivitate, agresivitate, comportament delictual.
· Scoruri mari la D, Hy, Hs caracterizeaza personalitatile pasive, resemnate, dependente,
iritabile, in tensiune.
· Psihologii clinicieni au stabilit ca scorurile ridicate la D, Hy, Hs asociate cu valori mari la
scala Pt se intalnesc la alcoolicii vechi cu modificari biologice si psihice.
· Persoanele cu scoruri ridicate la scala Pt si D pot obtine rezultate bune in activitatea de rutina,
desi sunt lipsite de initiativa, curaj, simt de raspundere.
· De asemenea, scoruri mari la Pt, D si M/F caracterizeaza personalitatile nevrotice, inhibate.
In concluzie, inventarul MMPI releva potentialul psihopatologic, dar are unele dezavantaje:
este rigid, raspunsurile pot fi usor trucate, este permanent un monolog, iar in clinica are mult mai
mult succes dialogul; subiectul poate face in mod inconstient proiectie, incarcandu-se cu un grad
mare de subiectivitate (in mod frecvent subiectul se apreciaza asa cum crede ca este, cum si-ar
dori uneori sa fie etc.).
Considerate ca fiind mai potrivite pentru activitatea clinica, metodele proiective au un grad mai
mare de aderenta in investigarea conduitelor si trairilor, oricat de polimorfe ar fi ele. Permit
investigarea conduitei intrinseci, iar numarul de raspunsuri nu este limitat. Totodata,
interpretarea raspunsurilor subiectului nu este univoca (specific al testelor de inteligenta), ci
extrem de complexa – fapt ce constituie pe alt plan un obstacol evident in tentativele de apreciere
cantitativa.
Avand la baza o conceptie globala, sintetica asupra personalitatii, acestea furnizeaza datele unui
portret descriptiv.
Din cauza imposibilitatii aprecierii (estimarii) cantitative este de preferat sa fie catalogate
drept tehnici si NU teste proiective. Cu ajutorul lor, se desprind aspecte globale ale
personalitatii abordata sintetic.
Daca incercam o comparatie cu probele cognitive, aceasta arata ca in probele proiective
participarea afectiv-imaginativa a subiectului ajuta transpunerea in situatii, care mareste gradul
de fidelitate al raspunsurilor in probe. In testele cognitive abordarea subiectului este de tip
analitic, iar participarea afectiva si disprosexia scad nivelul de eficienta al rezultatelor.
Cand materialul adunat cu ajutorul tehnicilor proiective este restructurat, cel mai adesea
subiectul da raspunsuri raportate, prin analogie, la configuratia universului sau afectiv, fapt ce
impune un interes mai mic pentru aspectul cantitativ al rezolvarii de probleme, al corectitudinii
la probe.
Tehnica asociativ-verbala a fost initiata de Fr. Galton care a construit prima tehnica proiectiva,
ulterior dezvoltata de Jung.
Galton – a ordonat o serie de cuvinte-stimul la care subiectul trebuie sa raspunda cu primul
cuvant care-i vine in minte si a cronometrat timpul de reactie.
Jung utilizeaza testul ca un ,,detector” de complexe: la atingerea unor astfel de complexe printr-
un cuvant inductor, el presupune ca se va produce o tulburare sau o blocare a raspunsurilor,
manifestata prin marimea timpului de reactie sau chiar uitarea cuvantului indus. Jung arata ca
pornind de la aceasta tehnica, cu unele suplimentari (inregistrari RED, ritmul si amplitudinea
respiratiei, observarea modificarilor mimicii) se pot studia reactiile emotionale, componente ale
structurii de personalitate.
In prezent, tehnica se foloseste pentru studiul amanuntit in nevroze, stari depresive
(potentialitatea suicidara) si in toate bolile cu coeficient psihopatogenetic.
B. Tehnica Rorschach, imaginata si definitivata de Herman Rorschach in 1921, se bazeaza pe
raspunsurile pe care le da subiectul, pe rand, in fata a 10 planse, relatand tot ce isi poate
reprezenta in legatura cu stimulii standard.
Plansele sunt cunoscute ca alcatuind tehnica „petelor de cerneala” alcatuite prin suprapuneri de
imagini simetrice, 5 dintre ele fiind alb-negru, 2 cu nuante de cenusiu si rosu si 3 planse sunt
multicolore.
Cotarea se face in raport de numarul total al raspunsurilor (care pot fi globale sau detaliu; forma,
culoare etc.) si de timpul necesar pentru toate cele 10 planse. De o mare importanta pentru
interpretare este continutul pe care subiectul il prezinta in raspunsuri: forme umane, animale,
plante, anatomie etc., ca si raportul banalitate/originalitate.
Pe baza tehnicii Rorschach sunt descrise (Beck) arii centrale ale personalitatii:
a. activitate intelectuala;
b. emotii exteriorizate;
c. viata emotionala innascuta.
Planse din proba Rorschach
Tehnica Rorschach, foarte mult utilizata, ajuta la evidentierea unor trasaturi de personalitate la
subiecti normali, iar la bolnavi, atat la cei somatici, cat si la cei psihici, avand rol important in
diagnosticare, diferentiere si prognoza psihiclinica. Dorim sa aratam ca, numai pe baza semnelor
(fie ele si patagnomice) nu se pot diagnostica tipuri precise de maladii mentale, dar unele indicii,
mergand chiar spre cunoasterea detaliata le putem obtine prin aceasta tehnica. Astfel, perceperea
predilecta aamanuntelor de forma este o dovada a claritatii perceptiei si un indicator al bogatiei
intelectuale.
Perceperea, in special dupa culoare a stimulilor din planse arata unele ,,deschideri” spre zonele
de mai mare sensibilitate afectiva, specifica pentru femei, iar la cele realizate preponderent dupa
forma arata prezenta unor capacitati cognitive deosebite a tendintelor spre sinteza etc. Cei care
au o fire sociabila realizeaza o buna asociere forma-culoare (FC+). Cei ce dau raspunsuri
construite pe elementul ,,umbra” denota prezenta unor trairi emotionale negative: anxietate,
depresii, inadecvare.
Utilizarea in mod deosebit a spatiilor albe din imaginile planselor arata incapatanare,
perseverenta, ostilitate. Viata interioara apare reflectata in raspunsuri care surprind miscarea
(K+), fiind dovada unor elemente ale emotiei interiorizate.
Cand raspunsurile tip miscare (K) depasesc numarul celor de tip culoare se apreciaza ca
gandurile predomina asupra actiunilor, iar simptomele bolii privesc in special modificarile la
nivel cognitiv.
Predominanta raspunsurilor de tip culoare (C) asupra celor de miscare (K) arata prezenta
exagerata a simptomelor somatice si motorii.
C. Test Zulliger (Test Z)
Testul Z difera de Testul Rorschach
El reprezinta in esenta o metoda colectiva destinata depistarii subiectilor patologic neadaptati ori
dezechilibrati.
Testul Z - trebuie sa fie etalonat de psihologi pe populatie de limba si cultura omogena.
Nu e bine sa se faca suprapuneri si analogii intre testul Z si Rorschach, este chiar periculos.
Testul Z este diferit de Rorschach pentru ca este test colectiv, realizeaza o buna cunoastere
elementara (banala) cu exteriorizarea profunzimilor psihice.
Se accepta ca doar testul Rorschach descrie personalitatea. Testul Z nu poate face aceasta in
profunzime dar permite descoperirea semnelor tipic patologice, arata anomaliile simpto-matice,
dar nu da diagnostice diferentiale
Istoric – a aparut in timpul celui de al doilea razboi mondial (1942), in Elvetia, selectand
persoanele apte pentru a fi ofiteri

- La multi subiecti normali nu trebuiau aprofundate structurile mentale pentru ca unele erau
evidente la prima privire ori manifestare. In 1942 Zulliger a elaborat un set nou de planse ca
Rorschach – preparand si pregatind 600 planse; in final a optat pentru 3 planse.
- ele au fost etalonate pe 800 subiecti cu dovedirea validitatii si fidelitatii.
Comparativ cu metoda Rorschach, testul lui Zulliger este mai modest, dar ,,recunoaste” normalii
si ii selecteaza pe cei pentru examinari aprofundate
Testul Z este considerat ca are o mare obiectivitate chiar aplicabilitate si in alte domenii decat in
armata.
Descrierea testului

Plansa I este alcatuita doar cu tonuri de gri inchis si deschis; imagini masive si cu margini
„adancite”.

Raspunsurile pot fi de tip interpretare globala,

primara. Apar reactii la diferite tonuri – denumite
reactii de ,,estompaj” si de tip „clob” (apud
Rorschach).

Poate sa apara soc la culoarea negru iar subiectii

afirma ca plansa ar fi „sinistra”, imagine de mort,
fantoma etc.

Continutul acut disforic este generat de anumite

interpretari.

Plansa I

Plansa II – este colorata divers si considerata ,,ciudata”, evocand: numeroase interpretari ale
culorilor; interpretari de tip detaliu; rare interpretari de tip „G” (elaborate) – fapt important
pentru structura mentala; elemente kinestezice; soc – culoare frecvent.

Pata rosie – interpretarea culorii dar si a miscarii este frecvent decodificata drept: „doi copii care
se tin in brate”
Pata alba – sugereaza inter-pretare imediata – fapt ce demonstreaza prezenta elementului
patologic si raspuns tip soc-culoare.

Pentru imaginea verde lateral se obtin interpretari botanice (de plante) – determinate de culoarea
respectiva.

Imaginea din partea inferioara a paginii Brun – maroniu determina interpretari nuantate, fie
statice, fie de tip miscare.

Interpretarea petelor verzi si brune – arata o reactie primara; iar subiectul care lasa rosul la sfarsit
il descrie ca fugind de rosu si ne arata teama de a se implica emotional a subiectului –
decodoficata drept: „refulare afectiva”.

Plansa II

Plansa III – ofera interpretari mai dificile – pentru ca este mai complicata. Aceasta plansa este
importanta pentru surprinderea miscarii

Ea sugereaza, in mod analog, cu plansa III din testul Rorschach – imagini umane.

Pata rosie exterioara adesea este interpretata in maniera kinestezica.

Ea da loc la raspunsuri pentru surprinderea banalitatii.

 Plansa III

Administrarea testului

De regula, se face intr-o sala pentru 30 subiecti cu vizibilitate egala. In sala trebuie sa fie
intuneric, iar sala sa fie dotata cu lumina cat sa permita subiectilor doar sa scrie, in timp ce
imaginea ramane proiectata pe ecran.

