25 februarie 2020, Brașov

Dragă Dan,/ Andrei,

Nu ai să crezi niciodată cât de tare a fost concursul de schi din Poiana Brașov, de săptămâna trecută! Nu credeam vreodată că
o să-mi placă așa mult un concurs, chiar dacă schiez de atâția ani, după cum știi.
Permite-mi să-ți explic cum a fost: toți concurenții s-au aliniat la star. Era un concurs de schi viteză, contra timp. Traseul pe
care îl aveam de parcurs nu era așa de greu, dar destul de abrupt și orice tip de frână era interzisă. Asta suna deja foarte interesant
pentru mine, mai ales că, până acum, n-am mai participat la un concurs individual, ci doar pe echipe.
În așteptarea startului, îmi simțeam inima bătând cu putere, mai-mai să-mi spargă pieptul. Emoțiile mă copleșeau, deși nu era
prima dată când mă aflam în fața liniei de start. Bine, era prima dată când eram singur, fără echipa cu care eram învățat și pe care
știam că mă pot baza oricând. Așteptând startul, privirea îmi rătăcea peste nesfârșita întindere de zăpada care mi se înfățișa privirilor.
În lumina soarelui, zăpada strălucea orbitor și parcă, zeci de forme colorate își contopeau nuanțele într-un alb fermecat. Cerul era
senin, niciun nor nu se zărea, iar undeva spre marginile pârtiei, șiruri de brazi falnici mărgineau zona.
Dintr-o dată, sunetul startului m-a smuls din visarea mea. Am pornit spre schiuri, alunecând din ce în ce mai repede, cum
știam că viteza era esențială pentru cursa în care mă aflam. Toți concurenții erau hotărâți să câștige, dar eu nu mă gândeam la asta. Îmi
coordonam mișcările cât mai bine, încercând să-mi păstrez calmul și concentrarea. Zăpada de pe pistă era cum nu se poate mai
potrivită, iar schiurile se pliau perfect pe mișcările mele. Pas cu pas, eram din ce în ce mai aproape de linia de final.
Nu știam cât timp a trecut, al câtelea eram în cursă, știam doar că mă pot opri, că nu trebuie să mă opresc. Și nu m-am oprit
până la final, până când am câștigat cursa, de fapt!
A fost uimitor, totul! Data viitoare trebuie neapărat să fii cu mine la o asemenea competiție! Aștept vești de la tine cât mai
curând!
Al tău prieten, Andrei/Dan
 Cerința: scrisoare +secvență narativă, descriptivă, explicativă
Londra, 31 decembrie 2020
Dragi părinți,

Vă scriu pentru a vă împărtăși bucuria și emoția pe care le-am trăit pe scena Teatrului Garrick din
Londra, în ajunul Crăciunului. Întregul oraș forfota de turiști, dornici să își încarce sufletul cu momente unice,
în preajma sărbătorilor de iarnă. Lumini strălucitoare împodobeau toate clădirile, melodii cu Santa pe toate
străduțele, dar, mai ales, în centrul londonez, ușile magazinelor împodobite cu zeci de clopoței veseli, totul era
o încântare.
Clădirea teatrului era și ea ornată de sărbătoare. Eram cuprins (a) de emoții puternice. Sufletul îmi vibra,
parcă aș fi avut aripi să zbor, inima îmi ieșea parcă din piept. Cum să joc într-o piesă de teatru în fața atâtor
spectatori și într-un oraș atât de mare?
La intrarea în teatru, trebuie să respecți niște reguli stricte: mai întâi, ești scanat ca la aeroport, apoi își
lași hainele la garderobă și, dacă ești actor, ai la dispoziție două ore înainte de spectacol - să îți pregătești rolul:
repetarea replicilor, acomodarea cu decorul, costumele și recuzita.
După ce am respectat tot ritualul, am intrat în cabină, m-am costumat, m-am machiat pentru a fi în ton
cu rolul pe care îl interpretam și am pășit cu încredere pe scena plină de luminițe. Aplauzele puternice m-au
încurajat. Încet-încet, am uitat de emoții. Piesa a avut mare succes, mal ales ca respecta tematica sărbătorii
Crăciunului.
Când s-a lăsat cortina, aveam ochii plini de lacrimi. Erau lacrimi de bucurie!
Îmi pare nespus de bine ca am avut șansa de a trai astfel de momente!
Cu dor,
Victor/
Victoria
  Cerință: scrisoare+încercarea de a convinge+secvență narativă, descriptivă, explicativă

Dragă A. E.,

Dacă îți mai amintești, anul trecut ți-am vorbit despre filmul pe care visez de mulți ani să-l realizez și
care ar însemna încununarea carierei mele de regizor. În copilărie, visam să-i aduc alături, în același scenariu,
pe Alice din Țara Oglinzilor și pe misteriosul Harry Potter.
Am scris o variantă de scenariu pe care ți-o trimit de îndată În prima scenă Alice și pisica ei, Kitty, intră
prin oglindă în camera unde se găseau acele căutate piese de șah. În dreapta, e o masă lungă de mahon lucios pe
care se vaită Regina Albă. Focul arde mocnit în cămin, reflectat într-o oglindă uriașă. Imaginează-ți cum,
deodată, în jarul aprins, apare semnul de pe fruntea lui Harry Potter. Regina e smulsă de o bufniță care apare de
nicăieri, iar Alice aleargă s-o salveze. Fetița ajunge din întâmplare în fața oglinzii în care zărește chipul lui
Harry. Va începe acum o lungă și minunată aventură cu nenumărate episoade pline de suspans.
Va fi o carte despre prietenie și despre speranță, draga mea A.E., și cred că ți se potrivește ca o mănușă.
În primul rând, ești curioasă și neastâmpărată precum Alice și, în al doilea rând, abia aștepți să ti se ivească
ocazia unei noi provocări pentru mintea ta neobosită.
Ia această scrisoare ca pe o invitație de a intra în Tara Oglinzilor! Nu aș putea fi mai fericit dacă ai
accepta să faci parte din distribuția filmului pe care îl realizez!
Aștept cu nerăbdare răspunsul tău!
Cu drag, al tău vechi prieten, X

