Stil de viaţă

Oamenii care iau viaţa în râs. Cea

mai scurtă cale spre fericire
15 decembrie 2012, 16:46
citesc mai tarziu
download pdfprint article
 Articol
 Comentarii 1





de

 Laurenţiu Ungureanu

Devino fan

 Andrada Floria

Devino fan

0 (0 voturi)
citeste totul despre:

 terapie

 ras

 fericire

 25

share



 0
inShare

 3

Live

Aboneaza-te la newsletter

Abonare

Cei 12 participanţi sunt într-un freamăt continuu

O mână de oameni se adună săptămânal într-o sală de gimnastică din Capitală doar pentru
a râde comandat, în scop terapeutic. E locul în care câteva zeci de lei pot aduce fericirea,
chiar şi aşa, mai mult din vorbe şi cu exersarea artificială a diafragmei.
ŞTIRI PE ACEEAŞI TEMĂ
  Exteriorizează-te şi vei fi mai fericit!

S-a dovedit: râsul este cel mai bun medicament


Copiii autişti din Moldova: Prizonieri în lumea lor, lăsaţi în voia so...

PUBLICITATE

Descoperǎ Noul Renault Clio

http://www.renault.ro
Pasiunea avea deja o culoare, acum are şi o formǎ.

Nu v-a preocupat niciodată mecanismul râsului? E un domeniu pasionant. Care-i motoraşul ăla secret
care declanşează hohote şi care parcă astupă definitiv şanţul stresului, săpat în mijlocul frunţii? În
fiecare săptămână, la Atelierul de Terapie prin Râs organizat de Centrul Mandarin, timp de două ore,
câţiva oameni sunt înstrăinaţi de grijile lor imediate şi ajutaţi să redescopere un lucru pe care, din
fitece motive, l-au ţinut captiv: râsul. Uită de tot!, căci problemele lor, unele contrafăcute, altele
autentice, pot fi rezolvate, măcar pentru câteva ore, cu nişte reprize bune de râs şi câteva teorii
revoluţionare, orientale. Unele contrafăcute, altele autentice. Dar nu e nimic rău aici, nimeni n-a murit
de râs.

E ultima şedinţă a Atelierului din acest an, iar Monica Burcea, o superbă domnişoară cu părul de foc,
va fi psihoterapeutul nostru din această seară. Ştie despre ce e vorba domnişoara Burcea, e
profesionistă, ne ghiceşte imediat dramele ieftine, provinciale, şi înţelege că ţinem cu dinţii de
depresiile astea mici, dar recidivante. Are însă leacul (soluţia?) pregătit: ne întâmpină cu un zâmbet
nonşalant şi ne întreabă cu un aer aproape firesc: „Vreţi bobo?, că a venit Moşul!“.

Un preludiu mai timid

În jurul mesei ispititoare, cu prea destule bomboane, cei 12 participanţi sunt într-un freamăt continuu.
Vor oamenii „bobo“, încă n-a început terapia, iar ciocolata e dulce, te mai dezleagă la vorbă. Se
socializează, mai o glumiţă reţinută, pe jumătate pregătită, mai o bomboană, discuţii amabile, uşoare,
ce frig e afară!, vin tocmai de la birou!, la mine e prima dată!, mie, dacă-mi vine, e nasol!, lasă-l să
vină! şi, în câteva minute, parcă se ştiu toţi de-o viaţă. Parcă fără să-şi dea seama, toţi poartă pe buze
un surâs natural. E un preludiu mai timid până să-l cunoască pe fratele mai mare, râsul.
Atenţie, începe! Domnişoara Burcea se aşază, ca o profesoară nonconformistă, în faţa sălii, şi adoptă o
poziţie comodă. Trebuie să le câştige încrederea celor din faţa ei, poate nu-i de ajuns ciocolata pentru
toţi. „Să spunem câteva cuvinte despre noi“, îi provoacă. „Sunt Laura – ambiţie.“, „Nu există nu pot,
există nu vreau.“ „Să privim spre viitor.“, „Sunt scorpion.“, „Şi eu.“, „Şi eu.“, „Veselie, fericire, cam
atât.“, „Ca să mă citez pe mine însumi, unde dragoste e, totul e.“, „Sunt naturală.“ – aceştia sunt
participanţii la atelierul de terapie prin râs. Unii sunt deja veterani, vin săptămânal de-astă vară, alţii
sunt „începători“, mai sfiicioşi, stau în spatele clasei.

