Cine nu a visat în decursul vieţii sale la o colaborare

perfectă între bărbat şi femeie, la o dragoste plină

de blândeţe şi înţelegere în cuplu, la o comunicare
facilă în care ar putea acţiona în mod liber, prin
completare, fiecare dintre ei?

Aceste prezentări despre relaţia «bărbat-femeie»

vor provoca probabil uimire şi reflecţii mai multor
cititori, pentru că ele îi vor conduce la o viziune
absolut nouă a iubirii.

Studiind pe mai multe niveluri staturile masculine

şi feminine, examinând din ce sunt acestea alcătuite,
obiectivele lor subtile, motivaţiile lor profunde,
această lucrare încearcă să înţeleagă sensul, raţiunea
de a exista a bărbatului şi a femeii. Două fiinţe în
acelaşi timp atât de diferite şi totuşi, atât de apropiate! Barbatul
˘
Când îşi vor descoperi esenţa adevăratei lor naturi,
ceea ce îi va conduce la trezirea sinelui lor adevărat,
bărbatul şi femeia vor putea apoi colabora în
si
, Femeia
armonia perfectă. O nouă viziune a unităţii

ISBN 978-606- 94248-3- 4 Editura LECTORIUM

Barbatul
˘
si
, Femeia
O nouă viziune a unităţii

Rose-Marie Cohen
Michel Cohen
 Prima editie 2014
ISBN 978-2-8399-1400-0
 CUPRINS

CAPITOLUL 1
O nouă viziune a unităţii .............................................. 5

CAPITOLUL 2
Dubla unitate cosmică ............................................... 19

CAPITOLUL 3
De la dualitate la unitate ............................................. 31

CAPITOLUL 4
Împlinirea unităţii şi a iubirii ..................................... 41

3
4
 CAPITOLUL 1
O nouă viziune a unităţii

În debutul acestor reflecţii asupra bărbatului şi a

femeii, am dori să începem prin a spune că principiul
creaţiei, în sensul absolut al termenului, este ascuns
chiar în însuşi sufletul fiinţei umane, fie că este bărbat,
fie că este femeie.
Ceea ce încercăm noi astăzi să demonstrăm,
în relaţia dintre bărbat şi femeie - şi care pare destul
de complicat - provine probabil din faptul că acest
principiu este şi rămâne, pentru majoritatea dintre noi,
un adevărat mister.
Când evocăm imaginea relaţiilor dintre un bărbat
şi o femeie şi pe cea a legăturii de iubire care îi apropie,
ne gândim de îndată la o iubire cu I mare.
Această temă a iubirii a suscitat şi a generat
nenumărate creaţii, dintre ele poezia fiind aceea care
portretizează cel mai bine iubirea, resimţită ca pe lumina
sufletului.

„Sunt pierdut, vezi tu, sunt înecat, inundat de

iubire; nici nu mai ştiu de trăiesc, de mănânc, dacă
respir, dacă vorbesc; ştiu că te iubesc”.
Alfred de Musset

5
 Că această iubire poate fi tinerească, pasională sau
romantică, atracţia pe care o poate avea o femeie sau
un bărbat, unul faţă de celălalt, nu este de fapt altceva,
am putea spune, decât un palid reflex al unui principiu
imanent ce se manifestă în universul nostru.
Examinând natura acestui principiu, care este
principiul fondator al întregii vieţi, am putea înţelege mai
bine de unde venim şi încotro ne îndreptăm, ce anume ne
leagă şi ce anume ne separă, am putea să ne dăm seama
că, dacă la baza creaţiei există un plan, trebuie să existe şi
mijlocul prin care el să fie dus la îndeplinire.
Poate că aveţi sentimentul că relaţia de colaborare
dintre cele două sexe nu se reduce doar la aspectul
de procreare pentru perpetuarea speciei, numelui,
descendenţei, ci că mai slujeşte unui scop, ceva ce ne
scapă cu totul, dar pe care îl avem în interiorul nostru.
De asemenea, pentru a înţelege natura acestui
principiu ascuns în inima noastră, să revenim la originea
întregii vieţi.
Stă scris în învăţătura universală că „Dumnezeu a
creat pe om după chipul şi asemănarea Sa”. Ce trebuie
să înţelegem prin această afirmaţie?
Atunci când vorbim despre acest om, ne gândim
la fiinţa divină originară, fiinţa celestă, microcosmosul
divin în relaţia sa cu cosmosul şi cu macrocosmosul.
Omul-microcosmos s-a născut din gândul divin,
o Idee ce a fost sădită ca o sămânţă în sânul Mamei
originare: substanţa primordială, un ocean de atomi
de unde totul a venit la manifestare. Tatăl reprezintă
puterea creatoare, iar Mama, care este sursa întregii
vieţi, reprezintă matricea prin care se manifestă creaţia.
Înţelepciunea străveche ne vorbeşte, deci, despre

6
o dualitate primară originară, Tatăl – Mama eternă
şi, prin acţiunea conjugată a celor doi poli, pozitiv şi
negativ, focul Spiritului (Tatăl) şi apa, Substanţa Astrală
originară (Mama), s-a ţesut pânza universului.
În zorii creaţiei noastre, atomul primordial a fost
divizat şi astfel au fost eliberate forţe formidabile, care
au antrenat cu ele manifestarea a doi curenţi de viaţă în
conformitate cu gândul care se află la baza diviziunii
atomului. Deoarece tot ceea ce emană din focul Spiritului
este destinat a se manifesta în materie.
Astfel au apărut doi curenţi de viaţă. Deşi formau
în sine o unitate, existau microcosmosuri al căror
miez era cu precădere masculin şi altele al căror miez
era predominant feminin. Să ne gândim însă la natura
microcosmosului.
Structura sa este asemănătoare celei a atomului.
Este o sferă electromagnetică care are trei nuclee
fundamentale, trei suflete ce formează o triunitate în
armonie perfectă.
Regăsim în centrul său două energii, două entităţi
care sunt imaginea reflectată a uneia în cealăltă şi pe
care le putem defini astfel: Sufletul-Spirit masculin
pozitiv şi nucleul-suflet feminin negativ.
Catharose de Petri, Scrisori

Cel de-al treilea nucleu al cărui principiu este

neutru reprezintă, în câmpul auric, sufletul personalităţii,
care reflectă calitatea câmpului de manifestare al
microcosmosului, în el exprimându-se Fiinţa Divină
originară.
Acelaşi principiu îl regăsim în curentul dublu al
vieţii monadice al creaţiei. O creaţie divină masculină

7
şi o creaţie divină feminină, de polarităţi inverse, dar
echivalente. Acest lucru se explică prin faptul că, într-
un microcosmos, curentul masculin pozitiv este cel mai
dinamic, în timp ce în celălalt, curentul negativ feminin
este cel mai dinamic şi cele două aspecte formează
împreună valul de viaţă umană al planului de creaţie,
o dublă unitate cosmică. Aceşti doi curenţi lucrează
împreună în unitate, libertate şi iubire.
Jan Van Rijckenborgh, Gnoza chineză

În geneză, în centrul acestui microcosmos erau

prezente două energii, două entităţi care erau imaginea
reflectată a uneia în cealaltă, echivalente dar polarizate
invers: feminin – masculin, formând astfel împreună o
unitate cosmică dublă.
Astfel Tatăl – Mama eternă se manifestă prin
intermediul fiinţelor divine microcosmice ca principiul
dublu unificat al masculinului şi al femininului.
Aspectele celor doi curenţi de viaţă sunt
distincte, după cum curentul este masculin sau
feminin. Ei reprezintă arhetipurile, matricile spirituale
de la care pornind, se împlineşte tripla manifestare a
microcosmosului, ca Spirit, Suflet şi Corp.