 Cerință: scrisoare de mulțumire pt. o persoană care a avut un rol f important în educația ta+
secvență narativă, descriptivă, explicativă

Slatina, 31 mai 2021

Dragă mamă,

Încerc să scriu frumos, vezi bine, așa cum m-ai sfătuit să o fac de multe ori. Îți amintești? Spuneai că
face parte din felul nostru de a ne prezenta în lume, ca o oglindă. Aș vrea ca scrisul meu frumos să oglindească
noblețea educației pe care ne-o dai în fiecare zi. Să-l privești frumos pe celălalt când îți vorbește, fără
superioritate, cu respect și cu interes, să te așezi frumos la masă ca un ,,mulțumesc" adresat subtil gazdei, să îți
dovedești noblețea spiritului când îi iei apărarea celui slab sau a minți, când nu intervii necioplit în conversație,
tăind elanul altui vorbitor doar pentru că vrei să se audă mai tare vocea ta.. Să fii frumos ca să respecți
frumusețea lumii in care te afli călător.
,,Mulțumesc" e spus uneori prea ușor, alteori ignorat. Îți mai amintești oare când, acum șapte ani, la ziua
mea de naștere, m-ai mustrat pentru că, în loc de a mulțumi, m-am arătat îmbufnată fiindcă nu primisem din
partea unchiului meu cadoul dorit? Era un Pinocchio de lemn care se învârtea cu cheiță, cu nasul lung și scufie
albastră, lucioasă, îmi amintesc perfect jucăria aceasta... Unchiul a râs și ți-a zis că nu-i nimic, așa sunt copiii,
dar tu m-ai privit în felul acela care mă făcea să îmi plec ochii. Acum înțeleg că, dacă nu m-ai fi privit așa, nu
aș fi înțeles, probabil, că ,,mulțumesc" nu se spune atunci când ai primit cadoul dorit, ci pentru că cineva,
iubindu-te, și-ar fi dorit să ți-l ofere. Înțeleg acest lucru acum, deoarece am crescut privindu-te pe tine și pentru
că, de fiecare dată când spui cuvântul, ,,frumos", chiar și azi, se simte în el toată generozitatea și iubirea ta
pentru mine și pentru lumea din jur!
Îți mulțumesc frumos, mamă!
Cu drag, A.S.
Subiectul al II-lea

Te numești Narcis/Narcisa și ai primit în dar de la părinții tăi un animal de companie.

Redactează o scrisoare, de cel puțin 150 de cuvinte, adresată bunicii tale, în care să-i prezinți experiența
împrietenirii tale cu acest animal și care să cuprindă o secvență narativă și una descriptivă.
Data redactării scrisorii este 1 martie 2021, iar localitatea, Timișoara.

1 martie 2021, Timișoara

Draga mea bunică,

Cu emoție și cu bucurie doresc să-ți confesez ceea ce mi s-a putut întâmpla în ultima vreme. Nu mă
așteptam nicidecum, însă surprizele vin atunci când te gândești mai puțin.
Era o zi frumoasă de iarnă, iar soarele dorea să ne-ncălzească sufletele, dar parcă îmi anticipa și
fericirea ce urma să-mi pășească în viață. Eram concentrat la temele pe care le aveam, izolat în camera mea și
nerăbdător să le termin de efectuat. Deodată, am auzit un zgomot. Să fi fost posibil așa ceva? Mi se părea că
aud un lătrat, dar nu eram sigur. Am ieșit din dormitor pentru a vedea ce se întâmplă. În mijlocul holului,
desigur, se afla micuțul Pico, un cățeluș de rasă beagle. Nu-mi venea să cred! Simțeam că-mi sare inima din
piept de bucurie. Era cadoul pe care mi-l doream de ziua mea. Părinții m-au anunțat că acesta va întârzia, dar
nu știam că făceau referire la minunatul Pico.
Zilele treceau, iar micuțul creștea și se acomoda de minune alături de mine. Bunico, știi că ai mei
părinți lucrează enorm, așa că Pico s-a atașat mult de mine. L-am acceptat și l-am iubit din prima, însă din
partea lui sentimentele au fost opuse. Mi-aduc aminte că voiam să creez o atmosferă aparte. Am decis să
cumpăr niște plușuri și să mă joc cu ele. Eram convins că Pico își dorea și el să experimenteze jocul. Timp de
câteva zile, aceste momente de relaxare au reușit să ne apropie, iar animalul meu preferat îmi cerea deseori să
ne jucăm. Abia atunci am conștientizat că acea clipă ne-a apropiat și ne-a făcut să fim împreună oriunde și
oricând.
Pico este și va rămâne animalul care mă înțelege cel mai bine și care mă iubește necondiționat. Abia
aștept să-l cunoști!

Te îmbrățișez, Narcis!