Distanta fata de ecran a primei planse este pentru primul rand de subiecti de 2,50 m (standard);
iar distanta maxima este de 15 m.

Fiecare subiect primeste o foaie liniata – care are in partea de sus un spatiu pentru date generale
(nume, data) si o margine in stanga pentru cotatiile psihologice. Foaia este impartita in 2 parti: I
si II pe prima fata, iar pe verso spatiu pentru plansa III.

Dupa mai multe incercari a fost fixat la 5 minute timpul necesar pentru raspunsuri, testul putand
fi terminat in 20 de minute.

Notarea raspunsurilor se face pe marginea dreapta. Raspunsurile pe care pacientul le face in

functie de perceptia lui sunt notate in functie de localizare, determinant, continut si, dupa caz, in
functie de banalitatea sau originalitatea interpretarii.

Localizare

Raspunsurile tip G si D sunt notate ca in Rorschach. Consideram „D” raspunsurile care revin cel
putin o data la 22 de interpretari.

Se stie ca „Dd” este un segment insolit sau foarte limitat, iar ”Do” este o parte din ceea ce
subiectul normal vede in general ca pe un tot; „dbl” este interpretarea partilor albe.

Determinantul

Determinantul reprezinta forma F+ sau F– si se regaseste in statisticile autorului cel putin de 50

de ori din 100.

Determinantul poate sa reprezinte miscarea si este desemnat prin „K” cu conditia sa se aplice
unei figuri umane care gesticuleaza.

Determinantul de tip culoare se noteaza exact ca in Rorschach: C, CF sau FC

In cazul in care interpretarea se refera la culoare ori este o interpretare a imaginii negre sau gri, o
vom nota: „Clob” - pentru o interpretare inspirata de aspectul de „masa sumbra” si compacta, iar
„E” – ,,estompaj” – pentru toate celelalte interpretari provocate de diverse nuante de gri.

Culorile, „Clob”-urile si „E”-urile pot fi pure sau determinate de forma si vor fi notate

§ Clob sau E

§ F Clob sau FE

§ Clob F sau EF
Banalitati sau originalitati

Acceptam ca raspunsuri banale pe cele care revin o data la 4 enunturi; ele comporta aceeasi
interpretare a semnificatiei de adaptare sociala si de participare la gandirea colectiva ca in testul
Rorschach.

Originalitatea unui raspuns, mai dificil de stabilit, este in functie de mediul social, national si
cultural. Numai o lunga experienta si cunoastere a unei populatii permite recunoasterea cu
certitudine a originalitatii si valorii sale.

Tipuri de raspunsuri:

- Tip de aprehensiune

- Tip de rezonanta intima

- Formula secundara

- Succesiune

- Banalitate (ban)

- F+%

- A%

Tipul de aprehensiune reprezinta gradul de predominare a unuia sau maximum 2 elemente

caracteristice de localizare: G – D – DD – Dbl – Do

Testul Z – ca test colectiv nu ar trebui administrat grupurilor ce depasesc 10 persoane. In acest

caz, nu va fi dificil unui examinator cu experienta sa repereze de la prima vedere punctele
litigioase si de a pune eventual unele intrebari subiectilor.

Metoda Zulliger prezentata de noi a fost recent tradusa, etalonata si validata pe populatie
romaneasca, gratie eforturilor sustinute ale colectivului Catedrei de Psihologie a Universitatii de
Vest din Timisoara – coordonate de psiholog IOANA RADULOVICI, doctor in psihologie ca si
a colegei psiholog, medic si doctor in psihologie Simona Trifu de la Institutul National de
Expertiza si Recuperare a Capacitatii de Munca, din Bucuresti.

Autorul si colaboratorii au examinat initial rezultatele a 100 de protocoale de barbati adulti care
au dat un total de 1194 raspunsuri. In context, exemplificam utilitatea probei prin prezentarea
analizei a 3 cazuri de persoane investigate cu aceasta tehnica.

Protocol nr. I

- tanar, 28 de ani, absolvent Politehnica

- nivel mental: superior

- examen de selectie a cadrelor.

Test Z – Protocol nr. 1

R = 23

Tip de aprehensiune

Tip de rezonanta intima

Formula secundara

Succesiune: lasata

F+% : 70

A % : 26

Semne patologice: fara.

Analiza

Subiect introvertit, care are o anumita tendinta sa se replieze asupra lui si sa traiasca o viata
interioara, imaginativa, poate un pic secreta. Comportamentul ii este dirijat mai mult de intelect
decat de afectivitate.

Productivitatea este ridicata (R 23) si este cu atat mai eficace cu cat gandirea ii este apta sa
abordeze probleme de ordin general cu capacitatea de a le elabora si sintetiza (numar si analize
ale G). Pastreaza in acelasi timp un bun contact cu realitatea si cu sentimentul practic (12 D).
Este deci vorba despre un subiect capabil sa inteleaga ideile si sa le realizeze. Tine cont de detalii
fara insa sa se lase dominat de ele (5 Dd). Adaptarea sociala este destul de puternica obiectivata
prin raspunsuri de tip ,,Ban” (4 Ban).

Gandirea, destul de variata si cu numeroase puncte de interes (continut), nu este intotdeauna

foarte controlata (F + % 70). Subiectul nu formuleaza si nici nu accepta idei absurde, dar datorita
unei propensiuni datorata probabil anxietatii (,,Clob”) gandirea sa a ramas uneori vaga si
nesigura (F±).

Viata interioara si imaginatia sunt destul de bogate si active (4 K de extensie) pentru a prezice
acestui tanar o buna productivitate in domeniul profesional. Se pare ca in gandirea sa interioara
si secreta, anxietatea nu este foarte puternica, cu toate acestea „K” in albul Pl II este tulburator,
„personajul oribil” putand reprezenta, pentru ca este perceput in alb, fie un personaj de care
subiectului ii este teama, fie un personaj de care se teme sa nu ajunga. Celelalte „K” arata o
atitudine amuzata, simpatica in fata figurii umane.

Accentul este pus voluntar pe partea pozitiva a vietii. Agresivitatea este combatuta: „K” –ul care
o indica este incomplet (Kp PlI). Elementele constructive, productive (II, 2 – scene – arta)
domina elementele distructive, respectiv, incredere in viata, energie, dinamism.

Aceste tendinte sunt totusi contracarate de o anumita doza de pesimism si de anxietate (Clob si
Pl I, 7 si 10), impotriva carora subiectul lupta prin inteligenta si ratiune. Se forteaza sa-si
construiasca si sa-si modeleze personalitatea.

Acelasi lucru se observa si in domeniul afectiv. Tendintele impulsive (C Pl III) sunt refulate dar
pot aparea brusc, intr-o maniera neasteptata; de obicei emotiile sunt adaptate, socializate, trimise
controlului ratiunii (2 FC). O parte ramane totusi secreta si refulata (E).
In rezumat: un tanar echilibrat intelectual, ponderat, energic si dinamic, dotat cu un control
emotional suficient, apt sa reuseasca intr-o cariera liberala sau intr-un post de raspundere de
conducere.

Protocol nr. II

- tanar, 23 de ani, licentiat in Litere

- nivel mental: bun

- tanar intelectual in cautare de lucru.

Analiza

Trasatura socanta in acest protocol este verbalizarea excesiva care adaugata la o slaba
productivitate (Rq), la numarul relativ mare de G (in care nici unul nu a fost elaborat), la
reminiscentele scolare, la cautarea unui limbaj, la tendinta de a cofabula, indica la acest subiect
aspiratii cu mult peste capacitatile reale.

Subiectul si-a dat sau a acceptat o sarcina intelectuala care il depaseste; are dificultati pe care
incearca sa le depaseasca folosind un limbaj abundent si scolastic, care nu compenseaza
capacitatile instructive. Este obligat in permanenta sa se sprijine pe gandirea ambianta (5 Bau);
cand gandirea sa se departeaza de la norma, ea devine prea slab structurata (I, 2 si III, 2).

Contactul cu realul este insuficient (4 D). Din cauza dorintei de a trai intr-un climat de gandire
abstracta care nu ii apartine, subiectul a pierdut sensul realitatii si are prea putin discernamant in
viata practica. Este pretentios, isi supraestimeaza cunostintele care nu sunt suficient asimilate.
Neintelegerea cu privire la propria lui valoare il impiedica sa se multumeasca cu un post care i s-
ar potrivi.

In viata interioara si imaginativa, care este o banalitate extrema, el nu face decat sa

infrumuseteze cu cunostintele capatate foarte scolastic o gandire fara originalitate, dar de care
este mandru si foarte satisfacut. „Eu”-ul foarte frecvent, arata hipertrofia lui „Eu” si dorinta de
afirmare prin mijloace pseudo-culturale spectaculare.

El nu lasa sa se intrevada in acest protocol nici o emotivitate (OC si OE). Totul se petrece ca si
cum dorinta de a „parea” a distrus orice alta forma de sensibilitate.

In rezumat: tanar cu inteligenta medie, tributar anturajului, cu ambitii excesive si care cauta intr-
un verbalism usor si spectacular confirmarea unei pretinse superioritati.

Protocol nr. III

- scolar de 17 ani

- nivel mental: bun, Q.I. 110.

Analiza

Trasatura caracteristica a acestui protocol este introvertirea pura, puternica, la un subiect aflat
inca aproape de pubertate. Ea indica o repliere pe sine cauzata de nemultumiri si de insatisfactii
din motive afective, probabil familiale. Simtindu-se sau crezandu-se insuficient iubit, subiectul a
gasit o compensare mai mult sau mai putin reusita in viata interioara, secreta, unde si-a construit
cu propriile fantasme o lume mai agreabila decat cea reala.

Se remarca in continut o fantezie destul de bogata, alimentata de cunostintele dobandite. In

imaginile observate se constata detasarea fata de mediul ambiant (I, 2), cateva idei autiste (I, 3),
cateva idei de evaziune fie in spatiu (II, 3) , fie in realitate (II, 4). Subiectul plonjeaza in propriile
constructii imaginare unde isi gaseste probabil un amuzament si o forma de compensare
impotriva unei realitati mai putin placute. Detasarea afectiva care urmeaza este totala (OC si
OE); la ora actuala emotiile nu joaca nici un rol in comportament.

