TESTUL MÂINII

Editia revizuita, 1983

Autor: Edwin E. Wagner, Ph.D.

Prefaţă la ediţia revizuită

Manualul a fost revizuit datorită aportului informaţional al cercetătorilor si clinicienilor.

Acest instrument reflectă acţiunile prototipale care se vor exprima comportamental. Deşi
sistemul nu este perfect, categoriile de scorare cantitativă nu au fost modificate în timp. Modificări s-
au făcut la nivelul fidelităţii şi validităţii.
S-au încorporat norme noi pe baza datelor normative suplimentare. O contribuţie majoră a fost
computerizarea comparaţiilor directe între categoriile grupei normative şi o varietate de grupuri noi
diagnostice care a dus la modificarea uşoară a interpretării.
Deşi multe dintre informaţii sunt vagi, există un interes crescând privind utilizarea scorării
calitative în demersul de a surprinde şi standardiza nuanţe clinice utile.
Deoarece acest test a fost util pentru dezvoltarea Analizei Structurale, este discutată şi relaţia
lui cu teoria. Testul serveşte ca punct de referinţă printre tehnicile proiective. Observaţiile unor
corespondenţe periodice au condus la dezvoltarea Analizei structurale ca o teorie a personalităţii care
poate fi folosită pentru integrarea şi interpretarea datelor tehnicilor proiective. Dintr-un punct de
vedere teoretic, evoluţia Testului Mâinii şi a Analizei Structurale a coincis. Asta nu înseamnă că pentru
a folosi Testul Mâinii, un clinician trebuie aibă încredere în Analiza Structurală. Totuşi o înţelegere a
punctelor comune va creşte evaluarea proprietăţilor de măsurare ale testului. Constructul „Eu de
faţadă” este în mod special de ajutor în acest sens.

CAPITOLUL I

INTRODUCERE

DESCRIERE GENERALĂ
Acesta este un instrument inofensiv, scurt şi uşor de administrat. Se poate aplica la orice vârstă.
Un supliment al manualului: Interpretarea răspunsurilor pentru copii şi adolescenţi (Catalogul WPS nr.
W-110D) include norme pentru vârsta 5-18 ani şi ghiduri pentru studii de caz.
Testul Mâinii este o tehnică clinică adjuvantă care poate fi inclusă alături de alte teste în bateria
diagnostică. Au fost elaborate procedurilstandard pentru scorarea şi interpretarea testului şi totuşi, ca şi
în alte tehnici proiective, un diagnostician talentat poate emite ipoteze utile privind răspunsurile
calitative şi nescorabile. Testul a fost administrat populaţiilor de vârse şi categorii clinice diferite şi a
reuşit să diferenţieze grupurile clinice.
Testul Mâinii cuprinde categorii de scoruri cantitative şi calitative. Există patru categorii
cantitative combinate subsumând împreună prin împărţire 15 subcategorii. Au fost identificate 17
categorii calitative.
În ciuda simplităţii relative, testul solicită experienţă psihologică pentru o bună aplicare,
scorare şi interpretare. Nu poate fi aplicat de studenţi care sunt familiarizaţi cu dinamica personalităţii
şi teoria proiectivă. În plus, utilizatorii acestui test trebuie să aibă informaţii despre principiile
măsurării şi limitările interpretative. O interpretare corectă solicită o înţelegere completă a testului şi
cercetărilor din domeniu. Noii utilizatori trebui să îl folosească cu grijă.
Testul Mâinii se bazează pe următoarele ipoteze: (a) comportamentul uman este organizat; (b)
percepţia stimulilor nestructuraţi trebuie să reflecte tendinţe comportamentale mai organizate; (c)
răspunsurile la mâinile din pozele ambigue indică aceste organizări ierarhice şi pot fi clasificate într-o
1
schemă psihologică şi diagnostică utilă. Acest ultim punct, uşurinţa clasificării răspunsurilor în
categorii semnificative psihologic este foarte important pentru orice tehnică psihologică. Constituie o
combinaţie de abordări raţionale şi empirice de investigare a personalităţii folosită în dezvoltarea
Testului Mâinii.

DEZVOLTAREA
Istoric
Dezvoltarea testului a început la sfârşitul anilor 50 ca o reacţie la controversele profesionale
faţă de capacitatea de predicţie a comportamentelor prin tehnicile proiective. Piotrowski (1957) a
observat că Mişcarea umană (M) de la Rorschach reprezintă tendinţe acţionale prototipale care se
aşteaptă să apară în comportamentele manifeste. Totuşi există oameni care dau puţine răspunsuri M
dar se manifestă în acest sens. Astfel, s-a simţit nevoia de un instrument proiectiv care sa aibă drept
obiectiv reflectarea atitudinilor şi a tendinţelor acţionale apropiate de suprafaţă şi capabile să releveze
comportamentul individului. Aceasta a dus la prima utilizare experimentală a planşelor cu schiţele
mâinilor drept stimuli proiectivi.
Logica şi o serie de experimente iniţiale au sugerat că răspunsurile pot fi clasificat în patru
categorii: Interpersonal, Mediu, Dezadaptare şi Retragere. Apoi a fost sugerat un număr de
subcategorii, în special de Bricklin care au indicat avantajele utilizării termenilor familiari din Testul
Aperceptiv Tematic (TAT) pentru categoriile de scoruri.
Validarea iniţială a testului a fos condusă de Piotrowski şi Bricklin la Colegiul Medical
Jefferson din Philadelphia. Studiul a fost centrat asupra investigării eficienţei testului în predicţia
comportamentelor de acting-out. Aceasta a culminat cu publicarea monografiei cercetării originale.
Monografia sugerează şi că testul poate fi util pentru evaluarea personalităţii generale. Manualul iniţial
prezenta testul ca o tehnică generală de evaluare şi cercetările următoare s-au bazat pe modificările de
scorare şi argumentare.

Argumentare pentru Stimuli

De vreme ce mâinile sunt implicate în tot ceea ce fac oamenii, un test proiectiv ce utilizează
aceste imagini în poziţii ambigue se aşteaptă să declanşeze răspunsuri cu semnificaţie
comportamentală. Această ipoteză bazală a fost validată prin 20 de ani de cercetări şi experienţă
clinică ipoteza pe care se bazează testul.
Testul utilizează comparativ stimului structuraţi în imagini relativ nestructurate permiţând
varieri individuale şi totuşi restrângând răspunsurile la categorii definibile şi clasificabile. Este
conceput astfel încât tendinţele acţionale tipice să fie proiectate asupra imaginilor mâinii de vreme ce
mâna, atât în dezvoltare cât şi funcţional, este crucială pentru interacţiune şi relaţionarea cu mediul
exterior. Feedback-ul permanent şi reciproc între mîini şi creier face ca percepţia şi cogniţia imaginilor
semistructurate ale mâinilor să reflecte tendinţe semnificative perceptual-motorii ale examinatului.
Poate fi negată importanţa mâinilor în stabilirea şi menţinerea contactului cu realitatea (Bricklin 1962):

După ochi, probabil cel mai dependenţi suntem de mâini. În fiecare minut din fiecare zi a
vieţii noastre mâinile au o multitudine de funcţiuni, de când ne trezim până ne culcăm - şi
există dovezi că şi în somn mâinile continuă să aibe un rol activ, împreună cu ochii noştri.
Începând cu spălatul şi îmbrăcatul dimineaţa şi continuând cu munca din timpul zilei, până
când mergem la culcare, mâinile noastre lucrează. Ele ne aduc într-un contact continuu cu
mediul nostru. Ele ne alină când suntem bolnavi şi verifică părţile corpului pentru a se
asigura că sunt în regulă. Ele joacă un rol integral în practic toate activităţile generatoare
de plăcere, în special în preludiu. Pe timpul perioadei preadulte ele joacă principalul rol în
obţinerea plăcerii erotice. Ele sunt indispensabile pentru satisfacerea necesităţilor vitale.
Mâinile şi nu ochii reprezintă modul final de a verifica ce este sau nu real în lumea noastră.
Dacă veţi întreba pe cineva cum poate dovedi că ceva este tangibil sau real, vă va răspunde:
„Pentru că îl pot atinge.” Aceasta se întâmplă pentru că putem atinge lucuri pe care le
considerăm reale – nu pentru că le putem auzi sau vedea. Atunci când nu ne vine să credem
simţurile, nu căutăm cu vederea un reper familiar şi nu încercăm să auzim un ton care să ne

2
 asigure că ceea ce se întâmplă este real. Ne pişcăm cu degetele de la o mână. Mâinile şi nu
ochii sau urechile ne furnizează cel mai kinestezic feed-back, şi, în consecinţă, cea mai
intraindividuală informaţie (p.94-95).

Derivaţii ale categoriilor de scorare

Primele două categorii combinate cantitative de scorare ale testului sunt Interpersonal şi
Mediu. Aceste categorii au fost derivate plecând de la premisa că indivizii interaţionează cu alte fiinţe
şi lucruri neînsufleţite. Acestea au fost, la rândul lor, împărţite în funcţie de modurile mai diferenţiate
în care relaţiile interpersonale şi cu mediul sunt gestionate şi reflectate în răspunsurile din test. În plus,
dezadaptarea psihologică se presupune că se manifestă în termeni de dificultăţi obiective şi subiective
care afectează în mod dăunător activităţile interpersonale şi/sau cu mediul. În consecinţă, categoria
Dezadaptare a fost considerată ca definitorie pentru tendinţele de eşec în desfăşurarea unor activităţi
tipice datorită unor slăbiciuni interne ale protagonistului (mâna), sau anumitor aspecte antagonice sau
prohibitive ale mediului interpersonal sau impersonal. Dezadaptarea implică un sentiment neplăcut de
strângere datorită inadecvării mâinii şi/sau unui antagonism extern puternic. În final, o reacţie mai
severă la problemele vieţii ar putea fi reprezentată de tendinţele de eşec sau colaps ale acţiunilor (spre
exemplu: o adaptare urmată de o retragere din situaţiile reale şi grade variate de comportament
neadecvat). Apoi, cea de-a patra categorie combinată, Retragerea, reprezintă inabilitatea examinatului
de a proiecta o acţiune corespunzătoare în mâinile desenate. În general, este de aşteptat ca neuroticii să
obţină scoruri ridicate la categoria Dezadaptare, în timp ce psihoticii să obţină scoruri ridicate în
categoatia Retragere, deşi se anticipează şi suprapuneri. Cercetări anterioare au confirmat în mod
empiric aceste aşteptări. Aceste studii au sprijinit prezumţia iniţială conform căreia răspunsurile la
Testul Mâinii pot fi aranjate logic în funcţie de un sistem de clasificare cu semnificaţii psihologice.
Categoriile cantitative de scorare au fost proiectate să reflecte natura şi dispoziţia pentru un
comportament şi constituie abordarea formală a interpretării Testului Mâinii. Totuşi, pe măsură ce s-a
acumulat şi experienţă clinică cu acest test, s-a dovedit că şi alte variaţii de răspuns ar fi fost utile de
notat datorită implicaţiilor interpretative simbolice ale acestora. Parametrii „calitativi” extind scorurile
cantitative şi/sau informaţiile transmise despre motivaţia sau scopul din spatele tendinţei de acţiune.
În urma a 20 de ani de utilizare a Testului Mâinii au fost dezvoltate 17 scoruri calitative. În
trecut a existat o largheţe în ceea ce priveşte dezvoltarea sau stabilirea unor categorii auxiliare. Cele 17
categorii care au rezultat reprezintă acele scoruri pentru care experienţa a confirmat faptul că au
valoare pentru scopuri clinice. Patru categorii calitative (Fraze automate, Repetiţie, Impotenţă şi
Perplexitate) corespund celor patru „semne” care au fost asociate sindromului organic al creierului
(Wagner & Wagner, 1981). Ele sunt similare celor care au fost descrise prima dată de Piotrowski
(1936) în lucrarea sa despre Rorschach. Celelalte 13 categorii de scorare calitativă rămase au rolul de a
extinde şi modifica implicaţiile psihologice ale scorurilor cantitative.Aceste scoruri calitative au fost
alese datorită implicaţiilor lor clinice importante şi relativ constante.

Măsurarea comportamentului direct

De la crearea sa, Testul Mâinii a reprezentat un instrument care măsura tendinţele de acţiune
prototip, reacţii care sunt mai aproape de suprafaţă şi apte de a fi exprimate în comportamentul direct.
Corolarele acestei prezumţii sunt: (1) Tendinţele care nu apar în protocol sunt fie absente, slabe, sau
observabile doar în stare de conştienţă redusă; (2) Există o corelaţie directă între vigoarea proiectată în
mână şi probabilitatea de exprimare comportamentală; şi (3) Cu cât percepţia este mai bizară cu atât
este mai mare probabilitatea ca stratul de tendinţe automate de acţiune care constituie contactul cu
realitatea să fi fost rupt şi înlocuit de procese psihotice.
Testul Mâinii poate fi utilizat ca punct de plecare în integrarea unor teste în baterii şi este
probabil să se suprapună cu acele aspecte ale altor instrumente de evaluare care sunt orientate către
comportamentul direct. În acest sens, testul este un instrument de „bandă îngustă”; ceea ce înseamnă
că nu măsoară cu necesitate toate aspectele majore ale personalităţii însă evaluează tendineţele
comportamentale ale individului. În consecinţă, este mai uşor de validat Testul Mâinii în raport cu alte
tehnici proiective, având în vedere faptul că poate fi corelat în mod obiectiv cu comportamentul direct.
Au fost realizate multe cercetări pentru a verifica prezumţia conform căreia Testul Mâinii
măsoară comportamentul direct. Multe dintre aceste studii sunt descrise în Capitolul 5. Cercetările

3
legate de predicţia de comportament agresiv/acting out s-au bucurat de cea mai mare atenţie. În
general, cercetările au arătat că scorurile Testului Mâinii sunt legate de comportamentul de acting-out
ale delicvenţilor juvenili; un singur studiu despre delicvenţii juvenili nu a obţinut rezultate
semnificative. Alte studii au analizat capacitatea Testului Mâinii de a măsura comportamentele de
acting-out ale studenţilor dezechilibraţi, prizonierilor adulţi, schizofrenicilor, retardaţilor mental şi
alcoolicilor.
Cercetările pe eşantioane de adulţi vârstnici par să reflecte diferenţele corespunzătoare
literaturii privind modificările comportamentului aşteptat odată cu vârsta. Investigaţiile privind
personalitatea de-a lungul vieţii adulţilor neinstituţionalizaţi vârstnici au reflectat semne ale
deteriorării personalităţii odată cu vârsta. Comparaţii ale adulţilor vârstnici instituţionalizaţi şi
neinstituţionalizaţi au confirmat rezultatele Testului Mâinii care sugerau o mai mare severitate a
pierderilor cognitive în cadrul grupurilor instituţionalizate.
S-a demonstrat, de asemenea, capacitatea Testului Mâinii de a prognoza performanţele de
workshop ale subiecţilor retardaţi mental, orientarea ocupaţională în cadrul populaţiei normale,
performanţele de lucru în echipă ale poliţiştilor şi retragerea din realitate în cazul subiecţilor cu leziuni
ale creierului versus subiecţi fără aceste leziuni. Huberman (1964) nu a reuşit totuşi să confirme
aplicabilitatea variabilelor Testului Mâinii în discriminarea dintre muncitorii care produceau placaj pe
baza nivelului de activitate şi acceptarea generală.
La nivel global, probele sugerează o susţinere puternică a Testului Mâinii în calitate de
instrument de măsurare a tendinţelor de acţiuni prototip care au o probabilitate mare de exprimare în
tipul de comportament direct asociat diferitelor tipuri clinice.

Relaţia cu analiza structurală

Analiza structurală reprezintă o teorie a personalităţii şi psihopatologiei derivate din testarea
proiectivă care postulează 2 mari structuri: Eul de faţadă (FS) şi Eul introspectiv (IS).FS este văzut
drept mediatorul contactului principal cu realitatea şi constă constă în atitudini automatice şi tendinţe
de a acţiona, pe care le adoptă un individ, pentru a face faţă lumii exterioare. IS reprezintă procese
interne mult mai ascunseprecum fantezii, dorinţe, idealuri ; influenţează comportamentul numai prin
articularea cu FS. Deoarece toate tendinţele de acţiune şi procesele interne sunt filtrate prin faţadă, un
FS intact este o condiţie necesară pentru un comportament raţional.
Atât FS cât şi sunt energizate prin modalităţi ale intelectului şi afectului, dar numai
comportamentul este este observabil în mediu. A se consulta Wagner şi Wagner (1981) pentru o
ilustrare a acestor relaţii şi pentru o explicaţie completă a analizei structurale. În cadrul analizei
structurale, diferite tehnici de proiectare pot fi aproximativ clasificate cu privire la „nivelul „ de
personaliate măsurat. Din moment ce testul mâinii este proiectat pentru a reflecta tendinţele prototipale
de acţiune, posibile a fi exprimate prin comportament, contribuţia sa majoră constă în abilitatea de a
atinge procesele FS. În mod contrar, testul mâinii reprezintă o măsură precară a IS.
Această conceptualizare a testului mâinii ca măsură a FS are implicaţii evidente pentru
diagnosticuri diferenţiale.Când testul este folosit în conjunctură cu testele de măsurare a funcţiilor IS
(de ex. Rorschach) este mai uşor să obţii o imagine mai bine strucurată a personalităţii unui individ.
Posibilităţile patologice de bază, în termenii analizei structurale sunt:
1 un FS rigid şi un IS foarte slab (tulburări de caracter)
2 FS şi IS aflate în conflict (nevroză)
3 FS slab şi un IS supradezvoltat (paranoia, schizofrenia la limită şi cea ideaţională)
4 FS şi IS nefuncţionale (schizofrenie cronică) (Greene 1978)

Studiile recente au arătat că structura FS are o utilitate teoretică şi clinică. Panek şi Wagner
(1980) au emis ipoteza că idivizii retardaţi mintal sunt tipuri FS primare a căror faţadă este retrasă şi
stereotipă. Un grup de studenţi la medicină a fost ales pebtru control, din moment ce aceştia posedă, în

4
mod aproape cert, procese IS. Rezulatele testului Rorschach şi testului mâinii, comparând cele două
grupuri au urmat în mod clar predicţiile analizei structurale. Wagner şi Heise (1981) au comparat
pacienţii bipolari în fazele lor maniacale şi depresive pentru a determina modificările ce survin în
relaţia dintre IS şi FS. Aşa cum era arătat în analiza structurală faza de depresie are ca rezultat un FS
anerigic datorită, în mare parte, faptului că IS este retras. Au apărut diferenţe previzibile în testul
mâinii, care susţin validitatea acestuia, ca măsură a măsură a FS şi utilitatea diferenţierii FS-IS în
studierea psihopatologiei.
Green (1978) a comparat diagnosticuri diferite având la bază evaluarea psihiatrică, Minnesota
Multiphasic Personality Inventory (Hathaway şi McKinley 1942) şi datele analizei structurale
provenite din testele Rorschach şi al mâinii.Deşi problemele criteriului au contaminat în parte
rezultatele, cadrul anlizei structurale a fost comparat în mod foarte favorabil cu alte abordări de
diagnostic.
Daubney şi Wagner (1980) au emis ipoeza că succesul într-o şcoală medicală necesită o
adaptare, ajustare potrivită atât în cadrul cât şi între FS şi IS pentru a face faţă rigorilor impuse
programului. Deci, ei şi-au bazat predicţiile succesului în şcoală pe o combinaţie a rezultatelor testului
Rorschach şi a testului mâinii. Un index global al neadaptărilor a fost întocmit pentru a corela .55 cu
notele din şcoala medicală.
Studiile în cazul unui singur diagnostic au fost, de asemenea, raportate, identificând
caracteristicile diferitelor sindromuri clinice prin analiza structurală şi au ajutat la generarea unor noi
entităţi de diagnostic.
În concluzie, folosind structura FS pentru a contura anumite porţiuni ale personalităţii pare a fi
o strategemă eficientă şi productivă în procesul de evaluare a personalităţii. În acest context, testul
mâinii poate fi conceptualizat drept index al Eului de faţadă

Limitele testului mâinii

Acesta a fost proiectat pentru a fi folosit împreună cu alte instrumente de evaluare de
diagnostic. Testul poate fi folosit singur , în primul rând ca un dispozitiv de ecranare scurtă, dar o
astfele de folosire este descurajată, dacă examinatorul nu este prudent în interpretarea rezultatelor.
Pentru că este foarte scurt, testul mâinii este cel mai eficient ca un adaos clinic versatil
Pentru că testul este scurt şi, comparativ cu alte tehnici proiective, puţin structurate, dezvăluind
argumentarea testului, aceea de a da răspunsuri „bune”sau „rele”, poate dăuna în mod serios abilitatea
sa discriminatorie.Deci, punerea la dispoziţie a scopului testului, a punctajului şi materialele de
stimuli personalului neautorizat ar trebui tot timpul evitată. Scopul acestui test este să obţină
răspunsurile tipice.

