COEFICIENTUL DE INTELIGENTÃ (IQ) SI MÃSURAREA LUI

Fãrã îndoialã cã majoritatea oamenilor moderni doresc sã stie cât mai mult
despre personalitatea si inteligenta lor, despre capacitãtile si complexele lor. Multã
vreme s-a crezut cã testele pentru mãsurarea inteligentei pot fi fãcute numai în
prezenta unui personal calificat. Firesc este însã ca fiecare individ sã aibã posibilitatea
sã-si calculeze cu destulã exactitate propriul coeficient de inteligentã. În acest scop,
acest program propune un set de teste pe care fiecare dintre dumneavoastrã le poate
parcurge si rezolva asezat comod în fata calculatorului. Singura conditie impusã este
întelegerea si respectarea indicatiilor pe care le veti citi în continuare.

Înainte de a trece la indicatiile propriu-zise, este bine sã cunoasteti ce este, de

fapt, coeficientul de inteligentã (IQ) si ce însemnãtate are el. Bineînteles, utilizatorul
acestui program nu devine un expert în teste de inteligentã, asa cum utilizatorul unui
termometru pentru mãsurarea febrei nu devine medic. Acest program este numai un
instrument pentru mãsurarea inteligentei, la îndemâna tuturor. Primele teste de
inteligentã au fost fãcute în ultimul deceniu al secolului trecut, la scurt timp dupã ce
Psihologia s-a constituit ca stiintã de sine stãtãtoare, copilul a doi pãrinti foarte
diferiti: Filozofia care punea primele probleme si Fiziologia care încerca sã punã la
dispozitie metode de rezolvare a acestor probleme. Astfel, primii psihologi credeau cã
existã o strânsã legãturã între capacitãtile intelectuale diferite si vitezele diferite ale
impulsului nervos prin nervi. De aceea, se mãsura durata de declansare a 14114k106o
reflexului rotulian, adicã timpul care trecea între momentul de lovire a tendonului
rotulian cu un ciocan de cauciuc si momentul de reactie - estensia gambei. Au fost
mãsurãtori si experimente lipsite de succes, pentru cã nu s-au putut stabili diferente
clare si semnificative între reflexul rotulian al oamenilor inteligenti si cel al înapoiatilor
mintali de exemplu.

Nici cântãrirea ori sectionarea creierului provenit de la oameni diferiti nu au

scos la ivealã diferente semnificative. În aceste conditii, psihologul francez Binet a
lansat ideea cã functiile si capacitãtile legate de psihicul uman pot fi mãsurate cu
ajutorul unor teste.

Binet a dezvoltat prima lui "scalã" la Paris în 1904 când ministruI francez al
învãtãmântului a hotãrât sã dezvolte un sistem de învãtãmânt si educatie pentru copiii
înapoiati mintal. El a conceput o serie de treizeci de întrebãri care mãsurau capacitatea
de a întelege, rationa si gândi logic. Întrebãrile erau de asa naturã cã rezolvãrile lor nu
necesitau un bagaj de cunostinte. Un exemplu: copilul primea o foaie de hârtie si un
creion. Pe foaia de hârtie era desenat un cerc deschis, iar copilului i se spunea cã acea
linie curbã este gardul unei grãdini în care el si-a pierdut mingea si portiunea deschisã
este poarta grãdinii. Apoi i se cerea sã deseneze cum ar porni el în cãutarea mingei. Erau
acceptate ca fiind corecte toate solutiile care desemnau o cãutare sistematicã. Gradul
de dificultate al întrebãrilor lui Binet era foarte variat. Urmãrind sã le aseze în serii de
întrebãri care sã se încheie cu cele mai grele, Binet lua ca mãsurã a gradului de
dificultate procentul de copii de vârste diferite care au dat solutii corecte. Acest mod
de lucru l-a condus la notiunea de vârstã mintalã, Binet creând nivele de testare. El a
inclus în nivelul de trei ani toate acele teste care erau dezvoltate în mod normal de copii
de trei ani, în nivelul de patru ani testele rezolvate de copii de patru ani s.a.m.d. Aceastã
scalã dãdea posibilitatea de a stabili vârsta mintalã a copiilor care erau supusi testelor.
De exemplu, unui copil de opt ani care rezolva cu bine testele de nivel de opt ani si
jumãtate din testele de nivel de nouã ani, i se atribuia vârsta mintalã de opt ani si
jumãtate.

Primii psihologi care au utilizat testele lui Binet defineau inteligenta ca fiind
diferenta între vârsta biologicã si cea mintalã. Aceastã definitie s-a devedit a fi
inexactã si oarecum grosierã. Astfel, un copil de zece ani care rezolva testele pânã la
nivelul de opt ani era considerat înapoiat mintal cu doi ani, iar unul de sase ani care
rezolva testele pânã la nivelul de nouã ani era considerat superdotat, cu trei ani înaintea
vârstei lui. Existau însã cel putin douã argumente împotriva acestui mod de a diagnostica
înapoierea mintalã ori opusul ei: Când un copil de doi ani reuseste sã rezolve testele
adecvate nivelului de vârstã patru ani, se poate spune cã acest copil este foarte
inteligent. Dar numai un copil din 50.000 reuseste acest lucru, ceea ce face ca testul sã
devinã nesemnificativ. Pe de altã parte se întâmplã adesea ca la vârsta de paisprezece-
cincisprezece ani copiii sã demonstreze o vârstã mintalã cu un an sau doi mai mare sau
mai micã decât cea biologicã.

