Psihologia clinică este ştiinţa care studiază factorii psihologici implicaţi în starea de

sănătate şi de boală. Aşadar, psihologia clinică este focalizată (1) atât pe aspectele de
promovare a sănătăţii şi prevenţie a patologiei (pentru clienţi) (2) cât şi pe aspectele de
tratament psihologic al tulburărilor care implică în etiopatogeneză mecanisme psihologice
(pentru pacienţi) (APA; David, 2006).
• Boală
– tabloul clinic (manifestările bolii);
– mecanismele etiopatogenetice.
• Sănătate
– starea de sănătate;
– mecanisme de sanogeneză.
Funcţiile psihologului în domeniul clinic sunt:
 Psihodiagnostic şi evaluare clinică (se evaluezază atât tabloul
clinic/mecanismele etiopatogenetice psihologice cât şi stările de
sănătate/mecanismele de sanogeneză);
 Intervenţie psihologică (atât pentru promovarea sănătăţii şi dezvoltare
personală cât şi pentru tratamentul tulburărilor psihice şi/sau a celor care
implică în etiopatogeneză mecanisme psihologice);
 Cercetare;
 Educaţie şi formare profesională.
Psihodiagnosticul se referă la cunoaşterea factorilor psihologici ai subiectului uman,
cu relevanţă pentru diverse activităţi. Psihodiagnosticul clinic vizează cunoaşterea factorilor
psihologici cu relevanţă pentru sănătate şi boală. Cunoaşterea acestor factori psihologici se
realizează prin procesul de evaluare clinică în care se utilizează metode diverse precum,
testarea psihologică, interviu clinic etc.
Componentele psihologice evaluate clinic pot include:
 aspecte afective;
 aspecte cognitive;
 aspecte comportamentale;
 aspecte psihofiziologice;
 aspecte de personalitate;
 aspecte relaţionale.
Instrumentele psihologice utilizate în procesul de evaluare clinică includ:
 interviuri (structurate, semistructurate, libere);
 teste psihologice:

1
 Dacă evaluarea clinică psihologică este asociată unui diagnostic nosologic psihiatric,
atunci secvenţele care trebuie parcurse sunt următoarele (aceste secvenţe pot fi parcurse şi în
cazul în care nu avem asociat un diagnostic nosologic psihiatric, ci ne focalizăm pe
problemele neîncadrate nosologic ale pacientului) (vezi şi David, 2006):

 Descrierea tabloului clinic/problemelor pacientului (Fazele 1 şi 2 – se realizează prin

interviu clinic şi testare psihologică);
 Particularizarea, detalierea şi sintetizarea datelor culese în Fazele 1 şi 2 pentru a
înţelege mai bine dinamica fiecărui individ, dincolo de tabloul său clinic (ex. calitatea
vieţii, funcţionarea socială). De asemenea, aici se detaliază tabloul clinic în probleme
concrete de viaţă pentru fiecare pacient (Faza 3 – se realizează prin interviu clinic şi
testare psihologică).
Componentele psihologice investigate în cursul interviului clinic (vezi şi David,
2006).

Componenta Interviu Test psihologic

psihică
investigată
Factorul perceptiv Multor oameni, atunci când sunt stresaţi, li se Bender-Santucci
întâmplă să vadă lucruri care nu există. Vi s-a Benton etc.
întâmplat vreodată aşa ceva?
Comportament Observarea mimicii, gesticii, interacţiunii sociale,
posturii, comportamentului motor.
 Un aspect general neîngrijit, murdar, ne
poate duce cu gândul la un tablou clinic
prezumtiv de alcoolism, schizofrenie,
depresie, demenţă, dependenţă de substanţe.
 Un aspect general caracterizat printr-o
vestimentaţie excentrică, neasortată şi
machiaj ţipător, poate duce cu gândul la un
tablou clinic prezumtiv de manie.
 Nerespectarea uzanţelor sociale sugerează un
tablou clinic de demenţă sau schizofrenie etc.
Memorie Am să vă spun 10 cifre. Vă rog să încercaţi să le Rey- figură complexă,
memoraţi deoarece apoi vă voi cere să vi le amintiţi.
Rey - verbal ,
Wechsler - Scala de
Memoria Cifrelor etc.
Dispoziţie afectivă Cum vă simţiţi în general? În ce stare de spirit vă Scale
aflaţi acum? clinice/Chestionarele de
distres, anxietate,
depresie, emoţii pozitive

2
Personalitate MMPI,
Optimism/pesimism,
raţionalitate/iraţionalitate,
probe proiective etc.

Depersonalizare Aţi simţit că unele lucruri sunt ireale?

Derealizare Aţi simţit că parcă nu mai sunteţi Dvs. înşivă?

Obsesii Vă vin în minte gânduri chiar dacă nu doriţi acest Scale clinice
lucru?

Compulsii Simţiţi uneori că trebuie neapărat să faceţi anumite Scale clinice

lucruri?

Atenţie Toulouse-Pieron, Praga

etc.

Gândire şi Cum îşi motivează comportamentele şi simptomele? Matrici Progresive

inteligenţă În cazul unui delir, novicii au tendinţa de a intra în Raven,
detaliile delirului, stimulându-l de fapt prin
întrebările puse. Scalele de inteligenţă
Wechsler, Probele
Notă: Nu este necesară o analiză mai detaliată decât piagetiene, Probe de
analiza necesară schemei de tratament (ex. analiza diagnostic formativ,
necesară clasificării delirului şi identificării structurii Stilul cognitiv
sale generale: delir de persecuţie, erotic etc.). raţional/iraţional etc.

Orientarea Unde vă aflaţi? Ce zi este astăzi? În ce an suntem?

Conştiinţa bolii  Cum credeţi că vă văd ceilalţi? Ce credeţi că

gândesc ei despre dumneavoastră?
 Vă consideraţi o persoană sănătoasă, fără
probleme?
 Ce probleme credeţi că aveţi?
 Consideraţi necesar tratamentul pentru
problemele dumneavoastră?

