PARTEA I

Anul 186 (XXX) — Nr. 162 LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ȘI ALTE ACTE Miercuri, 21 februarie 2018

SUMAR

Pagina

ACTE ALE ÎNALTEI CURȚI DE CASAȚIE

ȘI JUSTIȚIE
Decizia nr. 26 din 20 noiembrie 2017 (Completul competent
să judece recursul în interesul legii) .......................... 2–16
 2 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 162/21.II.2018

A C T E A L E Î N A LT E I C U R Ț I D E C A S A Ț I E Ș I J U S T I Ț I E
ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
COMPLETUL COMPETENT SĂ JUDECE RECURSUL ÎN INTERESUL LEGII

D E C I Z I A Nr. 26
din 20 noiembrie 2017
Dosar nr. 2.432/1/2017

Ilie Iulian Dragomir — vicepreședintele Înaltei Curți Înalta Curte de Casație și Justiție — Completul competent
de Casație și Justiție, să judece recursul în interesul legii a luat în examinare recursul
președintele completului în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de
Lavinia Curelea — președintele delegat al pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție privind interpretarea
Secției I civile și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 86 din Codul de procedură
Eugenia Voicheci — președintele Secției a II-a penală în vederea stabilirii calității procesuale a entității
civile denumite Fondul de garantare a asiguraților în cazul asigurării
Ionel Barbă — președintele Secției de obligatorii de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin
contencios administrativ și accidente de autovehicule asigurate la o societate de asigurare
fiscal aflată în faliment, precum și limitele răspunderii în procesul
Mirela Sorina Popescu — președintele Secției penale penal.
Dan Andrei Enescu — judecător la Secția penală Reprezentantul procurorului general al Parchetului de pe
Horia Valentin Șelaru — judecător la Secția penală — lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, doamna procuror-șef
judecător-raportor Marinela Mincă, a arătat că sunt îndeplinite condițiile de
Constantin Epure — judecător la Secția penală admisibilitate prevăzute de dispozițiile art. 471 și art. 472 din
Simona Elena Cîrnaru — judecător la Secția penală Codul de procedură penală, la nivel național fiind identificate
Angela Dragne — judecător la Secția penală numeroase hotărâri judecătorești definitive prin care s-a
Maricela Cobzariu — judecător la Secția penală soluționat diferit problema dedusă astăzi judecății, dovada
Rodica Susanu — judecător la Secția I civilă existenței practicii neunitare fiind făcută cu anexele atașate la
Florentin Sorin Drăguț — judecător la Secția I civilă dosar.
Viorica Cosma — judecător la Secția I civilă A susținut că punctul de vedere al procurorului general al
Eugenia Pușcașiu — judecător la Secția I civilă — Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este
judecător-raportor acela că Fondul de garantare a asiguraților nu poate avea
Romanița Ecaterina Vrînceanu — judecător la Secția I civilă calitatea de parte responsabilă civilmente, fiind înființat, potrivit
Lavina Dascălu — judecător la Secția I civilă art. 2 alin. (1) și (3) din Legea nr. 213/2015 privind Fondul de
Paulina Lucia Brehar — judecător la Secția a II-a garantare a asiguraților, ca schemă de garantare în domeniul
civilă — judecător-raportor asigurărilor, cu scopul de a proteja creditorii de asigurări de
Rodica Dorin — judecător la Secția a II-a civilă consecințele insolvenței asigurătorilor și pentru plata de
Cosmin Horia Mihăianu — judecător la Secția a II-a civilă despăgubiri și indemnizații rezultate din contractele de asigurare
Ileana Izabela Dolache — judecător la Secția a II-a civilă facultative și obligatorii încheiate în condițiile legii, cu
Ianina Blandiana Grădinaru — judecător la Secția a II-a civilă respectarea plafonului de garantare prevăzut de textul legal
Constantin Brânzan — judecător la Secția a II-a anterior menționat și în limitele resurselor financiare disponibile
civilă la momentul plății, potrivit art. 5 din aceeași lege.
Ana Hermina Iancu — judecător la Secția de Rolul fondului pe piața asigurărilor este de a crea un impact
contencios administrativ și pozitiv asupra întăririi încrederii „consumatorului” de asigurări și
fiscal a de a asigura o bună funcționare a pieței asigurărilor în general.
Luiza Maria Păun — judecător la Secția de Or, protecția oferită de o schemă de garantare a fost
contencios administrativ și apreciată de legiuitor ca fiind mult mai flexibilă și mai rapidă
fiscal decât cea oferită în cadrul procedurii de faliment, asiguratul
putând obține mai repede și mai sigur despăgubirea.
Completul competent să judece recursul în interesul legii ce Din această perspectivă, Fondul de garantare a asiguraților
formează obiectul Dosarului nr. 2.432/1/2017 este legal este, întocmai Fondului de protecție a victimelor străzii, după
constituit, conform dispozițiilor art. 473 alin. (1) din Codul de cum rezultă din chiar denumirea sa, un garant al despăgubirii,
procedură penală, art. 271 și art. 272 alin. (1) din Regulamentul însă, în speță, nu sunt incidente dispozițiile Deciziei în interesul
privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți legii nr. 3 din 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și
de Casație și Justiție, republicat, cu modificările și completările Justiție în Secții Unite, întrucât, spre deosebire de Fondul de
ulterioare. protecție a victimelor străzii, cadrul normativ al Fondului de
Ședința este prezidată de către vicepreședintele Înaltei Curți garantare a asiguraților și regulile pentru plata despăgubirilor
de Casație și Justiție, domnul judecător Ilie Iulian Dragomir. sunt fixate prin norme speciale și derogatorii circumscrise
La ședința de judecată participă doamna Marinela Mincă, falimentului asigurătorului și protecției legale a creditorului de
procuror-șef al Biroului de reprezentare, Serviciul judiciar penal, asigurări în cadrul acestei proceduri, în condițiile în care scopul
Secția judiciară din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte final al asumării oricărei obligații îl constituie executarea acesteia
de Casație și Justiție. astfel cum a fost stabilită, iar, pe de altă parte, ipoteza de lucru
Conform art. 273 din Regulamentul privind organizarea și este una diferită, deoarece în cazul Fondului de protecție a
funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, victimelor străzii era vorba de prejudiciile create prin accidente
republicat, cu modificările și completările ulterioare, la ședința de circulație în care autovehiculele implicate nu erau asigurate,
de judecată participă doamna Silvia Sanda Iancu, magistrat- în vreme ce în cazul Fondului de garantare a asiguraților se
asistent în cadrul Completului pentru soluționarea recursurilor pune problema acoperirii prejudiciilor rezultate din accidente
în interesul legii. rutiere în cazul în care pentru autovehiculele implicate existau
 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 162/21.II.2018
polițe/contracte de asigurări valabil încheiate, dar societatea de
asigurări a intrat în faliment.
Conform dispozițiilor art. 262 din Legea nr. 85/2014 privind
procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, printre
principalele efecte ale deschiderii procedurii falimentului unei
societăți de asigurare/reasigurare debitoare sunt: distribuirea
sumelor din Fondul de garantare (plata creanțelor creditorilor de
asigurări) și suspendarea acțiunilor judiciare/extrajudiciare și a
procedurilor de executare silită îndreptate împotriva societăților
de asigurare debitoare.
Cu privire la acest din urmă efect este de remarcat că
dispozițiile art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014 privind
procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență prevăd
că hotărârea de deschidere a procedurii falimentului are ca efect
suspendarea de drept a tuturor acțiunilor judiciare sau
extrajudiciare și a măsurilor de executare silită îndreptate
împotriva debitoarei și constituie o reglementare specială,
derogatorie de la dispozițiile de principiu înscrise în art. 75
alin. (2) lit. a) din titlul II „Procedura insolvenței” din aceeași lege,
conform cărora acțiunile civile din procesele penale îndreptate
împotriva debitorului nu sunt supuse suspendării de drept.
Dat fiind împrejurarea că acțiunea civilă în procesul penal
este suspendată de drept, acest fapt constituie un argument în
plus în sprijinul ideii că Fondul de garantare a asiguraților nu
poate fi introdus în procesul penal. Prin urmare, titlul executoriu
se obține în contradictoriu cu inculpatul, iar creanța este certă,
lichidă și exigibilă, iar partea civilă alege fie calea executării
silite, fie calea administrativă prin procedura falimentului, astfel
cum este prevăzută în dispozițiile art. 11—18 din Legea
nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraților.
Dreptul creditorilor de asigurare de a solicita plata sumelor de
la Fondul de garantare a asiguraților se naște la data publicării
deciziei Autorității de Supraveghere Financiare, iar de la data
rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii
falimentului, Fondul de garantare a asiguraților este în drept să
efectueze plăți.
Deși legea folosește sintagma „suspendarea de drept a
tuturor acțiunilor judiciare și extrajudiciare și a măsurilor de
executare silită”, în realitate, toate aceste acțiuni vor înceta
pentru că, prin forța împrejurărilor, suspendarea presupune
reluarea la un moment dat a acestor acțiuni, situație imposibilă
în cazul falimentului societăților de asigurare, știut fiind faptul că
societatea debitoare nu mai poate reveni la existența normală
de dinaintea falimentului.
Creditorul de asigurări va obține titlul executoriu în
contradictoriu cu inculpatul, astfel încât, în momentul în care are
o creanță certă, lichidă și exigibilă, el se poate adresa fie direct
Fondului, fie poate urma procedura falimentului în vederea
recuperării creanței, inclusiv pentru suma care depășește
plafonul de garantare prevăzut de lege.
Fondul de garantare a asiguraților acoperă creanțele de
asigurări nu ca o obligație proprie, pe baza unui contract, ci în
virtutea protecției consumatorilor produselor și serviciilor de
asigurări, astfel că plățile efectuate de Fond prezintă obligații ale
asigurătorului falimentar, fiind achitate în numele și pe seama
acestuia, Fondul fiind în drept să își recupereze aceste sume
de la societatea de asigurări debitoare.
Față de cele mai sus expuse, reprezentantul Ministerului
Public a arătat că o eventuală introducere a Fondului de
garantare a asiguraților în procesul penal, ca parte responsabilă
civilmente, este, în mod evident, inadmisibilă: acțiunea civilă în
procesul penal este suspendată, iar prevederile art. 11—18 din
Legea nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraților
arată clar procedura de urmat în astfel de situații, care este una
administrativă, declanșată la simpla cerere a creditorului de
asigurări adresată Fondului de garantare a asiguraților, prin care
se solicită deschiderea dosarului de daună și încasarea
despăgubirii, urmată de faza instrumentării dosarului de către
Fond, de acceptarea/respingerea cererii de despăgubire de
către comisia specială constituită conform art. 23 alin. (2) din
3
Legea nr. 503/2004 privind redresarea financiară, falimentul,
dizolvarea și lichidarea voluntară în activitatea de asigurări,
republicată, cu modificările ulterioare, în caz de respingere a
cererii fiind prevăzută posibilitatea legală a contestării acesteia,
conform art. 19 din aceeași lege.
Referitor la acțiunea civilă în procesul penal, ca persoană
păgubită pentru care asigurătorul este obligat în temeiul
contractului de asigurare încheiat cu inculpatul să o
despăgubească pentru prejudiciul cauzat în baza legii civile,
partea civilă din procesul penal are calitatea de creditor de
asigurare în sensul art. 3 lit. h) din Legea nr. 503/2004 privind
redresarea financiară, falimentul, dizolvarea și lichidarea
voluntară în activitatea de asigurări, republicată, cu modificările
ulterioare. În această calitate, independent de suspendarea
acțiunii civile în procesul penal îndreptată împotriva
asigurătorului, după rămânerea definitivă a hotărârii prin care
întinderea creanței a fost stabilită în contradictoriu cu autorul
prejudiciului, persoana păgubită își poate valorifica creanța
(certă, lichidă și exigibilă) de la Fondul de garantare a
asiguraților, creanță care devine scadentă însă după rămânerea
definitivă a hotărârii penale.
Prin urmare, acțiunea civilă în procesul penal împotriva
asigurătorului aflat în faliment este suspendată de la data
rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a falimentului, iar
atribuțiile Fondului de garantare a asiguraților, în calitate de
garant, vizează exclusiv etapa plății creanței într-o procedură
administrativă, după obținerea titlului executoriu, respectiv a
hotărârii penale definitive, deci fondul nu poate fi introdus în
procesul penal ca parte responsabilă civilmente.
Potrivit definiției părții responsabile civilmente, astfel cum
este redată în art. 86 din Codul de procedură penală, pentru a
dobândi această calitate în procesul penal, pe lângă condițiile
privind obligația persoanei, legală sau convențională, de a
repara prejudiciul cauzat prin infracțiune, singură sau în solidar
cu inculpatul, mai trebuie îndeplinită cumulativ și cerința ca acea
persoană să poată fi chemată să răspundă în procesul penal,
ceea ce nu este posibil în cazul Fondului de garantare a
asiguraților, așa cum s-a relevat anterior.
A mai susținut că există o singură subrogare a Fondului de
garantare a asiguraților în drepturile creditorilor de asigurări
până la concurența sumelor pe care le-a plătit din disponibilitățile
sale și nu există o subrogare în obligațiile asigurătorului.
A concluzionat în sensul că recursul în interesul legii este
admisibil, solicitând Înaltei Curți de Casație și Justiție — Completul
competent să judece recursul în interesul legii să stabilească
că, în interpretarea dispozițiilor legale supuse analizei, în
procesul penal, Fondul de garantare a asiguraților în cazul
asigurării obligatorii de răspundere civilă pentru prejudicii
produse prin accidente de autovehicule asigurate la o societate
de asigurare aflată în faliment nu are calitatea de parte
responsabilă civilmente.
Ca atare, reprezentantul procurorului general al Parchetului
de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a solicitat, în
temeiul art. 474 din Codul de procedură penală, admiterea
recursului în interesul legii și pronunțarea unei decizii prin care
să se dea o interpretare unitară problemei de drept ce formează
obiectul învestirii instanței, apreciind că soluția corectă
corespunde orientării majoritare conturate în jurisprudența
națională.
Președintele completului, domnul judecător Ilie Iulian
Dragomir, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție,
după ce a acordat posibilitatea membrilor completului să
adreseze întrebări reprezentantului procurorului general al
Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,
constatând că nu mai sunt alte chestiuni ori întrebări de formulat
din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile închise,
iar completul de judecată a rămas în pronunțare asupra
recursului în interesul legii.
 4 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 162/21.II.2018
Î N A L T A C U R T E D E C A S A Ț I E Ș I J U S T I Ț I E,
deliberând asupra recursului în interesul legii, constată
următoarele:
1. Problema de drept care a generat practica neunitară
Prin recursul în interesul legii formulat de procurorul general
al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-a
arătat că, în practica judiciară națională, nu există un punct de
vedere unitar cu privire la interpretarea și aplicarea dispozițiilor
Legii nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraților, în
sensul stabilirii calității procesuale a entității denumite Fondul
de garantare a asiguraților în cazul asigurării obligatorii de
răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de
autovehicule asigurate la o societate de asigurare aflată în
faliment, respectiv limitele răspunderii în procesul penal.
2. Examenul jurisprudențial
Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de
Casație și Justiție a învederat că, în urma verificării
jurisprudenței la nivel național referitoare la modul de soluționare
a laturii civile în cauzele penale pentru prejudicii cauzate prin
accidente de autovehicule asigurate la o societate de asigurare
aflată în faliment, s-au evidențiat două orientări în ceea ce
privește calitatea procesuală a Fondului de garantare a
asiguraților, conturându-se, astfel, caracterul neunitar al practicii
judiciare sub acest aspect.
3. Soluțiile pronunțate de instanțele judecătorești
3.1. Într-o primă orientare a practicii judiciare (majoritară),
instanțele de judecată au apreciat că Fondul de garantare a
asiguraților nu are calitate procesuală pasivă în procesul penal,
în condițiile în care, din coroborarea art. 2 alin. (3), art. 11 și
următoarele din Legea nr. 213/2015 privind Fondul de garantare
a asiguraților, rezultă fără dubiu calitatea de garant a acestuia,
și nu aceea de succesor universal în raport cu asigurătorii aflați
în procedura falimentului, acesta garantând plata de
indemnizații/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare
facultative și obligatorii, încheiate, în condițiile legii, în cazul
falimentului unui asigurător, cu respectarea plafonului de
garantare prevăzut de Legea nr. 213/2015 privind Fondul de
garantare a asiguraților și în limitele resurselor financiare
disponibile la momentul plății. În cadrul acestei orientări au fost
identificate două opinii jurisprudențiale:
a) în sensul constatării lipsei calității de parte responsabilă
civilmente, respectiv a înlăturării obligării Fondului de la plata
despăgubirilor civile;
b) în sensul respingerii ca inadmisibilă a cererii de
introducere în cauză a Fondului de garantare a asiguraților.
Astfel, s-a argumentat că, prin declanșarea procedurii
falimentului societății de asigurare, atât timp cât ea există în
continuare ca subiect de drept nu este înlăturată răspunderea
acesteia pentru faptele sale. Lichidatorul judiciar asigură doar
administrarea societății, iar Fondul de garantare a asiguraților
este o instituție implicată exclusiv în procedura de punere în
executare a titlurilor executorii împotriva societăților de asigurare
care se află în faliment, nu și în procedura de angajare a
răspunderii societății de asigurare (art. 11 și următoarele din
Legea nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraților).
3.2. Într-o a doua orientare a practicii judiciare (minoritară),
instanțele de judecată au apreciat că Fondul de garantare a
asiguraților participă în procesul penal, diferind opiniile cu privire
la calitatea procesuală a acestuia, natura și întinderea
răspunderii penale pe care o implică.
Astfel, în cadrul acestei orientări au fost identificate hotărâri
în sensul:
a) introducerii în cauză, în calitate de parte responsabilă
civilmente, a Fondului de garantare a asiguraților, însă prin
hotărâre s-a reținut doar calitatea de garant a acestuia conform
dispozițiilor Legii nr. 213/2015;
b) obligării societății de asigurare aflată în faliment, în solidar
cu Fondul de garantare a asiguraților, la plata despăgubirilor
civile, în limitele prevăzute de Legea nr. 213/2015;