5
 CAPITOL II

Administrare şi scorare
Testul mâinii necesiTă cam 10 minute pentru administrare, incluzând înregistrarea
răspunsurilor şi altor comportamente relevante dar fără scorare. Timpul pentru scorare şi interpretare
diferă în funcţie de aşteptările examinatorului şi de familiaritate cu testul. Examinatorii experimentaţi
care sunt capabili să recţioneze imediat pot scora în timpul administrării dacă asta nu întârzie
administrarea. Începătorii e mai indicat să aştepte administrarea şi să scoreze apoi pe baza
înregistrărilor fidele.

Procedurile de administrare
Înainte de administrarea testului trebuie luate măsuri pentru stabilirea raportului. De vreme ce
testul generează puţină anxietate nu este nevoie de o sesiune preliminară prelungită. În general, cel mai
bine este să se înceapă testarea cât mai repede.
Examinatorul şi examinatul trebuie să stea faţă în faţă. Planşele trebuie să fie pe masă cu faţa în
jos. Examinatorul începe spunând:
„Am o serie de planşe pe care sunt desenate imagini ale mâinii. Am să îţi arăt aceste planşe,
una câte una şi vreau să îmi spui ce ţi se pare că fac mîinile.”
Apoi este întoarsă prima planşă şi examinatorul spune :
„De exemplu, ce ar putea face această mână?”
Planşele sunt prezentate întoarse. Adică una peste alta cu faţa în jos. Examinatul poate întoarce
planşa când doreşte după ce este prezentată. Examinatul este încurajat să ia planşa şi să o examineze.
După ce a răspuns la prima planşă, aceasta se aşează cu faţa în jos pe masă şi este întoarsă a doua
planşă. Această procedură continuă până ce ultima carte este întoarsă. Examinatorul întoarce ultima
planşă (care este albă) şi spune:
„Această planşă este albă. Aş vrea să îţi imaginezi o mână şi să îmi spui ce face.
Răspunsurile la teste trebuie să fie fidel înregistrate. Trebuie înregistrat şi timpul iniţial de
răspuns pentru fiecare răspuns; acesta este intervalul care se scurge din momentul în care planşa este
întoarsă până la primul răspuns scorabil al examinatului. Este cel mai bine să evaluezi acest timp
numărând în linişte decât să produci anxietate prin folosirea unui cronometru.
Dacă examintul nu poate să ofere un răspuns scorabil la o planşă (un eşec), nu se înregistrează
nici un timp de răspuns iniţial pentru acea planşă. Dacă examintul nu refuză să răspundă dar
reflectează îndelung la ea, examinatorul treubi să întoarcă cu grijă planşa cu faţa în jos după ce au
trecut 100 de secunde, să o înregistreze ca eşec şi să continue cu cealaltă planşă. Pauzele lungi între
răspunsuri la aceeaşi planşă trebuie de asemenea înregistrate introducând secundele în paranteze să
indicând ca s-a scurs destul timp.
În general nu se încurajează sau descurajează raspunsurile examinatului la planşă. Ocazional
unii examinaţi vor provoca examinatorul privitor la obiectivul testului. De obicei nu e nevoie de nici o
explicaţie. Mai degrabă e indicat un răspuns simplu, inofensiv ca: „Aş dori să îţi testez abilităţile de a
spune ce fac mâinile”. Dacă examinatul solicită informaţii privind numărul de răspunsuri la planşă,
întoarce planşa, îşi foloseşte imaginaţia, examinatorul trebuie să rămână imperturbabil. Din nou e
suficient un răspuns de tipul: „Orice vrei să faci e bine. Vreau să îmi spui doar ce face mâna”.
Este important ca examinatorul să urmărească ghidul prescris de administrare cât mai precis,
de vreme ce natura şi numărul răspunsurilor oferite sunt parţial un artefact al sumei îndemnurilor
primite de la examinator. Totuşi există o serie de exemple precise când examinatorul trebuie să
ancheteze răspunsurile examinatului. De obicei aceasta se întâmplă pentru a îndemna examinatul să
elaboreze un răspuns mai bine definit. Aceste exemple includ:
1. Dacă examinatul dă un răspuns scurt, stereotip, descriptiv cum ar fi: „E în sus”
examinatorul trebuie să incurajeze examinatul întrebându-l „Ce face mâna?”
2. Dacă examinatul dă un singur răspuns la prima planşă, examinatorul trebuie să întrebe
„Altceva?”

6
 3. Prima dată când apare un eşec (nu oferă un răspuns scorabil), examinatorul trebuie să
întrebe „Poţi să ghiceşti?”. Dacă examinatul continuă să nu ofere un răspuns scorabil la
acea planşă sau la altele, nu se mai adaugă nimic.
4. Dacă un răspuns este ambiguu, examinatorul poate întreba examinatul „Poţi să îmi spui
mai multe despre asta?”. Aceasta este cea mai frecventă problemă la planşa III, unde
natura profund structurată a desenului generează răspunsuri stereotipe cum ar fi „Indică
spre ceva”. Când răspunsurile reflectă o mână care loveşte, se agaţă, se întinde, face ceva
este necesar să fie stabilit obiectul sau motivul pentru acţiune pentru a putea scora
răspunsul. În aceste cazuri examinatorul întreabă „Ceva special?” sau „Cu ce scop?”. Cel
mai bine este ca examinatorul să decidă, înainte de a solicita o elaborare, dacă răspunsul dat
poate fi scorat ca neambiguu.
5. Dacă examinatul pare confuz sau frustrat de ultima planşă (albă), examinatorul trebuie să
repete „Doar imaginează-ţi o mână făcând ceva”.
În nici un caz nu este indicat să se apeleze la altceva decât la aceste întrebări standard. Dacă,
pentru scopuri clinice, examinatorul decide că poate fi obţinut ceva prin solicitarea unor explicaţii mai
detaliate ale răspunsului, încurajând examinatul să facă asociaţii libere sau solicitând examinatul să
aprofundeze perceptul, cel mai bine este să pună aceste întrebări informale adaptate la condiţiile
testului astfel încât să nu invalideze normele adunate în condiţii de administrare standardizate.

Procedurile de înregistrare
Broşura de scorare (Catalogul WPS Nr. W-110A) are obiectivul de a uşura administrarea,
înregistrarea şi clasificarea răspunsurilor. Spaţiul pentru răspunsurile examinatului, timpul pentru
răspunsul iniţial, scorarea răspunsurilor, sunt menţionate la pagina 2 a broşurii (Vezi figura 1, pg. 8)
Comentariile, exclamaţiile şi alte remarce ale examinatului sunt înregistrate dar nu sunt
răspunsuri scorabile. Orice comportament semnificativ al examinatului (râs, dezgust, oroare) trebuie
notate pe broşură şi sunt separate de răspunsuri prin paranteze. Întrebările puse de examinator trebuie
de asemenea înregistrate şi separate prin paranteze.
Înregistrarea răspunsurilor, timpul pentru răspunsul iniţial şi comportamentele pot fi
simplificate folosind următoarele simboluri de scorare. Unele dintre acestea sunt utilizate şi în cadrul
procedurilor de administrare a testului Rorschach şi se aplică şi înregistrării Testului Mîinii:
1. : examinatul întoarce planşa.
2. : examinatul a întors planşa din poziţia iniţială şi răspunde la desen ţinând
planşa cu marginea superioară în jos ( ), marginea superioară spre stânga ( ), marginea
superioară spre dreapta ( ), sau atunci când examinatul lasă planşa în poziţia iniţială.
Simbolul nu trebuie introdus cu necesitate dacă toate sau aproape toate planşele sunt
lăsate în poziţia iniţială. De obicei, acest simbol este folosit atunci când examnitaul lasă
arareori planşa în poziţia iniţială, sau când examinatul furnzează răspunsuri pentru mai
multe poziţii ale aceleiaşi planşe.
3. (Q): Examinatorul a pus o întrebare.
4. (E): Examinatul ilustrează poziţia mâinii de pe planşă folosind propria mână.
5. (D): Examinatul demonstrează cu propria mână pentru a-şi ilustra răspunsul.

Scorarea cantitativă
Există 19 categorii principale de scorare cantitativă, plus 15 subcategorii şi 4 categorii
combinate descrise mai jos. Fiecare răspuns trebuie scorat pentru o singură subcategorie cantitativă.
Dacă pentru o singură planşă există mai multe răspunsuri, fiecare dintre acestea trebuie scorat în
categorii diferite. Răspunsurile la planşe sunt clasificate în una dintre cele 15 subcategorii prin scrierea
abrevierii categoriei în coloana Scorare, lângă răspuns, pe pagina 2 din broşura de Scorare. Figura 1
(p.8) prezintă un exemplu de codare a abrevierilor categoriilor în broşura de scorare. După ce fiecare
răspuns a fost clasificat , numărul de răspunsuri din fiecare subcategorie este cuantificat; apoi
combinaţiile acestor scoruri sunt sumarizate pentru cele patru categorii combinate.

7
Categoriile de scorare
Răspunsuri interpersonale. Răspunsurile interpersonale (INT) se referă la relaţiile cu alte
persoane. Precum în cazul majorităţii reacţiilor din Testul Mâinii, aceste răspunsuri sunt văzute ca fiind
tendinţe comportamentale clare, şi nu ca procese care ţin de imaginaţie sau fantezie. Răspunsurile INT
reprezintă sensibilitatea la, interesele legate de şi abilitatea de a interacţiona cu alte persoane.
Categoria Interpersonală cuprinde şase subcategorii, fiecare reflectând o orientare diferită înspre
interacţiunea cu alţii.
Afecţiunea (AFF). Acesta este un răspuns interpersonal implicând o schimbare sau o răsplată
cuprinzând plăcere, afecţiune sau sentimente prietenoase. Exemplele cuprind:
„Flutură către un prieten – un salut.” (Observaţi că dacă răspunsul este „flutură” fără implicarea
prieteniei, va fi scorat în categoria Comunicare; vezi mai jos.)
„Salută.” (Q) „Spune SALUT!” într-un gest de prietenie.”
„Un salut prietenesc unui ofiţer coleg.”
„Bate pe cineva pe spate.”
„Scarpină cockerul meu spaniol.”
„Mâna unui îndrăgostit.” (Q) „O îmbrăţişare.”
„Un preot binecuvântând pe cineva.”
„Mâna unei mame ajutându-şi copilul să treacă strada.”
„Mâna care alină a unei asistente medicale.”
Dependenţa (DEP). Acesta este un răspuns care implică o dependenţă exprimată sau o nevoie
de ajutor sau asistenţă din partea altei persoane. Exemplele cuprind:

Răspunsul examinatului Scorare

8
 Timpul Poziţia
Numărul
de (exemple Canti- Cali-
planşei şi
răspuns : tativă tativă
poziţia
iniţial
5 Spune, „Hei, care-i treaba?” (E) Merge la ai DEP
vârful degetului mare. Merge, „Hei iubito, ce- AGG
I
zice dacă ai merge acasă cu mine?” COM SEX

3 Pregătită să înşface ceva aşa cum numai un FEAR SEX

bătrân murdar ar face-o. (Q) Ca piciorul meu.
II
Sau un puşti spunând ce vârstă au. COM IM

3 Spune „Tu să pleci de aici.” Mână supărată, AGG

III rea. Gata să lovească pe cineva în faţă. AGG GRO

2 Îmi aminteşte de cineva care te apucă de umăr AFF SEN

şi te scutură. (Q) Atingere tandră, caldă ,
IV
afectuoasă. (D)

1 Pui mâna pe bară ca să-ţi sprijini bărbia. ACT CYL

V A cuiva care a murit; ca şi când ar atârna. CRIP

4 Nu ştiu. (Q) Nu seamănă cu nimic. FAIL

VI
1 Îţi răsuceşti mâna stângă ca să iei curba spre COM
stânga, înainte să apară semnalele pentru COM DEN
VII curbă. Probabil că se pregăteşte să strângă altă
mână sau mai degrabă nu. Asta-i tot.

1 Rulează un joint. ACT ORA

VIII Presară ceva. (D) AGG

IX 3 Asta-i grea. Nu face mare lucru. Poate că este ACT PER

introdusă în apă să vadă cât de caldă sau rece SEN
este.

X 7 Dezmorţirea mâinii prin ridicarea ei încet în TEN MOV

sus, dimineaţa. (Q) Scuturarea ei sau flexarea
ai pentru a o dezmorţi.

„O mână îndoită în rugăciune, cerând iertare”

„Face autostopul”
„Imploră”
„Cineva care cere iertare”
„Un om care se îneacă şi strigă după ajutor”
„O mână în aer! Mă predau!”
„Un copil care caută fusta mamei”
„O mănă care se ridică să primească bani”
„Salutarea liderului”
9
 „Un copil care ridică mâna în clasă ca să ceară să iasă”

Comunicare (COM) Un răspuns de acest tip implică o prezentare sau schimb de informaţii.
Exemplele includ:
„Ţine o discuţie-vrea să spună ceva”
„Ca şi cum ar spune: O, eşti amuzant!” (D)
„Un copil care ridică degetele ca să arate ce vârsă are”
„Limbajul semnelor (Q) „Un surdo-mut care vorbeşte”
„Descrierea a ceva în faţa cuiva”
„Comunicare cu pilotul”
„Vorbirea cu mâinile”
„Spune-Nu înţelegi?”
„Joacă jocul: piatră, hârtie, foarfecă”

Exhibare (EXH) Acest răspuns interpersonal implică exhibarea cu scopul obţinerii aprobării
celorlalţi ori sublinierea unor trăsături semnificative ale mâinii. Exemplele includ:
„Îşi arată muşchii”
„Un menestrel care dansează”
„Îşi arată inelul cu diamante”
„Un balerin cu mişcări foarte graţioase”
„Face umbre pe pereţi”
„Mâna unei doamne ţinute pentru a fi sărutată”
„Un copil care îşi arată mâinile curate”
„Un comedian care îşi face meseria”
„Ca Hitler” (Q) „La balcon primind saluturile oamenilor-e foarte important”
„Îşi flutură noua braţară”

Direcţie (DIR) Acest răspuns implică dominarea, direcţionarea sau influenţarea activităţilor
celorlalţi. Exemplele includ:
„Ofiţerul de poliţie care zice stop”
„Profesorul care îl trimite pe elev la tablă”
„Semnele de circulaţie. Obligatoriu la dreapta”
„O comandă”
„Izgonirea unui câine”
„Dirijarea unei orchestre”
„Incitarea muncitorilor la revoltă”
„Conducerea unei mulţimi”
„Cineva care spune Şşş”

Agresiune (AGG) Acest tip de răspuns implică producerea durerii, ostilităţii, agresiunii.
Exemplele includ:
„Incearcă să sperie pe cineva”
„Apucă pe cineva cu violenţă”
„Un pumn la judo pentru a lovi umărul”
„Dă un pumn” (Q) „Ca să lovească pe cineva”
„Lovirea unei muşte”
„Un pumn în gură”
„Împinge pe cineva de pe stâncă”
„Pac! Drept în gură!”
„Boxează în ring”
„Rupe gâtul unui pui”

Răspunsuri de mediu (ENV) sunt răspunsuri care reflectă atitudini generalizate faţă de lumea
impersonală; adică, reflectă o pregătire de a răspunde la mediu într-o manieră specifică. Mediul este

10
definit ca sarcini relativ noninterpersonale, scopuri sau activităţi pe care individul le consideră
importante pentru supravieţuire sau pentru starea de bine. Aceste răspunsuri pot fi clasificate în trei
subcategorii depinzând de tipul activităţii implicate în răspuns.
Achiziţionare (ACQ). Implică încercarea de a atinge un scop. Mişcarea se derulează şi totuşi
obiectivul nu este atins şi incă incert. Îndoielile sunt prezente. Exemplele includ:
„Se întinde după ceva pe un raf înalt”
„Un copil care încearcă să intre în borcanul cu dulceaţă”
„Încearcă să prindă o minge de fotbal”
„Sare să prindă o creangă de copac”
„Încearcă să prindă ceva care a căzut”
„Se întinde pe treapta scării”
„Un căţărător” (Q) „Încearcă să ajungă la o cornişă”
„Ca în autobuz” (Q) „Cauţi bara”
„Bâjbâi după ceva prins în crevasă”

Activ (ACT). Acest răspuns de mediu implică o acţiune sau atitudine menită să manipuleze
constructiv, să atingă sau să modifice un obiect sau scop. Diferă de răspunsul ACQ prin faptul că
obiectivul a fost sau va fi împlinit. De aceea nu există îndoială. Exemplele includ:
„Poate că bate la maşină”
„Ridică o monedă”
„Scrie cu un pix”
„Transportarea unei genţi”
„Aruncarea unei mingi”
„Aruncarea unor monede”
„Introducerea aţei în ac”
„Tragerea unui peşte”

