CONSIDERAȚII ASUPRA ZIDULUI DE INCINTĂ AL

TOMISULUI DIN ANTICHITATEA TÂRZIE ÎN CONTEXTUL

UNOR CERCETĂRI RECENTE

Octavian MITROI *

Cuvinte-cheie: Tomis, epoca romano-bizantină, fortificații, mormânt de incinera-

ție, jocuri antice.
Keywords: Tomis, Roman-Byzantine Age, fortifications, cremation grave, ancient
games.

Rezumat: În articol sunt prezentate descoperiri referitoare la zidul de incintă al

Tomisului din antichitatea târzie, realizate în anul 2017 în două puncte de pe traseul
acestuia. Cu ocazia unor lucrări de cercetare arheologică preventivă desfășurate pe str.
Ecaterina Varga, nr. 42, a fost dezvelit un segment cu lungimea de 10 m din zidul de
incintă; au fost sondate fundațiile acestuia și a fost evidențiată stratigrafia din spațiul
extra muros adiacentă monumentului. În imediata apropiere a zidului, în zona intra
muros, a fost identificat un mormânt de incinerație anterior construirii fortificației,
puternic afectat de intervenții moderne.
Lucrări edilitare desfășurate pe str. Cpt. Grigore Ignat, lângă Parcul Arheologic, au
afectat un alt mormânt de incinerație, pe care l-am datat în prima jumătate a sec. I p.Chr.
și fundațiile zidului de incintă al Tomisului din antichitatea târzie. În acest context, am
putut sonda substrucțiile monumentului și în acest punct.
Noile date obținute în urma cercetărilor recente ne permit să facem anumite
precizări cu privire la cronologia fortificațiilor.
Abstract: Archaeological discoveries related to the Late Roman ramparts of the city
of Tomis made in 2017 in two locations situated on its run are presented in this article. A
rescue archaeological excavation carried out on 42 Ecaterina Varga Street in Constanza
led to the discovery of a 10-meter-long section of the defensive wall, also allowing
soundings of its foundations and acquirement of stratigraphic data. Traces of an earlier
cremation grave, much damaged in modern times, were also identified next to the wall, in
the intra muros area.
Public interest works carried out on Cpt. Grigore Ignat Street, next to the

* Octavian MITROI: Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța; e -mail:

ofidron@yahoo.com

https://biblioteca-digitala.ro
410 OCTAVIAN MITROI

Archaeological Park of Constanza damaged another cremation grave dating from the first
half of the 1 st century AD and the foundations of the Late Roman defensive wall nearby.
Another sounding of the foundation was subsequently made on this location.
New data presented in this article allows us to draw certain assessments concerning
the timeline of the defensive wall of Tomis from the Late Antiquity.

Suprapunerea sitului arheologic Tomis de locuirea modernă a împiedicat

desfășurarea unor cercetări arheologice sistematice, fapt căruia i se datorează și
caracterul discontinuu al cercetării zidului de incintă al orașului din antichitatea
târzie1. Dacă în privința planului general al acestor fortificații2, practic nu mai
există neclarități, alte aspecte, legate de cronologia monumentului 3 sau de elemen-
tele lui componente, precum căile de acces și turnurile de curtină, reprezintă,
încă, probleme deschise.
Spre deosebire de sectorul zidului de incintă târziu din Parcul Arheologic,
cercetat în etape, restaurat și amenajat pentru vizitare, tronsonul cuprins între
Turnul Măcelarilor și Poarta Mare (P 1) 4, suprapus de o zonă rezidențială afectată
în mică măsură de transformările urbanistice din ultimul secol, a fost mai puțin
cercetat5.

1 Pentru istoricul cercetării acestui obiectiv, vezi RĂDULESCU 1995 -1996, p. 83-89.

Pentru rezultatele cercetărilor ulterioare, vezi PAPUC & LUNGU 1998, CLIANTE 2006,
MITROI & LUNGU 2018 şi studiul nostru Noi date privind zidul de incintă al Tomisului din
antichitatea târzie (în curs de publicare).
2
Privitor la traseul acestui aliniament fortificat, datele oferite de cea mai veche hartă
a Constanţei cunoscută până în prezent, publicată de von Vincke-Olbendorf în 1840
(VINCKE–OLBENDORF 1840, Plan III – Plan von Küstendschi und Gegend) au fost
confirmate de rezultatele cercetărilor arheologice desfășurate pe parcursul ultim ului secol,
cu ocazia diverselor lucrări de construcţie sau de infrastructură, cu caracter public sau
privat (RĂDULESCU 1995-1996, p. 83-89, la care se adaugă descoperiri realizate în anul
2013, în curs de publicare).
3 Vezi infra, p. 418-422.

4 Denumirile porţilor zidului de incintă al Tomisului din antichitatea târzie pe care le

folosim în acest studiu sunt preluate din nomenclatura propusă de Natalia Toma (TOMA
2010, p. 61 și p. 62, Fig. 4); pentru poarta P 1, situată la intersecţia străzilor Mircea cel
Bătrân, Dragoş Vodă şi Mihail Kogălniceanu, vom folosi şi denumirea de Poarta Mare, sub
care acest obiectiv este deja cunoscut în literatura de specialitate (PAPUC & LUNGU 1998,
passim; CCA, Campania 2000, nr. 51, punct: oraşul romano-bizantin; Poarta Mare, p. 71;
MITROI & LUNGU 2018, passim). Poarta P 3 este calea de acces în oraş amplasată în
apropierea actualului Teatru Fantasio.
5
Cu excepția traseului acestui tronson, cunoscut tot din harta lui von Vincke–
Olbendorf și a unor observații de teren realizate de Vasile Pârvan și consemnate succint
(PÂRVAN 1914 - 1915, p. 417), singurele cercetări arheologice desfăşurate în această parte a
monumentului au fost cele preventive din anul 2006, în imediata apropiere a Turnului
Măcelarilor, cu ocazia construirii corpului nou al Vilei Ana (str. Răscoala din 1907, nr. 2 -2A
– inedit, informație oferită de colegul Laurențiu Cliante, căruia îi mulțumesc pe această
cale). În literatura de specialitate, mai este consemnată sumar prezenţa la subsolul
imobilului nr. 64-66 de pe b-dul Tomis a unui turn de curtină cu plan rectangular, inclus şi
în Planul urbanistic zonal al municipiului Constanţa (CANARACHE 1961, p. 20; RĂDULESCU
1995-1996, p. 89; TEODOR 2014, p. 107-108, Fig. 6, 7).

https://biblioteca-digitala.ro
 CONSIDERAȚII ASUPRA ZIDULUI DE INCINTĂ AL TOMISULUI 411

În aceste condiții, inițierea unui proiect imobiliar privat 6 pe terenul de pe str.

