Drama 52022

Drama 5 / 5 piese de teatru 2022
Redactor & Versiune pdf: Răzvan Penescu rpenescu@liternet.ro
© 2023 – Texte: Teona Farmatu (Fiecare cu spațiul său), Alex Mircioi (Teo și Emi trăiesc istorie), Anca Munteanu (Nuntă în Oaș sau ceva ce nu s-a mai
pomenit), Ioana Sileanu (După cădere, Eva), Ioana Toloargă (Sub apă) și Reactor de creație și experiment, prin programul Drama 5, ediția a VII-a, 2022.
© 2023 – Portrete ale autorilor: Bogdan Botaș.
Toate drepturile rezervate autorilor.
© 2023 Editura LiterNet pentru versiunea .pdf Acrobat Reader
Este permisă descărcarea liberă, cu titlu personal, a volumului în acest format. Distribuirea gratuită a cărții prin intermediul altor situri, modificarea sau
comercializarea acestei versiuni fără acordul prealabil, în scris, al Editurii LiterNet sînt interzise și se pedepsesc conform legii privind drepturile de autor și
drepturile conexe, în vigoare.
ISBN: 978-973-122-176-2
https://editura.liternet.ro / office@liternet.ro
Editura LiterNet, 2023 2

Drama 5 / 5 piese de teatru 2022
5 piese de teatru 1
Teona Farmatu - Fiecare cu spațiul său

Alex Mircioi - Teo și Emi trăiesc istorie
Anca Munteanu - Nuntă în Oaș sau ceva ce nu s-a mai pomenit
Ioana Sileanu - După cădere, Eva
Ioana Toloargă - Sub apă
1
Cele 5 piese de teatru din acest volum au fost scrise în cadrul rezidenței de dramaturgie Drama 5, organizată de Reactor de creație și experiment din Cluj-Napoca anual,
începând din 2016.
Drama 5 susține dezvoltarea dramaturgiei românești printr-un program de rezidențe de scriere dramatică oferită unui număr de cinci autori. În cadrul rezidenței, celor cinci li se
creează cadrul propice pentru a căpăta o mai bună înțelegere a ceea ce presupune un text de teatru și a finaliza o piesă proprie: ședințe săptămânale de lectură și feedback cu un
mentor cu experiență, întâlniri cu regizori, actori, dramaturgi, producători, sprijin și încurajare pentru ducerea la bun sfârșit a ideilor lor. La finalul rezidenței, unul din cele cinci
texte este montat la Reactor de creație și experiment, iar celelalte patru sunt prezentate sub formă de spectacole-lectură. Mentorul rezidenților Drama 5 în cele șapte ediții de până
acum a fost Alina Nelega, autoare dramatică, regizoare și profesor universitar. Din 2010, Alina Nelega conduce masteratul de scriere dramatică al Facultății de Teatru din cadrul
Universității de Arte din Târgu Mureș.
Drama 5. Ediția a VII-a a fost co-finanțată de Administrația Fondului Cultural Național. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului
Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul programului sau de modul în care rezultatele programului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea
beneficiarului finanțării.

Teona Farmatu Fiecare cu spațiul său
Teona Farmatu - Fiecare cu spațiul său

(Dramă colectivă sau semitragedie)
„it’s too serious to be sentimental” (Susan Sontag)
Personaje:
FIICA (studentă la Litere)
MAMA (acasă)
TATA (plecat la muncă în Irlanda)
PSIHOLOGUL liceului unde învață fiica
IUBITUL fiicei (student și el)
*ELEV1 și ELEV3 vor fi jucați de două dintre personajele menționate
*CORUL va fi jucat mereu de personajele rămase
PROLOG
(toți actorii formează Corul și vorbesc alternativ)
Mijlocul lunii iulie. Caniculă. Stăm cu toții scurși în spațiile noastre precis
delimitate. Așteptăm să vină ploaia. Vă invităm să vă rugați împreună cu noi să
vină ploaia.
Bă, numa’ să nu fie fulgere, tunete, că se mișcă dracu avionu’. Dacă se
prăbușește avionul, nu mai avem piesă. Și plecăm toți acasă. Triști și îndurerați.
Nu că am pleca altfel.
SCENA UNU: Fiica și mama, celelalte personaje formând Corul (de bărbați).
Alternativ, din Cor, se desprinde câte o voce și comentează ceea ce, de fapt, fiica
gândește, dar nu spune. Corul rostește și intrările celor două femei.
PARTEA ÎNTÂI
MAMA (întreabă): Și ce-ați mai dezbătut

FIICA (răspunde): De-ale noastre Teona Farmatu (foto: Bogdan Botaș)

CORUL: Și de ce nu simți să disloci proaspăta conversație avută cu iubitu’ și să îi spui ceva din ea
măcar așa
MAMA (întreabă): Vremea cum e, cald frig
FIICA (răspunde): E ok, cald
CORUL: Și de ce nu simți să disloci the current situation în care-ai greșit alegerea și te-au prins 30 de grade în palton
MAMA (întreabă): Și-n seara asta ce mai ai în plan
FIICA (răspunde): Mmm, citesc probabil mai citesc
CORUL: Și de ce nu simți să spui că tre’ să termini un roman, să bagi o cronică și să rezolvi niște mail-uri nerezolvate la timp, să notezi un deadline, eventual
să-ți faci un ceai
FIICA (își continuă de una singură autoflagelarea și toate cele care încep cu „auto”): E clar că mă simt vinovată, nu? E de la organul lipsă pentru literatură
atunci când citesc literatură despre dragoste, viață și moarte. Sau e de la faptul că am toane și nu le pot controla. Sau îs pe ciclu, vorba bărbaților și a băieților și a
taților și a fraților.
Și a femeilor. Ce să vezi.
Organul meu lipsă pentru empatia față de propria mamă căreia îi pasă de tine. Și e singurul om căruia chiar îi pasă de tine. Uite-așa, ca pe vremurile noastre apuse
când, în decor semicomunist, maică-ta te hrănea cu pepene roșu și aveați colțar în bucătărie. Și tu te aplecai periculos peste pervaz, cu mâinile îmbibate de zeamă
roșie, nu te țineai de nimic, dar ea era acolo și avea situația sub control.
Sub mare control. Sub cel mai mare control ever. Sub control de mare control. C O N T R O L
(mai rar)
Apoi,
doi băieți lângă mine
mușcă din gogoșile plate și călduțe luate din stația-terminus de troleu, cu capetele în jos,
suflând mult frig din ei
și întrebându-se reciproc de geaca uitată (sau asumat neluată). Căci s-a lăsat rece acum și dialogul
precum și lipsa lui
au aceeași rațiune. Iar îngrijorarea
există la fel ca îndoiala. Mai puțin o reacție, mai mult
o mantră,
pe care o iei după tine și pentru că n-ai încotro, da’ și pentru că ți-e dragă, și-ți folosește în creative-writing. HEHE
MAMA (exclamă ca nuca-n perete): Uite ce frumos e ceru’. E ciclamen.
FIICA (o ia pe arătură cu mici momente de meditație generaționistă; oarecum e ceva adevărat în ce zice): Dețin voci foarte similare. Una se calibrează după
ceilalți, cealaltă îmi repetă gândirea.... (brusc) MĂ ÎNCÂNTĂ IEȘIREA DIN METAFORĂ ca pe mama ieșirea din criza din 2008, începută în decembrie 2007 și
încheiată în... HAHA.
ceea ce înseamnă că vânătaia de pe laba piciorului pe care mi-am făcut-o ieri, de colțul patului,
by default,
poate fi cerul de astă seară. Tumblr generation.

Ne cam entuziasmau semnele rămase de după mici accidente casnice sau după o cursă băieți contra fete din spatele blocului, pentru că sufeream, eram gotici, eram
rockeri distruși la unșpe-doișpe ani, jucam SIMS și scăparea turmei, ne uitam la... (CORUL) A MURIT DUMITRUUUU, A MURIT ÎN BAIEEEE, eram din
familii triste sau din familii fericite, dar nu știam care și cum, eram din spatele blocului încă neizolat cu plăci de polistiren, eram prin tuburile galbene de tobogane
și încercam țigări pe șustă, trăgeam zahăr îmbâcsit din paie roz și ziceam că tragem pe nas, dădeam pe gât pocnitori și râdeam cretin când ne certau babele de la
etaj că... (CORUL) DISTRUGEȚI CRENGILE, MĂ DERBEDEILOR, SUN LA POLIȚIE, MĂ NENOROCIȚILOR, DAȚI-VĂ JOS CĂ SUN LA POLIȚIE!!! Și
noi fugeam rânjind și înjurând-o și n-aveam o treabă. Mâncam gorgoaze ca înecații, ne era rău a doua zi și aia e, tot n-aveam o treabă. Începuse.
Tata nu știa ce fac pe-afară, nu știa nici ce fac la școală. Prima și ultima oară când a mers cu mine la școală a fost în clasa I: 14 septembrie 2007. Aveam șapte ani,
iar el avea în buzunarul din interior al sacoului o carte de joc: șapte de inimă roșie. Lângă inima lui roșie și mândră și orgolioasă. Nu-mi amintesc decât faptul că
tata era super înalt, eu foarte mică, aveam codițe și mă uitam după mama. Clasic: „Unde-i mami?”.
Am luat coroniță în fiecare an până în clasa a XII-a. (Corul aplaudă cu fals entuziasm, dar foarte zgomotos)
Am fost șefă de promoție. (Membrii corului au pălării pe cap și fac gestul Chapeau)
11 august 1999: ultima eclipsă de soare din secolul al XX-lea; ora 14: complet întuneric
anul 2000: nu-mi amintesc, dar...
CORUL (toate personajele în afară de fiică rostesc alternativ câte un rând):

zboară, puiule, zboară
mă duc eu și după vă iau și pe voi
păi zidar, șofer pe tir, spălător de vase, din astea, văd eu, găsesc ceva...
ei, cu limba te descurci, o-nveți din mers, tre’ să știi numa’ baza
cu actele rezolv eu pân’ la urmă
să le fac pentru mine și dup-aia vă fac și vouă
îți trimit lunar vreo 200-300 euro să-i pui deoparte, da?
te duci să oferi sex altor femei? zi-mi? asta vrei?
prima noapte am dormit pe-o bancă în parc, după m-au băgat într-un fost lagăr
am tot zis că mergem și noi, da’ uite, a trecut timpul și na
apăi cu Iliescu cre' că am votat, io mai știu, nici n-aveai ce-alege
nu știam cum să fug mai repede
dreq să-i ia, că muncesc de dooj de ani la ei, niște panarame ș-ăștia
PARTEA A DOUA
FIICA (o ia din nou pe arătură cu diverse faze și frustrări): anul 2008,

în care am voie să plescăi când mănânc, dar n-am voie să-mi bag picioarele fără să primesc întrebarea de ce nu-mi bag altceva. În care, vorba elenei, o banană e
doar o banană. Dar nu-i, haha.
Tot cu colegii mei în clasa a IV-a, la party-urile noastre

încă supravegheați de părinții.... care stau la masa părinților. Și mănâncă altceva decât pizza.
(Din Cor se desprind fiica, Elev3 și și Elev1)
ELEV3: Hai, bă, unde vă duceți, hai că nu ne prind.

ELEV1: Nu știu, măi, mi-e cam frică...
(FIICA îi ascultă pe cei doi băieți)
E3: Stăm câte unul la ușă și, dacă vine cineva, zicem repede și închidem.
FIICA: Pot să stau eu, dacă vreți...
E3: Exact, stai tu și, dacă-i ceva, zici rapid.
E1: Bine, dar tot mi-e frică...
E3: De ce, bă, n-ai mai văzut?
E1: ...
E3: Serios? N-ai mai văzut? Ești slab, mă, coaie...
E1: Nu, bă, taci, m-am mai uitat...
E3: Hahaaa, știam eu, da’ tu?
FIICA: La ce?
E3: Hai că știi, ce-ai?
FIICA: Nu știu...
E1: La filme din alea...
FIICA: Cu sex?
E3: Eeee, știeee
FIICA: Nu m-am uitat.
E3: Ba te-ai uitat, mincinoaso.
E1: Și eu m-am uitat.
FIICA: De unde știi că m-am uitat, handicapatule?
E3: Stai ușor, gagicaaa
FIICA: Nu-mi mai spune-așa.
E1: Bă, auziți???
(Se crispează toți trei.)
FIICA (în șoaptă): Nu se mai aude.

Nu se mai aude.

E3: Bun, deci facem așa: stai tu (către fiică) la ușă, te faci că faci ceva /
E1: Pot să stau și eu.
E3: Da nu vrei să vezi?
E1: Mmmnu știu...
E3: De ce, bă, haaaai, te ceartă bunică-ta? Nu află, nu știe aia oricum/
E1: Iar se-aude...
(Se crispează în timp ce Elev3 caută pe telefon un site porno)
FIICA: Nu... doar ușa de la baie cred...

E3: Deci stai tu, da?
E1: Eu?
E3: Nu, prostule, EA
E1: Ah, da.
FIICA: Dar vreau și eu să văd...
E3: Hopaaa
E1: Pot să stau eu de șase.
E3: Păi care stă??? Vă hotărâți azi?
FIICA: Stau eu.
E1: Facem cu rându’.
E3: Ok. Deci care stă primu?
FIICA: Stau eu.
E3 (către Elev1; încep să se uite pe telefon): Treci.
E1: Să dai sonorul încet.
E3: Da, bă, doar nu-s tâmpit.
(Dă sonorul încet la telefon)
E3: Ia, ce-i dă.
(E1 tace, continuă să se uite)
E3: Ia, ce i-o suge, băăă

E1: Vorbește mai încet!
E3: Nu vine nimeni.
E1: Păi ție nici nu-ți pasă, că ai tăi îs plecați și mătușă-ta n-a venit cu tine.

E3: Bă, da taci odată, te uiți sau nu?

E1: Da
Dar
Nu știu
Simt ceva
E3: Ți se scoală, bă, coaie.
Gagicaaa, vii și tu???
FIICA: Nu-mi mai spune-așa!
E3: Hai, faceți schimb. Caut altul. (către Elev1): Ai grijă să nu ne-audă careva.
(Fiica și Elev3 încep să se uite.)
E3: Mamă, ce i-o trage!

FIICA: ...
E3 (pervers): Facem și noi, gagica?
FIICA: Nu-mi mai spune-așa, handicapatule!
E3: Ușor, mă, că ne-aud.
FIICA: Ea plânge...
E3: De fericire, tuuu.
FIICA: Ba nu, o doare...
E3: Taci, tu, ce s-o doară.
Ce pulă are, băăă.
FIICA: Ea nu vrea...
E3: Ce nu vrea? Pulă??? S-o crezi tu că nu vrea.
FIICA: Ba nu vrea, uite, că nu vrea.
E3: Face-așaaaa, bă, numa de fentă. Doamne, ești proastă rău.
FIICA: Tu ești!
E3: Te mai uiți sau nu?
FIICA: Da.
E3: Eeeee, îți placee, hai că știu că-ți place.
FIICA: Nu-mi place. Uite cum plânge, sigur o doare... e cu forța...
E3: Unde-a forțat-o, tu?
FIICA: La început... Ea nu voia să se dezbrace...
E3: Vrei să dau înapoi, nu? Să mai vezi o dată cum i-o bagă, nu?
FIICA (ridică vocea): Nu mai vreau, lasă-mă!

(mama îi descoperă)
E1: Bă, vine, vine/

MAMA: La ce vă uitați? Dă-mi telefonul.
E3: E al meu.
MAMA: Am spus să îmi dai telefonul.
(îi întinde telefonul; mama se uită prin el, descoperă filmulețul porno)
MAMA (către Elev3): Cu cine ai venit azi?

E3: Cu nimeni, doamnă.
MAMA: Cum cu nimeni?
E3: Am venit singur. Mama și tata sunt la muncă-n Italia.
MAMA: Și tu asta faci? Te uiți la prostii?
E3: Am vrut și eu să văd, doamnă... E treaba mea ce fac.
MAMA (către fiică): Tu ce cauți cu ei? Așa te-am crescut?
E3: A vrut și ea să se uite.
MAMA: Aha, deci ai vrut, da? Nesimțito. Lasă că îi spun eu lu taică-tu. Ăla muncește de-și rupe picioarele și tu te uiți la porcării? Mă doare ficatul... cum să faci
așa ceva? Nu-mi vine să cred. Așa te-am crescut?
FIICA: N-am vrut...
E3: Ei, nuuuu, mincinoaso.
MAMA: Da’ ce făceai aici? Tu ca fată, printre golanii ăștia, ce făceai? Te-a obligat careva? Zi!
FIICA: Nu...
MAMA: M-am chinuit atâta cu tine singură și uite ce faci. Niciun pic de respect n-ai față de noi. Mâine poimâine îți trebuie prezervativ. Doamne ferește... Te duci
cu ăștia de-s lăsați de izbeliște de părinți, eu așa te-am crescut?
E3 (în șoaptă către fiică): Din cauza ta ne-o prins, vaco.
(încremenesc toți în afară de fiică)
FIICA: dar
conversația cu mama nu e numai conversația cu mama; e fractura, fractura, fractura. Mai puțin o reacție, mai mult o mantră. Sunt fiica cea prinsă. De ispășit o
pedeapsă voi avea tot restul existenței. Iar corpul meu, cel ce refuză afecțiunea fizică, devine acum victima noastră colaterală. A mea și a celor doi băieți, pe care
nimeni nu-i ceartă cu-adevărat, nu că ar merita,
pe care cu toții îi vom uita,
însă eu voi fi ținută minte. Și corpul meu va ține minte. Căci corpul fetiței trebuie să fie sub corpul băiețelului, căci corpul fetiței trebuie să facă ce vede. Căci
corpul fetiței trebuie să suporte durerea provocată de băiețel, precum și durerea băiețelului de orice fel ar fi ea. Căci corpul fetiței trebuie să icnească. Căci corpul

fetiței trebuie să fie pur. Căci mintea fetiței trebuie să fie pură. Căci fetița nu are voie să vadă. Altfel, fetița e pedepsită. Băiețeii sunt golănei, fetița e nesimțită.
Fetița e o mincinoasă, e o nemernică, e o i-re-ve-ren-ți-oa-să. Căci corpul fetiței trebuie să rămână în spațiul său, până ce corpul băiețelului vine. Căci corpul fetiței
trebuie să fie calm. Și să scrie poezii.
Plouă. Plouă mărunt și e frig și nu-s goale străzile.
PARTEA A TREIA
Care pe care
TATA (întreabă ca mai toți tații de fete obsedați de fetele lor): Ce face iubita mea, fata mea, cea mai tare din lume, de pe PLA-NE-TA A-CEAS-TA, CE FACE
EA, ehee???
FIICA (răspunde): Bine, bine
CORUL: Da’ de ce nu-i răspunzi cu entuziasm, de ce nu-i spui: „tati meu, ce faaaci?? cât te iubesc, da’ când vii acasă?” care-i faza cu inhibarea asta autoindusă
TATA (întreabă): te deranjez? ești ocupată? hai că vorbim mai încolo
FIICA (răspunde): Nunu, aveam un curs online, da-i ok, am dat pe mute, putem vorbi, nu-i problemă
CORUL: Da’ de ce nu-i spui cu toată gura aia că NU ESTE NICIO PROBLEMĂ, pentru că poți da pe mute și chiar poți să ieși din meet, ceea ce și faci, dacă ai
chef să mănânci o juma de prăjitură repede, repede, par exemple. Atuncea închizi, acuma de ce nu faci asta CU TOATĂ FORȚA TA? DE CE? DE CÂND TE-O
APUCAT CORECTITUDINEA?
TATA (întreabă): Ce voiam să mai zic... ăăă... da, așa, când te duci acasă?
FIICA (răspunde): Mai încolo, mai stau, mai am niște treabă aici, stau să rezolv tot și dup-aia mă duc de tot, cât e vacanța.
CORUL: Da de ce nu-i spui ce treabă ai, că tre’ să te duci des la biblioteca centrală, de aia ești în oraș universitar, să cauți cărți, să stai acolo să le citești că nu
ți le împrumută, că sunt cu bulină din aia, că mai vrei să te mai întâlnești cu unu’, altu’, de ce nu spui și asta???
TATA (enunță): Auzi, deci fii atentă: aș vrea s-o iau pe maică-ta la mine vreo lună-două, să-i fac un cadou, că tot n-a mai avut și ea o vacanță de mult.
CORUL: Mă, da, n-ai fi putut și tu să-i zici direct, nu? Ai zis c-o duci cu zăhărelul, o îmbunezi un pic și după boom.
FIICA (întreabă): Și când vrei?
CORUL: Zi-i direct că nu vrei să plece și maică-ta, of, tot noi tre’ să îți spunem că ești praf?
TATA (se cam pierde): Păi... am găsit un bilet la preț bun săptămâna viitoare, un last minute...
CORUL: Da, un last minute luat de vreo trei luni.
FIICA (spune): Și cât vrei să stea la tine?
TATA (răspunde): Păi... ți-am zis... vreo două luni... trei
FIICA (ripostează): Ai zis o lună sau două.
TATA (o dă din colț în colț): Da, păi nu mai mult.
FIICA: Ok.
TATA (pare îngrijorat): Da’ nu te superi, da?
CORUL (cu sarcasm): Cum să se supere ea? Are ea dreptul să se supere? Doar pentru ea o iei și pe mă-sa cu tine, nu? PENTRU EA.
FIICA: Nu mă supăr. Aș vrea și eu să vin odată.

CORUL: Așa, mă, fată, mă, zi-i că vrei și tu. Că nu meriți să te lase singură.
TATA: Da... păi te iau. O să te luăm și pe tine.
CORUL: CÂND???
TATA: ... pe maică-ta o iau, ca să lucreze și ea pe euro...
FIICA: Păi și ce face cu serviciul aici? Nu mi-a spus nimic... nici tu nu mi-ai spus nimic/
TATA: Păi îți spun acum. O să-și ia concediu neplătit o perioadă.
FIICA: Poftim? O perioadă?
TATA: Da...
CORUL: Hopaaaa, nu prea te descurci să vorbești cu fii-ta, nu? Văd că nu prea-ți iese, boss!
TATA: Mai strângem niște bani, poate ne luăm o casă, ne mutăm toți aici...
FIICA: Am de dat bacul... Admiterea la facultate...
TATA: Păi după ce termini, vedem...
FIICA: Deci mama o să rămână cu tine?
TATA: Nu... adică nu știu, vedem...
CORUL: Zi-i, bă, că asta vrei, s-o iei acolo, că unde-s doi, bani mai mulți, că vrei sex și afecțiune de la nevastă-ta, da’ de fii-ta poți să te lipsești.
(Liniște)
TATA: Ai gagiu?
(toți încremenesc în afară de fiică)
FIICA: Aceasta este o conversație între mine și tata. Jocuri de putere. El îmi dorește binele. El își dorește binele. Desigur că nu mă voi opune. Desigur că o voi
lăsa pe mama să plece. Desigur că ei amândoi îmi vor binele. Desigur că tata se simte singur acolo. Desigur că și eu mă voi simți singură cu bunica, însă e bine.
Bunica nu se va simți singură. Voi avea grijă de bunica. Bunica va fi copilul meu.
În altă ordine de idei, fiecare cu spațiul ei. Fiecare cu povestea lui. Fiecare cu varianta lui. O să le scriu.
Doar nu asta mi-am dorit?
Am material.
Am material.
SCENA DOI: Fiecare se află în spațiul său, au telefoanele în mână și scriu pe whatsapp. În spate, este proiectată conversația dintre ei.
CORUL (cu falsă duioșie): Prezentul prezentului. Cu toții au remușcări, cu toții se gândesc la binele celuilalt, cu toții, cu toții...
FIICA: Cu părinții mei nu mă văd pe cameră, doar ne auzim la telefon.
Azi am făcut un grup pe Whatsapp. (toți pocnesc din degete, având mâinile în formă de cruce ca în Addams Family)
Din spațiul 1 (MAMA): Nu pot să plec, nu pot s-o las pe mama. 2-3 zile max. se poate. Atât. Te duci numa’ tu. Eu altădată... poate te întorci și tu în Piatra și
rămâi câteva zile. Știi că nu pot.
Că nu pot.

Că nu pot.
Că nu pot.
Bunica. Bunica. Bunica.
Scz, nu știu ce are. S-a blocat.
(fiica: emoticon plângăcios)
Din spațiul 2 (FIICA către mamă): Să vii de joi? Nu vrei? E operă vineri seara, voiam să iau bilete, că nu mai sunt multe.
(fiica: emoticon cu speranță)
MAMA: Nu pot. ☹
FIICA: E operă vineri seara, voiam să iau bilete
MAMA: Mergi cu colegă.
„cu o” am vrut.
FIICA: Te întorci duminică, nu-i așa mult.
MAMA: Nu.
Din spațiul 3 (TATA): Dor de voi
MAMA: Și nouă.
De tine.
TATA: Să văd
cum e
poate nu pot să
întorc din cauza restricțiilor.
Între două
(fiica: unsent message)
TATA: Scrisesem: Dublinul e între două țări.
Nu mă mai gândesc la nimic,
niciun plan.
Nu-mi mai fac niciun plan.
(fiica: emoticon nervos)
MAMA: Noi te așteptăm!!!
(fiica: emoticon de petrecere și multe semne de exclamare)
FIICA: Voiam să vă spun că m-au acceptat în proiectul ăla de poezie performativă
MAMA: UHUUUUU
(fiica: patru emoticoane de petrecere și un GIF)
TATA: ... ce-i asta?
(fiica: fiica is typing...

is typing...
is typing...)
FIICA: Un proiect de popularizare a poeziei contemporane. Sunt câteva
Câțiva (steluță)
poeți selectați, niște muzicieni. O să facem un performance. Mă bucur că m-au luat și pe mine.
TATA: Aha. Și...
te-ajută cu ceva asta?
FIICA: Da...
MAMA: CV,
intră la CV
alți scriitori, lumea ei
(fiica: niciun emoticon)
MAMA: Nu mai fi și tu așa.
(fiica: emoticon certăreț)
TATA: Ce?
Ce? N-am zis nimic.
(fiica: după șase minute)
N-o susțin? O susțin.
MAMA: Bucură-te.
Vreau și ea să te bucuri.
Vrea (steluță)
(fiica: niciun emoticon)
TATA: Tre’ să vin acasă, să văd care-i treaba.
Nu prea merge nimic.
MAMA: Ce nu merge? Eu lucrez, ea își vede de drumul ei, e foarte bine ce face.
E foarte bine ce facem.
TATA: Ar trebui să vii și tu aici.
(fiica: unsprezece semne de întrebare)
Cum adică?
Mă lăsați?
TATA: Ai deja viața ta.
(mama: emoticon nervos, care scoate flăcări pe nas)
MAMA: Stai un pic, n-am discutat
nimic
(fiica: emoticon trist)
MAMA: Nu plec.

TATA: Cct,
iar zici tu că te-am lăsat cu un copil.
FIICA:
Fiica is leaving the conversation.
Tata is leaving de conversation
Mama is leaving the conversation.
(pocnesc din degete, apoi toți încremenesc în afară de fiică)
FIICA (serioasă, rece, fără afecțiune): Sunt o fată sinceră. Am cel puțin nouăsprezece ani. Merg spre douăzeci și trei. M-am îndrăgostit de un băiat care nu există
și nici n-am încercat să-l proiectez. Soluția Pygmalion e numai pentru complex. Îl iubesc pentru că nu există. Pentru că așa m-aș putea apropia de el. L-aș atinge,
i-aș prinde buricele degetelor de la mâini între degetele mele, apoi i-aș mângâia mâinile, i-aș lăsa părul meu peste pielea lui. I-aș spune orice lucru dezaxat pe
care-l gândesc. Aș râde foarte tare în urechea lui. Nu l-aș minți niciodată. Aș încerca să plâng lângă el. Aș încerca să-l îmbrățișez cum caracatița își prinde
ventuzele de alți pești. Aș încerca să-mi las corpul... gol... lângă al lui, aș face exercițiul acela de încredere, dar creierul meu corporal... creierul meu coproral... Aș
încerca să dorm lângă el. Aș încerca să.
Începe. Revine. Începe. Revine. Începe. E rău. E ca o smoală. E greața. E tremurul din țâțâni. E lovitura. E rana. E mama. E rușinea. E îndepărtarea. E fuga. E
distanța. E furtuna. E ploaia torențială de vară.
Când mă ating de brațul unui om în autobuz sau într-o zonă aglomerată, (repede) îmi verific imediat geanta, buzunarele, geaca la spate, părul, gluga, mă uit la
papuci, la șireturi, dacă sunt încă legate, dacă nu cumva le-a desfăcut cineva și le-a legat între ele, dacă nu mi-a sustras telefonul din geantă sau din mână, dacă nu
m-a fotografiat, dacă nu mi-a înfipt un ac în pulpă, cu vârful îmbibat în 0,2 mg de arsenic.
Cerul e mai larg noaptea, vezi mai mult din el și mai puțin din geografia terestră. Știu că nu are textura creierului, de exemplu, dar are textura mâinilor băiatului pe
care-l iubesc.
Începe să se-audă.
E multă ploaie deja.
Și aici și acolo.
(fiica îl sună pe tată; fiecare în spațiul lui)
FIICA: Ce faci?
TATA (impulsiv): Am lăsat-o pe maică-ta, na, asta e. Eu voiam să o iau cu mine de la-nceput, da’ a zis că vrea să te dea la școală în România, am zis bine, nu mă
bag. O să muncesc eu acolo și vedem noi ce-o să fie. Bani să fie, că, altfel, le facem pe toate. Acuma ce să fac. Ea nu vrea. Tu nu vrei. Aia e.
CORUL (către fiică): Cere-i și tu lu’ taică-tu să-ți ia ceva. Hai că știu că de aia l-ai sunat, nu că voiai tu să împaci pe toată lumea. De fapt, vrei și tu un Iphone, o
rochie mișto, niște adidași New Balance, niște Air Max-uri d’alea de-ți cad plombele, că n-au copchiii ăia din spatele blocului așa ceva.

FIICA: Voiam să văd cum ești. Îmi pare rău că ne-am certat.
TATA: Hai să-ți iau niște adidași tari de tot, 400 de euro perechea, o firmă tare e asta, nu știe nimeni. Vreau și eu să-ți iau ceva.
(încremenesc toți, în afară de fiică)
FIICA (rece): Mama nu mă lăsa să mănânc fornetti în parc, pentru că spunea că-s mulți copii și le fac poftă și poate unii părinți nu au bani să le ia copiilor lor
fornetti, iar noi nu aveam destule fornetti în pungă, ca să le dăm tuturor copiilor din parc.
Așa că nu mâncam fornetti decât acasă.
(se reia conversația)
FIICA: Da, dar nu de asta te-am sunat.

CORUL: Zi-i, mă, că vrei o pereche, că nu-ți strică. Ce, te-o apucat acuma gândirea stângistă, că săracii colegii tăi sau copchiii ăia cu care-ți dădeai duhu’
de-alergat prin spatele blocului n-au așa ceva??? Păi n-au, că mă-sa și tac-su și-o pierdut munca la fabrică. S-o-nchis și asta. Na, bine că n-au, că ai tu, dai
trendu’ printre plozi!!! Ha, asta-i tare, mă, uite ce gânduri are, draga de ea.
TATA: S-a întâmplat ceva? Să nu-mi vii cu vești rele!
FIICA: Nu. Aș vrea să vin să te văd.
TATA (devine mai calm): Măi, eu știu... dar vreau să vin și eu acasă, uite că s-au ieftinit biletele spre România.
FIICA: Nu mi-ați spus nimic. Mama a zis să te sun și să-ți spun că aș vrea să vin să te văd.
CORUL: Hopaaaaa, iar s-au încurcat ațele. Descurcă-le, mă, boss de boss.
FIICA: Bine, păi o să vin și eu acasă, dacă vii tu.
TATA: Perfect.
Da nu știu când vin. Numa’ m-am uitat la bilete. O să-mi ia maică-ta.
O să-mi ia ea ca întotdeauna.
Na, ea le face pe toate. Un nemernic sunt.
FIICA: Ba nu, stai...
(tata închide telefonul brusc)
CORUL (foarte dur către fiică): De ce nu-l suni pe taică-tu înapoi??? El muncește acolo pentru tine și tu nici măcar un „salut, ce faci” nu-i zici. Își crapă mâinile
prin bucătării, își distruge picioarele de stat atâta la cratiță și tu nici măcar nu-l întrebi de sănătate. Bravo! Felicitări! Ce fiică demnă de admirație are! (și mai
aspru) FATA MEA ESTE MODEL, FATA MEA ESTE MODEL, FATA MEA ESTE MODEL, OH YEAH, OH YEAH!
(treptat, în surdină): Fata mea este de vis, a luat locu-ntâi la miss! Fata mea este model, și-a luat premiu Nobel, măăăăăă! Strigați, măă, hăăăăi, hăăăăi!
(TATA și FIICA alternativ)

Hai pa, aveți grijă de voi, să ai grijă de maică-ta.

Ai grijă de tine.
Pa.
Vă pup.
Lasă că ia coroniță și anu’ ăsta. (tata)
Hai, pa. Vorbim.
E gagică de-acuma.
Da, vorbim.
Vreau și eu să vin cu tine.
Pa.
Da.
O să trăim și noi ca o familie.
Hai, am plecat.
Acum fiecare e într-un loc, dar.
Suntem sănătoși, asta-i important.
(mai departe, doar fiica)
Mama e bine.
Tata e bine.
Bunica e bine.
Locuim la etajul patru. La înălțime. Unchiul meu locuiește la etajul patru. Mătușa mamei mele locuiește la patru. Cealaltă mătușă a mamei locuiește la patru. Profa
la care făceam pregătire la mate stătea la patru. Profa mea de română din liceu stătea la etajul patru. Profa de franceză la care făceam pregătire (da, făceam și la
asta) stătea la opt. Urcam pe scări, pentru că am frică de lift. Și-acum urc pe scări, deși lifturile s-au mai modernizat. Trebuie să fiu la înălțime, trebuie să fiu la
înălțime, trebuie să fiu la înălțime. Trebuie să fim la înălțime.
CORUL: Mai exact, de douăzeci și doi de ani. Vârstă simetrică, oricum o dai, tot acolo ajungi. Ca motto-ul de la Big funerare: faci ce faci, tot la noi ajungi.
Spune-mi un lucru simplu despre Irlanda.
FIICA: Plouă des.
CORUL: Spune-mi un lucru nasol despre Irlanda.
FIICA: Femei bete, căzute la marginea trotuarului.
CORUL: Spune-mi un lucru...
FIICA: Mmmm ba nu, stai, trupa de urători români care-o intrat cu forța pe 31 decembrie 2005
CORUL: ... un lucru fals despre Irlanda.
FIICA: Doresc să mă mut acolo.
CORUL: Spune-mi un...
FIICA: Nu, stai, ar fi că e ca Italia.
CORUL: Spune-mi un lucru admirabil despre Irlanda.
FIICA: E VERDE

CORUL Spune-mi un lucru ciudat despre Irlanda.

FIICA: Are sănii de vânzare și le cumpără oamenii din milă
Și are un turn
SPIRA
În mijlocul Dublinului
Am o poză acolo făcută de mama. Mă sprijin de gărduțul de la bază și am un moment în care îmi vine să o bat pe mama și să o sufoc. Asta-mi amintesc despre
Spira.
Atât.
FIICA: Dar Spira e mișto. Smile.
SCENA TREI
PARTEA ÎNTÂI
Clasă obișnuită, de liceu, o ședință de terapie colectivă. Din Co se desprind protagoniștii.
CORUL: Avem de-a face cu o fată semi-melancolică și semi-matură, un băiat cumințel și un băiat nervos. Vă rugăm să ne țineți pumnii să zâmbim cu toții până la
urmă.
Smile.
PSIHOLOGUL: Care dintre părinți este plecat în străinătate?
ELEV1: Mama. Uneori și tata.
FIICA: Tata.
ELEV3: Amândoi.
PSIHOLOGUL: Ce ați simțit atunci când au plecat?
ELEV3: Nuj, nu mi-a păsat.
ELEV1: Nimic.
FIICA: Am plâns.
PSIHOLOGUL: Dar știți că ei sunt plecați pentru binele vostru, ca voi să fiți acum la școală, să puteți să vă permiteți câte ceva, să mâncați bine, să...
ELEV1: Și ce legătură are asta cu faptul că ne-au părăsit?
PSIHOLOGUL: Ei au plecat pentru a vă fi bine vouă. Într-adevăr, și tu și ei suferiți, suferă și ei, nu mă îndoiesc, credeți că ei nu suferă?
ELEV3: Da ce importanță are asta, domn profesor? Suntem aici ca să ce?
PSIHOLOGUL (ultracalm): Suntem aici pentru a C O N Ș T I E N T I Z A mai bine suferința aceasta.
ELEV1: Așa și?
PSIHOLOGUL: Spuneți-mi cine a fost îngrijitorul vostru? Cum ați relaționat cu îngrijitorii voștri?
FIICA: Bunica mai mult, dar și mama.
ELEV3: M-am crescut singur.
ELEV1: Bunicii.

PSIHOLOGUL: Bine, deci bunicii par să fie cei care v-au îngrijit...
ELEV3: Nu m-a îngrijit nimeni! Haideți, domn profesor, că e patetic, ce dracu, atâta plângere de milă, au plecat, aia e, trecem peste, ce atâta adunări și consilieri și
d-astea, că n-are niciun sens!
PSIHOLOGUL: Vă place să petreceți timp cu părinții voștri atunci când îi revedeți?
ELEV3: Nu-mi place.
FIICA: Mă simt ok.
EELEV1: Mâncăm împreună, nu prea facem altceva, da-i ok, na...
PSIHOLOGUL: Vă e dor de părinții voștri?
ELEV3: Normal că mi-e dor, ce dracu, normal că vreau să îi am alături, normal că mi-ar fi plăcut să mă ducă și pe mine cineva la școală, să am și eu tată, să nu mă
mai scuipe handicapații ăia de a 12-a, să am și io bani, nu să cerșesc toată ziua de la unu, altu’, că nu-mi dă nimeni, că zic că-s bulangiu și dau pe țigări și habar
n-aveți...
FIICA: Mi-e dor.
ELEV1: Nu știu.
PSIHOLOGUL: Și lor le este dor de voi, sunt convins, dar să nu uitați că ei sunt plecați PENTRU VOI, pentru a vă fi VOUĂ bine!
ELEV3: Mă fut în ei, iaca, să ne fie nouă bine??? Cum să ne fie nouă bine??? N-am bani, n-am părinți, mă rog de mătușă-mea să-mi dea și mie cinci lei să am
de-o pungă de chipsuri. Nu-mi dă proasta, că zice că dau pe țigări și nuj ce! Dreq să vă ia pe toți... Maică-mea mă sună din doi în paișpe!
PSIHOLOGUL: Poți să te descarci, să știi, te înțelegem și eu și colegii tăi. Descarcă-te, este sănătos pentru tine, pentru corpul tău, pentru mintea ta.
ELEV3: Pe dracu e sănătos, știți ’neavoastră, care habar n-aveți ce-nseamnă să-ți plece părinții de-acasă când ai un an juma, să-ți tot zică că te iau cu ei, că o să
faci școală acolo, că în sus și-n jos. ȘI? Ce-au făcut, și-au făcut viață acolo și te-au lăsat aici. Hai lăsați-măăă, ce tot atâta o dăm sub preș...
PSIHOLOGUL: V-ați gândit să mergeți la ei după terminarea liceului? Poate să urmați o facultate în orașul în care sunt ei?
FIICA: Probabil voi merge la București, la Litere. Mă pregătesc pentru admiterea acolo. Sau la Cluj. Aș vrea să fiu scriitoare.
PSIHOLOGUL: Scriitoare? (ceilalți doi colegi pufnesc în râs) Ooo, ce vis, bravo! Ei, gata, de ce râdeți??? E un vis extraordinar, se realizează mai greu asta, dar
eu cred că va fi bine (către ceilalți): Voi ce planuri aveți?
ELEV3: Ce planuri să am? Mă duc să muncesc ceva, să am și eu niște bani, ce să caut la maică-mea, că aia face curat prin avioane. Taică-miu la fel. Caut ceva pe
litoral și văd io.
ELEV1: Încă n-am decis, poate design media sau ceva de genu’.
PSIHOLOGUL: Mă bucur să aud că aveți planuri frumoase de viitor. (către toți) Unde sunt plecați părinții voștri?
FIICA: Tata-i în Dublin.
ELEV1: În Spania.
ELEV3: Italia.
PSIHOLOGUL: Cred că ar fi o idee bună să vă gândiți, să faceți acolo facultatea, poate găsiți și un job bun, uite (către Elev3): pentru tine, mai ales? Cred că este
nevoie uneori și de puțin efort din partea voastră. Am și eu o fiică în Canada/
ELEV3: Păi io nu fac efort? Vin la școală, îi ascult aberațiile lu mătușă-mea care mă izbește naibii, dacă comentez la ea, ăsta nu-i efort? NU E?
PSIHOLOGUL: Sigur că e un efort și acesta, dar mă gândesc la un efort al plecării, al formării unei familii acolo, în țara în care se află părinții voștri.
FIICA: Eu nu vreau să plec. Nu vreau să le las pe mama și pe bunica singure. Și oricum aș vrea să profesez în România. Faza e că nici nu vreau să scriu în
engleză, nu pot să scriu literatură în altă limbă decât româna...

PSIHOLOGUL: Ai o minte sclipitoare, cu siguranță ai face performanță și în străinătate.

FIICA: Chiar nu vreau să plec! Și doamna de franceză-mi zice fix același lucru, dacă nu aplic cumva prin Franța la vreo universitate... Toată lumea e cu... cu asta
că la mintea ta, n-ai ce căuta în România, te ratezi. Și atunci de ce ne mai plângem, domn profesor, dacă îi alungăm pe toți? Vrem să fim la înălțime, da cu ce???
Cine se mai întoarce? Nimeni. Și, oricum, ai mei n-au bani să mă țină în facultate în altă parte. S-a sunat avem română acuma și dăm test.
ELEV1: Da, dăm test.
PARTEA A DOUA
Trei conversații intime sabotate
1. Dublin, Irlanda, ora locală: 10:41
MAMA: Nu e plajă aici.

TATA: Păi nu-i, că e mare sălbatică, e frig tot timpul, nu stă nimeni în costum de baie.
FIICA: Uite un pescăruș, uiteeee, hai să-i dăm ceva.
MAMA: N-avem ce.
CORUL (șoptit, către fiică): Fugi după el, du-te, du-te, că ăștia n-au treabă cu tine.
FIICA: Cred că tu vorbești engleză, nu? Eu nu știu. Am început să învăț anul ăsta la grădiniță, știu să zic „măr”, să număr până la zece și să zic cum mă cheamă.
Și știu și să întreb pe alți copii cum îi cheamă.
CORUL: Îți plac valurile astea, fetițo, așa-i? Îs faine, nu?
FIICA: Ieri, am zburat prima dată cu avionul. Mi-a plăcut. Am plâns numai în aeroport, în București. Polițiștii au crezut că părinții mei sunt divorțați și că mama
vrea să fugă cu mine din România.
CORUL: S-au răzgândit părinții.
FIICA: Am fugit să prindem avionul, era deja pe pistă, la mijloc. Mama zicea că nu mai pleacă cu un copil mic după ea.
Ecoul părinților mei.
MAMA: Ai zis că decidem.

TATA: Mi-au dat jobul ăsta tocmai pentru că nu am familia aici.
CORUL: Mic moment promoțional: șansele sunt mai ridicate de a obține un loc de muncă stabil și cu un salariu de peste 1500 de euro, dacă sunteți singur peste
hotare!
2. Cluj-Napoca, pe bancă, într-un parc aglomerat, ora locală 12:48
FIICA: Mi-e frică.

IUBITUL: De ce?
FIICA: Nu știu. Nu pot să-mi înghit saliva.
IUBITUL: Am niște apă, e caldă, dar/
FIICA: Nu. Am și eu.
IUBITUL: Ți-e rău?
FIICA: Nu. Adică nu mă simt ok. Mi-e frică. (pauză) Să nu-ți mai pui mâna pe gâtul meu.
IUBITUL: De ce?
FIICA: Nu mai pot respira.
IUBITUL: Ah...
FIICA: Să nu te superi, te rog.
IUBITUL: Nu...
FIICA: Îmi vine să vomit.
IUBITUL: N-ai mâncat nimic azi.
FIICA: Nu.
IUBITUL: Păi hai să luăm ceva.
FIICA: Nu.
IUBITUL: Mă duc să-ți iau niște apă rece.
FIICA: Te rog.
Stai... Ai stresscontrol sau... ceva?
IUBITUL: Pff... n-am la mine.
FIICA: Ok.
IUBITUL: Uită-te în sus.
FIICA: Mă uit.
Nu știu ce să-ți spun.
IUBITUL: Vrei să plec?
FIICA: NU. Mi se încordează corpul. E o căldură în mine. Îmi vine să plâng și nu pot. Respir greu. Îmi bate inima foarte tare... mi-e frică îngrozitor.
IUBITUL: Mă duc la farmacie.
FIICA: Stai.
IUBITUL: Lucrezi toată ziua, normal că ți-e rău.
FIICA: Mi-e foarte greu capul. Mă doare... toată partea dreaptă (respiră din ce în ce mai repede) Am... am... luat trei pastile aseară. Nu mă mai puteam calma,
nu-nțelegi nimic. Ești degeaba aici. Te urăsc enorm.
3. În bucătărie, ora locală: 14:56
TATA: Eu nu mi-am luat nimic.

V-am dat vouă tot.

MAMA: Uiți că și eu am un serviciu, că mă ocup de casă, de copil. A avut nevoie de haine, de rechizite, bani de meditații. De unde?
TATA: Toți banii i-am băgat în curu’ ei.
CORUL: Anunț de interes public. Din 2021, rata angajării în străinătate a crescut pentru români. Acum, angajările se fac și în cuplu. Interviul se realizează
împreună. Șanse mai mari de a obține jobul mult visat peste hotare! Nu ratați!
MAMA: Am o vârstă și eu.
TATA: La pensie aș veni aici. Îmi deschid un pub, ceva micuț...
CORUL: Românii plecați peste hotare dau sfaturi românilor care acum vor să plece în străinătate. FERIȚI-VĂ DE ROMÂNI.
MAMA: Nu-i degeaba.
TATA: Aștept să-mi ia fii-mea casă când oi avea... cât oi avea.
MAMA: Nu-i obligația ei.
Îți încălzesc sarmale?
TATA: Da.
MAMA: La un moment dat, o să stăm împreună.
TATA: Dă-mi și smântână.
MAMA: Uite.
TATA: Mă dor oasele, bă, nu mai pot nici eu.
MAMA: Hai să-ți faci niște analize.
TATA: Lasă-le dracu.
CORUL: Migrația românilor, precum și efectele sale au devenit un fenomen social interesant. Analizabil în literatură, cinematografie, teatru, muzică, respectiv
în... BUCĂTĂRIE.
TATA: Cât am muncit la ăla, pe 800 și ceva de euro, abia-mi plăteam chiria și mâncarea. M-am mutat cu amicu’ ăsta a meu, am împărțit un pat, dormeam ca
sarmaua asta.
MAMA: Nici mie nu mi-a fost ușor aici.
TATA: Vezi că ai un păianjen în păr.
CORUL: 22 de ani mai devreme: Ai plecat și din CU-RI-O-ZI-TATE.
TATA: Stai că-l iau.
MAMA: De ce stăm așa?
SCENA PATRU: LOVE BATTLE; Corul intră, se așază în linie, fiecare cu mâinile la spate, încep să își miște picioarele, imitând foarte vag pași specifici
dansului irlandez
Din spațiul 1 (IUBITUL): Nu înțeleg ce vrei de la mine, mi se pare că am fost doar... nu știu...prieteni. Uite cum înțeleg eu o relație: vrei să călătorim, călătorim,
vrei să mănânci la KFC, mâncăm la KFC... Poate nu am făcut eu ceva bine.
CORUL: Eiii, da ce te-a apucat, golanule?
Din spațiul 2 (FIICA): Așa ți se pare? Săruturi, atingeri, corpurile noastre... înseamnă să fim numa’ prieteni? Pielea ta...
periuțele de dinți una lângă alta

în timp ce tu îți razi barba și eu mă dau cu rimel

în timp ce tu te îmbraci în cămașă,
iar eu îmi pun sutienul
de ce începem iar?
IUBITUL: Poate îți creez repulsie... Uneori, mi se pare că sunt dezgustător.
Din spațiul 3 (TATA): O să fii împreună cu un băiat și o să vrea să te-atingă, ce-o să-i zici, că astea-s „locuri nepermise”?
FIICA: Am nevoie de mult timp, luni, poate chiar ani, în care să-mi dezvolt încrederea... Abia ne cunoaștem de nici un an... E și o chestie care ține de corpul meu,
nu are legătura cu relaționarea, ci cu corpul meu.
IUBITUL: Eu nu văd așa iubirea. Ori e ori nu e și gata! Vrei să iubești sau nu vrei!
FIICA: Întotdeauna când îți spun că ceva nu e ok sau că nu mă simt bine, te învinovățești, nu ai răbdare... Știi ceva? Eu nu mă mai justific în fața nimănui, vrei să
mă înțelegi, bine, nu vrei, super ok.
CORUL: Băiatuuuu’, cam are dreptate gagica asta.
TATA: AI GAGIU?
IUBITUL: Vreau să știi că, și dacă nu vei fi cu mine, poate vei fi cu altcineva și sigur vrei fi cu altcineva la un moment dat, dar ține minte asta: într-o relație, să îți
dedici timpul celuilalt e fundamental, iar tu nu faci niciun efort pentru asta.
CORUL: Acuma o dai pe sfaturi. Profu’ de dragoste, te pomeni, nu?
FIICA: Eu vreau să fiu împreună cu tine. De ce-mi spui lucrurile astea?
TATA: Ascultă la mine: niciodată, da’ niciodată nu te duci după vreunu’, el tre să vină la tine! Nu contează! Orice ar fi, TU ca fată nu te duci, el tre’ să vină, să îți
demonstreze, să te C Â ȘȘȘȘ T I G E, nu există!!! Ai înțeles???
IUBITUL (foarte nonșalant): Nu știu, poate îți dorești să fii cu altcineva.
FIICA: Wtf... Eu îmi doresc să rămânem împreună, am plănuit să mergem câteva zile în Budapesta, voiam să... să stăm amândoi, să vedem cum ne simțim unul
lângă altul... Am luat bilete, era, era... o surpriză.
CORUL: Tu, da’ chiar ți-ai dat interesul... HAI ȘI NOI CU EI, GAȘCĂ!
IUBITUL: Da, bine, poți să mergi cu vreo prietenă...
TATA: AI GAGIU? Hai, mă, nu-ți găsești și tu pe careva? Să ieșiți la un vin, la un cocktail? Unu’ care să te țină de mână? Muncești mult și mă îngrijorează și pe
mine ca tată că n-ai gagiu la douăjde de ani...
FIICA: Am plătit tot... Doamne, ești... Tu știi cât mi-am dorit asta? Îți bați joc de mine.
IUBITUL: Tot timpul unu’ iubește mai puțin și unu’ mai mult, asta e, m-am obișnuit. Vrăjeală e asta cu stilurile de atașament, vrăjeală cu surprizele, ce tot o dăm
din colț în colț. Iubirea nu se poate regla și punct.
CORUL: Zise domnul-victimă, cel-ce-iubește enorm, dar nu e iubit, of, of, of. Stuchi-l-ar mâțele, de bun ce îi. Da-ți strică o vacanță cu fata asta, ÎȚI STRICĂ?
FIICA: Tu habar n-ai ce-i aia iubire. Ai avut până acu’ patru relații, c-aveai NEVOIE de cineva lângă tine, te-ai futut, ai iubit, ai trăit și după gata, s-a rupt lanțu’
de iubire, nu??? Și acum îmi zici că IUBIREA NU SE REGLEAZĂ. Sigur, adolescenți până la capăt, nu? Frenchcinema, te pomeni! Frumos, elegant, pe băncuță,
el se apropie de ea în timp ce vorbesc vreo chestie hiperserioasă, ea se lasă în voia chestiunii hiperserioase, el se apropie de ea, ea se uită în depărtare, pierdută,
absorbită, el o privește, se întinde și mai mult, ea se topește în brațele lui, el o sărută ușor agresiv și rămân așa, sub clar de lună, câteva minute, apoi o viață
întreagă sărutându-se... La grande bellezza, nu? Degeaba citim atâta, jur. Vorba aia: unde-i multă inteligență, e și multă prostie. (se calmează) Mă doare stomacul.
Te rog

Uită
Uită
Uită
(scurtă pauză)
FIICA: Deci arunc biletele alea.