Monica Burcea are o voce suavă şi ştie exact cum să articuleze vocalele care să gâdile frumos la
urechi. Şi-a pregătit bine lecţiile, se pare că ştie exact care sunt etapele unui râs cât mai natural: trebuie
numai să-i facă se se relaxeze, să-şi uite grijile, apoi raţiunea, să se joace ca nişte copii, să se
împrietenească bine cu diafragma şi gata!, să râdă.

Relaxarea

„Sunteţi într-o stare de bine. Sunteţi liberi“, spune, şi nu e unul să n-o creadă. „Se conturează o cutie
în spatele pleoapelor, un cufăr. Este aşa cum vreţi voi să fie. Apropiaţi-vă şi puneţi acolo grijile,
problemele, stresul, supărările, tot! Acum daţi voie stării de bine să vă cuprindă!“, continuă. E
extraordinară domnişoara Burcea, nici 5 minute n-au trecut de când a început să predea fericirea, iar
oamenii se simt deja cuprinşi de această beatitudine din vârful buzelor sale. Stau acolo, cu ochii
închişi, îşi plimbă mâinile graţios prin aer şi zâmbesc.

Jocul, toxina psihică şi poarta abundenţei

„Suntem nişte fire de iarbă în bătaia vântului, suntem iarba, suntem vântul“, îi convinge
psihoterapeutul şi toţi se transformă, parcă hipnotizaţi, în fire de iarbă, în vânt, în iarbă, în vânt. Sunt
liberi. Apoi sunt gândăcei care au căzut pe spate şi încearcă să se întoarcă, sunt broscuţe ţestoase în
mare, unii chiar din Galapagos, alţii sunt Flipper, frumosul delfin, apoi sunt păsări, sunt ce vor ei să fie
astăzi. Ceva se întâmplă aici! Uite, acum se deschide larg poarta abundenţei, mintea e băgată în
buzunar, se ascultă dorinţa sufletului, deci nu a minţii, toxina psihică se manifestă cu încredere.
„Trebuie să râdem intern.“

„Lăsăm râsul să ne trăiască pe noi“, îi sfătuieşte fata cu părul de foc. Şi apoi găseşte tot felul de
vicleşuguri să declanşeze reprize sănătoase de râs. „Deja trebuie să ajung la toaletă“, spune cineva,
atât de antrenant este. Se râde din nimic, se râde homeric, din strâmbături puerile sau din gâdilături
aproape agresive. Se mai spune o glumă, mai un banc, o poezie deocheată, o activitate de grup, un
dans ridicol, nimeni nu mai caută motivaţii metafizice, e deja instinctual! Ştia el, bătrânul Dostoievski,
atunci când spunea că niciodată firea omului nu se dezvăluie mai deplin ca atunci când râde.

Revelaţia: „E super să râzi!“

Pe câteva rafturi improvizate pe pereţii sălii sunt câteva titluri de cărţi, în spiritul acestei activităţi:
„Lasă grijile, începe să trăieşti“, de Dale Carnegie, „Forţa gândirii pozitive în afaceri“, de Scott W.
Ventrella, „Secretul înmulţirii banilor“, de Radu Cristescu şi Marcel N. Popescu, „Dacă m-aş asculta,
m-aş înţelege“ şi „Singurătatea în doi nu e pentru noi“, ambele de Jacques Salome, „Realizează-te pe
deplin“, de John C. Maxwel sau „Calea spre seninătate“, de Thérèse Jacobs-Steward. Plăsmuirile cu iz
profetic despre fericire şi succes, lucrări ample, legate, cartonate, despre gândirea pozitivă,
îndeplinirea dorinţelor, ziua de astăzi sau alte banalităţi ce pot lua forma unor reţete universale sau a
unor discursuri motivaţionale holiste.