8
 Fiinţa divină originară era, deci, în sensul absolut, o
entitate dublu polarizată, manifestându-se prin ea însăşi.
Forţele spirituale se manifestau dinspre interior
spre exterior, urmând principiul centrifug: „Să primeşti
totul, să abandonezi totul şi, prin aceasta, să reînnoieşti
totul”, conform Imaginii şi Ideii de viaţă divină al
cărei plan şi misiune erau înscrise încă de la început în
microcosmos.
În câmpul de creaţie al microcosmosului se
exprima o personalitate sublimă ca Imagine pură, Idee
şi Iubire autentică a lui Dumnezeu.
Această personalitate lucra în armonie cu forţele
Spiritului care vibrau în ea după caracteristicile
divine care sunt puterea de creaţie, de disoluţie şi de
transformare continuă din frumuseţe în măreţie.
Personalitatea cerească era una androgină,
jumătate bărbat, jumătate femeie, masculin şi feminin
ce alcătuiau un singur suflet înainte de separarea sexelor.
Dacă ne gândim la această creaţie ca la o perfecţiune, de
ce atunci să fi avut loc o atare separare?
Această personalitate era dotată cu puteri imense
ce îi permiteau să-şi împlinească sarcina în libertate
deplină în întregul univers.
Dar, după această etapă şi într-un mod progresiv,
de lungă durată, o anumită parte a umanităţii divine s-a
deturnat de la misiunea sa legându-se de propria creaţie,
de propriile-i creaturi. Această legătură, în opoziţie cu
cea centrifugă a Iubirii Divine, care se exprimă prin: „Să
primeşti totul, să renunţi la totul pentru a reînnoi totul!”,
avea să genereze o forţă centripetă care se exprima prin:
„Să primeşti totul, să păstrezi totul, pentru a avea totul!”.
Această atitudine a produs un blocaj la nivelul circulaţiei

9
energiilor care a avut drept consecinţă cristalizarea
corpului celest, a acelei imagini a Ideii divine.
Acesta se densifică şi, la un moment dat, se produce
un incident între strălucirea miezului microcosmosului
şi corpul cristalizat. Strălucirea şi radierea miezului
sfârşesc prin a nu mai putea furniza energie suficientă
acestui corp. Atunci, pentru prima oară, s-a manifestat
un proces diferit pe care îl cunoaştem ca „moarte”.
Vom înţelege cu uşurinţă că această stare nu putea
să dureze. Opoziţia continuă între natura fundamentală
şi proiecţia ei umană sfârşeşte prin a provoca un conflict
intens, un conflict insuportabil pentru radierea miezului
microcosmosului, astfel pus în imposibilitatea de a se
exprima prin personalitatea care se densifică.
La finalul unei foarte lungi perioade, acest proces
de cristalizare a dus la o ruptură de forţele Spiritului
şi atunci, pentru prima oară, un alt proces avea să se
manifeste, acela pe care îl cunoaştem drept moarte.
Microcosmosul a pierdut unitatea celor două
principii, masculin şi feminin. Unul dintre aspectele
fiinţei celeste se atrofiase şi a dispărut, lucru ce a adus
cu sine separarea sexelor.
De îndată s-a pus în mişcare un plan de salvare,
pentru a salva şi a proteja aceste microcosmosuri căzute.
Acest plan a fost elaborat de-a lungul unei perioade
foarte lungi, se manifestă până şi astăzi, prin unirea
sexelor şi procreaţie; astfel îi este dat unei personalităţi
să se manifeste într-un microcosmos prin intermediul
procesului de naştere naturală.
Acest proces de dezvoltare a inversat raporturile:
nemaiputând să manifeste o personalitate din interior,
microcosmosurile au primit una din exterior.

10
 Scopul acestei legături între personalitatea terestră
şi microcosmos este restabilirea situaţiei originare.
Personalitatea înlocuieşte miezul absent.
Principiul central al microcosmosului nostru este
şi rămâne de natură spirituală; el continuă să lumineze
planul de manifestare al ordinii noastre de salvare, în
încercarea de a fi auzit şi recunoscut de către cel care îl
poartă în inimă.

De aceea am scris la început că principiul creaţiei,

în sensul absolut al termenului, este ascuns în chiar
inima fiinţei umane.
Iată deci, după cum spune şi învăţătura universală,
istoria îndelungată a originii noastre, povestită într-o
manieră succintă şi schematică.
Însă ceea ce trebuie reţinut, este că manifestarea
fiinţei celeste se exprimă printr-un curent dublu de creaturi
androgine, printr-o dublă polaritate, în timp ce curentul
fiinţei umane în forma actuală se exprimă fie prin creaturile
feminine, fie prin cele masculine. Nu ne mai aflăm în
prezenţa unei polarităţi, ci în aceea a unei dualităţi.
Şi chiar această trecere de la polaritate la dualitate
este cea care ne va permite să înţelegem mai bine natura

11
legăturii ce uneşte astăzi bărbaţii şi femeile.
Unii au şi înţeles deja, precum Aristofan, pentru
care iubirea umană nu era nimic altceva decât nostalgia
pentru natura noastră originară şi o căutare disperată a
unităţii pierdute, masculinul şi femininul încercând să
se unească în căutarea sufletului pereche.
Dar în planul nostru de existenţă, iubirea este
foarte rar cunoscută sub aspectul ei cel mai înalt: o
iubire care va manifesta lumina şi forţa unui suflet mare
aflat în unitate cu Totul, un suflet a cărui iubire plină de
compasiune ar învălui omenirea, transmiţându-i forţa de
conştiinţă necesară pentru a recunoaşte calea ce duce
la Viaţa cea adevărată şi care este Iubirea, Unitatea
Universală şi Puterea Creatoare.
La şcoala experienţei, conştiinţa noastră s-a
individualizat progresiv, dând naştere sentimentului
nostru de incompletitudine.
Incompletitudine, deoarece în noi înşine, precum
şi în lumea care ne înconjoară, viaţa se arată imperfectă,
iar noi aspirăm la reflecţie, viaţa este inconstantă, iar
noi aspirăm la plenitudine, viaţa manifestă sciziunea şi
separarea, iar noi aspirăm la unitate şi iubire.
Această căutare a iubirii perfecte, care exprimă
nevoia de plenitudine, situează bărbatul şi femeia
dinaintea nenumăratelor dificultăţi, pentru că iubirea
naturală rămâne oarbă şi parţială, incompletă. Iubirea
naturală nu este nici serenă nici constantă şi, înainte de
toate, este condiţionată.
Or, bărbatul şi femeia adeseori nu sunt îndeajuns
de conştienţi şi, în incapacitatea lor de a avea o viziune
obiectivă a realităţii, continuă să caute o uniune ideală.
Această uniune ideală este atunci extinsă în cadrul

12
cuplului printr-o ucenicie de învăţare, o descoperire
permanentă ale cărei resorturi sunt, înainte de toate, de
ordin psihologic.
Celebra carte „Bărbaţii vin de pe Marte, Femeile
de pe Venus” este o ilustrare perfectă a acestei situaţii.
Fără nicio umbră de îndoială şi cu grijă să nu
cădem în ridicol, trebuie să recunoaştem că abordarea
situaţiilor similare de vieţuire diferă puternic de la
bărbaţi la femei, aceasta ca să nu spunem că sunt opuse,
dar este oare suficient?
Aceşti ultimi cinsprezece, douăzeci de ani au văzut
născându-se o presă specializată care a oferit într-o mie
şi una de moduri soluţii pline de bun simţ.
Dar aceste încercări, atunci când demontează
mecanismele relaţiei şi ale dialogului, adesea par un mod
de întrebuinţare a unui aparat mai complicat; de fapt,
chiar dacă învăţăm să conducem o maşină nu înseamnă
că suntem feriţi de a face vreo manevră greşită.
Dincolo de simplul mod de utilizare, există
descoperirea sensului, adică finalitatea.
Armonia, complementaritatea, realizarea unui
acelaşi obiectiv pot fi ele scopuri în sine?
Astfel de scopuri par să fie atenuate, amorsate
de timp, dar uneori pot conduce bărbatul şi femeia la
o reflecţie mult mai adâncă, mai aprofundată asupra
sensului a ceea ce reprezintă unul pentru altul, dintr-o
perspectivă care ar depăşi simpla lor individualitate.
Ei sunt în măsură de a parcurge drumurile
cunoaşterii de sine, depăşind astfel simpla explorare
a teritoriilor lor, căutând să înţeleagă ce anume îi
motivează‚ nu mergând înainte, ci fiecare către interior.
Dinamismul acestei căutări rămâne, în ciuda a

