UNIVERSITATEA SPIRU HARET BRASOV FACULTATEA DE PSIHOLOGIE PEDAGOGIE SPECIALIZAREA PSIHOLOGIE

BAZELE TEORETICE ALE EVALUARII PSIHOLOGICE Anul de studii II semestrul I, anul universitar 2006-2007 Tema I: NOTIUNI INTRODUCTIVE DE EVALUARE IN PSIHOLOGIE Tema II: DEONTOLOGIE IN EVALUAREA PSIHOLOGICA Tema III: METODE DE EVALUARE IN PSIHOLOGIE Tema IV: TESTUL PSIHOLOGIC INSTRUMENT DE BAZA IN EVALUAREA PSIHOLOGICA Tema V. CONSTRUIREA TESTELOR SI CALITATILE PSIHOMETRICE Tema VI. MODALITI DE INVESTIGARE A PERSONALITII Tema: VII. CHESTIONARE SI INVENTARE DE PERSONALITATE Tema: VIII. INTERVIUL Tema IX. ALTE METODE DE EVALUARE Tema X. ORGANIZAREA EVALUARII SI RAPORTUL PSIHOLOGIC

BAZELE TEORETICE ALE EVALUARII PSIHOLOGICE Semestrul II OBIECTIVE Insusirea de catre studenti a notiunilor de baza cu care opereaza domeniul evaluarii psihologice ca ramura aplicativa a psihologiei; Cunoasterea principalelor metode de evaluare in psihologie, a caracteristicilor si calitatilor lor, principiilor de utilizare si informatiilor furnizate, modalitatilor de alegere si combinare a lor, cat si limitele acestora; Insusirea deontologiei profesionale in evaluarea psihologica ca atitudine fundamentala a psihologului practician. I. NOTIUNI INTRODUCTIVE DE EVALUARE IN PSIHOLOGIE Masurare si evaluare in psihologie Sub presiunea unor cerine de ordin practic, nevoia de msurare s-a extins, dup cum se vede, de la msurarea fizic la cea psihologic. Conceptul de msurare este luat n psihologie n coninutul su cel mai larg i anume, n sensul de operaie prin care se atribuie numere datelor discrete sau continue ce urmeaz a fi evaluate. Un exemplu familiar n aceast privin ar fi evaluarea i notarea colar, care reprezint n final un mod de codare numeric (de la 1 la 10) a rezultatelor la nvtur. Numai c notele finale presupun un act de apreciere care comport oricum un grad de subiectivitate. n schimb investigaiile psihologice tind i reuesc n numeroase situaii s obin date obiective, independente de persoana care face cercetarea. Datele obinute prin diferite forme de investigaie psihologic se prezint adesea n form numeric sau sunt aduse, graie unei operaii de codare, la o form numeric, astfel nct se preteaz la o prelucrare matematic, n particular, statistic. Termenul de evaluare are o acceptiune mai larga decat cel de masurare: masurarea conduce la o descriere cantitativa, atribuind un numar fiecarui obiect in functie de o singura caracteristica, in timp ce rezultatul evaluarii consta dintr-o descriere cantitativa si/sau calitativa a obiectului referitoare la una sau mai multe caracteristici. Repere istorice Evaluarea psihologica a aparut la inceputul secolului XX odata cu testele de inteligenta si s-a dezvoltat pe masura ce au fost elaborate testele de personalitate, educationale si vocationale din nevoia de a se pune la punct proceduri statistice care sa permita crearea, analizarea si imbunatatirea testelor. Teoria si tehnologia instrumentelor propuse in acest scop au fost denumite psihometrice, iar evaluarea bazata pe ele evaluare psihometrica. Prin anii 1960 a aparut un curent nou evaluarea comportamentala care isi propunee masurarea directa a comportamentului oamenilor. Concepte-cheie In domeniul psihologiei aplicate ne intalnim foate frecvent cu concepele care circumscriu domeniul evaluarii psihologice, si anume cel de psihodiagnoza / diagnoza psihica / diagnoza psihologica , cel de testare si evaluare. Folositi adesea intersanjabil acesti termini ar putea confuza studentii. In cartea sa Psihodiagnostic, Clinciu (2005) prezinta delimitari conceptuale si forme de utilizare a acestor concepte, cu scopul de a le clarifica. In terminologia romaneasca, ca si in unele tari francofone, nu s-a impus termenul de testare si nici cel de evaluare pentru circumscrierea domeniului, termenul consacrat fiind 2

cel de psihodiagnostic (Psihodiagnoza este un termen foarte putin utilizat de scoala anglo-saxona, probabil din cauza nedoritei apropieri a acestui termen de acela de diagnostic, concept creat si consacrat de practica medicala. In acest spatiu cultural este este folosit extensive termenul de testare (testing) pentru a circumscrie teritoriul cunoasterii exacte si obiective a persoanei, de tip psihometric; in ultimele decenii termenul de evaluare (assessment) a castigat tot mai mult teren (Clinciu 2005:7-8). Dupa Cohen, Swerdlik si Smith (1992) termenii testare si evaluare sunt deseori utilizati ca echivalenti si intersanjabili, considerand ca distinctia dintre ei sa fie totusi pastrata. Autorii definesc evaluarea psihologica ca: un porces de strangere si de integrare a datelor psihologice corelate scopului de a face o evaluare psihologica utilizand instrumente ca testele, interviul, studiul de caz, observatia comportamentala si aparate special destinate impreuna cu procedee de masuratoare adecvate (in Clinciu 2005). Dupa Minulescu (2005:9) evaluarea psihologica este un set de proceduri utilizate de o persoana pentru dezvoltarea unor imagini, pentru a lua decizii si a verifica ipotezele despre modelele de caracteristici ale unei alte persoane, modele care ii determina acestei din urma comportamentul in interactiune cu mediul. Definitia psihodiagnozei data in Dictionarul de Psihologie (coord. Schiopu, 2002) este: diagnoza psihica se refera la omul viu si concret si consta dintr-o cunoastere complexa a acestuia prin tehnici psihologice aplicate conform unor strategii ce permit colectari de informatii organizate privind o persoana data. Dupa Minulescu (2005:10) psihodiahnoza este: activitatea specifica care foloseste intermedierea prin diferite tipuri de instrumente pentru a obtine informatii valide despre structura, dinamica psihica si personalitatea unei persoane. Albu (2000:21-22) se opreste la doua definitii care surprid cele doua intelesuri /etape ale evaluarii in psihologie, si anume cea de culegere a informatiilor si cea de formulare a aprecierilor: o Actiune de investigare a uneia sau a mai multor insusiri psihice ale unei persoane colectare a informatiilor despre persoane cu ajutorul unor instrumente (Anucuta, 1999); o Act sintetic de evaluare a formulei psihice a unei persoane ca rezultat al examinarii psihologice (Horghidan, 1997). Evaluarea psihologica (assessment) a devenit termenul integrator conceput ca o rezolvare de probleme, intrucat fiecare variabila este rezultatul unor factori diferiti; de aici necesitatea folosirii unor metode variate (printre care si testele), in functie de obiectivele, scopurile sau circumstantele in care are loc evaluarea. Testarea psihologica a devenit specifica unor scopuri mai inguste si mai bine circumscrise, care nu isi propun sa raspunda la intrebarea cum proceseaza persoana o anumita informatie, fiind centrata pe produs / rezultat, nu pe proces. Evaluarea psihologica presupune existenta urmatoarelor elemente: o Evaluat asupra caruia se emit aprecieri sau se fac masuratori; o Criterii de evaluare unul sau mai multe, in functie de care se face evaluarea (caracteristicile care se apreciaza sau se masoara la cel evaluat); o Evaluatori unul sau mai multi care participa la realizarea si descrierea evaluarii. Rezultatul evaluarii psihologice dupa un singur criteriu poate fi (Albu, 2000:21): - un rang sau un loc, care indica pozitia celui evaluat in cadrul unei multimi evaluate; - un calificativ (ex. foarte bun, nivel mediu) care reprezinta o exprimare in cuvinte a rezultatului unei masurari pe scala ordinala (scala care permite stabilirea unor relatii de ordine intre date ex. A> B>C); - un numar (ex. scorul la un test ori gradatia unei scale de evaluare); - o eticheta denumire a unei clase din care face parte, in care este repartizat (ex. tipul de temperament); - o insiruire de adjective care caracterizeaza evaluatul (ex. sociabil, constiincios etc.); Rezultatul evaluarii psihologice dupa mai multe criterii poate fi (Albu, 2000:21):

un profil o reprezentare grafica a rezultatelor evaluarilor in care fiecarui criteriu ii corespunde un punct care indica rezultatul / cota in privinta criteriului respectiv, iar punctele consecutive sunt unite prin segmante d dreapta; o ierarhie a criteriilor (ex. daca criteriul reprezinta interesele profesionale ale persoanei atunci rezultatul poate fi un clasamant al intereselor persoanei pentru diverse domenii); la fel ca si in cazul evaluarii dupa un singur criteriu, un rang, un calificativ, un numar sau o eticheta dar care sintetizeaza rezultatele evaluarilor facute la fiecare criteriu in parte (ex. combine linira scorurile unor teste).

Functiile psihodiagnozei Psihodiagnoza ca activitate sistematica de evaluare psihologica are urmatoarele functii Minulescu 2005: 27-29): o Conditia propriu-zisa a psihodiagnozei este capacitatea de a surprinde correct trasaturi si capacitate psihice individuale si de a evidentia variabilitatea psiho-comportamentala intra-grupala versus grup de referinta (esantion); o Evidentierea cauzelor care au condos spre o anume realitate prezenta in special in cazul disfunctiilor sau tulburarilor psihice; o Functia prognostica, privind anticiparea evolutiei probabile a comportamentului persoanei in anumite conditii si situatii contextuale, in functie de repere; o Functia de evidentiere a cazurilor de abatare in sens pozitiv sau negative de la norma (etalon) de dezvoltare psiho-comportamentala; se pune problema distinctiei dintre normalitate si anormalitate; o Evidentierea sau validarea (demonstrarea functionalitatii) programelor de invatare si formare; o Formarea unor capacitate de cunoastere si autocunoastere; o Utilizarea psihodiagnozei in deciziile din consiliere si orientare vocationala; o Sprijinul deciziilor de conduita in demersul din psihoterapie, asistenta, consultanta psihologica; o Verificarea unor ipoteze stiintifice - testul fiind folosit ca instrument de cercetare. Domeniile psihodiagnosticului o Domeniul educational este prima arie in care s-a produs dezvoltarea si utilizarea testelor mentale. Psihodiagnoza se foloseste in: - Evaluarea abilitatilor neuro-psihologice care pot influenta rezultatele scolare: senzatii, perceptii, atentie, limbaj, memorie, gandire etc. - Depistarea copiilor cu subdotare si supradotare intelectuala - Diagnosticul problemelor de invatare si comportamentale - Evaluarea cunostintelor si deprinderilor elevilor (teste educationale docimologice sau de cunostinte); - Selectie educationala prin teste standardizate la colegii sau universitati - Evaluarea competentei profesorilor o Domeniul sanatatii in general si cel al sanatatii mentale in special; psihodiagnoza clinica urmareste identificarea tulburarilor psiho-patologice pentru instituirea procedurilor terapeutice; evidentiaza rolul factorilor psihologici in aparitia diverslor boli (ex. tulburari cardiate, ulcer etc.); expertizeaza capacitatea de munca sau deficientele pentru acordarea certificatelor de persoana cu handicap si a drepturilor aferente; o Domeniul muncii si organizational diagnoza are in vedere caracteristicile personale care au legatura cu performanta in munca. Psihodiagnosticul se foloseste in selectia de personal, plasarea personalului pe posturi, evaluarea profesionala periodica, re-orientarea profesionala, identificarea nevoilor de formare si cuprinderea angajatilor in diverse programe de calificare, avizarea periodica pentru activitatile cu risc crescut (ex. lucrul la inaltime, port- arma etc.), ameliorarea climatului de munca, aspecte de ergonomie a muncii (adaptarea omului la masina si a masinii la om); 4