Calitatea „K”-urilor, buna si adesea de extensie, lasa sa se intrevada ca acest tanar ar putea mai
tarziu sa atinga o anumita productivitate.

Dar gandirea foarte concreta, atasata la realitatea imediata, fara mare anvergura si fara capacitate
de elaborare, nu permite previziunea unei productivitati creative (8D). Subiectul ar putea fi
eficient in domeniul realizarilor practice sau tehnice.

Atasarea la realitate, dorinta de a face bine, de a nu gresi, mentine acest scolar „in instanta de
bacalaureat” intr-o stare de anxietate scolara care determina o rigiditate de gandire (F + % 100)
care nu ii este in caracter. Subiectul face fara indoiala un efort de adaptare, se preocupa sa fie sau
sa para ca toata lumea (4 Bau) in ciuda influentei imaginatiei. Acest efort limiteaza in prezent
interesele subiectului (numai 2 categorii de continut), el nu se simte liber si probabil isi refuleaza
adevaratele tendinte in favoarea unui conformism scolar care trebuie, crede el, sa-l ajute la
obtinerea diplomei.

In rezumat: scolar preocupat sa reuseasca, care isi sacrifica tendintele unui scop scolar. Repliat
asupra lui, imaginativ, putin sensibil si putin comunicativ, nemultumit poate de anturaj sau aflat
intr-o stare de conflict familial.

Pl. I

Imaginea pe care am vazut-o mi-a sugerat 3 idei diferite.

In primul rand, cea care mi-a atras atentia este cea a unei mari pete de cerneala, a unui fluture de
cerneala creat prin juxtapunerea simetrica a unor foi de hartie pliate in doua, peste care as fi
varsat calimara.

Dupa aceea, imaginea unui crab hidos si acoperit de asperitati. Aceasta idee mi-e sugerata de un
fel de clesti care se ridica deasupra capului si de stalactitele de cerneala care atarna pe parti.

In fine, partea centrala (C) imi da ideea unei frunze, pur si simplu, tinand cont de forma si de
decupaje.

Pl. II

In aceasta imagine, am impresia ca nu ne putem face o idee de ansamblu, in afara de culori, care
sunt diferite si caracterizeaza plansa.

Dar, individual, am fost lovit de asemanarea dintre verde (3 si 9) si pestii din Walt Disney,
disproportionati, cu ochii blegi si gigantici, sau dintre verde si fauna submarina si surprizele pe
care aceasta le ascunde (fapt ignorat pana acum).
Pl. III

Cat despre aceasta plansa, mi se pare mult mai clara si comprehensibila decat celelalte doua,
poate si datorita amintirii livresti pe care o pastrez despre bufonii vechilor regi inconjurati de
pitici si de fiinte diforme din care acestia isi faceau o tema de amuzament.

Partea de sus a acest or figuri ma face sa ma gandesc la palariile care se purtau la Curte pe
vremea lui François I sau Henri al VIII-lea.

Personajele apar unul in fata celuilalt ca pentru a-si bate joc unii de altii, inconjurati de micii lor
servitori comici si interesanti.

D. T.A.T. – Thematic Apperception Test – a fost imaginat de Murray si Morgan in 1935 si

este frecvent utilizat. Autorii au realizat 30 de fotografii de dimensiuni standard care reprezinta
una sau mai multe persoane intr-o situatie incerta, atitudinile fiind redate ambiguu.

Totdeauna plansele se distribuie diferit: 10 sunt pentru femei, 10 pentru barbati si 10 pentru
adolescenti. La terminarea probei se mai adauga o plansa alba pentru care subiectul este rugat sa
alcatuiasca o poveste mizandu-se pe exteriorizarea de tip proiectiv a problematicii individuale.

La baza proiectiei si a posibilitatii de identificare a subiectului cu unul din personaje, prin

intermediul unei povestiri sta tocmai aceasta prezentare neclara a situatiilor si de aici tentatia
subiectului de a se asimila cu poza, cu imaginea din plansa.

Sunt analizate elementele formale ale povestirii (marimea raportata la timp, organizarea
materialului, bogatia limbajului si a detaliilor etc.), care dau informatii asupra posibilitatilor
cognitive, ca si continutul, care aduce date asupra laturii afectiv-emotionale a personalitatii
subiectului.

Elementele de continut sunt ilustrate prin sesizarea temei de baza, prin identificarea fortelor care
actioneaza favorabil sau nefavorabil, prin stabilirea eroului cu care se identifica subiectul, prin
felul cum se termina povestea (cu optimism sau pesimism), ca si perspectivele eroului.

In afectiunile somatice si in unele stari reactive de intensitate nevrotica apar urmatoarele aspecte:

- atitudinea perceptiva a bolnavului este extrem de permeabila fata de influentele exterioare;

- relatarea este totdeauna saturata emotional, conform cu dinamica vietii afective a persoanei;

- desi diferite, imaginile redau adesea acelasi aspect al vietii afective, pentru ca in perioada
respectiva aceasta este dominanta;

- rezolvarea favorabila pe care o dau bolnavii situatiilor conflictuale din tablouri se traduce
prin speranta depasirii propriilor dificultati.

T.A.T. nu aduce date suplimentare deosebite in psihoze, poate doar in formele incipiente sau cu
manifestare clinica discreta:

- ca o consecinta a senzatiei de transformare pe care o traieste bolnavul, sunt cazuri cand el

apeleaza frecvent la examinator, dorind parca sa ,,verifice” transformarea lui sau autenticitatea
realitatii;
- in descrierea imaginilor bolnavul lasa impresia unei lumi paralele cu alte criterii de
apreciere, cu alte sisteme de referinta;

- uneori ideile prevalente sau dominante se impun chiar cand nu sunt sugerate de imagini;

- alteori, bolnavul impune in prim-plan continutul propriilor lui trairi.

Fig. 12. Plansa T.A.T. pentru ad

olescenti
Fig. 13. Plansa T.A.T. pentru adulti

In bolile varstei inaintate, in mod frecvent actiunea redata de subiect este amplasata in trecut,
pentru ca posibilitatile reprezentative sunt mai bine conservate decat cele imaginative. Sunt
prezente atitudini banuitoare, revendicative, chiar protestatare.

In povestirile lor, batranii fac apel la cazul individual, care are o anumita pregnanta conferita de
incarcarea lor afectiva.

E. Tehnica Rosenzweig (Picture Frustration Study-PF Test) este alcatuita anume pentru a
sonda tolerantele si modul de a reactiona la stresul cotidian.
 Fig. 14. Varianta pentru adulti Fig. 15. Varianta pentru copii

Formata din 24 de imagini precum cele din figurile 14 si 15, in care sunt minimum 2 personaje,
in situatii frustrante determinate de un obiect sau personaj, tehnica solicita subiectului sa-si
exprime spontan atitudinea prin cateva cuvinte sau o fraza (in primele 16 imagini). In
urmatoarele 8 situatii subiectul trebuie sa raspunda unei acuzatii sau injurii.

Dupa administrarea probei, bolnavul citeste raspunsurile pe care le-a dat, iar examinatorul
noteaza mimica, inflexiunile vocii etc., clarifica eventualele ambiguitati.

Raspunsurile sunt apreciate dupa: directia agresiunii, fapt care delimiteaza subiectii in mai
multe categorii. Acestia pot fi: extrapunitivi, intropunitivi si impunitivi, respectiv subiecti ce
indreapta reactia agresiva in afara, spre ei insisi sau nu acorda semnificatie situatiei transmise:
„nimeni nu e vinovat”.

Fiecare item este compus din doua pesoane aflate intr-un dialog si o situatie curenta de frustratie.
Una din persoane spune ceva. Problema subiectului este de a se aseza in situatia celui de al 2-lea
personaj (din situatia de frustratie) care trebuie sa raspunda ca si cum ar fi implicat in acea
situatie de frustrare in mod real.

Exista grade diferite de raspuns, dar modul de a raspunde poate fi impartit in 3 tipuri:
1. raspunsuri extrapunitive;
2. raspunsuri intropunitive;
3. raspunsuri impunitive.
In contextul acestor 3 tipuri de raspunsuri se detaseaza trei feluri an care predomina ceva:
1. exista predominarea obstacolului si a tot ce sine de el;
2. exista apararea eului;
3. exista persistenta – cerintei,
– necesitatii.
Din combinarea acestor 3 tipuri cu 3 raspunsuri se ajunge la existenta a 9 factori.
Teoria frustrarii considera ca este vorba de un obstacol.
Exista perspective principale in reactia de frustrare care se exprima intr-un fel de tipologie –
Rosenzweig a delimitat 3 tipuri de R-uri:
a. tipil de reactie dupa trebuintele frustrate,
b. tipil de reactie dupa directie,
c. tipil de reactie dupa caracterul mai mult sau mai putin adecvat al reactiei.
Testul are o anumita gradatie a situatiilor frustrante si evidentiaza destul de satisfacator toleranta
la frustratie.
Rosenzweig spunea ca fiecare om dispune de o anumita capacitate fie de a evita descarcarea
tensiunii; fie de a incerca sa-si impuna un grad de idiferenta fata de situatiile frustrante iar
toleranta la frustrare are atat componente individuale cat si educationale si datorita acestui fapt
poate exista o ,,amanare” rationasa fie a satisfacerii unei trebuinte, fie a raspunsului agresiv de
saturatie.
Exista subiecti care au toleranta foarte scazuta.
In interpretarea rezultatului testului se mai calculeaza indicele de conformitate la grup si se
noteaza cu GCR; are ca scop masurarea conformatiilor raspunsurilor subiectilor, raportarea
acestora la media raspunsurilor populatiei in astfel de situatii frustrante.
Ele oglindesc gradul de adaptare sociala a insului.
Testul se poate aplica la:
– oameni normali,
– dizarmonici,
– cazuri cu trasaturi sau tendinte anti-sociale.
Tehnica constituie un mod de selectionare a bolnavilor pentru psihoterapie. Totodata, ea da
indicii asupra relatiilor interpersonale cu medicul, cu psihiatrul chiar privind riscurile
interventiilor exploratorii sau terapeutice.

F. Tehnica Szondi, elaborata de Leopold Szondi in 1939, vizeaza explorarea pulsiu-nilor

intime ale individului. Formal, bazandu-se pe notiunea de preferinta estetica, proba este alcatuita
din 48 fotografii ale unor bolnavi psihici – 6 serii a cate 8 fotografii, cu reprezentanti din 8
entitati nosologice recunoscute clinic.

