DECIZIE Nr.

21/2018 din 15 octombrie 2018

EMITENT: ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE-
COMPLETUL COMPETENT SĂ JUDECE RECURSUL ÎN INTERESUL
LEGII
PUBLICATĂ ÎN: MONITORUL OFICIAL NR. 1081 din 20 decembrie
2018

ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE

COMPLETUL COMPETENT SĂ JUDECE RECURSUL ÎN
INTERESUL LEGII

DECIZIA Nr. 21
din 15 octombrie 2018

Dosar nr. 1.922/1/2018

Gabriela Elena Bogasiu-vicepreședintele Înaltei Curți de Casație
și Justiție-președintele completului
Simona Lala Cristescu-pentru președintele delegat al Secției I
civile
Eugenia Voicheci-președintele Secției a II-a civile
Corina Alina Corbu-președintele Secției de contencios
administrativ și fiscal
Mirela Sorina Popescu-președintele Secției penale
Carmen Elena Popoiag-judecător la Secția I civilă
Beatrice Ioana Nestor-judecător la Secția I civilă
Mihaela Tăbârcă-judecător la Secția I civilă
Cristina Petronela Văleanu-judecător la Secția I civilă
Mirela Vișan-judecător la Secția I civilă
Sorinela Alina Macavei-judecător la Secția I civilă
Carmen Georgeta Negrilă-judecător la Secția I civilă
Romanița Ecaterina Vrînceanu-judecător la Secția I civilă
Lucia Paulina Brehar-judecător la Secția a II-a civilă
Mirela Polițeanu-judecător la Secția a II-a civilă
Valentina Vrabie-judecător la Secția a II-a civilă
Roxana Popa-judecător la Secția a II-a civilă
Veronica Magdalena Dănăilă-judecător la Secția a II-a civilă
Carmen Trănica Teau-judecător la Secția a II-a civilă
Minodora Condoiu-judecător la Secția a II-a civilă
George Bogdan Florescu-judecător la Secția a II-a civilă
Laura Mihaela Ivanovici-judecător la Secția de contencios
administrativ și fiscal
Florentina Dinu-judecător la Secția de contencios
administrativ și fiscal
Daniel Grădinaru-judecător la Secția penală
Alexandra Iuliana Rus-judecător la Secția penală

Completul competent să judece recursul în interesul legii este legal

constituit în conformitate cu dispozițiile art. 516 alin. (2) din Codul de procedură
civilă raportat la art. 27^2 alin. (2) lit. b) din Regulamentul privind organizarea
și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, republicat, cu
modificările și completările ulterioare.
 Ședința este prezidată de doamna judecător Gabriela Elena Bogasiu,
vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și
Justiție este reprezentat de doamna Diana Berlic, procuror șef birou al Secției
judiciare.
La ședința de judecată participă magistratul-asistent Ileana Peligrad,
desemnat pentru această cauză în conformitate cu dispozițiile art. 27^3 din
Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți
de Casație și Justiție, republicat, cu modificările și completările ulterioare.
Înalta Curte de Casație și Justiție-Completul competent să judece recursul
în interesul legii a luat în examinare recursul în interesul legii formulat de
procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție
cu privire la dezlegarea următoarei probleme de drept: "Interpretarea și aplicarea
dispozițiilor art. 56 alin. (1) lit. d), art. 83 alin. (1) și art. 86 din Ordonanța
Guvernului nr. 26/2000, raportate la dispozițiile art. 39 din Legea nr. 77/1994 și
art. 18 și 23 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 88/1997 în ceea ce
privește dizolvarea pe cale judecătorească, pentru insolvabilitate, a asociațiilor
de tip P.A.S. care au fost înființate în temeiul Legii nr. 77/1994 și al art. 16 din
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 88/1997, după caz."
Magistratul-asistent învederează legala constituire a completului
competent să judece recursul în interesul legii, precum și faptul că, la dosarul
cauzei, a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori.
Președintele completului, doamna judecător Gabriela Elena Bogasiu,
vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, a acordat cuvântul
reprezentantului procurorului general.
Reprezentantul Ministerului Public a solicitat admiterea recursului în
interesul legii și pronunțarea unei hotărâri prin care să se asigure interpretarea și
aplicarea unitară a legii, apreciind că, în interpretarea art. 55 alin. (1) lit. b) și d)
și art. 56 alin. (1) lit. d) din Ordonanța Guvernului nr. 26/2000 prin raportare la
dispozițiile art. 18 și 23 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 88/1997,
asociațiile de tip P.A.S. pot fi dizolvate pe cale judecătorească pentru
insolvabilitate în temeiul dispozițiilor art. 56 alin. (1) lit. d) din Ordonanța
Guvernului nr. 26/2000.
În susținerea acestui punct de vedere, s-a arătat că acele cazuri de
dizolvare prevăzute la art. 23 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.
88/1997 (fost art. 39 din Legea nr. 77/1994) constituie, prin urmare, motive de
dizolvare de drept ale asociațiilor constituite potrivit acestei ordonanțe, care, în
esență, nu sunt diferite de cazurile de dizolvare de drept din legea generală
(Ordonanța Guvernului nr. 26/2000), ci doar primesc, în legea specială, o
reglementare mai dezvoltată, adaptată scopului asociațiilor înființate în baza
reglementării speciale.
A spune că dizolvarea unei asociații de tip "Programul acționarilor
salariați" (P.A.S.) nu se poate dispune decât pentru cele două cazuri prevăzute
de art. 23 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 88/1997 înseamnă a
accepta ideea că pe parcursul existenței unei astfel de asociații pot interveni
strict doar două incidente, și anume realizarea scopului pentru care asociația a
fost constituită, respectiv scăderea numărului de membri sub limita legală, cu
achitarea datoriilor, în primul caz, sau cu înțelegerea amiabilă cu privire la
stingerea datoriilor, în al doilea caz.
Or, acest lucru este, în mod evident, absurd, practica demonstrând
existența a numeroase situații în care insolvabilitatea asociației constituie o
ipoteză de dizolvare des întâlnită.
Președintele completului, doamna judecător Gabriela Elena Bogasiu,
constatând că nu mai sunt alte completări, chestiuni de invocat sau întrebări de
formulat din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile închise, iar
completul de judecată a rămas în pronunțare asupra recursului în interesul legii.