IUBITUL: Nu știu... Poate mergi cu altcineva...
De ce nu m-ai întrebat înainte?
FIICA: Cum adică? Cum să merg cu altcineva... cum să știi dinainte... Te gândești la ce spui? Mi-e teamă de tine.
TATĂL: Da gagiu nu-nseamnă să stea toată ziua după tine, să te frece la cap, of, nu înțelegi. O luați ușor.
IUBITUL: Hai să ne mutăm împreună.
FIICA: Mi-e teamă.
Te rog să te gândești la asta.
Te rog să te gândești la asta.
IUBITUL: Și tu să te gândești la ce ți-am zis.
Și tu.
(toți încremenesc)
FIICA: Ieri, spre apus

o egretă era la marginea trotuarului
ușor ploios afară,
un bărbat-căutător îi dă drumul buldogului său,
însă egreta
pe care-o aud usturător
tocmai și-a pierdut o aripă,
fiindcă n-are-ncotro,
pe când
eu am avut, fiindcă am ocolit, m-am asigurat, mi-am încordat corpul și am reușit.
Bunica e o ficțiune a vieții mele,
mă gândesc așa la ea.
Ce ar fi făcut ea acum în preajma gării,
firavă și dependentă de mama?
Îngenunchind în fața puterii am visat-o
împinsă

hrănită cu ceai și pâine

minusculă
transparentă
îi zăresc venele albastre-purpurii, puținul păr pe cap,
pielea de pe brațe încrețită, curgând din mâna de care m-am atârnat.
am vrut în brațe și EA a zis
CORUL: Ci vrei? Nu vezi cî nu pot sî ti iau?
FIICA: Și i-am mai spus
CORUL: Vrei să ne jucăm?
FIICA: Iar ea a zis
CORUL: Da nu te joci distul afarî, că numa’ asta faci tătă zîua, obraznico!
FIICA: Și am rugat-o iar
CORUL: Treci și mănâncî. Nu ți-am încălzit borșu aista digeaba. Acuma ci faci? Exact acu’ te-o apucat pișarea ochilor?
FIICA: Exact așa... frica... masculinitatea proteică... sau feminitatea... pe care... exact așa... critica psihanalitică... da... numa’ bine ar diagnostica-o...da... exact
așa.... hei, mă mai auzi? Te-ai mai gândit? Mergem împreună la Budapesta?
(scurtă pauză)
FIICA: Dar nu e vina tatălui meu. Tatăl meu muncește mult. Datorită lui trăim acum, datorită lui am terminat școala, datorită lui nu trăim doar din salariul mamei,
datorită lui ne-am permis să renovăm apartamentul în plină criză economică, datorită lui am vizitat o altă țară decât România, datorită lui am putut să fac meditații,
datorită lui n-am murit de foame, datorită lui am respins toți băieții din viața mea, datorită lui am început să scriu poezie, și proză tot datorită lui, și dramaturgie tot
datorită lui.
Datorită lui mă gândesc la familia reunită când voi avea salariul meu, datorită lui nu beau niciodată alcool, datorită lui nu port fuste scurte, scurte, datorită lui am
note foarte bune la școală, datorită lui sunt șefa clasei, datorită lui am ajuns o fată bună. Datorită lui am plătit tot să merg la Budapesta cu dragostea mea,
patru fără un sfert
ce faci tu acum
prin locurile în care te mai afli
a zis Virgil Mazilescu.
SCENA CINCI: configurarea rigidă a spațiilor
PARTEA ÎNTÂI
Despre mame
FIICA: Nu am spațiu. Dar am obsesia asta, să-mi cumpăr un apartament, să am casa mea, să stau pe podea și să văd tavanul, să știu că există casa asta, că e sigură
și e în regulă să fiu singură.

CORUL: Păi du-te, ia o rachetă, pac-pac, ajungi în spațiu, 2 miliarde de euro cursa, numa’ dus, că-ntors nu mai vrei, scapi mai ieftin. Și gata.
FIICA: Lui tata nu i-am spus niciodată că îl iubesc. Așa cu cuvintele astea două, vorba aia, (răstit) cele două cuvinte: TE IU BESC T E I U B E S C
PE CINE DRACU IUBESC
MAMA: Mama mea nu mi-a zis niciodată că mă iubește.
TATA: Păi să stea în piz......... în casa aia să stea acolo, să facă borș cu ea, că doar m-a dezmoștenit, nu? M-a dat afară din casă!!! Maică-mea, da, m-a dat afară din
casă. Du-te puiule, zboarăăă. Ce treabă mai am eu? Mă mai duc la înmormântare când o fi și ceao. Ura și la gară.
FIICA: Bunica mea nu știe exact ce s-a întâmplat cu mama ei. A murit când era ea mică. Ei erau opt copii, primii patru au murit pe la 50-60 de ani. Toți de cancer.
Fiecare la câte un organ. Crede că și mama ei a avut cancer. Tatăl ei s-a recăsătorit cu o femeie. Dar bunica nu știe cine era mama ei vitregă.
MAMA (privește fix într-un punct și e serioasă / stă cu spatele la ceilalți): Taică-miu a fost un nemernic, îi pusese la gât cuțitul maică-mii, eu plângeam să nu mă
lase acolo și maică-mea și...
FIICA: Mamei i-am zis te iubesc o perioadă lungă de timp când eram în grădiniță și clasele primare. Îi ziceam așa, mereu, ca și cum era o chestie de salut, ce faci.
Și mama zâmbea și îmi zicea că mă iubește și ea și eu făceam jocul ăla DA NU-I AȘA CĂ PE MINE MĂ IUBEȘTI CEL MAI MULT, NU-I AȘA?????? NU O
IUBEȘTI CEL MAI MULT NICI PE BUNICA NICI PE TATI, NU??? Și mama îmi zicea că normal, mă iubește pe mine cel mai mult, e evident, e clar, e sincer.
TATA (cu patos): Știi că eu pe voi vă iubesc cel mai mult, vă iubesc de mor, distrus sunt după tine și după maică-ta!!!
FIICA (rece): Iubitului meu nu pot să îi spun că îl iubesc. Pot doar să îi scriu asta. Dar și atunci o fac voalat, mă dau așa că glumesc, că alea, alea și bag o chestie
de asta de dragoste și hopaaa...
MAMA: Nu prea iubesc nimic în general, așa, intens, să nu mai pot. Mă ocup de familie, asta-i cel mai important. Am crescut un copil. Am rezultate. Sunt
mândră.
FIICA: Prin școală, le-am zis că iubesc mult literatura. Mă rog, româna era pe-atunci.
MAMA: Nu prea știi să faci distincții. Una e să-ți placă, alta e să iubești. Ca-ntr-o relație.
FIICA: Eu nu-mi văd viața fără literatură. E ceva existențial la mijloc.
MAMA: O fi, dar... în fine. Maică-mea a fost foarte rece cu mine, de aia am vrut să am o relație apropiată cu fii-mea, să ne îmbrățișăm, să o pup. Mi se pare
normal să dormi cu copilul tău în pat, să se simtă conexiunea dintre voi. Nu înțeleg de unde ai înclinația asta spre... nu știu cum să-i zic... tristețe.
TATA (insistent, iscoditor): Da’ de ce nu porți și tu fuste scurte? Că ți-e rușine, nu?
FIICA: Am citit o carte despre un tip bibliotecar. Fusese în depresie, încerca să-și restabilească conexiunile cu cei dragi și... Mai e despre singura apropiere. E
mișto. Poate o citiți.
MAMA: M-a întrebat vecinu’ de la parter de ce te îmbraci mereu în negru... A crezut c-o murit cineva de la noi.
FIICA: Aș vrea să fiu la fel de apropiată de dispariția celorlalți precum sunt de a mea.
Bunică-mea m-a îmbrățișat o singură dată. Când am luat note mari la examen într-a opta.
Una e să fii mândru, alta e să iubești. Voi continua să le fac simultan.
TATA: Te iubesc, pa, te pup!
FIICA (foarte categoric): Ea s-a născut în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. M-a crescut cum a fost și ea crescută. (rostește lent, rotunjit) T o u t s i m p l
e m e n t.
CORUL (toți actorii): Ia, gata, trecem la alt set de traume și efecte.

FIICA: E seară și pe bunica a luat-o salvarea. Mama a plecat cu ea. Sunt aici, singură, în spațiul ăsta în care plutesc toate conversațiile noastre. E tot timpul un gol
între noi.
CORUL (toți): Sari.
PARTEA A DOUA
Bani, apoi sex. Niciodată invers.
Incantație lirică pe voci: fiica în mijloc, înconjurată de toți ceilalți care formează Corul. Fiecare, alternativ, rostește câte un rând.
banii care pe mine mă fac neîngrijorată și pe tine

te fac mândru,
banii care au fost cu noi dintotdeauna și îi iubim sans respect.
Îi simțim tout proche de fiecare dată când avem o conversație telefonică și exuberantă
când avem, avem un sentiment regretabil și-l dăm sub preș
Când configurația mea de tânără
depinde de efortul pe care TU îl depui și de care ne bucurăm cu toții,
căci din zare se arată banii,
în zare trepidează și vestesc
plouă,
iar băieții cu gunoiul tot mai des pe sub geamuri

aș vrea să-l cunosc pe careva, să văd ce traiectorie l-a adus aici
dacă se va bruia vreodată distanța dintre noi
atunci am putea să pretindem onestitate,
să ne gândim puțin și-atunci când aberant se sparge sacul
și toate se scurg pe lângă pubelă
uite
ce furie fertilă
în sânul conștiinței inutilă
ca o viespe curioasă în fața plasei mele de geam
pe care-am dat bani de la tine
și nu m-a ținut de câți am dat și pe niciunul nu ne doare prea tare chestia asta
(împreună)
și pe niciunul nu ne doare prea tare chestia asta.
pe niciunul nu ne doare prea tare chestia asta.
pe niciunul nu ne doare prea tare chestia asta.

(scurtă pauză; fiica încearcă să remonteze o plasă de geam căzută)
CORUL: Te doareeeee, te doareeee, hai că știm!

Fii sinceră cu tine, fata mea, promitem să mai tăcem și noi!
Don’t be afraid, don’t be ashamed of anything, my lady!
MAMA: Dă c-o pun eu la loc, lasă, că nu le ai cu de astea. (începe să remonteze plasa)
FIICA: Păi mereu ai vrut să le faci pe toate.
MAMA: Și nu ți se pare normal? Nu a trebuit să mă descurc singură? Să ne descurcăm?
FIICA: Ba da.
(fiica încearcă să o ajute cu plasa)
MAMA: Lasă-mă, nu vezi că n-am loc nici eu?

FIICA: Am vrut să te ajut. Niciodată nu vrei, MAMA!
MAMA (calm): De ce țipi la mine?
(scurtă pauză)
FIICA: Când ai făcut sex prima oară?

CORUL: Aplauze!
MAMA: Cu taică-tu, evident.
FIICA: De ce te enervezi? Voiam să zic ce vârstă aveai...
MAMA: Nu mai știu. Oricum, lucram deja, aveam salariul meu.
FIICA: Și înainte n-ai vrut că... n-ai vrut sau că n-aveai salariul tău?
MAMA: Nici nu prea voiam. Cunoscusem un tip prin liceu. Avea mașină deja, era printre puținii care aveau pe vremea lui Ceaușescu. Abia ce luase carnetul.
Eram în a 12-a și ne-am dus până-n Timișoara. A condus el tot drumul. Și s-a plâns continuu, era mămos, voia să i se sufle în coarne permanent, maică-sa murise
când era el mic. Avea nevoie de cineva care să aibă grijă de el. Doar nu puteam să fiu mă-sa. L-am înțeles, normal, am discutat cu el, am încercat să-l ajut cât
puteam și eu la șapteșpe ani. Era simpatic, frumușel. Mă plăcea mult. Și-a dorit să fim împreună de prin clasa a 10-a, da’ i-am dat cu flit pân’ la urmă. Voia să
facem sex, să aibă și el experiența asta. Eu nu-mi doream atunci, nu îmi oferea încredere nicicum. Nu terminasem școala, nu-ncepusem să lucrez. Abia din
următorul an, după bacalaureat, m-am angajat. Din primul salariu mi-am luat o geantă (râde). Și o canapea în casă, sufrageria nu era mobilată atunci, aveam numai
dormitorul făcut cât de cât.
FIICA: Și cu tata cum a fost?
MAMA: Păi aici lucram amândoi, eu în spital, la maternitate, el era instalator. Fiecare avea salariul lui. Casa lui. Masa lui. Chiar dacă eram tineri. Și a venit firesc
toată treaba. Cu el era altceva, îmi oferea siguranță, nu ca ălălalt care-mi spunea una două că vai, ce chinuit îi el, ce viață de rahat are. Când amândoi au o anumită
stabilitate, au banii lor, lucrurile merg diferit/

FIICA: Și dacă niciunul nu are... bani?

MAMA: Ei, aici trebuie să-și construiască amândoi cariera, viața, fiecare pe cont propriu, că doar nu poți să-l ții tu pe el și nici el pe tine, nu merge-așa. Prieteni,
prieteni, da brânza-i pe bani.
FIICA: Dar durează până să ai job... Plus că cine își permite să cumpere un apartament acuma, pana mea/
MAMA: Aici ai dreptate, dar tot tre’ să fiți pe-aceeași lungime de undă. La început, fiecare cu ale lui. (scurtă pauză) Da de ce mă-ntrebi?
FIICA: Am vrea să ne mutăm împreună de la anul sau/
MAMA: Tu cu el??? Cum să vă mutați? Nu se poate... Aaa, deci de asta voiai să știi când și cum cu sexul, nu?
FIICA: Nu, voiam să știu experiența ta!
MAMA: Cu taică-tu ai vorbit?
FIICA: Nu, dar mă gândeam să-l întrebi tu...
MAMA: Eu nu-l întreb nimic.
FIICA: Te rog...
MAMA: Nici nu-l iubești pe ăsta. Nici nu știți ce e aia dragoste. El ce vrea să facă?
FIICA: Cum adică?
MAMA: Se angajează?
FIICA: Păi depinde ce-o să fie după facultate, poate merge la un masterat... Și eu o să merg... Sper să avem bursă.
MAMA: Deci nu, e exclus să vă mutați împreună. Sigur nici tacă-tu nu-i de-acord.
FIICA: Cele cinci trepte ale fetei slash femeii într-o relație. A se urma cu sfințenie, altfel veți deveni niște OBRĂZNICĂTURI.
(le rostește robotic)
Unu roman: Afecțiunea sexuală depinde de bani. Dacă tu n-ai finanțe, nu te culci cu el. Dacă el n-are finanțe, tot nu te culci cu el. Dacă n-aveți niciunul... NASOL.
Doi roman: Dezvoltarea dragostei controlat, ca-n laborator. Țineți minte: nu-i vorba de niciun copil, ci de noțiune, de acest lucru absolut abstract, existent și
imediat inexistent. Love is in the air.
Trei roman: Te obișnuiești cu acest reglaj. Ți-l asumi, face parte din firea ta. Din familia ta. Din spațiul tău.
Patru roman: Obținerea independenței corpului tău de fată slash femeie depinde da bani. Atâta timp cât eu te întrețin, ești a mea. Voilà.
Cinci roman: Singură și tristă împreună cu banii tăi. Sfârșit.
PARTEA A TREIA
(fiica și mama aflate la distanță; restul personajelor formează Corul; în fundal, un ritm de muzică folclorică irlandeză)
FIICA (mănâncă compulsiv o prăjitură cu lingurița și scuipă în timp ce vorbește): S-a supărat. O iubesc atât de mult. Și i-am spus. Te rog să mă asculți... Te rog
să îmi spui ce să fac. Sunt tânără, uite, mă apăr cu tinerețea mea și îmi dau în cap cu ea. Nu mai face atâta zgomot din nimic. Din nimic. Din nimic.
Tot timpul îi spun că o iubesc.
CORUL: Zi-i și de ce-o iubești atâta! Pentru că îți dai filme că poate o să aibă vreun accident de mașină, poate intră peste ea cineva în casă, poate, poate...
Recunoaște, paranoico! Îmbrățișeaz-o și tu o dată de bună voie și nesilită de nimeni!
MAMA (către fiică, cu atitudine rece, fără să se apropie de ea): Hai, gata, liniștește-te, nu se întâmplă nimic, te iubesc, sunt aici, nu mi se întâmplă nimic rău.
Doar nu eu tre’ să am grijă de voi? Cine să aibă?

CORUL (serios, rece; apoi din ce în ce mai clovnăresc):

Avionul intră în depășire.
Aeronava își micșorează distanța față de cei doi nori între care se află.
Avionul intră într-o depășire periculoasă.
Pilotul calcă pedala și depășește spațiul, iar depășirea este finalizată cu succes. Aplauze. (și mai sarcastic) Mântuiește-ne, Doamne, pe toți cei care am aplaudat la
aterizarea reușită, precum și la aterizarea nereușită.
Și am crezut în spațiul aerat. Mântuiește-ne, Doamne, pe noi, cei care am crezut în spațiul aerat cu margini. Și în faptul că tranziția s-a sfârșit. Și în Iohannis.
UN-DE ES-TE
DOMNU IOHANNIS,
SĂ VINĂ LA PIAȚA VICTORIEIIII!!!!
(pronunțat cu accent pe „A”) EȘTI PRECAUT SAU EȘTI PROST! EȘTI PRECAUT SAU EȘTI PROST!
UNA DIN DOUĂ
UNA DIN DOUĂ
Se aude muzica.
MAMA (face ordine obsesiv, aranjează lucruri continuu, nu se poate opri): Ți-am zis, stricăm prietenia. De ce n-ai răbdare?
FIICA: Până când să am răbdare?
MAMA (continuă să mute obiecte, să șteargă, să lustruiască): Ai impresia că dac-ai terminat facultatea, gata? Ți se urcă la cap? Te pomeni că ești și artistă acu...
CORUL (sarcastic): Guess what? Mama vorbește exact ca mama ei acum patruzeci de ani. Superbe sincronicități, măi frate.
MAMA: M-ai abandonat. Și tu și taică-tu, amândoi.
FIICA: Mama...
MAMA: Nu mai aveți nevoie de mine, vă faceți viețile voastre, fiecare cu spațiul lui, fiecare cu borșul lui, fiecare cu țara lui, cu dorințele lui.
FIICA: Nu vreau să-ți ascund nimic.
CORUL (zeflemitor): Eiii, onesta mamei, draga de ea.
MAMA: Duceți-vă, dacă vreți. Doar nu pot eu să vă opresc, nu?
FIICA: Eu nu plec nicăieri. Stai puțin... de ce ești așa radicală? Deci ești supărată?
(MAMA nu răspunde, continuă să facă ordine și face zgomot din ce în ce mai tare)
FIICA: Nu mai face zgomotul ăsta, oprește-te, haide.

CORUL: Mai tare, mai tare!!!
FIICA: Te rog!
MAMA: Nu mă iubiți niciunul. Eu v-am crescut, eu am stat după fundu’ vostru, eu am ținut casa asta, eu/
FIICA: Mama, eu te iubesc. Îl iubesc și pe iubitul meu, îl iubesc și pe tata. Pot să vă iubesc pe toți, nu înseamnă că fac o ierarhie. (începe să ridice vocea) Nu mai
face zgomot! Nu vreau să țip la tine.

MAMA: Vouă vă e bine așa. Nu aveți nicio datorie. Plecați liniștiți, mă lăsați pe mine cu maică-mea, da nu-i nimic. Mă chinui așa. Ăsta e rolul meu. E bun și ăsta.
Decât nimic...
(face mult zgomot, Corul o acompaniază pe mamă în timp ce fiica încearcă să-și limpezească mintea)
FIICA (prefăcându-se că e copil): Și pe bunica o iubesc, chiar dacă a fost foarte rea cu mine, iar mama nu știe asta. Știu că răutatea ei vine de undeva. Și mama
știe asta.
Este de datoria mea să o înțeleg. E bătrână. E firavă. E din altă generație.
(scurtă pauză, în care zgomotele se aud mai puțin)
Nu i-am spus. Nici nu i-am scris vreodată. Bunică-mii nu pot să-i scriu SMS-uri; nu știe să le citească; știe doar să răspundă la telefon. (ia o bucată de cretă și
încearcă să scrie pe bluza ei) TE IU-BESC. TE IUBESC, BUNICA. (mai încet) Am nevoie de o foaie. (ia o foaie, încearcă să scrie în timp ce silabisește). Te
iu-besc, bu-ni-... NU. Nu merge. Facem altfel. (își dă bluza jos, vrea să-și scrie pe sâni)
Dar nu e necesar.
Nu e necesar.
Nu protestez cu corpul meu.
Nu-mi folosesc corpul.
....................................................................................................................................................................
FIICA: Semăn mult cu tata.

Într-o toamnă, ne plimbam prin orașul în care ne-am născut amândoi. El era puțin mai în față decât mine. Voiam să îl iau de braț, să mergem măcar în același ritm.
Am auzit în spate niște roți scârțâind.
Ne-am întors brusc amândoi. El fuma, a dat fumul afară din plămâni și a zis:
CORUL: Ai de capu’ meu.
FIICA: M-a strâns lângă el. M-a ținut de mână mai mult.
L-am strâns și eu. Ne-am revenit după câteva minute. Ne reglasem distanța.
I-am spus:
CORUL: Traversa cineva aiurea. Iar ăla cred că avea viteză.
(scurtă pauză)
FIICA: Abia aștept să moară.
CORUL: Mai tare, mai tare.
FIICA (rostește mai încet): Abia aștept să moară.
CORUL: HAI, MAI TARE, HAI CĂ POȚI, MAI TARE
FIICA (rostește și mai încet): Abia aștept să moară.
CORUL (imitând pașii de dans irlandez): DĂ AFARĂ TOT!
FIICA (șoptește): Abia aștept să moară.
CORUL (se uită toți la fiică și spun sec în același timp): Na, belea.

SCENA ȘASE: ghilotinarea mamei: Lumină verde, puternică. Atmosferă de mare sălbatică, unde valurile se lovesc de stânci și se aud pescăruși. Ușoară ploaie
/ burniță. Se aud urători de Anul Nou și o voce de bătrână, care comentează o emisiune gen Insula iubirii sau Te vreau lângă mine. În timp ce mama e dusă la
ghilotină, fiica și tatăl au o conversație impulsivă pe marginea aniversării mamei. Tatăl abia ce a venit în România pentru un scurt concediu.
TATA: Păi a fost așa: eu te-am sunat, tu ai zis că te gândești ce să-i luăm și cum să facem, eu am zis că-ți trimit bani fără probleme, da’ n-ai mai zis nimic...
FIICA: Atunci aveam un examen și am zis că facem când vii și tu, nu știam atunci ce să-i luăm...
TATA: Păi da, vezi, deci nu-i vina mea, eu ți-am zis, îți trimit bani oricând, doar știi (pune mâna la inimă), ești fiica mea, A MEA EȘTI, te iubesc enorm, doar
ți-am zis...
FIICA (se abține să nu plângă, se uită în altă parte): Da. Am bani, aveam bani oricum.
Încep niște glitch-uri muzicale pe fundal între o doină de jale românească și niște acorduri de muzică irlandeză.
MAMA (se află pe jos, cu capul pe un scaun și cu brațele atârnându-i; asamblaj similar ghilotinei): Ce faceți? Vă rog să nu vă certați, of...
TATA: Da’ nu ne certăm, doar e fii-mea, ce naiba!
(FIICEI îi vine să plângă)
MAMA (în aceeași poziție): Hai că ne gândim. Doar nu rezolvăm noi tot împreună?
TATA (către fiică): Ai gagiu?
FIICA: N-am, de un’ să-l am?!
TATA (către mamă): Are???
MAMA: N-are, măi, ești culmea, n-are!!
FIICA: Când o să am, o să-ți zic.
TATA: Păi să-mi zici. Dai un telefon și zici: „Tată, am gagiu”, da? Atât. Numa’ să știu.
FIICA: Și, dacă știi, ce?
TATA: Păi... să fiu pregătit, să știu și eu.
CORUL: Domnu’ și domnișoara, vă rugăm, se cam crispează mama!
FIICA: Să fii pregătit pentru ce? Acum nu am voie?
TATA: Ba da, măi, păi eu chiar vreau să ai.
FIICA: Și, dacă n-am, ce? Care-i problema?
TATA: Păi ai 20 și ceva de ani...
FIICA: Așa și?
CORUL: Te cam joci cu taică-tu, fetițo! Se cam scurge ghilotina aia din creierașul tău. Clepsidră-ghilotină, clepsidră-ghilotină, uite-așa, nisipos, frumos.
TATA: Vreau să știu și eu, pe mine nu mă implici niciodată în nimic, uite și acuma, cu maică-ta, nu ne-am sincronizat deloc.
FIICA (foarte brutal): Nu e vina mea. Nici tu n-ai mai zis nimic.

TATA: Păi reluăm: eu te-am sunat, da? Tu ai zis că te gândești și vorbim. Nu m-ai mai sunat.
FIICA (între plâns și urlat): De ce nu m-ai sunat?
TATA: Da’ tu de ce nu mă suni niciodată, să mă întrebi și tu „Ce faci, măi, tată, măi? Ce mai faci tu?”
CORUL: Merge ghemul de la unul la altul, merge lama de la unul la altul, hai, gașcă, să o lăsăm mai jos!
TATA: Doar știi cât te iubesc, doar ești fii-mea și eu vreau să fie bine pentru noi...
FIICA (încet, ca pentru ea): Și eu vreau să fie.
(trage aer în piept serioasă): I-am luat un lănțișor. Și un buchet de trandafiri.
CORUL: Clasic, bijuterie și flori.
FIICA: Știi că atunci când eram foarte mică, avea un lănțișor foarte subțire, îl purta mereu. Eram în duș amândouă, s-a aplecat să mă ia în brațe și, când să mă
ridice, eu am
Am
Am
Am
CORUL: Upsssss.
FIICA (șoptit, tremurând): Nu mama...
Aș vrea să mor înaintea ta. Dacă mori tu, eu o să mă sinucid. Dacă mori tu, eu o să mă sinucid. Și știu și cum. Știu și cum. Știu.
Și am bani.
CORUL: O să fii singură cu părinții tăi bătrâni. N-ai frați, n-ai surori. O să stai lângă ei pe moarte, singură, singurică.
FIICA: Am bani.
CORUL: O să ți se rupă de tot, gagica, când n-ai să te mai poți mișca de durere. Cine-o să te mai îmbrățișeze când vrei tu. NUMAI când vrei tu. Când vrei.
FIICA: Am banii mei.
CORUL: Poate-o să moară simultan. Asta-i varianta mai bună.
Daaaaar... poate-o să moară la distanță de câțiva ani!
Sau de câteva săptămâni! HEHEE
FIICA: Nu-i nevoie de banii tăi. De ce sunt instrumentul banilor tăi? De ce banii tăi sunt instrumentul tău afectiv? De ce banii tăi sunt instrumentul afectiv în
relația cu iubitul meu?
SCENA ȘAPTE: o discuție cvasisinceră în cuplu
IUBITUL: Era o bufniță pe creanga aia.

FIICA: Aș vrea s-o văd.
IUBITUL: Uită-te după degetul meu.
Vezi?
FIICA: Nu... aaa, ba da, zici că-i un cocon în umbră. Ca și cum s-ar putea să iasă ceva de-acolo.
IUBITUL: Ce facem acum?
Supravegheați de bufniță, în drum.

FIICA: Am vorbit cu o fostă colegă aseară. Eram destul de bune prietene în liceu. Avea o timiditate ciudată în ea, dar mă și enerva mult.
IUBITUL: Ce? Timiditatea ei?
FIICA: Nu neapărat. Era foarte vulnerabilă și nu putea acționa nicicum, deși mi se părea extrem de conștientă de sine. Țineam mult la ea. Încercam să-i dau curaj.
Mi-am dat seama că e același tip de tandrețe și între noi doi.
O tandrețe care plutește și e multă tensiune.
IUBITUL: Dar de ce-ai schimbat a iubi cu a ține la cineva? E o diferență.
FIICA: Poftim?
Uite, s-a dus pe acoperiș.
CORUL: Măi, fetiță, da’ tot pe filosofii o dai? Hai că știm că-ți place relația la distanță, pe whatsapp. Binecuvântată fie generația digitală, cu alaiul ei de
emoticoane și miștocăreală. Hai că știm că și lui îi place pe discurs din ăla luuung, trimis după vreo 20 de minute de tastat, de zici că vă dați doctoratul în
conversații.
IUBITUL: Poate ești bisexuală. Sau demisexuală.
FIICA: Nu sunt. Îmi place mult combinația dintre deschiderea asta umană, care nu așteaptă nimic în schimb, și grija unei prezențe masculine. Nu ne-am îmbrățișat
niciodată. Eu și colega mea zic. Dar simțeam că trebuie să fim una lângă cealaltă. Așa am simțit și cu tine, însă mult mai profund. Nu înțeleg de ce ne tot
îndepărtăm unul de celălalt.
IUBITUL: Ne plac tensiunile astea. Mă înfioară faptul că nu putem crea conexiuni de lungă durată.
FIICA: La un moment dat, am purtat pe piele un aparat cu niște ventuze, care îmi monitorizau ritmul cardiac și ora la care se petreceau schimbările bruște. Sau la
care creștea viteza bătăilor. L-am ținut 24 de ore. În ziua aia, am interacționat cu mulți oameni. Pe unii i-am și îmbrățișat. Mă uitam la ceas mereu după ce ieșeam
din strânsoarea corpurilor. Când mi-au scos ventuzele, am analizat desfășurătorul. La orele de îmbrățișare, inima aproape exploda. Avea un ritm prea mare, se
sufoca.
IUBITUL: Nu poți să stai lipită de mine prea mult. Am observat asta. Te retragi repede.
E tot timpul prea multă liniște între noi.
CORUL: Și pe whatsapp vorbiți de scoatem șaișpe desfășurătoare.
FIICA: E ca atunci când înghiți zaț la ultimele guri de cafea...
Să nu înțelegi greșit. Senzația aia e foarte ascuțită. Resimt cum se strecoară zațul pe gât, după ce îl mestec puțin și îmi place. Tu nu faci asta?
IUBITUL: Nu, dacă e, îl înghit direct. Doar nu mănânc zaț.
FIICA: Ești rău.
IUBITUL: Nu sunt.
CORUL (a cappella): AAAAAAAAAAAA A FAR L’AMORE COMINCIA TU, AAAAAAAAAAA, A FAR L’AMORE COMINCIA TU, AAAAAAAAAAA, A FAR
L’AMORE COMINCIA TU APĂI DUPĂ TINE NU MAI INIȚIEZI NICIODATĂ NICA.
HAI, GAȘCĂ: AAAAAAAAAAA A FAR L’AMORE COMINCIA TU, AAAAAAAAAAA
FIICA: Când mă îmbrățișezi strâns, am senzația că vrei să mă sufoci și încep să mă încălzesc, să respir foarte repede. Aș vrea să te privesc mai mult.
IUBITUL: Doamne ferește, cum să te omor? Trebuie să înțelegi că nici nu pot gândi chestia asta.... să-ți fac vreun rău. Privește-mă. Haide.
FIICA: Îhî.
IUBITUL: Acuma te-ai supărat.
FIICA: Nu, nu m-am supărat.

IUBITUL: Uită-te la mine.

FIICA: Nu pot să creez contact vizual.
IUBITUL: De ce?
FIICA: Mă uit la tine când nici nu-ți dai seama.
IUBITUL: Las că știu io, te uiți când eu mă uit în altă parte.
FIICA: Îmi ștergi ochelarii, te rog?
(El ia ochelarii, îi șterge, ea îl privește foarte atent)
IUBITUL: Nu ți-i mai dau. Văd că mă privești.

FIICA: Uită-te acolo, la tomberonul ăla. Atârnă o bluză de gura lui.
Eu o să mă uit la blocul din partea asta. La geamul cu lumina aprinsă.
IUBITUL: Mda, eram sigur.
FIICA: De ce?
IUBITUL: Că faci iar jocul ăsta să ne spunem lucruri.
FIICA: Ar trebui să stăm mai mult timp împreună. Să ne acceptăm corpurile și vocile.
IUBITUL (agresiv): Păi și io nu vreau?
FIICA: Ție ți se pare așa o joacă...? E o chestie de acuma ne construim relația, după nu mai, că stai, că s-a mișcat un cui și te superi. Acuma-i iubirea, acuma nu
mai e. Dacă sex nu e, nimic nu e. Ce ți-e și cu iubirea asta, nu? O jucărea, o tinichea, un complet meșteșug de tâmpenie...
IUBITUL: O singură dată dacă mă mai iei cu din astea... ne despărțim!
FIICA: Păi vezi? Imediat te superi și gata, ne despărțim.
IUBITUL: Pentru că tu îmi dai starea asta.
FIICA: Desigur... eu...
IUBITUL: Păi zi-mi ce nevoi ai. Na, să o luăm așa. Lasă-mă cu privitul. Nu funcționează nimic în relația asta.
FIICA: Adică facem troc? Fiecare cu ale lui, nu?
CORUL: Hai, gagica, zi, nu te mai uita după geamuri aprinse și cucuvele.
FIICA: Ești foarte agresiv. Mereu. Nu-mi spui nicio secundă că e în regulă dacă stăm chiar și așa... pe banca asta... De ce nu e ok, dacă am nevoie de câteva ore
singură, eu cu mine? Vrei iubire, pentru că ai nevoie de iubire și punct. Tata îmi trimite bani, pentru că are nevoie să se simtă împlinit, că are grijă cumva de fii-să
și că n-a abandonat-o. În rest, fiecare cu spațiul său. Bunică-mea m-a crescut, pentru că sunt fata fiicei ei. De aia. Nu pentru că și-ar fi dorit sau pentru că m-ar fi
iubit. Pentru că avea nevoie să știe că face o faptă nobilă...
În rest, toată lumea e fericită. Atâta timp cât se află în spațiul ei.
Dragostea depinde de flexibilitatea marginilor.
IUBITUL: Păi eu te las singură când vrei.
FIICA: Dar te superi...
IUBITUL: Poate ar trebui să nu mai vorbim așa mult despre iubire.
Dar să știi că... ăăăăăă..... am nevoie să-mi spui că mă iubești.

(scurtă pauză)
IUBITUL: Mama ta mă place?
FIICA: Da, de ce întrebi?
IUBITUL: Păi na, e important pentru mine...
FIICA: Da, e mai sceptică, așa e ea de obicei, dar da, chiar da.
IUBITUL: Și tatăl tău?
FIICA: Ce e cu el?
IUBITUL: El mă place, ce zice de mine?
FIICA: E plecat. Nu știe. Vorbim foarte rar.
CORUL (cântând): AIIIII GAGIUUUUU, AILEUUU, AAAAAIIII GAAAAAGIIIIIUUUUUU. AI GAGIU, MVAILEU, AI GAGIU, AI GAGIU.
AAAAAIIIIIIIIIIII GAAAAAGAAAAAGIUUUUU, AI GAGIU AI GAGIU.
SCENA OPT: Tata și fiica afară, într-un spațiu similar unei terase, dar fără oameni sau zgomote în jur; doar ploaia.
PARTEA ÎNTÂI
FIICA: De ce n-ai mai făcut nimic să ne iei cu tine? Eu aș fi vrut. Cred că puteam să formăm o familie acolo. Amândoi știați engleză, eu o învățam la școală, nu
era o problemă.
TATA: Păi am tot sperat că mă întorc în România, am zis că stau câțiva ani, strâng niște bani și vin acasă, facem un business de familie și...
FIICA: Știi că eu nu îți reproșez nimic, dar de ce nu ne-ai luat pur și simplu? N-a vrut mama sau ce? Niciodată nu mi-ați spus lucrurile astea. Vorbim atât de rar la
telefon și vorbim chestii absolut banale, chestii pe care le vorbesc oamenii care stau zi de zi împreună, în același loc. Noi ne auzim o dată la două-trei luni.
TATA: Tu de ce nu mă suni? Doar știi că eu sunt mereu disponibil, 24 din 7. Nu ți-am zis? Acuma nu mă mai repet.
FIICA: Tata, tu mă suni, ca să mă întrebi dacă am gagiu... Dar altceva nu vorbim. Nu-mi spui niciodată ce faci...ce mai faci...
TATA: Dar sunt mândru de tine și dacă nu ai. Numa’ să nu-mi vii cu vreun negru sau cu vreo fată... na, eu știu, poate ești gay... intru la bănuieli de-acuma.
FIICA: ....
TATA: Voiam să o iau pe maică-ta cu mine prin 2007-2008, da’ a venit criza... Nu mai aveam nici eu job, a trebuit să fac cumva. În fine, am vrut s-o iau, da’ a zis
că nu te poate lăsa singură, că-i de datoria ei să aibă grijă de tine, doar și-a dorit un copil. Am zis bine, ok. Dar, dacă munceam amândoi cot la cot pe euro, acuma
aveam de-o casă mișto în Dublin sau în România, na, și aici se putea... Își lua și ea cetățenia, era altceva, așa, numa’ unu să muncească?
FIICA: Dar tu ai vrut să pleci.
TATA: Păi ce să fi făcut aici? Electrician să fiu? Mecanic? Pe doi lei? Futere.
FIICA: Deci voiai să o iei doar pe mama și pe mine să mă lași singură, nu?
TATA: Nuuu, stai, nu, voiam/
FIICA: Începe să plouă...
TATA: Trece, e de vară... (revine la subiect) voiam să zic, ăăăă, că mă gândeam să te luăm și pe tine după ce terminai școala primară. Maică-ta nu voia să te dea la
școală în Irlanda cu toți emigranții, a zis că-i mai bine s-o faci în România, că-i mai multă disciplină... mă rog.... știa ea o învățătoare bună, te-a înscris acolo și-am
zis ok. N-aveam bani oricum de școală privată în Dublin...

FIICA: De ce nu i-ai spus atunci că ți s-ar părea o idee bună să mă luați și pe mine în 2007, chiar și așa, cu școala...
TATA: Păi ți-am zis, începuse criza, nu înțelegi?
FIICA: Și criza nu s-a terminat vreo cinșpe ani, nu?
TATA: Da’ cu ce bani să vă iau acolo? N-aveam bani nici să vin acasă. Unde să dormim toți trei? Ce să mâncăm? Nu mai bine vă trimiteam niște euro și aici vă
descurcați mai bine, chit că erau și ăia puțini.
FIICA: Îmi pare rău.
TATA: Știu, și eu aș fi vrut... multe...
FIICA: Noi nici măcar nu știm unde locuiești acolo.
(Începe să plouă mai tare)
FIICA: Hai să rămânem aici.

TATA: Da’ cam plouă/
FIICA: Nu contează, vreau să rămânem aici. Vreau să îți spun ceva.
TATA: Zi-mi, hai. Măi, eu știu că n-am luat decizii foarte bune, da chiar am vrut să vă fie vouă bine. Și eu și maică-ta am vrut să-ți oferim tot ce-i mai bun, să ai
haine, mâncare, tot ce-ți trebuie. Acuma că eu am mai umblat așa brambura, na, asta e, îs bărbat, mai fac și eu greșeli. Da’ am vrut să vă fie vouă bine. Ai vrut
pălărie, ți-am luat pălărie din aia de care-ai vrut.
FIICA: Eu nu am vrut nicio pălărie...
TATA: Cum, mă, da’ doar maică-ta mi-a zis că vrei!
FIICA: Păi, vezi, mama ți-a zis... De ce tot îmi reproșezi lucruri?
TATA: Da nu-ți reproșez nimic, stai... păi eu am înțeles că vrei pălărie și/
FIICA: Am văzut la o tipă pe stradă un model fain. I-am arătat-o mamei, i-am zis pur și simplu că-mi place și ea ți-o fi zis să-mi iei una, să fie o surpriză. Dar nu
am cerut eu și nici nu mă gândeam să-mi luați una...
TATA: Ah, păi na, am înțeles greșit. Oricum, ți-am căutat o grămadă pălăria.
FIICA: Mulțumesc.
Chiar îți mulțumesc.
TATA: Ei, na, doar îs taică-tu. Eu n-am vrut să te las niciodată, îți dai seama. Cum să te abandonez?
FIICA: Spuneai foarte des asta. De câte ori veneai acasă.
TATA: Mi-ai spus la un moment dat că pleci tu și gata, ne lași singuri pe-amândoi. Am zis că gata, a crescut fetița noastră.
FIICA: Ăsta era testul tău?
TATA: Nu, măi, am glumit, of. Făceam și eu glume, na, eram simpatic, voiam și eu să mă joc cu tine.
FIICA: Ție nu ți-a fost dor de noi tot timpul ăsta?
TATA: Ba da, normal.
(FIICA ascultă, îl privește atentă)

Ploaia e lină, dar se aude din ce în ce mai tare. La un moment dat, Corul intervine.

TATA: Cred că în doi-trei ani mă întorc în România.

FIICA: Eu nu știu ce-o să fac...
TATA (ca și cum nu ascultă ce spune fiica): Mi-aș dori și eu să-mi iau o casă în Spania. Sunt destul de ieftine. Ne mutăm toți acolo. Ce zici?
FIICA: Am început să ies cu un băiat.
TATA (devine foarte serios): AI GAGIU!!! Asta voiai să-mi zici??? Varsă tot, hai.
FIICA: Nu doar asta. Termină.
TATA: Da ce? Dacă-i bulangiu, îi rup capu’.
FIICA: Nici măcar nu-l cunoști.
(scurtă pauză)
El ar vrea să ne mutăm împreună.
TATA: Maică-ta ce-a zis?
FIICA: Nu a zis nici da, nici nu. A zis să te întreb.
TATA: Păi normal, doar ești fii-mea. Stai cu mine până la... pân’ la optzeci de ani!!!! Nu te duci nicăieri.
CORUL: Mă, boss de boss care ești, da până acu’ de ce n-ai luat-o cu tine? Că bani, că criză, că alea, alea, nu?
FIICA: Nu vrei să intrăm undeva? Plouă foarte tare...
TATA: Acuma vrei să te fofilezi sau ce? Ești cu vreunu’ care vrea numa’ să te fută, las’ că știu eu.
FIICA: Nici măcar nu-l cunoști. Termină!
CORUL: Mă, da tu ce-ai căutat pe la gagici în Dublinul ăla sprințar?
TATA: Nu te duci nicăieri!
FIICA: Nici măcar nu mă lași să vorbesc/
TATA: Hai, zi, deci ăsta vrea să stați împreună. Da de când sunteți Î M P R E U N Ă?
FIICA: De/
TATA: Ah, deci nu mi-ai zis până acuma. De ce nu mi-ai zis nimic, nu-s eu tatăl tău? Atâta merit?
FIICA: Stai puțin...
TATA: M-ai trădat.
FIICA: Doamne... eu...
(se opresc și se fixează unul pe altul cu privirea, în timp ce tatăl devine din ce în ce mia agresiv)
FIICA: Am vrut să-ți zic față în față, nu prin telefon...

Nu spuneai tu că ai vrea să am un băiat lângă mine, că deja am 22 de ani și e o problemă că nu am pe nimeni?
TATA: Păi și de ce nu mi-ai zis până acuma? De când sunteți împreună? Ia să-l văd și eu, are bani, are mușchi, are toate țiglele pe casă?
FIICA: E student... de unde să aibă bani/
TATA: Nu mă interesează, tre’ să aibă caș în buzunar/
FIICA: Tata... suntem studenți, niciunul din noi nu are încă un job stabil... Dar nu despre asta trebuie să vorbim. Nu te-nțeleg...

TATA: Da, păi e vina mea, n-am știut cum să te cresc. Am plecat, ți-a lipsit un model masculin, las că știu eu și acuma uite...
FIICA: Acuma ce???
TATA: Nu te răsti la mine.
FIICA: Tu țipi la mine!!! M-am săturat să-mi controlezi viața, deși... ești la... distanță... Nu-ți pasă decât de cadourile scumpe pe care mi le faci, de faptul că POȚI
să-mi iei nu știu ce telefoane, asta ca să răsplătească toată lipsa ta, toată nepăsarea față de... De ce ai plecat după ce m-am născut? Ai lăsat-o pe mama cu un copil
de două luni în brațe, ea își schimba atuncea munca, a alăptat vreo două luni jumate, după n-a mai avut lapte... E mereu... mereu... e stresată...
Mi-e frică...
CORUL: Bă, eu nu prea am vrut să se ajungă la reproșuri din astea, sincer... Acuma-mi cam pare rău...
TATA: Aveam nevoie de bani, ca să te întreținem! Habar n-ai de vremurile alea! Ce dracu să faci în România? Să fiu sclav la unu care-mi dă zece milioane pe
lună? De unde bani, mă, fată? De unde?
FIICA (ridică vocea): N-ai făcut niciun efort să fim împreună...
TATA: Cum îți permiți? De unde ai tu hainele astea de pe tine? ĂH? De la căcatu’ ăla care-acuma vrea să vă mutați împreună?
Plouă foarte tare
PARTEA A DOUA
FIICA (calm, rostește liturgic): N-ai avut niciun plan... oricare ar fi fost țara aia... Nu ai avut... Ai zis.... după câteva luni.... și pe noi, așa părea.... să fie......
povestea. Vreo cinșpe ani.... apoi douăzeci și.... Am învățat bine, am ascultat-o pe mama, am ascultat-o pe bunica, i-am ascultat pe toți. Vreau să vorbim. Vreau să
fiu lângă tine (șoptit). Pot să-ți fac o confesiune?
Acum sunt bani. Acum sunt suficienți bani.
CORUL: Na, l-ai supărat pe tac-tu. Câsâfî. Nâcâsâfî.
FIICA: Alergam foarte tare, eram pe mijloc, de-a lungul unei cărări foarte largi. Mi se părea că vin. Că vin după mine. Și strigă: Impostoareo, impostoareo, ești o
handicapată care se uită la filme porno cu golanii, ești o grasă nemernică. Îți justifici existența prin empatia exagerată, îți justifici existența prin FRICĂ, prin lipsa
ta de apropiere, prin lipsa abilităților tale de a te uita naibii în ochii celuilalt. Te folosești de timiditate, te folosești de vulnerabilitate, te folosești de oameni!
Împiedică-te, cazi. Rostogolește-te ca o gogoașă prăjită în ulei stătut, rostogolește-te până-n Dublinul ăla pe care-l urăști. Știi de ce? Că ți l-a furat pe tac-tu, așa
crezi, proasto. Să te opărești cu apă fierbinte și să te chinui. Să ți se smulgă dinții cu unghiera și să tremuri de frig și de frică goală, GOALĂ, legată cu frânghii,
deasupra orașului în care te cunoaște toată lumea. Să se uite toți la tine cum plângi și să te înjosească încă o dată, încă o dată, încă o dată. Să te îmbrățișeze
FORȚAT toți, să-ți atingă pielea, să-și lase urmele pe tine!
Să te duci pe lumea cealaltă și să te urască toți cei din lumea cealaltă. Nu iubești pe nimeni, nu iubești nimic. Nu dai nimic înapoi, nenorocito. DOAR VREI, DAR
NU OFERI NIMIC! Ești degeaba aici!
CORUL (fiecare membru rostește câte un rând):

Eu nu prea am vrut să iasă așa
Voiam să nu mai plouă.
Dă-te mai încolo, să încap și eu sub umbrelă.

Nu se poate auzi om cu om
FIICA: A pornit grindina. Îmi intră în sâni și îmi zic „între sânii mei a înnoptat moartea, între sânii mei a înnoptat moartea”. Îmi intră în gură. E rece, mi se lipește
limba de ea, mi se duce în creier, îmi inundă creierul. Un copac prăbușit.... la picioarele mele. Mă așez lângă el. Iartă-mă, n-am vrut să pornesc uraganul ăsta,
iartă-mă pentru că n-am știut să te fac să te simți bine lângă mine, iartă-mă că nu ți-am zis mai devreme, iartă-mă că nu pot să mă uit în ochii tăi, iartă-mă că n-am
avut grijă destulă de tine, iartă-mă că scenariile mele, cuvintele mele, gesturile mele te chinuie, îți provoacă insomnii, te scot din propria ta piele; iartă-mă că am un
corp prea concret, că am un corp care nu îl acceptă pe corpul tău, iartă-mă că ne separăm conștiințele de carne, că n-am nimic de-a face cu lumea cealaltă, că nu
știu cum să te iubesc, că nu știu să fac distincții și ierarhii, că nu știu să scap de instinctul ăsta retractil, că fug de tine.
(pauză; se domolește ploaia)
CORUL (fiecare membru rostește câte un rând):

Să facem un deal cu Dumnezeu.
Taci, că aberezi.
Măi, eu am tot sperat că fata asta mai renunță la aplomb. N-o știam așa bătăioasă.
Da și ta-su, cam posesiv, cam... agresiv...
Mi-e teamă de violența asta.
În Irlanda cică plouă așa zi și noapte.
Eu nu știu cum mai pot ăia.
Îți dai seama destul de târziu de pericol. Plutește anevoios și umple spații înguste. Fiecare își asumă o formă și atât. Voi vedeți? E cam dureroasă ieșirea din matcă.
Numai reacții, reacții.
(ca la știri) Ploile vor avea efecte catastrofale. Un studiu realizat de o echipă de cercetători de la Trinity College estimează că, în jurul anului 2050, Dublinul va fi
înghițit de Ocean. Localnicii, precum și nonriveranii își pregătesc deja emigrarea într-un alt oraș din Irlanda sau, cei mai curajoși, chiar într-o altă țară.
(Corul împietrește pe scenă, lângă fiică)
PARTEA A TREIA
FIICA: ... dacă e iubire sau doar atașament. Nici una, nici alta.
E foarte frig acum... scoasă dintr-un spațiu. În câmpul meu vizual, destul de larg,
părinții mei...
Nu sunt divorțați, dar sunt disociați. Reversibil.
Tata nu e vinovat, mama nu e vinovată. Bunica nu e vinovată. Eu nu sunt vinovată. Declar:
TATA (are lacrimi în ochi, cum n-a avut niciodată înainte de niciun zbor): O să dea faliment... Tre’ să-mi caut alt job...
MAMA (plânge în baie, imitând că se demachiază): Asta e. Eu am făcut ce-am avut de făcut.

(FIICA: Bunica mea nu știe de ce noi două am rămas acasă atâția ani, dar e fericită. Aș vrea ca bunica mea să fi fost prietena mea. Să fi putut spune acum că e fain
să fii crescut de bunici. Declar:)
TATA (e hotărât de data asta): Hai să ne mutăm noi doi în Dublin.
MAMA (și-ar dori, dar): Nu știu ce să zic... Eu nu vreau s-o las, încă are nevoie de sprijin. Cred că ea o să rămână în România după facultate. O să fie singură.
Nici pe mama nu pot s-o las. Ce fac cu ea?
TATA: Pe fii-ta n-o lași, pe maică-ta n-o lași și uite...
MAMA: Da’ tu ce grijă ai acolo? Te trezești, îți bei cafeluța, mănânci un crosănțel, te duci la job, lucrezi cât lucrezi, după care te-ntorci acasă, te pui în pat,
somnic de voie. Copil n-ai, casă de întreținut n-ai, părinți de îngrijit n-ai. Nu spun că e simplu pentru tine, dar... înțelege-mă.
TATA: Da... ai dreptate... Cât mai stăm așa?
MAMA: Pân’ la urmă-ți poți găsi și-aici de muncă.
TATA: Nu mai pot trăi în România, doar știi.
MAMA: Atunci venim noi la tine.
TATA: Fii-ta nu vrea.
MAMA: Nu e numai fiica mea...
(pauză)
FIICA: Declar:
Tata se va întoarce acasă în 2049.
CORUL: Nu mai e mult.
EPILOG
FIICA: Știți că nu credeți nimic din ce-ați tot spus, nu?