Ecaterina Varga, nr. 42, situat pe traseul zidului de incintă al Tomisului din
antichitatea târzie (Fig. 1), a reprezentat o rară ocazie de cercetare, chiar și de
amploare redusă, a acestui sector al fortificațiilor.

Prezentarea săpăturii și a complexelor arheologice descoperite

După demolarea clădirii moderne care ocupa terenul lucrărilor, a fost reali-
zată cu mijloace mecanizate o săpătură generală de fundație. Cu ocazia acestei
intervenții, a fost descoperită în partea centrală a terenului o porțiune din zidul
de incintă al Tomisului din antichitatea târzie (Fig. 2, 3, 6).
În urma săpăturii mecanizate, nivelul de demantelare al zidului de incintă a
fost decopertat practic în totalitate. În aceste condiții, după curățarea manuală a
segmentului de zid descoperit, au fost deschise succesiv trei sondaje în vederea
evidențierii stratigrafiei terenului și a adâncimii fundațiilor. Stratigrafia inițială a
terenului s-a păstrat cel mai bine la N de zidul de incintă, în extra muros (Fig. 4).
În vederea obținerii unei secvențe stratigrafice complete, a fost deschis aici
sondajul α, perpendicular pe fața de N a zidului. Această unitate de săpătură avea
dimensiunile7: 1,00 x 3,60 m. Sondajul a pătruns în loess până la o cotă situată cu
0,30 cm mai jos față de nivelul de demantelare din partea de V a porțiuni cercetate
din monument.
Obținerea de date privitoare la stratigrafia terenului de la S de zid, din
spațiul intra muros, nu a mai fost posibilă din cauza suprafeței restrânse și a
intervențiilor moderne produse aici.
Ulterior, în vederea verificării adâncimii fundațiilor, au fost săpate în loess
sondajele β și γ. Sondajul β (L = 5,30 m; l = 1,40 m; h = 0,90 m) a fost dispus
longitudinal față de zid, pe întreaga lungime a feței exterioare a porțiunii
cercetate (Fig. 3, 7). Sondajul γ (h = 1,10 m) a fost deschis în dreptul întreruperii pe
care segmentul de zid o prezintă la extremitatea de V, în urma intervențiilor
moderne (Fig. 3, 6, 9).
Porțiunea de zid descoperită are lungimea de 10 m și orientarea E – V. În
urma intervențiilor moderne, jumătatea de V a ei a fost demantelată până la o cotă
din fundație care corespunde nivelului pe care au fost așezate blocurile crepidei
(Fig. 5). La extremitatea de V, monumentul prezintă o întrerupere, fiind, în acest
punct, complet distrus (Fig. 3, 6, 9).
Fundația a fost edificată într-un șanț săpat în loess, cu malurile taluzate,
având în secțiune forma unui trapez isoscel cu baza mare în partea superioară
(Fig. 4, 6). Talpa fundației este contrasă față de verticală cu 0,15 m. Fundația are
lățimea de 3,80 m și o adâncime de numai 1 m. Ca liant, a fost folosit un mortar
albicios, de var, care include în compoziție scoici pisate și rare fragmente

6
Cercetarea arheologică preventivă de pe str. Ecaterina Varga, nr. 42 a fost
desfăşurată în mai 2017 de către autorul acestui studiu, sub coordonarea responsabilului
ştiinţific Traian Cliante. Mulţumim proprietarilor terenului, dr. Ioana Alecu-Avram şi
dr. Bogdan Alecu pentru înţelegere şi sprijin.
7Abrevieri folosite: L = lungime; L (p) = lungime păstrată; l = lăţime; h (în funcţie de

context) = adâncime / înălţime; D = diametru maxim; D g = diametrul gurii; D b = diametrul

bazei.

https://biblioteca-digitala.ro
412 OCTAVIAN MITROI

ceramice. Precum emplectonul zidului, fundațiile au fost realizate în tehnica opus

caementicium și se prezintă sub forma unui masiv de zidărie deosebit de compact,
în care contururile blochetelor individuale nu mai pot fi distinse din cauza
mortarului abundent.
Pe fața de N, exterioară, zidul prezintă o crepidă realizată dintr-o singură
asiză de blocuri de talie de mari dimensiuni, într-o manieră similară celei în care a
fost edificat paramentul exterior. Din cauza denivelării, probabil naturale, a loess -
ului în acest punct, în care pământul ,,viu" apare în extra muros la o cotă inferioară
cu cca. 0,35 m față de cea din spațiul intramuran, crepida a fost adaptată în
fundația zidului, paturile de așteptare ale crepidei și ale fundației situându-se la
același nivel (Fig. 4). Raportat la linia feței de N a elevației zidului, crepida este
proeminentă cu 0,20 – 0,30 m.
Din cauza distrugerilor suferite de monument în perioada modernă, în
porțiunea de zid cercetată au mai fost identificate numai două blocuri din
componența crepidei. Unul dintre acestea (L = 1,10 m; l = 0,77 m; h = 0,40 m) este
dispus transversal față de axul zidului, iar celălalt [L (observabilă) = 1,69 m;
h = 0,33 m] este așezat longitudinal (Fig. 3, 7). Acest sistem de poziționare a
blocurilor de talie, care asigura o mai bună legătură între parament și emplecton,
a apărut în sec. al IV-lea a. Chr. și s-a generalizat rapid în lumea greacă 8, fiind
preluat ulterior în arhitectura militară romană. În cadrul zidului de incintă
tomitan din antichitatea târzie, acest tip de apareiaj a mai fost observat la Poarta
Mare (paramentul exterior al arcului frontal al turnului de NE)9 și la poarta P 3 10,
iar la alte fortificații din provincia Scythia, datând din aceeași perioadă, există
analogii la Histria 11, Callatis și, cu unele abateri de la standardul tehnicii, la
Sacidava12.
Din elevația zidului, având lățimea de 3,40 m, se mai păstrează parțial, în
partea de E a segmentului cercetat, câte o asiză din ambele paramente și resturi
din emplecton. Paramentul exterior este realizat în tehnica opus quadratum, din
structura lui fiind surprinse numai două blocuri de talie, dispuse longitudinal fa ță
de axul zidului. Singurul dintre acestea care a putut fi degajat complet are
dimensiunile: L = 1,26 x 0,79 x 0,60 m (Fig. 3, 5, 7). Din paramentul interior al
zidului, lucrat în tehnica opus incertum, din blocuri de calcar sumar prelucrate, de
mici dimensiuni, nu se mai păstrează decât un segment din prima asiză cu
lungimea de 1,58 m și înălțimea de 0,15 – 0,20 m (Fig. 3, 8).
Se remarcă o deviație de 4° între axele mediane ale fundației și crepidei, pe
de o parte și cea a elevației zidului de incintă în acest punct (Fig. 3, 10). Starea
precară de conservare a monumentului, dar și lipsa unor elemente de datare
asociabile direct diferitelor părți din structura acestuia nu ne permit să stabilim
dacă această situație se datorează prezenței în apropiere a unei joncțiuni între
două segmente ale elevației zidului, a căror desincronizare se poate datora con-
struirii lor de către echipe diferite, insuficient coordonate sau realizării, la un