13
tuturor acestor căutări, supus limitelor umane în care
evoluează psihicul.
Să privim mai îndeaproape.
Bărbatul şi femeia creează un câmp de conştiinţă
comun şi subiectiv, un cosmos din materie subtilă,
compus din toate creaţiile lor mentale şi sentimentale.
Sub influenţa acestei creaţii, la care participă amândoi,
ei pot căuta să împlinească în viaţa lor idealurile mari:
iubirea, armonia, unitatea, securitatea, înflorirea,
realizarea şi împlinirea. Aceste idealuri sunt generate de
reamintirea vechii vieţi divine.
În beţia sentimentelor de iubire ei nu văd că legile
care le domină vieţile nu sunt de natură divină.
Fiinţa umană nu îşi dă seama că sufletul natural
nu este capabil să atingă idealurile măreţe altfel decât
prin imitare, în aparenţă, sau traversând visurile pe care
singur şi le-a creat.
Iubirea naturală, terestră, nu înglobează totul.
Ea se fixează asupra persoanei iubite, o înconjoară
şi o idealizează. Însă realitatea nu este percepută în
întregime, ochii privesc spre ceea ce vibrează în suflet.
Această reamintire a vieţii originare dă omului
presentimentul unui altceva, dar omul nu posedă decât
un suflet propriu, lipsit de puterile creatoare divine,
singurele ce dau forţa iubirii adevărate.
Forţele sale psihice rămân prizonierele dualităţii.
În capitolul următor vom observa mai detaliat
modul în care se manifestă această dualitate, dar putem,
deja, spune că ea se exprimă printr-o polarizare inversă a
corpurilor subtile ale bărbatului şi ale femeii cu întregul
sistem de chakre.
Nu trebuie să uităm nici că suntem înconjuraţi de

14
sfere de energie subtilă în care sunt constant vitalizate
şi întreţinute imaginile proiectate de către milioanele de
fiinţe umane. Psihicul nostru, este legat direct de aceste
sfere de energie prin subconştientul nostru.
Astfel, fiecare cuplu poate trăi pe planurile astral
şi mental o serie de iubiri idealizate ce provin din sferele
subtile de care sunt legate, creând lumi subiective pline
de dorinţă şi de iubire iluzorie.
Dorinţa iubirii în forma ei cea mai înaltă vine
din miezul spiritual şi se trezeşte în conştiinţa noastră
ca reprezentare ideală. Acest miez spiritual este de o
frecvenţă vibratorie foarte ridicată şi astfel formează o
imagine ideală clară, luminoasă, foarte sugestivă.
Dacă omul nu vede sau nu înţelege că această
minunată imagine îl cheamă să împlinească un plan al
naturii superioare în care iubirea perfectă este o putere
inerentă, el caută atunci iubirea ideală în natura aceasta,
în viaţa materială, astfel fiind „preluat” de sfera astrală
a acestui plan de existenţă.
Sub influenţa acestui ideal intuitiv, el se va opri la
tot ceea ce seamănă cu el în această lume de jos.
De aici el îşi pune în mişcare sistemul de chakre
ce vor absorbi energiile subtile corespunzătoare stării
sale de conştiinţă, ceea ce îi va permite să îşi creeze o
lume de iluzii amoroase.
În acest proces de construcţie subtilă de imagini
de natură eterică, idealul intuitiv al miezului spiritual
este respins şi înlocuit de o imagine mentală creată de
sinele însuşi. Această imagine mentală menţinută în
subconştient trimite constant impulsuri.
Omul ce caută intuitiv iubirea adevărată deoarece
are amintirea ei, este împins către ea de imaginea

15
idealizată a acesteia şi se îndreaptă astfel spre mari
decepţii.
Fiinţa omenească, pe acest plan de existenţă, nu
poate decât răspunde la atracţia de natură subtilă care
există între două fiinţe în raţiunea datorată polarizării
inverse a corpurilor.
Astfel, există posibilitatea de a crea împreună
cu partenerul o armonie naturală, legată de forţele
conştiinţei şi ale sentimentelor.
Unul se poate armoniza gândurilor celuilalt pe
care îl înţelege în acel moment şi îl cuprinde fiindu-i
foarte aproape prin armonia sentimentelor.
În cursul unei astfel de legături, cei interesaţi
experimentează curenţii eterici complementari, ajutători,
fortifianţi pozitivi şi creatori de armonie, ca pe o iubire.
Pe planul acestei naturi, astfel de relaţii sunt
necesare şi pline de sens. Dar atracţia exercitată de forţa
sentimentelor noastre de iubire, pe care le vedem ca
iubire, este mereu limitată la natura noastră.
Aceste limite apar inevitabil sub influenţele
stimulative şi revelatoare ale karmei noastre colective
şi individuale care ating direct subconştientul şi corpul
nostru astral.
Pe acest plan al existenţei, bărbatul şi femeia
trăiesc sub legea instinctului conservării, astfel încât
riscă mereu să treacă la luptă în războiul sexelor spre
planurile subtile, unde voinţa de putere şi instinctul de
posesie ancorate în subconştient duc la exploatare, la
opresiune, la gelozie, la arta rafinată a seducţiei.

16
 Nu a zis oare Pascal:
„Sinele are două calităţi; este nedrept în sine
prin aceea că se face centrul totului, şi este incomod
celorlalţi prin faptul că vrea să-i aservească pe toţi.”

Din fericire, inima fiinţei umane conţine îndeajuns

de multe mistere pentru a ne păstra speranţa că există
pentru bărbat şi pentru femeie mijlocul de a cuprinde
cu mintea, de a înţelege, pe ce bază s-ar putea realiza
viitorul extraordinar care le este promis.

17
Dubla unitate cosmică
 CAPITOLUL 2
Dubla unitate cosmică

Înainte de a porni să ne exprimăm asupra misterului

bărbatului şi al femeii, trebuie să facem distincţia între
principiul masculin şi cel feminin, ele fiind două forţe
arhetipale ale naturii originare.
Să vedem, pentru început, ce putem lua în
considerare atunci când vorbim despre aceste două
principii arhetipale, cel masculin şi cel feminin.
Noi nu trebuie să asimilăm bărbatul şi femeia, aşa
cum îi cunoaştem, acestor două principii.
Cu alte cuvinte, principiul masculin nu este
sinonim cu bărbatul, iar principiul feminin nu este
sinonim cu femeia.
Atunci când evocăm aceste două principii
arhetipale, vorbim despre două forţe care exprimă şi
manifestă planul Creatorului divin. Aceste două forţe
se manifestă în întreg universul. Textele sacre numesc
câteodată aceste forţe „focul Iubirii”, cu majusculă.
În primul capitol am evocat crearea omului divin
originar, şi bărbat şi femeie, iar pentru a desemna acest
om, am folosit termenul de monadă.
Monada rezultă, deci, din planul Creatorului divin
manifestat în Natura originară. Este vorba despre „omul
făcut după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu” despre
care se vorbeşte în Biblie. Monada are un principiu

19
spiritual pe care Rozacrucienii îl numesc scânteia divină
şi care manifestă o dublă polaritate.
Tocmai din acest principiu magnetic central
provin cele două forţe arhetipale, principiul feminin şi
cel masculin.
Cum se exprimă cele două forţe la nivelul omenirii
în lumea noastră terestră? Principiul masculin este o
forţă dinamică de polaritate pozitivă, care se exprimă
printr-un impuls creator atât sub formă de putere cât
şi ca forţă. Principiul feminin este o forţă dinamică de
polaritate negativă, adică, receptoare, primitoare, care
dă formă, care manifestă şi exprimă iubirea. Puterea şi
iubirea sunt cele două caracteristici ale Spiritului Divin
prin care acesta se manifestă.
Este vorba despre două principii universale care
acţionează atât în lumea originară, divină, cât şi în
lumea noastră terestră.
La nivelul monadei cele două forţe apar sub forma
a ceea ce noi numim dubla unitate cosmică. Există, de
fapt, doi curenţi monadici şi fiecare monadă formează o
unitate perfectă prin faptul că fiecare conţine cele două
aspecte ale spiritului. (Vedeţi schema de la pag. 8)
Fiecare monadă conţine, deci, forţele masculine şi
feminine ale Spiritului. Putem deci spune că, forţa pozitivă
şi cea negativă, are în fiecare curent monadic aceeaşi
valoare deşi, în curentul monadic masculin, forţa pozitivă
este cea predominat dinamică, iar în curentul monadic
feminin forţa negativă este cea predominant dinamică.
Din acest motiv, conform învăţăturii universale, există
doi curenţi monadici care lucrează în armonie perfectă.
Astfel, prin unirea celor două forţe se manifestă
viaţa, realizând o triadă superioară.