Sumarizând, psihodiagnosticul şi evaluarea clinică presupun următoarele componente

principale (uneori se poate utiliza doar ultima componentă):

 Descrierea tabloului clinic al pacientului (sau a problemelor şi/sau

cerinţelor/obiectivelor/scopurilor clientului) (Fazele 1 şi 2);
 Impactul tabloului clinic prin surprinderea dinamicii şi consecinţelor psiho-sociale ale
acestuia în cazul unui pacient ţintă (Faza 3);

3
  Operaţionalizarea tabloului clinic în probleme de viaţă specifice pacientului (stabilirea
listei de probleme) şi/sau în obiective/scopurile clinice specifice clientului.
Note:

(1) În cursul evaluării clinice se evaluează şi stările de sănătate şi mecanismele care le

generează (mecanisme de sanogeneză). Acesta evaluare se poate face independent (ex.
atunci când avem un client care doreşte optimizare şi/sau dezvoltare personală) sau
asociată evaluării tabloului clinic şi a mecanismelor etiopatogenetice psihologice
(pentru a surprinde elementele de sănătate neafectate de boală, care pot constitui
punctul de pornire în intervenţia psihologică).
(2) Evaluarea psihologică trebuie făcută cu instrumente riguroase, în condiţii de
deontologie profesională.
(3) Factorii etiopatogenetici şi cei de sanogeneză psihologici evaluaţi trebuie să fie
coroboraţi cu tabloul clinic, respectiv cu stările de sănătate, prin teorii clinice validate
ştiinţific.
(4) Fără a fi obligatorii, găsiţi model de Fişă de lucru în psihodiagnostic şi evaluare clinică
la: http://clinicadepsihologie.ro/psihodiagnostic-consiliere-si-psihoterapie-
online/testare-psihologica-online/

Conceptualizarea cazului

Conceptualizarea (explicarea/interpretarea) făcută tabloului clinic al pacientului (sau

problemelor clientului) este fundamentală în reducerea simptomatologiei (problemelor) şi
implementarea tratamentului (intervenţiei). Există mai multe tipuri de conceptualizare clinică:
cognitiv-comportamentală (nosologică, funcţională), dinamic-psihanalitică (numită adesea
interpretare), umanist-existenţial-existenţială, tipuri corespunzând principalelor
orientări/paradigme în psihologia clinică. Pe lângă o conceptualizare generală, focalizată pe
tabloul clinic al pacientului, pe parcursul tratamentului se fac conceptualizări specifice pentru
problemele de viaţă concrete prin care se exprimă tabloul clinic. Deşi conceptualizările
generale şi specifice se fac în funcţie de angajamentul teoretic al profesionistului, se pot
evidenţia anumite trăsături comune ale acestora, dincolo de angajament. Astfel,
conceptualizarea generală se face pe baza modelului stres-vulnerabilitate (vezi Fişa la:
http://clinicadepsihologie.ro/psihodiagnostic-consiliere-si-psihoterapie-online/testare-
psihologica-online/). Altfel spus, anumite evenimente stresante interacţionează cu o stare de

4
vulnerabilitate biologică şi/sau psihologică generând tabloul clinic. Raportul dintre
intensitatea evenimentelor stresante şi vulnerabilitate este diferit în funcţie de tulburări.
Astfel, în cazul anumitor tulburări (ex., stres post-traumatic) un stresor foarte intens (ex., viol)
poate declanşa tabloul clinic chiar dacă nu există o vulnerabilitate foarte mare. În cazul altor
tulburări (ex., tulburare bipolară) o vulnerabilitate accentuată poate contribui la apariţia
tabloului clinic chiar în condiţiile în care evenimentul stresant nu este foarte puternic, statistic
descris (în funcţie de cum l-ar considera majoritatea oamenilor). Alteori o combinaţie între un
eveniment stresant puternic şi o vulnerabilitate puternică generează tulburări severe (ex.
psihoză reactivă). Conceptualizarea clinică specifică se face pentru fiecare problemă care
operaţionalizează tabloul clinic în funcţie de angajamentul teoretic al psihologului.

• Modelul factorilor oferă o altă variantă de conceptualizare clinică

Dupa functia lor putem vorbi de :

a) Factori declansatori (produc direct simptomatologia dar nu sunt legaţi

de un tablou clinic specific – depresie, anxietate etc). Nu sunt suficienţi
pentru explicarea tabloului clinic;

Ex: Discrepanţa cognitivă dintre motivaţie(scopuri, dorinţe, expectanţe) şi

evenimente, gândirea absolutistă, catastrofarea, evaluările globale, toleranţa
scăzută la frustrare, evenimente stresante (moartea mamei, separarea
conjugala);

b) Factori determinanti – sunt prezenți mai mult în patologiile somatice

unde produc un tablou specific (ex bacilul Koch și tuberculoza). În
psihopatologie au fost identificaţi puţini factori determinanți, mai ales din
categoria psihosociali (în cazul catastrofelor și evenimentelor traumatice);
c) Factori favorizanti – au rol de catalizator (ex: mediul de familie, sărăcia,
şomajul etc);
d) Factori predispozanti sau de vulnerabilitate (tin de istoria pacientului, pot
fi tulburări de personalitate sau trăsături specifice de personalitate sau alte
probleme legate de istoricul existențial, ex.copil unic, scheme cognitive
disfuncţionale). Uneori fac parte din tablou clinic (ex. tulburările de
personalitate atunci când nu există alte probleme pe axa I). Nu țin de
contextul prezent.

5
 e) Factori de mentinere – oricare dintre cei anteriori care au declansat
tabloul sau alţi factori care au apărut după simptomatologie(ex.
autointerpretarea negativă a tabloului clinic, anxietatea secundară, reacţiile
negative ale mediului social, beneficiul secundar al bolii etc).
• Tratamentele care vizează acești factori sunt numite etiologice deorece sunt
orientate spre cauzele suferinței;
- diferența dintre tratamentul etiologic/simptomatic = a te face bine/a te
simți bine;

Practic, conceptualizarea clinică trebuie să răspundă la trei întrebări:

(1) ce probleme are pacientul?(ex. tabloul clinic, durată, intensitate etc.) (pe baza
diagnosticului şi evaluării clinice efectuate);
(2) de ce au apărut aceste probleme?(pe baza diagnosticului şi evaluării clinice efectuate) ;
(3) ce trebuie făcut pentru a ameliora aceste probleme? (care este schema de tratament
propusă).
Este important aici să facem distincţia dintre conceptualizarea clinică profesională şi cea
de interfaţă. Conceptualizarea clinică profesională asigură comunicarea între profesionişti.
Prin conceptualizarea de interfaţă ne asigurăm că pacientul poate răspunde (pe tot parcursul
intervenţiei) la cele trei întrebări descrise mai sus, indiferent de nivelul său educaţional. La
acest nivel se fac adesea diferenţe între clinicieni experţi şi novici. Novici vor ignora adesea
conceptualizarea de interfaţă, ceea ce va determina o aderenţă la tratament scăzută a
pacientului.
Lipsa unei conceptualizări clinice sau o conceptualizare clinică inadecvată, negativă,
poate amplifica sau genera simptomatologia. Spre exemplu, dacă modificările benigne ale
ritmului cardiac, ca urmare a unui efort fizic, sunt interpretate frecvent ca semne ale unui atac
de cord iminent sau ale unei boli severe, în timp unii dintre noi putem dezvolta atacuri de
panică sau o nevroză cardiacă. Caracteristicile esenţiale ale unei conceptualizări clinice
eficiente sunt:
 să fie acceptată de pacient;
 să conceptualizeze teoretic problemele pacientului transformând
incomprehensibilul în comprehensibil;
 să sugereze existenţa unor tehnici de intervenţie eficiente în reducerea
simptomatologiei;
 să fie fundamentată ştiinţific.

