Moara cu noroc – de Ioan Slavici

- temă și viziune despre lume –

Perioada marilor clasici (1860-1890) căreia îi aparține Ioan Slavici, alături de
Mihai Eminescu, Ion Creangă și I. L. Caragiale este foarte importantă în istoria
literaturii române pentru modelele pe care le-a creat în toate genurile literare. Cu
precădere în opera lui Slavici se îmbină caracteristici ale clasicismului, romantismului
și realismului în mod original. Romantice sunt evoluția spectaculoasă a poveștii de
dragoste, psihologia personajelor stăpânite de ambiție, pasiuni, sentimente sau finalul
spectaculos. Mesajul moralizator care îl împiedică pe narator să atingă obiectivitatea
este de factură clasică, iar temele banilor și familiei, descrierea monografică a lumii
transilvănene de la sfârșitul secolului al XIX-lea și determinismul social sunt specifice
realismului, curent pe care Slavici îl introduce în literatura română.
Scriitorul înfățișează veridic în nuvelele și romanele sale lumea micului târg
transilvănean dominată de multiculturalism, conviețuire interetnică și
interconfesională, scoate în evidență presiunea tradiției asupra indivizilor, propunând o
viziune moralizatoare.
Nuvela „Moara cu noroc” este cea mai cunoscută creație a scriitorului, având
dimensiuni apropiate de ale unui roman și fiind împărțită în șaptesprezece capitole.
Totuși, spre deosebire de roman, această operă are un singur plan narativ, urmărind
destinul familiei lui Ghiță, iar personajele nu sunt foarte numeroase.
Tema operei este de natură social – psihologică, dezumanizarea provocată de
dorința de îmbogățire. În plus, opera dezvoltă și tema iubirii tragice sau vinovate, tema
corupției administrative, incluzând și caracteristicile unei opere de aventură: urmărire,
crime misterioase. Titlul nuvelei este simbolic, antifrastic, anunțând cadrul și mobilul
deznodământului nefericit al personajelor principale. Norocul are conotație negativă
pentru că este asociat de scriitor cu lăcomia irațională și pericolul.
Conflictul în nuvela „Moara cu noroc” are o triplă natură, social, între personaj
și comunitate, „gura lumii” fiind un corolar al tabloului social pictat de Slavici,
psihologic, generat de frământările interioare ale protagoniștilor, de asemenea în
strânsă legătură cu o normă a discreției impusă de mediul tradițional și moral, care se
pliază pe o normă a vinovăției asumate, a rușinii.
La nivelul structurii, remarcăm simetria incipit – final care constă în vorbele
bătrânei, mama Anei, reprezentând atât anticiparea nenorocirii, cât și caracterul
moralizator al finalului. Monologul narativ revelează un narator omniscient, adesea
tezist, care va recurge la soluții uneori artificiale pentru a dezvălui ițele întâmplărilor.
În afara geografiei hanului și a împrejurimilor acestuia, cadrul este vag conturat,
naratorul preferând descrierii adesea narațiunea și dialogul abundent. Remarcabilă ca
impact descriptiv este, totuși scena simbolică a intrării maleficului Lică Sămădăul
călare într-o biserică abandonată, pe o vreme ploioasă, neîndurătoare.
Acțiunea nuvelei este complexă, Ghiță cu familia sa ia în arendă cârciuma de la
Moara cu noroc. Afacerea devine prosperă în câteva luni, dar liniștea la han este
tulburată de apariția lui Lică, mai marele porcarilor din câmpia Aradului, care îl
amenință pe hangiu, îl jefuiește și îl supune. Înspăimântat de crimele la care devine
complice, Ghiță caută să-l predea pe Lică jandarmului Pintea, dar continuă să facă
afaceri necurate, pentru că se lăsase stăpânit de patima banului. Spre final, Ghiță e
capabil să o folosească pe Ana, soția sa, pentru a îi întinde lui Lică o cursă, apoi, sub
imperiul geloziei și al vinovăției o ucide și este, la rândul său, ucis de un tovarăș al lui
Lică. Tâlharul dă foc hanului în care se aflau dovezi ale crimelor și jafurilor sale, bani
însemnați și bijuterii, este încolțit și se sinucide. Bătrâna și copiii, trimiși de Paște la
rude, sunt singurii care scapă, inocenți, de pedeapsa cumplită.
Referitor la tehnica narativă și la stil, Slavici folosește narațiunea omniscientă
(relatare la persoana a III-a, focalizare zero, perspectiva dindărăt), stilul indirect liber,
oralitatea, regionalisme și elemente populare. Stilul scriitorului este eficient în a
descrie mediul provincial rural, dar nu are spontaneitatea și dinamismul din opera unui
alt mare clasic, Ion Creangă.
În concluzie, „Moara cu noroc” descrie realist o lume în care se ciocnesc
personalități puternice declanșând pasiuni tragice.