ABDUCȚIA- reprezintă mișcarea de îndepărtare a unui membru sau a unui segment de membru

de axul median al corpului sau de axul median al mâinii, în cazul mișcării degetelor.
Mușchiul care efectuează mișcarea de abducție poartă numele de mușchi abductor.
ADDUCȚIA- reprezintă mișcarea de apropiere a unui membru sau a unui segment de membru
de axul median al corpului sau de axul median al mîinii, în cazul mișcării degetelor. Mușchiul
care efectuează mișcarea de adducție poartă numele de mușchi adducto
Pașii executării injecției intravenoase
Cadranele abdominale
Epigastrul 
Este zona corespunzatoare “capului pieptului”. Aici se localizeaza ca și organe stomacul, lobul
stang al ficatului , pancreasul şi duodenul.
Mezogastrul 
Este regiunea mijlocie a abdomenului, iar aici sunt localizate următoarele organe: 
pancreasul , colonul transvers  si intestinul subțire.
Hipogastru 
Este regiunea situată sub ombilic, iar aici se află vezica urinară, rectul, colonul
sigmoid, uterul, o parte din intestinul subţire.     
Hipocondrul drept
Este zona dreaptă subcostală iar aici se află lobul drept al ficatului, colecistul și rinichiul
drept.

Hipocondrul stang 
Aici se află splina, o parte din stomac, colon, o parte din rinichiul stâng şi din intestinul
subțire.

Flancul drept 
Este zona în care se află  cecumul, colonul ascendent, flexura hepatică a colonului, o parte
din rinichiul drept şi din intestinul subțire.

Flancul stang 
Este zona lateral stangă a abdomenului, in care sunt localizate  = colonul descendent 
si  ureterul stang (canalul prin care urina de la rinichiul stang ajunge la vezica
urinara), portiuni din rinichiul stâng şi din intestinul subtire.
Fosa iliaca dreapta
Este zona din partea dreapta inferioara a abdomenului, iar aici se află apendicele, cecul,  ovarul
drept si intestinul subţire.

Fosa iliaca stanga

Este zona din partea stanga inferioara a abdomenului, iar aici  se afla ovarul stang. parte
din intestinul subţire, colonul descendent şi sigmoid.
Poziții ale pacientului în pat
Poziția Fowler

În poziția Fowler, capul și toracele pacientului sunt ridicate la 40-90

grade.Poziția este frecvent folosită la pacienții care au probleme cardiace sau dificultăți de
respirație.

Poziția decubit ventral

În poziția decubit ventral, pacientul este așezat pe stomac, cu spatele în

sus. De regula, fața pacientului este poziționată pe o parte. Se foloseștede obicei  în leziuni ale
spatelui sau regiunii fesiere.

Poziția decubit dorsal

În poziția decubit dorsal, pacientul este întins pe spate. Este considerată

poziție de odihnă, fiind folosită și în cazul intervențiilor chirurgicale abdominale. Se folosește în
leziuni ale membrelor.

Poziția Trendelenburg
 În Trendelenburg, pacientul este poziționat în supinație cu capul în jos
și picioarele în sus, cu o înclinație de 10-15 grade. Se folosește în colaps periferic, pentru a
asigura un aport mai mare de sânge în organele vitale.

Poziția decubit lateral

Când pacientul este așezat fie pe partea dreaptă, fie pe partea stângă.
De regulă, o pernă este așezată între picioarele pacientului pentru confort.

Poziția Trendelenburg inversat

În Trendelenburg inversat, pacientul este așezat cu capul în sus și

picioarele in jos, într-un unghi de 10-15 grade. E folosită la pacienții cu traumatisme ale bazei
craniului și în scopul prevenirii aspirației pulmonare.
Supinația 
Supinația este mișcarea de rotație externă a antebrațului, care aduce palma dinspre spate spre
față.
Răsucire a mâinii cu podul palmei în sus, care apropie marginea cubitală a acestuia și a mâinii,
de axul  median al corpului.