6
 Trebuie înţeles faptul că uneori mecanismele etiopatogenetice implicate în apariţia
tabloului clinic nu sunt cunoscute; situaţia este similară celei din medicină, unde încă nu se
cunosc mecanismele implicate în diverse forme de cancer. Asumarea acestui lucru transformă
demersul psihologic într-o abordarea serioasă, ştiinţifică care se dezvoltă continuu prin
cercetări teoretico-experimentale.

• O evaluare clinică bazată pe un psihodiagnostic complex se poate desfășura în

minim 3 ședințe;
• Structura orientativă pe ședințe(!!!o ședință nu durează în mod obligatoriu 50
de min):
Ședința 1
- Focalizarea pe tablou clinic general – Im. de ansamblu, ipoteza
dianostică
- Normalizarea expectanţelor clientului;
- Educaţie pentru psihoterapie;
- Iniţierea relaţiei terapeutice;
- Interviu clinic (semistructurat sau nestructurat) – diagnosticul probabil
Se poate începe şi direct cu SCID, după o scurtă introducere;
- Se administrează probele psihologice din SEC asociate cu diagnosticul
potenţial; unele pot fi date pentru completare acasă.
Ședința 2
- Focalizarea pe tabloul clinic specific si identificarea MEP(mecanisme
etiopatogenetice);
- Aplicarea SCID I , II, PDSQ, Teste, Scale (pt. diagnostic axa I și II și
evaluările cantitative ale MEP;
- La finalul ședinței avem un diagnostic categorial DSM IV, clar si precis
precum si inventarul tabloului clinic

Ședința 3

- Particularizarea diagnosticului si evaluarea specifica, functională

(focalizare consecinţele psiho-sociale ale tabloul clinic şi a modului în
care acesta se particularizează pentru fiecare pacient)
- cum se reflecta problemele clinice in viata clientului (familie, cuplu,
relatii interpersonale, profesionale, sociale….)….calitatea vietii;

7
 - Nu uita de resurse… dimensiunile ecologica si spiritual;
- se integrează datele de la SCID şi SEC pentru a se formula
conceptualizarea clinică –care ne spune (1) ce probleme are
clientul/pacientul, (2) de ce au apărut, şi (3) ce trebuie făcut pentru a le
ameliora;
- Lista de probleme si planul de interventie.
• Evaluarea și diagnosticul științific presupune:
- Evaluare integrată;
- Tehnologie avansată de diagnostic şi evaluarea clinică validate
ştiinţific;
- Proprietăţi psihometrice adecvate;
- Demers „scientist-practitioner”.
• DSM – IV (Asociația Psihiatrilor din America -AAP) Manualul statistică și
clasificare a tulburarilor mentale si de comportament ( TR = text revizuit)
• ICD – 10 (Organizația Mondială a Sănătății) clasificarea statistica internationala
a maladiilor si a problemelor in legatura cu sanatatea , ed. a x a;

• DSM IV TR este un manual de diagnostic categorial, multiaxial care încearcă să răspundă

exigențelor diagnosticului validat științific și să surprindă pe lângă elementele de tablou
clinic și aspecte legate de mecanisme etipatogenetice (axa IV – lista stresorilor
psihosociali) și să descrie funcționalitatea psihologică, socială și profesională;

• DSM IV permite stabilirea unui diagnostic nosologic (încadrarea pacientului într-una

sau mai multe categorii diagnostice), având în vedere simultan posibilele:
• tulburări clinice,
• tulburări de personalitate şi/sau retard mental,
• condiţiile medicale generale,
• stresorii psiho-sociali.
• Sistemul multiaxial permite o evaluare pe mai multe axe, fiecare axă referindu-se la un
domeniu diferit de informaţii care pot ajuta clinicianul în elaborarea planului de
tratament.
• Evaluarea globală a funcţionării individului (GAF/EGF) se face pe axa V.
Axa I
• pe această axă se trece diagnosticul principal (tulburări psihice), cu excepţia situaţiilor
când după înregistrarea de pe axa II apare specificarea “Motivul consultaţiei” sau
“Diagnostic principal”;
• pot apărea mai multe diagnostice, primul fiind cel principal;
• pe această axă se înregistrează toate tulburările, cu excepţia “Tulburărilor de
personalitate”, “Retardului mental”, “Tulburări ale impulsului nespecificate”.

8
Axa II
• pe această axă se înregistrează tulburările de personalitate, retardul mental, trăsăturile
de personalitate dezadaptative, mecanismele de coping dezadaptative şi frecvent
utilizate;
• uneori, diagnosticul de pe această axă poate constitui “Motivul consultaţiei” sau
“Diagnosticul principal”.
Axa III
• pe axa III se înregistrează condiţiile medicale generale;
• vizează afecţiuni ca: tulburări infecţioase, neoplasm, tulburări endocrine, metabolice,
imunologice, afecţiuni ale componentelor constitutive ale sângelui, boli ale sistemului
nervos şi organelor de simţ, tulburări ale sistemului circulator, tulburări ale aparatului
respirator, tulburări ale aparatului digestiv, tulburări ale aparatului genito-urinar,
afecţiuni dermatologice, probleme legate de graviditate, boli ale sistemului muscular şi
osos, anomalii congenitale, răniri sau intoxicaţii cu substanţe toxice.
OBSERVAŢIE: Dacă tulburarea psihică este considerată a fi consecinţa directă a unei
condiţii medicale generale, aceasta se înregistrează pe axa I (“Tulburări mentale datorate unor
condiţii medicale generale”), afecţiunea somatică trecându-se şi pe axa III.
Axa IV
• pe această axă se trec stresori psihosociali, negativi şi pozitivi (dacă se apreciază că
aceştia constituie sau conduc la o problemă;
• în general, se înregistrează condiţii care au apărut cu cel mult un an înainte de
declanşarea simptomatologiei, dar se pot nota şi probleme din trecutul mai îndepărtat,
dacă acestea sunt relevante.
• OBSERVAŢIE: Problemele psiho-sociale şi de mediu se notează, de regulă, pe axa IV,
dar şi pe axa I dacă sunt cauze directe ale tulburării psihice (“Alte condiţii care se pot
afla în centru atenţiei clinice” – ex. probleme de relaţie cu partenerul).
Axa V
• indicele global de evaluare a funcţionării este o măsură a nivelului general de
funcţionare;
• este util pentru planificarea terapiei, evaluarea efectelor terapiei, anticiparea
rezultatelor;
• cotarea se face doar vis a vis de funcţionarea /adaptarea psihologică, socială şi
ocupaţională; nu sunt incluse dificultăţile datorate limitărilor de ordin fizic sau care ţin
de mediu.