ÎNALTA CURTE,
deliberând asupra recursului în interesul legii, a constatat următoarele:

I. Temeiul juridic al recursului în interesul legii

1. Articolul 514 din Codul de procedură civilă stipulează următoarele:
"Pentru a se asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate
instanțele judecătorești, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta
Curte de Casație și Justiție, din oficiu sau la cererea ministrului justiției,
Colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, colegiile de
conducere ale curților de apel, precum și Avocatul Poporului au îndatorirea să
ceară Înaltei Curți de Casație și Justiție să se pronunțe asupra problemelor de
drept care au fost soluționate diferit de instanțele judecătorești."

II. Sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție

2. Sesizarea s-a făcut de către Ministerul Public-Parchetul de pe lângă
Înalta Curte de Casație și Justiție, atașându-se, în dovedirea practicii neunitare,
jurisprudență relevantă.

III. Normele de drept intern care formează obiectul sesizării Înaltei

Curți de Casație și Justiție cu privire la pronunțarea unui recurs în
interesul legii
3. Ordonanța Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații,
aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 246/2005, cu modificările și
completările ulterioare, în continuare Ordonanța Guvernului nr. 26/2000:
"Art. 56.-(1) Asociația se dizolvă, prin hotărâre judecătorească, la cererea
oricărei persoane interesate:
a) când scopul sau activitatea asociației a devenit ilicită sau contrară
ordinii publice;
 b) când realizarea scopului este urmărită prin mijloace ilicite sau contrare
ordinii publice;
c) când asociația urmărește un alt scop decât cel pentru care s-a constituit;
d) când asociația a devenit insolvabilă;
e) în cazul prevăzut la art. 14.
(2) Instanța competentă să hotărască dizolvarea este judecătoria în
circumscripția căreia asociația își are sediul."
"Art. 83.-(1) Asociațiile și fundațiile constituite, până la data intrării în
vigoare a prezentei ordonanțe, în condițiile Legii nr. 21/1924 pentru persoanele
juridice (Asociații și Fundații) își păstrează personalitatea juridică legal
dobândită. Acestor asociații și fundații li se aplică, de la data intrării în vigoare a
prezentei ordonanțe, regimul juridic prevăzut de aceasta."
"Art. 86.-Pe data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe se abrogă Legea
nr. 21/1924 pentru persoanele juridice (Asociații și Fundații), publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 27 din 6 februarie 1924, cu
modificările ulterioare, precum și orice alte dispoziții contrare."
4. Legea nr. 77/1994 privind asociațiile salariaților și membrilor
conducerii societăților comerciale care se privatizează, cu modificările și
completările ulterioare, în continuare Legea nr. 77/1994, act normativ abrogat
prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 88/1997:
"Art. 39.-Asociația se dizolvă în următoarele cazuri:
a) când scopul pentru care a fost constituită a fost realizat prin plata
tuturor datoriilor și distribuirea tuturor acțiunilor către membrii asociației.
În acest caz, la propunerea consiliului de administrație, adunarea generală
poate hotărî dizolvarea asociației;
b) când numărul membrilor săi devine mai mic de 1/4 din numărul
membrilor de la data constituirii.
În acest caz, adunarea generală va putea hotărî dizolvarea asociației numai
după ce a stabilit, cu Fondul Proprietății de Stat și cu ceilalți creditori,
modalitățile de stingere a datoriilor față de aceștia."
5. Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 88/1997 privind privatizarea
societăților comerciale, aprobată prin Legea nr. 44/1998, cu modificările și
completările ulterioare, în continuare Ordonanța de urgență a Guvernului nr.
88/1997:
"Art. 16.-(1) Pentru dobândirea dreptului de proprietate asupra acțiunilor
emise de o societate comercială la care statul sau o autoritate a administrației
publice locale este acționar, salariații, membrii consiliului de administrație sau
pensionarii cu ultimul loc de muncă la respectiva societate comercială pot
constitui asociații potrivit prevederilor prezentei secțiuni.
(2) Asociația este o persoană juridică de drept privat, fără scop lucrativ,
constituită din persoanele prevăzute la alineatul precedent, în scopul dobândirii
de acțiuni emise de societățile comerciale.
 (3) În cadrul unei societăți comerciale se pot constitui una sau mai multe
asociații, formate, după caz, din:
a) salariați ai respectivei societăți comerciale și/sau pensionari cu ultimul
loc de muncă la aceasta;
b) membrii consiliului de administrație și salariați."
"Art. 18.-Procedura de constituire și de lichidare a unei asociații, structura
acesteia, drepturile și obligațiile membrilor săi sunt cele prevăzute în Legea nr.
21/1924, iar raporturile dintre o asociație și societatea comercială în cadrul
căreia se înființează aceasta se reglementează prin hotărâre a Guvernului."
"Art. 23.-Asociația se dizolvă în următoarele cazuri:
a) când scopul pentru care a fost constituită a fost realizat, toate datoriile
contractate au fost plătite, iar acțiunile au fost distribuite membrilor asociației;
b) când numărul membrilor săi scade sub 20. În acest caz, adunarea
generală a asociației va putea hotărî dizolvarea asociației numai după ce a
stabilit, împreună cu Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea
Participațiilor Statului și cu ceilalți creditori, modalitățile de stingere a datoriilor,
după caz."

