Sunteți pe pagina 1din 10

RUGĂCIUNI DE ALINARE ŞI TĂMĂDUIRE PENTRU CEI CUPRINŞI DE

BOLI INCURABILE

Rugăciune către Sfântul Efrem cel Nou pentru copilul bolnav

Ocrotitor al copiilor şi grabnic ajutător întru toate


nevoile te cunoaştem pe tine, Sfinte Mare Mucenice Efrem,
iar lucrările tale sunt săvârşite cu dumnezeiască
înţelepciune. Fii bun şi, venind întru întâmpinarea noastră,
ridică de la pruncii noştri toată durerea şi boala,
alinându-i şi tămăduindu-i cu darul tău cel dumnezeiesc.
Miluieşte-ne, Cuvioase, şi aprinde în inimile noastre focul
rugăciunii, ca, întru lumina acesteia, să vedem lămurit
lucrarea pe care Dumnezeu o săvârşeşte neîncetat cu noi şi
tuturor să dăm mărturie pentru darurile tale minunate.
Mijloceşte pentru familia noastră înaintea Preabunului
Dumnezeu, Sfinte Efrem, ca nici unul dintre noi să nu ajungă
rob pierzării, ci toţi dimpreună să ne învrednicim a vedea
lumina cea pururea fiitoare a Împărăției Tatălui şi Fiului
şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Rugăciune către Sfântul Efrem cel Nou la vreme de boală

Primeşte, Sfinte Părinte Efrem, putina noastră


rugăciune, ne iartă pentru mulţimea neputinţelor şi
neajungerilor noastre, iar durerile, bolile şi suferinţele
ce ne-au cuprins tămăduieşte-le cu minunata şi grabnic-
lucrătoarea ta iubire de oameni. Sporeşte-ne, dumnezeiescule
Părinte, credinţa şi nădejdea întru tine, căci cel care a
cunoscut o dată harul milostivirilor tale, s-a îndulcit de
dragostea dumnezeiască şi nu te mai poate uita. Fă-te nouă
tămăduitor, povăţuitor, părinte, ocrotitor, frate şi prieten
de taină, pune în inimile noastre cuvântul cel de folos şi
ne învaţă să-L iubim pe Mântuitorul Hristos măcar cu un
strop din noianul dragostei tale dumnezeieşti. Dăruieşte-ne
sănătate sufletului şi trupului, ca, atât prin slăbiciuni şi
neputinţe, cât şi prin bucuria sănătăţii, să aducem slavă şi
cinstire Preasfintei şi de viaţă Făcătoarei Treimi.
Primeşte-ne, Părinte Efrem, şi nu ne trece cu vederea, căci
credem cu adevărat că Unul este Dumnezeul tău şi Dumnezeul
nostru - Mântuitorul Iisus Hristos - Căruia I se cuvine
slava, dimpreună şi Părintelui Ceresc şi Preasfântului Duh,
acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

1
Rugăciune către Sfântul Efrem cel Nou a celui covârşit de
mulţimea durerilor

0, preabinecuvântatule Părinte Efrem, primeşte


suspinarea mea cea amară! Nu este parte a trupului meu care
să nu mă doară şi de aceea, cu ochii în1ăcrimaţi te chem pe
tine, cel care nu treci pe nimeni cu vederea. Nu mai pot
îndura, Sfinte Efrem, iar durerea cea multă parcă îmi rupe
carnea de pe mine. Ce să mă mai fac, nicicum nu pricep! Nu
ştiu şi nu înţeleg cum ai putut răbda acele înfricoşătoare
chinuri muceniceşti şi de aceea te rog, pune o picătură de
răbdare şi de alinare şi în amărâtul meu suflet şi trup, ca
măcar să pot răsufla şi să primesc şi puţină hrană. De
voieşti şi Ii este bineplăcut Domnului Hristos, cred cu
adevărat că poţi să mă vindeci într-o
clipită. Iar dacă prin această boală a rânduit Dumnezeu să
fiu curăţat de toată alipirea pământească şi să trec din
această viaţă, fii alături de mine şi acum şi atunci când
voi păşi peste hotarul de taină al acestei lumi văzute. Nu
te depărta de la mine, Mare Mucenice Efrem, şi, neîncetat
acoperindu-mă cu bunătatea ta, mijloceşte-mi iertare deplină
a păcatelor aici, pe pământ, iar când va sosi ceasul marii
treceri, tu însuţi mă păzeşte şi mă pune înaintea lui
Dumnezeu, Cel Ce mi-a dăruit şi mie suflare de viaţă. Iar la
Judecata Lui cea dreaptă, fii mie mijlocitor, ca, întru
bucurie, de-a pururi să-ţi mulţumesc că întru dragostea ta
Se preamăreşte Tatăl şi Fiul şi Duhul Sfânt. Amin.