o Doemniul afacerilor / marketingului sunt urmarite interesele, atitudinile, diverse trasaturi de personalitate si variabile afective care au influenta asupra comportamentului consumatorului, asupra preferintei sale pentru anumite produse sau servicii. o Domeniul judiciar psihodiagnoza urmareste sa raspunda daca o persoana este capabila sa raspunda la proces, daca i se pot incredinta minori spre crestere si educare, daca prezinta pericol pentru societate etc. Concluziile formulate la sfarsitul psihodiagnozei constituie psihodiagnosticul. In functie de obiectivele urmarite distingem (Neveanu 2000:13): o Psihodiagnosticul diferential - care identifica sintetic specificul persoanei investigate urmarind compararea acesteia cu datele medii de distributie a trasaturilor psihice conform etalonului instrumentului diagnostic utilizat; o Psihodiagnosticul etiologic - care urmareste identificarea cauzelor, mecanismelor ce au condus la o anumita structurara de personalitate, normala sau patologica. Rezultatele evaluarilor efectuate in cadrul psihodiagnozei impreuna cu recomandarile formulate pe baza acestora fac obiectul raportului psihologic. Tendinte contemporane in psihodiagnoza In prezent, testarea psihologica si-a modificat semnificativ abordarea evaluarii psihologice intr-o noua directie. Metodele moderne tind sa devina dinamice si formative. Evaluarea formativa se centreaza pe relatia dintre invatare si potential, invatare si performanta ca factor fundamental pentru dezvoltarea si functionarea proceselor cognitive. Evaluarea formativa are ca scop decelarea acelor factori cognitivi sau de natura non-intelectuala care determina calitatea adaptativa la o situatie problematica. In interpretarea rezultatelor la care ajunge subiectul se urmareste evidentierea potentialului de invatare si a modalitatilor specifice de procesare a informatiilor . Deosebirile principale intre conceptul traditional si cel modern de psihodiagnoza sunt: o in psihodiagnoza traditionala diagnoza capacitatilor subiectului se finalizeaza printr-un rezultat exprimat ca si coeficient intelectual, nivel de performanta etc., care are un rol constatativ si pune accent pe produsul cognitiv; evaluarea formativa se centreaza mai ales pe proces si nu pe produs, iar rezultatul obtinut este privit ca un potential de invatare. o dinamismul are un dublu sens: dinamizarea relatiei examinator examinat (subiectul nu asista pasiv la performantele sale) si dinamizarea testului evaluata prin masurarea castigului cognitiv, prin distanta dintre pre-testare si post-testare. II. DEONTOLOGIE IN EVALUAREA PSIHOLOGICA Examenul psihologic i utilizarea testelor psihologice, dar i orice aciune pe plan psihologic are numeroase implicaii sociale i etice. Discutiile in legatura cu responsabilitatile sociale ale muncii psihologului au fost concretizate intr-un cod deontologic al Asociatie Internationale a Psihologilor la care si Roamania a aderat (Clinciu 2005). Codul deontologic este un sumum de principii i standarde etice de exercitare a profesiei de psiholog cu drept de liber practic care instituie regulile de conduit ale psihologului. Codul deontologic elaborat de Colegiul Psihologilor din Romania este cuprinde 3 principii si 11 standarde profesionale, dintre care 7 standarde generale si 4 specifice : Principiile deontologice ale profesiei de psiholog sunt:

I. Respectarea drepturilor i demnitii oricrei persoane Psihologii vor avea permanent n atenie faptul c orice persoan are dreptul s-i fie apreciat valoarea nnscut de fiin uman i c aceast valoare nu este sporit sau diminuat de cultur, naionalitate, etnie, culoare sau ras, religie, sex sau orientare sexual, statut marital, abiliti fizice sau intelectuale, vrst, statut socioeconomic sau orice alt caracteristic personal, condiie sau statut. II. Responsabilitate profesional i social Psihologii manifest o maxim responsabilitate pentru starea de bine a oricrui individ, familiei, grupului ori comunitii fa de care i exercit rolul de psihologi. Aceast preocupare include att pe cei direct ct i pe cei indirect implicai n activitile lor, prioritate avnd cei direct implicai. III. Integritate profesional Psihologii vor cuta s manifeste cel mai nalt grad de integritate moral i profesional n toate relaiile lor. Este de datoria psihologului s prezinte onest pregtirea i calificrile sale oriunde se afl n relaii profesionale i de asemenea s nu permit sau s tolereze practicile incorecte i discriminatorii. Standardele generale se refera la : IV. Standarde de competen V. Standarde cu privire la relaiile umane VI. Standarde de confidenialitate VII. Standarde de conduit colegial VIII. Standarde de nregistrare, prelucrare i pstrare a datelor IX. Standarde de onorarii i taxe X. Standarde pentru declaraii publice i reclam Standardele specifice se refera la domenii diferite, precum: XI. Educaie i formare XII. Terapie i consiliere XIII. Evaluare i diagnoz XIV. Cercetare tiinific i valorificarea rezultatelor Standardele domeniului evaluarii si psihodiagnozei se refera la: - Prezentarea caracteristicilor psihologice ale indivizilor; - Condiii de utilizare a instrumentelor ; - Consimmntul pentru evaluare/diagnoz; - Datele de evaluare/diagnoz obtinute; - Construcia de instrumente de msurare; - Interpretarea rezultatelor; - Calificarea n testare; - Actualitatea evalurii, metodelor folosite; - Responsabilitatea administrrii instrumentelor; - Prezentarea rezultatelor pentru cei evaluai; - Materialele de evaluare/diagnoz (manualul instrumentului, instrumentul propriu-zis, protocoale, ntrebrile sau stimulii utilizai, alte fie sau formulare). Diletantismul i amatorismul n domeniul utilizrii testelor i al proiectrii examinrilor psihologice sunt periculoase. n orice examen psihologic nu trebuie uitat c se lucreaz cu subieci care se ateapt la nite rezultate obiective. Utilizarea abuziv de teste i testare psihologic condus de nespecialiti este extrem de duntoare. Lipsa de cunotine despre testele psihologice, vulgarizarea lor, interpretrile eronate i iluzia c oricine posed un test l poate i administra i interpreta, a dus la multe nenelegeri cu privire la natura testelor i utilitatea lor. Totodat, aceste false concepii despre teste i examenul psihologic au generat numeroase critici i revolte antitest. 6

III. METODE DE EVALUARE IN PSIHOLOGIE Albu (2000:36) defineste metoda ca un ansamblu de actiuni - practice si/sau intelectuale care se desfasoara conform unui plan, pentru atingerea unui anumit scop, urmarindu-se evitarea greselilor . Unele metode se folosesc de instrumente care sunt un mijloc de captare a informatiilor, care se interpune intre cercetator / examinator si realitatea studiata / subiect, cum ar fi testele, chestionarele, grilele, scalele de evaluare etc. Metodele folosite in psihodiagnoza au devenit foarte complexe: de la observatia de diferite tipuri, metoda biografica, a anchetelor, a convorbirilor, metoda chestionarelor, dar mai ales a testelor standardizate si testelor proiective de investigare a personalitatii. Albu (2000) realizeaza o clasificare a metodelor de evaluare psihologica avand in vedere cele doua etape ale evaluarii: culegerea datelor despre subiectul evaluat si prelucrarea datelor culese pentru elaborarea descrierii persoanei. I. Metodele folosite in etapa de culegere a datelor sunt clasificate in functie de rolul persoanei evaluate in obtinereqa de informatii: A. Metode care obtin informatii direct de la persoana evaluate sub una din urmatoarele forme: o Informatiile sunt comunicate direct verbal sau nonverbal - de catre cel evaluat si sunt inregistrate de evaluator: - Observatia; - Convorbirea - Interviul - Administrarea de chestionare / teste de catre evaluator (operatori) o Informatiile sunt inregistrate chiar de cel evaluat folosind instrumente ca: - Teste auto-administrate - Chestionare auto-administrate - Scale, liste de bifare auto-administrate o Informatiile sunt reprezentate de valorile unor parametric fiziologici care sunt inregistrati la cel evaluat folosint aparate (ex. poligraf, masurarea vitezei de reactie etc.) B. Metode in care informatiile nu sunt furnizate in mod direct de catre cel evaluat: - Analiza produselor activitatii; - Intervievarea unor persoane care il cunosc pe cel evaluat (parinte, prieten, coleg etc.); - Administrarea de chestionare unor persoane care il cunosc pe cel evaluat; - Completarea de liste (ex. de bifare, de comportamente poderate) de catre persoane care il cunosc pe cel evaluat (ex. sef direct, coleg etc.) II. Metodele pentru prelucrarea datelor culese despre cei evaluate in scopul formularii descrierilor pot fi clasificate dupa mai multe criterii. A. In functie de numarul persoanelor evaluate concomitent avem: - Metode care evalueaza o multime de persoane (ex. metoda compararii pe perechi, metoda distribuirii fortate folosite in selectie / evaluare de personal); - Metode care evalueaza o singura persoana (ex. scale de evaluare, chestionare, teste) B. In functie de instrumentele utilizate avem: - Metode care utilizeaza instrumente de evaluare care ghideaza evaluatorul in realizarea descrierilor (ex. scale, chestionare etc.); 7

Metode care nu folosesc nici un fel de instrument pentru formularea descrierilor (ex. metoda nominalizarilor folosita in organizatii) C. In functie de componenta grupului de evaluatori: o Metode care servesc la evaluarea concomitenta a unui grup de evaluare: - Metode in care fiecare evaluat este si evaluator pentru toti ceilalti (ex. in evaluarea intre egali folosita in evaluarea personalului); - Metode in care toate persoanele din grup sunt evaluate de o persoana sau mai multe din afara grupului (ex. metode de ierarhizare a persoanelor); o Metode care servesc la evaluarea unei singure persoane: - Evaluarea unei persoane de catre alta (evaluator, cole, sef etc.) pe baza unui instrument de evaluare; - Autoevaluarea persoeni pe baza unor instrumente specifice. Alegerea metodelor de evaluare este dependenta de (Horghidan 1997): - Criteriul folosit la evaluare de exemplu inteligenta se masoara folosind teste si scale de evaluare, in timp ce complexele se evidentiaza prin observatie si convorbire; - Scopul evaluarii d exemplu evaluarea potentialului cognitiv se face cu precadere prin teste in cazul selectiei de personal, si preponderant prin scale de evaluare atunci cand scopul este instituirea unui program educational-recuperator; - Varsta persoanei evaluate unele metode nu sunt potrivite pentru evaluarea copiilor, in timp ce altele nu pot fi aplicate pentru evauarea persoanelor varstnice. Adecvarea metodelor si instrumentelor de evaluare psihologica la scopul evaluarii si caracteristicile particulare a le persoanei / persoanelor (cand este vorba de un grup) reprezinta una din premisele esentiale ale unei evaluari reusite. IV. TESTUL PSIHOLOGIC INSTRUMENT DE BAZA IN EVALUAREA PSIHOLOGICA Testul este un instrument al metodei experimentale, folosit ca instrument principal n investigaiile cu caracter aplicativ ale psihologiei. Aurel Clinciu (2005:11) apreciaza ca centrul de greutate al psihodiagnozei trebuie sa ramana testarea psihologica, intrucat testul psihologic ramane instrumentul cel mai tehnic si cel mai rafinat, cu o evolutie neegalata de niciuna dintre celelalte metode, generand o adevarata stiinta legata de constructia si aplicarea sa. Testele, psihologice sau de cunotine, sunt utilizate peste tot n lume n scop de diagnoza, consiliere, selecie i repartiie (clasificare) profesional sau colar etc. Scurt istoric nceputurile testrii psihologice se pierd n antichitate. Cu patru mii de ani n urm, n Imperiul Chinez se utilizau teste de cunotine pentru selecia funcionarilor publici. n Evul Mediu, universitile din Europa foloseau o serie de teste pentru promovarea studenilor n ani superiori de studii. ns testele psihologice construite pe baze tiinifice dateaz doar de aproximativ o sut de ani. Apariia lor este legat de constituirea psihologiei tiinifice, n a doua jumtate a secolului trecut, i odat cu acest pas, constituirea metodelor psihometrice de evaluare. Contribuii importante n domeniul psihometriei au adus Ernst Weber, Gustav Fechner i Hermann Helmholz n Germania, prin preocuprile lor pentru msurarea precis a fenomenelor psihice, pentru punerea la punct a tehnicilor de analiz a reaciilor i pentru utilizarea metodelor matematice n interpretarea rezultatelor. Primul laborator de psihologie experimental a fost nfiinat n anul 1879 la Leipzig de Wilhelm Wundt (1832 1920). Pe de alt parte Francis Galton publica n revista Brain articolul Psychometric 8