Pasiv (PAS). Acest răspuns implică o atitudine liniştită sau relaxată în relaţie cu forţa de
gravitaţie şi o retragere adecvată a energiei din mână. Exemplele includ:
„Doar se odihneşte”
„Îşi ţine mâna pe masă”
„Este în apă” (Q) „La marginea piscinei”
„E întinsă aşa” (D) (Q) „E moale”
„O mână îndoită în poală”
„O mână adormită”
„Se leagănă pe braţul unui fotoliu”
„O mână relaxată. Ca în statuia gânditorului”

Răspunsuri dezadaptative (MAL). Răspunsurile reprezintă dificultatea, de care individul

este parţial conştient, de a desfăşura diferite activităţi datorită unei slăbiciuni interioare sau
interdicţiilor externe. Ele reflectă aprehensiunea şi stresul eşecului de a obţine satisfacţii. Sunt
clasificate în trei subcategorii.
Tensiune (TEN) . Un răspuns în care energia se depune dar nu se realizează nimic. Un
sentiment de anxietate, tensiune sau disconfort este prezent. Include situaţii în care se depune energie
pentru a face faţă gravitaţiei însoţită de o senzaţie de efort şi încordare. Exemplele includ:
„Un pumn încleştat cu furie”
„Se împinge în sus” (Q) „Încearcă să se ridice”
„Încordarea şi relaxarea degetelor”
„Încordarea mâinii pentru a vedea dacă nervii sunt puternici”
„Încordarea degetelor pentru a te abţine să spui lucruri greşite”
„Agăţarea de vărful stâncii”
„Ţine ceva foarte strâns”
„Un pumn încordat de nervi”
„Mâna este întinsă şi întoarsă la spate”

11
 Infirmitate (CRIP). Acest răspuns include o mână infirmă, rănită, moartă, dismorfică sau cu
disabilităţi. Exemplele includ:
„Mâna unui mort”
„Mâna unui bolnav care se agaţă de viaţă”
„ Arată deformată”
„Sângerează”
„Paralizie cerebrală”
„A fost un accident. E agăţată pe geamul maşinii.”
„E bătută”
„Mână de femeie. A fost bătută. Poate violată.”
„Degete tăiate”
„Are pete negre pe ea”
„Degerături. A stat în frig”

Frică (FEAR). Mâna este ameninţată cu durerea, rănirea, incapacitarea sau moartea sau când
mâna generează durerea, rănirea, incapacitarea sau moartea examinatului sau unei persoane
identificate de examinat. Exemplele includ:
„Tremură...e înfricoşată de ceva”
„O persoană doborâtă pentru a treia oară”
„Îşi apără faţa.” (Q) Împotriva unei bombe atomice
„Destul de morbid” (Q) „Terifiant”
„Prins sub un perete. Încearcă să iasă dar nu poate”
„Mâna tatălui meu. Ca şi cum ar încerca să mă lovească” (Plânge)
„Ca o mână în noapte. O să mă sugrume”
„Se retrage. Încearcă să se salveze.”
„

…………LIPSA PAG. 10/12

12
Categorie Frecvenţă Procentajul Exemple
răspunsurilor (Cu referire la Manualul
Testului Mâinii)
Afectivitate 1 6 « Strângeri de mâini. »
(AFF) « Alinarea mâinii doicii ».
Dependenţă 1 6 « A cere de pomană. »
(DEP) « A-şi saluta şeful,
liderul. »
Comunicare 4 25 « A vorbi cu mâinile. »
(COM) « A discuta un subiect, o
temă. »
Exhubiţie 0 0 « A demonstra un ţipăt. »
(EXH)
Direcţie (DIR) 0 0 « A da un ordin. »
« A dirija o orchestră. »
Agresivitate 4 25 « A lovi pe cineva în nas. »
(AGG)
∑Interpersonal 10 62

Achiziţii 0 0 “A ajunge la un
(ACQ) obiecte situat pe o
etajeră situată la
înălţime.”
Activism 3 19 “Ridică cutii.
(ACT) Aruncă o minge.”
Pasivisv (PAS) 0 0 « Persoana doarme
adânc. »
∑Mediu (ENV) 3 19

Tensiune (TEN) 1 6 « Pare

îăncordat. Pumnul
este încleştat la
mânie»
Olog (CRIP) 1 6 Supravieţuire.
Tremură.Este
înspăimântată. »
Teamă (FEAR) 1 6 Doar mâna stângă.
Mâna fermă, nimic
special. »
∑ Dezadaptare 3 18

Descriere (DES) 0 0
Bizar (BIZ) 0 0
Eroare (FAIL) 1 6
∑ Retragere 1 6

Timpul iniţial mediu de răspuns (AIRT) este dat de însumarea timpilor iniţiali de răspuns (în
secunde) la fiecare dintre cele 10 cartonaşe, împărţit la 10. Dacă un cartonaş este clasificat ca un
răspuns ratat, el nu este inclus în timpul total de răspuns. De exemplu, dacă două cartonaşe sunt
considerate ca ratate, AIRT-ul va fi determinat prin însumarea timpilor de răspuns la celelalte 8
cartonaşe şi împărţirea acestei sume la 8. AIRT-ul trebuie trecut în căsuţa prevazută din Tabelul
Rezultatelor.

13
 Diferenţa dintre rezultatele crescute şi cele scăzute (H-L) se obţine prin scăderea celui mai mic
timp iniţial de răspuns (în secunde) din cel mai mare timp iniţial de răspuns, exceptând ratările. Acest
rezultat se trece, de asemenea, în Tabelul Rezultatelor.

EVALUAREA CALITATIVĂ
Pentru Testul Mâinii au fost identificate 17 categorii calitative. Acestea sunt descrise în
continuare. Răspunsurile la cartonaşe pot fi clasificate dupa una sau mai multe dintre aceste categorii,
deşi prezenţa a mai mult de o categorie calitativă/raspuns este rar întâlnită. După sortarea răspunsurilor
în funcţie de categorii, prescurtarea aferentă fiecarei categorii se trece în Tabel, lângă răspuns (vezi fig.
1, pag. 8).
Trebuie avut în vedere că interpretarea calitativă a rezultatelor la acest test nu se suprapune
întotdeauna cu cea cantitativă.

CATEGORII DE EVALUARE
1. Ambivalent (AMB) – acest tip de răspuns apare atunci când ambivalenţa, ezitarea sau
nesiguranţa sunt exprimate în legatură cu tendinţa de acţiune. Exemple:
 “Ar putea lovi pe cineva, dar degetul mare este prost poziţionat pentru a face asta.”
[AGG]
 “Cred că este relaxat, dar totuşi degetele sunt cam crispate” (Q) “Poate într-o poziţie
mai relaxată.” [PAS]
 “Cere ceva?” (Q) “Ar putea cere sau ordona cuiva, deşi pare cam nesigur” [DIR]
2. Frazare automată (AUT) – apare de obicei la începutul sau sfârsitul raspunsului la o serie de
cartonaşe. Frazele automate constau în remarci stereotipe sau “alintate”. În general, frazele
automate se evaluează în felul următor: se subliniază frazele sau remarcile de acest gen, apoi,
când testul e complet, se numară frazele subliniate. Exemple:
 “Vai, ce-i asta? O persoană care loveste pe cineva cu pumnul în nas” [AGG]
 “Îşi arată inelul. Cred că asta-i tot ce vad” [EXH]
 “Hm, asta-i grea. Ce zici de un pumn strâns cu furie” [TEN]
3. Cilindric (CYL) – în acest tip de răspuns, mâna este percepută ca ţinând, manipulând sau
folosind un obiect cilindric destul de mare pentru a ocupa spaţiul dintre palma şi degete. Nu
sunt incluse obiecte mici, cum ar fi creioanele sau paiele. Exemple:
 “Ca un instalator care înşurubează o ţeavă.” [ACT]
 “Acţionând maneta pentru a schimba macazul pe o şină de cale ferata” [ACT]
 “Ţinând un steguleţ. Una dintre majoretele care marşăluiesc de ziua steagului” [EXH]
4. Negare (DEN) – în negare, perceptul este văzut, verbalizat, apoi negat. Reacţia este mai
puternică decât în cazul răspunsului ambivalent şi este evitată în mod evident de către cel
examinat. Exemple:
 “Îşi dau mana? Nu, aceea nu este mâna care trebuie.” [AFF]
 “Un salut militar. Nu poate fi asta, degetele nu sunt poziţionate cum trebuie” (Q). “E ca
şi cum doi ofiţeri trec unul pe lânga altul, dar nu o fac cum trebuie, aşa că nu poate fi un
salut” [COM].
 “Luând un şurub. Nu se poate. Degetele sunt prea depărtate; nu se poate să facă asta.”
[ACT]
5. Emoţie (EMO) – răspunsul este investit emoţional. Cel examinat este foarte implicat, din
punct de vedere afectiv, în acordarea raspunsului. Un răspuns emoţional trebuie să fie sugestiv
în acest sens din punct de vedere verbal şi/sau comportamental. Exemple:
 “Poc, drept în meclă! Îl urăşte pe ticălosul ăla şi l-a pocnit în sfârşit” (D, face un pumn)
[AGG].
 “Fericit cu adevărat. Explodează de bucurie. Nu şi-a mai vazut prietenul de ani de zile
şi este foarte bucuros să-i strângă mâna” [AFF].
 “Asta-i veselie. A caştigat cursa şi face cu mâna mulţimii. (D, face cu mana în aer) A
reuşit!” [EXH]

14
6. Grosolan (GRO) – se întâlneşte de obicei împreună cu un răspuns agresiv. Denotă un act
agresiv primitiv, necontrolat şi complet nesocializat. Asemenea răspunsuri sunt exprimarea
violenţei brute care înseamnă mai mult decât un comportament agresiv obişnuit. Exemple:
 “Mâna are un box de bronz pe ea. Îi va strivi faţa prietenei lui.” [AGG]
 “Îi crapă capul cuiva cu o bâtă de baseball” [AGG].
 “O figură de karate. (Q) Ca atunci când loveşti pe cineva în stomac aşa de tare că îi
smulgi maţele” [AGG]
7. Ascuns (HID) – în cazul unui răspuns de acest tip, mâna este percepută ca ascunzând ceva.
Este vorba de ascunderea unui obiect de alţii sau/şi de a nu-i lăsa pe alţii să vadă ce anume face
mâna. Exemple:
 “Un magician face unul dintre trucurile acelea în care dispare un bănuţ.” [EXH]
 “Dă un test. Îşi protejează lucrarea cu mâna pentru ca nimeni să nu poată copia după
ea.” [ACT]
 “Are ceva valoros în mână. Îşi ţine pumnul închis pentru ca nimeni să nu vadă ce are în
mână.” [ACT]
8. Imatur (IM) – în răspunsurile de acest fel mâna este vazută ca având legătura cu copiii sau cu
animalele. Exemple:
 “Mângâie un câine.” [AFF]
 “Profesor. Trimite un copil la tablă.” [DIR]
 “Îşi ţine degetul întins. (Q) Ca o pasăre să poată ateriza pe el.” [ACT]
9. Neputincios (IMP) – un raspuns de acest fel implică imposibilitatea exprimată de cel examinat
de a răspunde sau de a “înţelege” stimulii testului. Exemple:
 “Este prea greu pentru mine.” [FAIL]
 “Cred că nu sunt destul de deştept pentru asta.” [FAIL]
 “Sunt prea bătrân pentru asta.” [FAIL]
10. Neînsufleţit (INA) – nu vede mâna ca aparţinând unei fiinţe umane vii. Mâna este asociată mai
degrabă cu figuri neînsufleţite, cum ar fi o pictura, o statuie sau o imagine de film. Exemple:
 “Ca o mână de pe un semn de circulaţie pe care scrie STOP. Îţi spune să nu mergi mai
departe.” [DIR]
 “Una dintre mâinile acelea dintr-un film de groază. (Q) Va sugruma pe cineva” [AGG]
 “O mână frumoasă. Ca a unei statui de Michelangelo.” (Q) “Nu face nimic. Este doar
frumoasă şi elegantă.” [DES]
11. Mişcare (MOV) – un răspuns de acest gen desemnează efectuarea unei activităţi
întâmplătoare, neproductive. Mişcării mâinii îi este asociată o activitate nebunească, repetată şi
fără scop. Exemple:
 “Ca şi cum ar împături şi ar despături.” (Q) “Tensionată, închizându-se şi deschizându-
se întruna.” [TEN]
 “Fluturându-şi mâna înainte şi inapoi. (Q) fără nici un motiv, fluturând-o în aer.” [ACT]
 “Răsucind-o. Nu face nimic deosebit, doar o mişcare de răsucire.” [ACT]
12. Oralitate (ORA) – un răspuns care implică sau determină ingerarea de alimente, lichide sau
droguri. Exemple:
 “Ia o cutie de bere din frigider.” [ACT]
 “Fumează iarba, îşi ţine mâna relaxată pe masă.” [PAS]
 “Are o furculiţă în mână. Mănâncă.” [ACT]
13. Perplexitate (PER) – acest gen de răspuns apare atunci când cel examinat recunoaşte că
stimulii sunt dificili şi că este zăpăcit de acest lucru. Ca şi în cazul răspunsurilor neputincioase,
desenele nu sunt privite ca stimuli asupra cărora subiectul îşi poate da cu părerea în mod liber,
ci mai degrabă ca sarcini concrete cu “răspunsuri” bine definite greu de găsit. Exemple:
 “Ce face?” (Da) “Păi, poate face mai multe lucruri; nu sunt sigur.” [FAIL]
 “Este o mână, dar e greu. Lasaţi-mă să mă gândesc.” [FAIL]
 “Poate fi sus sau jos. Sunt prea multe linii acolo. Nu-mi dau seama.” [FAIL]

15
 14. Senzual (SEN) – implică existenţa unui element tactil, senzual. Mâna este văzută ca provocând
plăcere prin pipăirea sau atingerea oamenilor sau lucrurilor. Exemple:
 “Îi mângâie părul iubitului ei.” [AFF]
 “Lucrează în lut. Îi place atingerea lutului.” [ACT]
 “Mâna atârnă peste marginea bărcii. Atinge uşor apa cu degetele.” [PAS]
15. Sexual (SEX) – mâna este angajată direct în activităţi sexuale. Exemple:
 “Se masturbează. (Q) Pentru a se relaxa.” [TEN]
 “Înşfacă o femeie. (Q) Pentru a o viola.” [AGG]
 “Îşi îmbrăţişează nevasta. O ţine aproape, face dragoste cu ea.” [AFF]
16. Original (O) – un răspuns de acest gen trebuie evaluat numai de catre examinatorii
experimentaţi, care au aplicat şi interpretat un numar mare de teste de acest gen. Un astfel de
răspuns se potriveşte desenului respectiv, dar este în acelaşi timp neobişnuit şi original. El
presupune inteligenţă şi creativitate şi trebuie notat ca original doar după ce examinatorul este
sigur că răspunsul se potriveşte stimulului şi este unic. Exemple:
 “Ca degetul pe care-l vezi pe o rolă de film atunci când se trece la următoarea
secvenţă.” [DIR] (răspuns la desenul nr. 3)
 “Mânuind sforile unei marionete.” (Q) “Mâna este deasupra scenei. Se joacă un
spectacol pentru un grup de copii.” [EXH] (raspuns la desenul nr. 4)
 “Ca atunci cand îţi foloseşti mâna pentru a explica traiectoria curentului electric, la ora
de fizică.” [COM] (răspuns la desenul nr. 4)
17. Repetiţie (RPT) – reprezintă faptul că examinatul dă acelaşi răspuns sau un răspuns
asemănător, la mai multe cartonaşe. De fiecare dată când răspunsul se repetă, trebuie facută o
bifare în coloana aferentă din tabelul de evaluare. Numărul total de bifări reprezintă scorul final
la acest gen de răspuns. Exemplu:
 “Face cu mâna.” [COM] (răspuns la cartonaşele nr. 1, 2, 5 si 9)

Determinarea frecvenţei şi procentajului răpunsurilor:

Când toate răspunsurile au fost examinate din punctul de vedere al caracteristicilor calitative,
numărul răspunsurilor în funcţie de categoriile calitative de evaluare este identificat şi trecut în
coloana de frecvenţă din tabelul de evaluare. Apoi, procentajul răspunsurilor pentru fiecare categorie
este determinat împărţind fiecare numar din coloana de frecvenţă la R şi înmulţind rezultatul cu 100.
Aceste procentaje se trec în coloana “% din Răspuns” din tabelul de evaluare. Figura 3 redă un
exemplu de introducere a scorurilor calitative în tabelul de evaluare.