8 ANGELESCU 2003-2005, p. 77.

9 MITROI & LUNGU 2018, p. 238, Fig. 5.
10 BĂNICĂ 1991, p. 63-64 şi p. 65, Fig. 10, 11.

11 FLORESCU 1954, p. 72, 75, 83, 86, 88 și Planșele II-XI.

12 SCORPAN 1977, p. 238 şi Fig. 10.

https://biblioteca-digitala.ro
 CONSIDERAȚII ASUPRA ZIDULUI DE INCINTĂ AL TOMISULUI 413

moment dat, a unei reparații capitale a elevației zidului, practic o reconstruire a ei

pe o anumită porțiune13.
La S de zidul de incintă, în spațiul intra muros, a fost identificat mormântul
de incinerație M 1 (Fig. 8). Complexul funerar s-a conturat în loess, are dimensiu-
nile: L (p) = 0,75 m; l = 0,78 m și orientarea VNV – ESE. Cercetarea mormântului
nu a fost posibilă din cauza amplasării lui în imediata apropiere a fundațiilor
imobilului învecinat (str. Ecaterina Varga, nr. 40), de care a fost sec ționat, dar și
din cauza suprafeței reduse a complexului surprins în perimetrul lucrărilor.

Stratigrafia și cronologia
Se remarcă situarea atât a ruinelor zidului de incintă, cât și a stratigrafiei
extramurane, la cote pozitive, superioare nivelului carosabilului str. Ecaterina
Varga (Fig. 2). Nivelul de demantelare al fundației din jumătatea de V a segmen-
tului de zid cercetat corespunde, practic, acestui nivel actual, iar nivelul de
demantelare al elevației se află la cota de + 1,09 m.
Ca și mormântul de incinerație M 1 învecinat, fundațiile zidului de incintă au
fost săpate în loess. Se remarcă o diferență de cca 0,35 m între nivelul la care
pământul ,,viu” apare în extra muros, cotă care corespunde patului de ședere al
crepidei zidului, și cel din interior. În acest mod, crepida, deși înglobată în masa
de zidărie a fundației, a rămas, totuși, vizibilă până în sec. al VI-lea p. Chr., în
care datăm stratul de pământ negricios amestecat, cu grosimea de 0,60 m, care
suprapune direct loess-ul și care în partea superioară depășește crepida cu 0,22 m
(Fig. 4). În pofida faptului că acest strat se prezenta omogen ca structură,
materialul arheologic mobil descoperit în context aparține unui interval
cronologic amplu, fiind identificate fragmente ceramice aparținând unor tipuri de
vase din sec. II–VI / începutul sec. al VII-lea p. Chr. Cele mai recente materiale
(fragmente de amfore tip Berenice LRA 2, cu striuri ondulate) indică datarea
stratului în sec. al VI-lea p. Chr.14
Deasupra acestui strat, a fost identificat un nivel de demantelare a zidului de
incintă, cu grosimea de 0,30 – 0,42 m, care se prezintă sub forma unei mase de
moloz de mortar, amestecat cu blochete de piatră sumar prelucrate și rare
elemente din paramentul exterior. Spre deosebire de mortarul de var folosit ca
liant la fundațiile și în partea inferioară a elevației zidului care s-a mai păstrat,
mortarul din dărâmătură are nuanța rozie rezultată în urma amestecului cu
ceramică pisată, compoziție generalizată în perioada romano-bizantină.

13 Cu rezervele de rigoare, opinăm deocamdată în favoarea primei explicaţi i.

Considerăm că deviaţia axei mediane al elevaţiei zidului faţă de cele ale fundaţiei şi
crepidei ţine de momentul construcţiei şi nu de cel al unei reparaţii ulterioare deoarece atât
aceste două elemente, cât şi elevaţia zidului au ca liant acelaşi tip de mortar. Avem în
vedere datarea construirii acestui zid de incintă al Tomisului la sfârşitul sec. al III-lea -
începutul sec. al IV-lea p. Chr. şi generalizarea ulterioară a mortarului hidrofug, de nuanță
rozie, cu ceramică pisată din compoziție. Considerăm drept improbabil ca elevaţia să fi
suferit avarii atât de grave încât să trebuiască să fie reconstruită a fundamentis, cel puţin în
acest sector, într-o perioadă apropiată construirii ei, aspect indicat de folosirea aceluiaşi tip
de mortar ca la fundaţie.
14 BĂDESCU 2012, p. 317.

https://biblioteca-digitala.ro
414 OCTAVIAN MITROI

Interpretăm prezența acestui mortar hidrofug în stratul de demantelare drept un

indiciu al provenienței lui din suprastructura zidului de incintă, mai expusă
elementelor naturale și mai ales acțiunii inamice, necesitând, în aceste condiții,
reparații succesive pe parcursul perioadei în care se generalizase utilizarea acestui
tip de liant, diferit de cel folosit în faza de construcție. După dezafectarea
fortificației, în mod previzibil, aceste suprastructuri au fost primele părți ale ei
care au căzut în ruină.
În condițiile lipsei din acest context a materialelor mobile, formarea stratului
de demantelare poate fi plasată într-un interval cronologic ulterior secolului
al VI-lea p. Chr., în care datăm stratul subiacent.
Între nivelul de demantelare a zidului de incintă și talpa fundației clădirii
moderne care delimitează proprietatea la ENE, se observă un strat de pământ
vegetal negricios, cu o grosime medie de 0,60 m, pentru care, de asemenea, nu
dispunem de elemente de datare. În pofida lipsei materialului arheologic mobil
din acest strat, situarea lui deasupra dărâmăturii zidului indică o datare într -o
perioadă ulterioară antichității târzii.
Secvența stratigrafică evidențiată în exteriorul zidului de incintă oferă și
anumite indicii cu privire la dinamica procesului de demantelare a monumentului
în acest punct. Absența unor urme consistente de mortar de var atât în stratul de
demantelare, cât și în cel de pământ vegetal vechi care îl suprapune indică faptul
că partea de elevație datând din faza de construcție a zidului, la a cărei edificare a
fost folosit un liant cu această compoziție, a rămas vizibilă la suprafața solului
mult după încetarea funcționalității militare a zidului de incintă. Demolarea
fortificației până la nivelul de demantelare care a fost evidențiat în acest punct și
eliminarea de pe loc a dărâmăturii, nesesizate arheologic, a părții din elevație care
data din faza de construire a monumentului pot fi contextualizate în cadrul
lucrărilor de sistematizare urbană din sec. al XIX-lea.