Experiments n care afirma necesitatea utilizrii metodelor cantitative n tiinele umane i introducea termenul psihometrie definit ca: arta de a impune operaiilor spiritului msura i numrul (Meuris, 1985). n 1890, psihologul american James Mc Keen Cattell (1860 1944), publica n revista englez Mind articolul Mental tests and measurements n care este pentru prima oar menionat termenul test asociat cu cel de msur, n sensul de serie de probe psihologice utilizate pentru a studia diferenele individuale. Definitie Testul psihologic reprezint dup P. Pichot o situaie experimental standardizat, servind drept stimul unui comportament. Acest comportament este evaluat printr-o comparaie statistic cu acela al unor indivizi plasai n aceeai situaie, ceea ce permite clasificarea subiectului examinat fie cantitativ, fie tipologic (Neveanu 2000:27). Prin coninutul su , testul acoper practic numai un fragment din situaiile reale; el constituie ntotdeauna numai un decupaj din activitatea general a subiectului. n termeni mai precii :un test psihologic este, n esen, o msur obiectiv i standardizat a unui eantion de comportament. Aceast caracterizare enun totodat o constatare, dar i o cerin. Orice test psihologic concretizeaz cunotinele dobndite n cercetarea psihologic referitoare la domeniul respectiv (inteligen, creativitate, aptitudini tehnice etc.). Cum aceste cunotine se mbogesc necontenit, nseamn c i probele psihologice urmeaz s fie mereu amendate, ncorpornd achiziiile cercetrii tiinifice. Utilizarea unui test, pe lng tehnicitatea aplicrii, presupune cunoaterea datelor psihologice care fundamenteaz proba i permite interpretarea corect a rezultatelor. Cum este i firesc, aplicarea testelor impune o competen precis, care mbin o anumit tehnicitate cu fineea observaiei. O precizare este esenial: testul, ca mijloc de evaluare a prestaiei sau conduitei umane, se elaboreaz pe baz statistic. Rezultatul obinut de o persoan la o prob standardizat, capt semnificaie prin raportarea sa la rezultatele obinute de un grup mai larg grupul de referin prin examinarea cruia n condiii identice se stabilete un tabel de norme sau o tipologie. Aadar, un test psihologic este inseparabil de tabelul de norme sau cadrul de clasificare oferit de o tipologie. Situarea persoanei examinate n acest cadru de clasificare expresie a grupului de referin constituie scopul final al testrii. Clasificarea testelor psihologice Testele pot fi clasificate dupa criterii diverse cum ar fi: obiectivele urmarite in evaluarea psihologica, strategia inclusa in structura testului / bateriei de testare, tipul de material administrat, caracteristicile specifice ale materialului prezentat; forma de administrate a testelor, caracteristicile tipruilor de raspuns; caracteristici referitoare la subiect. o In functie de obiectivul urmarit testele pot fi clasificate in: - teste de achizitie de cunostinte; - teste inteligenta; - teste de aptitudini specifice; - teste de memori; - teste de atentie; - teste de masurare a abilitatilor senzori-motorii; - teste de atitudini; - teste de interese; - teste de personalitate; - teste de temperament; - teste de dezvoltare; etc. o In functie de conditiile de administrare avem: 9

o o o

- teste individuale - teste de grup, colective In functie de tipul de activitate implicat avem: - teste creion hartie; - teste de performanta bazate pe coordonarea psihomotorie, pe baza de aparate specifice; - teste verbale; - teste non-verbale, proiective; - teste computerizate (ca o tendita moderna in evaluarea psihologica). In functie de importanta standardizarii timpului de lucru: - teste cu limita de timp; - teste fara limita de timp; In functie de tipul de raspuns sau de criteriu: - teste cu raspunsuri la alegere; - teste cu raspunsuri create de subiect, libere In functie de tipul de informatie rezultat: - teste sintetice, care ofera un rezultat global (ex. Q.I.) - teste analitice, care permit conturarea profilului psihologic al subiectului conform unor dimensiuni diferite.

In uram aplicarii testelor psihologice se redacteaz un protocol. Mentionam ca trebuie inut cont de faptul ca variabilele comportamentale pot fi influentate de diferii factori individuali, cum ar fi: - capacitatea examinatului de a avea ncredere in examinator; - bunvoina sau capacitatea examinatului de a coopera cu examinatorul pentru a nelege instruciunile scrise; - motivatia subiectului etc. - prezenta anxietii n rezolvarea testelor, emotiile subiectului - condiia fizic (senzaia de foame, sete, disconfort etc.); - capacitatea subiectului de a se antrena cu atenie pentru ceva; Este bine ca examinatul s tie n principiu coninutul testului i este dreptul lui s fie informat asupra rezultatelor obtinute. V. CONSTRUIREA TESTELOR SI CALITATILE PSIHOMETRICE Calitatile testelor Desi foarte multi specialisti au incercat sa precizeze elementele fundamentale ce trebuie sa caracterizeze un test, sunt luate drept reper cele 18 calitati ale unui test definite de Claparede, ce vor fi prezentate in continuare (Neveanu 30-37): Sa fie interesante Sa fie obiective in aplicare Sa aiba un instructaj clar, neechivoc Sa excluda hazardul Sa fie obiective in apreciere si interpretare Sa fie gardabile 10

Sa fie etalonate Sa prezinte o buna dispersie a rezultatelor Sa fie rapide Sa fie univoce Rezultatele unei probe sa fie reprezentabile Sa fie inedite Sa nu faca apel la cunostintele scolare Sa fie constante Sa se aplice la toate varstele Sa permita constructia de forme alternative sau paralele Sa nu solicite pe cat posibil un instrumentar complex si costisitor Sa nu masoare deact o singura variabila

Standardizarea testului este calitatea statistic ce exprim uniformitatea lucrului cu testul, uniformitate ce decurge dintr-un ansamblu de norme bine precizate i care trebuie respectate. Din chiar definiia sa, testul ni se propune ca un instrument standardizat sub trei aspecte: coninut, aplicare i interpretare. Standardizarea depinde de o serie de factori, cum ar fi: - uniformitatea stimulilor prezentai pentru a provoca reaciile subiectului (sarcin identic pentru toi); - uniformitatea instructajului dat subiecilor n legatur cu sarcina care trebuie executat; - respectarea timpilor de lucru prezeni pentru rezolvarea sarcinii i notarea precis a timpului de lucru al fiecrui subiect dac timpul nu se msoar (acest lucru are o valoare simptomatic); - uniformitatea modului de cotare a reaciilor (raspunsurilor) astfel nct subiec-tivitatea examinatorului s intervin ct mai puin; - uniformitatea interpretrii rezultatelor n funcie de procedee statistico-matematice precise. n concluzie, standardizarea este o cerin statistic prin care se urmrete uniformizarea de ansamblu a examenului psihologic pe baza de test. Nivelul standardizrii exprim gradul de obiectivitate al testului i, prin urmare, exist o cerin permanent n psihodiagnoz i psihometrie pentru creterea sa. Eantionarea testelor: Populaie Eantion Lot Interpretarea rezultatelor unui test bazat pe un ntreg aparat matematic, presupune msurarea rezultatelor individuale prin raportarea lor la o populaie, la rezultatele unei populaii ct mai reprezentative din punct de vedere numeric i a compoziiei sale sub aspectul unor factori relevani. Aceast cerin ne duce la problema etalonrii testelor. Performanele obinute la teste n absena unor indici interpretativi nu sunt operante, piezandu-si valoarea. Semnificaia real a rezultatelor o putem cunoate n condiiile n care 11

efectum un studiu comparativ de raportare a performanei obinute la test de ctre un individ, la rezultatele unei populaii de referin, care poate constitui un tabel de norme, un etalon. Etalonul reprezint performanele standard, prelucrate statistic, obinute de un eantion reprezentativ de indivizi. Din punct de vedere statistic, populaie nseamn orice mulime de obiecte, fiine, grupuri de fiine, fenomene, manifestri, observaii delimitate cu precizie pe baza unor criterii clare. Populaia de referin sau de baz definete o mulime din care s-a extras un eantion. Eantionul este partea unei populaii a crei reprezentativitate n raport cu populaia din care a fost extras permite extinderea cu o precizie determinat a concluziilor obinute din studiul eantionului pe ansamblul intregii populaii din care el a fost extras. Lotul reprezint o grupare de subieci constituit pe alte criterii dect n baza unor tehnici de eantionare. Astfel, putem exemplifica: o clas de elevi, grup de studeni, angajaii unui departament. Criteriile de constituire ale unui lot lot sunt: vecintatea spaial, vrsta identic, statutul educaional i profesional, etc. Avantajele realizrii unei cercetri pe eantion i nu pe toat populaia se circumscriu volumului de date culese i prelucrate ce poate fi redus de zeci, sute, mii de ori. Aceasta asigur executarea operativ i reduce costurile de realizare. n plus, datorit acestor implicaii de ordin operaional o cercetare complet nu este posibil. Eantionarea ridic pentru statistic 2 probleme eseniale: o stabilirea unor tehnici de eantionare ct mai corecte; o stabilirea acelor proceduri de analiz statistic care s permit extinderea rezultatelor obinute pe eantion asupra ntregii populatii. Prima cerin se refer la tehnicile de alegere a eantionului din cadrul populaiei de baz astfel nct el s reprezinte populaia respectiv cu o precizie determinat. Aceasta nseamn c include n structura sa pri direct proporionale cu grupele ce constituie respectiva populaie de baz. Structura eantionului trebuie s reproduc diversitatea calitativ a populaiei ca vrst, sex, profesie, etnie, religie, etc. Eantionului i se calculeaz mai nti numrul (N), semnificativ pentru eantion: ci membri trebuie s aib eantionul. Pentru determinarea lor exact exist 2 tehnici: eantionarea aleatoarie (extragerea din urn la ntmplare) i eantionarea cu pas statistic, ce presupune sortarea ,,n pai n sensul c se extrag de exemplu din 3 n 3, din 5 n 5, din 6 n 6. Cea de a 2-a cerin vizeaz stabilirea acelor proceduri de analiz statistic ce permit extinderea rezultatelor de la un eantion la o populaie. Generalizarea rezultatelor are totdeauna o cot de eroare mai mare sau mai mic n funcie de reprezentativitatea eantionului (corecta lui construire) ct i n funcie de mrimea lui. Cu ct eantionul este mai mic eroarea crete pentru c exist riscul ca fenomene accidentale sau cu frecven mai mic, dar reale, prezente n populaia de baz s nu fie ,,developate ntr-un eantion foarte mic. Calitatile psihometrice ale testelor Cnd alegem o procedur de msurare a unei caliti psihice sau a mai multora, instrumentul de msur utilizat trebuie s posede o serie de caliti care s-i confere o mai mare precizie n msurare, ncredere i obiectivitate n rezultatele msurrii. Calitatile psihometricene raspund la intrebarea cnd este de bun un test? si sunt date de urmatoarele caracteristici ale testului: 1. Validitate; 2. Fidelitate; 3. Sensibilitate Conceptul de validitate 12

Validitate este unul din conceptele cheie pentru practica psihologic, fiind calitatea care afecteaz cel mai mult valoarea instrumentelor de msur psihologice. Lafon (1973) definea validitatea unui test ca fiind calitatea acestuia de a msura exact ceea ce trebuie s msoare, iar Lindeman (1978) afirma c validitatea unui test este dat de msura n care acesta i ndeplinete funcia. Dac pn nu de mult n definirea conceptului de validitate accentul era pus pe evaluarea scorurilor de test ca msur a unei caracteristici, trsturi, ulterior scorurile la un test sunt receptate ca un predictor a ceva. Acum accentul nu mai cade pe integritatea testului, ci pe ncrederea pe care o putem avea n deduciile pe baza scorurilor, lund n considerare ntregul proces prin care s-au obinut aceste scoruri (Guion, 1986). Validitatea nu se mai refer att la instrumentul n sine, ci la interpretarea datelor furnizate de el. Pentru accepiunea actual a conceptului de validitate sunt relevante definiiile: o Validitatea este gradul n care o anumit inferen fcut plecnd de la un test are neles, este potrivit i util (Standards for Educational and Psychological Tests, 1985). o Validitatea se refer la ct de bine realizeaz un studiu, o procedur sau un instrument de msur ceea ce se presupune c face (Graziano, Raulin, 1993). o Validitatea unui test se refer la ct de potrivite sunt interpretrile descriptive, explicative sau predictive care se dau scorurilor sale (Silva, 1993). o Nunnally i Bernstein (1994) definesc validitatea n termeni de utilizabilitate - "ct de util tiinific" - este un instrument de msur, dac ntradevr acesta msoar ceea ce i-a propus s msoare. Toate definiiiile enumerate relev noua semnificaie a validitii ca o calitate a utilizrii date rezultatelor testului, nu ca o calitate a testului. Pentru o interpretare corect a scorurilor unui test este necesar s fie ndeplinite dou condiii (Albu, 1995): (1) S se tie exact ce reprezint scorurile testului: scorurile unui test pot fi msurtori ale unei variabile construite de psihologi (construct psihologic) sau pot fi nite valori care trebuie s se gseasc ntr-un anumit tip de relaie (de obicei, relaie liniar) cu rezultatele unei alte msurtori. (2) Msurrile fcute de test s fie corecte: evalurile fcute de test sunt corecte dac ierarhia subiecilor realizat pe baza scorurilor testului este foarte asemntoare clasamentului acestora pe baza variabilei msurate de test (ale crei valori sunt ns necunoscute) sau pe baza rezultatelor msurtorii cu care se compar testul. APA Standards (1974) precizeaz c nici un test nu este valid pentru toate scopurile sau n toate situaiile sau pentru toate eantioanele de indivizi, motiv pentru care sunt necesare demersuri de validare. Validarea este procesul de investigare a validitii, de obinere i evaluare a evidenei validitii. Tipuri de validri n practica psihologic se utilizeaz patru categorii eseniale de definire a validitii denumite cele "patru fee ale validitii" i care n prezent au devenit patru strategii ale validrii inferenelor fcute pe baza scorurilor de test (APA Standards, 1985): 1. Validitatea de coninut; 2. Validitatea conceptual; 3. Validitatea predictiv; 4. Validitatea concurent. Standardele APA precizeaz c "tipurile" de validitate nu se refer la "categorii disjuncte"; nu se poate afirma c un tip de validitate este mai potrivit dect altul pentru o anumit utilizare a testelor sau pentru o categorie specific de inferene bazate pe scoruri. Validitatea testului relativ la constructul msurat