De aceea, acest mod de a mãsura inteligenta prin diferenta între vârsta mintalã
si cea biologicã s-a dovedit defectuos. Ceea ce rãmâne cu adevãrat constant este
raportul între vârsta mintalã si cea biologicã si nu diferenta dintre ele. Valoarea acestui
raport înmultitã cu 100 pentru a elimina zecimalele se numeste coeficient de inteligentã
si se noteazã cu IQ (intelligence quotient). Conform acestei definitii, un copil de sase
ani cu o vârstã mintalã de opt ani va avea un IQ egal cu 133, iar un copil de doisprezece
ani cu aceeasi vârstã mintalã de opt ani va avea un IQ egal cu 67. Notiunea de coeficient
de inteligentã IQ a câstigat repede popularitate si a devenit cel mai cunoscut concept
psihologic la profesori, psihiatri, lucrãtori din domeniul asistentei sociale si la toti cei
care au, într-un fel sau altul, de-a face cu psihologia.
 Ce însemnãtate are coeficientul de inteligentã în sfera socialului? Câti oameni au
un IQ egal cu 140 si câti au IQ-ul egal cu 80?

S-a calculat cã 50% din populatie are un IQ cuprins între 90 si 110, 25% are un
IQ sub 90 si 25% un IQ peste 110 (Prin definitie, valoarea 100 a IQ corespunde unui
IQ mediu). Grupa situatã deasupra mediei se împarte, la rândul ei, astfel: aproximativ
16% au un IQ cuprins între 110 si 120, 7% peste 130 dintre care mai putin de 0,5% au un
IQ peste 140. Tot statistic vorbind, copiii care iau un examen de admitere în licee (dupã
sistemul englez) au un IQ de cel putin 115, studentii au cel putin 125, iar un student
eminent are un IQ de cel putin 135.

În ceea ce priveste grupa situatã sub medie, tabloul este asemãnãtor, în sensul
cã 16% au un IQ între 80 si 90, 7% între 70 si 80 si restul sub aceastã valoare.
Bineînteles ca aceastã simetrie perfectã este un pic idealizatã. Existã de exemplu boli
care influenteazã negativ inteligenta si sporesc astfel numãrul oamenilor cu un IQ
foarte scãzut. Aceste aspecte au fost neglijate la întocmirea statisticii de mai sus.

Oamenii cu un IQ mai mic de 70 sunt încadrati, dupã unele manuale de

specialitate, în categoria debili mintali. Se vorbeste despre debilitate mintalã, categorie
la care IQ este cuprins între 70 si 50, despre imbecilitate la IQ între 50 si 25 si
despre idiotie la IQ sub 25. Debilul poate învãta sã facã anumite treburi simple ori
munci fizice, imbecilul trãieste de obicei sub supraveghere, dar realizeazã care îi sunt
nevoile personale si sesizeazã pericolele pe care le evitã, în timp ce idiotul nu poate nici
mãcar atât. Este de subliniat faptul cã acest tip de diagnostice nu este stabilit pe baza
testelor de inteligentã, ci existã nenumãrate si complexe criterii. În nici un caz nu avem
voie sã punem semnul egal între debilitate mintalã si o lipsã a inteligentei. Ca argument
stã faptul cã testele de inteligentã fãcute cu pacientii unei clinici de psihiatrie au
depistat pacienti cu IQ peste 125.

Ne asteptãm ca rezultatele testelor de inteligentã efectuate cu grupuri de

persoane de profesii diferite sã fie diferite în functie de caracterul profesiei
respective. S-au efectuat multe astfel de teste, iar cu valorile medii ale IQ s-a alcãtuit
un tabel pentru persoane apartinând la 8 categorii diferite. Aceste valori apar atât
pentru pãrinti cât si pentru copii, cu mentiunea cã nu este vorba despre copiii pãrintilor
respectivi, ci despre grupe de copii ai cãror pãrinti apartin categoriei testate.

Coeficientul de inteligentã în valoare medie pentru opt grupe diferite (dupã un tabel de
Cyril Burt si conditiile socio-profesionale din Marea Britanie):
1. Înalte functii în administratie si licentiati 153

2. Functii în administratie, angajati în functii de conducere 132

3. Muncitori specialisti cu înaltã calificare, tehnicieni 117

4. Muncitori specialisti, meseriasi 109

5. Muncitori calificati 98

6. Muncitori necalificati 87

7. Muncitori cu ziua 82

8. Lucrãtori cu handicap fizic 57

Ne vom ocupa aici doar cu valorile pentru pãrinti. Despre faptul cã IQ-ul copiilor
este sistematic diferit de cel al pãrintilor, nu vom discuta aici.

Este clar ca IQ-ul scade în valoare odatã cu statutul socio-profesional. Repetãm,

este vorba de valorile medii ale IQ, obtinute în urma testãrii a numeroase grupuri si,
evident, existã exceptii ori diferente mari, dacã ne referim la indivizi în parte. Un
mãturãtor de stradã foarte inteligent va avea cu sigurantã un IQ mai mare decât un
avocat deosebit de prost, asa cum un vagabond poate avea un IQ mult mai mare decât un
medic. Relatia între inteligentã si statutul social existã, dar nu este nici pe departe o
relatie matematicã. De aceea, poate fi o gresealã sã apreciezi inteligenta cuiva dupã
munca pe care acela o face, desi cel mai adesea existã relatia despre care am vorbit. Si
aici, exceptiile întãresc regula.

Cam atât despre inteligentã si ceea ce înseamnã ea în plan profesional si social.

