Închisoarea Alcatraz

Insula Alcatraz este situată în centrul "Golfului San Francisco" California din SUA.

Inițial, a fost construită o fortăreață, "Fort Alcatraz", iar ulterior închisoarea vestită
"Alcatraz", închisă în 1963, azi atracție turistică. Insula este alcătuită din gresie,
având lungimea de 500 m, o înălțime de 41 m, cu o suprafață de 85.000 m² . Pe
această suprafață erau clădite închisoarea și cel mai vechi far de pe coasta de vest
americană.
Cercetătorul spaniol Juan Manuel de Ayala a navigat în golf în 1775 descoperind
insula. Numele provine de la Isla de los Alcatraces (Insula pelicanilor), păsări care
populau insula.
În 1847, lordul John Charles Fremont, guvernator militar al Californiei, cumpără
cu 5000 de dolari, de la Mexic, insula Alcatraz pentru SUA. În 1854, este clădit farul,
iar în 1859 este terminată fortăreața. Din anul 1861, Alcatraz a fost folosită ca
închisoare pentru prizonierii de război, din Războiul civil american. În 1903,
închisoarea este închisă, starea clădirii fiind foarte proastă. În anul 1906 au început
pregătirile de reînnoire, însă, în același an, cutremurul distruge din nou clădirea.
Astfel, reconstruirea fortului durează din 1906 până în 1911. În 1933, fortul este
definitiv transformat în închisoare federală.
La 12 octombrie 1933 au început lucrările de transformare a fortăreței în
închisoare, fiind dată în funcțiune la 1 ianuarie 1934, ca închisoare federală a SUA.
Din cauza apei reci și a curenților puternici din golf, „The Rock“ (Stânca) devine o
închisoare ideală din punct de vedere al securității. Primii aduși aici (în 1934) sunt 53
de deținuți din Atlanta. Alcatraz rămâne închisoare timp de 29 de ani cu 302 (în total
1.576) deținuți, în ciuda protestelor și demonstrațiilor pentru drepturile omului, până
la 21 martie 1963, când va fi definitiv închisă. Aici au fost în detenție gangsteri
renumiți ca: Al Capone (1934-39), Robert Franklin Stroud (1942-59), George
"Machine Gun" Kelly(1934-51) și Alvin "Creepy" Karpis (1936-62).
Pe insulă se găsesc 302 deținuți, paznicii cu familiile lor fiind în număr de 300 de
persoane civile, dintre care 80 de copii. În 29 de ani au fost 36 de încercări de
evadare, dintre care niciuna reușită. Celulele deținuților aveau suprafața de 1,5 x 2,7
m, cu toaletă și pat. Timpul petrecut în celulă era între 18 și 23 de ore pe zi, excepții
se făceau (prin care se înțelege și dreptul la muncă) celor care dovedeau o purtare
excepțională. În cantină erau montate deschideri, prevăzute în caz de nevoie, pentru
gaze lacrimogene. Alcatraz era unica închisoare din SUA cu dușuri cu apă caldă,
pentru a nu permite deținuților, în cazul evadării, să se obișnuiască cu apa rece din
golf. În 29 de ani niciun deținut n-a reușit să evadeze, conform statisticilor; evadații
au murit împușcați, înecați în apa rece sau mâncați de rechini.