Pronația
Pronația este mișcarea de rotație internă a antebrațului, palma trecând dinafară spre exterior.
Pentru precizia poziției segmentelor care alcătuiesc corpul omenesc se folosesc, ca elemente de
orientare, axe și planuri.
Corpul omenesc este alcătuit după principiul simetriei bilaterale, fiind un corp tridimensional,
cu trei axe și trei planuri. 
Axele
Axele corespund dimensiunilor spațiului și se întretaie în unghi drept.

Axul logitudinal, axul lungimii corpului este vertical la om și are doi poli: superior

(cranial) și inferior (caudal). El pleacă din creștetul capului și merge până la nivelul spațiului
delimitat de suprafața tălpilor.
Axul sagital sau anteroposterior este axul grosimii corpului. Are un pol anterior și altul
posterior.
Axul transversal corespunde lățimii corpului. Este orizontal și are un pol stâng și altul drept.
Prin câte două dintre axele amintite trece câte un plan al corpului.

Planul Sagital- trece prin axul longitudinal și sagital. Trece prin mijlocul corpului (median) și îl
împarte în două jumătăți simetrice. Împărțindu-l în două jumătăți simetrice, se numește plan
medio-sagital.
Planul medio-sagital este planul simetriei bilaterale.
Planul Frontal - merge paralel cu fruntea și trece prin axul longitudinal și cel transversal. El
împarte corpul într-o parte anterioară (ventrală) și alta posterioară (dorsală).
Planul Transversal sau orizontal trece prin axul sagital și transversal. El împarte corpul într-o
parte superioară (cranială) și una inferioară (caudală).
Planul transversal este numit planul metametriei corpului. Aceste axe și planuri se folosesc și
pentru precizarea poziției elementelor componente la nivelul fiecărui organ.