c) obligării numai a Fondului de garantare a asiguraților la
plata despăgubirilor civile, considerându-se că, dacă s-a stabilit
printr-o hotărâre judecătorească vinovăția persoanei
responsabile de producerea accidentului, trebuie obligat direct
Fondul de garantare a asiguraților.
4. Opinia procurorului general al Parchetului de pe lângă
Înalta Curte de Casație și Justiție este în sensul orientării
jurisprudențiale majoritare, respectiv că Fondul de garantare a
asiguraților nu are calitate procesuală pasivă în procesul penal,
în condițiile în care din coroborarea art. 2 alin. (3), art. 11 și
următoarele din Legea nr. 213/2015 privind Fondul de garantare
a asiguraților rezultă calitatea de garant a acestuia și nu aceea
de succesor universal în raport cu asigurătorii aflați în procedura
falimentului, acesta garantând plata de indemnizații/despăgubiri
rezultate din contractele de asigurare facultative și obligatorii,
încheiate, în condițiile legii, în cazul falimentului unui asigurător
cu respectarea plafonului de garantare prevăzut de aceeași lege
și în limitele resurselor financiare disponibile la momentul plății.
4.1. Potrivit art. 19 alin. (1) din Codul de procedură penală,
acțiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal are ca obiect
tragerea la răspundere civilă delictuală a persoanelor
responsabile potrivit legii civile, pentru prejudiciul produs prin
comiterea faptei care face obiectul acțiunii penale.
Conform art. 32 și 86 din același cod, este parte responsabilă
civilmente și subiect procesual în procesul penal persoana care,
potrivit legii civile, are obligația legală sau convențională de a
repara în întregime sau în parte, singură sau în solidar,
prejudiciul cauzat prin infracțiune și care este chemată să
răspundă în proces, fiind deci consacrată expres răspunderea
civilă a părții responsabile civilmente care poate acoperi singură
prejudiciul creat de inculpatul vinovat de săvârșirea faptei.
Raportând dispozițiile legale sus-menționate și la prevederile
art. 25 alin. (1) din Codul de procedură penală, s-a susținut că,
în procesul penal, tragerea la răspundere civilă vizează
prejudiciul cauzat prin săvârșirea infracțiunii, iar repararea
acestui prejudiciu se face conform legii civile, instanța
pronunțându-se, prin aceeași hotărâre, atât asupra acțiunii
penale, cât și asupra acțiunii civile.
4.2. În jurisprudența anterioară de unificare a instanței
supreme s-a reținut că partea responsabilă civilmente este parte
în procesul penal și răspunde în acest cadru numai pe latură
civilă pentru prejudiciul cauzat prin infracțiuni de către inculpat,
în condițiile legii civile, respectiv în baza unei obligații legale sau
convenționale.
4.3. În aceeași jurisprudență s-a statuat că, în cazul asigurării
obligatorii de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin
accidente de vehicule, societatea de asigurare are calitate de
parte responsabilă civilmente și are obligația de a repara singură
prejudiciul cauzat prin infracțiune, în limitele stabilite în
contractul de asigurare și prin dispozițiile legale privind
asigurarea obligatorie de răspundere civilă.
În procesul penal, poziția societății de asigurare se
întemeiază pe relația contractuală dintre aceasta și persoana
vinovată de producerea accidentului care, în cazul producerii
riscului asigurat, dă naștere unor drepturi în beneficiul unor terțe
persoane, respectiv al persoanelor prejudiciate prin fapta celui
asigurat.
Din coroborarea dispozițiilor art. 49 și art. 50 din Legea
nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România
rezultă că asigurătorul este obligat, în temeiul contractului de
asigurare încheiat cu inculpatul, în mod neechivoc, să plătească
o despăgubire pentru prejudiciul pentru care asiguratul
răspunde în baza legii față de terțe persoane păgubite.
4.4. În vederea protejării creditorilor de asigurări de
consecințele insolvenței asigurătorilor și pentru plata
despăgubirilor/indemnizațiilor rezultate din contractele de
asigurare facultative și obligatorii încheiate în condițiile legii, în
cazul insolvenței unui asigurător, a fost înființat Fondul de
garantare a asiguraților, persoană juridică de drept public, având
 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 162/21.II.2018
organizare și statut proprii, potrivit art. 1 alin. (1) din Legea
nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraților.
Anterior, Fondul de garantare era reglementat de art. 60 din
Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în
România, text abrogat expres prin art. 41 lit. a) din Legea
nr. 213/2015. În prezent, art. 2 alin. (1) și (3) din Legea
nr. 213/2015 prevede că Fondul de garantare a asiguraților, ca
„schemă de garantare” în domeniul asigurărilor, are ca scop
protejarea creditorilor de asigurări de consecințele insolvenței
unui asigurător și garantează plata de indemnizații/despăgubiri
rezultate din contractele de asigurare facultative și obligatorii,
încheiate în condițiile legii, în cazul falimentului unui asigurător,
cu respectarea plafonului de garantare prevăzut de această lege
și în limita resurselor financiare disponibile în momentul plății,
potrivit art. 5 din lege.
Rolul Fondului de garantare pe piața asigurărilor este acela
de a crea un impact pozitiv asupra întăririi încrederii
„consumatorului” de asigurări și acela de a asigura o bună
funcționare a pieței asigurărilor în general. În aceste condiții,
protecția oferită de „o schemă de garantare” a fost apreciată de
legiuitor ca fiind mult mai flexibilă și mai rapidă decât cea oferită
în cadrul procedurii de faliment, asiguratul putând obține mai
repede și mai sigur despăgubirea.
Din această perspectivă, Fondul de garantare a asiguraților
este, după cum rezultă din chiar denumirea sa, un garant al
despăgubirii, întocmai Fondului de protecție a victimelor străzii.
Spre deosebire de cadrul normativ incident în cazul Fondului
de protecție a victimelor străzii asupra căruia instanța supremă
s-a pronunțat deja, cadrul normativ și regulile pentru plata
despăgubirilor de către Fondul de garantare sunt fixate prin
norme speciale, derogatorii, circumscrise falimentului
asigurătorului și protecției legale a creditorilor de asigurări în
cadrul acestei proceduri.
4.5. Societățile de asigurări sunt supuse unui proces
continuu de control și supraveghere prin care se urmăresc
crearea și menținerea unei situații financiare solide a
profesioniștilor în domeniu, scop în care a fost adoptată Legea
nr. 503/2004 privind redresarea financiară, falimentul, dizolvarea
și lichidarea voluntară în activitatea de asigurări.
Ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 85/2014 privind
procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență,
prevederile referitoare la falimentul societăților de asigurare au
fost preluate în integralitate în cap. IV din titlul II din acest act
normativ, Legea nr. 503/2004 privind redresarea financiară,
falimentul, dizolvarea și lichidarea voluntară în activitatea de
asigurări restrângându-și obiectul de reglementare doar la
procedura de redresare financiară a societăților de asigurare
prevăzută de art. 4—27. La rândul ei, o parte din această
procedură, și anume cea referitoare la condițiile de efectuare a
plăților din disponibilitățile Fondului de garantare a asiguraților,
a fost preluată în dispozițiile art. 11—18 din Legea nr. 213/2015
privind fondul de garantare.
În concepția art. 3 lit. b) din Legea nr. 503/2004 privind
redresarea financiară, falimentul, dizolvarea și lichidarea
voluntară în activitatea de asigurări, procedura de redresare
financiară reprezintă totalitatea modalităților și măsurilor cu
caracter administrativ dispuse de Autoritatea de Supraveghere
Financiară, ca autoritate competentă, destinate să mențină sau
să restabilească situația financiară a unei societăți de asigurare.
Procedura redresării financiare are, așadar, un caracter
administrativ, și nu unul judiciar ca în cazul reorganizării judiciare
reglementate de Codul insolvenței.
Redresarea financiară intervine atunci când asigurătorul se
află într-o situație financiară precară, care pune în pericol
drepturile creditorilor de asigurări, criteriile de apreciere fiind
prevăzute de art. 7 din Legea nr. 503/2004 privind redresarea
financiară, falimentul, dizolvarea și lichidarea voluntară în
activitatea de asigurări. Procedura redresării financiare are un
pronunțat caracter de salvgardare a societății de asigurare,
pentru că, prin măsurile ce se dispun în cadrul acesteia, se
5
urmăresc restabilirea situației financiare și evitarea ajungerii în
starea de faliment, așa cum prevăd dispozițiile art. 5 alin. (1) din
Legea nr. 503/2004 privind redresarea financiară, falimentul,
dizolvarea și lichidarea voluntară în activitatea de asigurări. De
asemenea, potrivit art. 2 alin. (2) din aceeași lege, măsurile
aplicate în cadrul procedurii de redresare financiară urmăresc
protejarea intereselor legitime și a drepturilor creditorilor de
asigurări. Aceștia sunt definiți în art. 3 alin. (1) lit. h) din aceeași
lege ca fiind persoanele asigurate, deținătorii de polițe de
asigurare, beneficiari ai contractelor de asigurare, precum și
orice alte terțe persoane prejudiciate prin nerespectarea
condițiilor de asigurare ale contractelor ale căror creanțe nu au
fost plătite de societatea de asigurare.
Conform art. 8 alin. (1) din Legea nr. 503/2004 privind
redresarea financiară, falimentul, dizolvarea și lichidarea
voluntară în activitatea de asigurări, măsurile de redresare
financiară a societăților de asigurare pot fi aduse la îndeplinire
pe bază de plan de redresare financiară sau prin administrare
specială.
Între măsurile care pot fi dispuse de Autoritatea de
Supraveghere Financiară în procedura de redresare financiară
se regăsesc, conform art. 8 alin. (3) lit. h) din legea mai sus
menționată, verificarea, inventarierea și instrumentarea, după
caz, a dosarelor de daună, înregistrate în evidențele societății de
asigurare/reasigurare, în vederea evaluării daunelor reale și a
stabilirii obligațiilor de plată față de creditorii de asigurări.
Această activitate se va face în regim de urgență, fără a se
putea depăși un termen de 30 de zile de la data primirii deciziei
de declanșare a procedurii de redresare financiară.
În perioada de redresare, conform prevederilor legale
incidente în materia reglementării activității Fondului de
garantare a asiguraților, acesta nu susține acoperirea creanțelor
asiguraților, ci doar atunci când societățile de asigurare trec în
următoarea fază procedurală, respectiv la faliment, situație în
care Fondul va susține acoperirea creanțelor asiguraților în
totalitate, urmând să se îndestuleze pentru sumele plătite, în
ordinea de preferință prevăzută de Codul insolvenței.
Potrivit art. 20 lit. b) și art. 21 alin. (1) lit. b) și alin. (2) din
Legea nr. 503/2004 privind redresarea financiară, falimentul,
dizolvarea și lichidarea voluntară în activitatea de asigurări, în
cazul în care măsurile dispuse de Autoritatea de Supraveghere
Financiară nu au fost îndeplinite în mod corespunzător sau
aplicarea acestora nu a făcut posibilă restabilirea situației
patrimoniale a societății, Autoritatea este obligată să retragă
autorizația de funcționare a asigurătorului și, dacă se constată
insolvabilitatea acestuia, trebuie să solicite, de îndată,
deschiderea procedurii falimentului.
Potrivit art. 22 din Legea nr. 503/2004 privind redresarea
financiară, falimentul, dizolvarea și lichidarea voluntară în
activitatea de asigurări, la data publicării deciziei privind
închiderea procedurii de redresare financiară și constatarea
stării de insolvabilitate a societății de asigurare/reasigurare se
naște dreptul creditorilor de asigurări de a solicita plata sumelor
cuvenite de la Fondul de garantare. Prin urmare, creditorii de
asigurări nu trebuie să aștepte deschiderea procedurii
falimentului de către tribunal pentru a-și satisface creanțele.
4.6. Plata creanțelor creditorilor de asigurări se face după
reguli speciale prevăzute de art. 23 din Legea nr. 503/2004
privind redresarea financiară, falimentul, dizolvarea și lichidarea
voluntară în activitatea de asigurări și art. 11—18 din Legea
nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraților.
De asemenea, potrivit art. 246 din Legea nr. 85/2014 privind
procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență,
societatea de asigurare/reasigurare este obligată să ceară
deschiderea procedurii falimentului, atunci când se află în stare
de insolvență, în cel mult 20 de zile de la apariția stării de
insolvență. Astfel, conform art. 246 alin. (1) din Legea
nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de
insolvență, societatea de asigurare/reasigurare debitoare aflată
în stare de insolvență, astfel cum este definită la art. 5 pct. 31
 6 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 162/21.II.2018
lit. a) din aceeași lege, este obligată să adreseze tribunalului o
cerere pentru a fi supusă procedurii falimentului. Cererea se
depune în termen de 20 de zile de la data apariției stării de
insolvență.
În sensul art. 5 pct. 31 lit. a) din aceeași lege, insolvența
societății de asigurare/reasigurare este acea stare a societății
caracterizată prin incapacitatea vădită de plată a datoriilor
exigibile cu disponibilitățile bănești. În acest caz, art. 246 alin. (2)
din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a
insolvenței și de insolvență prevede că, înainte de înregistrarea
la tribunal, cererea societății de asigurare/reasigurare se
înaintează Autorității de Supraveghere Financiară odată cu
actele și documentele doveditoare, în vederea analizării
acesteia și a formulării întâmpinării prevăzute la art. 248 alin. (1)
din aceeași lege.
Totodată, potrivit art. 247 din legea anterior menționată,
creditorii societății, alții decât creditorii de asigurări ale căror
sume pretinse se plătesc din disponibilitățile Fondului de
garantare, pot cere deschiderea procedurii falimentului împotriva
societății debitoare, dacă dețin o creanță care îndeplinește
condițiile prevăzute de art. 5 pct. 20 și 72 din aceeași lege,
respectiv dacă au o creanță certă, lichidă și exigibilă de mai mult
de 60 de zile care îndeplinește și condiția valorii-prag. Pe baza
dispozițiilor art. 247 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile
de prevenire a insolvenței și de insolvență și a definiției
creditorilor de asigurări din art. 3 alin. (1) lit. h) din Legea
nr. 503/2004 privind redresarea financiară, falimentul, dizolvarea
și lichidarea voluntară în activitatea de asigurări, în doctrină s-a
arătat că legiuitorul a atribuit legitimarea procesuală activă
pentru formularea cererii de faliment doar creditorilor societăților
de asigurare/reasigurare, nu și creditorilor de asigurări și că, în
antiteză cu această din urmă categorie, au calitatea de creditori
ai societății de asigurare toți creditorii ale căror creanțe nu
izvorăsc din raporturi de asigurare. Prin urmare, dacă creditorii
de asigurări nu pot formula cererea de faliment, creanțele
acestora nu rămân neplătite, dimpotrivă, această categorie de
creditori este satisfăcută cu prioritate din Fondul de garantare.
4.7. Conform art. 262 din Legea nr. 85/2014 privind
procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență,
principalele efecte ale deschiderii procedurii falimentului unei
societăți de asigurare/reasigurare debitoare sunt publicitatea
acestei măsuri, retragerea autorizației de funcționare, dacă
această măsură nu a fost dispusă anterior de Autoritatea de
Supraveghere Financiară, interdicția înstrăinării acțiunilor de
către acționarii semnificativi, ridicarea dreptului de administrare,
distribuirea sumelor din Fondul de garantare, suspendarea
acțiunilor judiciare/extrajudiciare și a procedurilor de executare
silită. Cu privire la acest din urmă efect este de remarcat că
dispozițiile art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014 care arată că
hotărârea de deschidere a procedurii falimentului are ca efect
suspendarea de drept a tuturor acțiunilor judiciare sau
extrajudiciare și a măsurilor de executare silită îndreptate
împotriva debitoarei constituie o reglementare specială,
derogatorie de la dispozițiile de principiu înscrise în art. 75
alin. (2) lit. a) din aceeași lege, conform cărora acțiunile civile
din procesele penale îndreptate împotriva debitorului nu sunt
supuse suspendării de drept.
Deși legea folosește sintagma „suspendarea de drept a
tuturor acțiunilor judiciare sau extrajudiciare și a măsurilor de
executare silită”, în realitate, toate aceste acțiuni vor înceta
pentru că, prin forța împrejurărilor, suspendarea presupune
reluarea la un moment dat a acestor acțiuni, situație imposibilă
în cazul falimentului societăților de asigurare, știut fiind faptul că
societatea debitoare nu mai poate reveni la existența normală
de dinaintea falimentului.
Așadar, deschiderea procedurii falimentului unei societăți de
asigurare/reasigurare are ca efect suspendarea de drept a
tuturor acțiunilor judiciare împotriva debitoarei, inclusiv a acțiunii
civile din procesul penal, îndreptată împotriva acesteia, ca parte
responsabilă civilmente. De altfel, și în jurisprudența instanței
supreme s-a reținut, din interpretarea art. 75 alin. (1) și art. 262
alin. (4) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire
a insolvenței și de insolvență, că legiuitorul a înțeles să
reglementeze distinct situația societăților de asigurare/
reasigurare, în sensul prevederii unei norme imperative, potrivit
căreia hotărârea de deschidere a procedurii falimentului
societății de asigurare/reasigurare are ca efect suspendarea de
drept a tuturor acțiunilor judiciare sau extrajudiciare și a
măsurilor de executare silită îndreptate împotriva societății de
asigurare/reasigurare debitoare.
În privința acestor societăți sunt aplicabile dispozițiile art. 262
din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a
insolvenței și de insolvență, în timp ce art. 75 reprezintă norma
generală, incidentă doar în situația în care nu există o normă
specială, derogatorie. Or, în cazul societăților de
asigurare/reasigurare nu este reglementată o normă care să
vizeze excepții de la măsura suspendării, așa cum se prevede
la art. 75 alin. (2), aplicabil celorlalte societăți.
4.8. Potrivit art. 266 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 privind
procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, la data
publicării deciziei prin care Autoritatea de Supraveghere
Financiară constată existența indiciilor stării de insolvență a
societății de asigurare/reasigurare și imposibilitatea redresării
se naște dreptul creditorilor de asigurări de a solicita plata
sumelor cuvenite de la Fondul de garantare.
Alin. (2) al aceluiași articol arată că, de la data rămânerii
definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului,
Fondul de garantare este în drept să efectueze plăți din
disponibilitățile acestuia, în vederea achitării sumelor cuvenite
creditorilor de asigurări, potrivit legii.
Conform art. 262 alin. (5) din Legea nr. 85/2014 privind
procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, creanțele
de asigurări, constatate prin titluri executorii obținute ulterior
deschiderii procedurii, se înregistrează la tribunal în dosarul de
insolvență, în termen de 10 zile de la data obținerii titlului. După
cenzurarea acestora, lichidatorul judiciar le înscrie în tabel