Ar mai fi de discutat pe scurt despre un întreg cortegiu de probleme pe care notiunea
de IQ, ca unitate de mãsurã a inteligentei, le ridicã. Am aminti aici problema constantei.
A stabili în ce fel IQ-ul unei persoane rãmâne constant de-a lungul vietii este de fapt o
problemã foarte complexã. Ceea ce se poate face este testarea persoanei la fiecare
câtiva ani si compararea valorilor obtinute pentru IQ. Bineînteles, existã nenumãrati
factori care influenteazã si îngreuneazã acest proces. Se foloseste notiunea de factor
de corelare. Acest factor de corelare are valoarea 1 când IQ-ul obtinut în urma testãrii
la un interval oarecare de timp este acelasi si valoarea scade cãtre O când nu existã
suprapunere între valorile IQ. De exemplu, factorul de corelare este aproape O când se
comparã IQ-ul unui copil de patru ani cu IQ-ul aceluiasi copil devenit adult. De aceea, nu
se pot face previziuni asupra IQ-ului unei persoane pe baza unor teste efectuate sub
vârsta de sase ani. De asemeni trebuie avut în vedere cã acest factor de corelare scade
tot mai mult în valoare când valorile IQ comparate sunt rezultate în urma testãrii la
intervale mari de timp.

Sã acceptãm totusi cã IQ-ul rãmane, în anumite conditii bine stabilite, relativ

constant. Inteligenta în sine, privitã prin prisma consecintei sale cele mai directe -
capacitatea spiritualã, descrie într-o reprezentare graficã variatii cu vârsta.

De la nastere pânã în al 12-lea an de viatã curba îregistreazã o crestere rapidã,

apoi cresterea este ceva mai lentã înregistrând un maxim în jurul vârstei de 15 ani. Ea
rãmâne doar câtiva ani la acest nivel, dupã care începe sã scadã. La persoane mai putin
inteligente, cu un lQ sub 80, procesul de scãdere începe mai devreme si este mai rapid,
în timp ce la persoane cu IQ mare, peste 120, cresterea este mai îndelungatã iar
procesul de scãdere mai întârziat si mult mai lent.

Am încercat aici o prezentare foarte pe scurt a ceea ce semnificã testele de

inteligentã, inteligenta cu natura ei si modul de mãsurare. Despre o serie întreagã de
factori si fenomene legate de subiectul nostru nu am putut aminti în aceastã scurtã
prefatã. Poate cã în 20 de ani vom sti mult mai multe despre natura inteligentei si vom
avea la îndemânã alte instrumente de mãsurare a ei. Pânã atunci însã trebuie sã ne
multumim cu actualul mod de mãsurare, cu ajutorul testelor de inteligentã.

În cele ce urmeazã ne putem ocupa de chestiunea succesului în viata de zi cu zi.

Este binecunoscut cã succesul nu depinde numai de inteligentã ci si de o serie de alti
factori ca: rezistentã, noroc, relatii, obrãznicie, agresivitate si multe altele. Pe de altã
parte ar fi o gresealã sã ne imaginãm cã nu existã nici o legãturã între rezultatele
testelor de inteligentã si succesul în viata socialã. Am amintit mai sus cã existã o
dependentã directã între inteligentã si pozitia în sfera socialã. Alte studii s-au ocupat
de relatia dintre IQ si mãrimea veniturilor financiare; aceste studii dând la ivealã o
proportionalitate directã între inteligentã si succes (la fel de bine se poate considera cã
mediile din care provine majoritatea oamenilor cu venituri mari sunt medii care
favorizeazã categoric dezvoltarea capacitãtii de inteligentã). Aceste argumentatii sunt
foarte clar limitate în mod natural, iar cifrele ce au servit în astfel de studii sunt si ele
utilizate între anumite limite. Ne referim la faptul cã existã categorii cu IQ mare - ca
de exemplu profesorii si medicii - ale cãror servicii nu sunt corespunzãtor rãsplãtite de
cãtre societate. O reprezentare graficã a relatiei IQ - venituri ar plasa aceste
categorii în vârful unei curbe, în punctul IQ mare - venituri medii pânã la mici (conform
sistemului social englez). Aceste exceptii ca si altele, ca de exemplu cercetãtorii din
industrie sau anumite grupe de functionari din administratie, depind de conditii istorice
si nu contrazic corelatia stabilitã de noi între succesul sau insuccesul în viatã si IQ.
Aceastã corelatie este cel mai bine evidentiatã în scoli, universitãti sau în armatã, deci
în perioada de formare. Din aceastã cauzã nu se pot face pronosticuri privind viata
socialã în functie de rezultatele unor date de inteligentã. Afirmatiile IQ mic = lipsa
succesului ca si JQ mare = succes în viatã nu coincid întotdeauna cu realitatea.

Existã un caz celebru al unui individ cu inteligentã redusã, cu un IQ putin sub 70,
care a fost eliberat dintr-un sanatoriu la rugãmintile sotiei lui. Acesta a devenit curând
un om de afaceri de succes, cu o vilã superbã pe malul mãrii si mai multe masini. Toti
copiii lui au mers la universitate. În acest caz, un rol primordial l-au avut norocul, faptul
ca era un estrovertit si alte proprietãti ale caracterului sãu. Si, nefiind un caz singular,
constituie o dovadã în plus pentru faptul cã nu se pot face previziuni despre succesul în
viatã pe baza IQ.