20
 Putem reprezenta această manifestare perfectă
a vieţii astfel: triada superioară se împlineşte într-o
mişcare perpetuă de creaţie şi de împlinire. Este vorba
despre o creaţie care se reînnoieşte şi se perpetuează
neîncetat, deoarece formele sunt constant dizolvate şi
recreate într-o sinteză superioară.
Tot ceea ce se întâmplă în toată creaţia urmează
principiul alchimic „Solve et coagula”, adică „dizolvă
şi coagulează”.
Atingem acolo însuşi misterul vieţii şi ne vom
opri pentru un moment pentru a înţelege cum această
dinamică, superiorul şi inferiorul realizează acest
principiu. Există, în fapt, un raport direct între curentul
superior, adică valul de viaţă monadică, omenirea
originară şi curentul inferior, adică valul de viaţă umană
care se exprimă în lumea noastră terestră.
Principiul alchimic „Solve et Coagula” ilustrează
raportul existent dintre viaţă şi moarte.
Dar există o diferenţă majoră atunci când acest
principiu se manifestă în lumea noastră căzută şi
cristalizată şi care nu se mai comportă în armonie cu
planul divin, ci urmând o orientare egocentrică, adică
de autoconservare.
În curentul de viaţă originar, orice proces
de viaţă, orice dezvoltare se împlineşte printr-o
transformare continuă a unei structuri existente într-o
nouă manifestare; nimic nu este îngheţat, fix, totul se
transformă într-o reînnoire continuă.
Procesul aparent al morţii prin disoluţie este un
proces care duce la viaţă.
Dimpotrivă, pe planul vieţii terestre, planul
nostru de viaţă, acest proces se împlineşte dar foarte

21
încet, frânat în elanul său de egocentrismul puternic ce
caracterizează curentul uman de viaţă.
Procesul de disoluţie devine o rupere ce duce la
moarte, astfel încât să poată genera sau crea o nouă
posibilitate de viaţă.
Avem deci, în principiu, cheia ce ne va permite să
înţelegem natura drumului ce va duce întreaga creaţie
din starea ei de cădere spre o manifestare superioară,
făcând-o astfel să-şi regăsească gloria vieţii monadice.
Să mergem un pic şi mai departe. În lumea originară,
aşa cum tocmai am văzut, din monadă pornesc doi curenţi
divini: forţa masculină, puterea creatoare şi blândeţea
feminină, aşa cum o numeşte Lao-Tse, care este Iubirea.
Aceşti doi curenţi lucrează în armonie perfectă.
Iubirea reuneşte totul pentru a forma o unitate, iar
puterea împinge spre o reînnoire perpetuă.
Dacă cei doi curenţi sunt acordaţi armonios,
atunci nimic nu este forţat, orice reînnoire intervine
la momentul oportun deoarece nimic nu este îngheţat,
pentru că forţa unificatoare nu păstrează nimic din ce
nu-i este necesar maturizării fructului.
Astfel cei doi curenţi polari conduc la continuitate.
„Să primeşti totul, să abandonezi totul, ca să
reînnoieşti totul.”
Să notăm în treacăt că acest curent monadic al
Iubirii, aşadar cel feminin, este cel mai important, pentru
că, fără el, i-ar fi imposibil curentului monadic al puterii
creatoare, curentului masculin, să se dezvolte.
În ordinea divină aceşti doi curenţi formează, aşa
cum am spus deja, o dublă unitate cosmică.
Principiul masculin este „Solve” şi principiul
feminin este „Coagula”.

22
 Principiul masculin creator dă impulsul, iar
principiul feminin dă formă impulsului.
Principiul masculin este constant orientat asupra
unei noi creaţii, spre noua devenire, reînnoirea.
El împinge spre reînnoirea continuă, dizolvând
formele vechi în elementele lor, recreând haosul şi dând
un nou impuls, o nouă idee.
Principiul feminin manifestă ideea reunind
elementele din haos şi în conformitate cu ideea
însămânţată creează o nouă formă. Femininul este, deci,
orientat spre creare şi conservare.
În curentul vieţii monadice cele două principii
colaborează armonios. Ele conduc la dizolvarea şi
reunirea elementelor într-o alternanţă ritmică vitalizând
astfel o dezvoltare ce se ridică din splendoare în
splendoare.
În lumea noastră căzută, aceste două principii sunt
separate.
În lumea divină, aceste două principii ilustrează
polaritatea, ceea ce vrea să însemne că cei doi poli,
aspectele inseparabile ale aceleiaşi realităţi sunt constant
unite într-un acelaşi spaţiu.
Pe planul terestru, aceste două principii ilustrează
dualitatea, ceea ce vrea să spună că cei doi poli domină
alternativ şi nu se pot manifesta deodată în acelaşi timp
şi spaţiu.
Dacă este vorba despre principiul manifestării şi al
conservării, aşadar principiul feminin este cel care domină,
atunci acest lucru duce la o rigidizare şi la o cristalizare.
Dacă este vorba despre elementul care dă
impulsul, deci principiul masculin este cel care domină,
atunci acest lucru duce la distrugere.

23
 Dacă elementul de conservare (feminin) este cel
predominant, tot ceea ce nu se mai află în mişcarea vieţii
este reţinut.
Acest lucru duce la limitare, la control excesiv, la
cultul formei, la cristalizare şi la moarte prin letargie.
Dacă este vorba despre elementul reînnoitor cel
care prevalează (masculin), ceea ce nu a ajuns încă la
maturitate este deja suspus distrugerii, disoluţiei.
Acest lucru duce la constrângere, la tiranie, la
agresiune şi la distrugere.
O colaborare adevărată cere deci cunoştinţe
profunde ale celor două principii, pentru ca să poată fi
posibilă o interacţiune armonioasă.
Când principiul masculin se dizolvă şi se
reînnoieşte la momentul oportun, atunci este dat un nou
impuls creator.
Atunci când principiul feminin acţionează în mod
conservator, la momentul prielnic şi cu măsură, când
fructele sunt coapte, se poate culege recolta care va fi
bogată.
Altfel spus, în alţi termeni, problema decisivă este
de a şti la ce moment trebuie semănat şi la care recoltat.
Această chestiune va fi reluată şi dezvoltată mai concret
în al treilea capitol.
Până aici am vorbit despre principiile masculin
şi feminin, nefiind vorba propriu-zis despre bărbat şi
femeie, ci de existenţa a două forţe arhetipale originare.

24
 PRINCIPIUL PRINCIPIUL
MASCULIN FEMININ
Polaritate Pozitiv (+) Negativ (-)
Emiţător, Receptor,
dă impulsul, primitor
ideea dă formă
impulsului, ideii
Expresie Puterea, Iubirea, blândeţea
dinamică forța
creatoare.

Să privim acum mai de aproape cele două

principii, încarnate în lumea noastră, principii ce se
găsesc deopotrivă atât la bărbat cât şi la femeie. Aceste
două principii masculin şi feminin, care sunt unite în
Lumea Originară, în lumea noastră sunt opuse.
Vom proiecta aceste principii gândindu-ne nu doar
la corpul fizic, ci şi la corpurile subtile ale bărbatului şi
ale femeii. Remarcăm că ele sunt polarizate invers.
BĂRBAT FEMEIE
CORP MENTAL ( – ) (+)
CORP ASTRAL ( + ) (–)
CORP ETERIC ( – ) (+)
CORP FIZIC ( + ) (–)
* Polarizarea inversă

Femeia şi bărbatul au acelaşi număr de corpuri

polarizate pozitiv şi negativ.
Corpul fizic al bărbatului este polarizat pozitiv,
corpul eteric negativ, corpul său astral pozitiv şi corpul
mental negativ.

