Prof. înv. preşc.

MUNTEANU MARIANA
Şc. Gimn. Nr.2/ Grăd. cu P.N. din MOTRU

Valorificarea creativităţii pentru combaterea abandonului şcolar

Elevii prezintă o serie de motive pentru abandonarea școlii, prin urmare soluțiile sunt
multidimensionale. În continuare vom prezenta 15 strategii eficiente (identificate de NDPC/N)
care au cel mai mare impact pozitiv asupra reducerii abandonului școlar. Aceste strategii par a fi
independente, însă funcționează bine împreună și se suprapun frecvent. Deși pot fi puse în
aplicare ca strategii de sine stătătoare, rezultatele pozitive sunt mult mai vizibile când se dezvoltă
și se implementează planuri de îmbunătățire care să includă majoritatea sau toate aceste strategii.

Creativitatea este deseori privită ca un proces misterios, ce caracterizează un număr restrâns de

artiști și inventatori geniali în marile momente de inspirație. În fapt noi toţi suntem prezumtivi
creativi. Ori de cate ori rezolvăm o problemă într-o manieră inedită sau descoperim o noua
utilitate a unui obiect banal este solicitată într-un grad mai mare sau mai mic capacitatea noastra
creativă. Fiind o rezultanta a functionarii optime a intregii personalitati, creativitatea sintetizeaza
factori multipli de natura: intelectuala, motivationala, emotionala si atitudinala. Unul din
motivele de baza ale explorarii creativitatii in cadrul orelor de consiliere il constituie
identificarea unor modalitati diverse de stimulare si recompensare a comportamentului creativ al
elevilor in scoala. Anticipam ca finalitatea unor astfel de metode se va concretiza in transferul
acestui stil de abordare al realitatii si in domenii care presupun rezolvarea de sarcini extrascolare.
Oamenii creativi manifesta aceasta abilitate intr-un domeniu specific. La fel cum exista diverse
tipuri de inteligenta, exista si tipuri specifice de creativitate (creativitate tehnica, creativitate
artistica, creativitate stiintifica) (Gardner, 1984). Daca, insa inteligenta vizeaza mai degraba
abilitatea de-a invata lucruri noi si de-a relationa lucrurile existente, creativitatea presupune
conceperea unor lucruri care nu au existat anterior sau nu au corespondent in realitate. Implicatia
de aici este ca o mare parte din oamenii creativi sunt inteligenti insa reciproca nu este adevarata.
Orice proces de creatie incepe prin sesizarea unei probleme. Sesizarea problemei genereaza o
stare de indoiala, care devine mobilul activitatii de analiza si de cautare a solutiei.Uneori pentru a
fi creativi trebuie sa fim necritici, liberi, spontani, alteori analitici, depunand un efort sustinut de
cautare a unor solutii inedite.Exista cazuri in care pregatirea se incheie fara a se ajunge la o
solutie definitiva, cand toate posibilitatile au fost epuizate. De exemplu, zecile de variante ale
unui creator liric, care potriveste cuvintele si efectele poetice pentru a concepe un poem, sau
incercarile recurente ale unui elev in vederea redactarii unui nuvele.

Faza urmatoare consta intr-o perioada de asteptare, aparent pasiva, cand se revine in mod
inconstient asupra problemei - faza de incubatie. Eforturile constiente de rezolvare ale unei
probleme insurmontabile creeaza un sentiment de frustrare. Aceasta traire face ca gandurile
legate de problema respectiva sa fie deplasate in inconstient.
 O metoda eficace de invatare a acestei stari de abandon consta in dezvoltarea la elevi a
capacitatii de alternanta a eforturilor constiente cu cele intuitive. In acest scop se poate recurge la
realizarea unor lectii improvizate. Pe parcursul derularii lor profesorul poate identifica cu
ajutorul elevilor solutii posibile, chiar fanteziste la probleme noi chiar si pentru el insusi. In felul
acesta elevii vor fi provocati sa formuleze intrebari si opinii personale si chiar sa provoace
anumite dispute. Aceste activitati sunt eficiente, nu atat in privinta deprinderii procedeelor
tehnice, cat in parcurgerea impreuna cu persoana adulta a intregului drum sinuos de solutionare.
Se poate vorbi in acest caz de o focalizare preponderenta pe proces si nu pe produsul finit

(Radu, 1991)

In concluzie, procesul de creatie nu urmeaza in general un tipar unic. Modalitatile de

realizare ale unui produs nou si valoros sunt variate, purtand amprenta personalitatii fiecarei
persoane.

Este stiut faptul ca, in general copiii sunt creativi, prezentand o bogata imaginatie,
invatand prin explorare, risc, manipulare, testare si modificare. Insa odata ce intra in scoala
gandirea lor divergenta se transforma insidios in contrariul ei si anume intr-o gandire de tip
convergent. Acest tip de gandire orienteaza demersurile rezolutive spre un mod unic de
rezolvare a unei probleme.