13

Validitatea relativ la construct se aplic n cazul testelor care msoar constructe psihologice, cum sunt chestionarele de personalitate. Constructul psihologic este "o etichet pentru o grupare de comportamente care covariaz" (Silva, 1993). El este considerat ca "o noiune teoretic derivat din cercetare i din alte experiene, care a fost construit cu scopul s explice pattern-uri de comportament observabile " (Standardele APA, 1985). Termenul de construct apare adesea ca sinonim pentru "concept": ntre cei doi termeni exist ns o deosebire, evideniat de Cronbach (1966): "constructul" este "o categorie creat intenionat pentru a organiza experiena n enunuri generale care se prezint sub form de legi". Un construct este, deci, o noiune elaborat i utilizat ntr-un cadru tiinific (teoretic, metodologic sau aplicativ). Fiecare construct psihologic este fundamentat pe o teorie, care permite descrierea i predicia comportamentelor legate de el, n situaii specifice. Validitatea relativ la construct a testului (construct validity) este denumit i "validitate conceptual" (concept validity) sau adesea "validitate ipotetico-deductiv" (Albu, 1998, Bacher, 1981). Validarea testului relativ la constructul msurat urmrete nelegerea dimensiunilor evaluate de test i se ocup ca scorurile testului s realizeze o msurare corect a atributului psihic pentru care a fost construit. Numai nelegnd constructul msurat de test se pot formula ipoteze asupra prediciilor pe care le face testul i asupra relevanei i a reprezentativitii coninutului su. Deci, validarea constructului trebuie s precead validarea coninutului testului i validarea relativ la criteriu. Pentru a verifica gradul n care un test msoar bine un anumit construct, este necesar s se realizeze o descriere a constructului n termeni comportamentali concrei. Operaia numit explicarea constructului const din trei pai (Murphy & Davidshofer, 1991): - Se identific acele comportamente care au legtur cu constructul msurat de test. - Se identific alte constructe i pentru fiecare se decide dac are sau nu legtur cu constructul msurat de test. - Se alctuiete cte o list de comportamente prin care se manifest aceste constructe. Pentru fiecare din ele, pe baza relaiilor dintre constructe, se decide dac are sau nu legtur cu constructul msurat de test. Operaia de validare a testului relativ la constructul msurat se descompune n trei componente: - validarea materialului testului (substantive validity), care necesit specificarea constructului msurat de test i se confund uneori cu validarea coninutului testului; - validarea structurii constructului aflat la baza testului (structural validity), care identific elementele componente ale constructului i investigheaz legturile dintre ele; - validarea extern (external validity), care urmrete s determine relaiile constructului cu alte msurtori (constructe sau variabile observate). Validarea extern se refer la calitatea testului de a avea relaii corecte cu alte msurtori psihologice i este denumit "validitate convergent i discriminant" (Murphy & Davidshofer, 1991; Trochim, 2001). Validitatea convergent se refer la msura n care conceptele care ar trebui relaionate teoretic sunt interrelaionate i n realitate. Validitatea discriminativ se refer la msura n care conceptele care nu ar trebui s fie relaionate teoretic, nu sunt interrelaionate n realitate (D.T. Campbell i D.W. Fiske). Pentru a pretinde c instrumentul pe care l utilizm are validitate de construct, trebuie demonstrate ambele tipuri de validitate. Astfel, prin validarea testului relativ la constructul msurat se valideaz att testul ct i ipotezele aflate la baza sa. Validitatea testului relativ la coninutul su Validitatea relativ la coninut se analizeaz la testele care se utilizeaz pentru a estima cum acioneaz o persoan n universul de situaii pe care testul intenioneaz s l reprezinte (Standards for Educational and Psychological Tests, 1974). 14

n literatura psihologic exist preri contradictorii despre ceea ce se urmree prin validarea testului relativ la coninut. Opinia lui Anastasi (1976), concordant i cu standardele APA, arat c acest tip de validare implic "examinarea sistematic a coninutului testului pentru a determina dac el acoper un eantion reprezentativ din domeniul de comportamente pe care testul n cauz trebuie s l msoare ". Itemii testului reprezint un eantion extras dintr-o populaie larg de itemi posibili care desfinesc ceea ce testul trebuie s msoare. Dac eantionul este reprezentativ pentru populaie, atunci se admite c testul are validitate relativ la coninut (Gregory, 1992). Silva (1993) arat c trebuie luat n considerare nu numai coninutul itemilor testului ci i procesul utilizat de subiect pentru a ajunge la formularea rpunsului. Adoptnd punctul de vedere formulat de Anastasi (1976) paii de urmat n analiza validitii relative la coninutului unui test sunt: - Definirea i descrierea detaliat a domeniului de coninut al testului; proiectarea unui eantion reprezentativ de itemi afereni testului; - Analiza itemilor testului sunt eliminai itemi care nu se refer la comportamente cuprinse n domeniul de coninut; - Evaluarea itemilor de test rmai de ctre un grup de experi n ceea ce privete relevana i referirea la domeniul de coninut al testului; - Experimentarea testului proiectat i analiza de itemi. Procedura nu este simpl, fiecare pas presupune parcurgerea unor demersuri statistice adecvate care combin adesea validitatea de coninut cu validitatea de construcie (Landy, 1989). Validarea relativ la coninut nu reprezint o validare n sensul definiiei date de APA Standards (1985), fiind o simpl analiz a testului n privina claritii, a reprezentativitii i a relevanei coninutului su. Validitatea relativ la coninut se impune n cazul testelor utilizate la msurarea unui atribut ce nu poate fi exprimat printr-un construct (Murphy, Davidshofer, 1991), n cazul testelor de cunotine, cnd nu exist un criteriu extern potrivit pentru a analiza validitatea relativ la criteriu; n cazul testelor care verific deprinderi sau cunotine nsuite n cadrul unui program de instruire etc. Validitatea testului relativ la criteriu Validarea relativ la criteriu se refer la gradul n care deduciile fcute pornind de la scorurile testului - numit n acest caz predictor - concord cu cele bazate pe scorurile unei alte msurri - numit criteriu. Dac testele sunt utilizate pentru a se lua decizii, validarea relativ la criteriu urmrete dac deciziile bazate pe scorurile testului coincid cu cele care se refer la valorile variabilei criteriu, despre care se presupune c permite luarea unor decizii corecte. n teoria testelor psihologice, criteriul este o variabil pe care ncercm s o prevedem n general cu ajutorul testelor (Grand dictionnaire de la psychologie, 1994). Criteriul este o msur a nivelului de performan exprimat n termeni cantitativi, bazat pe o descriere complet a muncii prestate. Problema criteriului poate fi foarte simpl dac munca genereaz ceva cuantificabil. Variabila criteriu poate fi unidimensional sau multidimensional, cu valori cantitative sau/i calitative. n selecia profesional o variabil criteriu poate fi constituit din calificativul obinut pentru o performan anterioar, rezultatele unei probe de lucru (cu valori cantitative), dar i unele date demografice (apreciate dihotomic, de exemplu sexul, starea civil etc.). Pentru ca aprecierea s fie corect, criteriul trebuie s ndeplineasc urmtoarele condiii (Albu, 1998): - S fie relevant pentru activitatea sau caracteristica la care se refer; ordinea subiecilor determinat pe baza valorilor criteriului trebuie s corespund ordinii reale a acestora n privina succesului obinut n activitatea respectiv sau a mrimii caracteristicii msurate. Variabila criteriu trebuie s ia valori ntr-o mulime total ordonat ori s realizeze o msurare pe scal ordinal, de interval sau de raport. De obicei se prefer criteriile cu valori cantitative. - S fie fidel s concorde cu diverse evaluri ale performanelor la care el se refer, fcute la momente diferite i*sau cu alte instrumente similare de msur. Pentru verificarea acestei condiii se iau n considerare coeficienii de corelaie. 15

S fie practic s nu coste mult, s fie acceptabil pentru cei care doresc s l utilizeze la luarea deciziilor. Criteriul trebuie s includ principalele aspecte care sunt avute n vedere la aprecierea performanei sau a mrimii caracteristicii msurate. - S fie exprimat n aceleai uniti sau n uniti comparabile pentru toate persoanele. - Pentru criteriile multidimensionale, valoarea criteriului pentru fiecare persoan trebuie s reflecte importana diverselor componente i nivelul individului la fiecare dintre ele. Aprecierea validitii relative la criteriu se face n mod obinuit prin intermediul a dou abordri strategice: validarea predictiv i validarea concurent. Validarea predictiv Validarea predictiv se aplic cnd scorurile testului sunt folosite pentru a prezice valorile pe care o anumit variabil le va avea n viitor. Validitatea predictiv are ca obiectiv determinarea gradului de eficien a unui test n prognoza comportamentului unei persoane ntr-o anumit situaie dat. Ea se realizeaz prin compararea scorurilor testului cu rezultatele obinute la un criteriu, n general, de eficien profesional/colar, dup un interval de timp mai lung sau mai scurt. Pentru validarea predictiv se folosesc loturi neselecionate: toate persoanele crora li s-a administrat testul urmeaz acelai acelai tratament i vor fi prezente la evaluarea variabilei criteriu. n acest fel, n lotul de subieci care servete la compararea testului cu criteriul vor exista att scoruri mari ct i scoruri mici la test. Validarea concurent n practic determinarea validitii predictive se dovedete a fi o activitate greu de realizat. Sunt foarte reduse cazurile n care s fie posibil, de pild, examinarea psihologic a unor candidai n scop de angajare, angajarea lor i apoi, dup un anumit timp, s se evalueze reuita lor profesional i s se determine capacitatea predictiv a testului utilizat. Coeficientul de validitate si interpretarea lui Coeficientul de validitate este un coeficient de corelaie care demonstreaz existena unei relaii ntre scorurile unui test i scorurile care definesc rezultatele unei msurtori considerate drept variabil criteriu. Este un indice statistic care relev gradul de asociere dintre dou variabile. Corelaia dintre variabila predictor i variabila criteriu se refer la ceea ce obinuit este numit "coeficient de validitate". Coeficienii de corelaie utilizai pot fi corelaia liniar sau metoda Pearson, ali coeficieni alei n funcie de natura variabilelor studiate cum ar fi tipul acestora, mrimea eantionului, forma distribuiei. Corelaia rangurilor prin metoda Spearman se poate folosi n contextul utilizrii unei evaluri prin ierarhizare. Se apreciaz c un test are validitate bun atunci cnd coeficientul de validitate este mare. Hull (Guilford, 1965) a impus condiia ca un test s fie utilizat n practic doar dac are un coeficient de validitate mai mare de .45. Murphy i Davidshofer (1991) apreciaz c un test bun rareori poate da, cu un criteriu important, un coeficient de corelaie mai mare de .5. Exist rare cazuri cnd coeficientul de validitate depete .30 sau .40 (Nunnally & Bernstein, 1994). Explicaia autorilor este c oamenii au o structur prea complex ca s se poat estima cu o precizie suficient de mare eficiena lor profesional prin intermediul unor teste, orict de bine ar fi acestea proiectate. n aceeai msur, la fel de distorsionate sunt i msurtorile la criteriul prin care msurm performanele ntr-un domeniu sau altul de aplicaie. Fidelitatea Conceptul de fidelitate n teoria testelor se refer la consistena, stabilitatea n timp a performanelor scorurilor la teste. 16

