“Nuvela se incheie cu aceste cuvinte: « Acest fel fu sfarsitul lui
Alexandru Lapusneanul,care lasa o pata de sange in istoria Moldovei[...]este aportul subiectiv al autorului…” (N. Manolescu—“Istoria critica a literaturii romane”) Intr-adevar, subiectivismul autorului reiese din metafora “pata de sange in istoria Moldovei” care scoate in evidenta caracterul negativ al domniei lui Lapusneanul , ignorand, totusi, calitatile personajului( inteligenta, ambitia etc.).
“Autorul insista pe cruzimea lui maladiva, pe detaliile fizice care-i
exprima instinctualitatea lui primara. Infruntat de boieri, « radea, muschii i se suceau in rasul acela si ochii lui hojma clipeau »[...] In ultimele sale clipe, « harcaie de turbare si mugeste ca un taur » . (idem) Autorul stapaneste arta detaliului si descrie toate reactiile personajului pentru a conferi comportamentului acestuia veridicitate( se apropie de realitate),iar trasatura care domina este, intr-adevar, cruzimea ,pentru ca timp de 4 ani, cum ii promisese domnitei, nu mai ucide, dar « scoate ochi si taie maini ».
« Alexandru Lapusneanul este o drama in mai multe acte in care un
conflict primitiv se rezolva printr-o catastrofa . » (T. Vianu—« Arta prozatorilor romani ») Nuvela se aseamana cu o drama, cu o piesa de teatru, pentru ca are dialoguri alerte, dialogul fiind modul de expunere predominant in teatru. Un conflict primitiv, adica lupta pentru tronul Moldovei. Devine o catastrofa, in final, prin crimele atroce ale domnitorului si prin moartea sa .