Văratică grădină a visurilor coapte! O, fericire-nfrigurată de aşteptări şi de pândiri! Mi-aştept pritenii, şi zi şi noapte. Veniţi, prieteni! Visurile-s coapte, Şi ceasul cel de faţă e plin de împliniri.
În cinstea-vă gheţarii se-mpodobesc cu flori.
Pâraiele din munte pornesc spre voi voci clare Şi se adună-n creştet de ceruri vânt şi nori Să vă pândesc pasul de dincolo de zare.
Ospăţul meu v-aşteaptă pe vârfuri, printre stânci.
Nu-i nimeni mai aproape de stele decât mine, Nici mai aproape nu e de hăurile-adânci. Şi nimeni pân-acuma nu s-a urcat spre mine Să guste din ospăţul întins pe vârf de stânci.
Dar iată-vă, prieteni atât de aşteptaţi.
De ce în ochii voştri văd spaimă şi mirare? N-a mai rămas în mine nimic din ce ştiaţi? Pas, vorbă, chip - schimbarea e-atât de-ngrozitoare? Nu mai sunt eu acela pe care-1 căutaţi? Şi cel ce sunt acuma vă miră şi vă doare?
Sunt altul? Mie însumi străin? Fugit din mine?
Din mine însumi exilat? Un luptător ciudat care-mpotriva Lui însuşi luptă cu puteri haine, Prin propria-i izbândă răpus şi-ngenuncheat? Delaolaltă jertfă şi gealat?
Mi-am împletit eu viaţa cu tot ce-i aprig vânt?
Am poposit alături de albii urşi polari? M-am dezvăţat de Dumnezeu şi oameni, De tot ce-i blestemat, de tot ce-i sfânt? Făcutu-m-am fantomă ce umblă pe gheţari?
O, vechi prieteni, iată, amarul vă cuprinde
De dragoste vi-s ochii dar şi de groază plini. Plecaţi! Fără mânie. Aici - sunteţi străini; Doar căprioarele şi vânătorii Cutează-aceste locuri să colinde.
Prieteni vechi, luaţi drumul înapoi!
- O, inimă, eşti plină de amintiri amare, Dar aprigă-i nădejdea ta şi tare:
Deschide-te şi-aşteaptă prietenii cei noi.
Ce-i vechi să-i laşi! Şi lasă şi-aducerile-aminte. De-ai fost odată tânără, acuma Eşti si mai tânără ca înainte!
Aceştia nu mai sunt prieteni, sunt
- Cum să-i numesc! - doar stafii de prieteni. Îmi bat şi-acuma noaptea în inimă şi-n geam Şi mă privesc şi-mi spun: Doar noi eram! - Veşted cuvânt pe care-odinioară Drept trandafir în suflet mi-1 sădeam!
O, dor al tinereţii, rău înţeles mereu!
Din tot ce-odinioară am râvnit Şi-am luat drept semăn sufletului meu, Rămâne doar un vis îmbătrânit. Dar să-1 alung din mine nu mi-i greu: Numai cel care se schimbă mi-i apropiat mereu.
Amiază-a vieţii! Ceas de împliniri!
Văratică grădină a visurilor coapte! O, fericire-nfrigurată de aşteptări şi de pândiri! Mi-aştept prietenii, şi zi şi noapte: Prieteni noi! Fiţi gata! Mi-s visurile coapte, Şi ceasul cel de faţă e plin de împliniri.