Categorii suplimentare:
Categoriile de evaluare descrise mai sus nu exclud posibilitatea cuantificării rezultatelor la
testul mâinii. Unul dintre avantajele unui răspuns proiectiv este că relevă aspectele unice ale
personalităţii umane. Totuşi, cu cât interpretăm un răspuns mai calitativ, cu atât acesta este mai greu de
evaluat cantitativ. Astfel, o problemă în ceea ce priveşte interpretarea testelor proiective este aceea de a
şti când să ne oprim din evaluarea cantitativă în favoarea interpretarii clinice şi intutitive a rezutatelor.
Există câteva categorii de evaluare calitativă care nu au fost introduse în manualul de
interpretare a testului mâinii din cauza frecvenţei reduse cu care sunt întâlnite sau a conotaţiei
ambigue. Aceşti itemi calitativi suplimentari trebuie interpretaţi cu prudenţă. Se recomandă ca aceste
scoruri (indicatori) să nu fie înregistrate în secţiunea finală a manualului de interpretare.
Minge (BALL). Cand mâna este vazută ca bătând, aruncând sau mânuind în orice alt fel o
minge sau un obiect rotund asemănător, răspunsul poate fi interpretat ca un răspuns – minge. Exemple:
“Aruncă la coş”, “Prinde o minge de baseball”, “Ţine o bilă de bowling”. Interpretarea poate fi aceeaşi
ca în cazul răspunsului cilindric, ambele tipuri de răspunsuri fiind întâlnite adesea împreună. Un
răspuns – minge nu este un indicator indubitabil a unei preocupări psihosexuale pentru organele
genitale masculine. Acest tip de răspuns este dat adesea de indivizi, de obicei bărbaţi, care participă
sau/şi sunt interesaţi de sport. Examinatorii de formaţie psihanalitică pot susţine că în acest caz este

16
vorba de sublimare, dar deoarece răspunsurile – minge pot fi date de indivizi care nu prezintă
simptome ale unor probleme sexuale, nu există nici o justificare empirică pentru a echivala în mod
automat atletismul cu imaturitatea sexuală.
De asemenea, se pare ca şi cultura joacă un rol important în această privinţă. De exemplu,
multe răspunsuri legate de sporturi ce presupuneau existenţa mingilor, artele marţiale şi alte activităti
fizice se întâlnesc în protocoalele testului mâinii făcute de japonezi (Minoura si Takida, 1972). În
aceste cazuri, aceste răspunsuri au fost etichetate ca răspunsuri – sport. Se consideră că, în Japonia,
sporturile au o natură ritualică şi deci o mână care este percepută ca fiind implicată într-o activitate
sportivă relevă un oarecare grad de socializare. Chiar şi conotaţia antisocială a unui răspuns agresiv
poate fi îndulcită dacă răspunsul respectiv este dat de un subiect japonez în asociere cu sporturile
deoarece implică în plus un efort cooperativ sau controlat.
Astfel, un răspuns – minge trebuie interpretat cu prudenţă şi ţinând seama de întregul protocol
deoarece poate avea cel puţin 4 înţelesuri diferite sau întrepătrunse: (1) o problemă psihosexuală, (2) o
orientare “macho”, (3) interes sportiv, (4) o implicare social – riscantă.
Droguri (DRUG). Acest tip de răspuns este subordonat de obicei răspunsului oral. Totuşi, unii
examinatori preferă să-l încadreze separat din cauza oralităţii examinatului care ne duce cu gândul mai
degrabă la consumul de droguri,decât la alte obiceiuri orale mai puţin periculoase, cum ar fi mâncatul,
băutul sau fumatul. De fapt, cu riscul apariţiei redundanţei, ambele categorii pot fi folosite, ca în “A
lua o amfetamină din flacon pentru a o trosni între dinţi” (ACT/ORA/DRUG).
Mâncare (FOOD). Un răspuns – mâncare se subsumează, de asemenea, categoriei orale. Este
utilizat uneori pentru a diferenţia ingerarea directă, primitivă a alimentelor de alte activităţi orale
înrudite cum ar fi fumatul. Acest gen de răspunsuri se întâlnesc mai des la personalităţile imature.
Evaziv (EVAS). Un răspuns de acest tip reprezintă un efort de a evita sarcina specificată, de a
da un răspuns proiectiv, dând un răspuns bazat pe un obiect familiar prezent în imediata apropiere a
examinatului. Această situaţie apare în mod obişnuit în cazul cartonaşului cu numărul X, când
examinatul poate spune: “Asta e mâna ta care ţine cartonaşul”. Un răspuns – evaziv este dat de
oamenii care nu vor sa-şi dezvăluie adevărata personalitate. Nu se întalneşte prea des, dar cand apare,
este dat de obicei de psihopaţi, paranoici şi alte tipuri de personalităţi negative. Răspunsurile evazive
nu trebuie confundate cu răspunsurile concrete (vezi mai jos).
Concretete (CONC). Un răspuns – concret reprezintă o eroare de imagine. Examinatul îşi
fixează privirea pe un obiect pentru a putea da un raspuns. Subiecţii care au o astfel de reacţie sunt de
obicei retardaţi. În genere, între răspunsurile evazive şi cele concrete există o difereţă calitativă
evidentă. Un raspuns evaziv este spontan, subtil si negativ, in vreme ce răspunsurile concrete trădează
neputinţa şi inadaptarea la situaţia dată. Când subiectul cu un IQ scăzut sau cu traumatisme cerebrale
spune: “Asta e mâna ta care ţine cartonaşul”, un sentiment de uşurare şi de resemnare va însoţi
răspunsul. Din punct de vedere conceptual, există o relaţie între “concreteţe” şi “întrecere” în măsura
în care amandouă reprezintă o dependenţă de obiectele tangibile în exprimarea unui răspuns,
dependenţă vazută ca o măsura de protecţie.
Feminin (FEM) sau Masculin (MASC). Aceste categorii apar atunci când apare o menţiune
explicită asupra sexului mâinii. Exemple: “Ea îşi arată inelul prietenei sale.” Şi “Este mâna unui bărbat
care manipulează o maşinărie.” Oamenii care simt nevoia de a atribui un sex mâinii sunt foarte
conştienţi şi sensibili la diferenţele dintre bărbaţi şi femei în ceea ce priveşte rolurile jucate de aceştia
în viaţa cotidiană. Această tendinţă este des întâlnită la femeile foarte “feminine” şi la bărbaţii foarte
“masculini”. Nu implică în mod necesar un interes de natură sexuală. Mai degrabă, este recunoaşterea
faptului că examinatul este în mod acut conştient şi sensibil la discriminarea interpersonală şi socială
între sexe.
Homosexualitate (HOMO). Răspunsurile referitoare la orice activitate, relaţii sau descrieri
care fac referire la homosexuali fac parte din această categorie. Exemple: “Este un homo care vorbeşte
– ştii cum dau ei din mâini”. Experienţa clinică sugerează că acest tip de răspuns nu indică neapărat
existenţa unei homosexualităti active (deşi poate indica şi acest lucru), fiind asociat mai degrabă cu
interes sau fascinaţie faţă de relaţiile homosexuale. De obicei, aceste răspunsuri sunt însoţite de
comentarii ironice la adresa “homosexualităţii” care sugerează existenţa unui mecanism de apărare
împotriva sentimentelor şi înclinaţilor de acest gen. Ocazional, pacienţii care suferă de tulburări

17
psihosexuale şi de alte forme psihopatologice severe dau răspunsuri cu caracter homosexual evident:
”este un poponar care i-o freacă cuiva”.
Bani (MON). Mâna este vazută în relaţie cu bani. Exemple: “Ridică un bănuţ”, “Primeşte
restul”, “Împătureşte o hârtie de un dolar”. Acest tip de răspuns apare în cazul indivizilor care sunt
preocupaţi de bani sau/şi de lipsa lor. Există o corespondenţă între un răspuns – bani şi declaraţii de
genul: “Am nevoie de mai mulţi bani pentru a mă simţi in siguranţă”. Se întâlneşte în general în rândul
examinaţilor fără slujbă sau/şi în cazul celor recomandaţi de către oficiile de ocupare a forţei de muncă
pentru evaluarea psihologică.
Personificare (PERS). Se întâlneşte atunci când examinaţii se referă la ei sau la cunoscuţi
pentru a-şi justifica răspunsurile. “Mâna tatalui meu este gata pentru a explica cuiva ceva”, “Sunt eu
cu degetul julit”, “Am o prietenă care gesticulează aşa când vorbeşte”. Acest gen de răspuns este dat în
general de oameni egocentrici care sunt preocupaţi de propriile probleme şi cărora le vine greu să
privească lumea obiectiv, fără să se implice afectiv. Se întâlneşte atât la oamenii normali, cât şi la cei
bolnavi, mai des la isterici, personalităţi de tip borderline şi anumite tipuri de schizoizi. Personificarea
nu trebuie confundată cu “claritatea”. Aceasta este o însuşire calitativă rară, întâlnită aproape exclusiv
la cazurile de traumatisme cerebrale unde nesiguranţa şi perplexitatea forţează individul să se
raporteze la trecut pentru a se asigura atât pe ei, cât şi examinatorul de corectitudinea răspunsului
(“Arată ca un muncitor pe macara. Îi vedeam cand lucram în construcţii. Îşi ţineau mâinile în sus aşa.
Nu-i aşa?”).
Sine (SELF). Acest gen de răspunsuri apare atunci când activitatea este autodirecţionată.
Denotă interes pentru sine în defavoarea mediului inconjurator (Exemplu: “Să te baţi pe burtă”).
Aceste răspunsuri au fost numite internalizate (IN), dar “sine” pare o denumire mai potrivită. Termenul
a fost conscrat de către Dr. Janet L. Brown, care a observat existenţa acestei tendinţe de răspuns la
copiii adoptaţi. Un răspuns – sine reprezintă o inclinaţie către sentimente, plăceri şi activităţi care
derivă din sine şi nu de la ceilalţi oameni sau din mediul iîconjurator. Apare mai ales la copii; este
logic ca ei să fie mai axaţi pe sine decât pe altii. De aceea, atunci când acest tip de răspuns apare la
adulţi, denotă imaturitate.
Simbolism (SYM). Apare când un examinat asociază un înţeles abstract unei acţiuni sau
descrieri. Exemple: “Un dansator care face mişcări expresive pentru a simboliza bucuria creaţiei”,
“Este mâna unei mame care-şi îmbrăţişează copilul – pentru mine reprezintă iubire”, “Cruzime. Nu
este o mână adevarată, dar simbolizează putere şi agresivitate”. Deşi răspunsurile – simboliste par
foarte încărcate afectiv, ele sunt într-un fel detaşate. Ca o regulă generală, cu cât se investeşte mai
puţină energie în acţiune, cu atât mai mare este îndepărtarea afectivă (cu atât “emoţia” este mai
imaginară şi nedirecţionată către oamenii reali). Oamenii care dau multe răspunsuri de acest gen tind
sa fie introspectivi şi par idealişti, sensibili şi artişti. Simbolismul se întâlneşte adesea alături de
răspunsurile – neînsufleţite (Exemplu: “Mâna Mona Lisei. Este plină de pace şi linişte. Simbolizează
blândeţea”).

18
 CAPITOLUL III

INTERPRETAREA

Categoriile cantitative de evaluare:

Date de control:

Au fost obţinute utilizând un eşantion neclinic: 100 indivizi, dintre care 53 bărbaţi şi 47 femei.
Jumătate din eşantion era formată din studenţi de la o universitate vestică; cealaltă jumatate era
formată din indivizi care solicitaseră consiliere vocaţională sau de alt tip nepsihiatric. Eşantionul era
format din oameni cu vârste cuprinse între 17 si 60 de ani, cu o medie de vârsta de 23,91 şi cu un IQ
cu valori cuprinse între 85 şi 132, unde media era de 106,96. 15% din eşantion era reprezentat de
negri, 85% fiind caucazieni. Eşantionul era format în proporţie de 24% din persoane necăsătorite, 17%
persoane căsătorite, 9% divorţaţi, în timp ce jumatate din subiecţi nu şi-au declarat starea civilă.
Nivelul educaţional al eşantionului era cuprins între 8 si 16 ani de studiu, cu o medie de 12,03 ani.
Tuturor celor examinaţi le-a fost administrat testul proiectiv al mâinii în mod individual. Rezultatele
sunt prezentate în tabelul 2. Eroarea medie, mediana şi abaterea standard sunt calculate pentru fiecare
categorie în parte, pentru categoriile combinate şi pentru numărul total de răspunsuri.
Punctele critice de întrerupere sunt şi ele trecute în tabel. Ele reprezintă scorurile brute la care
frecvenţa cumulată pentru distribuţie a fost mai mare sau egală cu 84% şi mai mare sau egală cu 93%.
De exemplu, cel puţin 84% dintre subiecţi au obţinut un scor afectiv mai mic sau egal cu 2 şi cel puţin
93% au obţinut un scor afectiv mai mic sau egal cu 3. Un individ care a dat mai mult de 3 răspunsuri-
afective poate fi considerat ca având un numar excesiv de răspunsuri de acest fel. Mai mult, cel puţin
84% din eşantion nu au dat răspunsuri – infirm şi 93% au dat un astfel de răspuns sau nici unul. Un
individ care dă mai mult de un răspuns – infirm poate fi examinat în continuare utilizând tehnicile
suplimentare de evaluare.
Rata tipică de răspunsuri pentru fiecare dintre categoriile de evaluare (vezi tabelul 2) include
scoruri brute la care frecvenţa cumulativă este cel puţin 7% din limita inferioară a ratei şi mai mare sau
egală cu 93% din limita superioară a ratei. Un individ normal dă, de exemplu, între 1 si 6 răspunsuri –
comunicare, între 1 şi 7 răspunsuri – active şi între 0 şi 2 răspunsuri – tensiune.
Indicatorii critici pentru grupul de control sunt cei care evaluează categorii definitorii pentru
comportamentul patologic (răspunsuri ce se încadrează în categoriile Neadaptat şi Retragere). Un
individ normal dă, în genere, puţine răspunsuri tip “infirm” şi “tensiune” şi nici un răspuns – frica.
Dacă există mai mult de 3 răspunsuri – neadaptat sau de tip retragere, înseamnă că există unele
probleme. În genere, indivizii nu dau răspunsuri de tip descriere, ciudate sau eroare. Un subiect care dă
astfel de răspunsuri trebuie examinat utilizând alte instrumente de diagnostic.
Aceste date de controle îmbunătăţesc tabelul prezentat în anexa fostului manual de interpretare
a testului mâinii (Wagner, 1978a). Tabelele mai vechi erau limitate în sensul că prezentau doar
scorurile mediane sau medii şi cartilele. Le lipseau, de asemenea, completitudinea şi
reprezentativitatea. Compilate de mai mulţi cercetători independenţi, tabelele acoperă o arie largă de
subgrupuri de populaţie, incluzând preşcolari şi şcolari mici; copii cu handicap (dislexie, handicap
neurologic, handicap mental); delincvenţi juvenili; ingineri şi tehnicieni; poliţişti; adulţi cu handicap
(retardaţi, traumatisme cerebrale, pacienţi ai unor centre de sănătate mentală); indivizi aparţinând unor
grupuri interculturale (Australia, Guam, Japonia ăi India).
Datele de control existente în acest manual revizuit oferă informaţii mai exacte. În plus,
Capitolul 5 prezintă mai multe studii referitoare la diverse grupuri (grupuri clinice, copii şi grupuri
interculturale) care pot fi de real ajutor în interpretarea rezultatelor testului. De asemenea, noi date au
fost strânse separat pe 11 grupe de diagnostic în sprijinul stabilirii unui diagnostic diferenţial. Aceste
date sunt prezentate în capitolul 4.

19
 Interpretarea pe categorii:
I. Răspunsuri interpersonale. Se referă la relaţiile cu ceilalţi oameni. Sunt văzute ca fiind
tendinţe comportamentale deschise, şi nu procese imaginare. Totuşi, dacă mişcările interpersonale sunt
interzise, este posibil ca ele să fie reprezentate imaginar, în ficţiune. Lipsa răspunsurilor interpersonale
poate fi dovada faptului că individul duce lipsă de roluri interpersonale. Un număr ridicat de
răspunsuri interpersonale defineşte individul interesat de, sensibil la şi care interacţionează cu ceilalţi.
La naştere, individul este înconjurat de persoane familiare care îi sunt necesare pentru
supravieţuire. Persoana în devenire învaţă să interacţioneze cu ceilalţi şi, prin intermediul unei
combinaţii de satisfacţii psihologice şi feedback experienţial, aceste interacţiuni sunt modificate şi
cristalizate în stiluri individuale de comportament. Astfel, comportamentele interpersonale sunt
necesare pentru întreţinerea unor relaţii normale, iar absenţa răspunsurilor interpersonale are o
conotaţie negativa în acest sens. Într-o populaţie normală, puţini indivizi dau mai puţin de 4 răspunsuri
interpersonale, în general ei dând între 4 şi 12 răspunsuri de acest tip (vezi tabelul 2).
Un individ normal dă în mod obişnuit o varietate de răspunsuri interpersonale, deoarece pentru
fiecare situaţie există un mod diferit de abordare interpersonală. Cateodată, tendinţele interpersonale
sunt dominate de atitudini stereotipe care indică o inhibare a examinatului. În genere, indivizii indecişi
şi hiperidealişti dau o mare varietate de răpunsuri interpersonale. Datorită varietăţii de răspunsuri
interpersonale posibile, această categorie a fost împărţită în 6 subcategorii cantitative de evaluare:
Afectivitate, Dependenta, Comunicativitate, Extraversie, Conducere şi Agresivitate.
Afectivitatea, Dependenta şi Comunicativitatea sunt considerate categorii sociale pozitive, care
implică existenţa unui anumit grad de grijă faţă de respectarea drepturilor şi privilegiilor altora. Aceste
categorii sunt considerate ca fiind roluri sociale mai folositoare decât celelalte, existenţa lor
presupunând mai multe şanse de reuşită. Conducerea şi Agresivitatea sunt considerate categorii sociale
negative deoarece drepturile celorlalti sunt văzute ca fiind neimportante, ignorate sau atacate.
Răspunsurile exhibiţioniste sunt neutre, ele depinzând mult de context şi de mediu în ceea ce piveşte
succesul sau insuccesul unui rol interpersonal. În eşantionul de control, circa 22% din răspunsurile
interpersonale au fost gen Afectivitate, 4% dependenţă, 34% comunicativitate, 7% exhibitioniste, 19%
conducere şi 14% agresivitate.
1. Afectivitatea pare a fi una dintre cele mai dezirabile categorii interpersonale. Pe masurş ce
un copil se maturizeazş, persoanele familiare sunt investite cu sentimente pozitive deoarece sunt
persoane care satisfac nevoile copilului. O persoană afectuoasă ii place pe ceilalţi pentru că aceştia l-
au recompensat într-un fel sau altul în trecut. Este posibil ca, pe măsura ce individul se dezvoltă,
afectivitatea să devină un stil de comportare şi o metodă de satisfacere a nevoilor. Persoanele afective
se implică în relaţii plăcute în care există un schimb reciproc de sentimente şi atitudini pozitive care le
permite să se înţeleagă bine cu ceilalţi. Ele dau şi primesc afecţiune, părând celorlalţi persoane
prietenoase şi de treabă. Astfel, răspunsurile afective sunt pozitive în ceea ce priveşte adaptarea la
mediu şi la ceilalţi.
2. Răspunsurile – dependenţă sunt date de obicei de către cei care au nevoie de ceilalţi.
Aceste persoane sunt dornice de a se subordona altora pentru a primi protecţie şi grijă din partea lor; se
asociază cu alţii pentru a profita de ei. Astfel de persoane sunt în general profitoare şi imature. Ca în
cazul răspunsurilor – conducere, răspunsurile – dependenţă implică existenţa unei relaţii
unidirecţionate şi a dorinţei de a influenţa altă persoană fără să existe reciprocitate. Răspunsurile –
dependente implică de asemenea un anumit grad de inferioritate psihologică şi dorinţa de a se împăca
cu cineva pentru a primi o răsplată. Deoarece există o oarecare grijă pentru drepturile altora,
răspunsurile – dependente sunt considerate a fi social pozitive. Subiecţii care dau multe răpunsuri de
acest tip sunt oameni care aşteaptă mult de la ceilalţi, considerându-i esenţiali pentru bunăstarea lor şi
pot dezvolta o relaţie dependentă faţă de terapeut.
3. Răspunsurile – comunicative sunt date de subiecţi care-şi manifestă tendinţele de
relaţionare prin angajarea în schimburi informaţionale reciproce cu ceilalţi. Acest tip de răspuns a fost
cel mai des întâlnit răspuns interpersonal în cadrul grupului de control. Toate răspunsurile
interpersonale implică existenţa comunicării într-un anumit grad. Totuşi, în cazul unui răspuns –
comunicativ discuţia şi conversaţia sunt scopuri în sine şi totodată mijloace de atingere a scopurilor
propuse. Răspunsurile – comunicative presupun încrederea în ceilalţi pentru a răspunde în mod
adecvat informaţiilor primite, fiind considerate din această cauză răspunsuri social pozitive.