Unul dintre cele mai des folosite argumente împotriva testelor de inteligentã se
referã la efectul pe care exercitiile si antrenamentul l-ar avea asupra rezultatului
testãrii. Ar fi desigur nedrept si neconcludent sã comparãm dupã rezultatele testelor
de inteligentã IQ-ul a doi copii dintre care unul a fost intensiv antrenat sã rezolve
astfel de teste, în vreme ce celãlalt nu a vãzut niciodatã un test. Pentru ca o asemenea
comparatie sã fie permisã, trebuie mai întâi sã dovedim cã antrenamentele nu au nici un
efect asupra rezultatelor testelor si, implicit, asupra valorii IQ. Majoritatea copiilor
obtin rezultate mai bune si IQ-uri mai mari la a doua sau a treia testare, chiar dacã nu
este vorba despre acelasi gen de teste. IQ-ul poate creste în astfel de cazuri, cu 5 pânã
la 8 puncte. Acest lucru este probabil explicabil printr-o serie de factori cum ar fi:
copiii se obisnuiesc cu ideea de test, capãtã oarecare experientã, teama si emotia -
firesti în cazul în care copiii sunt confruntati cu ceva nou - dispar si copiii capãtã o
oarecare usurintã în exercitiul abordãrii testelor. Cu toate acestea, "avantajul" cãpãtat
dupã rezolvarea a trei teste - dacã se poate vorbi despre un avantaj - este minor.
Antrenamentul ar putea într-adevãr sã îmbunãtãteascã usor rezultatele testului de
inteligentã, totusi nu este o regulã sigurã. Totul depinde de felul antrenamentului si
existã cazuri în care, un antrenament prost fãcut înrãutãteste IQ-ul. Constituie cu
sigurantã ca avantaj un oarecare exercitiu în rezolvarea unor astfel de teste.
Argumentul cã antrenamentul are efect asupra mãrimii IQ este asadar un adevãr. Acest
inconvenient poate fi însã înlãturat testând copii, elevi, studenti si alti candidati mai
mult de o singurã datã. În mod special, elevii care se pregãtesc pentru un examen de
admitere trebuiesc familiarizati cu atmosfera de testare. Dacã aceste conditii sunt
îndeplinite, nu existã motive de îngrijorare cu privire la modificarea semnificativã a IQ-
ului datoratã antrenamentului.
 Un alt aspect se referã la motivatia, precum si la gradul de emotivitate al
candidatilor. Este lesne de vãzut cã rezultatele copiilor insuficient motivati sau foarte
emotivi nu sunt o mãsurã a capacitãtilor lor reale. Existã foarte multã literaturã de
specialitate care trateazã despre efectele insuficientei motivãri sau despre teama
copiilor aflati în situatia de a da examene.

Un grad mic de motivare a copilului nu are, probabil, o influentã hotãrâtoare

asupra rezultatului testului. Nu ne referim aici la cazul în care motivatia este atât de
micã încât sã ducã la renuntare. Acesta este un caz foarte rar si aproape întotdeauna
este vorba despre o reactie patologicã. Într-un astfel de caz nici nu se pune problema
luãrii în consideratie a rezultatelor testului.

Un grad mare de teamã poate avea de asemenea efecte nefericite asupra

prestatiei copiilor testati. Acesta ar putea constitui un argument puternic împotriva
utilizãrii testelor, dacã nu ar exista metode si cãi pe care aceastã teamã sã poatã fi
redusã. Multe depind de felul în care este abordat testul, dacã persoana care testeazã
copilul îi este strainã sau cunoscutã. Aici se vede rolul benefic al calculatorului.

Cel mai important rol în testarea IQ pare însã a-l juca repetitia. Teama este la
paroxism la începutul primului test. Apoi, în scurt timp, se poate vorbi despre o oarecare
obisnuintã. Dupã trei testãri, foarte putini copii mai dovedesc un grad atât de mare de
teamã încât sã le fie influentatã negativ prestatia. Deci cheia cãtre mãsurãtori corecte
si concludente ale IQ sunt testele repetate si familiarizarea copiilor cu atmosfera de
examen. În sprijinul acestei categorii vin mai multe argumente. Absolvirea unui singur
test poate esua din mai multe motive obiective: dureri de cap, supãrare ori neliniste din
cauze exterioare, o digestie proastã, obosealã sau, pur si simplu, vârful creionului se
rupe într-una. Existã nenumãrati factori care, separat sau împreunã, pot influenta
negativ capacitatea candidatului ducând la înrãutãtirea rezultatelor testãrii. Atunci
când un candidat este testat de mai multe ori, este mai mult decât imposibil ca o
constelatie nefericitã sã-l influenteze de fiecare datã. De asemeni, media rezultatelor
mai multor teste este mult mai concludentã decât rezultatul unei singure testãri. În
cazul în care, pe baza rezultatelor unor astfel de teste, trebuie luate hotãrâri de mare
însemnãtate în viata candidatului - cum este cazul examenelor de admitere - nu trebuie
niciodatã luat în considerare rezultatul unui singur test.

Problema capacitãtii si prestatiei momentane este tratatã în continuare, dacã ne

gândim cã IQ-ul unui copil nu permite o prognozã cât de cât corectã în privinta IQ-ului
în anii urmãtori. Ne-am ocupat pe larg de aceastã problemã si am constatat cã, în timp
ce prestatiile de teste ale adultilor se preteazã la prognoze, IQ-ul unui copil nu poate
oferi suficiente informatii despre evolutia ulterioarã a inteligentei acestuia. Este totusi
de netãgãduit cã repetarea anualã a testelor, atât înaintea examenelor de admitere cât
si ulterior, este calea care oferã informatiile necesare plasãrii elevului pe o anumitã
treaptã.