CORUL: Mbă, cam nu, da’... na... ăsta-i rolul nostru, să fim ăia cu adevărul.
FIICA: Adevărul e tot ce continuă, zise domnul Camus.
CORUL (toți pe gânduri): A zis frumos domnu’ Camus.
FIICA: Da, dar sigur nu credea nici el. Niciun bărbat nu crede în ce spune.
CORUL: Ei, hai, hai că exagerezi, acuma chiar că nu suntem de-acord cu tine.
FIICA: Până acum de ce n-ați fost?
CORUL: Ăsta era rolul nostru.
FIICA: Niciun bărbat din viața mea nu și-a asumat vreun rol în afară de rolul de a fi bărbat.
CORUL: Deci vrei un bărbat feminist, așa-i?
FIICA: Să nu-mi mai fie teamă... Mai puțină presiune...
CORUL (scandat): Fii tare și n-avea teamă! Fii tare și n-avea teamă!
FIICA: Răbdare, discuții sincere, față în față, nu pe whatsapp... Suntem niște inerții.

CORUL: INERȚII
FIICA: Vrei sex, faci sex, chit că ea nu vrea.
CORUL: SEX
FIICA: Chit că afecțiunea te hrănește numa’ pe tine. Vrei să pleci, să câștigi bani, te duci; eventual, să vină și soția, ca să faceți bani împreună, că unde-s doi,
puterea crește.
CORUL: PUTEREA
FIICA: Vrei să te prefaci că ții o ședință de terapie gratis, pentru că asta-ți impune instituția? Te prefaci. Te-a crescut bunică-ta? Normal e „vai, săracu” sau „of,
tare greu cu copilu’ ăsta”. E bătăușul clasei, e problema.
CORUL: TERAPIE
FIICA: Cercetătorii britanici spun că un copil care are unul sau ambii părinți plecați la muncă în străinătate riscă să fie mult mai vulnerabil. Bineînțeles.
CORUL: STRĂINĂTATE
VULNERABIL
FIICA: Mă plâng, nu? MĂ EXPUN. VICTIMĂ A TOATE ȘI A TUTUROR, ATRĂGĂTOARE DE URĂ ȘI DE DISPREȚ. PRINȚESĂ CARE CERE
ATENȚIE, ATENȚIE, ATENȚIE. AUTOFLAGELANTĂ ȘI NENOROCITĂ. POETĂ NEFERICITĂ, CARE-ȘI ALIMEANTEAZĂ NEFERICIREA, CĂ DĂ
BINE ÎN PROCESUL DE SCRIERE, FIICĂ TRĂDĂTOARE, IUBITĂ MALIȚIOASĂ, ELEVĂ CU CAPU-N PĂMÂNT.
Tata, poate vrei să fii iubitul meu, ce zici? Că tot vrei să stau cu tine până la optzeci de ani.
CORUL: Meamăăăă, ați auzit-o? Deci vrei un gagiu feminist.
FIICA: Voi habar nu aveți oricum ce vreți. Vreți doar să fiți răi, ironici, strigători de adevăr, derbedei de cameră.
CORUL: Păi ăsta-i rolul nostru.
FIICA: Dar nu-l asumați până la capăt.
CORUL: Păi na, am ieșit din el, că nu se mai putea...
FIICA: Doar de asta ați ieșit, nu? De-amoru’ artei.
CORUL: Cam... da.... și era cam îngust și spațiul, cam inconfortabil, atâția omeni pe metru pătrat. Și tot timpul, tot timpul să fii vocea a doua... Parcă te cam
saturi, nu?
(scurtă pauză)
FIICA: Vă place zmeura?

CORUL: Da.
Da.
Parc-aș vrea.
(fiica își pune câte o zmeură pe fiecare deget de la mâini, ceilalți fac la fel)
(TATA) Mâncam din asta în Irlanda. În fiecare sâmbătă aduceau de la fermieri.

(MAMA) Ce bine-arată. În Irlanda am mâncat prima oară așa zmeură mare.

Bă, îi bună, jur. Să tot mănânci de-asta.
(scurtă pauză în care toți savurează zmeura)
Ați auzit că s-a prăbușit ieri un avion?

Unde??? La noi?
Da. Urma să aterizeze cică... Undeva pe lângă Codrii Vlăsiei a căzut...
Doamne...
Venea din Italia sau din Irlanda, nu știu, că mereu le confund numele. Mi-am amintit acuma, că ați tot zis de Irlanda.
Erau mulți care muncesc în afară și vin vara în concediu la ai lor.
Vai de capul meu.
Au murit toți.
Ce bine că nu s-a prăbușit înainte. Altfel, nu mai eram aici acum.
Începe să plouă. Toți continuă cu mâncatul zmeurii.
UN SFÂRȘIT

Alex Mircioi Teo și Emi trăiesc istorie
Alex Mircioi - Teo și Emi trăiesc istorie

(Melodrama queer în 4 acte.)
Personaje:
TEO: Unul dintre ei.

EMI: Celălalt.
Toate celelalte personaje sunt reprezentate doar sonor. Pentru că nu e piesa lor.
ACT I
A1S1 - Liceu
Emi și Teo stau pe câte-o

bancă, de-o parte și de alta a
unei uși pe care scrie
„Director”. Sunete puternice
de ambianță, copii vorbind,
mergând, râsete, țipete, etc.
Emi are fața umflată, își trage
nasul. Teo se joacă pe telefon.
Nimic pentru mult timp.
Teo scoate o sticlă de apă din
ghiozdan și bea.
TEO: Vrei un pic de apă?

EMI: Nu. Mulțumesc.
TEO: Vrei un Snickers?
EMI: Nu.– Ba da.
Teo caută în ghiozdan. Scoate Alex Mircioi (foto: Bogdan Botaș)

un Snickers.

EMI: Mulțumesc.
TEO: Ești OK?
EMI: Da. Sunt super. Mănânc un Snickers.
TEO: Ok... Și de ce ești aici?
EMI: Uite, nu mă mai lasă alergiile astea.
TEO: Și ai venit la director?
EMI: Era o glumă.
TEO: N-are niciun sens... Era funny dacă eram la cabinet sau ceva.
EMI: Ok... Mersi de feedback. –Tu de ce ești aici?
TEO: Diplomă.
EMI: Evident. Normal că nu pot să fiu exmatriculat decât pe lângă olimpicul școlii.
TEO: Și tu ești olimpic.
EMI: Și tot vor să mă exmatriculeze.
TEO: Era să-i scoți ochiul!
EMI: Deci știi de ce sunt aici.
TEO: Da... Scuze. Am auzit de la.../
EMI: /Nu mă interesează de la cine ai auzit. Lasă-mă în pula mea în pace.
Pauză. Teo scoate un Twix din ghiozdan.
TEO: Pot să-ți ofer un Twix. Ca să mă ierți?

EMI: Nu știu. Poate. Oferă-mi!
Teo se ridică și se așază lângă Emi. Îi întinde Twix-ul. Emi îl ia și scoate unul. I-l dă pe celălalt lui Teo.
TEO: Vorbeau niște colegi afară și așa am aflat. Eu abia am ajuns, că sunt scutit pentru olimpiadă. M-am întâlnit cu Andreea și Radu în față și mi-au povestit.
EMI: Andreea și Radu de la B?
TEO: Da. Te rog nu le sparge eprubete în față!
EMI: Dacă nu fac glume proaste, nu le sparg nimic în față.
TEO: Și tu faci glume proaste și nu ți-aș sparge nimic în față.
EMI: Dar eu nu fac glume homofobe după ce ne-am sărutat și nici nu ți-am trimis trei săptămâni mesaje amenințătoare.
TEO: Oh... Nu știam că.../
EMI: /Ce? Nu ți-au zis Andreea și Radu?
TEO: Nu. Doar partea cu eprubeta.
EMI: Nici măcar nu era o eprubetă. Era un pahar Berzelius. D-asta sunt Andreea și Radu corijenți la chimie. Ai grijă la surse.
TEO: N-am știu că David e gay.

EMI: Nici David nu știe că David e gay. Și eu mi-o iau.

TEO: Când v-ați sărutat?
EMI: La petrecere la Miruna. De două ori. O dată a fost... Whatever, jucam sticluța și ne-am pupat și a fost mare distracție pe toți, evident. Wow.
Homosexualitate. Super funny. Și a doua oară ne-am sărutat în baie. Super mult. Și a fost, așa, gen, second base, și apoi mi-a trimis mesaje că era la caterincă. Dar
nu era, pentru că... Pula mea, nu era nimeni. Caterincă pentru cine? Era super into it.
TEO: Cred și eu.
EMI: În fine, nu s-a oprit cu mesajele. A-nceput cu: „să nu zic la nimeni că-mi sparge fața.” Apoi mi-a mai scris alte căcături. Și i-am dat block. La școală nu zice
nimic, că n-are tupeu, că aș putea să zic și eu ceva. Dar azi eram în laborator și făcea mișto cu... Mircea, Angi etc. Grupul. Și nu știu ce căcat de glumă a făcut
despre cum sunt fetiță, mizerii d-astea de generală. Cred că m-a întrebat dacă am pulă sau nu. Ceva de genu’. Și i-am zis: „De ce întrebi? Nu-ți amintești?” M-a
pocnit. I-am spart un pahar Berzelius în față.
TEO: OK. Wow. Câte chestii se întâmplă la uman.... La noi a rămas o fată corijentă anul trecut și încă se vorbește de asta.
EMI: În fine, ideea e că nu e el mare victimă sau ceva. Și, OK, înțeleg că nu e frumos. Să-mi scadă nota la purtare. Dar nu era să-i scot ochiul. El a lovit primul. Și
el e un fucking homofob homosexual. Să-l dea pe el afară. Săptămâna trecută s-a dat drumul la căsătoriile între aceleași sexe și el face hate-speech. Dacă vor, să ne
dea pe amândoi afară. Și n-o să ne dea. Că maică-sa e în inspectorat și n-o să dea copiii de inspector afară. Și eu o să fac scandal. Vine și mama, care n-are
argumente, dar țipă super tare. Să încerce să mă dea afară. – Sunt olimpic, în pula mea.
Pauză.
TEO: Îmi pare rău.

EMI: Scuze că am zis de copiii de inspector. No offense.
TEO: None taken.
EMI: Nu vreau să pară că am ceva cu copiii burghezi.
TEO: Nu sunt burghez. Stăm în același cartier.
EMI: Ai mașină. Ești burghez.
TEO: Împrumut mașina lu’ maică-mea. Scuze că avem două mașini în familie.
EMI: Maică-mea n-are mașină. N-avem nicio mașină în familie.
TEO: OK. Ai câștigat, ești un sărac.
EMI: Așa. Mulțumesc. – De unde știi unde stau?
TEO: De la pregătire la engleză. Te mai ducea maică-mea cu mașina. – În fine, cu limuzina. Cu una din ele.
EMI: Ah, wow. Da, corect. Acum o mie de ani.
TEO: Acum 4 ani. Și te-am mai văzut în autobuz, deci știu că încă stai acolo.
EMI: Acum 4 ani nici nu eram gay încă. Ce vremuri!
TEO: Da?
EMI: Not out, anyway.
TEO: Ce ciudat. Eu am avut un mega crush pe tine.

Șoc. Sunetele se opresc pentru o secundă.

EMI: Pardon?
TEO: Vrei un Bounty?
Sunet de pași, sunetele de ambianță revin. Apoi ușă care se deschide.
A1S2 - Club
Exteriorul unui club. Sunet de ușă trântindu-se. Muzică de club în surdină.

Emi și Teo reacționează la sunet.
EMI: Ok...
TEO: Ok...
EMI: Înțeleg că trebuie să mai așteptăm un pic.
TEO: Așa aud.
EMI: Mereu mă întreb dacă e de la conceptul ăsta de exclusivitate sau doar e bodyguard-ul un mega muist. –Anyway, ești foarte frumos.
TEO: Ce-ți veni?
Emi ridică din umeri.
EMI: Nu te-am mai văzut de mult îmbrăcat. Am uitat ce bine arăți în haine.
TEO: Ai vrea să-ncep să port mai des?
EMI: Nununu. Dar e o schimbare binevenită. Azi. Pentru moment, oricum.
Sărutări. Îmbrățișări. Lucruri tandre.
EMI: Mi-a fost dor de tine.

TEO: Și mie de tine.
EMI: Ce-ai? Ești, așa, tensionat.
TEO: Nu știu... Așteptarea.
EMI: Teo, nu face asta.
TEO: Ce?
EMI: Nu mai pot. Te rog. Hai să nu mergem acasă azi. Hai să facem lucruri non-sexuale pentru câteva ore.
TEO: Nu mergem acasă. Suntem aici. La ușa asta închisă. Uite ce ne distrăm!
EMI: Scopul e să ajungem dincolo de ușă. Unde sunt mulți băieți. Unde e muzică. Alcool.
TEO: Abia aștept. În special partea cu mulți băieți.

EMI: Te rog. Pentru mine? Sincer, și eu am ieșit din sesiune. Și eu am nevoie de fun. Și mi-ar plăcea mult să have fun together.
TEO: Păi... Sunt aici, nu? Nu-nțeleg de ce.../
EMI: /Da, dar ești aici în felul ăla în care știu că te-ai hotărât de acasă că n-o să-ți placă, așa că n-o să-ți placă și o să plecăm după două drink-uri. Pe care oricum
n-o să le bei tu, că tu nu bei. – Crede-mă că n-o să te găsească nimeni în acest club și n-o să-ți strice cariera politică sau ceva.
TEO: Nu e... Nu-mi place în cluburi.
EMI: Și nu e niciun pic de homofobie internalizată? Și niiiiiicio bucățică mică din tine nu se gândește acum că poate te găsești cu nu-știu-ce alt avocat sau că o
să-ți facă cineva o poză și o să apară în tabloide peste 1239 de ani când te hotărăști ce vrei să faci cu viața ta?
TEO: Un pic. Dar nu e doar asta. Sigur, e și asta, dar.../
EMI: /Dacă te vezi cu cineva, spui că te-am târât eu.– Și eu sunt ceva verișor.
TEO: Nu, nu ești. Ești iubitul meu.
EMI: Și dacă apare vreo poză vreodată cu tine spui că, nu știu, făceai research în minorități.
TEO: Toată ideea cu politica e să fiu openly gay. Și eu nu pot nici să merg în oraș fără să mă simt too gay. O să ajung un birocrat.
Emi îl ia de mână.
EMI: Dacă vrei, putem să plecăm. N-o să mă distrez dacă te oblig, oricum.
TEO: Nu, nu vreau să give in. Nu las rușinea să câștige. O să stau. O să și beau.
EMI: Așa te vreau. Un luptător.– Ești sigur, da? The offer stands.
TEO: Scuze. Am fost prea homofob?
EMI: Don’t.../
TEO: /Pentru că dacă vrei să-mi spargi un pahar Berzelius în față...
Sunet de ușă deschizându-se. În scenă curge muzică.
A1S3 -– Toaletă publică
Parc. Noapte. Muzica de mai devreme devine un „Deșteaptă-te, române”, acompaniat de scandări, vuvuzele.
În surdină.
Emi și Teo așteaptă în fața unei toalete ecologice. Emi încearcă să rețină cel mai mare pipi din lume, Teo e
cam betuț.
TEO: Doamne, aș vrea să moară toți.

EMI: Eu aș vrea să moară doar persoana dinăuntru. Doar că afară, aș vrea să moară.
TEO: Niște reacționari bășiți.
EMI: Și cu vezicile mici.
TEO: Dacă n-am fi împreună, aș merge să mă bat cu ei.

EMI: Sunt convins.– De ce nu m-am pișat la club?

TEO: Pe bune zic, chiar m-aș bate cu ei.
EMI: Nu te-ai bătut niciodată în viața ta.
TEO: Ba da. Când eram mai mic. Am bătut, chiar. Un băiat de la altă scară. Era tare în gură.
EMI: Wow. Ce golan.
TEO: Chiar eram.
EMI: Da, noroc cu vârsta că ți-a mai luat din zona asta hardcore.– O să mă piș pur și simplu pe mine. Sincer.
Emi începe să dea ture.
TEO: Poți măcar să încerci să te piși la un copac.

EMI: N-o să pot. Știu că n-o să pot.
TEO: Nici în caz extrem?
EMI: Nu. Nici.
TEO: Nu înțeleg de ce ai vrut să venim în parc. Mai bine luam un taxi și mergeam acasă. „Hai să ne plimbăm prin parc.” Nici măcar nu ne plimbăm.
EMI: Ei, uite că am vrut.
TEO: Mai bine mergeam acasă.
EMI: Mda. Dar...– În fine, am greșit.
TEO: Sunt foarte supărat.
EMI: Hai, mă? Zău?
TEO: Foarte, foarte, foarte supărat.
EMI: Ce chestie.
TEO: De ce râzi de mine?
EMI: Că ești beat și n-am empatie. Tot ce pot să fac este să mă concentrez să nu mă piș pe mine până iese legionarul ăsta de la baie.
TEO: Sunt doar amețit.
EMI: Amețit erai după primul gin. De la al doilea nu ne mai înțelegem.
TEO: Hai acasă! Nu vreau să-i mai aud pe ăștia. Vreau să facem sex.
EMI: Facem, facem. Stai să scot ce-am de scos, înainte să bag altceva în mine.
TEO: Bine. OK. Bine.
Pauză. Emi s-a oprit din a da ture. Fixează cabina. Încearcă să-l scoată pe gagiul dinăuntru cu puterea
minții.
TEO: M-am răzgândit. Mă bucur că am ieșit.

EMI: Da, ambele cele două ore cât am fost afară au fost super tari.
TEO: M-a supărat ce ai zis cu... Că n-aș putea să mă bat.

EMI: N-am zis asta. Doar am râs de tine.

TEO: Aș putea să mă bat cu ei.
EMI: Poți să faci orice vrei tu. Trebuie doar să crezi în tine.
TEO (râde; puțin cam prea mult): Funny!
EMI: Doamne, cum devii și mai beat? Nu ai mai băut nimic. Te îmbeți, efectiv, în fața mea.
TEO: Mama crede că n-am enzima aia care procesează alcoolul. Și eu cred la fel.
EMI: Fucking shit. Nu-i nimic cum îmi imaginam.
Teo se ridică să-l ia în brațe pe Emi.
TEO: Hei! Îmi pare rău...

EMI: E perfect în regulă.
TEO: Știu că voiai să petrecem timp împreună. Chiar scuze.
EMI: Păi și ia uite cum ne distrăm. În club, în parc. În curând lângă un lac mic.
TEO: Scuze.
EMI: Teo, te rog din suflet. Stai jos și nu-ți mai cere scuze.
TEO: Ok. Ok. Scuze.
Se întoarce pe bancă. Se așază. Tac, așa că se aud vuvuzelele și scandările mai tare.
TEO: Ughghhhhhh, îi urăsc. Vreau să le fac rău.

EMI: Da...
TEO: Nu se poate ca în anul 2000-și-atâta-cât-suntem să se mai iasă în stradă pentru valorile tradiționale ale pulii. Vreau... Vreau să fac un contra-protest.
Se ridică. Emi vine la el și încearcă să-l rețină. Ar vrea să fie supărat, dar e mai mult amuzat.
EMI: Teo, stai jos.

TEO: JOS CU REACȚIONAAARII!
EMI: Teo, o să te bată cineva.
TEO: JOS CU NENOROCIȚII CARE NU ÎNȚELEG NIMIC!
EMI: Catchy. Acum stai jos.
TEO: Nu. Să mă bată, dacă pot!
EMI: Teo. Am o idee. Teo. Teo.
TEO: Emi?
EMI: Am o idee. Vrei un contra-protest?
TEO: Da.

EMI: Vrei să facem o mică revoluție?

TEO: Da.
EMI: Fii atent! Trebuie să te concentrezi, da?
TEO: Da.
EMI: Încearcă să storci câtă enzimă d-aia minune poți tu. Ia vezi.
TEO: Încerc.
EMI: Ok. Ești pregătit?
TEO: Da.
EMI: Ești super pregătit?
TEO: Super da.
Îl sărută lung pe Teo. Se lasă într-un genunchi. Scoate un inel.
EMI: Căsătorește-te cu mine!
Sunet de apă care se trage. Ușa se deschide. Se stinge lumina.
A1S4 – Nuntă 1 // Cabina de la baie
Baia unui restaurant. Teo stă pe un WC cu fața în mâini. Emi intră în baie. Scoate telefonul și
apelează. În timp ce verifică sub ușile cabinelor, sună telefonul lui Teo.
EMI: Teo?
TEO: Emi?
EMI: Domnul Emi, pentru tine.
TEO (neconvingător): Ha. Da. Funny.
EMI: Mai e loc la tine, acolo?
TEO: Da...
Emi așteaptă la ușa lui Teo. Nicio mișcare.
EMI: Sau... poate vrei spațiu?

TEO: Da, puțin.
EMI: OK...
Pauză.

EMI: Știi? Un băiat ar putea să ia personal chestia asta, că fugi de el în ziua nunții.
TEO: Nu fug de tine. Fug de toată lumea... Nu știam că o să fie chiar așa.
EMI: Da... E cam haos.
Teo deschide ușa.
EMI: Hello, gorgeous!

TEO: Hai, repede, să nu ne vadă cineva.
Emi intră. Închid ușa. Teo îl ia în brațe. Se așază cum pot.
EMI: Ce s-a întâmplat, baby?

TEO: Te iubesc.
EMI: Și eu te iubesc. Ești OK?
TEO: Acum da. De câte ori pleci de lângă mine, mi se face frică. Nu-mi vine să cred că facem asta. E un lucru foarte mare.
EMI: Da.
TEO: Foarte, foarte mare.
EMI: Da. Dar și bun.
TEO (înspăimântat): Mama ne dă o casă.
EMI: Nenorocita.
TEO: Să te prefaci surprins când îți spune, dar ne dă o casă. –O casă. De care trebuie să avem grijă.
EMI: O să ne descurcăm.
TEO: Da, știu. Acum că suntem împreună sună ca o idee bună. Dar acum două minute era foarte scary.
EMI: Pot să înțeleg.
TEO: Nu mai pleca.
EMI: Nu plec nicăieri.
TEO: Ba da. Vorbești cu oameni.
EMI: Sincer, ei vorbesc cu mine. Mă chinui cât pot să nu vorbesc cu ei. N-ajută că tot dispari.
TEO: E tot liceul aici.
EMI: Păi dacă o lăsăm pe mama ta să se bage! E fucking Dumitrescu de fizică aici.
TEO: Am văzut. Ați vorbit super mult.
EMI: Da, mi-a explicat că dragostea e dragoste și el e super OK cu homosexualii. I-am mulțumit și în numele tău.
TEO: Mama ne dă o casă cu trei camere.
EMI: Nu trei camere.... Orice, dar nu trei camere.
TEO: Tu cred că nu-nțelegi.
EMI: Ce înseamnă trei camere? Ba da... Am reperul.

TEO: Adică e o cameră de copil.

EMI: Sau de birou.
TEO: Nu, o să fie o cameră de copil.
EMI: De ce?
TEO: Că așa o să fie.
EMI: Vine deja amenajată cu copil? Nu înțeleg.
TEO: Mi-a zis mama. Că „avem și o cameră de copil”.
EMI: OK. Dar nu ne obligă nimeni să punem un copil acolo. E doar o cameră. Sunt convins că încap și alte lucruri în ea.
TEO: Dar tu vrei copil.
EMI: Da, poate. Dacă vrei și tu.
TEO: Eu nu știu dacă vreau.
EMI: OK. Atunci nu vreau copil. Nu te oblig.
TEO: Nici nu știu dacă e etic. Să folosești corpul unei femei ca să îți faci un copil. E... nu e etic, Emi.
EMI: Nu știu dacă sunt complet convins, dar putem să adoptăm.
TEO: E foarte greu.
EMI: OK. Nu mă sperie asta.
TEO: Acum nici pe mine, că ești aici. Dar o să mă sperie iar când pleci.
EMI: Doamne, Teo. Calm down.
TEO: Nu e sănătos să fiu așa dependent de tine. Nu e OK.
EMI: E doar o zi scary. Nu e așa tot timpul.
TEO: Un copil întreg, de care trebuie avut grijă să rămână întreg. E greu.
EMI: Teo, copilul ăsta nu există. Te rog, calmează-te.
TEO: Nu, că sunt, da’.../
EMI: /Gata, hai, un moment de liniște. Uită-te la mine!
TEO: Da, mă uit, da’.../
EMI: /Taci, mă, puțin din gura aia.
Se uită puțin unul la altul. Moment tandru.
EMI: O să fie bine. Pare că nu e în controlul nostru, dar e.

TEO: Da.
EMI: O să fie bine. N-o să facem niciun copil până nu te simți pregătit. Și dacă n-o să te simți niciodată pregătit, o să facem doar sex cu prezervativ.
TEO: OK.
EMI: OK.
TEO: OK.
EMI: Și n-ai voie să stai decât lângă mine toată seara.

TEO: OK.
Ies.
A1S5 – Nuntă 2 // Balcon
Emi e pe un balcon, fumează. Iese și Teo. De jos se aud scandări și vuvuzele.
TEO: Ai ieșit să-i vezi?

EMI: Da... Sunt foarte mulți.
TEO: Wow. Da.
EMI: Lucrurile n-o să se schimbe niciodată.
TEO: Ba da.
EMI: Ba nu. Doar pentru că acum avem voie să plătim taxe împreună nu înseamnă nimic.
TEO: Sunt niște amețiți, nu-i lua în serios.
EMI: Când au ajuns atât de mulți? Atât de mulți oameni ne urăsc?
TEO: Nu cred că pe noi, personal.
EMI: Într-un fel, ba da.
TEO: Ba nu, sunt mulți oameni neînțeleși, care se simt lăsați în urmă.
EMI: Ce empatic! Tu parcă erai ăla speriat.
TEO: M-am speriat. M-am liniștit. Mi-a crescut imunitatea.– Au mai fost ca ei, și noi suntem aici.
EMI: Nu știu ce să zic. Nu se aliază cu nimeni. Nu vor partide. Sunt efectiv anarhiști. Anarhiști tradiționaliști. Nici nu știu ce pula mea e asta și pe ce spectru.
TEO: Nu sunt. Au fost împotriva noastră. Apoi împotriva Uniunii Europene. Apoi anti-avort. Nu vor ceva. Sau nu știu ce vor cel puțin.– Ce înseamnă valori
tradiționale?
EMI: Ură pe otomani?
TEO: Poate asta e platforma lor săptămâna viitoare. Și apoi anti-fanarioți sau ceva.– Doar se pun contra lucrurilor. Și așa nu schimbi nimic.
EMI: Parcă erau niște neînțeleși.
TEO: Ce sunt și ce fac sunt lucruri diferite.
EMI: Dacă zici tu. Sunt foarte rezilienți, totuși. S-a făcut un an de când protestează, nu? Cele mai lungi proteste din istorie. That’s something.
TEO: Na, trăim istorie. Cu bune și cu rele.
EMI: Parcă ne urmăresc tot timpul.
TEO: Nu. Noi îi urmărim pe ei. Facem contra-proteste, nu?
EMI: Ha. Da. Bănuiesc că da.
TEO: Te iubesc! Mă bucur că ești soțul meu. Abia aștept să fim doar noi.
EMI: Și eu.

Se uită unul la altul o vreme. Sunetul marșului se stinge.
EMI: De când ești tu așa liniștit?

TEO: Poate că așa am fost mereu. Îmi trebuia doar dragostea unui bărbat adevărat să scoată asta din mine.
EMI: Cu siguranță.
Moment tandru. Privesc la marș.
TEO: Mi-a dat mama un Xanax.
Liniște.
ACT II – Apartament
A2S1 – Camera copilului
În noul lor apartament, Teo și Emi aranjează casa. Teo închide ușa, ridică un colet de lângă ea. Emi sortează cutii.
EMI: Știi că-n filme e cioaca aia când primești de mai multe ori același blender?
TEO: Nu.
EMI: Ei, bine. Am primit 4 blender-e. Reprezentarea chiar schimbă lumea.
TEO: Și nu putem oare să le returnăm sau ceva?
EMI: Le-aș dona. Nu știu de ce mai avem nevoie. Ne-au mobilat ai tăi toată casă.
Teo deschide coletul.
TEO: Ăsta nu e tot un blender?

EMI: Ba da. Ăștia-s prietenii săraci a lu’ mă-ta, care n-au venit cu bani în plic. Pune-l în camera goală cu celelalte. Să se aibă unele pe altele.
TEO: OK.
Teo iese. Se întoarce.
TEO: Ce creepy e. Așa, goală. Doar cu blender-e în ea.

EMI: Dacă n-ai vrut copil. Iată, acum e camera noastră de blender-e.
TEO: Așa-mi trebuie.

EMI: Nu înțeleg. Cine se gândește să se ducă la o nuntă cu un blender? E o chestie rămasă din generația smoothie-urilor? Nici nu știu când am folosit ultima dată
un blender. Tu folosești?
TEO: Nu.
EMI: Să nu păstrăm niciunul atunci? Că acum se simte un pic ca Sophie’s Choice. Tre’ să aleg blender-ul care nu moare.
TEO: Și zici să le dăm naziștilor pe toate?
EMI: Da...
TEO: E o idee.
Teo se așază pe canapea.
TEO: Auzi, dar tu ce vrei să facem cu camera aia?

EMI: Birou, nu așa am zis?
TEO: Ah, ba da.
EMI: L-am ales împreună. Să avem și noi un lucru ales de noi și nu de.../
TEO: /Dar suntem siguri?
EMI: De birou? Da. Cât de sigur poți să fii de un birou. De ce?
TEO: Mă gândesc... Dacă luăm un birou. Și se schimbă ceva.../
EMI: /Ceva?
TEO: Ceva.... Se schimbă, nu? Se mai schimbă lucrurile.
EMI: Da. Așa aud.
TEO: Poate dacă se schimbă... N-o să avem unde să punem biroul. Că aici nu e loc. În dormitor.../
EMI: / În dormitor e patul ăla mare, da. Dar cum s-ar schimba?
TEO: Nu știu... Poate... Nu știu, două birouri.
EMI: Păi p-ăsta l-am luat să putem să lucrăm împreună la el. E destul de mare.
TEO: Da, poate de... Încă unul mai mic.
EMI: De ce am avea nevoie de unul mai mic?
TEO: Pentru cineva mai mic.
EMI: Ca un... copil.
TEO: Da, poate.
EMI: Sau un circar.
TEO: Sau, da, asta e o altă posibilitate.
EMI: Da.
TEO: Deși... Ce să caute un circar la noi?
EMI: Adăpost. Azil...
TEO: Improbabil, totuși.
EMI: Puțin.

TEO: Da’ un copil ar putea să fie drăguț.

EMI: Nu știu... Și unde punem toate blender-ele?
TEO: Corect. Poate... putem să găsim o soluție. Ziceai de naziști ăia.
EMI: Ah, corect.
Emi se așază lângă el pe canapea.
TEO: Cred că ar putea fi drăguț.

EMI: Mie mi-ar plăcea mult.
Stau amândoi și-și privesc casa.
EMI: Ce urâtă e casa noastră.

TEO: O s-o facem noi OK.
A2S2 – Sufragerie
Emi stă pe canapea, bea un Redbull, se uită pe telefon. Are un baby monitor lângă el. Din telefon se aude
imnul. Dă încet și se uită. Din ce în ce mai încruntat.
Intră Teo.
EMI: Hello, gorgeous!

TEO: Bună dimiiii. Ce faci treaz?
EMI: Am vrut să te prind.
Teo vine, îl sărută. Își face loc lângă el. Moment tandru.
TEO: Redbull? Așa de dimineață?

EMI: Pentru unii este încă ieri.
TEO: Doarme?
EMI: Da, cât o mai ține minunea.
TEO: E așa drăguț.
EMI: Tu ești așa drăguț. Am uitat ce frumos ești dimineața. E oribil dormitul ăsta în ture. E...– Vreau doar să se termine și să mă bag în pat odată cu tine.
TEO: O să crească. O să treacă.
EMI: Mda... D-asta mi-e și frică. În ordinea asta, că o să crească și apoi că o să treacă.
TEO: Tre’ să dormi, iubire.

EMI: Am vrut să te prind. O să dorm la prânz, îl duc la maică-ta și mă întorc să dorm.

TEO: Știu. Poți să dormi cu protestele?
EMI: Da. Act de rezistență. Nimic nu mă ține treaz.
Teo se ridică.
EMI: Nuuu...
TEO: Mă duc să fac cafea.
EMI: Fă mai târziu.
TEO: E 7.
EMI: Nuu... Spune-mi altă oră, te rog.
TEO: La 8 trebuie să fii acolo?
EMI: Da... Dar cred că e OK și 8:30. Oricum mereu întârzie. În ultimul timp e foarte violentă. Nu înțeleg de ce mă mai cheamă. O mai linișteam, dar acum chiar
nu. Nu mă mai recunoaște deloc. Ultima dată m-a lovit și pe mine.
TEO: Te-a lovit? De ce nu mi-ai spus?
EMI: Da, scuze. Eu intervin când e violentă și încerc să...– De fapt, e OK dacă nu vreau să vorbesc despre asta? Acum?
TEO: Da. Sigur? Pare..../
EMI: /Vorbim după ce dorm. Dacă mă gândesc la tot, o să fie și mai greu drumul, s-o văd. O să tot anticipez... Dar e bine, nu? E bine că am internat-o, nu?
N-aveam ce să...?/
TEO: /Da. 100%. Nu putea să mai stea singură. Și n-avea nimeni cum să aibă grijă de ea. Mai ales de când cu Rareș.
EMI: Da. Credeam că o să mă obișnuiesc până acum.
TEO: E cel mai bine.
EMI: Da... Oare cum putem de pe acum să-i implantăm lui Rareș să nu ne lase la azil?
TEO: Ți se pare o viață așa de rea? Decât să stai singur, mai bine ai un fel de comunitate. În România oricum nimănui nu-i pasă de bătrâni. Eu prefer așa. Să mă
lase la azil. Dacă suntem împreună, o să fie bine.
EMI: Poate nu îmbătrânim în România. Te-ai mai uitat de job-uri?
TEO: Nu.
EMI: Ți-am mai trimis eu câteva.
TEO: Am văzut. Nu am deschis încă.
EMI: Nu vreau să pun presiune. Dar nu dormeam și am zis că dacă tot am timp cât aștept să te trezești... Am căutat câteva. Sunt vreo două-trei ONG-uri drăguțe.
TEO: Am să mă uit.
EMI: Ok.
Pauză.
EMI: No pressure, dar.../

TEO: /Până luni trebuie să le dai un răspuns. Știu. O să vorbim.

EMI: OK. Doar că nu știu când mai apucăm să ne vedem.
TEO: OK.
Pauză. Teo e deja așezat înapoi pe canapea la momentul ăsta. Își ia o poziție de discuție.
TEO: Eu înclin să nu plecăm. Dar nici nu vreau să ratezi tu oportunitatea asta. Nu vreau în niciun caz să... E foarte mișto. Un doctorat, oferta de job. Uau. E un
program super. Dar... Rareș.
EMI: Dar Rareș o să crească într-un mediu mai bun decât ar crește aici.
TEO: Da, dar până atunci... Eu o să muncesc, tu o să muncești... Tot ce facem o să băgăm în bone...
EMI: Asta n-a fost o problemă până acum.
TEO: Poate a fost și n-am văzut-o noi.
EMI: OK. Dacă, să zicem, n-ar exista problemele astea. Ce părere ai avea?
TEO: Dar problemele astea există.
EMI: Te rog eu, fă exercițiul ăsta de imaginație. Zi-mi care ar fi părerea ta. Ca să știu dacă are vreun rost să încerc să rezolv problemele.
TEO: Probabil tot aș zice nu.
EMI: Așa...
TEO: Pentru că nu vreau să mă mut din țară. Am... E greu, dar e și muncă de făcut aici. Apropo de politică, aici e loc de făcut lucruri. Politic. De îndreptat lucruri
și de schimbat chestii. De... E greu, și pentru tine, și pentru el, înțeleg. Dar e doar pentru moment. –Nu știu, e acasă.
EMI: Nu cred că te-nțeleg... Dar ce am vorbit este că Rareș o să fie singurul copil de la grădiniță cu doi tați. Apoi de la școală, și tot așa. Am fost amândoi și am
văzut grădinițele. Și, da, lumea e drăguță. Dar e ciudat. Am discutat despre asta. Și am ajuns amândoi la concluzia că ar fi mai bine.../
TEO: /Ai dreptate, da.../
EMI: /... Că ar fi mai bine acolo. Că am avea o comunitate mai stabilă, că... N-ar mai întreba nimeni al cui e de fapt copilul. Că n-ar exista șanse la fel de mari de
bullying.
TEO: De ce să o luăm iar de la capăt? Avem o casă. Avem o familie. Nu vreau iar schimbări.
EMI: Mai devreme voiai să schimbi lumea și acum nu mai vrei schimbări.
TEO: Da... Sunt lucruri diferite. Nu mai vreau... Genul ăsta de schimbări. Simt că nu mi-am revenit de când ne-am mutat în apartamentul ăsta. Și apoi a mai venit
și Rareș. Ceea ce e super, e awesome. Suntem o familie. Dar încă nu simt că am început măcar să mă obișnuiesc cu Rareș. Tre’ să-mi amintesc în fiecare
dimineață.– Nu vreau deloc să mă mut. Vreau să stăm noi doi. Vreau să fiu cu tine. Nu vreau să fac amenajări iar, să..../
EMI: Și de ce nu mi-ai spus mai devreme? Am... Mă gândesc doar la asta de când am aplicat.
TEO: Te înțeleg. Îmi pare rău, dar chiar nu pot.... /
EMI: /Nu. E done. Nu te explica. Nu se pleacă nicăieri. Nu vreau să facem ceva ce nu vrei tu. Doar... Cred că am nevoie de niște timp de doliu.
TEO: Ești OK?
EMI: Nu. Adică, doar pentru că sunt obosit... Cred.
TEO: Iubire.../
EMI: /Fucking protestele! O să aud protestele toată viața!

TEO: /O să se oprească./
EMI: /O să trebuiască să tot duc copilul la maică-ta. O să-mi crească maică-ta copilul.
TEO: N-o să..../
EMI: /Fuck. O să iasă un copil răsfățat.
TEO: Maică-mea nu-i așa de rea.
EMI: Teo, maică-ta e oribilă. E scoasă dintr-un desen animat sovietic care satirizează burghezii.
TEO: Ești rău. Ne-a luat casa, ne-a.../
EMI: /Ne-a luat casa asta cu protestatari la geam. Îi mulțumesc din toată inima.
TEO: Unde nu sunt proteste? Sunt peste tot. Nu e un monstru. Și nici o burgheză.
EMI: Avem cinci cărucioare. Și un singur copil.
TEO: E pretențioasă.
EMI (o imită): Ăsta nu e bun. Mi se pare că zguduie copilul mult, dar mult, prea violent. Roțile astea sunt din cel mai prost plastic. Dacă se rup și cade copilul?
(normal) E oribilă.
TEO: Bine. Cred că părinții niciunuia nu sunt ideali.
EMI: Și d-asta zic. Hai să plecăm de aici. –Adică, nu plecăm nicăieri, tu nu te simți bine. Și e OK. Doar.../
TEO: /Îmi pare rău.
EMI: Nu vreau să am grijă de mama toată viața. Cine pula mea a avut grijă de mine?
TEO: Nimeni. O să am eu.
EMI: Ei, tu o să.../
TEO: /Promit.
EMI (se liniștește, deși nu vrea): OK.
TEO: Hai să ne concentrăm să trecem de momentul ăsta. Să ne liniștim puțin. Și să găsim soluții pentru acum, nu peste 1000 de ani. Poate plecăm mai târziu.
Poate te duci doar tu și we’ll make it work.
EMI: Știi că n-o să merg fără voi. O să rămân.
TEO: Ești sigur?
EMI: N-o juca acum. Nu vrei să plec. Nu vreau să plec fără tine. Stau.
TEO: Mulțumesc mult. Că stai.– Și că nu dormi nopțile și mă aștepți să mă trezesc ca să ne vedem. Ești cel mai bun om de pe lumea asta.
EMI (alintat): Păi, da, că nu m-ajută nimeni în casa asta.
Moment tandru.
TEO: Hai să facem așa. O sun pe mama să vină să-l ia pe Rareș. Îi spun că e urgență sau ceva și o rog să-l țină peste noapte. Apoi mergem împreună la azil, te
băgăm la somn, și rămânem împreună seara și noaptea asta.
EMI: Mulțumesc. E foarte frumos. Dacă poți să vii cu mine, e awesome. Dar nu vreau să rămână la maică-ta decât până după-amiază. Apoi l-aș lua.
TEO: Nu vrei să dormim împreună?
EMI: Ba da. Da’... E OK. Avem o viață de dormit împreună.

TEO: OK.
Se îmbrățișează.
TEO: Hai să te pregătești.

EMI: Oki...
Amândoi ies înspre dormitorul lor. Teo ia monitorul. Emi intră în baie.
TEO: E crazy că în curând o să meargă și apoi o să vorbească și apoi n-o să mai fim singuri deloc.
A2S3 – Dormitor
Emi iese din baie cu telefonul la ureche. Teo strânge lucruri într-un bagaj de bebeluș. Pe rând, fiecare
iese din când în când să verifice copilul.
EMI: Da, vomită și are diaree. // De fericire, bănuiesc. Că d-asta v-am sunat, să mă laud.
TEO: Emi...
EMI: Păi sun de-o oră în continuu. Ce morții ei, am fost transferat de la departament la departament. // Da, am închis. Că mă țineți pe hold 2000 de ani.// Ei, uite
că n-am așteptat și ați răspuns. Mă puteți ajuta? Sau tre’ să-mi fac o cotă de stat pe hold? Vă puteți face, oare, treaba? Sau aveți un coleg de la altă secție care ar
putea?
TEO: Emi...
EMI: Da, domnule, așa cum am mai spus...// Știu că nu v-am mai spus dumneavoastră, dar deja îmi pierd răbdarea, e a șasea oară când spun. // Păi și e vina mea?
Nu e. Iată ce mare întâlnire între doi oameni fără nicio vină. Ceva fantastic.
Teo îi ia telefonul.
TEO: Bună seara! // Ne cerem scuze. Suntem... Copilul e bolnav de mult și suntem speriați și nedormiți. // Vă înțeleg, ne cerem scuze.
EMI: Ne mai și cerem scuze.
TEO: Da, înțeleg. Îmi pare rău. Pot să vă zic despre situație? // A avut o infecție la plămâni și ne-a prescris antibiotice. Și a avut diaree, acum vomită... // Mai mult
de șase scaune lichide în ultimele 24 de ore?
EMI: Da, mai mult.
TEO: Da, mai mult. // Cât mai mult?
EMI: Un Ikea de scaune lichide. Pe bune? Iese căcat din el peste tot.
TEO: Nu știm câte exact. // Dar și vomită. // De când vomită?
EMI: De pe la 3. Dar nu mai mănâncă. Nu mai nimic. E rău.

TEO: De două ore, nici nu mai mănâncă. E letargic. // Da, știu de proteste. D-asta vă și sun. Avem mașinile blocate și nu putem să venim noi. // Da, am încercat și
la taxi, dar e totul blocat în jur. Nu ne ia nimeni.
EMI: Nu că p-ăsta ți-l și bat.
TEO: Nu, cred că e nevoie de ironii. Nu zic să trimiteți un elicopter. Vreau să trimiteți orice. Absolut orice puteți să trimiteți.
Emi ia telefonul și-l închide.
EMI: Ia geanta. Iau eu copilul. Mergem cu mașina.

TEO: Cum?
EMI: Omorâm legionari.
TEO: Emi.
EMI: N-am niciun chef de dezbateri. Ia geanta.
Emi iese. Teo ridică geanta.

Lights flicker. Teo așază geanta pe pat și începe să despacheteze. Intră Emi. Sunt tensionați.
TEO: Totul e bine când se termină cu bine.
Emi nu zice nimic. Vrea să intre în baie. Ușa e blocată.
EMI: Să-mi bag pula.
Cară picioare în ușă. Teo vine și-l prinde în brațe.
TEO: Hei! Hei! Gata.

EMI: Ai spus că repari ușa.
TEO: Am încercat. O să chem pe cineva. Scuze! O să chem mâine pe cineva.
Emi iese din brațele lui.
EMI: Lasă-mă, te rog! N-am chef acum.

TEO: Ok. Ok.
EMI: Fă ușa să se deschidă, te rog. Și atât.
TEO: Băi, nu-mi face asta. Și eu vin tot de la spital. Și eu sunt tot nervos.
EMI: Ok.
TEO: Poate mai nervos, că eu nu-mi vărs nervii pe nimeni.

EMI: Felicitări!
TEO: Te rog, putem să încercăm s-avem o seară liniștită?
EMI: Vin cu copilul de la spital a cincea oară luna asta. Eu nu pot să am o seară liniștită. Dacă tu poți, te rog. Eu vreau să fac primul duș de săptămâna asta și să
bag o mașină la spălat și să mă întorc la el.
TEO: Despre asta e, așa e, am uitat că ție-ți pasă și mie nu. Ție-ți pasă pentru că țipi și mie nu-mi pasă pentru că vin în urma ta și curăț ca după un copil.
EMI: Mă duc să mă piș în chiuveta de la bucătărie.
Emi iese. Teo umblă la ușă. O deschide.

Lights flicker. Emi intră pe ușa de la baie.
TEO: Hello!
EMI: Hei!
TEO: Am crezut că era blocată.
EMI: Nu, eram eu.
TEO: Ești acasă.
EMI: Da. Cum a fost la muncă?
TEO: Bine. Rareș cu cine e?
EMI: E în camera lui.
TEO: Dar nu.../
EMI: /Ne-au externat mai devreme. M-am înțeles eu cu doctorul.
TEO: Ah, ce bine. Nu m-ai sunat.
EMI: Nu. Scuze. Mi-a zis și am început direct să fac bagaje și am vrut doar să fug de acolo.
TEO: Aș fi venit să te iau.
EMI: Am luat un Uber.
TEO: Dar e safe să...?/
EMI: /Scuze, nu știu. Am vrut doar să plec din spital. E urât, știu. Nu m-am gândit la tine. Dar voiam să plec. Iartă-mă!
Teo îl ia de mână. Emi se preface că nu-l deranjează.
TEO: E OK. E bine?

EMI: Da. Acum da. Cică n-ar trebui să mai fie probleme. Le-a luat trei luni, dar... Cică we should be fine.
TEO: OK. Asta e super.
EMI: Da.
TEO: O să merg puțin la el.– După ce îl văd, stăm puțin de vorbă?
EMI: Sigur.– De fapt... Hai mâine, nu vrei? Te rog mult?
TEO: OK.

Emi își ia mâna din a lui. Și se preface că are treabă prin cameră. Teo iese.
Lights flicker. Teo intră cu o cravată în mână.
EMI: Ai găsit-o?
TEO: Da, era la Rareș.
EMI: Ți-am zis. Mi-aminteam că a vrut s-o poarte la grădi.
TEO: Să poarte hainele lui la grădi. Nu p-ale mele.
EMI: Vă rog eu mult, trebuie să învățați să împărțiți.
Teo își aranjează cravata. De prea multe ori. Se tot uită la el în oglindă, în timp ce aleargă prin cameră. Emi
îl urmărește.
EMI: Ești foarte frumos. Sigur te angajează, ca să poată să-ți dea palme la cur zilnic.
TEO: Fug. Să nu întârzii.
EMI: Succes! Ești cel mai tare!
Teo dă să iasă. Se oprește.
TEO: Scuze. Mulțumesc! Și tu ești un frumos. Te iubesc.

EMI: Și eu. Succes!
Se pupă. Teo iese. Emi intră la baie.
Lights flicker. Emi începe să se spele pe dinți. Teo intră cu o broșură.
TEO: De ăsta zici?

EMI: Da. Cu ăsta votez.
TEO: Nu e cam de dreapta?
EMI: Pula. Toți sunt. Ăsta are un discurs despre proteste. Zice că se ocupă.
TEO: Cum?
EMI: Nu știu. Genocid, I don’t care.
TEO: Mie-mi plăcea ecologistul.
EMI: Da. Că de copaci am eu nevoie. Mai multe parcuri, să aibă ăștia unde să se strângă.
TEO: N-ar fi rele mai multe parcuri. E cam insuportabil orașul vara.
EMI: Din cauza lor. Poate nici nu se încălzește planeta. Sunt doar ei care ridică temperatura.
TEO: Cred că măcar asta nu e din cauza lor.
EMI: Totul e din cauza lor. În casa asta, ei sunt inamicul numărul 1.
TEO: Nu știu ce să zic.

EMI: Tu faci ce vrei. Ți-am zis de mine.

TEO: Păi tu ar trebui să mă asculți pe mine. Ăsta e domeniul meu.
EMI: Cam târziu să devii patriarhal. –Plus că un bărbat adevărat mă rezolva cu ușa până acum.
TEO: Iar?
EMI: Iar? Da’ s-a oprit vreodată?
TEO (pentru a 193892-a oară): Mă duc după șurubelniță.
Teo iese din dormitor. Emi iese din baie.

Lights flicker. Teo reintră cu două pahare de vin.
EMI: Și tu?
TEO: Eu i-am zis că nu mi se pare OK. Nu poți să faci două zile de activități și să zici: „Mamă, am salvat cartierele mărginașe.” Și le-am făcut alt plan de
activități. Și acum sunt parte din proiect. Adică, o parte mai mare.
EMI: Mai mulți bani?
TEO: Mult mai mulți.
EMI: Hot! Câți?
TEO: Suficient cât să ne mai luăm o mașină.
EMI: Super hot!
TEO: Noroc.
EMI: Noroc.
Ciocnesc.
EMI: Cred că poluăm suficient. Și, oricum, în zona asta nu mai poți să mergi deloc cu mașina. Eu nici nu mai parchez aici. O las în capătul străzii și merg până
acolo când e nevoie.
TEO: Atunci să facem altceva fun. Poate mergem în vacanță undeva.
EMI: N-aș pleca încă. Abia încep să mă prind cum stau lucrurile la grădiniță.
TEO: Cum mai e pe acolo?
EMI: OK.
TEO: OK? Atât? Zi și tu lucruri de la muncă, că vorbesc numai eu.
EMI: Păi acum te sărbătorim pe tine.
TEO: Putem să vorbim de amândoi.
EMI: Mă tot gândesc la treaba asta cu intervențiile. Mi se pare aiurea.
TEO: Ceva trebuia să se întâmple. Nu asta ai vrut? Azi măcar s-a putut circula.
EMI: Nu. Știu. Clar. Și sunt oameni de căcat. Dar... Am văzut postări de azi, sunt foarte violenți. Nu credeam că o să fie chiar așa. Știu că am făcut glume că-i
omorâm, că lucruri. Dar... e în regulă?

TEO: Băi, înțeleg că sunt violenți pentru că protestatarii sunt violenți.

EMI: Sunt? Adică... Stau sub geamul nostru de atâta timp. N-au făcut niciodată... Nu știu. Nu vreau să-i apăr. Abia aștept să dispară./
TEO: /Na... Change isn’t alway pretty.
EMI: În fine, n-are rost. Hai să...– Congrats, baby!
Ciocnesc. Emi îl dă groapă pe al lui.
EMI: Refill.
TEO: Nu sta mult.
Emi iese.
Lights flicker. Teo începe să se schimbe în pijamale. Emi se întoarce cu telefonul în mână.
EMI: Uite, asta e fereastra noastră.

TEO: Da, iubire.
EMI: Chestia asta s-a întâmplat sub fereastra noastră.
TEO: Da... Nașpa.
EMI: Nașpa? Rareș putea să vadă.
TEO: Scuze, sunt foarte obosit. E... oribil. E brutal. E sinistru. Va fi așa și după ce dorm.
EMI: Nu e OK. Sunt oameni groaznici, dar sunt oameni. Nu poți să-i bați așa. –Reacțiile sunt super puternice. Reportajul ăsta e de afară.
TEO: Putem, te rog, să vorbim de dimineață?
EMI: Da...
Teo se pune în pat.
EMI: Ăștia spun că e un război civil. Crezi că e un război civil? Crezi că e atât de rău?
TEO: Noapte bună, Emi!
Emi se bagă cu telefonul în pat. Stinge lumina. Rămâne luminat de telefon.
TEO: Emi...
Emi stinge telefonul. Întuneric.
EMI: Teo, nu e vina noastră, nu?