Materiale mobile descoperite

Materialele mobile provin aproape în exclusivitate din stratul care
suprapune loess-ul la N de zidul de incintă, în extra muros. Din acest context, a fost
recuperat un material predominant ceramic (nr. inv. comun 51103), aflat în stare
fragmentară. Au putut fi identificate următoarele tipuri ceramice:
Amforă tip Berenice LRA 1 (Fig. 11, a, o, p). Au fost descoperite fragmente
din corpul unui recipient de acest tip, cu decorul caracteristic, realizat din
caneluri orizontale care delimitează benzi de lățimi variabile și alte două
provenind din toarte cu decor canelat. Aceste fragmente aparțin unor recipiente
realizate dintr-o pastă deschisă la culoare, cu piroxen, similară celei a amforelor
tip Heracleea, putând proveni, prin urmare, dintr-un centru de pe coasta de S a
Mării Negre.
Amforă tip Berenice LRA 2 (Fig. 11, b - i). Au fost descoperite fragmente care
provin din gura, corpul și toartele unor ambalaje de acest tip. Trei fragmente de
corp (Fig. 11, f - h), cu striuri ondulate, caracteristice sec. al VI-lea p. Chr.,15 sunt
cele mai târzii materiale care provin din acest strat, pe care îl și datează.

15 BĂDESCU 2012, p. 317.

https://biblioteca-digitala.ro
 CONSIDERAȚII ASUPRA ZIDULUI DE INCINTĂ AL TOMISULUI 415

Amforă tip Berenice LRA 3 / tip Gaza (Fig. 11, j, l). Au fost descoperite
fragmente din zona gurii și a gâtului unui vas de acest tip, cu porțiunea cu barbo-
tină caracteristică din jurul gurii. Acest tip de ambalaj se datează în sec. IV –VI /
începutul sec. VII p. Chr. 16
Amforă tip Berenice MRA 3 (Fig. 11, k). Se mai păstrează un fragment din
piciorul tubular, cu o canelură proeminentă pe linia de contact cu corpul, al unui
recipient de acest tip, lucrat dintr-o pastă fină, brun-roșiatică. Amforele MRA 3
sunt datate într-un interval cronologic amplu (sec. II–VI p. Chr.)17, iar tranziția de
la varianta 1, caracterizată de piciorul tubular, ca în cazul fragmentului pe care îl
prezentăm, la varianta 2, cu picior masiv și ascuțit, se încheie în primul sfert al
sec. al VI-lea p. Chr.18
Amforă tip Heracleea (Fig. 11, q). A fost descoperit un fragment de toartă cu
două caneluri longitudinale, prezentând profilul și pasta deschisă la culoare, cu
piroxen, caracteristice. Acest tip de recipient este datat în sec. I–IV p. Chr.19
Amforă tip ,,pseudo-rhodian”20; ZEEST 1960, tipul 67 a; OPAIȚ 1980, tipul VIII1
(Fig. 12, n). Acest tip de ambalaj, datat între sfârșitul sec. I și mijlocul sec. III p. Chr.,21
este reprezentat de un fragment de la extremitatea unui picior, ușor evazat, cu un
buton conic pe talpă. Pastă fină, bej, cu mica și angobă crem.
Amforă KUZMANOV 1985, tipul 15 (Fig. 11, m). D = 0,11 m. Fragment din
corpul vasului, cu peretele gros, canelat, pastă bej - portocalie, cu oxid de fier, an-
gobă bej - cenușie. Evoluția acestui tip amforic a avut loc în sec. IV–VII p. Chr.22
Ulcior amforoidal (Fig. 11, s). A fost descoperit un fragment din zona
atașului superior al unei toarte modelate în bandă, cu profilul caracteristic. Acest
tip de vas apare frecvent în sec. II–III p. Chr.23
Farfurie (Fig. 11, u). Se mai păstrează un mic fragment din gura cu profil
triunghiular, ușor concav la exterior, delimitată la interior printr-o incizie. Argilă
roșiatică fină, cu mici ingrediente calcaroase. HAYES 1972, African Red Slip Ware,
p. 102, Fig. 16, nr. 30, forma 61 - Flat-based dish, tip B, datat în prima jumătate a
sec. al V-lea p. Chr.
Capac (Fig. 11, r). Fragmentul păstrat provine din partea superioară a piesei,
cu proeminența pentru apucat evazată și marginea ușor teșită. Pastă bej-
cărămizie, cu ingrediente fine. Atipic.
Materialelor ceramice li se adaugă două piese de sticlă:
Candelă (Fig. 11, v). Dimensiuni: h (p) = 0,019 m; D = 0,036 m. Fragmentul
păstrat reprezintă piciorul recipientului, ușor tronconic și cav până la punctul de
contact cu corpul, prezentând unele asimetrii, talpă circulară, cu profilul conic
scund și marginea tubulară. BĂJENARU & BÂLTÂC 2001 (p. 471) și pl. VI–IX,
fig. 3, candelă de tipul cupelor cu picior și tortițe cu suspensie, prezent în depozitul

16 PARASCHIV 2006, p. 97.

17
OPAIŢ 2004, p. 298.
18 SAZANOV 2007, p. 805; pentru analogie, p. 812, Fig. 4, nr. 26.

19 SUCEVEANU 2000, p. 163-164.

20 BĂJENARU 2013, nr. 117, p. 72-74, 100 (Pl. 14), 108 (Pl. 22).

21 PARASCHIV 2006, p. 81.

22 TOPOLEANU 2000, p. 152.

23 SUCEVEANU 2000, p. 158-160, Pl. 75-77.

https://biblioteca-digitala.ro
416 OCTAVIAN MITROI

de candele de sticlă al basilicii episcopale de la Histria, descoperit în contexte strati-

grafice datate în a doua jumătate a sec. al VI-lea – începutul sec. al VII-lea p. Chr.
Jeton (calculus) (Fig. 11, z) Nr. inv. 51104. Dimensiuni: D = 0,017 m; gr = 0,007
m. Piesa a fost confecționată din pastă de sticlă de culoare neagră; are formă
circulară în plan și prezintă în profil o față aplatizată și una convexă. Piese de joc
de acest tip sunt cunoscute în Dobrogea încă din epoca elenistică, inclusiv la
Tomis24, fiind întâlnite frecvent în epocile romană și romano-bizantină25. Această
categorie de materiale arheologice prezintă un conservatorism accentuat,
nesesizându-se modificări semnificative în ceea ce privește forma, fapt pentru
care piesele de joc nu se evidențiază ca elemente de datare26.
Din fundațiile zidului, provin două fragmente ceramice (nr. inv. comun
51105), respectiv o toartă de căniță globulară descoperită în sondajul γ, sub talpa
fundației și un fragment din corpul unei amfore cu caneluri, care nu permite
încadrarea tipologică a vasului de proveniență (Fig. 11 x, y). În pofida descoperirii
lor într-un context bine precizat, inconsistența cantitativă a acestor materiale,
probabilitatea mare ca ele să aibă un caracter rezidual și intervalele cronologice
ample în care se datează tipurile de vase din care provin (sec. II–III p. Chr. în
cazul fragmentului de căniță globulară) nu permit noi precizări cu privire la
datarea monumentului.