Rugăciune către Sfântul Efrem cel Nou a celui cuprins de


frica de moarte

Preacuvioase Părinte Efrem, suferinţele cele multe m-au


adus în pragul morţii şi, dintru puţina mea nădejde şi
putere, socotesc că nu multă vreme mai este din călătoria
mea pământească. Mă înfricoşez cumplit de trecerea prin
moarte, ştiind că toate cele pământeşti le voi lăsa aici şi
nu va mai fi nimic din cele văzute pe care să mă mai pot
bizui. Nu ştiu de este vreuna din faptele mele care să fie
bineplăcută lui Dumnezeu, iar cumplita spaimă a morţii îmi
îngheaţă mintea şi inima. Tu, Mare Mucenice, ai răbdat
nenumărate chinuiri şi prin dragostea ta de Dumnezeu nu te-
ai lăsat biruit de ura ucigaşilor tăi.
Preamic şi neputincios sunt eu şi, copleşit fiind de multa
frică, îmi îndrept gândul către tine, rugându-te: nu mă lăsa
întru aceste clipe grele, ci pe căile pe care numai tu le

2
ştii, fii-mi alături şi ţine-mă să nu fiu tras în veşnicele
prăpăstii ale pierzaniei. Ca pe un sfânt străjer să te am pe
tine, Cuvioase Părinte, şi mijlocitor către Dumnezeu pentru
iertarea nenumăratelor mele păcate. Arată şi spre mine,
nevrednicul şi nemernicul, mila ta cea mare,
întru nădejdea şi lumina dăruită tuturor prin lucrarea
Preasfintei şi de viaţă Făcătoarei Treimi, Tatăl, Fiul şi
Sfântul Duh. Amin.

Rugăciune către Sfântul Efrem cel Nou pentru înnoirea


sufletească şi deschiderea căii spre pocăinţă

Sfinte Părinte Efrem, văd că zilele vieţii mele se scurg


întru multe deşertăciuni şi lucruri de nimic, care înaintea
veşniciei nu numai că nu au nici un preţ, ci aduc şi
osândirea conştiinţei. S-a îmbâcsit viaţa mea în obiceiuri
rele, în lene, neştiinţă şi uitare şi, gândind la ceasul
Judecăţii, mă cutremur, socotind că acolo nu voi mai putea
minţi pe nimeni întru nimic. Vai mie, că negreşit va veni
peste mine şi ceasul adevărului! Cu ce mă voi îndreptăţi
înaintea lui Dumnezeu şi a propriei conştiinţe? Domnul mi-a
dat sănătate şi nu am ştiut să o folosesc, iar de voi fi
cuprins de boli, nu voi mai putea face aproape nimic, din
pricina multelor neputinţe. De aceea, alerg către tine,
dumnezeiescule Efrem, pentru a-mi deschide şi mie cale spre
înnoirea vieţii şi a mă învrednici să dobândesc deplină
dezlegare a păcatelor mele aici, pe pământ, căci, cu
adevărat, ceea ce este dezlegat pe pământ este dezlegat şi
în Ceruri. Fii mie povăţuitor întru toate ale mele şi, prin
minunata ta prietenie şi binecuvântare, fă-te împreună-
călător cu mine pe drumul întoarcerii spre Dumnezeu. Sfinte
Efrem, fă ca toate acestea să se împlinească întru puterea
şi numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.