împreună cu rangul de preferință. În toate cazurile, cererea de
înregistrare a acestor creanțe nu poate fi dispusă mai târziu de
data întocmirii tabelului definitiv consolidat al creanțelor. Pe baza
acestor dispoziții, dar și a prevederilor art. 17 din Legea
nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraților se poate
observa că un creditor de asigurări având o creanță certă,
lichidă și exigibilă se poate adresa direct Fondului de garantare
sau poate urma separat procedura de faliment prevăzută de
Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței
și de insolvență în vederea recuperării creanței sale din activele
asigurătorului aflat în faliment, inclusiv pentru suma cuvenită
care depășește plafonul de garantare prevăzut de art. 15
alin. (2) din Legea nr. 213/2015.
În acest scop, potrivit art. 26 din Norma Autorității de
Supraveghere Financiară nr. 16/2015 privind Fondul de
garantare a asiguraților, creditorul de asigurări se poate înscrie
la masa credală a asigurătorului în faliment, în vederea
recuperării creanței sale din activele asigurătorului aflat în
faliment, inclusiv pentru suma cuvenită care depășește plafonul
de garantare prevăzut de lege. Rezultă că, după rămânerea
definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului unei
societăți de asigurare/reasigurare, în vederea plății creanțelor
care nu depășesc plafonul de garantare, creditorii de asigurări,
în funcție de propria opțiune, fie pot solicita plata de la Fondul de
garantare, fie pot solicita înscrierea la masa credală, în
procedura falimentului. De asemenea, potrivit art. 29 din Norma
Autorității de Supraveghere Financiară nr. 16/2015 privind
Fondul de garantare a asiguraților, titlul executoriu care constată
creanțe de asigurări nevalorificate în cadrul procedurii de
faliment sau în cadrul altor proceduri de executare silită
prevăzute de lege se transmite Fondului, în vederea verificării lui
și, după caz, a valorificării acestuia, prin plata sumelor cuvenite
de la Fond, în condițiile normei și ale prevederilor legale
incidente.
 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 162/21.II.2018
Ipoteza prevăzută în dispozițiile din norme poate viza, de
pildă, situația titlurilor executorii care nu au putut fi valorificate în
procedura falimentului, fie din cauza lipsei/insuficienței
lichidităților debitoarei, fie pentru că au fost obținute după
expirarea termenului prevăzut de art. 262 alin. (5) din Legea
nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de
insolvență în care cererea de înscriere a creanței de asigurări
putea fi înregistrată la dosarul de insolvență al tribunalului.
Din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 15 alin. (2) din
Legea nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraților
cu dispozițiile art. 26 din Norma Autorității de Supraveghere
Financiară nr. 16/2015 privind Fondul de garantare a asiguraților
rezultă că înscrierea la masa credală este obligatorie pentru
partea din creanță care depășește plafonul de garantare pe un
creditor de asigurare al asigurătorului aflat în faliment, însă, și în
această situație, dacă titlul executoriu nu a putut fi valorificat în
procedura falimentului, el poate fi valorificat de la Fond.
Pentru a nu se realiza o dublă acoperire a creanțelor, art. 266
alin. (3) teza I din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de
prevenire a insolvenței și de insolvență interzice creditorilor de
asigurări ale căror creanțe de asigurări au fost plătite de la
Fondul de garantare să mai înregistreze cereri și/sau să mai
solicite valorificarea creanțelor și/sau plata sumelor pretinse, în
cadrul procedurii falimentului societății de asigurare/reasigurare
debitoare.
După cum s-a observat în doctrină, scopul procedurii
falimentului societății de asigurare/reasigurare îl constituie
satisfacerea drepturilor creditorilor de asigurări. De aceea, un
efect principal al deschiderii procedurii falimentului îl reprezintă
plata creanțelor creditorilor de asigurări, consumatorii
raporturilor de asigurare fiind cel mai bine protejați dintre toți
creditorii participanți la o procedură de insolvență, deoarece, în
caz de faliment al unui asigurător/reasigurător, creanțele
creditorilor de asigurări sunt acoperite în întregime din Fondul de
garantare.
Fondul de garantare va efectua plăți în vederea achitării
sumelor cuvenite creditorilor de asigurări începând cu data
rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii
falimentului.
Efectul plății sumelor de bani din Fond se naște din lege, prin
urmare, nu este necesară aprobarea judecătorului sindic în
acest sens și nici avizarea Autorității de Supraveghere
Financiară.
Fondul de garantare acoperă creanțele de asigurări, nu ca o
obligație proprie pe temei contractual, ci în virtutea protecției
consumatorilor produselor și serviciilor de asigurări, astfel că
plățile făcute de către Fond reprezintă obligații ale asigurătorului
falimentar, fiind achitate în numele și pe seama acestuia, Fondul
fiind îndreptățit să își recupereze aceste sume din averea
societății de asigurare debitoare.
Chiar și în cazul în care riscurile asigurate s-au produs după
închiderea procedurii falimentului, plata despăgubirilor se poate
face tot din Fondul de garantare, întrucât, la închiderea
procedurii, sumele rămase se depun la acest fond. Evident, doar
creditorii de asigurări vor beneficia de aceste sume, ceilalți
creditori, numiți de lege, creditori ai societății de asigurare, vor
suporta consecințele falimentului, dacă nu și-au valorificat
creanțele anterior închiderii procedurii.
4.9. Așadar, având în vedere că obligația de plată a sumelor
cuvenite creditorilor de asigurări se naște în sarcina Fondului de
garantare doar la momentul rămânerii definitive a hotărârii de
deschidere a procedurii falimentului, conform art. 266 alin. (2)
din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a
insolvenței și de insolvență, dată de la care operează și
suspendarea de drept pentru toate acțiunile îndreptate împotriva
societății de asigurare debitoare, conform art. 262 alin. (4) din
aceeași lege, inclusiv acțiunea civilă împotriva debitoarei în
procesul penal, o eventuală cerere a creditorului de asigurări,
constituit parte civilă în procesul penal, de introducere a
Fondului de garantare a asiguraților în acest proces, ca parte
responsabilă civilmente, este în mod evident inadmisibilă, din
7
moment ce normele speciale cuprinse în dispozițiile art. 11—18
din Legea nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a
asiguraților arată clar procedura de urmat în astfel de situații.
Această procedură este una administrativă, fiind declanșată
prin simpla cerere a creditorilor de asigurări adresată Fondului
prin care se solicită deschiderea dosarului de daună și
încasarea despăgubirii, urmată de faza instrumentării dosarului
de către Fond și de acceptarea sau respingerea cererilor de
despăgubire de către comisia specială constituită conform
art. 23 alin. (2) din Legea nr. 503/2004 privind redresarea
financiară, falimentul, dizolvarea și lichidarea voluntară în
activitatea de asigurări, în caz de respingere, existând
posibilitatea formulării unei contestații în condițiile art. 19 din
aceeași lege.
Ca terță persoană păgubită pe care asigurătorul este obligat,
în temeiul contractului de asigurare încheiat cu inculpatul, să o
despăgubească pentru prejudiciul pentru care asiguratul
răspunde în baza legii civile, partea civilă din procesul penal are
calitate de creditor de asigurare în sensul art. 3 lit. h) din Legea
nr. 503/2004 privind procedura falimentului societăților de
asigurare/reasigurare. În această calitate, independent de
suspendarea acțiunii civile din procesul penal îndreptată
împotriva asigurătorului, după rămânerea definitivă a hotărârii
prin care întinderea creanței a fost stabilită în contradictoriu cu
autorul prejudiciului, partea civilă își poate valorifica creanța
certă, lichidă și exigibilă direct de la Fondul de garantare a
asiguraților, caz în care nu este nevoită să suporte concursul
celorlalți creditori ai asigurătorului aflat în faliment.
Pe de altă parte, din redactarea art. 15 alin. (2) din Legea
nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraților, potrivit
căruia Fondul face plata creanțelor certe, lichide și exigibile în
limita unui plafon de 450.000 lei pe creditor de asigurare, se
desprinde o dată în plus concluzia inadmisibilității unei cereri de
introducere a Fondului ca parte responsabilă civilmente în
procesul penal. Pentru a fi exigibilă, creanța trebuie să fi ajuns
la scadență, ceea ce nu se poate susține atât timp cât procesul
penal încă nu a fost soluționat definitiv.
Întrucât acțiunea civilă îndreptată împotriva asigurătorului în
procesul penal este suspendată obligatoriu de la data rămânerii
definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului, iar
Fondul de garantare are calitatea de garant al despăgubirii,
atribuțiile sale vizând exclusiv etapa plății creanței într-o
procedură administrativă, după obținerea titlului executoriu,
Fondul nu are calitatea de parte responsabilă civilmente și nu
poate fi introdus în procesul penal.
Parcurgerea procedurii administrative în fața Fondului de
garantare și valorificarea creanței de despăgubiri de la acesta
sunt posibile doar în faza de executare a procesului penal, după
ce dreptul de creanță al părții civile, creditor de asigurare, a fost
constatat printr-o hotărâre penală definitivă.
Totodată, din definiția dată părții responsabile civilmente de
art. 86 din Codul de procedură penală rezultă că, pentru a
dobândi această calitate în procesul penal, pe lângă condiția
privind obligația persoanei/părții, legală sau convențională, de
a repara prejudiciul cauzat prin infracțiune, singură sau în solidar
cu inculpatul, mai trebuie îndeplinită și condiția cumulativă ca
această persoană să poată fi chemată să răspundă în procesul
penal, ceea ce, în cazul Fondului de garantare a asiguraților,
așa cum s-a relevat pe larg în cele de mai sus, nu se poate
realiza, legea prevăzând o altă procedură de urmat, extrapenală
și extrajudiciară.
Ministerul Public — procurorul general al Parchetului de pe
lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a conchis relevând că
Fondul de garantare a asiguraților nu are calitate de parte
responsabilă civilmente în sensul legii penale și, prin urmare, nu
pot fi admise cererile de introducere în procesul penal a acestei
entități juridice.
5. Opinia Direcției legislație, studii documentare și
informatică juridică a Înaltei Curți de Casație și Justiție
La solicitarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, a
Completului pentru soluționarea recursului în interesul legii,
 8 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 162/21.II.2018
Direcția legislație, studii documentare și informatică juridică a
comunicat un punct de vedere, raliindu-se opiniei exprimate de
procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de
Casație și Justiție, în sensul că, în interpretarea și aplicarea
unitară a dispozițiilor art. 86 din Codul de procedură penală,
Fondul de garantare a asiguraților nu are calitatea de parte
responsabilă civilmente în procesul penal, argumentând
suplimentar că, prin Decizia nr. 1/2016, Completul competent
să judece recursul în interesul legii a stabilit că, „în cazul
asigurării obligatorii de răspundere civilă pentru prejudicii
produse prin accidente de vehicule, societatea de asigurare are
calitatea de parte responsabilă civilmente și are obligația de a
repara singură prejudiciul cauzat prin infracțiune, în limitele
stabilite în contractul de asigurare și prin dispozițiile legale
privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă”.
Prin aceeași decizie pronunțată în recurs în interesul legii de
Înalta Curte de Casație și Justiție s-a statuat că în interpretarea
și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 86 din Codul de procedură
penală calitatea de parte responsabilă civilmente îi este atribuită
societății de asigurare, indiferent dacă societatea de asigurare
se află sau nu se află în procedura falimentului.
Nici dispozițiile Legii nr. 213/2015 privind Fondul de
garantare a asiguraților și nici cele ale Legii nr. 85/2014 privind
procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență nu prevăd
calitatea de parte responsabilă civilmente a Fondului de
garantare a asiguraților. În absența unei astfel de dispoziții
legale, în condițiile în care societatea de asigurare are calitatea
de parte responsabilă civilmente, iar deschiderea procedurii
falimentului împotriva acesteia nu are ca efect încetarea calității
de subiect de drept, nu există niciun temei legal în baza căruia
calitatea de parte responsabilă civilmente a societății de
asigurare să îi fie transferată Fondului de garantare a
asiguraților sau în baza căruia Fondul de garantare a asiguraților
să fie introdus în procesul penal, ca a doua parte responsabilă
civilmente.
Dimpotrivă, dispozițiile legale care prevăd suspendarea de
drept a acțiunilor judiciare, inclusiv a acțiunii civile exercitate în
procesul penal, ca efect al deschiderii procedurii falimentului,
exclud soluția introducerii Fondului de garantare a asiguraților în
calitate de parte responsabilă civilmente în procesul penal.
Existența unei societăți de asigurare, care are calitatea de
parte responsabilă civilmente și calitatea de subiect de drept,
constituie un element care nu permite adoptarea soluției
pronunțate prin Decizia nr. 3/2010 a Secțiilor Unite ale Înaltei
Curți de Casație și Justiție — conform căreia, în procesul penal,
Fondul de protecție a victimelor străzii (preluat de Biroul
Asigurătorilor de Autovehicule din România) are calitatea de
parte responsabilă civilmente și poate fi obligat singur la plata
despăgubirilor civile către persoanele păgubite prin accidente
de vehicule neasigurate —, întrucât Decizia nr. 3/2010 privește
ipoteza în care nu există o societatea de asigurare, ca parte
responsabilă civilmente și ca subiect de drept, vehiculele nefiind
asigurate. În cazul Fondului de garantare a asiguraților există o
societate de asigurare care are calitatea de parte responsabilă
civilmente și calitatea de subiect de drept, împotriva căreia s-a
dispus deschiderea procedurii falimentului.
Fondul de garantare a asiguraților asigură efectuarea plății
despăgubirilor către creditorii de asigurări în cadrul unei
proceduri necontencioase [persoana păgubită în cazul asigurării
de răspundere civilă, care are calitatea de parte civilă în
procesul penal, fiind inclusă în sfera noțiunii de creditor de
asigurări, potrivit art. 4 alin. (1) lit. b) pct. (iii) din Legea
nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraților].
Atât potrivit dispozițiilor Legii nr. 213/2015 privind Fondul de
garantare a asiguraților, cât și potrivit dispozițiilor Legii
nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de
insolvență, raporturile dintre creditorii de asigurări și Fondul de
garantare a asiguraților se derulează în cadrul procedurii
speciale reglementate în cap. III din Legea nr. 213/2015, iar nu
în cadrul procesului penal.
În acest sens, în conformitate cu dispozițiile art. 13 alin. (1)
din Legea nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a
asiguraților și cu dispozițiile art. 266 alin. (2) din Legea
nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de
insolvență, de la data rămânerii definitive a hotărârii de
deschidere a procedurii falimentului pronunțate împotriva unui
asigurător, Fondul de garantare a asiguraților este în drept să
efectueze plăți din disponibilitățile sale, în vederea achitării
sumelor cuvenite creditorilor de asigurări. A admite că Fondul
de garantare a asiguraților are calitatea de parte responsabilă
civilmente în procesul penal și că se impune introducerea sa în
procesul penal în această calitate, în condițiile în care hotărârea
de deschidere a procedurii falimentului are ca efect
suspendarea de drept a acțiunilor judiciare, înseamnă a admite
că dispozițiile art. 13 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 privind
Fondul de garantare a asiguraților și ale art. 266 alin. (2) din
Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței
și de insolvență devin inaplicabile, întrucât, dobândind calitatea
de parte responsabilă civilmente, Fondul de garantare a
asiguraților nu ar fi „în drept să efectueze plăți” creditorilor de
asigurări (părți civile în procesul penal) anterior rezolvării acțiunii
civile în procesul penal, acțiune suspendată în baza art. 262
alin. (4) din Legea nr. 85/2014.
În reglementarea procedurii prevăzute în Legea nr. 213/2015
privind Fondul de garantare a asiguraților, corelată cu dispozițiile
art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de
prevenire a insolvenței și de insolvență, legiuitorul a pornit de la
premisa că Fondul de garantare a asiguraților nu are calitatea de
parte responsabilă civilmente în procesul penal și, neavând
această calitate, este „în drept să efectueze plăți” creditorilor de
asigurări (părți civile în procesul penal) anterior finalizării
procesului penal.
În concepția Legii nr. 213/2015 privind Fondul de garantare
a asiguraților, reflectată în dispozițiile art. 2 alin. (1), Fondul de
garantare a asiguraților, ca schemă de garantare în domeniul
asigurărilor, are ca scop protejarea creditorilor de asigurări de
consecințele insolvenței unui asigurător.
Protecția creditorilor de asigurări, inclusiv a persoanei
păgubite care are calitatea de parte civilă în procesul penal, se
realizează printr-un mecanism ce permite plata despăgubirilor
de către Fondul de garantare a asiguraților în limita plafonului de
garantare, anterior finalizării procesului penal și independent de
suspendarea de drept a acțiunilor judiciare prin efectul hotărârii
de deschidere a procedurii falimentului. (Acest mecanism
permite creditorului de asigurări, în temeiul art. 17 din Legea
nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraților, să
urmeze separat și procedura de faliment a asigurătorului
prevăzută în Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire
a insolvenței și de insolvență, inclusiv pentru suma cuvenită care
depășește plafonul de garantare.)
Protecția creditorilor de asigurări se realizează prin plata
imediată a despăgubirilor — necondiționată de finalizarea
procesului penal sau a procedurii falimentului — din
disponibilitățile Fondului de garantare a asiguraților. Celeritatea
în plata despăgubirilor și inexistența obligației de a parcurge un
proces judiciar constituie elementele centrale ale mecanismului
de protecție a creditorilor de asigurări instituit prin Legea
nr. 213/2015 și prin constituirea Fondului de garantare a
asiguraților. (Așa cum rezultă din expunerea de motive a Legii
nr. 213/2015, rolul Fondului pe piața asigurărilor este acela de
a crea un impact pozitiv asupra întăririi încrederii
„consumatorului” de asigurări, iar protecția oferită de o schemă
de garantare va fi mult mai flexibilă și mai rapidă decât cea
oferită în cadrul procedurii de faliment, asiguratul putând obține
mai repede și mai sigur despăgubirea.)
Introducerea Fondului de garantare a asiguraților în procesul
penal, în calitate de parte responsabilă civilmente, în contextul
în care acțiunea civilă se suspendă de drept prin efectul hotărârii
de deschidere a procedurii falimentului, anulează tocmai
elementele centrale ale mecanismului de protecție reglementat