În iulie 2017, în cadrul lucrărilor de reabilitare a Parcului Arheologic din

centrul municipiului Constanța, pe întreaga lungime a str. Cpt. Grigore Ignat, a
fost săpat cu mijloace mecanizate un șanț (h = 1,70 m; l = 0,60 m, orientare NV -
SE) în vederea instalării unei conducte de evacuare a apei pluviale. Această
intervenție, desfășurată fără înștiințarea personalului de specialitate al MINA
Constanța, a afectat fundațiile zidului de incintă târziu al Tomisului și un
mormânt de incinerație pe care l-am datat, pe baza unicului obiect de inventar
descoperit, un unguentariu ceramic sub formă de bulb, în prima jumătate a sec.
I p. Chr.27
Fundațiile evidențiate cu ocazia lucrărilor (Fig. 12) aparțin curtinei situate la
SV de poarta P 3 a zidului de incintă. Substrucțiile au apărut în apropierea
intersecției cu b-dul Ferdinand și au fost secționate complet. Talpa fundației este
așezată pe loess, la o adâncime de 1,40 m, iar pe profilul șanțului care le-a
secționat, aceste substrucții au lățimea de 2,95 m. Ele au fost realizate în tehnica
opus caementicium, din blocuri de calcar prelucrate sumar, legate cu mortar
albicios, cu scoici și rare fragmente ceramice pisate în compoziție.

24 CCA, Campania 2016, nr. 101, Sector Centru, punct: B-d. I. G. Duca, nr. 21 A, p. 178-

179, piese interpretate iniţial drept componente ale unei cununi funerare.
25 NUŢU & BOŢAN 2009, p. 149; BAUMANN 1995, p. 38, 81, nr. 79 = p. 125, Pl. XXIV,

13, datat în sec. al III-lea p. Chr.; p. 87, nr. 59 = p. 125, Pl. XXIV, 12, p. 147, Pl. XLVI, 7 ,
datat în sec. III–IV p. Chr.
26 NUŢU & BOŢAN 2009, p. 149 - 150.

27 Acest complex funerar va fi prezentat detaliat într-un alt studiu, descoperirile de

acest tip neîncadrându-se în tematica acestui articol.

https://biblioteca-digitala.ro
 CONSIDERAȚII ASUPRA ZIDULUI DE INCINTĂ AL TOMISULUI 417

Concluzii
Apariția unor morminte în zona intra muros delimitată de zidul de incintă
târziu al Tomisului ilustrează suprapunerea unor părți ale ariei de necropole în
urma extinderilor treptate ale orașului28. Datarea și amplasarea mormântului M 1
de pe str. Cpt. Grigore Ignat indică acest complex drept parte a Necropolei I a
Tomisului, datată în epocile elenistică și romană timpurie, având cea mai mare
concentrație de morminte în zona Gării Vechi 29.
Privitor la porțiunile din zidul de incintă târziu cercetate, se remarcă
adâncimea relativ mică (1 – 1,40 m) a fundațiilor monumentului în ambele puncte
în care acestea au fost sondate, într-un contrast accentuat față de substrucțiile
turnului de NE al Porții Mari, cu o adâncime de 3 m 30, sau cele ale porțiunii de
curtină cercetate în 2004 pe b-dul Ferdinand, nr. 13 bis (2,40 – 3,30 m)31. Atunci
când nu au fost determinate de particularități ale terenului, ca în cazul diferenței
de adâncime observate la fundațiile turnurilor Porții Mari32, aceste oscilații se pot
datora construirii zidului de incintă pe segmente, într-un interval de timp amplu,
pe parcursul căruia apărarea orașului va fi fost asigurată de fortificațiile mai
vechi.
În problema cronologiei fortificațiilor Tomisului din antichitatea târzie, este
presupusă existența a două faze. Inițial, latura care închidea incinta pe direcția V
ar fi fost situată între poarta P 3 și actualul Muzeu al Marinei. Ulterior, orașul ar
mai fi cunoscut o extindere către V, lucru care a necesitat o prelungire a zidului
de incintă pe un aliniament paralel cu b-dul Ferdinand, de la poarta P 3 până în
dreptul actualului Centru Cultural ,,Jean Constantin”, de unde se îndrepta către
punctul ,,La serpentină” și cobora panta naturală a terenului până la nivelul
portului antic33.
Având în vedere poziționarea lor în ansamblul zidului de incintă al
Tomisului din antichitatea târzie, respectiv la SV de poarta P 3, funda țiile desco-
perite pe str. Cpt. Grigore Ignat ar aparține acelei extinderi a incintei din a doua
fază de funcționare. Se remarcă, însă, faptul că, în pofida amplasamentului și
orientării săpăturii, optime pentru surprinderea tronsoanelor zidului de incintă
din ambele faze, nu au fost identificate și urmele laturii de V, dintre poarta P 3 și
Muzeul Marinei, a primei faze a incintei târzii. Observații similare am făcut și cu
ocazia supravegherii săpăturilor realizate pe str. Cpt. Grigore Ignat în octombrie
2013, în vederea modernizării rețelei de fibră optică. Această cronologie bifazică a
zidului de incintă roman târziu și romano-bizantin se bazează în principal pe o
mențiune lapidară a lui N. Cheluță-Georgescu, neînsoțită de vreun material

28 O încercare de cartare în planul actual al oraşului Constanţa a numeroaselor

morminte descoperite în necropolele Tomisului în partea de NV a Peninsulei şi în zo nele
învecinate la TEODOR 2014, p. 133, Fig. 4.
29 BUCOVALĂ 1967, p. 131.

30 LUNGU 2015, p. 139.

31 CLIANTE 2006, p. 251.

32 LUNGU 2015, p. 139; CCA, Campania 2000, nr. 51, punct: oraşul romano -bizantin;

Poarta Mare, p. 71.