25
 În cazul femeii, situaţia se prezintă invers.
Femeia este feminină, aşadar receptoare în
aspectele ei fizice şi astrale şi este masculină, adică dă
impulsul creator, în aspectele eterice şi mentale.
Bărbatul este masculin, aşadar creator, în aspectele
lui fizice şi astrale.
El este feminin, adică receptor, în aspectele sale
eterice şi mentale.
Să ne amintim că principiul masculin este unul
emiţător, în acel sens pe care îl dă impulsul creator,
dinamic şi că principiul feminin este cel receptor, cel
care primeşte, găzduieşte şi dă o formă.
Bărbatul, prin faptul că trupul lui este polarizat
pozitiv, penetrează femeia şi o însămânţează.
La femeie, corpul fizic şi corpul astral sunt
polarizate negativ, adică primesc substanţa pentru a-i
da formă, pentru a o manifesta în creaţie. De exemplu,
femeia găzduieşte ovulul fecundat, îl păstrează şi îi
oferă tot ce are nevoie pentru ca forma să crească.
Expresia fizică a femeii este aceea de a da viaţă,
ea este întocmai precum pământul fecund, care face
sămânţa să germineze.
Gesturile ei exprimă dulceaţa şi blândeţea.
Femeia, cu al ei corp eteric pozitiv, adică,
creator, luminează starea ei de a fi, ceea ce îi permite
să înconjoare, să impregneze familia şi căminul ei cu o
aură de forţe protectoare.
Influenţa ei se întinde precum o energie radiantă,
vie, comunicativă.
Să vedem acum ce se întâmplă cu bărbatul pe plan
eteric, aşadar la nivelul corpului său vital.
Prin faptul că este polarizat negativ, corpul eteric

26
al bărbatului este caractetizat printr-o funcţionare de
tip feminin, receptor, motiv pentru care el generează
mai puţină forţă eterică decât are nevoie. De aceea el
absoarbe prin hrană tot ceea ce are nevoie.
Polarizat negativ, corpul lui eteric este mult mai
sensibil decât acela al femeii. Dacă, în general, el este
mai puternic şi mai plin de forţă, aici este mai lipsit de
anduranţă, mai puţin rezistent.
Prin corpul său astral polarizat pozitiv, bărbatul îşi
exercită puterea emiţând dorinţele şi voinţa sa cu putere. El
dă astfel un impuls femeii pe care o însămânţează, deoarece
corpul ei astral este polarizat negativ - deci este receptor.
Iar femeia manifestă emoţii, exprimă sentimente
şi dorinţe. Ceea ce bărbatului, după cum ştim, îi este
foarte greu să o facă.
Deoarece la femei corpul astral este polarizat negativ,
viaţa sentimentelor ei este interiorizată şi net distinctă
de cea a bărbaţilor. Fără a fi nevoie să le denumească, ea
percepe în mod direct stările de suflet ale semenilor.
Să ne uităm acum la corpul ei mental care este
polarizat pozitiv. Femeia transmite impulsuri mentale
pe care bărbatul le captează şi le aşază în formă. Astfel
ea stimulează puternic mentalul bărbatului care este
polarizat negativ.
Acesta din urmă, dotat cu un mental receptor –
deoarece este polarizat negativ – primeşte impulsuri
mentale sub formă de gânduri, pe care le elaborează
dându-le o structură. El dă formă gândurilor lui, le
conceptualizează, întocmai cum femeia dă formă
sămânţei primite de la bărbat.
Mentalul bărbatului este întocmai unui pământ
fecundat de mentalul feminin.

27
 Nu ne învăţa oare mitologia greacă că posibilitatea
şi capacitatea creatoare a bărbatului este direct legată
cu activitatea muzelor şi că ele sunt intermediarii dintre
Dumnezeu şi poeţi?
Acum putem înţelege mai bine din ce motiv
bărbatului îi este mai la îndemână să formuleze idei,
concepte, teorii iar femeia se simte mai în largul ei în
proiectarea şi exprimarea sentimentelor şi a dorinţelor
ei într-o mare varietate de nuanţe.
Când examinăm funcţionarea corpurilor noastre,
toate aceste lucruri vin să ne spună că nu este deloc simplu.
De fapt, dacă am vrea să înţelegem mai bine
multiplicitatea şi paleta largă a tuturor formelor pe care
bărbatul şi femeia le utilizează pentru a se exprima,
ar trebui să ţinem seama de faptul că fiecare corp este
dublu polarizat atât la bărbat cât şi la femeie, cu o
preponderenţă a unui pol asupra celuilalt.
Tabelul următor ne va lumina.

BĂRBAT FEMEIE

CORP MENTAL ( – ) (+)

CORP ASTRAL ( + ) (–)

CORP ETERIC ( – ) (+)

CORP FIZIC ( + ) (–)

* Dubla polarizare

Deşi corpurile lor sunt polarizate într-o manieră

inversă, putem vedea că bărbatul şi femeia pot, în ciuda
a orice, să-şi dezvolte aptitudinile până într-un punct,

28
în care, în funcţionarea lor, femeia poate să se asemene
bărbatului şi bărbatul, femeii.
Vrem să scoatem aici în evidenţă că în epoca
noastră, în care rolurile sunt din ce în ce mai puţin bine
definite, ne este din ce în ce mai greu să vorbim despre
ce este specific bărbatului şi ce este specific femeii, dar
putem vedea, cu ajutorul acestor scheme, că există o
specificitate masculină şi una feminină fără a exista în
niciun fel vreo pondere a unuia asupra altuia.
Acestea fiind spuse, fiinţa umană nu este un robot.
Funcţionarea celor patru corpuri în interacţiune cu ale altuia
poate, foarte greu, să fie pusă în tabele. Pe alocuri, între
bărbat şi femeie, nu doar că există o dinamică între cele
patru corpuri polarizate invers, ceea ce ne dă opt aspecte, ci
şi o dinamică la fiecare individ în parte între propriile sale
corpuri subtile şi corpul fizic. Ce complexitate!
Am putea, acum, concepe mai bine ceea ce am
descris în primul capitol, apropo de dificultatea pe care
femeile şi bărbaţii o au zilnic în a comunica şi, desigur,
în a se înţelege.
Cauza este că această complementaritate a lor
se manifestă, mai întâi printr-o formă de opoziţie
caracterizată prin modalitatea specifică de a gândi, a
simţi, a vrea şi a acţiona.
Fiinţa umană se exprimă ca un ego şi tocmai de
aceea manifestă o voinţă al cărei prim scop este acela de
a se satisface.
Există o dificultate pe care trebuie să o depăşim
dacă vrem să ajungem acolo unde bărbatul şi femeia pot
colabora într-o manieră armonioasă, adică în concordanţă
perfectă cu planul divin prevăzut pentru omenire. Ei ar
putea-o face descoperind esenţialul adevăratei lor naturi.

29
De la dualitate, la unitate
 CAPITOLUL 3
De la dualitate la unitate

Am încercat să arătăm pe ce bază, pe care am

putea-o numi ezoterică, intră în relaţie bărbatul şi
femeia.
Acum, dacă ne gândim la lumea noastră actuală
într-o perspectivă strict orizontală, este sigur că nu vom
putea găsi niciodată soluţia la dificultatea pe care tocmai
v-am expus-o.
De ce?
Deoarece lumea noastră este construită pe
principiul dualităţii: atunci când ceva există, şi contrariul
său există simultan.
În general contrariile nu se asociază, ci se opun.
Opunându-se, ele generează o mişcare, în care
fiecare încearcă să-şi conserve o parte din el.
Dacă în lumea noastră această mişcare este
expresia unei legi naturale care se împlineşte armonios,
ceea ce putem observa atunci când ziua urmează nopţii,
sau, când, de-a lungul anotimpurilor se succed ciclurile
naturale ale vieţii şi ale morţii, se poate considera că
este necesar mai mult decât atât pentru a putea înţelege
relaţia dintre bărbat şi femeie.
Conflictele nerezolvate din lipsă de înţelegere,
evitate din lipsă de curaj, refulate pentru că sunt prea
dureroase, lasă nenumărate urme cât şi multe reziduri

31
emoţionale. Aceste urme continuă să acţioneze
individual sau colectiv sub forma unei energii astrale
mereu gata să explodeze, fie în cuvinte, fie în gesturi
violente.
Lumea noastră este, deci, presărată cu aceste
creaturi imperfecte care, chiar dacă sunt neglijate,
continuă să-şi menţină în viaţă propriul lor dinamism şi
să umple spaţiul nostru vital.
De fapt, le respirăm.
Fiinţa omenească este un creator, oh, cât de
puternic!
Având dinaintea ochilor spectacolul lumii noastre
ne dăm seama foarte repede de poluarea enormă în
mijlocul căreia încercăm să trăim, o poluare mentală,
astrală, eterică sau fizică.
Nu este vorba de a arunca deoparte totul în bloc,
deoarece lumea noastră are şi ea partea ei de lumină iar
fiinţele omeneşti au şi ele, la rândul lor, partea lor de
lumină.
Partea lor de umbră se exprimă prin dualitatea
inerentă naturii lor. Sufletul lor fiind separat de Spirit se
manifestă ca animus şi anima adică specific masculin şi
specific feminin. Partea lor de lumină există potenţial,
sau în potenţialitate. Ea va exista cu adevărat atunci
când sufletul îşi va fi regăsit legătura cu Spiritul.
Iată de ce în prima carte din Corpus Hermeticum,
al lui Hermes Trismegistus, stă scris:
„Singura creatură din natură care este dublă
este omul, muritor prin corp şi nemuritor prin omul
esenţial”. (verset 38).
Omul esenţial este acela care trebuie să retrăiască
şi să împlinească unitatea sufletului cu Spiritul.

