Sunteți pe pagina 1din 9

Cel dintru sfinți Părintele nostru Nicolae  

Arhiepiscopul de la Mira Lichiei, Stih: Preasfîntă Născătoare de Dumnezeu,


făcătorul de minuni mîntuiește-ne pe noi

TROPAR, glasul al 4-lea A mă asemăna Ziditorului, punându-mi


poftă șarpele cel preaviclean, ca pe un rob
Îndreptător credinței și chip blândeților, m-a răpit; iar prin tine Preacurată iarăși m-
învățător înfrânării te-a arătat pe tine turmei am chemat înapoi, îndumnezeindu-mă cu
tale, adevărul lucrurilor, Pentru aceasta ai adevărat; că tu Maica lui Dumnezeu, ai
câștigat cu smerenia cele înalte, cu sărăcia născut pe Cel ce m-a îndumnezeit pe mine.
cele bogate, Părinte Ierarhe Nicolae, roagă  
pe Hristos Dumnezeu, să mântuiască Alt CANON al sfântului
sufletele noastre.  
Cântarea 1-a, glas 1
CANONUL sfântului  
  Irmos: Hristos se naște, slăviți-L...
Facere a lui Teofan
  Stih: Sfinte ierarhe Nicolae, roagă-te lui
Cântarea 1-a, glasul al 2-lea Dumnezeu pentru noi
   
Irmos: Cu nepricepută limbă și buze, am venit să
aduc laudă scurtă, și rugăciune înălțării tale
Întru adânc a așternut dedemult toată celei următoare lui Dumnezeu, Nicolae; ci
oastea lui faraon puterea cea prea ca un bogat dătător, pe Mântuitorul și
întrarmată, iar întrupându-Se Cuvântul, a Dumnezeu, fă-L mie Milostiv.
pierdut păcatul cel prea rău, Domnul cel
preaslăvit, că cu slavă S-a preaslăvit. Stih: Sfinte ierarhe Nicolae, roagă-te lui
Dumnezeu pentru noi
Stih: Sfinte ierarhe Nicolae, roagă-te lui  
Dumnezeu pentru noi Om ceresc fiind, întocmai cu îngerii, pe
  pământ te-ai arătat văduvelor folositor
Cunună purtând și înaintea Scaunului lui preamare, celor apăsați apărător, și tuturor
Hristos, preaînțelepte Nicolae stând cu celor necăjiți ajutător în nevoi, Părinte
oștile îngerești, dăruiește-mi luminare, care Nicolae.
luminează întunecarea sufletului meu, ca să
laud bucurându-mă, Preafericite, pomenirea Stih: Sfinte ierarhe Nicolae, roagă-te lui
ta. Dumnezeu pentru noi

Stih: Sfinte ierarhe Nicolae, roagă-te lui Arătat te face toată partea cea de sub
Dumnezeu pentru noi soare, Nicolae de trei ori fericite, minunile
și noianul faptelor tale celor bune: Lipsiții
Domnul, Cel ce mărește pe toți cei ce-L pe folositorul, săracii și văduvele pe
slăvesc, te-a dat pe tine scăpare hrănitorul, orbii pe povățuitorul, și toți pe
credincioșilor, care ferești de ispite pe cei apărătorul.
ce aleargă la acoperământul tău Nicolae, și  
te cheamă cu credință și cu dragoste, Slavă..., a Treimii:
Preafericite.  

1
Treimea cea nezidită cinstesc, pe Tatăl, și Alină tulburarea patimilor mele, Stăpână,
pe Fiul, împreună cu Duhul; o Ființă și îndreptează-mi viața, Preasfântă, ceea ce
singură, o Dumnezeire, o Fire netăiată după ai născut pe Dumnezeu, întru Care s-a
ființă; trei Ipostasuri despărțind după Fețe, întărit inima mea.
și după Ipostas.  
  Al doilea canon
Și acum..., a Născătoarei:  
  Irmos: Fiului celui mai-nainte...
Fără sămânță pe Cuvântul ai zămislit, pe
Unul din Treime Preacurată, și pe Acesta cu Stih: Sfinte ierarhe Nicolae, roagă-te lui
trup L-ai născut, rămânând după naștere Dumnezeu pentru noi
întreagă ca și mai-nainte de naștere. Pe
Acesta ca pe Fiul tău și Dumnezeu, roagă-L Carte în inimă dobândind, de Dumnezeu
pururea pentru noi. înțelepțite, de multe fapte bune, scrisă cu
  degetul cel nemuritor și preacurat al lui
Catavasie: Hristos Dumnezeu, mai vârtos decât fagurul
[din Penticostar] și mierea, dulceață izvorăsc cuvintele tale,
  Nicolae.
Cântarea a 3-a
  Stih: Sfinte ierarhe Nicolae, roagă-te lui
Primul canon Dumnezeu pentru noi
   