(Panorama Alcatraz)
 Povestea închisorii Alcatraz

Odată fortăreaţă de neînvins şi închisoare de maximă securitate, în prezent

penitenciarul Alcatraz este vizitat de peste un milion de persoane în fiecare an.
Alcatraz a găzduit, pe rând, un far, o garnizoană, o închisoare militară, una federală
şi, în prezent, un muzeu.
Băştinaşii americani credeau că insula e blestemată şi o ocoleau, aşa că primii
care au ocupat stânca din golful San Francisco au fost spaniolii, care au amplasat
câteva tunuri acolo.  Primul proprietar al insulei a fost William Workman, un pionier
britanic, care a primit pământul de la Pio Pico, guvernatorul provinciei mexicane Alta
California, cu condiţia să construiască un far. Acesta avea să devină prima
construcţie importantă de pe insulă şi primul far operaţional de pe coasta de vest a
Statelor Unite.
După achiziţionarea Californiei de la guvernul mexican, preşedintele american
Millard Fillmore a hotărât ca Alcatraz să aibă o destinaţie militară, datorită poziţiei
sale strategice care permitea apărarea golfului San Francisco. La jumătatea secolului
al XIX-lea a început goana după aur din California şi San Francisco s-a transformat
dintr-un orăşel neînsemnat într-unul dintre porturile importante de pe coasta de
vest. Acest lucru, la care s-a adăugat izbucnirea războiului civil american, în 1861, a
sporit importanţa strategică a insulei, garnizoana existentă fiind supusă la numeroase
lucrări de fortificaţie.
În 1866, după încheierea conflictului din Statele Unite, fortăreaţa Alcatraz avea
105 tunuri în cazemate aşezate pe tot perimetru insulei şi servea şi drept arsenal al
oraşului San Francisco. O echipă de la Universitatea Texas A&M a folosit un radar
de penetrare a solului, GPR, pentru a scana stratul de pământ care se află sub
cladirea actuală, relatează BBC. "Aparatul emite unde electromagnetice în sol, care
sunt reflectate în mod diferit de structurile aflate sub pământ. Funcţionează la fel ca
imagistica medicală", spune profesorul Mark Everett. Cercetătorul spune că echipa
lui a descoperit o reţea de tuneluri şi depozite despre care se credea că au fost
distruse.
După război, armata a decis că dezvoltarea tehnologică a făcut ca tunurile şi
fortificaţiile de pe insulă să fie depăşite. Eforturile de modernizare au fost abandonate
în anii 1870 şi autorităţile au decis că Alcatraz e mai potrivită pentru detenţie decât
pentru apărare, în special datorită poziţiei izolate şi a curenţilor reci şi periculoşi din
golf, care îngreunau accesul şi, mai ales, părăsirea insulei. Fortăreaţa s-a
transformat în închisoare militară şi a fost modernizată şi extinsă constant, ca să facă
faţa numărului mare de deţinuţi. În 1909 a început construcţia corpului principal, care
a fost finalizat în 1912. Alcatraz a încetat să funcţioneze ca închisoare militară în
1933, când a fost trecută în administrarea Biroului Federal al Penitenciarelor, astfel
începând cea mai cunoscută perioadă din istoria insulei.
Alcatraz a găzduit personalul închisorii, împreună cu familiile, şi infractori foarte
periculoşi, sau deţinuţi care provocau probleme constant în alte penitenciare, timp de
29 de ani. 1576 dintre cei mai cunoscuţi deţinuţii americani au fost închişi pe insulă,
printre care George "Machine Gun" (n.r. Mitraliera) Kelly, Robert Stroud, cel care a
inspirat romanul "Păsărarul din Alcatraz" şi filmul cu acelaşi nume, sau Al Capone.
Penitenciarul era împărţit în patru corpuri, A, B, C şi D. Directorii închisorii erau
cunoscuţi pentru severitatea lor şi stricteţea cu care aplicau măsurile de
siguranţă. Robert Stroud, de pildă, celebrul deţinut care a devenit unul dintre cei mai
respectaţi ornitologi american, nu a primit dreptul de a creşte păsări, activitate care îl
făcuse faimos în închisoarea Leavenworth, iar Al Capone şi-a pierdut toate privilegiile
pe care le obţinuse la penitenciarul din Atlanta. Celebrul mafiot a fost tratat la ceilalţi
deţinuţi şi, după ce şi-a pierdut influenţa, a devenit foarte nepopular, fiind chiar atacat
cu o pereche de foarfece de un coleg. Capone a părăsit închisoarea Alcatraz bolnav
şi slăbit şi a decedat în 1947, la doar 48 de ani.
De-a lungul timpului au avut loc 14 tentative de evadare, 36 de deţinuţi încercând
să scape de pe insulă. Una dintre cele mai cunoscute tentative de evadare a avut loc
în 1946, când şase deţinuţi au trecut de gardieni şi au preluat controlul depozitului în
care erau ţinute armele. Pentru că nu au găsit cheile, au încercat să scape folosind
armele de foc, declanşând "bătălia de la Alcatraz", în urma căreia trei gardieni şi doi
prizonieri au fost ucişi şi doi deţinuţi au fost executaţi.
Totuşi, în iunie 1962, Frank Morris, Clarence şi John Anglin au pus la punct una
dintre cele mai cunoscute tentative de evadare din istorie. Într-un an au reuşit să
sape un tunel prin care să se poată strecura, folosind doar linguri şi au reuşit să îşi
construiască o plută cu care să traverseze golful. Cei trei au confecţionat manechine
din săpun, hârtie igienică şi păr uman, pe care le-au aşezat în paturi, pe locurile lor,
în speranţa că vor păcăli gardienii. Deţinuţii au părăsit închisoarea în noaptea de 11
iunie şi nu au mai fost văzuţi de atunci.Rămăşiţe ale plutei şi ale vâslelor au fost
găsite pe insula Angel, iar FBI-ul a concluzionat că, deşi, teoretic, este posibil ca
deţinuţii să fi ajuns până acolo, cel mai probabil s-au înecat, iar pluta şi vâslele au
fost aduse la mal de curenţi. Oficial, cei trei şi Theodore şi Ralph Cole, alţi doi
deţinuţi care nu au mai fost văzuţi după ce au evadat, sunt consideraţi "dispăruţi şi
probabil înecaţi", penitenciarul considerând că nicio tentativă de evadare nu a avut
succes.
În 1963, Procurorul General al Statelor Unite, Robert F. Kennedy, a hotărât
închiderea penitenciarului, din cauza costurilor mari de întreţinere. Închisoarea a fost
transformată în muzeu, devenind una dintre atracţiile principale din San Francisco. În
prezent, peste 1.5 milioane de oameni vizitează penitenciarul Alcatraz în fiecare an.
 O prezenţă a răului în închisoarea Alcatraz