Participanţii la atelier, aproape obosiţi de atâta fericire, au revelaţii primitive similare despre forţa lor.
Îşi dau seama că, aşa cum spune şi domnişoara Burcea, ei chiar pot fi fericiţi dacă vor. Ah, ce simplu
e! „De când sunt mică, tot râd. E super!“, realizează o doamnă, iar alta îşi dă seama că „râsul face
bine“. „E minunat să învăţăm să râdem din nimic!“, descoperă altcineva. Se constată, pe neaşteptate,
că oamenii veseli sunt optimişti, că râsul e şi un mijloc de comunicare, de relaxare, că e bine pentru
fiinţa ta să-ţi petreci timpul râzând – oh!, de-ar fi râs şi Heidegger mai mult!

Nu-i deloc de glumă nici cu râsul acesta, e ceva serios, unii spun că-i o ştiinţă de sine stătătoare – se
numeşte „Gelotologie“, îşi are rădăcinile adânc în „PsihoNeuroEndocinoImunologie“, şi se referă la
legătura strânsă dintre emoţii şi sistemul imunitar. Sunt alte cuvinte, specializate, de nişă, pentru mai
bătrânescul „râsul e sănătate curată“. Alţii îi spun „yoga râsului“, şi nici aceştia nu par să greşească,
căci uite ce zice însuşi maestrul Gregorian Bivolaru: „Râsul profund stenic este o tainică stare de
rezonanţă binefăcătoare cu o anumită formă de energie subtilă din macrocosmos“. Adică e bine, e
sănătos.

Monica Burcea are în program şi sesiuni corporate, adică pentru companii multinaţionale, pentru
antreprenorii care nu mai au bani de prime sau de salarii, ori pentru cei care nu mai ştiu cum să-şi
destreseze subalternii. Păi, îi adună pe toţi într-o cameră şi gata cu grija salariului!, ce mai contează o
oră de muncă în plus?

Se pot face şi ateliere de relaxare şi autocunoaştere, prin care-i ajută pe participanţi să se cunoască mai
bine. Nu, sigur că nu merge cu o oglindă, oamenii trebuie să deseneze, să se distreze, să se joace! E
mai frumos, nu-i aşa? Iar atelierul în care se foloseşte „tehnica eliberării de stres şi nervozitate“ pare
perfect pentru detensionare, pentru administrarea furiei şi, desigur, pentru eliminarea toxinei psihice.
Or, toxina psihică, precum cele fizice, trebuie eliminată cât mai repede! ;

Cea mai scurtă cale către fericire

Prin bunăvoinţa Centrului de Terapie prin Râs Mandarin, putem să facem public un mic îndreptar de
fericire. N-aveau dreptate filozofii greci, aşa cum niciun poet n-are dreptate. Fericiriea este ţel
tangibil, iar acest ghid este esenţial oricum pentru primii paşi. Citiţi cu atenţie acest ghid, căci veţi
descoperi lucruri la care, cu siguranţă, nu v-aţi fi gândit. Este reţeta universală din bucătăria fericirii,
asta avem noi aici:

1. Exerciţiul sincerităţii. Practicaţi sinceritatea faţă de voi înşivă şi analizaţi-vă obiectiv viaţa şi
mediul. Astfel, vă veţi pune treptat în acord cu voi înşivă, iar gândurile, acţiunile se vor reorganiza.
Pentru ca ceva nou să poate veni, ceva vechi trebuie să plece.

2. Exerciţiul autenticităţii. Nu puteţi fi fericiţi dacă acţiunile nu sunt congruente cu ceea ce gândiţi.
Fericirea nu constă în „a căuta în exterior“, cât mai ales în „a transforma continuu interiorul“.
Amintiţi-vă că sunteţi cea mai importantă persoană din viaţa dumneavoastră!

3. Exerciţiul prezentului. Anticipaţia aduce mai mult fericire decât îndeplinirea propriu-zisă a
scopului. Indiferent cât de măreţ vă imaginaţi că va fi momentul în care se va îndeplini ce v-aţi
propus, nu uitaţi că drumul parcurs până acolo e plin de momente în care puteţi să vă creaţi fericirea.
Frumuseţea este a drumului.

4. Exerciţiul libertăţii. Nu luaţi definiţii din cărţi, definiţi ce înseamnă libertatea pentru
dumneavoastră! Practicaţi excesul, dar ţineţi-l sub control! Şi găsiţi-vă propriul echilibru care să nu
excludă libertatea din viaţă.

