TESTUL

PSIHOLOGIC
Romila Alexandra
Anul I,Grupa 6
Specializare:Asistenta
sociala
Ce este testul psihologic?
 Testul psihologic-utilizat ca metoda psihologica

 Testarea psihologică – sau evaluarea pe baza testelor psihometrice – reprezintă

multitudinea măsurătorilor standardizate care au ca scop evidențierea unor trăsături,
atitudini sau nivelul unor aptitudini. Unele teste conțin șiruri de afirmații sau întrebări la
care fiecare persoană poate răspunde diferit (fără a exista variante de răspuns
corecte sau greșite), iar alte teste conțin sarcini de lucru care pot fi rezolvate corect
sau greșit.
 Definirea testelor psihologice
 Un test psihologic este o procedură sistematică de obţinere a probelor de
comportament, relevante pentru funcţionarea cognitivă sau afectivă, precum şi pentru
evaluarea şi notarea acelor probe în conformitate cu standardele. Mii de instrumente
de precizie pot fi numite astăzi teste psihologice.
 Unii autori dau o definiţie foarte largă testului, vorbind de test oricând intervine o măsurare
(L. Cronbach, 1970). Credem că e mai bine să restrângem caracterizarea, altfel nu vom
putea delimita o categorie (şi aşa foarte largă) de probe. Considerăm testul ca fiind o
probă standardizată, vizând determinarea cât mai exactă a gradului de dezvoltare a unei
însuşiri psihice sau fizice. Am adăugat şi însuşirile fizice pentru că medicii ori antrenorii
sportivi utilizează şi ei teste, vizând determinarea performanţelor de care sunt capabile
unele persoane.
 Scurt istoric al testelor psihologice
 Originile testării psihologice, ca de altfel ale psihodiagnozei în genere, se pierd în
antichitate.
 Cu trei mii de ani în urmă Imperiul Chinez a dezvoltat un sistem de examinare a
funcționarilor publici, sistem care s-a păstrat până la începutul acestui secol. Se
testau cunoștințele din cinci domenii (Du Bois, 1966):
 codul civil;
 probleme militare;
 cunoștințe de agricultură;
 venituri;
 cunoștințe de geografie
 în Grecia antică, testarea a fost un ajutor în procesul educațional. Testele au fost
utilizate în evaluarea deprinderilor intelectuale și a calităților fizice
 În Evul Mediu, universitățile europene foloseau o serie de teste pentru promovarea
studenților în anii superiori de studii.
 Testele psihologice construite pe baze științifice datează doar de aproximativ o sută
de ani.
 Apariția lor este legată de constituirea, în a doua jumătate a secolului XIX, a
psihologiei științifice și, în cadrul ei, a metodelor psihometrice. În această perioadă
creşte intersul societăţii pentru problemele de sănătate mentală, dezvoltare mentală
normală şi pentru cazurile de retard sau boală mentală. Acestea au creat necesitatea
realizării unor sisteme obiective de clasificare a persoanelor.
 În 1838 medicul Esquirol se ocupă de retardul mental stabilind mai multe grade de la
normalitate la idioţie. El considera că modul de utilizare a limbajului exprimă cel mai
bine nivelul intelectual.
 În acceaşi perioadă medicul francez Seguin se ocupă de antrenarea simţurilor şi a
musculaturii la copii retardaţi.
 - 1884, Francis Galton realizează prima baterie de teste; în acest an, la expoziţia
internaţională, pt. 3 peny, în laboratorul lui Fr. Galton, se realiza testarea acuităţii
auditive, a forţei musculare, a timpului de reacţie simplu (TRS) şi a altor funcţii
psihice simple.
 1890, James McKeen Cattell utilizează pentru prima dată termenul de "mental test",
evaluând aptitudinile intelectuale pe baza unor probe ce vizau timpul de reacţie şi
capacitatea de discriminare senzorială
 1905, Scala Metrică a Inteligen ei - primul test de inteligenţă elaborat de Binet-Simonț
 1914, Stern introduce termenul de coeficient de inteligenţă; (IQ) = vârsta
mintală/vârsta cronologică
 1917, Robert Yerkes realizează testele pentru încorporarea în armata americană în
timpul Primului Război Mondial: Army Alpha şi Army Beta
 1920 – 1940, Dezvoltarea majoră a testelor de personalitate
 1920, Hermann Rorschach, Testul petelor de cerneală
 1927, este elaborat primul chestionar ce viza orientarea profesională
 1939, Wechsler Bellevue Intelligence Scale elaboarată de David Wechsler. Va fi
revăzută ulterior şi îmbunătăţită în anii 1955 (WAIS) şi 1981 (WAIS-R)
 1942, Minesota Multiphasic Personality Inventory (MMPI)
 1949, Weschler Intelligence Scale for Children (WISC) - revăzut şi îmbunătăţit în
anii 1974 (WISC-R) şi 1990 (WISC-III)
 1967, Wechsler Primary and Prescholl Intelligence Scale (WPPSI)
 1969, interpretarea computerizată a testelor
  Scopul testelor psihologice
 Selecţie/clasificare
 Diagnostic şi intervenţie
 Autocunoaştere