Se aprinde telefonul lui Teo. Se aude vocea lui din telefon, ținând un discurs.

TEO: Emi...
EMI: Da...
TEO: Da’ nu zic prostii, nu?
EMI: Deloc. Ești super.
TEO: Se înțelege că nu susțin cauza lor sau ceva?
EMI: E super limpede.
TEO: Dar ți se pare că părem oportuniști? Că s-a poziționat toată lumea și ne poziționăm și noi?
EMI: Teo... Acum somn. Mâine vorbă.
TEO: Da. Doar că mâine intră.
EMI: A fost OK ieri când l-am văzut, a fost OK azi când l-am văzut. De toate cele 400 de ori. Doar lasă-l.
TEO: Da. Ai dreptate. Mulțumesc, te iubesc!
EMI: Mâine vorbă.
Se pupă. Lights flicker. Restart.
EMI: Și când îl duci, ia și flori. Știu că e un obicei de căcat, dar toată lumea o să ia. Nu vreau să-nceapă școală pe picior greșit.
TEO: Facem.
EMI: Ok. Ce mă enervează că n-o să fiu acolo. Am încercat pe toate părțile, dar trebuie să fiu la grădiniță. Am încercat și azi.
TEO: Și?
EMI: Și cealaltă educatoare e tot în spital. Ca ieri. Și ca săptămâna trecută. Cred că minte!
TEO: Mna, aia e.
EMI: Să faci poze.
TEO: Fac.
EMI: Să iei, totuși, o floare în ghiveci. Măcar să nu moară.
TEO: Obosit. Mâine.
EMI: Ok.– Iiii. Merge la școală. Crește.
TEO: Mhmm...
Lights flicker. Teo dă să-l pupe. Emi se ferește. Pe fundal, încep să se audă în crescendo scandări.
EMI: Nu, că o să iei și tu.

TEO: Dormim în același pat. Oricum iau.
EMI: Urăsc copiii.
TEO: N-au ei nicio vină.
EMI: Au, că au sistemele imunitare de căcat.
TEO: Părinții-s de vină.

EMI: Mi-e dor de Rareș.

TEO: Mama-ți transmite salutări. Și Crăciun fericit.
EMI: Sunt convins. S-a blocat iar ușa de la baie.
TEO: Chem mâine pe cineva.
EMI: Trebuie să fac curat mâine.
TEO: Să pui cadourile sub brad înainte să pleci.
EMI: Vreau într-o vacanță. Parcă n-am mai ieșit din casă de ani.
TEO: Vezi că mâine întârzii, stau mai mult la birou.
EMI: Ne scoate maică-ta în oraș mâine. Vrea să-l vadă pe Rareș.
TEO: Ce Revelion de căcat.
EMI: Apropo, ai să râzi. Ieri s-a stricat blender-ul.
TEO: Iar s-a blocat ușa, tre’ să chem pe cineva.
EMI: E serbare mâine, ajung mai târziu. Ajungi tu să-l iei?
TEO: E și două minute, Crăciun fericit!
EMI: Deci la 6 la ai tăi, da?
TEO: Iar am lăsat mașina la dracu’ în praznic.
EMI: Cred că o să chem pe cineva la curățenie.
TEO: Mă duc mai devreme la birou.
EMI: S-a blocat iar ușa.
TEO: Vine mâine ăla pentru ușă. Poate de data asta o rezolvă.
EMI: Mâine vin ăia de la curățenie.
TEO: Eu nu mă întorc din deplasare.
EMI: La mine e serbare.
TEO: Anulăm.
EMI: Da, sun mâine.
TEO: Sunt super obosit.
EMI: Abia-mi mai țin ochii deschiși.
TEO: Noapte bună.
EMI: Noapte bună.
Scandările ajung la max.
EMI: Auzi?
TEO: Ce?
Emi merge la fereastră.

EMI: Iar au venit cu dubele. N-au voie. Au zis că nu se mai.../

TEO: /Hai să-l aducem pe Rareș aici.
EMI: Rareș e la sleepover.
TEO: Ce?
EMI: Ți-am zis. E miercuri.
TEO: E miercuri deja? Am uitat.
EMI: Eu vreau să ies.
TEO: Poftim?
EMI: Hai și noi.
TEO: Ce?
EMI: Hai și noi. La protest.
TEO: Cu legionarii?
EMI: Da, uite, sunt și ăștia de la ONG-uri. Blochează jandarmii.
TEO: Ai înnebunit.
EMI: Cobor.
TEO: Ce?
EMI: Cobor.
Emi iese.
TEO: Stai, mă.
Teo rămâne singur în spațiu. Scandările sunt la max.
ACT 3 – Sunet electrostatic
A3S1 – Fractură
Liniște. Teo e încă singur în spațiu. Emi intră vânăt și cu pijamalele rupte. Începe un sunet electrostatic.
TEO: Ce-au zis de la spital?

EMI: Că nu e nimic fracturat sau ceva. Mai trebuie să fac ceva CT, dar sunt doar răni de suprafață. Arată mai rău decât e. Mult mai rău.
Îl ia în brațe. Îl ține așa. Mult. Emi îl sărută.

EMI: Într-un fel, mai bine că n-ai venit.– N-am fost suficient de mulți, ar fi ajutat. De fapt, cu ce mai ajuta un om?– Whatever. Oricum n-ar fi meritat să arăți și tu
așa.
Emi ridică din umeri. Pauză.
EMI: Ei, seara ta cum a fost?

TEO: Am vrut să vin. Am coborât din lift. Apoi am urcat. N-am putut. M-am întors.
Prag.
EMI: Ai coborât și te-ai întors?

TEO: Apoi am coborât iar când a început... Dar nu te-am găsit și.../
EMI: /Nu pot să cred.
TEO: Iartă-mă...
EMI: Și ce ai făcut? Te-ai uitat de la geam cum ne bat?
TEO: Ți-am zis că am coborât iar.
EMI: Dar inițial?
TEO: Inițial m-am speriat.
EMI: Puiul mic. S-a speriat.
TEO: Emi...
EMI: Te-ai uitat cum ne-au bătut! Eram eu acolo. Te-ai uitat cum m-au bătut!
TEO: Nu te-am văzut... Nu te-am găsit.
EMI: Doamne. Tu n-o să faci nimic toată viața.
TEO: Bine, mă, că salvați voi lumea. V-ați strâns 10 amărâți, normal că.../
EMI: /Du-te, mă, în pula mea. Că o salvezi tu cu.../
TEO: /Da, prin politică se fac schimbări, nu prin scandal la colțu’ străzii.
EMI: Ești un căcat de ONG-ist. Nu faci politică. Nu faci nimic. Ești un nimeni. Ești un vierme.
TEO: Sunt un ce?
EMI: Un om care stă și se uită cum sunt bătuți oameni nevinovați.
TEO: Nevinovați? Blochează orașul de ANI DE ZILE. Și asta fără ce scot pe gură. N-am putut să ne ducem copilul la spital.
EMI: Și atunci să-i ardem.
TEO: Nu, asta e replica ta.
EMI: Și copilul a ajuns la spital. Pentru că l-am dus eu. Pentru că tu nu faci nimic. N-ai făcut nimic și n-o să faci nimic toată viața. N-ai făcut toată viața ta o
acțiune. Să muți un căcat din stânga în dreapta. Nu schimbi nimic pentru că nu faci nimic și nu-nțeleg de ce-mi pierd timpul așteptând eu să faci tu ceva.
Politicianul pulii.

TEO: Activistul pulii.

EMI: Da, poate sunt activist. Am făcut ceva. Am făcut prost, am făcut bine... Morții ei, fac ceva. Dacă nu eram eu, tu nici nu-ți dădeai seama că-ți place să sugi
pula.
TEO: Uită-te puțin la tine. Nu ești activist. Ești coleric. Ai ieșit să aperi legionari și acum mă înjuri pe mine.
EMI: În seara asta ne-am strâns niște oameni și am zis: „Asta nu-i OK.” Ții minte cum e asta? Ce înseamnă să ai păreri?
TEO: Am păreri, Emi. Nu mai.../
EMI: Zi-mi o părere despre ceva. Despre orice. Despre lampa asta. Îți place? Ți se pare frumoasă? Ți se pare OK? Că avem o lampă făcută de-o persoană din
fucking Bangladesh plătită c-un pachet de țigări și-o palmă peste bot doar pentru că e frumoasă? În Raiul ăsta gândit de mă-ta.
TEO: O iei razna. A fost o seară grea. Hai să ne.../
EMI: N-a fost o seară grea. A FOST CEA BUNĂ SEARĂ DIN VIAȚA MEA! Și chit că mi-am luat bătaie, am simțit în pula mea după cinci sute de mii de ani că
cineva înțelege și nu m-a mai strâns nimic de gât și am putut să respir și am simțit că ceva se întâmplă. Nu că lumea se dizolvă și eu mă sufoc. Și nu pot să cred că
n-ai fost acolo. Lumea o ia fucking razna și tu nu faci nimic.
TEO: Îmi pare rău că te simți așa.
EMI: Mă piș pe părerile tale de rău.
TEO: Emi, n-am putut.
EMI: E ceva ce poți totuși să faci? Orice?
TEO: OK. N-am ce discuta cu tine așa. Eu nu mă cert.
EMI: A, păi s-o punem pe lista lucrurilor pe care nu le faci. Asta e cu „nu vreau” sau cu „nu pot”?
TEO: Hai să nu ne mai certăm, te rog.
EMI: Când am rămas, mi-ai zis că o să fie greu și că vrei să schimbi lucruri. Nu faci nimic. Nu facem nimic. Trece timpul pe lângă noi și nu facem nimic. Și țara
asta în care m-ai ținut devine din ce în ce mai nelocuibilă.
TEO: Și e vina mea? Dacă eram acolo omoram jandarmii, ce pula mea făceam?
EMI: Nu, ai dreptate. Că tu nu faci asta. Tu nu faci nimic.
TEO: Spui niște lucruri pe care mâine.../
EMI: /Teo, stăm. Efectiv trece viața pe lângă noi și nu facem nimic. Zici de Rareș. Ce vede în lumea din jur? În noi? În ce lume îl lăsăm? Nimeni nu mișcă un
deget. Iar dacă mișcă, se întâmplă asta. Și vreau să-i spun că am făcut ceva pentru el. Că am încercat.
TEO: Și eu fac lucruri. Ești nedrept, te rog mult.../
EMI: /Da, dai limbi în cur la toți mahării care au creat problemele care trebuie rezolvate acum. Și tu te duci în genunchi și spui: „Uitați, am niște bani, mă lăsați,
vă rog mult, mult, mult de tot să încerc eu să rezolv?” Trebuie arși de vii, în pula mea.
TEO: Bine. Se poate mâine?
EMI: Ieși din cameră.
TEO: Ce?
EMI: Ieși.
TEO: Emi..
EMI: Ieși în pula mea înainte să.../

Lights out. Microfonie. Bâzâit.
A3S2 – Terapie 1
În sala de așteptare de la terapie. Amândoi stau unul lângă altul. Emi e vindecat aproape complet.
EMI (excesiv de cald și politicos): Am văzut că au pus un tonomat jos. M-aș duce cât așteptăm.
TEO (la fel): Sigur. Să vin cu tine?
EMI: Nununu, e super în regulă. Mă duc eu. Doar să-mi spui dacă vrei ceva.
TEO: Nu, nimic. Sau... Poate un ceai, dacă au?
EMI: Sigur. De care?
TEO: De, nu știu, mușețel sau ceva. Sunt un pic agitat. Poate nu negru, nu verde.
EMI: Ok. Zahăr?
TEO: Nu. Sau... Doar un pic.
EMI: Ok.
Iese. Intră.
EMI: Aveau un singur tip.

TEO: De care e?
EMI: De tonomat. Scria doar „ceai”. Nici zahărul nu puteam să-l reglez.
TEO: Ah. Probabil ceva d-ăla solubil.
EMI: Da. Cel mai probabil.
TEO: Mulțumesc.
EMI: N-ai pentru ce.
Încearcă să bea. Nu-i place. Zâmbește oricum.
TEO: Tu ce ți-ai luat?

EMI: Cafea lungă, fără zahăr.
TEO: Cool.
Teo mai încearcă o gură din al lui. Încă e groaznic.
EMI: Doamne, Teo. Nu-l mai bea.

TEO: Nuu. E doar un pic dulce. În rest e... Cald.

Emi îi ia paharul din mână și-l aruncă la un coș.
EMI: Nu înțeleg de ce ne cheamă mereu mai devreme. Jur că dacă n-ar trebui să stăm în așteptarea asta, n-aș mai avea nevoie de terapie.
TEO: Eu cred că tot aș avea.
EMI: Da. Nu, ai dreptate.
Emi se așază la loc.
EMI: Aș putea să schimb și să pun așteptarea asta ca lucrul meu negativ de săptămâna asta.
TEO: Nu cred că mai poți să schimbi acum.
EMI: Cum să nu? Scriu din nou. Timp am, slavă cerului.
TEO: Oricum, ar trebui să fie despre noi. Ai putea să scrii că e nasol că nu putem să ne mai vorbim.
EMI: Nu vreau să scriu asta.
TEO: Eu asta am scris. Că ne evităm mult.– E cam scary. Că mi-am dat seama de asta și tot mă trezesc făcându-mi treabă prin oraș, în loc să mă întorc acasă. Nu
mai suport camera aia.
EMI (a 1002-a oară când o spune): Păi, întoarce-te în pat.
TEO: Nu-i așa de simplu. Nu e neapărat mai bine în dormitor.
EMI: Dar e mai rău?
Teo tace.
EMI: Auzi? Tu nu crezi că la un anumit nivel tu crezi că nu meriți să te întorci în pat?

TEO: ...?
EMI: Îmi pare rău că te-am dat afară. Dar mi-am cerut scuze și te-am chemat înapoi de peste o mie de ori. Încep să cred că.../
TEO: /E vina și responsabilitatea mea. Mișto.
EMI: Nu, e vina mea. Și a fost responsabilitatea mea. Dar acum... Nu știu dacă mai e.
Teo tace.
EMI: Zi, mă, ceva.

TEO: Hai să intrăm și să discutăm acolo.
EMI: Păi hai să vorbim între noi, dacă tot spui că nu vorbim.
TEO: OK. Mă gândesc. Nu mai pune presiune.
Pauză. Emi se uită la Teo. Teo se preface că Emi nu se uită la el.

EMI: OK. Mă anunți tu.

TEO: Poate. Poate că asta e.
EMI: Și nu vrei să încerci, măcar, să te întorci? O noapte.
TEO: Ba da.
Emi se mută lângă el.
EMI: M-aș bucura mult.

TEO: Îmi pare rău că n-am fost acolo.
Îl ia în brațe.
EMI: Băi, nu... N-aveai ce să faci, oricum. Îmi pare foarte rău că am zis tot ce am zis și că...
Ușa se deschide.
A3S3 – La birou
Teo e la birou, după program cu un coleg de muncă, Victor.

În locul replicilor lui Victor se aude sunet electrostatic.
TEO: E și mai rău de când ne-am întors. Și sigur știe și el, dar se preface. El are treaba asta cu provocările personale, dacă e greu, el se luptă și se... Încearcă să se
obișnuiască și... Doamne, nu știu de ce-ți torn ție toate astea. Ai întrebat și m-am pornit. Cred că par, așa, un boșorog cu o căsnicie nefericită.
TEO: Ești foarte drăguț. Mulțumesc că stai cu mine.
TEO: 10 ani e, totuși, o diferență măricică.
TEO: Cu Emi? Suntem de aceeași vârstă. În fine, două luni între noi.
TEO: Leu. Eu, rac. De ce? Eu nu prea cred în chestiile astea. Și, oricum, suntem amândoi un fel de crustaceu sau... cum se cheamă? Shellfish.
TEO: Nu e selfish. Nici eu nu știu dacă fac bine ce fac. Poate eu fac ceva rău și-i determin lui acțiunile de căcat. Sau poate sunt sensibil și reacționez prea puternic
la niște lucruri care sunt bine intenționate. Who the fuck knows? Relațiile sunt complicate.
TEO: Relațiile lungi, ba da. Că oamenii se schimbă și trebuie să tot faci checking in. Și dacă nu-l faci...
TEO: Da, noi vorbim ușor, dar noi nu suntem într-o relație.
TEO: Da, bănuiesc că și prietenia e un tip de relație.
Prag. Pauză.
TEO: Prietenia cu beneficii e și ea o relație, da. Dar nu cred că sunt eu interesat de tipul ăla de relație. Nu sunt, nu că nu cred.

TEO: Da, ești foarte... Stai, că nu despre asta e vorba. Poți să fii și foarte atrăgător și foarte neatrăgător. Doar că eu tot căsătorit sunt. (își amintește) Și tot îmi
iubesc soțul.
TEO: Da, dar sunt doar niște... E o perioadă.
TEO: Ba da, dar... Doamne, și asta ți-am spus? Da. Bănuiesc că... am vorbit despre asta, dar nu vreau eu o relație deschisă și atunci ar fi cam aiurea să...
TEO: Iartă-mă, nu mi-am dat seamă că-ți... Adică, văd cum ai putea să interpretezi asta, dar nu încercam să-ți comunic că... Chiar nu voiam să... Scuze.
TEO: Vai de pula mea, reușesc eu să fac ceva mereu să... Stric lucruri. Îmi pare foarte rău, Victor! Chiar, scuze. Nu voiam în niciun fel să... Poate dacă ne-am fi
cunoscut acum 10 ani, am fi...
Microfonie.
A3S4 – Terapie 2
Emi se uită într-un punct fix, în sala de așteptare de la terapie. Teo intră cu două pahare de unică folosință.
Așază unul din pahare lângă Emi.
TEO: Ți-am luat și ție una.
Emi tace.
TEO: E lungă, fără zahăr.
Emi tace.
TEO: Au schimbat tonomatul. Acum sunt mult mai multe ceaiuri. Mi-am luat unul cu fructe de pădure. E chiar bun.
Emi tace.
TEO: S-o arunc atunci? Eu nu pot s-o beau. O să mă agite. Și cred că sunt deja destul de agitat.
Emi tace.
TEO: Poate.... Ar trebui să întârziem. Să ajungem mai târziu. Chiar e foarte enervant că ne ține atât.
Emi tace.
TEO: Dar dacă ne lungim peste ora de plecare, ne cere bani în plus. Timpul nostru nu-nseamnă nimic, dar al ei.../

EMI: /Ce vârstă avea? Exact.
Teo tace.
EMI: Ai spus că e mai tânăr. Știu asta. Câți ani are exact?
TEO: 23.
Procesează.
EMI: La 23 ne-am căsătorit.
Teo tace. Emi se ridică și dă să plece. Se întoarce. Se așază. Ia cafeaua. O aruncă la coș. Se întoarce. Se
așază.
TEO: Îmi pare rău...
Emi tace. Teo renunță. Stau în tăcere.
S5 – Ușa de la baie.
Emi stă închis în baia apartamentului. Apare Teo cu un tool kit.
TEO: E una din chestiile alea, nu? Că zicem mereu că o facem și n-o facem. O să încerc s-o dezmembrez și s-o lăsăm așa.
Emi se așază pe WC.
TEO: Alo, ești în viață? Zi lucruri, că nu te văd. Sau măcar lovește în ușă.
Emi aruncă cu ceva în ușă.
TEO: Mulțumesc! Cred că mai bine s-o lăsăm dezmembrată. Oricum e baia de la camera noastră. Eu te-am mai văzut dezbrăcat. Tu m-ai mai văzut dezbrăcat. Nu?
Măcar n-ar mai fi periculos. Eu zic s-o schimbăm de tot. Ușa. Sau să regândim planul băii sau ceva. Că deja...– Ești OK?
Emi aruncă cu ceva în ușă.
TEO: Știi că aș putea să te țin acolo până vorbești cu mine.

Pauză lungă.
TEO: Poate chiar o să fac asta, atunci. Poate o să te țin până.../
Emi se ridică și lovește de multe ori în ușă. Încearcă să o deschidă.
TEO: Glumesc, Emi. N-o să te țin încuiat în baie. Nu mai lovi ușa, te rog.
Face lucruri la clanță din nou.
EMI: Scuze.
TEO: E OK. Cred că e nasol acolo.
EMI: Îmi pare rău că sunt o persoană violentă. Nu știu cum să... Sunt coleric. Și mi-e mai ușor să tac. Nu vreau să ne mai certăm.
TEO: Să știi că prefer să fii violent. Nu mai pot cu tăcerea asta. Îmi aud toate gândurile și toate îmi zic că sunt un monstru. Zi ce-ți vine, da’.../
EMI: Mai bine nu. Crede-mă.
TEO: E OK. Poți să-mi spui vierme, poți să mă faci cum vrei, dar numai vorbește, te rog. Știu că nu crezi lucrurile alea.
EMI: Ok.
Pauză lungă.
TEO: Good talk.

EMI: Auzi? De ce aveai așa multe dulciuri când ne-am cunoscut?
TEO: La pregătire?
EMI: Nu, când ne-am... Combinat. La director.
TEO: Nu știu. Random. Parcă luasem ceva concurs, diplomă, ceva?
EMI: Da.
TEO: De-asta, înseamnă. Maică-mea era super strictă pe chestia asta și mi-am luat multe dulciuri. Nu era... Nu-mi amintesc să fi fost ceva anume.
EMI: Ah, OK. Ce banal. Mă gândeam...
Pauză.
TEO: Da, sunt pe fir.

EMI: Nu, nimic. Mă așteptam la ceva insight mare. Gen, care să mă facă să înțeleg ceva ce n-am înțeles. E o copilărie.
TEO: Te gândești la cum ne-am cunoscut?
EMI: Tot vorbim la terapie de agresivitate și am luat-o pe pista asta și am ajuns acolo. Că și când ne-am cunoscut.../
TEO: / Îl bătuseși pe băiatul ăla.

EMI: Nu l-am bătut. I-am spart un pahar în față. –În fine, e același lucru. Da, l-am bătut. Chiar sunt o persoană super violentă.
TEO: Nu ești. It’s going to be fine.
EMI: Da...
Pauză.
EMI: Te-ai gândit vreodată dacă noi nu trebuia să fim doar o relație de adolescență sau ceva?
TEO: Niciodată.
EMI: Ok. Pentru că eu mă tot gândesc la asta. Dacă de fapt ne-a luat valul. „Hai să ne căsătorim”, că se poate. „Hai să facem un copil”, că asta au făcut ai noștri
după ce s-au căsătorit. Și ne-am tot...
TEO: Nu. Ești iubirea vieții mele și mi-a fost foarte clar mereu. Niciodată nu m-am gândit la altceva.
EMI: Am înțeles. Scuze.
TEO: Și nu cred nici bullshit-ul tău lucid. Că tu te apuci și te comentezi în cap și apoi ai senzația că ai ajuns la nu-știu-ce insight. Dar de fapt doar te-ai gândit prea
mult la ceva.
EMI: Just.
TEO: Și, dacă vrei, putem să trecem prin toată viața noastră împreună... Până la un punct, OK. Dar putem să trecem prin toată viața noastră împreună și n-ai fi
luat-o nici mai la stânga, nici mai la dreapta. Ci exact așa cum a fost.
EMI: Ăsta nu-i un argument. Da, aș fi făcut aceleași lucruri pentru că atâta știam să fac.
TEO: Adică ce vrei să zici? Că de fapt n-ai fi vrut să ne căsătorim? Că ce? Că de fapt nici nu m-ai iubit? Ce vrei să zici? Eu nu mă gândesc la noi ca la o prostie./
EMI: /Doamne ferește, nici eu./
TEO: /Sau că m-a luat avântul progresului pe sus. Mă bucur foarte mult că am trăit într-o perioadă în care s-a putut să fim o familie. Pentru că aș fi vrut același
lucru și dacă se întâmpla la 1800.
EMI: Și atunci ce s-a întâmplat?
TEO: Nu știu. Ce s-a întâmplat?
EMI: Iată. Dacă nici tu nu știi cum ai ajuns să.../
/Ușa se deschide.
TEO: Hei...
EMI: Hei...
TEO: Știu că nu e cel mai bun moment, dar... Am luat niște bilete să plecăm. De aniversarea noastră. S-o facem altundeva. Cred că e multă și atmosfera asta.
EMI: Asta ți se pare ție că e concluzia discuției? Cred că mai avem de muncă. Nu?
TEO: M-am săturat de muncă. Hai să vedem ce se întâmplă dacă nu muncim. Când mergea bine, nu munceam.
EMI: Pentru că nu aveam de ce.
TEO: Suntem prea self-aware, eu asta zic.
EMI: Ok... Hai să mergem.

TEO: Ah... Ești sigur?

EMI: Da, m-ai convins. Ești așa sigur pe tine, cum pot să-ți rezist?
TEO: Nu sunt, mimam.
EMI: Ei, atunci hai să încercăm oricum, nu?
TEO: Te iubesc...
EMI: Da... Și eu...
A3S6 - Baie aeroport
Emi închide o ușă de la un WC. Atac de panică. Se aude un anunț de boarding pentru un zbor. Lume în jur.
Telefonul lui Emi sună. Încearcă să se calmeze. Răspunde și mimează liniștea.
EMI: Hei! E super coadă. O să mai dureze puțin la mine.

EMI: Nu, e multă agitație și sunt... E foarte multă agitație în jur.
EMI: Uh, nu. Nu pot să mă țin. Urcă-te tu. Da, cel mai bine te urci tu. Și ajung și eu după. Când nu mai e nici aglomerație, nici nimic.
EMI: Nu, de ce să mă aștepți? Mergi, că știu că te agită să stai. Așază-te pe loc și ajung și eu după ce mă piș.
EMI: Da, da. Sigur ajung. Să mă strige prin aeroport și apar.
EMI: Da. Și eu.
Închide. Ciocănit în ușă din ce în ce mai tare.
A3S7 - Portieră. Parcare.
Teo iese din aeroport cu un troller. Nervos. Emi se ridică din mașină. Iese. Vine spre el.
EMI: Hei!
Teo trece pe lângă. Se așază pe scaunul de pe care Emi s-a ridicat. Blochează mașina.
Lovește în volan.
Emi merge spre el. Stă în picioare.
După un timp, Teo iese.
EMI: Mi-am luat o parte din...

TEO: Du-te-n pula mea. „Scuze”. Zi, în pula mea, „scuze”. Zi: „Scuze că te-am pus să te urci singur în avion.” Zi: „Scuze!”
EMI: Scuze.

Tăcere.
EMI: Mi-am luat o parte din lucruri. Sunt în mașină. În cealaltă mașină. O să plec o perioadă să.../
TEO: /„O să pleci o perioadă”. Really?
EMI: Da.
TEO: Minți. De ce minți? N-a fost suficientă toată faza asta? Pleci. Pleacă. Dar nu mă minți că te duci o perioadă să...
EMI: Eu așa cred. Eu așa îmi zic. Plec o perioadă. Îți zic și ție, îmi zic și mie. Nu e o minciună. Eu nu știu să fie o minciună.
TEO: Da? Și cât durează perioada asta? Descrie-mi puțin care-i to do list-ul? Te duci să faci ce? Ce trebuie să se întâmple ca să te întorci?
Emi tace.
TEO: Alo?
EMI: Nu pot să gândesc dacă țipi la mine.
TEO: Fă un efort. Ai avut atâta timp să te gândești. Ai avut un weekend întreg. Eu am băut cocktail-uri la plajă. Tu făceai bagaje și, bănuiesc, gândeai. S-au făcut
fără tine bagajele? Nici nu știi ce s-a întâmplat.../
EMI: /Nu știu. Nu mai pot să fiu lângă tine. Mă doare stomacul. Mă simt rău. Mă simt atât de rău, că mi se face scârbă de tine. Și trebuie să-mi dau seama dacă e
de la tine sau de la mine.
TEO: Deci ne despărțim.
EMI: Nu mă mai pune să zic lucruri pe care nu știu dacă vreau să le zic.
TEO: Nu vrei să le zici, dar mă pui pe mine să le zic. Ce-i în capu’ ăla al tău? Că pleci 3 săptămâni sau o lună sau un an și eu uit că te-ai uitat în ochii mei și mi-ai
zis: „Mi-e scârbă de tine?” Ești prost? Ești...? Ce pula mea? Ne despărțim. Ai nenorocit tot. Acum. Aici. Cu poezioara ta de acasă și cu căcaturile tale de scuze.
Ți-e scârbă? Te urăsc. Mi-ai futut toată viață. Te urăsc.
Lovește mașina. De multe ori. Urcă în mașină. O încuie. O descuie.

Când își termină numărul, Emi se urcă.
TEO (mai mult amărât decât nervos): N-ai unde să pleci. N-ai familie, n-ai nimic. Unde să pleci?
EMI: Am vorbit cu o colegă de la grădiniță să stau la ea.
TEO: Stai acasă cu Rareș. Merg eu la maică-mea. Stau acolo cât o fi. Eu sunt la muncă toată ziua. Nu pot să... stau cu el. Nu l-aș ține cu bonă, dacă ne... Perioada
asta. Vorbim cum să facem să-l văd. O să simtă mai puțin dacă nu vin eu pe acasă. Poți să faci asta sau ai nevoie să pleci și de acasă?
EMI: Pot.
TEO: Deci problema sunt eu?
EMI (obviously): Teo...
TEO: Nu-i nimic ce putem să mai facem? Nu mai putem să încercăm ceva? Măcar să vorbim despre asta.
Emi tace.

TEO: OK. Te dai te rog jos din mașină?
Emi se dă jos. Se aude sunetul unei mașini pornind. Sunet de geam lăsat în jos.
TEO: Ai bani de taxi?
EMI: Da.
TEO: Ok.
ACT 4 - Exteriorul
A4S1 – În față la veterinar.
Emi iese dinăuntru. Teo vorbește la telefon afară.
TEO: Când o închizi trebuie să ridici clanța, apoi să învârți cheia. Nu înțeleg de ce te complici în loc să rămâi să dormi. Nu. Nu e stricată, e doar... pretențioasă.
Mai încearcă, te rog.
Emi își aprinde o țigară. Teo îl vede.
TEO: Bună!
Emi îi face cu mâna.
TEO: (la telefon) Nu cu tine. Scuze.
Teo se întoarce cu spatele, ca și cum asta ar schimba ceva.
TEO: Te-ai descurcat? Bun. Hai că am ajuns. Vorbim... Da, ne vedem mâine. Poți să păstrezi tu cheia, da. Hai că trebuie să te las, scuze.
EMI: Are Victor probleme cu ușa?
TEO: Du-te, mă, în pula mea.
Vrea să treacă pe lângă Emi.
EMI: Lasă-l, că-și ia la revedere.

TEO: Păi și e OK singur?
EMI: El m-a rugat să-l las singur. E melodramatic, ce să-i fac? Copil de homosexuali.
TEO: Aș merge să-l aștept acolo.

EMI: Nu mușc.
TEO: Nu, scuipi venin. Să stau ca să ce? Să-mi scoți ochii că i-am luat câine și uite ce se întâmplă?
EMI: Intră dacă vrei.
Teo intră. Iese rapid. Nu se uită la Emi. Emi se uită la el.
EMI: Vezi dac-ai vrut câine?

TEO: Am crezut că așa era mai bine...
EMI: Chiar a funcționat foarte bine. Are un attention span de toată jena ăsta micu’. Doar zic că ar fi bine să știu și eu când te apucă să faci chestii. Și să încerci să
găsești unul sănătos.
TEO: OK.
EMI: Înțeleg oricum că ești pus pe multe fapte mari. Mi-a zis mă-ta că pleci din țară.
TEO: Poftim? I-ai zis lui Rareș?
EMI: Nu. Am zis să vorbim. Pleci?
TEO: Da, dar nu e încă 100%. Și voiam să-i spun eu. Când ți-a zis?
EMI: În una din vizitele ei inopinate.
TEO: Nu știu despre ce vorbești...
EMI: De când– De când ne-am despărțit. Vine în vizite random când e copilul la mine. Verifică apartamentul. Sau cine știe ce dracu’ mai e în capul ei.
TEO: N-am știut. O să vorbesc cu ea să.../
EMI: /Nu vorbi nimic. E destul scandal. Nu mă costă nimic să joc amabilitatea. Să vină. Să vadă. Nu mușc din pereți. Nu se întâmplă nimic.
TEO: OK.
EMI: Nu aduc golani acasă.
TEO: O să vorbesc oricum cu ea.
EMI: Arăți foarte rău.
TEO: E 1 noaptea. E normal. Tu de ce arăți... Tu de ce n-arăți rău?
EMI: Nu dormeam încă. Așa l-am găsit pe Blacky.
TEO: Ce făceai?
Privire lungă de la Emi.
EMI: Nimic. Nu prea mai dorm bine noaptea.

TEO: De când...
EMI: Nuuu. O chestie legată de fazele luni. Zi cât pleci?
TEO: Un an. O să tot vin. N-o să dispar un an. Le-am explicat situația. N-o să dispar din viața lui Rareș.
EMI: Nici nu credeam.
TEO: Doar că nu mai pot să stau aici. Mi-e foarte– Am nevoie de-o pauză.

EMI: Înțeleg.
Tac un pic.
EMI: Poate să vină să stea vacanțele la tine.

TEO: Ce?
EMI: Zic să-și petreacă vacanțele la tine.
TEO: Mi-ar plăcea foarte mult.
EMI: Și lui, probabil. D-aia și zic.
TEO: Mulțumesc mult!
Pauză lungă.
TEO: Crezi că a terminat?

EMI: Lasă-l că vine el.
Pauză.
EMI: Ai sesizat ce liniște oribilă e în orașul ăsta?

TEO: N-aș zice. Eu tocmai m-am mutat lângă o intersecție și e oribil.
Pauză.
EMI: Mie mi se pare foarte, foarte liniște.
Chiar e.
A4S2 – Toaletă ecologică
La toaleta ecologică de mai devreme.
EMI: Da. Aici. Și imediat după ce l-am cerut, am intrat în toaleta asta și m-am pișat.
Râs înfundat din toaletă.
EMI: Chiar e foarte multă liniște. Fii atent! ALOOO... (ascultă) Auzi? E ecou. E foarte liniște în orașul ăsta.

Mormăit din toaletă.
EMI: Ce nebun? Ah, eu. (hahaha) Scuze, cred că sunt defazat de la ginul ăla. M-am super dezobișnuit să beau. Teo nu bea deloc. Pe bune, treabă medicală, nu
avea enzima care procesează alcoolul. Sau așa e legenda cel puțin. Și atunci nu beau. Nu beam. Acum aș putea să încep să beau.
Mormăit din toaletă.
EMI: Nu, suntem bine. El e pe alt continent. Ce-avem de împărțit? Copilul se bucură că merge cu avionul ca un om mare.
Sunet de apă care se trage.
EMI: Auzi nu vrei să vii să dormi la mine?
Râs din toaletă.
EMI: Știu că e un moment ciudat. Dar nu e o glumă. Chiar e o ofertă. (clarifică) Să mergem să facem sex. La asta mă refeream. Simt că am tras foarte mult de
timp. Și poimâine vine Rareș înapoi și am tras de timp super mult. Și aș vrea să facem sex.
Nimic.
EMI: E prea direct? Sunt prea direct?
Ușa de la baie se deschide. Se aude vocea lui George.
GEORGE: Ești adorabil.

EMI: Adorabil? Mersi. Adorabil. Weird. Nu m-am gândit niciodată la mine ca fiind adorabil.
GEORGE: Dar cum?
EMI: Deștept, funny. Am fost super funny la vremea mea. Când eram mai tânăr, super funny.
GEORGE: Despre ce vorbești? Râd încontinuu de când ne-am văzut. Câteodată sunt singur și-mi amintesc ceva și râd.
EMI: Da, sunt OK. Dar nu știi cum eram înainte. Chiar eram super funny. Deși cred că nu cu asta mă identificam. Mă gândeam la mine, așa, cumva, ca o figură
puternică. Nu fizic. Puternic emoțional, psihic. Ca voință.
GEORGE: Și acum nu mai ești așa?
EMI: Da, acum nu mă mai gândesc așa la mine.
GEORGE: Dar cum?
EMI: Nicicum. Cred că sunt într-o perioadă de tranziție. Adică, clar sunt. Doar...(citează dintr-o carte de self-help pe care i-e rușine c-o citește) Tre’ să mă
reevaluez pe mine în raport cu mine. Să văd cine sunt.

GEORGE: Eu abia aștept să aflu.

EMI: Pardon?
GEORGE: Zic că abia aștept să aflu și eu.
EMI: Asta e foarte drăguț.
GEORGE: Tu ești foarte drăguț.
EMI: Ba tu. Eu stau la capătul aleii. Vrei să urci, până la urmă?
GEORGE: I’d love to.
A4S3 – Acasă la Victor
Teo dă ture în jurul ușii de la baie a lui Victor. Are o valiză deschisă în mijlocul camerei.
TEO: Lucrurile mele, zici? Aici?
Mormăit din baie.
TEO: Doamne, nu că mi le furi. Nu zic de-asta. Sunt doar surprins. Că lucrurile mele, usually stau... La mine. Nu sunt.... La tine. Ar fi ciudat ca lucrurile mele să
rămână la tine. Îți ia din locul pentru... lucrurile tale.
Mormăit din baie.
TEO: Da, acum. Că abia m-am întors. Dar o să am și un loc al meu. Nu m-am mutat la tine. Nu intenționam să mă mut la tine. Acum că zici să mă mut la tine... Că
înțeleg că asta zici. Înțeleg că nu ai tu o afinitate specială pentru lucrurile mele.
Râs din baie. Mormăit.
TEO: Da, sunt lucruri frumoase. Doar că... Înțelegi, că eu n-am mai avut lucruri... La comun cu cineva de când... De ceva timp. De... atunci. Și atunci n-a fost
bine. Și atunci.../
Ușa de la baie se deschide.. Vocea lui Victor se aude.
VICTOR: Teo...
TEO: Deși îmi place mult de tine.
VICTOR: Și mie de tine.
TEO: Dar.../
VICTOR: /Dar nu trebuie. Eu pot să aștept.

TEO: Păi... cred că o să trebuiască.

VICTOR: E foarte OK.
TEO: Mulțumesc.
EPILOG - Exterior – La o terasă în parc
Teo mănâncă la o masă, la o terasă în parc. Apare Emi. Sunete puternice de ambianță. Oameni la alte mese,
comenzi, mașini. Bahaos. Efectiv Piața Unirii la oră de vârf.
EMI: Doar tu?

TEO: Doar eu. N-au ajuns.
EMI: Mă pun lângă tine. Facem front comun - Socrii.
TEO: Da, s-o panicăm.
EMI: Ce restaurant de căcat. Cine l-a ales?
TEO: Eu... E mai relaxat aici decât la restaurantele tale fancy. Doar glumeam cu panicatul.
EMI: Mbine. –Da’ Victor?
TEO: Victor a decis că e mai bine să rămână acasă. I agreed.
EMI: Eu? Te referi la mine?
TEO: Știi cum ești. L-ai intimidat cu glumițele, cu chestiile tale. Preferă să nu.
EMI: Fuck. Scuze... E genul ăla de chestie în care e mai rău dacă-i scriu?
TEO: Da, o să-și revină el. Sau nu. Ții în mod special să fiți prieteni sau ceva?
EMI: Prieteni nu, dar o să ne mai vedem. Nu vreau să nu ne înțelegem. N-am știut că l-am speriat. Îmi pare rău.
TEO: Ori tu, ori malacul ăla de prieten al tău. Să mor, ai venit cu bodyguard-ul.
EMI: Cine, George? De ce ești muist?
TEO: Emi, are brațul cât piciorul meu. Și eu nu mai am chiar picioarele tinereții.
EMI: Da, are faza asta cu sala. Mie-mi place. E frumos. Când mă ia în brațe, zici că se face noapte. Nu ți-a plăcut de el?
TEO: Ba da... E doar... A fost o seară awkward.
EMI: Un pic, da. Mai încercăm.
TEO: Emi, e prost.
EMI: Ești nesimțit.
TEO: E mare și prost. Să mă ierte Bunul Dumnezeu. N-a înțeles o glumă. Râdea când deschideai gura. L-ai dresat.
EMI: Schimbare de subiect, schimbare de subiect... Ce mănânci acolo? E bun? Să-mi iau?
TEO: Burger vegan. E chiar OK. De fapt, e vegetarian, dar poți să ceri fără brânză.
EMI: Burger vegan? Da’ ce crimă am comis? Ce crimă ai comis tu?
TEO: Sunt vegan. De un an deja.
EMI: Aoleu.

TEO: Da, și eu, și Victor.

EMI: Măi, te-a pus al tău la cură.
TEO: Deloc, chiar m-am îngrășat. Pe etic. Frumos, ca pe vremuri.
EMI: Uau. Schimbați lumea, mă. Ce drăguț!
TEO: Mie-mi place. Mă simt bine. E drăguț să crezi în ceva din nou.
EMI: Da, am văzut. Ești tot timpul la televizor. Plantați copaci, ajutați tineri, aduceți calculatoare în sate. Ce nu faceți?
TEO: Se face ce se poate. De ce ești rău?
Zgomotele de fundal încep să se diminueze treptat.
EMI: Nu sunt. Sunt foarte mândru de tine. Bravo. Și ești și așa, încrezător. Îmi place cum te văd.
TEO: M-am mai schimbat și eu. E și de la Victor mult. E foarte băgăcios. Mereu vrea să meargă, să facă, să rezolve. Și mă alimentează cumva. După toți anii ăia
în care, vorba aia, n-am făcut nimic.
EMI: Ouch.
TEO: Doar citez. Și aveai și dreptate. Când eram cu tine lumea era mult mai mică, cumva.
EMI: Ce ciudat. Eu simt că lumea mea s-a super micșorat de când nu mai suntem împreună. Nu-mi mai pasă de nimic. De ani de zile. Sincer. Vreau doar să mă
simt OK. Poate e urât. – Abia recent am început să citesc din nou știrile. Știi că e un război? Acum? Cât stăm noi la masa asta?
TEO: Da. De ceva timp știu.
EMI: Eu am aflat ieri. (exagerat) Mi se pare inacceptabil.
TEO: Ar trebui să faci ceva. O luptă corp la corp.
EMI: Da. O să-mi trimit malacul să rezolve.
TEO: Să-i dai instrucțiuni clare.
EMI: Nu e prost! Nu mai ziceee. Nu e.
TEO: Nu e. Are doar... felul lui de-a înțelege lume.
EMI: Bine că e Victor fenomenal.
TEO: Măcar înțelege ce urmează după cioc-cioc.
Telefonul sună. Emi răspunde.
EMI: Hello!... Da, aici cu tac-tu. Râde de iubiții mei. Sper că e mai blând cu ai tăi.// Ești OK? // Da. // Vorbesc cu el și ne vedem acolo. // Ai cheie? // OK. Te pup.
Ai grijă!
Închide.
EMI: Rosalyn are grețuri. Zice să ne vedem la apartament.

TEO: Am timp să termin?

EMI: Da, mai are. Încă n-au ieșit din aeroport. Apoi taxi, trafic. E OK.
TEO: Ah, bun.
EMI: Mai stăm, mai vorbim. Mai bârfim. Tu ai cunoscut-o pe fata asta, nu?
TEO: Da. E drăguță. E foarte cuminte. Nu știu care-i faza.
EMI: Mai bine decât ultimul.
TEO: Michael?
EMI: Da.
TEO: N-am avut onoarea.
EMI: Am avut eu. Era oribil. Știi că juca cu Rareș în spectacolul de licență?
TEO: Da, n-am apucat să văd. Era ceva de capul lui?
EMI: A fost groaznic. Un miliard de ore, doi băieți care se certau. Ani din viață. – În fine, i-am scos la masă după. Și era, așa, super dezinvolt, glumițe. Ne
trăgeam de șireturi. Că you know how Rareș is. He always blablabla –Ce mai? Eu și cu el eram două foste d-ale lui Rareș.
TEO: Splendid.
EMI: Și eu încercam să nu zic nimic, că Rareș e sensibil la glumele mele. Era și pe genul ăla, activist. M-a chestionat despre toate străfundurile politice ale
spectacolului: S-a înțeles că ni se pare nasoală poluarea? S-a înțeles nota asta meta?
TEO: Și se înțelegeau?
EMI: Limpede. Cristalin.
TEO: Ei, știi cum e. La vârsta aia te temi mai mult.
EMI: Apropo de temut. Am discutat politică. Era ceva politician de dreapta în cărți la ei acolo, în străinezia. Păi s-a strigat fascism la masă. A făcut așa cu mâinile.
TEO: Și Argentina n-a mai plâns.
EMI: Exact. Lui i-a super plăcut de mine. Că-i povestise Rareș de proteste. Sau poate știa el, în fine. Oricum, eram practic un veteran. M-a lăudat că am avut
curajul să lupt. I-am zis că n-a fost chiar Revoluția. M-a întrebat cum a fost, i-am zis că multă agitație și apoi contuzie.
TEO: A fost mai urât ce s-a întâmplat după.
EMI: Exact asta voiam să zic. Dar am zis că mai bine nu. Rareș oricum mă urăște pentru divorț.
TEO: Nu mai zice asta.
EMI: Eu pot să n-o zic. Dar...?/
TEO: Emi../
EMI: Deci asta e povestea cu Michael. M-am bucurat când s-au despărțit. Dacă nu pentru toate astea, pentru că sunt convins că Rareș și-a lăsat barbă pentru el și
m-a făcut să-mi detest copilul.
TEO: Măi... Rosalyn, pe de altă parte, croșetează și traduce din japoneză.
EMI: Așa da. Frumos. Fată de casă.
Pauză. Teo se uită la Emi.
EMI: Ceva rău o să se întâmple în 3, 2.../
TEO: /Emi, mă mut de tot.
EMI: Ce?
TEO: Eu și Victor plecăm. Ne mutăm de tot. La Rareș. Nu acasă, dar la el acolo.

EMI: Nu.
TEO: Emi... O să fii bine.
EMI: De unde știi?
TEO: O să mă mai întorc. E și mama aici.
EMI: Cum să-i faci asta lu’ bătrâna de mă-ta?
TEO: Oricum te iubește mai mult pe tine decât pe mine.
EMI: Și țara ce se face fără tine? Toate satele fără calculatoare...?/
TEO: Vor scrie pe hârtie.
EMI: Păi și eu? Eu n-am alți prieteni. Malacul meu nici nu-mi înțelege glumele.
TEO: Le scrii într-un mesaj. Sau mi le povestești când vii în vizită. Sau te muți și tu.
EMI: Ce să fac eu acolo?
TEO: Predai.
EMI: Ce să predau acolo? Nu-mi place nici în vizită. Mă simt oribil în străinătate mereu. E scary. Vreau să știu străzile.
TEO: Străzile se învață. Come on. Nu era ăsta marele tău vis.
EMI: Și al tău să faci politică. Și să schimbăm lumea și tot așa. Nu mai am 20 de ani. Nu. Eu rămân. N-avem ce discuta pe subiectul ăsta.– Cum să pleci? Ce să
faci?
TEO: Am mai avut proiecte acolo. Am găsit un job. Dar ne gândim să mai adoptăm.
EMI: Doi copii? Nici nu știam că homosexualii pot să aibă mai mulți copii. În fine, dacă nu-i au deodată.
TEO: Poți orice. Trebuie doar să crezi în tine.
EMI: Super.
TEO: Ești OK?
EMI: Da, nu mă mai lasă alergiile astea.
TEO: Mda, știu.
Scoate din geantă un Snickers. I-l dă. Emi râde.
EMI: Acum chiar se simte ca un final.

TEO: Îți promit că n-o să fie.
Sunetele de ambianță intră din nou.
Final.

Anca Munteanu Nuntă în Oaș sau ceva ce nu s-a mai pomenit
Anca Munteanu - Nuntă în Oaș sau ceva ce

nu s-a mai pomenit
Personaje:
Maricuța Fehe, 21 de ani, cumințenia pământului
Ionuț, 24 de ani, băiat bun, nu bea, nu fumează
Mama Maricuței, 56 de ani
Lenu, 26 de ani, extrem de volubilă, cu un debit verbal foarte mare
Bobo, Cavalerul de onoare 22 de ani, coxat, capitalist
Tanti Anica, 83 de ani, pe moarte de 10 ani
SCENA 1
Maricuța și mama ei. Maricuța plânge. E îmbrăcată în rochie albă de mireasă. Are
un coc mare cu multe bucle, gen anii 2004, cu mult fixativ. La TV rulează, fără
sonor, reality show-ul Burlăcița.
MARICUȚA: SUNĂ-L ȘI ZI-I SĂ-ȘI IA ȘI EL COSTUMUL TRADIȚIONAL, CĂ

EU NU ÎNCEP NUNTA CU PĂRUL ĂSTA.
MAMA: De ce să-și ia, mamă, mirele costumul tradițional, dacă tu ești în rochia
albă și azi am stabilit că facem nunta domnească?
MARICUȚA: Mama, tu vezi ce sarmale mi-a făcut asta în cap? Eu vreau costumul
nostru tradițional din Oaș, să-mi pun cununa să nu mi se mai vadă niciun fir de păr!
MAMA: Ei, și de unde vrei să scot eu acuma costum tradițional când mirele e deja
pe drum? Toți îs la primărie? Popa ne-așteaptă la biserică?
MARICUȚA: DE LA LENU!
MAMA: Că doar tu ai zis că nu vrei costum tradițional, mai ales din cauza coșmeliei
ăleia de cunună! Acuma ce faci? Nu te mai măriți că nu-ți place cocul?
MARICUȚA: Uite că nu mă mai mărit că nu-mi place mie cocul, na!
MAMA: Hai, mă mamă, ce prostii îs astea! Te-ai întors cu aere de Paris, ce-i cu
tine? Îți place, nu-ți place, băiatul vine acuma la tine să te ia în rochie albă cu Anca Munteanu (foto: Bogdan Botaș)
sarmale-n cap că așa-i la nuntă!

MARICUȚA: Dar sunt urâtăăăă. Nu mai fac nicio nuntă, nu-nțelegi? Nu mă mărit cu sarmalele astea, să fie clar. Du-te la Lenu să-mi aducă costumul ei tradițional
din moși strămoși de mireasă, să-mi pun coșmelia aia-n cap, să nu mi se vadă câcatu ăsta de coc că nici nu pot să-l desfac!!!
MAMA (exasperată): Ei, vezi cum vorbești! Acuma-l chem pe tactu, să te văd dacă ai atâta tupeu în fața lui, că-ți mută gura la spate dacă te-aude.
MARICUȚA: Mda, nu mai are treabă la vie, nu?
MAMA: Nu fi obraznică. Tu te măriți îmbrăcată ca străbunică-ta și bărbată-tu în costum modern? Hai șterge-te la ochi că ți-ai stricat și machiaju’, că tu ORICUM
ești foarte frumoasă și arăți foarte bine! Termină.
MARICUȚA: Dă-mi telefonul.
Maricuța îl sună pe Ionuț. Începe să plângă în telefon.
MARICUȚA: Alo. Du-te și ia-ți costumul tradițional de mire înainte s-ajungi la mine și trimite-o pe Lenu încoace cu costumul de mireasă din Oaș, că nu pot să
ies din casă cu părul ăsta. Cum adică ce legătură are? Îmi iau costumul nostru de mireasă ca să-mi pun cununa aia-n cap să nu mi se mai vadă părul! Da’ nu mă
interesează că-i luna august! DE LA LENU. DU-TE LA LENU SĂ-MI ADUCI COSTUMUL EI. I-am zis, da’ nu vrea să se ducă!!! Trimite-l pe Bobo după el. Și
dac-au ajuns la primărie ce? S-aștepte că nu stau în apă. NU MĂ INTERESEAZĂ. Faci rost. Ei, îl stric! Ei, a dat Lenu 6000 pe costumul ei, a dat 3000 că nu i-a
pus Swarowsky. Ăla nu e costum de mireasă de 6000 de euro, că doar tot menajeră e și ea. Deci îți jur că nu mă mai mărit dacă nu vii îmbrăcat în costum de mire
din Țara Oașului ca la nunta țărănească! Vorbesc foarte serios. Aștept costumul de la Lenu. Pa.
MAMA: Ce-a zis?
MARICUȚA: Că vine.
MAMA: Unde vine?
MARICUȚA: A zis că rezolvă.
MAMA: Ce rezolvă, mamă?
MARICUȚA: Se duce el la Lenu să-mi aducă costumu ei și mi-l aduce, dacă tu n-ai vrut!
MAMA: Deci fii atentă că tu n-ai fost la nuntă la Lenu, da? Că n-ai putut să-ți iei bilet de la 1 august, că v-a apucat pe tine și pe Ionuț al tău munca taman în luna
august când se fac nunțile.
MARICUȚA: Că n-am putut, nu că n-am vrut!
MAMA: Că voi după un an de Paris gata, ați uitat de proștii ăia de acasă! Am fost numai eu cu tactu’ la ea la nuntă și noroc că le-am dat 1000 și ceva de euro să
vă vină și vouă la nuntă cineva!
MARICUȚA: Cum de l-ai convins pe tata să vină cu tine?
MAMA: Nu fi nerușinată că acuma-l chem, să-i zici lui ce mi-ai zis mie!
MARICUȚA: Că-l doare pe el capu‘...
MAMA: Vrei să te pleznesc?
Pauză.
MAMA: Nu se duce niciun Ionuț după costum, mă duc eu. Tu pune mâna și spală-te pe cap, că nu-ți intră cununa peste păru ăla așa.
MARICUȚA: Ba-mi intră...