O dată cu axele și planurile, ați făcut cunoștință cu unii termeni: cranial, caudal, ventral,
dorsal, medial, lateral, sagital, frontal, transversal. 
Când se vorbește de membrele corpului se folosesc termenii proximal, pentru formațiunile mai
aproape de centuri, și distal pentru cele mai îndepărtate.
La mână, se folosește termenul de volar sau palmar pentru formațiunile palmei, iar la picior
termenul plantar.
Superficial și profund sunt termeni care arată gradul de apropiere față de suprafața corpului.
 Planurile
Planul Sagital- trece prin axul longitudinal și sagital. Trece prin mijlocul corpului (median) și îl
împarte în două jumătăți simetrice. Împărțindu-l în două jumătăți simetrice, se numește plan
medio-sagital.
Planul medio-sagital este planul simetriei bilaterale.
Planul Frontal - merge paralel cu fruntea și trece prin axul longitudinal și cel transversal. El
împarte corpul într-o parte anterioară (ventrală) și alta posterioară (dorsală).
Planul Transversal sau orizontal trece prin axul sagital și transversal. El împarte corpul într-o
parte superioară (cranială) și una inferioară (caudală).
Planul transversal este numit planul metametriei corpului. Aceste axe și planuri se folosesc și
pentru precizarea poziției elementelor componente la nivelul fiecărui organ.
Gripa este o boală infecțioasă provocată de virusurile gripale.
Etiologie
 infecția cu virusul gripal
 afectează nasul, gâtul și plămânii
 incubatie variaza intre 1-4 zile
 gripa este o boala extrem de contagioasa care atinge deseori proportii epidemice*.
Transmitere- pe calea aerului, prin tuse și strănut sau prin contactul cu suprafețe contaminate;
Semne și simptome
Simptomele se instalează, de obicei, la două zile de la expunerea la virus, iar debutul este brusc
și sever. O persoană poate fi contagioasă pentru ceilalți atât înainte de apariția simptomelor, cât
și în timpul manifestării bolii.
 debut brusc
 febră (38-40)
 frisoane
 congestie nazală
 durere de gât
 mialgii (dureri musculare)
 dureri de cap
 tuse
 strănut
 starea de oboseală
 slăbiciune
Persoane vulnerabile
Persoanele vulnerabile sunt: pacientii în varstă (peste 65 de ani), persoanele cu anumite afectiuni
cronice (astm bronșic, diabet zaharat sau boli de inima), femeile însărcinate si copiii (sub 5 ani).
Complicații
 Pneumonie virală sau bacteriană;
 Otită;
 Sinuzită
 Bronșită
 Convulsii
 Deshidratare
 Agravarea bolilor cronice preexistente: astm bronșic, diabet zaharat, boli cardiace sau
pulmonare.
Profilaxie
1. Vaccinare.  Cea mai eficientă metodă de protejare împotriva gripei este vaccinarea.
Vaccinarea anuală împotriva gripei este recomandată de Organizația Mondială a Sănătății pentru
cei ce prezintă un risc ridicat.
2. Stănutăm sau tușim în zona cotului! Nu în palma sau pumn. Daca procedam astfel, vom
contamina locurile pe care le vom atinge ulterior cu mâna și vom răspândi virusul.
3. Stropii de salivă ai bolnavului (picaturile Flugge) conțin floră patogenă.  Dacă o persoană din
apropiere stranută, te întorci imediat cu spatele și îți acoperi nasul si gura cu esarfa sau haina.
4. Spălatul pe mâini. Splălatul trebuie să se facă cu apă și săpun cel puțin 30 de secunde. Se spală
fiecare deget in parte, încheieturi, unghii. La final robinetul se inchide cu cotul, pentru ca există
riscul de contaminare.
5.După spalarea pe mâini, ne stergem cu prosoape de hartie. E indicat să nu folosim uscatoarele
de mâini deoarece există riscul de contaminare.
6. Purtăm mască de protecție. Aceasta se poarta peste gură și nas și protejează împotriva
picaturilor Flugge. Când se umezesc, se inlocuiesc deoarece devin sursă de microbi.
Tratament
 medicamente antivirale
 repaus la pat
 izolare la domiciliu
  aport caloric și hidric suficient ținând cont de febră
 combaterea tusei
 descongestionante nazale

Cum diferențiem gripa de o simplă raceală?

Setul de simptome specifice gripei:
Fever – FEBRĂ
Aches – MIALGII
Chills – FRISOANE
Tiredness – OBOSEALĂ
Sudden onset – DEBUT BRUSC
->Simptomele gripei sunt mult mai intense și debutează brusc (febră înaltă, mialgii, debut
brusc) / Simptomele răcelii cresc gradual;
->Gripa afectează nasul, gâtul și plămânii / Răceala afectează nasul și gâtul;
->Virusul gripal generează febră înaltă (38-40) / În răceală nu avem febră, sau avem febră
ușoară
->Gripa are manifestări severe / O raceală este o boală respiratorie mai usoară decat gripă.
Epidemia = Boală infecțioasă care se extinde, simultan, prin contaminare, la un număr mare de
persoane dintr-o anumită localitate, regiune.
Foaia de temperatură este o anexă a foii de observație și se completează de către asistentul
medical.
Contine următoarele rubrici: respirația, tensiunea arterială, puls și temperatura.
Pentru a completa foaia de temperatură, se începe cu datele pacientului, care vor fi notate in
partea de sus, în rubricile: CNP, numele, prenumele, anul, luna, numărul foii de observație,
numarul de salon și numărul de pat alocat pacientului în perioada de spitalizare.
În rubrica “ziua” – se completeaza ziua calendaristică, iar în rubrica “zile de boală” se
completează numarul zilei, ziua 1 fiind ziua internării.
D corespunde dimineții, iar S, perioadei de seară.