Rugăciune către Sfântul Efrem cel Nou a celui ce pătimeşte


durerile cancerului

O, Sfinte Mare Mucenice şi Tămăduitorule Efrem, iată că


prin îngăduinţa lui Dumnezeu am fost răpus de cancer, iar
durerile îmi macină trupul neîncetat. Dacă Domnul a socotit
că îmi este spre folos veşnic această suferinţă, fie numele
Lui binecuvântat. Însă conştiinţa îmi spune că nu sunt
pregătit pentru a pleca din această viaţă şi de aceea
râvnesc a adăuga zile vieţuirii mele pământeşti. Dar acest
lucru nu este şi nu a fost niciodată în puterea omului, iar

3
acum, aceasta mi-e mai limpede ca niciodată. De aceea, mă
încredinţez cu totul marii tale milostiviri, Sfinte Efrem,
socotindu-te bunul meu apărător şi ocrotitor în vitregia
acestei boli. De-mi este de folos, lungeşte zilele vieţii
mele pământeşti şi dăruieşte-mi sănătate deplină, în aşa fel
ca toate cele pătimite până acum să fie spre îndreptarea mea
sufletească. Ştiu că poţi săvârşi aceasta, căci dumnezeiasca
ta putere covârşeşte orice boală ori suferinţă. De aceea,
dacă voieşti, te rog, vindecă-mi trupul, dar mai cu seamă
tămăduieşte-mi sufletul, învrednicindu-mă de iertarea
păcatelor prin puterea Sfintei Spovedanii şi a Sfintei
Împărtășanii.
Preacuvioase Părinte, ajută-ne tuturor celor împovăraţi
cu multe suferinţe şi adu-ţi aminte de noi chiar şi atunci
când, fiind covârşiţi de mulţimea durerilor, vom uita de
tine. Arată-ne şi învaţă-ne, aşa cum numai tu ştii, că
Domnul este nedespărţit de noi şi împreună-pătimeşte în
toate durerile noastre, nelăsând pe nimeni de izbelişte. Fie
ca nespusa blândeţe a Fiului lui Dumnezeu, care ni se face
cunoscută în chip preaminunat întru toate faptele tale,
Sfinte Efrem, să ne fie bună întâmpinare la trecerea noastră
în veacul cel nepieritor, unde toate strălucesc şi fiinţează
întru lumina Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh. Amin.

Rugăciune către Sfântul Efrem cel Nou a celui bolnav de


leucemie

Preabunule Mucenice Efrem, întru istovitoarele tale


chinuri muceniceşti ai cunoscut adâncul dragostei lui
Dumnezeu şi, cu cât chinuitorii tăi se îndârjeau întru a te
căzni mai cumplit, cu atât mai adânc inima ta, prin puterea
Duhului Sfânt, se pogora la temelia firii omeneşti şi
dimpreună cu Domnul, cuprindea în îmbrăţişare pe tot omul ce
a fost, este şi va mai fi vreodată pe acest pământ. De
netâlcuit sunt smerenia şi dragostea ta, preaminunatule
Efrem, şi, numai gândindu-ne la înfricoșătoarea ta
mucenicie, ni se cutremură sufletele. Nu avem noi cuvinte de
laudă după măsura faptelor tale şi nici înţelegere spre a
cuprinde înţelepciunea dumnezeiască săvârşită prin tine. Cu
totul ţi-a fost sfârtecat şi batjocorit trupul, iar sângele
tău a sfinţit pământul cu şiroaiele sale. Nu a fost parte a
trupului tău care să nu fi răbdat năpustirea drăcească a
prigonitorilor, însă, deşi ţi-au frânt trupul şi l-au
fărâmat, te-ai arătat biruitor prin puterea Celui în Care