MAMA: Ba nu-ți intră, că tu ai capu‘ mai mare ca a lui Lenu! Ești tactu-n picioare. Treci și te spală, șterge-ți rimelu ăla de sub ochi și scoate-ți fumurile astea din
cap, că noi nu ne-am spetit atâta ca proștii să vă facem vouă nuntă, da? Nu ți-e rușine? N-ai vrut nunta țărănească, am zis bine, hai să facem cum vrea ea. Dar nu te
trezești să-mi spui mie că nu te măriți în ziua nunții! Ce, crezi că ești prima mireasă care are emoții? Extraordinar. Uite că tot eu mă duc să mă milogesc să-ți fac pe
plac. Că-n baza voastră... Nu m-ajută nimeni în casa asta!
Mama iese.
SCENA 2
Intră Bobo îmbrăcat modern de nuntă, poartă un sacou negru cu paiete, eventual papuci Gucci, cu o boxă portabilă din care se aude melodia Fac deranj-Tzanca
Uraganu.
BOBO (cântând cu chef): Hai scuzați-mă că deranjez

Nu am venit aici să mă etalez
N-am venit aici să vă enervați
Doar să vă dau clasă cum să vă-mbrăcați
Muzica continuă să cânte în boxă. Bobo o caută pe Maricuța.
BOBO (strigând în casă): S-a furat mireasa? Mari, ești acasă, mândră?
MARICUȚA (de dincolo): Îs aici, nu știu cum să dau drumu’ la centrală, că nu-i apă caldă!
BOBO: Adevăru’ e că fix acuma avem timp de-o baie. Vrei să fug repede să-ți aduc și-un pahar de șampanie, prințesă?
Maricuța intră purtând un furou de mătase Victoria’s Secret din colecția ”I do” pe care scrie cu cristale Swarowsky BRIDE.
BOBO: Opaaa. (Cântă odată cu Tzanca Uraganu, care se aude în boxă): Ceas cu diamante D-ALEA ADEVĂRATE!
BOBO o ia la dans pe MARICUȚA.
MARICUȚA (fără chef): Nu merge centrala și trebuie să mă spăl pe cap, că nu-mi intră cununa peste cocu’ ăsta. Închide boxa aia!
BOBO (închizând boxa): Vai, maddemoiselle, dar ești foarte frumoasă așa, ce-ți trebuie ție ditai costumu’ de 25 de kile pe 30 de grade? Dacă-l primești pe Ionuț
așa cum m-ai primit pe mine, îți garantez eu că nu se mai uită nimeni la părul tău.
MARICUȚA: Haide, Bobo, să m-ajuți cu centrala, că nu ies așa!
BOBO: Ei, dar ce s-a-ntâmplat mă, ai emoții? Îți stă foarte bine așa, să mor eu.
MARICUȚA: Am emoții, da...
BOBO: Păi dacă avem emoții, facem un masaj și ne relaxăm umpic, nu punem mirele să caute în timpu’ nunții costum tradițional de dooj de kile.

Bobo începe să o maseze pe Maricuța pe umeri.
BOBO: Că ui ce faină ești așa, miresică. Nu ți-ai luat tu rochie de mireasă de 3000 de euro? Ce facem, o aruncăm?
MARICUȚA: Nu o aruncăm, dar mi-e frică...
BOBO: De ce ți-e frică, frumusețe?
MARICUȚA: Păi nu știu...
BOBO: Ce nu știi, mândră?
MARICUȚA: Păi nu că mă gândeam așa... că... (oftează) ă... nu știu...
BOBO: Hai, mă, zi că facem rost, nu-i problemă.
MARICUȚA: ...
BOBO: Facem rost și de cușma aia, dă-o dracu, stai liniștită.
MARICUȚA: Nu vreau să mă mărit.
Bobo reia masajul mai energic.
BOBO: Ce miștouri ai pe tine!

MARICUȚA: Nu. Nu vreau să mă mărit.
BOBO: Păi și Ionuț ce face? Nu vă iubiți voi doi? Nu te iubește el ca pe ochii din cap? Nu faceți casă împreună? Cum adică nu vrei să te măriți cu Ionuț?
MARICUȚA: Nu e că nu vreau să mă mărit cu Ionuț, că îl iubesc pe Ionuț. Dar... Mă gândeam așa că nu ne trebuie un act ca să fim împreună până la urmă...
BOBO: Aoleu, tu ți-ai dat seama că vrei să te măriți cu mine de fapt. Ai pierdut trenu’ ăla prințesă!
Maricuța râde.
BOBO: Cum ar fi să mă duc eu acuma la mama să-i zic: bă mamă, m-am gândit eu așa... și vreau să te șterg de pe certificatu’ de naștere. Că nu ne trebuie un act să
fii mama mea.
Maricuța râde.
BOBO: Băi, tu ai emoții, mă Maricuțo mă...

MARICUȚA: Hai, mă Bobo, termină că nu poate omu’ să vorbească serios cu tine!
BOBO: Bine, mă, gata! Hai zi, ce s-a-ntâmplat?
MARICUȚA: Păi...
BOBO: Uite că nu mai fac caterincă.
MARICUȚA: Băi!
BOBO: Te ascult, măăă, ce ești așa sensibilă? Uite că nu fac caterincă gata.

MARICUȚA: Vreau și eu să zic cuiva că nu vreau să mărit și n-am cui în casa asta!
BOBO: N-ai zis că terminăm cu caterinca?
MARICUȚA: EU VORBESC SERIOS.
BOBO (serios): Băi Maricuța, dar tu la tactu’, la mă-ta nu te gândești? Îi faci de rușine? Cum să nu te măriți, mă?
MARICUȚA: Ei, îi fac de rușine! De-aia nu pot io!
BOBO (și mai serios): Băi păpușică, ia stai așa puțin. Tu te măriți azi. Nu mă interesează ce idei ți-au venit ție fix acuma, da?
MARICUȚA: Auzi, dar tu când faci nunta?
BOBO: La anu’.
MARICUȚA: Da? Cu cine?
BOBO: Uite cu vară-ta, Mihaela.
MARICUȚA: Ei, faci tu nuntă la anu’ cu Mihaela, că nu faci.
BOBO: Ia uite la ea că iar e geloasă! Adică mă faci mincinos? Eu când am zis un lucru îl fac, bă Mari. Tu?
MARICUȚA: Eu ce?
BOBO (aproape agresiv): Tu când zici un lucru uite că nu-l mai faci. N-ai onoare-n tine. Ești mămăligă.
MARICUȚA: EU n-am onoare?
BOBO: Păi n-ai.
MARICUȚA: Ți-am zis că nu mă interesează de ce zice lumea, eu nu vreau să mă despart de Ionuț-
BOBO (enervându-se): Vezi că eu nu despre asta vorbesc. Noi am vorbit ceva. Eu cu tine și cu Ionuț. Mai ții minte sau nici n-ai auzit când vorbeam cu tine? Te
gândeai la căcaturile tale?
MARICUȚA: Dar normal că țin minte.
BOBO: Păi și cu businessu’ nostru ce facem?
MARICUȚA: Pui tu banii la anu’, când te-nsori cu vară-mea, Mihaela.
BOBO: Fă, tu mă iei la mișto?
MARICUȚA: Nu-mi spui tu mie fă.
BOBO (spumegând): Noi suntem proștii tăi, sau cum? Vezi că eu cu Ionuț n-am tras atâta pe șantier cu toți borâții prin arondismente în Paris ca să ne iei tu acuma
la pulă. Noi trei avem un plan, da? Ăia 20000 de euro pe care îi faceți voi în seara asta la nuntă intră în complexu’ nostru turistic de 4 stele, cel mai mare din
Maramureș și Oaș, da?
MARICUȚA: Păi da, dar...
BOBO: Păi cum adică dar? Dar ce? Eu îmi fac palat aicea ca să dorm în containere prin Franța? Eu am băgat atâția bani ca să te trezești tu să zici că noi anu’ ăsta
nu ne apucăm de interioare, că te-ai gândit tu că nu vrei să te măriți? Noi în maxim 3 ani tre să deschidem aici resortu’. Eu nu stau sclav la ăia mai mult, să-ți fie
foarte clar.
MARICUȚA: Da’ nu vreau să mă mărit la 21 de ani! Nu vreau!
BOBO: Păi și ce-o să faci, fă? Cine pula mea te mai ia pe tine dacă nu te măriți cu Ionuț? În Moșieni clar nu mai calci după căcatu’ ăsta. Aaaaa, crezi că te ia
vreun jegos d-ăla de francez? Nu se uită, fă, la tine ăia. Sau vrei să te măriți cu vrun borât d-ăla de pe Coasta de Azur, să-i faci lu’ ăla 17 copii să stați în
apartament de două camere? Vrei pulă de negru?

MARICUȚA (abținându-se să nu plângă): Băi...

BOBO: Poate te ia maxim un boșorog de 80 de ani să-l ștergi la cur, da’ vezi că Franța nu-i Italia, nu se uită nici ăia la tine. Așa vrei tu să trăiești? Să le cureți
căcatu’ la francejii ăia împuțiți toată viața?
MARICUȚA: Nu...
BOBO: Păi n-am zis noi că facem palat la prințesă aicea? Ce facem?
MARICUȚA (plângând): Nu știu...
BOBO: Păi lasă că-ți zic io: te machezi, te faci acolo frumoasă și te măriți în pula mea cu Ionuț care e pe drum încoace. Da?
MARICUȚA: Da.
BOBO (luminându-se la față): Așa, frumusețe! Așa miresica, bravo! Ai văzut? Hai, gata cu boticu’ ăla. Ia să facem un masaj la piciorușe să ne destresăm puțin. Ia
că-ți fac cum îmi face mie balineza mea aia mică, mânca-i-aș pizda ei. Că stresu’ la miresici e mare, de aia vine Bobo la ele, să le ajute puțin să scape de el, știi ce
zic? Vrei să te destreseze Bobo? Da’ vezi, nu-i zici lu Ionuț.
Bobo începe s-o maseze pe Maricuța.
MARICUȚA: Îmi deschizi și mie centrala aia?

BOBO: Nu-ți deschid io? Hai, mă, că suntem la nuntă, nu la-nmormântare! Vrei să te-ajut să te speli pe cap? Să-ți țin păru?
MARICUȚA: Nu-i nevoie...
BOBO (se duce să-i deschidă centrala): Eeeee, altă viață, parcă ți-a revenit culoarea-n obrăjori.
Bobo o ia la dans pe Maricuța. Maricuța încearcă să meargă către baie, evitând să danseze.. Bobo începe să cânte energic.
BOBO: Ia-ți mireasă ziua bunăăăă, de la tată, de la mumăăăă, de la frați de la surori, de la grădina cu flori măăi!
Maricuța iese din scenă spre baie.
BOBO: Ciao, mă duc să-i joc steagu la norocosu de soț al tău! Te țuc, mândră!
SCENA 3
Maricuța, Lenu. Lenu intră cu costumul tradițional de mireasă din Oaș pe brațe. Maricuța e la baie.
LENU: Iui, ce cald îi! (așază costumul pe canapea / masă unde îi e mai ușor) Mariii! Miresica frumoasă, ce faci?
LENU: Mari, ești aici?
MARICUȚA (iese cu un prosop pe cap, demachiată, în furoul Victoria's Secret): Da, îs aici...
LENU: Ioai, tu Mari, ce faină ești!!! Hai că ți-am adus podoaba, uscă-te repede să ne-apucăm să te gătim, tu, că amu vine mirele... Ioai ce bucurie, ce frumos că te
măriți! Ești fericită?

MARICUȚA: Hai că mă usuc acuma repede...
Maricuța se usucă cu uscătorul de păr.
LENU: Ce zi frumoasă, tu, cea mai fericită zi din viața unei femei, nu? / Vai, ce fain îi capotu ăsta, e din Paris? Noi în Italia găseam de-astea numa’ în Milano,
da’ nu apucam să merg că munceam de-mi săreau capacele la baba aia a mea, trebuia să stau după ea, că știi ce nebună era săraca, Dumnezeu s-o ierte...Și cum îi
acolo la Paris, tu Mari? Eu am vrut să merem în luna de miere, da’ am fost numa’ în Milano pân’ la urmă, că n-am mai avut bani după vara aia, și după, anu’
următor, deja eram gravidă cu Rafa și n-am mai ajuns... Zi tu, cum îi acolo la Paris? Așa am vrut, tu, să văd turnu’!
MARICUȚA (oprește uscătorul): Da, îi fain, no... Păi să veniți că-i foarte frumos la Paris. Mulțumesc mult pentru costum Lenu, noi n-am ajuns la voi la nuntă
și...
LENU: Ei, păi da’ se poate, am venit imediat, tu... Vai ce frumoasă ai să fii cu costumu’ ăsta... Și ce fericită cred că ești, nu? Mireasă frumoasă și tânără și sexy,
no, ca Gigi Hadid ai să fii, Gigi Hadid din Oaș! (râde)
MARICUȚA: Gigi Hadid în Dior, când or furat ăia vesta din Bihor.
LENU: Ce vestă or furat?
MARICUȚA: Nu mai știi că a fost scandal că or prezentat Dior pe podium o vestă din Bihor și... mă rog, mă întrebase tipa la care lucram dacă-s din Bihor și dacă
pot să-i aduc.
LENU (râde): Iooooi, tu, și nu i-ai zis că la noi îs mai scumpe ca la Dior?
MARICUȚA: I-am zis să vină ea să-și cumpere dacă vrea, no... (Pornește uscătorul foarte tare)
LENU: Unde mereți în luna de miere? Noi am fost în Milano câteva zile, așa frumos o fost! Am umblat prin mall-urile alea și ne-am luat haine, foarte fain o fost...
MARICUȚA (stinge uscătorul): N-am auzit ce-ai zis, Lenu...
LENU: Unde mergeți în luna de miere? Că noi am fost în Milano, o fo’ fain chiar dacă n-o fost Paris!
MARICUȚA: A, păi mergem la anu’ în august, după ce terminăm aici pensiunea, că și casele trebuie finisate și na...
Maricuța începe să se îmbrace în costumul de mireasă. Mari o ascultă pe Lenu, dar nu apucă să verbalizeze vreo reacție, pentru că Lenu vorbește repede și nu-i
lasă loc să zică nimic.
LENU: Vai, ce mă bucur, Maricuța, că te măriți și tu, scumpo, asta e cea mai mare bucurie pentru o femeie, să fie mireasă! Să apari în rochie de mireasă, gătită
toată, să se uite toată lumea la tine, să fii cea mai faină și mai fericită femeie, să te invidieze toată lumea! Și dup-aia apar copiii... Îngerașii mici... Să-i simți acolo
mânuța cum se mișcă în burtă, cum se zbate puiuțu‘ mic, să pui acolo pe burtă mâna să știi că-i un suflet în tine! Să-i vezi dup-aia cum mișună, cum te strâng în
brațe, cum îți zic mama, mama, mama! Asta e cea mai mare bucurie pentru o femeie! Bine, că eu când am fost gravidă cu Rafa, mi-a fost un rău de nu-ți zic... La
Matei și mai și.... Da’ mai contează, Doamne, doar când l-am văzut, am uitat... Uiți tot, uiți durere, uiți grețuri, uiți și cum i-ai născut! Bine, aia nu uiți niciodată, că
la Robert am vrut să nasc tot natural, ca la Matei și la Rafa, dar m-o ținut puiu 12 ore în travaliu, de am zis că dacă-l văd pe ta-su, mușc din el! Și nu-mi dădeau
pastile italienii ăia, că cică era prea târziu, și mi-o făcut cezariană după 12 ore, că nu mai vroia să iasă, fotbalistu’! Și-acuma-i băiat mare, acuși începe școala, nu
mai contează! Nu mai contează că mi-o tăiat burta să-l scoată pe încăpățânat de-acolo!
Mari vomită într-o vază.

LENU: Aoleu, tu ești însărcinată! Mari, de ce nu mi-ai zis? Ioai...

MARICUȚA: Nu sunt...
LENU: În câte luni ești? Nu puteai să mai aștepți? Să ai și tu puțină... Da’ ce zic eu, că-i bine să ai copii, ei îs lumina ochilor! Dar să ai și tu puțină... Să te mai
bucuri și tu de viață! Dar ce zic eu? Lasă că e frumos să ai copii tânără, numa‘ că no, să vă fi dus și voi în luna de miere măcar, să vă bucurați și voi puțin...
MARICUȚA: Nu-s tu însărcinată, nu mai zice așa!
LENU: Mari, dar mie poți să-mi zici. Nu zic la nimeni. Maică-ta știe? N-ați zis la nimeni? De aia v-ați grăbit așa cu nunta, că doar altfel tu ești fată deșteaptă, n-ai
fi... Adică e bine, îi frumos să fii măritată, ai o siguranță, no... Ziceam așa că tu parcă să te măriți chiar la 21 de ani, plecată în Paris... Vai ce minune, minunea
vieții!
MARICUȚA: Nu-s însărcinată, mi-e rău!
LENU: Ei, nu ești! Și doar voiam să-ți zic că parcă ai așa o strălucire, dar n-am vrut să zic nimic... Cum nu ești? Haide, Mari, că mie poți să-mi zici. Ionuț știe?
MARICUȚA: Ce să știe, nu-nțelegi că nu sunt? Nu mai zice-așa ceva, azi mi-o venit. Mi-i și groază diseară cu rochia albă. Auzi la ea, că-s însărcinată...
LENU: Ioai ce bine, tu Mari, că ești prea mică să faci copii chiar acuma, că atâta-s de frumoși, da’ atâta-i de greu cu ei! Că eu n-am mai avut liniște de când am
rămas cu Rafa, și dup-aia la un an Robert și dup-aia imediat Matei... Și George muncea, n-avea cine să m-ajute cu ei... Le dădeam țâță la toți, Mari! Și no, zici că-i
greu numa când îs mici, da’ să vezi că le dau dinții, le cad dinții, nu mai vor pampers, fac peste tot, ia și spală după ei, ia și strânge după ei, că doar de când m-am
măritat o zi de liniște n-am avut! Și George-i la muncă și el săracu să ne țină pe toți, să avem na, din ce trăi... și eu aș pleca, Mari, aș pleca în Franța să văd și io
turnu‘ cela, să stau cu-o babă ceva, să fac curat în vreo casă cochetă pe-acolo, dar pot, că nu pot, cui să-i las? Că nici ei nu pot fără mine, dar nici eu fără ei, că-s
lumina ochilor mei, sufletu’ și inima mea...
MARICUȚA (foarte serioasă): Ai pleca?
LENU: Ei... vorbesc prostii... Mă mai ia așa câteodată un dor de ducă, să mă duc undeva să nu mă deranjeze nimeni, să nu fac mâncare pentru nimeni, să stau așa
să mă odihnesc. Să stau ca baba mea din Sicilia, da‘ numa’ să n-am pampers! Mari, ești fericită că te măriți?
MARICUȚA: În Sicilia acolo e mare?
LENU: Nu-i chiar așa mare... Îi ca și-un județ, no...
MARICUȚA: Nu, zic dacă au o mare, cu plajă.
LENU (râde): Aaa, da, e mare, plajă, niște portocale roșii-roșii direct din copac, îi cald, îi bine,-
MARICUȚA: Eu n-am fost la mare niciodată.
LENU: Mari, tu n-ai văzut niciodată marea?
MARICUȚA: Nu.
LENU: Știi ce-aș face eu în locul tău?
MARICUȚA: Ce?
LENU: Aș fugi.
MARICUȚA: Ai fugi?
LENU: Aș fugi la mare singură. Fugi, fată, lasă-i în Doamne iartă-mă de bărbați, că nici în luna de miere nu vor să ne ducă, că noi suntem bune numa‘ să le
spălăm hainele murdare de pe șantier, să facem curat, să facem mâncare și să facem copii. Atât. Eu nu pot să mă duc la muncă, că n-au cu cine să stea băieții. Că el
se zbate acolo pentru noi, să avem noi bani, să nu ne lipsească nimic. Da’ eu, că stau toată ziua în casă cu ăia care plâng și se cacă întruna și strâng și spăl după ei,
n-am voie să am și eu viața mea?
MARICUȚA: Lenu...

LENU (plânge): Iartă-mă, drago, nu știu ce-i cu mine, vorbesc aiurea, că n-au copiii nicio vină săracii, că-i iubesc de numai pot, ei îs lumina mea, forța mea, copiii
mei... Dar să mă ierte Dumnezeu dacă mai pot...
MARICUȚA: Unde să mă duc? Zi-mi tu, Lenu, unde să mă duc?
LENU: Vino să te îmbrac, c-o ajuns tanti Anica!
TANTI ANICA (de afară): Am ajuns, unde-i mireasa noastră? Scoate-o din casă s-o văd! Uuuuuiiii!
SCENA 4
Intră tanti Anica. Se sprijină în baston, e slabă și bătrână.
TANTI ANICA: Maricuța, mamă, unde ești? Ioi, tu nu ești gata? Care ești maică? Tu cine ești, că nu te văd bine.
LENU: Îs eu, Lenu, tanti.
TANTI ANICA: No bun. Mari, vină mai aproape, cu ce ești îmbrăcată? Ce-ai, mamă, pe tine?
MARICUȚA: Mă îmbracă Lenu acuma...
TANTI ANICA: No, abia acuma te îmbracă? Îi semn rău să-ntârziem cu gătitu‘, ascultă la mine. Tu știi câți ani am eu? Zi Maricuța, știi câți ani am eu?
MARICUȚA: Știu, tanti Anica...
TANTI ANICA (își ia tot timpul din lume când vorbește, își amintește chestii, și revine mereu la poveste cu o energie suprinzător de ridicată): Am optzecișișapte
de ani. Tu știi câte-am văzut eu?... Eu am mai multe operații decât câți ani ai tu, iubita lu’ tanti. Când am fo‘ la Târgu Mureș la spital șî m-or deschis a cincea oară,
am zis că de data asta mor. Ș-atâta m-am mai rugat la Dumnezo să mă ia odată că nu mai pot cu bolile astea! Că mi-era un rău... de abia aștept să mor și eu
liniștită! Nici n-am vrut să mă mai taie iar, dar ei m-or luat șî m-or tăiat. Șî n-am murit. N-am murit ca să te văd pe tine măritată!
MARICUȚA: Ei, nu vorbi așa, tanti, că dacă te duci matale, cine mai face dulceața de trandafiri?
TANTI ANICA: Douăzășîunu de ani am așteptat să te văd mireasă, să te văd măritată cu un băiat frumos, un băiat bun, să faceți casă aici la noi, că aveți, Slavă
Domnului pământ, aveți bani, că vi-i faceți acolo în Spania, în Franța, unde munciți voi! Aveți sau n-aveți?
MARICUȚA: Avem...
TANTI ANICA: Ionuț, mirele, te iubește?
MARICUȚA: Da...
TANTI ANICA: E băiat bun, român, frumos. Ce-ți trebuie, Mari? Ce i-ai zîs la mă-ta că nu vrei să te măriți?
LENU: N-a zis așa ceva, poate glumea și ea, Doamne ferește!
TANTI ANICA: Cum glumeai? Astea-s glume? Vrei să mă omori? Abia aștept! Da‘ pe mă-ta vrei s-o omori? Care-o muncit toată viața, o fo’ oameni gospodari,
te-o dat la școalî, te-or îngrijit, te-or crescut, ca să vii tu în ziua nunții să-i faci de rușine? (O apucă pe Maricuța de umeri) Cu ce ți-am greșit noi, Maricuță mamă?
(Amețește) Zi cu ce ți-am greșit, că nu ți-am greșit cu nimic!
Mari și Lenu o țin să nu cadă.
LENU: Hai, tanti, stai jos...

TANTI ANICA: Aprindeți-mi lumânare.

Lenu fuge să caute lumânare.
MARICUȚA: CHEAMĂ SALVAREA, TU!

TANTI ANICA: N-o chema, că nu vreau să mă mai țină aicea!
MARICUȚA: Tanti...
TANTI ANICA: ÎMBRACĂ-TE ÎN MIREASĂ, N-AUZI?
MARICUȚA: Unde ți-s pastilele? (strigă în curte) MAMA! MAMA! VINO CĂ-I E RĂU LU‘ TANTI ANICA!
Maricuța caută în poșeta lui Tanti Anica, scoate un calciu și o pastilă și i le dă. Lenu vine cu o lumânare parfumată.
TANTI ANICA: Nu iau nicio pastilă! Unde-i mirele, să vă văd pe-amândoi?

MARICUȚA: Vine-acuma...
Mari îi dă pastilele. Tanti Anica le aruncă pe jos.
TANTI ANICA: Eu dintotdeauna am zîs: dacă nu te-nțelegi cu el, dă-l dracului și ia-l pe altu‘, că doar ești tânără, ești frumoasă, nu stai tu după nime‘ să-i sufli în
cur la un țigan sau la un leneș... Mai știi când erai mică și te legănam pe picioare... credeam eu că mai prind ziua asta?
Maricuța se îmbracă în grabă, îl sună pe Ionuț.
TANTI ANICA: Nu suna la nicio salvare n-auzi, mă copchilă mă! Săriți că mă duce să mor pe targă!
MARICUȚA: Lenu, du-te repede după doctor, ce-i facem?
Lenu fuge.
MARICUȚA (la telefon, lui Ionuț): Vino, că îi e rău lu tanti Anica și nu știu ce să-i facem. O zis că vrea să te vadă...
TANTI ANICA: Te-ai îmbrăcat? Vino să te văd.
Mari e îmbrăcată, se apropie.
TANTI ANICA: No tu copchilă, acușa pot să mă duc și eu la bunu să mă odihnesc, că numa voi nu m-ați lăsat pân-acuma! Că numa voi cu ideile voastre mi-ați
făcut zile fripte!
MARICUȚA: Dar ce ți-am făcut, tanti, că n-am făcut nimica, doar am fost cuminți.
TANTI ANICA: Eu până nu te văd măritată, nu pot să mor.
MARICUȚA: Ia, te rog, pastilele astea că mă mărit, nu muri acuma, te rog!
TANTI ANICA: Jură pe mine că te măriți.

MARICUȚA: Jur.
Intră Lenu, Bobo și Ionuț. Vorbesc aproape unii peste alții.
BOBO: Iar mori, bre?

TANTI ANICA: Mă neobrăzatule mă, panaramă ce ești! Cu ăsta te măriți tu? /
MARICUȚA: Ăsta-i Bobo, tanti Anica, nu Ionuț. Cu Ionuț mă mărit! /
IONUȚ: Ei, doamna Anica, ce s-o-ntâmplat? Sunteți bine? Am ajuns, gata, haideți că doar facem nunta, ce v-ați speriat așa? /
TANTI ANICA: Ionuț, așa! Ei, ce m-am speriat, mi-o dat fata asta emoții. Ia vino să te văd.
Ionuț se apropie de tanti Anica. Poartă costum tradițional de mire.
TANTI ANICA: Ptiu, ce frumos ești! Ce mire fercheș! Mari! Vină-ncoace!

MARICUȚA: Îs aici, tanti.
LENU: Ptiu, chiar îs frumoși!
BOBO: Hai, tanti, la primărie și pe urmă la biserică, mori acolo direct mai bine.
LENU: Mă, da‘ nu mai glumi așa, mă Bobo!
Intră Mama cu un aparat de tensiune și o lumânare de ceară.
MAMA: Tanti Anica, ce ne faci, tanti? Acuma te-a apucat?

TANTI ANICA: Dac-acuma mi-o fost scris s-o văd pe Mari mireasă și dup-aia să mă duc să scap de chinu‘ ăsta, că tare m-am chinuit toată viața! Să mă ia odată
Dumnezeu că nu mai pot!
LENU: Cine mai dă mâncare la păsări dacă mori mata?
BOBO: Doar nu moare baba chiar acuma, zice așa să se dea-n spectacol.
TANTI ANICA: Aoleu, inima... Aoleu, nu mai pot!
MARICUȚA (tare): Vreau să rămân numa‘ eu cu Ionuț!
Tanti Anica merge spre ușă în baston pe picioarele ei. Restul după ea.
TANTI ANICA: Ne vedem la biserică! Nu mă faci s-aștept.
SCENA 5
Maricuța, Ionuț stau în liniște. Ionuț e îmbrăcat în costum tradițional de mire. Maricuța la fel, dar fără cunună.

IONUȚ: Tu iubita, ce s-a-ntâmplat, ai emoții?

MARICUȚA: Da.
IONUȚ: Știu, iubita, că am și eu emoții... Dar hai că le rezolvăm noi pe toate. Știu că ai emoții, nu te cunosc eu?
MARICUȚA: Ba da. Tu mă cunoști cel mai bine.
Ionuț zâmbește.
MARICUȚA: Nu vreau copii.

IONUȚ: Cum? Nu ziceai tu că vrei două gemene blonde cu ochi albaștri să mișune pe-aici prin casă când e gata? Când ne-om întoarce? Nu pentru asta tragem
amândoi atâta?
MARICUȚA: Nu. Tu ziceai. Tu ziceai că vrei să plecăm amândoi în Franța, să facem casa aici, nu în altă parte, tu ziceai că vrei două gemene, pui. Eu nu ziceam
nimic.
IONUȚ: Mari, cum nu ziceai nimic? Nu ziceai că da? Că... vrei?
MARICUȚA: Asta vrei tu, Ionuț. Eu ziceam că da... că nu mă așteptam să vină așa repede... Uite că a venit ziua nunții și... Of...
IONUȚ: Tu crezi că eu n-am emoții?
MARICUȚA: Ai?
IONUȚ: Da...
MARICUȚA: Ionuț, eu nu vreau să am copii, înțelegi? Nu vreau.
IONUȚ: Doar nu tre‘ să-i facem acuma... Mai încolo.
MARICUȚA: Nici mai încolo.
IONUȚ: Păi și... cum facem?
MARICUȚA: Spune tu.
IONUȚ: Ai așteptat până acuma să-mi zici?
MARICUȚA: Vrei să te mai însori cu mine?
IONUȚ: Da’ nu-nțeleg de ce fix acuma te-ai hotărât că nu vrei copii. De ce... Tu vrei să te măriți cu mine?
MARICUȚA: Da’ cu cine?
Maricuța îl ia de mână pe Ionuț. Stau așa o vreme.
MARICUȚA: Dar tu?

IONUȚ: Cum să mă-ntrebi așa ceva? Nu ți-am zis de-atâtea ori?
MARICUȚA: Da’ eu n-o să fac copii.
IONUȚ: Nu te obligă iubita nimeni să faci copii, ce te tot frământă asta? Lasă să fie gata complexu’, să facem noi banii noștri, și vedem noi, că avem toată viața
înainte.
MARICUȚA: Nu vreau complex, nu vreau nuntă, nu vreau să fac afaceri cu Bobo, nu vreau să mă întorc aici, nu vreau s-ajung ca Lenu-
IONUȚ: Dar de vrut, ce vrei? Ce te-a apucat ACUMA, fix ACUMA să țipi la mine că tu nu vrei aia, nu vrei aia, nu vrei aia, îți bați joc de mine sau cum?

MARICUȚA: De ce vorbești cu alte fete pe net?

IONUȚ: Ce?
MARICUȚA: Vreau să mă duc la facultatea de asistente la Cluj.
IONUȚ: Du-te la facultate! Ce-ți trebuie ție facultate? Nu-i treaba mea, faci ce vrei! Dar nu vorbesc cu nicio fată, cine ți-o zis...
MARICUȚA: Eu nu-s proasta nimănui, da?
IONUȚ: Ce-i asta?
MARICUȚA: Cum adică ce-i asta? Adică? Eu vreau să mă duc la facultate, vreau să văd ce fac cu viața mea.
IONUȚ: Și te opresc eu? De ce te răzbuni pe mine? Eu cu ce-am greșit? Am făcut eu ceva să-mi zici că nu mai vrei să te măriți cu mine? Vrei să te desparți de
mine sau ce?
MARICUȚA: Da, vreau.
IONUȚ: Nu vorbești serios.
MARICUȚA: Ba da.
IONUȚ: Cum... și ce facem atuncea?
MARICUȚA: Chiar nu știu.
IONUȚ: Păi dar... totu-i deja plătit. Avem de încasat niște bani în seara asta. Nu te hotărăști tu că oprești nunta că așa ți-a venit ție azi dimineață.
MARICUȚA: Să plece acasă.
IONUȚ: S-o crezi tu. Am băgat atâția bani în curu tău și-n nunta asta. Mie îmi trebuie banii pentru complex. Tu cu ce bani te duci la facultate? Nu... exclus.
MARICUȚA: Adică te-nsurai cu mine pentru bani?
IONUȚ: Nu fi jigodie. Mă-nsuram cu tine pentru că vreau să ne facem o viață împreună. Mă piș pe ei de bani. Dar dacă tu vii cu texte de-astea acuma, rămânem
toți rupți în cur. Pentru ce? Dacă voiai să te desparți de mine, trebuia să te desparți anu trecut, nu acuma. Nu mă faci de rușine în fața tuturor.
MARICUȚA: M-am futut cu Bobo.
Ionuț dă s-o lovească pe Maricuța cu palma peste față, dar se oprește cu mâna în aer, suprins și el.
MARICUȚA: Glumeam.
MARICUȚA: Cum să mă mărit, mă, cu tine? Să mă iei la bătaie? Unde te crezi?
IONUȚ: Dar tu unde te crezi? Astea-s glume? Ai impresia că lumea se-nvârte în jurul tău? Că noi suntem aici să-ți facem ție pe plac? Că faci tu ce vrei tu? Cu ce
bani te duci la facultă sau unde te duci? Zi!
MARICUȚA: Nu știu, o să văd.
IONUȚ: Vezi un câcat. Ne despărțim după nuntă. Dar în seara asta o să facem frumos. Nu mă interesează. Eu am băgat bani în chestia asta. N-am de gând să-i
pierd.
MARICUȚA: ...
IONUȚ (duios): Te rog frumos, Mari. Îți jur că faci ce vrei tu după, dar dacă anulăm nunta, pleacă toată lumea acasă, mă-ta își smulge părul din cap, tanti Anica,
cine știe... Aruncăm meniurile?
MARICUȚA: Mințim în fața lui Dumnezeu?
IONUȚ: De când îți pasă ție de biserică?

MARICUȚA: Ție îți pasă.

IONUȚ: Las‘ că mă iartă El.
MARICUȚA: Nici nu te-ai chinuit să mă convingi să nu ne despărțim.
IONUȚ: Pentru asta ai făcut tot circu‘ ăsta?
MARICUȚA: Zi-mi o poezie.
IONUȚ: Vrei declarații? Nu-i de-ajuns o ditai nunta?
MARICUȚA (serioasă): Zi-mi o poezie.
IONUȚ: Chiar te-ai futut cu Bobo?
MARICUȚA: Normal că nu.
IONUȚ: Iartă-mă. Sunt prost. Sunt prost! Sunt cel mai mare prost.
Pauză.
IONUȚ: Spune-mi, dacă ți-aș pupa talpa piciorului... nu-i așa că... n-ai călca pe ea... ca să nu calci pe...
MARICUȚA: Dacă ți-aș săruta talpa piciorului.
IONUȚ: Dacă ți-aș săruta talpa piciorului, nu-i așa că n-ai mai călca pe ea?
MARICUȚA: Nu-i așa că ai șchiopăta puțin, de teamă să nu distrugi-
IONUȚ: Sărutul meu?
Se privesc. Își zâmbesc.
IONUȚ (abținându-se să nu plângă): Nu vreau fără tine, Mari, ce-i asta? Eu... Nici mie nu-mi place pe șantier, nici eu nu vreau să mă muncească ăia pe-acolo.
Chiar vrei tu la Cluj? Eu nu mă descurc fără tine. Eu nu știu să spăl. Eu nu știu să fac mâncare. Dacă nu ești tu acolo cu mine... Nu pot fără tine.
MARICUȚA: O să-nveți, pui.
IONUȚ: Deci nu ne-am despărțit?
MARICUȚA: Ce diferență face? E puțin rău și despărțiți, și împreună. Continuăm nunta, că doar n-avem cum să dăm înapoi acuma. Și vedem ce facem după...
Dar nu vreau să mai insiști să vin în Franța. Și banii îi facem jumate-jumate.
IONUȚ: Bine. Te iubesc.
MARICUȚA: Nu mi-ai zis niciodată că mă iubești.
IONUȚ: N-am... știut cum.
Intră Bobo.
BOBO: O murit Tanti Anica.
Maricuța leșină.

SCENA 6. Nunta
Gătitul miresei. Maricuța stă în centru pe un scaun înalt, în jurul ei gravitează mama, Lenu, tanti Anica, care îi împletesc cununa și o împodobesc conform
tradiției. Se cântă Maria Petca Poptean - Miresuica cu cununa – Cantece de la Oas, sau un cântec de inspirație oșeană.
Maricuța este inertă, privește în gol. Femeile o împodobesc și dansează bătând din picioare în jurul ei din ce în ce mai rapid.
Bobo intră cu steagul cu clopoței de nuntă din zona Oașului. El este stegarul. Dansează și el în jurul ei cu steagul.
BOBO: Sunt îndrăgostit de tine, Mari. Desparte-te de Ionuț. De ce crezi că nu pot să țin și eu o prietenă? De ce crezi că nu vreau să mă însor cu nimeni? Pentru că
te iubesc, Mari. De fiecare dată când te văd îmi tresare inima, și mi se scoală puțin pula. Iartă-mă că vorbesc așa, dar știi că sunt nebun și liber. Fugi cu mine.
Devino prințesa inimii mele. N-o să trebuiască să muncești o zi în viața ta. Lasă-mă să-ți arăt ce înseamnă dragostea și pasiunea!
Bobo urcă către Maricuța și o sărută pasional. Cei doi se sărută inconfortabil de pasional.
MARICUȚA (pasional, cu tupeu): Bobo, vreau să mă fuți aici și acum. Știu că de fapt ești îndrăgostit de mine și toată tensiunea asta dintre noi trebuie să se
consume chiar acum. Faptul că îmi e puțin teamă de tine mă excită, cred. Uneori, când fac sex cu Ionuț, mă gândesc la tine. Și, cu cât încerc mai tare să scap de
gândurile astea, cu atât mai multă rușine simt.
BOBO: Știi doar că sunt obsedat de tine și aș face orice pentru tine. Sexul cu mine nu va fi dezamăgitor, și faptul că sunt cam misogin e doar o caterincă, știi asta,
regina mea.
MARICUȚA: Pe mine nu m-ai trata ca pe alte femei, pentru că eu sunt specială.
BOBO: Ia uite cum se uită toată lumea la noi.
MARICUȚA: Ce bine mă simt să le văd atât de șocate pe mama și pe tanti Anica, chiar dacă le iubesc. N-am putut niciodată să-mi exprim furia față de felul
restrictiv în care m-au crescut. Ce pizda mea le-a apucat fix în ziua în care EU sunt prințesă să moară pe-aicea și să-mi dea lecții?
MAMA, LENU, TANTI ANICA (șocate): IOOOOOIII!
BOBO: Suntem nevoiți să ne mutăm în Dubai!
MARICUȚA: Unde vom avea o relație deschisă în care doar eu fac sex cu alți bărbați!
BOBO: Unde o să-ți fac cadouri genți și parfumuri și tot ce vrei tu, regina mea!
MARICUȚA: Și unde-o să ne futem încontinuu!
BOBO: Și unde-o să te fut încontinuu!
MARICUȚA: Și unde-o să mă fuți încontinuu!
SCENA 7: Duelul
Intră Ionuț. Se repede la Bobo. Îl ia de piept de peste Maricuța. Îl provoacă la duel cu spada. De undeva, primesc amândoi două spade. Cu care se duelează.
IONUȚ: Ce ți se pare că faci, trădătorule?

BOBO: O iubesc pe Mari, viața mea nu are niciun rost fără ea!

IONUȚ: Ba eu acum realizez că o iubesc și mai mult, și că sunt un tăntălău că nu îi respect dorința a-și crea un destin independent de propriile mele dorințe și
așteptări!
BOBO: Prea târziu. Tu oricum nu poți s-o fuți cum îi place.
IONUȚ: Fals! Poate că eram puțin leneș până acum și nu prea aveam chef să-i fac sex oral pentru că nu am avut parte de educație sexuală decât din filmele porno,
dar, văzându-vă împreună, am realizat că Mari merită să devin mai bun. Merită să depun mai mult efort în relația asta.
BOBO: Nimic din ce vei face nu va putea să oprească dragostea uriașă și mai ales pasională pe care i-o port! Nici chiar dacă mă omori!
IONUȚ: O să te omor! Sau, ba nu...
Ionuț se duce în fața lui Mari și îndreaptă spada către el însuși.
IONUȚ: O să mă omor pe mine pentru că nu am știut să te prețuiesc cum ar fi trebuit, iubirea mea! Aduceți-mi PS5-ul! Vreau să-l ard! IARTĂ-MĂ, MARI, CĂ
NU TE-AM ADORAT CA ZEIȚA CE EȘTI ÎN FIECARE MOMENT AL VIEȚII MELE! Merit să mor, iar tu să rămâi cu Bobo, care...
MARICUȚA: Doamne, Ionuț, nu te resemna, trebuie să mă câștigi! Promite-mi chestii.
IONUȚ: Deci trebuie să-l înving pe Bobo?
MARICUȚA: NORMAL.
Ionuț reia duelul cu Bobo. Se duelează cu scheme.
IONUȚ: Nu mai sunt baiatul blajin și ușor misogin pe care-l știi! HA!
BOBO: Ai auzit că se gândește la mine când face dragoste cu tine?
IONUȚ: Fleacuri! E normal să ai fantezii cu alte persoane. Normal că te voi susține să dai la medicină, iubirea mea! În Paris! Și o să dau și eu la Inginerie.
BOBO: Și eu o să devin un antreprenor de succes cu foarte foarte mulți bani și o să pun totul și pe numele tău!
IONUȚ: O să te susțin indiferent de ce decizii vrei să iei, și o să-ți fac sex oral în fiecare zi pentru că ÎMI PLACE!
BOBO: Sunt mai puternic și mai tupeist decât tine. Mari mă va alege pe mine.
IONUȚ: Ba... eu sunt... mai puternic și mai loial și un partener mai bun decât tine!
BOBO: Eu nu-i cer să facă copii, de parcă am trăi în epoca medievală-n pula mea.
IONUȚ: Ba EU nu-i spun ei ce să facă cu corpul ei, pentru că o RESPECT ca PERSOANĂ!
BOBO: Ba eu o respect și mai mult!
MARICUȚA: E plictisitor cu săbiile, vreau să vă bateți cu pumnii.
Bobo și Ionuț se opresc.
MAMA: Da, să se bată ca bărbații, no...

TANTI ANICA: No, așa-i normal, că noi nici n-avem săbii în Oaș, nici nu are niciun sens...
LENU: Mie parcă mi se părea mai romantic cu spadele, da‘ no…

Bobo și Ionuț sunt puțin confuzi, le e puțin frică să se bată cu pumnii. Toată lumea așteaptă.
IONUȚ: Iubita, chiar trăbă să ne demonstrăm masculinitatea printr-o bătaie corp la corp?
BOBO: Sincer, și mie mi se pare cam... gen... adică io îl bat, nu-i problemă, dacă trebuie...
MARICUȚA: Cum altfel să aleg cu care dintre voi să rămân?
IONUȚ: Normal ar fi să rămâi până la urmă cu mine, că am demonstrat că pot fi și agresiv dacă trebuie.
BOBO: Dar mai surprinzător ar fi să fugi cu mine, pentru că potențialul relației cu mine e mai mare decât realitatea relației cu Ionuț.
MARICUȚA: Luați-vă la bătaie.
Bobo și Ionuț se iau la pumni, o bătaie acrobatică.
IONUȚ: Cine te crezi s-o manipulezi pe iubita mea să se mărite cu mine de dragul banilor de dar?
BOBO: De ce te prefaci că nu contează banii, când, de fapt, depindem de ei?
Ionuț câștigă. Tanti Anica îi ridică mâna lui Ionuț ca la box.
IONUȚ: Te iubesc, Maricuța. Promit să vorbesc despre sentimentele mele, să fiu empatic și să îți arăt în fiecare secundă a vieții mele cât de mult te respect!
MARICUȚA: E clar că ești mai puternic decât Bobo și un partener care mi-a arătat mereu devotament până la urmă. Problema e că stilurile noastre de atașament
nu sunt compatibile, eu sunt evitantă, tu ești anxios...
TANTI ANICA: Da’ voi credeți c-ați inventat roata cu psihologia voastră și cu teoriile astea? Noi n-am avut relații înaintea voastră? Chiar așa proști ne credeți?
Stilurile de atașament nu îs niște zodii, tu fată tu! Eu am prins război, eu am prins foamete. Important îi să vă-nțelegeți șî să vă iubiți, no!...
MAMA: Și noi am făcut lucrurile diferit de bătrânii noștri, dar tot la vorba lor am ajuns. Dacă nu te înțelege și nu te respectă, bagi divorț, nu-i problemă!
MARICUȚA: Și tu de ce n-ai divorțat de tata pân-acuma? Numa vă certați întruna, el stă în vie toată ziua, tu stai supărată că bea. Ce exemplu îmi dați voi mie?
Nu vreau să ajung ca voi.
MAMA: Noi te iubim necondiționat indiferent de ce alegere vei face.
MARICUȚA: Nu mi-ai spus niciodată că mă iubești.
MAMA: Pentru că nici mie nu mi s-a spus și am și eu niște traume generaționale, no.
MARICUȚA: De aia nici nu vreau să fac copii, să nu le duc eu mai departe.
MAMA: Corpul tău, alegerea ta. Nimeni nu are dreptul să forțeze o femeie să facă copii.
TANTI ANICA: De acord!
IONUȚ și BOBO: De acord, așa e.
MARICUȚA: Se pare că asta aveam nevoie să aud. AM LUAT O DECIZIE! Vă rog să vă aliniați și să vă așteptați trandafirul.
Ionuț și Bobo se aliniază ca-n Burlăcița. Lenu, Mama și Tanti Anica se aliniază să privească.
MARICUȚA: Ionuț, te rog să faci un pas în față.

Ionuț face un pas în față.
MARICUȚA: Dac-aș, muri, ce-ai face?

IONUȚ: Aș... suferi... foarte mult.
MARICUȚA: Dacă aș muri, n-ai putea să treci peste moartea mea niciodată, te-ar distruge în asemenea hal încât ai înnebuni. Ți-ai lăsa o barbă lungă lungă și ai
deveni de nerecunoscut. Ai slăbi foarte tare pentru că nu ai putea mânca nimic o lungă perioadă, mi-ai vizita mormântul și mi-ai aduce flori în fiecare zi. Nu ți-ai
putea reface viața niciodată, pentru că eu sunt ideală și perfectă în imperfecțiunea mea. Nicio altă femeie nu este și nu va fi ca mine. Vei implora cerul să te ia, să te
aducă alături de mine, dar Cerul nu te va asculta... Va trebui să-ți trăiești zilele plângând amarnic după mine.
Pauză scurtă.
IONUȚ: ... Fix asta voiam să zic.

MARICUȚA: Bobo, un pas în față te rog.
Bobo face un pas în față.
MARICUȚA: Fă-mi o declarație de dragoste.

BOBO: ”Spune-mi, dacă ți-aș pupa talpa piciorului, nu-i așa că... n-ai călca pe el... ca să nu calci pe...’’
MARICUȚA (corectându-l furioasă): ”Spune-mi, dacă te-aș prinde-ntr-o zi și ți-aș săruta talpa piciorului, nu-i așa că ai șchiopăta puțin, după aceea, de teamă să
nu-mi strivești sărutul?”
BOBO: Nichita Stănescu.
MARICUȚA: Ionuț... Ultima oră petrecută în casă și ultimii 7 ani petrecuți împreună mi-au demonstrat că putem avea o căsnicie fericită... DACĂ promiți să
lucrezi la masculinitatea toxică de care nici nu ești conștient.
IONUȚ: Promit.
MARICUȚA: Bobo... Prietenia noastră este cel puțin bizară și e evident că sunt atrasă de tine.
BOBO: Așa este.
MARICUȚA: Însă felul în care ai încercat să profiți de vulnerabilitatea mea pentru propriul câștig în această fantezie mă face să cred că... Am face un cuplu
dezastruos. Așa că... Ionuț,
IONUȚ (plin de speranță și emoție): Da?
MARICUȚA: Știu că vorbești cu alte fete pe Messenger și asta mă scoate din sărite.
IONUȚ: Nu e adevăra-
MARICUȚA: Știu cu nume și prenume cu cine vorbești.
IONUȚ: Dar nu te-am înșelat niciodată. Nu am de gând să...
TANTI ANICA: Aaaaa, păi dacă face-așa, îi tragi un șut în cur de nu se mai vede! Cine te crezi, mă, să faci de-astea? Dacă te mai prind că te porți lipsit de respect
față de Mari, îți rup picioarele! Adică, na, nu se compară cu ce am avut eu de-nghițit de la bărbați la vremea mea, dar totuși, suntem in 2022! Ia să caute toată
lumea pe net monogamie!

Heblu.
SCENA 8
Ionuț, Maricuța și Bobo. La fel ca-n scena 5.. Maricuța e leșinată. Revenim în planul realist, de unde l-am lăsat. Ionuț o mângâie pe cap, Bobo, caută niște apă
s-o stropească, încearcă amândoi s-o îngrijească.
IONUȚ: Coaie, nu era loc de glume-acuma. Hai, iubita, trezește-te...

BOBO: Coaie, vorbesc serios. O murit baba.
MARICUȚA (trezindu-se, a auzit ce-a zis Bobo): Păi... și cum facem?
IONUȚ: Neața, pui, ce m-ai speriat...
MARICUȚA: Îi adevărat, Bobo?
BOBO: S-o dus bătrânii să vorbească cu preotu’... Și vine maică-ta încoace să ne zică ce-o zis.
IONUȚ: Dar cum... fix acuma? N-o zis că așteaptă până după nuntă? Credeam că glumește. Doamne iartă-mă.
Intră Mama.
MAMA: V-o zis Bobo, da?