Irmos: Arătat-a Darul întru tine minuni cu
preamărire; că luminată viața ta, o Nicolae !
Înflorit-a pustiul ca crinul Doamne, Cea cu adevărat mai strălucită decât aurul,
Biserica păgânilor cea stearpă, prin venirea luminează și strălucește sufletele cele
Ta, întru care s-a întărit inima mea. întunecate cu raza Dumnezeiescului Duh.

Stih: Sfinte ierarhe Nicolae, roagă-te lui Stih: Sfinte ierarhe Nicolae, roagă-te lui
Dumnezeu pentru noi Dumnezeu pentru noi
 
Nicolae fericite, al Stăpânului de aproape Vezi și după moarte, în visuri de față
ucenic fiind, mântuiești pe cei ce aleargă la arătându-te, și pe tineri din moarte cu
tine, de cumplite nevoi, și de moartea cea preaslăvire, i-ai izbăvit, strigând arătat către
amară. împăratul: Nu face strâmbătate bărbaților
celor din pizmă pârâți.
Stih: Sfinte ierarhe Nicolae, roagă-te lui  
Dumnezeu pentru noi Slavă..., a Treimii:
   
Curățește pe robii tăi, dându-le iertare de Milostivă fii mie Preasfântă Treime,
greșeli ca un Bun, pentru mijlocirile cele Dumnezeul nostru, celui ce cu greșeli
către Tine ale lui Nicolae, Multmilostive. nemăsurate mi-am întinat viața, Părinte și
  Fiule și Duhule cel viu; păzindu-mă
Stih: Preasfîntă Născătoare de Dumnezeu, pretutindenea și pururea, nevătămat de tot
mîntuiește-ne pe noi necazul.
 
Și acum..., a Născătoarei:

2
 
Dai nădejde de mântuire, Născătoare de Venit-ai din Fecioară nu sol, nici înger, ci
Dumnezeu robilor tăi, în nevoi și primejdii, Tu însuți Domnul te-ai întrupat și m-ai
și cu rugăciunile tale cele grabnic mântuit pe mine tot omul. Pentru aceasta
folositoare, îi păzești și-i ajuți stând de față. strig Ție: Slavă puterii Tale, Doamne.
Că tu dumnezeiască Mireasă ești lauda
noastră a credincioșilor. Stih: Sfinte ierarhe Nicolae, roagă-te lui
  Dumnezeu pentru noi
Catavasie:
[din Penticostar] Apropiindu-te curat de razele Duhului, te-
ai făcut purtător de lumină, luminând
Sedealna Ierarhului, glasul al 8-lea marginile lumii; tuturor de față stând și pe
  toți mântuind, cei ce cu credință aleargă la
Podobie: Pe înțelepciunea și Cuvântul... tine.
 