4
crezi şi pe Care Îl mărturiseşti, Mântuitorul Iisus Hristos,
Fiul lui Dumnezeu.
Pentru toate acestea, şi noi alergăm către tine, Sfinte
Efrem, întru nădejdea tămăduirii sufleteşti şi trupeşti.
Mijloceşte pentru noi înaintea Celui pe Care L-ai
mărturisit, ca, iertând multele noastre greşeli şi păcate,
să ne îndrepte vieţile către Împărăția cea de Sus, iar
sângele să ni-l înnoiască prin dumnezeiasca putere a
Învierii. Şi, aşa primenindu-ni-se gândurile, cuvintele şi
faptele, să se slăvească în toată viaţa noastră numele cel
mare al Preasfintei Treimi.
Nu înceta a fi alături de noi, învăţându-ne şi
întărindu-ne să mergem pe calea poruncilor lui Dumnezeu şi a
Sfintelor Taine şi a urma după putere pilda ta cea cu totul
minunată. Nu înceta să ne încredinţezi de dragostea ta cea
blândă şi făcătoare de viaţă, care alină şi tămăduieşte
orice suferinţă a trupului şi sfâşiere a sufletului. Nu
înceta să vii cu grăbire în întâmpinarea tuturor celor
aflaţi sub multe poveri, ca astfel, dobândind toţi nădejde
de izbăvire sufletească şi trupească, cu bucurie şi
recunoştinţă să ne închinăm şi să mulţumim pentru toate
Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Amin.

Rugăciune către Sfântul Efrem cel Nou a celui bolnav de


epilepsie sau altă boală a sufletului

Preacuvioase Părinte Efrem, mare şi copleşitoare este crucea


pătimirilor ce ai purtat-o în această viaţă pământească şi
nu încetăm să ne minunăm cum de ai putut înfrunta
înfricoșătoarele chinuri muceniceşti şi priveliştea de iad
dezlănţuită de prigonitorii tăi. Se cutremură inimile
noastre şi, oricât ne străduim, nu putem cuprinde cu mintea
cum de ai putut rămâne neclintit înaintea bestialităţii
acelor ucigaşi. Minunat lucrează blândeţea Fiului lui
Dumnezeu în inima ta, încât numele Său s-a alipit veşnic de
suflarea ta, pentru însăşi aceasta slăvindu-te neamuri şi
seminţii multe. De aceea,
Mare Mucenice Efrem, alergăm către a ta milostivire şi te
rugăm, suspinând: izbăveşte-ne de asuprirea şi vătămarea
duhurilor necurate şi, ducând viaţa noastră la limanul păcii
şi blândeţii, învredniceşte-ne să te vestim tuturor ca
binefăcător al nostru şi mare făcător de minuni. Toată
sfâşierea noastră sufletească preschimb-o în apropiere de
Domnul, ca, întru smerenia durerii ei, să ne fie dat să

5
cunoaştem şi noi roua cea lină a pogorârii Duhului Sfânt în
inimile omeneşti Fie ca acestea toate să se săvârşească în
străfundul sufletelor noastre, spre tămăduire deplină şi
întru preamărirea Sfintei Cruci a Domnului Dumnezeului şi
Mântuitorului nostru Iisus Hristos, prin care El a biruit
iadul şi moartea. Dimpreună cu tine, Sfinte Efrem, ne
închinăm şi ne pecet1uim cu semnul Sfintei Cruci, în numele
Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh Amin

Rugăciune către Sfântul Efrem cel Nou a celui ce pătimeşte


arsuri sau are răni mari deschise

Sfinte Mare Mucenice Efrem, ne înfricoşăm şi numai a gândi


la pătimirile tale martirice, la mulţimea de cazne,
batjocuri, răni, arsuri şi loviri care s-au abătut asupra
ta. Nicicum nu putem pricepe cum este cu putinţă ca, în
asemenea împrejurări, un om aflat în trup să aibă atâta
blândeţe şi răbdare, însă, mai presus de acestea - o
credinţă de neclintit Primim şi credem toate cuvintele prin
care tu ai descoperit cele despre pătimirea ta mucenicească,
dar a pricepe lucrarea ta lăuntrică este cu mult mai presus
de măruntele noastre puteri. Însă, cu toate acestea,
pătimirile tale ne sunt spre mare mângâiere, pentru că ştim
că un om asemenea nouă a putut răbda, cu binecuvântarea şi
harul lui Dumnezeu, lucruri atât de cumplite. De aceea, şi
noi, cei care purtăm în trupul nostru răni de multe feluri,
cu grăbire alergăm la tine, Preacuvioase Efrem, rugându-te
să mijloceşti înaintea lui Dumnezeu pentru iertarea
păcatelor noastre şi
pentru a ne învrednici de binecuvântată sănătate. îți
mulţumim, mare Tămăduitorule Efrem, pentru nespusa ta
purtare de grijă şi cu umilinţă te rugăm: fii de-a pururi
chezaş pentru noi înaintea Preasfintei Treimi, Tatăl, Fiul
şi Sfântul Duh, ca astfel să ajungem şi noi la ţărmul cel
sfânt al Vieţii Veşnice. Amin