Coloana RESP. =RESPIRATIA 
Porneste de la 35 si scade din 5 in 5 către 10 respirații.
Pe orizontală, fiecare pătrațel  reprezintă o respirație. Astfel, vom putea să marcăm orice număr
de respirații între 35-10 numărând casuțele.
Se noteaza cu pix verde.
Coloana TA = TENSIUNEA ARTERIALĂ
Este corespondentă tensiunii arteriale. Pornește de la 30 și scade din 5 în 5 către 5. Fiecare
pătrățel reprezintă 1(0) unități. 1/2 pătrațel = 5 mm/Hg.

Se notează pe foaia de temperatură valorile obţinute cu o linie orizontala de culoare rosie

socotindu-se pentru fiecare linie a foii o unitate coloană de mercur.  Se unesc liniile orizontale
cu linii verticale şi se haşurează spaţiul rezultat.  În alte documente medicale se notează cifric.
Se notează cu pix roșu (sau cu pix albastru conform Chiru Florian, Gabriela Chiru, Letitia
Morariu –  Îngrijirea omului bolnav si a omului sanatos. Manual pentru școlile sanitare
postliceale, Ed. CISON).

Coloana PULS
Pornește de la 160 și scade din 20 în 20 către 60. Fiecare pătrățel reprezintă 4 pulsații.
1/2 pătrațel reprezintă 2 pulsații.
Consemnarea valorii obţinute se face printr-un punct pe foaia de temperatură, ţinând cont că
fiecare linie orizontală reprezintă 4 pulsaţii. Şi se uneşte valoarea prezentă cu cea anterioară cu
o linie, pentru obţinerea curbei. În unele documente se notează cifric.
Se noteaza cu pix roșu.
Coloana Temp = TEMPERATURA 
Pornește de la 41 și scade câte un grad către 36. Fiecare pătrațel reprezintă 1 grad/5 adica 0.2.
1/2 patratel = 0.1 grade.
Notarea unui punct pe verticala, corespunzator datei si timpului zilei, socotind, pentru fiecare
linie orizontala a foii, 2 diviziuni de grad se unește valoarea prezentă cu cea anterioară pentru
obținerea curbei termice.
Se noteaza cu pix albastru. 
Valorile se reprezintă prin puncte în pătrațelul echivalent valorii măsurate.
Punctele zilelor se vor uni pentru obținerea graficului.
Valorile TA se hașurează si se colorează cu roșu.
Valoarea de sus reprezintă sistolică, iar cea inferioară diastolica.
Tusea reprezintă actul reflex exprimat printr-o expirație explozivă prin care se expulzează din
tractul respirator secrețiile patologice sau produsele străine de la acest nivel.
Tusea poate fi voluntară sau involuntară (reflexă).

Etape
Actul tusei cuprinde mai multe etape:
– faza inspiratorie = aerul pătrunde în plămâni;
– faza de compresiune = are loc inchiderea glotei;
– faza de expulzie = expulzia bruscă a aerului datorită contracţiei muşchilor abdominali cu
ridicarea brutală a diafragmului şi deschiderea în mod forţat a glotei;
În faza de expulzie sunt proiectate coloana de aer şi mucozităţile, corpurile străine
şi expectoraţia;
Conditii de aparitie
– apare spontan, fara o cauză aparentă;
– este determinată de efort (la cardiaci);
– emoții puternice;
– alimente condimentate;
– schimbari de pozitie; (abces pulmonar, bronsectazie);
– conditii externe extreme (frig, praf, fum etc);
– secretii bronsice, îngustarea lumenului arborelui respirator etc.
Tipuri
Tusea este un simptom frecvent întâlnit în majoritatea afecțiunilor acute sau cronice ale
aparatului respirator.