Bolnavul alege din fiecare serie 2 fotografii care-i plac mai mult si 2 care-i displac, in ansamblu
va alege 12, considerate simpatice si 12 drept antipatice. Se repeta de mai multe ori, la 1-2 zile.
Pentru alcatuirea unei poze, unii psihologi solicita si algeri precum: ,,mai putin simpatic” ori
,,mai putin antipatic”.

Alegerile sunt considerate ca reprezentand trebuinte aprobate de persoana, iar respingerile ca

trebuinte reprobate, refulate, ele manifestandu-se in toate domeniile vietii omului: profesiune,
prietenie, dragoste, boala.

Tehnica este bazata pe o metodologie psihologica originala, numita de Szondi „analiza

destinului”, ce exploreaza „inconstientul familial” situat intre inconstientul personal al lui Freud
si inconstientul colectiv al lui Jung.

Tehnica este destinata investigatiei pulsionale, avand pretentia de a formula diagnostice

psihiatrice.

In acest sens, Moser (1954) compara pe 40 de cazuri diagnosticul clinic cu rezultatele tehnicii si
gaseste o corespondenta de 86%.

Totusi, Arnold si Kohlmann arata ca numai epilepticii au putut fi identificati, pe baza probei, de
alte grupe nosologice.

G. Tehnica arborelui (Koch, 1958). Subiectului i se cere sa deseneze un copac oarecare, dar i
se interzice sa deseneze un brad.

Tehnica sesizeaza stadiile de evolutie ale personalitatii, dar si distorsiunile aparute datorita
modificarilor distorsionate.

Se apreciaza ca bogatia si finetea ramificatiilor arata permeabilitatea afectiva, sensibilitate,

impresionabilitate, imaginatie, ca si intelegere vie, dar si pragul senzorio-afectiv coborat, cu un
mare potential reactiv.

Ramurile desenate impletite, cu aspect de retea, arata introversie, dar si o personalitate

psihastenica, in pendulare obsesionala.

A B

Desenul A – Catalin. Desenul B – Luiza.

In familie au existat probleme diverse Minora a desenat tulpina puternica – fapt ce

afective ori tip social. Desenul neavand
radacini ne arata ca minorul nu are nici o
legatura stabila. In acelasi timp, la varsta
scolaritatii mici este prezenta gandirea
concreta, deci nu apar radacinile.
ne arata ca in viitor va avea multa forta si
aspiratii inalte, dar nu-si gaseste obiective si
fetita se separa de restul lumii.

Copilul poate fi nesocializat: inclinatie spre

trecut si proiectie spre viitor conform
asezarii in pagina a copacului.
 Desenul C – Mihai.

Desenul ne arata probleme in partea prima a

copilariei, in primii ani de viata. Este vorba si
de lipsa de forta (tulpina este
desenata foarte subtire). Sau, putem sa
interpretam ca minorul realizeaza cu dificultate
cunoasterea in genere.

In acelasi timp anteprescolaritatea poate fi

apreciata ca ,,buna”, dar exista o nebuloasa in
prezent.

In perspectiva, copilul ar putea deveni un om

cu vointa, dar adaptarea prezenta este dificila.

Despre unele teste proiective in psihodianoza clinica

Acestea nu sunt teste strict specifice pentru a masura strict depresia, nici macar nu sunt teste
pentru masurarea afectivitatii in ansamblu, ci exprima structura personalitatii insului cu multe
diferente chiar in interiorul acestei categorii: unele dau informatii asupra
trasaturilor latente si manifeste, evidentiind elementele de structura, cat si decompensarile
prezente, iar altele evidentiind doar aspectele actuale (de exemplu Lüscher).

O buna interpretare a acestora poate evidentia elemente depresive de structura sau decompensari prezente.
Pentru exemplificare, prezentam cele mai frecvente profile obtinute la Lüscher si Szondi, care exprima
depresia:

· in prim plan Negru + Galben = decizii inconsecvente;

Maro + Verde = disconfort anestezic;

Maro + Rosu = disconfort anestezic;

· Rosu, Verde, Galben respinse = scindarea grupului munca;

· In prim plan Violet + Alb = reprimarea nevoii de relatie intima;

· Negru in prima alegere = psihopatie distimica.

Ø d1 sublatent = depresie atipica;

Ø k + d manifest = asteno-depresie (nevroza astenica + depresie);

Ø p radacina + s/e sublatent + k fata = depresie atipica;

Ø k0 = astenie,

Ø m0 = dificultati de contact;

Ø s5d0 = depresie cu elemente obsesionale.

Datorita subiectivitatii mari in aplicare, cat mai ales conceptului de proiectie* (ce isi pastreaza
valabilitatea in acest sens) a celui ce interpreteaza, rezultatele acestor teste trebuie corelate cu anamneza
si mai ales cu alte modalitati de examinare.

Din aceasta perspectiva ele pierd astazi tot mai mult teren in favoarea unor posibilitati mai obiective de
evaluare.

Analizand examenele psihologice ale unor pacienti, prezentam in continuare tabloul pacientului depresiv
cu care se confrunta psihologul si medicul in activitatea din Institutul de Expertiza (date furnizate de Dr.
SIMONA TRIFU). Acest profil se suprapune numai partial tabloului depresiei asa cum este actualmente
acceptata in literatura de specialitate:

§ fatigabilitate, facies hipomimic, cefalee, anxietate, atentie labila, voce stinsa si monotona;

§ iritabilitate, irascibilitate;

§ demobilizare motivationala si volitionala ce acompaniaza stari depresive legate de scaderea

capacitatii de munca;

§ fatigabilitatea EU-lui, inclinatie spre dependenta, sentimente de incapacitate;

§ lipsa tenacitatii, fragilitate emotionala, dificultati de contact;

§ reprimarea nevoii de relatie intima, decizii inconsecvente, disconfort cenestezic, insomnie, plans
facil, adezivitate, lamentativitate, prezenta psihotraumelor;

§ hipercenzurare, perceptie hiperbolizata a starii de boala;

§ insecuritate emotionala, neliniste pentru dorintele sale;

§ sensibilitate, susceptibilitate crescuta, tristete, scaderea tolerantei la frustrare;

§ hipermnezie si adezivitate la situatiile traumatice, idei de suicid;

§ sentimente de inutilitate, dependenta de medicamente;

§ tremur al vocii, al extremitatilor, scaderea libidoului, elemente functionale;

§ inactivism, blocaj existential;

§ fenomene demisive, refugiu in trecut, autolimitare, probleme de identificare, resimtirea acuta a

restrictiilor, frustratii in incercarile de realizare a securitatii, epuizarea fortei nervoase;

§ elemente pseudo-auto-distructive, refugiu in singuratate;

§ frustra reductie performantiala, context reactiv, suprasolicitare performantiala, cresterea perioadei
de latenta la stimuloi exteriori;

§ accentuarea introversiei, rezerve emotionale, izolare si singuratate;

§ neliniste interioara, ticuri, grimase;

§ agresivitate mascata, probleme de identificare, constientizarea senzatiei de vid interior

§ apatoabulie, defensivitate, nevoie crescuta de afectivitate si tandrete, justificare de sine nerealista;

§ anxietate de autoculpa, blocaj legat de trairea situatiilor de ambiguitate, nevoie reprimata de suport
social, introversie, deprimare;

§ lipsa initiativei, privire evitanta, autorepliere, contact psihic superficial, preocupari tanatofile,
pesimism, sexualitate pasiva, traire anxioasa a asteptarii si ambiguitatii;

§ impresionabilitate, frica in fata noului, anxietate de fundal, neincredere in fortele proprii;

§ izolare existentiala, dificultate in luarea deciziilor, risc de autoagresiune;

§ intoleranta la zgomote, sentimente de incurabilitate, evaziune in boala;

§ insecuritate emotionala, dereglarea raporturilor conjugale;

§ permeabilitate fata de inductiile iatrogene;

§ demisie de la obligatiile sociale, dispozitie pesimista de fond;

§ agravarea nemotivata a simptomelor, regresie afectiv-comportamentala, atitudine problematizanta

asupra bolii, impas existential, pierderea gratificatiilor, nevoie de comprehensiune.

Acest listing – veritabil inventar al conduitelor, reactiilor si modificarilor psihopatologice prezente

la depresivi – ne arata complexitatea extraordinara de schimbare, in planul comportamentului uman:
uneori usor observabil, alteori ascuns si nepatrunzand in intimitate nici macar cu ajutorul probelor.
Solutia ar fi o abordare integrativa a psihologului care va efectua anamneza psihoclinica si va utiliza
probe preferential proiective (de personalitate). Mentionam ca la un pacient depresiv nu sunt folositoare
rezultatele probelor de performanta (atentie, memorie, QI, timp de reactie) intrucat concetrarea atentiei,
dorinta reusita de a fi cooperant, dorinta de a duce lucrurile la bun sfarsit sunt de cele mai multe
ori estompate sau, in depresiile grave, de intensitate psihotica total nereprezentate, chiar ,,sterse”.

Teste proiective de completare

Una dintre diversele modalitati utilizate de psihologii pentru a facilita mecanismul proiectiei consta in a
prezenta subiectului o situatie dezvoltata doar partial, acestuia revenindu-i sarcina de a completa cum
crede ca este mai bine, fara a se gandi prea mult timp. In aceasta acceptie se inscrie si testul Wartegg, care
are forma unei serii de desene de completare.

Un alt test de completare este cel creat de Louisa Duss. El consta in a-i pune pe copiii mai mari de 3-4 ani
sa completeze o povestire deja inceputa.

Povestiri ce trebuie completate

Metoda povestirilor Louisei Duss, conceputa inca din 1940, consta intr-o serie de mici povestiri (zece in
total) pe care subiectul trebuie sa le completeze. Fiecare povestire se refera la o situatie care corespunde
unui stadiu de dezvoltare psihica in conformitate cu teoria psihanalitica si trebuie sa puna in evidenta
eventuala problematica (sau complexele) care ar corespunde fiecarui stadiu de dezvoltare. De aceea, este
necesar ca examinatorul sa posede notiuni clare asupra dezvoltarii personalitatii, din punct de vedere
psihanalitic ca si capacitatea de a intelege situatiile simbolice.

L. Duss a pornit de la urmatoarea ipoteza: daca subiectul da uneia dintre povestiri un raspuns simbolic,
sau manifesta vreo rezistenta in a raspunde, aceasta inseamna ca situatia „protagonistului” povestirii il
stimuleaza sa evoce complexul in cauza.