 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 162/21.II.2018
în Legea nr. 213/2015 — plata cu celeritate a despăgubirilor și
inexistența obligației de a parcurge un proces judiciar. Or,
dispozițiile legale privind calitatea de parte responsabilă
civilmente nu pot fi interpretate într-un sens care ar conduce la
imposibilitatea realizării scopului Legii nr. 213/2015 privind
Fondul de garantare a asiguraților.
6. Raportul asupra recursului în interesul legii
Prin raportul întocmit în cauză, judecătorii-raportori au
apreciat că recursul in interesul legii este admisibil.
Rezumând problema de drept care a primit soluții diferite la
instanțele judecătorești prin hotărâri definitive, judecătorii-
raportori au apreciat, prin propunerile de soluție formulate, că, în
vederea stabilirii calității procesuale a entității denumite Fondul
de garantare a asiguraților în cazul asigurării obligatorii de
răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de
autovehicule asigurate la o societate de asigurare aflată în
faliment, precum și limitele răspunderii în procesul penal, se
impun a fi avute în vedere dispozițiile art. 86 din Codul de
procedură penală, în raport cu care Fondul de garantare a
asiguraților nu are calitatea de parte responsabilă civilmente în
procesul penal.
7. Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând sesizarea
cu recurs în interesul legii, raportul întocmit de judecătorii-
raportori și dispozițiile legale ce se solicită a fi interpretate în
mod unitar, reține următoarele:
7.1. Admisibilitatea sesizării
În virtutea rolului său constituțional conferit de art. 126
alin. (3) din Legea fundamentală, Înalta Curte de Casație și
Justiție asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către
toate instanțele judecătorești prin cele două mecanisme
instituite de Codul de procedură penală, respectiv recursul în
interesul legii și procedura pronunțării hotărârilor prealabile.
Din interpretarea sistematică a dispozițiilor art. 471 și art. 472
din Codul de procedură penală, aplicabile în materia recursului
în interesul legii, rezultă că pentru a se apela la un asemenea
mecanism de unificare a practicii judiciare trebuie îndeplinite mai
multe condiții de admisibilitate.
În primul rând, promovarea recursului în interesul legii se
realizează de unul dintre titularii prevăzuți în mod expres de
art. 471 alin. (1) din Codul de procedură penală, cerință care
este îndeplinită în cauză, având în vedere că instanța supremă
a fost sesizată de către procurorul general al Parchetului de pe
lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Cererea, așa cum arată art. 471 alin. (2) din Codul de
procedură penală, trebuie să cuprindă anumite elemente de
conținut, respectiv enunțarea soluțiilor diferite date problemei de
drept și motivarea acestora, jurisprudența Curții Constituționale,
a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a Curții Europene a
Drepturilor Omului sau, după caz, a Curții de Justiție a Uniunii
Europene, opiniile relevante din doctrină, precum și soluția ce se
propune a fi pronunțată în recursul în interesul legii, aspecte
formale care se regăsesc în cuprinsul prezentei sesizări.
Condiția esențială pentru promovarea recursului în interesul
legii, ce rezultă din analiza coroborată a dispozițiilor art. 471
alin. (1) și (3) din Codul de procedură penală și ale art. 472 din
același cod, o reprezintă existența unei probleme de drept care
a primit rezolvări diferite din partea instanțelor judecătorești, prin
hotărâri definitive, ce trebuie dovedită prin anexarea acestora la
cererea formulată de titularul sesizării.
Raportând această din urmă cerință la datele concrete ale
cauzei cu care a fost învestit Completul competent să judece
recursul în interesul legii, se observă că este îndeplinită
jurisprudența atașată actului de sesizare, respectiv anexele
nr. 1—107 și 108—148, relevând soluționarea în mod diferit,
prin hotărâri judecătorești definitive, a chestiunii de drept care
formează obiectul judecății.
Ca urmare, constatând că cererea de recurs în interesul legii
formulată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta
Curte de Casație și Justiție întrunește toate condițiile prevăzute
9
de art. 471 și art. 472 din Codul de procedură penală, Înalta
Curte de Casație și Justiție constată că aceasta este admisibilă.
7.2. Cadrul legal
Următoarele dispoziții legale au fost apreciate ca având
incidență în soluționarea prezentului recurs în interesul legii:
Cadrul legal intern:
Legea nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a
asiguraților, actualizată conform Legii nr. 246/2016 (cu referire,
în special, la următoarele articole):
— Art. 1 alin. (1): „(1) Fondul de garantare a asiguraților,
denumit în continuare Fondul, se constituie ca persoană juridică
de drept public. Organizarea și funcționarea Fondului se
stabilesc prin statut propriu aprobat de către Consiliul Autorității
de Supraveghere Financiară, la propunerea Consiliului de
administrație al Fondului. (...)”;
— Art. 2: „(1) Fondul, ca schemă de garantare în domeniul
asigurărilor, are ca scop protejarea creditorilor de asigurări de
consecințele insolvenței unui asigurător.
(2) Pentru înlesnirea raporturilor de drept internațional privat
în materia insolvenței unui asigurător, Fondul poate încheia
acorduri de cooperare cu scheme de garantare în domeniul
asigurărilor din alte state și cu alte părți interesate în dezvoltarea
protecției deținătorilor de polițe de asigurare.
(3) Fondul garantează plata de indemnizații/despăgubiri
rezultate din contractele de asigurare facultative și obligatorii,
încheiate, în condițiile legii, în cazul falimentului unui asigurător,
cu respectarea plafonului de garantare prevăzut în prezenta
lege și în limita resurselor financiare disponibile la momentul
plății, așa cum sunt definite la art. 5. În cazul în care
disponibilitățile Fondului nu sunt suficiente pentru acoperirea
cuantumului sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, creanțele
acestora vor putea fi onorate pe măsura alimentării Fondului cu
resursele financiare prevăzute de prezenta lege.
(4) Fondul poate desfășura și activitatea de administrator
special în procedura de redresare financiară a asigurătorilor ori
de lichidator în procedura de lichidare voluntară a asigurătorilor,
în condițiile prevăzute de Legea nr. 503/2004 privind redresarea
financiară, falimentul, dizolvarea și lichidarea voluntară în
activitatea de asigurări, republicată, cu modificările ulterioare.”;
— Art. 4 alin. (1) lit. a) și b): „(1) În înțelesul prezentei legi,
termenii și expresiile de mai jos au următoarea semnificație:
a) creanța de asigurări — creanțele creditorilor de asigurări
care rezultă dintr-un contract de asigurare, inclusiv sumele
rezervate pentru acești creditori atunci când unele elemente ale
datoriei nu sunt cunoscute încă. Se consideră creanțe de
asigurări sumele achitate creditorilor de asigurări din
disponibilitățile Fondului, reprezentând despăgubiri/indemnizații,
precum și primele datorate de către asigurătorul debitor pentru
perioada în care riscul nu a fost acoperit de acesta, ca urmare
a încetării contractelor de asigurare;
b) creditorii de asigurări sunt, după caz:
(i) persoana asigurată — persoana fizică sau juridică
aflată în raporturi juridice cu asigurătorul debitor prin
încheierea contractului de asigurare;
(ii) beneficiarul asigurării — terța persoană căreia, în
baza legii sau a contractului de asigurare, asigurătorul
debitor urmează să îi achite sumele cuvenite ca
urmare a producerii riscului asigurat;
(iii) persoană păgubită (în cazul asigurării de răspundere
civilă) — persoana îndreptățită să primească
despăgubiri pentru prejudiciul suferit ca urmare a
producerii unui risc acoperit printr-un contract de
asigurare de răspundere civilă;()”;
— Art. 5: „(1) Resursele financiare ale Fondului provin din
următoarele surse:
a) contribuții de la asigurători;
b) dobânzi și penalități de întârziere din plata cu întârziere a
contribuțiilor de către asigurători;
c) sume din fructificarea disponibilităților;
d) sume din recuperarea creanțelor Fondului;
 10 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 162/21.II.2018
e) sume din alte surse, stabilite potrivit legii;
f) împrumuturile de la instituțiile de credit sau împrumuturi
obligatare, prin emisiune de titluri de valoare ale Fondului.
(2) Disponibilitățile Fondului astfel constituite sunt plasate în
instrumente purtătoare de dobândă, la instituții de credit, în
instrumente ale pieței monetare, în titluri de stat sau titluri ale
administrației publice locale, precum și în plasamente stabilite
prin legislația în vigoare.
(3) Strategia de investire a resurselor Fondului are în vedere
plasarea acestora în condiții de siguranță, urmărind minimizarea
riscurilor, asigurarea eficienței și a lichidității. Strategia de
investire a resurselor Fondului se elaborează de către acesta,
se avizează de Consiliul de administrație al Fondului și se
aprobă de Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară.
()”;
— Art. 11: „Fondul asigură efectuarea plății indemnizațiilor/
despăgubirilor din disponibilitățile sale, către creditorii de
asigurări, potrivit condițiilor și plafonului de garantare stabilite
de prezenta lege.”;
— Art. 12: „(1) Orice persoană care invocă vreun drept de
creanță împotriva asigurătorului ca urmare a producerii unor
riscuri acoperite printr-o poliță de asigurare valabilă, între data
închiderii procedurii de redresare financiară și cea a denunțării
contractelor de asigurare, dar nu mai târziu de 90 de zile de la
data pronunțării hotărârii de deschidere a procedurii falimentului,
poate solicita deschiderea dosarului de daună printr-o cerere
adresată Fondului.
(2) În vederea protejării drepturilor creditorilor de asigurări,
Fondul va lua măsurile necesare cu privire la deschiderea
dosarelor de daună, constatarea tehnică a avariilor,
instrumentarea dosarelor de daună și avizarea dosarelor de
daună din punct de vedere tehnic. Instrumentarea dosarelor de
daună se va face cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare la
data producerii evenimentului asigurat și a condițiilor de
asigurare generale și specifice prevăzute în contractele de
asigurare.
(3) Pentru ducerea la îndeplinire a atribuțiilor cu privire la
activitatea de instrumentare a dosarelor de daună, Fondul, pe
baza unor proceduri transparente de selecție aprobate prin
decizia Autorității de Supraveghere Financiară, poate încheia
convenții cu societăți care au ca obiect de activitate servicii de
regularizare a cererilor de despăgubire sau poate nominaliza un
asigurător în vederea constatării, evaluării și lichidării daunelor.
Sumele achitate din disponibilitățile Fondului prestatorilor de
servicii pentru instrumentarea și lichidarea dosarelor de daună
constituie creanțe de asigurări, dispozițiile art. 267 alin. (2) din
Legea nr. 85/2014 fiind aplicabile în mod corespunzător.
(4) Sumele stabilite conform alin. (3) și acceptate la plată de
comisia specială, constituită conform art. 23 alin. (2) din Legea
nr. 503/2004, republicată, cu modificările ulterioare, se plătesc
din disponibilitățile Fondului, în condițiile și cu respectarea
prevederilor prezentei legi și ale reglementărilor emise de
Autoritatea de Supraveghere Financiară și/sau de către Fond în
aplicarea acestuia.”;
— Art. 13: „(1) De la data rămânerii definitive a hotărârii de
deschidere a procedurii falimentului pronunțată împotriva unui
asigurător, conform prevederilor art. 266 din Legea nr. 85/2014,
Fondul este în drept să efectueze plăți din disponibilitățile sale,
în vederea achitării sumelor cuvenite creditorilor de asigurări,
cu respectarea dispozițiilor legale.
(2) Fondul va publica pe site-ul propriu informații referitoare
la demersurile necesare pentru obținerea de la Fond a
despăgubirilor/indemnizațiilor.
(3) În vederea efectuării plății sumelor cuvenite creditorilor
de asigurări, Fondul procedează la verificarea dosarelor de
daună și a creanțelor de asigurări înregistrate în evidențele sale,
ținând seama de normele aplicabile în materie și de condițiile
de asigurare generale și specifice prevăzute în contractele de
asigurare încheiate cu asigurătorul față de care s-a stabilit
starea de insolvență.
(4) Aprobarea sau, după caz, respingerea sumelor pretinse
de petenți este de competența comisiei speciale constituite
conform art. 23 alin. (2) din Legea nr. 503/2004, republicată, cu
modificările ulterioare.
(5) În caz de respingere a sumelor pretinse se va emite o
decizie de respingere. Împotriva deciziei se poate formula
contestație, în condițiile prevăzute la art. 19 din Legea
nr. 503/2004, republicată, cu modificările ulterioare.
(6) Dreptul la acțiune contra Fondului pentru plata
indemnizațiilor/despăgubirilor se prescrie în termen de 5 ani
calculați de la data nașterii dreptului, dar nu înainte de
rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii de
faliment.”;
— Art. 14: „(1) În vederea încasării indemnizațiilor/
despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanță
de asigurări împotriva asigurătorului în faliment poate formula o
cerere motivată în acest sens, adresată Fondului în termen de
90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de
deschidere a procedurii falimentului sau de la data nașterii
dreptului de creanță, atunci când acesta s-a născut ulterior.
Cererea-tip de plată va fi prevăzută în reglementările emise în
aplicarea prezentei legi.
(2) Cererea-tip de plată prevăzută la alin. (1) se formulează
în scris de către potențialul creditor și se depune direct la sediul
Fondului sau prin poștă, cu scrisoare recomandată, cu
confirmare de primire, prin poșta electronică sau prin alte
mijloace ce asigură transmiterea textului actului și confirmarea
primirii acestuia. Odată cu cererea-tip de plată, persoana
respectivă anexează înscrisurile justificative, în copie legalizată,
din care să rezulte cu exactitate cuantumul sumelor solicitate.
(3) În cazul imposibilității de prezentare a înscrisurilor
justificative în copie legalizată, creditorul de asigurări poate
prezenta fie copii ale acestora, fie o declarație pe propria
răspundere, în sensul susținerii acestor documente justificative.
În cerere se va preciza motivul imposibilității depunerii lor în
copie legalizată. Aceste documente vor fi verificate cu evidențele
preluate de Fond de la asigurătorul aflat în faliment.
(4) În cerere se vor menționa, în principal, următoarele
elemente: natura creanței, momentul nașterii sale și cuantumul
sumei pretinse, dacă există vreun privilegiu ori o garanție reală
în ceea ce privește creanța, precum și care sunt bunurile
acoperite de asigurare.
(5) Cererea, precum și actele și informațiile solicitate potrivit
alin. (2)—(4) se depun în limba română; în cazul în care sunt
redactate într-o limbă de circulație internațională, acestea se
depun însoțite de traducerea autorizată conform legii.”;
— Art. 15: „(1) Pe măsura înregistrării și analizării cererilor de
plată ale creditorilor de asigurări, împreună cu documentele
anexate, se întocmește lista creditorilor de asigurări ale căror
creanțe certe, lichide și exigibile urmează să fie plătite din
disponibilitățile Fondului. Lista se înaintează comisiei speciale,
cu propunerea de aprobare la plată a creanțelor de asigurare
solicitate. După aprobarea acestor liste de către comisia
specială, se efectuează plățile indemnizațiilor/despăgubirilor
către creditorii de asigurări.
(2) Plata de către Fond a creanțelor de asigurări stabilite ca
fiind certe, lichide și exigibile se face în limita unui plafon de
garantare de 450.000 lei pe un creditor de asigurare al
asigurătorului aflat în faliment.
(3) Plata se face în moneda națională — leu, iar în cazul
creanțelor în valută, comisioanele bancare sunt suportate de
creditorul de asigurări.
(4) Indemnizațiile/Despăgubirile cuvenite creditorilor de
asigurări se plătesc de către Fond prin poștă și/sau prin instituții
de credit autorizate de Banca Națională a României. În vederea
efectuării plății sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, Fondul
poate să încheie convenții/contracte de prestări de servicii cu
oricare dintre aceste entități.”;
— Art. 16: „În toate cazurile în care consideră că este
necesar, comisia specială poate solicita petenților completarea
 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 162/21.II.2018
documentației și/sau precizarea ori furnizarea de informații
suplimentare cu privire la cererea de plată a acestora.
Informațiile solicitate se transmit comisiei, sub sancțiunea
respingerii cererii, în termen de cel mult 10 zile de la data primirii
solicitării acesteia.”;
— Art. 17: „Creditorul de asigurări poate urma separat și
procedura de faliment a asigurătorului prevăzută de Legea
nr. 85/2014, în vederea recuperării creanței sale din activele
asigurătorului aflat în faliment, inclusiv pentru suma cuvenită
care depășește plafonul de garantare prevăzut la art. 15
alin. (2).”;
— Art. 18: „(1) Fondul se subrogă în toate drepturile
creditorilor de asigurări la concurența sumelor pe care le-a plătit
din disponibilitățile sale.
(2) Prin derogare de la dispozițiile art. 100 alin. (1) lit. b) din
Legea nr. 85/2014, Fondul poate înregistra la masa credală, în
tot cursul procedurii de faliment, în vederea recuperării lor, orice
sume, dobânzi și/sau cheltuieli pe care acesta le-a achitat din
resursele sale.
(3) În condițiile alin. (1) și (2), Fondul este îndreptățit să
înregistreze și să recupereze, în cadrul procedurii falimentului
societății de asigurare/reasigurare debitoare, toate sumele
achitate creditorilor, pe măsura plăților efectuate, ca urmare a
producerii riscurilor asigurate după momentul deschiderii
procedurii falimentului.”
Norma Autorității de Supraveghere Financiară nr. 16/2015
privind Fondul de garantare a asiguraților:
— Art. 9: „(1) Fondul are ca destinație plata
indemnizațiilor/despăgubirilor rezultate din contractele de
asigurare facultative și obligatorii încheiate, în condițiile legii, cu
societatea de asigurare față de care s-a dispus deschiderea
procedurii de faliment, potrivit condițiilor de asigurare și în limita
plafonului de garantare stabilit de Legea nr. 213/2015.
(2) Fondul nu preia funcțiile unui asigurător și nu are obligația
de a opera în baza de date CEDAM și de a elibera certificat
privind daunele înregistrate.
(3) Fondul poate desfășura și activitatea de administrator
special în procedura de redresare financiară a asigurătorului și
de lichidator în procedura de lichidare voluntară a
asigurătorului.”;
— Art. 16: „Stabilirea și evaluarea despăgubirilor se
efectuează după cum urmează:
a) evaluarea despăgubirilor se efectuează de către Fond,
direct sau prin mandatarii acestuia, în baza documentelor
existente la dosarul de daună și în conformitate cu prevederile
legii și ale condițiilor de asigurare;
b) dacă din analizarea dosarului de daună rezultă
necesitatea completării acestuia cu documente suplimentare,
Fondul transmite o solicitare scrisă petentului în acest sens;
c) după analizarea și instrumentarea dosarului de daună,
direcția tehnică de specialitate întocmește referatul de plată a
despăgubirii care va fi analizat de către celelalte direcții de
specialitate din cadrul Fondului în vederea avizării, conform
prevederilor legale;
d) după avizarea dosarului de daună de către direcțiile de
specialitate din cadrul Fondului, acesta se înaintează comisiei