Observaţie: În cazul tuturor tulburărilor, este necesar: Să se evalueze impactul

afecţiunilor somatice concomitente şi a consumului de substanţe; Diagnosticul clinic
presupune ca funcţionarea şi capacitatea de adaptare a individului în viaţa familială,
socială şi /sau profesională să fie sever afectate.
Exemplu de diagnostic DSM IV
• Axa 1 (tulburări clinice): Tulburare de panică, cu agorafobie şi tulburare de anxietate
generalizată. Depresie de intensitate subclinică (pacientul prezintă unele simptome de
depresie, însă nu sunt îndeplinite toate criteriile pentru nici una dintre tulburările
depresive);

9
• Axa 2 (tulburări de personalitate): Nimic semnificativ clinic. Pacientul prezintă unele
caracteristici de personalitate dependentă;
• Axa 3 (boli somatice sau alte condiţii medicale): Nimic semnificativ;
• Axa 4 (stresori psihosociali): Suport social inadecvat, probleme la domiciliu, condiţii
de muncă solicitante.
• Axa 5 (indicele general de funcţionare - GAF): 60 (curent).

• SCID –urile reprezinta interviuri clinice semistructurate pentru diagnosticul

tulburarilor definite de DSM IV-TR;
• SCID I –pt. diagnosticul unor tulburări clinice de pe axa I
• SCID II – pt. diagnosticul tulburărilor de personalitate
• Kid-SCID – pt. diagnosticul tulburărilor clinice la copii și adolescenți (până în
18 ani)
• Scopul principal al elaborării SCID -transpunerea avantajelor interviului structurat în
context clinic, clarificarea criteriilor de diagnostic şi oferirea de întrebări pentru
explorarea acestora.
• Avantajele utilizării SCID:
- Creşterea fidelităţii (test-retest) – standardizarea procesului de evaluare;
- Creşterea validităţii (acord diagnostic) – facilitarea utilizării criteriilor
diagnostice pentru evaluarea tabloului clinic
- Respectarea standardului LEAD pentru evaluarea validităţii procedurale a
interviurilor diagnostice structurate (Spitzer, 1983). Acesta presupune
evaluarea longitudinală (L), realizată de către diagnosticieni experţi (E),
pe baza tuturor datelor accesibile (AD – available data) în legătură cu
subiectul, cum ar fi informaţiile obţinute de la membrii familiei şi
observaţiile făcute de personalul clinic;

Ce sunt SCID-urile ?

10
• SCID I – versiunea clinică se compune din:
Manual de utilizare
– Prezentare generală a SCID I-CV
– Modulele
– Prezentare cazuri
Broşură de administrare – Interviul clinic
– Întrebări + criterii DSM
Fişă de evaluare
– Rezumat diagnostic (include Axa V – EGF /GAF)
– Imagine de ansamblu
– Criterii DSM + cotare

SCID I CV (Versiunea clinică) - cuprinde următoarele module:

A – Episoade afective;
B – Simptome psihotice şi asociate;
C – Diagnostic diferenţial pentru tulburările psihotice;
D – Tulburări afective;
E – Tulburări în legătură cu o substanţă;
F – Tulburări anxioase şi alte tulburări (tulburări de somatizare, tulburări alimentare,
tulburări de adaptare).
• Există și SCID I RV (research version – versiunea de cercetare), mai lungă decât
versiunea clinică – include subtipuri, severitate, specificanţi de evoluţie, alte tulburări.
Sistemul de cotare a răspunsurilor la SCID I:
? = informație inadecvată
- = sub nivel de prag sau fals
+ = nivel de prag sau adevărat

SCID II cuprinde :
Manual de utilizare
– Prezentare generală;
– Tulburările de personalitate;
– Fişă rezumativă;
– Imagine de ansamblu.
Broşură de administrare – Interviul clinic
– Fişă rezumativă;
– Imagine de ansamblu;
– Întrebări + criterii + cotare.
Chestionar de personalitate CP (screening)

11
 Criterii generale de diagnostic al tulburărilor de personalitate:
A. Un pattern durabil de experienţă internă şi comportament care deviază considerabil
de la expectanţele culturii individului
Trăsătura – este la extremul unui continuum
!!! Atenţie la normele culturale
Întrebările de mai jos pot fi utile în a determina dacă comportamentul se află la
extrema continuumului:
a. Cum este acest lucru?
b. Daţi-mi un exemplu extrem.
c. Credeţi că sunteţi în mai mare măsură aşa decât majoritatea celor pe care îi
cunoaşteţi ?

B. Patternul durabil este inflexibil şi pervaziv vizavi de o gamă largă de situaţii

personale şi sociale
a. Se întâmplă acest lucru în numeroase situaţii diferite?
b. Se întâmplă acest lucru cu multe persoane diferite?

C. Deteriorare/distress
Trebuie să existe o afectare a funcţionării sau un distres marcat
a. Atenţie: trăsăturile pot fi egosintonice (reprezintă caracteristici pe care
persoana le acceptă ca parte integrantă a sinelui), subiectul evaluat poate nega
impactul negativ al acestora asupra funcţionării sale
Următoarele întrebări de clarificare/follow-up pot fi utile în evaluarea deteriorării sau
distresului:
b. Ce gen de probleme vă cauzează acest lucru ?
c. Îi deranjează pe ceilalţi ?
D. Patternul este stabil şi de lungă durată, iar debutul său poate fi trasat retrospectiv cel
puţin
până la adolescenţă sau începutul perioadei adulte
„3” = trăsătura vizată a fost prezentă frecvent pe durata a cel puţin ultimilor 5 ani
!!! excepţii = itemi extremi, cum ar fi comportamentul suicidar, care sunt
semnificativi din punct de vedere diagnostic chiar dacă apar infrecvent

12
 Trăsătura prezentă din adolescenţă sau de la vârsta adultă tânără
a. Sunteţi aşa de mult timp?
b. Cât de frecvent se întâmplă acest lucru?
c. Când vă amintiţi [că v-ati simţit/ v-aţi comportat] în acest fel prima dată?

E. Patternul durabil nu este explicat mai mai bine ca manifestare sau consecinţă a unei
alte tulburări mentale.
DACĂ A FOST PREZENTĂ O TULBURARE DE PE AXA I, CIRCUMSCRISĂ SAU
EPISODICĂ: Ştiu că a existat o perioadă în care aţi fost [SIMPTOME DE PE AXA I]. Nu mă
refer la această perioadă; o să vă rog să vă gândiţi la cum sunteţi în mod obişnuit atunci când
nu aveţi [SIMPTOME DE PE AXA I]. Aveţi întrebări în legătură cu acest lucru?
În prezenţa unei tulburări de pe Axa I, următoarea întrebare poate fi utilă:
a. „Sunteţi în mod obişnuit aşa, chiar şi atunci când nu sunteţi [SIMPTOME DE
PE AXA (ex., deprimat/ă)]?”