Proiecte de evaluare a unor modificări intervenite în urma unor intervenţii educative,

psihoterapeutice.
 Instrumente ale cercetării ştiinţifice
 Testul ca instrument de măsurare / evaluare
 A măsura înseamnă a atribui numere obiectelor sau fenomenelor potrivit unor
reguli determinate (Stevens, 1951). Aceste reguli stabilesc o corespondenţă între
proprietăţile numerelor şi proprietăţile obiectelor/fenomenelor. Testele psihologice
vizează tocmai aceste atribute/trăsături specifice, ce pot fi măsurate prin
instrumente de tipul scalelor de măsură. Ele pot fi nominale sau ordinale, de
interval sau de propor ii.ț
 Prin scale nominale măsurarea poate fi realizată ori de câte ori caracteristica
studiată permite împărţirea în clase de elemente echivalente. Relaţia de
echivalenţă vizează orice două submulţimi ale unei clase, care nu trebuie să se
intersecteze (ex. categoriile socioprofesionale, sex, vârstă, rasă etc.)
 Prin scale ordinale măsurarea realizează ierarhizarea claselor; clasele sunt ordonate,
dar distanţa dintre ele nu poate fi estimată (se fac aprecieri de tipul: foarte bun, bun,
slab, foarte slab), iar rezultatul poate fi interpretat statistic prin histograme.
 În cadrul scalelor de interval măsurarea presupune o unitate de măsură comună şi
constantă (ex.
 IQ)
 b. Testul ca esantion de comportament
 Testul psihologic realizează observaţii pe un eşantion de comportamente ale unui
subiect. De exemplu, fie că se doreşte evaluarea vocabularului unui copil, a
aptitudinilor sale aritmetice sau coordonarea motrică la un pilot, psihologul trebuie să
aleagă din totalitatea comportamentelor disponibile câteva reprezentative pentru a le
include într-o probă psihologică.
 Eşantionarea corectă şi reprezentativă a comportamentului depinde de calitatea şi
numărul itemilor. Valoarea predictivă a testului depinde de gradul în care este acoperit
comportamentul măsurat.
 c. Testul ca procedură standard de administrare, cotare şi interpretare a
rezultatelor
 Standardizarea vizează obiectivarea i uniformitatea procedurii de ș testare, în toate
aspectele ei importante - de administrare, notare şi interpretare a rezultatelor.
 În mod natural, timpul şi locul administrării unui test, precum şi circumstanţele în care el
este administrat, ca şi examinatorul care-l aplică, afectează rezultatele testelor. Totu i,
scopul standardizăriiș procedurilor de testare este de a face toate variabilele care sunt
sub controlul examinatorului cât de uniforme posibil, astfel încât toată lumea care aplică
testul va beneficia de acelea i condi ii.ș ț Standardizarea se raportează la toate etapele
testării psihologice, respectiv la: o modalitatea de aplicare/administrare; o modalitatea
de cotare;
 d. Testul ca rezultat al unei colec ii de itemiț
 Itemul reprezintă un stimul specific care determină un anumit comportament ce poate fi
cotat şi evaluat independent.
 Corecta ordonare a itemilor după gradul lor de dificultate - care se stabileşte în funcţie
de procentajul rezolvărilor corecte, pe fiecare item, în eşantionul pe care s-a realizat
validarea - face ca testul psihologic respectiv să îndeplinească i conditia de
obiectivitate.
 Există mai multe tipuri de itemi ce pot fi clasifica în:
 a. Itemi de tip eseu - subiectului i se cere să răspundă liber la un item
 b. Itemi cu răspunsuri date, care pot fi, la rândul lor, de tip:
 b.1. "da-nu"/ "adevărat-fals“ (ex. Suntem în 27 Noiembrie 2023 ?)
 Avantajul utilizării acestui tip de itemi este că sunt uşor şi rapid de administrat.
 Dezavantajul este dat de faptul că subiectul are 50% şanse de a ghici răspunsul. b.2. cu
răspunsuri la alegere (ex. Care este capitala Olandei?)
 Clasificarea testelor psihologice
 Se apreciază că sunt în circulaţie cca 17.000 de teste fapt care justifică o clasificare a
acestora pentru a ne putea orienata în problema valorii lor de cunoaştere şi predicţie.
Asemănarea de criteriu (măsoară acelaşi aspect psihic) nu elimină deosebirile între teste
cu privire la natura itemilor, colectarea şi cotarea răspunsurilor, prelucrarea şi
interpretarea rezultatelor.
 În literatura de specialitate există numeroase încercări de clasificare a testelor
psihologice.
 Marele Dictionar al Psihologiei (Larousse, 2006) clasifică testele psihologice în două
mariț categorii:
 după caracteristicile individuale implicate în culegerea si tratarea informatiei venite din
exterior: teste de inteligentă, de aptitudini, de cunostinte etc;
 după caracteristicile implicate în orientarea si controlul conduitelor:
 teste de personalitate, temperament, interese etc.
 Termenul de test are o accepţiune largă în sens de procedură de măsurare sau de
evaluare, ceea ce face să distingem în sens strict:
 teste creion-hârtie, orale şi pe aparate, care au destinaţie psihometrică
 inventare de personalitate, chestionare de interese, probe proiective, formele
clinice asociate  teste de cunoştinţe.
 Luând în considerare criterii generale, putem clasifica majoritatea testelor
psihologice în: a). după obiectivul investigat:
 teste de inteligenţă
 de personalitate
 de aptitudini
 de cunoştinţe
 de sociabilitate, etc.
 b). după strategia de construcţie (se referă în special la bateriile de teste):
 eterogene (itemii sau subtestele nu corelează între ele)
 omogene (grad variabil de intercorelare)
 c). după materialele utilizate – deoarece există o mare varietate a materialelor
utilizate, ne rezumăm la a clasifica testele psihologice în:
 teste verbale
 teste non-verbale.
 Sau - după acelasi criteriu - în
 teste creion-hârtie (verbale, proiectiv-spaţiale,etc)
 în funcţie de modul de administrare a testului:
 a). după numărul persoanelor care pot fi examinate simultan:
 teste individuale
 teste de grup
 b). după timpul de execuţie
 teste de viteza
 teste de randament:
 cu limită de timp
 Din practica examinărilor au fost culese numeroase cazuri dovedind necesitatea
recurgerii la teste. De exemplu, bine cunoscutul scriitor american Truman Capote
(autorul romanului Cu sânge rece) când avea 12 ani constituia o problemă pentru
profesorii săi. Într-o zi, directorul şcolii a venit la părinţii elevului să-i roage să-şi
inscrie copilul la o şcoală specială, el fiind debil mintal. Surprinşi, aceştia şi-au dus
băiatul la un institut de psihologie unde, după aplicarea unui test de inteligenţă, s-a
obţinut diagnosticul „copil genial” ! ! Dar probabil că pe Truman Capote îl plictisea
şcoala. Viitorul a dovedit cu prisosinţă justeţea diagnosticului psihologic.