Gandirea convergenta prin faptul ca solicita raspunsuri predictibile are ca efect declinul
curiozitatii si al cautarilor creative. Pentru a dezvolta gandirea creativa e important sa starnim
curiozitatea elevilor, incurajandu-i mai degraba sa formuleze intrebarea "de ce?" decat acel
submisiv "da, am inteles". Ca atare scoala nu trebuie sa se limiteze doar la a transmite cunostinte
si a-i face pe elevi sa evite esecul scolar, ci mai mult trebuie sa-si asume si rolul de a-i ajuta pe
elevi sa-si descopere propriile potentialitati.

Sistemul educational autohton frecvent nu numai ca nu incurajeaza, ci uneori chiar inhiba

activitatile creatoare ale elevilor in clasa, prin cultivarea unui comportament stereotip. Elevii
creativi sunt frecvent considerati de catre dascali o sursa de indisciplina in scoala. Se constata
deseori la profesori tendinta de a aprecia elevii "creativi" ca fiind mai putin simpatici decat
media elevilor.

Pornind de la o succesiune de observatii realizate in cadrul scolii au fost identificati o

serie de factori cu efect inhibitor asupra comportamentului creativ al elevilor.

Prima categorie de factori circumscrie anumite caracteristici ale elevilor:

Acesti factori inhibitori pot lua forma unor blocaje de natura emotionala, de natura culturala si
perceptiva.

 intoleranta fata de opiniile colegilor. In scopul atenuarii acestei tendinte e necesar sa-i
ajutam pe elevi sa-si dezvolte toleranta pentru nou, unic si chiar pentru unele idei bizare;
 perceptia de sine devalorizanta, surprinsa adesea in afirmatii de genul: "Nu sunt o
persoana creativa", "Nu am facut niciodata nimic deosebit". Incurajandu-i pe elevi sa-si
 reconsidere aceste autoevaluari negative recurgand la alternative de genul: "Sunt
original", "Nu-mi pasa ceea ce gandesc altii despre modul cum vad eu lucrurile" va duce
la cresterea nivelului de creativitate al elevilor. Elevii pot fi invatati ca intr-o anumita
situatie se poate actiona in diferite moduri. Dezvoltarea acestei deprinderi va induce la
elevi: (a) o stimulare a gandirii creative, (b) cresterea stimei de sine si (c) reducerea
nivelului de anxietate in cazul necesitatii rezolvarii unor sarcini slab structurate;
 frica de ridicol are un efect paralizant; din dorinta de a nu face greseli, de a nu te expune,
de a nu fi criticati, unii elevi prefera sa nu actioneze, sa stea in umbra;
 conformismul si dependenta excesiva de opiniile altora, dorinta de a te ajusta valorilor si
modelelor sociale;
 incapacitatea de a se interoga asupra evidentului

 tendinta de a interpreta orice structura ca fiind inchisa. Aceasta tendinta rezulta frecvent
din modul de prezentare al materialului didactic de catre profesor. Acest material
comporta frecvent un caracter static si suficient, nu invita si uneori nici nu permite
interpretari sau interogatii;

Alti factori inhibitori ai creativitatii tin de profesor:

 anumite tipare comportamentale ale profesorului cum ar fi: sanctionarea indraznelii de a

pune intrebari incomode, accentul exagerat pus in clasa pe competitie, critica prematura;
 utilizarea de catre profesor a unor "fraze ucigase" de genul: "asta nu e logic", "cine stie
raspunsul corect?", "poti s-o dovedesti?", prea academic/demodat/extravagant (Selnow,
1997);
 accentul pus in scoala pe reproducere, neaprecierea suficienta a originalitatii. Distingem
astfel: (a) profesori stimulativi, ce incurajeaza autoexprimarea, profesori disponibili si in
afara orelor, si (b) profesori inhibitivi, lipsiti de entuziasm, hipercritici, rigizi si
conservatori;

 profesori ce induc elevilor necesitatea lucrurilor sigure, indubitabile prin obiceiul de a

insista pana cand obtin raspunsul anticipat de ei, in forma dorita.

O ultima categorie de factori se refera la sistemul de invatamant:

 supraincarcarea scolara;
 manuale dense si organizate deductiv, prezentand un extract de stiinta, cat mai concisa si
sistematizata, dar in nemiscare, dandu-i elevului impresia ca omul a descoperit toate
deodata. Astfel, enigmele pe care inteligenta omului nu le-a dezlegat nu isi au locul in
manuale (Stoica,1983).

In concluzie, evaluarea frecventa de catre profesor in timpul orelor, accentul pus pe

competitie, restrictionarea raspunsurilor posibile, incurajarea conformismului, pot reduce
tendintele creative ale elevilor.

Climatul creativ
 Exista cateva principii de recompensare a comportamentului creativ in scoala.
Respectarea acestor principii reprezinta premisele instaurarii unui climat creativ la nivelul clasei.
Desi aceste principii sunt recunoscute de un numar mare de profesori ca fiind importante, e
surprinzator faptul ca ele nu sunt practicate de majoritatea profesorilor. Redam in continuare
aceste principii:

1. Respectarea intrebarilor neuzuale

Nimic nu este mai recompensant pentru un copil care adreseaza intrebari decat raspunsul
pe care-l primeste la intrebarile formulate, precum si faptul ca adultii iau in serios intrebarile lui.
Copiii au nevoie sa fie invatati cum: sa formuleze o intrebare; sa se joace cu ea; s-o intoarca pe
toate fetele privind-o din diverse unghiuri; s-o reformuleze; sa-si asume rolul de investigator,
dincolo de nevoia de a primi raspunsuri imediate, tip cliseu din partea profesorului sau parintelui.