F. Patternul durabil nu se datorează efectelor fiziologice directe ale unei substanţe (de
ex., un drog de abuz, un medicament) sau ale unei condiţii medicale generale (de ex.,
un traumatism cranian).
Se recomandă o evaluare riguroasă care să includă compararea debutului manifestărilor de
personalitate cu patternul consumului de substanţă/condiţia medicală în vederea determinării
legăturii dintre ele

Sistemul de cotare a răspunsurilor la interviul SCID II

?=informaţie inadecvată
1= item absent sau fals
2= item sub nivel de prag
3=nivel prag sau adevărat

SCID –II –Chestionarul de screening al tulburărilor de personalitate (CP)

• Se utilizează pentru a evita utilizarea unui interviu extensiv, cu toate întrebările
specifice tulburărilor de personalitate. În pasul 1 se aplică Chestionarul de
personalitate (are 119 întrebări) prin autoadministrare și apoi se evaluează numai
itemii la care subiectul a răspuns afirmativ, pt. a verifica dacă respectă criteriile de
diagnostic enumerate mai sus.
• Aplicarea CP durează aprox. 20 min. Se încercuieşte în caietul de răspuns nr. itemilor
la care s-a răspuns afirmativ –și la aceştia se pun întrebări detaliate din SCID.
• Exemplu de cotare, pt. întrebarea nr. 9, la care subiectul a răspuns afirmativ la
chestionarul de persoanlitate:
Psiholog: Aţi spus că depindeţi de ajutorul altora în domenii importante ale vieţii
dumneavoastră, cum ar fi aspectele financiare, îngrijirea copiilor sau locuinţa.
Daţi-mi câteva exemple. (Este vorba de mai mult decât a primi sfaturi de la ceilalţi?)
(Acest lucru este valabil pentru MAJORITATEA domeniilor importante din viaţa
dumneavoastră?)

13
 Pacient: Soțul meu plătește toate facturile deoarece el circulă zilnic cu autoturismul
nostru. În rest, nu îmi place să depind de altcineva și prefer să gestionez singură multe
din problemele casei și, altfel, sunt destul de independentă de felul meu.
Cotarea = 2 (item sub nivel de prag, deoarece nu îndeplinește criteriul de pervazivitate
–vezi criteriul B de la criteriile generale de diagnostic al tulburărilor de personalitate)
• Explorarea itemilor la care s-a răspuns negativ în CP se face :
– Când dovezile clinice sugerează că răspunsul ar trebui să fie „DA” iar
subiectul a răspuns negativ;
– Când nr. de itemi cotaţi cu „3” este cu unul sub nr. necesar încadrării
diagnostice (de ex. diagnosticul tulburării de personalitate dependentă necesită
minim 5 itemi de nivel „3”, dintr-un total de 8) .
Mai jos sunt prezentate câteva întrebări specifice tulburării de personalitate evitantă:

1. Aţi evitat vreodată locuri de muncă sau sarcini care presupuneau să NU DA

aveţi de a face cu multă lume?

2. Evitaţi să interacţionaţi cu ceilalţi dacă nu sunteţi sigur/ă că vă vor NU DA

simpatiza?

3. Vă este greu să fiţi „deschis/ă” cu ceilalţi, chiar dacă este vorba de NU DA

persoane apropiate?

4. Vă faceţi frecvent griji în legătură cu faptul că aţi putea fi criticat/ă sau NU DA

respins/ă în public?

5. Sunteţi de obicei tăcut/ă atunci când întâlniţi persoane noi? NU DA

• SCID poate fi utilizat în 3 moduri:

– Pe părţi, pentru confirmarea sau infirmarea celor constatate într-un interviu
clinic nestructurat;
– Complet (SCID I şi II) / KID-SCID ca parte a procedurii de evaluare iniţială;
– Prin administrări repetate pentru formare şi educaţie.
Pentru evaluarea tulburărilor clinice de pe Axa I o alternativă la SCID I o reprezintă
Chestionarul de screening și diagnostic psihiatric (PDSQ).
• PDSQ(Spitzer et al, 1999) este un instrument de autoevaluare conceput pt. a detecta
cele mai frecvente tulburări de pe axa I a DSM IV TR. Este un instrument de
screening care se aplică înaintea interviului clinic pt. evaluarea initială;
• Scala cuprinde 125 de întrebări cu răspunsuri DA/NU, 111 itemi numerotați iar doi
itemi au mai multe variante notate cu litere. Durata medie
de completare 15-20 min.
• Chestionarul cuprinde 13 subscale care evaluează:
1. Tulburarea depresivă majoră (are 6 itemi pt.
ideația suicidară)
2. Tulburarea de stress posttraumatic
3. Bulimia/alimentația compulsivă
4. Tulburarea obsesiv-compulsivă
5. Tulburarea de panică

14
 6. Tulburarările psihotice
7. Agorafobia
8. Fobia socială
9. Abuzul dependent de alcool
10. Abuzul/dependent de medicamente
11. Tulburarea de anxietate generalizată
12. Tulburarea de somatizare
13. Ipohondria

PDSQ este un instrument de screening care va trebui completat cu evaluari

diagnostice suplimentare pt. a putea formula un diagnostic conform criteriilor din
DSM IV. El furnizeazaă și un scor total care poate fi interpretat ca o măsură globală a
psihopatologiei.

Prezentăm mai jos o secvență de itemi din subscale Tulburării de panică, așa
cum apar în caietul testului:

În foaia de sumarizare psihologul va centraliza răspunsurile simptomatice pt.

fiecare subscală:

15
 În coloana punctului de secțiune este marcat numărul minim de răspunsuri
simptomatice care ne arată că pacientul îndeplinește primele condiții de diagnostic și se
recomandă explorări suplimentare în vederea confirmării diagnosticului.

SISTEMUL DE EVALUARE CLINICA (scurta prezentare)

• Se utilizează în paralel cu SCID-urile, care sunt sisteme de diagnostic catgorial tip

DSM IV
• Sistemul de evaluare clinică (SEC) este o baterie de teste și scale clinice care
realizează o evaluare cantitativă, dimensională (diferită de evaluarea categorială).
Evaluarea cantitativă este necesară pt. a avea o reprezentare mai riguroasă și acurată a
rezultatului măsurătorii;
• Mecanismele etiopatogenetice/de sanogeneză pe care teoriile le asociază tabloului
clinic/stării de sănătate sunt identificate mai ales prin probe (teste, chestionare)
psihologice;
• Orice sistem clinic de evaluare trebuie să vizeze și să permită psihodiagnosticul atât
pt. starea de sănătate cât și pt. cea de boală;

Sistemul de evaluare clinica(SEC) prezentat mai jos, face parte din Platforma de Evaluare
Clinica, impreuna cu SCID I si SCID II si cuprinde:

1. probe psihologice (5 scale clinice – de la 1-5 in tabelul de mai jos) care evaluează tabloul
clinic, focalizate pe cele mai importante componente ale acestuia: distresul, tabloul de tip
depresiv şi de tip anxios. Unele scale (ex. PDA, SRGS) evaluează şi aspectele care ţin de
starea de sănătate (ex. emoţii pozitive, emoţii funcţionale negative etc), lucru ignorat în
majoritatea sistemelor de evaluare clinică existente. Toate aceste probe psihologice au calităţi
psihometrice foarte bune, acoperă cea mai mare şi relevantă parte din tulburările clinice şi
starea de sănătate şi sunt complementare SCID-ului.