Râu de tămăduiri pe deasupra vărsându- Stih: Sfinte ierarhe Nicolae, roagă-te lui
se, și izvor de minuni neîmpuținat, te-a Dumnezeu pentru noi
arătat pe tine Nicolae, Cela ce este adâncul  
milei; că cei ce cu grele boli amar se Scăpând de moarte pe tineri, precum te-ai
chinuiesc, și cu necazurile vieții cumplit se arătat atunci, Cuvioase, așa și acum pe
muncesc, de toată mâhnirea află doctorie mine mă scapă de toată primejdia, de ispite
tămăduitoare cu adevărat a ta caldă și de nevoi, Preafericite.
folosință. Pentru aceasta strigăm către tine:
Roagă-te lui Hristos Dumnezeu, iertare de Stih: Sfinte ierarhe Nicolae, roagă-te lui
greșeli să dăruiască, celor ce prăznuiesc cu Dumnezeu pentru noi
dragoste sfântă pomenirea ta. De două ori  
  Strălucit-ai cu strălucirile faptelor bune,
Slavă.... Și acum..., a Născătoarei: Preafericite, făcându-te următor prea-ales
  Stăpânului tău, și mântuiești fiind chemat,
Pe Înțelepciunea și Cuvântul în pântecele pe cei ce cu bună cucernicie și cu dragoste
tău zămislind, negrăit Maica lui Dumnezeu, te măresc.
lumii ai născut pe Cela ce ține lumea, și în  
brațe ai avut pe Cela ce cuprinde toate, pe Stih: Preasfîntă Născătoare de Dumnezeu,
Dătătorul de hrană al tuturor, Făcătorul mîntuiește-ne pe noi
făpturii și Domnul. Pentru aceasta te rog
Preasfântă Fecioară, și cu credință strig Venit-a la tine Stăpânul și Domnul
către tine, ca să mă mântuiesc eu de păcate, întrupându-Se și mântuindu-mă ca un
când voi vrea să stau înaintea feței Milostiv, pe mine tot omul; pentru aceasta
Ziditorului meu: Stăpână Fecioară Curată, strigăm către, tine: Bucură-te Născătoare de
dăruiește-mi atunci al tău ajutor; că toate le Dumnezeu cu totul fără prihană.
poți, câte Ie voiești.  
  Al doilea canon
Cântarea a 4-a  
  Irmos: Toiag din rădăcina lui Iesei...
Primul canon
  Stih: Sfinte ierarhe Nicolae, roagă-te lui
Irmos: Dumnezeu pentru noi

3
  Catavasie:
Numai numele tău cu adevărat fiind [din Penticostar]
chemat, de toate sfaturile vrăjmașilor,  
degrab se mântuiesc cei ce strigă către tine Cântarea a 5-a
cu căldură, Sfinte Nicolae: Precum mai-  
nainte pe voievozi ai scăpat, scapă-ne și pe Primul canon
noi de toată cumplita nevoie.  
Irmos:
Stih: Sfinte ierarhe Nicolae, roagă-te lui
Dumnezeu pentru noi Luminează-ne pe noi Doamne cu
  poruncile Tale, și cu brațul Tău cel înalt,
Stând înaintea Scaunului lui Dumnezeu, pacea Ta dă-o nouă, Iubitorule de oameni.
nu înceta a te ruga cu dinadinsul, Înțelepte,
pentru noi toți credincioșii robii tăi, Stih: Sfinte ierarhe Nicolae, roagă-te lui
minunate Nicolae, ca să ne ferim de focul Dumnezeu pentru noi
cel veșnic și de vrăjmași, de limba cea  
vicleană și de răutate. Cu viață lui Dumnezeu plăcută, fiind
strălucit, de trei ori fericite, pe cei osândiți
Stih: Sfinte ierarhe Nicolae, roagă-te lui cu nedreaptă judecată ca să moară, de față
Dumnezeu pentru noi stând i-ai scăpat, pe cei ce Stăpânului
  Hristos strigau: Pe alt Dumnezeu afară de
Tămăduiri izvorăști pretutindenea, celor Tine nu cunoaștem.
ce cu credință aleargă la tine, și izbăvești
din legături pe toți. Pentru aceasta Stih: Sfinte ierarhe Nicolae, roagă-te lui
întristarea noastră întru bucurie o schimbă, Dumnezeu pentru noi
cu rugăciunile tale cele bineprimite,  
Nicolae luminate; sfărâmând mândria Cela ce vezi acum în ceruri slava cea
vrăjmașilor noștri. pururea veșnică, și te desfătezi cu luminate
  străluciri ale razei celei negrăite și
Slavă..., a Treimii: dumnezeiești, acopere-mă pe mine cu
  folosința ta, Cuvioase, sluga lui Hristos,
Stăpânia Dumnezeirii celei fără de Preafericite.
început, pe Tatăl și pe Fiul cinstesc, și  
Preasfântului Duh slujesc, Împărăției celei Stih: Preasfîntă Născătoare de Dumnezeu,
Atotfăcătoare, osebite, netăiate, în trei mîntuiește-ne pe noi
Chipuri și Fețe, despărțite pururea, Unimei
nedespărțite. Ca să cauți chipul Tău cel îngropat prin
  patimi Mântuitorule, de puterile cele cerești
Și acum..., a Născătoarei: tăinuindu-Te, și întrupându-Te din
  Fecioară, Te-ai arătat celor ce strigă: Pe alt
Tu cu adevărat mai cinstită, mai presus Dumnezeu afară de Tine nu cunoaștem.
decât oamenii și decât îngerii, Născătoare  
de Dumnezeu Fecioară te-ai arătat. Că pe Al doilea canon
Făcătorul tuturor în pântece L-ai zămislit,  
îmbrăcat cu trup material, născându-L mai Irmos: Dumnezeu fiind păcii...
presus de fire, o ! nouă cuvioasă vedere !
 