Fidelitatea este "gradul n care scorurile testului sunt consistente sau repetabile, adic msura n care ele nu sunt afectate de erorile de msur" (APA Standards, 1985). Tehnicile prin care se studiaz consistena msurtorilor fcute prin teste, indiferent c este vorba despre teste de aptitudini, inventare de personalitate sau teste de cunotine, sunt cunoscute sub denumirea de tehnici de estimare a fidelitii. Msurtorile pe care le efectum cnd este vorba de factorul uman, nu sunt niciodat perfect stabile sau consistente. Comportamentul uman fluctueaz de la un moment la altul i de la o situaie la alta. Teoriile fidelitii testelor au fost proiectate cu scopul de a estima efectele instabilitii preciziei msurrilor psihologice. Un teste este considerat fidel atunci cnd este precis, lipsit de erori de msur i orice persoan obine scoruri egale la test i la o form paralel a acestuia, condiiile de administrare fiind astfel stabilite nct erorile de msur la cele dou teste, pentru orice persoan, s fie independente (Albu, 1998). Scorurile de test variaz n funcie de rezultatele a doi factori: variabilitatea scorurilor adevrate i variabilitatea erorilor de msurare. Dac procedura de testare i testul nsui nsumeaz un numr mare de erori, influennd performanele subiecilor, scorurile la test vor fi inconsistente; la o repetare a sesiunii de testare, scorurile vor fi diferite, adic, nu vor fi stabile. Dac erorile de msurare au un efect redus asupra scorurilor la test, testul va reflecta preponderent aspecte consistente ale performanei subiecilor etichetate ca "scor real" sau "scor adevrat". n practic, coeficienii de fidelitate pot servi unuia sau ambelor obiective: (1) la estimarea preciziei msurrii realizate de o procedur particular cum ar fi aceea a unui instrument de msur ori test psihologic; (2) la estimarea consistenei performanei unei proceduri de msurare. Dup Wesman (1952) este posibil s avem performane nefidele din partea unei persoane la un test considerat ca fiind fidel, dar obinerea de performane fidele la un instrument nefidel este un lucru imposibil. Pitariu & Albu (1996) fac precizarea c nu vorbim despre fidelitatea unui instrument de msur, ci despre fidelitatea acelui test aplicat la o anumit populaie i n anumite condiii. Fidelitatea testelor psihologice are repercusiuni nemijlocite asupra deciziilor pe care psihologul le ia cu privire la oameni. Metode de evaluare a fidelitii Estimarea fidelitii urmrete s determine ct de mult din variabilitatea scorurilor observate la un test este atribuit erorilor de msurare i ct de mult este ea atribuit variabilitii scorurilor adevrate. Coeficienii de fidelitate care se calculeaz pentru un test variaz n funcie de ceea ce msoar testul i condiiile n care a fost administrat. Literatura de specialitate recomand utilizarea urmtoarelor metode de calcul a fidelitii: Metoda test-retest - utilizat n calculul coeficienilor de stabilitate pentru scorurile obinute n dou instane de testare cu aceeai prob; arat ct de stabile sunt scorurile n timp. Metoda njumtirii (split-half) - produce un coeficient de echivalen, fiind o variant a metodei testelor paralele. Metoda analizei consistenei interne - coeficientul de fidelitate se calculeaz pe baza analizei consistenei interne a unui test administrat o singur dat. Din aceast catgorie fac parte coeficienii al lui Cronbach, 3 al lui Guttman i coeficienii Kuder-Richardson (KR-20 i KR21) Coeficieni de fidelitate inter-evaluatori n cazul testelor pentru care cotarea nu este obiectiv, evaluatorul devine o component a procesului de msurare realizat cu ajutorul testului. Chiar dac evaluatorii ndeplinesc condiiile de cunotine i experien pentru a putea avea calitatea de evaluator, apar cu siguran diferene n ceea ce privete aprecierea pe care o fac. Pentru a verifica msura n care scorurile testului sunt dependente de cel

17

care a fcut cotarea, se calculeaz coeficientul de corelaie liniar ntre scorurile atribuite acelorai subieci de evaluatori diferii. Astfel rezult coeficientul de fidelitate inter-evaluatori. La momentul alegerii metodei de estimare a fidelitii unui test trebuie s ineam cont de ceea ce msoar testul, de scopul pentru care va fi folosit i de condiiile concrete n care se poate face testarea, dac exist sau nu posibilitatea administrrii repetate a testului, dac exist forme paralele ale testului etc. (Albu, 1998). Interpretarea coeficienilor de fidelitate Dintr-o mulime de teste avnd toate celelalte caracteristici egale, este de preferat testul care are cea mai mare fidelitate. Dar, pe de o parte, testul cel mai fidel poate fi i cel mai scump sau mai dificil de administrat. Pe de alt parte, caracteristicile testelor sunt rareori egale. Este imposibil s se specifice un nivel minim care s fie impus coeficienilor de fidelitate ai tuturor testelor. Murphy i Davidshofer (1987) formuleaz urmtoarele recomandri: - se vor cere niveluri nalte de fidelitate acelor teste care sunt folosite pentru a se lua decizii importante asupra persoanelor i celor care mpart indivizii n mai multe categorii pe baza unor diferene relativ mici ntre ei; - se vor accepta niveluri sczute de fidelitate atunci cnd testele se utilizeaz pentru a lua decizii preliminare, nu finale, i n cazul testelor care mpart persoanele ntr-un numr mic de categorii, pe baza unor diferene individuale mari. T.L. Kelley (Guilford, 1965) sugereaz c, n general, pentru a discrimina bine ntre indivizi, un test trebuie s aib un coeficient de fidelitate de cel puin .94 (fiind ptratul unui coeficient de corelaie, coeficientul de fidelitate este cuprins ntotdeauna ntre 0 i 1). Ali autori admit valoarea minim de .90. Exist, ns, mai multe teste foarte utile cu coeficieni de fidelitate mai mici de .80. n practic ne ateptm la coeficieni de fidelitate cuprini ntre .70 i .98 (Guilford, 1965). Sensibilitatea Este calitatea statistic a testului care definete fineea discriminativ a acestuia, adic numrul de clase pe care l permite n cadrul unui grup. Altfel spus sensibilitatea ine de capacitatea testului de a diferenia ct mai mult pe o plaj ct mai larg indivizii testai ntre ei. Un test este cu att mai sensibil cu ct mparte n mai multe categorii indivizii, aceasta desigur n concordan i cu diferenele reale care exist ntre ei. Manualul testului Predicia psihologic bazat pe teste a cunoscut o dezvoltare tiinific riguroas. Calitatea unui test de a fi valid i fidel reprezint criterii eseniale pe care trebuie s le urmrim atunci cnd alegem s folosim o prob psihologic ntr-un anumit scop, n vedeera fundamentrii unei decizii. Un aspect important legat de utilizarea testelor i procedurilor de testare psihologic se refer la calitatea intrinsec a acestora. n aceast idee, un test nu este lansat pe pia fr ca anterior acesta s nu fi fost verificat. Se pretinde ca orice test s fie deci nsoit de un manual de utilizare. Manualul testului este cel care ne d toate detaliile i condiiile de utilizare i eficien a testului. Acest manual trebuie s conin: Baza conceptual a testului; Datele psihometrice aferente construciei testului; Norme i standardele de interpretare; Valoarea i limitele testului n cauz Studii de caz, anexe cu studii de validare, studii critice etc.

18

V. MODALITI DE INVESTIGARE A PERSONALITII Metodologia de investigare a personalitii prezint multe diferene fa de alte niveluri ale psihismului n general, specificitate raportat la existena a peste 50 de definiii ale personalitii i a identificrii a mii de termeni care o definesc (G. W. ALLPORT i H. S. ODBERT gsesc peste 18.000 de termeni n limba englez). De aceea, se impune o sistematizare, iar caracteristicile exhaustive ale acestei abordri sunt greu de respectat. Probele prin care se realizeaz investigarea personalitii (n ansamblu, att la normali, ct i n cadrul bolii) sunt extrem de polimorfe, alctuite dup criterii care pun accentul pe individualitate; din aceasta decurge dificultatea cuantificrii rezultatelor obinute, pentru a nu mai sublinia nota de subiectivitate prezent aproape n orice ncercare de investigare. o Se apreciaz c exist metode subiective, n care subiectul, pentru a fi cunoscut, este pus s vorbeasc despre sine. n prezent, psihologii consimt c personalitatea (mcar anumite faete) se poate investiga i cunoate cu ajutorul anamnezei, chestionarelor i a scalelor de apreciere. o Exist modaliti de investigare grupate sub genericul metode obiective cu ajutorul crora se urmrete cunoaterea direct a comportamentului subiectului, a diferitelor lui reacii perceptibile. Cercettorii n domeniu, n special psihologii i medicii, fac observaie direct i pot ajuta echipa de cercetare pentru reproducerea unor situaii de via, cu suficiente limite deja cunoscute. Pentru mai mult obiectivitate n cunoaterea personalitii umane, a conduitelor i activitii, psihologii i medicii au apelat frecvent, n ultimele decenii, la o serie de nregistrri i msurtori psihofiziologice. n abordarea structurii complexe a sistemului de personalitate, aceste date sunt recoltate, n special (realiznd o not de mai mare individualitate), n condiii care provoac un conflict ori o situaie emoional reprezentativ, caracteristic psihic generic uman sau personal. o Metodele proiective - se bazeaz pe ideea c o persoan i va "proiecta" propriile trsturi de personalitate prin stimularea cu un stimul ambiguu. Ele sunt constituite din totalitatea tehnicilor prin care subiectului i se solicit rspunsuri fa de stimuli nestructurai, pe care acesta va tinde s-i interpreteze prin prisma propriilor trsturi de personalitate. n general, rspunsurile subiectului sunt n funcie de sensul sugerat de stimul, de strile prin care el trece. De asemenea, ele sunt influenate de particularitile personalitii subiectului, de nivel de cultur i educaie, nivel de aspiraie, motivaie, imagine de sine etc. Pentru o nelegere ct mai profund i pentru raiuni de ordin metodologic trebuie s menionm c aspectele obiective i subiective din structura psihicului uman se nterptrund, astfel c aceast ncercare de clasificare, mai sus prezentat conine elemente eclectice, dei este mult utilizat. Exist multiple clasificri ale tehnicilor proiective, printre care: o tehnicile asociative mai cunoscute i mai des utilizate sunt: experimentul asociativ-verbal i tehnica RORSCHACH; o tehnici constructive TAT sau testul aprercepiei tematice, imaginat de Murray i Morgan; o tehnici de completare: prin imagini ROSENZWEIG; o prin fraze MICHIGAN, Rotter etc.; o tehnici de ordonare: SZONDI (diagnostic pulsional); o tehnici expresive: testul arborelui (KOCH); desenul figurii umane. 19

Intre criticile probelor proiective sunt mentionate aspecte legate de faptul ca multe din aceste probe nu msoar trsturi specifice si dificultatile de validare psihometric. n general, evaluarea personalitii prin tehnici proiective este respins n practicile de selecie a personalului (Pitariu, 2003), acestea fiind insa instrumente foarte valoroase in domeniul clinicii, sanatatii, educational. VI. CHESTIONARUL SI INVENTARELE DE PERSONALITATE Chestionarele / Inventarele de personalitate Chestionarele/Inventarele intr n categoria metodelor de auto-evaluare (self-report), prin care subiectul d informaii despre starea sa de sntate fizic i psihic i despre comportamentele sale n anumite situaii. Ele msoar interesele, motivaia, dimensiuni ale personalitii, valori, atitudini. Construcia chestionarelor / inventarelor este similar cu cea a testelor psihologice, cu diferena c rspunsurile se bazeaz pe opinii, aprecieri sau atitudini, nu pe informaii verificabile din exterior. n funcie de construcia i teoria care st la baza lor difereniem tipuri diferite de chestionare / inventare: instrumente cu rspunsuri dihotomice (adevrat / fals), cu alegere multipl sau forat, cu rspunsuri scalate pe o scal cu trei sau mai multe trepte (ex. de acord, nesigur, n dezacord) sau cu rspunsuri construite (ca n chestionarele de completare a unor propoziii). De obicei, inventarele se pot cota pe mai multe dimensiuni msurate. Cotarea rspunsurilor poate fi una ipsativ, mai mult dect una normativ. Cea normativ se refer la interpretarea pe baza unor norme de interpretare cum ar fi scorurile standard, aa cum apar ele sub diferite forme (clase normalizate, cote T etc.). O interpretare ipsativ presupune compararea scorurilor unei persoane pe o anumit scal (ex. de anxietate), cu scorurile unei alte scale (ex. de agresivitate). Spre exemplu, nu este suficient s ncercm s prezicem fluctuaia personalului tiind c un angajat se caracterizeaz printr-o puternic trebuin de siguran, ci probabil este mai important s tim fora acestei trebuine relative la alte trebuine ale acestuia, cum ar fi trebuina de prestigiu sau de realizare deplin a propriilor potenialiti (selfactualization). Au fost cazuri cnd scorurile ipsative s-au dovedit a fi valide, n timp ce cele normative, nu (Guion, 1998).Cotrile ipsative sunt mai rare, aceasta deoarece exist o serie de probleme tehnice de utilizare a lor. Cele mai multe analize statistice pretind o independen operaional a variabilelor, ori scalele ipsative nu sunt independente. n mod obinuit, scalele normative i cele ipsative nu pot fi combinate ntr-o analiz de regresie. Pentru a putea compara scorurile a dou sau mai multe scale, este necesar folosirea aceluiai tip de scal de msur. Cele mai frecvent ntlnite teste, chestionare / inventare de personalitate sunt: Inventarul de Personalitate Multifazic Minnesota (Minnesota Multiphasic Personality Inventory MMPI) - este cu precdere un test de evaluare clinic care msoar nou sindroame psihiatrice. Este un inventar cu rspunsuri scalate (ofer 3 opiuni - "adevrat", "fals", "nu tiu"); include un numr foarte mare de itemi. Din considerente de intruzivitate a unor ntrebri inventarul a fost revizuit i a aprut forma MMPI-2 (1990), din care au fost eliminai anumii itemi. Pentru selecia de personal MMPI poate fi folosit doar ca metod de screening; n acest sens este utilizat n SUA pentru evaluarea ofierilor de poliie n scopul identificrii personalitilor cu probleme. 16PF (Cattell) chestionar multidimensional care msoar 16 trsturi de personalitate derivate din analiza factorial. Itemii au opiuni de rspuns multiple, fiecare reflectnd un construct diferit. Varianta a cincea a testului 16PF5 relev coeficieni de fidelitate buni, la fel i etaloane pentru populaia american i britanic (Conn & Rieke, 1994; Schmidt, 1994). n scop de selecie 16PF este utilizat pe scar mai larg comparativ cu Eysenck, pe considerentul unei informaii mai ample pe care o aduce despre personalitatea individului. CPI (California Personality Inventory) chestionarul de evaluare obiectiv a personalitii, cu o larg penetrare intercultural, tradus i adaptat n cca. 30 de limbi, n Romnia ncepnd cu 1970. 20