33 CHELUŢĂ-GEORGESCU 1977, p. 259 şi Pl. II; RĂDULESCU 1995-1996, p. 86-87.

https://biblioteca-digitala.ro
418 OCTAVIAN MITROI

ilustrat34. A avut, într-adevăr, zidul de incintă târziu al Tomisului o primă fază în

care se închidea pe direcția V pe un aliniament jalonat de poarta P 3 și de actualul
Muzeu al Marinei? Iar dacă răspunsul este afirmativ, a fost demantelată complet
latura de V a zidului de incintă din prima fază după construirea extensiei
fortificației din faza secundă, astfel încât urmele ei nu au apărut într-unul dintre
cele mai propice puncte în care puteau fi surprinse? O rezervă în acest sens poate
fi, totuși, menținută, având în vedere condițiile de săpătură în care am făcut
aceste observații. În pofida cotei de - 1,70 m atinse și a apariției pământului ,,viu”
la mică adâncime, excavațiile pentru lucrările de interes public realizate în acest
punct nu au dus și la decopertarea unor suprafețe ample.
Un alt aspect pe care dorim să îl semnalăm în problema cronologiei zidului
de incintă tomitan este legat de compoziția mortarului folosit la construirea lui. În
toate punctele în care, cu ocazia cercetărilor recente, fundațiile zidului au putut fi
sondate35, a fost observat un mortar albicios, cu scoici pisate și rare fragmente
ceramice în compoziție. Pentru segmentele de zid situate la SV de cel cercetat în
2004 pe b-dul Ferdinand, nr. 13 bis 36, cunoscute din săpăturile mai vechi 37, nu
avem informații cu privire la caracteristicile mortarului folosit. Propriu-zis, în
lumina datelor de care dispunem, la construirea celei mai mari părți din zidul de
incintă târziu al Tomisului păstrate până astăzi 38, a fost folosit ca liant acest
mortar de var, de tradiție timpurie. Singura excepție, în acest sens, o reprezintă
Poarta Mare (P 1), la edificarea căreia a fost folosit, inclusiv la nivelul funda țiilor,
mortarul hidrofug, cu ceramică pisată în compoziție, de nuanță rozie39, a cărui
utilizare s-a generalizat în epoca romano-bizantină 40. Se remarcă faptul că
mortarul de var, amestecat cu scoici pisate și rare fragmente ceramice este întâlnit
atât în sectorul zidului de incintă care se presupune că ar fi fost construit ini țial,
situat între poarta P 3 și mare41, cât și în cel care, potrivit cronologiei bifazice a

34
,,o îngrămădire masivă de blocuri şi pietre prăbuşite, care făceau parte dintr -un zid ma-
siv, orientat S.V., spre actualul Muzeu al Marinei din Constanţa”, situată la 35 m S de intersecţia
str. Mihai Viteazu cu b-dul Ferdinand, la adâncimea de 4,50 m (CHELUŢĂ–GEORGESCU
1977, p. 258). În loc. cit., autorul mai face precizarea că în apropierea acestei intersecţii, cu
ocazia lucrărilor de canalizare din 1976 nu au fost observate urme ale tronsonului zidului
de incintă paralel cu b-dul Ferdinand. Pe planul de la p. 114 – 115 din CANARACHE et alii
1963 este, însă, marcată o porţiune din acest tronson al zidului de incintă care intersectează
str. Mihai Viteazu la 20 m SV de intersecţie (potrivit scării planului). Nesesizare a ei pe
teren cu ocazia lucrărilor edilitare din 1976 de pe str. Mihai Viteazu indică distrugerea
completă în acest punct a zidului de incintă în urma intervenţiilor moderne.
35 CLIANTE 2006, p. 251; MITROI & LUNGU 2015 -2016, p. 186; la acestea se adaugă

rezultatele cercetărilor prezentate în acest articol şi ale celor care vor fi publicate în studiul
nostru Noi date privind zidul de incintă al Tomisului din antichitatea târzie .
36 CLIANTE 2006, passim.

37 CANARACHE et alii 1963, p. 114-115; RĂDULESCU 1965, p. 82, 84 şi Fig. 1.

38
Porţiunea din acest zid de incintă situată la E de Poarta Mare este iremediabil
pierdută în urma transgresiunii marine şi eroziunii costiere.
39 CCA, Campania 2000, nr. 51, punct: oraşul romano-bizantin; Poarta Mare, p. 71;

MITROI & LUNGU 2018, p. 238, Fig. 5.

40 OPAIŢ 1977, p. 308-309; LUNGU 2015, p. 54.

41 Vezi supra, p. 411, 413-414 şi Octavian Mitroi, Noi date privind zidul de incintă al

Tomisului din antichitatea târzie (în curs de publicare).

https://biblioteca-digitala.ro
 CONSIDERAȚII ASUPRA ZIDULUI DE INCINTĂ AL TOMISULUI 419

monumentului, ar fi fost adăugat la SV de acesta 42, probabil în vremea împăraților

Anastasius și Justinian 43. Caracteristicile liantului utilizat la edificarea zidului de
apărare tomitan indică, astfel, la rândul lor, inexistența unor modificări ale
traseului fortificației, jalonat ab initio de portul antic, punctul ,,La serpentină” și
vechea linie a țărmului Mării Negre la extremitatea estică. Aceste observații
sugerează desfășurarea construirii fortificațiilor târzii ale Tomisului pe parcursul
unei perioade de timp mai ample, ridicarea lor realizându-se eșalonat, probabil de
la SV, unde se afla extremitatea dinspre uscat a portului, către NE și E, după cum
indică modificarea compoziției mortarului, sesizată la Poarta Mare. Un indiciu
suplimentar, în acest sens, poate fi reprezentat și de faptul că spre deosebire de
celelalte turnuri aparținând fazei de construcție a zidului de incintă cunoscute
până acum, care au plan patrulater, tipul turnurilor porții P 1 este caracteristic
fortificațiilor din faza defensivă a Imperiului Roman, fiind mai proeminente fa ță
de linia curtinelor, având dimensiuni mai mari și planul în formă de ,,U”,
generalizat în perioada romano-bizantină împreună cu cele circular, semicircular,
în sector de cerc, triunghiular sau poligonal44. Dacă această propunere de reconsti-
tuire a dinamicii construirii zidului de incintă va fi confirmată de rezultatele vii -
toarelor cercetări, atunci ipoteza edificării acestor fortificații cu scopul primordial
al securizării portului, principală sursă de venit a orașului Tomis45, capătă mai
multă credibilitate.
Nu dorim să încheiem înainte de a face o observație în problema datării
construirii zidului care a apărat Tomisul în antichitatea târzie. O ipoteză în acest
sens, formulată de Alexandru Suceveanu 46 și susținută de Vasile Barbu 47, Natalia
Toma48 și Alexandra Teodor 49 prezintă extinderea orașului care a necesitat
edificarea acestui nou zid de incintă drept o consecință a perioadei de stabilitate și
prosperitate din sec. al II-lea p. Chr. și începutul celui următor. Însă datarea
acceptată, în general, la ora actuală este cea ,,târzie”, respectiv în ultimul sfert al
sec. al III-lea – începutul sec. al IV-lea p. Chr. Pe lângă argumentele în favoarea
acestei datări oferite de rezultatele cercetărilor mai vechi 50, un aport semnificativ
l-au avut datele obținute în urma săpăturilor de salvare desfășurate în anul 2008
pe str. Mihai Viteazu, în spatele Teatrului Fantasio. A fost relevat faptul că
începutul locuirii efective în spațiul intra muros în acest punct situat în imediata
apropiere a zidului de incintă a avut loc la începutul sec. al IV-lea p. Chr. 51 O
rezervă în acest sens putem, totuși, păstra, dacă ținem cont de faptul că în
antichitate, fortificațiile urbane închideau de multe ori o suprafață mai întinsă
decât cea locuită efectiv. Existența unor terenuri virane la periferia spațiului