Profesorii se asteapta sa fie capabili intotdeauna sa dea raspunsuri prompte, chiar atunci
cand nu dispun de un raspuns adecvat. Amanarea raspunsului creeaza o anumita tensiune
interioara. Astfel se prefigureaza o dubla tentatie a profesorului fie: (a) sa ofere raspunsuri
prefabricate imediat, fie (b) sa ignore intrebarile. Copiii formuleaza multe intrebari pentru care
profesorul, cel putin pentru moment nu are un raspuns. Acest fapt ar trebui acceptat ca normal si
dezirabil, dar el poate fi perceput sub forma unei amenintari la adresa securitatii profesorului.

2. Respectarea imaginatiei si ideilor inedite

Copiii creativi pot observa multe relatii si semnificatii, ce scapa profesorilor lor.
Utilizarea ideilor elevilor in clasa creste interesul acestora, creeaza entuziasm si stimuleaza
efortul.

3. Sublinierea valorii ideilor pe care le emit elevii

Dificultatea aplicarii acestui principiu consta in prejudecata celor mai multi profesori
materializata in convingerea ca elevii nu sunt capabili sa produca idei originale, valoroase.
Desigur acesti profesori nu vor fi in stare sa recompenseze comportamentul creativ al elevului in
clasa. In scopul aplicarii acestui principiu se pot adopta unele din ideile elevilor in activitatile
clasei. De asemenea, se pot utiliza modalitati de comunicare a acestor idei, multiplicandu-le si
distribuindu-le clasei sau notandu-le intr-o carte a clasei

4. Oferirea de oportunitati de exprimare sau de lucru in absenta unor evaluari imediate

E dificil pentru multi profesori sa conceapa faptul ca nu este necesar sa evalueze imediat tot ceea
ce fac elevii. Sunt necesare perioade de timp mai indelungate, pe parcursul carora o persoana sa
aiba posibilitatea sa invete si sa se exprime in absenta 'amenintarii' unor evaluari imediate.
Evaluarea externa este deseori perceputa la modul negativ drept amenintatoare, fapt ce creeaza o
atitudine defensiva si inhiba creativitatea.

In concluzie, creativitatea nu trebuie asimilata unei caracteristici specifice unor indivizi

izolati, ci drept rezultanta a interactiunii optime dintre sistemul cognitiv al unei persoane si
contextul sociocultural in care se dezvolta. Ca atare, un mediu armonios, care stimuleaza
exprimarea libera poate contribui la dezvoltarea potentialului creativ al elevului. Un astfel de
mediu se caracterizeaza prin urmatoarele componente: alocarea de catre profesor a unor resurse
substantiale de timp in vederea dezvoltarii gandirii creative a elevilor, recompensarea ideilor si
produselor creative, incurajarea riscului de-a oferi raspunsuri inedite, tolerarea unor raspunsuri
gresite sau neasteptate, imaginarea unor alte puncte de vedere, explorarea mediului, interogarea
unor fapte bine cunoscute sau unor asumptii, generarea unor ipoteze multiple, centrarea mai
degraba pe idei mai generale decat pe fapte specifice, gandirea asupra procesului gandirii.

Bibliografie:

Baban, A. (2001). Consiliere scolara. Ed. Psinet, Cluj-Napoca.

Cosmovici, (1998). Psihologie scolara. Ed. Polirom. Iasi

Jurcau, N. (1999). Psihologie scolara. Ed. U.T. Press, Cluj- Napoca

Gage, J. si colab.(1992). Educational Psychology. Prentice Hall, New Jersey.

Ionescu, M. si colab. (1998). Educatia si dinamica ei. Ed. Tribuna Invatamantului. Cluj-Napoca.

Lemeni, G. (2002). Surse de acuratete si iluzie in monitorizarea metacognitiva, Creier, Cognitie,

Comportament, (3), 283-304.

Miclea, M. (1999). Psihologie cognitiva. Ed. Polirom. Iasi.

Mih, V. (2004). Intelegerea textelor. Aplicatii in domeniul educational. Ed ASCR, Cluj- Napoca.

Radu, I. (1977). Psihologie scolara. Ed. Stiintifica, Bucuresti.

Radu, I. si colab. (1992). Introducere in psihologia contemporana. Cluj- Napoca.

Radu, I. (2000). Strategii metagognitive in procesul invatarii la elevi, in " Studii de didactica
aplicata", (coord. I. Radu, M.Ionescu, D. Salade) Cluj-Napoca, Ed. Presa Universitara Clujeana.

Schaffer, H. R. ((2005). Introducere in psihologia copilului. Ed ASCR, Cluj-Napoca.

Slavin, R. E. si colab (2002). Educational Psychology. Prentice Hall, New Jersey.