20
Schimburile informative presupun existenţa unei recunoaşteri a ideilor şi nevoilor altora, precum şi a
atentiei îndreptate asupra acestor idei şi nevoi. Profesorii par a fi predispuşi a da raspunsuri de acest
tip. Cu toate astea, acest gen de răspunsuri poate fi întâlnit în rândul tuturor tipurilor de subiecţi.
4. În cazul răspunsurilor – exhibiţioniste, indivizii derivă plăcerea din faptul ca primesc
atenţie din partea celorlalţi. Este posibil ca o persoană de acest tip să fi fost recompensată în copilărie
pentru că a “fost cuminte” sau pentru că dădea dovadă de unele însuşiri speciale şi aceste experienţe au
devenit caracteristici exhibiţioniste şi aşteptări. Nevoia de a fi lăudat şi de a se afla în centrul atenţiei
este o parte importantă a răspunsului exhibiţionist. Răspunsul poate indica de asemenea o varietate în
ceea ce priveşte cheltuiala de energie şi reciprocitatea. De exemplu, în “Mâna unei contese întinsă
pentru a fi admirată”, contesa nu face nimic pentru a fi admirată şi nici nu oferă ceva în schimbul
acestei admiraţii. Însă, în “Mâna lui Eddie Cantor când dansează”, dansatorul cheltuieşte multă energie
şi oferă audienţei ceva în schimbul admiratiei.
Subiecţii care dau răspunsuri – exhibiţioniste tind să fie egocentrici şi individualişti şi par a
arăta că trebuie iubiţi pentru că sunt deosebiţi. Exhibiţionismul este neutru din punct de vedere social.
Politicienii, profesorii, actorii, fotomodelele şi toate genurile de indivizi cu grade variate de adaptare
pot fi exhibiţionişti. Natura calitativă a răspunsului – exhibiţionist şi a testului în totalitate trebuie
evaluată pentru a determina cât de mult şi în ce grad există extraversie în cadrul personalităţii
manifeste. Subiecţii care dau multe răspunsuri de acest tip, au nevoie de condiţii speciale pentru a-şi
optimiza comportamentul. Astfel, tendinţele exhibiţioniste presupun un efort crescut de adaptare a
individului.
5. Răspunsurile – conducere indică faptul că persoana şi-a dezvotat un mod propriu de a-şi
atinge scopurile prin dominare şi control. Scopul conducerii altora nu este din dragoste sau ură, ci doar
din nevoia de control. Oamenii directivi văd lumea ca având nevoie de a fi manipulată şi organizată;
scopurile pot fi atinse fără a se implica prea mult afectiv. Aceste persoane îi conduc, îi folosesc pe
ceilalţi pentru a-şi satisface nevoile, fără să aibă nici un fel de sentimente faţă de ei. Indivizii directivi
sunt persoane neinteresante care pierd avantajele şi dezavantajele relaţiilor interpersonale afective.
Totuşi, indivizii care nu au calităţi de lider pot fi nepotriviţi pentru a realiza ceva în viaţă, chiar dacă
posedă alte însuşiri demne de a fi luate în seamă, aşa că existenţa unui anumit număr de răspunsuri –
directive poate semnifica un avantaj.
6. Indivizii care dau multe răspunsuri – agresive îi pot înspăimânta sau irita pe ceilalţi. În
anumite situaţii pot fi foarte eficienţi în atingerea unui scop, pentru că nu-şi fac griji că i-ar putea răni
pe ceilalţi (nu au scrupule). Indivizii normali dau un număr limitat de răspunsuri de acest gen,
amestecate de obicei cu răspunsuri interpersonale pozitive. Totuşi, când agresivitatea devine o
trăsătură exclusivă de personalitate, persoanele sunt adesea antisociale, îi rănesc pe alţii voluntar şi
intenţionat şi nu îşi pot atinge scopurile propuse.

II. Răspunsuri de mediu. Reprezintă atitudini generalizate la adresa lumii impersonale. De

exemplu, “O mână care lucrează în grădină” nu reprezintă neapărat pasiunea subiectului pentru
gradinărit (deşi poate reprezenta şi acest lucru), ci sugereaza mai degrabă voinţa de a atinge un scop ce
priveşte mediul înconjurător. Astfel, mediul înconjurător este definit ca fiind format din sarcinile,
scopurile şi activităţile ce nu implică interrelaţionare pe care individul le consideră importante pentru
supravieţuire şi bunăstare. Răspunsurile la Testul Mâinii arată examinatorului gradul în care subiectul
este interesat de activităţile externe, precum şi nivelul de energie pe care doreşte să-l investească în
rezolvarea lor. Totuşi, aceste răspunsuri nu pot explica natura specifică a acestor activităţi.
Indivizii cu grave tulburări psihice dau de obicei foarte multe răspunsuri de acest gen. Este o
tentativă de a se integra, subiectul simţindu-se mai ataşat de “lucruri” decât de oameni. Pe de altă
parte, oamenii normali dau în general un număr egal de răspunsuri de mediu şi de răspunsuri
interpersonale, deşi în cazul grupului de control s-a observat dominanta raspunsurilor interpersonale.
Indivizii normali dau intre 4 si 12 raspunsuri interpersonale si intre 2 si 9 raspunsuri de mediu.
Inegalitati in ceea ce priveste raspunsurile de mediu: proportia raspunsurilor interpersonale poate fi
interpretata ca semnificand variatii concomitente in sfera interesului psihologic si implicare in relatiile
interpersonale in defavoarea celor de mediu. Punerea accentului pe rapunsurile de mediu nu indica
neaparat neadaptarea deoarece raspunsurile interpersonale sunt de asemenea prezente. Multe persoane
bine adaptate pot avea relatii interpersonale de succes chiar daca nota bruta la categoria Interpersonal

21
este scazuta; se inteleg foarte bine cu ceilalti, urmarind in acelasi timp atingerea unor scopuri de mediu
mai importante din punct de vedere psihologic. Deoarece pot sa nu fie implicati in neintelegerile
interpersonale, se crede despre ei ca poseda o profunzime si o intelegere interpersonala mult mai mare
decat au in realitate.
Raspunsurile de mediu sunt impartite in 3 categorii cantitative specifice de evaluare. Cele trei
categorii difera intre ele in functie de cantitatea si tipul de energie investita in atingerea unui scop. In
cazul grupului de control, aprox. 15% dintre raspunsurile de mediu sunt raspunsuri – achizitie, 72%
sunt raspunsuri – active si 13% sunt raspunsuri – pasive.
1. Raspunsurile – achizitie reprezinta capacitatea cuiva de a lupta pentru a atinge scopuri
importante, insotita de sentimentul subiectiv de dorinta care acompaniaza astfel de aspiratii. Asemenea
raspunsuri semnifica dorinta de autoperfectionare. Cei care tind spre un statut mai ridicat, putere sau
obtinerea mai multor cunostinte dau de obicei astfel de raspunsuri. Raspunsurile achizitie difera de
cele active prin aceea ca scopul este perceput ca greu de atins sau indepartat, astfel ca exista o anumita
tensiune implicata in atingerea scopului. Indivizii care dau multe raspunsuri – achizitie tind sa-si
fixeze scopuri inalte si sa se autoperfectioneze continuu. Astfel de persoane pot avea depresii
intermitente deoarece zbaterea lor neintrerupta implica existenta unor esecuri ocazionale. Nu este usor
de determinat scopul cotidian real al raspunsurilor – achizitie. Atletii, agentii imobiliari si oamenii de
stiinta dau cu totii raspunsuri – achizitie, desi scopurile lor difera.
2. Raspunsurile – active sunt cel mai des intalnite raspunsuri de mediu si sunt date in general
de subiecti implicati in realizari constructive. Din punctul de vedere al societatii, realizarile acestor
indivizi pot parea neinsemnate, obisnuite sau chiar antisociale. De exemplu, un zidar, un muncitor si
un hot profesionist pot da cu totii raspunsuri – active chiar daca scopul spre care isi directioneaza
efortul fiecare dintre ei difera enorm. In cazul acestor raspunsuri, conteaza gradul de implicare
psihologica in actiune, activitatea fizica care o insoteste jucand un rol secundar, desi complementar.
Cateodata, natura fizica a activitatii reiese din continutul raspunsului, dar nu se intampla intotdeauna
asa. De vreme ce pentru a avea succes in viata este nevoie de acordarea unei oarecare atentii factorilor
impersonali, mai multe raspunsuri – active ar trebui date de indivizii normali. Numai in cazuri
exceptionale, un individ poate sa nu dea nici un raspuns – activ si totusi sa fie eficient din punctul de
vedere al mediului inconjurator.
3. Subiectii care dau multe raspunsuri – pasive sunt mai mult pasivi decat activi. Totusi,
existenta unui singur raspuns – pasiv nu reprezinta neaparat ca persoana respectiva este inactiva.
Subiectii care dau raspunsuri – achizitie si unul sau doua raspunsuri – pasive pot da dovada de multa
energie, urmata de perioade de inactivitate. Un raspuns – pasiv semnifica faptul ca macar o perioada
de timp subiectul va dori si va accepta sa ramana pasiv, psihologic sau fizic. Cu cat exisa mai multe
raspunsuri de acest gen, cu atat subiectul este mai inclinat catre situatii care sa-i solicite mai putin
efort. Un procentaj mare de raspunsuri pasive intr-un singur protocol este rar intalnit.

III. Raspunsuri – inadaptate. Reprezinta dificultatea in a indeplini cu succes o activitate din

cauza unei slabiciuni interioare si/sau a limitarilor exterioare. Subiectul este de obicei cel putin partial
constient de aceasta dificultate. In grupul de control s-au intalnit putine raspunsuri de acest gen. In
general, un individ normal da cel mult trei astfel de raspunsuri. Pentru cei care dau mai mult de trei
raspunsuri de acest tip este nevoie de o examinare mai atenta.
Raspunsurile – inadaptate se nasc dintr-un esec in atingerea scopurilor. Indivizii normali care
sufera de stres, sentimente de nedaptare sau frica pot da un numar mic de astfel de raspunsuri. Deci,
raspunsurile de acest tip in cazul unui subiect normal indica existenta unor dificultati de adaptare. Este
necesara existenta a mai multor simptome pentru o investigare mai atenta. Daca se dau 3 sau mai
multe raspunsuri – inadaptate si sunt prezenti si alti indicatori calitativi, pot exista tendinte nevrotice.
Raspunsurile – inadaptate sunt probabil cel mai bun indicator pentru nevroze. Este important
totusi sa se ia in calcul si alti indicatori, cum ar fi numarul total de raspunsuri, viteza cu care sunt date
acestea, absenta sau prezenta raspunsurilor – retragere, precum si a raspunsurilor interpersonale
pozitive si negative si a celor de mediu. Daca celelalte semne sunt pozitive, tind sa amelioreze
implicatiile negative ale raspunsurilor – inadaptate. Raspunsurile de acest tip sunt impartite in trei
subcategorii cantitative de evaluare: Tensiune, Infirm si Frica. Indivizii normali care dau raspunsuri –

22
inadaptate tind sa dea mai multe raspunsuri – tensiune (64%) decat raspunsuri – infirm (28%) sau
raspunsuri – frica (8%).
1. Raspunsurile – tensiune indica o utilizare in exces a energiei pentru a obtine un lucru
minor. In cazul grupului de control, raspunsurile – tensiune au fost cel mai des intalnite dintre toate
raspunsurile – inadaptate. Exemple: “Un pumn inclestat”, “O mana agatata de un munte”, “O mana
incarcata cu tensiune nervoasa”. Raspunsurile de acest gen exprima o suprimare partiala si/sau irosire
de energie in conditii de stres interpersonal si/sau de mediu. Aceste raspunsuri pot fi date de indivizi
normali care isi suprima sau irosesc tendintele de actiune.
2. In cazul raspunsurilor – infirm, subiectul isi proiecteaza propriile lipsuri si nepotriviri
psihologice asupra mainii, deformand-o. In unele cazuri, nepotrivirea psihologica poate fi legata de
dizabilitati fizice reale, dar in totalitatea cazurilor este un sentiment subiectiv proiectat in raspunsul
subiectului. Raspunsurile – infirm pot reprezenta multe tipuri de inferioritati (de ordin intelectual,
emotional, fizic) si grade de incapcitate (de la o mana artritica la o mana moarta). Distinctiile de ordin
calitativ sunt importante pentru a evalua cum trebuie un raspuns – infirm.
3. Raspunsurile – frica reprezinta teama de rani psihologice si/sau fizice. Experientele fobice
in legatura cu alti indivizi sau situatii sau ostilitatea interiorizata a subiectului pot duce la producerea
de raspunsuri de acest gen. Raspunsurile de acest tip reflecta o temere reala privind amenintari asupra
integritatii individului. In general, raspunsurile – frica au o semnificatie patologica mai mare decat
raspunsurile – tensiune sau cele infirm. In cazul raspunsurilor – frica interpretarea calitativa are o
importanta foarte mare. Acest tip de raspunsuri este cel mai putin intalnit dintre raspunsurile –
inadaptate.

IV. Raspunsuri – retragere. Reprezinta retragerea din viata sociala. Un individ adaptat isi
dezvolta modele de comportament care il ajuta sa se integreze satisfacator in societate, in timp ce
capacitatea nevroticului de a se adapta este afectata de sentimente subiective de stres care il impiedica
sa comunice cu ceilalti si cu mediul. Persoana psihotica interactioneaza atat de greu cu alti oameni,
obiecte sau idei incat renunta total sau partial sa se implice in viata sociala.
Se presupune ca atat factorii organici, cat si cei psihologici duc la existenta unor conditii ce
produc o bresa in contactul cu realitatea si o functionare psihotica ulterioara. Din punct de vedere
organic, orice defect, orice slabiciune care ii interzice individului sa se adapteze la provocarile vietii
cotidiene poate duce la reorientarea lui catre un tip primitiv de adaptare. Din punct de vedere
psihologic, dezvoltarea unor roluri de viata acceptate de societate este necesara pentru a interreactiona
cu si a obtine satisfactii de la lumea reala. Orice experiente negative (traume emotionale specifice,
relatii interpersonale negative) pot duce la respingerea rolurilor de viata. Acesti indivizi se retrag deci
intr-o lume a lor, mai simpla, cu mai putine intamplari si cu mai putini stimuli. In general, in psihoze,
raspunsurile interpersonale sunt cele care dispar primele. In cazurile mai severe, lipsesc si raspunsurile
de mediu, iar in cazurile cele mai grave, se intalneste dominanta raspunsurilor – retragere.
In grupul de control nu s-au dat raspunsuri – retragere. Din acest motiv, indiferent de numarul
total de raspunsuri, oricate raspunsuri – retragere s-ar da, acest lucru are implicatii patologice, iar un
protocol in care exista cel putin un raspuns – retragere, mai ales daca acesta este unul ciudat, trebuie
privit cu grija.
Raspunsurile – retragere se impart in 3 tipuri de raspunsuri cantitative: descriere, ciudat si esec.
Aceste raspunsuri difera in functie de gradul de retragere pe care il exprima.
1. Raspunsurile – descriere reprezinta o reactie slaba si precauta la realitate. Acest tip de
raspuns se intalneste cel mai des in cazul schizofrenicilor internati, dar si in cazul nevroticilor, al
retardatilor si foarte rar in cazul indivizilor normali.
Este important sa se ia in calcul calitatea raspunsului – descriere pentru a se putea da un
diagnostic diferential. De exemplu, in cazul retardatilor sau al schizofrenicilor internati, descrierile
sunt scurte, stereotipe, in timp ce subiectii normali, nevroticii sau schizofrenicii tratati la domiciliu pot
da descrieri mai elaborate ce contin sentimente (o mana blanda, linistitoare). Raspunsurile – descriere
elaborate reflecta stari emotionale unice, in timp ce raspunsurile – descriere simple reprezinta o
incercare de a se adapta realitatii prin renuntarea la spontaneitate si individualitate. In evaluarea
acestor raspunsuri, trebuie facuta o distinctie calitativa intre descrierile adjectivale si cele
substantivale. Un raspuns de genul: “Mana unui taran batran cu tendoanele si muschii vizibili din

23
cauza muncii grele” da dovada de mai multa inteligenta si constienta decat raspunsul saracacios: “Este
doar o mana stanga”. In general, cu cat un raspuns este mai stereotip si simplu, cu atat socul realitatii
este mai profund si retragerea din fata realitatii mai mare.
2. Raspunsurile – bizare (ciudate) sunt cele mai grave dintre toate raspunsurile – retragere.
Subiectul ignora partial sau complet reprezentarea grafica a mainii, proiectandu-si perceptiile autistice
si ilogice asupra mainii. Indivizii normali nu dau raspunsuri – bizare; chiar si existenta unui singur
raspuns de acest gen este o dovada de patologic. Acest tip de raspuns apare la schizofrenicii aflati in
mijlocul unui episod psihotic sau care prezinta simptome psihotice (halucinatii vizuale si auditive).
Totusi, ca in cazul majoritatii indicatorilor privind patologicul, utilitatea raspunsurilor – bizare este
limitata din cauza lipsei lor de frecventa.
3. Raspunsurile – esec (ratare) reprezinta incapacitatea subiectului de a fi atent la cartonase
sau de a raspunde la ele. Acest tip de raspuns poate aparea in toate grupurile, dar mai putin frecvent in
cazul subiectilor normali. Raspunsurile – esec reprezinta ambivalenta in ceea ce priveste comportarea
intr-o anumita situatie, tendinte disociative, o bresa in contactul cu realitatea sau incapacitatea de a
raspunde din cauza unor probleme organice. Esecurile au consecinte grave si nu trebuie privite cu
usurinta. Deteriorarea, nai ales cea organica, este evidentiata cand subiectul da mai multe raspunsuri
de acest tip.