Oamenii se simt atraşi şi de poveştile despre întâmplările ciudate care se petrec

în incinta zidurilor ei, multe dintre ele provenind chiar de la oficialităţile care
frecventează fortul şi care par să sugereze o reverberaţie a răului. Se vorbeşte
despre o senzaţie de spaimă apăsătoare, oamenii se simt supravegheaţi şi urmăriţi,
se aud gemetele celor torturaţi, zgomote înfundate, inexplicabile şi uşile se închid şi
se deschid în mod misterios şi pe neaşteptate.
Dintre toate zonele bântuite de fantome din cadrul fortului, se pare că Blocul
Celular D este cel mai înfricoşător. Acesta fusese cândva spaţiul de detenţie solitară
a închisorii rezervat celor mai înrăiţi criminali. Aici, deţinuţii erau obligaţi să stea goi şi
izolaţi în întunericul cel mai deplin şi la o temperatură foarte scăzută câteva zile la
rând. Şi, ca şi când aceasta nu ar fi fost suficient, se povestea că o fantomă bântuie
prin zonă, încercând să-i sugrume pe nefericiţii deţinuţi.
Moartea inexplicabilă a unuia dintre oameni pare să confirme aceste relatări.
Soarta nefericitului prizonier a lăsat perplexă întreaga lume medicală de la vremea
respectivă, căci poziţia vânătăilor de pe trupul lui dovedeşte că n-ar fi putut să se
stranguleze singur. Oare spiritul malefic al unui ticălos mort de mult să fi fost autorul
acestei isprăvi? Indiferent cum ar fi stat lucrurile, mulţi dintre deţinuţii din Blocul
Celular D gemeau fără încetare de spaimă şi, în cele din urmă, îşi pierdeau minţile.
Şi astăzi, mulţi dintre îngrijitorii Zonei de Agrement refuză să meargă în această
parte a fortului, pentru că este nefiresc de frig şi locul inspiră groază celor care pun
piciorul acolo.
Indiferent dacă americanii nativi aveau sau nu dreptate atunci când afirmau că
insula este un portal pentru tărâmul celălalt, zona posedă fără îndoială o încărcătură
considerabilă de energie negativă care insuflă respect tuturor vizitatorilor.