speciale constituite conform Legii nr. 503/2004 privind
redresarea financiară, falimentul, dizolvarea și lichidarea
voluntară în activitatea de asigurări, republicată, cu modificările
ulterioare. Comisia specială desemnată de către Fond este
constituită din proprii specialiști, cu următoarea componență:
2 membri din partea conducerii, dintre care unul are calitatea de
președinte al comisiei; conducătorul direcției economice sau
înlocuitorul legal al acestuia, după caz; 2 reprezentanți ai
direcției tehnice cu experiență în materie de lichidare de
daune; 2 reprezentanți ai direcției juridice cu experiență de cel
puțin 3 ani în domeniul juridic.”;
11
— Art. 19: „(1) După data publicării deciziei privind închiderea
procedurii de redresare financiară și constatarea indiciilor stării
de insolvență a asigurătorului de către Autoritatea de
Supraveghere Financiară, în termenul legal, Fondul va desemna
comisia specială, a cărei componență este stabilită conform
prevederilor art. 23 din Legea nr. 503/2004, republicată, cu
modificările ulterioare.
(2) Comisia specială își va exercita atribuțiile prevăzute de
lege după publicarea deciziei Autorității de Supraveghere
Financiară de închidere a procedurii de redresare financiară a
asigurătorului, pentru a asigura plata sumelor cuvenite
creditorilor de asigurări, după rămânerea definitivă a hotărârii
judecătorești de deschidere a procedurii de faliment.”;
— Art. 26: „Potrivit art. 17 din Legea nr. 213/2015, creditorul
de asigurări se poate înscrie la masa credală a asigurătorului în
faliment, în vederea recuperării creanței sale din activele
asigurătorului aflat în faliment, inclusiv pentru suma cuvenită
care depășește plafonul de garantare prevăzut de lege.”;
— Art. 29: „Titlul executoriu care constată creanțe de
asigurări nevalorificat în cadrul procedurii de faliment sau în
cadrul altor proceduri de executare silită prevăzute de lege se
transmite Fondului, în vederea verificării lui și, după caz, a
valorificării acestuia, prin plata sumelor cuvenite de la Fond, în
condițiile prezentei norme și ale prevederilor legale incidente.”
Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, astfel
cum a fost modificat prin Legea nr. 255/2013 pentru punerea în
aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală
și pentru modificarea și completarea unor acte normative care
cuprind dispoziții procesual penale:
— Art. 19 „Obiectul și exercitarea acțiunii civile”
„(1) Acțiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal are
ca obiect tragerea la răspundere civilă delictuală a persoanelor
responsabile potrivit legii civile pentru prejudiciul produs prin
comiterea faptei care face obiectul acțiunii penale.
(2) Acțiunea civilă se exercită de persoana vătămată sau de
succesorii acesteia, care se constituie parte civilă împotriva
inculpatului și, după caz, a părții responsabile civilmente.
(3) Când persoana vătămată este lipsită de capacitate de
exercițiu sau are capacitate de exercițiu restrânsă, acțiunea
civilă se exercită în numele acesteia de către reprezentantul
legal sau, după caz, de către procuror, în condițiile art. 20
alin. (1) și (2), și are ca obiect, în funcție de interesele persoanei
pentru care se exercită, tragerea la răspundere civilă delictuală.
(4) Acțiunea civilă se soluționează în cadrul procesului penal,
dacă prin aceasta nu se depășește durata rezonabilă a
procesului.
(5) Repararea prejudiciului material și moral se face potrivit
dispozițiilor legii civile.”;
— Art. 25 „Rezolvarea acțiunii civile în procesul penal”
„(1) Instanța se pronunță prin aceeași hotărâre atât asupra
acțiunii penale, cât și asupra acțiunii civile. ()”;
— Art. 32 „Părțile”
„(1) Părțile sunt subiecții procesuali care exercită sau
împotriva cărora se exercită o acțiune judiciară.
(2) Părțile din procesul penal sunt inculpatul, partea civilă și
partea responsabilă civilmente.”;
— Art. 84 alin. (1): „(1)Persoana vătămată care exercită
acțiunea civilă în cadrul procesului penal este parte în procesul
penal și se numește parte civilă.”
— Art. 86 „Partea responsabilă civilmente”
„Persoana care, potrivit legii civile, are obligația legală sau
convențională de a repara în întregime sau în parte, singură sau
în solidar, prejudiciul cauzat prin infracțiune și care este chemată
să răspundă în proces este parte în procesul penal și se
numește parte responsabilă civilmente.”;
— Art. 87 „Drepturile părții responsabile civilmente”
„(1) În cursul procesului penal, partea responsabilă
civilmente are drepturile prevăzute la art. 81.
 12 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 162/21.II.2018
(2) Drepturile părții responsabile civilmente se exercită în
limitele și în scopul soluționării acțiunii civile.”
Legea nr. 287/2009 privind Codul civil
— Art. 1.349 „Răspunderea delictuală”
„(1) Orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de
conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu
aducă atingere, prin acțiunile ori inacțiunile sale, drepturilor sau
intereselor legitime ale altor persoane.
(2) Cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire
răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare
integral.
(3) În cazurile anume prevăzute de lege, o persoană este
obligată să repare prejudiciul cauzat de fapta altuia, de lucrurile
ori animalele aflate sub paza sa, precum și de ruina edificiului.
(4) Răspunderea pentru prejudiciile cauzate de produsele cu
defecte se stabilește prin lege specială.”;
— Art. 1.350 „Răspunderea contractuală”
„(1) Orice persoană trebuie să își execute obligațiile pe care
le-a contractat.
(2) Atunci când, fără justificare, nu își îndeplinește această
îndatorire, ea este răspunzătoare de prejudiciul cauzat celeilalte
părți și este obligată să repare acest prejudiciu, în condițiile legii.
(3) Dacă prin lege nu se prevede altfel, niciuna dintre părți nu
poate înlătura aplicarea regulilor răspunderii contractuale pentru
a opta în favoarea altor reguli care i-ar fi mai favorabile.”;
— Art. 1.357 „Condițiile răspunderii civile”
„(1) Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă
ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare.
(2) Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară
culpă.”
Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de
răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin
accidente de vehicule și tramvaie, publicată în Monitorul Oficial
al României, Partea I, nr. 431 din 12.06.2017, prin care a fost
abrogată Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările
din România
Legea nr. 503/2004 privind redresarea financiară, falimentul,
dizolvarea și lichidarea voluntară în activitatea de asigurări,
republicată, cu modificările ulterioare
— Art. 3 alin. (1) lit. h): „(1) În sensul prezentei legi, termenii
și expresiile de mai jos au următoarele înțelesuri: ()
h) creditori de asigurări — persoane asigurate, titulari de
polițe de asigurare, beneficiari ai contractelor de asigurare,
precum și oricare alte terțe persoane prejudiciate prin
nerespectarea condițiilor de asigurare ale contractelor, ale căror
creanțe nu au fost plătite de societatea de asigurare/
reasigurare;()”;
— Art. 7: „O societate de asigurare/reasigurare intră în
procedura de redresare financiară reglementată de prezenta
lege atunci când există cel puțin una dintre următoarele situații:
a) se constată nerespectarea, în orice mod, a prevederilor
art. 6 alin. (2), precum și a oricăror altor prevederi legale
referitoare la activitatea de asigurare/reasigurare, punându-se în
pericol onorarea obligațiilor asumate față de creditorii de
asigurări;
b) valoarea marjei de solvabilitate disponibile scade sub
valoarea marjei de solvabilitate minime determinate în
conformitate cu reglementările în vigoare;
c) valoarea marjei de solvabilitate disponibile scade sub
limita minimă prevăzută de reglementările legale în vigoare
pentru fondul de siguranță.”;
— Art. 8 alin. (1) lit. a) și b): „(1) În cazurile prevăzute la art. 7
lit. a) și b), Autoritatea de Supraveghere Financiară poate
dispune, prin decizie motivată, deschiderea procedurii de
redresare financiară prin una dintre următoarele modalități:
a) redresarea societății de asigurare/reasigurare pe bază de
plan de redresare financiară;
b) redresarea societății de asigurare/reasigurare prin
administrare specială ()”;
— Art. 19: „(1) Decizia Autorității de Supraveghere Financiară
prevăzută la art. 8, 13 și 15 este executorie.
(2) Împotriva deciziei, societatea de asigurare/reasigurare
poate face contestație la Secția de contencios administrativ și
fiscal a Curții de Apel București, în termen de 10 zile de la data
comunicării, sub sancțiunea decăderii.
(3) Contestația se judecă cu celeritate și cu precădere;
contestația nu suspendă executarea deciziei Autorității de
Supraveghere Financiară. Hotărârea instanței poate fi atacată
cu recurs, în condițiile legii.”;
— Art. 20 lit. b): „Închiderea procedurii de redresare
financiară a societății de asigurare/reasigurare se dispune prin
decizie motivată, emisă de Autoritatea de Supraveghere
Financiară, potrivit legii, atunci când, după caz: a)()
b) măsurile aplicate în cadrul procedurii de redresare
financiară nu au fost îndeplinite în mod corespunzător, în
termenele și în condițiile stabilite, sau aplicarea acestora nu a
putut conduce, pe perioada în care au fost luate, la atingerea
scopului urmărit și la înlăturarea cauzelor care le-au generat.”;
— Art. 21 alin. (1) lit. b) și alin. (2): „(1) Prin decizia de
închidere a procedurii de redresare financiară, Autoritatea de
Supraveghere Financiară dispune, după caz: ()
b) retragerea autorizației de funcționare a societății de
asigurare/reasigurare, precum și, dacă se constată insolvența
acesteia, solicitarea, de îndată, a intrării în procedura
falimentului, în situația prevăzută la art. 20 lit. b).
(2) Prin decizia de închidere a procedurii de redresare
financiară, Autoritatea de Supraveghere Financiară dispune,
dacă este cazul, revocarea administratorului special desemnat
în condițiile prezentei legi și încetarea atribuțiilor acestuia. ()”;
— Art. 22: „În cazul prevăzut la art. 21 alin. (1) lit. b), la data
publicării deciziei privind închiderea procedurii de redresare
financiară și constatarea stării de insolvență a societății de
asigurare/reasigurare se naște dreptul creditorilor de asigurări
de a solicita plata sumelor cuvenite de la Fondul de garantare.”;
— Art. 23: „(1) În termen de 30 de zile de la data publicării
deciziei de includere a procedurii de redresare financiară,
societatea de asigurare/reasigurare pentru care au fost
constatate de către Autoritatea de Supraveghere Financiară
indiciile existenței stării de insolvență este obligată să predea
Fondului de garantare evidența contractelor de asigurare în
vigoare la data închiderii procedurii de redresare financiară,
evidența completă a dosarelor de daună, precum și evidențele
tehnico-operative și contabile aferente acestor contracte și
dosare, în vederea publicării listei potențialilor creditori de
asigurări, beneficiari ai sumelor cuvenite de la Fondul de
garantare. Răspunderea pentru neîndeplinirea sau pentru
îndeplinirea necorespunzătoare a obligației revine membrilor
consiliului de administrație/consiliului de supraveghere și
conducerii executive a societății de asigurare/reasigurare.
(2) În cadrul termenului prevăzut la alin. (I), Fondul de
garantare desemnează o comisie specială, formată din proprii
specialiști, cu următoarea componență:
a) 2 membri din partea conducerii, dintre care unul are
calitatea de președinte al comisiei;
b) conducătorul departamentului financiar sau înlocuitorul
legal al acestuia, după caz;
c) 2 reprezentanți ai direcției tehnice, cu experiență in
materie de lichidare de daune;
d) 2 reprezentanți ai direcției generale juridice, cu experiență
de cel puțin 3 ani în domeniul juridic.
(3) După expirarea termenului prevăzut la alin. (1), Fondul
de garantare ia toate măsurile necesare pentru publicarea listei
creditorilor de asigurări ale căror creanțe au rezultat din
evidențele transmise de societatea de asigurare /reasigurare,
potrivit alin. (1).
(4) Abrogat.”;
Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a
insolvenței și de insolvență
— Art. 100 alin. (1) lit. b): „(1) Notificarea va fi comunicată
creditorilor de îndată și, în orice caz, cu cel puțin 10 zile înainte
de împlinirea termenului-limită pentru înregistrarea cererilor de
admitere a creanțelor și va cuprinde: ()
 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 162/21.II.2018
b) termenul-limită pentru înregistrarea cererii de admitere a
creanțelor asupra averii debitorului, care va fi de maximum 45
de zile de la deschiderea procedurii, precum și cerințele pentru
ca o creanță înregistrată să fie considerată valabilă; ()”;
— Art. 246: „(1) În temeiul prezentului capitol, societatea de
asigurare/reasigurare debitoare aflată în stare de insolvență,
astfel cum aceasta este definită la art. 5 pct. 31 lit. a), este
obligată să adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supusă
procedurii falimentului. Cererea se depune în termen de cel mult
20 de zile de la data apariției stării de insolvență.
(2) Înainte de înregistrarea la tribunal, cererea prevăzută la
alin. (1) se înaintează Autorității de Supraveghere Financiară
odată cu actele și documentele doveditoare, în vederea
analizării acesteia și a formulării întâmpinării prevăzute la
art. 248 alin. (1). Societatea de asigurare/reasigurare debitoare
va anexa la cerere, în mod obligatoriu, registrul special al
activelor admise să acopere rezervele tehnice, prevăzut în
anexa nr. 2 la Legea nr. 32/2000, cu modificările și completările
ulterioare.”;
— Art. 247: „(1) Creditorii societății de asigurare/reasigurare
debitoare, alții decât creditorii de asigurări ale căror sume
pretinse se plătesc din disponibilitățile Fondului de garantare,
pot înregistra la tribunal o cerere de deschidere a procedurii de
faliment împotriva societății debitoare în condițiile prezentului
capitol, dacă dețin o creanță ce îndeplinește condițiile prevăzute
la art. 5 pct. 20 și 72.
(2) Prevederile art. 246 alin. (2) se aplică în mod
corespunzător în ceea ce privește înaintarea către Autoritatea
de Supraveghere Financiară a cererii, a actelor și documentelor
doveditoare.”;
— Art. 262: „(1) În condițiile prezentului titlu, deschiderea
procedurii falimentului împotriva societății de asigurare/
reasigurare debitoare se dispune prin hotărârea judecătorului-
sindic.
(2) Hotărârea de deschidere a procedurii falimentului are
drept consecință retragerea de către Autoritatea de
Supraveghere Financiară a autorizației de funcționare a
societății de asigurare/reasigurare debitoare, dacă această
măsură nu s-a dispus anterior pronunțării hotărârii. Lichidatorul
judiciar va publica hotărârea judecătorului-sindic în Monitorul
Oficial al României, Partea a IV-a, precum și în cel puțin două
ziare de circulație națională. Odată cu publicarea va comunica
hotărârea atât autorității competente, cât și Fondului de
garantare.
(3) Retragerea autorizației de funcționare nu împiedică
lichidatorul judiciar sau orice altă persoană împuternicită în
acest sens de către acesta să desfășoare unele dintre
operațiunile de asigurare ale societății de asigurare/reasigurare
debitoare, în măsura în care acest lucru este necesar sau
adecvat, în scopul finalizării procedurii de faliment. Aceste
operațiuni se vor putea desfășura numai cu avizul prealabil al
autorității competente.
(4) Hotărârea de deschidere a procedurii falimentului are ca
efect suspendarea de drept a tuturor acțiunilor judiciare sau
extrajudiciare și a măsurilor de executare silită îndreptate
împotriva societății de asigurare/reasigurare debitoare.
Creanțele pretinse în aceste procese se înregistrează la dosarul
de faliment al tribunalului și se supun examinării și înscrierii lor
în tabelul creanțelor, potrivit prezentei legi. Efectele procedurii de
faliment asupra unui proces civil în curs privind un bun sau un
drept de care a fost deposedată societatea de asigurare/
reasigurare sunt reglementate de legea statului membru în care
procesul este în curs.
(5) Creanțele de asigurări, constatate prin titluri executorii
obținute ulterior momentului pronunțării hotărârii de faliment, se
înregistrează la tribunal, sub sancțiunea decăderii din drept, în
termen de cel mult 10 zile de la data obținerii titlului. Lichidatorul
judiciar este obligat să verifice și, dacă este cazul, să înscrie
aceste creanțe în tabelul creanțelor, cu respectarea ordinii de
preferință și/sau a cauzelor de preferință legale ale acestora. În
toate cazurile, cererea de înregistrare a acestor creanțe nu
13
poate fi depusă mai târziu de data întocmirii tabelului definitiv
consolidat al creanțelor, potrivit prezentei legi.
(6) În privința contractelor financiare calificate și a
operațiunilor de compensare bilaterală în baza unui contract
financiar calificat sau a unui acord de compensare bilaterală
încheiate de o societate de asigurare și reasigurare se aplică în
mod corespunzător dispozițiile art. 89.”
— Art. 266: „(1) La data publicării deciziei prin care
Autoritatea de Supraveghere Financiară constată existența
indiciilor stării de insolvență a societății de asigurare/reasigurare
și imposibilitatea redresării se naște dreptul creditorilor de
asigurări de a solicita plata sumelor cuvenite de la Fondul de
garantare.
(2) De la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere
a procedurii falimentului, în condițiile prezentului titlu, Fondul de
garantare este în drept să efectueze plăți din disponibilitățile
acestui fond, în vederea achitării sumelor cuvenite creditorilor
de asigurări, potrivit legii.
(3) Este interzis creditorilor de asigurări ale căror creanțe de
asigurări au fost plătite de la Fondul de garantare să mai
înregistreze cereri și/sau să mai solicite valorificarea creanțelor
și/sau plata sumelor pretinse, în cadrul procedurii falimentului
societății de asigurare/reasigurare debitoare. Fondul de
garantare este îndreptățit să solicite autorităților competente
stabilirea răspunderii pretinșilor creditori și să îi oblige pe aceștia
la restituirea sumelor încasate în mod necuvenit.”
În jurisprudența Curții Constituționale a României au fost
identificate două hotărâri care au analizat, din punctul de vedere
al constituționalității, dispozițiile referitoare la procedura și
condițiile de efectuare a plăților din disponibilitățile Fondului de
garantare a asiguraților, instituit prin Legea nr. 213/2015 privind
Fondul de garantare a asiguraților.
— Prin Decizia nr. 80 din 28 februarie 2017, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 330 din 8 mai 2017,
instanța de contencios constituțional a respins ca inadmisibilă
excepția de neconstituționalitate a art. 14 alin. (1) din Legea
nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraților, statuând
că „art. 14 din Legea nr. 213/2015 instituie doar o procedură
necontencioasă pentru soluționarea pretențiilor formulate de
creditorii de asigurări. Dispozițiile acestui act normativ dispun
că obținerea de despăgubiri din disponibilitățile Fondului nu se
face prin acțiune în justiție pe calea dreptului comun, creditorii de
asigurări trebuind să sesizeze în prealabil Fondul de garantare
a asiguraților prin formularea unei cereri de plată, declanșând
astfel procedura de plată administrativă, necontencioasă, pusă
