Date despre autor: Camil Petrescu (9/21 aprilie 1894, București – 14 mai 1957, București) a fost un romancier, dramaturg, doctor în filozofie, nuvelist și poet. El pune capăt romanului tradițional și rămâne în literatura română, în special, ca inițiator al romanului modern. Editura: Minerva Anul apariției: 1984 Rezumat
Acțiunea începe cu o discuție aparent neînsemnată de la popotă, din anul 1916,
unde Ștefan Gheorghidiu, sublocotent rezervist în Valea Prahovei, asistă la o discuție între colegii săi, care au văzut o știre despre o crimă a unui bărbat asupra soției sale. Aceștia povestesc și schimbă păreri despre cum bărbatul și-a ucis soția adulteră, afirmând că fapta nu este de blamat și susținând că nimeni nu poate obliga pe cineva să își iubească partenerul toată viața. Aceste afirmații declanșează un punct sensibil în memoria lui Ștefan Gheorghidiu, trezindu-i amintirile legate de cei doi ani și jumătate de căsnicie cu Ela. Astfel, îl determină pe acesta să intervină în discuție, considerând că această faptă nu este normală și afirmând că soții au drept de viață și de moarte unul asupra celuilalt. Această afirmație al lui Ștefan Gheorghidiu survine din trăirile sale interioare, bănuind de ceva vreme că soția sa îi este infidelă. Ștefan era însurat de doi ani și jumătate cu o fostă colegă de universitate și mărturisește că se căsătorise cu Ela mai mult dintr-o ambiție, mai exact datorită faptului că se simțea iubit de una dintre cele mai frumoase fete. Cei doi duceau o viață modestă împreună, cu toate acestea, iubirea fiind singura și cea mai prețioasă avere pe care o aveau. Totuși, acest lucru avea să se schimbe radical în momentul în care unchiul său, Tache, a murit și i-a lăsat lui Ștefan Gheorghidiu o moștenire impresionantă în bani, dar și o casă la Paris. După moștenirea primită, Ștefan observă că soția sa își schimbase comportamentul pe care îl avea în trecut, astfel că de la o persoană idealistă, intelectuală, devenise o persoană mai înclinată spre o viață de lux, modernă. În casa unei verișoare, Ela cunoaște un avocat, pe domnul G, care schimbă fericirea cuplului, deoarece ea începe să îi acorde o atenție deosebita acestuia, lucru observat și de Ștefan, care devine suspicios în ceea ce privește fidelitatea Elei. În excursia de la Odobești, bănuielile lui Ștefan sunt concretizate, observând cum Ela flirtează cu domnul G. De asemenea, într-o seară, venit în permisie, nu o găsește acasă pe Ela și revenirea ei în dimineața zilei următoare îl determină pe Ștefan să realizeze că femeia de lângă el nu l-a iubit niciodată și îi cere divorțul, deși după doi ani aceștia se împacă. Concentrat pe Valea Prahovei, Gheorghidiu dorește ca Ela să petreacă vara la Câmpulung, dar liniștea acestuia este tulburată de vederea domnului G în oraș. El conștientizează că acesta este amantul soției sale și plănuiește să îi omoare pe amândoi, dar întâlnirea cu locotenentul colonel, care îl obligă să meargă împreună cu el în regiment, îi aduce confirmarea faptului că domnul G vizitează o femeie din înalta societate în lipsa soțului, fără să știe că soțul înșelat era chiar Ștefan Gheorghidiu. În următorul capitol se creează o imagine de groază a războiului. Armata era dezorganizată, ordinele se contraziceau unele pe altele, ofițerii erau speriați și deznădăjduiți. Întreg capitolul cuprinde de asemenea tactici de război, nereușite însă. Ștefan descrie frigul, groaza, foamea, frica și întunericul care reușesc să-l facă să uite de situația în care se afla cu soția sa. A treia zi, la Vulcan, Stefan este trimis să facă dreptate după ce niște săteni acuzaseră țiganii că le-au furat din curți. El se duce să cerceteze și, printre țigani, observă o fată de vreo 16 ani pe care, după ce o amenință că o împușcă, o ia cu el să fie judecată. Auzind focuri de armă, e nevoit să plece și să îi dea drumul fetei. Înaintând pe Valea Oltului, Ștefan observă tactica inamicului. Într-o zi, șefii sunt anunțați că există două fete, Maria și Ana Mănciulea, care sunt spioane și trimit informații inamicului. Totuși, căpitanul, după ce cele două surori sunt arestate pentru spionaj, o decorează pe Maria cu „virtutea militară” pentru conducerea armatei române peste Olt, unde învinsese inamicul. La Cohalm, un orășel la vreo 10 km de Olt, războiul devine din ce în ce mai crud. Nimeni nu mai are poftă de mâncare și pe fețele tuturor este întipărită groaza. Românii ajung să fiu jefuiți de către unguri, iar Ștefan este trimis să rezolve problema. Capitolul cuprinde scene de apocalipsă, prin violență și groază. Un soldat, Marin Tuchei, rostește într-una: „Ne-a acoperit pământul lui Dumnezeu” văzând cum zboară proiectilele pe lângă ei și îi spulberau pe cei ghinioniști, cum înotau prin nămol. Alt soldat este șocat, pentru ca a văzut cum un obuz i-a retezat capul Mariei, și îi povestește lui Ghiorghidiu: „Fugea așa, fără cap, după dumneavoastră domnule locotenent”. Deși încearcă numeroase tactici de război, oamenii lui Ștefan, împreună cu el, sunt prinși în capcană, iar Ghiorghidiu este rănit la mână. Așteptând sa fie condus la trenul sanitar, Ștefan intră în vorbă cu un neamț. Neamțul este dezgustat de lupta românilor, spunând că nu astfel se poartă războiul, cu atacuri haotice, susținând că războiul are și el regulile lui. Rănit și spitalizat, Ghiorghidiu se întoarce la București. Ela i se pare o străina și-i propune să se despartă. Îi era indiferent dacă soția sa era nevinovata sau nu, deși cândva ar fi putut să ucidă pentru ea. Își dă seama că oricând putea găsi o altă femeie la fel. Îi dăruiește Elei casele de la Constanta, bani și toate lucrurile de valoare și semnificative pe care le avea, care conțineau amintirile acestora.