Sunteți pe pagina 1din 5

Andrew Newberg – Dumnezeu este un

substantiv
Distribuie articolul:

Ne-am născut cu un mecanism neurologic de identificare a obiectelor, iar primele obiecte pe care
copiii învaţă să le identifice sunt familia şi cei care au grijă de ei. Cu fiecare obiect pe care
copilul învaţă să îl recunoască, creierul îl etichetează, primul dintre mulţii paşi care transformă o
imagine într-un concept si un cuvânt. Prin urmare, primele cuvinte pe care copiii le spun sunt
cele care îi identifică pe oamenii pe care îi văd. Dar singura parte a persoanei pe care copilul
o recunoaşte este faţa.

Copiii mici pot înţelege numai cele mai simple concepte, deoarece capacitatea neurologică de a
înţelege concepte abstracte se va maturiza abia la adolescenţă. Tipul cel mai uşor de cuvânt pe
care îl poate învăţa un copil este un substantiv concret, pentru că se referă la ceva pe care copilul
îl poate vedea, atinge sau gusta. Copiii mici nu pot înţelege cuvinte precum „pace sau
„democraţie” pentru că exprimă idei foarte sofisticate, iar locurile din creier unde sunt procesate
substantivele abstracte rămân slab dezvoltate timp de mulţi ani. Creierul unui copil mic nu are
de ales decât să îl vizualizeze pe Dumnezeu ca pe un chip care este localizată undeva în
lumea fizică vizibilă şi aceasta este şi ceea ce aflăm când analizăm desenele copiilor sub
zece ani.
Studiile bazate pe scanarea creierului arată că substantivele sunt in primul rând legate de
regiunile vizuale de procesare a obiectului. Mai mult, de fiecare dată când este introdusă o idee
nouă, creierul răspunde cu activitate sporită în părţile specifice ale emisferei drepte, în aceleaşi
zone care construiesc reprezentările noastre vizuale ale realităţii. Prin urmare, când unui copil i
se prezintă un concept spiritual, creierul îi dă automat un sens de realitate şi semnificaţie
personală. Copiilor care continuă educaţia religioasă li se vor prezenta noi modalităţi de a-l
conceptualiza pe Dumnezeu şi de fiecare dată când se întâmplă aceasta, creierul va revizui harta
sa „spirituală”, deci nu este de mirare că vedem desenele copiilor devenind mai complexe pe
măsură ce se maturizează.

Dumnezeu este un substantiv, iar substantivele stimulează partea „unde” şi „care” a creierului,
regiuni specifice ale lobului parietal. Acest lob este responsabil pentru identificarea şi integrarea
formelor pe care le percepem în lume,“ şi din cate stim despre felul în care procesează creierul
obiectele vizuale, putem presupune că lobul parietal al copilului este foarte activ atunci când se
gândeşte la natura lui Dumnezeu. Prin urmare, creierul încearcă să îl plaseze pe Dumnezeu
undeva între frontierele universului observabil fizic. Ca rezultat, este mai puţin probabil ca, în
ce-i priveşte pe copii, să aibă intenţionat un sentiment de unitate cu Dumnezeu. După cum au
arătat rezultatele noastre de scanare a creierului, numai meditatorii avansaţi pot suprima voit
activitatea din zona parietală.

In orice caz, copiii mai mari pot fi capabili „să modifice” creierul mutând atenţia neurologică
dinspre centrele vizuale spre regiunile frontale, unde are loc gândirea abstractă. Studiile bazate
pe scanarea creierului arată că aceasta se produce când adulţii se concentrează pe idei
complexe şi când se întâmplă aşa ceva, ne deconectăm neurologic de la orientarea noastră
vizuală. Aceasta ar permite lui Dumnezeu să îşi piardă genul, chipul şi poziţia în relaţie cu
noi înşine şi deci frontierele „Dumnezeu” şi „sine” încep să se înceţoşeze sau să se
contopească. Aşa cum vom descrie în următoarele câteva secţiuni, unii credincioşi adulţi şi-au
reprezentat experienţa spirituală desenând oglinzi pentru a-l simboliza pe Dumnezeu şi
sinele, ca fiind unul şi acelaşi lucru.

Procesele lobului frontal matur sunt de asemenea responsabile pentru o mai mare imaginaţie,
creativitate şi originalitate, pe care adulţii le folosesc când încearcă să descrie calităţile imateriale
ale lui Dumnezeu. Dacă aceste idei noi sunt repetate, vechile circuite ale memoriei pot fi
permanent schimbate. Totuşi, noţiunile de Dumnezeu din copilăria noastră vor continua să
ne influenţeze gândurile. Şi acest lucru poate fi văzut în ilustrările lui Dumnezeu.

Cartile lui Andrew Newberg se pot vedea la linkurile de mai jos:

- link 1 - aceasta pagina

- link 2 - aceasta pagina

 
Dacă informatiile gasite aici te-au ajutat, spune "mulțumesc" printr-o donație:

Vezi si alte articole similare:

Gregg Braden - Unirea Emoţiei cu Gândul

Neale Donald Walsch - Universul spune "Da"

Mooji - Despre "Eu Sunt" primul nascut al Constiintei

Meditatii zilnice cu Krishnamurti - Pentru a exploata trebuie sa fii exploatat

Bentinho Massaro - Cum sa iti recunosti adevaratul sine: „Cauta mintea”

Osho Rajneesh - Ce pot face pentru ca lumea să devină un loc mai bun?

Afișări pagină: 8

Distribuie articolul:

Abonare prin E-mail


Abonati-va prin E-mail:

Powered by

Abonare prin Telegram

Hai in grupul de pe Telegram și fii primul care află cand se publica un articol nou pe website!
 

Abonare prin Aplicatie


Aboneaza-te la noile articole publicate!

Instaleaza gratuit aplicatia

TrezireaInteligentei

Statistici
 Online Users: 4
 Today's Visitors: 40
 Yesterday's Visitors: 274

Cautare
Font Resizer
A Decrease font size. A Reset font size. A Increase font size.

Postari
2409 Articole Publicate

Share the joy


Link Removal
dmca
Ashe Theme by WP Royal.

S-ar putea să vă placă și