2. probe psihologice (15 scale clinice – de la 6-20 in tabelul de mai jos) care evaluează
mecanismele etiopatogenetice/de sanogeneză asociate tablourilor clinice (din DSM)/stării de
sănătate. Această asociere a fost stabilită după analizele comprehensive ale literaturii de
specialitate (ex. Cochrane Review, Pubmed, PsycInfo), ceea ce îi conferă o validitate
ştiinţifică remarcabilă. Ele se clasifică în probe psihologice care vizează:

A) mecanisme etiopatogenetice generale (12 scale clinice), cu rol de vulnerabilitate

generală (ex. scheme cognitive, cogniţii iraţionale etc).

B) mecanisme etiopatogenetice specifice (3 scale clinice), implicate în tulburări

specifice (gânduri automate, atitudini disfuncționale etc).
Probele cuprinse au fost selectate pe baza paradigmei psihodiagnosticului și evaluării validate
științific - Evidence Based Assesment. Asta presupune că:
- Există o legătură dovedită de studiile clinice între mecanismele
etiopatogenetice/de sanogeneză și tabloul clinic/starea de sănătate;
- Probele utilizate au caracteristici psihometrice adecvate.
Ex: În cazul unui tablou clinic de tip depresiv studiile arată că mecanismele etiopatogenetice
care pot fi invocate sunt cognițiile iraționale și gândurile automate negative. În consecință,
vom selecta instrumente care să evalueze acești factori și nu vom evalua alte caracteristici
care nu au relevanță în contextual acestui tablou clinic chiar dacă avem instrumente adecvate

16
din punct de vedere psihometric. Cu alte cuvinte, teoria îți indică ce tipuri de instrumente să
utilizezi în evaluarea clinică.

Probele psihologice din compunerea SEC:

1 Profilul distresului afectiv David Opriş şi Bianca Macavei

2 Scala de depresie Hamilton Max Hamilton

3 Scala de anxietate Hamilton Max Hamilton

4 Chestionarul de autoevaluare a sănătăţii

Daniel David
mentale

5 Crystal Park, Lawrence Cohen şi Renee

Scala de dezvoltare post-traumatică
Murch

6 Chestionarul schemelor cognitive Young Jeffrey Young şi Gary Brown

7 Raymond DiGiusepe, Russel Leaf, Theresa

Scala de atitudini şi convingeri 2
Exner şi Mitchell Robin

8 Helen Lindner, Robert Kirkby, Eleanor

Scala de atitudini şi convingeri generale
Wertheim şi Penelope Birch

9 Chestionarul de acceptare necondiţionată a

John Chamberlain şi David Haaga
propriei persoane

10 Scala de iraţionalitate pentru copii şi

Michael Bernard şi Felicity Cronan
adolescenţi

11 Scala de convingeri raţionale pentru copii William Knaus

12 Howard Kassinove, Richard Crisci şi

Inventarul ideilor
Solomon Tiegerman

13 Chestionarul stilului atribuțional pentru

Martin Seligman et al
copii (CASQ)

14 Chestionarul de convingeri personale Andrew Berger şi Howard Kassinove

15 Inventarul de supresie "Ursul Alb"; Daniel Wegner şi Sophia Zanakos

16 Scala de stimă de sine Morris Rosenberg

17 Scala de autoeficacitate Ralf Schwarzer şi Matthias Jerusalem

18 Scala de atitudini disfuncţionale Arlene Weissman şi Aaron Beck

17
19 Chestionarul gândurilor automate Steven Hollon şi Philip Kendall

20 Scala de atitudini şi convingeri forma

Daniel David
scurtă

Fiecare probă din compunerea SEC are manual de utilizare, itemi test și foi de răspuns.

Evaluarea persoanelor cu regresie cognitivă

în vederea încadrării în grad de handicap

Extras din Ordinul ministrului muncii, familiei şi egalităţii de şanse şi al ministrului sănătăţii
publice nr. 762/1.992/2007 pentru aprobarea criteriilor medico-psihosociale pe baza cărora
se stabileşte încadrarea în grad de handicap

Această evaluare se referă la demenţe atrofico-degenerative şi la cele organice,

caracterizate prin alterarea persistentă şi progresivă atât a funcţiilor cognitive (memorie,
intelect, limbaj, judecată), cât şi a celor noncognitive (afectivitate, percepţie, comportament).

Sindromul demenţial apare în boala Alzheimer şi în boala cerebrovasculară (demenţa

corticală post-infarcte cerebrale multiple, encefalopatia aterosclerotică subcortical — boala
Binswanger, forma mixtă), dar şi în alte condiţii medicale care afectează primar sau secundar
creierul: boala Pick, boala Creutzfeldt-Jacob, boala Huntington, boala Parkinson, maladia
HIV, hidrocefalie, traumatismele cerebrale, tumorile cerebrale. Explorările imagistice
confirmă diagnosticul etiologic al afecţiunii, dar există ca numitor comun reducerea populaţiei
neuronale, evidenţiată prin atrofia corticală şi/sau subcorticală.

— examen psihiatric;
— teste psihologice (MMSE, Reisberg);
PARAMETRI — scala GAFS;
FUNCŢIONALI — CT; RMN.

— scor MMSE 21—25;

— scor GAFS 61—80;
DEFICIENŢĂ HANDICAP — deteriorare cognitivă;
UŞOARĂ UŞOR — uită evenimentele recente;
— ezitare în a răspunde la întrebări

18
 — scor MMSE 15—20;
— scor GAFS 51—60;
— tulburări de memorie şi tulburări psihice de intensitate
DEFICIENŢĂ HANDICAP medie;
MEIDE MEDIU — orientarea se realizează cu dificultate, informaţiile slab
fixate;
— deteriorare socială moderată cu dificultăţi în activitatea
profesională.

— scor MMSE 10—14;

— scor GAFS 31—50;
— deteriorare severă în funcţionarea socială, profesională şi
familială;
DEFICIENŢĂ HANDICAP
— uitarea conversaţiei recente, a evenimentelor curente;
ACCENTUATĂ ACCENTUAT
— pot să existe modificări marcate ale personalităţii, afectului
şi comportamentului;
— se însoţesc frecvent de halucinaţii, delir, depresie şi
anxietate.

— scor MMSE ≤ 9;
— scor GAFS 21—30 grav fără asistent personal;
— scor GAFS 1—20 grav cu asistent personal;
DEFICIENŢĂ HANDICAP — uitarea numelor celor apropiaţi şi a datelor personale;
GRAVĂ GRAV — incapacitate de memorare;
— deteriorarea judecăţii, a controlului pulsional;
— lipsa capacităţii de autodeterminare şi autoservire.

În procesul evaluării complexe este necesar să fie identificate elemente precum:

factorii motivaţionali sau emoţionali (ideaţia delirantă, halucinaţiile, depresia, tulburările de
comporta-ment), factori care pot influenţa nivelul general de funcţionare cognitivă,
capacitatea adaptativă şi gradul de autonomie personală şi socială a persoanei evaluate.