Povestirile sunt extrem de simple, in asa fel incat sa poata fi intelese de un copil de 3 ani, dar sa detina si
capacitatea de a suscita interes chiar din partea unui copil mai mare ca varsta.

Autoarea afirma ca testul nu a fost creat pentru adulti, ci pentru copii, cu toate ca ea insasi a experimentat
povestirile si cu adulti obtinand in anumite cazuri raspunsuri spontane si simbolice asemanatoare celor ale
copiilor. Era vorba de adulti inca tineri „inteligenti, dar nu intelectuali”, condusi mai mult de intuitie decat
de rationare (ex.: artisti si lucratori manuali).

Pe de alta parte, cercetarile intreprinse de Passi Tognazzo si Zanettin Ongaro – 1975 asupra posibilitatii
de a aplica „Metoda povestirilor” si la persoane adulte, utliizand subiecti intre 8 si 22 de ani, a dus la
rezultate pozitive in sensul ca raspunsurile la povestiri s-au dovedit a fi discriminatorii si in masura sa
pruna in evidenta problemele afective proprii fiecarui subiect la orice varsta.

Cand a creat povestirile L. Duss a incercat sa elimine orice situatie familiara, prea particulara, in care
copilul ar fi putut sa se recunoasca, si unde ar fi putut interveni frica de a fi judecat. Pentru aceasta, in trei
povestiri „protagonistii” sunt animale, iar in celelalte subiectii sunt pusi in situatii cu totul banale: o
petrecere in familie, o inmormantare, o plimbare cu unul dintre parinti prin padure.

Iata cele zece povestiri ce sunt prezentate subiectului:

1. Povestea pasarii – pentru a se observa atasamentul copilului fata de unul dintre parinti sau de amandoi.

Un tata si o mama, pasari, dorm impreuna cu propriul lor copil in cuib, pe creanga unui copac. Dintr-o
data izbucneste un vant puternic, cuibul cade pe pamant. Cele trei pasari se trezesc brusc. Tatal zboara
pe un brad, mama pe un altul, dar copilul ce urmeaza sa faca? El/Ea stie sa zboare un pic.

2. Povestirea aniversarii casatoriei – pentru a se observa daca subiectul a fost socat in prezenta parintilor
sai; gelozia fata de unirea parintilor.

Este aniversarea casatoriei mamei si a tatalui. Mama si cu tata se iubesc mult si au facut o petrecere
frumoasa. In timpul petrecerii, copilul se ridica si se duce in fundul gradinii. din ce cauza?

3. Povestirea mielului – pentru a se investiga complexul intarcarii si al rivalitatii fraterne.

O oaie si mielul ei se afla pe o pajiste. In fiecare seara mama ii da lapte bun si cald mielului si acestuia ii
place foarte mult. Dar acest miel mananca deja si iarba. Intr-o zi cineva ii aduce mamei sale un alt miel
mai mic, caruia ii este foame, fapt pentru care aceasta ii da si lui un pic de lapte. Dar oaia nu are destul
lapte pentru amandoi, si atunci ii spune fiului ei: „Nu am suficient lapte pentru amandoi, tu du-te si
mananca niste iarba proaspata!”. Ce va face mielul?

Pentru a se vedea doar daca s-a instalat complexul intarcarii, se va omite etape venirii celuilalt miel, si se
spune ca oaia nu mai are lapte si ca mielul trebuie sa inceapa sa manance iarba.

4. Inmormantarea – pentru a investiga atitudinea privind agresivitatea, dorinta de moarte, sentimentul de

vina, de auto-pedepsire.
Un cortegiu funerar trece pe strada si lumea se intreaba cine a murit. Soseste raspunsul: o persoana care
locuia in casa de acolo. Cine sa fie?

Pentru copiii ce nu inteleg conceptul de moarte, relatarea se face astfel: „Cineva dintr-o familie a luat
trenul si a plecat foarte departe, urmand sa nu se mai intoarca niciodata acasa. Cine este?

5. Povestirea fricii – folosita pentru a se investiga asupra angoasei si auto-pedepsirii.

Un baiat spune incet-incet: „Cat de frica imi este!” De ce anume ii este teama copilului?

6. Povestirea elefantului – este utilizata pentru a se investiga complexul castrarii.

Un copil are un mic elefant care-i place foarte mult si care este atat de gratios cu trompa sa cea
lunga. Intr-o zi, intorcandu-se dintr-o plimbare, copilul intra in casa si constata ca elefantul s-a schimbat
cu ceva. In ce s-a schimbat elefantul? Si de ce s-a schimbat elefantul?

7. Povestirea elefantului construit – relatarea se face pentru a investiga note caracteriale posesive si
obsesive, eventual complexul anal.

Un copil a reusit sa construiasca ceva pe pamant (un turn), care-i place mult, tare mult. Ce va face?
Mama sa il roaga sa i-l dea ei, el poate sa i-l dea daca vrea. I-l va da?

8. Plimbarea cu tata sau cu mama – de regula folosita pentru a pune in evidenta complexul lui Oedip.

Un baiat/o fata a plecat sa faca o plimbare in padure cu mama (sau cu tatal, daca este vorba de o
fata). Amandoi s-au distrat foarte bine. Cand se intoarce acasa, isi gaseste tatal/mama cu o infatisare
diferita fata de cea obisnuita. din ce cauza?

9. Povestirea anuntului – in special utilizata pentru a cunoaste dorintele sau temerile copilului.

Un copil se intoarce de la scoala/sau de la o plimbare; mama ii spune: „Nu incepe imediat sa-ti faci
temele, am o veste sa-ti dau!”. Ce are de spus mama?

10. Visul urat – imaginat pentru a controla povestirile precedente.

Un copil se trezeste dimineata agitat si spune: „Ce vis urat am avut!”. Ce a visat?

Modalitatea de aplicare

I se explica subiectului ca i se vor spune mici povestiri/povesti, neterminate, si ca va trebui sa ghiceasca

continuarea. Va putea spune tot ceea ce vrea pentru ca este ceea ce crede el ca este corect.

La cei de varste mai mari, povestirile vor fi prezentate ca o proba de imaginatie. Ei vor putea sa spuna
ceea ce le vine in minte, pentru ca nu este vorba de o proba de inteligenta, ci de fantezie, si oricine poate
avea idei diferite despre acelasi lucru. Se povesteste in mod direct, avandu-se grija sa nu se dea nici o
intonatie unor pasaje care-l pot influenta pe copil. De exemplu, autoarea L. Duss spune ca pentru
povestirea cu mielul nu este necesar sa se spuna ca mielul ultim ajuns este pe punctul sa moara de foame,
deoarece daca un copil este amabil din fire el se va simti obligat sa spuna: „Ii lasa laptele sau si se duce
sa manance iarba”. Daca este vorba de un subiect care are o puternica ostilitate fata de noul venit sau care
este foarte atasat de mama, greseala ar fi si mai mare. Aceasta, deoarece faptul ca el stie ca viata micului
miel depinde de atasamentul sau, ii poate crea anxietate din cauza conflictului dintre dorinta de a se
debarasa de noul venit si instanta Super-Ego-ului care-i interzice sa isi satisfaca o astfel de dorinta.
Aceasta tensiune intre Ego si Super-Ego va genera o angoasa intensa. Inconvenientul cauzat de
dramatizare este valabil pentru toate povestirile.
Deseori raspunsul copilului este prea scurt, dar sub banalitatea sa se poate ascunde un conflict
neexprimat. De aceea, estenevoie sa se puna intrebari ulterioare, pentru a se aprofunda raspunsul, pentru a
se obtine toate informatiile ce sunt continute implicit in primul raspuns dat de subiect.

Evaluarea

In majoritatea cazurilor, un singur raspuns este suficient pentru a scoate la iveala existenta unei probleme.
Totusi, pentru a formula o judecata mai sigura este bine a se lua in considerare toate raspunsurile, pentru
ca astfel creste posibilitatea evidentierii conflictului.

In general, autoarea arata ca se poate presupune existenta unui complex in prezenta unora dintre
urmatoarele aspecte in comportamentul subiectului:

1. Raspuns imediat in asteptare.

2. Prezervarea complexului in raspunsul la alte povestiri.

3. Raspunsul soptit dat repede.

4. Refuzul de a raspunde la una dintre povestiri.

5. Tacere si rezistenta la raspuns.

6. Subiectul cere sa reinceapa proba.

L. Duss prezinta o lista de raspunsuri date de subiectii sai normali, ca si liste cu raspunsurile date de
subiectii nevrotici, de la care putem obtine raspunsuri de tip patologic.

Raspunsuri normale:

1. Povestirea pasarii

Mica pasare va zbura pe o ramura din apropierea cuibului.

Va zbura spre mama sa.

Va zbura spre tatal sau pentru ca este mai puternic.

Va ramane pe pamant si va plange pana ce parintii vor veni sa-l caute.

2. Povestirea aniversarii casatoriei

S-a dus sa stranga flori pentru parinti.

S-a dus sa se joace.

Nu il/o intereseaza conversatia.

A primit o nota proasta la scoala si s-a dus sa se aseze pe o buturuga din gradina.

3. Povestirea mielului

Va merge sa manance iarba.

Va cauta lapte in alta parte (la o alta oaie).

Este un pic suparat, dar va merge sa manance iarba.

4. Inmormantarea

Subiectul va indica o persoana ce a decedat recent in familia sa.

Este o persoana in varsta, bunicul/bunica.

Este cineva important, sau un oaspete, de aceea lumea se intereseaza.

5. Povestirea fricii

Frica de a lua o bataie.

Frica de a lua o nota proasta.

Frica de un animal.

Frica de razboi.

Frica de a-i muri singurul parinte.

6. Povestirea elefantului

Copilul a vazut o alta jucarie mai frumoasa, si a lui nu-l mai intereseaza.

Nu elefantul s-a schimbat, ci copilul care a crescut si nu-l mai intereseaza sa se joace.

Nu s-a schimbat.

Si-a schimbat pielea.

In tip ce copilul lipsea, ingrijitoarea a varsat apa pe elefant.

7. Povestirea obiectului construit

I-l va da mamei. Se va juca cu el si apoi i-l va da mamei, daca i-l va cere.

Il va arata tuturor.

8. Plimbarea cu tata sau cu mama

Mama/Tatal este multumita/multumit.