MARICUȚA și IONUȚ: Da...
MARICUȚA: Dumnezeu s-o ierte.
MAMA: Popa o zîs că nu vă poate cununa azi.
IONUȚ: Păi dar... îi totu‘ pregătit... Lumea o vinit, mâncarea...
MAMA: Știu. I-am zis și trăbă să sune la Episcopie, că o zîs că nu s-o mai pomenit așa ceva. Dar normal 6 săptămâni nu vă puteți cununa, cum îi doliul la noi. O
să-i facem priveghi în seara asta, și dăm mâncarea de pomană. Îi face preotul o slujbă.
BOBO: Dar Tanti Anica... nu-i bunica bună a lu‘ Mari, totuși...
IONUȚ: Îi mătușa dumneavoastră, nu?
MAMA: Da, dar mi-o fost ca și-o mamă... Îi rudă apropiată... No...
MARICUȚA: Păi dacă nu-i rudă de gradu’ unu cu mine? Nu e ruda lu’ Ionuț...
MAMA: Popa o zîs că n-ar putea să vă cunune normal... Că trebuie ținut doliu 40 de zile.
MARICUȚA: Și noi de unde plătim meniurile? Dacă facem numai cununia civilă?
BOBO: Să vorbim cu popa să le zică la oameni să lase darul ca pentru cununia civilă. Că n-au nicio vină ei că acuma o... s-o dus.
IONUȚ: O să-nțeleagă lumea, nu? Că n-avem de unde să plătim meniurile. Mâncarea-i gata deja, îs atâtea care trăbă plătite.
Intră Lenu surescitată.

LENU: Ioai, Doamne apără și păzește, Dumnezeu s-o ierte! O vorbit preotu‘ Miron la Episcopie și-o zîs că vă lasă să faceți numa’ cununia civilă, și că le zîce la
oameni la priveghi în seara asta să lase totuși banii de meniuri, să rămână la pomană la nuntă, cum ar veni, că n-aveți voi săracii nicio vină, dac-așa o fost voia lu’
Dumnezeu, s-o ia tocmai azi... Dumnezeu s-o ierte! Și faceți nunta după 40 de zile, că suntem în doliu... Și să ne schimbăm în doliu pentru priveghi, trăbă luate
niște panglici pentru invitați, că-s îmbrăcați de nuntă...
Dar o zîs și Episcopul că n-o mai pomenit așa ceva!
Pauză scurtă.
MARICUȚA: Chiar c-așa ceva nu s-o mai pomenit.
SCENA 9
Masa mirilor. Finalul nunții. Mirii poartă portul tradițional, cu panglici negre în piept. Pe masă se află resturi de mâncare, decorațiuni, și mărturii cu horincă în
sticluțe în forma Turnului Eiffel. Maricuța și Mama. Numără banii.
MARICUȚA: Eu nu rămân cu Ionuț.

MAMA: Adică? Unde nu rămâi?
MARICUȚA: Noi... ne-am despărțit înainte de...
MAMA: Auzi, dar ce tot înseamnă despărțirile astea? Cum sunteți despărțiți dacă v-ați căsătorit? Ce vorbești în dodii?
MARICUȚA: Păi eu mă duc la facultate la Cluj. Ionuț nu vrea la facultate. Și...
MAMA: Măi mamă, nu te-nțeleg. Ce-i cu Ionuț de tot fugi de el?
MARICUȚA: Nu vreau să mă duc eu după el. Să vină el după mine. Eu vreau să fac facultatea, că nu-mi place în Paris așa cum suntem noi plecați. Dacă mă duc
să fiu asistentă, sau doctoriță, da, poate... Dar el pe șantier și eu menajeră... Mă simt ca ultimu om. Mă simt urâtă și proastă. De aia vreau să merg la Cluj mai bine.
MAMA: Păi nu faceți resortu? În câțiva ani ai să fii patroană, mamă, n-o să-ți lipsească nimic. Ce-i cu Ionuț de nu vrei să fii cu el?
MARICUȚA: Păi... își dădea mesaje cu niște fete pe Facebook.
MAMA: Aha.
Pauză. Numără banii.
MAMA: Mie de ce nu mi-ai zis?

MARICUȚA: Păi... nu știu. N-am simțit să-ți zic.
MAMA: De ce?
MARICUȚA: Pentru că noi nu vorbim despre asta... Nu știu. Am crezut că tu asta vrei: să mă mărit și eu, să fac bani, să fac casă, voiam să fii fericită.
MAMA: Păi mă mamă, astea-s prostii. Poate te ajutam, să te desparți... să... nu știu.
MARICUȚA: Câți îs?
MAMA: 11.000.

MARICUȚA: Vreau să fug direct la mare. Nu mai vreau să văd pe nimeni.

MAMA: Eu n-am văzut niciodată marea.
MARICUȚA: Știu. Vrei să merem?
MAMA: Acuma? Cu cine?
MARICUȚA: Cu Lenu, cu mașina.
Și au trăit puțin nefericiți până la adânci bătrâneți.
Sfârșit.

Ioana Sileanu După cădere, Eva
Ioana Sileanu - După cădere, Eva
Personaje:
DENISA, 25 de ani, directoarea centrului Familia de mâine
LĂCEANU, 35 de ani, deputat
MONA, 21 de ani, angajată a centrului Familia de mâine
EVA, 31 de ani, conduce centrul Cu tine
ANCA, poate fi doar o voce (pe Zoom)
TATĂL Denisei, preot
Semnul / marchează momentul întreruperii unei fraze, iar dacă urmează text după
/, acesta se va suprapune cu replica următoare.
Scena 1 - Sub acoperire
Cabinetul centrului abortion-buddies „Cu tine”. Interior liniștitor, colorat cu

albastru deschis. Intră Denisa. Privește în jur cu interes. Eva o întâmpină.
EVA: (îi întinde mâna) Eva.

DENISA: Eva, ce nume frumos. Un fel de creatoare a lumii.
(Spre public): O creatoare care omoară. Ce ipocrită.
Îi strânge mâna.
EVA: (zâmbește) Cum așa?

DENISA: Păi nu e Eva mama noastră, a tuturor?
(Spre public) Ia s-o vedem acuma.
EVA: Eu prefer să-l consider numele meu norocos. Asta pentru că taică-miu ar fi
vrut să-mi zică Evghenia, era el fixat pe numele ăsta. Și bunică-mea i-a băgat
mințile în cap. A ieșit pân’ la urmă Eva.
DENISA: Ești născută in ajun de Crăciun?
EVA: De unde știi?
Ioana Sileanu (foto: Bogdan Botaș)

DENISA: Păi ajunul e ziua Sfintei Mucenițe Evghenia. Da’ a avut dreptate bunica ta, Eva e mult mai frumos. Ce baftă pe tine c-o ai. Mai trăiește?
EVA: Da, are 81 de ani și e mai bătăioasă ca o adolescentă. O iubesc de mor.
DENISA: Și eu sunt apropiată de bunica mea. Ea m-a crescut, de fapt.
(Spre public) Cred că e mai ușor să păstrez cât mai multe detalii reale din viața mea. Risc mai puțin să mă încurc dup-aia și să mă dau de gol.
Mama a murit la nașterea mea.
EVA: Îmi pare rău.
DENISA: Mulțumesc, a trecut.
EVA: Vrei să stăm jos? (se așază) Îți aduc ceva cald, un ceai?
DENISA: Nu mersi.
EVA: Mi-ai spus la telefon că ți-ai făcut un test de sarcină și ți-a ieșit pozitiv. Și că ai vrea să faci întrerupere de sarcină.
DENISA: Acuma că aș vrea, că n-aș vrea, cam asta tre’ să fac, nu?
EVA: În ce sens „trebuie”? Tu ai vrea să-l păstrezi?
DENISA: Chestia e că nu prea mai știu ce vreau. Când v-am sunat credeam că avortul e cea mai bună soluție, da’ acum nu mai sunt așa sigură. Și mă gândeam că
poate mă ajuți tu.
EVA: Uite, noi nu facem consiliere, nu suntem calificate pentru asta. Noi oferim sprijin fetelor și femeilor care vor să facă avort și au nevoie de cineva lângă ele.
Dar dacă vrei poți să-mi povestești situația ta și cum te simți.
DENISA: (spre public) Cică „noi nu facem consiliere, da’ ia zi-mi cum stă treaba, hai să vorbim, să-ți sugerez io finuț cam cum să faci. Avort.” E șmecheră
Evghenia asta, nu-i proastă deloc.
(Evei) Mă gândeam să sun la ceva centru din ăla de „criză de sarcină”. Ei cică „sunt aici să mă ajute să aflu răspunsuri la toate întrebările, îmi oferă servicii gratuite
și sprijin concret”. Le-am găsit pe internet.
EVA: A, asta pot să-ți zic clar să nu faci. Sunt horror, o să-ți toarne o grămadă de minciuni și de ultra-exagerări ca să te bage-n sperieți. Îți arată poze false, îți zic
că avortul duce la cancer, tot felul de tâmpenii și neadevăruri.
DENISA: Aoleu. De ce fac asta?
EVA: Pentru că au o agenda ascunsă, sunt de fapt pro-life.
DENISA, spre public: Și nu e nimic mai nasol decât să fii pro viața, nu?
EVA: Mă rog, pro-life. Așa își zic ei, pentru că sună nobil, dar nu de viață le pasă lor, sau în orice caz, nu de o viață demnă, în care putem să alegem pentru noi.
DENISA, spre public: Ok, acum urmează propaganda, bla bla bla, bla bla bla. Ce chestie, deși mă așteptam, tot mă irită minciunile astea.
EVA: O să facă pe drăguți, se prefac că te consiliază ca să poți să alegi, dar de fapt vor să te manipuleze să nu faci avort.
DENISA: Da? (aruncă o privire sugestivă spre public) Păi atunci cu cine să vorbesc? Dacă tu nu vrei să mă ajuți și ăia zici că-s dubioși?
EVA: N-am zis că nu vreau să te ajut. Din contră, de asta sunt aici. Putem vorbi despre ce opțiuni ai. Poți să-mi zici povestea ta, dacă vrei. Dar decizia asta e foarte
personală și e doar a ta. Nu a unor siniștrii care te traumatizează cu minciunile lor când ești cea mai vulnerabilă.
DENISA: (spre public) Hai, că acuma chiar exagerează.
(Evei) Dar eu nu știu exact ce e mai bine pentru mine.
EVA: Nu ai pe cineva apropiat cu care să vorbești? O prietenă? Bunica ta? Partenerul?
DENISA: Partenerul nu există. Am făcut sex și acuma nici nu vrea s-audă. Așa că să-l ia naiba.
EVA: Ok. Tu câți ani ai?

DENISA: 25.
EVA: Hai să vedem cât timp mai ai. Ai fost la doctor, ai idee în ce săptămână ești?
DENISA: (spre public) Uff, ce-i zic? Cum de nu m-am gândit la asta, ce fraieră și io.
(Evei) Habar n-am. Am făcut un test săptămâna trecută, a ieșit pozitiv, și am mai făcut încă trei. Patru. Nici nu mai știu. Pozitive toate.
EVA: Uau, ai făcut câteva.
DENISA: Ca să știu sigur. Am băut la apăăă ... Speram să văd unu’ negativ, că cică mai sunt și fals-pozitive.
EVA: Foarte rar. Doar vreo 1% dau rezultat fals. Dar e bine... că te-ai asigurat. De când nu ți-a venit menstruația?
DENISA: De… două săptămâni.
(Spre public) Puteam să zic mai mult, două săptămâni e puțin. Tocmai ce mi-a întârziat și mie două săptămâni da’ cred că-i de la stres, sunt cu dizertația pe
ultima sută de metri, și suntem și-n plină campanie să schimbăm legea 46 capitolul 5 Drepturile pacientului în domeniul reproducerii. Pe care o s-o schimbăm
pân’ la sfârșitul anului, promit. Doar că nu-i ușor și-i o super responsabilitate.
EVA: Ok, probabil ești în săptămâna a șasea. Dacă te decizi să faci întrerupere de sarcină, mai ai 8 săptămâni. La noi e legal până-n 14 săptămâni, dacă nu apar
alte complicații. Ceea ce încă-i ok. Ai văzut ce s-a întâmplat în America, deja multe state au interzis total avortul. În altele nu mai ai voie după 6 săptămâni. Și-s
atâtea tipe care nici nu-și dau seama în primele 6 săptămâni că sunt însărcinate. Adică gândește-te și tu, îți întârzie două săptămâni, poate nici nu-ți dai seama, sau
ți se pare normal. Te gândești că cine știe, ai fost mai obosită, mai stresată.
Denisa se uită bănuitoare către public.
Scena 2 - Discurs
La sediul clinicii de „criză de sarcină”. Familia de mâine. În biroul Denisei.
LĂCEANU: Mi-a fost dor de tine, baby.

DENISA: Ți-a fost?
O trage spre el, o sărută.
LĂCEANU: Mereu mi-e.

DENISA: Puteai să mă chemi cu tine.
LĂCEANU: Păi nu ți-am zis eu să vii?
Denisa se uită întrebător către public.
DENISA: Când mi-ai zis? Eu te-am întrebat dacă te-ajută să vin și mi-ai zis că nu, că-i multă lume acolo și că oricum n-avem timp pentru noi doi.
LĂCEANU: Pui, îți amintești prost.
DENISA: A fost săptămâna trecută.

LĂCEANU: Și căpuțu’ tău e plin de discursuri și strategii și ești stresată și-ți amintești prost. Eu ți-am zis că dacă vrei să vii, vino.
DENISA, spre public: Mă-nșeală pe mine memoria? Mi-ar scăpa mie așa ceva?
LĂCEANU: Nu-i nimic, io te-nțeleg. Ești fată muncitoare și ai chestii pe cap.
Ia, hai să vedem ce-ai făcut. (citește de pe un document/telefon) „Este într-adevăr tragic când părinții află că fiul sau fiica lor nenăscută are o condiție medicală
gravă, care îi va cauza anumite dificultăți în viața, sau chiar îi va impacta șansa de supraviețuire”. (Denisei) Aoleo, Denisa, ce-mi faci, deja m-am întristat.
DENISA: Citește, ăsta e un argument pro-life foarte important.
LĂCEANU: „Din păcate, părinților li se spune că avortul este cea mai bună, sau chiar singura opțiune în această situație. Dar nu este adevărat. Dacă li se dă șansa
la viață, unii dintre acești copii se vor naște de fapt sănătoși, pentru că au fost diagnosticați greșit. Alții vor avea într-adevăr niște nevoi speciale, dar vor ajunge să
trăiască o viață lungă și fericită.” (Denisei) Păi și cine-și asumă riscul ăsta?
DENISA: Asta e ideea, că trebuie să-ți asumi, pentru că niciodată nu poți să știi, și poate omori un bebeluș complet sănătos.
LĂCEANU: Păi nu pot să le zic, Denisa, oamenilor să joace ruleta rusească.
DENISA, spre public: Nu asta am scris acolo.
Lui Lăceanu: Nu asta am scris acolo.
LĂCEANU: Nu, da’ practic le zici că Dumnezeu-cu-mila, poate au baftă și e alarmă falsă, poate nu, și li se naște copilu’ cu malformații. Tu știi ce-nseamnă asta
pentru un părinte?
DENISA: Dar vrei să-ți asumi riscul să fie greșit diagnosticul și să-ți omori copilul sănătos?
LĂCEANU: Păi atunci hai măcar să zic că ne rugăm la Dumnezeu și rămânem cu speranța. Măcar e mai cinstit.
DENISA: Nu mai e deloc smart să mergem doar pe argumentul religios. Tre’ să schimbăm un pic strategia, think smart. La sub 25 merge feminismul,
empowerment- ul, logica.
LĂCEANU: Ok, îmi place ce aud.
DENISA, spre public: Și mie îmi place când mă validează.
Lui Lăceanu: Putem să întoarcem toată narativa asta progresistă în favoarea noastră. „Opțiunea avortului arată doar că am dat greș ca societate, și că cerem
femeilor să se mulțumească cu mai puțin”.
LĂCEANU: Ești strategică, bravo.
DENISA: Și uite, pentru argumentul cu diagnosticul intrauterin, am inclus și-un caz cu o fată pe care n-au avortat-o părinții, deși le-au recomandat trei medici, și
acum e bine-sănătoasă și fericită. Cazurile astea cu nume și prenume mereu impresionează.
LĂCEANU: Ok. (continuă să citească) „În cazul unui bebeluș care e corect diagnosticat cu o afecțiune letală cât se află încă în pântecul mamei, e important să
înțelegem că vorbim tot de ființe umane, a căror viață merită tratată cu cel mai înalt grad de respect și de compasiune.”
DENISA: E important să ai și niște recuzită cu tine, ceva puternic vizual.
Merge spre dulap, scoate o planșă mare cu o imagine estetizată a unui fetus.
LĂCEANU: Gen o ruletă rusească?

DENISA: Nu tre’ să faci mișto acuma.
LĂCEANU: Ei, Deni, da’ mai glumim și noi, ne mai relaxăm.
DENISA: Nu-mi place că faci mișto pe tema asta. Sunt și lucruri cu care nu se glumește, știi?

LĂCEANU: Ce serioasă ești.
Denisa îi aruncă o privire.
LĂCEANU: Nu, pe bune acuma, ai făcut o treabă foarte bună. Chiar îmi place. Ia, ce ai acolo? Uite ce impresionant, un super bebe. E perfect.
DENISA: Poate să fie acoperit la începutul discursului, apoi îl dezvelești când ajungi la partea cu ființe umane care merită compasiune.
LĂCEANU: Foarte tare.
DENISA: Am și o filmare cu o familie fericită pentru cazul cu fata cu diagnosticul.
LĂCEANU: Bravo mă Deni, ești bună. Io ce-ți zic, ești mâna mea dreaptă.
DENISA: (spre public): Și când e mândru de mine îmi dă așa un... avânt. Mă și enervează câteodată că-i așa importantă chestia asta pentru mine.
LĂCEANU: „Etica și moralitatea unei societăți este doar atât de puternică precum tratamentul ei asupra celor mai bolnavi, mici și vulnerabili membrii ai ei.”
Asta-mi sună cam englezește așa, e cam mot-a-mot tradus.
DENISA: Nu mi se pare. Și oricum așa vorbește toată lumea în 2022.
LĂCEANU: Mai lucreaz-o un pic. (reia) „Sunt voci care spun că avortul previne suferința bebelușilor cu diagnostic letal. Acest lucru e fals. În loc să curmăm
viața copilului nenăscut prin metode barbare, ar trebui să ne concentrăm eforturile pe medicina paliativă, care oferă grijă și compasiune nou născutului bolnav
terminal, atenuând orice suferință și disconfort din timpul procesului morții”. Doamne, Deni, e sinistru, ce naiba!
DENISA: E unul dintre argumentele principale pro-choice, în fiecare dezbatere se trezește câte cineva cu „și ce faci cu prognostic de sindrom Down, și ce faci cu
prognostic de maladii genetice incompatibile cu viața?”.
LĂCEANU: Păi și ce faci?
DENISA: Păi și nimeni n-a luat nicio poziție coerentă până acum. E important să vorbim și despre lucrurile grele.
LĂCEANU: Îmi place mie să fiu deschizător de drumuri, dar nici chiar așa, serios, deprimăm oamenii. Și așa politicienii sunt cea mai antipatizată specie și io tre’
să lupt cu asta, acum mă faci să ți-i și deprim.
DENISA: Diferența dintre noi și ei trebuie să fie că noi avem toate răspunsurile.
LĂCEANU: Dar tre’ să și păstrăm un ton optimist, vesel, să vrea totuși lumea să ne susțină proiectu’de lege.
DENISA: Să îți susțină proiectul de lege.
LĂCEANU: Să ne susțină proiectul de lege.
DENISA: Eu sunt doar un ONG.
LĂCEANU: Suntem o echipă, Denisa. Și tu știi asta.
Scena 3 – Teste de sarcină
În biroul Denisei. Mona și Denisa se uită pe geam.
MONA: E nevoie de gratii, serios.

DENISA: Nu știu ce să zic, Mona. Mai deschideam și noi geamul, ne mai uitam la copaci. Acuma ce-o să vedem, zăbrele?
MONA: Da’ tot se văd copacii. Și găsim un model mișto.

DENISA: Cauta tu și trimite-mi. Să nu fie super scumpe.

MONA: Ok. Te rog să mă crezi, m-am super speriat aseară. Tot dădeau târcoale p-aici.
DENISA: E o zonă safe totuși.
MONA: Nu știi niciodată.
DENISA: Bine, punem, e ok. Doar găsește ceva frumos.
Spre public: Mona. E fată muncitoare, dar n-am încredere în gusturile ei. Dacă nu-s pe fază, parcă văd că ne trezim ca la închisoare.
MONA: Găsesc.
Denisa merge la laptop.
DENISA: Ok, revenind - Pune pe site doar partea asta: „Mecanismele care inhibă durerea nu sunt suficient dezvoltate intrauterin, factor care indică intensitate
crescută a durerii la fetus.”
MONA: Asta unde o găsesc?
DENISA: La concluzia studiului. Ți-am trimis link.
MONA: (citește) „Luând în calcul toate cele discutate, se poate concluziona că o formă incipientă de durere poate apărea începând cu a 15-a săptămână de
gestație. Având în vedere”…
DENISA: Mai încolo, partea asta n-o pui.
Spre public: Evident.
MONA: Așaa… uite, „mecanismele”. Bun, am găsit. Ok, deci punem asta la secțiunea cu întrebări și răspunsuri, da?
DENISA: Da, la întrebarea „Fătul simte durerea?”. Dacă poți azi, ar fi perfect. Vreau să fac o postare pe Insta.
MONA: Sigur. Cu tipa aia cu centrul cum merge?
DENISA: Momentan nimic. Da’ o prind io cu ceva, nu mă face ea pe mine.
MONA: A apărut și ieri, la Canal 2.
DENISA: Frate da’ ce-o tot cheamă ăștia?
(Spre public) De fapt nu e rău deloc. Cu cât devine mai cunoscută, cu atât o să fie mai mare impactul când o demasc. Femeia generoasă care ține fetele de mână
la clinica de avort le și împinge spre avort.
MONA: Se fac părtași la faptele ei criminale. Fiecare din televiziunile astea omoară copilași. Auzi, nu vrei să sun la ei mâine și să încerc să te bag și pe tine?
DENISA: Șă mă vadă asta dup-aia și să mă recunoască?
MONA: Da, ai dreptate. Uite, nu m-am gândit.
(Denisa, spre public) Mi-e rău.
MONA: Ești deșteaptă, tu, Denisa. Nu degeaba ești directoare.
(Denisa, spre public) Nu, chiar mi-e rău. Mi-e greță rău.
MONA: The big boss. (pauză scurtă) Denisa?
DENISA: Ce? Da. Scuze. Mă simt cam nașpa... Cred că mi-a venit.
MONA: Aoleo, da, și pe mine mă doare rău în prima zi. Ai tampon?
DENISA: Am, am. Auzi, du-te și mai ia niște coli pentru imprimantă că rămânem fără.

MONA: Bine, mă duc.

DENISA: Mai ia și niște bomboane din alea și câteva ape plate.
MONA: Iau.
DENISA: Au venit multe tipe ieri și am cam rămas fără. Și niște teste de sarcină.
MONA: Bine. Tot din alea?
DENISA: De care găsești.
Mona iese. Denisa stă pe gânduri un moment, din ce în ce mai preocupată. Merge spre dulap, îl deschide și scoate un test de sarcină de acolo.
Scena 4 – Test roz
Denisa, într-o cameră minusculă, claustrantă, gen cabină de toaletă.
DENISA: Mă uit la bățul ăsta. Arată ca un termometru cu capul roz. E plin de pipi. Diluat de două cafele, o apă minerală la jumate, un energizant și rămășițe din
pinot noir-ul de aseară. A fost o seară grea. Trei pahare. Dacă exiști, deja ți-ai început declinul. Dar nu exiști, și nici n-o să-ți mai vorbesc ca și când ai exista. Mă
dor sânii și mi s-au umflat, mi-e foame și sunt obosită – e clar că-mi vine ciclul. Mi-a întârziat, dar nu-i prima oară. De când am ieșit de pe pastile îmi tot întârzie.
La început nu mi-a venit șase luni. Acum îmi întârzie câteva zile odată la câteva luni. E clar că nu-s însărcinată, doar are grijă. Mereu îmi zice c-are grijă. Fix
înainte - iese. E smooth. Știe ce face. I-am zis că nu mai iau pastile. Nu știu dacă a fost o decizie bună. Să nu le mai iau. Mi le-a găsit taică-miu când am fost în
vacanță anul trecut. Să mor io, îl văd o dată pe an, și fix atunci îmi găsește anticoncepționalele. Cică mi-au căzut din ghiozdan când făcea buni curat. Îl și văd, în
sutana lui, solemn, vertical, privind în jos pe covor la blisterul cu pilule. A fost foarte dezamăgit. „Poftirea facerii de prunci, nu vărsarea sămânţei fără rânduială,
fără lege şi fără rost, căci plăcerea goală, chiar şi în căsătorie, este nelegiuită, nedreaptă şi iraţională. Ăsta e avort precoce, Denisa!” M-am simțit ca naiba. Mie,
nu-i așa, mi-a dat Domnul șansa să exist, cu sacrificiul suprem al mamei, iar eu iau otrava asta. Otravă... Nu fumez, de obicei nu beau. Nu-mi otrăvesc corpul.
Decât când sunt foarte stresată.
Apare tatăl în sutană: De ce-ai fi tu stresată, fato, că doar nu muți munții. Trebuie doar să-nveți Psalmul 50.
Apare Lăceanu în costum: De ce-ai fi tu stresată, Deni, doar nu conduci țara. Trebuie doar să-mi scrii discursul pentru mâine.
TATĂL: Stresată, tu? Hai lasă, că doar nu ții casa. Trebuie doar să intrii pe locurile cu bursă.
LĂCEANU: Ei lasă-mă cu stresul, doar nu votezi legea. Ai doar de citit astea până mâine și de găsit portița de scăpare.
TATĂL: Trebuie doar să fii imaculată.
LĂCEANU: Trebuie doar să te gândești la toate întrebările din public și să-mi scrii răspunsuri pentru mâine.
TATĂL: Trebuie doar să mă faci mândru.
LĂCEANU: Trebuie doar să scrii perfect.
TATĂL: Trebuie doar să cinstești memoria mamei tale.
LĂCEANU: Trebuie doar să citești legea.
TATĂL: Trebuie doar să rămâi pură.

Sunt stresată. Prima linie roz. E normal, e de control. Și totuși, nu-mi place. E acolo și e atât de reală. Acum apare pal și difuz, ca un strop de sânge în apa de duș.
A doua linie. De-ar fi sânge, doamne, de-ar fi sânge. Dacă e totuși sânge? Dar nu e, se strânge, se adună într-o dungă unică și roz, perfect roz, sunt două dungi roz
și paralele, drepte și solemne. Ca două gratii, ca o sentință, ca un blestem.
Scena 5 – Te-ai gândit vreodată
În biroul Denisei.
MONA: M-ai rugat să-ți amintesc că ai Zoom cu domnu’ Lăceanu la două azi.
DENISA: Auzi, nu intri tu?
MONA: Ce? De ce?
DENISA: Nu știu, n-am niciun chef. Nu mă simt bine.
MONA: Ce-ai?
DENISA: Cred că mi-a picat prost ce-am mâncat.
MONA: Ce nașpa. (pauză scurtă) Hai mă, intră tu, că tu ai lucrat cu el și vă-nțelegeți mai bine. Pe mine mă intimidează. Și nici nu prea mă cunoaște.
DENISA: Te cunoaște acum.
MONA: Ioai nu vreau, dacă nu te superi.
DENISA: Mă supăr.
Spre public: Nu sunt pregătită să-l văd.
MONA: Da’ nici nu știu ce să-i zic... E proiectul tău.
DENISA: Nu e proiectul meu, ce-ai? E proiectul nostru!
MONA: Așa e, da’ tu te-ai ocupat de comunicarea cu deputații. Hai te rog că am emoții acuma.
DENISA: Of ești culmea. Nici să mă simt rău nu mai am voie. Nu pot să duc pe umerii mei toată asociația asta. Dacă pățesc ceva? Voi ce-o să faceți? O să știți
măcar să încuiați ușile?
MONA: Da’ ce-ai, Denisa?
DENISA: N-am nimic. Am obosit. Și nu mă simt bine.
MONA: Îți dau un Redigest?
DENISA: Hai să intrăm amândoua, bine?
MONA: A…ok.
DENISA: Intrăm amândouă. Așa te obișnuiești și tu. Și te las pe tine să vorbești mai mult.
MONA: Bine, hai așa. Amândouă e bine.
DENISA: Bun.
Pauză.
DENISA: Auzi?

MONA: Da?
DENISA: Tu te-ai întrebat vreodată cum ar fi să... rămâi însărcinată?
MONA: Da, io-mi doresc foarte mult copii. Aș vrea trei. Sau patru. Doi băieți și două fetițe. Să-i văd alergând prin curte/și jucându-se cu
DENISA: Da, dar, cum ar fi să-i ai acum, când n-ai curte și când stai în chirie.
MONA: Păi nu se pune problema. Întâi mă căsătoresc, mă așez la casa mea, fac bani, și apoi vin copiii.
DENISA: Și - dacă nu iese așa?
MONA: Cum așa? Păi iese cum vreau eu. De mică am planu’ ăsta.
DENISA: Și dacă lucrurile nu ies mereu cum ți-ai propus? Adică dacă – nu știu – dacă viața ia alte turnuri?
MONA: (nu prea înțelege) Sigur, viața e așa cum ți-o dă Dumnezeu. Dar dacă faci lucrurile cum trebuie, tot o să fie bine. Adică poate că n-o să am doi băieți și
două fete, dar tot o să fac trei sau patru copii. Cum o vrea și soțul meu, dar îi dau de ales, între trei și patru.
Pauză scurtă.
DENISA: Auzi da… te-ai întrebat vreodată cum ar fi... s-o faci?
MONA: Ce să fac? (pauză scurtă) Sex?
DENISA: Nu. Avort.
MONA: Jesus, nu. Niciodată! Mi se pare horror.
DENISA: Da’, știu, da’… așa, doar ca exercițiu. Ce s-ar întâmpla dacă, nu știu, ai...avea un accident sau așa, și ai rămâne însărcinată și... n-ai vrea să fii? Te-ai
gândit vreodată?
MONA: Nu, niciodată! Pentru că mi se pare o inepție și o cruzime și doar gându’. De ce să mă gândesc? Nu există accidente, e responsabilitatea mea să am grijă.
Și să nu fac sex dacă nu-mi permit să am un copil și să mă căsătoresc și să fiu cum trebuie să fie o mamă. Să vezi, azi m-a sunat una/
DENISA: Mi se pare ok să te gândești. Măcar așa, să-nțelegi ce simt tipele cu care vorbim, ca să-ți faci treaba mai bine.
MONA: Păi înțeleg ce tre’ să-nțeleg. Că-s niște egoiste care nu se gândesc decât că le mănâncă și vor să se scarpine. Nu-i nimic mai mult de înțeles.
Pauză.
DENISA: Crezi că le e frică?

MONA: De ce? De chiuretaj?
DENISA: Nu. De tot. De sarcină, de durere, de ce-o să zică lumea, de respingere, de tot.
MONA: (se gândește scurt) Cred că sentimentul matern, instinctul matern are puterea să subjuge tot. Bucuria aia de a crea viață/
DENISA: Da, da, știu.
Scena 6 – Ignat
În dormitorul lui Lăceanu. Lângă pat e o valiză mare, deschisă, pe jumătate plină cu haine. Lăceanu termină o intervenție live prin Zoom la o emisiune TV.
Denisa pune o cămașă in valiză, apoi se oprește, tensionată.

LĂCEANU: (vorbind în camera telefonului sau laptopului) Eu trebuie să vă las, dar un lucru mai am de spus: Sunt minți întunecate care n-au descoperit bucuria
îmbrățișării de mamă, fericirea gânguritului de prunc, zâmbetul cald al unui bebeluș. Există ființe care se urăsc pe sine și care îi detestă pe toți cei care spun că
merită să aperi viața, demnitatea persoanei, și ființa fragilă, lipsită de apărare, a copilului nenăscut. Ce ne rămâne de făcut? Să spunem adevărul, să iubim copiii, să
ajutăm femeile însărcinate și să promovăm viața dincoace și dincolo de moarte. Mulțumesc pentru invitație, la revedere!
DENISA: Gata?
LĂCEANU: Gata. A fost bine, nu?
DENISA: A fost super.
Spre public: A fost. E foarte bun în apariții publice.
LĂCEANU: Să nu uit înainte să plec/ am ceva pentru tine.
DENISA: Vreau să vorbesc ceva cu tine.
Lăceanu se îndreaptă spre dulap, scoate o cutie de cadou.
LĂCEANU: Imediat, să nu uit.

DENISA: Ce-i asta?
Se uită bănuitoare spre public.
LĂCEANU: Un cadou. Deschide-l.
Denisa despachetează cutia, durează câteva secunde. Scoate din ea o pereche de cătușe.
LĂCEANU: Super sexy, nu?

DENISA, spre public: Nu.
LĂCEANU: Că tot ai zis că vrei să piperăm un pic acolo, sub cearșafuri.
DENISA, spre public: El a zis asta.
Lăceanu merge la ea, îi ia mâinile și i le duce la spate, vrea să i le prindă cu cătușele. Denisa se retrage.
DENISA: Vreau să vorbesc ceva cu tine.

LĂCEANU: Aoleo, e grav? (pauză scurtă) Ia zii… (pauză) ce, pui, ce s-a întâmplat ?
(pauză scurtă)
DENISA: Mi-a întârziat. (pauză)
LĂCEANU: Și?
DENISA: Și...am făcut un test, pe urmă am mai făcut unul. (pauză) Și...
LĂCEANU: (iritat) ...și?

DENISA: Și încă unul. Și...

(pauză)
LĂCEANU: Ești sigură?
DENISA: Da, sunt sigură.
LĂCEANU: Testele mai dau și greș. (pauză) E al meu?
Pauză lungă.
LĂCEANU: E copilul meu?

DENISA: Am înțeles întrebarea. Evident că e al tău, doar nu crezi că mi-o trag la fiecare colț cu primul care mă bagă-n seamă. Normal că-i al tău.
LĂCEANU: Dar - cum s-a întâmplat asta? Tu nu te protejai?
DENISA: Nu, tu ne protejai. Eu nu mai folosesc anticoncepționale de anul trecut.
Spre public: De ce nu știe asta?
LĂCEANU: Fuck.
DENISA: Credeam c-o să te bucuri.
LĂCEANU: Tu te bucuri?
DENISA: Eu… nu știu. Cred că da, așa ar trebui, nu? Un copil e o bucurie, o viață care crește în tine, o viață sfântă pe care ne-a dat-o Dumnezeu. Ar trebui să mă
bucur.
Spre public: Ar trebui să mă bucur, atunci de ce sunt așa de speriată ?
Lăceanu se uită la ea. E absent, n-o ascultă.
LĂCEANU: Lasă-mă un pic să mă gândesc. Stai, stai un pic. (merge dintr-o parte-n alta a camerei, încearcă să se concentreze)
DENISA: Cred că e devreme să aflăm dacă e băiat sau fetiță, nu cred că am mult mai mult de 6 săptămâni, dar cine știe, o să ne zică ce analize trebuie făcute și un
eco și/
LĂCEANU: (n-o ascultă) Bun. Stai că știu. (se mai gândește câteva secunde) Eu plec în seara asta, mâine avem dezbaterea și n-am cum să lipsesc. Dar te pun în
legătură cu Ignat.
DENISA: Cine e Ignat?
LĂCEANU: Îl sun chiar în seara asta, înainte să plec, are cabinetul la douăj’ de kilometri, da’ poate nu-i nevoie să mergi acolo, poate îți scrie o rețetă.
DENISA: Dan!
Lăceanu se uită la ea.
DENISA: Vorbești și cu mine, te rog?

LĂCEANU: Ignat e un prieten. M-a mai ajutat cu din astea, lucrează foarte curat și discret. L-am mai ajutat și eu cu chestii, e de-ncredere.
DENISA: Te-a mai ajutat cu… ce?

LĂCEANU: Cu Ana, m-a mai ajutat o dată. Eram la început, mă rog, nici nu ne căsătorisem/
DENISA: (spre public) Nu vreau s-aud de Ana acum! Spune-mi că mă iubești, că te bucuri, că totul o să fie bine, oricum ar fi, că o să faci tu să fie bine.
LĂCEANU: Plătesc eu. Asta-i clar. Tu ești o fată de 25 de ani care abia și-a început cariera. Dar cu mult potențial.
DENISA: Cariera putem s-o facem împreună.
LĂCEANU: Asta vreau și eu, s-o facem împreună.
DENISA: Putem să fim un power-couple, să facem copilul ăsta și să ne căsătorim și să fim familia model care schimbă legea și salvează bebelușii de la moarte și/
Lăceanu începe să râdă.
LĂCEANU: Un politician pro-familia-tradițională care deodată își părăsește soția și copilul. Un demagog de mare clasă. Zi tu, că ești fată deșteaptă, cum ar arăta
asta?
DENISA: Dar n-ai zis tu de atâtea ori că o s-o lași după alegeri? Că sunteți practic despărțiți, că nu vă mai iubiți de mult dar să mai aștept puțin, că nu-i momentul
bun? Acum e momentul bun!
Spre public: Dar l-ai crezut vreodată pân’ la capăt?
LĂCEANU: Ce crezi tu că se-ntâmplă dacă apar acuma cu un copil din flori? Se duce totul pe pulă. Pa, noua lege a avortului, pa, tot ce-am făcut pân-acum.
Milioane de copilași morți, dintr-o fiță.
DENISA: Păi și copilul nostru...?
LĂCEANU: Să nu mai zici niciodată așa ceva, nu există niciun copil! E doar niște spermă care s-a … dus prea mult! N-am nevoie de asta acum!
DENISA: Și eu – oare eu de ce am nevoie? (spre public) Am nevoie de...
LĂCEANU: Să-ți zic io de ce-ai nevoie. Ai nevoie să-ți bagi mințile-n cap! Tu ești doar o puștoaică. O puștoaică deșteaptă, care are mari șanse s-ajungă departe.
Dar doar o puștoaică. Eu, dacă mă mișc cum trebuie, pot să schimb legi și să fac istorie.
DENISA: Și eu ce fac? (spre public) Eu ce fac?
LĂCEANU: Tu o să faci ce trebuie. Nu vrei să ajungi o amantă părăsită cu burta la gură. Cine o să se mai uite la tine, o gazdă de reality-show de la 3 după masa?
O să pierzi toate lucrurile pentru care te-ai luptat. O să schimbi scutece și o să speli căcat când ai fi putut să ai o carieră. Să schimbi lumea.
DENISA: (spre public) Și copilul?
LĂCEANU: Uită-te la mine. Mîine – că deja-i târziu azi – îl sun pe Ignat și te pun în legătură. Cât sunt io plecat tu deja faci treaba asta, ca să nu ne vadă nu știu
cine pe la clinică. După asta mă-ntorc din delegație și mergem în Malta. Ne relaxam, ne bronzăm, uităm, și ne-ntoarcem cu forțe proaspete să schimbăm lumea.
Da?
Scena 7 – Muguri
Cabinetul centrului „Cu tine”. Denisa și Eva.
DENISA: Nu sunt însărcinată.

EVA: (surprinsă) Serios?

DENISA: Adică nu cred că sunt. N-are cum să fiu, nu mă simt ca și cum aș fi. Nu mă simt rău – adică mi-a fost rău doar o într-o zi, da’ mie mi se mai face rău de
la stomac. Mănânc foarte prost – muncesc mult și n-am timp să gătesc și-mi comand tot felul de prostii. Și simt c-o să-mi vină ciclul – aseară am și observat ceva
pe chilot care sigur era un semn.
EVA: Sânge?
DENISA: Nu chiar. Știi tu.
Spre public: Nu mă face să fiu scârboasă. (Evei) Nu... n-am cum să fiu însărcinată, că nu a ajuns... nu a ajuns spermă în vaginul meu, ok? E posibil să fie greșite
testele.
EVA: Trei teste?
DENISA: Trei teste, da! Mi s-a întâmplat la fel și cu unul din ăla antigen. Se înroșise a doua linie și când m-am dus să fac un PCR, mi-a ieșit negativ.
EVA: Atunci hai să mergem la medic.
DENISA: Du-te tu la medic, io mă simt foarte bine! (pauză scurtă) Atunci făcusem febră.
Eva se îndreaptă spre dulap.
EVA: Vrei să bei ceva?

DENISA: Am ceai.
EVA: Nu, ceva mai serios.
Denisa se uită contrariată spre public și face un semn cu mâna de genul ‘e nebună’.
DENISA: E ora unu!
Eva deschide o porțiune a dulapului, e de fapt un mini-bar. Ia două beri mici.
EVA: Nu contează, câteodată e una din zilele alea.

DENISA: Tu glumești?
Eva își desface o bere.
EVA: Nu.
DENISA: Uau, ai o rezervă acolo.
Spre public: Ar trebui să fac o poză.
EVA: Câteodată mă apucă serile aici și ... mă mai relaxez cu câte-o bere.
DENISA, spre public: Văd că și ea are viață socială.

Eva îi întinde o bere.
DENISA: Nu vreau! Dacă...

EVA: Dacă ce, dacă ești însărcinată?
DENISA: Ce-i ăsta, un test?
EVA: Nu neapărat. Nu-ți mai trebuie teste. Mie una chiar mi-ar prinde bine o bere.
DENISA: Și mie. (pauză scurtă) Zi grea?
EVA: Zi grea.
DENISA: De ce?
EVA: Mă despart de cineva și... (se oprește)
DENISA: Și numai de lamentările mele nu ai chef acuma.
EVA: Nu, nu e… Nu-ți face griji. Pe bune, serios, chiar îmi prinde bine. Îmi ia mintea de la ... chestii.
DENISA: Bărbații sunt super.
EVA: Cei mai.
DENISA: Păi, măcar n-o să rămâi însărcinată.
E rău să bei dacă (arată cu degetul spre burtă).
EVA: Să știi că de fapt un pahar mic de vin e ok la începutul sarcinii. Nu prea ni se zice asta pentru că, nu-i așa, nu se poate avea încredere în femei să se
controleze.
DENISA: Îmi pui un pic de la tine?
EVA: Da.
Îi toarnă puțină bere într-un pahar, Denisa îl ia și bea.
DENISA, spre public: Numai chestia asta și mi-e de ajuns s-o scot din schemă. Femeia generoasă care ține fetele de mână la clinica de avort le și amețește bine.
Pauză.
DENISA: Embriogeneză... Doamne! Geneza embrionului. Crearea pământului și a vieții. E un embrion mic pe care vreau să-l protejez și în același timp nu vreau.
EVA: E absolut normal.
DENISA: Nu e normal, Eva, e greșit. Sunt greșită. Sunt o mamă denaturată.
EVA: Nu ești o mamă. Ești mamă atunci când vrei să fii mamă.
DENISA: E normal să nu vreau să fiu dar în același timp să nu vreau să-i fac rău?
EVA: Orice simți e normal.
DENISA: Mă uit la poze cu embrionii ăia mici/
EVA: De ce faci asta, nu te mai uita la poze.
DENISA, spre public: Nici nu am biroul plin de ele.

EVA: Pozele alea nici măcar nu sunt adevărate.

DENISA: Cum adică?
EVA: Pozele ultra-folosite în campaniile pro-life. Au făcut senzație în ’65. Erau primele poze color cu un fetus în toate stadiile lui de dezvoltare, de la fecundare
până la ultimele stadii fetale. O adevărată explozie de culoare și viață, nu ca ecografiile alea absconse alb-negru blurat. Au fost publicate într-o carte, A child is
born – „Un copil s-a născut”. A făcut furori. Până și NASA a folosit pozele. Doar că Lennart Nilsson, fotograful, n-avea cum să bage o camera foto în pântecul
mamei. Realitatea tristă e că a folosit fetuși avortați sau din sarcini pierdute, și prin lumini și poziții i-a făcut să pară mici astronauți care plutesc în uterul mamei.
DENISA, spre public: Asta-i vrăjeală, sau?
EVA: Într-una din poze, a aranjat fetusul așa încât să pară că își suge degetul.
DENISA, spre public: Și dacă-și suge degetul?
EVA: Imaginile astea au fost folosite intens în campaniile anti-avort din ’70 încolo. Că na, ce poate fi mai puternic ca o imagine cu un minibebeluș în devenire.
Oamenii simt nevoia să-l protejeze.
DENISA, spre public: Cred că nici n-are degete.
EVA: Și nu-i așa, cât de crud poți să fii/
DENISA, spre public: Cât de crudă pot să fiu
EVA: Să vrei să-i faci rău. (în același timp) DENISA, spre public: Să vreau să-i fac rău.
Scena 8 – Toate femeile
Se aud plânsete de bebeluș. Pot deveni din ce în ce mai puternice pe parcursul monologului.
DENISA: Ok. Deci. Nu-i mare lucru, nu? Nu-i mare lucru. Nu-i mare lucru, de ce ar fi mare lucru? L-au făcut atâtea femei înainte mea. L-a făcut mama mea – ok,
ea a murit, dar. Dar au făcut-o atâtea femei. Mii, milioane, sute de milioane de femei/
Intră tatăl.
TATĂL: Toate femeile. E datoria tuturor femeilor pe acest pământ, încununarea existenței lor pământești, să fie purtătoare și ocrotitoare de viață.
DENISA: Femei bogate și femei sărace, femei puternice și femei slabe.
TATĂL: Creșteți, înmulțiți-vă, umpleți pământul și supuneți-l.
DENISA: Toate au făcut copii și toate s-au descurcat cumva. Nu? S-au descurcat cumva, nu?
O să mă descurc și io. Nu? Sigur c-o să mă descurc.
Când muncesc îl ... las cu Mona? Mona iubește copiii, nu? Mona e... prietena mea. E Mona prietena mea? De ce n-am eu nicio prietenă? Ce am făcut până acum de
nu am nicio prietenă?
Îl las cu ... bunica, nu? Doamne nu, copilul meu are nevoie de căldură. (își pune mâinile pe pântec) Copilul meu... copilul meu?
Ce fruct ar fi azi? Șase săptămâni. Ar fi o sămânță de rodie. Lungimea bebelușului: aproximativ 0,32 centimetri. Greutatea bebelușului: aproximativ 1,20 grame.
Îl las cu tata?
TATĂL: Disciplinarea pe care le-o oferă El slujitorilor săi pământeşti este atât de eficientă şi de benefică, încât aceştia ajung ‘să iubească disciplinarea’.

(scutură din cap) Îl las cu ... tatăl lui?
Intră Lăceanu.
LĂCEANU: SPER-MĂ.
(Plânsetul bebelușului se aude foarte tare.)
Nu, nu, nu-l las cu nimeni, îl iau cu mine. Îl iau cu mine la școală și-l bag sub bancă. Îl pun pe bancă. Îl țin în poale. Îl schimb la baie. Îi dau să sugă. La baie. Ba
nu, îi dau să sugă la birou. Acolo nu mă vede nimeni. O să pun o încuietoare la ușă și mă-nchid în birou. La cât mănâncă un copil? Cât mănâncă un copil?
Nu am lapte | Surplus de lapte | Dureri alăptare | Sfârcurile ustură | Canale înfundate | Mastita, simptome | Candidoza de sfârc | Mameloane plate | Bebe adoarme |
Nu, gata, nu mai merg la școală. Gata. Termin masterul și gata. Lasă doctoratul. La ce-mi trebuie mie doctorat? Nu-i ca și cum - ca și cum împlinirea ține de-o
diplomă. Nu? Nu-i ca și cum/
TATĂL: Mama se jertfește pentru copilul său, moare parțial pentru el, urmând iubirii lui Dumnezeu.
DENISA: Sociologia copilului și a parentalității. Program doctoral de trei ani. Mai contează? Cu profa mea preferată. Mai contează?
Rămân cu jobul. E suficient jobul. Îmi iubesc jobul. Voi convinge femei. Voi crea mame. Voi salva zeci, sute, mii, sute de mii de copii. Milioane de copii. Cu
copilul în marsupiu. Voi popula pământul cu copilul în marsupiu, și nu-mi va mai trebui nimic. Ca o amazoană.
LĂCEANU: Sunt mândru de tine, Deni. Plătesc eu, da?
DENISA: Și cât de scump poa’ să fie? Niște pempărși și niște haine, nu? Și niște – ce mai trebuie? – pudră de talc și uleiuri, nu? Un pătuț. Un căruț. Ofertă
promoțională de nerefuzat. Christmas in July. Scutece Pampers Premium Care XXL Box Mărimea 3, 204 bucăți, 151.99 de lei. 204 bucăți. Astea-s pentru 204 zile,
nu? „Nou-născuții mai mici de o lună au cel puțin 6 scutece ude în fiecare zi. Plus 3-4 scaune pe zi. Părinții schimbă cel puțin 10 pe zi.” Ok... atunci 20 de zile.
Pătuț mic co-sleeping - 337 de lei. Căruț pentru copii 3-în-unu – 679 de lei. Doamne, 700 de lei un căruț? Pot să nu-l plimb în căruț? Îl plimb în marsupiu.
Marsupiu ergonomic - 150 de lei. Dacă are șezutul ajustabil, ușor și respirabil mai punem 100 de lei. Lenjerie de pat pentru copii – 146 de lei. Poate nu trebuie.
Saltea de înfășat cu husă detașabiliă: 265 de lei.
(din ce în ce mai repede) Masă înfășat – 199 de lei. Lampă de veghe – 130 de lei. Bavețele bebe – 45 de lei. Salopetă groasă – 94 de lei. Cearșafuri absorbante – 71
de lei. (obosește. Se oprește)
Copilul e o binecuvântare. S-ar putea să nu simți asta acum, dar aceste lucruri vor deveni firești. Ești cea mai bună mamă din lume. Cantități mari de bucurie și
mult entuziasm pe fiecare metru pătrat. Bucură-te, bucură-te, bucură-te!
Scena 9 – Smoking gun – fata care se răzgândește
În biroul centrului Familia de mâine. Denisa și Mona stau în fața laptopului, în Zoom cu Anca Olteanu (care poate fi doar o voce).
MONA: Ce bucurie. Mulțumim din suflet că ai fost de acord să vorbești cu noi.

ANCA: Desigur. Eu m-am bucurat tare să vă citesc mesajul. Mai bine mai târziu decât niciodată.
MONA: Ți-o prezint pe Denisa, directoarea centrului nostru. Ea o să te ajute să-ți faci povestea publică și să îți faci, în sfârșit, dreptate.
ANCA: Nu-i atât de mult dreptatea pe care mi-o fac eu, cât dreptate pentru zecile, sutele de copilași care nu au avut dreptul la viață.
MONA: Exact. (spre Denisa) Anca este acum profund pro-life, și se gândește pe viitor să-și deschidă și ea un centru de criză de sarcină.

ANCA: Cu ajutorul lui Dumnezeu.

MONA: Povestea asta poate fi chiar rampa ta de lansare.
DENISA, spre public: Mi se pare mie, sau vorbește mult azi?
(spre camera) Bună Anca. Te ascult, care-i povestea ta?
ANCA: Bună, bună. E încuiată ședința asta, nu?
DENISA, spre public: Încuiată?
ANCA: Nu mai poate să intre nimeni, nu?
MONA: Nu, suntem doar noi, și avem waiting room și parolă, nu intră nimeni fără acordul nostru. Discreția e prima noastră grijă.
ANCA: Așa, păi ce-ar fi de zis? Eram mică și îndrăgostită. Tot universul meu era băiatul ăsta și nu vedeam prea mult în afară de asta.
DENISA: Ce vârstă aveai?
ANCA: 18 ani. Nu știam prea multe. Băiatul ăsta nu voia să folosească prezervative și eu n-am insistat. Credeam că totul o să fie bine, că lucrurile o să se aranjeze.
Am rămas însărcinată. Nu i-am spus. Mi-a fost frică c-o să-l pierd. Credeam că e prea mic, prea tânăr, nu i-am dat nici lui credit, / nici lui Dumnezeu.
DENISA: (spre public) /El te-ar fi scos fără îndoiala din belele.
ANCA: Și am plătit pentru asta.
DENISA: Nu ai vorbit cu mama ta?
ANCA: Mi-a fost frică. Ea s-a căsătorit virgină și credea foarte mult în puritatea dinainte de căsătorie.
DENISA: Te-a învățat despre anticoncepționale?
Spre public: De ce n-ai folosit anticoncepționale? Fraieră, fraieră, fraieră!
ANCA: Nu. Probabil s-a gândit că nu va fi niciodată cazul.
MONA: Sau credea în dreptul vieții de a se întâmpla.
DENISA, spre public: Aș vrea să n-o mai aud vorbind.
ANCA: Da… Și așa m-am trezit eu singură, speriată, fără nicio idee despre ce optiuni am. Așa că ce să fac decât să caut pe internet.
DENISA: E horror pe internet. Toate sunt atât de scumpe.
ANCA: Ce anume?
Denisa se uită spre public, încurcată.
DENISA: Păi – tot ce-ți trebuie pentru copil. Nu?