Erată. Atenţie! Râsul, în sine, poate fi de mai multe feluri. Înţelegeţi-l şi administraţi-l cum se cuvine:
Râsul sarcastic, care asunde sentimente puternice, nu trebuie nici cultivat, nici reprimat. Încercaţi să-
l transformaţi, dintr-un rictus urât, într-un zâmbet extraordinar! Nu uitaţi! Râsul nervos elimină
tensiunea şi vă eliberează de frică. Râsul de plăcere e agreabil. Râsul comic, ca reflex al emoţiilor
provocate de situaţii sau vorbe pline de umor, este, de asemenea, sănătos. Râsul neîncrezător, de
negare, nu e bun, e doar un reflex de apărare.

„Eu sunt registrator medical, adică eliberez reţete medicale, concedii, adeverinţe, ţin evidenţa
consultaţiilor, bolnavii care sunt cronici. Dar ştii ce? Eu mă manifest şi la serviciu. Zilnic, pe cuvântul
meu de-onoare. Deci chiar râd în fiecare zi. Şi sunt genul de persoană care, dacă mi se-ntâmplă ceva,
mă supăr o fracţiune de secundă, după aia mă gândesc: „Ia să vedem, ce se mai poate întâmpla mai rău
de-atât?“. Adică mă amuz. A fost o perioadă mai grea, eram obosită, eraaammm aşaa, fără putere.
Chiar m-am revigorat aici“ - Elena Narcisa Cubaci, 39 de ani

„În lumea asta tristă trebuie să găsim un mijloc de a ne destinde, de a ne binedispune. Aici te poţi
descărca negativ şi te poţi elibera. La noi nu e o cultură prea grozavă privind psihologia, psihiatria. Nu
se prea ştie despre chestia asta. Eu ştiu, sunt psiholog, psihoterapeut, master în psihanaliză, sunt şi
inginer. Vin de astă-vară aici, în aceste ateliere îţi încarci bateriile, găseşti nişte resurse să te-agăţi de
viaţă, să lupţi în continuare şi să depăşeşti momentele care oricum vor veni, momentele grele. Oricum
vor veni într-o bună zi“ - Horia Drăgan, 54 de ani

„Am aflat de la Alexandra de atelierul de terapie prin râs şi vreau să spun că mi-a plăcut. E a doua
oară când vin şi cu siguranţă n-o să fie ultima. Eu sunt, într-adevăr, şi o fire mai optimistă, îmi place
să gândesc pozitiv, dar activitatea de aici pot să spun că e de mare ajutor. Mi-au plăcut mult joculeţele
Monicăi. Ştii?, câteodată chiar ai nevoie să râzi aşa, în hohote, fără să te intereseze de nimeni. Şi aici
chiar poţi să faci asta. Sfârşitul lumii? Hai să fim serioşi! Sfârşitul cărei lumi? A mea, nu!“ - Dana
Guebli, 27 de ani

„E o diversitate, e un alt mod de a te destinde. Te eliberezi. Te eliberează şi râsul ăsta, care e provocat,
până la urmă. Sunt la a treia şedinţă, pe care am avut-o gratuit, şi aşa e, nici mie nu-mi venea tot
timpul să râd din suflet, recunosc. Uite, când eram toţi întinşi, Dana râdea de mama focului. „Da’ de
ce râzi, măi, Dano?“, voiam s-o întreb. La început, da, e un râs provocat, cum a zis şi Monica, după
care îţi vine natural. Şi creşte, creşte tensiunea aia tot provocată şi până la urmă izbucneşti şi tu“-
Alexandra Georgescu, 27 de ani.

Râsul, produs de import, din India

La sfârşitul anului 1930, Mircea Eliade şi-a petrecut o jumătate de an într-un ashram, pe un mal al
Gangelui. Ashramul este un loc de ermitaj spiritual, mai pe româneşte, o aşezare indiană retrasă, cu un
guru şi mai mulţi discipoli, care trăiesc doar prin meditaţie. Ei bine, într-un astfel de loc, Eliade,
fascinat de filozofia indiană şi de sanscrită, a stat în sihăstrie. „Mi-am dat seama că trebuia să cunosc
pasiunea, drama, suferinţa, înainte de a renunţa la dimensiunea «istorică» a existenţei şi a-mi face
drum către o dimensiune transistorică, atemporală, paradigmatică, în care tensiunile şi conflictele se
anulează de la sine“, filozofa Eliade în volumul „Memorii (1907-1960)“.