Rugăciune către Sfântul Efrem cel Nou a celui care a suferit


un infarct, un atac cerebral, o operaţie la cap, o
intervenţie pe creier sau are adeseori dureri de cap

0, Preacuvioase Părinte Efrem, închinându-ţi viaţa lui


Dumnezeu. ţi-ai sfinţit cugetele şi simţirile, dobândind
mintea cea după Hristos, iar când a sosit vremea muceniciei,
puterea pe care înlăuntru o purtai în taină, ai arătat-o în
lucrare prin prisos de vitejie şi îndelungă-răbdare. In

6
ostenelile tale călugăreşti, prin dulcele nume al Domnului
Iisus, ai înfrânt tot vicleşugul şi uneltirea cea de gând a
pizmaşului diavol, biruindu-l cu mare biruinţă; dac
nerăbdând acesta neostenita ta rugăciune, ca un însetat de
sânge a lucrat asupră-ţi prin chinuitori cumpliţi, socotind
că-ţi va înfrânge dragostea şi credinţa. Însă Cel de al
Cărui nume nu-ţi dezlipeai mintea şi inima te-a proslăvit cu
dar de blândeţe şi răbdare, surpându-l încă o dată pe
semănătorul morţii. De aceea, nenumăratele piroane ce ţi-au
fost bătute în cap şi noianul durerii ce te-a cuprins atunci
s-au preschimbat în
cunună dumnezeiască pururea dăruitoare de binefaceri celor
care ţi se închină cu credinţă, iar toţi cei care aleargă la
tine cu nădejde dobândesc împlinirea cererilor lor, fiind
izbăviţi dintru multe poveri sufleteşti şi trupeşti. Iar
noi, ştiind unele ca acestea şi umplându-ne de încredere,
venim către tine, Preacuvioase Părinte, cerând mila şi
bunătatea ta şi asupra noastră. Împletește cugetele noastre
cu ale tale, Mare Mucenice Efrem, ca astfel, umplându-ne de
lumină şi putere de viaţă, să ne ridicăm dintru bolire şi
să-L slăvim prin gânduri, cuvinte şi fapte pe Domnul
Dumnezeul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, dimpreună cu
Tatăl şi cu Duhul Sfânt Amin.

Rugăciune către Sfântul Efrem cel Nou a celui bolnav de


diabet

Sfinte Părinte Efrem, fiind biruiţi de multele


amărăciuni ale vieţii, cu umilinţă venim acum către tine. Nu
îţi mai spunem durerea noastră, deoarece tu o cunoşti mai
bine decât noi înşine, iar cu privirea ta dumnezeiască poţi
pătrunde până în tainiţele cele mai adânci ale făpturii
noastre. De aceea, nu te rugăm decât să iei aminte şi la noi
şi, cu raza bunătăţii tale, pogoară-te şi curăţă şi
tămăduieşte tot ceea ce este vătămător în sufletele şi
trupurile noastre. Nouă ne este cu totul cu neputinţă să
pricepem felul în care lucrează în trupul nostru mulţimea de
păcate pe care le-am săvârşit cu gândul, cu cuvântul sau cu
fapta. Poate boala aceasta a diabetului am dobândit-o din
mâhniri şi îngrijorări, ori din înfruptarea peste măsură din
multe bucate sau din alte pricini neştiute nouă. Orişicare
ar fi pricina, cunoscută sau necunoscută de noi, te rugăm,
cuprinde-ne cu privirea ta străvăzătoare şi vindecătoare şi
dăruieşte-ne tămăduire deplină, ca viaţa noastră ce va urma
să fie spre apropiere de Domnul Iisus Hristos şi Biserica Sa

7
cea Sfântă. Binecuvântează răstimpul rămas al vieţuirii
noastre pământeşti, cu puterea şi lucrarea Sfintei Cruci, ca
în fiecare ceas şi zi să-L primim în chip tainic pe Domnul
în
inimile noastre. Fie ca toate acestea să se săvârşească prin
puterea şi lucrarea Preasfintei şi de Viaţă Făcătoarei
Treimi, Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh. Amin. .