4
Stih: Sfinte ierarhe Nicolae, roagă-te lui chemăm pururea în nevoi; că altă
Dumnezeu pentru noi folositoare după Dumnezeu nu avem.
   
Propovăduiește și acum minunile tale, Catavasie:
Părinte, mitropolia cea mare a celor din [din Penticostar]
Mira, și eparhia Lichiei, și toată mulțimea  
minunatelor tale fapte, cu care ai mântuit pe Cântarea a 6-a
toți din dureri și din necazuri, vrednicule de  
laudă, Nicolae. Primul canon
 
Stih: Sfinte ierarhe Nicolae, roagă-te lui Irmos:
Dumnezeu pentru noi
  Întru adâncul greșelilor fiind înconjurat,
Liman văduvelor și Părinte săracilor, chem adâncul milostivirii Tale cel neurmat,
ajutător prea-ales al celor din necaz; celor scoate-mă din stricăciune, Dumnezeule.
ce plâng mângâiere, păstor și povățuitor
tuturor celor ce rătăcesc fiind Nicolae, Stih: Sfinte ierarhe Nicolae, roagă-te lui
scapă-ne și pe noi din nevoi cu rugăciunile Dumnezeu pentru noi
tale.  
Cunună de biruință pe creștetul tău după
Stih: Sfinte ierarhe Nicolae, roagă-te lui vrednicie ți s-a pus Nicolae; deci ca un
Dumnezeu pentru noi biruitor prea-ales, pe cei ce te cheamă pe
  tine, mântuiește-i.
Mutatu-te-ai de pe pământ la lăcașurile
cele fără materie, unde vezi frumusețea lui Stih: Sfinte ierarhe Nicolae, roagă-te lui
Hristos cea negrăită, și împreună-vorbitor Dumnezeu pentru noi
cu oștile îngerești te-ai arătat. Pentru  
aceasta cu Apostolii și cu Mucenicii Pe mine cel omorât cu greșalele, Fericite,
dănțuind, cu dinadinsul roagă-te și cu întreite valurile patimilor înecat,
Mântuitorului, Părinte Nicolae. arătându-te, mă mântuiește la limanul
  dumnezeieștii voiri.
Slavă..., a Treimii:  
  Stih: Preasfîntă Născătoare de Dumnezeu,
Trei fețe slăvesc fără de început, Cele de mîntuiește-ne pe noi
un Scaun, singure Stăpânitoare, ale unei
Dumnezeiri nedespărțite, prin Care din ce Spre tine mi-am pus nădejdile, Maică
n-a fost, m-am adus întru a fi, împreună cu pururea Fecioară, mântuirii mele, și pe tine
îngerii strigând: Sfânt, Sfânt, Sfânt ești te pun folositoare vieții, tare și neclintită.
Doamne.  
  Al doilea canon
Și acum... a Născătoarei:  
  Irmos: Din pântece pe Iona...
Ceea ce ești acoperământ de mântuire și  
bucurie tuturor, care apuci înainte degrab și Nou Avraam te-ai arătat Nicolae; căci ca
mântuiești, milostivește-te și acum spre noi, pe un fiu unul născut ți-ai adus mintea ta
cei ce strigăm către tine Curată, și te Stăpânului tău, jertfă fără de sânge aducând
pururea. Pentru aceea te-a binecuvântat ca