IV. Orientările jurisprudențiale divergente

6. În cadrul acțiunilor formulate de creditori ai asociațiilor de tip
Programul acționarilor salariați (P.A.S.) pentru dizolvarea, pe cale
judecătorească a acestor asociații, pentru motivul insolvabilității, instanțele de
judecată au adoptat soluții diferite, după cum urmează:
I. Într-o primă orientare a practicii s-a considerat că dispozițiile art. 56
alin. (1) lit. d) din Ordonanța Guvernului nr. 26/2000 sunt aplicabile cu titlu de
drept comun și asociaților de tip P.A.S. înființate în temeiul Legii nr. 77/1994
sau, după caz, al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 88/1999, astfel încât și
aceste asociații pot fi dizolvate prin hotărâre judecătorească, la cererea oricărei
persoane interesate în situația când au devenit insolvabile.
II. Într-o a doua orientare a practicii, s-a considerat dimpotrivă că, deși
Ordonanța Guvernului nr. 26/2000 reprezintă dreptul comun în materia
constituirii, organizării, funcționării, dizolvării și radierii asociațiilor și
fundațiilor, în ceea ce privește dizolvarea asociațiilor de tip P.A.S. există
reglementări speciale, care se aplică cu prioritate, conform principiului specialia
generalibus derogant, astfel încât creditorii acestora nu pot cere dizolvarea
asociației pe cale judecătorească, pentru motivul insolvabilității acesteia.
Astfel, potrivit art. 39 din Legea nr. 77/1994 (în prezent abrogată)
asociația se putea dizolva în următoarele cazuri:
a) când scopul pentru care a fost constituită a fost realizat prin plata
tuturor datoriilor și distribuirea tuturor acțiunilor către membrii asociației.
În acest caz, la propunerea consiliului de administrație, adunarea generală
poate hotărî dizolvarea asociației;
 b) când numărul membrilor săi devine mai mic de 1/4 din numărul
membrilor de la data constituirii.
În acest caz, adunarea generală va putea hotărî dizolvarea asociației numai
după ce a stabilit cu Fondul Proprietății de Stat și cu ceilalți creditori
modalitățile de stingere a datoriilor față de aceștia.
Legea nr. 77/1994 a fost abrogată de Ordonanța de urgență a Guvernului
nr. 88/1997, care, în art. 23, prevede că: "Asociația se dizolvă în următoarele
cazuri:
a) când scopul pentru care a fost constituită a fost realizat, toate datoriile
contractate au fost plătite, iar acțiunile au fost distribuite membrilor asociației;
b) când numărul membrilor săi scade sub 20. În acest caz, adunarea
generală a asociației va putea hotărî dizolvarea asociației numai după ce a
stabilit, împreună cu Fondul Proprietății de Stat și cu ceilalți creditori,
modalitățile de stingere a datoriilor, după caz."
Prin urmare, dat fiind specificul acestor asociații, legea a prevăzut, în mod
expres, cazurile în care se pot dizolva, nefiind, prin urmare, aplicabile
prevederile din Ordonanța Guvernului nr. 26/2000, dreptul comun în materie.
Aceste asociații prezintă particularități față de cele obișnuite, în sensul că
obiectul lor de activitate are valențe lucrative, iar asociații urmăresc să
dobândească acțiuni ale unor societăți comerciale. De aceea, legea prevede
cazuri speciale de dizolvare.
Totodată, s-a arătat că, față de prevederile art. 18 din Ordonanța de
urgență a Guvernului nr. 88/1997, numai procedura de constituire și lichidare a
unei astfel de asociații va fi guvernată de prevederile Ordonanței Guvernului nr.
26/2000, nu și cea a dizolvării, unde există prevederi speciale.
În plus, dispozițiile art. 23 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.
88/1997 nu constituie prevederi legale contrare celor cuprinse în Ordonanța
Guvernului nr. 26/2000 care să poată fi considerate abrogate implicit în temeiul
art. 86 al acestui din urmă act normativ, întrucât doar prevederile referitoare la
constituire și lichidare din Ordonanța Guvernului nr. 26/2000 sunt aplicabile
unei asemenea asociații, nu și cele referitoare la dizolvare. Dizolvarea rămâne
guvernată de art. 23 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 88/1997.
Raporturile dintre reglementarea generală în materie, reprezentată în
trecut de Legea nr. 21/1924 și, în prezent, de Ordonanța Guvernului nr. 26/2000
și reglementarea specială cuprinsă în Ordonanța de urgență a Guvernului nr.
88/1997 sunt expuse în art. 18 din această din urmă ordonanță, text potrivit
căruia procedura de constituire și lichidare a unei asociații, structura acesteia,
drepturile și obligațiile membrilor săi sunt cele prevăzute în Legea nr. 21/1924
(în prezent Ordonanța Guvernului nr. 26/2000).