Rugăciune către Sfântul Efrem cel Nou a celui care suferă de


o boală care nu poate fi vindecată cu puteri sau mijloace
omeneşti

Sfinte Părinte Efrem, fie-ţi milă şi iartă-ne pe noi,


căci încă suntem vieţuitori în trup şi, neputând cunoaşte
măsura dragostei şi a smereniei tale, nu putem şti nici
plinătatea puterii rugăciunilor pe care le săvârşeşti.
Această putere de am cunoaşte-o, dintru multa recunoştinţă,
pâinea noastră am mânca-o cu lacrimi, cuvintele şi faptele
noastre tot cu lacrimi s-ar împleti, iar somnul nostru în
lacrimi ar fi scăldat Primeşte-ne pe noi, cei prearici,
neştiutori şi neputincioşi, sub acoperământul bunătăţii tale
şi, sporind credinţa noastră,
săvârşeşte în chip tainic cele ce ne sunt folositoare
sufletului şi trupului. De este bineplăcut lui Dumnezeu,
ridică de la noi boala cea grea care ne împovărează şi nu
poate fi vindecată nicidecum cu puteri omeneşti. Însuți
teme1uieşte sufletele noastre pe învăţătura Evangheliei lui
Hristos, ca, primind noi lăuntric seva cea dumnezeiască
dintru lucrarea poruncilor, să fim călăuziţi spre a dobândi
iertarea deplină a păcatelor, îndreptarea vieţii, tămăduirea
cea mult dorită şi împărtăşirea cu Trupul şi Sângele
Domnului. Nu încetăm a ne uimi de vindecările grabnice şi
mai presus de fire pe care le dăruieşti celor care ţi se
roagă cu credinţă, Preacuvioase Părinte Efrem; pentru aceea,
şi noi, fiind copleşiţi de multa suferinţă şi de neputinţa
de a fi ajutaţi cu mijloace omeneşti, alergăm cu îndrăzneală
către tine, văzând neţărmurita ta bunătate. Nu ne lăsa de
izbelişte, multmilostive Mucenice, ci, cu darul tău cel
minunat, vino şi dăruieşte-ne sănătate sufletească şi
trupească, prin care să fie de-a pururi slăvit numele cel
făcător de viaţă al Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului
Duh. Amin.

8
Rugăciune de mulţumire către Sfântul Efrem cel Nou a celui
izbăvit din accidente ori din primejdii de moarte

Dumnezeiescule Părinte Efrem, iată că bunătatea şi


nespusa ta purtare de grijă ne-au ieşit iar şi iar în
întâmpinare, izbăvindu-ne din primejdiile de moarte.
Dragostea ta ni se face scut în multe împrejurări şi
necazuri ale vieţii, căci cu ochiul tău înaintevăzător vii
şi ne stai de faţă încă dinainte de a ne primejdui. Pentru
acestea toate, îţi mulţumim şi te rugăm, nu te depărta de
noi în această viaţă trecătoare, Făcându-ne vrednici de
apropierea ta cea dumnezeiască. Învață-ne a împlini sfintele
porunci ale Evangheliei, căci prin ele Fiul lui Dumnezeu ne-
a deschis calea cea mântuitoare a împărtăşirii cu Trupul şi
Sângele Său, spre sănătate şi bucurie şi împărtăşirea
statornică din harul Duhului Sfânt.
Pogoară-te, Sfinte Efrem, micimii noastre sufleteşti,
aşa precum tatăl poartă de grijă pruncilor săi, ca, învăţând
măcar câte puţin din dumnezeiasca ta lucrare, să ne hrănim
sufletele cu mulţimea minunilor tale. Sporeşte-ne credinţa
şi fă în aşa fel încât ea să nu se piardă, ci să fie
lucrătoare până la sfârşitul vieţuirii noastre pământeşti,
iar prin împlinirea cuvintelor Mântuitorului Hristos, să
creştem spre dobândirea chipului bărbatului desăvârşit.
Seninul cel preacurat al feţei tale mângâie şi
veseleşte inimile noastre, iar pentru aceasta şi noi,
mulţumind Domnului că ne-a învrednicit să te dobândim
ocrotitor, cu voioşie ne închinăm ţie şi îţi grăim: bucură-
te, Sfinte Efrem, pavăză izbăvitoare din mulţime de
primejdii şi nevoi; bucură-te, jar care aprinzi în vieţile
noastre flacăra nădejdii şi a credinţei; bucură-te, om
dumnezeiesc care întru focul Duhului Sfânt viezi!