Tot în India, tot într-un ashram a luat naştere şi ideea terapiei de vindecare prin râs în mintea
psihologului Monica Adriana Burcea. A participat şi la meditaţii, exact ca în „Mănâncă, roagă-te,
iubeşte“, ne lămureşte ea. Doar că, spre deosebire de personajul Elizabeth, o femeie măcinată de criza
de la 30 de ani din bestseller-ul american, Monica Burcea a stat „într-un ashram cu o capacitate mult
mai mare, 2.000 de oameni încăpeau acolo“.
O altă deosebire este că Elizabeth l-a găsit pe El, la final, în cea de-a treia parte, „Iubeşte“. Iar Monica
Burcea a găsit, în 2009, conceptul care avea să fie inovator în România, după cum ea însăşi spune:
terapia de vindecare prin râs.

A studiat psihologia şi psihanaliza

Acolo, în ashram, Monica a văzut, practic, mai multe aspecte ale culturii indiene: ce înseamnă
meditaţie, ce înseamnă tăcere, ce înseamnă yoga, ce înseamnă râs. Fiindcă în India, terapia prin râs,
care acolo se cheamă yoga râsului, adună sute de oameni care, povesteşte ea, pur şi simplu intră
instantaneu în stare şi râd. I-a plăcut foarte mult conceptul, mai ales că la ea venea şi „pe un fundal al
studiului psihologiei, psihanalizei şi aşa mai departe“.

Şi Monica Adriana Burcea are un fundal de studiu amplu. Ea enumeră pe site-ul Centrului de Terapie
prin Râs Mandarin numeroasele instituţii de învăţământ absolvite: Liceul Pedagogic Elena Cuza din
Bucureşti, secţia învăţătoare-educatoare, Facultatea de Relaţii Publice Internaţionale, la Universitatea
„Dimitrie Cantemir“, Facultatea de Psihologie de la Universitatea „Titu Maiorescu“, masterat
„Business Administration“, la Academia de Studii Economice şi masterat „Psihanaliză şi Psihologie
Psihanalitică“, la aceeaşi Universitate „Titu Maiorescu“, unde a studiat mai întâi psihologia.

„E ceva nou, vedem cum prinde“

Conceptul de yoga râsului nu a putut fi adus întocmai în România, fiindcă „ce se-ntâmplă, indienii
având conceptul ăsta de câteva sute de ani, îl practică altfel. La ei e mult mai uşor să strângi un grup
de câteva sute de oameni şi să-i transpui imediat în starea respectivă“.

În plus, a prelua conceptul de yoga râsului, cunoscut internaţional ca „laughing yoga“, înseamnă
raportări, acte, afiliere la forurile internaţionale, respectarea riguroasă a unor principii etc. „Eu m-am
gândit una la mână că laughing yoga oricum n-ar spune nimic românilor şi doi la mână, ideea de a sta
să raportez, să iau legătura, nu ştiam cu cine şi aşa mai departe... Am zis să-i spun terapie prin râs,
până la urmă. Pentru că e clar, e la obiect şi oamenii înţeleg despre ce este vorba. E ceva nou, vedem
cum prinde“, ne-a explicat Monica Burcea.

Şi din luna iunie a acestui an aşa le-a rămas numele atelierelor săptămânale în care participanţii se
joacă de-a gândăceii, de-a broscuţele ţestoase, de-a iarba şi „o răţuşcă stă pe lac“. Are succes terapia
prin râs. Sunt persoane care au venit în fiecare joi, din iunie şi până în decembrie. Iar în fiecare
săptămână li se adaugă noi participanţi, care plătesc 35 de lei pe şedinţa de aproape două ore de râs.

Nu trebuie să ne înveţe nimeni să râdem

Un copil râde, în medie, de 300 de ori pe zi, faţă de un adult, care râde doar de aproximativ 20 de ori
în 24 de ore. Depinde însă foarte mult de personalitatea fiecăruia. Râsul este o reacţie impulsivă la un
stimul. Deci nu este necesar să luăm lecţii ca să învăţăm să râdem, spun specialiştii.
Friedrich Nietzsche avea o teorie potrivit căreia omul a inventat râsul din cauza suferinţei lui
profunde. Totuşi, neurocercetătorii moderni au descoperit că râsul nu doar că este comun tuturor
oamenilor, ci este un reflex specific şi altor specii, de la gorile la şobolani.

