CARACTERIZAREA LUI HARAP-ALB

 G. Călinescu afirmă că basmul este o oglindire a vieţii în moduri fabuloase.

 Povestea lui Harap-Alb” e un chip de a dovedi că omul de soi bun se vădește de sub orice strai și
la orice vârstă.

o Harap-Alb este personajul principal, pozitiv al basmului care îi poartă numele.

 Este un erou atipic de basm pentru că este lipsit de puteri supranaturale, fiind construit realist,
ca o ființă complexă care evoluează și trece prin încercări.
 După E.M Foster- este un personaj rotund: care evoulueaza pe parcursul acțiunii și duce la bun
sfârșit drumul inițiatic, element specific textului care este un ,,buildungs roman”.

Modalitățile de caracterizare ale personajului sunt atât directe

- de către narator („fiul craiului, boboc in felul său”),
- de cal („nu te știam așa fricos”),
- de Sfânta Duminică („slab de înger”, „mai fricos decât o femeie”)

Modalități indirecte, prin comportament, limbaj și atitudine.

Încurajat de Sfânta Duminică, cea care îi spune că este predestinat să ajungă împărat „cum nu a
mai stat altul pe fața pământului, așa de iubit, de slăvit și de puternic” , el pornește într-o călătorie
periculoasă însoțit de calul din tinerețe al tatălui său, o călătorie care va avea un rol major în
transformarea sa din copil în băiat.
Harap-Alb dă în primul rând dovada de loialitate, având calitatea de a își ține cuvântul față de
spân, căruia îi jură să îl slujească. Curajul și ambiția îi dau puterea de a trece peste obstacole și de a
împlini sarcinile primite. Milostiv și bun la suflet, personajul ajută pe oricine întâlnit în cale (pe albine),
fără interese ascunse și fără a aștepta nimic în schimb.
Pe lângă toate aceste calități, Harap-Alb are și defecte, lucru atipic pentru un personaj de basm.
În prima parte a călătoriei sale, el se dovedește naiv și credul, căzând în capcana spânului. El încalcă
sfaturile tatălui său, de a se feri de „omul spân”, însă are capacitatea de a-ți asuma responsabilitatea
faptelor săvârșite și de a-și respecta obligațiile, nu din teama de a fi ucis, ci ca urmare a unei solide
educații căpătate din copilărie.
Spre deosebire de alte personaje de basm, Harap-Alb nu deține nici o putere supranaturală, el
bazându-se pe sfaturile și pe ajutorul celor din jur pentru a depăși obstacolele apărute.
Eroul este sprijinit de ajutoare și donatori, dar și de obiecte magice.(aripioarele, apa vie, apa moartă și
smicelele de măr dulce)
Ființe cu puteri supranaturale- Sfânta Duminică, fata imp. Roș
Animale fabuloase: calul năzdrăvan, crăiasa albinelor și a furnicilor.
Făpturi himerice: cei 5 prieteni
Probele la care Spânul îl supune pe Harap-Alb formează un drum inițiatic, pe parcursul căruia flăcăul
este desprins de încercările vieții. În acest sens, creația literară observă cum rolul spânului este acela de
pedagog deghizat, ajutându-l pe tânăr să se maturizeze.
Harap-Alb are capacitatea de a-și face prieteni adevărați, cum sunt Gerilă, Flămânzilă, Ochilă,
Setilă sau Păsări-Lați-Lungilă, capabili sa îl ajute la nevoie, folosindu-și calitățile supranaturale, care nu
sunt altceva decât trăsăturile dominante de caracter pe care le poate avea orice om. Această capacitate
de a-și face prieteni provine dintr-o străveche filozofie de viață, conform căreia omul nu poate trăi
singur.
O altă modalitate de caracterizare este numele personajului, oximoron format prin alipirea
termenilor „harap”, însemnând „rob”, slugă de culoare neagră și „alb”, care este simbolic. Prima parte a
numelui „harap” desemnează latura cunoscută a personajului care, după jurământul din fântână devine
sluga spânului. Al doilea termen, „alb”, indică latura ascunsă a tânărului și ar putea indica nemurirea (în
unele tradiții, Insula Alba este un sălaș de nemurire). Acest al doilea termen ar mai putea avea
semnificația de „cel ce răspândește lumină”, cea care observă acest lucru fiind Sfânta Duminică, cea
care, atunci când este adus capul cerbului ucis, afirmă că „se părea că Harap-Alb soarele cu el aducea”.
- TRĂSĂTURI+ SCENE/SECVENȚE/CITATE

