Sunteți pe pagina 1din 5

MINISTERUL SANATATII

SERVICIUL DE AMBULANTA
JUDETEAN MEHEDINTI
Str. Mihai Viteazu, nr. 5 – 7, Drobeta Tr.-Severin
Tel. : 0252 / 318.856; Fax: 0252 / 333.166
Email: secretariat@ambulantamh.ro
Nr._______/_________

Aprobat, Avizat,
Manager General, Preşedinte Comisie de monitorizare,
Dr. Maliborschi Victor Ing. Citu Nicusor

ACTIVITĂŢI, OBIECTIVE, INDICATORI, RISCURI


ALE COMP. STATISTICĂ-INFORMATICĂ
DIN CADRUL S.A.J. MH
Având în vedere Ordinul SGG, nr. 600/2018, şi PV nr. 4109 din
20.05.2022, comp. STATISTICĂ - INFORMATICĂ şi-a definit activităţile,
obiectivele, indicatorii, riscurile legate de specificul activităţii
compartimentului şi scopurile SAJ MH.
Activităţile prin care se realizează obiectivele (individuale, derivate şi
generale) sunt transpuse în sarcini (componenta elementară), atribuţii şi
funcţiuni şi sunt atribuite, spre efectuare, componentelor structurale ale
instituţiei (posturi şi compartimente).
Obiectivele generale ale instituţiei se referă la realizarea unor servicii
medicale de urgenţă prespitalicească de bună calitate, în condiţii de eficienţă
şi eficacitate maximă, astfel cum sunt prezentate aceste obiective în Ordinul
MS Nr. 738/2018 din 7 iunie 2018 privind aprobarea Regulamentului-cadru
de organizare şi funcţionare pentru Serviciul de Ambulanţă Judeţean
Mehedinti, inregistrat in registrul de intrare – iesire sub nr. 1276 /
28.02.2020.
Pentru implementarea standardului nr. 5 «Obiective » prevăzut de
Ordinul nr. 600/2018 compartimentul statistică şi informatică în funcţie de
ROF şi legislaţia specifică şi-a definit obiectivele generale şi individuale,
precum şi indicatorii de performanţă.

ACTIVITĂŢI

1. Oferă servicii informatice pentru toate compartimentele din instituţie;


2. Asigură funcţionarea continuă a următoarelor aplicaţii:

1
a) sistemul informatic de automatizare a activităţii dispeceratului
(Dispec);
b) sistemul informatic Ambulant;
3. Pregăteşte date, transferă, verifică, listează, salvează date în aplicaţia
Ambulant;
4. Supraveghează funcţionarea reţelei de calculatoare din unitate (server,
modem-uri, alte echipamente conectate în reţea );
5. Asigură funcţionarea continuă a echipamentelor;
6. Prelucrează şi arhivează fişele de solicitare, listingurile de fişe
înregistrate;
7. Exploatează programele de interogare a bazelor de date pentru a furniza
informaţii legate de anumite solicitări către conducerea unităţii, Inspecţia
Sanitară de Stat, Direcţia de Sănătate Publică Mehedinţi, Ministerul
Sănătăţii, rude, pacienţi, poliţie, procuratură;
8. Extrage din arhiva fişele solicitate de conducere;
9. Acordă suportul tehnic în vederea întocmirii corespondenţei cu organele
de poliţie, procuratură, judecători, diverse unităţi, la cererea şi cu aprobarea
conducerii.
OBIECTIVE GENERALE
1. Exploatează următoarele aplicaţii informatice:
- aplicaţia de gestionare a fişelor medicale (solicitare) – Ambulant;
2. Întreţine relaţia cu firma furnizoare a programelor informatice şi
alertează firma în cazul nefuncţionării acestora, sau a altor firme care
asigură mentenanţa;
3. Pregăteşte date, situaţii pentru compartimentele interesate şi instituţiile
statului, transferă, verifică, listează, modifică/actualizează datele
introduse în program;
4. Verifică şi imunizarea calculatoarelor pentru evitarea infectării cu viruşi
sau programe-spion;
5. Prelucrează şi arhivează fişele de solicitare;
6. Exploatează programele informatice de interogare a bazelor de date
pentru a furniza informaţii legate anumite solicitări către conducerea
unităţii, DSP MH, MS, poliţie, procuratură, pacienţi, rude;
7. Extrage din arhiva fişele solicitate de conducere;
8. Verifică lunar solicitările de la spitale în conformitate cu fişele de
solicitare în vederea realizarii decontului;
9. Acordă suportul tehnic în vederea întocmirii corespondenţei cu organele
de poliţie, procuratură, judecătorie, diverse persoane juridice sau fizice
la cererea şi cu aprobarea conducerii;
10.Promovarea imaginii unităţii prin activitatea care o desfăşoară.
Obiective specifice - derivate din obiective generale şi care descriu, de
regulă, rezultate sau efecte aşteptate ale unor activităţi care trebuie atinse
2
pentru ca obiectivul general corespunzător să fie îndeplinit; acestea sunt
exprimate descriptiv sub formă de rezultate şi se stabilesc la nivelul fiecărui
compartiment din cadrul entităţii publice; obiectivele specifice trebuie astfel
definite încât să răspundă pachetului de cerinţe SMART (specifice,
măsurabile, adecvate, realiste, cu termen de realizare).
1. Introduce şi validează zilnic fişele de urgenţă prespitalicească, în
aplicaţia „AMBULANT”;
2. Solicită intervenţia firmei care asigură mentenanţa sistemului
informatic, în cazul unei defecţiuni apărute în funcţionarea normală
a acestuia;
3. Întocmeşte situaţii pe baza datelor introduse în aplicaţii;
4. Urmăreşte imunizarea calculatoarelor împotriva infectării cu viruşi;
5. Pregăteşte (numerotează, întocmeşte opis-ul şi leagă) şi arhivează
fişele de urgenţă prespitalicească după introducerea datelor din
acestea în aplicaţii;
6. Furnizează informaţii solicitate de către conducerea instituţiei, DSP
MH, MS, poliţie, etc., prin interogarea bazelor de date din aplicaţii;
7. La cererea conducerii extrage din arhivă fişele de urgenţă
prespitalicească solicitate;
8. Introduc şi verifică fişele care au la bază referate întocmite de către
medicii din spital, în vederea realizării decontului;
9. La cererea şi cu aprobarea conducerii acordă suportul tehnic în
vederea întocmirii corespondenţei cu organele de poliţie,
procuratură, judecătorie, diverse persoane fizice şi juridice;
10. Promovează imaginea SAJ Mehedinţi prin activitatea pe care o
desfăşoară.