Râsul forţat are efect minim

Cel mai mult râdem în timp ce conversăm cu alţi oameni, arată studiile, prin urmare râsul este un act
profund social. Neurocercetătorul Robert Provine, de la Universitatea din Maryland, explica recent
pentru publicaţia britanică „The Guardian“ că tindem să râdem mai mult atunci când ne plac oamenii
care ne înconjoară sau dacă vrem ca aceştia să ne placă. Mai exact, râsul cel mai eficient pentru
psihicul şi pentru fizicul fiecăruia dintre noi este cel natural, cu prietenii. Acest efect benefic este dat
de producerea unui nivel crescut de endorfine în corp atunci când râdem. Endorfinele sunt acele
substanţe care se eliberează în organism şi în timpul exerciţiilor fizice, în timpul actului sexual, al
orgasmului, al consumului de alimente cu gust plăcut, mai ales dulci. Ele ne creează o stare generală
de bine şi au chiar efect analgezic, conform celor mai recente cercetări.

Neurocercetătorul Robert Provine a constatat că râsul forţat are un impact cu o semnificaţie redusă
asupra creierului uman, prin comparaţie cu râsul natural, apărut spontan, uneori împotriva voinţei
noastre. „Contextul este totul“, spunea Provine. Iar contextul cel mai favorabil pentru o porţie de râs
natural este o ieşire cu prietenii, crede el.

Autocunoaşterea este calea sigură spre succes

Descoperirea de sine, autocunoaşterea, dezvoltarea personală şi spirituală au atins de multă vreme

proporţiile unui fenomen mondial. Specialiştii care împărtăşesc din secretele lor în aceste domenii
spun că soluţia pentru a reuşi în viaţă este să gândeşti liber (think outside the box), să gândeşti pozitiv,
să le zâmbeşti celor din jur, „ai grijă ce-ţi doreşti, pentru că s-ar putea să ţi se îndeplinească“, să-ţi
urmezi visele, să te eliberezi de constrângeri. Concepte care iau prin surprindere an de an milioane de
cititori din întreaga lume, dacă ţinem cont de faptul că majoritatea cărţilor de acest tip devin
subit bestseller-uri.

Cuvinte ca „succes“, „alchimia emoţională“, „secretul realizării personale“, „puterea prezentului“,

„arta de a reuşi în viaţă“, „putere nemărginită“, „ştiinţa îmbogăţirii“, „cum să-ţi schimbi viaţa“ par să
garanteze succesul unei cărţi sau al unui atelier de autocunoaştere. Dacă subiectul cărţii duce cu
gândul la spiritualitate şi face legătura cu divinitatea, rezultatele favorabile sunt şi mai sigure. De
exemplu, cartea „Viaţa condusă de scopuri“, publicată de Rick Warren în 2002, a fost vândută în 30
de milioane de exemplare doar până în 2007. De altfel, acest volum este unul dintre cele care au
apărut cel mai mult timp pe lista de
bestseller-uri a publicaţiei „The New York Times“.

Călătoriile iniţiatice, la modă

Din ce în ce mai multe persoane călătoresc astăzi în India, în Nepal, în Tibet, dar şi în Peru, pentru
stagii de învăţături şi de iniţieri spirituale. Şi în România ia amploare acest fenomen, cazul Monicăi
Burcea, psihologul psihanalist care predă terapia prin râs, este doar unul dintre ele.

De altfel, la noi există site-uri precum „www.calatorii-initiatice.ro“, care promovează şi chiar

facilitează astfel de călătorii. „Iniţierea este o renaştere, mai bine spus adevărata naştere. Iniţierea face
tranziţia de la cei care am fost la cei ce putem fi, de la existenţa limitată în corpul fizic la expansiunea
în infinit, de la întuneric la Lumină. Iniţierea deschide în faţa noastră intrarea în lumile superioare“,
scrie iniţiatorul Lucian Papuc, la secţiunea „Despre noi“ a site-ului.