ANCA: A nu. Am căutat pe cineva care să mă ajute.
DENISA: Aaa. OK. Mai exact ce-ai căutat?
ANCA: Nu mai țin bine minte, probabil ceva cu „opțiuni sarcină”.
DENISA: Întreb pentru că site-ul Evei nu apare între primele rezultate pe Google. Adică cel mai probabil trebuie să cauți cuvântul „avort”.
ANCA: A, asta sigur nu. Nu mai știu ce-am căutat, că au trecut 6 ani de atunci, dar avort sigur nu.
DENISA: Am înțeles. Mai departe?
ANCA: M-am văzut cu Eva, care era prima persoană care a vorbit cu mine despre problemă. Era caldă, mă asculta, simțeam că înțelege prin ce trec. I-am zis că
sunt la școală, că am un prieten de vârsta mea, amândoi stăm cu părinții. Și ea mi-a zis că atunci singura soluție e avortul.

DENISA: Ți-a spus ea asta, pur și simplu?

ANCA: Cu exact aceste cuvinte. Asta nu uit. „Singura soluție e avortul.”
DENISA, spre public: Nu știu ce să zic, asta-mi sună cam dubios.
(Ancăi) Și tu ce i-ai zis?
ANCA: M-am pierdut complet. Aveam în față singura persoană care vorbise deschis cu mine vreodată, singura care mă asculta, o adultă care știa despre ce
vorbește. Și ea îmi spunea să fac avort.
MONA: Îngrozitor.
ANCA: M-am gândit că asta trebuie să fie singura opțiune. Adică singura opțiune reală.
MONA: Corect.
DENISA: Crezi? Adică… nu te-ai gândit, n-ai mai vorbit cu cineva?
DENISA, spre public: Eu nu fac nimic altceva, zi și noapte.
ANCA: N-aveam cu cine să vorbesc, nu aveam nicio prietenă pe atunci, îmi dedicam tot timpul lui Radu.
MONA: Și ai crezut că tipa asta e prietena ta.
ANCA: Exact. Mi-a zis că mă ajută repede și discret, fără să știe nimeni și că o să-mi pot relua viața imediat și să uit. Mi-a zis să nu spun nimănui, că s-ar putea să
mă oprească, și să mă trezesc mamă adolescentă. M-a întrebat doar în cât timp sunt și a zis că-mi face ea rost de pastilă. Pe atunci nici nu erau disponibile la noi în
țară.
MONA: Ea probabil avea ceva rețea de trafic.
DENISA, spre public: Să nu exagerăm.
ANCA: Poate, da. Oricum, mi-a făcut rost de pastilă, a rezervat o cameră la pensiune și a stat cu mine. Mi-a zis să zic acasă că plec în excursie. Problema majoră a
fost că nu m-a întrebat nimic despre starea mea de sănătate. Chestia e că eu luam steroizi pentru o ruptură musculară, și dacă iei steroizi nu ai voie să faci avort
medicamentos.
MONA: Haa! Și ce s-a întâmplat?
ANCA: L-am făcut. A fost oribil. Dar n-am pățit nimic.
MONA: Bunul Dumnezeu.
ANCA: Cu toate că l-am supărat. Dar uite, m-a lăsat să supraviețuiesc să-mi spun povestea, și să-mi găsesc drumul spre viață și spre apărarea vieții.
MONA: Să-ți găsești scopul în viață.
ANCA: Am plâns amarnic. Am regretat enorm. Ce dacă aveam 18 ani? Ce dacă aș fi fost o mamă tânără? Aș fi înțeles mai bine problemele copilului meu, mi-ar fi
fost aproape ca un prieten. Nu i-am dat credit mamei mele, tatălui meu, am greșit. M-am confesat lor apoi, și mi-au spus „Fată prostuță, trebuia să ne spui. Noi
mereu ne-am dorit mulți copii. Îl creșteam împreună. Te ajutam.”
MONA: N-ai avut sprijin. Dacă era om, ți-ar fi spus să vorbești cu părinții tăi. Acum ai fi avut copilul ăsta cu tine.
ANCA: Pe toți. Am mai făcut două avorturi de atunci. Aș fi avut trei copii cu mine.
MONA: Tot cu Eva?
ANCA: Nu. Dar ea a deschis poarta asta afurisită.
Mona aprobă printr-o mormăială.

ANCA: Nimeni n-ar trebui să facă chestia asta. N-ar trebui să ai voie să faci asta. Între timp am făcut Dreptul, și-o să lupt să nu mai aibă nimeni voie să facă asta.
MONA: Ești dispusă să mergem în presă?
ANCA: Dacă mă susțineți
DENISA: Iubitul tău ce a zis? Ai vorbit și cu el?
ANCA: A fost foarte supărat, de abia m-a iertat.
DENISA: Ar fi vrut să păstreze copilul?
ANCA: Din suflet. Iubea copiii.
DENISA: La 18 ani, ar fi vrut să păstreze copilul?
ANCA: Da! Mi-a zis că și 15 ani să fi avut, ar fi fost foarte fericit să fie tată. Și că l-am văduvit de bucuria asta.
MONA: Ok, ni se încheie Zoom-ul imediat, îți mulțumim mult pentru curajul tău și ținem legătura, să vedem cum orchestrăm lucrurile pe mai departe.
ANCA: A… ok. Bine, mulțumesc și eu că m-ați ascultat. Ținem legătura.
DENISA: De ce ai oprit-o? Eram pe contul plătit al asociației.
MONA: Chestia e că… sunt niște lucruri pe care trebuie să le stabilim noi înainte și să vedem cum facem.
DENISA: Adică?
MONA: Ideea e că mi-a zis că tipul ăsta, Radu, iubitul ei, s-a despărțit de ea când a aflat că a avortat.
DENISA, spre public: Super.
MONA: Și s-a împăcat cu ea doar când i-a zis de Eva.
DENISA: Așa...
MONA: O vreme nici n-a vrut să audă de ea. Și cică era disperată și a inventat una, două chestii, ca să-l îmbuneze.
DENISA: Ce?!
MONA: Nu știu exact ce-a inventat, ideea e că tre’ s-avem grijă să stabilim o poveste clară.
DENISA: Mi s-a părut mie că ceva nu-i ok.
MONA: Asta nu știu, habar n-am, dar important e că e ceva adevărat acolo, și că putem s-o prindem în sfârșit pe nenorocita asta.
DENISA: Mona, nu putem să ieșim cu minciuni din astea în public!
MONA: Nu știm exact ce e minciună și ce nu.
DENISA: Exact.
MONA: Poate că e mai mult adevăr decât minciună.
DENISA: Poate că toată povestea e o invenție, și ea știa clar ce face, și fiind un copil însărcinat cu un alt copil, a vrut să avorteze și apoi n-a știut cum să-l facă pe
idiotul ăla s-o ierte, și l-a mințit că Eva a pus-o.
MONA: Păi noi n-avem cum să știm. Important e că am găsit această faptă majoră și că avem un om care să ne ajute.
DENISA: Un om mincinos?
MONA: Un om cu care s-o oprim pe criminala asta din a mai omorî bebeluși. Asta e un scop mult mai mare. Nu tu m-ai învățat asta?
DENISA: (spre public) Eu am învățat-o asta. „Câteodată închidem ochii și facem voia Domnului.” „Există scopuri mai mari și mai importante.” „Câteodată
scopul scuză mijloacele, când scopul este Viața.”
MONA: Eu sunt foarte mândră de descoperirea asta, să știi. Și clar putem face mare scandal. Putem s-o cancelăm de tot cu treaba asta. Dar tu decizi.

Scena 10 – Parc(ă)
Într-un parc în mijlocul zilei, lângă un loc de joacă. Se aud râsete și hârjoneli de copii.
DENISA: Uite-i cum aleargă. Sunt peste tot, îi vezi?

EVA: Sigur că îi văd. Dar crezi c-a fost cea mai bună idee să ne vedem aici?
DENISA: Voiam să-i văd. Și să văd bucuria din ochii mamelor, și să-mi închipui ca unul ar fi al meu.
EVA: Mi se pare mie sau vrei să te pedepsești?
DENISA: Pentru ce să mă pedepsesc?
O minge le lovește. Denisa nu se mișcă. Eva ia mingea, zâmbește și o aruncă înapoi.

Pauză.
DENISA: Sunt în șapte săptămâni.

EVA: Ai fost la medic?
DENISA: Nu. Dar nu mi-a venit de 3 săptămâni. Am făcut două...
EVA: Ce? (pauză scurtă) Iar teste de sarcină?
DENISA: Da.
EVA: (dă să zâmbească, dar își dă seama că Denisa e tulburată) Hai să mergem la medic. Pe bune, îți fac eu programarea. E chiar super ok, noi colaborăm cu o
clinică, sunt niște doamne foarte drăguțe acolo.
DENISA: (înciudată) Care fac avorturi?
EVA: Da, fac și avorturi. Dacă asta vrei tu să faci.
DENISA: (aceeași atitudine) Asta vrei tu să fac?
EVA: Eu nu vreau nimic, e doar decizia ta.
Denisa inspiră adânc și expiră.
EVA: Mergem și vedem ce se-ntâmplă. Nici nu tre’ să vezi ecografia dacă nu vrei.
DENISA: Cum să văd așa ceva, ești nebună?
EVA: Suntem în 2022 și avem acces la toate serviciile astea medicale. De asta sunt plătiți, să te ajute. Dacă nu vrei să vezi ecografia, nu o vezi. Dacă nu vrei să
auzi informații despre făt, îi zicem să nu-ți zică. De fapt, îi spunem clar de la început că vrei doar să știi în ce săptămână ești și dacă ești sănătoasă.
DENISA: Și ce-o să fac, o să țin o pernă pe cap în timp ce-mi face eco-ul?
EVA: O să fiu cu tine și o să te țin de vorbă.
DENISA: Ai voie să faci asta, dacă nu e al tău?
EVA: Am voie să fac ce vreau. (zâmbește) Doamnele mă știu, am mai fost cu fete.
DENISA: Care n-aveau soți care să meargă cu ele?

EVA: Știi ce, ia mai dă-i încolo. Atâtea tone de literatură și peliculă romantizată despre bărbații vieții care ne iau pe sus, ne cutremură lumea, ne fac copiii și ne
clădesc familia. Și de fapt, în lumea asta banală, primul care leșină în sala de nașteri e bărbatul.
DENISA: (uitându-se spre locul de joacă) Nu e niciun bărbat aici.
EVA: Pentru că au lucruri mai importante de făcut. Au de condus lumea, au de luat decizii despre ce să facem noi cu uterele noastre.
DENISA: Nu e vorba doar de uterele noastre, e vorba și de o ființă, nu?
EVA: Ar fi minunat dacă le-ar păsa într-adevăr de ființele astea. Problema e că le pasă de ele doar atâta timp cât sunt în interiorul nostru.
DENISA: Când e de datoria noastră să le protejăm.
EVA: Și după, ce facem? Cine ne mai protejează copii după ce naștem? Odată ce-au părăsit uterul femeii nu mai sunt interesanți, nu?
DENISA: Păi cum, statul ne dă o grămadă de bani să-i creștem, nu?
EVA: Nu, nu o grămadă. Dar ok, avem o plasă de siguranță. Dar asta dacă deja îți permiți câte ceva. Dacă ai salariu. Dar ce faci cu femeile care au cea mai mare
nevoie, femeile care nu au serviciu, care n-au studii, pe care nu le angajează nimeni? Femeile care au 5, 6 copii și n-au cu cine să-i lase ca să muncească. Femeile
din medii defavorizate care lucrează la negru, femeile care au fost date afară înainte să afle că sunt însărcinate. Statul nu le dă nimic. Zero. Cu ce o să-și crească ele
copii?
DENISA: (spre public) Acum în mod normal m-aș gândi la cea mai bună strategie de dezbatere. În cazul ăsta, deviere. Îzolez un cuvânt sau o frază și vin cu cel
puțin 3 argumente, spuse la foc continuu. Spre exemplu, mă iau de munca la negru. Schimb subiectul. Iscusit.
EVA: Femeile sărace suferă cel mai tare. Sunt cele mai expuse. Și culmea, chiar ele sunt cele care n-au acces la contracepție.
DENISA: Come on, cine n-are acces la contracepție?
EVA: Cine nu are bani să-și ia. Cine nu are asigurare medicală și nu are acces la medic. Sau femeile forțate de soți bețivani să nu ia anticoncepționale. De câte ori
n-am auzit fraza „decât să dai bani pe pilule, mai bine iei o pâine la copil”.
Pauză.
DENISA: Și dacă?
EVA: Și dacă ce?
DENISA: Și dacă viața e sfântă?
EVA: (nu imediat) Acuma depinde ce înseamnă sfânt pentru tine.
DENISA: Sfânt pentru mine înseamnă sfânt. De la Dumnezeu. Nu vorbim în metafore aici, vorbim de sensul cuvântului „sfânt”.
EVA: Pai biblia e plină de metafore.
DENISA: Știu biblia mai bine decât oricine, te rog, nu face dezbateri cu mine, am realmente nevoie de ajutor.
EVA: Bine, spune-mi te rog de ce-ai nevoie.
DENISA: Nu știu, am nevoie de...
EVA: Da?
DENISA: Am nevoie de ...
EVA: Orice.
DENISA: Nu știu!
(spre public) Am nevoie de cineva!

(Evei) Am nevoie de informații.

EVA: Da, spune, ce vrei să știi?
DENISA: Păi... O să îl doară?
EVA: Nu se știe exact de la cât/
DENISA: Ba se știe exact! Am citit undeva că fetusul simte durerea mai tare decât copilul născut!
EVA: Nu știu ce-ai citit tu, dar fetusul nu e capabil de durere până târziu de tot în sarcină.
DENISA: Mă minți!
EVA: Nu te mint. Uite, pot să-ți caut/
DENISA: Mă minți!
Eva îi lasă un spațiu să se liniștească.
DENISA: S-ar naște în decembrie. Am făcut un calcul. Luna miracolului nașterii, și eu ce fac?
(spre public) E un coșmar afurisit și nu mai suport „miracolul“ ăsta!
EVA: Denisa, știi că avortul nu e singura soluție, nu?
Denisa o privește incredulă.
EVA: Poți să alegi să păstrezi copilul. Nu te obligă nimeni să faci asta, nu?
DENISA: Stau într-o garsonieră. Ok? Mi-am luat un cuptor electric și a trebuit să fac o reorganizare generală a mobilei. Unde să bag un copil?
EVA: Ți-ai permite să te muți?
DENISA: În orașul ăsta, nu.
EVA: Ai cui să-i ceri ajutor?
DENISA: Da, toată lumea sare pe mine cu ajutorul, nici nu mai știu cum să fac față la atâta ajutor!
EVA: În starea asta nu e ok să mergi la nicio clinică. Trebuie să fii sigură pe decizia ta.
DENISA: Ce ușor ți-e ție să zici „trebuie să fii sigură pe decizia ta”. Crezi că e așa de ușor să iei o viață?
EVA: Uite, noi vedem lucrurile diferit în legătură cu momentul în care putem vorbi de viață. Dar pari foarte îndoită, și cred că cel mai bine ar fi să mergi acasă și
să te mai gândești la asta.
DENISA: De abia am venit.
EVA: Chestia e că eu nu pot să te consiliez cu treaba asta, e decizia ta și doar a ta.
DENISA: (spre public) Nu am pe nimeni altcineva, te rog să nu mă lași și tu, nu pot să fac asta singură, te rog!
(Evei) Da’ nu te-am pus eu să mă consiliezi cu nimic. Avem doar o discuție.
EVA: Dar ăsta e un loc unde nu vreau să mă bag/
DENISA: El mi-a zis să-l scot, ok? Aș fi vrut să-mi spună că mă iubește și c-o să stea cu mine și c-o să-l creștem, dar mi-a zis să-l scot. Să scap de el, ca și cum ar
fi doar un bob de linte cum scrie pe site-urile astea afurisite cu dimensiunile fătului.
EVA: Iubitul tău?

DENISA: Așa credeam, că e iubitul meu.

EVA: Dar…?
DENISA: Am fost de căcat, Eva. Am greșit. M-am îndrăgostit. Sau nici nu știu ce-a fost asta. M-am combinat cu un om căsătorit. Și - și mi-a zis să scap de copil.
EVA: OK. Și tu, ce vrei să faci?
DENISA: Eu, eu, eu! Ce vreau eu, ce vreau eu? Eu nu știu ce vreau să fac, ok? Habar n-am ce vreau să fac.
Spre public: Aș vrea să-mi spună cineva ce să fac!
(Evei) Spune-mi tu, ce să fac?
EVA: Eu am făcut avort. Era de dimensiunea unei cireși. Nu știu de ce-am citit prostiile alea. I-am zis Cireșică o vreme.
DENISA: Câți ani aveai?
EVA: Șaptișpe. Eram sigură că o să-mi fie ușor, dar nu mi-a fost. Și avortul în sine – am dat de niște medici barbari, plin de ură. Și am fost singură. Am închiriat o
cameră de hotel din economii și m-am dus acolo după. Nu știam exact ce o să întâmple, dacă o să sângerez, dacă o să se observe, și nu voiam să risc să afle ai mei.
Așa că am stat în camera aia de hotel singură, și am plâns toată noaptea.
DENISA: Iubitul tău ce-a zis?
EVA: Mi-a zis că el nu e pregătit să fie tată. Și să mă ocup rapid până nu se vede. Eram speriată și-i tot scriam. Într-o seară nu mi-a mai răspuns la sms-uri. Și apoi
nu mi-a mai răspuns deloc.
DENISA: Nu ți-a mai răspuns niciodată?
EVA: Nu. Și nici n-am mai încercat. Atunci mi-am dat seama că sunt complet singură.
DENISA: (spre public) De ce e toată lumea atât de singură? Suntem miliarde, vrem să naștem, să ne-nmulțim, dar nu reușim decât să fim cu desăvârșire singuri.
EVA: Dar tu nu trebuie să fii. (glumește) Am un plan – îl șantajezi că-l spui soție-sii dacă nu-ți ia apartament și nu-ți dă alocație.
DENISA: Și după ce mi-l ia, îl spun soție-sii oricum, doar ca să mă răzbun. Și-l dau în judecată și-i iau 40% din venituri.
EVA: Exact.
DENISA: Exact. (pauză) Cred că vreau să fac avort.
Scena 11 – Final
Se întâmplă în fața clinicii de ginecologie. Apar pe rând Mona, Lăceanu, Tatăl în sutană. La un moment dat, apare Denisa.
MONA: Cardi B, triplu-laureată la premiile MTV, a refuzat să avorteze când a fost presată în numele carierei: „Am născut un copil și câștig în continuare”.
Intră Lăceanu, o privește pe Mona libidinos. Trece pe lângă ea și o mângâie pe gât.
LĂCEANU: De Aristotel ați auzit, nu? Veți vedea că pentru un om al tradiției clasice, ca și Aristotel, viața era o binecuvântare. Și cetatea, spune el, cetatea și
națiunea, (citește) „noblețea unui popor se recunoaște prin binecuvântarea acestuia cu Copii.”
TATĂL: Adam le-a dat nume tuturor vitelor, păsărilor cerului şi fiarelor câmpului; însă pentru el nu s-a găsit niciun ajutor potrivit. Atunci Domnul a luat una
dintre coastele lui [...] și, din coasta pe care a luat-o din Adam, Domnul Dumnezeu a făcut o femeie şi i-a adus-o lui Adam.

MONA: „Deși Jasbeer avea 26 de ani când a aflat că e însărcinată cu fiicele ei triplete, nimic nu a oprit-o din a lupta pentru viețile lor. Nu s-a lăsat învinsă nici de
soțul ei, care a încercat să o omoare punându-i degetele cu forța într-o priză, nici de sfaturile ginecologului, care i-a zis să facă avort ca să-și salveze căsnicia, nici
de reacțiile comunității, care urma să o condamne pentru faptul că va fi mamă singură.”
TATĂL: Atunci Adam a exclamat: „În sfârşit, aceasta este os din oasele mele şi carne din carnea mea; ea se va numi «femeie», pentru că a fost luată din bărbat.”
LĂCEANU: Aceste dihotomii pe care le-am auzit în această seară vehiculate de la doamnele ONG-iste, că fie avortăm copilul, fie trăiești drama aceea a sarcinii
nedorite, sunt false. Există și a treia soluție, slavă Domnului, și anume adopția.
Apare Denisa. Ceilalți pot să încerce s-o oprească vădit din a intra în clinică, dar ea nici măcar nu încearcă. Încearcă doar să-i ocolească.
MONA: Anca Olteanu așteaptă. Putem s-o distrugem și să salvăm mii de copilași.
TATĂL: Mama ta ce crezi c-a făcut? A ales viața. Tu ești aici să dovedești triumful vieții asupra morții.
LĂCEANU: O puștoaică deșteaptă, care are mari șanse s-ajungă departe. Dar doar o puștoaică.
MONA: Putem s-o distrugem!
TATĂL: A ales viața ta în fața vieții ei. Ar fi putut oricând să zică: „Scoateți-o! Și salvați-mă pe mine!”
LĂCEANU: Eu sunt cineva, un politician, cineva care chiar poate să schimbe țara asta!
MONA: Dragostea învinge avortul! O distrugem!
TATĂL: Dar cine e femeia să decidă asupra vieții și a morții? Cine e ea să decidă dacă eu trăiesc azi sau nu? Cine se crede ea? Dumnezeu?!
LĂCEANU: O să schimbi scutece și-o să speli căcat când ai fi putut să ai o carieră. Să schimbi lumea.
MONA: Instinctul matern se manifestă, are puterea să subjuge tot!
TATĂL: E purtătoarea voinței Domnului! Dacă sămânță a rodit în ea, ea e solul! Dacă ou s-a format în ea, ea e cloșca! E vehiculul voinței Domnului, iară nu
însuși Domnul!
Apare Eva, urcă scările. Are două cafele într-un suport de carton. Toți ceilalți pleacă sau dispar. Rămâne Denisa.
EVA: Ai ajuns mai repede.

DENISA: Da.
EVA: (îi întinde o cafea) Uite, e decofeinizată. Să nu te agite.
Denisa ia cafeaua.
DENISA: Ai pus și niște votcă acolo?
Eva zâmbește.
EVA: Azi nu.

DENISA: N-ar fi fost rău.

EVA: Hai.
O ia de mână. Merg spre intrare.
DENISA: Vezi că umblă niște minciuni despre tine. Îți povestesc când plecăm.
EVA: Ok. Intrăm?
DENISA: Da.
Intră în clinică.
Sfârșit

Ioana Toloargă Sub apă
Ioana Toloargă - Sub apă
5 actori:
F – femeia, jucată mereu de aceeași actriță - Oana
4 instanțe performative:
I1 – prima actriță - Alina
I2 – a doua actriță - Andrada
I3 – primul actor - Tavi
I4 – al doilea actor – Christi
1. prima lecție de înot. Brațele. Pumnul
I2: precondiții
trebuie să fii singur acasă.
trebuie să îți fie puțin frică.
se ia un vas mare și transparent și se toarnă apă în el.
se dezbracă tot corpul de haine,
apoi se fac exerciții cu palmele - închis-deschis-închis-deschis.
se strâng și se relaxează degetele pe rând.
se clipește de câteva ori repede, stroboscop aproape.
apoi ochii se țin foarte foarte strâns închiși.
mâna dreaptă se vâră pumn în apă.
se deschide încet pumnul și se atinge fundul vasului.
se ating cu mâna udă pleoapele,
lobul urechii,
partea cea mai de jos a burții,
gleznele,
degetul mic de la picior.
ți se face frig.
strângi vasul transparent la piept.
deschizi ochii și îți privești corpul deformat prin apa din vas. Ioana Toloargă (foto: Bogdan Botaș)
asta a fost prima lecție de înot.

2. vara și camera obscură
F: dacă îmi imaginez o prăpastie. sau o groapă în pământ. sau o fisură. sau o gaură. automat proiectez despre ea că e plină cu apă.
I1: ești un pește mic. ești un pește mic. uite – îți crește coadă!
F: m-am jurat pe coada mea că, dacă mă nasc, mă omor. de-asta n-o mai am!
I2: ești un pește mic și fără coaaaadăăăă! ai avut coadă, dar n-o mai ai!
F: nu știu să descriu pentru analele istorice unde sunt. cred foarte mult că spațiul reține starea, așa cum corpul reține apa.
I3: ești pe veceu și te piși.
I4: ești în arca lui Noe la potop.
I1: ești în apă.
I2: ești sub apă.
F: e camera asta. cobori niște scări. jos picură din tavan. e întuneric și miroase a sulf.
I3: te mănâncă bezna de tălpi! te roade la oase!
I4: de-aia ai călcâiele crăpate! pe-acolo ți-a intrat bezna când erai mică! a intrat prin apă! mediu bun – conduce!
I3: de tatuat: găsește un punct slab și exploatează fisura!
I4: vezi, dacă te-au lăsat să dormi singură de când te-ai născut? vezi, dacă te-au lăsat singură în vacanță? ei unde erau? ei de ce n-au venit? de ce au lăsat să te
mănânce urâtul acolo?
I1: haideți, mai repede, vă rog, că mai așteaptă și alți oameni la rând pentru tura doi... păi dacă stăm 20 de minute numai să coborâm scările... trece vara, fetițo,
trece vara până ajungi tu jos!
I2: dar faceți ceva cu ea, doamnă! ori urcă, ori coboară?! că a blocat toată trecerea... așteaptă oameni în vârstă, abia pot să meargă! da’ ce, e după ea aici?
I1: hai, păpușă! ce, ți-e rușine?
I2: coboară cu mami, puiule!
F: NU E MAMA MEA! am muci.
I3: îți curg pe buză și îi mănânci, decât să vadă lumea că îi plângi.
F: cobor. se aude sulf prin întuneric. mă picură pe spate încontinuu.
I4: pic. pic. pic.
(schimb de replici, ca jocul de copii – I1-I2): I1 pic în sus. I3 pic în jos. I1 pic pe umăr. I4 pic în dos. I1 pic sub crac. I3 pic în cap. /
F: pic în cap. pic în cap. pic în cap.
e rece și e umed. ne numără și ne împing din spate băbuțe grăbite la vindecarea miraculoasă prin inhalare de apă sulfuroasă în stare gazoasă.
I3: + transpirație în stare gazoasă.
I4: + transpirație în stare lichidă.
I1: + transpirația care pute ca dracu a bătrânețe, a moarte, a hotel de provincie. se solidifică în contact cu tinerețea ta.
I2: pe tine nu te numără. mătușa strecoară cinșpe mii în buzunarul asistentei.
F: sunt singura fată nenumărată. eu nu am tratament. eu am venit pe șustă. se aude sunetul sulfului care îngroapă fluxul monologului interior. e rece și umed. ca
într-un corp.

I1: ca în creierul cu meningită al fetei de la țară.

I2: care a murit.
I1: ca în plămânii înecatei.
I2: care a murit.
I3: afară sunt peste 30 de grade.
F: EU SUNT VIE! SUNT V-I-E! alo, mă aude cineva? am spus că sunt VIE!
I4: aici nu avem voie să vorbim. starea se spațializează. spațiul E stare
F: numai pe mine nu m-au numărat. ce e în neregulă cu mine? sunt singurul om nenumărabil din camera cu sulf. se apropie toți de mine prin întuneric și mă
sufocă.
I1: ȘI ACUM RESPIRAȚI ADÂNC PE NAS!
F: sunt singura de pe pământ pe care nu o numără și pentru care se dau cinșpe mii
I1: ca să intre
I4: intră-n pizda mă-tii odată
I2: ca să iasă
F: nu am voie să vorbesc aici. apa cu sulf intră în mine. apa cu sulf e un parazit nenorocit care trăiește simbiotic cu aerul în plămânii mei. deopotrivă cu ai babelor
care mă ating din greșeală cu coatele ascuțite și crăpate.
I2: pe acolo intră apa cu sulf în ele. le face bine la articulații. la osteoporoză. la parkinson. la moarte.
F: așa trebuie să fie să înoți. ca mersul spre lumină cu nările pline de sulf. cu mâna smulsă din mâna altcuiva. care nu e mama ta.
3. părinții și viața lor secretă
(o cameră și o toaletă)
I3: Dacă ating aici te doare?

F: Nu.
I3: Dacă ating aici te doare?
F (exasperată, în glumă): Nu...
I3: Dar aici? Aici te doare?
F: Ți-am zis de cinci mii de ori că nu mă doare nimic. Ce tot insiști atâta...? Nu sunt bolnavă!
I3: Ești fragilă! Nu e o boală, e o condiție!
F: Mai bine adu-mi și mie crema aia de acolo! Aia de noapte! Nu... cealaltă! Aia de lângă... aha, aia, da! Nu că nu m-aș putea deplasa, dar profit și eu de marea ta
gentilețe... măcar acum, că dupăăă, să te ferească Dumnezeu!
I3: Ce vrei să zici, că înainte nu îți aduceam crema dacă mi-o cereai? Dar ceri tu vreodată ceva?! Nuu! Decât să ceri ajutorul, mai bine ți-o iei singură în freză de
cinci ori... apoi vii și te plângi tot la mine!
F: Hai că iar exagerezi! Vrei să vii și tu vineri?
I3: Da!

F (întrerupând brusc): Trebuie să mă duc la baie. Trebuie să fac pipi ACUM!
(Merge și se așază pe toaletă. Așteaptă. Nu poate urina, așa că pornește robinetul – se aude apă cum curge mereu. Se apasă pe burtă. Între timp intră o altă
actriță care o joacă pe Mama în continuare.)
I1: Crezi că știe?

I4: Ce să știe?
I1: Că simte... sau habar nu am...
I4: Ce să simtă?
I1: Că... știi tu... că eu n-am fost sigură. Și că ți-am zis în noaptea aia că nu știu dacă vreau.
I4: Nu simte, dar dacă o să-ți tot pui întrebări din astea, o să înceapă și el să simtă. Nu te mai gândi la asta! Nu ai fost sigură, apoi ai fost! E simplu! / aici mișcare
Alina
I1: Aș vrea să nu simtă... fiindcă eu chiar mi-am dorit, numai că mi-a fost frică!
I4: Ai stins tu lumina?
I1: Cum să sting lumina dacă nici nu m-am mișcat din pat?!
I4: Atunci poate s-a ars becul.
I1: Vezi dacă și pe hol...
I4: Și pe hol...
I1: Și la vecini?
I4: Nu știu, că poate e numai la noi pe scară... Cred că e bine să cobor până la parter și să mă uit la siguranțe.
I1: Lasă! Oricum ne culcăm!
I4: Dar până dimineață vi se face frig... Poate e numai la noi și atunci sigur nu vine.
I1: Nu, uite! E la tot blocul! Vine el... până atunci, mai scoate o pătură din dulap!... Așa...
I4 (după un timp): Nici tu nu poți să dormi?
I1: Nici noi...
I4: Tu te temi de ceva?
I1: De ce să mă tem?
I4 (F în același timp, de pe toaletă, murmură): De moarte, de exemplu...
I1 (F murmură în continuare odată cu I1): Nu, de moartea mea nu. Mi-e puțin frică de apă, fiindcă nu știu să înot. (I1 continuă singură:) Și de momentul ăla când
tu pleci de acasă înaintea mea și deschid ochii și îmi dau seama că nu mai e nimeni... de casa goală! De moartea ta, ca să fiu sinceră. Aș prefera să mor eu prima.
(F murmură și ea, se mângâie pe burtă, se apasă iar ca să poată urina. În același timp, I1 și F:) Și mi-e puțin frică de ea...
I4: Pot să te învăț să înoți, dacă vrei, să știi... Nu sunt eu cel mai priceput, dar tot pot să te învăț una-alta!
I1: Poate la vară!... Când o să fie și ea.
I4: De unde știi că e o ea, că n-ai vrut să-ți spună.
I1: Habar n-am – instinct matern... Și mai cred că acum ascultă tot ce zicem... Dacă spun ceva tâmpit, sigur o să rețină asta pentru totdeauna.
F (care spune tare, de pe toaletă și râde:) DEZOXIRIBONUCLEICULE!

I4: Ce e asta?
I1: De la asta vine D-ul din ADN. Așa îi spuneam colegului meu de bancă din 5-8, fiindcă ăsta era cel mai lung cuvânt pe care îl știam. Îl pronunțam foarte repede!
Și el râdea...
I4 (după o pauză): Ce-ți plăcea cel mai mult să faci când erai mică și se lua curentul?
I1: Să mănânc. Mama aprindea lumânările (din alea galbene și lungi, ca la biserică) la masa mică din bucătărie și ele făceau umbre pe faianță. Vedeam mâinile
mari ale părinților mei și mâncarea încălzea toată camera... Ție?
I4: Mie îmi plăcea să stau pe balcon cu pătura pe mine și să mă uit cum toată lumea iese la geamuri să vadă dacă e pe toată scara. Erau zile când era în tot orașul.
(F reușește să urineze – se aude tare. Apoi trage apa. În același timp:)
I1: Am simțit ceva... (+F) mi/ s-a/ rupt/ apa!
F: mi s-a rupt apa. mi s-a rupt apa. mama mea, mămica mea, mami este cel mai frumos bazin de înot de pe fața pământului. mami, tu ești cea mai frumoasă apă.
cum să îți fie frică de apă, când tu ești apă? mami, cum să îți fie frică de apă, când tu ești zâna apelor? viața noastră împreună. ÎM-PRE-U-NĂ. este circuitul apei în
natură, mami meu! mami, de ce nu mai vorbești cu mine? te-ai supărat pe mine? îți spun ceva, dar promiți că nu te superi pe mine? promiți că nu te superi pe
mine? promite înainte și după îți spun! te iubesc mult, dar mi-e frică de tine! mi-e foarte frică de tine, mami!
4. piscina pentru copii
F: am o legătură foarte specială cu apa. am învățat să înot la 9 ani. într-un bazin cu apă sărată. mătușă-mea m-a învățat, că mami și tati nu erau acolo. ei aveau
treabă. până atunci m-am descurcat cum am putut.
o dată mi-a fost atât de rușine că nu știu să înot, că am plecat, pur și simplu, acasă. am ieșit din piscina de copii și m-am izbit de treapta de ciment. fără sutien. fără
maiou. fără sâni. restul urcușului nu mai pot respira. plămânii nu mai scot aerul. tot ce e în jurul meu se dilată, miere lichidă. văd pieptul în fața ochilor, se întinde
tot mai departe, ca o tentaculă. apoi aerul mă părăsește ca pe o carcasă.
F: altă dată zic: O SĂ ÎNVĂȚ SINGURĂ!. o piscină mică, de copii. poate că are, totuși, mai mult de un metru. și decid că vreau să învăț să fac pluta. deja știu eu
cam cum stă treaba cu datul din mâini. dar am obsesia asta că nu știu să fac pluta, că aia înseamnă să înoți, să stai pe spate, să respiri și apa să te țină. e așa, un fel
de încredere între corp și apă, care se susțin reciproc.
îmi pun aripioarele gonflabile. și, evident, se ridică numai picioarele singure deasupra apei.
I2: câte straturi de apă sunt într-un metru de apă?
I4: răspuns așteptat: un metru de straturi. răspuns testat:
I2: egale cu panica golului în stomac atunci când urci la etajul 20 al unui bloc de 20 de etaje. /
F: mă prind de marginea piscinei și încerc să mă ridic la suprafață. apa mă trage înapoi la fund.
I1: la fundul piscinei.
I2: la fundul bazinului.
I3: la fundul oceanului în care se varsă toate oceanele.
I4: la fundul sacului.
I1: la fundul fundului lumii. zis și cucuieții din deal. zis și nu te mai scoate nici dracu de aici. /
F: și mă scot. vară-mea și prietena ei. după ce trag apă pe nas. după ce le trag de picioare. efort constant, disperat, de a da din brațe, de a atinge o suprafață de
contact vie – gleznele lor, genunchii lor. dar se mișcă prea repede. ajung mereu prea târziu.

învăț să înot.
TOŢI CEILALŢI: good job.
F: nu învăț niciodată să fac pluta. nu reușesc să mă relaxez suficient de tare și să respir corect. pot să stau pe spate câteva minute, să dau din mâini și din picioare.
dar nu pot să mă opresc, pur și simplu, și doar să respir.
TOŢI CEILALŢI: you need to improve yourself. you need to work harder!
5. botezul
I3: se botează roaba lui Dumnezeu nefericita, singura, trista, cea mai proastă și mai inutilă femeie de pe pământ
TOŢI: se botează!
I4: se botează roaba lui Dumnezeu, pretinsă sclavă a bărbaților pe care îi divinizează, mireasă imaginară, mamă imaginară /
I2: dar îți dorești?
F: nu știu.
TOŢI: se botează!
I3: se botează roaba lui Dumnezeu, să fie uitată și neiubită, să fie singură mereu.
TOŢI: se botează!
F: eu n-am vrut să mă nasc. pe mine de ce nu m-a întrebat nimeni? blestemată fie apa dătătoare de viață.
I4: asta trage apă pe nări. vrea să moară.
I3: binecuvântată fie apa botezului tău
I2: în care o să te scalzi toată viața.
I4: până te îneci.
TOŢI: amin!
6. fântâna cu apă spurcată 1
I3: Lăbuș! Hai, băiatu!

I4: Ursuuuu!
I3: Hai, bă’, după ei! Nu vezi ce înainte îs?
I4: Lasă-i să se joace! Le-o fi cald și lor!
I3: Fugi, mă, după oi, să nu intre pe câmpu’ lu’ ăla, că iar se ia de noi! (pauză) Ce-i, mă, cu oile?
I4: Li-i sete!
I3: Și dacă li-i sete, di ce nu beau apă?
I4: Nu beau de la fântâna asta de vreo săptămână. S-o fi spurcat apa din fântână cu ceva, de la secetă.
I3: Io cred că e altceva, mă.
I3: Tu știi de femeia aia care o dispărut?
I4: Care, mă?

I3: Aia care o venit la munte...O caută ăștia în râu și în râpe de o săptămână.
I4: Și n-o găsit-o?!
I3: Dacă n-o caută unde trebă... Io cred că e în fântână, mă.
7. a doua lecție de înot. Pelvisul și picioarele
I2: faci pipi din picioare. lichidul cald ți se prelinge pe piele.

educatoarea nu a apucat să vadă și
nu știi dacă să plângi sau nu.
erai amețită și s-a întâmplat. ai vrut și
tu să vezi o dată cum e să fii bărbat.
ți-era foarte frig și
ai zis că așa o să te încălzești.
pur și simplu ai crezut că n-o să se întâmple și
s-a întâmplat.
ți-e puțin rușine,
dar senzația asta, căldura asta,
șențulețele pe care firicelul le-a săpat în epiderma ta
până jos unde a găsit râurile de sub pământ
sunt plăcere pură.
ca să nu mai spunem că dovedesc circuitul apei în natură.
asta e o formă de aclimatizare,
poate prima pe care o înveți.
odată cu RUȘINEA.
asta a fost a doua lecție de înot.
8. Oaza
I1: Vrei ciorbă? A mai rămas.

F: Nu. Nu mi-e foame.
I1: Ceva trebuie să mănânci. N-ai gustat nimic de ieri.
F: Nu mi-e foame. Vomit dacă mănânc.
I1: Mai sunt sarmale în frigider. Măcar asta îți încălzesc?
F: Tu n-auzi că nu mănânc?! Nu-mi arde de masă acum. Nici tu nu ai mâncat nimic.
I1: Dar tu ai o viață înainte.

I3: ești în deșert. 40 de grade. de jur împrejur, munți de nisip.

I2: picură o țeavă, undeva în apartament.
F: Amândouă avem o viață înainte.
I2: pic. pic. pic. te scoate din sărite.
I1: (Tace, apoi:) Când pleci?
F: Mă gândeam să rămân mai mult. Mi-am luat concediu.
I1: Nu trebuie. Adică, dacă vrei să pleci, poți ă pleci. Nu-mi doresc să rămâi din cauza mea.
I3: începe să bată vântul, nu ți se pare?
F: Rămân să văd ce mai e de făcut.
I2: de exemplu, să repari țeava aia.
I1: Nu mai e nimic de făcut. Nu e ca și cum dacă rămâi acum, mai vine el de unde e.
I3: îți intră nisip în ochi. și în nări. și în gură.
F: Ce-i cu vorbele astea?! Vrei să mă simt vinovată?
I2: picătura chinezească.
I1: Zic numai că dacă vrei să pleci, poți să pleci liniștită.
F: Dacă mai insiști mult, o să încep să cred că tu nu vrei să rămân.
I1: Faci ce vrei. Nu așa ai făcut mereu?
I3: mesteci nisip între dinți. e fierbinte? nu te arde la limbă?
F: Hai, mă’ mami...
I1: Lasă-mă, că-mi trece mie...
I3: ai mereu genunchii flexați, ca pentru atac. cu cine te lupți tu, cu munții?
I1: Mă gândeam să îi dau lui Vali hainele astea de-au mai rămas.
F: Care Vali?
I1: Vali, de pe scara cealaltă.
F: A...
I1: Dacă vrei alege-ți și tu ceva... Sau ia-i lui... Da’ cred că nu îi vin lui.
F: Chiar așa, nu poți să-i pronunți numele?! NU, nu cred că îi vin lui Vlad hainele lui tati!
I1: Bine. Uite că îi zic și numele. Dacă vrea Vlad ceva, alege-i tu și dă-i. Sau cheamă-l și pe el să-și aleagă. Cheamă-l în casă la taică-tu, să stea, să-și aleagă din
hainele lui, să mănânce mâncarea lui, de la pomana lui...
F: Nu-l chem niciunde. Chiar așa, și azi trebuie să ne certăm din cauza lui?!
I2: curge de când ați venit. trebuie să se fi strâns multă apă deja.
I1: Nu. Ai dreptate.
I3: Pe dedesubtul cărnii, ca o cămilă, mai ai încă un strat subțire care conține apă. Cum ar fi să te muți toată în lichidul din tine? În stomac. În uter. Sub limbă.
F: De ce vrei să le dai?
I1: Că așa se face. Se dau de pomană. Eu ce să fac cu ele? Ce, îmi vin mie?!
F: Dacă te ajută să le dai, dă-le. Iau eu câteva pentru mine. Și pe restul dă-i-le lui Vali, dacă vrei.

I2: țeava e în baie, nu? dacă ea n-ar fi așa de aproape de tine, poate că nici n-ai auzi ce spune. mai bine, nu?
I1: M-a întrebat Vali dacă vindem apartamentul.
F: Când te-a întrebat?
I1: Mai demult... A zis că a auzit el că l-ar vrea cineva.
I3: cauți oaza aia. numai ea te mai poate salva.
F: Și i-ai zis că nu-l dăm?
I1: I-am zis că să vină să-l vadă oamenii ăia. Cred că e familia tânără care a venit de la țară. De lucrează el în fabrică.
F: Nu îi știu. Nici nu știam că mai vin oameni pe aici. Dar de ce să vadă apartamentul? Am zis că nu vindem, nu vindem, și gata!
I2: o să vă inundați. ea n-o să zică nimic și-o să vă inundați.
I1: Păi, m-am mai gândit și cu taică-tu înainte să... Și noi am hotărât să-l dăm. Să-ți rămână ție banii ăia, să-ți iei ce-ai nevoie, apartament sau teren de casă sau ce
vrei tu. Ce vrea și băiatu’ ăsta... Dar să-ți fie ție bine... Că noi, nu vezi, acum ne ducem... (Începe să plângă.)
I3: o oază. să te izbească senzația de a intra îmbrăcată în apă.
F: Mami, da’ nu mai plânge că și mie îmi vine să plâng... Ți-am zis că nu e așa. Că n-am nevoie de nimic. Mă descurc eu. Nu vreau să-mi dați nimic! Vreau să
rămână apartamentul ăsta exact așa cum e. Eu nu vreau să-l vindem!
I2: apa a intrat pe sub ușă. sunteți amândouă ude la tălpi.
I1: Da’ ce vrei să faci cu el? Stai tu în el?! N-ai zis tu că pleci și nu te mai întorci? Acum ce-ți mai trebuie apartament aici? Ăia sunt bani blocați degeaba. Măcar
dacă îl dăm în chirie. Tot e ceva.
I3: oaza asta în mijlocul deșertului, nu? asta ți-ai dorit tu toată viața, nu? spune, nu?!
F: Nu vreau să stea nimeni în casa mea.
I2: apa e până la genunchi.
I1: Nu mai e casa ta. Eu și taică-tu suntem casa ta!... Uite că taică-tu nici nu mai e... Am rămas numai eu... Dar pe mine nu mă iubești, eu nu însemn nimic!
I3: dacă oaza asta era o capcană?! chiar credeai că o s-o găsești tu? adică, n-a găsit-o nimeni înaintea ta, dar o găsești tu?! fii serioasă!
F: Cum poți să spui așa ceva?! Te iubesc foarte mult! Tocmai de-aia, fiindcă te iubesc, nu vreau să se vândă apartamentul... Că eu așa îmi amintesc de voi. Așa îmi
amintesc de el. Aici l-am văzut ultima dată. Când m-a adus să-mi iau farfuriile. Eu am spart una, din greșeală. Și el s-a aplecat să adune cioburile. Aici, sub scaun.
I2: apa e până la brâu. maică-ta nu știe să înoate.
I1: Tati ar fi vrut să îl vinzi...
F: Tati ar fi vrut ce vreau eu.
I1: Da’ tu, tu știi ce vrei? Cu băiatu’ ăsta și cu trăitu’ tău de pe o zi pe alta? Că am zis că nu îți zic, da’... Tu de la ce îți iei concediu?! Ce, ești angajată undeva?
Umbli așa, fără niciun căpătâi...
F: Nu mai vorbi așa cu mine.
I1: Spune tu că nu e așa! Spune că n-am dreptate! Pe tine nu te nemulțumește că dacă mor eu, nu mai ai pe nimeni, că n-ai niciun viitor?
F: Ce dracu’ e cu tine?! Cum să-mi zici așa ceva? Ce, îmi dai tu bani să-mi iau pâine? Vii tu să vezi ce lucrez?
I1: Nu. Nu-ți dau, că nu mă lași să-ți dau. (Ironică:) Te jignesc. Da’ nu vezi cum ai slăbit, că pică hainele de pe tine... Mi-e rușine cum se uită oamenii, că pare că
numai în bătăi și-n foame te ține ăsta al tău... vai de capu’ lui, că n-a putut să te lase în pace, să-ți vezi și tu de viața ta... și lumea nu știe. Lumea zice că noi nu
vrem să te ajutăm, că noi nu facem nimic.
I3: cu cât dai mai mult din mâini, cu atât te scufunzi mai mult. în nisip.

F: Care lume? Cine ce ți-a zis?

I2: de acum vorbiți de sub apă.
I1: Lumea. Și taică-tu, săracu’, tot zicea că dacă el, ca tată, nu face nimic... măcar să-ți spună, să-ți deschidă ochii...
F: Că ce? Pentru ce să-mi deschidă ochii?
I1: Că nu e bine ce faci... Că te omori lucrând și nu ai nicio mulțumire. Că meriți mai mult! Băiatu’ ăsta nu e pentru tine!... Că-ți pierzi timpul... Că voiam și noi
nepoți... (Începe să plângă.)
I3: nisipul absoarbe.
I1: Ia uite că el, săracu, n-a mai apucat să îi vadă…Că atâta și-a dorit pe lumea asta.
F: Nu e vina mea... Așa i-a fost lui scris...
I2: plutiți.
I1: Nu e vina ta... Dar deschide și tu ochii, mamă... Hai să o luăm de la capăt, acum. Hai să vindem apartamentul și să-ți iei ceva, numai tu. Te așezi la casa ta.
Apoi toate o să-ți meargă bine, o să vezi. Se limpezesc toate.
I3: așa zic toți cei care caută oaze. că o iau de la început.
F: Nu vindem nimic! Nu mă mai plânge atât, că și eu muncesc, nu sunt ultima amărâtă... Cum sunt, sunt foarte bine... Plec mâine.
I2: sunteți cu totul sub apă.
F: Mă duc să aleg hainele.
I1: O să-mi fie urât singură în toată casa…
F: Parcă tu voiai să plec!
I1: Hai să-ți încălzesc sarmale...
F: Mănânci și tu?
I1: Mănânc.
9. burnout și reclama la apă
I2: când erai mică, ai visat că erai sirenă. dintre cele trei de pe insula Macco, tu erai Ricky. puteai să faci apa să fiarbă. dacă te atingea, picioarele ți se transformau
în coadă.
acum mă gândesc cum se spălau alea pe picioare...?! se spălau pe coadă, dar nu se spălau niciodată pe picioare. asta e ca faza aia cu prințesele disney pe care nu le
doare burta sau care nu se duc la baie.
I4: oboseala noastră cea de toate zilele
I3: dă-ne-o nouă astăzi
I2: și ne iartă nouă odihna cea de demult
I1: precum și noi obosim pe ceilalți obosiți ai planetei
I4: și nu ne duce pe noi în ispita concediului
I3: ci ne dă nouă muncă
I2: astăzi
I1: și mâine

I4: și în toate zilele

I3: până în ceasul morții noastre de epuizare
I2: la 35 de ani
I1: sau mai devreme
I4: că a ta este munca munca și munca
I3: în vecii vecilor
TOŢI: amin
F: lăsați-mă să dorm!
I1: se plânge ea.
I2: nu se trezește!
I4: are de lucru!
F: lăsați-mă să dorm!
I1: reiterează.
I2: o fi leșinat.
F: vă rog!
I4: poate e beată...
I3: poate e în comă, cine știe cât o fi băut
F: lăsați-mă să dorm! n-am mai dormit așa de doi ani!
I1: șiii. s-a trezit.
F: visez iar că sunt sirenă și îmi tai singură coada ca pe capetele de pește. o sun pe mama și îi spun că nu am chef să fac nimic. mi s-au umflat picioarele și mă
doare capul rău.
I1: bea mai multă apă, mami! așa îți trec și coșurile!
F: am o legătură suuuper specială cu apa. nu beau niciodată! de fiecare dată când mergem undeva cu mașina, sau unde nu e o baie închisă, nu pot să fac pipi.
ultima dată au așteptat jumătate de oră după mine, în pădure. mă apăsam pe burta umflată și nu puteam să fac. șuvoiul călduț a ieșit mult mai târziu, în benzinăria
în care am oprit, cu toții obosiți și puțin nervoși.
I2: bea mai multă apă!
F: la 17 ani am avut piatră la rinichi.
I3: bea mai multă apă!
F: la 18 ani am făcut apă la plămâni.
I4: să-i facem puncție, să o scoatem!
I1: bea mai multă apă, altfel te deshidratează medicamentele astea!
F: la 19 mi-a fost frică rău că am făcut meningită. fiindcă aveam migrene.
I2: câtă apă bei pe zi? nu bei niciun pahar. de-aia ai probleme. de-aia nu-ți merge nimic bine. mâncarea și apa ce te mai țin!
F: la 20 am plâns cu lacrimi amare, cu lacrimi de sânge după iubitul meu care nu m-a iubit. și el mi-a zis simplu la telefon:
I3: să nu uiți să bei apă. măcar un litru pe zi. te deshidratezi așa.
F: la 21 de ani am plâns că nu plouă când mi-am picat examenul auto. de ciudă.