Experienta de pânã acum aratã cã - din punctul de vedere al examinatorilor - nu

este de dorit sã aibã grupe mixte de candidati. Grupe mixte de candidati înseamnã
grupe formate din persoane care deja au rezolvat înainte teste, dar si persoane care nu
au vãzut încã astfel de teste. Grupa idealã este aceea unitarã, în care ori nici o persoanã
nu a rezolvat teste, ori toate persoanele testate sunt deja familiarizate cu testele.

Ne vom ocupa în continuare cu un alt argument împotriva IQ. Este poate

contraargumentul care cântãreste cel mai greu, adus în discutie adesea atât de cãtre
psihologi cât si de cãtre oameni de rând. Mãsura IQ implicã faptul cã avem de-a face cu
o singurã capacitate a creierului uman, numitã genetic inteligentã, capacitate de care
depinde succesul mai mare sau mai mic în rezolvarea unui anumit numãr de probleme si
întrebãri ce se adreseazã intelectului. Aceastã premisã nu este mai mult decât atât. Asa
încât ar fi perfect posibil ca rezolvarea cu succes a unui set de probleme si întrebãri sã
fie datoratã unei serii întregi de capacitãti intelectuale specifice. Dacã aceasta ar fi
adevãrat, IQ-ul ar trebui privit ca fiind o medie obtinutã din medierea rezultatelor
caracteristice acestor capacitãti intelectuale specifice. În acest caz IQ-ul ar avea
toate avantajele si dezavantajele specifice unui rezultat mediu. Se cunosc diferite cãi
de punere în evidentã a acestor capacitãti intelectuale singulare. Le-am numi aici pe cele
douã mai importante. Este vorba pe de o parte de continutul diferit al problemelor
incluse în aceste teste si despre modul de investigare a diferitelor functiuni psihice
implicate. Una si aceeasi problemã - întrebare poate fi formulatã în cuvinte, cu numere
sau cu figuri. Succesul unui anumit candidat în rezolvarea unei probleme poate depinde
în mare mãsurã de forma în care problema îi este formulatã spre rezolvare. Se observã
urmãtoarele trei întrebãri:

1. Negrul este pentru alb ceea ce înalt este pentru: (a) scund, (b) verde, (c) sus,
(d) departe.

2. 14 este pentru 7 ceea ce 30 este pentru: (a) 15, (b) 13, (c) 20, (d) 11.

3. < este pentru > ceea ce [ este pentru: (a) ], (b) <, (c) >, (d) [.

Presupunerea noastrã s-a dovedit a fi corectã: reactiile unui om testat depind în

mare mãsurã de prezentarea problemei: cuvinte, figuri sau numere. Din aceastã cauzã,
apare complet îndreptãtitã ideea de a mãsura separat: inteligenta verbalã, usurinta de a
calcula, usurinta de a vedea în spatiu, precum si alti factori de inteligentã.

Existã deasemenea diferente referitoare la functiunile psihice care nu au nimic

de-a face cu materialul. Astfel, persoanele testate pot primi ca temã: descoperirea unei
relatii existente si evitarea relatiilor alternative, ca în exemplul de mai sus. Alt tip de
temã constã în compararea unui numãr de cuvinte, figuri, numere în scopul de a
descoperi asemãnãri si deosebiri. Sau ar putea fi vorba despre serii de cuvinte, de
numere ori de figuri ce trebuiesc privite si apoi reproduse din memorie. Acestea sunt
doar câteva dintre numeroasele posibilitãti care ar permite împãrtirea materialului
temelor si al functiunilor.

Pentru majoritatea scopurilor practice cum ar fi alegerea meseriei sau alegerea

personalului indicat sã lucreze într-o întreprindere, numai mãsurarea unui IQ total nu
este suficientã ci se impune si mãsurarea exactã a capacitãtilor singulare. Dacã, de
exemplu, John si Paul doresc un sfat cu privire la directia de studiu pe care sã o aleagã,
nu ne este suficient sã stim ca John are un IQ total de 135, în timp ce Paul are un IQ
total de 128. Mãsurarea IQ ne ajutã mult cu informatia cã la unul din testele care
solicitã aptitudinile de vorbire, Paul a realizat un IQ de 150, în timp ce John a atins
numai 115; sau cã la testele care solicitau capacitatea de gândire cu material numeric
sau ilustrat, proportia IQ-urilor a fost exact invers. Adãugând aceste informatii este
mult mai usor de luat o decizie atunci când trebuie sã optezi între studiul fizicii si cel al
limbilor moderne. Astãzi acest lucru este mai bine cunoscut si acceptat decât în urmã cu
10 ani, de exemplu. Totusi testele pentru mãsurarea capacitãtilor singulare specifice nu
sunt suficient folosite, în parte datoritã pozitiei conservatoare a profesorilor care au
crescut cu testele de inteligentã de stil vechi; pe de alta parte, dezvoltarea acestor noi
instrumente de mãsurat este foarte scumpã si necesitã muncã si timp de cercetare.

Foarte des am auzit punându-se întrebarea dacã inteligenta se mosteneste sau

este un rezultat al influentei mediului. Aceastã problemã este cunoscutã sub numele de
controversã factor genetic - mediu. Înainte de a încheia aceastã expunere despre
coeficientul de inteligentã, se cuvine sã spunem câteva cuvinte si despre aceastã
problemã.