19
 Afazia, cu dificultatea înţelegerii comenzilor sau a exprimării răspunsului corect la o
întrebare, poate influenţa interpretarea unei examinări.
Cerinţa de bază pentru demenţă este dovada declinului memoriei şi a gândirii, declin
care să aibă un grad suficient pentru a afecta autonomia personală şi socială (capacitatea de
autoîngrijire — inclusiv controlul sfincterian — şi capacitatea de autoservire,
autogospodărire, mobilizare, comunicare).
Evaluarea statusului funcţional şi psihoafectiv se realizează avându-se în vedere
condiţia obligatorie de integritate psihică şi mentală a persoanei pentru a fi aptă să efectueze
activităţile de bază şi instrumentale ale vieţii de zi cu zi, astfel încât este necesar să se
identifice următoarele elemente:
a) gradul deteriorării cognitive prin examenul MMSE, raportat la nivelul de studii al
persoanei evaluate;
b) gradul funcţionalităţii adaptative sociale prin scala de evaluare clinică şi funcţională
GAFS;
c) alte elemente care furnizează informaţii despre contextual socio-familial în care
persoana trăieşte.
ACTIVITĂŢI — LIMITĂRI PARTICIPARE — NECESITĂŢI

— Pot desfăşura activităţi suprasolicitări — Sprijin pentru a fi menţinuţi în activitate sau

fizice/psihice, în condiţii de confort psihic şi pentru desfăşurarea acesteia la domiciliu ori în
HANDICAP fizic, în mediu colectiv. colaborare.
UŞOR

— Sprijin pentru a fi menţinuţi în activitate sau

pentru desfăşurarea acesteia la domiciliu ori în
HANDICAP — Pot desfăşura activităţi specializate, având colaborare.
MEDIU nevoie de îndrumare periodică.

— Sprijin în desfăşurarea activităţilor cotidiene şi

HANDICAP implicare în viaţa socială prin asigurarea
ACCENTUA — Sprijin pentru autoservire, îngrijire, viaţă participării la anumite acţiuni preferate.
T socială, autodeterminare.

— În funcţie de rezultatul evaluării complexe şi

destabilirea gradului de autonomie personală, pot
— Dependenţă parţială sau totală de ajutorul beneficia de asistent personal.
HANDICAP altei persoane.
GRAV

20
1. DEMENŢA
1.1 Prezentare generală:
- este un sindrom cu etiologie multiplă;
- se caracterizează prin apariţia mai multor deficite la nivelul cognitiv datorate unei condiţii
medicale generale, consumului de substanţe sau a unei etiologii multiple (ex., efectele
combinate ale unei boli cerebrovasculare şi Alzheimer);
- deficitele cognitive includ tulburări de memorie şi cel puţin una dintre următoarele
deficite: afazie, apraxie, agnozie sau o tulburare a funcţiilor executive;
- nu apar modificări în starea de conştiinţă;
- criterii diagnostice:
- criteriul A1 – tulburări de memorie, care apar ca simptom iniţial;

- criteriul A2 (alte tulburări cognitive) – A2a deteriorarea limbajului (afazie),

A2b afectarea capacităţii de a executa activităţi motorii, deşi abilităţile motorii, funcţiile
senzoriale şi comprehensiunea sunt bune (apraxie); A2c afectarea capacităţii de a recunoaşte
sau identifica obiectele, deşi funcţiile senzoriale sunt bune (agnozie); A2d deficit în funcţiile
executive (gândire abstractă, planificare, iniţiere, monitorizare, încetarea unui comportament
complex);

- criteriul B – deficitele de la A1 şi A2 trebuie să fie suficient de severe

pentru a cauza dificultăţi ocupaţionale şi funcţionale (activităţi zilnice);

- demenţa poate fi progresivă şi statică, reversibilă şi ireversibilă (reversibilitatea depinde

de
etiologia tulburării, suportul social al pacientului şi tratamentul utilizat; în 15% dintre cazuri
apare reversibilitatea, dacă se intervine la timp).

1.2 Epidemiologie

Datele epidemiologice obţinute pe populaţie americană arată că:

- în populaţia de peste 65 de ani există 5% forme de demenţă severă şi 15% demenţă de
intensitate medie; în populaţia de peste 80 de ani există 20% forme de demenţă severă;
- aproximativ 50-60% dintre cazuri sunt demenţe de tip Alzheimer, 15-20% sunt demenţe
de tip vascular;
- în timp ce demenţa Alzheimer este mai frecventă la femei, demenţa de tip vascular este
mai des întâlnită la bărbaţi.

1.3 Factori de risc

- prevalenţa tulburării în populaţia generală creşte o dată cu vârsta.

1.4 Etiologie

Este complexă şi diferă în funcţie de tipul tulburării:

(1) Demenţă de tip Alzheimer – în majoritatea cazurilor apare atrofia cerebrală, cu
mărirea ventriculilor cerebrali, pierderi neuronale, modificarea cantităţii de
neuromediatori (noradrenalină, acetilcolină);
(2) Demenţă vasculară (sau demenţa de infarct multiplu)- este întotdeauna prezentă o
boală

21
cerebrovasculară; leziunile SNC identificate la aceşti pacienţi depăşesc amploarea
modificărilor întâlnite, în mod normal, la persoanele în vârstă. De regulă, leziunile apar atât în
substanţa albă, cât şi în cea cenuşie, incluzând regiunile subcorticale şi nucleii. Se pot detecta
frecvent urmele unor infarcte mai vechi şi boli vasculare sistemice;
(3) Demenţă datorată altor condiţii medicale generale – apare pe fondul unor tulburări ca:
infecţie cu HIV, traumatisme cerebrale, boala Parkinson, maladia Huntington, maladia Pick,
maladia Creutzfeldt-Jakob, tulburări endocrine, tulburări nutriţionale, alte boli infecţioase,
tulburări hepatice, tulburări neurologice;
(4) Demenţă datorată abuzului de substanţe – apare în asociaţie cu consumul de: alcool,
substanţe inhalante, sedative, hipnotice, anxiolitice, toxine (plumb, mercur, monoxid de
carbon, insecticide, solvenţi industriali);
(5) Demenţă cu etiologie multiplă- tulburarea este determinată de mai multe cauze (ex.,
efectul combinat al unei condiţii medicale generale şi a abuzului de substanţe).