Moartea din finalul basmului este simbolică, ea fiind un ritual de purificare și chiar o trecere prin
partea religioasă – care cere ca orice persoană să își purifice sufletul -, iar reînvierea devine semnul
dobândirii unei noi identități. Fata de împărat îl readuce la viață, deci iubirea învinge moartea. Această
iubire este și ultimul pas pe care eroul trebuie să îl facă pentru a deveni bărbat.
Personajul lui Creanga este un personaj atipic, ieșind oarecum din schema clasică a unui
personaj de basm popular: are calități, dar și defecte, are de-a face cu un personaj malefic, interpretat
de spân, însă nu se luptă cu acesta și nici nu-l ucide. Supus unui proces de modelare și formare a ființei,
el ajunge, la sfârșitul basmului, „marele împărat” prezis de Sfânta Duminică.

CARACTERIZAREA SPÂNULUI

- Personaj secundar, răufăcătorul-antagonistul

- Personaj plat- construit în jurul unei singure idei; nu se schimbă pe parcursul operei
În relație cu Harap-Alb este construit pe baza unor opoziții dintre bine și rău, om de onoare-ticălos,
cinstit-necinstit, fiu de crai-slugă.

La intalnirea cu Harap-Alb, Spanul este lingusitor si umil, "să nu-ți fie cu supărare, drumețule", "nu ai
cumva trebuință de slugă, voinice?", laudandu-se cu harnicia: "muncesc, muncesc și nu s-alege -nimica
de mine, pentru că tot de stăpâni calici mi-am avut parte".

Se autocompatimeste, plangandu-se de ghinionul care se tine scai de el si exprima, cu prefacuta

modestie, filozofia sa de viata,: "la calic slujesti, calic ramai. Cand as da odata peste un stapan cum
gandesc eu, n-as sti ce sa-i fac sa nu-l smintesc" (sa nu-l supar - n.n.). Viclean peste masură, nu se dă în
lături să păcîleasca un "boboc" (nepriceput, lipsit de experienta - n.n.) cum era mezinul craiului si-l
atrage in capcana din fantana prin minciuni si tentatii ce dovedesc o buna cunoastere de oameni, o
pricepere uimitoare de a sesiza si de a profita de slabiciunile celorlalti. De indata ce pune capacul pe
gura fantanii in care se afla fiul craiului, Spanul devine rautacios si amenintator si-l sileste să jure pe
palos: "Daca vrei sa mai vezi soarele cu ochii si sa mai calci pe iarba verde, atunci jura-mi-te pe ascutisul
palosului tau ca mi-i da ascultare si supunere intru toate, chiar si-n foc de ti-as zice sa te arunci". Numele
de Harap-Alb, pe care i-l da Spanul, întregește umilința la care este supus fiul de crai: "D-acum inainte sa
stii ca te cheama Harap-Alb; aista ti-i numele, si altul nu".

Dupa ce "pune mana pe cartea, pe banii si pe armele fiului de crai", principiul după care se conduce
Spânul este acela al stapanului tiran, avid de putere, considera ca slugile seamana cu animalele, "ca si
intre oameni, cea mai mare parte sunt dobitoace care trebuiesc tinuti din frau, daca ti-i voia sa faci
treaba cu dansii".

Din proprie experienta, stie ca "să te fereasca Dumnezeu, cand prinde mămăliga coaja", deoarece el,
cum vede ca "i s-au prins minciunile de bune" si ca este primit cu toate onorurile de catre imparatui
Verde, devine amenintator si violent cu sluga, li da o palma, cu scopul "sa faca pe Harap-Alb ca sa-i ieie si
mai mult frica". Asadar, relatia Spanului cu Harap-Alb contureaza un individ impulsiv si agresiv, cu un
caracter degradant, definit prin invidie, perfidie, viclenie diabolica.
Vazandu-se ajuns urmas, la tronul imparatesc, Spânul devine arogant, dispretuitor si laudaros, toate
meritele lui Harap-Alb si le insuseste el, pentru ca stie sa fie stapan adevarat si sa-si struneasca slugile,
astfel ca acestea sa indeplineasca intocmai toate poruncile, oricat ar fi de greu de dus la bun sfarsit: "Nu
știți dumneavoastră ce poamă-a dracului e Harap-Alb aista. Până l-am dat pe brazdă, mi-am stupit
sufletul cu dânsul. Numai eu îți vin de hac. Vorba ceea: frica păzeste bostanaria. Alt stăpân în locul meu
nu mai face brânză cu Harap-Alb cât îi lumea și pământul".