32
 Şi chiar despre aceasta este vorba.
Pentru a trece de la o octavă inferioară la alta
superioară, fiinţa umană trebuie să realizeze că natura
sa adevărată este lumina şi să sesizeze sensul adevărat
dacă vrea să scape din iluzia în care trăieşte.
Am putea-o exprima şi altfel, spunând că bărbatul
şi femeia, prin natura lor dublă, sunt supuşi la două
feluri de influenţe:
1. O influenţă în care se exprimă planetele şi
zodiacul.
2. O influenţă în care se exprimă planul lui
Dumnezeu.
Putem deja înţelege că vor rezulta două posibile
forme de colaborare.
Fie bărbatul şi femeia continuă să reacţioneze
sub influenţa directă a forţelor acestei naturi şi, în
consecinţă, vor continua să manifeste o opoziţie de care
nu se vor putea debarasa niciodată complet, fie ajung la o
influenţă cu adevărat spiriuală care s-ar putea introduce
în sferele lor aurice, permiţându-le astfel o altă formă
de colaborare.
Atunci când folosim cuvântul spiritual, ducem
acel cuvânt cu noi la un nivel care se situează dincolo
de religiozitate.
Ne gândim, de fapt, că există în om un proiect
care trebuie să îl ducă dincolo de simpla lui umanitate.
Acest lucru îl vom vedea îndată. Vom putea observa
de îndată că cele două feluri de influenţă creează între
bărbat şi femeie o sferă de natură astrală complet diferită.
Vom avea, fie o colaborare fondată şi menţinută
pe valori egocentrice, fie o colaborare în care abandonul
voinţei personale se va substitui manifestării ei.

33
 Ce înseamnă acest lucru?
Am văzut diferenţele între bărbat şi femeie în
raport cu cele patru corpuri ale fiecăruia.
Am menţionat şi că personalitatea umană se
manifestă şi ca un ego, ego ce are drept caracteristică
esenţială asigurarea propriei supremaţii.
Putem, deci, cu uşurinţă să tragem din acest lucru
concluzia că, dacă colaborarea între bărbat şi femeie nu
se fondează decât pe diferenţele biologice şi psihice,
aşa cum se manifestă ele, în conştiinţa „eu”, această
colaborare nu va ajunge decât la o exploatare reciprocă
în care cele două părţi nu îşi vor face nicio concesie
reală, adevărată.
Egoul este mişcat de voinţă. Voinţa precede
întotdeauna acţiunea.
Dacă ne gândim că o faptă este mereu rezultatul
asocierii cvadrilogiei – gând, dorinţă, voinţă şi acţiune,
atunci în ciuda celorlalte, voinţa este forţa motrică
a acţiunii, o voinţă care este în principal în slujba
instinctului nostru de conservare. Or, acest instinct de
conservare se exprimă pe toate planurile: Fizic – Eteric
– Astral şi Mental şi în concordanţă cu ce s-a stabilit
înainte, el va căpăta o culoare specifică, conform
polarizării sale.
Aduceţi-vă acum aminte, cum am văzut noi
că forţele sau energiile care vehiculează gândurile,
sentimentele şi voinţa sunt mereu prezente în atmosfera
pe care o respirăm, fie că suntem sau nu conştienţi de
acest lucru. Ele sunt cu atât mai active atunci când un
bărbat şi o femeie formează un cuplu, astfel creându-se
nenumărate şi foarte puternice legături astrale.
Putem chiar spune că, la un moment dat, această

34
legătură devine osmotică, declanşând de o manieră
necontrolată reacţii emoţionale foarte puternice.
Astfel mentalul feminin, care se exteriorizează
dinamic, va influenţa şi domina mentalul bărbatului care
este unul receptor, pentru că are o polarizare negativă.
Acest lucru va avea drept consecinţă împingerea
corpului dorinţei bărbatului la acţiune.
Şi putem spune, literalmente, că femeia trezeşte
dorinţa bărbatului.
Iar bărbatul, natural, îşi aproprie această dorinţă
punând-o în slujba unei voinţe puternice şi dominatoare.
Dacă femeia exprimă principiul feminin, ea o
face într-un mod diferit în funcţie de cultura, mediul
social şi de educaţia ei. Se ivesc în acest fel şi mai multe
diferenţe, cu atât mai mult cu cât fiecare corp este dublu
polarizat. Acest lucru este valabil în mod egal şi pentru
barbaţi.
Cu toate acestea, trebuie să raţionăm la nivelul
întregului, deoarece principiul feminin şi principiul
masculin rămân dominante, unul la bărbat, celălalt la
femeie, conform schemei de polarizare inversă.
Astfel dacă ne gândim la mentalul feminin, vom
observa că el are, prin polarizarea proprie pozitivă, o
dominantă creatoare.
Mentalul feminin va împinge constant pe acela
al bărbatului să conceapă şi să elaboreze soluţii pentru
satisfacerea dorinţei lui.
Nu a scris oare un poet: „Ce femeia premeditează
şi doreşte, bărbatul se grăbeşte să-mplinească”?
De cealaltă parte, femeia are un corp eteric pozitiv.
Ea generează şi produce eteri. Putem chiar spune că
debordează de energie eterică radiantă. Ea întinde

35
un flux eteric asupra familiei ei, asupra lucrurilor şi a
anturajului care fac obiectul afecţiunii ei.
Astfel ea menţine în sfera ei de influenţă, pe aceia
pe care doreşte să-i păstreze şi să-i hrănească cu fluidele
sale.
Iar bărbatul, cu forţa sa astrală, pozitivă, o dată pusă
în mişcare, îşi va imagina şi îşi va realiza obiectivele,
exersându-şi adesea puterea de o manieră dominatoare,
ceea ce îl va duce, câteodată, la abandonarea oricărei
morale, pentru a-şi atinge dorinţa de putere.
Trebuie ca mereu să avem în vedere că egoul îşi
exercită voinţa de o manieră dominatoare, care la bărbat
se manifestă direct prin forţa marţială iar la femeie prin
inteligenţa ei inspiratoare.
Desigur, nu trebuie să ne gândim că bărbaţii şi
femeile se află într-o situaţie de confruntare perpetuă.
Din fericire!
Ceea ce descriem este, putem spune, o paradigmă
în jurul căreia cultura noastră a brodat o poveste de
o mie şi una de nopţi, fapte ale păstorilor şi prinţilor
fermecaţi, ale mamelor vitrege şi despoţilor.
Cultura noastră în întregime, cultură de care adesea
ne simţim foarte mândri, nu pare a fi decât prelungirea
sau, altfel spus, sublimarea rafinată a relaţiei erotice ce
există între bărbat şi femeie.
Privind mai îndeaproape, tot ceea ce a creat fiinţa
umană, fie în domeniul artelor, al ştiinţelor şi al religiei,
nu este decât expresia dinamică a unui arc electric
format din tensiunea care există între polul masculin şi
cel feminin.
Ne aflăm, aşadar, aici în prezenţa unei mişcări în
spirală descendentă, o triadă care îşi îndreaptă vârfurile