În mod normal, copiii ajung la un IQ asemãnãtor cu cel al pãrintilor. Se poate

spune chiar cã cele mai exacte prognoze despre viitorul IQ al copiilor se dau pe baza
IQ-ului pãrintilor. Aceastã concluzie nu ne ajutã prea mult în controversa sus-
mentionatã, asemãnarea de IQ-uri putându-se datora atât geneticii cât si mediului.
Copilul poate semãna - în ceea ce priveste coeficientul de inteligentã - pãrintilor lui si
datoritã mostenirii genetice, dar si datoritã faptului cã mediul în care trãieste si creste
copilul este creat de pãrinti pe baza inteligentei lor. Dar studii pe gemeni si
experimente cu animale au pus în evidentã o pondere mai mare a factorului genetic.

INTERPRETAREA IQ:

- peste 140 - inteligentã deosebit de ridicatã

- între 130 si 140 - inteligentã foarte ridicatã

- între 110 si 130 - inteligentã ridicatã

- între 90 si 110 - inteligentã medie

- între 80 si 90 - inteligentã scazutã

- între 70 si 80 - inteligentã foarte scazutã

- între 50 si 70 - debilitate mintalã

- între 25 si 50 - imbecilitate

- sub 25 - idiotie

REPARTIZAREA POPULATIEI DUPÃ IQ:

- 2% - IQ peste 140

- 7% - IQ cuprins între 130 si 140

- 16% - IQ cuprins între 110 si 130

- 50% - IQ cuprins între 90 si 110

- 16% - IQ cuprins între 80 si 90

- 7% - IQ cuprins între 70 si 80

- 1% - IQ cuprins între 50 si 70
 - 0,5% - IQ cuprins între 25 si 50

- 0,5% - IQ sub 25

Bineînteles, aceste date sunt numai orientative. Diagnostice de tipul: debilitate

mintalã, imbecilitate si idiotie nu se stabilesc definitiv numai pe baza testelor de
inteligentã, ci existã nenumãrate si complexe criterii. În nici un caz nu avem voie sã
punem semnul egal între debilitate mintalã si o lipsã a inteligentei orientându-ne numai
dupã rezultatele testelor IQ. Ca argument stã faptul cã testele de inteligentã fãcute cu
pacientii unei clinici de psihiatrie au depistat pacienti cu IQ peste 125.

CUM SE UTILIZEAZÃ PROGRAMUL ?

Pentru a se întelege cât mai usor modul în care trebuie folosit programul, vom
parcurge pasii necesari pentru fiecare scop pe care si-l propune utilizatorul, astfel:

1. EFECTUAREA UNUI TEST NOU, PENTRU PRIMA DATÃ:

- Se va accesa OPERARE - SET NOU

- În panoul afisat se va insera numele persoanei testate si se va bifa butonul

corespunzãtor testului ales (0 este corespunzãtor testului exemplu, 1-8 testelelor de
bazã).

- Se actioneazã butonul ACCEPT.

- Apare panoul cu 40 butoane, corespunzãtoare întrebãrilor care vor urma.

- Dupã actionarea butonului START, va începe cronometrarea testului. Din acest

moment, utilizatorul are acces la întrebãrile testului prin actionarea succesivã a
butoanelor 1 - 40. De la caz la caz, rãspunsurile se pot da fie prin bifarea cu mouse-ul a
unei figuri sau pozitii din panoul afisat în dreapta, fie prin scrierea acestora în una sau
douã ferestre alãturate. Oricum, trebuie studiate indicatiile care însotesc întrebãrile.
Fiecare întrebare la care s-a rãspuns va fi indicatã prin culoarea mai deschisã a
butonului care o reprezintã. Scurgerea timpului poate fi apreciatã conform umplerii
jojei din partea inferioarã a panoului din stânga.
 - Dacã utilizatorul doreste întreruperea testului (a terminat testul, sau au
intervenit alte cauze), obtine aceasta prin accesarea butonului STOP si confirmarea cu
DA din panoul care cere confirmarea optiunii.

- Dacã utilizatorul nu întrerupe testul prin propria sa dorintã, oricum acesta se

întrerupe dupã scurgerea timpului alocat testãrii.

- Dupã întreruperea testului, se va afisa panoul cu rezultatele obtinute. Dacã s-a

realizat unul dintre testele de bazã, din acest panou se poate comanda salvarea testului
prin actionarea butonului SALVARE. Dacã optiunile privind accesul la solutii prevãd
aceasta, tot din acest panou, dupã salvare, se pot accesa solutiile prin actionarea
butonului SOLUTII. ATENTIE! Dacã a existat un test salvat anterior, care purta
acelasi nume, utilizatorul va fi atentionat asupra acestui fapt si va fi îndrumat cãtre o
utilizare corectã a evidentei.

- Primind accesul la solutii, utilizatorul poate actiona din nou butoanele 1 - 40,
accesând astfel întrebãrile si comparând rãspunsurile date cu rezultatele corecte.
Accesul alternativ la întrebãri sau solutii se poate efectua cu butonul SOLUTII -
ÎNTREBÃRI. Iesirea din aceastã sectiune se poate realiza cu butonul IESIRE.

2. EFECTUAREA UNUI TEST NOU, ÎN COMPLETAREA SERIEI CELOR

8(OPT) TESTE:

- Se va accesa OPERARE - DESCHIDERE SET.

- În fereastra de dialog care va apare se va cãuta salvarea precedentã (care

poartã numele utilizatorului), se va bifa si se va actiona butonul DESCHIDERE, sau se va
efectua dublu click cu mouse-ul pe denumirea filei respective.