După caracter şi circumstanţe de apariţie deosebim următoarele tipuri de tuse:

– tuse uscată – tuse cu expulzarea violentă a aerului fără expectoraţie, întâlnită în: TBC,
pleurite, faza de debut a bronşitelor acute; Tusea uscată frecventă și chinuitoare poate determina
accidente hemoragice sau pneumotorax spontan;
– tuse productivă/umedă – tuse cu expulzarea violentă a aerului însoţită de expectoraţie; este
întâlnită în: bronşita acută / cronică, pneumonie;
– tuse seacă – tuse cu expulzarea redusă a aerului, dar care constituie o sursă de contaminare
prin răspândirea infecţiei; din cauza persistenţei poate epuiza cordul şi împiedică odihna şi
somnul pacientului.
– tuse chintoasă – caracterizată prin expiraţii zgomotoase, puternice şi inspiraţie forţată.
– tuse bitonală – tuse pe mai multe tonuri, de obicei două sugerând paralizia nervului recurent
stâng; este compusă din două tonuri sau zgomote, unul bronșic și unul glotic.
– tuse lătrătoare – tuse zgomotoasă repetativă, întâlnită în tumori mediastinale sau adenopatii
traheo-bronşice.
– tuse surdă – tuse voalată, răguşită, întâlnită în afecţiuni laringiene.
– tuse emetizantă –  tuse zgomotoasă, urmată de vărsături alimentare.
– tuse de postură – tuse care apare după adoptarea anumitor poziţii şi favorizează eliminarea
unor cavităţi; este întâlnită în: T.B.C. şi dilataţie bronşică.
După timpul de apariție se distinge:
– tuse matinală – tuse care survine dimineaţa ca de exemplu în supuraţiile broho-pulmonare
însoţite de secreţie abundentă.
– tuse vesperală – tuse care survine seara şi trădează tuberculoza pulmonară.
Din punctul de vedere al evoluției, se distinge:
– tuse acută și tuse cronică
După etiologie tusea poate fi:
– faringiană (faringite acute/cronice);
– laringiană (laringite, tumori laringiene);
– bronşică (bronşite, cancer bronşic);
– pulmonară (pneumopatii acute/cronice);
– pleurală (pleurite);
– mediastinală (tumori, pericardite).
Intervenţiile asistentului medical
Menţinem măsuri de ordin general:
– urmărim, supraveghem şi delimităm caracterul tusei;
– liniştim pacientul şi îl educăm pentru evitarea fumatului;
Pentru tusea iritativă obişnuim pacientul să:
– îşi stăpânească tusea;
– evite aerul uscat sau temperatura crescută;
– evite ingestia de lichide calde/reci;
– evite conversaţiile lungi
– tusească cu bastista de unica folosinta la gură.
Pentru eliminarea secreţiilor efectuăm cu pacientul exerciţii şi tehnici de a tuşi.
Tusea poate fi provocată în cazuri speciale:
– tusea artificială, prin utilizarea tusomatelor care în inspiraţie insuflă aerosoli;
– tuse artificială prin aparatură specială ce produce o exuflaţie activă de – 60 mm Hg.
 Regiunile coloanei vertebrale

Curburile coloanei vertebrale

Coloana vertebrală reprezintă scheletul axial, fiind situată în partea mediană și
posterioară a corpului.
Ea îndeplinește triplu rol:
 ax de susținere a corpului
 protejarea măduvei spinării
 executarea diverselor mișcări ale trunchiului și capului
Coloana vertebală cuprinde 5 regiuni, cu 34 de vertebre care diferă ca formă,
mărime și număr:
 cervicală C1-C7  – din 7 vertebre (primele două se numesc atlas și axis 
datorita funcției de susținere pe care le îndeplinesc)
 toracală T1-T12 – din 12 vertebre
 lombară L1-L5 – din 5 vertebre
 sacrală – din 5 vertebre sudate (sacrum)
 coccigiană – din 4/5 vertebre reduse (coccis).
 Forma vertebrelor în funcție de
regiune

Vertebra tip prezintă în partea sa anterioară, corpul vertebral, iar posterior, arcul vertebral, care e legat de

corpul vertebral prin doi pediculi. Aceștia delimitează orificiile intervertebrale, prin care ies nervii spinali.
Între corpul vertebral, pediculi și arcul vertebral, se află orificiul vertebral, care prin suprapunere
formează canalul vertebral care adapostește măduva spinării.

