Sunteți pe pagina 1din 5

Poezii scurte despre toamă pline de farmec

VÂNT DE TOAMNĂ
de M. Lovin

S-a pornit aşa deodată,


Vântul toamnei să tot bată,
Să legene crengile,
Să usuce frunzele.

S-au copt toate fructele:


Gutui, nuci şi pere,
Struguri, prune, mere.
Toate noi le-am adunat
Să le-avem pentru iernat.

TOAMNA
de Demostene Botez

Toţi acei ce-ntreaga vară


Am muncit din zori în seară,
Toamna au roade bogate,
Au şi fructe şi bucate.

Mere, pere, în panere,


Prune bune şi alune,
Şi gutui amărui
Cu puf galben ca de pui,
Şi tot felul de legume
De nu le mai ştii pe nume.

TOAMNA

A venit toamna ceţoasă,


Frunzele au ruginit,
Vremea este răcoroasă,
Florile s-au vestejit.

Ploi mărunte-ncep să cadă.


Dealurile sunt pustii,
S-au sfârşit de prin ogradă
Jocurile de copii.
BALADA UNUI GREIER MIC
de G. Topârceanu

Doar pe coastă, la urcuş,


Din căsuţa lui de humă,
A ieşit un greieruş,
Negru, mic, muiat în tuş
Şi pe-aripi pudrat cu brumă:

– Cri, cri, cri,


Toamnă gri,
Nu credeam c-o să mai vii
Înainte de Crăciun,

Că puteam şi eu s-adun
O grăunţă cât de mică,
Ca să nu cer împrumut
La vecina mea furnică.

Fiindcă nu-mi dă niciodată,


Şi-apoi umple lumea toată,
Că m-am dus şi i-am cerut…

Dar de-acuş,
Zise el cu glas sfârşit
Ridicând un picioruş,
Dar de-acuş s-a isprăvit…

Cri, cri, cri,


Toamnă gri,
Tare-s mic şi necăjit.

ZILE DE TOAMNĂ
de G. Coşbuc

Ieri vedeam pe luncă flori…


Mândri fluturi zburători,
Şi vedeam zburând albine!
Ieri era şi cald şi bine.

Azi e frig şi nori şi vânt,


Frunzele cad la pământ,
Florile stau supărate,
Veştejesc de brumă toate.
Ieri era frumos pe-afară
Ca-ntr-o caldă zi de vară.
Azi e toamnă pe pământ
Vreme rea şi bate vânt.

TOAMNA
de Maria Pândaru

A venit deodată
În haină bogată,
Să trezească-n flori
Teama de ninsori.

Păsări călătoare
Cu dorul de soare
Le auzi trecând
În cârduri plecând.

Iar ca o dovadă,
Ploi încep să cadă,
Câmpul pustiind,
Ierburi risipind.

TOAMNA
de O. Cazimir

Trece vântul prin copacii goi


Şi zvârle cu castane-n noi.
Dar în liniştea din umbra lui,
Nu-i răspunde glasul nimănui.

Doar o frunză-a mai foşnit, departe,


Ca o filă-ntoarsă dintr-o carte.

LIVADA
de Tiberiu Utan

Pasăre de aur, toamna


Trece-n zbor neauzit,
Iar în cinstea ei, în arbori,
Fructele s-au rumenit.

Merii picotesc sub raze


Şi îţi vine să alergi
Printre pomi, desculţ, prin ierburi
Moi, ca peste calde cergi.
Minunată eşti livadă,
Colţ din basmul luminos
De bunica spus aseară,
Ca voinicul Frumos.

TOAMNA ȘI ANIMALELE

Toamna-ncepe să îşi sune


Frunzele-aurite salbe.
Veveriţa strânge-alune
Pentru zile reci şi albe.

Iar livada-ngălbeneşte
Şi frunzişul îşi destramă,
Semn că toamnei îi plăteşte
Roadele cu bani de-aramă.

Chiar şi-un şoricel de câmp


Mai găseşte pe câmpie
Bobuleţe de porumb
Pentru-ascunsa-i magazie.

TOAMNA
de E. Dragoş

Vine ploaia, bate vântul,


Frunze cad din pomi de-a rândul,
Doar un cuc de poleială
Cântă-n plopii de la şcoală.

S-au copt merele-n livadă,


Nu se duce să le vadă.

S-au copt prune, s-au copt pere,


El nu vine şi nu cere,
Numa-şi ia la revedere
De la vara care piere.

BELŞUGUL ŢĂRII
de Andrei Ciurunga

S-au dus demult şi ultimii cocori…


Din cerul sur, împovărat de nori,
Lumina ploii lunecă pe geamuri –
Sunt tot mai goale veştedele ramuri.
Nu vă-ntristaţi copii că-i toamnă rece,
Iar vântul umed şuieră când trece,
Căci ploaia asta mohorâtă, mâine,
Va râde-n roşii şi-n gutui, şi-n pâine.

CE TE LEGENI
(fragment)
de M. Eminescu

– Ce te legeni codrule,
Fără ploaie, fără vânt,
Cu crengile la pământ?

– De ce nu m-aş legăna
Dacă trece vremea mea!
Ziua scade, noaptea creşte
Şi frunzişul mi-l răreşte.

Bate vântul frunza-n dungă,


Cântăreţii mi-i alungă;
Bate vântul dintr-o parte,
Iarna-i ici, vara-i departe.

NOIEMBRIE
de E. Dragoş

Şi-a scuturat caisul


Tezaurul de şoapte,
Bătuţi cu aur, prunii
Şi ei au risipit –
Vuind din miază-noapte.

Şi-n urma lui, livada


Se umple de argint,
Căci bruma se aşterne
Pe sufletul livezii,
Pe răsuflarea ierbii
Şi-a blândelor fântâni,

Iar pomii stau şi-ascultă


În poalele amiezii
Cum nucul spune snoave
Şi basme din bătrâni.

S-ar putea să vă placă și