- Se va afisa panoul care contine rezultatele precedente. Butoanele închise la

culoare corespund testelor deja efectuate si, prin actionarea acestora, se pot vizualiza
rezultatele obtinute pentru fiecare. În ultima fereastrã de jos a panoului se poate
vedea media rezultatelor obtinute. Butoanele de culoare deschisã corespund testelor
nerezolvate. Utilizatorul poate alege numãrul urmãtorului test pe care îl va rezolva, prin
actionarea unuia dintre aceste butoane, apoi a butonului TEST NOU.

- În rest, testarea se desfãsoarã conform descrierii din capitolul precedent.

3. EFECTUAREA UNUI TEST DE EXERCITIU (PRACTICÃ):

 Exersarea cu acest test (numerotat cu 0) este foarte importantã pentru
utilizatorul începãtor, care foloseste mai rar calculatorul sau care nu a vãzut niciodatã
cum aratã un test pentru evaluare IQ (sau ceva similar).

- Se va accesa OPERARE - SET NOU

- În panoul afisat se va insera numele persoanei testate si se va bifa butonul O

(zero), corespunzãtor testului pus la dispozitia utilizatorilor pentru practicã.

- Se actioneazã butonul ACCEPT.

- Se va proceda în continuare conform instructiunilor din capitolele precedente.

Spre deosebire de testele de bazã, dupã efectuarea testului exemplu nu se permite
accesul la salvare, ci direct la solutii (dacã prin optiuni s-a prevãzut astfel).

4. ACCESUL LA SOLUTIILE TESTELOR:

În mod normal, aceastã sectiune este protejatã prin parolã si este disponibilã
numai administratorului de program, care îsi poate exprima optiunile în functie de modul
în care si-a organizat activitatea (de exemplu, psihologul sau psiho-pedagogul care
utilizeazã programul pentru stabilirea IQ al diversilor subiecti). În conditiile în care
programul este utilizat individual, accesul la aceastã sectiune este liber, contându-se pe
seriozitatea si obiectivitatea cu care utilizatorul priveste importanta respectãrii
conditiilor recomandate.

- Astfel, dacã administratorul de program doreste ca persoanei testate sã i se

permitã sau sã i se interzicã accesul la solutii dupã finalizarea fiecãrui test efectuat, va
bifa în panou pozitia 'Acces la SOLUTII test dupã rezolvare' - 'PERMIS', respectiv
'INTERZIS'.

- Dacã administratorul de program doreste sã studieze rãspunsurile date la

testare de o anumitã persoanã (accesul la aceastã optiune poate fi necesar în caz de
contestatii, pentru evaluãri dupã alte criterii sau din diverse alte motive), va bifa în
panou pozitia 'Acces GLOBAL la SOLUTII' - 'PERMIS pentru testele REZOLVATE'.
Dupã actionarea butonului ACCEPT, pozitia 'Operare - Acces la solutiile testelor
rezolvate' din MENU-ul principal se va activa, astfel încât utilizatorul o poate accesa
oricând, poate alege testul pe care doreste sã-l studieze si va primi imediat accesul
integral la acesta. Este important de retinut cã administratorul de program NU POATE
MODIFICA RÃSPUNSURILE, ci poate numai sã studieze modul în care persoana testatã
a rãspuns la întrebãri.
 - Dacã administratorul de program doreste sã studieze rãspunsurile corecte la
toate testele, fãrã o legãturã cu o anumitã persoanã testatã, va bifa în panou pozitia
'Acces GLOBAL la SOLUTII' - 'PERMIS pentru TOATE testele'. Dupã actionarea
butonului ACCEPT, pozitia 'Operare - Acces la solutiile tuturor testelor' din MENU-ul
principal se va activa, astfel încât utilizatorul o poate apela oricând, primind acces
imediat si nelimitat la solutiile tuturor testelor.

Aflat în sectiunea de acces la solutii (2 si 3), utilizatorul are la dispozitie

butoanele: 'STÂNGA-DREAPTA' - cu care poate schimba testul studiat, 'ÎNTREBÃRI-
SOLUTII' - cu care poate alterna afisarea întrebãrilor cu cea a solutiilor si 'IESIRE' -
cu ajutorul cãruia poate pãrãsi sectiunea.

În conditii normale de desfãsurare a testãrilor, accesul la solutiile testelor

rezolvate sau ale tuturor testelor este interzis persoanelor testate. Prin urmare, dacã
administratorul de program a folosit aceste optiuni si, în vederea testãrii unei persoane,
doreste sã opereze anularea lor mai direct decât folosind calea greoaie descrisã mai sus
(tastarea parolei, deschiderea panoului de optiuni si bifarea butoanelor), are la
dispozitie pozitia din MENU 'Optiuni - Anularea accesului la solutii'. Prin apelarea
acestei comenzi, pozitiile 'Operare - Acces la solutiile testelor rezolvate' si 'Operare -
Acces la solutiile tuturor testelor' din MENU-ul principal se vor dezactiva.

- Dacã administratorul de program doreste sã organizeze sustinerea testãrilor

folosind un alt interval de timp pentru rezolvare, poate accesa în acelasi panou pozitia
'TIMP DISPONIBIL pentru rezolvare' - 'Numãr minute' si poate alege unul dintre
intervalele prevãzute (între 10 si 60 minute, din 5 în 5 minute).

CUM VÃ MÃSURATI IQ ?

Acest program contine opt teste de bazã si un test de practicã, fiecare cu câte
40 de întrebãri. Fiecare test de bazã este de sine stãtãtor si poate fi rezolvat si
corectat independent de celelalte. Întrebãrile sunt diferite, mai usoare la începutul
testului si mai grele spre sfârsit, totusi ordonarea dupã gradul de dificultate nu este
atât de strictã.

