VACCINURI

GENETICE
Ce sunt vaccinurile
genetice?

Un vaccin genetic este un vaccin care

conține acizi nucleici (ADN sau ARN), care
duc la biosinteza proteică
a antigenelor într-o celulă. Vaccinurile
genetice includ vaccinurile ADN, vaccinurile
ARN și vaccinurile cu
vector viral.
Vaccinurile ADN

Vaccinurile ADN funcționează prin

injectarea plasmidei modificate
genetic care conține secvența
ADN
care codifică antigenul
(antigenele) împotriva căruia se
caută un răspuns imun, astfel încât
celulele produc
direct antigenul, provocând astfel
un răspuns imunologic protector.
 Întrucât puține studii experimentale au evocat un
răspuns suficient de puternic pentru a proteja
împotriva bolilor, deocamdată niciun vaccin ADN nu a
fost încă aprobat pentru uz uman în Statele Unite.
Astfel, utilitatea tehnicii rămâne a fi demonstrată la om.
Cu toate acestea, există un vaccin ADN de uz
veterinar aprobat pentru a proteja caii de virusul West
Nile. Imunizarea cu vaccin ADN este, de asemenea,
investigată ca mijloc de dezvoltare a serurilor antivenin
și ca platformă tehnologică pentru inducerea
anticorpilor monoclonali.
 01 Nu există risc de infecții

Avantaje 02 Antigenul este prezentat atât de către

moleculele MHC clasa I, cât și de clasa
II
teoretice 03 Răspunsul imun este concentrat pe
antigenul de interes

04 Ușurința de dezvoltare și producție

05 Stabilitate pentru depozitare și livrare

02 Rentabilitate(raportul cost: eficacitate)

03 Elimină necesitatea sintezei de

peptide, a expresiei și purificării
proteinelor recombinante și a
utilizării adjuvanților toxici

04 Persistența pe termen lung a

imunogenului
 Limitarea la imunogene proteice (nu este util
pentru antigenele non-proteice, cum ar fi
Dezavantaje polizaharidele
bacteriene)
Potențialul de procesare atipică a proteinelor
bacteriene și parazitare
Riscul de a transfecta celulele non-țintă, cum ar
fi celulele creierului, atunci când se utilizează
administrarea prin spray nazal a anoparticulelor
de ADN plasmidic
Contaminarea încrucișată la fabricarea
diferitelor tipuri de vaccinuri vii în aceeași
unitate
 Vaccinurile ARN-mesager

Un vaccin ARNm este un tip de vaccin care utilizează o copie a unei molecule numite ARN mesager
(ARNm) pentru a produce un răspuns imun. Vaccinul livrează moleculele de ARNm ce codifică antigenul în
celulele imune, care folosesc ARN-ul mesager ca un șablon pentru a asambla proteinele străine care ar fi în
mod normal produse de un agent patogen (cum ar fi un virus) sau de o celulă canceroasă. Aceste proteine
stimulează un răspuns imun adaptiv care învață organismul să identifice și să distrugă agentul patogen
corespunzător sau celulele canceroase. ARN-ul mesager este livrat printr-o coformulare a ARN-ului
încapsulat în nanoparticule lipidice care protejează catenele ARN și ajută la absorbția lor în celule.