Mama a pregatit o masa gustoasa.

Mama/Tatal a muncit mult si arata obosita/obosit.

S-au intors prea tarziu de la plimbare si tatal/mama era ingrijorat/ingrijorata.

Mama/tatal a primit o veste proasta in timpul absentei lor.

9. Povestirea anuntului

Mama vrea sa-i spuna o poveste.

Este vorba de o masa buna sau de o vizita.

Mama a primit o veste buna.

Mama vrea sa-i dea sfaturi despre cum sa-si faca lectiile sau sfaturi despre viata (generale).
10. Visul urat

Nu stiu pentru ca eu nu visez.

A visat un razboi.

A visat un animal care-l/o manca.

Raspunsuri patologice

1. Povestirea pasarii

Va ramane pe pamant.

Daca incearca sa zboare, va cadea si va muri.

S-a ridicat de la pamant, dar daca va ploua mai tare va muri.

Mama si tatal il vor ascunde intr-o tufa, dar va muri.

2. Povestirea aniversarii casatoriei

Copilul s-a dus in gradina pentru ca se simtea stanjenit. (De ce se simtea stanjenit?) Pentru ca era
aniversarea parintilor sai, si mama nu vroia sa-i dea tort, acela era numai pentru tatal sau.

S-a dus in gradina pentru ca vroia sa stea singur. (De ce vroia sa stea singur?) Pentru ca nu vroia sa stea in
casa, tatal si mama faceau zgomot si copilului nu-i placea. (Cum faceau zgomot tata si mama?) Se distrau
impreuna. (Unde dormi la tine acasa?) In camera parintilor mei.

Pentru ca s-a dus sa manance in gradina, neavand destula mancare.

Prefera sa fie singur.

Probabil ca a vazut un alt copil mai vesel ca el si este nemultumit de ceva. (De ce anume?) Se gandeste ca
nu este distractiv ca parintii sa vorbeasca amandoi si ca el sa ramana singur. Se gandeste ca parintii se
distreaza prea mult si copiii insuficient.

A plecat pentru ca nu se simtea in largul sau la aceasta petrecere, pentru ca inainte a fost rau,
insuportabil. Nu vrea sa faca pe ipocritul.

Copilul se simte izolat, melancolic, gelos pentru ca mama sa este atat de iubita de tatal sau, se simte in
plus, un straIn in aceasta dragoste.

Este foarte simplu: este suparat ca nu se ocupa suficient de el, si ca petrecerea este pentru parintii sai.

3. Povestirea mielului

Va merge sa caute lapte la o alta doamna. (Mielul va manca iarba?) Da, va manca, dar este foarte suparat
pe mama, ii va reprosa multe. Cred ca va muri.

Nu va fi foarte multumit, dar se va duce sa manance iarba, va fi furios pe mama sa, il va lovi pe cel mic si
va pleca sa manance iarba.

Va fi gelos, va pleca departe si nu va mai privi la mama sa, ba chiar va incerca sa-si gaseasca alta, dar nu
va reusi. Va deveni cu timpul din ce in ce mai plIn de ura impotriva celuilalt, il va impinge si va incerca
sa-l loveasca cu capul, dar mai presus de orice se va indeparta.
Va incerca sa arate ca este superior si va bea in graba laptele de la mama, chiar daca a baut suficient
inainte. Nu va lasa nimic celuilalt si apoi va merge sa pasca iarba.

Se va preface ca este satul, pentru a nu parea ca-l intereseaza.

Daca se va supara va incerca sa-l impinga pe celalalt miel intr-o tufa cu spini.

Se va gandi: „Nu mai are lapte!”, si nu va sti de ce, dar se va supune. Va merge imediat sa manance iarba
spunand: „Este dezgustatoare!”, si va fi suparat pe mama si pe cel mic, si inima sa va fi neagra de
suparare. De fiecare data cand cel mic se vaapropia il va lovi cu coarnele pentru a-l face sa se supere.

Se va supara si-l va lovi pe cel mic.

4. Inmormantarea

Este fata.

Era un lup, un leu, sau poate un copil. (De ce a murit?) Pentru ca era rau si trebuia sa moara.

Tatal sau.

E tatal sau mama unui copil, poate un copil.

Fiul cel mare.

Tatal.

5. Povestea fricii

Pentru ca a venit vrajitoarea. (De ce a venit vrajitoarea?) Pentru a-l ucide. (De ce vrea vrajitoarea sa-l
ucida?) Pentru ca fata/baiatul era uneori buna/bun, uneori rau/rea.

Ii este frica de un hot care vrea sa-l ucida. (De ce ar vrea hotul sa-l ucida?) Pentru ca acesta i-a strigat
vorbe urate, pentru ca nu-l place pe hot.

Ii este frica ca-l va manca lupul. (De ce ar vrea lupul sa-l manance?) Pentru ca este un copil foarte, foarte
rau.

Ii este frica de diavol. (Ce vrea sa-i faca Diavolul?) Vrea sa-l puna in cazanul cu foc. (De ce?) Pentru ca
nu si-a ascultat parintii. (De ce nu si-a ascultat parintii?) Pentru ca este suparat pe mama sa.

Ii este frica sa fie singur, sa se piarda.

Ii este frica ca mama lui il va lovi pentru ca nu a ascultat-o niciodata.

Ii este frica de serpi.

6. Povestea elefantului

I-au retezat trompa.

S-a imbolnavit pe neasteptate si este pe moarte.

I s-a spart un fildes.

Cand isi roteste trompa se vede ca s-a spart. (Ce gandeste copilul?) Se face palid si ceva se sparge in el.

Si-a rupt trompa si copilul este furios, sau dezamagit si trist.

7. Povestea obiectului construit

Il va pastra pentru sine. (Daca mama i-l va cere, el i-l va da?) Nu, pentru ca este al lui si el l-a facut.

Nu i-l va da pentru ca este foarte frumos, nici macar daca il va cere, il va pastra pentru el.

Il va pastra in camera sa, dar nu-l va arata nimanui, pentru ca lumea este prea proasta pentru a-l aprecia.

8. Plimbarea cu mama sau cu tata

Tata si-a schimbat infatisarea pentru ca s-a transformat intr-un soldat si eu cred ca este foarte suparat pe
copilul sau. (De ce?) Pentru ca s-a purtat urat cu mama in padure. (Ce a facut?) A lovit-o!.

Tatal si-a schimbat aspectul pentru ca este bolnav, a racit, e bolnav rau, ceea ce nu-i va placea mamei.

Tatal nu a vrut sa vina cu ei, a ramas sa lucreze, dar nu este multumit. (De ce?) Pentru ca nu a stat cu
mama. (Ce l-a impiedicat sa stea cu mama?) Copilul, care a luat-o pe mama.

Mamei ii este teama de ceea ce au facut impreuna in padure, de ceea ce se putea intampla. (Ce se putea
intampla?) Ii era teama ca tatal sau sa nu incerce sa seduca fata.

Mama este geloasa.

9. Povestea anuntului

Mama ii spune ca nu trebuie sa mearga pe strada. (De ce?) Pentru ca il va lovi o masina.

Mama vrea sa-i spuna ca nu a fost cuminte si ca nu a ascultat-o.

Mama il va anunta de moartea tatalui sau, a fratilor si a surorilor sale, sau de o boala grea.

10. Visul urat

Pentru ca au luat trompa elefantului.

A visat ca mama sa murise. (Ce s-a intamplat?) A fost lovita de o masina.

Un om rau l-a ucis cu un cutit mare. (De ce a facut omul asta?) Pentru ca baiatul vroia sa treaca strada sa
mearga la el.

Ca diavolul a venit sa-l ia. (De ce?) Pentru ca nu asculta niciodata.

A visat ca ramasese singur. (De ce era singur?) Asa a vrut el. Ii era mai bine singur. (Cum poate
ajunge sa fie singur?) Se poate pierde, poate gresi strada sau cadea intr-o groapa si muri.

A visat ca era cineva in camera care vroia sa-l ia, un hot de copii.

Am insistat in prezentarea acestei probe pe identificarea tipurilor de completari de povestire pe care le

poate realiza copilul intrucat, desi continutul lor arata provenienta straina, proba este usor de folosit la
prescolari. Sunt psihologi care o folosesc in activitatea lor obisnuita iar rezultatele unei atari examinari ne
arata succese in interrelatia psihologului cu prescolarul. De asemeni sunt specialisti care vorbesc despre
cresterea gradului de audienta al povestirilor la sondarea tensiunilor interne ale unor copii provenind din
familii conflictogene. Acestora ar trebui sa li se aplice proba Koch si eventual DAP ori, la varsta scolara
proba Rosenzweig (varianta pentri copii).

Teste de personalitate si de adaptare

Unul dintre primele teste considerat ca investigheaza personalitatea este testul R. S.
Woodworth (inventarul multifazic de personalitate). A fost intens folosit in timpul primului razboi
mondial, in Europa, pentru depistarea persoanelor cu anomalii psihice din randul trupelor ce mergeau pe
front. Prima data a fost aplicat in 1917. Desi are o vechime considerabila, desi complexitatea schimbarilor
in societate, cultura, traditii, atitudini este uriasa, fiind facil de administrat si interpretat, el este in
continuare mult utilizat.

Chestionarul Cornell Index a fost alcatuit de un grup de psihologi si psihiatri de la Universitatea

Cornell. A fost elaborat in timpul celui de-al doilea razboi mondial. Itemii chestionarului au fost centrati
pe sentimentele de frica, anxietate, modificari anormale de dispozitie, sensibilitate accentuata, neincredere
excesiva, ipohondrie, reactii psihosomatice etc.

Chestionarul are 101 atemi. Se introduc pe parcursul folosirii testului cateva intrebari de
blocaj. Raspunsurile nefavorabile la intrebarile de blocaj induc (indiferent de modul de completare la
celelalte intrebari) necesitatea unui examen psihiatric mai complex. Metoda este utila, mai ales in
situatiile de triere a persoanelor cu tulburari somato-psihice sau psiho-somatice de urgenta. Chestionarul
s-a elaborat, mai ales, pentru barbati. A fost folosit preferential in Franta.