Vertebră lombară
Osul sacru provine din sudarea celor 5 vertebre sacrale. Vârful sacrului, îndreptat în jos, se
unește cu baza coccisului. Fețele laterale prezintă o suprafață de articulare pentru osul coxal.
Coccigele rezultă din fuzionarea celor 4-5 vertebre coccigiene.
Atlas și axis 
Atlas (C1) este prima vertebră superioară, iar impreuna cu Axis (C2), vertebra de sub atlas,
formează legătura dintre craniu și coloană. Atlas și axis sunt specializate pentru a permite un
interval mai mare de mișcare decât vertebrele normale. Acestea sunt responsabile de mișcările
capului.

Atlas și Axis
(Sursa: Uclife.ca)
Curburi anatomice
Coloana vertebrală prezintă curburi atât în plan sagital, cât și în plan frontal.
Curburile din plan sagital (Vezi Planuri și raporturi anatomice) se numesc lordoze atunci când au
concavitatea posterior. Se pot observa în regiunea cervicală și lombară.
Atunci când concavitatea este anterioară, cuburile se numesc cifoze. Se pot observa în regiunea
toracală și sacrală.

Curburile coloanei vertebrale

Curburile în plan frontal se numesc scolioze și pot avea o convexitate la stânga sau la dreapta.
 Scolioza
Patologii ale coloanei vertebrale

 Scolioza

 Cifoza

 Hiperlordoza

 Hernia de disc
Cifoza – Lordoza – Scolioză
Hernia de disc apare când un disc intervertebral se deteriorează.
Injectia intravenoasa – tehnica

1- Verificarea
 se verifică recomandarea medicală
 se controlează integritatea ambalajelor seringilor, acelor, data de expirare a
sterilității

2- Pregătirea asistentului medical

 asistentul se spală pe mâini și se dezinfectează
 îmbracă mănușile de unică folosință

3- Pregătirea soluțiilor de administrat

 aspiră în seringă fiola cu soluție medicamentoasă sau dizolvă flaconul
  înlocuiește acul pe care l-a folosit la încărcarea seringii cu alt ac capișonat și
elimină aerul menținând seringa în poziție verticală

4- Stabilirea și pregătirea locului puncției

 selectează o venă accesibilă
 se aplică garoul deasupra locului de puncționare la 7-8 cm pentru realizarea stazei
venoase
 se dezinfectează locul puncției prin mișcări circulare din interior spre exterior și se
așteaptă 30 sec pentru exercitarea efectului antiseptic
 se identifică în regiunea antebrațului vena aleasă pentru injectarea intravenoasă
prin palpare
 dacă venele nu sunt vizibile se poate recurge la diverse manevre care favorizează
evidențierea acestora prin venodilataţie: mișcări repetate de închidere-deschidere a
pumnului, aplicare locală de comprese calde, introducerea mâinii în apă caldă,
poziționarea declivă a mâinii
 după palpare, se dezinfectează din nou locul puncției prin mișcări circulare din
interior spre exterior
5- Puncționarea venei
se puncționează vena cu acul în unghi de 25-30 grade, cu bizoul acului în sus

6- Verificarea poziției acului

se verifică poziția acului prin aspirare; se aspiră în seringă, iar prezența sângelui
indică prezența acului 

7- Injectarea soluției medicamentoase

se îndepărtează garoul și se injectează lent soluția în venă, observând reacțiile
pacientului
8- Extragerea acului
se extrage rapid acul din venă

9- Finalizarea tehnicii
 se presează locul injecției cu o compresă sterilă timp de 3 minute, fără a îndoi
brațul
 se supraveghează în continuare starea bolnavului, întrucât efectele administrării
de medicamente pe cale intravenoasă sunt imediate