42 Vezi supra, p. 418; CLIANTE 2006, p. 251.

43
CHELUŢĂ-GEORGESCU 1977, p. 259 şi Planşa II.
44 LUNGU 2015, p. 78; SÂMPETRU 1994, p. 96-97.

45 TOMA 2010, p. 72.

46
SUCEVEANU 1969, p. 348-349.
47 BARBU 1972, p. 58-60, 63, 87.

48 TOMA 2010, p. 60, 72.

49 TEODOR 2014, p. 116-117.

50 RĂDULESCU 1995-1996, p. 84-85.

51 CCA, Campania 2008, nr. 143, punct: Str. Mihai Viteazu f. n. (sediu OCPI

Constanţa), p. 291 – 292.

https://biblioteca-digitala.ro
420 OCTAVIAN MITROI

intramuran52 permitea, mai întâi, o eventuală extindere a suprafeței locuite fără ca

acest lucru să reclame construirea altor fortificații menite să asigure protecția
noilor zone rezidențiale, cu toate investițiile pe care le necesita un proiect de o
asemenea amploare. Un teren viran mai putea fi inclus în spațiul intra muros dacă
prezenta riscul ca, odată controlat de inamic, să ofere asediatorilor avantajul
tactic. În acest sens, pe lângă amplasarea zidului de incintă târziu la o cotă
superioară celei la care este situată incinta din epoca romană 53, trebuie subliniat
faptul că fortificațiile târzii închid tot terenul înalt din dreptul portului antic. Din
nou54 transpare, astfel, posibilitatea ca anvergura incintei târzii, dacă nu chiar
rațiunea care a stat la baza construirii ei să fi fost determinate de necesitatea
eficientizării apărării portului, extinderea în acest mod a suprafeței intramurane
fiind, probabil, subsidiară. În lumina acestor observații, datarea primelor urme de
locuire din proximitatea acestui zid de incintă al Tomisului poate să nu fie, totu și,
pe deplin relevantă pentru datarea fazei de construcție a fortificației înseși. În aceste
condiții, ipoteza datării ,,timpurii”, în a doua jumătate a sec. al II-lea p. Chr., cel
târziu la începutul veacului următor, a acestui obiectiv poate reprezenta în
continuare o direcție de cercetare.

BIBLIOGRAFIE

ANGELESCU 2003 – 2005 – M. V. Angelescu, Histria. Sistemul de duble incinte în epoca

greacă, SCIVA 54-56 (2003-2005), p. 55-84.
BARBU 1972 – V. Barbu, Tomis, orașul poetului exilat, București, 1972
BAUMANN 1995 – V. H. Baumann, Așezări rurale antice în zona gurilor Dunării.
Contribuții arheologice la cunoașterea habitatului rural (sec. I–IV p. Chr.), Tulcea, 1995.
BĂDESCU 2012 – Al. Bădescu, Oriental Amphorae type LRA 1 and LRA 2 Discovered at
Histria (the Basilica extra muros Sector), Pontica 45 (2012), p. 311-328.
BĂJENARU 2013 – C. Băjenaru, Contextes céramiques de Tomis. (I). Un ensemble de la fin
du II e – début du IIIe s. ap. J. – C., Pontica 46 (2013), p. 41-110.
BĂJENARU & BÂLTÂC 2000-2001 – C. Băjenaru, A. Bâltâc, Depozitul de candele din
sticlă descoperit la bazilica episcopală de la Histria, Pontica 33-34 (2000-2001), p. 469-513.
BĂNICĂ 1991 – T. Bănică, Tomis – Poarta nr. 1 a incintei fortificate, RMI 40 (1991), 2,
p. 62-65.
BUCOVALĂ 1967 – M. Bucovală, Necropole elenistice la Tomis, Constanța, 1967.
CANARACHE 1961 – V. Canarache, Tomis, București, 1961.
CANARACHE et alii 1963 – V. Canarache, A. Aricescu, V. Barbu, A. Rădulescu,
Tezaurul de sculpturi de la Tomis, București, 1963.
CLIANTE 2006 – L. Cliante, Un nou segment al incintei romane târzii, Pontica 39 (2006),
p. 249-258.

52 Urmele de locuire din imediata apropiere a zidului de incintă târziu prezintă

discontinuităţi semnificative; în timp ce la SV de poarta P 3, locuirea în proximitatea
zidului este bine documentată [RĂDULESCU 1965, passim şi CCA, Campania 2008, nr. 143,
punct: Str. Mihai Viteazu f. n. (sediu OCPI Constanţa), p. 291 – 292], în sectorul din Parcul
Arheologic, nu au fost identificate urme de locuire consistente (RĂDULESCU 1995 – 1996,
p. 92).
53 Zidul de incintă al Tomisului din epoca romană este situat pe un aliniament jalonat

cu aproximaţie de actualele repere Biserica Greacă - Poarta 2 Port (TOMA 2010, p. 60 - 61).
54 Vezi supra, p. 419.

https://biblioteca-digitala.ro
 CONSIDERAȚII ASUPRA ZIDULUI DE INCINTĂ AL TOMISULUI 421