Rugăciune de mulţumire către Sfântul Efrem cel Nou pentru


tămăduirea dobândită

0, Mare Mucenice şi Tămăduitorule Efrem, prin negrăita


milă a lui Dumnezeu şi prin puterea rugăciunilor tale, iată
că toate cererile noastre s-au plinit şi ne-am redobândit
sănătatea mult dorită. Nu avem cuvinte pentru a ne arăta
mulţumirea, iar lacrimile noastre de bucurie grăiesc cu mult
mai bine decât slabele noastre cuvinte. Blândeţea ta cea
senină ne-a fost însoţitoare şi mângâietoare în toate zilele
suferinţei, iar atunci când eram înecaţi în durere şi nu era
cine să ne asculte, tu nu te-ai depărtat nici o clipă de

9
noi, ci auzeai şi ne primeai toate suspinările, şi din
lacrimile ce le vărsam, nici una nu-ţi era neştiută. Pentru
acestea toate, precum şi pentru toate cele pe care noi nu le
ştim şi nu le putem cuprinde, îţi mulţumim, făgăduindu-ţi că
vom vesti tuturor binele cel mare pe care Dumnezeu ni l-a
făcut prin tine. Tu însuţi ne păzeşte şi ne ocroteşte în
toate zilele, spre a le săvârşi cu pace pe toate ale
noastre. Învaţă-ne neîncetat să lucrăm poruncile evanghelice
şi cu vrednicie să ne apropiem de Sfintele Taine ale lui
Hristos. Toate acestea ştim şi credem că se pot împlini cu
binecuvântarea ta, Preacuvioase Mucenice, iar pentru zilele
cele rămase ale vieţuirii noastre pământeşti, ne încredinţăm
ţie şi te rugăm aşa:
Bucură-te, Sfinte Efrem, cel care ai fost biruitor întru
multe nevoinţe,
Roagă-te pentru noi, să ne biruim mulţimea de neputinţe;
Bucură-te, Sfinte Efrem, că piroanele chinurilor ţi-au rodit
lumina Învierii,
Roagă-te pentru noi, să ne izbăvim de jugul rău al
nesimţirii;
Bucură-te, Sfinte Efrem, că rugăciunea ţi-ai aprins-o din
dumnezeiescul dor,
Roagă-te pentru noi, ca nădejde bună să fie în inimile
tuturor;
Bucură-te, Sfinte Efrem, căci pe toate le-ai răbdat cu tărie
bărbătească,
Roagă-te pentru noi, căci suntem în pruncia duhovnicească;
Bucură-te, Sfinte Efrem, făptuire înţeleaptă şi cunoştinţă
îndumnezeită,
Roagă-te pentru noi, să vedem darurile din lumea cea văzută;
Bucură-te, Sfinte Efrem, că ai dobândit tinerețea fără
bătrânețe,
Roagă-te pentru noi, să dobândim o picătură de blândeţe;
Bucură-te, Sfinte Efrem, că întru Hristos pentru toţi
oamenii lăcrimezi,
Roagă-te pentru tot păcatul nostru, căci lămurit îl vezi;
Bucură-te, Sfinte Efrem, că în lacrimile pocăinţei ne
botezi!

10

S-ar putea să vă placă și