Nu toate persoanele testate detin o acomodare prealabilã cu calculatorul. Pentru

o rapidã acomodare cu acesta, pentru acomodarea cu acest tip de teste, pentru
diminuarea stresului etc., este indicat ca persoanele testate sã parcurgã mai întâi testul
de practicã.
 Multe dintre întrebãrile testului solicitã persoanei testate cunoasterea foarte
bunã a alfabetului. Pentru a nu se crea confuzii, avându-se în vedere cã alfabetul limbii
române contine caractere specifice acesteia, autorul a considerat cã este preferabil sã
se foloseascã în formularea acestor întrebãri alfabetul limbii engleze, simplificat fatã
de cel al limbii române. Sã-l amintim: A-B-C-D-E-F-G-H-I-J-K-L-M-N-O-P-Q-R-S-T-U-
V-W-X-Y-Z.

Timpul de lucru este strict, o jumãtate de orã pentru fiecare test în parte. Din
fericire, sarcina cronometrãrii revine calculatorului si nu persoanei testate sau altei
persoane. Au valoare numai testele rezolvate corect în intervalul de jumãtate de orã.
Optional, solutiile si rãspunsurile însotite uneori de explicatii, se pot da la sfârsitul
fiecãrui test în parte sau dupã rezolvarea toturor testelor de bazã. La unele întrebãri
pot fi acceptate drept corecte si alte rãspunsuri, dar ca regulã de bazã trebuie avut în
vedere cã rãspunsul cel mai corect este cel care furnizeazã cele mai multe informatii pe
cale logicã.

Dupã rezolvarea fiecãrui test, programul va comunica numãrul de puncte

obtinute, nivelul IQ corespunzãtor si media IQ obtinutã pânã în stadiul respectiv.

Dacã doriti o valoare cât mai exactã a IQ-ului dumneavoastrã, rezolvati toate
cele opt teste de bazã, dar numai un test (deci 40 de întrebãri) pe zi.

Respectati cât mai exact indicatiile, altfel valoarea pe care o veti obtine pentru
IQ-ul dumneavoastrã va fi inexactã, deci irelevantã.

Persoana testatã nu are voie sã primeascã nici un fel de ajutor, de aceea este
recomandabil ca la rezolvarea testului sa nu fie nimeni de fatã si nici cãrti ori alte surse
de inspiratie. Când persoana care parcurge testul este singurã în camerã este esclusã si
posibilitatea ca ea sa fie în vre-un fel deranjatã, ceea ce este foarte important.
Desprindem de aici un alt avantaj al utilizãrii calculatorului în aceastã directie.

Când rezolvã un test, persoana testatã trebuie sã fie odihnitã si linistitã.

Nu aveti voie sã studiati testele înainte de rezolvarea acestora. Chiar si o

singurã întrebare cititã în afara celor treizeci de minute afectate testului modificã
sensibil valoarea realã a IQ.

Aprecierea IQ-ului cea mai apropiatã de realitate se poate face dacã rezolvati
toate testele de bazã si nu verificati rãspunsurile pânã ce nu le-ati parcurs pe toate.
 Cel ce în urma rezolvãrii testelor si-a putut stabili IQ, trebuie sã stie cã
valoarea obtinutã nu are absolutã exactitate. Coeficientul de inteligentã este o cifrã
obtinutã ca valoare medie. Deci, dacã de exemplu, persoana testatã are un IQ calculat
de 128, este bine sã-l apreciem ca fiind cuprins între 120 si 135, sau sã nu folosim
valoarea numericã, ci aprecierea: 'persoana este foarte inteligentã'.

Rezolvarea testelor solicitã originalitatea, memoria, capacitatea de a calcula,

vocabularul. De la om la om însusirile diferã, unele pot fi mai dezvoltate decât altele.
Rezultatul obtinut sub forma de valoare a IQ nu dã nici o informatie despre capacitãtile
individuale. Cel mult, fiecare persoanã care parcurge testele îsi poate da seama dacã are
o anumitã usurintã de a calcula, ori dacã are un vocabular bogat.În cele mai multe cazuri,
cele opt valori intermediare ale IQ sunt apropiate, acest fapt constituind si garantia cã
valoarea IQ obtinut reprezintã o foarte bunã apreciere a IQ-ului individual. Dacã însã,
în conditiile respectãrii exacte a indicatiilor noastre, rezultatele intermediare diferã
mult între ele, vina pentru aceste discrepante nu trebuie atribuitã testelor. Este
cunoscut faptul cã unii oameni dau un randament diferit de la o zi la alta, capacitãtile lor
intelectuale descriind o curbã de tip sinusoidal.Deci, pe scurt, atunci când treceti la
rezolvarea problemelor cuprinse în aceste teste, trebuie sã tineti seamã de:

1. Rezolvati numai un test pe zi!

2. Alegeti un moment al zilei când sunteti linistit si odihnit.

3. În nici un caz nu cititi înainte întrebãrile sau rãspunsurile!

4. Nu intrati în panicã la ideea cã nu veti avea timp sã rãspundeti la toate cele

90 de întrebãri.

5. Rezolvati problemele în ordinea datã, dar nu pierdeti prea mult timp la o

singurã problemã.

6. Înainte de a va grãbi cu rãspunsurile, încercati sã întelegeti ce se cere exact

la problema respectivã.

7. Dacã nu stiti cum sã rezolvati una din probleme, nu 'ghiciti' rãspunsul.

8. Respectati cele 50 de minute rezervate fiecãrui test!

9. Nu este permis nici un fel de ajutor din afarã la rezolvarea testelor!