5
un iubitor de străini Părinte, și al Treimii  
lăcaș dumnezeiesc te-ai făcut, și fără Podobie: Fecioara astăzi...
prihană.  
În Mira Sfinte, sfințitor te-ai arătat; că
Stih: Sfinte ierarhe Nicolae, roagă-te lui Evanghelia lui Hristos plinindu-o,
Dumnezeu pentru noi Cuvioase, ți-ai pus sufletul tău pentru
  poporul tău; mântuit-ai pe cei nevinovați
Străine și înfricoșate minuni lucrezi în tot din moarte. Pentru aceasta te-ai sfințit, ca
pământul, și pe mare departe celor din un mare tăinuitor al Darului lui Dumnezeu.
primejdii cu rugăciunile tale cele  
sârguitoare stându-le de față, celor ICOS
neputincioși doctor, și săracilor hrănitor,  
purtând nume de biruință asupra Să lăudăm acum cu cântări pe Ierarhul, pe
vrăjmașilor, te-ai arătat apărător poporului păstorul poporului celui din Mira și
celui credincios. învățătorul, ca prin rugăciunile lui să ne
luminăm; că iată s-a arătat tot curat și
Stih: Sfinte ierarhe Nicolae, roagă-te lui nestricat cu Duhul, aducând lui Hristos
Dumnezeu pentru noi jertfă fără prihană, curată și lui Dumnezeu
  bineprimită, ca un Ierarh curățit în suflet și
Cu ochiul minții mai-nainte văzând cele în trup. Pentru aceasta este adevărat
ce vor să fie, de învățături drepte pe toți i-ai folositor și ajutător Bisericii; ca un mare
umplut, de o Ființă cu Tatăl pe Fiul tăinuitor al Darului lui Dumnezeu.
vestindu-ne nouă. Și nebunia lui Arie o ai  
pierdut; punând înaintea cinstitei tale Cântarea a 7-a
isprăvi, stâlp dreptmăritoarei credințe.  
  Primul canon
Slavă..., a Treimii:  
  Irmos:
Laud și cinstesc Treimea cea nedespărțită,
Cea în trei Fețe despărțită pururea și unită Chipul cel de aur în câmpul Deira
în Ființă și în Fire, ca pe o Stăpânie una; pe cinstindu-se, cei trei tineri au defăimat
Tatăl și pe Fiul și pe Sfântul Duh; Care pe porunca cea prea fără de Dumnezeu, și fiind
toți cu putere Îi stăpânește, și toate le aruncați în mijlocul focului, răcorindu-se au
păzește precum voiește. cântat: Binecuvântat ești Dumnezeul
  părinților noștri.
Și acum..., a Născătoarei:
  Stih: Sfinte ierarhe Nicolae, roagă-te lui
Plecând cerurile, Hristos voind S-a Dumnezeu pentru noi
sălășluit în pântecele tău, Preacurată; că  
nesuferind să vadă zidirea mâinilor Sale Întru ascuțită ispită am căzut rău
tirănindu-se de cel înșelător, a venit în chip îmboldindu-mă, și de porțile iadului m-am
de rob, să mântuiască neamul omenesc. apropiat, și de necazuri fiind împresurat,
  mântuiește-mă cu rugăciunile tale, Fericite,
Catavasie: și mă ridică pe mine cel ce cânt;
[din Penticostar] Binecuvântat ești Dumnezeul părinților
  noștri.
CONDAC, glasul al 3-lea

6
Stih: Sfinte ierarhe Nicolae, roagă-te lui de băutură mai dulce decât mierea și
Dumnezeu pentru noi fagurul de acolo ai scos, strigând
  popoarelor: Dumnezeul părinților, bine ești
Cu strălucirile cele fără materie ale cuvântat.
luminii celei neapuse fiind strălucit, pe cei  
dosădiți întru întunericul necazurilor trage- Slavă..., a Treimii:
i, și la lumina veseliei povățuiește-i, pe cei  
ce cântă: Binecuvântat ești Dumnezeul Treime pe Tine te lăudăm, Unime întreit
părinților noștri. strălucitoare, Ceea ce ești de o Ființă,
  Părinte și Fiule și Duhule Sfinte; întru Care
Stih: Preasfîntă Născătoare de Dumnezeu, toți botezându-ne, cântăm: Dumnezeul
mîntuiește-ne pe noi părinților, bine ești cuvântat.
 