• Chestionarul de personalitate al lui Thurstone are functii psihodiagnostice, de asemenea, complexe prin
cei 140 itemi pe care ii formuleaza. Se refera la 7 trasaturi: (A) activism, rapiditate, rapiditati in
activitatile curente, (V) rigurozitate evidenta si in aspectul corporal general (musculatura scheletului etc.),
(I) impulsivitate in luarea si realizarea deciziilor, (D) dominanta, prezenta si prestanta, insusiri active care
il impun ca lider, (E) stabilitate emotionala, (S) sociabilitate, R) flexibilitate. Trasaturile de mai sus au
grade de evaluare, fapt ce permite alcatuirea unui profil psihologic complex al personalitatii.

• Proba Bernreuter Personality Inventory are ca obiectiv diagnosticarea de tendinte nevrotice, trasaturi de
autosatisfactie, autoeficienta, trasaturi de intra- si extraversie, incredere in sine si sociabilitate. Are 125 de
itemi.

• Chestionarul lui C. Rogers, denumit “Money Problem Check list”, este foarte mult folosit. Se refera la
probleme de adaptare economica mai complexa, privind si cunoasterea valorizarii prin monede a
preturilor.

• Scala Guttman L. Scala se refera la analiza atitudinilor fata de rasism si solicita aranjarea in ordine
ierarhica si corecta a atitudinilor in astfel de probleme. Problema rasismului incepe sa aiba o tendinta de
democratizare in viata sociala moderna, dar si de manifestari sociale violente, nu numai in opinii.

• Scala de atitudini a lui O. Klineberg. Diferentiaza 5 caracteristici ale atitudinilor,

precum: directia (exprimata in insusirea de a opta pentru o opinie sau alta), gradul (caracteristicile
generalizarii atitudinii respective), intensitatea (priveste nivelul pana la care atitudinea respectiva este
importanta), coerenta (se refera la corelatia dintre atitudinea exprimata si conduita de fiecare
zi), eficacitatea (spontaneitatea atitudinii care se pune in evidenta).

• Scala Alain Sarton solicita evaluarea sanatatii, atitudinile fata de satisfactiile imediate, fata de bani, fata
de prestigiul social si fata de munca. Subiectul trebuie sa opteze din 3 variante posibile.

• Scala de atitudini Bogardus a fost efectuata de Emery Bogardus, imbunatatita de cateva ori in 10 ani, si
din nou restanta dupa 1982. Scala masoara atitudinile fata de diferite grupuri, etnii, religii si popoare.

• Testul de aspiratii Dembo este un test de atitudini fata de propriile posibilitati si performante. Se
prezinta subiectului mai multe foi cu sarcini spre rezolvare a diferitelor secvente care solicita unele
performante. Intr-o prima faza, subiectul este solicitat sa priveasca motivele primei secvente a testului ce i
se ofera spre rezolvare si sa evalueze daca va putea sa rezolve sarcina si in cat timp. Se noteaza cotatiile
subiectului si apoi se cronometreaza rezolvarea si timpul de reactie. I se aduce la cunostinta subiectului
rezolvarea din punctul de vedere al corectitudinii si al timpului. Urmeaza a doua etapa similara, apoi a
treia. De fapt, prin aceasta strategie de testare se sondeaza atat performantele efective, cat si aspiratiile
solicitate. Ele reprezinta o evaluare a propriilor performante potentiale si ajustarea lor pe parcursul
intregului test. Este un test final care arata mai ales atitudinile fata de sine ale subiectului (apud Ursula
Schiopu, 2002).

Mentionam faptul ca in literatura psihodiagnostica exista o multitudine de chestionare de interese, de

opinii, de tip emotional. Ele evidentiaza, in fond, atitudini si ajuta specialistul in completarea diagnostica
a unui caz.

In Romania a fost tradusa versiunea franceza de catre C. Zahirnic versiune prelucrata. Exista 3 variante,
A, B si C, relativ similare. Chestionarul se remarca prin densitate. Are 187 de itemi cu raspunsuri la
alegere.

In testul PF16, Cattell a prezentat 16 factori de personalitate carora le-a implicat 2 feluri de dominatii
factoriale: factori manifesti (constienti) si factori voalati (inconstienti). Aspectul acestui test implica o
optica multifazica in care este implicata inteligenta.

Pentru un profil de personalitate normala dar si in cazul celor cu unele tendinte patologice, proba este
eficienta. Redam notarea folosita de autor.

Etalon 16 P.F.

Nota A B C E F G H I L M N O Q1 Q2 Q3 Q4
10 15- 13 22-26 19-26 19-26 19- 25-26 18- 15- 17- 17-20 22- 15-20 16- 18- 22-26
20 20 20 20 26 26 20 20
9 13- 12 20-21 17-19 18 - 22-24 15- 13- 15- 14-16 16- 13-14 15 17 18-21
14 17 14 16 21
8 12 11 19 15-16 14-17 18 18-21 14 12 14 13 15 12 13- 16 17
14
7 - 10 18 13-14 13 17 16-17 13 10- 13 12 13- 11 12 15 15-16
11 14
6 11 - 16-17 12 12 16 14-15 11- 9 12 11 12 10 10- 14 13-14
12 11
5 10 9 14-15 11 11 15 12-13 10 8 11 10 10- 9 9 12- 11-12
11 13
4 8-9 8 12-13 10 7-8 13- 11 9 7 9-10 9 8-9 7-8 7-8 11 9-10
14
3 7 7 10-11 7-9 6 12 9-10 6-8 6 8 8 7 6 6 10 8
2 5-6 6 8-9 6 5 10- 7-8 5 5 6-7 7 6 5 5 7-9 6-7
11
1 2-4 4-5 6-7 4-5 3-4 7-9 5-6 3-4 3-4 4-5 6 3-5 3-4 3-4 5-6 4-5
0 0-1 0-3 0-5 0-3 0-2 0-6 0-4 0-2 0-2 0-3 0-5 0-2 0-2 6-2 0-4 0-3

Profil 16 P.F. (R. B. Cattell)

□ A Numele ……………………….. Prenumele …………….. Sexul ……. Varsta …….. Data
……………..

□B
Rezervat, detasat, A 0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 A Deschis, cald,
critic, rece amabil, cooperant,
(preponderent sociabil
schizotim). (preponderent
ciclotm).
Mai putin inteligent, B 0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 B Inteligenta vie,
gandire corecta capaciatate de
(lentoare in intelegere abstractizare.
sau invatare).
Stabilitatea C 0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 C Stabil emotional,
emotionala scazuta, realist, calm,
hipersensibilitate, echilibrat (eu
versatilitate, puternic).
iritabilitate, lipsa de
toleranta la frustrare
(eu slab).
Umil, amabil, E 0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 E Afirmativ, sigur pe
acomodabil, con- sine, cu independenta
ciliant, docil. de spirit,
agresiv,incapatanat,
autoritar, dominator.
Moderat, prudent, F 0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 F Impulsiv, entuziast,
taciturn, rezervat. expansiv, vesel,
direct, plin de viata.
Nepasator, oportunist, G 0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 G Constiincios,
fara simtul datoriei, perseverent, cu
tendinta spre simsul datoriei si al
neglijenta (supraeu respon-sabilitatii,
slab). pozant moralizator
(supraeu puternic).
Timid, timorat, H 0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 H Indraznet, sociabil,
suspicios; prudenta intreprin-zator,
extrema (exteriorizare spontan, cu rezonanta
dificila, sentiment de bogata.
infe-rioritate).
Dur si realist, I 0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 I Tandru, dependent
bazandu-se pe sine, afectiv, imatur
pozitivist, cu spirit emotional, sensibil.
practic, insensibil. Cere ajutorul si
atentia celorlalti, ii
lipseste spiritul
practic.
Increzator, cooperant, L 0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 L Neincrezator,
adaptabil indiritnic, neindicat
pentru munca in
echipa.
Practic, constiincios, M 0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 M Imaginativ, boem,
tine la forma, capabil visator.
sa-si pastreze sangele
rece; oarecare lipsa de
imaginatie.
Direct, naiv, N 0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 N Subtil, perspicace,
sentimental, natural. clarvazator, lucid.
Calm, increzator in O 0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 O Anxios, depresiv, cu
sine, senin. senti-mente de
culpabilitate.
Conservator, cu Q1 0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 Q1 Deschis spre nou,
respect pentru inovator, critic, cu
conventii. gust pentru analiza.
Dependent de Q2 0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 Q2 Independenta
colectiv, fidel personala, decis,
colectivului. plin de resurse.
Necontrolat, in Q3 0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 Q3 Controlat, formalist,
conflict cu sine, fara prudent in raporturile
grija pentru conventii, sociale, cu amor
impulsiv. Integrare propriu.
slaba.
Destins, calm, Q4 0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 Q4 Tensionat, cu
nepasator, satisfacut. sentimente
Slaba tensiune defrustrare, depasit
energetica. de evenimente.
Tensiune energetica
ridicata.

• Nu putem ignora din aceste restranse prezentari chestionarul de temperament al lui Gh.
Zapan (1897-1976), psiholog roman care a efectuat modele experimentale si chestionare privind
aptitudinile si interesele elevilor pentru diferite profesii (sofer, strungar, dactilografa etc.). A
publicat, de asemenea, un studiu privind “Sistemul temperamental si diagnosticarea lui”
in Revista de psihologie 3, 1974.

• C.P.I. – Inventarul de personalitate California.

Scalele inventarului utilizate initial au fost urmatoarele: 1. Do = dominanta, 45 itemi; 2. Cs =

capacitate de statut; 3. Sy = sociabilitate, 30 itemi; 4. SP = prezenta sociala, 56 itemi; 5. SA =
acceptanta de sine, 34 itemi; 6. WB = bunastare personala, 44 itemi; 7. RE =
responsabilitate,42 itemi; 8. SO = socializare, 54 itemi; 9. SC = autocontrol; 10. TO = toleranta,
35 itemi; 11. GI = impresie buna, 40 itemi; 12. CM = spirit de comunitate, 28 itemi; 13. AC =
conformism, 38 itemi; 14. AI = realizare prin independenta, 32 itemi; 15. IE = eficienta
intelectuala, 52 itemi; 16. PY = simt psihologic; 17. FX = flexibilitate, 22 itemi; 18. FE =
feminitate, 38 itemi.

Inventarul conceput initial la Berkeley – California, de catre Gough in 1956 si-a propus folosirea
lui in practica diagnostica. Autorul a impartit cele 18 scale in 4 grupe de semnificatii
psihologice:

1. dimensiunile personalitatii,

2. optiuni valorice si maturitate interrelationala,

3. nivel motivational,

4. stilul personal.