SCORURILE PRINCIPALE
Raspunsuri:
Scorurile – raspuns se refera la numarul total de raspunsuri care au fost date, excluzand
raspunsurile – esec. Acest numar poate fi afectat de atitudinea verbala si comportamentala a
subiectului. Se presupune ca acesta a stabilit un raport satisfacator cu examinatorul si a urmat toate
procedurile de administrare a testului descrise in capitolul 2. Daca aceste doua cerinte nu au fost
indeplinite, raspunsurile pot reflecta reactiile subiectului in raport cu examinatorul si cu situatia de
testare si nu performantele sale reale.
Acest scor reprezinta reactivitatea psihologica la stimulii externi. Un numar prea mic de
raspunsuri poate indica o lipsa de atentie la realitate sau o flexibilitate comportamentala scazuta. Un
numar mare de raspunsuri poate indica o nevoie compulsiva de a structura fiecare aspect al mediului
sau un debit obsesiv de idei pe care subiectul nu le poate controla in mod adecvat.
In general, un numar ridicat de raspunsuri este de preferat unui numar scazut de raspunsuri,
deoarece reprezinta un potential adaptativ mai mare. Pentru un individ normal, un scor – raspuns mai
mic de 10 este considerat scazut, in timp ce unul mai mare de 20 este considerat ridicat, chiar si in
cazul indivizilor cu o inteligenta medie. Un numar destul de mare de raspunsuri poate schimba, intr-o
anumita masura, consecintele prezentei raspunsurilor – inadapatate. De exemplu, un protocol care
contine 3 raspunsuri – inadaptate intr-un total de 10 raspunsuri indica de obicei o tulburare mai mare
decat un protocol care contine 3 raspunsuri – inadaptate intr-un total de 15.

Media experientei
Acest indicator estimeaza in general natura si dispunerea energiilor psihologice ale unui
individ. Este vorba de media scorurilor interpersonale, ale celor de mediu, inadaptate si de retragere.
Intr-un protocol normal, scorurile interpersonale si de mediu trebuie sa fie aproximativ egale si sa
reprezinte cel putin 90% din numarul total de raspunsuri. In cazul grupului de control s-a observat o
medie a experientei de 8:5:1:0. Multe variatii normale pot aparea pornind de la aceasta medie. Natura
interactiva a mediei experientei ofera multe posbilitati in ceea ce priveste evaluarea unicitatii
personalitatii normale si a componentelor compensatorii si patologice ale personalitatilor bolnave.
Media experientei trebuie interpretata in stransa legatura cu trecutul istoric si relational al
individului. Aparentele nepotriviri intre comportamentul manfest si raspunsurile la Testul Mainii vor
disparea atunci cand se iau in calcul circumstantele de viata suportive sau nu. Un individ normal ce
trece printr-o perioada foarte stresanta poate da raspunsuri – inadaptate ce indica existenta unei
tendinte nevrotice chiar daca comportamentul manifest ramane normal. Pe de alta parte, situatiile

24
nefavorabile din viata unui individ pot avea ca rezultat un comportament manifest care pare a fi mai
rau decat indica media experientei. De exemplu, unii delincventi dau protocoale destul de intacte
(“imaculate”) la Testul Mainii atunci cand comportamentul lor agresiv este mai degraba rezultatul unui
mediu nesanatos decat al unei personalitati inraite. Interpretarile acestei medii sunt bineinteles pasibile
de a fi modificate de alti indici cantitativi si calitativi. O medie a experientei normala nu ar trebui sa
indice adaptare daca scorul interpersonaal este compus numai din raspunsuri – agresive. Astfel, trebuie
sa se tina seama de interdependenta scorurilor si raspunsurilor la Testul Mainii.
Pe masura ce scorul inadaptat creste, scorul interpersonal si cel de mediu tinde sa scada.
Raspunsurile – retragere maresc mai mult posibilitatea existentei unui comportament inadaptat. Acest
lucru devine foarte important in cazul in care raspunsurile – retragere se inmultesc, in timp ce
raspunsurile interpersonale si de mediu scad. In psihoze, numarul raspunsurilor interpersonale scade
vertiginos si numarul raspunsurilor - retragere creste. Numarul raspunsurilor de mediu poate ramane
acelasi, indicand faptul ca individul si-a mentinut mecanismele marginale de adaptare la mediu prin
concentrarea asupra aspectelor practice ale vietii, care nu prezinta nici o amenintare pentru el.
Asemenea indivizi pot fi capabili de a realiza activitati cotidiene obisnuite (sa spele, sa se imbrace) dar
nu pot face fata stresului interpersonal. Cateodata, apar protocoale care contin aproape numai
raspunsuri de mediu. Indivizii care realizeaza astfel de protocoale se confrunta cu procese psihotice,
percepand doar o realitate impersonala. Pe de alta parte, protocoalele care nu contin nici un raspuns de
mediu apartin in general unor indivizi incapabili de a face fata rutinei.
Protocoalele Testului Mainii trebuie evaluate ca un intreg si nu doar categorie cu categorie.
Scorurile si categoriile Testului sunt interactive. De exemplu, interesul si grija fata de oameni reies din
categoria interpersonala. Cu toate astea, daca scorul de mediu este scazut raspunsurile interpersonale
pot fi disipate in fictiune. Daca scorul inadaptat este ridicat, raspunsurile interpersonale pot fi
interferate de procese nevrotice. Daca sunt multe raspunsuri – retragere, exista segmente mari de
realitate in care subiectul nu poate functiona efectiv. In fine, daca protocolul este format in foarte mare
parte din raspunsuri –interpersonale, se poate ca subiectul sa suprapersonalizeze fiecare eveniment.
Un numar ridicat de raspunsuri de mediu indica existenta unui interes efectiv asupra aspectelor
impersonale ale vietii si ale muncii. Daca, totusi, numarul raspunsurilor – interpersonale este scazut,
un scor de mediu ridicat poate indica mai degraba compulsivitate decat practicalitate. O personalitate
rigida poate fi sugerata de existenta unor scoruri inadaptate si de mediu ridicate; saracirea severa a
personaliatii este indicata de prezenta unui scor retragere ridicat.
Un scor inadaptat ridicat poate sugera existenta unui tip de nevroza dar nu este la fel de negativ
daca este contrabalansat de existenta unui numar suficient de raspunsuri interpersonale si de mediu.
Prezenta unor raspunsuri de acest gen poate indica existenta unor resurse inconstiente ale subiectului
ce pot fi exploatate in decursul terapiei. Daca raspunsurile inadaptate sunt insotite de multe raspunsuri
retragere, tabloul diagnostic devine mai complicat. In acest caz, poate fi vorba ori de o nevroza severa
ori de de o psihoza partial acunsa sub mecanismele nevrotice de aparare.
Un scor retragere mare este intotdeauna patologic si devine in special patologic atunci cand
numarul raspunsurilor interpersonale scade. Cand alaturi de raspunsurile retragere raman numai cele
de mediu, poate fi vorba de o psihoza caracterizata prin incercari limitate de a se agata de realitate prin
intermediul rutinei si al comportametului stereotip. Un amestec de raspunsuri retragere si inadaptate
reflecta adesea faptul ca subiectul este constient de starea sa mentala anormala si poate indica existenta
unei psihoze cu aparenta nevrotica.

Media extraversiei
Este unul dintre cei mai importanti indicatori de anticipare ai Testului Mainii. Aceasta medie
este definita ca fiind proportia raspunsurilor interpersonale dezirabile din punct de vedere social
(afectivitate+dependenta+comunicare) si a celor mai putin dezirabile (conducere+agresivitate). Grupul
de control a obtinut o medie a extraversiei de aproximativ 5:3. Totusi, chiar si intr-o populatie normala,
aceasta medie va varia.
Aceasta medie a fost folosita pentru a anticipa comportamentul agresiv manifest. S-a
descoperit ca raspunsurile – frica nu impiedica intotdeauna manifestarea comportamenetelor
antisociale, asa cum se credea. Cateodata, mai ales atunci cand scorul frica devine pronuntat,

25
 anxietatea subiectului devine atat de acuta incat subiectul da si mai multe raspunsuri – agresive. Din
aceasta cauza, numarul raspunsurilor – frica nu este inclus in media extraversiei.
Trebuie notat ca raspunsurile tensiune si infirm pot indeplini aceleasi functii ca si raspunsurile
– frica in cea ce priveste tendintele agresive latente. Uneori, expresiile comportamentale agresive pot
scadea, dar pe masura ce scorul inadaptat creste, rolul lor in inhibarea comportamentului devine
dubios si poate influenta manifestarea comportamentului.
Mai multe studii referitoare la utilizarea mediei extraverte in anticiparea comportamentului
agresiv (vezi cap. 5 pentru mai multe detalii) au convertit media de extraversie intr-un scor de
extraversie. Acest scor se obtine scazand suma raspunsurilor afective, comunicative si dependente din
suma raspunsurilor directive si agresive. Majoritatea studiilor au aratat ca acest scor este un indicator
folositor pentru determinarea probabilitatii producerii comportamentului manifest si, in unele cazuri,
cantitatea de violenta exteriorizata prin comportament.
Media extraverta poate fi interpretata dupa cum urmeaza: cu cat suma raspunsurilor directive si
agresive este mai mare decat suma raspunsurilor afective, dependente si comunicative, cu atat mai
mult ne putem astepta la un comportament manifest antisocial. Aceasta medie nu poate fi interpretat
insa mecanic ca un indicator al comportamentului manifest. In interpretarea acestei medii trebuie luate
in considerare caracteristicile perceptelor agresive, masura in care tendintele comportamentale pot fi
umbrite temporar sau permanent de patologie, mediul inconjurator constringator si alte elemente
calitative.

Scorul patologic
Scorul patologic este o aproximare convenabila a gradului de psihopatologie existent la un
subiect. Este un scor compus prin adunarea scorului inadaptat cu dublul scorului retragere. Grupul de
control a obtinut un scor patologic mediu de 1,22 (SD=1,31). Cel putin 84% din esantion are un scor
patologic mai mic sau egal cu 2 si cel putin 93% din esantion are un scor patologic mai mic sau egal
cu 3.
Acest scor nu trebuie interpretat prea rigid deoarece alti indici cantitativi si calitativi pot
evidentia tulburari psihologice chiar daca scorul patologic este scazut. Cu toate astea, acest scor ofera
o idee generala in ceea ce priveste existenta unui anumit grad de patologie. In general, un scor
patologic mai mare decat 3 poate indica existenta unei tulburari psihice usoare, in timp ce un scor
patologic mai mare decat 5 indica existenta unor tulburari psihice mai profunde.

Media de timp a răspunsului iniţial

Media de timp a răspunsului iniţial reprezintă o estimare a mediei timpului necesar
examinatului pentru organizarea şi verbalizarea unei percepţii. Când acest scor este ridicat, poate
indica unele dificultăţi în a face faţă situaţiilor cotidiene. Individul se poate simţi ameninţat de stimulii
înconjurători şi de aceea îi trebuie un anumit timp pentru a-i analiza şi pentru a declanşa un mecanism
de apărare pentru neutralizarea impactului acestora. Un scor foarte scăzut al MTRI poate indica un
subiect impulsiv care nu acordă suficient timp pentru analiza stimulilor şi care oferă un răspuns
adecvat (acceptabil).
Pentru adulţii normali, scorul la MTRI s-a plasat între 2 şi 20 de secunde cu o medie de 6,2 sec.
Scorurile înalte nu sunt semnificative pntru nici o grupă clinică specifică. Scorurile joase pot fi
întîlnite într-oi mare varietate de grupe diagnostice, cu precădere în cazurile de tulburare bipolară în
faza maniacală.

Diferenţa dintre scorurile înalte şi scorurile joase.

Diferenţa dintre scorurile înalte şi scorurile joase (H-L) reflectă intervalul maxim de timp al
răspunsului diferenţiat pe cele 10 planşe. Se consideră că o tulburare psihologică va putea fi
identificată într-o întârziere a răspunsului (de exemplu un „şoc de timp” la un anumit stimul). Cel mai
scăzut timp de reacţie (răspuns) reprezintă situaţia optimă, timpul de reacţie ce atestă nivelul de
anxietate al subiectului examinat. Cel mai scurt timp de reacţie (Low) este scăzut din cel mai lung
timp de reacţie (Hight) se obţine o măsură aproximativă a intertvalului timpului de şoc.

26
 Dacă se identifică o întârziere semnificativă, conştientizarea existenţei unor dificultăţi
emoţionale şi/sau intelectuale în a răspunde, este prezentă. Timpii de „reacţie şoc” prelungiţi pot să
ateste o stare de inadecvare la acţiunea unor stimuli provocativi. Semnificaţia timpilor de reacţie şoc
poate fi deseori dedusă din analiza calitativă a planşelor individului şi/sau a răspunsurilor sale (vezi
pag.32 pentru explicaţii suplimentare referitoare la şocul la planşe). În general, un timp de reacţie
prelungit survine la mai multe planşe şi nu numai la o singură planşă dintr-un protocol. Scorul H-L
poate astfel să reprezinte o măsură aproximativă a tulburărilor psihologice şi totodată a reacţiei
generale la stimuli nocivi. Timpul de reacţie-şoc de nivel mediu este de aşteptat să fie întâlnit la
subiecţii normali, un scor H-L între 4-30 sec. nu este anormal. Un scor H-L sub 3 sec. poate indica o
lipsă de precauţie şi circumspecţie, în timp ce un scor peste 30 de sec. poate fi aconsiderat ridicat.

Categoriile de scorare calitativă

Semnificaţia „conţinutului” rezidă din semnele calitative care se situează mai presus decât
inferenţele simple despre tendinţele de acţiune ample derivate din scorurile cantitative. Scorurile
cantitative sunt corelate cu metode de relaţionare la mediul interpersonal sau impersonal, în timp ce
scorurile calitative vizează mai mult tendinţele personale şi motivele ce se ascund în spatele acestor
tendinţe acţionale.
Ca regulă afirmaţiile referitoar ela tendinţele acţionale generale sunt mult mai semnificative
decât predicţiile unor evenimente specifice. Spre exemplu, „o mână care trage cu pistolul” poate fi luat
ca indicator al tendinţelor agresive; oricum, numai din acest unic răspuns nu se poate conchide că
subiectul a împuşcat sau că are intenţia să împuşte vreodată pe cineva. Cu toate acestea existe aspecete
calitative ale multor răspunsuri care folosesc în suplimentarea semnificaţiei scorurilor cantitative. Acte
agresive de violenţă primitivă şi nerestricţionată (de exemplu, „Înţeapă ochiul cuiva cu un ţurţure de
gheaţă”), spre exemplu indică un comportament ostentativ, antisocial. În cotarea acestui răspuns,
scorul calitativ „Grosolan” ar fi trebuit să fie adăugat la scorul cantitativ de la „Agresivitate”.

Date normative
Tabelul 3 adună scorurile calitative obţinute de eşantionul reprezentativ, incluzând mediile şi
deviaţiile standard pentru fiecare categorie, scorurile brute unde frecvenţa cumulativă este mai mare
sau egală cu 84% şi 93% şi intervalul tipic la scorurilor brute (frecvenţa cumulativă d ecel puţin 7% şi
mai mare sau egală cu 93%). Aşa cum se poate observa şi în tabel, ca tendinţă medie subiecţii dau
foarte puţine sau chiar deloc, răspunsuri calitative cotabile. Scorurile la categoriile Cilindric, Ascuns,
Repetitiv au fost rare, cu 93% din subiecţii eşantionului reprezentaiv care au formulat doar unul sau
nici unul din acest gen de răspunsuri. Categoria calitativă a „Imaturităţii” s-a extins cu o frecvenţă
considerabilă la nivelul grupului normativ, cu 84% dintre subiecţii având fiecare câte un răspuns de
„imaturitate”, fie nici un răspuns de acest gen şi 93% cu 2 sau mai puţine răspunsuri. Nici un alt gen
de răspuns care să poată fi clasificat într-una dintre categoriile calitative rămase nu a fost dat de cel
puţin 93% din eşantionul normativ.
Datele normative indică că deşi indivizii normali pot da răspunsuri ce pot fi calsificate în
categorii calitative, asemenea răspunsuri sunt rare. Prezenţa unui singur asemenea răspuns în
majoritatea cazurilor (de exemplu, „Negare”, „Grosolan”, „Sexual”), sau mai mult de un răspuns în
sfera „Cilindric”, „Evaziune”, „Imaturitate” şi „Repetiţie” poate indica prezenţa unei probleme
psihologice ce va putea fi investigată pe viitor.

Interpretarea pe categorii
Ambivalenţa – exprimă ezitarea şi ambivalenţa conectate cu expresia comportamentului cu care este
asociat. Implicaţia o constituie faptul că asemenea tendinţe acţionale au fost respinse sau doar parţial
soldate cu succes în trecut, motiv pentru care subiectul manifestă ezitare în exprimarea lor.
Răspunsurile ambivalente survin în aproximativ toatre grupele clinice.
Frazele stereotipe-sunt rare însă au conotaţii patogene pentru anumite tipuri de tulburări organice,
motiv pentru care merită notate. Reprezintă o tentativă slabă stereotipă de a induce familiaritate şi
structură în ceea ce poate reprezenta o sarcină dificilă şi derutantă pentru subiect.
Cilindric-sugerează o preocupare pentru aspectele sexualităţii masculine (de exemplu, penisul) şi
constituie una dintre puţinele categorii calitative care au fost validate prin cercetări (Wagner 1963,

27
1974). Asemenea răspunsuri au fost identificate la bărbaţii masturbatori cronici, bărbaţii homosexuali
şi la femeile cu probleme de identitate sexuală, însă acesta nu este simptomatic pentru nici una dintre
categoriile diagnostice existente.