Truman Capote
 În folosirea testelor se făceau şi alte greşeli. Testele de aptitudini erau considerate a
discrimina numai o aptitudine (numai aceea perceptivă ori numai reprezentarea
spaţială) care ar fi ereditară în întregime. Aşadar, un diagnostic stabilit la 12 ani ar fi
fost valabil toată viaţa. Azi se ştie: nivelul de inteligenţă constatat la acea vârstă se
poate schimba destul de mult în anii următori (exceptând cazurile de debilitate
mintală, având cauze de ordin neurologic), iar disocierea completă a funcţiilor în
cadrul unei probe este iluzorie. Apoi, s-a subestimat rolul motivaţiei, deşi ea
influenţează foarte mult performanţele, cât şi faptul că cei mai buni sunt de obicei
dezavantajaţi de către teste (mai ales la cele de inteligenţă).

 Psihologia contemporană este conştientă de limitele testelor. Un test nu are precizia
unui termometru : îl pui pacientului şi dacă are 39* e sigur bolnav. Orice rezultat trebuie
interpretat în funcţie de modul în care s-a lucrat, de experienţa anterioară a subiectului,
de starea lui de spirit etc. Deci testele nu pot fi concepute, aplicate şi interpretate decât
de persoane cu pregătire specială. Fac o mare greşeală cei care recomandă
învăţătorilor şi profesorilor să aplice ei înşişi teste.
 Folosite cu competenţă de specialişti, testele au avantajul că într-un timp relativ scurt (de
câteva ore) pot pune o persoană în situaţii foarte variate, în faţa unor probleme extrem de
diferite. Dacă ar fi să ne bazăm numai pe observaţii, ar putea trece luni de zile fără a găsi o
situaţie concludentă într-o privinţă sau alta. Deci testele dau un randament mare. Apoi ele
permit o mai mare obiectivitate în apreciere datorită standardizării. Încât nu e surprinzătoare
răspândirea lor în lume. Ele furnizează psihologului un instrument preţios. Ca instrument, nu
putem spune despre un test că este reacţionar ori progresist ; aşa cum cu un bisturiu poţi salva
o viaţă, dar poţi şi suprima una, la fel testele utilizate competent ne pot ajuta, dar folosite
competenţi.


 Orice metodă, din cele studiate, rareori ne poate duce la concluzii certe, dacă e utilizată fără
nici o comparaţie. Aproape totdeauna e nevoie să facem apel la mai multe metode din cele
descrise, dacă nu chiar la toate. Ele se completează reciproc.
 BIBLIOGRAFIE

Andrei Cosmovici-Psihologie generala-pag .39-42

 Tratat de psihologie –Ana Anastasi pag .142-146
 Teorie şi practică în psihodiagnoză Fundamente în măsurarea
psihologică. Testarea intelectului EDITURA FUNDAŢIEI
ROMÂNIA DE MÂINE Bucureşti, 2003 pag 246-247