Roagă pe Fiul tău și Dumnezeu, Și acum..., a Născătoarei:
Născătoare de Dumnezeu, ca pe cei vânduți  
cumplitelor greșeli, și înșelăciunii șarpelui, De la toți primind rugăciuni, Născătoare
cu cinstit sângele său să-i mântuiască, care de Dumnezeu, roagă-te Fiului tău și
cântă: Binecuvântat ești Dumnezeul Dumnezeu, să scape de muncă pe cei ce te
părinților noștri. cinstesc pe tine cu adevărat, și strigă:
  Dumnezeul părinților, bine ești cuvântat.
Al doilea canon  
  Catavasie:
Irmos: Tinerii în bunăcredință... [din Penticostar]
 
Stih: Sfinte ierarhe Nicolae, roagă-te lui Cântarea a 8-a
Dumnezeu pentru noi  
  Primul canon
Tuturor cumplitelor boli doctor prea-ales,  
arătându-te Părinte Nicolae, vindecă Irmos:
neputința sufletului meu; dă-mi bună
sănătate, ca să strig: Dumnezeul părinților, În cuptorul cel cu foc, aruncați fiind
bine ești cuvântat. Cuvioșii Tineri, focul în rouă l-au prefăcut
prin cântare, așa strigând: Bine cuvântat
Stih: Sfinte ierarhe Nicolae, roagă-te lui ești Doamne Dumnezeul părinților noștri.
Dumnezeu pentru noi
  Stih: Sfinte ierarhe Nicolae, roagă-te lui
Scăpând de moarte pe voievozii cei Dumnezeu pentru noi
dedemult, Sfinte, i-ai îndemnat să cânte și  
să slăvească pe Hristos Mântuitorul, cu Ca un blând și milos slobozește pe cei
credință caldă; care au și strigat: ținuți întru adâncul ispitelor, Fericite, din
Dumnezeul părinților, bine ești cuvântat. nevoile ce-i țin, dându-le dezlegare cu
rugăciunile cele către Mântuitorul Hristos,
Stih: Sfinte ierarhe Nicolae, roagă-te lui de sfințenie tăinuitorule.
Dumnezeu pentru noi
  Stih: Sfinte ierarhe Nicolae, roagă-te lui
De paharul înțelepciunii apropiindu-ți în Dumnezeu pentru noi
taină buzele tale, Părinte Nicolae, curgeri  

7
Al tainelor celor mai presus de minte să cuvinteze toată făptura pe Domnul, și să-
învățător, slujitor celor sfinte și cerești fiind L preaînalțe întru toți vecii.
de Dumnezeu înțelepțite, și Arhiereu  
credincios iertare de greșeli cere de la Binecuvântăm pe Tatăl...
Mântuitorul nostru, de sfințenie arătătorule.  
  Viața și viețile, Una și Trei Lumini,
Stih: Preasfîntă Născătoare de Dumnezeu, Treimea cu credință să o lăudăm, pe Tatăl
mîntuiește-ne pe noi și pe Fiul și pe Sfântul Duh, urmând
părinteștilor învățături cu adevărat; cu care
Slăbește-mi acum mintea mea căzând împreună bine lăudând, să cântăm: Bine să
întru adâncul ocării, încât de acolo cu feluri cuvinteze toată făptura pe Domnul, și să-L
de rele sunt cuprins. Ci tu Fecioară mă preaînalțe întru toți vecii.
vindecă, cu lumina nepătimirii îmbrăcându-  
mă. Și acum..., a Născătoarei:
   
Al doilea canon Rugul chip de lucru străin mai-nainte a
  închipuit, Preacurată Fecioară, arzând fără
Irmos: Cuptorul cel răcorit... ardere dedemult în muntele Sinai, mai-
  nainte însemnând taina nașterii tale. Că
Cetele patriarhilor și ale Apostolilor, focul Dumnezeirii, Cel ce S-a sălășluit întru
adunările Sfințiților Mucenici, adunările tine, nevătamată te-a păzit. Pentru aceasta
Proorocilor, și tot sinodul pustnicilor, te lăudăm întru toți vecii.
fericesc dumnezeiască viața ta; cu care  
împreună și noi te chemăm pe tine; nu Catavasie:
înceta rugându-te către Domnul, să ne [din Penticostar]
păzească pe noi de toată vătămarea.  
Cântarea a 9-a
Stih: Sfinte ierarhe Nicolae, roagă-te lui  
Dumnezeu pentru noi Primul canon
   