Negare-are o interpretare similară cu ambivalenţa. În acest caz, oricum, o structură reactivă defensivă
poate fi identificată atâta timp cât tendinţa acţională este în mod explicit negată. Ca şi ambivalenţa,
negarea poate fi întâlnită în multe grupuri unde tendinţele acţionale nedorite sunt în mod conştient sau
inconştient negate.
Emoţie-indică o aparenţă de investiţie afectivă deosebită în răspuns. Nu implică neapărat emoţii
adânci şi autentice, de fapt, asemenea gen de răspuns apare cu precădere la indivizii ce manifestă
emoţii superficiale şi al căror Test al Mâinii are o preponderenţă mare a răspunsurilor personalizate (de
exemplu, „Aşa am dus eu buchetul meu de nuntă, eram aşa de fericită atunci”).
Grosolan-nu constituie un semn bun atâta timp cât denotă egocentrismul şi lipsa de respect pentru
drepturile altora. Este întâlnit cu precădere la indivizii cu tulburări psihopatologice şi tulburări
agresive de caracter.
Evaziune-reprezintă tendinţa de a ascunde sau de a denatura intenţiile adevărate ale individului.
Asemena gen de răspuns apare la grupurile de normali, dar este mai prevalent la grupurille clinice.
Oamenii care dau în mod delibarat răspunsuri evazive îşi propun să preîntâmpine expunerea anumitor
trăsături de personalitate, în general în scopul inducerii în eroare sau a manipulării celorlalţi.
Imatur-este frecvent întâlnit la copii şi scade pe măsura înaintării în vârsta cronologică şi/sau socială.
Interpretat în manieră sinceră denotă un anumit grad de imaturitare în relaţiile interpersonale.
Imaturitatea nu are neapărat o conotaţie negativă atâta timp cât poate fi deasemena asociată cu
exuberanţa, ingeniozitatea şi spontaneitatea caracteristice vârstei tinere. Indivizii care au mai multe
răspunsuri imature sunt mai puţin eficienţi în a face faţă responsabilităţilor adultului dar, dacă nu sunt
invadaţi de psihopatologie pot fi expansivi şi sociabili.
Putem considera că cu cât este mai mult îndepărtat „obiectul imatur” din adult cu atât mai
primitivă va fi tendinţa acţională a acestuia. În aceste condiţii putem constata o suprapunere între
răspunsurile de tip „Grosolănie” şi răspunsul de tip „Imatur”.
Un interes special îl reprezintă conjuncţia dintre răspunsul „imatur” şi răspunsul de tip
„agresiune” care de multe ori indică posibilitatea izbucnirii unui comportament agresiv într-un mod
inopinat şi violent într-o stare de semiconştienţă. Spre exemplu, un bărbat de 35 de ani care se simţea
într-un anume fel constrâns, deodată îşi asaltează soţia cu un tub de aspirator fiind la un pas de a o răni
mortal. Acesta a avut la Testul mâinii un singur răspuns agresiv, însă în lumina prezumţiei anterioare,
acea afirmaţie devine destul de semnificativă: „Pare ca o mână care striveşte o muscă”.
Impotent-este un răspuns rar întâlnit însă atunci când apare poate fi interpretat prin raportare la
protocol. Este simptomatic pentru problemele de ordin cognitiv şi poate fi asociat cu un nivel scăzut de
inteligenţă şi cu organicitate. Trebuie să se acorde o mare atenţie la examinare pentru a ne asigura de
impotenţa examinatului. O improvizaţie, o remarcă neserioasă la adresa dificultăţii testului nu ar trebui
confundată cu inadecvarea autentică.
Static-reprezintă tendinţele ruminative care tind să rămână pe plan imaginar şi să nu-şi găsească
finalizarea în comportament. Prin urmare, indică prezenţa unor procese ruminative subiective intense.
Acest gen de răspuns poate fi corelat cu inteligenţa în situaţia în care abilităţile mentale nu pot fi puse
în practică.
Mişcare-evocă eliberarea de excesul de energie acumulat şi este deseori asociat cu un comportament
neţintit, chiar antisocial. Răspunsul „mişcare” a fost iniţial identificat la pacienţii spitalizaţi care
manifestau inopinat în mod periodic izbucniri concretizate în activităţi fizice neprevăzute, acte de
indisciplină şi acte nedorite cum ar fi evadarea din cadrul instituţiei şi declanşarea unui atac de furie.
Acest gen de răspuns a fost totodată identificat la şcolarii hiperactivi şi la retardaţii mantal
instituţionalizaţi violenţi (Panek şi colab., 1999).
Oral-este indicativul unei orientări de dependenţă orală şi se întâlneşte mai frecvent printre copii,
dependenţii de droguri şi totodată în cazul personalităţii pasiv-dependente din categoria normalilor.
Perplexitate-poate să apară odată cu răspunsul „impotent” în acelaşi protocol şi are aproximativ
aceeaşi semnificaţie interpretativă (de exemplu, dificultate cognitivă). În raport cu răspunsul

28
„impotent”, trebuie să se acorde o mare atenţie în identificarea răspunsului „perplexitate” ca fiind cu
adevărat expresia reală a consternării şi că în acest fel sarcina este percepută ca fiind dificilă
necesitând căutări asidue pentru aflarea „răspunsului”.
Senzual-presupune că subiectului îi face plăcere să răspundă la test şi caută să ofere răspunsuri din arii
mai extinse de sensuri. Sunt răspunsurile date, în general, de subiecţii mai inteligenţi.
Sexual-este cea mai de încredere dintre toate categoriile calitative. Se rezumă la răspunsuri grosolane,
sexual nesimbolice şi apar la subiecţii preocupaţi de sex. Două sau mai multe asemenea răspunsuri
sunt considerate patologice. Când sexualitatea este scorată psihologul ar trebui să analizeze şi alte
semne ale psihopatologiei din cadrul protocolului atunci când apare inopinat în protocolul normalului.
Original-indică originalitate, creativitate şi inteligenţă. Acest gen de răspunsuri sunt rare şi ar trebui să
fie scorate numai de clinicienii cu o experienţă semnificativă în lucrul cu Testul mâinii, care să le
permită să recunoască respectivele răspunsuri ca fiind cu adevărat unice şi ieşite din comun. Scorul
cantitativ „Bizarerie” nu ar trebui alăturat scorului la originalitate atâta timp cât prin definiţie bizareria
constituie o înstrăinare de realitate.
Repetiţia-denotă existenţa unui repertoriu comportamnetal limitat şi totodată o lipsă de flexibilitate în
abordarea provocărilor vieţii. Repetiţiile sunt asociate deseori cu o inteligenţă limitată şi/sau leziuni
cerebrale. Cu cât numărul acestui gen de răspunsuri este mai mare cu atât mai probabil este acest gen
de diagnostic. Oricum, subiecţii cu probleme funcţionale care sunt preocupaţi cu frici specifice şi
îngrijorare pot persevera şi declanşa repetiţii. Prin urmare, este de recomandat să se încerce să se facă
deosebirea între repetiţia simplă, stereotipă, „A face cu mâna” şi presupunerea în plan individual, cum
ar fi „Mâna mea devine tensionată ca de fiecare dată când trebuie să vorbesc în clasă”. Semnificaţia
unei repetiţii poate fi uneori clarificată prin analiza întregului protocol şi prin examinarea stilului de
răspus.

Verbe, adjective şi substantive

Scorurile calitative sunt analizate pentru a îmbogăţii şi înfrumuseţa semnificaţia scorurilor
cantitative, şi se dovedesc a fi extrem de folositoare în direcţia aceasta. În acest fel, fără îndoială că
extind oportunităţile pentru interpretări calitative ulterioare. Este de cele mai multe ori mai folositor să
se facă diferenţierea între acţiunea puternică, directă, exprimată printr-un singur verb concis cum ar fi
în „Loveşte pe cineva în nas” şi mai mult tendinţele acţionale modificate cum ar fi „Se pregăteşte să
lovească pe cineva”. Primele sunt, bineânţeles, indicatorii siguri ai unui comportamnet exagerat. Când
în cadrul unui răspuns se renunţă la verb, aceasta poate indica faptul că acel comportament exagerat s-
a diminuat. Aceasta este implicaţia răspunsului „Descripţie”. În evaluarea răspunsului „descripţie” ar
trebui să se realizeze o distincţie calitativă între descrierile adjectivale şi cele substantivale (vezi pag.
21).

Analiza secvenţelor de răspuns

În adaos la examinarea răspunsurilor pentru a evidenţia semnificaţia calitativă, intrerpretările
se mai pot realiza şi pe baza analizei secvenţelor de răspuns din întregul protocol. Acest aspect este
exemplificat în Figura 4 (pag. 27). Acest bărbat de 58 de ani, cu o tulburare bipolară, aflat în faza
depresivă, exprimă în mod clar alternaţii ale stării de spirit trecând secvenţial de la dependenţă, frică,
agresivitate, afecţiune, activitate pentru ca în final să manifeste două eşecuri consecutive. Sunt de notat
deasemenea ritmurile timpilor de reacţie care trec periodic de la rapiditate la reacţii încete. Mai mult,
s-a constatat că anumite categorii de răspuns sunt uneori amânate până la ultimele planşe. De exemplu,
un subiect poate să dea majoritatea răspunsurilor de tip interpersonal până când ajunge la nivelul
planşei VIII sau IX şi apoi să dea un număr de răspunsuri active. Aceasta poate să însemne că relaţiile
cu oamenii pot să prevaleze în raport cu „obiectele” şi că problemele ambientale sunt tratate numai
după ce sunt rezolvate aspectele legate de relaţiile interpersonale.
Alte variaţii interesante care au fost observate în eşalonare, reprezintă creşterea sau
descreşterea numărului de răspunsuri date de la prima până la ultiam planşă. Creaşterea poate să indice
o măsură incipientă de precauţie pe care o adoptă subiectul urmată de o eliberare gradată de inhibiţii
pe măsură ce începe „încălzirea” examinatului. Descreşterea poate fi asociată cu un factor psihologic
de oboseală.

29
 Analiza secvenţială este interesantă şi poate fi efectuată în diverse moduri, însă se impun
măsuri de precauţie pentru a nu se ajunge la suprainterpretarea a ceea ce nu este decât o fluctuaţie a
şansei în sfera timpilor de reacţie şi a categoriilor de răspuns. Factorul decisiv este constituit de măsura
compatibilităţii dintre secvenţa de interpretare şi ceea ce este deja cunoscut prin interpretarea
cantitativă şi alte tipuri de analiză calitativă.

Tabelul 3.
Datele normative pentru categoriile de scorare calitativă

Scoruri plafon
Categorie Medie Mediană SD 84% 94% Rang
tipic

Ambivalenţă 0,07 0,00 0,26 - 0 0

Frază stereotip 0,01 0,00 0,10 - 0 0
Cilindric 0,30 0,00 0,58 0 1 0-1
Negare 0,07 0,00 0,26 - 0 0
Emoţie 0,02 0,00 0,14 - 0 0
Grosolan 0,00 0,00 0,00 - 0 0
Evaziv 0,13 0,00 0,36 0 1 0-1
Imatur 0,57 0,00 1,03 1 2 0-2
Impotent 0,11 0,00 1,00 - 0 0
Static 0,02 0,00 0,14 - 0 0
Mişcare 0,06 0,00 0,24 - 0 0
Oral 0,17 0,00 1,03 - 0 0
Perplexitate 0,00 0,00 0,00 - 0 0
Senzual 0,08 0,00 0,31 - 0 0
Sexual 0,03 0,00 0,17 - 0 0
Original 0,01 0,00 0,10 - 0 0
Repetiţie 0,25 0,00 0,61 0 1 0-1

Notă: scorurile nivelului plafon indică scorul brut la nivelul căruia frecvenţa cumulativă este
mai mare sau egală cu 84% şi respectiv 93%. Rangul tipic include scorurile brute la nivelul
cărora frecvenţa cumulativă este de cel puţin 7% şi mai mar esau egală cu 93%. (n=100)

30
Figura 4
Analiza unor secvenţe de răspuns din protocolul Testului mâinii

Numărul Timpu Poziţi Răspunsul subiectului Scorare

planşei & l de
Cantit Cali-
poziţia răspun (de
- tativ
s
tativ
iniţial ,,
)
I 5 Aceasta indica ce fac când sunt Depen-
hipnotizat. (Q) Ca şi mâna mea cu denţă.
puţin înainte de a mă lăsa vrăjit. (DEP)
II 9 Primul gând a fost, indică... o mână de (DEP) (IM)
copil care este ridicată pentru Imatur
profesoară.
III 3 Pare că este orientată către mine Frică
spunându-mi, „Ruşine să-ţi fie”

IV 20 Gata să spună ceva (Q). Ei bine, ca şi Frică

cum cineva ar dori să te prindă de la
spate.
V 18 Pare că... vrea să ajungă la un perete Frică
(Q). Evadare.

VI 5 Ghiceşte, e gata să deschidă pumnul. Agre- Ambi-

Siv. valent
(AGG) (AMB
VII 7 Poate să întindă mâna pentru a saluta Afectiv
pe cineva. Sau este gata să lovească (AFF)
uşor pe cineva. (AFF)
VIII 10 Ei bine, acea mână numai ce a luat Activ
ceva. Sau apucă o pătură sau aşa ceva. (ACT)
(ACT)
IX 22 Aceasta nu înseamnă nimic pentru Eşec
mine (Q). Nu înţeleg cum cineva ar (FAIL)
putea să-şi ţină degetul într-un
asemenea mod.
X 21 Trebuie să răspund la aşa ceva? Să-mi Eşec
(Planşă imaginez ceva? (Pauză lungă). Nu pot (FAIL)
goală) să gândesc, mintea mea este goală.
Notă: timpul de răspuns la răspunsurile Circulare corespunde cu răspunsul eşec şi se exclud
când se calculează timpii de reacţie la itemi şi scorul H-L.

Figura 5
Microfapte din protocolul Testului mâinii
31
Numărul Timp Poziţi Răspunsul examinatului Scorare
planşei & ul Canti- Cali-
poziţia de (,, tativ tativ
răspu ,
)
iniţial
I 10 Doar o mână care salută (D) Comu-
(Altceva). Nu. Nicare
(COM)
II 6 Degete îndoite, deformare.... Mutilat
mâna unui lepros. (CRIP)

III 2 Mergi acolo (Q) Un negativ de film... Di- Static

Îţi sugerează să continui să derulezi recţie (INA)
până la următorul număr, continuă să (DIR)
învârţi.
IV 27 Vai, este apucat... pe cale să fie pusă Agresi
peste gura cuiva, gata de strangulare. (AGG)
O mână demonică.
V 6 Seamănă mai degrabă cu o caracatiţă! Mutilat
Mână care a fost deformată de o (CRIP)
traumă sau de o boală. Ca mâna mea
cu cicatircea asta.
VI 5 Evident că este un pumn dominând o Direcţie
persoană asertivă. E pe cale să (DIR)
trântească pumnul pentru a se face
înţeles. O mână nervoasă.
VII 13 Persoană întinzând mâna pentru a Afectiv Negare
saluta. A folosi mâna stângă. Mâna (AFF) (DEN)
dreaptă este rănită.
VIII 10 Luând de pe jos un obiect, să zicem Activit
că este o monedă. Nu pot să o văd. Pe (ACT)
cale să fie pusă într-un aparat de
taxare în parcare.
IX 36 (Tuşit) Înapoi la mâna mutilată. Două Mutilat
degete din mijloc sunt lipite (CRIP)
membranar, malformaţie congenitală.

X 15 Să-mi imaginez o mână? (Da) Activit

(Zâmbeşte) Mâna aranjată aşa (D)... (ACT)
Îşi pune încălţămintea şi indică
degetul pe post de încălţător.

Figura 5 - Continuare –
Microfapte dintr-un protocol al Testului mâinii

32
SCORARE MONITORIZARE

%DIN EXEMPLE
CATEGORIE FREC RĂSP. (pentru mai multe exemple consultaţi
V. manualul testul)

CATEGORII CANTITATIVE

Afecţiune (AFF) 1 10 A da mâna; Mâna reconfortantă a unei asistente.

Dependenţă (DEP) 0 0 A cere ceva; A-ţi saluta şeful.
Comunicare (COM 1 10 A discuta ceva; A vorbi cu mâinile.
Exhibiţie (EXH) 0 0 A-şi etala inelul; Un bard dansând.
Direcţie (DIR) 2 20 A da un ordin; A conduce orchestra.
Agresiune (AGG) 1 10 A lovi pe cineva în nas.
Interpersonal(IN 5 50
T
Achiziţii (ACQ) 0 0 A ajunge la ceva aflat pe raft.
Activ (ACT) 2 20 Ridică nişte cutii; A arunca cu mingea.
Pasiv (PAS) 0 0 Zgomotul omului dormind; Mâna unui om în
Ambiental (ENV) 2 20 poală odihnindu-se.
Tensiune (TEN) 0 0 Pare foarte încordat; Un pumn strâns de furie.
Mutilat (CRIP) 3 30 Mâini rănite; Bătut.
Frică (FEAR) 0 0 Fugind să-şi salveze viaţa; Tremurând.... este
Inadaptat (MAL) 3 30 speriat.
Descriere (DES) 0 0 Doar o mână stângă; Mână fermă...nimic special.
Bizarerie (BIZ) 0 0 Un gândac negru; Cap de mort.
Eşec (FAIL) 0 0 Nici un răspuns care să fie cotat pentru orice
 Retragere(WITH 0 0 planşă.

ER = INT : ENV : MAL : WITH = 5 : 2 : 3 : 0

AOR = (AFF + DEP + COM ) : (DIR + AGG) = 2 : 3

R = 10 H-L = 34
AIRT = 13,0 PATH = 3

33
 CATEGORII CALITATIVE

CATEGORIE

FRECV
% DIN
RĂSP

EXEMPLE
(pentru mai multe exemple consultaţi manualul testului)

Ambivalenţă(AMB
0

0
Lovind pe cineva dar fără prea multă forţă.

Frază autmată(AUT
0
0
Ei, ce poate să fie?

Cilindric (CIL)
0
0
Are ceva lung şi rotund în mână ca o pipă.

Negare (NEG)
1
10
Ar putea să dea mâna cu cineva numai că este mâna graşită.

Emoţie (EMO)
0

0
Este nespus de fericit că îşi va vedea din nou prietenul.

Grosolan (GRO)
0
0
Striveşte capul unui filfizon cu o piatră.

Evaziune (HID)
0
0
Acoperă o carte cu palma ca să nu o vezi.

34
Imatur (IM)
0
0
Ia mâna unui băieţel pentru a se plimba cu el.

Impotent (IMP)
0
0
Nu-mi dau seama.

Static (INA)
1
10
Ca mâna unei statui pe care am văzut-o.

Mişcare (MOV)
0
0
Face cu mâna fără nici un motiv.

Oral (ORA)
0
0
Bea un pahar cu apă.

Perplexitate (PER)
0
0
Asta chiar că este greu de identificat.

Senzual (SEN)
0
0
Îi place senzaţia de clei pe mâini.

Sexual (SEX)
0
0
Simte sânul unei femei.

Original (O)
0
0
Răspunsuri rare şi bine cotate.

35
 Repetiţie (RPT)
0
0
Repetă unele răspunsuri sau răspunde similar.

Răspunsul ideosincretic
O altă etapă a interpretării o constituie punerea în evidenţă a acelor aspecte ale răspunsurilor
date care sunt reprezentative în raport cu dorinţele, trăsăturile de caracter, stilul de viaţă şi situaţia
ambientală ale examinatului. Ocazional, depinzând de datele clinice şi istorice cazuistice, răspunsurile
date sunt fapte singulare strâns corelate cu situaţia reală a subiectului. De exemplu, o isterică a
perceput palnşa IV ca fiind mâna tatălui ei gata să o lovească, şi apoi s-a prăbuşit într-un plâns
necontrolat. Istoricul pacientei a evidenţiat grave probleme cu tatăl ei care au devenit astfel esenţiale
pentru problema actuală. Uneori, oricum, interpretarea este mult mai subtilă. Un bărbat necăsătorit a
văzut în planşa VII două mâini care se ţineau una de alta, una dintre acestea fiind mai puţin evidentă
(estompată) dar strâns ataşată de cealaltă. La anamneză s-au relevat resentimente puternice
direcţionate către mama sa, faţă de care se simţea nefiresc de legat şi dependent. Asemenea interpretări
a unor fapte singulare sunt cu adevărat impresionante, dar totodată şi foarte hazardate, şi sunt în
general, artefacte alte profesionalismului şi experienţei clinicianului.
În interpretarea răspunsurilor idiosincratice ale Testului mâinii, ar fi mai folositor să se distingă
în mod arbitrar între răspunsurile „microfactuale” şi răspunsurile „unice”. Suprapunerea este
inevitabilă, însă răspunsurile microfactuale fac referire la aspectele patogene mai rare şi mai profunde
în timp ce răspunsurile unice oglindesc într-un mod distinctiv elementele interesante aparţinând
personalităţii examinatului. Microfaptele permit o pătrundere adâncă în sfera personalităţii subiectului
investigat ceea ce facilitează demersurile diagnosticianului în a construi ipoteze legate de natura şi
calitatea psihopatologiei individului. Răspunsul unic reflectă aspecte ale personalităţii celui examinat
care întregesc profilul psihologic iniţial.