Studiul comportamentului si a reactivitatii umane a fost scopul pentru care C.P.I. sondeaza
interrelatiile sociale preferate celor anormale. Acest studiu rezulta din cunoasterea unor itemi
sistematizati in 26 de rubrici. Acestea sunt urmatoarele: 1. starea generala a sanatatii (9 itemi);
2. simptomeneurologice generale (19 itemi); 3. nervii cranieni (11 itemi); 4. motricitate si
coordonare (6 itemi); 5. sensibilitate (5 itemi); 6. sistemul vaso-motor, tulburari trofice, limbaj,
organe de secretie (10 itemi); 7. sistemul cardio-respirator (5 itemi); 8. sistemul gastro-intestinal
(11 itemi); 9. sistemul genito-urinar (5 itemi); 10. obiceiuri (19 itemi); 11. familia si viata
conjugala (28 de itemi); 12. profesiunea (18 itemi); 13. educatia (12 itemi); 14. viata sexuala (16
itemi); 15. religie (19 itemi); 16. politica – lege – ordine (46 de itemi); 17. comportament social
(72 de itemi); 18. afectivitate – depresiune (32 de itemi); 19. afectivitate – manie (24 de itemi);
20. tendinte obsesive si constrangere (15 itemi); 21. idei delirante, halucinatii, iluzii, tendinte
interpretative (31 de itemi); 22. fobii (29 de itemi); 23. tendinte sadice si masochiste (7 itemi);
24. morala (33 de itemi); 25. masculinitate si feminitate (55 itemi); 26. tendinte ale subiectului
de a se arata intr-o lumina neverosimila (15 itemi). La acestea se adauga 9 scale clinice: aspecte
hipocondrice, depresii, isterie, personalitate psihopata, masculinitate-feminitate, paranoia,
psihastenie, schizofrenie si hipomanie. In versiunile din deceniile de dupa 1960 au fost
imbunatatite alte scale privind sindroame psihice clinice, care, de fapt, toate poseda o
semnificatie si in domeniul normal. Testul s-a efectuat pentru a fi aplicat de la 16 la 55 de ani,
pentru ambele sexe. A fost etalonat initial pe 700 de persoane din populatia Statului Minnesota,
dar si pe vizitatori din S.U.A.: 250 de cursanti pregatiti pentru Universitate, grupe sociale de
muncitori, dar si bolnavi de TBC si de epilepsie.

• Chestionarul de personalitate Freiburg este un chestionar multifazic, factorialist, elaborat de

Fahrenberg Selg Hampel (1978). Are 12 scale (in total 212 itemi). Exista o serie de variante
prescurtate. Scalele au saturatii in diferite structuri, mai mult din domeniul afectivitatii si a
tendintelor de tulburari ce se pot structura.

FPI 1 pune in evidenta: nervozitate, tulburari psihosomatice (34 de itemi), dar si tulburari si stari
generale proaste, insomnii, oboseala stagnanta, instabilitate, nelinisti, sensibilitate crescuta la
stimuli puternici si meteosensibilitate.

FPI 2 pune in evidenta agresivitate, imaturitate afectiva (26 de itemi), la care se adauga dispozitii
si stari de agresiune corporala, verbala sau imaginara, reactii negative, impulsivitate, tendinte
sadice, lipsa de control, nevoie intensa de schimbare, vulgaritate, glume proaste si tendinte spre
exaltare.

FPI 3. Depresie, nesiguranta (228 de itemi), proasta dispozitie generala, momente numeroase de
epuizare, nemultumire, anxietate, neliniste, ca si cum ar trebui sa se intample ceva periculos,
sentimente de gol interior si apatie, nemultumire, concentrare redusa aproape permanenta.

FPI 4. Emotivitate, frustrare (20 de itemi), stari de iritabilitate, tensiuni, susceptibilitate, toleranta
scazuta la frustrari, nerabdare, neliniste, tendinte de iritabilitate urmate de agresivitate si furie,
actiuni si stari afective adesea violente.

FPI 5. Sociabilitate (16 itemi). Tendinte de a stabili contacte, cunostinte si prieteni cat mai multi,
vioiciune, activism, tendinte de a fi comunicativ, intreprinzator, vorbaret si prompt in replici.
FPI 6. Sange rece, calm, incredere in sine (20 de itemi), iritabilitate, tendinte de a fi deceptionat,
susceptibil deceptionat cu usurinta, tendinte de a se simti deranjat si pus in incurcaturi,
ingrijorari, preferinte de a ramane in asteptare, cand trebuie sa decida ceva (deci amana),
pesimism si descurajare frecvente.

FPI 7. Tendinte de dominare, agresivitate, reactivitate, agresivitate (20 de itemi). Acte de

agresiune fizica, verbala sau imaginara, capacitate de a-si impune interesele proprii, egocentrism,
atitudini de suspiciune si de neincredere in ceilalti, conduite si gandire autoritara, conformism,
agresivitate sociala.

FPI 8. Inhibitie, tensiune (20 de itemi), timiditate si inhibitie in relatiile curente, mai ales in
colectivitate, care poate evolua capacitatea de a relationa sau pana la exprimarea unui
comportament anormal. Neplaceri si trac inainte de unele situatii, emotii ce se manifesta fizic si
aspecte vegetative. In genere, forta de actiune redusa, nesiguranta in luarea de decizii,
incapacitate de a duce la bun sfarsit cele propuse, iritare si teama cand este privit.

FPI 9. Fire deschisa, autocritica (14 itemi), recunoastere deplina si usoara a unor defecte sau
slabiciuni generale umane. Tendinte de autocritica, uneori insotite de atitudini dezinvolte.

FPI E. Extroversie-introversie. Este o scala care are 34 de itemi. Se refera la sociabilitate, nevoie
de contacte, conduite degajate, placere de divertisment si variatie, tendinte spre activitate. E
vorba de persoane intreprinzatoare care dau tonul, dar au si tendinte de a domina, uneori, cu lipsa
de stapanire.

FPI N. Labilitate emotionala. Este tot o scala suplimentara cu 24 de itemi. Se afirma nu numai
dispozitia labila si proasta, dominant agresiva, tristete multa si lipsa de vlaga, iritabilitate si
vulnerabilitate la frustrari, tensiune permanenta, tendinte spre meditatii si reverii inutile, plin de
griji, cu sentimente de vinovatie, de multe ori cu dificultati de contact, dar si sentimente de a fi
fost gresit inteles si chiar nedreptatit, uneori apatic.

FPI M. Masculinitate (26 de itemi). Subiectul are comportamente active, constiinta de

sine, este optimist, intreprinzator, gata de actiune, cu dispozitie echilibrata, cu putine neplaceri
organice si, in genere, nu au trac.

Aceasta Scala FPI a fost tradusa si folosita in Romania, incepand cu 1984, la Universitatea din
Cluj, de catre H. Pitariu.

• Printre testele obiective de personalitate semnalam la noi in tara: Metoda aprecierii obiective a
personalitatii, elaborata de Gh. Zapan (1933, 1937-1938, 1957) si prezentata la Congresul
International de Psihotehnica de la Viena (1937). A implicat un demers original de constructie si
validare prin ,,rating-method”, cunoscuta in literatura de specialitate anglo-saxona si folosita in
tehnicile de scanare. Prin aceasta metodologie, numita intai de Gh. Zapan ,,Foaie de observatie
vocationala” (metoda FOV, 1938), apoi ,,Metoda de apreciere obiectiva” (MAO, 1957) se
solicita profesorilor si elevilor, ca dupa efectuarea unei probe sau lucrari, teze pe baza
cunoasterii competentelor colegilor, sa-i semnaleze pe primii 20% din colectiv. Acestia ar
trebui sa fie cei care dupa parerea lor au realizat cel mai bine activitatea respectiva intr-o ordine
clara; apoi sa enumere pe ultimii 20% care au realizat intr-o maniera necorespunzatoare
activitatea data. La sfarsit, fiecare elev se va aprecia si pe sine sau nu, dupa situatie – printre cei
mai buni sau printre cei mai slabi. Cei medii nu intra in evaluarea nominalizata; in astfel de
cazuri, elevul nu va fi in listele de evaluare. Aprecierea de sine are o importanta educativa
deosebita, care creste valoarea originalitatii testului. Metoda de apreciere obiectiva
prezinta un mare interes stiintific, mai ales, in privinta manifestarii copilului de a-si cunoaste
obiectiv semenii si pe sine. Deoarece si profesorii sunt implicati in aceasta evaluare, se vor pune
in evidenta caracteristicile perfectionarii obiectivizarii evaluarilor. Testul MAO a fost elaborat
inaintea testului sociometric al lui Moreno din 1970 (coreleaza partial cu acesta), dar si cu
tehnica interaprecierii de grup, elaborata de R. F. Bales (apud Ursula Schiopu, 2002).

In loc de incheiere

Dorim sa subliniem faptul ca acest suport de curs va fi completat de un material care va constitui
partea a II-a in care vom prezenta rezultatele ilustrative obtinute de subiecti din clinica la unele
probe psihodiagnostice etalonate pe populatie romaneasca.

Intentionam ca in materialul ce va fi o continuare a acestei ,,Introduceri” sa exemplificam

atitudini, scoruri, rezultate in principalele entitati din:

· clinica de boli interne,

· clinica de chirurgie,

· clinica de boli infectiose (inclusiv hepatite si SIDA),

· clinica de boli psihice (bolnavul schizofrenic, epileptic, maniacal etc.),

· patologia dependentilor de drog (alcoolism si consumatori de droguri ilegale),

· suferintele bolnavilor neoplazici,

· patologia batranetii (boala Alzheimer).

Acestora intentionam sa le completam prezentarea cu sugestii pentru reusita unei examinari

psihodiagnostice.

Totodata apreciem ca ar fi de utilitate sugestiile si exemplificarile raspunsurilor la unele forme

de terapie mai frecvent utilizate in clinicile din tara noastra si in special din Bucuresti.

Desigur, aceste note de curs nu pot epuiza vastitatea daca nu infinitatea si complexitatea
problematicii pe care psihodiagnosticianul incearca sa o cunoasca si sa o ierarhizeze. De aceea,
gandim la un adaos privind interrelatiile sugerate de studiul aptitudinilor in functie de solicitarile
din anumite profesii. Cu aceasta speram sa venim in zona de sprijin si de comunicare din
domeniul psihodiagnozei clinice si generic sa ,,protejam” psihologul de virtuale capcane si
posibile erori umane.