INDICATORI
Indicatori de management ai resurselor umane
1. Numarul mediu de pacienţi/medic (angajat sau contract pt. garzi) –
raportat trimestrial;
2. Numarul mediu de pacienţi/asistent angajat- raportat trimestrial;

3
Indicatori de utilizare a echipamentelor din dotare
1. Proporţia misiunilor de consultaţii de urgenţă la domiciliu, în care
deplasarea s-a făcut utilizand ambulanţe de tip B sau C din totalul
consultaţiilor de urgenţă la domiciliu - raportat trimestrial;
Indicatori de utilizare a serviciilor asigurate
1. Proporţia intervenţiilor de cod roşu din totalul intervenţiilor efectuate de
comp. de urgenţă - raportat trimestrial;
2. Proporţia intervenţiilor de cod galben din totalul intervenţiilor efectuate
de comp. de urgenţă - raportat trimestrial;
3. Proporţia intervenţiilor de cod verde din totalul intervenţiilor efectuate
de comp. de urgenţă - raportat trimestrial;
4. Proporţia intervenţiilor de cod roşu efectuate de comp. de consultaţii din
total cod roşu (Punctajul maxim se obţine pt. o valoare minimă negociată) -
raportat trimestrial;
5. Proporţia intervenţiilor de cod galben efectuate de comp. de consultaţii
din total cod galben (Punctajul maxim se obţine pt. o valoare minimă
negociată) - raportat trimestrial;
6. Proporţia intervenţiilor de cod verde efectuate de comp. de consultaţii
din total cod verde (Punctajul maxim se obţine pt. o valoare minimă
negociată) - raportat trimestrial;
7. Proporţia pacienţilor asistaţi la domiciliu de asistenţii din comp. de
urgenţă fără transport la spital (Punctajul maxim se obţine pt. o valoare
minimă negociată) - raportat trimestrial;
8. Proporţia pacienţilor asistaţi la domiciliu fără transport la spital, de
echipaje din cadrul comp. de urgenţă (raportat la totalul pacienţilor asistaţi
de comp. de urgenţă). (Punctajul maxim se obtine pt. o valoare minimă
negociată) - raportat trimestrial;

Indicatori de calitate
1. Rata mortalităţii pe timpul transportului din totalul pacienţilor asistaţi şi
transportaţi cu mijloacele din dotarea comp. de urgenţă. (Punctajul
maxim se obţine pt. o valoare minimă negociată) - raportat trimestrial;
2. Rata mortalităţii la locul solicitării a cazurilor asistate de comp. de
urgenţă, cu excepţia cazurilor găsite în stop cardiac la sosire. (Punctajul
maxim se obţine pt. o valoare minimă negociată) - raportat trimestrial;
3. Rata solicitarilor de cod roşu la care a plecat o ambulanţă în mai puţin
de 2 minute de la alertare - raportat trimestrial;
4. Rata solicitarilor de cod roşu la care s-a ajuns cu prima ambulanţă în
mediu urban în mai putin de 15 min. de la alertare - raportat trimestrial;
5. Rata solicitărilor de cod roşu la care s-a ajuns cu prima ambulanţă în
mediu rural în mai putin de 20 min. de la alertare - raportat trimestrial;
4
6. Rata solicitărilor la care pacientul a fost transportat cu alt mijloc
înaintea sosirii ambulanţei - Rata solicitărilor de cod roşu la care s-a
ajuns cu prima ambulanţă în mediu urban în mai putin de 15 min. de la
alertare - raportat trimestrial;
7. Rata pacienţilor care au solicitat intervenţia ambulanţei în mai puţin de
24 de ore de la ultima solicitare. (Punctajul maxim se obţine pt. o
valoare minimă negociată) - raportat trimestrial;
8. Procentul apelurilor la care s-a raspuns în dispeceratul medical în mai
puţin de 20 secunde – se solicită la 112 - raportat trimestrial;
9. Indicele de concordanţă între codul de culoare alocat unei solicitari şi
codul real la locul intervenţiei – raportat semestrial.

RISCURI
1. Introducerea eronată, incompletă a documentelor justificative (fişe
medicale) în programul informatic specific pentru activitatea de statistică;
2. Dotarea insuficientă cu hard şi soft aferentă activităţii;
3. Sistemul informatic să nu răspundă necesităţilor reale ale activităţii
specifice;
4. Insuficienţa sistemului de prevenire/detectare a accesărilor şi
modificărilor neautorizate ale bazelor de date;
5. Lipsa unor programe anti-virus, a parolelor de acces;
Măsuri de eliminare a riscului: - respectarea procedurilor
operaţionale, a fişei postului, a legislaţiei, întarirea controlului intern, cursuri
de perfecţionare.

Comp. Statistică – Informatică,


Ref. IS - Paloș Gheorghe

Op. Date I - Daescu Zenovia Mihaela

S-ar putea să vă placă și