36
în jos, o naştere care rezultă din dorinţa omului de a-şi
perpetua propriul său model, saturând astfel spaţiul cu
obiecte pietrificate.
Iată rezultatul unei dinamici orizontale bazate pe
dualitatea relaţiei bărbat /femeie.
Or, există o spirală ascendentă, o triadă ale cărei
vîrfuri sunt aţintite în sus şi care generează o naştere
care se reînnoieşte neîncetat.
Regăsim principiul „solve et coagula” al
alchimiştilor pe care l-am menţionat mai devreme.
Am văzut că bărbatul şi femeia pot fi supuşi la
două feluri de influenţe.
Am vorbit despre prima, acum să încercăm să-i
întrezărim înţelesul celei de-a doua.
Am observat că între bărbat şi femeie se creează
o sferă aurică în care se poate exprima planul lui
Dumnezeu.
Ca să se întâmple acest lucru, fiinţa umană trebuie
să îşi dea seama că adevărata ei natură este lumina şi că
trebuie să îi înţeleagă sensul profund dacă vrea să scape
de „iluzia în care trăieşte”.
Aşadar pare important, o dată ajunşi la acest stadiu
al reflectării noastre, al gândului nostru, de a înţelege că
spiritualitatea nu se situează în afara omului, să zicem:
da, este adevărat, omul poate avea o activitate spirituală
în orice face; poate avea o familie, o meserie şi să se şi
roage; poate merge la birou în timpul zilei şi a medita
duminica la biserică ori în ashram.
Raţionând astfel ar însemna să continuaţi să
perpetuaţi dualitatea fiinţei umane şi pe cea a Spiritului,
în timp ce fiinţa umană şi Spiritul ar trebui să devină
unul şi acelaşi lucru.

37
 Am putea avea o altă viziune asupra relaţiei
bărbatului cu femeia dacă includem între ei, deasupra
lor şi în ei, realitatea Spiritului.
Spiritul ca singura forţă capabilă să le întreţină
relaţia într-o spirală ascendentă, eliberându-i de o relaţie
bazată pe principiul exploatării reciproce.
Dacă vrem să încarnăm cu adevărat această
noţiune a Spiritului atunci trebuie să facem din el mai
mult decât un simplu concept; să lăsăm deoparte orice
viziune mistică sau religioasă şi să încercăm să înţelegem
că ceea ce se poate naşte în inimă ca o aspiraţie pentru
a realiza un obiectiv spiritual, trebuie în mod necesar să
treacă printr-un proces ce va face dorinţa conştientă şi
acest lucru nu va fi posibil decât făcând fapte concrete,
singurele capabile de a verifica procesul alchimic de
„solve et coagula”.
Aţi înţeles că mişcarea în spirală descendentă sau
triada degenerativă este produsă şi antrenată de către
voinţa omului, voinţă care este expresia egoului său.
Aşadar această dorinţă este aceea pe care
trebuie s-o oferim spre ofrandă, spre ardere.
Ajungem la un moment crucial al expozeului
nostru. Este vorba, de fapt, de accesul la un proces
iniţiatic ce va permite modificarea completă a raportului
dintre bărbat şi femeie.
Se va pune problema de a coborî în propriul nostru
psihic, mână în mână cu celălalt şi cu privirea fixată pe
acelaşi orizont.
Nu va mai trebui să căutăm să armonizăm
polaritatea noastră cu cea a celuilalt, ci să ne regăsim pe
noi înşine, tot ceea ce este ascuns şi ceea ce nu încetăm
a proiecta asupra celuilalt, fără a înţelege niciodată că

38
reacţiile sale sunt o punere în rezonanţă cu ceea ce nu
vrem să vedem în noi.
Înţelegerea acestui lucru ne permite, la un moment
dat, a nu mai reacţiona şi a atinge tăcerea.
Fiecare, atunci, ca prin miracol, devine din ce în
ce mai liber.
Femeia încetează să-şi exercite puterea de sugestie
asupra mentalului bărbatului şi bărbatul încetează a-şi
mai exercita dominaţia asupra femeii prin puterea
dorinţei sale.
Dar omul nu poate ajunge la vreun rezultat prin
propria lui voinţă.
Atunci când voinţa lui intră în joc, mişcarea în
spirală se exercită în jos. Atunci când îşi supune voinţa
sa Spiritului, Spiritul este forţa care fecundează sufletul
dând naştere în el Omului Nou.
Care vor fi consecinţele acestui lucru?

39
Împlinirea unităţii şi a iubirii
 CAPITOLUL 4
Împlinirea unităţii şi a iubirii

Ajungem acum la un moment cheie în reflecţia

noastră, momentul în care trebuie să facem faţă unui
adevăr care corespunde cu ceea ce obişnuim să credem
despre relaţia dintre bărbat şi femeie.
Atunci când am scris mai devreme că nu mai era
vorba nici de dominare nici de emancipare, că nu mai
era vorba nici de a căuta să stabilească ca finalitate, o
relaţie armonioasă între bărbat şi femeie, noi am pus
bazele unei noi paradigme.
Acest lucru presupune concret că bărbatul şi femeia
vor trebui să se <<abandoneze>> şi punem acest cuvânt
pentru moment între paranteze, pentru a se regăsi reuniţi
într-o relaţie pe care nu şi-ar fi putut-o imagina mai devreme.
Acest lucru vrea să spună şi mai concret că vor
putea colabora în cele din urmă fără resentiment, cu
serenitate, la realizarea unei veritabile unităţi.

Oare este un vis?

Acesta poate semăna foarte mult cu un vis, dar nu
se zice oare că uneori visurile se transformă în realitate?
Vorbind mai înainte despre Spirit, am plasat ştacheta
foarte sus aşezându-ne realitatea spirituală în lumină.
Dar nu trebuie să ne imaginăm că această realitate
spirituală nu ne este accesibilă.

41
 Ea este rezultatul unui proces al cărui început
are loc în momentul prezent şi al cărui scop, finalitate,
se pierde într-un viitor în întregime transformat,
transfigurat.
„Abandonul” menţionat mai înainte vine şi el ca
rezultat al unui proces şi este, desigur, aspectul cel mai
greu de înţeles. Trebuie mai întâi să concepem natura
acestuia şi apoi să acceptăm să o realizăm.
Ce trebuie să „abandonăm”?
Nu partenerul nostru, desigur, ci tendinţa noastră
incorijibilă de a dori să-l dominăm.
Acest proces traversează drumul cunoaşterii de sine,
cunoaşterea tehnicilor subtile pe care egoul le foloseşte
pentru a-şi atinge scopurile şi, mai mult decât atat, prin
cunoaşterea egoului însuşi în realitatea lui psihică.
Astfel ajungem, pornind de la periferie spre
interior, să ne confruntăm cu egoul însuşi, în realitatea
lui vibrantă, sau altfel spus, să ne dăm seama de natura
energiei sale vitale şi să devenim astfel capabili de a-i
seca sursa.
Nu este vorba despre un proces experimental, care
ar fi o tentativă în plus din partea voinţei noastre de a
ţine frâiele în mână.
Drumul cunoaşterii de sine îşi are sursa în inimă,
într-o parte anume a ei ce nu ne aparţine cu adevărat,
dar căreia îi suntem asociaţi ca purtători de imaginea
adevărată a noii fiinţe, a monadei.
Această radiaţie nouă a inimii se va dezvălui şi
îşi va face existenţa valoroasă dacă dorinţa noastră de
mântuire devine suficient de ardentă.
Astfel, în psihicul femeii şi al bărbatului are loc un
proces dublu. Un proces care îşi are începutul în drumul

42
cunoaşterii de sine şi care îşi are capătul în renaşterea
noului Sine.
Acest proces dublu ia formă pe de-o parte prin
predarea voinţei unui principiu de viaţă superior şi, pe
de altă parte, prin renaşterea acestui principiu pe baza
unei dorinţe complet purificate.
Descoperim astfel că există o ordine a lucrurilor,
că în sine colaborarea principiilor feminin şi masculin şi,
în consecinţă, a bărbatului şi a femeii, necesită prezenţa,
adică intrarea în scenă a unui al treilea element care va
antrena aceste principii într-o mişcare ascendentă, o
mişcare de integrare, pe o spirală superioară.
În această relaţie triunghiulară, bărbatul şi femeia
vor trebui să îşi regăsească locurile lor juste. Aţi înţeles,
nu este vorba aici de emancipare sau dominare. Bărbatul
şi femeia se completează în mod absolut echivalent.
Însă diferenţa pe care am scos-o noi în evidenţă
privind polaritatea, plasează femeia într-o situaţie
specială.
Am văzut în capitolul precedent că torentul
monadic al Iubirii, deci torentul feminin, este cel mai
important, deoarece fără el ne-ar fi imposibil să ne
dezvoltăm.
Din cauza polarităţii ei negative, inima femeii
poate deci deveni receptorul Spiritului.
Femeia poate şi mai mult astăzi, căci era Vărsătorului
îşi deschide porţile lăsându-l pe Uranus să-şi reverse asupra
umanităţii forţa sa de Iubire. Uranus este octava superioară
a lui Venus.
În aceeaşi manieră, bărbatul, datorită polarizării
negative a corpului său mental, poate să primească
Spiritul în sanctuarul capului.