CPI a mai fost numit varianta MMPI pentru omul sntos , conine un numr relativ mai mic de itemi, mai puin intruzivi, fiind mult mai adaptat pentru aplicaii organizaionale, de orientare, selecie, promovare, diagnoz. Cele 20 de scale permit evaluarea eficienei sociale i intelectuale a persoanei ; exist scale special destinate domeniului ocupaional, cum ar fi "Potenial Managerial", "Orientare spre Munc", "Creativitate". Cercetrile au demonstrat stabilitatea n timp a scalelor CPI, fiind unul din testele creditate pentru aplicaii n sfera psihologiei muncii i organizaionale. Chestionarele de tip "Big Five" msoar cei cinci superfactori "Nevrotism", "Extraversia", "Deschiderea", "Agreabilitate", "Contiinciozitate". Exist n uz curent mai multe variante - Costa & McCrae NEO PI R, NEO FFI R i ACLC ( Adjective Checklist a lui Gough). NEO PI R prezint o versiune forma S pentru autoevaluare i alta, forma R pentru eteroevaluare, utilizabil pentru a obine validri ale autoevalurilor. Instrumentul e semnificativ mai mult pentru utilizare clinic i terapeutic. Costa (1996) face referire la existena umai multor studii care au utilizat NEO pentru predicia performanei n munc. Un studiu condus de Schmidt & Ryan (1993) arat c structura factorilor este alterat cnd chestionarul este utilizat n selecie, datorit factorului anagajatul ideal care se manifest alturi de cei 5 obinuii (an extra ideal employee factor joins the usual big five ) *. ACLC (Adjective Checklist) - ntlnit n selecia personalului (Sntion & Papari, 1999), ofer o list de 300 de adjective din care persoana evaluat va bifa pe cele care consider c l caracterizeaz. La fel ca n cazul oricrui test i n spatele acestui tip de inventare, se afl o teorie, iar itemii se vor alege n funcie de teoria respectiv. McCrae (1990) gsete c lista standard a lui Gough prezint serioase efecte care i limiteaz capacitatea de evaluare pentru c subiecii pot alege fie muli, fie puini itemi. Chestionare de interese profesionale care evalueaz preferinele persoanelor pentru diferite activiti i situaii de munc. n ara noastr sunt utilizate chestionarul elaborat de Holland, adaptri ale InterOptions sau Career Coach i altele.

Percepia psihologilor cu privire la inventarele psihologice este oarecum mprit. Inventarele de personalitate, pe de alt parte, au suportat numeroase critici, motivele fiind extrem de diversificate. Dac ne gndim numai la utilizarea chestionarelor de personalitate n angajarea personalului, ne confruntm cu o serie de critici cum ar fi, de pild, nclcarea intimitii (itemi care pun problema apartenenei religioase, atitudinii sexuale, aprecierilor cu privire la etnie, date asupra unor invaliditi etc. Pe de alt parte, inventarele de interese, mai reduse numeric, au fost mai puin criticate, aceste critici fiind centrate mai mult pe discriminarea de gen. Probleme n evaluarea prin chestionare Chestionarele / inventarele de personalitate sunt msurri prin auto-relatare (self-report), ceea ce face ca una din ntrebrile cele mai frecvente care apar s vizeze ncrederea n ceea ce subiecii relateaz despre ei, sau acurateea cu care chestionarele pot relata ceva despre structura personalitii unui individ. Distorsiunile sau falsificrile rspunsurilor (faking) sunt de mai multe categorii: rspunsuri specifice dezirabilitii sociale, obinuine mai generale de prezentare a imaginii propriei persoane (subapreciere / supraapreciere) care pot cauza distorsiuni neintenionate, ori lipsa capacitii de autoapreciere. Multe din chestionarele existente posed scale pentru detectarea falsificrii rspunsurilor: MMPI are o "Scal de minciun", EPQ-ul de asemenea, are scala "Lie", CPI-ul posed o combinaie de scale care detecteaz tendina de a falsifica rspunsurile: "Good Impression", "Well-being" i "Communality". Psihologul examinator este interesat n cunoaterea nivelului de falsificare / distorsionare a rspunsurilor la un chestionar, indiferent dac direcia lor este n sens pozitiv sau negativ. El va putea face astfel ajustrile de rigoare i s-i optimizeze decizia.

21

VII. OBSERVATIA Definitie Dictionarul de Psihologie defineste observatia ca reactia cea mai obisnuita si spontana implicata in procesul active de adaptare, vigilenta la conditiile situationale ale realitatii (Schiopu, 1997:486). Observatia exprima starea active, deschisa a receptarii si colectarii de informatii din ambianta. Este actiunea de a privi cu atentie fiintele, lucrurile, evenimentele, fenomenele pentru a le studia, supraveghea si a trage concluzii asupra acestora (Petit Larousse, 1998 in Dafinoiu, 2002). Observatia poate fi educata. In acest sens ea devine o forma superioara adesea standardizata de percepere si abordare a unui fenomen, a conditiilor si reperelor in care se manifesta in vederea stabilirii efectelor posibile, sigure, asteptate, si a consecintelor. Aceasta forma de observatie devine o metoda. Ca metoda stiintifica, observatia consta in inregistrarea sistematica, prin simturi, a caracteristicilor si transformarilor obiectului studiat (Doron & Parot 1999 in Dafinoiu, 2002). Metoda observatiei este singura care se utilizeaza in orice cercetare, evaluare, fie ca metoda unica, independenta, fie insotita de alte metode, precum chestionare, teste etc. A observa nu inseamna doar a vedea, ci mai degraba a intelega, a analiza si organiza realitatea, observatia avand ca scop intelegerea. O prima clasificare a observatiei este in: a. Observatie directa care se desfasoara cu ajutorul simturilor, fara a presupune utilizarea altor instrumente; de aceea ea este noninstrumentala; b. Observatia indirecta evidentiaza mai clar caracterul active si reflexive al observatiei, intrucat implica o serie de inferente si ipoteze (Bunge, 1984). In acest caz un eveniment sau o proprietate fizica sunt considerate drept simptome sau semne naturale ale existentei altui obiect, inaccesibil perceptiei directe; spre exemplu, inrosirea fetei unei persoane poate indica emotii. Se face deosebire intre observatia ca metoda de cercetare care vizeaza obtinerea unor date obiective, precise, reproductibile si verificabile, si observatia clinica ce-si propune descrierea unui subiect in singularitatea lui. Metodele observatiei Procedurile pentru observarea comportamentelor pot fi grupate in trei categorii: (1) observatia necontrolata sau naturala, (2) observatia controlata sau structurata, (3) autoobservatia (Dafinoiu, 2002:81). 1. Observatia necontrolata este naturala doar in masura in care observatorul si procesul observatiei nu determina devierea comportamentului subiectilor de la ceea ce este obisnuit, normal pentru ei in mediul in care sunt studiati. Psihologii si alti specialisti in domeniul comportamentului utilizeaza o serie de tehnici pentru a realiza o observatie cu adevarat naturala, nederanjanta pentru cei observati: o tehnica observatorului vizibil, dar ignorat; o tehnica observatorului ascuns cand observatorul nu se poate amesteca firesc printre persoanele observate; o utilizarea unor dispozitive de supraveghere si inregistrare (casetofoane, camere video etc.); o crearea unor medii facsimil, in miniature care simuleaza conditiile naturale. Observatia participanta / participative este o varianata a observatiei naturale in care observatorul isi asuma un rol firesc in cadrul situatiei sociale pe care o investigheaza observand din interior comportamentul membrilor grupului.

22

Fiecare din aceste tehnici are avantaje si dezavantaje, dar ca limite general acceptate ale metodei observatiei naturale sunt mentionate incapacitatea de a controla toate variabilele implicate in fenomenul studiat, dificultatile de cunatificare a informatiilor, aspectele etice ce tin de consimtamantul persoanelor observate. Rezultatele sunt superioare atunci cand asiguram o buna planificare a observatiei care sa include dezvoltarea unor tehnici de inregistarre a datelor, grile de observare, planificarea esantionarii (alegerii populatiei / elementelor studiate), antrenarea observatorilor. 2. Observatia controlata, sistematica a aparut ca urmare a dificultatilor pe care le ridica colectarea datelor in situatii naturale, fiind necesar studiul comportamentelor in conditii mult mai bine controlate. O importanta deosebita o au situatiile de laborator in care subiectii sunt confruntati cu un numar de sarcini sau experiente in conditii mai mult sau mai putin apropiate de cele din viata reala. R. Mucchielli (1974) aprecia cu privire la acest tip de observatie ca intreaga psihologie experimentala inseamna observarea comportamentelor provocate in conditii bine controlate. Indiferent de obiectivele evaluarii si nivelul de analiza al comportamentului, cand folosim observatia trebuie avute in vedere urmatoarele etape: a. Selectarea si definirea comportamentului-tinta in termini concreti, observabili; b. Utilizarea unor proceduri sistematice, standardizate pentru observarea comportamentului si inregistrarea observatiilor intr-o maniera adecvata. In continuare furnizam un exemplu de grila de observatie, cea mai cunoscuta grila ce apartine lui R.F. Bales (1951) elaborate pentru studiul proceselor de interactiune din cadrul discutiilor de grup. A. Valenta socioafectiva (reactii pozitive) B. Tipul de interventie (raspunsuri) C. Tipul de interventie D. Valenta socioafectiva (reactii negative) 1. Manifesta solidaritate, incurajeaza, ajuta, ii valorizeaza pe ceilalti; 2. Destinde atmosfera, glumeste, rade, se declara multumit; 3. Isi exprima acordul, accepta tacit, intelege. 4. Face sugestii, indica o directie respectand libertatea celorlalti; 5. Formuleaza opinii, analizeaza, isi exprima dorintele; 6. Orienteaza, informeaza, repeta, confirma. 7. Solicita o orientare, informatie, repetare, confirmare; 8. Solicita o opinie, evaluare, analiza, exprimarea unui sentiment; 9. Cere sugestii, directii, mijloace de actiune posibile. 10. Dezaproba, refuz pasiv, nu ofera ajutor; 11. Manifesta tensiune, frustrare, se retrage de la discutie; 12. Antagonism: opozitie, ii denigreaza pe ceilalti, se afirma pe el insusi in defavoarea celorlalti.
Tab. 1 Grila de observatie Bales (Dafinoiu, 2002:73)