FLORESCU 1954 – Gr. Florescu, Incinta cea mare a cetății, în: Histria I, București, 1954,
p. 66-95.
HAYES 1972 – J. W. Hayes, Late Roman Pottery, London, 1972.
LUNGU 2015 – L. Lungu, Fortificații urbane în Scythia Minor, Iași, 2015.
MITROI & LUNGU 2015-2016 – O. Mitroi, L. Lungu, Un cuptor de uz meșteșugăresc
descoperit în apropierea zidului de incintă roman târziu al Tomisului , Pontica 48-49 (2015-2016),
p. 185-191.
MITROI & LUNGU 2018 – O. Mitroi, L. Lungu, Cercetări arheologice la Poarta Mare a
zidului de incintă al Tomisului din antichitatea târzie (2015-2016), Pontica 51 (2018), p. 225-239.
NUȚU & BOȚAN 2009 – G. Nuțu, S. P. Boțan, Roman Board Game Pieces in Dobrudja,
Peuce S. N. 7 (2009), p. 145-156.
OPAIȚ 1977 – A. Opaiț, Aegyssus '76 – raport preliminar, Pontica 10 (1977), p. 307-311.
OPAIȚ 1980 – A. Opaiț, Considerații preliminare asupra amforelor romane și romano-
bizantine din Dobrogea, Peuce 8 (1980), p. 291-327.
OPAIȚ 2004 – A. Opaiț, The Eastern Mediterranean Amphorae in the Province of Scythia,
în: J. Eiring & J. Lund (eds.), Transport Amphorae and Trade. Acts of the International
Colloqium at the Danish Institute at Athens, September 26-29, 2002, Aarhus, 2004, p. 293-308.
PAPUC & LUNGU 1998 – Gh. Papuc, L. Lungu, Poarta mare a cetății Tomis, Pontica 31
(1998), p. 201-208.
PARASCHIV 2006 – D. Paraschiv, Amfore romane și romano-bizantine în zona Dunării de
Jos (sec. I – VII p. Chr.), Iași, 2006.
PÂRVAN 1914-1915 – V. Pârvan, Zidul cetății Tomi, AARMSI, Seria II, 35 (1914-1915),
p. 415-450.
RĂDULESCU 1965 – A. Rădulescu, Monumente romano-bizantine din sectorul de vest al
cetății Tomis, Constanța, 1965.
RĂDULESCU 1995-1996 – A. Rădulescu, Zidul de apărare al Tomisului, de epocă târzie,
în reconstituirea sa actuală, Pontica 28-29 (1995-1996), p. 83-93.
SAZANOV 2007 – A. Sazanov, Les amphores orientales d'époque protobyzantine au nord
de la mer Noire: chronologie et typologie, în M. Bonifay, J.–C. Tréglia (eds.) Late Roman Coarse
Wares, Coaking Wares and Amphorae in the Mediterranean, Archaeology and Archaeomrtry, BAR
International Series 1662, 2, 2007, p. 803-815.
SÂMPETRU 1994 – M. Sâmpetru, Orașe și cetăți romane târzii la Dunărea de Jos,
Bibliotheca Thracologica 5, București, 1994.
SCORPAN 1977 – C. Scorpan, Rezultate ale săpăturilor arheologice de la Sacidava 1974 –
1976, Pontica 10 (1977), p. 229-251.
SUCEVEANU 2000 – Al. Suceveanu, Histria X. La céramique romaine des I er – IIIe siècles
ap. J. – C., București, 2000.
TEODOR 2014 – A. Teodor, The Roman Defensive Systems of Tomis. Some Issues in the
Light of the Current Knowledge, ReDIVA 2 (2014), p. 92-146.
TOMA 2010 – N. Toma, Tomis – Kustendje – Constanța. Topografia antică tomitană în
hărți și însemnări de călătorie din Epoca Modernă (sec. XIX – începutul sec. XX), Caiete ARA 1
(2010), p. 53-74.
TOPOLEANU 2000 – Fl. Topoleanu, Ceramica romană și romano-bizantină de la
Halmyris (sec. I–VII d. Ch.), Tulcea, 2000.
VINCKE-OLBENDORF 1840 – K. F. L. von Vincke-Olbendorf, Das Karassu-Thal
zwischen der Donau unterhalb Rassowa und dem Schwarzen Meere bei Küstendschi,
Monatsberichte über die Verhandlungen der Gesellschaft für Erdkunde zu Berlin 1 (1840),
p. 179-186 (trad. rom. C. Brătescu, Valea Cara-su, AnDob 3 (1922), p. 303-308).
ZEEST 1960 – I. B. Zeest, Keramičeskaja tara Bospora, MIA 83 (1960).

https://biblioteca-digitala.ro
 422
OCTAVIAN MITROI
Fig. 1 – Plan de încadrare în zonă, cu marcarea traseului reconstituit al zidului de incintă al Tomisului din
antichitatea târzie cuprins între Turnul Măcelarilor (stânga imaginii) și Poarta Mare (dreapta).
Perimetrul din medalion reprezintă terenul de pe str. Ecaterina Varga, nr. 42.

https://biblioteca-digitala.ro
CONSIDERAȚII ASUPRA ZIDULUI DE INCINTĂ AL TOMISULUI 423

Fig. 2 – Str. Ecaterina Varga, nr. 42 – plan de situație.

https://biblioteca-digitala.ro
424 OCTAVIAN MITROI

Fig. 3 – Str. Ecaterina Varga, nr. 42 – grundul

zidului de incintă și al sondajelor α, β, γ.

Fig. 4 – Str. Ecaterina Varga, nr. 42 – profil stratigrafic general NNV – SSE.

https://biblioteca-digitala.ro
 CONSIDERAȚII ASUPRA ZIDULUI DE INCINTĂ AL TOMISULUI 425

Fig. 5 – Str. Ecaterina Varga, nr. 42 – releveu de

arhitectură al feței de N (exterioare) a zidului de incintă.

Fig. 6 – Str. Ecaterina Varga, nr. 42 – vedere generală dinspre V a

segmentului de zid de incintă cercetat; în prim-plan, sondajul γ, în care sunt
evidențiate fundațiile zidului și întreruperea acestuia în urma intervențiilor
moderne; în partea dreaptă se observă profilul trapezoidal în secțiune al
substrucției.

https://biblioteca-digitala.ro
426 OCTAVIAN MITROI

Fig. 7 – Fața de N a zidului de incintă și sondajul β.

Fig. 8 – Partea de E a segmentului de zid de incintă cercetat

și mormântul de incinerație M 1 (dreapta imaginii).

https://biblioteca-digitala.ro
 CONSIDERAȚII ASUPRA ZIDULUI DE INCINTĂ AL TOMISULUI 427

Fig. 9 – Partea de V a segmentului de zid de incintă cercetat și sondajul γ

(stânga imaginii), în care sunt vizibile fundația zidului și distrugerea lui în ur-
ma intervențiilor moderne.

Fig. 10 – Detaliu al paramentului interior al zidului de incintă, cu eviden țierea

deviației suprastructurii zidului în raport cu orientarea fundației.

https://biblioteca-digitala.ro
428 OCTAVIAN MITROI

Fig. 11 – a-t: materiale provenite din stratul de sec. al VI-lea p. Chr. care
suprapunea loess-ul în extra muros; x, y: materiale ceramice descoperite în
fundațiile zidului de incintă; z: jeton (calculus) din sticlă (Str. Ecaterina Varga,
nr. 42).

https://biblioteca-digitala.ro
 CONSIDERAȚII ASUPRA ZIDULUI DE INCINTĂ AL TOMISULUI 429

Fig. 12 – Planul zonei porții P 3 a zidului de incintă al Tomisului din anti-

chitatea târzie, cu amplasamentele fundațiilor curtinei situate la SV de poartă și
a mormântului de incinerație M 1. Traseul curtinei, marcat cu linii întrerupte,
este ipotetic, în condițiile în care dezvelirea zidului în suprafață nu a fost
posibilă.

https://biblioteca-digitala.ro
https://biblioteca-digitala.ro