la dispoziție de Legea nr. 213/2015 și prevăzută de art. 22
alin. (1) din Norma Autorității de Supraveghere Financiară nr. 16
din 31 august 2015 privind Fondul de garantare a asiguraților
() în urma analizării cererii de plată, Fondul va emite o decizie
care, în situația în care petentul nu este mulțumit de modalitatea
de soluționare a cererii de plată (în sensul respingerii parțiale
sau totale a cererii de plată), aceasta poate fi contestată la
Curtea de Apel București, în termen de 10 zile, fiind astfel
garantat dreptul de acces la justiție. Exercitarea dreptului de a
formula o cerere adresată instanței de judecată nu poate
exclude respectarea unor proceduri prealabile, care sunt
prevăzute de legiuitor tocmai în ideea soluționării amiabile, cu
celeritate, a pretențiilor exprimate de creditorii de asigurări, fără
a fi nevoie de învestirea instanțelor de judecată.”
— Prin Decizia nr. 578 din 12 iulie 2016, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 655 din 26 august
2016, Curtea Constituțională a respins, ca inadmisibilă, excepția
de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Legea
nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraților, reținând
că „analiza modului de redactare a art. 15 alin. (2) din Legea
nr. 213/2015 nu evidențiază probleme care să pună în discuție
respectarea principiului constituțional al neretroactivității legii
civile. Art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015 privind Fondul de
garantare a asiguraților a produs și produce efecte juridice
exclusiv în domeniul său temporal de acțiune (27 iulie 2015 —
prezent), fără a opera modificări cu privire la raporturi juridice
consumate/intrate sub autoritatea de lucru judecat anterior datei
 14 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 162/21.II.2018
intrării sale în vigoare. Or, în aceste condiții, nu se poate pune
problema încălcării principiului neretroactivității legii civile. În
acest sens s-a pronunțat Curtea Constituțională prin Decizia
nr. 210 din 8 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 418 din 5 iunie 2014. (...)”
În jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție de
interpretare și aplicare unitară a dispozițiilor legale a fost
identificată Decizia nr. 1 din 15 februarie 2016 pronunțată de
Completul competent să judece recursul în interesul legii
(publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 258 din
6 aprilie 2016) care a vizat ca probleme de drept supuse
dezlegării calitatea procesuală a asigurătorului și modalitatea în
care răspunde, respectiv singur sau în solidar cu inculpatul, cu
relevanță/impact juridic și asupra chestiunii de drept supusă
interpretării și soluționării prezentului recurs în interesul legii.
Astfel, prin decizia sus-enunțată s-a statuat în interpretarea
și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 86 din Codul de procedură
penală că, „în cazul asigurării obligatorii de răspundere civilă
pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, societatea
de asigurare are calitatea de parte responsabilă civilmente și
are obligația de a repara singură prejudiciul cauzat prin
infracțiune, în limitele stabilite în contractul de asigurare și prin
dispozițiile legale privind asigurarea obligatorie de răspundere
civilă.” Prin urmare, calitatea de parte responsabilă civilmente îi
este atribuită societății de asigurare, indiferent dacă societatea
de asigurare se află sau nu se află în procedura falimentului”.
În jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene,
precum și în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor
Omului nu au fost identificate hotărâri prin care să se fi statuat
asupra calității procesuale a entității Fondului de Garantare a
asiguraților, în cazul asigurării obligatorii de răspundere civilă
pentru prejudicii produse prin accidente de autovehicule
asigurate la o societate de asigurare aflată în faliment sau
asupra limitelor răspunderii în procesul penal.
Cadrul legal internațional
Legislația comunitară ce reglementează asigurarea de
răspundere civilă auto trasează sarcini importante și totodată
foarte clare statelor membre.
Potrivit pct. 12 din preambulul Directivei 2009/103/CE,
statele membre au obligația de a garanta, în cazul vătămărilor
corporale, despăgubirea integrală și echitabilă a tuturor
victimelor care au suferit răni foarte grave. Observăm că
această obligație nu cade în sarcina asiguratorilor, care, în caz
de faliment, sunt protejați de o anumită legislație, ci în sarcina
statelor membre. Acestea își îndeplinesc această obligație prin
adoptarea unei legislații în concordanță cu cerințele comunitare.
Dacă legislația națională incidentă în cauză nu asigură ceea ce
impune norma comunitară, apare evident un conflict juridic
comunitar.
— Directiva 2009/103/CE a Parlamentului European și a
Consiliului din 16 septembrie 2009 privind asigurarea de
răspundere civilă auto și controlul obligației de asigurare a
acestei răspunderi, prin care s-au abrogat următoarele directive
de armonizare a legislațiilor statelor membre referitoare la
asigurarea de răspundere civilă auto: Directiva 72/166/EE a
Consiliului din 24 aprilie 1972 privind apropierea legislațiilor
statelor membre cu privire la asigurarea de răspundere civilă
auto și introducerea obligației de asigurare a acestei răspunderi;
— a treia Directivă (90/166 CEE) a Consiliului privind
armonizarea legislațiilor statelor membre referitoare la asigurarea
de răspundere civilă rezultată din circulația autovehiculelor;
— Directiva 2000/26/CE a Parlamentului European și a
Consiliului din 16 mai 2000 privind apropierea legislațiilor
statelor membre referitoare la asigurarea de răspundere civilă
auto și de modificare a directivelor 73/239/CEE și 88/357/CEE
ale Consiliului;
— Directiva 2005/14/CE a Parlamentului European și a
Consiliului din 11 mai 2005 de modificare a
directivelor 72/166/CEE, 84/5/CEE, 88/357/CEE și 90/232/CEE
și a Directivei 2000/26/CE a Parlamentului European și a
Consiliului privind asigurarea de răspundere civilă auto.
8. Analiza de fond a recursului în interesul legii
Față de multitudinea de hotărâri judecătorești definitive,
invocate în sesizarea de recurs în interesul legii cuprinse în
anexele 1—38, se constată că problema de drept ce a fost
soluționată diferit de instanțele de judecată (existând la nivelul
instanțelor practică judiciară neunitară în acest sens) și asupra
căreia Înalta Curte de Casație și Justiție este chemată să se
pronunțe prin intermediul mecanismului de unificare a practicii a
posteriori a recursului în interesul legii se referă la stabilirea
calității procesuale a entității denumite Fondul de garantare a
asiguraților în cazul asigurării obligatorii de răspundere civilă
pentru prejudicii produse prin accidente de autovehicule
asigurate la o societate de asigurare aflată în faliment; limitele
răspunderii în procesul penal.
Astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție — Completul
competent să soluționeze recursul în interesul legii constată că,
în analiza acestei chestiuni de drept, trebuie avute în vedere atât
aspectele teoretice și practice legate de scopul pentru care a
fost înființat Fondul de garantare a asiguraților, atribuțiile
acestuia, creditorii protejați de Fondul de garantare a
asiguraților; soarta contractului de asigurare în cazul
insolvabilității societății de asigurare; natura raportului juridic
dintre societatea de asigurare și Fondul de garantare a
asiguraților prin prisma dispozițiilor Legii nr. 213/2015 privind
Fondul de garantare a asiguraților și a dispozițiilor din Norma
Autorității de Supraveghere Financiară nr. 16/2015 privind
Fondul de garantare a asiguraților, cât și calitatea procesuală a
societății de asigurare în procesul penal, astfel cum a fost
stabilită prin Decizia nr. 1/2016 a Înaltei Curți de Casație și
Justiție pronunțată în recurs în interesul legii (prin care s-a
statuat că, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor
art. 86 Cod procedură penală, „în cazul asigurării obligatorii de
răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de
vehicule, societatea de asigurare are calitatea de parte
responsabilă civilmente și are obligația de a repara singură
prejudiciul cauzat prin infracțiune, în limitele stabilite în
contractul de asigurare și prin dispozițiile legale privind
asigurarea obligatorie de răspundere civilă”); procedura specială
instituită de Legea nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a
asiguraților în ce privește plata despăgubirilor de către Fondul
de garantare a asiguraților; dispozițiile art. 32 din Codul de
procedură penală privind părțile în procesul penal și respectiv
art. 86 din Codul de procedură penală ce reglementează
calitatea de parte responsabilă în procesul penal.
Astfel, Fondul de garantare a asiguraților s-a constituit ca
persoană juridică de drept public, administrată de Autoritatea de
Supraveghere Financiară, ca schemă de garantare în domeniul
asigurărilor, în scopul protejării creditorilor de asigurări de
consecințele insolvenței unui asigurător și pentru plata
despăgubirilor/indemnizațiilor rezultate din contractele de
asigurare facultative și obligatorii încheiate în condițiile legii.
Anterior, acesta era reglementat de art. 60 din Legea
nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România, text
abrogat expres prin art. 41 lit. a) din Legea nr. 213/2015 privind
Fondul de garantare a asiguraților.
În expunerea de motive a emiterii actului normativ, care
constituie cadrul general de reglementare, este subliniat rolul
Fondului de garantare a asiguraților pe piața asigurărilor de a
crea un impact pozitiv asupra întăririi încrederii „consumatorului”
de asigurări și de a asigura o bună funcționare și stabilitate a
pieței asigurărilor, în general, precum și un grad de
predictibilitate a evoluției fiecărui asigurător în parte. În aceste
condiții, protecția oferită de o schemă de garantare este mult
mai flexibilă și mai rapidă decât cea oferită în cadrul procedurii
de faliment, asiguratul putând obține mai repede și mai sigur
despăgubirea.
Prin urmare, funcția Fondului este aceea de a plăti
despăgubiri/indemnizații creditorilor de asigurări ai societăților
de asigurare aflate în faliment într-o anumită limită stabilită ca
plafon de despăgubire, iar resursele sale financiare sunt
constituite din contribuțiile pe care asigurătorii autorizați de către
Autoritatea de Supraveghere Financiară, inclusiv sucursalele
 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 162/21.II.2018
acestora care își desfășoară activitatea pe teritoriul altui stat
membru al Uniunii Europene, sunt obligați să le vireze, în
condițiile Legii nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a
asiguraților, dobânzi și penalități de întârziere din plata cu
întârziere a contribuțiilor de către asigurători, sume din
fructificarea disponibilităților, din recuperarea creanțelor
Fondului, sume din alte surse stabilite potrivit legii, împrumuturi
de la instituțiile de credit sau împrumuturi obligatare, prin
emisiune de titluri de valoare ale Fondului (art. 5 din Legea
nr. 213/2015).
Potrivit art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 213/2015 privind
Fondul de garantare a asiguraților, creditorii de asigurări,
beneficiari ai despăgubirilor, sunt: persoana asigurată, care este
persoana fizică sau juridică aflată în raporturi juridice cu
asigurătorul debitor prin încheierea contractului de asigurare;
beneficiarul asigurării, respectiv terța persoană căreia, în baza
legii sau a contractului de asigurare, asigurătorul debitor
urmează să îi achite sumele cuvenite ca urmare a producerii
riscului asigurat; persoana păgubită (în cazul asigurării de
răspundere civilă), și anume, persoana îndreptățită să
primească despăgubiri pentru prejudiciul suferit ca urmare a
producerii unui risc acoperit printr-un contract de asigurare de
răspundere civilă.
Cum societățile de asigurări sunt supuse unui proces
continuu de control și supraveghere prin care se urmărește
crearea și menținerea unei situații financiare solide a
profesioniștilor în domeniu, a fost adoptată Legea nr. 503/2004
privind redresarea financiară, falimentul, dizolvarea și lichidarea
voluntară în activitatea de asigurări.
Ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 85/2014 privind
procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență,
dispozițiile referitoare la falimentul societăților de asigurare au
fost preluate în integralitate în titlul II, cap. IV din acest act
normativ. Astfel, prin art. 344 lit. d) din Legea nr. 85/2014 privind
procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență au fost
abrogate, printre altele, și secțiunile 1—3 ale cap. III din Legea
nr. 503/2004 privind redresarea financiară, falimentul, dizolvarea
și lichidarea voluntară în activitatea de asigurări.
Întrucât Legea nr. 503/2004 privind redresarea financiară,
falimentul, dizolvarea și lichidarea voluntară în activitatea de
asigurări are ca obiect de reglementare doar procedura de
redresare financiară a societăților de asigurare prevăzută de
art. 4—27, o parte din această procedură, și anume cea
referitoare la condițiile de efectuare a plăților din disponibilitățile
Fondului de garantare a asiguraților, a fost preluată de Legea
nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraților prin
dispozițiile art. 11—18.
Prin urmare, cadrul normativ și regulile pentru plata
despăgubirilor de către Fondul de garantare a asiguraților sunt
fixate prin norme speciale, derogatorii, circumscrise falimentului
asigurătorului și protecției legale a creditorilor de asigurări în
cadrul acestei proceduri. Dreptul creditorilor de asigurări de a
solicita plata sumelor cuvenite de la Fondul de garantare se
naște la data publicării deciziei prin care Autoritatea de
Supraveghere Financiară constată existența indiciilor stării de
insolvență a societății de asigurare/reasigurare. Totodată, de la
data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii
falimentului, Fondul de garantare este în drept să efectueze plăți
din disponibilitățile acestui fond, în vederea achitării sumelor
cuvenite creditorilor de asigurări, potrivit legii.
Calitatea de garant al Fondului, în vederea plății despăgubirii
creditorilor de asigurări, este evidențiată atât prin denumire, cât
și prin dispozițiile legale ce îi sunt aplicabile. Nicăieri, în
cuprinsul Legii nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a
asiguraților ori al altui act normativ, nu se prevede subrogarea de
drept a Fondului de garantare a asiguraților în drepturile și
obligațiile procesuale ale societății de asigurare, în cazul
existenței pe rol a unei acțiuni în pretenții pornite împotriva
acesteia.
Dimpotrivă, legea prevede o procedură administrativă/
necontencioasă pe care potențialii creditori din contractele de
asigurări trebuie să o urmeze în ce privește pretenția pe care o
15
au față de societatea de asigurare aflată în faliment și care
debutează, potrivit art. 14 alin. (1) și (2) din Legea nr. 213/2015,
cu sesizarea Fondului cu o cerere scrisă de despăgubire sau
de plată însoțită de documente justificative.
Pe măsura înregistrării și analizării cererilor de plată ale
creditorilor de asigurări, împreună cu documentele anexate, se
întocmește lista creditorilor de asigurări ale căror creanțe certe,
lichide și exigibile urmează să fie plătite din disponibilitățile
Fondului. Lista se înaintează comisiei speciale, competentă să
aprobe sau să respingă sumele pretinse. În cea din urmă
ipoteză se emite o decizie de respingere, împotriva căreia se
poate formula contestație la Secția de contencios administrativ
și fiscal a Curții de Apel București, în termen de 10 zile de la
comunicare.
Potrivit art. 17 din Legea nr. 213/2015 privind Fondul de
garantare a asiguraților, creditorul de asigurări poate urma
separat și concomitent și procedura de faliment a asigurătorului
prevăzută de Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire
a insolvenței și de insolvență, în vederea recuperării creanței
sale, care se bucură de prioritate absolută față de orice alte
creanțe, prin valorificarea activelor debitoarei falite, cu excepția
situației în care creanța i-a fost achitată de Fondul de garantare.
Existența unei societăți de asigurare în faliment, ce are într-un
proces penal calitatea de parte responsabilă civilmente și deci
calitatea de subiect de drept, nu permite adoptarea soluției
pronunțate de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin
Decizia nr. 3 din 15 iunie 2010 a Secțiilor Unite, conform căreia,
în procesul penal, Fondul de protecție a victimelor străzii
(atribuții preluate în prezent de Biroul Asigurătorilor de
Autovehicule din România — BAAR) are calitatea de parte
responsabilă civilmente și poate fi obligat singur la plata
despăgubirilor civile către persoanele păgubite prin accidente
de vehicule neasigurate, întrucât decizia privește ipoteza în care
nu există o societatea de asigurare, vehiculele nefiind asigurate.
Mai mult, conform art. 18 din Legea nr. 213/2015 privind
Fondul de garantare a asiguraților, singura situație de subrogare
a Fondului este în drepturile creditorilor de asigurări și nicidecum
în obligațiile asigurătorilor, până la concurența sumelor pe care
le-a plătit din disponibilitățile sale, sens în care poate înregistra
la masa credală, în tot cursul procedurii de faliment, în vederea
recuperării lor, orice sume, dobânzi și/sau cheltuieli pe care
acesta le-a achitat din resursele sale, pe măsura plăților
efectuate, ca urmare a producerii riscurilor asigurate după
momentul deschiderii procedurii falimentului.
De aceea, Norma Autorității de Supraveghere Financiară
nr. 16/2015 privind Fondul de garantare a asiguraților ce a
abrogat Ordinul președintelui Comisiei de Supraveghere a
Asigurărilor nr. 10/2009 pentru punerea în aplicare a Normelor
privind Fondul de garantare prevede expres la art. 9 alin. (2) că
acesta nu preia funcțiile unui asigurător, iar la art. 29 prevede că
titlul executoriu care constată creanțe de asigurări nevalorificat
în cadrul procedurii de faliment sau în cadrul altor proceduri de
executare silită prevăzute de lege se transmite Fondului în
vederea verificării lui și, după caz, a valorificării acestuia, prin
plata sumelor cuvenite de la Fond.
Prin Decizia nr. 1 din 15 februarie 2016, pronunțată de Înalta
Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, s-a statuat
că, în cazul asigurării obligatorii de răspundere civilă pentru
prejudicii produse prin accidente de vehicule, societatea de
asigurare are calitatea de parte responsabilă civilmente și are
obligația de a repara singură prejudiciul cauzat prin infracțiune,
în limitele stabilite în contractul de asigurare și prin dispozițiile
legale privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă.
Potrivit art. 86 din Codul de procedură penală, partea
responsabilă civilmente este acea persoană care, potrivit legii
civile, are obligația legală sau convențională de a repara în
întregime sau în parte, singură sau în solidar, prejudiciul cauzat
prin infracțiune și care este chemată să răspundă în proces și
este parte în procesul penal.
Pornind de la această definiție este de reținut că nici
dispozițiile Legii nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a
asiguraților și nici cele ale Legii nr. 85/2014 privind procedurile
 16 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 162/21.II.2018