V. Jurisprudența Curții Constituționale

7. Prin Decizia nr. 397 din 24 aprilie 2007, publicată în Monitorul Oficial
al României, Partea I, nr. 324 din 15 mai 2007, s-a respins excepția de
neconstituționalitate a dispozițiilor art. 83 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr.
26/2000, iar prin deciziile nr. 1.383 din 16 decembrie 2008, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 208 din 1 aprilie 2009,593 din 14
aprilie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 357 din 27
mai 2009, și 354 din 17 martie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 420 din 19 iunie 2009, s-a respins excepția de neconstituționalitate a
prevederilor art. 56 din Ordonanța Guvernului nr. 26/2000.
8. În ceea ce privește Legea nr. 77/1994, prin Decizia nr. 85 din 27 iulie
1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 209 din 11 august
1994, s-au respins obiecțiile de neconstituționalitate formulate de Curtea
Supremă de Justiție cu privire la constituționalitatea Legii privind asociațiile
salariaților și membrilor conducerii societăților comerciale care se privatizează.

VI. Punctul de vedere al Ministerului Public

9. Titularul sesizării a apreciat că, în interpretarea art. 55 alin. (1) lit. b) și
d) și art. 56 alin. (1) lit. d) din Ordonanța Guvernului nr. 26/2000 prin raportare
la dispozițiile art. 18 și 23 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 88/1997,
asociațiile de tip P.A.S. pot fi dizolvate pe cale judecătorească pentru
insolvabilitate în temeiul dispozițiilor art. 56 alin. (1) lit. d) din Ordonanța
Guvernului nr. 26/2000.
10. În susținerea acestui punct de vedere s-a arătat că, analizând
comparativ cazurile de dizolvare din legile speciale-Legea nr. 77/1994, respectiv
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 88/1997-și cazurile de dizolvare din
legea generală-Ordonanța Guvernului nr. 26/2000-se poate observa cu ușurință
că cele dintâi conțin dispoziții derogatorii de la dreptul comun doar în ceea ce
privește cazurile de dizolvare de drept a asociației, în considerarea specificului
asociațiilor de tip P.A.S. subsumat principiului specializării capacității lor de
folosință.
11. Astfel, dacă în mod normal o asociație obișnuită poate fi dizolvată de
drept atunci când și-a realizat scopul pentru care a fost constituită [art. 55 alin.
(1) lit. b) teza I din Ordonanța Guvernului nr. 26/2000], în cazul asociațiilor de
tip P.A.S., chiar dacă scopul constând în dobândirea de acțiuni emise de
societățile comerciale a fost atins, dizolvarea de drept nu va interveni decât în
urma constatării "că toate datoriile au fost plătite, iar acțiunile au fost distribuite
membrilor asociației", așa cum prevăd dispozițiile art. 23 lit. a) din Ordonanța
de urgență a Guvernului nr. 88/1997. Cu alte cuvinte, ca urmare a încheierii
contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni cu Fondul Proprietății de Stat,
asociația P.A.S. a plătit către acesta prețul acțiunilor achiziționate, iar acestea au
fost distribuite membrilor asociației.
12. În mod similar, pentru cazul prevăzut de art. 23 lit. b) din Ordonanța
de urgență a Guvernului nr. 88/1997, atunci când numărul membrilor asociației
P.A.S. a scăzut sub 20, dizolvarea de drept a asociației nu va interveni automat,
ca în dreptul comun, ci doar după ce adunarea generală a asociației a stabilit
împreună cu F.P.S. (actuala Autoritate pentru Administrarea Activelor Statului)
și cu ceilalți creditori modalitățile de stingere a datoriilor, după caz.
13. În ambele ipoteze însă situația-premisă o constituie starea de
solvabilitate a asociației, întrucât datoriile au fost plătite, în primul caz, sau
urmează a fi plătite conform unui plan adoptat împreună cu autoritatea publică
implicată în privatizare, în al doilea caz.
14. În schimb, pentru situațiile de insolvabilitate a asociației de tip P.A.S.,
legea specială nu conține niciun fel de dispoziții derogatorii de la dreptul comun
astfel încât, în lipsa unor prevederi contrare și în aplicarea art. 18 din Ordonanța
de urgență a Guvernului nr. 88/1997 conform cărora "procedura de constituire și
de lichidare a unei asociații [...] este cea prevăzută în Ordonanța Guvernului nr.
26/2000", reglementarea acestor situații va fi supusă prevederilor
corespunzătoare conținute de art. 56 alin. (1) lit. d) din Ordonanța Guvernului
nr. 26/2000 care normează dizolvarea judiciară.
15. Raportul de la general la special se analizează doar în privința
cauzelor de dizolvare de drept, legiuitorul, în mod justificat, optând pentru
anumite condiționări atunci când asociația se dizolvă, întrucât scopul a fost
realizat ori numărul membrilor acesteia a scăzut sub un prag prestabilit, dat fiind
că asociația sau membrii acesteia (atunci când prețul acțiunilor s-a plătit) au
calitatea de acționari la o societate comercială privatizată în condițiile
reglementării speciale.
16. În cadrul acestui raport, lege generală-lege specială nu sunt vizate
situațiile reglementate de art. 56 alin. (1) lit. d) din Ordonanța Guvernului nr.
26/2000 care se referă la dizolvarea judiciară a asociației atunci când aceasta a
devenit insolvabilă, astfel încât acestea nu pot fi puse în ecuație. Pentru
stabilirea priorității aplicării legii speciale în raport cu legea generală trebuie
pornit de la situații similare, or dizolvarea de drept nu este similară dizolvării
judiciare.
17. Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 88/1997 nu reglementează
distinct și derogator cazurile de dizolvare judiciară a asociației, astfel încât, sub
aspectele nereglementate expres de legea specială, aceasta se completează cu
legea generală, în virtutea principiului generalia specialibus non derogant.
18. În situația în care creditori ai asociației de tip P.A.S. sunt A.V.A.S.
(actualul A.A.A.S.) sau diverși împrumutători care au acordat credite asociației
pentru cumpărarea pachetului de acțiuni, aceștia nu se pot folosi de procedura
prevăzută de dispozițiile art. 265 alin. (1)-(4) din Legea nr. 207/2015 privind
Codul de procedură fiscală pentru recuperarea datoriilor, întrucât nu sunt organe
fiscale, iar creanțele acestora nu rezultă din obligații fiscale și nici din procedura
prevăzută de Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și
de insolvență, întrucât asociația debitoare nu are calitatea cerută de lege, astfel
că plata acestor creditori nu se poate face decât prin lichidarea asociației a cărei
procedură este prevăzută de Ordonanța Guvernului nr. 26/2000, așa cum dispun
și prevederile art. 18 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 88/1997.
 19. Conform dispozițiilor art. 61 din Ordonanța Guvernului nr. 26/2000,
în cazurile de dizolvare prevăzute de art. 55 și 56, lichidatorii vor fi numiți prin
însăși hotărârea judecătorească (de dizolvare sau de constatare a dizolvării de
drept), așadar, pentru a obține lichidarea și deci recuperarea datoriilor, creditorii
trebuie să obțină mai întâi dizolvarea asociației, singurul temei juridic care poate
fi folosit fiind cel prevăzut de art. 56 alin. (1) lit. d) (asociația a devenit
insolvabilă) din Ordonanța Guvernului nr. 26/2000.
20. Prin respingerea cererii creditorului de dizolvare a asociației P.A.S. cu
motivarea că insolvabilitatea nu este prevăzută de dispozițiile art. 23 din
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 88/1997, ca motiv de dizolvare, se
încalcă dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din Convenția Europeană
a Drepturilor Omului, împiedicându-se, practic, accesul creditorului la instanță,
la aceeași concluzie ajungându-se și în urma examinării comparative a altor legi
speciale.