Observatia controlata in evaluarea clinica a personalitatii: o Observatia in timpul rezolvarii unor probleme: Guillaumin (1965) recunoaste valoarea deosebita a actului observativ in relatia examinator-examinat in timpul administrarii testelor psihologice. Pot fi surprinse atitudini din momentul inceperii examenului, raspunsuri la consemne, activitati si miscari necontrolate, strategii de lucru, reactia la dificultati, esec etc. Se impune totusi prudenta in interpretarea indicilor comportamentali inregistrati prin observatie; aceasta poate sugera ipoteze clinice care sa conduca la o anumita strategie de evaluare a unor aspecte ale personalitatii prin probe specifice. o Observatia comportamentului in timpul convorbirii psihologice completeaza informatiile verbale obtinute de la subiect cu informatii furnizate spontan , informatii neverbale care evidentiaza atitudini, motivatii, emotii etc. 23

o Interactiuni structurate utilizeaza grile de observatie si proceduri de inregistrare specifice; ex. pentru evaluarea relatiei intre 2 soti ei participa la sedinte de 10 minute in care incearca sa resolve un conflict, iar atitudinile lor sunt inregistrate pe o grila de observatie. o Observarea comportamentului in timpul jocurilor de rol subiectii stiu ca situatia este simulate jocul de rol, dar li se cere sa se comporte ca si cum s-ar afla in situatii reale de viata; ex. evaluarea deprinderilor sociale ale delincventilor tineri o Observarea comportamentului in timpul situatiilor de laborator similare situatiilor reale o Masuratori fiziologice procedurile de evaluare fiziologica isi propun sa evalueze statusul fiziologic al subiectului in anumite situatii, ex. stress, detectarea minciunii etc. 3. Autoobservatia / introspectia este o metoda care a starnit multe divergente datorate in special caracterului ei subiectiv, lacunar, insa este prezenta in evaluarea psihologica in prin intermediul convorbirii, chestionarelor; Printre mijloacele de inregistrare a autoobservatiei se numara jurnalele, autorapoartele, monitorizarea raspunsurilor comportamentale. Procese psihologice / psihosociale implicate in activitatea observativa a. Distorsiunile observatiei provocate de observator: - efectele centrarii, asimilarii, contrastului, ancorarii si haloului; - selectivitatea atentiei si memoriei; - efectele categorizarii spontane si teoretice - ecuatia personala a observatorului b. Observatia ca situatie sociala intercativa - atitudinile si asteptarile observatorului - reactia subiectilor la faptul de a fi observati Consideratii psihometrice Desi tehnicile de observatie sistematica s-au dezvoltat relative rapid cu rezultate pozitive, criticile cele mai frecvente vizeaza incapacitatea lor de a se conforma standardelor psihometrice ale validitatii si fidelitatii. Constienti de limitele metodei pentru o evaluare psihologica cat mai corecta se impune un demers multimodal. VIII. INTERVIUL Definitie: Interviul este o forma de dialog in care relatia interpersonala are un scop important si special de a surprinde cunoasterea unei persoane (Dictionar de Psihologie, Schipou 1997:379). Interviul psihologic presupune in general urmatoarele elemente: intalnirea a doua persoane, intr-un context specific (spatio-temporal si psiho-socio-cultural); interviul are un obiectiv, iar intre cei doi actori psiholog intervievat (client, pacient sau subiect) are loc un schimb de informatii structurat si tactic, cat si un schimb de relatii emotive si afective. Interviul poate avea diferite obiective: o psihodiagnostic; o selectie si recrutare; o consiliere, psihoterapie etc. Tipuri de interviu Un criteriu frecvent utilizat in clasificarea interviurilor il reprezinta gradul de directivitate al situatiei de interviu, in functie de care distingem: o Interviul non-directiv, sau liber - se caracterizeaza prin maximum de ambiguitate si flexibilitate; intervievatorul intra in situatia de interviu cu cateva teme generale pe care intervievatul le 24

dezvolta; acest tip de interviu este numit si narativ. Avantajul il reprezinta marea sensibilitate la diferentele individuale si schimbarile situationale, individualizarea intrebarilor si sondarea in profunzime; dezavantajul este dificultatea de a obtine informatii sistematice. o Interviul semi-directiv, cu ghid de interviu utilizeaza o schema prestabilita sub forma unui ghid care contine principalele teme care vor fi abordate sau o lista de intrebari; ghidul ofera subiectele ce vor fi abordate, dar lasa intervievatorului posibilitatea de a explora liber fiecare din aceste domenii. Ordinea si modul de formulare a intrebarilor nu sunt stricte; se adreseaza la momentul oportun, doar daca subiectul nu a atins in mod spontan tema respective. Acest tip de interviu ofera informatii mai structurate si lasa la decizia intervievatorului explorarea sau nu a unor teme mai in profunzime. o Interviul directiv este foarte aproape de chestionarul cu intrebari deschis, intrucat cuprinde un ansamblu de intrebari deschise puse intr-o ordine prestabilita tuturor persoanelor intervievate. Este mai economic din punct de vedere al timpului, ofera date standardizate si minimizeaza efectul intervievatorului asupra datelor obtinute si faciliteaza analiza acestora. Limita este data in principal de lipsa flexibilitatii. In functie de scopul interviului distingem interviul ca metoda de cercetare stiintifica si interviul cu scop diagnostic si terapeutic. Interviul clinic reprezinta insasi paradigma muncii psihologului clinician. Definitie: Interviul clinic vizeaza dobandirea de informatii si intelegerea functionarii psihologice a unui subiect prin focalizarea asupra trairilor acestuia si punand accent pe relatia stabilita in cadrul situatiei de interviu (Dafinoiu, 2002:167). Permite accesul la subiectivitatea subiectului si intelegerea lui in specificitatea sa, prin raportare la cadrele de referinta interna ale subiectului: istoria peronala, istoria familiala, maniera de relationare cu ceilalti, personalitatea sa. Modul de realizare a unui interviu clinic depinde de mai multi factori: o Obiectivele interviului: diagnostic, consiliere/terapie, cercetare; o Modele teoretice si formare profesionala a clinicianului; ex. interviu clinic psihiatric, interviu clinic non-directiv, modelul psihanalitic al interviului clinic, interviu clinic in terapii cognitivecomportamentale, interviu centrat pe obiective si solutii in consiliere si psihoterapie; o Particularitatile subiectului: varsta, personalitate, interactiune in cursul interviului; o Solicitarea interviului cine formuleaza cererea: persoana, familia, institutie, cercetator; o Momentul si conditiile in care se desfasoara (primul, al x-lea interviu, mediu spitalicesc sau extern, context de criza sau nu etc.; Notiunea de interviu clinic este legata de lucrarile lui C.Rogers care a fundamentat o serie de notiuni care reprezinta cadrul desfasurarii practice a interviului clinic. Abilitatile de intervievare / comunicare asigura respectarea unui set de reguli tehnice si de atitudine in realizarea interviului clinic. Ele pot fi formate si dezvoltate pentru a garanta eficienta tehnicii. Regulile tehnice definesc comportamentul clinicianului in timpul interviului pe axa directiv nondirectiv. Interviul directiv se foloseste pentru completarea informatiilor obtinute cu alte metode; este un instrument folosit de adesea in sop diagnostic de catre psihiatri. Interviul semi-directiv sunt folosite adesea in scop diagnostic si de consiliere / terapie. Interviul non-directiv, centrat pe persoana (conform abordarii non-directive rogersiene), ofera subiectului libertatea maxima de a se exprima pe sine si ofera clinicianului informatii prin care sa isi verifice ipotezele diagnostice. In continuare furnizam ca exemplu un ghid de interviu clinic - centrat pe simptom (Wiens, 1990; Kaplan & Sadock, 1994) cu scop diagnostic: 25

o Date de identificare: nume, prenume, sex, varsta, adresa, loc de munca, profesie, status marital, consultatii clinice anterioare sau internari in spital. o Motivul prezentarii / internarii: problema care a determinat prezentarea la clinician de la pacient sau apartinatori (se folosesc cuvintele folosite de ei pentru a evita interpretarea clinicianului) o Istoria bolii actuale imaginea cronologica a evenimentelor: - factori precipitanti care au condos la evenimentul actual; - imprejurarile in care au debutat simptomele; durata si intensitatea lor; - simptomele cele mai grave; - modul in care a afectat boala viata sociala, profesionala, familiala a pacintului; - castiguri secundare ale bolii; - atitudinea pacientului fata e boala sa; nivelul anxietatii etc. o Boli anterioare probleme psihiatrice si somatice anterioare inregistrate intr-o mnaiera cronologica: simtome, diagnostice, tratamente urmate, spitale in care a fost, durata fiecarui episode, efecte ale tratamentelor urmate si gradul de conformare la tratament. Importante sunt informatii despre eventuale traumatisme cranio-cerebrale, consum de alcool, droguri. o Anamneza (istoria personala) centrata pe etapele majore ale dezvoltarii: perioada pre- si perinatala, copilaria, adolescenta, perioada adulta: - experiente si evenimente deosebite referioare la dezvoltarea infantile; - experiente semnificative cu potential traumatic de-a lungul vietii; - antecedente heredo-colaterale de ordin somatic si psihopatologic; - informatii despre parinti si alti membrii ai familiei; relatii interpersonale - evolutie scolara si profesionala; - experiente sociale, maritale, militare, legale importante etc. Se noteaza aspectele emotional-afective dominante (conflicte, factori de stress, suferinte etc.) si problemele specifice fiecarei varste. o Examinarea statusului mental - descriere generala: impresie generala, comportament si activitati psiho-motorii, atitudine fata de examinator; - dispozitie, stari afective, si gradul de adecvare a acestora la situatie; - vorbire, limbaj, coerenta, claritate; - tulburari perceptive; - gandire - procese, forme, continuturi; - ritmul si nivelul constiintei, orientare spatio-temporala, memorie, concentrare, nivel informational si de inteligenta; - capacitatea de autocontrol. Ghidul sta la baza redactarii raportului de evaluare. Interviul psihologic nu-si poate atinge obiectivele decat daca se desfasoara intr-un climat relational comprehensive, de colaborare, intr-un asa-numit raport psihologic. Atitudinea clinica (R. Mucchielli, 1994; Benony & Chahraoui, 1999 in Dafinoiu 2002): o Non-directivitatea (conceptia rogersiana): este o atitudine prin care terapeutul isi refuza tendinta de a imprima clientului o directie oarecare, intr-un plan anume, isi interzice sa gandasca ceea ce clientul trebuie sa gandeasca, sa simta sau sa actioneze intr-o maniera determinanta (M. Pages, 1965); o Individualizarea relatiei personalizarea relatiei ca opusa atitudinii de etichetare; o Libera exprimare a sentimentelor clientului centrare mai mica pe problema clientului; focalizare pe relatia clientului cu problema sa, semnificatiile pe care i le atribuie; 26

o Angajare personala autentica fara implicare afectiva autenticitate si empatie (Rogers) implicare personala controlata; o Neutralitate binevoitoare bunavointa, incurajarea auto-exprimarii subiectului fara a-l judeca; nu raceala sau distanta (specifice modelului psihanalitic); o Acceptarea clientului in realitatea si demnitatea sa acceptarea nu inseamna aprobarea atitudinilor, reactiilor sale, ci acceptarea lui ca persoana, a realitatii sale, a adevarului subiectiv . Acceptarea unei personae ca fiinta dmna de respect este conditia ca persoana insasi sa se accepte pe sine; o Autodeterminarea clientului recunoasterea dreptului lui de a lua liber propriile decizii. Clinicianul il stimuleaza in activarea resurselor personalitatii sale; o Secretul profesional confidentailitate; asigurarea cofidentialitatii (ex. limitele confidentialitatii; asigurarea copiilor fata de parinti). Analiza informatiilor se face in functie de: o continutul manifest - ceea ce spune subiectul; o continutul latent semnificatii implicite, asociate discursului care ne dau informatii despre infrastructura inconstienta a acestuia, modul in care se raporteaza la discursul lui: cum si cand spune (manifestari non-verbale: tacerea, mimica, gestica schimbarea temelor; congruenta / incongruenta intre mesajul verbal nonverbal). Calitati psihometrice Principiile aplicate pentru a estima fidelitatea i validitatea testelor pot fi, de asemenea, folosite pentru a evalua interviurile (ex. fidelitatea de inter-evaluare, stabilitatea test-retest, validitatea de criteriu). Fidelitatea si validitatea concluziilor diagnosticului realizate pe baza datelor interviului vor creste, cand criteriile de diagnosticare sunt clare i specifice (ex. DSM IV Manualul de diagnostic a tulburarilor mentale Asociatia Americana de Psihiatrie). IX. ALTE METODE DE EVALUARE Anamneza Etimologic anamneza inseamna intoarcere in trecut, istoria personala a subiectului. Horghidan (1997) o mai numeste interviu biografic si o defineste ca o metoda prin care se urmareste cunoasterea evenimentelor mai importante din viata subiectului, care alaturi de antecedentele heredo-colaterale ar fi putu avea influenta asupra evolutiei sale psihice (Albu 2000:318). In functie de scopul evaluarii psihologice anamneza poate avea un caracter: o Extins, aplicabil pentru orice situatie diagnostica cuprinde informatiile cu privire la subiect obtinute cu scopul de a reconstitui biografia acestuia; prin ea se urmareste identificarea si intelegerea originii si dezvoltarii particularitatilor subiectului; o Restrans, cu caracter strict medical sau psihopatologic : presupune o investigare a subiectului si eventual anturajului sau (parinti, apartinatori etc.) in vederea culegerii de informatii cu privire la antecedentele personale si familiale pentru a reconstitui etiologia unei simptomatologii sau tulburari psihice. In acest sens reprezinta o cunoastere a istoriei personale strict corelata cu boala; 27