de prevenire a insolvenței și de insolvență nu prevăd calitatea de
parte responsabilă civilmente a Fondului de garantare a
asiguraților, neexistând, așadar, nicio dispoziție legală în baza
căreia această calitate să îi fie atribuită Fondului de garantare a
asiguraților sau, în egală măsură, atât societății de asigurare,
cât și Fondului de garantare.
Or, în absența unei dispoziții legale, în condițiile în care
societatea de asigurare are calitatea de parte responsabilă
civilmente, iar deschiderea procedurii falimentului împotriva
acesteia nu are ca efect încetarea calității de subiect de drept,
nu există niciun temei legal în baza căruia calitatea de parte
responsabilă civilmente a societății de asigurare să îi fie
transferată Fondului de garantare a asiguraților sau în baza
căruia Fondul de garantare a asiguraților să fie introdus în
procesul penal, ca a doua parte responsabilă civilmente.
Nici din punct de vedere convențional Fondului nu-i revine
vreo obligație decurgând din subrogarea în calitatea de
asigurător, el fiind, așa cum s-a arătat, doar un garant în ceea
ce privește plata de indemnizații/despăgubiri rezultate din
contractele de asigurare facultative și obligatorii, în cadrul unei
proceduri administrative strict reglementate, ce se constituie în
singura modalitate de recuperare a creanței de la această
entitate juridică, în cazul falimentului unui asigurător.
Așadar, în cazul Fondului de garantare a asiguraților există o
societate de asigurare care are calitatea de parte responsabilă
civilmente și calitatea de subiect de drept, împotriva căreia s-a
dispus deschiderea procedurii falimentului, iar din disponibilitățile
Fondului de garantare a asiguraților se asigură efectuarea plății
despăgubirilor către creditorii de asigurări în cadrul unei proceduri
administrative. Raporturile dintre creditorii de asigurări și Fondul de
garantare a asiguraților se derulează în cadrul procedurii speciale
reglementate în cap. III din Legea nr. 213/2015 privind Fondul de
garantare a asiguraților, iar nu în cadrul procesului penal.
Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 473 și art. 474 din Codul de procedură penală:
Î N A LTA C U R T E D E C A S A Ț I E Ș I J U S T I Ț I E
În reglementarea procedurii prevăzute în Legea nr. 213/2015
privind Fondul de garantare a asiguraților, care are drept scop
protejarea creditorilor de asigurări, legiuitorul a pornit de la
premisa că Fondul de garantare a asiguraților nu are calitatea de
parte responsabilă civilmente în procesul penal și, neavând
această calitate, este „în drept să efectueze plăți” creditorilor de
asigurări, părți civile în procesul penal, anterior finalizării acestuia.
Protecția creditorilor de asigurări presupune un mecanism
de plată imediată a despăgubirilor din disponibilitățile Fondului
de garantare a asiguraților, în limita plafonului de garantare,
necondiționat de finalizarea procesului penal sau a procedurii
falimentului și independent de suspendarea de drept a acțiunilor
judiciare prin efectul hotărârii de deschidere a acestuia.
Celeritatea în plata despăgubirilor și inexistența obligației de a
parcurge un proces judiciar constituie elementele centrale ale
mecanismului de protecție a creditorilor de asigurări instituit prin
Legea nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraților și
prin constituirea Fondului de garantare a asiguraților.
Prin urmare, din perspectiva celor expuse, prin raportare la
conținutul normei legale ce definește noțiunea de parte
responsabilă civilmente, reiese că protejarea creditorilor de
asigurări de consecințele insolvenței unui asigurător se realizează
de către Fondul de garantare a asiguraților prin intermediul unei
proceduri special reglementate legislativ, iar nu prin atragerea
acestuia în procesul penal, ca parte responsabilă civilmente.
Astfel, în raport cu interpretarea și aplicarea unitară a
dispozițiilor art. 86 din Codul de procedură penală, Completul
pentru judecarea recursului în interesul legii va stabili că, în
procesul penal, Fondul de garantare a asiguraților în cazul
asigurării obligatorii de răspundere civilă pentru prejudicii
produse prin accidente de autovehicule asigurate la o societate
de asigurare aflată în faliment nu are calitate de parte
responsabilă civilmente.