VII. Raportul asupra recursului în interesul legii

21. Prin raportul întocmit de judecătorii-raportori desemnați, conform art.
516 alin. (5) din Codul de procedură civilă, s-a apreciat că, în interpretarea și
aplicarea dispozițiilor art. 56 alin. (1) lit. d), art. 83 alin. (1) și art. 86 din
Ordonanța Guvernului nr. 26/2000 raportate la dispozițiile art. 39 din Legea nr.
77/1994 și art. 18 și 23 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 88/1997,
dispozițiile art. 56 alin. (1) lit. d) din Ordonanța Guvernului nr. 26/2000 se
aplică, în ceea ce privește dizolvarea pe cale judecătorească, pentru
insolvabilitate, asociațiilor care au fost înființate în temeiul art. 1 din Legea nr.
77/1994 și art. 16 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 88/1997, după caz.

VIII. Înalta Curte de Casație și Justiție

22. Verificând regularitatea învestirii, prin prisma dispozițiilor art. 514 din
Codul de procedură civilă, se constată că această condiție legală este îndeplinită
în ceea ce privește titularul sesizării.
23. Este îndeplinită și condiția privind respectarea cerințelor de ordin
formal prescrise de prevederile art. 515 din Codul de procedură civilă, la
memoriul de recurs în interesul legii fiind anexate hotărâri judecătorești din care
rezultă practica neunitară.
24. Obiectul recursului în interesul legii se circumscrie dispozițiilor art.
514 din Codul de procedură civilă, întrucât privește probleme de drept care au
fost soluționate diferit de instanțele judecătorești.
25. În acest sens, Înalta Curte de Casație și Justiție este învestită, prin
promovarea prezentului recurs în interesul legii, cu solicitarea de a stabili
interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 56 alin. (1) lit. d), art. 83 alin. (1) și
art. 86 din Ordonanța Guvernului nr. 26/2000, raportate la dispozițiile art. 39 din
Legea nr. 77/1994 și art. 18 și 23 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.
88/1997, în ceea ce privește dizolvarea pe cale judecătorească, pentru
insolvabilitate, a asociațiilor de tip P.A.S. care au fost înființate în temeiul Legii
nr. 77/1994 și al art. 16 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 88/1997,
după caz.
26. Pentru a asigura unitatea dreptului, prevăzută de Constituția României,
normele dreptului pozitiv trebuie ierarhizate, corelate-adică puse în concurență-
și, în cele din urmă, interpretate.
27. Dintru început, este de subliniat că problema sesizată de procurorul
general în recursul în interesul legii, în acest caz, este una de aplicare a legii, iar
nu de interpretare a acesteia, deoarece se solicită instanței supreme să stabilească
dacă dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 26/2000 se aplică, în materia
dizolvării, asociațiilor de tip P.A.S. reglementate prin legi speciale.
28. Chestiunile sesizate în recursul în interesul legii presupun, în acest
caz, operațiunea de ierarhizare și corelare a dispozițiilor legale incidente în
materia dizolvării asociațiilor de tip P.A.S., care au fost înființate în temeiul
Legii nr. 77/1994 și al art. 16 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.
88/1997.
29. În acest demers se va porni de la decriptarea contextului de adoptare a
actelor normative pe care recursul în interesul legii le aduce în dezbatere.
30. Astfel, în anul 1991, la începutul procesului de privatizare s-a stabilit
posibilitatea cumpărării acțiunilor societăților care se privatizau de către anumite
categorii de dobânditori, respectiv salariații, pensionarii acestor societăți și
membrii organelor de conducere ale acestora, într-un regim privilegiat, adică cu
plata eșalonată a prețului acțiunilor pe un interval de timp mai îndelungat.
31. În acest scop, a fost adoptată Legea nr. 77/1994, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 209 din 11 august 1994, care, în art.
1, stabilea că pentru dobândirea de acțiuni ale societăților care se privatizează
potrivit Legii nr. 58/1991 salariații și membrii conducerii acestor societăți
comerciale se pot constitui în asociații, potrivit acestei legi.
32. Ulterior, în procesul de modificare și completare a actelor normative,
pentru asigurarea coerenței și eficienței procedurilor de privatizare, au fost
adoptate mai multe acte normative, între care Ordonanța de urgență a
Guvernului nr. 88/1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.
381 din 29 decembrie 1997, care a stabilit prin art. 16 că, în procedura de
achiziție internă a acțiunilor societăților supuse privatizării, pentru dobândirea
dreptului de proprietate asupra acțiunilor emise de o societate comercială la care
statul sau o autoritate a administrației publice locale este acționar, salariații,
membrii consiliului de administrație sau pensionarii cu ultimul loc de muncă la
respectiva societate comercială pot constitui asociații potrivit prevederilor
secțiunii a II-a a actului normativ anterior menționat.
33. Asociația astfel înființată era, potrivit legii, o entitate cu personalitate