În această categorie se află vaccinurile împotriva virusului SARS-CoV-2 ale companiilor Pfizer-BioNTech și
Moderna.
 Vaccinurile ARNm introduc un fragment creat
artificial al secvenței ARN a unui virus în persoana
vaccinată. Aceste fragmente de ARNm sunt preluate de
celulele dendritice prin fagocitoză. Celulele dendritice își
folosesc mașinăria internă (ribozomii) pentru a citi
ARNm și pentru a produce antigenele virale pe care
ARNm le codifică. Organismul degradează fragmentele
de ARNm în câteva zile de la introducere. Deși celulele
non-imune pot, de asemenea, să absoarbă vaccinul
ARNm, să producă antigene și să afișeze antigenele pe
suprafețele lor, celulele dendritice absorb globulele
MECANISM DE ARNm mult mai ușor. Fragmentele de ARNm sunt
ACTIUNE
translate în citoplasmă și nu afectează ADN-ul genomic
al organismului, situat separat în nucleul celular.
Odată ce antigenele virale sunt produse de celula
gazdă, au loc procesele normale adaptive ale
sistemului
imunitar, antigenele fiind scindate de către
proteazomi. Moleculele MHC clasa I și clasa II se
atașează apoi la
antigen și îl transportă la membrana celulară,
activând celula dendritică. Odată activate,
celulele dendritice
migrează către ganglionii limfatici, unde prezintă
antigenul celulelor T și celulelor B. Acest lucru
declanșează producerea de anticorpi vizați în mod
specific antigenului, ducând în cele din urmă la
imunitate
împotriva virusului.
 Pentru ca un vaccin să aibă succes, trebuie să intre
suficient ARNm în citoplasma celulelor gazdă pentru a
Livrarea stimula producerea antigenelor specifice. Cu toate
acestea, pătrunderea moleculelor de ARNm în celulă se
vaccinului confruntă cu o serie de dificultăți. Nu numai că moleculele
de ARNm sunt prea mari pentru a traversa membrana
celulară prin difuzie simplă, dar ele sunt, de asemenea,
încărcate negativ ca membrana celulară, ceea ce
provoacă o respingere electrostatică reciprocă. În plus,
ARN-ul mesager este ușor degradat de ribonucleazele din
piele și sânge. Au fost dezvoltate diverse metode pentru a
depăși aceste obstacole de livrare, însă cea mai populară
este folosirea nanoparticulelor lipidice.
Livrarea vaccinului
Avantaje
Vaccinurile ARNm oferă
avantaje specifice față de
vaccinurile tradiționale.
Deoarece vaccinurile ARNm
nu sunt construite dintr-un agent
patogen activ (sau chiar dintr-
un agent patogen inactivat), ele
sunt
neinfecțioase.
În schimb, vaccinurile
tradiționale necesită
producerea de agenți
patogeni, care, dacă
sunt
făcuți în volume mari,
ar putea crește
riscurile apariției unor
focare localizate ale
virusului la unitatea de Un alt avantaj biologic al
producție. vaccinurilor ARNm este
că, deoarece antigenele
sunt produse în interiorul
celulei, ele stimulează
imunitatea celulară,
precum și imunitatea
umorală.
 DEOARECE ARN-UL MESAGER ESTE
FRAGIL, UNELE VACCINURI TREBUIE
Dezavantaje PĂSTRATE LA TEMPERATURI FOARTE
SCĂZUTE PENTRU A EVITA DEGRADAREA.
VACCINUL ARNM AL COMPANIEI PFIZER-
BIONTECH TREBUIE PĂSTRAT ÎNTRE -80 ȘI
-60 °C, PE CÂND CEL DE LA MODERNA
POATE FI PĂSTRAT ÎNTRE -25 ȘI -15 ° C.
Vaccinurile În această categorie intră
cu vector vaccinurile care utilizează un vector
viral pentru a furniza material
viral genetic (ADN) care poate fi
transcris de celulele gazdă ale
destinatarului ca ARNm care
codifică o proteină sau antigen dorit
pentru a provoca un răspuns imun.
Începând cu aprilie 2021, șase
vaccinuri cu vector viral, dintre care
patru vaccinuri COVID-19 și două
vaccinuri împotriva Ebola au fost
autorizate pentru utilizare la om.
 Vaccinurile cu vector viral permit
expresia antigenului în interiorul celulelor și
induc un răspuns citotoxic robust al
celulelor T, spre deosebire de vaccinurile
subunitare care conferă doar imunitate
umorală. Pentru a transfera un acid nucleic

Tehnologie care codifică o proteină specifică într-o

celulă, vaccinurile folosesc o variantă a
unui virus ca vector. Acest proces ajută la
crearea imunității împotriva bolii, care
ajută la protejarea oamenilor de
contractarea infecției. Vaccinurile cu
vector viral nu provoacă infecție nici cu
virusul utilizat ca vector, nici cu sursa
antigenului. Materialul genetic pe care îl
furnizează nu se integrează în genomul unei
persoane.
 Căi de
administrare

Injectarea intramusculară este calea frecvent utilizată pentru

administrarea vaccinului. Introducerea unor căi alternative de
imunizare a vaccinurilor cu vector viral poate induce imunologia
mucoasei la locul administrării, limitând astfel infecțiile respiratorii
sau gastrointestinale. De asemenea, se fac studii privind modul în care
aceste căi diverse pot fi utilizate pentru a depăși efectele anticorpilor
neutralizanți specifici care limitează utilizarea acestor vaccinuri.
Aceste căi includ vaccinarea intranazală, orală, intradermică și cu
aerosoli.
 VA MULTUMIM
PENTRU ATENTIE!

Proiect realizat de:1. BUROV DUMITRU

DUMITRAS NAOMI

Bbu