În numele legii

D E C I D E:
Admite recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și
Justiție și, în consecință:
În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 86 din Codul de procedură penală stabilește că:
În procesul penal, Fondul de garantare a asiguraților în cazul asigurării obligatorii de răspundere civilă pentru prejudicii
produse prin accidente de autovehicule asigurate la o societate de asigurare aflată în faliment nu are calitatea de parte
responsabilă civilmente.
Obligatorie, potrivit art. 474 alin. (4) din Codul de procedură penală.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 noiembrie 2017.
VICEPREȘEDINTELE ÎNALTEI CURȚI DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
ILIE IULIAN DRAGOMIR
Magistrat-asistent,
Silvia Sanda Iancu

EDITOR: GUVERNUL ROMÂNIEI

„Monitorul Oficial” R.A., Str. Parcului nr. 65, sectorul 1, București; C.I.F. RO427282,
IBAN: RO55RNCB0082006711100001 Banca Comercială Română — S.A. — Sucursala „Unirea” București

&JUYEJT|090274]
și IBAN: RO12TREZ7005069XXX000531 Direcția de Trezorerie și Contabilitate Publică a Municipiului București
(alocat numai persoanelor juridice bugetare)
Tel. 021.318.51.29/150, fax 021.318.51.15, e-mail: marketing@ramo.ro, internet: www.monitoruloficial.ro
Adresa pentru publicitate: Centrul pentru relații cu publicul, București, șos. Panduri nr. 1,
bloc P33, parter, sectorul 5, tel. 021.401.00.73, fax 021.401.00.71 și 021.401.00.72
Tiparul: „Monitorul Oficial” R.A.

Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 162/21.II.2018 conține 16 pagini. Prețul: 3,20 lei ISSN 1453—4495