juridică de drept privat, fără scop lucrativ, constituită din persoanele prevăzute
anterior, în scopul dobândirii de acțiuni emise de societățile comerciale.
 34. În esență, aceste dispoziții creau instituția unor persoane juridice de
drept privat, nonprofit, în condiții speciale, cu un obiect prestabilit de lege, iar,
conform art. 18 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 88/1997, procedura
de constituire și de lichidare a acesteia, structura, drepturile și obligațiile
membrilor săi erau cele prevăzute în Legea nr. 21/1924 cu privire la asociații și
fundații.
35. Ca instituție juridică, aceste asociații reprezentau o specie a
asociațiilor reglementate prin Legea-cadru a asociațiilor și fundațiilor nr.
21/1924, care a fost abrogată expres prin intrarea în vigoare a Ordonanței
Guvernului nr. 26/2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.
39 din 31 ianuarie 2000, și care a devenit aplicabilă, potrivit art. 83 alin. (1),
inclusiv asociațiilor constituite în baza vechii reglementări începând cu data
intrării sale în vigoare.
36. Așadar, în acest interval de timp au coabitat, prin raportare la subiectul
în dezbatere, două acte normative cu privire la asociațiile fără scop lucrativ: pe
de-o parte, cele generale, date de Legea nr. 21/1924, căreia i-a succedat
Ordonanța Guvernului nr. 26/2000 și care reprezintă dreptul comun pentru
materia asociațiilor nonprofit și, pe de altă parte, cele speciale, ale asociațiilor de
cumpărători de acțiuni ale societăților în curs de privatizare, stabilite prin Legea
nr. 77/1994 căreia i-a succedat Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 88/1997.
37. Această ierarhie a normelor de același rang a fost confirmată în toate
hotărârile atașate sesizării, indiferent de soluția finală adoptată de instanțele de
judecată, deci nu reprezintă o chestiune discutabilă în procesul de aplicare a
legii. Legea nr. 21/1924 și, ulterior, Ordonanța Guvernului nr. 26/2000
reprezintă dreptul comun în materia asociațiilor fără scop lucrativ, deoarece
reglementările lor se referă la întregul spectru al asociațiilor nonprofit și nu este
circumstanțiat la anumite categorii de situații ori la specificul soluțiilor
legislative pe care le instituie, cum este cazul legilor care reglementează
asociațiile de tip P.A.S.
38. Este îndeobște cunoscut că norma specială derogă de la norma
generală-specialia generalibus derogant-și se aplică cu prioritate ori de câte ori
se regăsește un caz care intră sub incidența prevederilor sale.
39. Ca efect al principiului anterior enunțat, legea generală ulterioară nu
poate modifica sau abroga, cu excepția cazului codificării ulterioare
comprehensive, o lege specială anterioară.
40. Prin această transpunere a vechiului principiu lex posterior generalis
non derogat lex priori specialis se degajă concluzia că Ordonanța Guvernului nr.
26/2000, ca lege generală, nu a putut modifica sau abroga nicio prevedere a
legilor speciale anterioare, mai exact Legea nr. 77/1994 și Ordonanța de urgență
a Guvernului nr. 88/1997.
41. În egală măsură însă tot un principiu fundamental al aplicării legilor
este acela că într-un sistem de drept în care coabitează viabil norme relevante
care nu se contrazic în ordinea de drept, mai exact norme generale și norme
speciale, pentru aspectele pe care nu le reglementează, norma specială se
completează cu norma generală.
42. Cu privire la efectivitatea dată acestui din urmă principiu, orientările
jurisprudențiale au devenit divergente.
43. Dacă, în prima orientare jurisprudențială, aplicarea principiului s-a
făcut doar apelându-se la criteriul ierarhiei și coabitării normelor, în cea de-a
doua, instanțele au apreciat că situațiile de dizolvare ale asociațiilor de tip P.A.S.
sunt de strictă aplicare, fiind excluse alte situații care nu se regăsesc în legile
speciale.
44. Aceste din urmă instanțe au considerat că Legea nr. 77/1994 și,
ulterior, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 88/1997 au prevăzut situații
speciale de dizolvare, compatibile cu specificul acestor asociații, dar și că
aplicarea legii generale nu este permisă în privința cazurilor de dizolvare,
deoarece atunci când legiuitorul a dorit să facă aplicabilă legea generală a făcut
trimitere expres.
45. Au fost, în acest sens, evocate dispozițiile art. 18 din Ordonanța de
urgență a Guvernului nr. 88/1997 în care s-a stabilit că "Procedura de constituire
și de lichidare a unei asociații, structura acesteia, drepturile și obligațiile
membrilor săi sunt cele prevăzute în Legea nr. 21/1924, iar raporturile dintre o
asociație și societatea comercială în cadrul căreia se înființează aceasta se
reglementează prin hotărâre a Guvernului", cărora li s-a atribuit semnificația că,
în cazul dizolvării, legiuitorul nu a intenționat o asemenea completare.
46. Niciunul dintre argumentele date de aceste instanțe în aplicarea legii
nu este conform principiilor mai sus enunțate.
47. Plecând de la premisa necontestată a relației general-special dintre