1.5 Diagnostic DSM IV

Tipul tulburării Criterii diagnostice

A1 – tulburări de memorie (diminuarea capacităţii de a achiziţiona

informaţie nouă sau de a-şi reaminti informaţie achiziţionată
anterior);
A2 (una sau mai multe dintre următoarele tulburări cognitive):
– A2a afazie (tulburări de limbaj);
– A2b apraxie (afectarea capacităţii de a executa activităţi motorii,
deşi abilităţile motorii, funcţiile senzoriale şi comprehensiunea
sunt bune);
– A2c agnozie (afectarea capacităţii de a recunoaşte sau identifica
Demenţă de tip obiectele, deşi funcţiile senzoriale sunt bune);
– A2d deficit în funcţiile executive (gândire abstractă, planificare,
Alzheimer
iniţiere, monitorizare, încetarea unui comportament complex);
B – deficitele de la A1 şi A2 trebuie să fie suficient de severe pentru
a cauza dificultăţi ocupaţionale şi funcţionale (activităţi zilnice) şi
reprezintă o deteriorare faţă de nivelul anterior bolii;
C – cursul bolii este caracterizat de debut insidios şi declin cognitiv
continuu;
D – deficitele cognitive de la A1 şi A2 nu se datorează altei boli a
SNC care determină deficite mnezice şi cognitive, unei boli somatice
ce poate determina demenţă, abuzului de substanţe.

A1, A2, B
Demenţă de tip
vascular C – există simptomelor neurologice şi date de laborator ce indică
prezenţa unei boli cerebrovasculare asociate etiologic cu demenţa.

Demenţă datorată A1,A2,B

altor condiţii C - datele din istoricul personal, investigaţii medicale, sau teste de
medicale laborator arată că tulburarea este asociată etiologic cu o condiţie

22
 generale medicală generală (vezi anterior).

A1, A2, B
Demenţă datorată
abuzului de C - datele din istoricul personal, investigaţii medicale, sau teste de
substanţe laborator arată că tulburarea este asociată etiologic cu ingestia unei
substanţe (vezi anterior).

A1, A2, B
Demenţă cu
etiologie multiplă C - datele din istoricul personal, investigaţii medicale, sau teste de
laborator arată că tulburarea are mai multe cauze.

- această categorie este utilizată pentru a diagnostica forme ale

Demenţă
tulburării care nu întrunesc criteriile pentru nici unul dintre tipurile de
nespecificată
demenţă descrise anterior (ex., o formă de demenţă pentru care nu se
anterior
poate specifica precis etiologia)

1.6 Trăsături clinice

Indicator Descriere

- Iniţial, persoana întâmpină dificultăţi în realizarea unor sarcini

Performanţa
cognitive – nu poate realiza sarcini noi, care presupun
cognitivă concentrarea atenţiei. Ulterior, dificultăţile se generalizează la
sarcini care anterior au putut fi realizate.
Memoria - Tulburările de memorie apar iniţial insidios, pentru informaţii
noi, apoi se generalizează.

Orientarea - Poate fi afectată indirect, datorită afectării memoriei.

Limbajul - Prezenţa afaziei.

- Trăsăturile de personalitate cardinale se accentuează; adesea,

persoanele devin introvertite, sau nepăsătoare la impactul
Personalitatea
comportamentului lor asupra vieţii celorlalţi. Uneori sunt
irascibile, violente, cu manifestări de tip psihotic (halucinaţii,
delir).

1.7 Diagnostic diferenţial

Tulburarea cu care
se face diagnostic Indici de diferenţiere
diferenţial
- delirium se instalează brusc, pe când demenţa are un debut
insidios;
- simptomele în delirium sunt fluctuante, pe când în demenţă
Delirium
sunt relativ stabile;
- tulburările de memorie apar în ambele cazuri, dar în demenţă
persoana este alertă şi nu are tulburările de conştiinţă specifice

23
 delirium-ului.
- în schizofrenie, tulburările cognitive sunt mai puţin severe, în
comparaţie cu manifestările psihotice (în demenţă, raportul este
Schizofrenia invers);
- în schizofrenie etiologia nu se leagă de o condiţie medicală
generală sau de consumul de substanţe.
- în demenţă, de regulă, există un declin al funcţiilor cognitive
Episodul depresiv
care precede boala, pe când în depresie dificultăţile cognitive
major
apar relativ brusc, ca urmare a instalării stării depresive.
Simulare şi tulburări - în aceste cazuri, deficitele cognitive sunt atipice şi nu sunt
factice consistente în timp şi la toate sarcinile.
- în tulburările amnezice apare deficit la nivelul memoriei, dar nu
Tulburări amnezice şi în ceea ce priveşte alte funcţii cognitive (vezi afazia, apraxia,
agnozia specifice demenţei).
- diagnosticul de demenţă se pune doar dacă deficitele depăşesc
Deficitele specifice
semnificativ nivelul celor date de înaintarea în vârstă şi dacă
vârstei înaintate
afectează într-o mare măsură viaţa persoanei.
1.8 Evoluţia şi prognosticul bolii
- debutul este în jurul vârstei de 50-60 de ani, cu o degradare treptată pe parcursul următorilor
5-10 ani, ducând uneori la deces;
- în cazul demenţei Alzheimer, speranţa de viaţă după debut este, în medie, de 8 ani,
adesea aceste tulburări se instalează insidios, apărând semne ce preced debutul bolii (ex., în
jurul vârstei de 50-60 de ani, stările de oboseală şi pierderea memoriei pot indica debutul
bolii).
1.9 Tratamentul
- este în principal, medicamentos;
- intervenţia psihoterapeutică – se recomandă:
 intervenţie cognitiv-comportamentală – tehnici specifice de intervenţie
la nivelul memoriei (învăţare implicită);
 tehnici psihodinamice care ţintesc mecanismele defensive foarte
puternice ce pot interfera cu tratamentul;
 tehnici umanist-experienţiale (terapie suportivă);
 terapia de grup (mai ales grupul primar pentru a contracara nevroza de
familie).

NOTĂ: Materialul este destinat masteranzilor de la specializarea Psihologie clinică și

psihoterapie, exclusiv pentru uz didactic și cuprinde sinteze și grupaje de informații din DSM
IV TR, Ghidul de practică clinică în psihologie, manualele de prezentare a interviurilor clinice
SCID I și II, a chestionarului PDSQ, a Sistemului de Evaluare Clinică și din lucrările
Psihologie clinică și psihoterapie și Tratat de psihoterapii cognitiv-comportamentale(David,
D., 2006). Pentru detalierea unor informații consultați bibliografia recomandată.

24
25
 BIBLIOGRAFIE

 DSM –IV TR – Manual de diagnostic și statistică a tulburărilor mentale, Ediția a IV-a,

Text revizuit, Asociația Psihiatrilor Liberi din România, 2003
 Ghid de practică clinică în psihologie, Colegiul Psihologilor din România, Comisia de
Psihologie Clinică și Psihoterapie, www.copsi.ro
 David, D. (2006). Psihologie clinică şi psihoterapie. Editura Polirom, Iaşi
 David, D. (2006 sau 2010). Tratat de psihoterapii cognitiv-comportamentale. Editura
Polirom, Iaşi
 Tudose, F. et al (2011). Tratat de psihopatologie și psihiatrie pt. psihologi. Editura
Trei, București
 Lăzărescu, M. & Nireșteanu, A.(2007). Tulburările de personalitate. Editura Polirom,
Iaşi
 www.cognitrom.ro (informatii despre PDSQ)
 www.rtscluj.ro (informatii despre SCID I, II și SEC)

26