Preaînalte Atotîmpărate, mare Stăpânito- Irmos:
rule, cu rugăciunile Cuviosului păstor,
împacă viața tuturor creștinilor, Cuvinte, Fiul Părintelui celui fără început
dând binecredincioșilor împărați biruință Dumnezeu și Domnul, întrupându-Se din
asupra barbarilor și tărie, rugămu-ne, ca toți Fecioară, S-a arătat nouă, ca să lumineze
pururea să lăudăm puterea Ta, și să Te cele întunecate și să adune cele risipite.
înălțăm întru toți veci. Pentru aceasta pe Născătoarea de
Dumnezeu cea prealăudată o mărim.
Stih: Sfinte ierarhe Nicolae, roagă-te lui
Dumnezeu pentru noi Stih: Sfinte ierarhe Nicolae, roagă-te lui
  Dumnezeu pentru noi
Cu lumina cea neapropiată luminat fiind  
Părinte, sufletele celor din necaz le Cu strălucirile Darului fiind luminat de
luminezi, și risipind tot întunericul ispitelor Dumnezeu înțelepțite, și luminător creștină-
strălucești cu veselie inimile noastre; prin tății arătat fiind, pe cei din ispite mântuiești,
care luminat străluciți fiind, strigăm: Bine și pe cei din adâncul mării îi izbăvești, și

8
hrănești pe cei flămânzi cu preamărire, întrista de mine ticălosul, că nu fălindu-mă
Preafericite. am îndrăznit, de trei ori fericite.
 
Stih: Sfinte ierarhe Nicolae, roagă-te lui Slavă..., a Treimii...
Dumnezeu pentru noi  
  Unescu-se cu voia cea de o Ființă,
Cela ce în raiul desfătării acum te Treimea, și se desparte în Fețe, fără
sălășluiești, și mărirea cea negrăită limpede despărțire păzindu-și puterea pururea, Tatăl,
o vezi, din crugurile cerești vezi pe Fiul și Duhul cel viu, Care este un
cântăreții tăi, scăpându-i din nevoi, Dumnezeu în trei Fețe; pe Care Îl slăvim.
purtătorule de Dumnezeu, Preafericite.  
  Și acum..., a Născătoarei:
Stih: Preasfîntă Născătoare de Dumnezeu,  
mîntuiește-ne pe noi Ștersu-s-a toată întristarea cu nașterea ta,
și a ridicat Domnul tânguirea și plângerea,
Pe Înțelepciunea și Puterea, și Cuvântul și toată lacrima de la toată fața, curată
cel Ipostatic al Tatălui, Maica lui Născătoare de Dumnezeu cu totul fără
Dumnezeu, Curată, L-ai născut din prihană; întru tine și noi plinim datoriile.
preacurat sângele tău, care Biserica Sa și-a  
primit, și cu dânsa după unire S-a Catavasie:
împreunat nedespărțit. [din Penticostar]
 
Al doilea canon
 
Irmos: Taină străină văd...
 
Dănțuiți cu duhul toți iubitorii de praznic,
ceruri veseliți-vă, munți și dealuri, Biserica
și cetele fecioarelor și ale pustnicilor, întru
pomenirea preafericitului; întru care
adunându-ne, să slăvim pe Mântuitorul.

Stih: Sfinte ierarhe Nicolae, roagă-te lui


Dumnezeu pentru noi
 
Să cânte cu laude toate marginile,
împodobind toți cu cununi de laudă
creștetul dumnezeiescului Nicolae, al slugii
lui Hristos Dumnezeu; prin care din patimi
și din primejdii ne mântuim.

Stih: Sfinte ierarhe Nicolae, roagă-te lui


Dumnezeu pentru noi
 
Primește ca vrednică cântarea, Nicolae, a
acestei mici osteneli, precum Hristos a
primit cei doi fileri (bani) ai văduvei. Nu te

S-ar putea să vă placă și