TOŢI: toate mările sunt sărate. dacă ai fi o apă, sigur ai fi Marea Moartă.
I4: haideți, măi domnișoară, v-am zis să mergeți mai pe stânga. chiar așa, ne batem joc?! n-ați avut niciun punct de penalizare douăj de minute. și acum ce facem?!
n-am ce să vă fac! asta este, sunteți picată... nu v-am zis eu să mergeți mai pe stânga? poftim, ați rupt și oglinda! ce, io sunt de vină acum?! asta este...acum nu-i un
capăt de țară...
F: plâng cu capul pe volan.
I4: mă duc să caut oglinda aia... ce dracu să fac?!
F: la 22 de ani mi se face rău. rău rău. sunt în mijlocul conferinței și leșin pe scaunul din bucătărie. mă dor toți mușchii din corp. pe rând. simultan. mă acopăr cu
două pături și mă gândesc să sun la salvare.
TOŢI: alo. ați sunat la 112. numele și locația dumneavoastră. ce s-a întâmplat?
F: vreau să mor. nu e nimeni în cameră și îmi doresc foarte tare să mor. nu vreau să mai fac nimic. niciodată.
I1: nu vrei să bei un pahar cu apă? sigur o să te simți mai bine după! sigur o să fii ok!
F: nu dorm de o lună. mă gândesc cum ar fi să mi-o trag cu oameni pe care nu îi cunosc. îmi pot imagina asta până în cele mai mici detalii. fără să simt nici urmă
de dragoste. pot să proiectez tandrețea unor oameni peste alți oameni. apoi mă simt vinovată. foarte vinovată. asta îmi ocupă jumătate din energia corporală.
TOŢI: te seacă de vlagă.
I2: dar bea mai multă apă, serios! savurează apa! apa are capacități mi-ra-cu-loa-se.
I3: apa scade libidoul!
I4: apa crește libidoul!
I1: apa e elixirul tinereții!
I3: tu ești tânără... ar trebui să bei mai multă apă!
I2: serios, dacă reții apă, ar trebui să bei mai multă apă! /
I4: nu săruți. nu te fuți. nu atingi. nu ești atinsă. ții mai mult de 5 secunde o mână pe care o strângi în mâna ta și te simți foarte vinovată că ți-a plăcut. orice
atingere e ca o scufundare prea adâncă.
I3: te asiguri că pui între tine și ei straturi de neîncredere ca straturi dense de apă.
F: aș vrea să pot să mă fut. fluid. simplu. atletic. necesar. ca săritul pe trambulină, la bazin. dar nu pot. ceva mă ține. ca spaima că aș putea să mă arunc într-o
piscină fără apă.
I1: bea niște apă și ai rezolvat problema! totul e bine când se termină cu bine!
I3: fractură craniană. dublă fractură cervicală. fracturi la nivelul membrelor și coastelor. ruperea ligamentelor. fisurarea mușchilor. frângerea coloanei. /
F: nu mai am energie. tre să mă văd cu oameni și amân să mă văd cu oameni. mi-e frică de ei. tre să răspund la un mesaj. la un mail. la telefon. și amân. până
devine prea târziu și tot tre să răspund și să îmi cer iertare și să fiu penibilă și să nu mai pot rezolva ce e de rezolvat. pentru că mi-e frică de ce e de rezolvat. asta
îmi ocupă jumătate din spațiul de gândire.
TOŢI: te seacă de vlagă.
F: vărs apă pe laptop.
I1: uuuups! o băltuță!
I2: o băltoaie adevărată.„
I3: (blanc, total blanc) doamne, e îngrozitor!
I4: absolut teribil!

I1: devastator!
I2: e o băltuță pe birou.
I3: așază-te pe scaun. așa. acum toarnă din apa rămasă în pahar.
I4: și bea. așaaa.
I1: ești bine.
I3: ești bine. continuă să bei apă.
F: declar despre mine: cred că sunt leneșă sau că sunt în burnout.
I4: bea mai multă apă! ești deshidratată! de-aia nu poți gândi limpede! ești ca un pește pe uscat!
F: îmi doresc să mor, ca să mă odihnesc.
TOŢI: veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi.
I3: a, ești obosită? vrei să te odihnești? vrei să îți scoți singură un rinichi cu furculița, în timp ce plângi isteric pe gresia din baie? șiiii.... care e problema ta? știi
care e, că O JOCI! performezi burnoutul, cum performezi fiecare zi dată de la bunul Dumnezeu. nu ai nici pe dracu!
F: sunt în burnout. sec
I1: nu zice nimeni că nu ești în burnout.
I2: dar bea, fata mea, mai multă apă!
F: E-PU-I-ZA-TĂ! ajutor
I3: încă un pahar!
I4: cea mai.
I1: încă o cană!
I2: nu zice nimeni că nu.
I2: este grav... nu neg...
I3: ca o apă cristalină, așa-s ochii tăi de zână... încă un pahar cu apă pentru fata asta de milioane!
I4: da, între altele, e și asta.
I1: apă de izvor. mai repede, că mor. mai repede, că nu mai pot.
I2: da, între alte probleme...
TOŢI: bea. apă.
I4: Du-te, bă, dracu’! Cum să fie femeia în fântână?

I3: Io așa cred, că e acolo! Fii atent... Oile nu mai beau apă de o săptămână. Ea-i dispărută de o săptămână. Animalu’ nu e ca noi, mă. Sîmte. Nu mai be din apă
spurcată.
I4: Și cum o ajuns ea în fântână? Crezi că o picat?
I3: Cum să pice?! Femeie tânără? Cum să pice?
I4: Și-atunci?
I3: S-o aruncat.

I4: Di ce?
I3: Ca să se omoare.
I4: Asta era nebună? Să vină în creierii munților numai ca să-și ia zilele? Asta nu putea să facă și la ea acasă?
I3: Poate că nu pute. Poate că acasă nu avea curaj. Poate că acasă o oprea cineva. Aci o venit singură.
I4: Trebuie să le zîcem. Poate chiar o căzut! Să n-o mai caute.
I3: O scoatem noi, dacă e în fântână!
11. două povești de nedragoste și jumătate de poveste adevărată
• prima poveste de nedragoste
F: cer violaceu și avionul ăsta care face prea multă gălăgie pentru un amărât de zbor european
apa s-a răcit aproape, dar nu-mi vine să ies, de fapt nu-mi vine să fac nimic
verific telefonul a zecea oară în ultima oră.
mă enervez că nu-mi răspunzi când/ cum vreau io
că nu ești aici când/ cum vreau io
că mai ai și alți prieteni/ în afară de mine.
să te mănânce lepra, cu fața ta trăznibilă.
vreau să îl sune dumnezeu acum și să mă sune înapoi să spună că s-a rezolvat, că și dumnezeu e mare mahăr, mare băiat, când vrea el.
scriu că vreau să mă conduci, așa, din senin
cum fac toate fetele care nici nu sunt îndrăgostite, nici nu dau înapoi.
tu zici vin și vii și ăsta e semn bun, că nu trebuie să dau nicio explicație.
mama s-a temut să mă aibă atunci și eu mă tem de fiecare lucru mic,
de la țevile din baie care curg uneori la atingere.
mă trag în mine când întinzi mâna să mă îmbrățișezi
și te strâng numai cu partea de sus a corpului.
partea mea bună,
care m-ar salva de la moarte dacă mi s-ar pune un cârcel în gambă
în timp ce înot.
mă tem
ca de judecata lui dumnezeu
de sufrageria ta luminată o oră pe zi de soare puternic, în care se vede că nu știu să mă prefac și mă schimb la față când primesc mesaje de la altcineva.
există altcineva?
I4: asta înseamnă că...?

F: nimic. nu înseamnă absolut nimic.

I4: atunci de ce te plângi?
F: nu mă plâng. singura mea problemă reală e că nu am un organ al alegerii.
I1: se numește discernământ.
F: nu aleg nimic.
I1: greșit. alegi să nu alegi nimic.
I2: amâni să alegi până nu mai ai ce să alegi.
I3: și asta e o alegere.
F: sunt ca apa. iau forma vasului în care sunt pusă.
I4: n-ai personalitate.
F: mă adaptez.
I1: adică nu știi ce vrei.
F: curg așa, în neștire. apa nu ia nicio decizie și tot ajunge la o altă apă.
I2: dacă nu alegi, toate posibilitățile rămân deschise, nu?
I3: ca și cum le-ai putea trăi pe toate în același timp.
I4: dar nu trăiești niciuna.
I1: nu trăiești nimic.
F: semăn foarte tare cu apa.
I2: ți se pare.
F: dacă o să mă mărit, vreau să mă mărit lângă o apă. poate la mare. sau lângă un lac.
I3: sau lângă o fântână.
F: și să facem baie după ce ne căsătorim. în rochia de mireasă.
I4: ce clișeu!
F: o să ne iubim foarte mult. o să ne iubim extrem de mult. o să fie dragostea vieții mele.
• un intermezzo. vrajă de dragoste
F: de-a fi să pornești pe drum drept. pe dealuri și pe ocolișuri. pe drum la deal. pe drum la vale. tot peste mine să dai. să nu poți dormi nopțile. cum închizi ochii, să
mă vezi. și să nu poți pune geană pe geană. o dată pe săptămână să dormi. și când dormi, să mă visezi frumoasă, ca de apă. în rochie albă să mă visezi.
TOATE: ce dau pe apă, apa să ia și să ducă și să împlinească. apa să lege ce oamenii au dezlegat. și să nu poată om să dezlege ce leagă apa. în veci.
F: să te zvârcolești ca un pește pe uscat când nu sunt lângă tine. până n-am să fiu a ta. să te înțepe mâinile, dac-ai atinge pe alta decât pe mine. să te doară ochii-n
cap, dacă vezi pe alta decât pe mine. să te ardă tălpile, dacă mergi la alta decât la mine. să-ți muști limba, dac-ai vorbi cu alta decât cu mine. să te doară inima din
piept de să-ți vină să ți-o scoți, dac-ai iubi pe alta decât pe mine. să te usuci de doru meu. să cazi în boală grea și până n-am să vin eu să nu te scoli.

F: să mă iubești cum n-a mai iubit om pe pământ. apa asta care curge la vale să te urmeze-n veci, să-ți lege pașii de-ai mei. să-ți lege cununia, pân-ai fi al meu.
cum curge apa asta la vale, așa să curgă viața noastră împreună. cum trece apa de pietre, așa să treacă dragostea noastră de orice piedică. cum sparge apa piatra și-o
face nisip, așa să spargă dragostea mea inima ta și s-o facă ca pe miere. ca apa curată. ca apa de izvor. ca apa vie să fie dragostea noastră. în veci.
mă leg cu vrajă să te iubesc pân-oi muri. te leg cu vrajă să mă iubești pân-oi muri.
• a doua poveste de nedragoste. re-enactment
I3: am vorbit azi cu educatoarea și mi-a zis și mie.

F: și tu ce i-ai răspuns?
I3: că nu e nimic adevărat.
F: și ea ce-a zis?
I3: că așa sunt copiii. că poate simte ea ceva...
F: aha.
(pauză.)
I3: poate i-a zis vreun copil la grădi. sau a auzit cuvântul.
F: și s-a gândit să zică și ea același lucru despre noi... siiigur...
I3: da. copiii se imită unul pe altul.
F: nu cu așa ceva.
(pauză.)
I3: crezi că a zis-o știind ce înseamnă?
F: poate doar are nevoie de atenție...
I3: ar trebui să stăm mai mult cu ea.
F: ar trebui să stăm mai mult împreună. toți trei.
(pauză.)
I3: o iei tu mâine?
F: nu pot.
I3: bine. o iau tot eu.
F: o zici de parcă eu nu vreau. parcă te chinui. e o corvoadă pentru tine?
I3: nu. am zis că o iau tot eu. gata.
F: faci și niște cumpărături?
I3: am făcut azi.
F: te-am rugat să-mi iei și mie ceai de-ăla de slăbit.
I3: ai zis că te lași de rahaturi de-astea. ești bine cum ești!
(pauză mai lungă.)
F: de ce nu mă întrebi cum mă simt? nu mă întrebi niciodată cum mă simt. nici ieri, când ți-am povestit, nu m-ai întrebat cum mă simt.

I3: nu mi-a venit. adică, știam că te simți de căcat.

F: da de ce nu mă întrebi pe mine, Vlad? de ce nu mă lași pe mine să-ți zic dacă mă simt de căcat?
I3: cum te simți?
F: de căcat. și mi-e frică.
I3: de ce?
F: că s-ar putea să fie adevărat ce a zis la grădi.
I3: are 4 ani. a imitat pe cineva. poate a văzut la televizor.
F: nu. a zis tuturor că mami și tati ei nu se iubesc. și că se despart. și că ea nu știe cu cine va locui.
I3: a zis, fiindcă are nevoie de atenție.
F: și asta ce înseamnă?
I3: exact ceea ce am zis.
F: crezi că o să ne despărțim?
I3: nu.
F: crezi că nu ne mai iubim?
I3: nu.
F: nu ce?
I3: nu, nu cred asta.
(pauză.)
I3: tu asta crezi?
F: nu.
(pauză.)
F: mă duc să văd ce face. în ultimele nopți a făcut pipi-n pat. nu vreau să doarmă udă.
• jumătate de poveste adevărată
I2: a plouat foarte tare și nu a avut umbrelă. de fapt, nu are niciodată. e udă din cap până în picioare. i se scurge apă din păr.
I3: pic. pic. pic.
(I1 și I2): pic în sus. pic în jos. pic pe umăr. pic în dos. pic sub crac. pic în cap.
I1: pic în cap. pic în cap. pic în cap.
I2: are pantofii plini de apă și scârțâie la fiecare pas. rochia era albă, dar acum e semi-transparentă. se întreabă permanent dacă i se văd chiloții. dacă și ei văd.
I3: și ei văd.
I4: se trece rapid peste.
TOŢI: buuuuunăăăă ziiiiuuuuaaaa! TOŢI: Cine-i asta?
F: aveți absenți? Alina: Toți suntem absenți.
I2: sigur i se văd chiloții. dracu a pus-o tocmai azi să ia rochia asta. la o clasă de băieți. profesională.
I3: plină de prejudecăți, aș zice.

F: facem un exercițiu de cunoaștere. ceva simplu. îmi ziceți numele și două lucruri despre voi. Tavi: Nu mai știu cum mă cheamă.
F: încep eu. mă numesc
I3: și aici devin foarte atenți. o caută pe insta.
F: și îmi plac pisicile. am un pisic pe care îl cheamă Matei. culoarea mea preferată e galben.
I4: și a mea.
I3: haideți, doamna profesoară, că vă dau și eu un mâț, că am trii pui și nu mai știm cum să scap de ei... am zis că îi duc să-i înec.
F: doamne ferește! cum să îneci pisicii? îi duci și tu la un adăpost... Tavi: îi bag în plasă și îi dau pe râu!
I1: mie îmi place să muncesc și să ies.
F: cu cine să ieși?
I1: cu prietenii la bere.
I2: onest. curat. nu ca ea, pe banii lu mă-sa și lu tac-su.
I3: da dumneavoastră câți ani aveți?
F: nu se întreabă așa ceva o femeie.
I1: de fapt, știe că ar lua-o la mișto dacă ar zice.
I3: adică ce vârstă aveți? Andrada: Când v-ați născut?
F: apreciez că ai reformulat. dar tot nu o să răspund.
I4: așa e, bă. vârsta și greutatea nu se-ntreabă o doamnă! nici atâta nu știi?!
I3: da predați de mult timp? unde predați?
I1: ăsta e copil făcut la lumânare, doamna profesoară!
I4: copil făcut fără prezervativ!
I2: LO-GIC!
I3: mie îmi place să mă dau cu tractoru. culoarea mea preferată e albastru. Alina: Țăran!
I4: mie îmi place să bag la mașinuțe și la pariuri.
I2: și fix asta face acum.
I4: și nu mai știu ce să zic. atâta.
F: mai spune-ne ceva!
I2: ăsta lucrează la sultan, doamna profesoară! e shaormar.
I4: taci, bă!
F: chiar lucrezi?
I4: da. de un an.
I2: și e mândră de oamenii ăștia mari. copii care n-au luat niciodată zece la școală. care nu știu să vorbească despre ei. care spun bălării și-o fac de râs când pot. dar
care muncesc pe bune!
I3: mie îmi place de dumneavoastră. și de fete, așa, în general.
I4: păcat că lor nu de tine, bă! Tavi: Ce-ți dau în pauză!
I2: mie îmi place să pescuiesc. și să-l ajut pe tata cu gospodăria.
I4: păi... mie îmi plac femeile. muierile. gagicile.

I3: se uită în ochii ei. apoi mai jos.

I4: mai ales alea cu țâțe mari.
F: mbine. vă mulțumesc.
I2: feministă acolo, pe facebook, pe insta și în cercurile de stânga prin care mai flexează câte o fustă din sh cu doi lei. anti-capitalism, nu sărăcie, da?! aici, cam
fără coaie. cam femeie supusă care tace și înghite. privește-n jos și se face că n-aude.
F: acum o să discutăm ceva despre motivul apei în literatură. așa, de exercițiu... facem și o recapitulare cu niște texte de bac. Tavi: Da cine dă bacu?
I1: nu mai bine ne lăsați dumneavoastră să stăm pă telefoane?
F: nu. buun! deci, de pe fișă, textul unu. să citească cineva.
I1: „În noaptea asta, cătră zori, a avut cel dintăi semn, care a împuns-o în inimă ș-a tulburat-o și mai mult. Se făcea că vede pe Nechifor Lipan călare, cu spatele
întors către ea, trecând spre asfințit o revărsare de ape. (...)
- Acu, astă-noapte am avut și semn în vis.
- Lasă visurile. Îs mai mult înșelări.
- Câteodată poate-s înșelări; dar aicea îmi răspund mie. Cât chem și cât doresc, trebuie să-mi răspundă. L-am visat rău, trecând călare o apă
neagră.
- Atuncea are să vie.
- Nu. Era cu fața încolo.
- Acestea-s de-ale femeilor. De când vă bat eu capul și vă spun să nu credeți în eresuri!
- Ba-i vis cu adevărat, părinte, nu-i eres!” (Baltagul, de Mihail Sadoveanu)
F: cine e Vitoria Lipan?
I1: una de-i pleacă bărbatu cu oile. și se duce să-l caute. da-l găsește mort într-o râpă. numa oase.
I3: una de-o înșela și-o bătea bărba-su!
I4: bine-i făcea! ce se băga ea în ale lui?
F: și vi se pare firesc?!
I3: nu. e nebună.
F: vi se pare firesc faptul că soțul este violent cu ea? și că ea se duce să îl caute, refăcând traseul de transhumanță, după asta?
I4: păi dacă și-o merita! ce tot zicea ea că o înșală cu aia cu ochii verzi? ce, aia e treaba ei?
I1: el o iubea, doamna profesoară... dar așa e dragostea la unii, mai cu năbădăi. știți ce zic?
I3: și ce-are dacă mai avea și pe altele? că zice acolo că tot la ea se întorcea. de iubit o iubea. acu, no, și ea mai tre să înțeleagă, să mai închidă ochii.
I4: și de bătut bine c-o bătea... o palmă, acolo, nici n-o atingea! merge, ca-n brânză...
I3: poate-i și plăcea... de aia nu zicea nimic.
F: dragostea nu ar trebui să implice niciodată violență asupra unui alt om. niciodată! niciodată! orice s-ar întâmpla! aia nu e dragoste! Tavi: E sex!
F: să știți că dacă voi le loviți pe prietenele voastre. sau le vorbiți urât. și doar dacă le vorbiți urât, aia nu mai e dragoste deloc! Tavi: Unde dai, acolo crește! nici
nu îmi pot imagina așa ceva! nu poți să te comporți așa cu nimeni! niciodată!

F: dragostea înseamnă respect! și egalitate! aia nu e dragoste! aia nu e dragoste! CUM PUTEȚI SĂ SPUNEȚI AȘA CEVA? AIA NU E DRAGOSTE!
VIOLENȚA NU E JUSTIFICATĂ DE NIMIC! PUTEȚI SĂ NU ÎNVĂȚAȚI NIMIC DIN ORELE CU MINE. PUTEȚI SĂ NU ÎNVĂȚAȚI NIMIC PENTRU
NICIUN EXAMEN. DAR SĂ NU MAI SPUNEȚI NICIODATĂ AȘA CEVA! MĂCAR ATÂT SĂ ȘTIU CĂ AM FĂCUT PENTRU VOI.
(pauză lungă. se aude numai cum îi picură ei apă din păr.)
I3: da v-a cam prins ploaia. v-ați udat rău... mașină n-aveți?! n-aveți și dumneavoastră pe vreunul să v-aducă?
I4 (foarte ironic): și ce subțirel sunteți îmbrăcată! să nu cumva să răciți!
I1: da nu plângeți amu, doamna profesoară... c-a glumit și băiatu ăsta! cere-ți scuze, mă, boule! nu vezi că dă apă la șoricei din cauza ta?
I4: ce, doamna profesoară, v-a părăsit vreunu?
F: noi discutăm aici texte literare! nu relațiile mele! dar trebuie să înțelegeți că literatura are legătură cu viața! trebuie să învățați ceva pentru voi din asta...
F: ce semnifică apa neagră?
I2: moartea.
I3: îl visează pe ălălalt tărâm.
I4: îi cântă popa la groapă, doamna profesoară!
F: bun! deci, o semnificație posibilă a apei este, în spațiul oniric, cea thanatică. ea reconfigurează moartea!
nu înțeleg nimic. copiii ăstia nu înțeleg nimic. nu îi pot face să înțeleagă nimic. nu sunt bună la asta. ar trebui să mă las. ar trebui să mă las de tot. m-am pus pe
plâns la oră. e inadmisibil. m-au văzut plângând ca o fetiță. mi-e rușine cu mine. ar trebui să-mi fie rușine cu mine! sunt ultimul om! curge apă după mine, zici că
m-am pișat pe mine. zici că am venit fără să mă usuc pe cap. ăștia n-o să mă mai respecte niciodată! n-o să mă mai respecte niciodată! nu merit să mă respecte! am
plâns în fața lor ca un copil! au făcut mișto de mine! mă scufund.
12. zâna apelor
F: eu sunt zâna apelor. asta e, ca să zic așa, meseria mea. să fiu zâna apelor. adică, io mă ocup cu irigarea planetei. e o treabă foarte serioasă. adică, nu prea sunt io
luată în calcul, fiindcă, de regulă, restul zânelor sunt bărbați și se ocupă de chestiuni mai... solide, ca să zic așa. dar io sunt o tipă foarte serioasă, îmi fac foarte bine
treaba. îmi și zice lumea că n-are ce să mi se reproșeze. fată, zice, tu ești foarte bună acolo, pe domeniul tău. ești foarte bună. atâta că ești femeie, că, în rest, foarte
bine te descurci. inundații – avem! înecați – avem și crește numărul anual și bianual! ploi torențiale – avem! secetă – avem! apă nepotabilă – avem! apă îmbuteliată
în plastic – avem! piscine pentru tineret – avem! băi termale pentru vârstnici – avem! zăpadă o dată la trei ani – multă și degeaba – avem! mări pline de alge pentru
pulime – avem! mări cu litoral curat, cluburi și fițe pentru ăilalți – avem! topirea ghețarilor – avem! ce ne lipsește? foarte bine te descurci!
e greu să fii așa... omiprezentă. și să circuli mereu. să circuli. e foarte greu. și să dai viață, că, practic, eu asta fac. ar trebui să ziceți săru mâna. asta ar trebui, da. nu
am văzut pe unul să-mi mulțumească. te arunci așa, cu capu înainte, în orice gârlă, dar recunoștință... ioc! vorba aia pârâiașe de munte, râuri, fluvii, canale, delte,
estuare, lacuri, mări, oceane - io... ploi, furtuni, viscole, ninsori, potopul... tot io! deșerturi. păi, da, tot io! și treburi mai mici, pe care nu le băgați în seamă. lichid
limfatic. meninge. lichid amniotic. spermă. sânge. tot io!
și uneori. numai uneori. asta e, așa, o plăcere vinovată. foarte rar se întâmplă... intru în capetele lor. adică... apă neagră – îmi moare cineva. vrajă pe apă – ai
cununiile legate – nu te mai măriți sau mori în chinuri. sau nu mai știi de tine. ți-a luat apa mințile.

cel mai frumos e când mă văd peste tot. pentru că EU SUNT PESTE TOT! atunci se sperie. atunci li se face frică de se cacă pe ei. cât vezi cu ochii, apă. poate să
fie cu valuri și cu furtună. sau liniștită. apele liniștite sunt cele mai adânci. tot aia e. știi că n-o să mai ieși niciodată de aici. oricât te zbați, orice faci, apa e mai
puternică decât tine, apa e mai mare decât tine, apa a învins deja.
ați văzut vreodată un fund de fântână în mijlocul câmpului? sau la o răscruce? unde se mai pun cruci pentru înecați. la asfințit. sau când se lasă noaptea... dacă te
uiți în fundul fântânii... te cuprinde așa o... nu e apă tulbure. tocmai. apa de fântână e curată și rece. numai că e foarte, dar foarte, foarte adâncă. și e neagră, fiindcă
e întuneric. și simți, așa, că ți se cam clatină pământul sub picioare. dai drumul la găleată. și te apleci puțin, să iei găleata. și ți se pare că auzi ceva. e apa. sau e
lanțul. sau ți se pare că nu ești tu în reflexie. și te mai apleci puțin. te cheamă. tu, poate, începi să tragi. și ceva te trage înapoi. nu știi ce. dar te trage. și uneori, te
duci. și, dacă nu te duci, nici nu mai ești ca înainte de-a fi văzut fundul negru al fântânii.
I3: Îs sută-n mie că-i aci. N-are unde să fie. Hai mă iute după mine!
I4: Io zîc că nu-i bine să facem asta. hai mai bine să merem și le zicem dimineață c-am găsît-o.
I3: Cum să merem, mă? Cum să merem? Pân-acu n-ai crezut că-i acolo și acu, gata, să merem... dacă nu-i ie? Dacă-i o amărâtă de oaie sau vreun animal pă care
l-or braconat ăștia și l-or aruncat în fântână? Țî-i frică, mă prostule!
I4: nu mi-i frică, mă, da dacă ne prind, zic că noi am aruncat-o!
I3: nu zîce nimeni nimica mă! îi ajutăm o țâră... dacă nu o mai caută ăștia o săptămână-două...
I4: io zîc că nu-i bine.
I3: io zîc că n-ai sânge-n tine! aia zîc. ai venit pân-aci ca să ce?! ca să n-o mai scoți, când o găsești?!
I4: bine, bă! hai s-o scoatem! dă-te-ntr-o parte și trage! hai! un!... doi!... tri! CE FRUMOASĂ ERA!
I3: ÎI! TĂT FRUMOASĂ ÎI!
I4: i chiar ușoară.
I3: n-am mai văzut așe femeie frumoasă de când îs.
I4: nici nu zîci că-i moartă.
I3: de ce s-o fi omorât?
14. A treia lecție de înot. Apa.
(I2 – în poziția femeii înecate scoase din fântână.)
I2: ai gura plină cu apă, de-asta nu poți vorbi.

tai ceapă și, ca să nu plângi, să nu irosești nicio lacrimă, ai gura plină cu apă.
ai gura plină cu apă,
fiindcă ești femeie
și trebuie să ai mereu gura plină cu ceva.
ai gura plină cu apă dinainte de a intra în apă.

ai gura plină cu apă dinainte să te îneci.

ca să știi cum să te îneci.
ca să te îneci cum trebuie.
ca să nu te/ ne/ îi faci de râsul lumii
că nu știi nici cum să te îneci!
nici atâta lucru nu știi?
noi așa te-am crescut?
ca să nu te simți niciodată goală.
să nu poți spune
uau, ce apartament frumos
e de vânzare?
sau
noi când plecăm în vacanță?
alo, mă auziți?
noi când plecăm în vacanță?
sau
am un perimetru de corp neîngrădit
care îmi aparține cu desăvârșire.
sau
stai jos. doi!
sau
am nevoie de dragoste
sau
am nevoie de spațiu. punct.
ai gura plină cu apă.
în curând o să ai tot corpul plin cu apă.
o s-avem un nepoțel!
în curând o să ai tot corpul plin.
ce te-ai îngrășat așa?

ca să nu te mai chinui să ai gura plină cu aer.
ai gura plină cu apă.

ca să nu poți vorbi.
așa te-au învățat.
LO-GIC!
acum scuipă toată apa!
SCUIPĂ TOT!
asta a fost a treia lecție de înot.
15. Emisiunea
I4: Bună seara, Doamnelor și Domnilooor! În această seară, mai frumoasă ca niciodată, extraordinara, miraculoasa, gazda dumneavoastrăăăă...
F: Bună seara, dragii mei! Mă bucur să fiu din nou alături de voi într-o zi atât de specială... azi e ziua internațională a îmbrățișării, așa că vă transmit toate
îmbrățișările și toată căldura și dragostea mea! Sunt sigură că ne urmăriți în număr mare, așa că o să începem, ca de obicei, cu o ușoară încălzire! Depărtați puțin
picioarele și respirați adânc, flexând genunchii și ridicând brațele deasupra capului, pe respirație... Hmmmmm-haaaaa... Încă o dată.... Hmmm-haaa... Încă o dată –
Hmmmm-haaa! Foarte bine! Acum rotim capul spre stânga. Lăsați capul greu – ca o ghiulea, da! Apoi spre dreapta, așa! Acum față-spate! Și de la stânga spre
dreapta-profil! Acum invers!
F: Acum rotiți mâinile, palmele – așa! Și invers! Acum de la cot! Și invers! Acum tot brațul – alternativ – unul față, unul spate!
F: Și acum faceți șpagatul! (și se chinuie să facă șpagatul, deși nu poate) Și acum încercați să stați în cap! (și se ghemuiește, încearcă să se ridice ca să stea în cap
– încearcă de trei ori și nu reușește; respirând greu:) O să reușiți, sigur că o să reușiți! De-aia sunt eu aici, ca să vă spun cum o să reușiți și nu o să vă rupeți oasele
și cum o să înotați ca niște campioni olimpici!
F: Știți ce, nu vă opriți! Continuați să vă faceți de râs! Nu e nimeni în casă... De fapt, poate că de-asta sunteți aici, cu mine, ca să învățați să înotați, deși stați
într-un apartament la etajul opt al unui bloc de opt etaje, în care din când în când vă picură din tavan. Aveți igrasie în baie și în bucătărie. Nu aveți piscină. Faceți
exercițiile astea cu mine, apoi vă întindeți pe burtă în patul de două persoane în care dormiți singuri și dați din brațe ca niște pești pe uscat! De fapt, despre asta e
vorba! Dați din brațe ca niște pești pe uscat! /
F: Nu plouă și nici nu e cald – e fix vremea aia de căcat în care nu poți să faci nimic, nu ești productiv, nu ești fericit! Te doare puțin capul, dar nu destul cât să iei
un algocalmin. Ți-e puțin foame, dar nu destul cât să gătești... Așa că doar stai aici și îți rotești trunchiul și capul și ridici genunchii la piept cu o nebună de la
televizor, ca să te pregătești să intri într-o piscină imaginară și să dai cu aplomb zece ture de bazin! Poate de fundul bazinului... poate de fundul mării... O să închizi
televizorul și o să ieși pe stradă, fiindcă te strâng pereții – o să ți se pară că vezi pe cineva cunoscut pe trotuarul celălalt, o să traversezi, o să te ții după el, o să
grăbești pasul ca să nu-l pierzi, poate chiar o să alergi, strigând Staiiii, vreau numai să-ți spun ceva, Xulescu, stai puțin, te rog! Nu ne-am mai văzut de trei ani și
voiam să-ți spun cum mai e viața mea... tu ești bine? Soția? Copilul? Câinele vostru, cum îl chema... Pufi (toată lumea a avut cel puțin un câine o dată în viață pe
care să-l fi chemat Pufi)... Dar Xulescu e cu mult în fața ta, uite, deja aproape a ajuns în stația de tramvai, o să urce fără tine, asta dacă nu vrei să-l urmărești tot
drumul către casa lui, ca un ciudat. Și brusc individul întoarce fața către tine și sunteți destul de aproape încât să-ți dai seama că NU E EL – nu e Xulescu al tău...
poate că nici nu există acest Xulescu al tău, doar ai căutat în memoria ta milenară pe cineva de care ai putea să te agăți pentru câteva minute și căruia să-i
complimentezi un câine pe care nu l-ai văzut niciodată în viața ta – pe care l-ai inventat în secunda aia și care, printr-un miracol dumnezeiesc, s-a dovedit a fi real
și pentru el. DAR NU E EL! (aici F își trage sufletul)
F (care își scoate casca din ureche): Nu e el.. și te întorci pe călcâie îmbătrânit cu trei ani (poate ăia trei în care nu te-ai văzut cu realul-fals Xulescu al tău). / Ăsta
e momentul când tot ce te-am învățat eu devine util. Ăsta e momentul când anii de stat în fața televizorului și de dat, în mijlocul patului din brațe și din picioare

bras sau broască sau câinește o să dea rezultate. Fiindcă în secunda aia o să te izbescă în față valurile. O să te scufunzi. O să ți se pară că mergi cu spatele, că nu
mai ai aer, că nu mai auzi bine, că nu mai vezi bine. O să vrei să te prinzi de un punct fix, dar clădirile se mișcă ușor, ca reflexia în apă, după ce ai aruncat o piatră.
Ai vrea să te prinzi de picioarele trecătorilor și să strigi la ei ca un dement – dar îți intră apă în gură, prietene, nu e atât de simplu! Totul ține de coordonare! Respiri
când îți spun eu! Mă auzi? Odată cu mine! Braț, picior, braț, picior, braț, picior – ACUM! RESPIRĂ! Și nu, asta nu e ca să te ții la suprafață, fiindcă nu mai există
nicio suprafață! Ăsta e fundul oceanului... e numai ca să ți se pară că nu mergi în derivă. Și apa o se te pleznească oricum peste față, dacă mai sunt valuri. dacă nu,
o să fie limpede, ca acum – puțin întunecat, că e fundul oceanului. Sunt și zile mai bune, când e fundul piscinei de copii! Dar azi e fundul oceanului... E apă
deasupra ta care te împinge în bitum, e apă care te apasă și te face mic-mic-mititel. / Braț, picior, braț, picior, braț, picior – ACUM... RESPIRĂ! (poate: F se
aruncă într-o piscină imaginară, cu capul în jos, ca de pe o trambulină).
F: la mine acasă e o piscină mare. e la marginea orașului, de-o parte sunt calea ferată și câteva case. de alta e stadionul. de alta sunt tarabele. de alta sunt blocuri. în
piscina asta am făcut pipi odată, când eram foarte mică și nu mă puteam ține până acasă. în piscina asta nu a fost apă niciodată. s-a construit, dar nu s-a umplut
niciodată. e o piscină goală, de beton, la liziera orașului. dacă ar fi să fac pluta vreodată, acolo aș avea încredere. aș pluti pe apă și m-ar striga oamenii pe geam și
de la balcoane. și mi-ar face cu mâna din tren. aș pluti. calmă. cu ochii deschiși. cu fața în jos.
16. Acum
I2: și acum ce facem?

I4: era o profesoară foarte bună! îmi amintesc lecția aia cu Sadoveanu...
I1: cui mă lași tu pe mine, măi mamă? ce ți-a lipsit ție? spune, ce ți-a lipsit?
I2: era un om foarte bun. cu toată lumea. fără nicio excepție.
I1: păcat de frumusețea ta. păcat de părul ăsta. păcat de mânuțele astea. păcat de tinerețea ta.
I2: avea un pisic. îl chema Matei, ca pe oameni.
I3: am iubit-o cu toată ființa mea. și ea m-a iubit mai presus de orice.
I1: n-am fost noi lângă tine? n-am făcut eu și cu taică-tu totul pentru tine? nu ți-am dat noi tot? și inima din mine ți-aș fi dat-o... poate că nu ți-am spus... n-am știut
să-ți spun...
I2: era o înotătoare foarte bună, atâta că nu știa să facă pluta. o înotătoare foarte bună!
I3: acum eu ce fac? eu unde mă duc acum, fără tine? spune-mi tu – unde să mă duc?
I4: păi, eu de la ea am învățat să înot! de la televizor.
I1: de ce n-ai vorbit cu noi? nu rezolvam noi? nu făceam noi totul pentru tine?
I3: eu... eu de la ea am învățat tot ce știu. să înot și să respir.
I2: zâna apelor. așa îi ziceam uneori. era foarte amuzantă. incredibil de amuzantă. doamne, ce mai râdeam cu ea!
I3: avea o legătură suuper specială cu apa.
I4: datorită ei mi-am dat bacul. datorită ei am făcut facultate.
I1: și n-a fost niciodată bolnavă. în viața ei. era un copil bun. nu supăra niciodată pe nimeni. și era foarte veselă.
I4: mă gândesc numai că ar fi trebuit să îi dau ceva înapoi. să îi mulțumesc. să îi spun cât de importantă a fost pentru mine.
I2: mereu era fericită... îți lumina așa ziua când o vedeai cu câtă energie și determinare făcea totul. și când nu mai putea, mai putea puțin. așa era ea.
I1: și nu se temea de nimic. fetiței mele nu i-a fost niciodată frică de nimic. nu se simțea niciodată singură și se bucura de fiecare zi! fetița lui mami!

F: fac asta des.

I2: avea o carieră foarte frumoasă. reușise în viață...
F: uneori de mai multe ori pe zi.
I4: îi mulțumesc pentru tot! fără ea eu nu... eu nu mi-aș fi dat seama... fără lecțiile ei minunate...
F: toată iubirea asta mă ține, cu egoism, în viață.
I1: ar fi trebuit să îi spun că o iubesc! te iubește mami! te iubește mami cel mai mult!
F: tot jocul ăsta e ca să mă conving că eu sunt eu. de aici până aici este palma mea dreaptă. de aici până aici e șoldul. de aici până aici – clavicula. aici e buricul.
sunt o ființă reală și sunt vie.
îmi amintesc cum la 5 ani am văzut o femeie înecată, scoasă dintr-o fântână. cea mai frumoasă femeie pe care am văzut-o. nu știu dacă mi-o amintesc sau mi-am
imaginat-o. uneori mă jucam de-a ea.
dar eu sunt eu. o ființă profund permeabilă. pare că toate dezastrele lumii intră în mine. le atrag. sunt și un corp parțial impermeabil. corpul care păstrează distanța
de siguranță. corpul care stă departe de alte corpuri. nu sunt fluidă, mă izbesc de margini, dar sunt, în proporții mari, apă. eu circul prin mine.
mă gândesc la apa care s-a descoperit pe alte planete. apa aia care nu dă viață, nu curge, dar nu se evaporă. doar există. prin sine. cu sine. pentru sine. așa sunt eu.
când e secetă e obiceiul ăsta, să dai Caloianul pe apă.* copiii se strâng și fac o păpușă de cârpe. Caloianul moare. ei pun păpușa în sicriu, o plâng, o priveghează și
o dau pe apă. Caloianul e un zeu al naturii, care va învia și va aduce ploaia. și care știe să facă pluta.
în fiecare zi mi se face frică, dar o să învăț să fac și pluta, până la urmă...
ASTA a fost prima lecție de înot.
* Iene-Iene, Caloiene!
Tinerel te-am îngropat,
De pomană că ți-am dat,
Apă multă și vin mult
Să dea Domnul ca un sfânt.
Iene-Iene, Caloiene,
Ia cerului torțile
Și deschide porțile,
Și pornește ploile,
Curgă ca șuvoile.
Sfârșit

Citiți și alte cărți din colecția de teatru a Editurii LiterNet:
1. Petre Barbu – Tatăl nostru care ești în supermarket / Delegatul

2. Igor Bauersima – norway.today (traducere de Victor Scoradeț)
3. Laurențiu Blaga – Întoarcerea
4. Norbert Boda, Adriana Creangă, Teona Galgoțiu, Andreea Tănase, Lucian Țion – 5 piese de teatru (Când noaptea ne cheamă / Gelateria / Animalul ăsta care se rănește
singur / Totul e bine când se termină / Sărățele și friptură: o serată cu Decebal și Traian)
5. Carsten Brandau, Paula Fünfeck, Pamela Dürr – Teatru contemporan în săli de clasă. 5 texte pentru publicul tânăr: Arca lui Noe (traducere de Elise Wilk) & Trei cu
susu-n jos (traducere de Ciprian Marinescu) & Stelele nu merg la școală? (traducere de Elise Wilk, Ciprian Marinescu), Tati e trăsnit (traducere de Elise Wilk), Zonă
minată (traducere de Ciprian Marinescu)
6. Lavinia Braniște, Ovidiu Cioclov, Andreea Lăcătuș, Kata Győrfi, Mădălina Perjariu, Alexandra Voivozeanu – 6 piese de teatru (Marele cutremur / Tragedie 2.1 / Succes /
Love me tinder / La marginea impasibilului / Detașat)
7. Georg Büchner - Woyzeck (traducere de Mihaela Sîrbu)
8. Lia Bugnar - Femeia din manuscris / Omul de zăpadă
9. Ștefan Caraman - Morți și vii / Santiago el campeon
10. Gianina Cărbunariu - poimâine alaltăieri / Stop the Tempo! / Tigru
11. Anton Pavlovici Cehov - Livada de vișini (traducere de Alexa Visarion) / Pescărușul (traducere de Maria Dinescu și Andrei Șerban)
12. George Cocoș, Mircea Moroianu - School feat. CooL & Jurassic / SuperOK! (MIC RO Laborator de creație teatrală)
13. George Cocoș, Alexandra Felseghi, Cornelia Iordache, Maria Manolescu, Mariana Starciuc - 5 piese de teatru (Ce mi a trebuit mie să chiulesc / Nu vorbim despre asta /
Pauze de respirație / la centenar. odă / Tără(z)boi)
14. George Cocoș, Alexandra Bandac Andreea Tănase - Legume / Ghid de supraviețuire / 98% Decizia corectă (#SafeSpoTT, 2019 - 2020)
15. George Cocoș, Selma Dragoș, Ioana Hogman, Irisz Kovacs, familia Nick King, Mâna Mișcătoare, Anca Ștefan - Start. Dramaturgie pentru copii (Aventura Căpitanului
Vic în Lumea Reală / Fereastra care n avea somn / Melcul Mec și Melcul Lec / Uriașii / Mimo, mimoza monstruoasă / Scafandrul meu / Pisic și Pixel)
16. Teodor Corban - Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte
17. Selma Dragoș, Elena Morar, Cosmin Stănilă, Oana Uiorean, Raluca Ungureanu – 6 piese de teatru 2020 (Toate astea vor fi ale tale, O zi bună pentru crabii hermit & Ce ţi
iau, Toate lucrurile pe care mi le a luat Alois, Parfum de sparanghel, Unul dintre noi)
18. Brian Dykstra - Strangerhorse (traducere de Gabriela Monica Rusu și Mircea Sorin Rusu)
19. Iulia Enkelana, Oana Hodade, Mădălina Stoica, Andrei Ursu, Doru Vatavului - Drama 5 – 5 piese de teatru, 2021 (Scheletul de pasăre, Scene din viața familiei Stuck, Ale
mele, Monştri, Disco Regret
20. Cătălina Florescu - Vecinele
21. Árpád Göncz - Gratiile (traducere de Anamaria Pop)
22. Eugen Gyemant – Universul regizoral: Liviu Ciulei
23. Alexander Hartmann, Anamaria Feraru, Raluca Mirescu Ungureanu – Dramaturgie contemporană locală în FNT 2022: Neputință / Bolovan / N am fost acolo
24. Ioana Ieronim – Cămășile
25. Mihai Ignat - Nu nțeleg ce se ntâmplă
26. Laura Ivăncioiu, Alexandru Ivănoiu, Gabriela Harabagiu, Alexandru Gorghe, Mădălina Stoica, Sabina Balan, Cosmin Stănilă - Povești Improbabile #1 (Frica în sân / Bad
Lovers / Alexandra, iz everything alright? / Vânătoarea de struți / Dialog incomplet despre limite / Depresia, prietena mea / Noroc să ai)
27. Thomas Jonigk - Făptașii (traducere de Victor Scoradeț)

28. Rajiv Joseph – Echo Point (traducere realizată în cadrul Masteratului de Scriere Dramatică al Universității de Arte din Târgu Mureș, coordonată și revizuită de lect. univ.
dr. Anda Cadariu) / Descrie noaptea (traducere realizată de studenții Masteratului de Scriere Dramatică al Universității de Arte din Târgu Mureș, 2015 2017: Boris
Cremene, Natalia Graur, Ioana Hogman, Alexandru Macrinici, Daniel Oltean, coordonată și revizuită de lect. univ. dr. Anda Cadariu)
29. Cristian Juncu - Ciupercutze
30. Franz Xaver Kroetz - 3 piese cu femei (traducere de Victor Scoradeț)
31. Andrei Kureicik – Insultați Belarus(ia) (traducere de Raluca Rădulescu)
32. Dea Loher - Legăturile Klarei (traducere de Victor Scoradeț)
33. Olga Macrinici, Mariana Starciuc, Andreea Radu - Antologia msd - Masteratul de scriere dramatică al Universității de Arte din Târgu Mureș (Moldovashop. Avem di tăti,
… Oral, M de la Iepure. Teatru Hip hop)
34. Martyna Majok - Cât te costă să trăiești (traducere de Selma Dragoș, Andi Gherghe, Carmen Ghiurco, Gabriel Sandu, realizată în cadrul Masteratului de Scriere
Dramatică al Universității de Arte din Târgu Mureș, coordonată și revizuită de lect. univ. dr. Anda Cadariu)
35. Rodica Mandache - Povestea Elisabetei Rizea
36. Maria Manolescu - Ca pe tine însuți / With a Little Help from My Friends & Sado Maso Blues Bar
37. Roxana Marian - Mede / ea sau Despre fericirea conjugală
38. Rogelio Martinez - Născuți în Berlinul de Est (traducere realizată în cadrul Masteratului de Scriere Dramatică al Universității de Arte din Târgu Mureș, coordonată și
revizuită de lect. univ. dr. Anda Cadariu)
39. Péter Nádas - Înmormântarea (traducere de Anamaria Pop)
40. Alina Nelega - Amalia respiră adânc / Decalogul după Hess
41. Tatiana Niculescu Bran - Brâncuși contra S.U.A.
42. Ioan Peter, Mihai Ignat, Alina Nelega, Peca Ștefan - 4atru piese
43. Cosmin Perța - Să împuști iepuri e bine aici
44. Răzvan Petrescu / Dragoș Alexandru Mușoiu – Jaf armat / Spargerea
45. Tudor Popescu - 4 comedii
46. Sînziana Popescu - Domnul de Ciocolată / Teatru pentru prichindei: mari, mici și mititei / Trumpison, hoțul zăpezii, și Liga Secretă a Copiilor
47. José Rivera - Tectonica norilor (traducere realizată în cadrul Masteratului de Scriere Dramatică al Universității de Arte din Târgu Mureș, coordonată și revizuită de lect.
univ. dr. Anda Cadariu)
48. Roland Schimmelpfennig - Noapte arabă (traducere de Victor Scoradeț)
49. William Shakespeare - Măsură pentru măsură (traducere de Ioana Ieronim)
50. Géza Szőcs - Busurmanii din Crîngul de Jos (traducere de Anamaria Pop)
51. George Ștefan – Țara Zânelor
52. Andreea Tănase, Alex Mircioi, Alina Medoia, Laura Ivăncioiu: Playwrights Ground: Family Business / Un conflict absolut banal în Brănești / Pluta / Mâine e tot un fel
de azi
53. Lucian Dan Teodorovici - Audiență 0
54. Lucy Thurber – Săracii (traducere de Selma Dragoș, Andi Gherghe, Carmen Ghiurco, Gabriel Sandu, realizată în cadrul Masteratului de Scriere Dramatică al
Universității de Arte din Târgu Mureș, coordonată și revizuită de lect. univ. dr. Anda Cadariu)
55. Katalin Thuróczy - Cina zeilor (traducere de Anamaria Pop)
56. Ana Turos, Livia Stoica, Gabriel Sandu, Inna Cebotari, Alexandra Pâzgu - 5 din 5 piese de teatru (Trei piese scurte despre copii și adulți, Atenție, se nchid ușile, Tatăl
meu, preotul, Entuziaștii, Proteine fluorescente)
57. Radu Țuculescu - Bravul nostru Micșa

58. Andreea Vălean - Eu când vreau să fluier, fluier
59. András Visky - Julieta (traducere de Paul Drumaru)
60. Matei Vișniec - Despre sexul femeii - câmp de luptă în războiul din Bosnia / Istoria comunismului povestită pentru bolnavii mintal / Paparazzi sau Cronica unui răsărit de
soare avortat
61. Charles Way – Crăiasa Zăpezii (traducere de Ilinca Hărnuț)
62. Frank Wedekind – Deșteptarea primăverii (traducere de Victor Scoradeț)
63. Elise Wilk – Pisica verde / Avioane de hârtie / Crocodil / Eltűntek (traducere de Albert Mária) & Dispariții (ediție bilingvă)
64. Antoaneta Zaharia – Jocul
Lista completă a volumelor din colecția de teatru se află la https://editura.liternet.ro/catalog/toate/0/10/Teatru.html. Lista completă a volumelor publicate de Editura
LiterNet se află la https://editura.liternet.ro/catalog. Toate volumele pot fi descărcate gratuit de pe site-ul LiterNet pentru uz personal. Reproducerea lor pe alte siteuri
sau pe alte suporturi este interzisă.

Drama 52022

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Drama 52022

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Drama 5 / 5 piese de teatru 2022

Redactor & Versiune pdf: Răzvan Penescu rpenescu@liternet.ro

© 2023 – Portrete ale autorilor: Bogdan Botaș.

Toate drepturile rezervate autorilor.

© 2023 Editura LiterNet pentru versiunea .pdf Acrobat Reader

Editura LiterNet, 2023 2

Teona Farmatu - Fiecare cu spațiul său

Editura LiterNet, 2023 3

Teona Farmatu - Fiecare cu spațiul său

„it’s too serious to be sentimental” (Susan Sontag)

MAMA (întreabă): Și ce-ați mai dezbătut

Editura LiterNet, 2023 4

Editura LiterNet, 2023 5

CORUL (toate personajele în afară de fiică rostesc alternativ câte un rând):

FIICA (o ia din nou pe arătură cu diverse faze și frustrări): anul 2008,

Editura LiterNet, 2023 6

(Din Cor se desprind fiica, Elev3 și și Elev1)

ELEV3: Hai, bă, unde vă duceți, hai că nu ne prind.

(FIICA îi ascultă pe cei doi băieți)

(Se crispează toți trei.)

FIICA (în șoaptă): Nu se mai aude.

Editura LiterNet, 2023 7

(Se crispează în timp ce Elev3 caută pe telefon un site porno)

FIICA: Nu... doar ușa de la baie cred...

(Dă sonorul încet la telefon)

E3: Ia, ce-i dă.

(E1 tace, continuă să se uite)

E3: Ia, ce i-o suge, băăă

Editura LiterNet, 2023 8

E3: Bă, da taci odată, te uiți sau nu?

(Fiica și Elev3 încep să se uite.)

E3: Mamă, ce i-o trage!

Editura LiterNet, 2023 9

E1: Bă, vine, vine/

MAMA (către Elev3): Cu cine ai venit azi?

(încremenesc toți în afară de fiică)

Editura LiterNet, 2023 10

Plouă. Plouă mărunt și e frig și nu-s goale străzile.

Editura LiterNet, 2023 11

(toți încremenesc în afară de fiică)

Editura LiterNet, 2023 12

Editura LiterNet, 2023 13

Editura LiterNet, 2023 14

(pocnesc din degete, apoi toți încremenesc în afară de fiică)

(fiica îl sună pe tată; fiecare în spațiul lui)

Editura LiterNet, 2023 15

(încremenesc toți, în afară de fiică)

(se reia conversația)

FIICA: Da, dar nu de asta te-am sunat.

(tata închide telefonul brusc)

(TATA și FIICA alternativ)

Editura LiterNet, 2023 16

Hai pa, aveți grijă de voi, să ai grijă de maică-ta.

Editura LiterNet, 2023 17

CORUL Spune-mi un lucru ciudat despre Irlanda.

Editura LiterNet, 2023 18

Editura LiterNet, 2023 19

PSIHOLOGUL: Ai o minte sclipitoare, cu siguranță ai face performanță și în străinătate.

1. Dublin, Irlanda, ora locală: 10:41

MAMA: Nu e plajă aici.

Ecoul părinților mei.

MAMA: Ai zis că decidem.

2. Cluj-Napoca, pe bancă, într-un parc aglomerat, ora locală 12:48