actele normative analizate, autorii interpretării omit să aibă în vedere regulile de
elaborare normativă stabilite în Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică
legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial
al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010.
48. Într-un prim considerent, urmează a se avea în vedere că regulile de
tehnică legislativă impun evitarea paralelismului în reglementare. Astfel, potrivit
art. 16 alin. (1) din Legea nr. 24/2000, "în procesul de legiferare este interzisă
instituirea acelorași reglementări în mai multe articole sau alineate din același
act normativ ori în două sau mai multe acte normative. Pentru sublinierea unor
conexiuni legislative se utilizează norma de trimitere".
49. Prin urmare, în măsura în care legiuitorul a intenționat ca procedura
constituirii și lichidării asociațiilor de tip P.A.S. să fie identică cu cea
reglementată în legea generală, dând eficiență dispozițiilor citate, a folosit norma
de trimitere, statuând în art. 18 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.
88/1997 că procedura de constituire și de lichidare a asociației, structura acesteia
și drepturile și obligațiile membrilor săi sunt cele prevăzute de Legea nr.
21/1994, înlocuite, după abrogare, cu cele ale Ordonanței Guvernului nr.
26/2000.
 50. Se cuvine subliniat și că această dispoziție din reglementarea cu
caracter special reprezintă o normă de trimitere, și nu o regulă care stabilește
modalitatea de completare a legii speciale cu legea generală.
51. Completarea legii speciale cu regulile legii generale nu presupune, în
mod obligatoriu, existența unei dispoziții în legea specială, care să o permită ori
să o indice. Astfel, prin art. 15 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 se stabilește că o
reglementare din aceeași materie și de același nivel poate fi cuprinsă într-un alt
act normativ, dacă are caracter special față de actul ce cuprinde reglementarea
generală în materie, dar, în egală măsură, completarea se poate face, ca
principiu, de către cel care are competența aplicării legii.
52. În concluzie, lipsa trimiterii la legea generală în corpul legii speciale
nu se opune completării normelor speciale cu cele generale dacă acestea din
urmă nu sunt în contradicție, printr-o interpretare sistematică a dispozițiilor cu
caracter special.
53. Or, a doua orientare jurisprudențială a omis acest exercițiu de aplicare
a legii și a validat, în mod eronat, teza că, în lipsa unei trimiteri exprese la legea
generală, completarea legii speciale cu dispozițiile de drept comun nu este
posibilă.
54. Cu aceste considerente s-a răspuns obiectului stabilit în sesizare, în
măsura în care niciuna dintre abordările jurisprudenței în această materie nu a
depășit problematica analizată.
55. Totuși, se apreciază că, pentru epuizarea oricărei divergențe generate,
de această dată, de interpretarea legii, este util a se stabili dacă, analizând
sistematic normele relevante coexistente, norma generală nu contrazice scopul
normei speciale, pentru a fi posibilă completarea celor două, potrivit principiilor
de aplicare a legii.
56. Astfel, cu privire la dizolvarea asociațiilor de tip P.A.S., Legea nr.
77/1994, în prezent abrogată, instituia prin art. 39 următoarele cazuri de
dizolvare:
- când scopul pentru care a fost constituită a fost realizat prin plata tuturor
datoriilor și distribuirea tuturor acțiunilor către membrii asociației. În acest caz,
la propunerea consiliului de administrație, adunarea generală putea hotărî
dizolvarea asociației;
- când numărul membrilor săi devine mai mic de 1/4 din numărul
membrilor de la data constituirii. În acest caz, adunarea generală putea hotărî
dizolvarea asociației numai după ce stabilea, cu Fondul Proprietății de Stat și cu
ceilalți creditori, modalitățile de stingere a datoriilor față de aceștia.
57. Reglementarea succesiv aplicabilă acestui tip de asociații, Ordonanța
de urgență a Guvernului nr. 88/1997 instituie prin art. 23, în privința cazurilor de
dizolvare, următoarele situații:
- când scopul pentru care a fost constituită a fost realizat, toate datoriile
contractate au fost plătite, iar acțiunile au fost distribuite membrilor asociației;
 - când numărul membrilor săi scade sub 20. În acest caz, adunarea
generală a asociației putea hotărî dizolvarea asociației numai după ce a stabilit,
împreună cu Fondul Proprietății de Stat și cu ceilalți creditori, modalitățile de
stingere a datoriilor, după caz.
58. Cu privire la dizolvarea asociațiilor cu scop nelucrativ, norma
generală, Ordonanța Guvernului nr. 26/2000, aplicabilă la data intrării sale în
vigoare inclusiv entităților constituite în temeiul Legii nr. 21/1924, sunt
relevante următoarele dispoziții:
- art. 54 alin. (1) prin care se stabilește că dizolvarea unei asociații poate
interveni:
a) de drept;
b) prin hotărârea judecătoriei sau a tribunalului, după caz;
c) prin hotărârea adunării generale;