o Tot in sens restrans putem vorbi de culegerea de date de anamneza in cazul selectiei profesionale, unde focalizarea se face pe date legate de traseul scolar, educational si profesional al persoanei culegandu-se date strict corelate cu scopul evaluarii; aspectele vietii personale, de familie pot ramane private subiectului, dezvaluite doar in masura in care au legatura cu aspectele profesionale. Anamneza poate fi: o Directa prin culegerea de informatii direct de la subiectul evaluat; o Indirecta prin culegerea de informatii din anturajul subiectului (familie, apartinatori, colegi etc.). Anamneza este tratata frecvent impreuna cu interviul, deoarece interviul este principala sursa de informatii. Anamneza exhaustive trebuie sa evidentieze: 1. Date privind istoricul personal al subiectului care cuprind: - antecedente prenatale i de natere, experiente semnificative cu potential traumatic de-a lungul vietii; - istoric de dezvoltare centrat pe etapele majore ale dezvoltarii - antecedente medicale, heredo-colaterale de ordin somatic si psihopatologic; - experiente semnificative cu potential traumatic de-a lungul vietii; - antecedente de abuz (emoional, fizic sau sexual) - experiente sociale, maritale, militare, legale importante etc. 2. Date privind familia: - informatii despre parinti si alti membrii ai familiei; relatii interpersonale, climat familial, resurse, abiliti de rezolvare a conflictelor, factori de stres - comportamente antisociale la membrilor familiei (violena, detenia, forme de abuz etc.) - eventuale cazuri de adopie sau plasament 3. Date despre mediul colar si profesional - funcionalitate (capacitate intelectuale, rezultate colare, comportament la coal etc.) - identificarea unor dificulti de nvare, a vorbirii i limbajului; - aspecte legate de angajare, mobilitate profesionala, performante profesionale, formare continua etc. 4. Evaluare fizic si psihica care implica si colaborarea cu medical de familie sau ali furnizori de ngrijiri medicale; Anamneza nu trebuie sa se reduca la o consemnare strict cronologica a momentelor psihologic semnificative, nefiind o simpla istorie psihologica a vietii individului, ci o explicatie subiectiva a evolutiei si modului de formare a propriei personalitati. Desi este absolute necesara, anamneza in nici un caz nu trebuie sa fie decisive , intrucat contine doar date si opinii personale cu grad mare de subiectivitate, implicand puternice mecanisme de rezistenta, aparare a Eului. Anamneza trebuie intotdeauna completate, analizata si interpretata in baza unor rezultate obiective (Neveanu 2000: 17-18). Convorbirea Ca metoda de evaluare in psihologie convorbirea consta dintr-un schimb de cuvinte intre psiholog si subiect urmarind un scop fixat, cum ar fi aspecte legate de anamneza, observarea comportamentului verbal si non-verbal al subiectului pentru a identifica existenta sau nu a unor probleme de natura psihica sau relationala etc. Convorbirea ii cere subiectului sa se autoanalizeze, sa gaseasca motivele unor manifestari ale sale si sa formuleze aprecieri asupra propriei conduite. Comunicarea este esential verbala, completata de manifestari non-verbale (mimica, gestica etc.) care fac obiectul observatiei. De obicei, convorbirea este solicitate de subiect pentru a obtine o indrumare pe plan psihologic in vederea luarii unor decizii pentru a se pute adapta la mediul scolar, professional sau social. Orice convorbire are un scop. Acesta determina aspectele care vor fi urmarite in discutii, etapele de desfasurare a convorbirii, argumentele si formele de investigare folosite de psiholog. Convorbirea se aseamana mult cu interviul nestructurat. Spre deosebire de interviu, unde in majoritatea timpului 28

psihologul adreseaza intrebarile si subiectul raspunde, in cadrul convorbirii schimbul de informatii se face in ambele sensuri, fiecare dintre partenerii de discutie intreband si dand raspunsuri. Convorbirea este calea cea mai directa de a afla amanunte cu privire la motivele, aspiratiile, interesele si trairile afective ale unei persoane. Calitatea informatiilor obtinute prin convorbire este dependenta de sinceritatea subiectului, de cunostintele si experienta sa, de capacitatea lui de a evalua diferite situatii. Din acest motiv este necesar ca informatiile sa fie verificate si completate cu date obtinute prin alte metode. In timpul convorbirii se pot face unele insemnari sumare, cerand acordul subiectului. Dar notarea detaliata a raspunsurilor si a diferitelor reactii ale subiectului se realizeaza imediat dup ace s-a incheiat convorbirea. Interpretarea rezultatelor obtinute din convorbire impune efectuarea succesiva a trei operatii (Anucuta 1999): - clasificarea lor dupa domeniul la care se refera (motivatie, atitudini, preferinte etc.); - confruntarea lor cu informatii obtinute prin alte metode (teste, chestionare, analiza produselor activitatii etc.) - descoperirea unor aspecte semnificative ale personalitatii subiectului. Analiza psihologica a produselor activitatii Analiza psihologica a produselor activitatii are doua componente principale: o Analiza produsului finit consta in analiza rezultatului activitatii unei persoane: desene, compuneri, constructii tehnice, moduri de rezolvare a unor probleme, lucrari stiintifice etc. Intrucat acestea reprezinta exteriorizari ale insusirilor sale psihice si permit sa se traga concluzii privind nivelul de dezvoltare a capacitatilor sale psihice. Pentru a se constata ce este specific unei persoane este necesar sa se compare rezultatele activitatii ei cu cele ale altora apartinand aceleiasi populatii. Din acest motiv in prealabil trebuie sa se identifice ce are in comun populatia, ce este obisnuit, normal pentru ea. o Analiza etapelor sau a procesului de realizare a produsului consta in urmarirea modului in care o persoana se pregateste si actioneaza pentru a realiza un produs, insotita de interpretarea psihologica a celor observate. Astfel persoana poate fi cunoscuta mai bine in ceea ce priveste aptitudinile, temperamental, caracterul, interesele, stilul de lucru, capacitatea de organizare , stabilitatea emotionale etc. (Albu 2000:320-321).

X. ORGANIZAREA EVALUARII SI RAPORTUL PSIHOLOGIC Combinarea testelor intr-o baterie de examinare Evaluarea psihologic presupune utilizarea unui instrumentar psihodiagnostic complex, capabil s surprind o arie ct mai mare i n acelai timp relevant de aspecte: abilti, aptitudini, trsturi, motivaii etc. Constienti de limitele specifice pe care le are fiecare metoda, modalitate de evaluare, o evaluare psihologica cat mai corecta impune utilizarea unui demers multimodal. Pentru a crete puterea de predicie a unor instrumente psihologii stabilesc o metodologie de evaluare, n fucie de scopul testrii, care combin mai multe probe intr-o baterie de examinare: aceasta este o colectie de teste omogene sau eterogene destinate unei diagnoze complexe si/sau predictiei unui ansamblu de functii psihice (Neveanu 2000: 62). Din pcate, adesea studiul validitii combinaiilor de teste nu se cunoate. Raportul de evaluare

29

Raportul psihologic este expresia condensate a activitatii de testare / evaluare psihologica a unei persoane (client, pacient etc.). Raportul se redacteaza in termeni profesionisti, dar si acesibili celui care a solicitat evaluarea . Raportul psihologic este diferit de fisa psihologica: raportul se prezinta clientului / solicitantului, in timp ce fisa ramane la client in arhiva acestuia. De fapt, raportul este o traducere in termeni inteligibili a informatiei din fisa; raportul nu exclude partea tehnica de prezentare a datelor (notele brute si standard ale testelor aplicate), dar accentual se pune pe traducerea limbajului cifric intr-o descriere narativa, accesibila celui care va citi raportul. Structura unui raport psihologic trebuie sa cuprinda (Clinciu, prelucrare dupa Richard 1988): 1. Date factuale si de identificare a subiectului - sunt datele care descriu caracteristicile demografice principale pentru identificarea subiectului si includerea sa intr- o categorie; se refera la date precum: data nasterii, data evaluarii (care permit determinarea varstei), sex, scolarizare, ocupatie, starea civila etc. In cazul prezentarii unui studiu de caz in contextl educational, universitar, la conferinte, seminarii, cercetari etc. se anonimizeaza datele care pot duce la identificarea clientului / cazului din motive de confidentialitate, deontologie profesionala; 2. Scopul evaluarii psihologice (motivul evaluarii sau intrebarea de referinte / reper) indica cine a cerut evaluarea psihologica si in ce scop; 3. Testele administrate si rezultatele obtinute (note brute si note standard) pentru anumite tipuri de teste pot exista foi de inregistrare / centralizare ; aceasta sectiune contine informatie de stricta specialitate si vizeaza personalul de specilaitate in cazul in care raportul ajunge la alti psihologi sau categorii de specialisti; 4. Anamneza sau istoria personala a cazului care este ghidata de scopul explicit al evaluarii, astfel incat investigarea trecutului clientului sa surprinda elementele semnificative din viata persoanei relevante in legatura cu acest scop (ex. evaluarea in vederea selectiei profesionale se intereseaza de evolutia educationala si professionala, darn u de aspecte legate de famile / relatii de famile); 5. Observatii relevante din timpul examinarii care se refera aspecte precum conduita generala in timpul examenului, starea de mobilizare, fluctuatie a atentiei datorate scaderii motivatiei, interesului sau epuizarii, stilul de abordare cognitive, strategiile utilizate (mai ales la probele de performanta), aspecte legate de autocontrol, impulsivitate, nivel de energie, comentariile cu care se asociaza reusita / nereusita, toleranta la frustrare etc. ; 6. Interpretarea rezultatelor este cea mai cimpleza si cea mai importanta parte a raportului psihologic deoarece face sinteza datelor psihometrice cu cele de anamneza, de observatie si provenite din surse colaterale, cu scopul de a le da un sens inteligibil pentru client, parinte, beneficiar, intr-p maniera obiectiva, dar care sa nu lezeze, informatia fiind explicita si utilizabila si inalte contexte; 7. Sumarizarea este sectiunea in care se rezuma in unul-doua paragrafe rezultatele de ansamblu ale intregului examen; 8. Recomandari sugestiile oferite sunt date in sensul potentarii calitatilor insuficient puse in valoare si a optimizarii sau compensarii aspectelor deficitare. Atat in literature de specialitate, cat si in practica curenta intalnim formate foarte diferite de rapoarte psihologice in functie de scopul evaluarii, metodele folosite in evaluare, persoana careia i se adreseaza raportul si nu in ultimul rand persoana care redacteaza raportul. De obicei intalnim diferente mari de format intre raportul psihologic al functiilor intelectuale si cel al profilului de personalitate. Raporturile descriptive merg cu un pas dincolo de raporturile de scoruri prin includerea interpretarilor rezultatelor scala cu scala (in cazul testelor de personalitate). Important de retinut beste faptul ca lungimea unui raport psihologic nu da insa si valoarea acestuia. Valoarea raportului psihologic este data de (dupa Clinciu): - gradul de acoperire a scopului si asteptarilor clientului; 30

masura in care s-a operat cea mai potrivita selectie a testelor si a procedurilor disponibile la un moment dat in raport cu solicitarea clientului; faptul de a include datele cele mai pertinente reiesite din observatie, care au o mare valoare diagnostica; faptul daca rezultatele sunt confirmate in timp (fidelitatea test-retest), de alti evaluatori (fidelitatea inter-scorari ssau inter-specialisti), de faptele anticipate (validitatea relative la criteriu) sau de viata insasi (validitatea ecologica); faptul de a oferi altor specialisti (profesori, medici etc.) puncte de sprijin solide in deciziile sau in interventiile lor de specialitate; faptul de a tine pasul cu cele mai noi si mai avansate standarde din domeniu.

La final raportul psihologic se parafeaza, se dateaza si semneaza, moment in care devine un document oficial cu consecinte posibile asupra clientului, document pentru care psihologul isi asuma responsabilitatea.

BIBLIOGRAFIE SELECTIVA 1. Albu, M. (1998). Construirea si utilizarea testelor psihologice. Cluj-Napoca: Editura Clusium. 2. Albu, M. (2000). Metode si instrumente de evaluare in psihologie. Cluj-Napoca: Editura Argonaut. 3. Clinciu, A. (2005). Psihodiagnostic. Brasov: Editura Universitatii Transilvania. 4. Dafinoiu, I. (2002) Personalitatea. Metode calitative de abordare. Observatia si interviul. Iasi: Polirom. 5. Havarneanu, C. (2000). Cunoasterea psihologica a persoanei. Iasi: Polirom. 6. Huditean, A. (2001). Metode de cunoastere psihologica: cunoasterea psihologica a elevilor. Sibiu: Editura 'Alma Mater'. 7. Minulescu, M. (2005). Psihodiagnoza moderna. Chestionarele de personalitate (Ed.II ed.). Bucuresti: Editura Fundatiei Romania de Maine. 8. Minulescu, M. (2005). Teorie si practica in psihodiagnoza (Ed.II ed.). Bucuresti: Editura Fundatiei Romania de Maine. 9. Mitrofan, N. M., L. . (2005). Testarea psihologica. Inteligenta si aptitudinile. Iasi: Editura Polirom. 10. Pitariu, H. D. (1994). Managementul resurselor umane: masurarea performantelor profesionale. Bucuresti: Editura All. 11. Popescu-Neveanu, P. (2000). Psihodiagnostic - cadru teoretic si profesional. Bucuresti: Editura Pro Humanitate. 12. Schiopu, U. (1976). Introducere in psihodiagnostic. Bucuresti: Tipografia Universitatii Bucuresti.

31