Microfaptele
Piotrowski (1982) a indicat termenul de microfapt pentru a denota percepţiile şi semnele
neobişnuite din testul Rorschach care, probabil cu o scăzută rată de aplicabilitate pe datele
grupului, sunt înalt validate în cazurile individuale. Piotrowski crede că aceste microfapte Rorschach
reprezintă cele mai semnificative unităţi de informaţie disponibile personologilor. Exemplele de
microfapte prezentate de Piotrowski includ un răspuns de tip bizar dat de o persoană la planşa III,
proiecţie de culoare, mai puţin de două răspunsuri de tip W (indicativ al shizofreniei) şi mai mult de 20
de răspunsuri W (tipic pentru executivi cu succes extraordinar).
Un microfapt trebuie să îndeplinească pe puţin 2 criterii: 1) semnul, fie el calitativ sau
cantitativ, este rar; şi 2) este înalt validat pentru cazul individual. Chiar dacă această definiţie a unui
microfapt nu este prea clară, marea majoritate a diagnosticienilor cu experienţă în sfera testelor
proiective este capabilă să recunoască un microfapt autentic. Este mai bine să se accepte anumite
neclarităţi în definirea datelor care pot deveni ulterior foarte semnificative decât să se pornească de la
o explicitare clară iniţială a variabilelor dar care să aibe o valoare predictivă mică.
Deşi un microfapt apare ca o surpriză (inopinat) nu este, în general, greu de interpretat. De
fapt, sitauţia opusă este valabilă: un anumit aspect evidenţiat de un microfapt poate să orienteze mai
uşor spre interpretările de ordin clinic. Aceasta, în schimb, poate să refelecte, de fapt că atât
microfaptul cât şi comportamentul per ansamblu pe care îl reprezintă se plasează la capetele unui
continuum şi sunt prin urmare, uşor de observat.
Atâta timp cât o caracteristică a microfaptului reprezintă o raritate, cu cât examinatorul
răspunsurilor la Testul mâini este mai experimentat cu atât mai repede el va reuşi să identifice un
asemenea microfapt când va apărea. Experienţa este imperioasă în situaţiile în care trebuiesc
recunoscute acele microfapte care nu sunt neapărat patologice.
Protocolul din Figura 5 (pag. 29) conţine un număr de posibile microfapte. Subiectul care a
răspuns la test avea 32 de ani, profesionist, căsătorit pentru a doua oară şi probabil că venise pentru a
solicita suportul în rezolvarea problemelor sale de cuplu, dar ajunge la final să o învinovăţească pe

36
soţia sa pentru problemele lor de relaţionare acuzând-o de imaturitate. Testarea psihologică a indicat că
acest om are serioase tulburări; probabil un schizofrenic borderline cu înclinaţii sadomasochiste.
Protocolul conţine doar 10 răspunsuri dar care, sunt pline de semnificaţii şi pezintă câteva
probleme interesante de scorare. De real interes pentru abordarea de faţă par să fie o serie de
microfapte autentice. O analiza primară a tabelului de scorare ne prezintă o imagine superficială a
protocolului unui nevrotic care are valoarea la Ambiental scăzută, la Inadaptat ridicată şi un scor şoc la
H-L. Chiar şi răspunsurile în sine exprimă aspecte calitative care se situează dincolo de media de
răspunsuri în nevroză: se situează foarte aproape de răspunsul bizar în planşa V; agresiunea din planşa
IV este sinistră şi ostilă; iar răspunsurile tip mutilare sunt idiosincretice şi personalizate. Tonul
pătrunzător al fanteziei, auto-implicarea şi contactul puternic cu realitatea reprezintă caracteristicile
„pseudonevroticilor” şi a schizofrenilor borderline, nu a nevroticilor propriuzişi.
În termenii unor posibile microfapte, răspunsul de la planşa III este destul de rar şi probabil
cotat ca răspuns original. Mâna este inertă ceea ce conduce spre introspecţie şi procese imaginative
care sunt îndepărtate de contactul viu, real cu oamenii. Cele trei răspunsuri de tip Mutilare atât în plan
colectiv cât şi în plan individual constituie microfapte concrete care denotă un sentiment bine
înrădăcinat de inferioritate. Timpul de şoc la planşa IX, planşa „sexului”, urmată de un răspuns ciudat
de tip Mutilare, este foarte sugestiv în acest sens.
Totuşi, cel mai interesant microafapt al acestui protocol îl constituie răspunsul de la planşa X:
„Îşi pune încălţămintea, şi indică degetul pe post de încălţător”. Acest aspect ar putea cu uşurinţă să fie
trecut cu vederea de către un examinator neexperimentat atâta timp cât nu pare foarte ţipător şi
perturbant ca răspunsurile de tip Mutilare. Acest răspuns, sau unul cât de cât similar, s-a obţinut numai
o singură dată în 10 000 de testări. Cu siguranţă că este vorba de un microfapt deşi interpretarea sa nu
este sigură. Se poate presupune că examinatul întâmpină dificultăţi în a se integra în realitatea căreia îi
aparţine; poate să aibă totodată implicaţii de natură psihosexuală refelctând dificultăţile în
interrelaţionarea cu sexul opus. Aspectele adiţionale ale istoricului cazului, interviul şi datele testării
pot clarifica semnificaţia acestui microfapt.
Microfaptele reprezintă un aspect important al interpretării Testului mâinii şi pot fi probabil
detectate în cadrul oricărui test proiectiv valid. De fapt, este posibil ca microfaptele să fie identificate
ca teme dominante recurente ce se regăsesc în marea majoritate a testelor proiective. Un microfapt
întâlnit la Testul mâinii, prin urmare, nu este important numai prin valoarea lui interpretativă inerentă
ci şi prin puterea de a facilita evaluarea elementelor comune descoperite la mai multe teste din cadrul
unei baterii. Când sunt descoperite o serie de microfapte, trăsătura în cauză capătă conotaţii
suplimentare. Mai mult, maniera în care trăsăturile de personalitate sunt evidenţiate printr-o tehnică
specială poate conduce la relevarea dimensiunilor reale pe care testul şi le propune să le măsoare şi,
totodată, la exprimarea modului în care aceste caracteristici se reflectă în datele curente ale testului.
Cazul unui bărbat lovit în cap de un fragment de metal într-un accident de muncă
(Wagner&Wagner, 1981) ilustrează felul în care microfaptele de la un Test al mâinii pot lua forme
diferite şi cum tind să se reflecte şi în alte teste proiective. Deşi suprafaţa de ţesut nervos afectată
precum şi degradarea intelectaulă anticipată au fost reduse în acest caz, victima a dezvoltat o reacţie
fobică post-traumatică severă cu consecinţe pe termen lung. La mulţi ani de la respectivul accident
rămâne tot depresiv, hipersenzitiv, ruminativ, fobic şi incapabil să-şi asume responsabilităţi concrete.
Tema fobică, deşi manifestată diferit în funcţie de test, a fost identificată în cadrul bateriei de teste
proiective şi a fost exprimată atât în termeni de microfapte colective cât şi în termeni de microfapte
individuale.
Pe palnşa II a testului Rorschach, bărbatul a perceput o figură umană în întregime având însă o
formă ambiguă, figură ce a fost descrisă ca fiind „înnebunită” şi „sângerândă”. Apoi acesta a
perseverat pe această temă, văzând feţe rănite şi însângerate pe planşele III, VIII, IX şi X, exprimând
atât din punct de vedere calitativ cât şi din punct de vedere cantitativ preocuparea patologică cu
această traumă.
La completarea unei fraze, microfaptul s-a evidenţiat ca o ruminaţie pe tema evenimentului
tragic şi a repercursiunilor sale: „Temerea mea cea mai mare este să fiu supus unor situaţii asupra
cărora să nu am nici un control”;”Nu pot să uit lucrurile care mă deranjează”; „ Nu am putut să
reacţionez la semnalele de pericol”; „Mintea mea reflectează uneori la trecut”; „Grija mea cea mai
mare sunt turnurile de la strung”.

37
 La Testul mâinii, această preocupare morbidă pentru moarte şi rănire a fost evidenţiată într-o
manieră diferită, deşi, s-a dovedit a fi totuşi destul de puternică pentru a fi luată drept un microfapt.
Clientul a formulat trei răspunsuri idiosincretice de tip Mutilare:” Mâna neânsufleţită a cuiva. Degetele
pe partea opusă ţie. (Q) Mort probabil.”; „Nu are nici un fel de articulaţie la unul din degete, ca şi cum
ar fi fost tăiat. Cel care a fost omorât, avea un deget tăiat, exact aşa”; „Aceasta, din nou, arată ca mâna
aceea neânsufleţită cum am spus ami înainte, dar în acest caz ea doar atârnă. (Q) Sunt răniţi sau
morţi”.
De reamrcat că fiecare tehnică reflectă tema în mod diferit şi în concordanţă cu proprietăţile
stimulului propriu. Astfel, răspusurile sunt atât de intense, repetitive şi idiosincratice încât să se
justifice ca microfapte în cadrul fiecărui test aplicat individual ca şi pentru toate cele trei teste luate ca
serie integrată.
Important este faptul că aceste microfapte deşi sunt numeroase, diagnosticianul trebuie să
apeleze la experienţă, intuiţie şi la analizarea atentă a fiecărui răspuns pentru a descoperi aceşti
sugestivi, dar uneori foarte subtili indicatori ai trăsăturilor de personalitate. Atenţia la detalii va extinde
interpretarea la Testul mâinii prin evidenţierea acestor ciudate şi totodată esenţiale trăsături care
reflectă aspectele unice ale personalităţii unui individ.

Răspunsuri unice
Nu există o diferenţiere clară între un microfapt, un răspuns original şi un răspuns care este pur
şi simplu unic. Toate pot oferi informaţii care sunt caracteristice, definitorii şi încărcate emoţional. Un
răspuns unic deseori reprezintă o combinaţie de elemente comportamentale, imaginare, emoţionale şi
intelectuale. Practic răspunsurile unice presupun inteligenţă, profunzime şi complexitate, totuşi,
oamenii cu resurse limitate şi anumite deformări în sfera personalităţii pot formula şi ei răspunsuri
atipice. Spre exemplu, un copil cu un QI scăzut care fusese diagnosticat cu schizofrenie a văzut la
planşa VIII cum „O mână care desenează cu cretă pe toată strada o lampă mare”. Acesta constituie un
răspuns ciudat, deşi nu foarte sofisticat, care sigur scoate la iveală lucruri importante legate de
personalitatea copilului. Aşa cum s-a constatat ulterior, acest băieţel îşi ocupa timpul liber desenând de
pe o scară pe străzile oraşului, lămpi enorme, uneori cuprinzând un întreg cartier. În acest caz, Testul
mâinii a oglindit o particularitate comportamentală.
În alte situaţii, un răspuns unic, cum ar fi un vis, ar putea să reflecte simbolic arii problematice
sau trăsături de personalitate. O femeie pasiv-dependentă a cărui soţ o neglija implicându-se în relaţii
extraconjugale, a răspuns la planşa IX după cum urmează:” Este o mână care a fost rănită şi care
aşteaptă să fie îngrijită. (Q) Poate că a stat afară în frig... e ţeapănă... are nevoie de căldură”. Este
evident faptul că, ponderea unui răspuns unic în interpretarea calitativă va varia în funcţie de cât de
uşor vor fi descifrate sensurile ascunse, cât şi de complexitatea psihologică a răspunsului respectiv.

Reacţia la planşe
Interpretarea la Testul mâinii presupune totodată o analiză diferenţială a răspunsurilor, timpului
de reacţie, schimbării planşei, verbalizării şi a comportamentelor corelate cu fiecare planşă. Atât din
punct de vedere logic cât şi din punct de vedere empiric, fiecare planşă, datorită modului specific de
evocare prin desen şi prin poziţia specifică de administrare în cadrul testării, este de aşteptat să evoce
anumite reacţii şi sentimente. Acest fenomen poartă numele de „atracţia planşei” iar evaluarea reacţiei
diferenţiate la planşă constituie un aspect important al analizei calitative. Următoarele tipuri de
răspunsuri sunt demne de reţinut pentru a putea elabora ipoteze pornind de la atracţia planşei:
Planşa I: Există o predispoziţie pentru răspunsuri de tip Cominicare, Direcţie sau Afectiv.
Deasemenea, întrucât este vorba de prima planşă, ne putem clarifica în legătură cu modul de reacţie
iniţial al subiectului la situaţiile noi, inedite.
Planşa II: Se ţinteşte un răspuns de tip ambiental. Îndivizii cu tulburări de anxietate (de ex.
nevroticii) tind deasemenea să ofere răspunsuri de dezadaptare la această planşă. Tranziţia de la planşa
I, un stimul inofensiv, neameninţător, la mâna tensionată, acaparatoare din planşa II deseori
declanşează surpiza şi frica ce ar trebui interpretate în lumina unor posibile implicaţii de ordin
nevrotic. Răspunsurile de tip Activ şi Achiziţie sunt comune.
Planşa III: Structura acestei imagini predispune la răspunsuri de tip Direcţie, Comunicare sau
Activ. Deviaţiile de la aceste categorii de scorare ar trebui notate întrucât sunt destul de rar întâlnite.

38
Incapacitatea de a oferi un răspuns cotabil la această planşă este simptomatic pentru deteriorarea
severă. Este interesant de remarcat dacă reacţiile disforice de la planşa II se prelungesc şi la planşa III,
sau dacă examinatul este capabil să-şi revină când i se prezintă un stimul inofensiv, structurat.
Planşa IV: Nu există o reacţie specifică pentru această planşă, deşi uneori aceasta evocă
răspunsuri agresive sau şocuri agresive. Este de notat gradul în care răspunsurile la planşa IV imită
răspunsurile date la planşele I, II şi III. Cele mai unice şi personale caracteristici ale rolurilor din
viaţa individului sunt apte să fie evidenţiate în această planşă. Cu cât acest răspuns seamănă mai mult
cu cele anterioare cu atât mai puţin ne putem aştepta la individualitate şi diferenţiere în atitudinile şi
comportamentul subiectului. Aceasta este adeseori văzută ca o mână masculină şi, simbolic, poate fi o
planşă paternă.
Planşa V: Este vizat un răspuns de tip ambiental. Răspunsurile Pasive şi Inadaptative nu sunt
rare la această planşă. Reacţia la planşa V poate indica ambivalenţa privind atitudinile pasive în faţa
vieţii, atâta timp cât, pentru prima dată, o mână, vădit inactivă, este introdusă în test. Astfel, reacţiile
întârziate sau oricare alte semne evidente pot fi notate pentru a indica dificultăţile de ordin nevrotic,
mai ales dacă indicatorii inadaptării au apărut anterior.
Planşa VI: Sunt reprezentative răspunsurile de tip Agresiv. Dificultăţile în cazul acestei planşe
sunt legate de ambivalenţa atitudinilor agresive în faţa vieţii. La această planşă apar frecvent şi
răspunsuri Active.
Planşa VII: Situaţia este similară cu planşa IV şi indică mai mult tendinţele individuale
prototipale. Uneori răspunsul la planşa VII este corelat cu tonul agresiv al planşei VI. Subiecţii
agresivi deseori formulează după un răspuns agresiv la planşa VI un alt răspuns agresiv şi la planşa
VII. Subiecţii care au dificultăţi la planşa VI uneori dau un răspuns afectiv la planşa VII, indicând
nemulţumirea în legătură cu rolurile lor agresive din viaţă şi uşurarea lor că pot trece la un tip de relaţii
interpersonale mult mai pozitiv.
Planşa VIII: Este vizat răspunsul de tip Activ. Pe lângă planşa II, planşa VIII este cea mai
structurată din cadrul seriei, iar indivizii care au avut dificultăţi la primele şapte planşe, consideră în
general planşa VIII ca pe o oază. Prin urmare, dificultatea la această planşă este un indicator al unui
potenţial negativ de adptare.
Planşa IX: Nu presupune reacţii specifice puternice, însă cu excepţia planşei X, este cea mai
dificilă planşă din cadrul seriei. Dă posibilitatea subiecţilor inteligenţi şi creativi să producă răspunsuri
interesante şi originale atâta timp cât pare că este mai degrabă o situaţie de rezolvare de probleme faţă
de ceea ce se întâmplă în celelalte planşe. Se mai presupune deasemenea că planşa IX, datorită poziţiei
schimbate a mâinii şi datorită juxtapunerii unice a degetelor, deseori evocă conţinuturi simbolice
sexuale; totuşi este nevoie de precauţie în atribuirea unor trăsături de inadaptare sexuală subiecţilor ce
întâmpină dificultăţi la planşa IX atâta timp cât chiar avem dea face cu o planşă cu o dificultate
inerentă.
Planşa X: În acest caz nu există anumite tipuri de reacţie specifică deşi răspunsurile stereotipe
şi eşecurile apar mai frecvent aici decât în cazul oricăror alte planşe. Se presupune că abilitatea unui
individ de a face faţă situaţiilor noi şi neobişnuite şi de a se raporta la resursele imaginare este
evidenţiată de facilitatea în a răspunde la provocarea neprevăzută a unei planşe goale. Deasemenea se
presupune că abilitatea individului de a conceptualiza un rol existenţial pentru viitor este parţial
evidenţiată de răspunsul la planşa X.
Ultima pagină a caietului de scorare prezintă spaţii speciale pentru notarea eventualelor
dificultăţi precum şi a şocurilor prezente la planşele testului. Şocurile reduse ca intensitate sunt
marcate o singură dată în spaţiile goale ale formularului, în timp ce şocurile mai puternice sunt
marcate de două ori.
Este evident faptul că nu este posibil să convertim toate aspectele descoperite în răspunsurile
de la Testul mâinii în valori numerice. Dacă testul proiectiv este calitativ, atunci există şi momente
când clinicianul ar trebui să fie pregătit să se situeze şi dincolo de cotarea formală. În asemenea cazuri,
experienţa, senzitivitatea, cunoaşterea clientului şi dispunerea şi de alte informaţii de ordin diagnostic
vor contribui la aprecierea (evaluarea) răspunsului. Iar ca ultimă virtute a testului proiectiv rămâne
expertiza elaborată de către examinator.

39