43
 Este deci vorba de un reviriment complet al
dinamicii generate în mod obişnuit de către bărbat şi de
către femeie şi în care predomină gândirea pozitivă a
femeii şi dorinţa pozitivă a bărbatului.
Acest reviriment nu va putea fi posibil decât cu
condiţia ca bărbatul şi femeia să pună în centrul vieţii
lor căutarea fundamentală a valorilor Spiritului.
Astfel, mişcarea care în mod normal se face la bărbat
de la inimă spre cap (dorinţa fiind cea mai dinamică) şi la
femeie, de la cap spre inimă (gândirea fiind aspectul sau
cel mai dinamic), această mişcare, deci, se va inversa.
Femeia va regăsi funcţiunea majestuoasă a stării
de mare preoteasă prin acţiunea rugăciunii, adică inima
ei pură o va pune în poziţia de a fi din nou pământul
fecundat de forţa Spiritului.
Iar bărbatul va regăsi funcţiunea majestuoasă de
mare preot prin acţiunea profeţiei, adică prin faptul că
mentalul lui purificat îi va permite să primească din nou
impulsurile Spiritului şi să însămânţeze femeia.
Atunci când sanctuarul capului, prin orientarea
corpului său mental, se deschide Spiritului, sensibilitatea
şi voinţa sa, adică corpul lui astral, sunt activate pentru a
se împlini tot ceea ce a fost perceput.
De aceea, acest impuls nou al voinţei va avea
o foarte mare influenţă asupra corpului de dorinţă al
femeii care, prin natura lui, este receptiv. Aceasta îl va
aduce, deci, la o nouă activitate a voinţei.
Vedem deci cum Spiritul, prin forţa pe care
o posedă, aduce bărbatul şi femeia pe drumul unei
colaborări armonioase care are ca țel să-i ajute să
realizeze scopul pentru care au fost creaţi: să fie găsită
starea glorioasei monade.

44
 Din această nouă perspectivă, bărbatul şi femeia
sunt din nou liberi.
O libertate bazată pe recunoaşterea locului pe care
fiecare îl ocupă în relaţia sa cu Spiritul.
Întelegeţi că noi descriem aici o situaţie
remarcabilă.
Nu mai este vorba ca nici barbatul şi nici femeia
să mai caute să realizeze o relaţie armonioasă ca pe un
scop în sine.
Bărbatul şi femeia, parcurgând un drum iniţiatic,
integrează în viaţa lor valori spirituale care vor genera
o relaţie armonioasă prin abandonul progresiv al tuturor
obstacolelor ce puteau frâna sau împiedica o astfel de
împlinire.
Parcurgând drumul cunoaşterii de sine şi dărâmând
meterezele psihice ce apărau egoul de orice invazie,
acum îşi pot reconstrui polul psihic ce lipsea.
Devin astfel suflete vii, ce locuiesc temporar
planul nostru de existenţă, cu privirea interioară, cea
spirituală, contemplând cu serenitate orizontul spre care
îşi îndreaptă paşii.
Ei sunt „cei născuţi a doua oară”.
Faptul că astfel de fiinţe au reuşit, după ce au trăit
nenumărate experienţe şi au surmontat un număr mare
de greutăţi, să-şi supună voinţa personală în slujba Marii
Opere, a facut să se nască în ei o forţă a iubirii pe care
natura umană nu o poate explica.
Fiinţele care au reuşit să manifeste în armonie
cei doi curenți ai monadei, forţa masculină şi blândeţea
feminină după cum spune Tao Te King, toată puterea şi
toată iubirea divină, vor fi împinse să slujească.
Cei care trăiesc şi muncesc cu cei doi curenţi ai

45
monadei practică cooperarea justă în virtutea polarizării
lor echivalente, dar inverse.
În planul spiritual nu se poate face nimic eliberator
dacă această cooperare nu este perfectă.
Forţa divină, masculină, se manifestă în curentul
iubirii divine, curentul feminin. Cei doi curenţi monadici
se împletesc mereu într-unul.
Prin această unitate, filiaţia divină devine o mare
realitate.
S-a pus problema unei spirale ascendente, ale
cărei vârfuri sunt îndreptate în sus şi produc o naştere
care se reînnoieşte neîncetat.
Este vorba despre principiul universal de creaţie
care, pe planul monadic, se manifestă prin androginul
originar. Prin faptul că el este un suflet-spirit viu, el
evoluează din forţă în forţă şi din măreţie în măreţie.
Revenim astfel la începutul primului nostru
capitol, unde am prezentat pe scurt principiul creaţiei
divine, pentru ca acum să ajungem la concluzia că
acest principiu a rămas gravat în noi, dând bărbatului şi
femeii, prizonieri ai lumii dualităţii, posibilitatea de a-şi
regăsi starea originară; nu ei înşişi, ci ca instrument în
serviciul monadei.
Astfel încercând a înţelege dificultatea cvasi
insurmontabilă care este realizarea unei relaţii
armonioase între un bărbat şi o femeie, atunci când
plasăm această tentativă pe un plan orizontal, ajungem
la concluzia că, lărgindu-ne viziunea, bărbatul şi femeia
ţin ascuns în ei principiul unei astfel de împliniri.
Esenţa acestui principiu este Iubirea în sensul cel
mai înalt al termenului. Iubirea pe care un bărbat sau
o femeie o poate resimţi unul faţă de celălalt nu este

46
altceva decât transpoziţia, sau mai bine zis, rezonanţa
slăbită a acestei iubiri adevărate, o simplă reflectare a
iubirii divine care străluceşte deasupra a toţi şi a toate.
Această iubire terestră conţine, deci, un secret pe
care trebuie să îl elucidăm, este aşadar legitim ca orice
fiinţă umană, fie căsătorită ori celibatară, să caute să
împlinească în ea însăşi, singură sau în cuplu, sau şi mai
bine, în mijlocul confraţilor, lucrul pe care este chemat
să îl împlinească.
Atunci când un bărbat sau o femeie dau vieţii lor
o astfel de orientare, dificultăţile pe care le întâmpină pe
calea lor şi care sunt mereu expresia egoului lor limitat,
sfârşesc prin a se estompa şi a dispare graţie alchimiei
spirituale produse de forţa de radiere care emană din
nucleul monadei.
Ei au pus picioarele pe un drum ce traversează
pe alocuri o junglă plină de capcane imprevizibile, dar
care sfârşeşte pe o plajă cu nisip fin unde îi aşteaptă
o ambarcaţiune, care îi va purta către tărâmuri încă
necunoscute.

47
Cine nu a visat în decursul vieţii sale la o colaborare
perfectă între bărbat şi femeie, la o dragoste plină
de blândeţe şi înţelegere în cuplu, la o comunicare
facilă în care ar putea acţiona în mod liber, prin
completare, fiecare dintre ei?

Aceste prezentări despre relaţia «bărbat-femeie»

vor provoca probabil uimire şi reflecţii mai multor
cititori, pentru că ele îi vor conduce la o viziune
absolut nouă a iubirii.

Studiind pe mai multe niveluri staturile masculine

şi feminine, examinând din ce sunt acestea alcătuite,
obiectivele lor subtile, motivaţiile lor profunde,
această lucrare încearcă să înţeleagă sensul, raţiunea
de a exista a bărbatului şi a femeii. Două fiinţe în
acelaşi timp atât de diferite şi totuşi, atât de apropiate! Barbatul
˘
Când îşi vor descoperi esenţa adevăratei lor naturi,
ceea ce îi va conduce la trezirea sinelui lor adevărat,
bărbatul şi femeia vor putea apoi colabora în
si
, Femeia
armonia perfectă. O nouă viziune a unităţii

ISBN 978-606- 94248-3- 4 Editura LECTORIUM