- articolul 55 prin care se arată că dizolvarea de drept a unei asociații
intervine dacă:
a) s-a împlinit durata pentru care a fost constituită;
b) a fost realizat sau, după caz, este imposibil de realizat scopul pentru
care a fost constituită, dacă în termen de 3 luni de la constatarea unui astfel de
fapt nu se produce schimbarea acestui scop;
c) este imposibil să se constituie adunarea generală sau consiliul director
în conformitate cu statutul asociației, dacă această situație durează mai mult de
un an de la data la care, potrivit statutului, adunarea generală sau, după caz,
consiliul director trebuia să se constituie;
d) dacă se reduce numărul de asociați sub limita fixată de lege, dacă
acesta nu a fost complinit timp de 3 luni.
59. Constatarea dizolvării de drept se realizează prin hotărârea
judecătoriei în a cărei circumscripție se află sediul asociației, la cererea oricărei
persoane interesate. Cu privire la acest aspect sunt relevante următoarele
dispoziții:
- articolul 56 care stabilește că se dizolvă prin hotărârea instanței
competente, deci intervine dizolvarea judiciară dacă:
a) scopul sau activitatea asociației a devenit ilicită sau contrară ordinii
publice;
b) realizarea scopului este urmărită prin mijloace ilicite sau contrare
ordinii publice;
c) asociația urmărește un alt scop decât cel pentru care s-a constituit;
d) asociația a devenit insolvabilă;
e) în cazul prevăzut la art. 14, adică dacă asociația urmează să desfășoare
activități pentru care, potrivit legii, sunt necesare autorizații administrative
prealabile, pe care, după constituire, asociația nu le obține.
60. Instanța competentă să hotărască dizolvarea este judecătoria în
circumscripția căreia asociația își are sediul.
 61. Din analiza concretă a conținutul normelor redate sintetic se observă
că situațiile de dizolvare a asociațiilor de tip P.A.S., stabilite prin legile speciale,
nu sunt altceva decât două cazuri particulare de dizolvare prevăzute de legea
generală, situații care, desigur, dacă sunt îndeplinite, atrag dizolvarea asociației
sub auspiciile legilor speciale.
62. Cu toate acestea, niciuna dintre celelalte situații de dizolvare, dintre
cele prevăzute de norma generală, nu vin în contradicție cu dispozițiile legii
speciale și nu sunt contrare unei interpretări date, în ansamblu, obiectivului
urmărit prin legea specială.
63. Plecând de la situațiile cvasiidentice sesizate în analiza practicii
relevante atașate memoriului de sesizare cu recursul în interesul legii, dizolvarea
asociațiilor de tip P.A.S. a fost solicitată pentru insolvabilitate, ceea ce
reprezintă un caz de dizolvare judiciară prevăzut de legea generală, care nu este
incompatibil cu situațiile de dizolvare de drept menționate în legile speciale.
64. Rezultă, în această situație, că normele generale devin aplicabile în
acest caz, în completarea celor speciale.
65. Mai mult decât atât, o interpretare impusă de logica juridică trebuie să
dea un conținut concret normelor în vigoare, indiferent de ierarhia acestora.
66. Or sensul intervenției cazului de dizolvare judiciară determinat de
insolvabilitatea unei asociații, de orice tip ar fi aceasta, se integrează unei
interpretări de ansamblu a dreptului cu care se află într-o relație obiectivă,
interpretare care validează concluzia că o entitate de drept privat, cu
personalitate juridică, recunoscută de lege nu este viabilă dacă este insolvabilă,
deoarece nu are capacitatea de a relaționa economico-juridic.
67. Această concluzie este validată printr-o interpretare sistematică care
are ca obiectiv evaluarea unei norme de drept particulare ca o componentă
integrată ierarhiei unitare privite într-un context larg, când interpretarea trebuie
făcută pornind de la acest context.

Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 517 cu referire la art. 514 din
Codul de procedură civilă,

ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE

În numele legii
DECIDE:

Admite recursul în interesul legii formulat de procurorul general al

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și, în consecință,
stabilește că:
În interpretarea și aplicarea art. 56 alin. (1) lit. d), art. 83 alin. (1) și art. 86
din Ordonanța Guvernului nr. 26/2000, raportate la prevederile art. 39 din Legea
nr. 77/1994 și ale art. 18 și 23 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.
88/1997, dispozițiile art. 56 alin. (1) lit. d) din Ordonanța Guvernului nr.
26/2000 se aplică, în ceea ce privește dizolvarea pe cale judecătorească, pentru
insolvabilitate, asociațiilor care au fost înființate în temeiul art. 1 din Legea nr.
77/1994 și art. 16 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 88/1997, după caz.
Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 517 alin. (4) din Codul de procedură
civilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 octombrie 2018.

VICEPREȘEDINTELE ÎNALTEI CURȚI DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE

GABRIELA ELENA BOGASIU

Magistrat-asistent,
Ileana Peligrad

- --------------